Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Textile și Poligrafie
Catedra Design și Tehnologii Poligrafice

Referat
La disciplina: Istoria artei si designului contemporan
Tema: Futurismul, orfismul si reionismul 1909-1934

A elaborat st. gr. DTP-161,

Arventieva Valeria

A verificat conf. univ., dr.

Cazac Viorica

Chişinău 2018
Futurismul este un curent de avangarda in arta primei jumatati a secolului al XX-lea.
Apare in 1908 in Italia
-teoretician: Marinetti
-exprima dezacordul total fata de societatea capitalista-elogiaza tehnologia si masinile-sunt
interesati de viteza-sustine o lume arhaica si distructiva-se manifesta impotriva religiei-impun o
estetica a uratului, a grotescului, a monstruosului-neaga trecutul artistic si institutiile consacrate-
cer distrugerea gramaticii si a normelor ei-au atitudine antiumanista-glorifica razboiul pe care il
considera « igiena
a lumii »-au facilitat fascismul italian
Initiat prin mai multe manifeste – dintre care cel lansat in 1909, la Paris, de F. Marinetti in “Le
Figaro” si cel al picturii si sculpturii lansat in 1910 de Boccioni sunt cele mai cunoscute, - a facut
o scurta dar fulminanta cariera in Italia. Textul sau va sta la baza unui nou curent artistic manifestat
in intreaga lume si celebreza noua era a tehnologiei moderne. La fel ca aparitia multor curente
artistice, futurismul neaga tot ceea ce a fost in trecut, incercand sa aduca un suflu nou prin
sustinerea ideilor tehnocrate.
„Tabloul futurist cuprinde intr-un montaj de stari succesive, traiectoria spatiala a obiectului sau a
fiintei dinamice. Descompunerea miscarii, in secvente, duce la o translatie a formelor, care se
imprima in imagine. Se ajunge la multiplicarea volumelor, astfel incat fiecare indica schimbarea
pozitiei, in timp, a volumului concret.”²
Marinetii glorifica frumusetea vitezei, a automobilului si ritmul alert al secolului XX. El respinge
valorile trecutului, al artei traditionale, sustinand violenta si viteza ca noua directie a artei.
Afirmatia sa ”Un automobil care mugeste si pare ca alearga precum focul unei mitraliere este mai
frumos decat Victoria din Samotrace” a socat intreaga societate a vremii respective, comparand
zgomotul si scancetul unui masini, cu imaginea suava a statuii.
Violenta si agresivitatea sunt parte integranta din estetica futurista. Artistii futuristi sunt expresia
miscarii si vitezei. Giacomo Balla, Umberto Boccioni, Carlo Carra, Gino Severini, Luigi Russolo
si altii au reinterpretat frumosul in arta.

Faptul ca admiratia pentru marile secole de inflorire artistica, renascentista, manierista, baroca,
neoclasica fixase arta italiana intr-o adevarata anchiloza, lipsita de o perspectiva de innoire, a dus
la o reactie violenta, menita sa scoata spiritele din amorteala. Asa se explica numarul mare de
manifeste, locvacitatea si violent de limbaj. Chemand la “distrugerea muzeelor, comparate cu
cimitirele”, socotind ca “un automobile de curse este mai frumos decat Nike din ”, futurismul cerea
o innoire totala a artei. Asta in teorie pentru ca, in practica, protagonistii curentului n-au facut o
adevarata revolutie si noutatile aduse de ei nu echivalau nici pe departe cu marile revolutii artistice
care se produsesera in Franta. Aparent, curentul nu aplica nici o regula de compozitie sau de
expresie, dar intr-un metalimbaj ele pot fi decodificate si intelese ca atare, doar ca nu se supun
regulilor conventionale cunoscute pana atunci. De asemenea repetitia unor litere sau scrisul
alternant cu majuscule si minuscule reprezentad substratul textului, dau rezonanta si vibratie,
intarind ideea de razvratire, violenta. Cuvintele, majoritatea onomatopee si interjectii sunt citite ca
sunete ale razboiului, ale armelor in lupta Cu exceptia incercarii de a sugera miscarea – ca unul
din punctele forte ale programului lor – fapt, ce-i reuseste de minune unui Giacomo Balla cand
picteaza tabloul Dinamismul unui catel in lesa, futurismul constituie pana la urma un fel de
varianta a cubismului. Ca este asa, o dovedeste descompunerea imaginii in forme mai mult sau
mai putin geometrice si recompunerea ei arbitrara. Principalii futuristi italieni au fost Boccioni,
Russolo, Balla, Carra, Severini, Soffici. Dupa turneul de conferinte facut in 1910 de Marinetii la
Moscova si Petersburg, la futurism au aderat si cativa artisti rusi, asa cum unele influiente ale
curentului s-au exercitat si asupra unor pictori din Franta (înregistrând în principal arta lui Marcel
Duchamp)si din Germania. O atenţie deosebită merită să îi fie acordată artistul Marcel Duchamp,
despre care nu se poate afirma că a aparţinut cu stricteţe curentului futurist. În etape rapid depăşite,
el s-a familiarizat cu structurarea artistică a realităţii şi cu licenţele ei. Duchamp împrumută de la
cubişti aspectul fragmentat al corpurilor, dar renunţă la rigidizarea formelor în favoarea vibraţiile
ritmice. Seria de nuduri (Nud coborând scara, Regele şi regina, înconjuraţi de nuduri elastice,),
pictată în anul 1912, reprezintă apogeul carierei sale de pictor, stabilind relaţii cu dinamica futuristă
– iluzia membrelor în acţiune este realizată cu ajutorul unei anatomii metamorfice, ce se situează
între materialitatea organică şi funcţionarea mecanică. Duchamp imaginează „o lume intermediară,
al cărui ritm antropomorfic se înstrăinează într-un fel automat, al cărui caracter rece de aparat pare
umanizat”
Futurismul s-ar putea defini ca o sinteză a modalităţilor artistice specifice unei anumite tipologii
de individ modern – energic şi nervos, cu idealuri patriotice şi o spiritualitualitate efervescentă.
Aceste fundamente ale futurismului nu au murit, deşi curentul avangardist denumit astfel a încetat
să se manifeste. Rolul esenţial al avangardelor, în detrimentul ramificaţiilor sociale şi politice, a
fost de a propulsa spiritul sau potenţialul de creaţie al artistului într-o dimensiune nealterată de
prezenţa limitelor, a convenţiilor. Această funcţionalitate plasează conceptul de avangardă în sfera
atemporalităţii, întrucât instinctul individului de a se elibera de reguli nu este efemer - cum este,
pe de altă parte, curentul artistic, delimitat în spaţiu şi timp. Ceea ce caracterizează, în maniera cea
mai amplă, futurismul, este faptul că dimensiunile pe care se ordonează senzaţiile şi gândurile –
spaţiul şi timpul – sunt considerabil modificate. Percepţia dinamică este o percepţie a spaţiului în
deplasare, context în care imaginea lumii se oferă de-a lungul unui itinerar. Acest mod de percepţie
a devenit important de studiat, deoarece deplasarea omului în cadrul construit s-a făcut cu din ce
în ce mai mare viteză, de la viteza pietonului până la viteza automobilului sau avionului. Imaginea
finală se compune dintr-o succesiune de perspective statice, din secvenţe surprinse pe parcursul
itinerariului, precum imaginea cinematografică ce se obţine dintr-o succesiune de imagini imobile.

Giacomo Bella- Alti artisti precum Giacomo Balla , folosindu-se de slabiciunea ochiului uman
care percepe mai mult de 24 de cadre pe secunda ca fiind miscare, au redatsenzatia de miscare in
bidimensional. Prin suprapunerea de imagini, reusind saanticipeze la inceputul anului 1900 ceea
ce abia acum poate surpinde un aparatde fotografiat performat. Balla foloseste o tehnica
asemanatoare in realizarea lucrarilor sale “Dinamismul unui catel in lesa“ sau “Abstract speed“
(in care se depasesc voit limitele impuse de rama tabloului - spatiul de separatie intre realitate si
imaginea prezentata). Operele sale devenind lucrari pline de dinamism si entuziam. Odata cu
disparitia curentului futurist Balla s-a decis sa urmeze o directie artistica independeta, la inceput
lucrand intr-un stil abstract, pentru ca din anii 30 sa adopte un stil figurativ”.

Lucrarea „Lumina stradală” (uneori numită Lumina stradală: Studiul luminii) (italiană: Lampada
ad arco) este o pictura a pictorului italian futurist Giacomo Balla din 1909, care ilustrează o
lampă electrică stradală care aruncă o strălucire care strălucește luna crescentă. [4] Pictura a fost
inspirată de străzile de la Piazza Termini din Roma.

Lucrarea The Hand of the Violinist este o pictură din 1912 de către Futuristul italian Giacomo
Balla, care ilustrează o mână a muzicianului și gâtul unei vioi "făcută să pară că vibrează prin
spațiu" - decolorată și duplicată pentru a sugera mișcarea jocului frenetic. Pictura, reprezentând
primul val al lui Futurism, prezintă tehnici de divizionism
Lucrarea Abstract Speed + Sound unul dintre mai multe studii de mișcare create de artist în
1913-14. Balla a ales automobilul ca un simbol al vitezei, reflectând declarația primului
manifestator al lui Filippo Tommaso Marinetti, fondatorul Futurei: "Splendoarea lumii a fost
îmbogățită de o nouă frumusețe: frumusețea vitezei ... Un automobil răvășitor ... care pare a
alerga pe șrapnel, este mai frumoasă decât Victoria Samotracii. " Pictura evocă senzația de
trecere a unui automobil, cu linii încrucișate care reprezintă sunetul. Pictura poate fi cea de-a
doua dintr-un triptic care tratează pasajul unei mașini de curse printr-un peisaj, începând cu
viteza abstractă (Velocità + paesaggio) (1913) și terminând cu viteza abstractă - mașina a trecut
(1913). Cele trei picturi împărtășesc indicii ale unui singur peisaj, iar fiecare tablou este
continuată pe rama sa

Umberto Boccioni. Pictor si sculptor italian futurist, care a scris "Manifest etnic al picturii
futuriste" - 1910 si "Manifest al sculpturii futuriste" - 1912. O lucrare timpurie si devenita una
dintre cele mai faimoase este The city rises (1910). Din 1912, sub influenta cubismului, a dezvoltat
un stil semi-abstract pentru a zugravi miscarea. Un bun exemplu in acest sens este lucrarea
“Dynamism of a Cyclist “(1913). Aceeasi tema a miscarii este reluata cu succes si in lucrarea
“Unique forms of continuity in space“ (1913).
Carlo Carra “Le figlie di Loth”. În acest tablou este posibil să recunoaștem majoritatea reperelor
stilistice care au marcat activitatea lui Carrà în ani cruciali pentru cariera sa. Departe de
dinamismul euforic al trecutului futurist, lucrarea dezvăluie în acest episod biblic caracteristicile
evidente ale experienței metafizice și revenirea atenției la tradiția clasică italiană. Subiectul, în sine
însuflețit și interpretat în mod tradițional în semnul senzualității, este sintetizat într-o imagine
cufundată într-o atmosferă plină de suspensii nesfârșite și enigmatice. Cifrele și peisajul urmează
modele din picturile maestrilor medievali și renascentisti, dragi pictorului și poeticii revenirii la
ordinea promovată în paginile revistei nou-născute "Valori Plastici".
The Funeral of the Anarchist Galli- Subiectul lucrării este înmormântarea anarhistului italian
Angelo Galli, ucis de poliție în timpul unei greve generale din 1904. [1] Statul italian se temea că
înmormântarea ar deveni o demonstrație politică de facto și ar fi refuzat intrarea anarhiștilor dolori
în cimitirul însuși. Atunci când anarhiștii s-au opus, poliția a reacționat cu forță și a apărut o
agresiune violentă.
The Engineer’s Lover- Ea prezintă un cap enigmatic al unei fete pe o masă brună, flancată de un
panou verde cu un triunghi și o compas (simboluri ale raționalismului). Fundalul negru contribuie
la sublinierea atmosferei exterioare a scenei.

Orfismul
Orfismul în istoria artei este denumirea dată de poetul Guillaume Apollinaire unei orientări
artistice, apărută la începutul secolului al XX-lea, care-și propune redarea muzicalității tonurilor
și volumelor în pictură. Reprezentanți ai acestei orientări sunt Robert Delaunay și Sonia Delaunay-
Terk, care, în anii 1910-1914, opun rigidității geometrice a cubismului un mod mai armonios de
compoziție, unde culorile echivalează funcțiile sunetelor muzicale. Așa cum Arthur Rimbaud voia
să acorde fiecărei vocale o încărcătură cromatică, pictorii adepți ai orfismului stabilesc o legătură
directă între proprietățile fizice ale culorilor și ecoul pe care îl trezesc la privitor. Orfismul se
afirmă public în cadrul “Salonului Independenților” de la Paris, în 1913, la care participă și
František Kupka, Francis Picabia, Fernand Léger, și Wassily Kandinsky. El își originea în
cubismul analitic, reluând reducerea spațiului la un plan abstract. Robert Delaunay fragmentează
obiectele prin repetarea efectelor de lumină, care capătă o facultate vibratorie. În acest fel se
detașează de aspectul static și monocrom al cubismului, preluând inspirația din lumină, creatoare
de dinamism și forță, și nu din obiecte.
Pentru a defini programul orfismului, se mai folosește termenul de “simultaneism” (Blaise
Cendras publică prima “carte simultaneistă” în 1913) sau de “sincronism” (cum își considerau
opera americanii Morgan Russel și Stanton Macdonald-Wright), tocmai pentru a marca “lectura”
imaginii ca pe a unei compoziții muzicale. Pentru importanța acordată valorilor vizuale ale
diferitelor culori, orfismul se află la baza căutărilor în “arta optică” .Un reprezentant contemporan
al orfismului este Alvaro Querzoli (n.1955), pictor brazilian stabilit în Elveția si Delaunay.
Folosind culoarea pentru producerea formelor, orfismul se opune picturii tradiționale, care adopta
liniile, pentrucă ele corespund realității empirice și permit producerea unei compoziții raționale.
În felul acesta, Robert și Sonia Delaunay deschid drumul principiilor teoretice în arta modernă,
conform cărora, fiecare element plastic se adresează unui simț specific.
Robert Delaunay (n. 12 aprilie 1885, Paris – d. 25 octombrie 1941) a fost un pictor francez,
inițiator al orfismului (nume dat de Guillaume Apollinaire), orientare artistică derivată din cubism,
care aspiră către primatul culorii ca mijloc de detașare a luminozității și a dinamismului. Delaunay
și–a construit tablourile folosind, preponderent, contrastul cromatic simultan, recompunând
formele (seria "Tour Eiffel"- este un ciclu de picturi și desene ale Turnului Eiffel, cu execuția sa
principală executată în 1909-1912, și lucrări suplimentare până în 1928, considerate cele mai
proeminente lucrări ale turnului iconic de la Paris și ale acestui artist.), pentru a ajunge într-unele
din operele sale la reprezentări abstracte ("Forme circulare", "Ritmuri infinite").

Sonia Delaunay (14 noiembrie 1885 - 5 decembrie 1979) a fost un artist francez născut în Ucraina,
care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale profesionale la Paris și, împreună cu soțul ei
Robert Delaunay și alții, a cofondat mișcarea de artă orfistică de culori puternice și forme
geometrice. Lucrarea sa se extinde la pictura, proiectarea textilelor și designul scenelor. Ea a fost
prima femeie care a avut o expoziție retrospectivă la Louvre în 1964, iar în 1975 a fost numită
ofițer al Legiunii de Onoare Franceză. Lucrările sale în designul modern au inclus conceptele de
abstractizare geometrică, integrarea mobilierului, țesăturilor, tapetării și îmbrăcămintei.

Reionism
Mișcare în artele plastice din Rusia, la începutul sec. XX care își propunea să sugereze în pictură
a patra dimensiune, să dea impresia că opera este atemporală și aspațială.
Mihail Larionov și Natalia Goncharova au dezvoltat raționismul după ce au auzit o serie de
prelegeri despre Futurism de către Marinetti la Moscova. Futuristii au inspirat viteza, tehnologia
și modernitatea, reprezentând caracterul dinamic al vieții de la începutul secolului al XX-lea.
Rayonistii au căutat o artă care plutea dincolo de abstractizare, în afara timpului și spațiului și de
a rupe barierele dintre artist și public. Ei au derivat numele din utilizarea razelor dinamice de
culoare contrastantă, reprezentând linii de lumină reflectată - trecerea razelor reflectate din diverse
obiecte. La expoziția țintă din 1913 au introdus stilul publicului. În literatura lor, ei au descris
raionismul ca fiind în mod natural cuprinzând toate stilurile și formele existente ale artei din trecut,
care, ca și viața, sunt pur și simplu puncte de plecare pentru o percepție și o construcție a unei
imagini raioniste. Larionov și Goncharova au mai scris:
Stilul picturii Rayonnist pe care îl avansăm semnifică forme spațiale care se obțin din intersecția
razelor reflectate ale diferitelor obiecte și ale formelor alese de voința artistului. Raza este descrisă
provizoriu pe suprafață printr-o linie colorată. Ceea ce este valoros pentru iubitul picturii își găsește
expresia maximă într-o imagine raionistă. Obiectele pe care le vedem in viata nu joaca nici un rol
aici, dar ceea ce este esenta picturii in sine poate fi aratat aici cel mai bine dintre toate - combinatia
de culoare, saturatia ei, relatia dintre masivele colorate, profunzimea, textura.
Nu simțim obiectul cu ochiul nostru, așa cum este prezentat în mod obișnuit în imagini și ca rezultat
al urmăririi acestui sau acelui dispozitiv; de fapt, nu simțim obiectul ca atare. Percepem o sumă de
raze care pornesc de la o sursă de lumină; Deși de scurtă durată, raționismul a fost un pas crucial
în dezvoltarea artei abstracte rusești. După cum a spus Larionov, acesta a reprezentat eliberarea
adevărată a artei din fostele convenții realiste care au asuprit comunitatea artistică.
Mihail Fiodorovici Larionov (în rusă Михаил Фёдорович Ларионов, n. 3 iunie 1881,
Tiraspol, URSS – d. 10 mai 1964,[4][5][6][1][2][3]Fontenay-aux-Roses, Franța) a fost un pictor
avangardist rus. Printre lucrarile sale evidentiem, Lady with a fan, Red Rayonism, Dancer in
motion. În anul 2001, Banca Centrală a Transnistriei a strâns o monedă de argint care a onorat pe
acest nativ al Transnistriei de astăzi, ca parte a unei serii de monede memorabile numite "Oamenii
remarcabili din Pridnestrovie".
Natalia Sergeevna Goncharova (Rusă: Наталья Сергеевна Гончарова, 3 iulie 1881 - 17
octombrie 1962) a fost un artist rusesc de avangardă, pictor, designer de costume, scriitor, ilustrator
și scenograf. Inițial preocupat de pictura icoanelor și primitivismul artei folclorice etnice ruse,
Goncharova a devenit faimos în Rusia pentru lucrarea ei futuristă, cum ar fi Ciclista și lucrările
ulterioare de raionistă. Goncharova și Larionav au pictat hieroglife și flori pe fețele lor și au mers
pe străzi ca parte a unei mișcări de artă primitivistă. Goncharova însăși apare uneori topless în
public, cu simboluri pe piept.
Lucrari: Self-Portrait with Yellow Lilies (1907)- Un aspect de simplitate asigurată, flori în mână
și fundal de studio oferă o perspectivă asupra existenței boemului și a iubirii naturii. Ea se află
între geometria brută și brushstrokes a tablourilor și formele organice și culori strălucitoare ale
florilor, nu un monstru sacru, ci o prezență umană, artistul ca model propriu și ca parte a structurii
propriei sale arte ".
Picking apples-Ca și în lucrarea lui Cézanne, un grup de femei se adună sub copaci, dar aici sunt
îmbrăcați. Femeile se bucură de lumină și aerisire a timpului în aer liber, și există un cuplu
amourous la sol, așa cum este și în pictura lui Matisse. Totuși, cifrele sunt mai pensive și rezervate
decât cei care caută plăcerea de a găsi plăcerea găsită în tabloul francez al curcubeului.
Peasant dancing (1910-11) afișează două femei și doi bărbați, dansând un dans rotund, pe un
pământ verde cu un cer albastru închis în spatele lor, Dansul Țărănesc face parte din seria The
Vintage: Compoziție în nouă părți care conține picturi care prezintă recolta de struguri. Aranjate
împreună, ele trebuiau să semene cu un iconostas, un fundal pentru un altar al bisericii ortodoxe.
Seria a fost asociată cu The Harvest: Compozitie în nouă părți, nouă picturi care conțineau imagini
din Cartea Apocalipsei. Țăranii dansând astfel devin, de fapt, sfinți pământești.
Iarna, Colectarea lemnului de foc (1911) - Această lucrare, prezentând un interes tipic neo-
primitivist în viața folclorică, a fost prezentată la expoziția de coadă din 1912 a măgariței. "Coada
măgarului" a fost titlul grupului pe care Goncharova și Larinov au făcut parte din a-și dezvălui
interesul față de aspectele fundamentale, simple și de josnice ale vieții. Există un ton general de
neclaritate pe scena acoperită cu zăpadă, pictată în diferite nuanțe de gri. Femeia din imagine este
îndoită de ridicarea lemnului de foc, în timp ce bărbații se înclină sub povara lor. Totuși, există o
speranță pe cer. Copacul care înflorește flori cu fulgi de fulgi cerești este remarcabil de frumos.
Cu regret, muncitorii nu caută să se minuneze de acest lucru, ci să se concentreze în schimb asupra
sarcinii. Totuși, figurile sunt pictate în nuanțe puternice de culoare neagră și brună, culori care sunt
reproduse de norii întunecați și trunchiurile de copaci ale peisajului, sugerând astfel cu greu că
această viață trăiește în armonie cu natura.