Sunteți pe pagina 1din 1

Calul domestic

Calul domestic este un mamifer ce face parte din familia ecvidelor. Am


aflat că are corpul zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu
piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu
câte un deget învelit în copită. Calul are și o coadă stufoasă, cu păr lung și gros.
Caii de sex masculin se numesc armăsari. Cai de sex feminin, numiți
iepe, nasc puii după aproximativ 11 luni. Un cal tânăr, numit mânz, poate sta și
alerga la scurt timp după naștere. Cei mai mulți cai domestici încep pregătirea
cu șa sau ham la vârste cuprinse între doi și patru ani. Ei devin adulți la vârsta
de cinci ani, și au o durata de viață medie între 25 și 30 de ani.
Se zice că un cal se cunoaște după dinți. Să vedem de ce. Incisivii sunt
îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar
ornamentații, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici.
Măselele sunt late, cu creste de smalț.
Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut
acum circa 6 000 de ani, într-un vast perimetru care cuprinde astăzi stepele
ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului. Rasele de cai
domestici sunt împărțite în trei categorii, după temperament: cai cu „sânge
fierbinte”, cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece” sunt caii folosiți
pentru munca grea și anevoioasă; și cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări
între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având ca scop crearea unor anumite
rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult de 300 de rase
de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.
Caii și oamenii participă la multe competiții sportive și încă muncesc
împreună, în domenii cum ar fi poliția călare, agricultură, divertisment, și
terapie. Caii au fost folosiți de-a lungul timpului în războaie, unde o mare
varietate de tehnici de dresaj și călărie au fost dezvoltate, folosind mai multe
feluri de echipamente și metode de control.
Dar calul nu este doar un mijloc de transport antic. Este folosit și în
zilele noastre pentru călărie, dresaj și munci. Însă multe alte produse ne vin de
la cai, cum ar fi carnea, lapte, pieile, părul, oasele, unele folosite în produse
farmaceutice. Oamenii le oferă cailor domestici alimente, apă și adăpost,
precum și îngrijire de la specialiști cum ar fi medicii veterinari și potcovarii.

S-ar putea să vă placă și