-1-

Costurile, productivitatea si pretul sunt concepte care

se afla in stransa corelatie, unul neputand exista fara
actiunea celorlalte doua.
Activitatea economica presupune un consum de factori
de productie, in urma caruia se realizeaza produse,
indiferent ca aceste se exprima in bunuri sau in servicii.
Unitatea economica isi stabileste tipul de produse pe
care intentioneaza sa le produca si cantitatea lor. Totodata,
evalueaza modul de combinare a factorilor de productie si
se orienteaza catre categoria de clienti careia se adreseaza
produsul sau. In functie de toate aceste aspecte, se
stabileste volumul de activitate al firmei si, implicit,
cheltuielile de factori de productie. Aceste cheltuieli sunt
evaluate in expresie baneasca si se vor regasi intotdeauna in
rezultatul obtinut, respectiv in pretul produsului. O
importanta majora in evaluarea costurilor si respectiv a
pretului de vanzare, o are productivitatea, componenta de
baza in desfasurarea activitatii firmei, fara de care aceasta
nu poate obtine profit.

COSTURILE

Costul reprezinta factorul fundamental al succesului

firmei. El reflecta, in expresie baneasca, consumul de factori
de productie in cadrul firmei, in vederea obtinerii unei
anumite cantitati de bunuri si servicii.
Sistemul factorilor de productie, respectiv productia,
reprezinta activitatea depusa cu scopul de a transforma
resursele disponibile din societate, urmarind crearea de
bunuri si servicii menite a intra in consum. Factorii de
productie reprezinta totalitatea elementelor care participa,
intr-un fel sau altul, la producerea de bunurii si servicii.
 -2-
Cei trei factori de productie traditionali sunt :
capitalul, munca si natura. In afara de acestia insa, au
aparut o serie de neofactori, provenind din dezvoltarea
tehnicii, tehnologiei si a comunicatiilor.

1. CAPITALUL, ca factor de productie, este definit prin

totalitatea bunurilor economice, produse eterogene si
reproductibile utilizate in productie si /sau distributia si
comercializarea de bunuri si servicii. Cu alte cuvinte,
capitalul este constituit din stocul de active fizice.
Bunurile capital sunt considerate ca fiind acele bunuri
care nu sunt produse pentru a satisface nevoile directe de
consum ale oamenilor, ci pentru a fi folosite in productie ;
din acest motiv, elementele care formeaza capitalul sunt
denumite capital tehnic.
Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic
format din bunuri de lunga durata (cladiri, masini) care
participa la mai multe cicluri de productie consumandu-se
treptat si inlocuindu-se dupa mai multi ani de utilizare.
Capitalul fix se regaseste in cost prin intermediul
amortizarii, care poate fi fizica sau morala.
Uzura fizica consta in pierderea treptata a capacitatii
de functionare a capitalului fix datorita folosirii lui in
procesul de productie sau datorita actiunii distructive a
agentilor naturali.
Uzura morala reprezinta deprecierea capitalului fix
inainte de a ajunge la limita maxima a utilizarii capacitatii
productive datorita efectului introducerii continue a
progresului tehnic.
Capitalul circulant este reprezentat de stocurile de
materii prime, materiale, combustibili, semifabricante etc,
de care dispun agentii economici.
Procesul de formare a capitalului se realizeaza avand
ca sursa investitiile. Acestea reprezinta cheltuielile pe care
le fac agentii economici pentru dezvoltarea capacitatiilor de
productie, pentru refacerea si ameliorarea acestora, precum
si pentru cresterea stocului de capital.
Intreprinzatorul dispune de abilitati care ii permit
organizarea si desfasurarea unor activitati economice
profitabile.
 -3-
2. MUNCA, privita ca factor de productie, este reprezentata
de totalitatea resurselor umane (fizice si intelectuale) care
sunt efectiv antrenate in activitatea economica.
Latura calitativa a muncii este pusa in valoare de
nivelul de pregatire profesionala si de volumul cunostintelor
generale, tehnico-stiintifice.
Durata muncii exprimata prin numarul saptamanal de
ore de munca, iar calitatea muncii este conditia
fundamentala a ridicarii eficientei muncii (direct sau
indirect). Din acest motiv trebuie urmarite urmatoarele
aspecte :
- cresterea nivelului general de educatie si de pregatire
profesionala a resurselor de munca ;
- promovarea unui sistem eficient de motivare a
oamenilor ;
- asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a salariatilor ;
- asigurarea unei calitati ridicate pentru ceilalti factori
de productie.
Munca se regaseste in costuri sub forma salariului,
respectiv prin suma de bani platita salariatului care
utilizeaza capitalul fix, si care actioneaza asupra capitalului
circulant, mai exact asupra materiilor prime, in vederea
transformarii lor in produse.

3. NATURA - Factorul natura (pamant) reprezinta

totalitatea resurselor naturale (suprafetele agricole,
padurile, apele,aerul, resursele productive) pe care oamenii
le pot utiliza, adopta si transforma conform intereselor lor
de consum.
Factorul pamant se reflecta in pret prin sumele de bani
platite de intreprindere pentru procurarea sau folosirea lui,
la care se adauga noile cheltuieli efectuate in vederea
protejarii lui.

Cele 2 categorii de costuri care influenteaza pretul final al

bunurilor si/sau serviciilor, sunt :
I. Costul de productie
II. Costul de oportunitate.

COSTUL DE PRODUCTIE
 -4-
Costul de productie exprima totalitatea cheltuielilor
efectuate de un agent economic pentru realizarea unui bun
sau serviciu. El se caracterizeaza prin faptul ca include
toate cheltuielile necesare pentru sustinerea ofertei si ca se
regaseste in pretul de vanzare al produsului. Costul de
productie este cea mai importanta componenta a pretului,
deci il influenteaza in mod direct. De aceea este absolut
necesar ca intreprinderea sa urmareasca permanent
evolutia costurilor si nivelul lor.
Scopul oricarui intreprinzator este de a obtine profit,
iar acest profit este exprimat in mod cert prin diferenta
dintre pretul de vanzare si costurile de productie. In
vederea indeplinirii scopului propus, unitatea economica va
elabora strategia costurilor, intrucat asupra preturilor nu
poate interveni, intrucat pretul este stabilit de piata, el
ramane acelasi, indiferent de costurile firmei.
Trebuie definit aici costul mediu sau unitar, care are
urmatoarele componente:
Costul total mediu (CTM) rezultat prin impartirea
costului mediu la cantitatea produsa
CTM = CT / Q
Costul fix mediu (CFM) rezultat prin impartirea
costului fix la cantitatea produsa
CFM = CF / Q
Costul variabil mediu (CVM) rezultat prin impartirea
costului variabil la cantitatea produsa
CVM = CV / Q
Costul marginal (CM) care reprezinta cresterea de
cost fata de costul total in cazul producerii unei unitati
aditionale de produs.
In primul rand, intreprinderea trebuie sa isi extinda
activitatea pana cand va obtine un volum de productie in
care costul marginal (CM) este egal cu venitul marginal
(VM).
CM = VM
Venitul marginal reprezinta cresterea inregistrata in
totalul venitului prin vanzarea unei unitati suplimentare de
produs.
Aceasta inseamna ca pentru concurenta perfecta,
VM = P,
deci firma devine maxim profitabila atunci cand:
CM = VM = P
Productia de maxima eficienta se va obtine atunci cand
costul total mediu (CTM) va avea aceeasi valoare cu costul
 -5-
marginal (CM), insa relatia dintre cele doua costuri nu este
directa, ci indirecta. Astfel, cand CM este in perioada de
descrestere, CTM este in crestere, si invers. Firma va trebui
sa gaseasca relatia optima intre CTM si CM, respectiv sa
determine care este limita maxima a productiei la care CTM
este minim.

Costurile fixe reprezinta acele cheltuieli care sunt

independente de volumul productiei, care raman
neschimbate. Din aceasta categorie fac parte: amortizarea
capitalului fix, asigurarile, cheltuielile cu chiriile, s.a..m.d.
Costurile variabile sunt acele costuri care depind de
volumul productiei, deci se modifica in acelasi sens cu
aceasta. Aici putem enumera cheltuielile cu salariile, cu
consumul de energie electrica si apa, cu materiile prime,
s.a.m.d. Trebuie mentionat aici ca o parte din aceste costuri
variaza strict proportional cu productia (de exemplu
costurile cu materiile prime), dar unele nu (de exemplu
plata orelor suplimentare).

COSTUL DE OPORTUNITATE

Costul de oportunitate sau costul alternativ exprima

evaluarea cantitatilor de bunuri care nu vor putea fi produse
din cauza producerii unui alt bun determinat. Costul de
oportunitate este sinonim cu costul de productie atata timp
cat nu exista control de monopol asupra resurselor. Cu alte
cuvinte, este vorba de productia pe care o putem prevedea,
a altor bunuri sau servicii.
Costul de oportunitate are doua componente:
Costul explicit sau costul de buzunar reprezinta
platile efectuate de catre unitatea economica in vederea
obtinerii de materii prime, materiale, energie, forta de
munca, etc, adica costurile cu procurarea si aducerea de
factori din afara firmei, necesare firmei.
Costul implicit reprezinta platile efectuate de firma
din resursele proprietarilor ei, adica acele plati care
presupun un consum din capitalul existent al firmei, cu ar fi:
amortizarea activelor, consumul de munca al proprietarilor
firmei care indeplinesc anumite activitati, etc.
Costul de oportunitate reprezinta suma costurilor
implicite si explicite. Aceasta este reprezentarea teoretica a
conceptului de cost de oportunitate, din punct de vedere
 -6-
contabil, insa, se considera cost de productie costul explicit
si doar partial din costul implicit. Elementele de genul
cheltuielilor de munca al proprietarilor ce efectueaza
servicii pentru firma, nu sunt luate in considerare de catre
economistii contabili, si aceasta datorita faptului ca aceste
cheltuieli implicite sunt mai greu de determinat.

PRODUCTIVITATEA

Productivitatea oglindeste eficienţa cu care sunt

folosite resursele umane, naturale şi financiare de care
dispune firma.
Unitatea economica trebuie sa aiba in vedere ca
resursele alocate sa fie de asa natura gestionate, incat
maximizarea productiei sa aiba loc prin marirea
randamentului, nu apelandu-se la suplimentarea consumului
de factori. De asemenea, este vorba de optim sau gestiune
optimala, atunci cand se urmareste ca un volum de
productie dat sa se realizeze cu costuri minime.
Realizarea optimului producatorului presupune
existenta unor alegeri posibile, intr-un anumit cadru de
miscare. Optimul producatorului este considerat, totodata
stare de echilibru, deoarece, in acest caz, producatorul nu
mai este nevoit sa caute alta solutie.
Practic, productivitatea oglindeste un dublu proces:
- marirea cantitatii de produse si servicii ce se obtin la
fiecare unitate de efort, si
- micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei
unitati de produs sau serviciu.
Astfel, sporirea productivitatii muncii da expresia
concentrata perfectionarilor ce au loc în conditiile de
productie.
La sporirea productivitatii muncii concura un numar
variat de factori.
Principalele categorii sunt:
1) Factorii tehnici care au în vedere nivelul atins de
stiinta, tehnica, tehnologie la un moment dat
 -7-
2) Factorii economici si sociali sunt cei legati de
organizarea productiei si a muncii atat la nivel micro cat si
la nivel macroeconomic, conditiile de munca si viata.
3) Factorii umani si psihologici, cei legati de pregatirea
scolara, nivelul de cultura, adaptabilitate la conditiile de
munca, satisfactia pe care le-o ofera aceasta, viata de
familie, influenta religiei si a traditiei în alegerea meseriei.
4) Factori naturali referitori la conditiile de clima,
fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale.
5) Factori de structura care influenteaza nivelul
productivitatii muncii prin schimbarile survenite în
structura pe ramuri si subramuri a economiei nationale.
Dintre caile de marire a productivitatii muncii, cele mai
importante sunt: automatizarea, robotizarea, promovarea
tehnicilor noi, innoirea productiei, perfectionarea
organizarii productiei si a muncii, pregatirea si
perfectionarea resurselor umane, cointeresarea materiala a
muncii.

Automatizarea robotizarea, promovarea tehnicilor noi –

coordonate esentiale ale progresului tehnic contemporan.
Acestea atrag dupa sine sporirea productivitatii deoarce
asigura obtinerea unei productivitati mai mari cu aceleasi
cheltuieli de munca, favorizeaza diminuarea celorlate
cheltuieli pe produs si în general, realizarea de economii.

Modernizarea capacitatilor de productie existente, consta

in imbunatatirea parametrilor sai tehnico functionali, în
vederea reducerii consumului de materii prime si energie
electrica, ridicarea gradului de siguranta în exploatare,
cresterea vitezei de lucru.

Innoirea productiei prin perfectionarea caracteristicilor

constructive, functionale, estetice, ergonomice, în vederea
satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicatii si asupra
cresterii productivitatii muncii. Masinile si utilajele este
recomandabil a se innoi la 5-6 ani în medie. Mentinerea în
fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scazut, realizate
cu tehnologii învechite conduce la scaderea gradului de
competitivitate.

Perfectionarea organizarii productiei si a muncii

reprezinta un proces complex, cu caracter dinamic si de
continuitate, care presupune adaptarea de catre conducerile
 -8-
unitatilor economice a unui ansamblu de masuri si folosirea
de metode si tehnici stabilite pe baze de studii. Presupune
calcule tehnico-economice, care tin seama de noile
descoperiri ale stiintei, pentru asigurarea unui cadru optim
functional. Asigurarea unor fluxuri continue de fabricatie,
sincronizarea efectuarii în timp a diferitelor activitati,
incarcarea optima a utilajelor, folosirea rationala a timpului
de lucru, buna organizare a activitatilor cu caracter auxiliar,
imbunatatirea activitatii de reparatie si întretinere,
perfectionarea activitatii de transport intern si depozitare,
etc, sunt doar cateva aspecte care ar putea conduce la
cresterea productivitatii.

Pregatirea si perfectionarea pregatirii resurselor

umane. Formarea profesionala si perfectionarea continua,
reprezinta principala cale de autovalorificare si dezvoltare a
factorului uman, de valorificare superioara a
potentialitatilor creative si anticipative ale omului. De
aceasta depinde receptivitatea si viteza de adaptare la nou.

Cointeresarea materiala conditioneaza veniturile

populatiei de rezultatele lor în munca. In aceasta directie, o
importanta deosebita o are aplicarea unui sistem de
repartitie care, pe de o aprte, sa determine cĆt mai corect
marimea salariului fiecarui lucrator, adica ceea ce i se
cuvine dupa munca depusa si, pe de alta aprte, sa asigure
un sistem de norme de munca în pas cu progresul, prin care
sa se stabileasca aportul fiecaruia la activitatea generala a
firmei. Orice neglijare în acest domeniu se va reflecta
intotdeauna nefavorabil mai devreme sau mai tarziu, in
sensul unei insuficiente cointeresari.

PRETUL
 -9-
O definitie a pretului, unanim acceptata, este cea
formulata inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon
care prezinta pretul ca o cantitate de moneda pe care
cumparatorul este dispus si o poate oferi producatorului
(vanzatorului) in schimbul produsului pe care acesta il
prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. El exprima, in
cea mai mare masura sub aspect calitativ si structural, un
ansamblu de informatii furnizate reciproc de catre
participantii la schimb, in functie de raportul dintre cerere
si oferta, pe de o parte, si de cadrul legislativ pe de alta
parte, avand caracter dinamic, divers si reglementat.
Pretul de piata este pretul posibil, care poate oscila
intre limite de piata, aceasta acceptand intotdeauna un pret
posibil minim si unul maxim. Acest pret, care este de fapt si
pretul real al produsului, este pretul acceptat de
comparator, a carui cerere exprima puterea sa de
cumparare, cat si de vanzator, care reprezinta efortul depus
pentru produsul scos pe piata. El nu este unic, iar limitele
sale sunt impuse atat de vanzator, care urmareste un pret
cat mai mare, cat si de comparator, ale carui interese sunt
pentru un pret cat mai scazut.
Indiferent de piata, pretul indeplineste mai multe
functii:
1. functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor.
2. functia de corelare a cererii cu oferta – se refera la
tendinta pretului de a se forma in jurul nivelului sau de
echilibru, respectiv cea la care cererea corespunde cu
oferta.
3. functia de informare a participantilor la viata
economica – pretul este cel care reflecta situatia pietei,
respectiv raportul dintre cerere si oferta.
4. functia de motivatie a producatorilor.

In prezent, pretul este influentat de o multitudine de

factori, care determina tendinta de amplificare a functiilor
sale. Acesti factori sunt:
- cresterea cererii pentru servicii;
- persistenta inflatiei;
- aparitia unor noi tipuri de produse;
- progresul tehnologic;
- cresterea concurentei externe.
 - 10 -
Piata economica cunoaste o mare varietate de preturi.
Din punctul de vedere al puterii de influenta al agentilor
economici, distingem:
 preturi libere – care se formeaza in conditiile in care
nici unul din agentii pietei nu influenteaza unilateral
nivelul acestora.
 preturi administrate (reglementate) – care se formeaza
sub actiunea agentilor economici dominanti pe piata,
sau a statului. Aceste preturi apar in conditii de
concurenta imperfecta. Dintre acestea, se cuvin
enumerate: preturile de monopot, de oligopol sau cele
de monopson. Acest tip de preturi se nasc atunci cand
statul impune o limita superioara sau inferioara pentru
pretul unui produs (bun sau serviciu), in functie de
balanta cerere-oferta.

Un alt criteriu de clasificare a preturilor este acela al

sistemului de comercializare:
 preturi fara TVA, reprezentand preturile care acopera
costurile agentului economic, adica ale factorilor
economici.
 Preturi cu TVA, reprezentand de fapt pretul de
cumparare.

Dupa nivelul si rolul pretului, intalnim:

 Preturi inalt-active
 Preturi inalt-pasive
 Preturi joase-active
 Preturi joase-pasive.