Vizita unchiului meu din Constanta a fost mereu un prilej de bucurie.

Atmosfera grava din familia mea

disparea ca prin minune.Nea Manole umplea casa cu rasul si cu cantecul lui.

Il consideram barbatul perfect .Avea o fata maslinie,ochii negri-negri,mustacioara

mereu ingrijita sub care,cand radea,se dezvelea o dantura impecabila.Desi era de statura medie,de la
inaltimea varstei mele de 4-5 ani il consideram un urias.Iar cand ma ridica si-mi lipea obrajorul de fata lui
eram cea mai fericita.

Admir si acum la unchiul meu imensul optimism si pofta de viata.Nu l-am vazut
niciodata trist.Desi viata de marinar l-a incercat din greu de multe ori ,el nu si-a pierdut niciodata
voiosia: „Are charisma” asa spuneau prietenele mamei . De cate ori venea in vizita ,ne facea o saramura
de peste cum numai el stia…

Mi-ar placea sa pastrez,in amintirea unchiului meu,curajul,perseverenta si

optimismul.