O mie

şi una
de
nopţi
Povestea
lui
Sindbad
marinarul
Noaptea 213 – POVESTEA acelei case şi care,
LUI SINDBAD MARINARUL amestecându-se cu aroma
de parfum de trandafiri,
răspândea în aer un miros
O, măreţule calif, suav. În afară de asta,
tot sub cârmuirea lui putea auzi un concert
Harun-al-Raşid, despre susţinut de multe
care am tot vorbit, era instrumente, acompaniate
la Bagdad un hamal de privighetorile din
sărman, pe nume Hindbad. copaci şi de păsările
Într-o zi, când era tare specifice Bagdadului.
cald, ducea un balot Această melodie elegantă
foarte greu dintr-un şi mirosul mai multor
capăt al oraşului tocmai feluri de cărnuri, care
în celălalt. Fiind foarte ajungea până la el, i-au
obosit de drumul pe care- arătat că acolo era un
l făcuse deja şi cum mai ospăţ, că oamenii se
avea încă multe de făcut, distrau. Vru să ştie cine
ajunse pe o stradă unde stătea în acea casă, pe
adia un vânticel răcoros care nu o mai văzuse,
şi al cărei pavaj era pentru că nu prea trecuse
stropit cu parfum de pe acea stradă. Ca să-şi
trandafiri. Cum nu-şi astâmpere curiozitatea,
putea dori un loc mai bun se apropie de nişte
de odihnă, îşi puse servitori pe care îi văzu
sarcina pe pământ şi se la uşă, minunat
aşeză pe ea, lângă o casă îmbrăcaţi, şi-l întrebă
mare. pe unul cum se numea
stăpânul casei.
Îi păru bine că s-a
aşezat acolo: căci nările - Dar cum, îi zise
sale se umplură de o servitorul, sunteţi din
mireasmă minunată de aloe Bagdad şi nu ştiţi că
şi de smirnă arsă care aici este casa stăpânului
ieşea pe fereastrele Sindbad marinarul,
vestitul călător care a
2
fost pe toate mările de pământ, ca un om sfâşiat
sub soare? între durere şi
disperare.
Hamalul, care auzise
despre bogăţiile lui Era încă pradă
Sindbad, nu putu să nu acestor gânduri amare,
fie invidios pe un om când văzu ieşind din casă
care părea tot atât de un servitor, care veni la
norocos pe cât părea el el şi, luându-l de braţ,
de nenorocit. Amărât de îi zise:
aceste gânduri, ridică
ochii spre cer şi strigă - Veniţi cu mine;
tare, ca să fie auzit: domnul Sindbad, stăpânul
meu, vrea să vă
- Atotputernice vorbească.
Creator al tuturor
lucrurilor, iată ce Atunci, Şeherezada
deosebire este între mine văzu că se lumina de ziuă
şi Sindbad; îndur în şi tăcu, dar a doua zi
fiecare zi mii de povesti:
greutăţi şi mii de dureri
şi de-abia dacă ajung să
duc alor mei de mâncare Noaptea 214 - PRIMA
pâine tare de orz, în CĂLĂTORIE A LUI SINDBAD
vreme ce fericitul MARINARUL
Sindbad se lăfăie în
bogăţii imense, ducând o Măreţule calif,
viaţă de huzur. Ce a majestatea voastră îşi
făcut, oare, ca să-i dai poate imagina că Hindbad
o soartă atât de a fost tare mirat de
fericită? Şi eu, ce am onoarea care i se făcea.
făcut, ca să merit una După cele ce spusese, se
aşa de nenorocită? cam temea ca nu cumva
Sindbad să fi trimis după
Sfărşindu-şi vorba, el ca să se răzbune; şi
lovi cu călcâiul în de aceea se pregătea să

3
se scuze că nu-şi poate adresându-se lui Hindbad,
lăsa marfa în mijlocul pe care-l numi frate,
drumului; dar servitorul după obiceiul arabilor,
lui Sindbad îl încredinţă atunci când sunt între
că vor avea grijă de ea prieteni, îl întrebă cum
şi-l grăbi atât de tare îl cheamă şi ce slujbă
să se ducă, după cum avea are.
poruncă, încât hamalul fu
obligat să cedeze. - Domnule, îi
răspunse, numele meu este
Servitorul îl duse Hindbad.
într-o sală mare, unde
erau mulţi oameni aşezaţi - Sunt încântat să vă
în jurul unei mese pline cunosc, zise Sindbad, şi
de bucate alese. Pe locul vă asigur că musafirii
de onoare era un bărbat mei vă primesc cu
serios, bine făcut, cu o bucurie; dar aş vrea să
barbă albă şi lungă, aflu din gura dumnea-
care-i dădea un aer voastră ce spuneaţi
măreţ; în spatele lui, se adineauri, în stradă.
înghesuiau să-l servească Sindbad auzise pe
ofiţeri şi slujitori. fereastră tot ce spusese
Sindbad îi spuse să se hamalul, înainte de a se
apropie şi, după ce-l aşeza la masă; şi
invită să se aşeze de-a insistase să-l vadă. La
dreapta sa, îi făcu această rugăminte,
cinstea de a-l servi el Hindbad, ruşinat, lăsă
însuşi şi-i mai dădu să capul în jos şi zise:
bea un vin nemaipomenit,
din care se afla din - Domnule, vă
belşug pe masă. mărturisesc slăbiciunea
mea: eram supărat şi mi-
Către sfărşitul au scăpat câteva vorbe
mesei, Sindbad, văzând că nepotrivite pentru care
invitaţii săi nu mai vă implor să mă iertaţi.
mâncau, luă cuvântul şi,

4
 - Vai, zise Sindbad, lucruri despre aventurile
să nu mă credeţi aşa de mele ciudate şi despre
nedrept, încât să vă port primejdiile care m-au
ranchiună pentru asta. Mă pândit pe mare, în
pun în situaţia decursul celor şapte
dumneavoastră; în loc să călătorii pe care le-am
vă reproşez vorbele făcut şi, pentru că am
îngânate, vă căinez; dar acum ocazia, o să vi le
trebuie să îndrept povestesc de-a fir a păr;
impresia greşită pe care nu cred că vă veţi supăra
se pare că o aveţi despre să le auziţi.
mine. Vă imaginaţi,
desigur, că am dobândit Întrucât Sindbad voia
fără trudă şi fără bătaie să-şi spună povestea mai
de cap toate aceste ales pentru hamal,
bogăţii şi bunuri de care înainte de a începe, dădu
vedeţi că mă bucur: vă poruncă să se aducă marfa
înşelaţi. Nu am ajuns la pe care o lăsase în
această stare decât după stradă şi să fie pusă în
ce am îndurat ani de zile locul dorit de Hindbad.
toate încercările Apoi, istorisi cam aşa:
trupului şi sufletului pe PRIMA CĂLĂTORIE A LUI
care le poate inchipui o SINDBAD MARINARUL
minte omenească. Da,
domnii mei, adăugă, către Am moştenit de la ai
cei de faţă, pot să vă mei averi mari, dar am
încredinţez că aceste risipit o mare parte în
încercări sunt atât de anii nebuni ai tinereţii;
ieşite din comun, încât dar, când mi-a venit
pot tăia şi oamenilor mintea la cap şi m-am
celor mai însetaţi de oprit, am văzut că
înavuţire pofta de a bogăţia se ducea repede
străbate mările pentru a şi că, din cauza felului
le dobândi. Poate că nu în care mă ingrijisem de
aţi auzit decât puţine ea, ajunsesem aproape de

5
fundul sacului. Mă m-am îmbarcat alături de
gândeam, încă, la faptul alţi neguţători pe un vas
că iroseam, nefericitul pentru care toţi pusesem
de mine, ducând o viaţă bani.
dezordonată, mai presus
de toate, timpul, care Am înălţat pânzele şi
este lucrul cel mai de am luat drumul Indiilor
preţ pe lumea asta. Mă orientale, prin Golful
mai gândeam şi că sărăcia Persic, care este format
ultimă, cea mai nenoro- de coasta Arabiei
cită, este cea de la Fericite pe dreapta şi de
bătrâneţe. Mi-am amintit cea a Persiei, pe stânga.
de vorbele marelui Cea mai mare lăţime a
Solomon, pe care le mării este pe acolo de
auzisem de la tata, cum şaptezeci de leghe, după
că era mai bine să fii părerea celor mai mulţi.
mort decât să fii sărac. Dincolo de golf, marea
Levantului, ca şi cea a
Mâhnit de aceste Indiilor, este foarte
gânduri, mi-am adunat întinsă: pe de o parte,
rămăşiţele averii. Am este mărginită de
vândut cu toba în piaţă coastele Abisiniei şi
tot ce-mi mai rămăsese sunt patru mii cinci sute
din mobilă. Apoi, m-am de leghe până la insulele
dus pe lângă unii care Vakvak. La început, am
făceau negoţ pe mare. M- suferit de ceea ce se
am luat după cei care mi numeşte „rău de mare”;
s-au părut a-mi da dar mi-am revenit curând
sfaturi bune. În cele din şi, de atunci, nu am mai
urmă, am hotărât să pun avut aşa ceva.
la treabă puţinii bani
care mi-au mai rămas şi, Pe drum, am acostat
de cum luai această în mai multe insule, unde
hotărâre, n-am şovăit să am vândut sau am schimbat
o duc la îndeplinire. M- mărfuri. Într-o zi,
am dus la Balsora, unde vântul se opri tocmai

6
când eram lângă o insulă
care de-abia ieşea din
apă, verde de ziceai că
este o pajişte. Căpitanul
a poruncit să se strângă
pânzele şi le-a dat voie
să coboare marinarilor
care voiau să debarce.
Dar, în vreme ce noi ne
desfătam bând şi mâncând
sau odihnindu-ne de truda
de peste zi, insula a
început deodată să se
cutremure şi ne-a
scuturat serios...
Atunci, Şeherezada
văzu că se lumina de ziuă
şi tăcu, dar a doua zi
povesti:
Noaptea 215
Sindbad a continuat:
Cei de pe vas au
văzut că insula se
cutremura şi ne-au
strigat să ne întoarcem
imediat; că, altfel, vom
pieri, pentru că ceea ce
luasem drept insulă era,
de fapt, spinarea unei
balene. Cei mai iuţi de
picior fugiră cu o barcă,
alţii, o luară înot. Dar
eu eram încă pe insulă,
7
adică, pe balenă, când s-
a scufundat în mare şi n-
am avut timp decât să mă
prind de o bucată de lemn
pe care o adusesem de pe
vas ca să aprindem focul.
Dar căpitanul, după ce-i
luase la bord pe oamenii
care fugiseră cu barca şi
îi culesese pe câţiva
dintre cei care înotau, a
vrut să profite de faptul
că se pornise un vânt
răcoros şi prielnic; dădu
poruncă să se ridice
ancora şi astfel îmi luă
orice speranţă de a mai
ajunge la vas.
Am rămas, deci, în
voia valurilor, împins
când de o parte, când de
alta; m-am luptat pentru
viaţa mea toată ziua şi
noaptea următoare. A doua
zi nu mai aveam putere şi
eram disperat că voi
muri, când un val mă
aruncă din fericire pe o
insulă. Coasta era înaltă
şi abruptă şi m-aş fi
chinuit mult şi bine să o
urc, dacă nişte rădăcini
de copaci, pe care numai
norocul le păstrase în
acel loc spre salvarea
mea, nu m-ar fi ajutat.
M-am întins pe pământ,
unde am stat mai mult
mort decât viu, până s-a
luminat pe deplin şi a
răsărit soarele.
Atunci, deşi eram
tare slăbit din cauza
muncii pe corabie, ba şi
pentru că nu mai mâncasem
nimic de ieri, am început
să mă târăsc, în căutarea
unor ierburi bune de
mâncat. Am găsit câteva
şi am avut bucuria de a
dibui un izvor cu o apă
extraordinară, care nu a
întârziat să mă pună pe
picioare. După ce am mai
prins puteri, am cercetat
insula, abătându-mă de la
drumul drept. Am ajuns pe
o câmpie frumoasă, unde
am zărit de departe un
cal care păştea. Mi-am
îndreptat paşii într-
acolo, bucuros, dar şi
temător; fiindcă nu ştiam
dacă nu cumva mă aştepta
mai degrabă moartea decât
salvarea. Apropiindu-mă,
am zărit o iapă legată de
un ţăruş. Frumuseţea ei
mi-a atras atenţia;dar,
în vreme ce o priveam, am
8
auzit vocea unui om,
ieşind de sub pământ.
Imediat, omul a apărut, a
venit la mine şi m-a
întrebat cine sunt. I-am
spus prin ce trecusem;
după aceea, luându-mă de
mână, mă conduse într-o
peşteră, unde se aflau şi
alţi oameni, miraţi de
prezenţa mea acolo, aşa
cum şi eu mă minunam că-i
găseam în acel loc.
Am mâncat din
mâncarea pe care mi-au
oferit-o; apoi, când i-am
întrebat ce făceau într-
un loc care părea aşa de
pustiu, mi-au răspuns că
erau rândaşi la caii
regelui Miraj, stăpânul
insulei; că, în fiecare
an, în aceeaşi perioadă,
era obiceiul să fie aduse
iepele regelui, pe care
le legau aşa cum văzusem,
pentru a fi montate de un
cal de mare; apoi, calul
de mare voia să le
sfâşie, dar ei îl opreau,
cu ţipetele lor şi îl
forţau să se întoarcă în
mare; că, după ce erau
gestante, iepele erau
duse înapoi, iar mânjii
pe care îi fătau erau ai dovedit că mă compătimea
regelui, fiind apoi pentru nenorocire. În
numiţi cai de mare. Mai acelaşi timp, porunci să
adăugară că trebuia să fiu îngrijit şi să mi se
plece a doua zi şi că, dea tot ce aveam nevoie.
dacă aş fi sosit atunci, Şi aceasta cu atâta
aş fi murit, cu promptitudine, încât am
siguranţă, pentru că avut de ce să laud
satele erau departe şi generozitatea regelui şi
mi-ar fi fost cu conştiinciozitatea ofiţe-
neputinţă să le găsesc rilor săi.
fără călăuză.
Fiind neguţător, mă
În timp ce ei îmi duceam pe la cei deo-
spuneau toate astea, potrivă cu mine. Îi
calul de mare ieşi din căutam mai ales pe cei
apă, aşa cum spuseseră, străini, atât pentru a
se aruncă asupra iepei, o afla veşti de la Bagdad,
montă şi apoi vru să o cât şi pentru a găsi pe
mănânce; dar, la zgomotul cineva cu care să mă
pe care-l făcură întorc; capitala regelui
slujitorii, se lăsă Miraj se afla pe malul
păgubaş şi se scufundă mării şi are un port
iarăşi în mare. frumos, unde acostează în
fiecare zi vase din toate
A doua zi, s-au colţurile lumii. Căutam
întors în capitala astfel tovărăşia savan-
insulei cu iepele şi i-am ţilor din Indii, şi-mi
însoţit. La sosirea plăcea să-i ascult
noastră, regele Miraj, vorbind; dar asta nu mă
căruia i-am fost împiedica să mă duc
prezentat, m-a întrebat regulat la curtea regelui
cine sunt şi prin ce sau să stau de vorbă cu
întâmplare am ajuns în guvernatorii şi regii mai
ţara lui. După ce i-am mici, care-i plăteau
ostoit curiozitatea, mi-a tribut şi-i stăteau prin
9
preajmă. Îmi puneau multe negustorii care o
întrebări despre ţara mea comandaseră o duceau la
şi, în schimb, îi prăvălii.
întrebam despre obice-
iurile şi legile din ţara Aruncându-mi ochii pe
lor, vrând să ştiu tot ce câteva baloturi şi pe
credeam că merită. scrisul care arăta cui
aparţineau şi, după ce
Sub stăpânirea rege- le-am cercetat cu atenţi-
lui Miraj era o insulă e, am fost sigur că erau
numită Cassel. Mă cele pe care le îmbar-
asigurau că de acolo se casem pe vasul cu care
aud în fiece noapte călătorisem de la Balso-
timpane bătând, ceea ce ra. L-am recunoscut chiar
i-a făcut pe marinari să pe căpitan; dar, cum eram
creadă că acolo sălăşluia convins că mă credea
Degial. M-a cuprins mort, m-am dus la el şi
dorinţa de a vedea cu l-am întrebat a cui era
ochii mei minunea şi am marfa.
văzut în timpul călăto-
riei peşti lungi de o - Aveam la bord, îmi
sută şi de două sute de răspunse, un neguţător
coţi, care mai mult din Bagdad, pe nume
sperie decât atacă. Sunt Sindbad. Într-o zi,
aşa de fricoşi, că-i pui apropiindu-ne de o insulă
pe fugă lovind în - sau cel puţin aşa ni se
scânduri. Am remarcat şi părea – el s-a dus la
alţi peşti, de nici un ţărm, împreună cu alţi
cot, care aveau parcă un călători, pe acea aşa-
cap de bufniţă. zisă insulă, care era, de
fapt, o balenă de o
La întoarcere, într-o mărime neobişnuită, ador-
zi, când eram în port, a mită la suprafaţa apei.
venit o corabie. După ce Balena nici nu a simţit
a ancorat, au început să bine căldura focului pe
descarce marfă, iar care i—l aprinseseră pe

10
spate, ca să facă ceva de nând acestea, a strigat:
mâncare, că a şi început „Dumnezeule mare, pe cine
să se mişte şi să se să mai crezi în ziua de
scufunde. Cei mai mulţi azi? Nu mai există oameni
dintre pasageri s-au de bună credinţă. L-am
înecat şi nefericitul de văzut cu ochii mei pe
Sindbad odată cu ei. Sindbad pierind; călă-
Baloturile astea erau ale torii care erau cu mine
lui şi am hotărât să le pe vas l-au văzut, ca şi
vând şi apoi să caut pe mine, şi dumneata îndrăz-
cineva din familia lui, neşti să spui că eşti
ca să-i dau banii pe care Sindbad? Ce cutezanţă!
i-aş fi obţinut. Când se uită cineva la
dumneata, pari un om
- Căpitane, i-am spus cinstit; şi totuşi, ai
eu atunci, eu sunt inventat o minciună
Sindbad pe care îl crezi groaznică, pentru a pune
mort, dar nu am murit; mâna pe nişte bunuri care
baloturile astea sunt nu îţi aparţin.”
bunurile mele, marfa
mea... - Ai răbdare,
căpitane, şi fă-mi
Atunci, Şeherezada văzu plăcerea de a asculta ce
că se lumina de ziuă şi am de spus.
tăcu, dar a doua zi
povesti: - Ei bine! reluă el,
ce ai de spus? Vorbeşte,
Noaptea 216 – A doua că te ascult.
călătorie a lui Sindbad
Atunci i-a povestit
cum mă salvasem, în ce
Sindbad, continuându- împrejurări îi întâlnisem
şi povestea, le spuse pe rândaşii regelui
comesenilor: Miraj, care mă aduseseră
- Când căpitanul la curtea sa.
corabiei m-a auzit spu-

11
 Povestea mea l-a cam peste mine, m-a întrebat
zguduit; dar s-a convins cum făcusem rost de
imediat că nu minţeam, lucruri atât de rare. I-
când au venit nişte am povestit prin ce
oameni de pe corabia lui întâmplare le-am recupe-
şi m-au recunoscut şi mi- rat; a fost atât de bun
au făcut salamalekuri, şi s-a bucurat; mi-a
arătându-mi cât se acceptat darul şi mi-a
bucurau să mă vadă. În făcut şi el nişte cadouri
cele din urmă, m-a minunate. Apoi, mi-am
recunoscut şi el şi, luat rămas bun de la el
aruncându-se de gâtul şi m-am îmbarcat pe
meu, mi-a spus: acelaşi vas. Dar, înainte
de plecare, am schimbat
- Allah fie lăudat că mărfurile rămase pe unele
aţi scăpat dintr-o din partea locului. Am
primejdie aşa de mare! Nu luat lemn de aloe, de
vă pot spune ce plăcere santal,camfor,nucşoară,
îmi face săă vă revăd. cuişoare, piper şi ghim-
Iată bunurile dumnea- bir. Am trecut prin mai
voastră, luaţi-le, sunt multe insule şi am ajuns
ale dumneavoastră, faceţi în sfârşit la Balsora, de
cu ele ce vreţi. unde m-am întors în
I-am mulţumit, lăudâ- oraşul ăsta, cu aproape o
ndu-i dreptatea, iar sută de mii de ţechini.
pentru a-mi arăta recu- Am fost întâmpinat de
noştinţa, l-am rugat să familie şi am revăzut-o
primească nişte mărfuri, cu toate manifestările de
dar a refuzat. bucurie pe care le poate
arăta o prietenie vie şi
Am ales tot ce era sinceră. Am cumpărat
mai de preţ în baloturile sclavi şi sclave, pămân-
mele şi le-am dăruit turi mănoase şi mi-am
regelui Miraj. Cum regele clădit o casă mare. Aşa
ştia ce nenorocire dăduse am făcut, hotărât să uit

12
de necazuri şi să mă îl primi zâmbitor, cu
bucur de viaţă.” multe atenţii. Îndată ce
toţi invitaţii au sosit,
Oprindu-se aici, s-a pus masa, care a
Sindbad a poruncit cântă- ţinut mult timp. După ce
reţilor să cânte din nou, au mâncat, Sindbad se
după ce îi întrerupsese adresă comesenilor:
cu poveştile sale. Până
seara s-a băut şi s-a - Domnilor, zise, vă
mâncat şi, la plecare, rog să binevoiţi să
Sindbad a cerut să i se ascultaţi şi povestea
aducă o pungă cu o sută aventurilor din a doua
de ţechini şi, dând-o călătorie. Acestea sunt
hamalului, zise: mai demne de atenţia
dumneavoastră decât pri-
- Ia-o, Hindbad, mele.
întoarce-te acasă şi vino
şi mâine să auzi şi S-a făcut tăcere şi
celelalte aventuri ale Sindbad a continuat
mele. astfel:

Hamalul a plecat A DOUA CĂLĂTORIE A LUI

foarte stânjenit de cins- SINDBAD MARINARUL
tirea şi de darul care i
se oferea. Le-a povestit După prima călătorie,
şi soţiei şi copiilor, la luasem hotărârea să-mi
întoarcerea acasă, iar petrec liniştit restul
aceştia i-au mulţumit lui zilelor la Bagdad, după
Allah pentru binele pe cum am avut onoarea să vă
care l-il făcea, prin spun ieri. Dar m-am
Sindbad. plictisit repede de
trândăveală; m-a cuprins
A doua zi, Hindbad s- din nou pofta de
a îmbrăcat mai curat călătorie şi de negoţ; am
decât în ziua precedentă cumpărat marfă potrivită
şi s-a întors la că- pentru negoţul la care mă
lătorul cel darnic, care gândisem şi am plecat
13
iarăşi cu alte mărfuri, a
căror sursă îmi era
cunoscută. Ne-am îmbarcat
pe o corabie bună şi,
după ce ne-am pus în paza
lui Allah, am pornit la
drum.
Mergeam din insulă în
insulă, făcând schimburi
avantajoase. Într-o zi,
am coborât pe o insulă
unde erau pomi fructiferi
mulţi şi feluriţi, dar
pustie, că nu am găsit
nici o casă şi nu era
acolo nici ţipenie. Ne-am
dus la plimbare pe câmpii
şi de-a lungul pârâ-
iaşelor care le scăldau.
Atunci, Şeherezada
văzu că se lumina de ziuă
şi tăcu, dar a doua zi
povesti:
Noaptea 217
M-am mirat foarte
tare, zise Sindbad, când
n-am mai văzut vasul la
ancoră; m-am ridicat, m-
am uitat în toate părţile
şi nu l-am mai văzut pe
niciunul din negustorii
care coborâseră pe insulă
odată cu mine. Am zărit,
numai, corabia, dar atât
de departe încât la scurt
timp am pierdut-o din
vedere.

În vreme ce oamenii Închipuiţi-vă ce

se desfătau culegând gânduri îmi treceau prin
unii, flori, ceilalţi, cap într-o asemenea
fructe, eu mi-am luat de situaţie. Am crezut că
mâncare şi vin din care mor de durere. Scoteam
adusesem şi m-am aşezat nişte strigăte înspăimân-
pe malul unui râu, între tătoare, m-am lovit cu
nişte copaci care făceau pumnii în cap, m-am
umbră deasă. Am mâncat aruncat la pământ, unde
destul de bine; apoi, m-a am rămas vreme îndelun-
cuprins somnul. Nu ştiu gată, pradă unor gânduri
cât am dormit, dar, când unele mai negre decât
m-am trezit, corabia nu celelalte.
mai era la ancoră. Mă certam într-una că
nu-mi ajunsese prima
14
călătorie, care ar fi a părut cu neputinţă să
trebuit să mă lecuiască mă urc pe el, atât era de
pe veci de cheful de a neted. Putea avea cam
face altele. Dar toată cincizeci de paşi
căinţa îmi era în deşert. înăuntru.

La sfârşit, m-am Soarele era la

încredinţat voii lui asfinţit. S-a întunecat
Allah şi, fără să ştiu ce brusc, ca şi cum ar fi
voi păţi, m-am urcat coborât un nor gros. Dar,
într-un arbore înalt, de dacă întunericul m-a
unde m-am uitat în toate surprins, am fost cu atât
părţile, doar-doar voi mai mirat să văd că nu
descoperi ceva dătător de era noapte, ci umbra unei
speranţă. Aruncându-mi păsări de o mărime
privirea către mare, nu extraordinară, care zbura
am văzut decât apă şi pe lângă mine. Mi-am
cer; dar, zărind pe amintit de o pasăre
pământ ceva alb, am numită Roc, despre care
coborât din copac şi, cu îi auzisem deseori
ceea ce-mi mai rămăsese vorbind pe marinari şi
din provizii, m-am mi-am imaginat că balonul
îndreptat spre albeaţa pe care îl admirasem
aceea, care era aşa de trebuia să fie vreun ou
departe, că nu puteam de-ale acestei păsări.
vedea bine ce era. Într-adevăr, se lăsă
deasupra lui, ca pentru
Când am ajuns la o a-l cloci. Văzând că
distanţă convenabilă, am vine, m-am strâns lângă
văzut că era un balon ou, astfel încât să am în
alb, tare înalt şi lat. faţa ochilor unul dintre
Cum m-am apropiat, l-am picioarele păsării şi
atins şi mi s-a părut acest picior era gros cât
foarte moale. L-am un trunchi de copac. M-am
înconjurat, căutând o legat zdravăn cu pânza
intrare: nu avea şi mi s- turbanului meu, în
15
speranţa că pasărea Roc, alt necaz şi, comparând
a doua zi, când va fi locul cu insula pustie de
zburat din nou, mă va pe care plecasem, am
duce departe de acea văzut că nu prea eram în
insulă pustie. Într- câştig.
adevăr, după ce mi-am
petrecut noaptea astfel, Mergând prin vale, am
cum s-a luminat de ziuă, văzut că era presărată cu
pasărea şi-a luat zborul diamante de o mărime
şi m-a dus atât de sus, neobişnuită; îmi plăcea
că nu mai vedeam foarte mult să mă uit la
pământul; apoi, a coborât ele; dar, mai departe, am
brusc, cu o asemenea zărit ceva care mi-a
repeziciune, încât nu-mi stricat plăcerea şi la
mai simţeam greutatea. care m-am uitat îngrozit.
Când a aterizat şi m-am Erau o mulţime de şerpi,
văzut pe pământ, am atât de lungi şi de
dezlegat imediat nodul groşi, că ar fi putut
care mă ţinea legat de înghiţi şi un elefant.
piciorul ei. Abia am În timpul zilei, se
reuşit să mă dezleg, că a ascundeau în vizuinile
şi înhăţat cu ciocul un lor de duşmanul lor,
şarpe de o lungime nemai- pasărea Roc şi nu mai
întâlnită şi şi-a luat ieşeau decât noaptea.
zborul. Toată ziua m-am
Locul unde mă lăsase plimbat prin vale,
era o vale adâncă, odihnindu-mă uneori în
înconjurată din toate locuri prielnice. Totuşi,
părţile de munţi atât de a apus soarele; iar la
înalţi, încât li se căderea nopţii, m-am
pierdeau crestele printre ascuns într-o peşteră,
nori şi atât de abrupţi, unde credeam că sunt în
că nu se vedea nicio siguranţă. I-am astupat
potecă pe care să fi intrarea, care era
putut urca. Dădusem peste strâmtă şi joasă, cu o

16
piatră destul de mare bucăţi rostogolindu-se de
pentru a mă apăra de pe stâncile din jur.
şerpi, dar care lăsa să
treacă o geană de lumină. Am crezut întotdeauna
că erau poveşti de
Am mâncat o parte din adormit copiii ceea ce
provizii, în foşgăitul auzisem în mai multe
şerpilor care începeau rânduri de la marinari şi
să-şi facă apariţia. M-am de la alţii despre valea
speriat îngrozitor de diamantelor şi iscusinţa
şuieratul lor fioros, unor negustori de a
care nu m-a lăsat, cum scoate aceste pietre pre-
lesne vă puteţi închipui, ţioase. Acum vedeam că au
să dorm liniştit. spus adevărul. Într-
adevăr, negustorii vin în
Luminându-se de ziuă, această vale când
şerpii s-au ascuns. vulturii au pui. Taie
Atunci am ieşit din bucăţi mari de carne şi
peşteră, remurând şi pot le aruncă în vale;
spune că am mers îndelung diamantele pe care cad
pe acele diamante, fără bucăţile se agaţă de
ca să-mi facă vreunul cu acestea. Vulturii, care
ochiul. La sfârşit, m-am în această parte a lumii
aşezat şi, în ciuda sunt mai puternici ca
îngrijorării care mă cu- oriunde, se năpustesc
prinsese, cum nu închise- asupra acestor bucăţi şi
sem un ochi toată noap- le iau în cuiburile lor,
tea, am adormit după ce în vârful stâncilor, ca
am mâncat câte ceva din să le dea la pui. Atunci,
ce îmi rămăsese. Dar de- negustorii, alergând spre
abia aţipisem, că ceva a cuiburi, ţipă şi îi
căzut lângă mine, cu un forţează astfel pe
zgomot care m-a trezit: vulturi să plece; apoi
era o bucată mare de iau diamantele care s-au
carne proaspătă; şi ime- agăţat de bucăţile de
diat am văzut şi alte carne. Şi fac toate astea
17
pentru că nu-i chip să care mi s-a părut cea mai
scoată altfel diamantele mare şi am înfăşurat-o în
din această prăpastie în jurul trupului meu, cu
care nimeni nu ar putea ajutorul pânzei de la
coborî. turban; înfăşurat astfel,
m-am culcat cu faţa în
Până atunci, crezusem jos, cu sacul de provizii
că nu voi mai scăpa din legat de cingătoare, ca
acel abis, pe care-l să nu-mi cadă.
credeam mormântul meu;
dar m-am înviorat când am Nu am aşteptat prea
văzut ceva care mi-a dat mult şi iată că au venit
o idee despre cum să-mi vulturii. ; fiecare lua
salvez viaţa. câte o bucată de carne şi
unul din cei ami
Atunci, Şeherezada puternici, luându-mă pe
văzu că se lumina de ziuă sus, în bucata de carne,
şi tăcu, dar a doua zi m-a dus în vârful
povesti: muntelui, până la cuibul
Noaptea 218 său. Atunci, negustorii
au strigat ca să sperie
Măreţule calif, zise vulturii şi când aceştia
ea către sultanul au fost nevoiţi să-şi
Indiilor, Sindbad şi-a lase prăzile, unul dintre
continuat povestirea negustori s-a apropiat de
aventurilor din a doua mine, dar s-a speriat
călătorie în faţa prie- când m-a văzut. Apoi, s-a
tenilor săi: liniştit şi, în loc să mă
întrebe prin ce întâm-
„ Am început să adun plare ajunsesem acolo, a
diamantele cele mai mari început să mă certe,
care îmi ieşeau în cale întrebându-mă de ce furam
şi am umplut cu ele sacul ce era al lui.
de piele în care avusesem
provizii. Am luat după - Îmi veţi vorbi, am zis
aceea bucata de carne eu, mult mai omenos după

18
ce mă veţi cunoaşte mai se apropie măcar de ce
bine. Consolaţi-vă, am aveam eu. L-am rugat pe
diamante pentru mine şi neguţătorul care era
pentru dumneavoastră câte proprietarul cuibului
nu pot avea toţi negus- unde mă dusese vulturul
torii la un loc. Ei le (fiindcă fiecare avea
culeg la întâmplare, dar unul) să primească din
eu le-am ales pe fundul partea mea nişte diaman-
văii şi le-am adus în te, pe care le-ar fi do-
sacul ăsta. rit. Dar el s-a mulţumit
doar cu unul, ba l-a mai
Şi, spunând acestea, luat şi pe cel mai mic.
i le-am arătat. Nici nu Cum eu am insistat să-i
am terminat de spus tot, mai dau, fără să se teamă
că ceilalţi negustori m- că m-ar fi păgubit, mi-a
au zărit şi s-au strâns spus:
în jurul meu, foarte
surprinşi să mă vadă, iar - Nu, acesta mi-e destul
mirarea le-a fost şi mai şi este îndeajuns de
mare când le-am povestit preţios, încât să nu mai
ce păţisem. fiu nevoit să fac şi alte
călătorii ca să fac
Au admirat nu atât avere.
planul pe care-l pusesem
la cale ca să scap, cât Mi-am petrecut
îndrăzneala de a-l încer- noaptea în casa neguţă-
ca. torilor, cărora le-am mai
povestit o dată ce păţi-
M-au dus într-o casă sem, spre mare mulţumire
unde stăteau ei toţi şi a celor care nu auziseră.
acolo, când mi-am deschis Nu-mi mai încăpeam în
sacul, i-a uluit mărimea piele de bucurie că
diamantelor mele; mi-au scăpasem de primejdia de
mărturisit că în toate care v-am vorbit. Mi se
părţile unde fuseseră ei părea că visam, nu-mi
nu găsiseră unele care să

19
venea să cred că nu mai animale mai mici decât
aveam a mă teme de nimic. elefanţii, dar mai mari
decât bivolii; au un corn
Erau deja multe zile pe nas, lung cam de un
de când negustorii cot; cornul este tare şi
aruncau bucăţi de carne crestat la mijloc, dintr-
în vale şi, cum fiecare o parte în alta. Pe
părea mulţumit de deasupra se văd nişte
diamantele dobândite, am urme albe, de forma unui
plecat a doua zi împreună om. Rinocerul se luptă cu
şi am trecut munţi elefantul, îl străpunge
înalţi, unde erau şerpi cu cornul pe sub burtă,
de mărimi uimitoare, pe îl ia pe sus şi-l duce pe
care i-am ocolit, din cap; dar, cum sângele şi
fericire. Am ajuns în grăsimea elefantului se
primul port, de unde am scurg pe ochii rinoce-
trecut în insula Roha, rului, vine pasărea roc
unde creşte copacul din şi îi ia pe amândoi în
care se extrage camforul gheare, ducându-i la
şi care este atât de gros cuib, să-şi hrănesacă
şi de stufos, că o sută puii.
de oameni pot sta lejer
la umbra lui. Seva din Trec sub tăcere multe
care se extrage camforul alte ciudăţenii din acea
curge printr-o deschiză- insulă, de teamă să nu vă
tură făcută spre vârful plictisesc. Acolo am
arborelui şi este adunată schimbat câteva diamante
într-un vas unde se pe mărfuri bune. După
întăreşte şi se schimbă aceea, am mers pe alte
în ceea ce numim camfor. insule, iar la sfârşit,
După ce se scurge astfel după ce am făcut escală
seva, copacul se usucă şi în mai multe oraşe de pe
moare. uscat, am acostat la
Balsora, de unde am
Tot pe acea insulă plecat la Bagdad. Mai
sunt rinoceri, nişte înainte de toate, am dat
20
de pomană sărmanilor şi din care scăpasem în
m-am bucurat cum se primele două călătorii,
cuvine de restul imen- dar, cum eram în floarea
selor bogăţii pe care le vârstei, mă plictisea
câştigasem şi le adusesem traiul în tihnă şi,
cu atâta osteneală.” aţâţat de dorinţa de a
înfrunta noi pericole, am
Astfel a sfârşit plecat din Bagdad cu
Sindbad istoria celei de- mărfuri multe, pe care
a doua călătorii ale le-am dus la Balsora.
sale. I-a mai dat o sută Acolo, m-am îmbarcat
de ţechini lui Hindbad, alături de alţi
pe care l-a invitat să negustori. Am făcut un
mai vină şi a doua zi, să drum lung şi ne-am oprit
audă şi povestea celei în mai multe porturi,
de-a treia călătorii. unde am avut vânzări
Musafirii s-au întors frumoase.
la casele lor şi s-au Într-o zi, fiind noi
întors a doua zi, la în mijlocul mării, s-a a-
aceeaşi oră, la fel ca şi bătut asupra noastră o
hamalul, care deja îşi furtună groaznică, din
uitase de sărăcia lui. S- cauza căreia am rătăcit
au aşezat la masă şi, drumul. A ţinut mai multe
după ce au mâncat, zile şi ne-a împins în
Sindbad a ceruz linişte faţa unui port de pe o
şi a început să poves- insulă pe care căpitanul
tească a treia călătorie: tare ar fi vrut să o
A TREIA CĂLĂTORIE A LUI ocolească; dar am fost
SINDBAD MARINARUL obligaţi să ancorăm
acolo. După ce am strâns
Sindbad zise: pânzele, căpitanul ne-a
spus:
„Aş fi pierdut, ducând
viaţa dulce de atunci, - Pe insula aceasta şi pe
amintirea primejdiilor alte câteva din jur

21
trăiesc sălbatici păroşi înţeles ce. S-au agăţat
din cap până în picioare de scândurile şi de
care or să ne atace. Cu frânghiile vasului şi s-
toate că sunt pitici, au căţărat din toate
nefericirea face să nu le părţile cu o asemenea
putem ţine piept, pentru repeziciune şi sprinte-
că sunt mulţi ca lăcus- neală, că părea cu nu
tele şi, dacă s-ar aveau picioare, ci aripi.
întâmpla să-l ucidem pe
vreunul, s-ar arunca toţi Noi ne uitam cu
asupra noastră şi ne-ar spaimă la ei, după cum vă
măcelări. puteţi imagina, şi nu
îndrăzneam nici să ne
Se crăpă de ziuă şi apărăm, nici să le spunem
Şeherezada nu mai putu să vreun cuvânt ca să-i
mai povestească nimic. oprim, deşi bănuiam că
Dar în noaptea următoare, intenţiile lor erau
ea urmă astfel: funeste. Într-adevăr, au
desfăcut pânzele, au
Noaptea 219 tăiat parâmele şi ancora,
Vorbele căpitanului fără a mai face efortul
i-au blocat pe toţi cei de a o scoate din apă şi,
din echipaj şi am văzut după ce ne-au obligat să
curând că ceea ce ne ducem corabia la mal, ne-
spusese era adevărul- au forţat să coborâm. Au
adevărat. Am văzut apă- luat apoi corabia şi au
rând o droaie de sălba- plecat pe insula de unde
tici hidoşi, cu întreg veniseră. Toţi marinarii
trupul acoperit de peri se fereau să debarce în
roşcaţi şi înalţi de insula unde ne aflam –
numai două picioare. S-au era tare primejdios să te
aruncat în mare, înot, şi opreşti acolo dintr-un
au înconjurat repede motiv pe care-l veţi afla
vasul. Apropiindu-se spu- imediat; dar ce era mai
neau ceva, dar nu am rău nu se întâmplase
încă.
22
 Ne—am îndepărtat de Soarele apunea şi, în
mal şi, înaintând în timp ce eram în starea
insulă, am găsit nişte jalnică de care v-am
fructe şi ierburi pe care vorbit, poarta palatului
le-am mâncat, pentru a ne s-a deschis cu un zgomot
mai prelungi agonia cât infernal şi am văzut
mai mult posibil, pentru ieşind un om negru, cu o
că ne aşteptam la o faţă îngrozitoare şi
moarte sigură. Pe drum, înalt cât un palmier.
am zărit în depărtare o
clădire mare, spre care Avea în mijlocul
ne-am îndreptat paşii. frunţii un singur ochi
Era un palat fortificat, roşu şi aprins ca un
foarte înalt, care avea o tăciune; dinţii din faţă,
poartă de stejar cu două care erau tare lungi şi
caturi, pe care le-am ascuţiţi, îi ieşeau din
deschis împingându-le. Am gura mai mare decât a
intrat în curte şi am unui cal; iar buza de jos
văzut o cameră mare, cu îi spânzura pe piept.
un hol, unde erau, de o Urechile aduceau cu cele
parte, o grămadă de ale elefantului şi i se
oseminte omeneşti, de lăsau pe umeri. Avea
cealaltă, o mulţime de gheare ascuţite şi lungi
frigări pregătite pentru ca cele ale păsărilor
fript. La vederea acestor mari. La vederea unui
lucruri, am început să uriaş atât de înspăimân-
tremurăm şi, cum eram tător, ne-am pierdut sim-
obosiţi de cât mer- ţirea şi am leşinat.
seserăm, ni s-au tăiat În cele din urmă, ne-
picioarele şi ne-am am revenit în simţiri şi
prăbuşit la pământ, cu- l-am văzut aşezat în hol,
prinşi de o spaimă soră cercetându-ne cu privi-
cu moartea şi am rămas rea. După ce ne-a privit
nemişcaţi îndelung. îndelung, a venit spre
noi, a întins mâna, m-a

23
luat de guler pe la spate
şi m-a întors pe toate
părţile, ca un măcelar
care întoarce un cap de
oaie. După ce s-a uitat
bine la mine, văzând că
eram tare slăbănog, numai
piele şi os, m-a lăsat.
Rând pe rând, i-a luat şi
pe ceilalţi, i—a cercetat
la fel şi, cum căpitanul
era cel mai gras din tot
echipajul, l-a ţinut cum
aş înşfăca eu o vrabie şi
i-a străpuns corpul cu o
frigare. Apoi a aprins un
foc mare, l-a fript şi l-
a mâncat la cină, în
camera lui, unde se
retrăsese. Odată termina-
tă masa, s-a întors în
hol, unde s-a culcat şi a
adormit, scoţând nişte
sforăituri mai grozave
decât tunetul. A dormit
până a doua zi dimineaţa.
Cât despre noi, nu am
putut gusta din plăcerea
somnului şi am petrecut
noaptea în cea mai neagră
grijă pe care un om o
poate simţi. A doua zi,
uriaşul s-a sculat, a el şi l-a mai mâncat pe
ieşit afară şi ne-a lăsat
în palat.
24
Când am crezut că se
îndepărtase, am rupt
tăcerea tristă în care
stătusem toată noaptea
şi, văitându-ne unul ce-
luilalt, am făcut palatul
să răsune de plâns şi de
ţipete. Deşi eram mulţi
şi nu aveam decât un
duşman, la început nu ne-
a trecut prin cap să
scăpăm de el, ucigându-l.
Şi totuşi, acest lucru,
deşi greu de dus la
capăt, era, fireşte, ceea
ce trebuia să facem.
Am discutat mai multe
alte idei, dar nu ne-am
hotărât asupra niciuneia
şi, încredinţându-ne
soarta în mâinile lui
Alah, ne-am petrecut ziua
mergând pe insulă şi
mâncând fructe şi ier-
buri, ca şi ieri. Seara,
am căutat un loc unde să
punem capul, dar nu am
găsit şi ne-am văzut
obligaţi să ne întoarcem
la palat.
Uriaşul s-a întors şi
unul din tovarăşii noş-
tri; după care a adormit
şi a sforăit până dimi- avea nevoie de ele. În
neaţa, când a ieşit, vremea asta, vom pune în
lăsându-ne ca şi ieri. aplicare planul pe care
Soarta noastră ni s-a vi l-am propus ca să
părut pecetluită, aşa că scăpăm de uriaş; dacă
mulţi dintre cei din grup acesta reuşeşte, vom
erau gata să se arunce în putea aştepta liniştiţi
mare, mai degrabă decât aici să treacă vreun vas
să aştepte o moarte atât care să ne ia de pe
de ciudată, iar aceştia această insulă a morţii;
îi îndemnau şi pe dar, dacă planul nu ne
ceilalţi să le urmeze reuşeşte, ne repezim la
sfatul. Dar unul dintre plute şi plecăm pe mare.
ei a luat cuvântul, Recunosc că, lăsându-ne
zicând: „Nu avem voie să în voia valurilor pe
ne sinucidem – şi chiar nişte plute atât de
dacă am avea – nu este şubrede, ne riscăm viaţa;
mai bine să ne gândim la dar, chiar de-ar fi să
un mijloc de a scăpa de pierim, nu e, oare, mai
acest sălbatic, care ne bine să ne fie marea
pregăteşte o moarte atât mormânt decât măruntaiele
de groaznică?” căpcăunului?” Toţi au
fost de părerea mea şi am
Atunci mi-a venit o făcut plute care puteau
idee şi le-am spus-o şi duce trei oameni.
tovarăşilor mei, care au
fost de acord cu ea. Ne-am întors la palat
„Fraţilor, le-am spus eu, spre seară şi uriaşul a
ştiţi că este mult lemn venit imediat după noi. A
pe malul mării; dacă trebuit să mai îndurăm
aveţi încredere în mine, încă o dată piveliştea
haideţi să construim mai frigerii unuia dintre
multe plute care să ne tovarăşii noştri. Dar
poată duce şi, cum le vom iată cum ne-am răzbunat
termina, le vom lăsa pe pe uriaş. După ce a
coastă, până când vom terminat de mâncat, s-a
25
culcat pe spate şi a Noaptea 220
adormit. De cum l-am
auzit sforâind, după Am ieşit din palat
obicei, nouă dintre noi, după uriaş, urmă Sindbad,
cei mai curajoşi, şi cu şi ne-am dus pe malul
mine, am luat câte o mării, în locul unde erau
frigare, i-am ţinut plutele. Le-am dat la apă
vârful în foc ca să se şi am aşteptat să se
înroşească şi apoi i-am lumineze ca să plecăm,
vârât-o toţi deodată în preuspunând că uriaşul ar
ochi, care a crăpat. fi venit spre noi adus de
cineva tot ca el; dar ne
Durerea l-a făcut pe linişteam zicând că, dacă
căpcăun să scoată un nu apărea până la răsă-
strigăt înfricoşător. S-a ritul soarelui şi nici
ridicat brusc şi a întins nu-i mai auzeam urletele,
mâinile în toate părţile, pe care le auzeam, to-
ca să prindă pe vreunul tuşi, neîncetat, era un
dintre noi, ca să-şi semn că ne-a pierdut urma
ostoiască furia; dar noi şi, în acest caz, voiam
am avut timp să ne să rămânem pe insulă,
îndepărtăm de el şi să ne fără să mai riscăm să
aruncăm la pământ în plecăm cu plutele. Dar
locuri unde nu ne putea abia s-a luminat de ziuă
călca în picioare. După când l-am zărit pe crudul
ce ne-a căutat zadarnic, nostru duşman, însoţit de
a găsit uşa pe pipăite şi doi alţi uriaşi cam cât
a ieşit urlând grozav. el de înalţi, care-l du-
ceau, şi de mulţi alţii,
Şeherezada nu mai povesti care mergeau cu paşi
nimic în acea noapte, repezi înaintea lui.
dar, în noaptea urmă-
toare, continuă astfel: La vederea acestora,
ne-am aruncat imediat pe
plute şi ne-am îndepărtat
de mal, trăgând zdravăn

26
la vâsle. Uriaşii, care
ne-au văzut, au luat
pietre mari, au alergat
pe mal, au intrat chiar
în apă până la jumătatea
corpului şi le-au aruncat
cu atâta dibăcie, încât
au zdrobit toate plutele,
mai puţin pe cea pe care
eram eu, iar oamenii care
erau pe ele s-au înecat.
Cât despre mine şi cei
doi tovarăşi cu care eram
pe plută, văslind din
toate puterile,am înain-
tat mai mult şi astfel
pietrele uriaşilor nu ne
mai puteau lovi.
Ajunşi în largul
mării, am fost în voia
vântului şi a valurilor
care ne aruncau când
într-o parte, când în
alta şi am petrecut ziua
şi noaptea următoare ne-
ştiind care ne va fi
soarta; dar a doua zi am
fost bucuroşi să vedem că
fusesem împinşi către o
insulă unde am debarcat
cu mare bucurie. Am găsit
acolo nişte fructe
minunate, care ne-au
ajutat să ne recăpătăm
forţele secătuite.
27
Seara, am adormit pe
malul mării; dar ne-am
trezit de zgomotul pe
care un şarpe lung cât un
palmier îl făcea, târân-
du-şi solzii pe pământ.
Ajunsese foarte aproape
de noi şi l-a înghiţit pe
unul dintre tovarăşii
mei, în ciuda ţipetelor
şi a încercărilor de a
scăpa de şarpele, care,
scuturându-l în mai multe
rânduri, l-a strivit de
pământ şi l-a înghiţit.
Eu şi tovarăşul meu
am fugit imediat şi, deşi
eram tare departe, am
auzit, după un timp, un
zgomot care ne-a făcut să
ne gândim că şarpele
vomita oasele nenoroci-
tului pe care-l mâncase.
Într-adevăr, a doua zi
le-am văzut, nu fără
groază. „Allah, am stri-
gat, ce ne-a mai fost dat
să păţim! Ieri ne bucuram
că am reuşit să ne scăpăm
vieţile de cruzimea unui
căpcăun şi iată-ne într-o
primejdie şi mai
grozavă!”
 Plimbându-ne, am vă-
zut un copac foarte înalt
şi foarte gros, în care
am plănuit să ne petrecem
noaptea următoare, ca să
fim în siguranţă. Am
mâncat tot fructe, ca şi
ieri şi, seara, ne-am
urcat în copac. Am auzit
imediat şarpele, care a
venit şuierând la copacul
în care eram. S-a urcat
pe trunchiul lui şi, dând
peste tovarăşul meu, care
era mai jos decât mine,
l-a înghiţit dintr-o
îmbucătură şi a plecat.
Am rămas în copac
până dimineaţa, când am
coborât mai mult mort
decât viu. Într-adevăr,
nu mă puteam aştepta la o
altă soartă decât cea a
celor doi tovarăşi ai mei
şi, cum la gândul ăsta m-
am cutremurat de groază,
am făcut câţiva paşi spre
mare, ca să mă arunc; dar
cum este plăcut să
trăieşti cât mai mult, am
rezistat acelei ispite a
disperării şi m-am încre-
dinţat voinţei lui Allah,
singurul care ne
hotărăşte soarta.
28
Am adunat totuşi
multe lemnişoare, spini
şi măceşi uscaţi. Am
făcut mai multe legături
pe care le-am legat
împreună, după ce am
înconjurat cu ele trun-
chiul copacului şi am pus
unele şi pe deasupra, ca
să-mi apăr capul. Acestea
fiind gata, m-am închis
în acel cerc seara, cu
trista mângâiere că nu
precupeţisem niciun efort
pentru a evita cruda
soarta care mă aştepta.
Şarpele nu întârzie să
apară şi să se învăr-
tească în jurul copacu-
lui, încercând să mă de-
voreze; dar nu a putut,
datorită întăriturilor pe
care le ridicasem şi,
până la ziuă, s-a tot
învârtit în jurul meu, ca
o mâţă care pândeşte un
şoarece într-un adăpost
unde nu poate intra.
Eram atât de obosit
după ce muncisem atâta,
îi îndurasem răsuflarea
otrăvită, încât moartea
mi se părea mai bună
decât acea grozăvie. Aşa
că m-am îndepărtat de
copac; şi, fără să-mi mai acea insulă pustie şi,
duc aminte de cum mă după ce le-a povestit tot
lăsasem păgubaş ieri, am ce mi se întâmplase, cei
alergat spre mare, ca să mai bătrâni mi-au spus că
mă arunc cu capul mai auziseră poveşti
înainte” despre uriaşii care
trăiau pe acea insulă, că
La aceste vorbe, ştiau că sunt mâncători
Şeherezada văzu că se de oameni, pe care îi
lumina şi tăcu. A doua devorau atât cruzi, cât
noapte, continuă, zicân- şi fripţi; cât despre
du-i sultanului: şerpi, au adăugat că erau
Noaptea 221 o mulţime pe acea insulă,
ascunzându-se ziua şi
O, norocitule sultan, arătându-se noaptea. După
Sindbad era la a treia ce mi-au arătat cât de
călătorie: bucuroşi erau că am
scăpat din atâtea perico-
„ Allah, zise el, s-a le, cum vedeau bine că
îndurat de disperarea îmi era foame, s-au gră-
mea: fugind să mă arunc bit să mă trateze cu ce
în mare, am zărit o aveau mai bun; iar că-
corabie destul de pitanul, la vederea veş-
îndepărtată. Am strigat mintelor mele făcute
din toate puterile ca să zdrenţe, a avut bună-
fiu auzit şi am desfăcut voinţa să-mi dăruiască
pânza de la turban ca să ceva din hainele sale.
fiu văzut. Şi aceasta nu
a fost în van: toţi Am străbătut marea
marinarii din ehipaj m-au pentru câtva timp, am
văzut, iar căpitanul mi-a vizitat mai multe insule
trimis o barcă. Când am şi, în sfârşit, am debar-
ajuns la bord, neguţă- cat în insula Salahat,
torii şi marinarii m-au unde creşte santalul, un
întrebat imediat prin ce soi de lemn foarte folo-
întâmplare ajunsesem pe sit în medicină. Am in-
29
trat în port şi am arun-
cat ancora. Neguţătorii
au început să-şi descarce
mărfurile ca să le vândă
sau să le schimbe. În
acest timp, căpitanul m-a
chemat şi mi-a spus:
- Frate, am în cambuză
mărfuri care sunt ale
unui negustor care a mers
cu noi câtva timp. Cum în
prezent este mort, le pun
în vânzare, pentru a da
banii moştenitorilor,
când îi voi găsi.
Baloturile de care
vorbea erau deja pe
punte. Mi le-a arătat,
zicând:
- Iată mărfurile de care
vorbeam: sper că veţi
dori să le puneţi în
vânzare, date fiind
suferinţele prin care aţi
trecut.” Am fost de
acord, mulţumindu-i că nu
mă lăsa să lenevesc.
Vameşul înregistra
toate baloturile sub nu-
mele negustorilor cărora
le aparţineau. Cum l-a
întrebat pe căpitan sub
ce nume trebuia înregis-
30
trat cel pe care mi-l
dăduse mie, căpitanul i-a
răspuns:
- Scrieţi numele lui
Sindbad marianrul.
Mi-am auzit numele nu
fără emoţie şi, uitându-
mă mai bine la căpitan,
mi-am dat seama că era
cel care, în a doua mea
călătorie, mă părăsise pe
insula unde adormisem pe
malul pârâului şi care
înălţase pânzele fără să
mă aştepte sau să trimită
după mine. Nu-l recunos-
cusem de la început,
pentru că se schimbase
mult de tot la înfăţişare
în vremea cât nu ne
văzusem.
Cât despre el, mă
credea mort, aşa că nu m-
am mirat că nu mă
recunoştea.
- Căpitane, l-am între-
bat, negustorul căruia îi
aparţineau baloturile se
numea Sindbad?
- Da, mi-a răspuns, aşa
îl chema; era din Bagdad
şi se îmbarcase pe vasul
meu la Balsora. Într-o La aceste vorbe,
zi, când am coborât pe o Şeherezada văzu că se
insulă ca să luăm apă şi lumina şi tăcu. A doua
să ne răcorim, nu ştiu noapte, continuă, zicân-
cum, din greşeală, am du-i sultanului:
ridicat pânzele, fără să-
mi dau seama că nu se Noaptea 222
întorsese odată cu cei- Căpitanul, povestea
lalţi. Negustorii cei- Sindbad, după ce m-a
lalţi şi cu mine nu ne-am privit foarte atent, m-a
dat seama decât după vreo recunoscut:
patru ore. Aveam vântul
în pupa, un vânt atât de - Allah fie lăudat!
tare, că nu am putut să strigă el, îmbrăţişându-
întoarcem vasul, ca să mă. Sunt aşa de fericit
mergem după el. că norocul mi-a reparat
greşeala. Iată mărfurile
- Deci, îl crezi mort. pe care am avut grijă să
- Desigur, făcu el. le pun bine şi din care
am vândut o parte în
- Ei bine, căpitane, i- porturile unde am debar-
am întors-o eu, deschide cat. Ţi le dau înapoi,
bine ochii şi vezi dacă alături de banii pe care
nu sunt eu Sindbad, cel i-am luat pe o parte din
pe care l-ai lăsat pe o ele.
insulă pustie! Am adormit
pe malul pârâului şi,când Am luat banii şi
m-am trezit, nu am mai mărfurile, manifestându-
văzut pe nimeni din mi toată recunoştinţa
echipaj. faţă de căpitan.

Auzind cuvintele me- Din insula Salahat,

le, căpitanul m-a privit am plecat pe o alta, unde
cu luare-aminte. am cumpărat cuişoare,
scorţişoară şi alte miro-
denii. Când ne-am înde-

31
părtat puţin, am văzut o
ţestoasă care avea două-
zeci de coţi atât în
lungime, cât şi în lăţi-
me; am mai văzut un peşte
care părea o vacă; avea
lapte şi pielea sa era
atât de tare, încât era
folosită la alcătuirea
scuturilor; am mai văzut
şi un peşte care avea
chipul şi culoarea unei
cămile. În fine, după o
călătorie lungă, am ajuns
la Balsora cu atâtea
bogăţii, că nu le mai
ştiam numărul. Am dat ia-
răşi o mare parte săraci-
lor şi am mai adăugat
alte terenuri la cele pe
care le cumpărasem deja.
Astfel îşi sfârşi
Sindbad povestea celei
de-a treia călătorii.
Hindbad şi prietenii săi
au plecat şi, a doua zi,
Sindbad a luat cuvântul
după cină, continuându-şi
aventurile
A PATRA CĂLĂTORIE A LUI
SINDBAD MARINARUL
„Plăcerile şi distracţi-
ile în care m-am afundat
32
după a treia călătorie nu
au fost atât de atrăgă-
toare încât să mă împie-
dice să mai plec iarăşi.
M-am lăsat în voia plă-
cerii de a face comerţ şi
de a vedea lucruri noi.
Deci, mi-am pus ordine n
treburi şi, având nişte
mărfuri de luat din lo-
curi unde voiam să merg,
am plecat. Am luat drumul
Persiei, unde am trecut
prin mai multe provincii
şi am ajuns la un port la
mare unde m-am îmbarcat.
Am coborât pânzele şi,
după ce poposisem deja în
mai multe porturi de pe
continent şi de pe insu-
lele din est, într-o zi
când am făcut o distanţă
mai mare, am fost
surprinşi de o furtună
care l-a obligat pe
căpitan să strângă velele
şi să dea ordinele ca să
scăpăm de primejdia care
ne pândea. Dar toate
eforturile au fost în za-
dar: manevra nu a
izbutit, pânzele ni s-au
sfâşiat în bucăţi, iar
vasul, nemaiputând fi
cârmit, a eşuat pe un
banc de nisip şi s-a
rupt, iar mulţi dintre
negustori şi dintre mari-
nari s-au înecat; marfa a
fost pierdută.”
Şeherezada văzu zorii
venind. Se opri, iar
Şahriar se ridică. Noap-
tea următoare, reluă po-
vestea celei de a patra
călătorii
Noaptea 223
„Am avut şansa, zise
Sindbad, la fel ca alţi
negustori şi marinari, să
mă prind de o scândură.
Am fost purtaţi de cu-
renţi spre o insulă din
faţa noastră. Acolo, am
găsit fructe şi apă de
izvor, care ne-au pus pe
picioare. Ne-am petrecut
noaptea chiar în locul
unde ne aruncase marea,
fără să fi luat vreo
hotărâre cu privire la
ceea ce urma să facem.
Eram atât de amărâţi de
nenorocirea care se
abătuse asupra noastră,
că n-am mai putut decide
nimic.
33
A doua zi, cum a ră-
sărit soarele, ne-am
îndepărtat de mal şi,
înaintând pe insulă, am
zărit nişte case, spre
care ne-am îndreptat pa-
şii. Când am ajuns, au
venit spre noi o mulţime
de negri. Ne-au înconju-
rat, ne-au luat pe sus,
împărţindu-ne între ei,
şi ne-au dus în casele
lor.
Cinci dintre tovară-
şii mei au fost duşi, cu
mine, în aceeaşi casă.
Mai întâi, ni s-a spus să
şedem şi ni s-au dat
nişte ierburi din care am
fost invitaţi prin semne
să mâncăm. Camarazii mei,
fără să se gândească la
faptul că cei care ne
dădeau plantele nu le
gustau şi ei, nu au
ascultat decât de foame
şi au devorat mâncarea cu
poftă. Dar eu, simţind că
trebuia să fie la mijloc
vreun vicleşug, nici mă-
car nu am vrut să gust şi
bine am făcut, pentru că,
după un timp, am văzut că
tovarăşii mei o luaseră
razna, vorbind aiurea,
fără să ştie ce spuneau.
Ni s-a dat apoi orez
cu ulei de cocos şi
camarazii mei, care nu
mai judecau, au mâncat cu
poftă. Am mâncat şi eu,
dar foarte puţin. Negrii
ne dăduseră acele ierburi
ca să nu tulbure simţirea
şi ca să ne facă să nu ne
dăm seama ce soartă ne
aştepta, iar orez ne
dădeau ca să ne îngraşe.
Cum erau canibali, inten-
ţionau să ne mănânce după
ce ne-am fi îngrăşat
îndeajuns. Ceea ce li s-a
şi întâmplat tovarăşilor
mei, care nu ştiau ce-i
aştepta, pentru că nu mai
judecau. Cum eu nu-mi
pierdusem minţile, vă
daţi seama, domnilor, că,
în loc să mă îngraş, ca
ceilalţi, eu am slăbit şi
mai mult. Teama de moar-
te, care mă chinuia veş-
nic, preschimba în otravă
toată mâncarea de care mă
atingeam. Am căzut într-o
lâncezeală care m-a
salvat, pentru că negrii,
după ce i-au ucis şi
mâncat pe toţi tovarăşii
34
mei, văzând că eram atât
de slab, de descărnat, b
de bolnav, au lăsat căsă-
pirea mea pe altă dată.
Totuşi, eram destul
de liber şi nu prea
supravegheat. Acesta mi-a
dat ocazia să mă înde-
părtez într-o zi de
casele lor şi să scap. Un
moş, zărindu-mă, şi-a dat
seama ce intenţii aveam
şi mi-a strigat să mă
întorc; dar, în loc să-l
ascult, am grăbit pasul
şi, curând, m-a pierdut
din vedere. Nu era decât
bătrânul în sat, toţi
ceilalţi negri lipseau şi
nu se mai întorceau decât
pe la asfinţit, aşa cum
obişnuiau să facă în
fiecare zi. Iată de ce,
fiind sigur că nu vor
veni la timp ca să mă
urmărească atunci când aş
fi fugit, am mers până la
căderea nopţii şi nu m-am
oprit decât ca să mă
odihnesc puţin şi să
mănânc ceva din cele ce
adusesem cu mine. Dar mi-
am reluat drumul şi am
mers aşa timp de şapte
zile, ocolind locurile
care mi s-au părut locui-
te. Trăiam cu nucă de
cocos, din care şi mân-
cam, şi beam.
În a opta zi, am
ajuns la mare şi am zărit
nişte oameni albi, ca
mine, culegând piper, din
care se găsea o mulţime
în acele locuri. Ceea ce
făceau mi s-a părut de
bun augur şi nu mi-a fost
greu să mă apropii de ei.
Şeherezada tăcu, dar în
noaptea următoare, urmă
astfel:
NOAPTEA 224
Oamenii care culegeau
piper, continuă Sindbad,
mi-au venit în întâmpi-
nare; de cum m-au văzut,
m-au întrebat în arabă
cine eram şi de unde
veneam. Încântat că-mi
vorbeau limba, le-am
potolit curiozitatea po-
vestindu-le cum naufra-
giasem, cum ajunsesem pe
insulă, unde căzusem în
mâinile negrilor.
- Dar negrii ăia, s-
au mirat ei, mănâncă
35
oameni! Prin ce minune ai
scăpat de cruzimea lor?
Le-am povestit şi lor
ceea ce tocmai v-am zis
şi au fost tare miraţi.
Am rămas cu ei până
ce au strâns cât piper
le-a trebuit; apoi, m-au
îmbarcat pe vasul cu care
veniseră şi ne-am dus pe
insula de unde erau ei.
M-au dus la regele lor,
care era un conducător
bun. A avut răbdarea să
asculte aventura mea,
care l-a mirat foarte
tare. Mi-a dat nişte
haine şi a poruncit să
fiu îngrijit.
Pe insula aceea erau
mulţi oameni. Era foarte
bogată în tot soiul de
lucruri, cu care se făcea
negoţ în oraşul regelui.
Acest adăpost plăcut a
început să mă mângâie
după nenorocirea mea, iar
bunătatea cu care m-a
copleşit mărinimosul rege
m-a mulţumit pe deplin.
Într-adevăr, nu era
nimeni mai satisfăcut
decât mine şi nu exista
nimeni în oraş sau la
curtea regelui care să
vrea să-mi fie pe plac.
Astfel că, în curând, am
fost privit ca unul de-ai
lor, nu ca un străin.
Am băgat de seamă un
lucru care mi s-a părut
extraordinar. Toată lu-
mea, inclusiv regele,
urca pe cal fără frâie şi
fără scări. Asta m-a
făcut într-o zi să-l
întreb pe majestatea sa
de ce nu folosea aceste
lucruri. Mi-a răspuns că-
i vorbeam despre lucruri
necunoscute în ţara lui.
Imediat m-am dus la
un tâmplar şi i-am arătat
cum să facă lemnul pentru
o şa. Odată terminat, l-
am garnisit cu piele şi
cu pâslă, ba i-am mai pus
şi o broderie aurită-
apoi, m-am dus la un
lăcătuş, care mi-a făcut
o zăbală în forma pe care
i-am arătat-o şi l-am mai
pus să facă şi scările.
Când toate astea au
fost terminate, le-am
arătat regelui şi le-am
36
încercat pe unul din caii
săi. Regele s-a urcat pe
cal şi, fiind tare mulţu-
mit de acea invenţie, mi-
a dat multe daruri. Le-am
făcut mai multe şei şi
miniştrilor săi, şi
principalilor ofiţeri de
la palat, care mi-au
făcut multe cadouri, care
m-au îmbogăţit imediat.
Am mai făcut şi pentru
oamenii mai înstăriţi din
oraş, ceea ce mi-a sporit
faima şi m-a făcut
respectat de toată lumea.
Într-o zi, când eram
la curtea regelui, acesta
mi-a spus:
- Sindbad, ţin la tine şi
ştiu că toţi supuşii mei
care te cunosc te iubesc.
Vreau să te rog ceva şi
trebuie să faci ce-ţi
cer.
- Măria ta, sunt gata să
fac orice pentru a-mi
arăta supunerea faţă de
domnia voastră; aveţi
asupra mea drept de viaţă
şi de moarte.
- Vreau să te însor, ca
prin căsătorie să rămâi
în ţara mea şi să nu te
mai gândeşti să te
întorci în patrie.
Nu îndrăzneam să nu
mă supun voinţei regelui,
aşa că m-am însurat cu o
doamnă de la curtea lui,
nobilă, frumoasă, cinsti-
tă şi bogată. După nuntă,
m-am mutat la soţia mea,
cu care am trăit un timp
în înţelegere perfectă.
Dar nu eram prea mulţumit
de viaţa mea; planul meu
era să plec cu prima
ocazie şi să mă întorc la
Bagdad, a cărui imagine
tot îmi mai stăruia în
amintire, oricât de bine
o duceam atunci.
Am dus-o aşa, până
când soţia unui dintre
vecinii cu care mă
înţelegeam foarte bine s-
a îmbolnăvit şi a murit.
M-am dus să-l consolez,
dar l-am găsit cuprins de
disperare:
- Allah să vă aibă în
pază şi să vă dea viaţă
lungă!
- Vai! Dar cum ai
vrea să am parte de
37
urarea pe care mi-ai
făcut-o? Nu mai am de
trăit decât o oră.
- Oh, nu trebuie să
vă gândiţi la aşa ceva!
Sper că aceasta nu se va
întâmpla şi că voi avea
plăcerea să vă am alături
mult timp de acum încolo.
- Vă urez o viaţă
lungă; cât despre mine,
soarta mi-e pecetluită,
pentru că voi fi îngropat
azi, alături de soţia
mea. Aşa este obiceiul
din moşi-strămoşi pe
insula asta şi a fost pă-
zit cu străşnicie - soţul
viu este îngropat cu
soţia moartă şi soţia vie
cu soţul mort. Nimic nu
mă poate salva; trebuie
să mă supun legii, ca
toată lumea.
În vreme ce-mi vorbea
despre ciudatul obicei
barbar, care m-a îngro-
zit, părinţii, prietenii
şi vecinii au venit să
asiste la înmormântare.
Au îmbrăcat moarta cu
hainele cele mai de preţ,
ca în ziua nunţii, şi au
împodobit-o cu bijuterii- taţi, obişnuiţi să vadă
le. Apoi, au pus-o într- adesea acelaşi lucru. Nu
un sicriu şi alaiul s-a m-am putut stăpâni şi i-
pus în mişcare. Soţul era am spus regelui ce sim-
în fruntea alaiului, după ţeam.
cadavrul nevesti-sii. Au
luat-o spre un munte - Măria ta, mă minunez
înalt şi, când au ajuns, foarte de obiceiurile
au ridicat o piatră mare, ciudate din ţara asta, de
care acoperea gura unui a îngropa viii cu morţii.
puţ adânc, unde au Am călătorit mult, am
coborât cadavrul, fără întâlnit oameni din multe
să-i dea jos hainele sau naţii, dar nu am auzit
bijuteriile. După asta, niciodată de o lege atât
soţul şi-a sărutat părin- de crudă.
ţii şi prietenii şi s-a - Ce vrei, Sindbad? mi-a
lăsat aşezat într-un răspuns regele, aşa e
sicriu, fără să se împo- legea şi chiar eu mă su-
trivească, cu un ulcior pun ei: voi fi îngropat
cu apă şi şapte pâini- de viu cu regina, dacă
şoare. Apoi, a fost cobo- moare ea prima.
rât şi el, aşa cum făcu-
seră şi cu soţia. Muntele - Dar, Măria Ta, am
era tare înalt şi era îndrăznit să spun, aş
mărginit de mare, iar cuteza să o întreb pe
puţul era tare adânc. luminarea voastră dacă şi
Odată ceremonia termina- străinii trebuie să se
tă, au aşezat piatra pe supună acestui obicei.
deschizătură.
- Fireşte, zise regele,
Nu e nevoie să vă râzând din cauza între-
spun, domnilor, că am bării mele, nu sunt scu-
fost tristul martor al tiţi, dacă s-au căsătorit
acestei înmormântări. pe această insulă.
Ceilalţi care asistaseră
nu au părut prea afec-
38
 M-am întors trist onoreze trecerea convoiu-
acasă, după acest lui funerar şi persoanele
răspuns. Groaza că soţia cele mai de vază din oraş
mea va muri prima şi că mi-au făcut onoarea de a
voi fi îngropat de viu cu asista la înmormântare.
ea mă făcea să mi se
ridice părul din cap. Cum Când a fost totul
să fi îndepărtat această gata pentru ceremonie, au
primejdie? Trebuia să am aşezat corpul nevesti-mii
răbdare şi să mă în- într-un sicriu cu toate
credinţez în mâinile luis bijuteriile şi cu cele
Allsh. De acum, voi tre- mai fastuoase veşminte.
mura de fiecare dată când Am început să mergem. Ca
soţia mea se va simţi actor principal al
rău; dar, nenorocire, am acestei tragedii, mergeam
avut parte curând de de imediat în urma sicriu-
spaima deplină. S-a lui, cu ochii în lacrimi,
îmbolnăvit cu adevărat şi plângându-mi soarta neno-
a murit după câteva zile. rocită. Înainte de a
ajunge la munte, am vrut
Şeherezada tăcu, dar în să fac o ultimă încercare
noaptea următoare, urmă de a-i îmblânzi pe cei de
astfel: faţă. Mai întâi, m-am
adresat regelui, apoi,
NOAPTEA 225 celor care erau lângă
„Gândiţi-vă cât de mine şi, făcând plecă-
mare mi-a fost durerea, ciuni în faţa lor până la
urmă Sindbad. Să fiu pământ, i-am implorat să
îngropat de viu nu mi se le fie milă de mine.
părea un sfârşit mai - Luaţi seama că sunt un
negru decât să fiu mâncat străin care nu trebuie să
de canibali. Şi totuşi, se supună unei legi aşa
trebuia să trec prin de aspre şi că am o altă
asta. Regele, însoţit de soţie şi copii în ţara
curtea sa, a vrut să mea.

39
 Degeaba am spus eu
acestea cu un aer îndu-
ioşător, că nimeni nu a
fost impresionat; dimpo-
trivă, s-au grăbit să
coboare corpul nevestei
mele în puţ şi pe mine m-
au coborât imediat după
într-un sicriu desco-
perit, cu un vas cu apă
şi şapte pâini. După ce
s-a terminat ceremonia
atât de funestă pentru
mine, au pus piatra pe
deschizătura puţului, fă-
ră să bage în seamă
durerea şi ţipetele mele
îngrozitoare.
Pe măsură ce mă
apropiam de fund, desco-
peream, cu ajutorul lumi-
nii puţine ce venea de
sus, cum arăta acel loc
de sub pământ. Era o
peşteră mare, care putea
fi adâncă de cincizeci de
coţi. Am simţit imediat o
duhoare îngrozitoare, ca-
re venea de la mulţimea
de cadavre pe care le
vedeam în dreapta şi în
stânga; am avut chiar
impresia că-i aud pe unii
din cei coborâţi înaintea
mea dându-şi ultima su-
40
flare. Totuşi, cum am
ajuns jos, am ieşit din
coşciug şi m-am îndepăr-
tat de cadavre, astupân-
du-mi nasul. M-am aruncat
la pământ unde am rămas
îndelung, plângând. A-
tunci, gândindu-mă la
soarta mea tristă, mi-am
zis: „E adevărat că Allah
se îngrijeşte de noi după
legile Sale; dar, sărmane
Sindbad, ce vină să ai
tu, de ai parte de o
moarte aşa de ciudată?
De-ar fi dat Allah să fi
pierit într-unul din
naufragiile din care ai
scăpat! N-ai mai fi avut
parte de o moarte aşa de
înceată şi aşa de îngro-
zitoare. Dar aici te-a
târât lăcomia ta bles-
temată. Ah, nenorocitule,
mai bine rămâneai acasă,
să te bucuri în tihnă de
fructul ostenelii tale!
Aşa mă perpeleam eu
în van, făcând peştera să
răsune şi lovindu-mi
capul şi burta de furie
şi disperare şi lăsându-
mă pradă gândurilor celor
mai negre. Totuşi, cum să
vă spun, în loc să chem
moartea să mă izbăvească, coborât un cadavru şi un
oricât de nenorocit eram, om viu. Mortul era un
dragostea de viaţă m-a bărbat. E normal să iei
cuprins şi m-a încurajat hotărâri grele în situa-
să-mi apăr viaţa. Am ţii grele. Când coborau
luat-o pe dibuite şi, femeia, m-am apropiat de
astupându-mi nasul, am locul unde se lăsa
luat pâinea şi apa care coşciugul ei şi, când am
erau în coşciug şi am văzut că puseseră piatra
mâncat. la loc, am lovit capul
nenorocitei de vreo două
Deşi întunericul care sau trei ori, cu un os
domnea în peşteră era aşa mare, pe care-l luasem pe
de des, că nu ştiai când pipăite. A fost cam
era zi şi când era ameţită – sau, mai degra-
noapte, nu m-am lăsat bă, cred că-i venisem de
până ce nu mi-am găsit hac – şi, cum nu făceam
coşciugul; şi mi s-a ceva aşa de mişelesc
părut că peştera era mai decât pentru a lua pâinea
mare şi plină de cadavre, şi apa care erau în
aşa cum nu mi se păruse coşciug, am avut provizii
la început. Am trăit pentru câteva zile. După
câteva zile cu pâine şi aceasta, au mai coborât o
apă; dar, când mâncarea femeie moartă şi un
s-a terminat, m-am pregă- bărbat viu, pe care l-am
tit de moarte. ucis în acelaşi fel, şi
Şeherezada tăcu, dar în cum, din fericire pentru
noaptea următoare, urmă mine, parcă începeau să
astfel: moară toţi în oraş, nu am
dus lipsă de provizii,
NOAPTEA 226 făcând mereu aceleaşi
lucruri.
Nu mai aşteptam decât
moartea, a continuat Într-o zi, după ce am
Sindbad, când am auzit mai „salvat” astfel o
piatra ridicându-se. Au femeie, am auzit pe
41
cineva respirând şi
mergând. Am luat-o spre
partea unde auzeam zgomo-
tul; am auzit zgomotele
îndesindu-se când m-am
apropiat, şi mi s-a părut
că cineva o luase la
fugă. Am urmărit acea
umbră, care se oprea din
timp în timp, şuierând şi
fugind, pe măsură ce mă
apropiam. Am urmărit-o
mult timp, mergând depar-
te, când am zărit în
sfârşit, în depărtare, o
luminiţă care semăna cu o
stea. Am tot mers spre
acea luminiţă, deşi
uneori, unele obstacole o
ascundeau. Dar o regăseam
mereu şi, la sârşit, am
descoperit că venea
dintr-o deschizătură în
stâncă, destul de mare ca
să pot ieşi.
Descoperind-o, m-am
oprit ceva timp, pentru
a-mi reveni după puterni-
ca emoţie care mă cuprin-
sese; apoi, mergând spre
deschizătură, am trecut
dincolo şi m-am trezit pe
malul mării. Imaginaţi-vă
bucuria care m-a cuprins;
era atât de mare, încât
42
mi-a fost greu să cred că
nu era un vis. După ce m-
am convins că era adevă-
rat, că simţurile nu mă
înşelau, am înţeles că
fiinţa pe care o auzisem
şuierând era un animal
ieşit din mare, care avea
obiceiul de a intra în
peşteră pentru a se hrăni
cu trupurile morţilor.
Am cercetat muntele
şi am văzut că era între
oraş şi mare, fără nicio
cale de comunicare, pen-
tru că era atât de
abrupt, încât natura nu-l
făcuse accesibil. M-am
prosternat pe mal şi i-am
mulţumit lui Allah pentru
că se îndurase de mine.
M-am întors în peşteră,
ca să iau pâine, pe care
am mâncat-o la lumina
zilei, cu o poftă cum nu
mai avusesem de când mă
îngropaseră în locul
acela întunecat.
M-am mai întors o
dată şi am cules pe
dibuite din coşciuge
toate diamantele, toate
rubinele, toate perlele,
brăţările de aur, toate
stofele de preţ pe care era adevărat ce spuneam,
le-am putut găsi. Am dus s-au mulţumit cu ceea ce
totul pe malul mării. Am le spusesem şi m-au luat
făcut mai multe baloturi la bord, cu mărfuri cu
pe care le-am legat cu tot.
frânghiile cu care fuse-
seră coborâte coşciugele, Când am ajuns pe vas,
şi pe care le-am găsit în căpitanul, mulţumit de
număr îndestulător. Le-am hatârul pe care mi-l
lăsat pe mal, aşteptând o făcea şi ocupat cu
ocazie bună, fără să mă treburile de pe navă, a
tem că le-ar putea strica avut bunătatea să mă ia,
ploaia, pentru că nu era fiindu-i de ajuns poves-
sezonul ploios. tea despre naufragiu pe
care i-o servisem. I-am
După două sau trei oferit nişte pietre
zile, am zărit o navă preţioase, dar nu a vrut
care ieşise din port şi a să le ia.
trecut destul de aproape
de locul unde eram. Am Am trecut pe lângă
făcut semn cu turbanul şi mai multe insule şi,
am strigat din toate între altele, pe lângă
puterile pentru a mă face insula Clopotelor, care
auzit. M-au auzit, iar o era la o distanţă de zece
barcă a venit să mă ia. zile de insula Serendib,
La întrebările mateloţi- cu un vânt tăricel şi
lor, prin ce întâmplare constant. După alte şase
nenorocită mă aflam în zile am ajuns în insula
acele locuri, am răspuns Kela, unde am debarcat.
că scăpasem dintr-un nau- Acolo sunt mine de plumb,
fragiu, cu două zile în belşiţă şi un camfor
urmă, cu mărfurile pe excelent.
care le vedeau. Din feri- Regele din insula
cire pentru mine, oamenii Kela este foarte bogat,
aceia, fără să cerceteze foarte puternic, iar
locul unde eram şi dacă
43
stăpânirea sa se întinde
asupra întregii insule a
Clopotelor, lată cam la
două zile de mers şi unde
locuitorii sunt atât de
sălbatici, încât mănâncă
oameni. După ce am vândut
multă marfă în acea
insulă, am înălţat pânze-
le şi am mai poposit în
alte câteva porturi. În
cele din urmă, am ajuns,
spre fericirea mea, la
Bagdad cu bogăţii nesfâr-
şite, de care degeaba v-
aş vorbi. Ca să-i mulţu-
mesc lui Allah pentru
bunătatea pe care o început
avusese faţă de mine, am
dat mult de pomană, atât
pentru întreţinerea mai
multor moschei, cât şi
pentru cei săraci; apoi,
mi-am consacrat timpul
rudelor şi prietenilor,
distrându-mă şi bucurân-
du-mă de masa bogată
alături de ei.
Astfel a sfârşit
Sindbad povestea celei
de-a treia călătorii ale
sale, care a fost şi mai
apreciată de ascultători
decât celelalte trei. I-a
mai dat o sută de ţechini
44
lui Hindbad, pe care l-
rugat, ca şi pe ceilalţi,
să mai vină şi a doua zi,
la aceeaşi oră, să cineze
la el şi să asculte
povestea celei de-a treia
călătorii.
Hindbad şi ceilalţi
meseni şi-au luat rămas
bun de la Sindbad şi au
plecat. A doua zi, după
ce au venit toţi, s-au
aşezat la masă şi, după
ce au sfârşit de mâncat,
nu mai devreme ca de
obicei, Sindbad şi-a
astfel poveste
celei de a cincea călăto-
rii:
A CINCEA CĂLĂTORIE A LUI
SINDBAD MARINARUL
Spuse Sindbad: „Plă-
cerile au reuşit să-mi
şterg din memorie toate
suferinţele şi durerile
pe care le-am îndurat,
dar fără a-mi răpi plăce-
rea de a face şi alte
călătorii. Iată de ce am
cumpărat mărfuri, le-am
ambalat şi le-am încărcat
în căruţe, apoi am ple-
cat, îndreptându-mă spre
primul port la mare.
Acolo, ca să nu depind de
un căpitan şi ca să pot
avea un vas sub comandă,
am zăbovit până am
construit şi am echipat
un vas pe cheltuiala mea.
De cum a fost terminat,
l-am încărcat, m-am îm-
barcat şi, cum nu puteam
încărca numai eu cala
navei, am mai luat şi
nişte negustori, din di-
ferite naţii, cu mărfuri-
le lor.
Am desfăşurat pânzele
la primul vânt bun şi a
ieşit în larg. După un
drum lung, primul loc
unde am acostat era o
insulă pustie, unde am
găsit un ou de pasăre
Roc, cam la fel de mare
ca cel despre care v-am
vorbit; înăuntru era un
pui, gata să iasă afară,
căruia i se vedea deja
ciocul.
Şeherezada tăcu, dar în
noaptea următoare, conti-
nuă astfel:
45
NOAPTEA 227
Sindbad marinarul,
zise ea, şi-a continuat
istoria celei de-a cincea
călătorii:
„Negustorii care se
îmbarcaseră pe nava mea
şi care debarcaseră odată
cu mine, au spart oul cu
lovituri de secure şi au
făcut o spărtură, pe unde
au scos puiul păsării
Roc; apoi, l-au făcut
bucăţele şi l-au fript.
Eu îi prevenisem să nu se
atingă de ou, dar nu au
vrut să mă asculte.
De-abia îşi sfârşise-
ră ospăţul, că, în văzduh
au apărut – sau aşa
credeam noi – doi nori
groşi. Căpitanul pe care
îl angajasem să-mi
conducă vasul, ştiind din
experienţă ce însemna
asta, a strigat că erau
părinţii puiului şi ne-a
zorit să ne îmbarcăm, ca
să nu cădem pradă primej-
diei pe care o presimţea.
I-a urmat sfatul grăbiţi
şi am desfăşurat pânzele
foarte repede.
 Totuşi, cele două săre a dat drumul stâncii
păsări Roc se apropiau, în mijlocul navei, spăr-
scoţând ţipete înfricoşă- gând-o în mii de bucă-
toare, din ce în ce mai ţele. Marinarii şi călă-
multe, văzând în ce stare torii au fost striviţi
care era oul şi cum sau înecaţi de lovitură.
murise puiul. Ca să se Şi eu am fost scufundat,
răzbune, s-au înălţat dar, reuşind să ies la
iarăşi în aer, în direc- suprafaţă, m-am agăţat de
ţia din care veniseră, şi un ciot de lemn. Astfel,
au dispărut pentru ceva când ajutându-mă de o
timp, în vreme ce noi ne mână, când de cealaltă,
sileam să înălţăm pânzele fără să dau drumul scân-
ca să ne îndepărtăm şi să durii, vântul şi curentul
evităm ceea ce urma să ni fiindu-mi prielnice, am
se întâmple. ajuns într-o insulă care
avea coastele foarte
Păsările s-a întors abrupte. Am reuşit, to-
şi am văzut că ţineau tuşi, să ies pe mal şi
fiecare în gheare o astfel m-am salvat. M-am
stâncă foarte mare. Când aşezat pe iarbă ca să-mi
au ajuns deasupra trag sufletul, după care
vasului, s-au oprit şi m-am ridicat şi am pornit
una dintre păsări, în recunoaştere pe insu-
balansându-se în aer, a lă. Mi se părea că eram
dat drumul stâncii pe într-o grădină minunată:
care o adusese; dar, prin vedeam pretutindeni pomi,
iscusinţa cârmaciului, unii, plini de fructe
care a întors nava coapte, alţii, de fructe
printr-o rotire a cârmei, verzi, pârâiaşe cu apă
stânca nu ne-a căzut în cristalină şi rece, care
cap; a căzut alături, în făceau nişte coturi tare
mare, care s-a căscat în drăgălaşe. Am mâncat
aşa fel, că aproape i-am fructe, care mi s-au
zărit fundul. Dar, din părut extraordinare şi am
nefericire, cealaltă pa-
46
băut din apa aceea care
numai că nu spunea „Bea-
mă”.
La căderea nopţii, m-
am culcat pe iarbă, într-
un culcuş tare bun; dar
nu am putut dormi mai
mult de o oră, că m-am şi
deşteptat, de frică să mă
văd singur într-un loc
att de pustiu. Astfel că
mai toată noaptea m-am
tânguit şi m-am certat
pentru prostia pe care o
făcusem, de ce nu rămăse-
sem eu acasă, de ce
plecasem într-o călătorie
aşa de periculoasă. Aces-
te gânduri amare mai că
mă aduceau în stare să-mi
iau viaţa; dar s-a
luminat de ziuă şi dispe-
rarea mi s-a risipit. M-
am ridicat şi am luat-o
printre copaci, nu fără
precauţie.
După ce am mers pu-
ţin, am zărit un bătrân
care mi s-a părut foarte
dărâmat. Stătea pe malul
unui pârău. La început,
am crezut că era tot un
naufragiat, ca şi mine.
M-am apropiat de el, l-am
47
salutat, dar el doar şi-a
înclinat puţin capul. L-
am întrebat ce făcea aco-
lo; dar, în loc să-mi
răspundă, mi-a făcut semn
să-l iau în spinare şi
să-l trec râul, arătându-
mi că voia să culeagă
fructe.
Am crezut că avea
nevoie de mine pentru
asta: şi iată că l-am
luat în spate şi l-am
trecut râul.
- Coboară, i-am spus,
lăsându-mă în jos ca să-l
ajut. Dar, în loc să
coboare (şi acum mai râd
când îmi aduc aminte),
bătrânul care mi se păru-
se ramolit, şi-a încolă-
cit rapid picioare-le în
jurul gâtului meu; atunci
am văzut că pielea de pe
ele semăna cu cea a
vacilor şi stătea călare
pe spatele meu, strângân-
du-mă de gât cu atâta
putere, că am crezut că
voia să mă sugrume.
Atunci am fost cuprins de
spaimă şi am leşinat.”
 Şeherezada tăcu, dar
în noaptea următoare,
continuă astfel:
NOAPTEA 228
Fără să-i pese că le-
şinasem, bătrânul cel
greu a rămas agăţat de
gâtul meu; a slăbit doar
puţin strânsoarea, ca să
mă lase să-mi revin. După
ce mi-am revenit în sim-
ţiri, m-a lovit puternic
cu piciorul în burtă şi,
izbindu-mă năpraznic în-
tr-o parte, m-a obligat
să mă ridic, fără voie.
Odată ridicat, m-a făcut
să merg pe sub copaci; mă
obliga să mă opresc ca să
culeagă şi să mănânce
fructele care ne ieşeau
în cale. Nu-mi dădea
drumul deloc în timpul
zilei, iar noaptea, când
voiam să mă odihnesc, se
întindea şi el cu mine,
tot agăţat de gâtul meu.
În fiecare dimineaţă, mă
împingea ca să mă scol;
apoi mă făcea să mă ridic
şi să merg, lovindu-mă cu
picioarele. Imaginaţi-vă,
domnilor, cât sufeream
văzându-mă împovărat ast-
48
fel şi fără vreo nădejde
de scăpare.
Într-o zi, găsind pe
drum mai multe tigve
goale, căzute din copac,
am luat una mai mare şi,
după ce am curăţat-o
bine, am pus în ea mai
mulţi ciorchini de stru-
guri, fructe care se
găseau din belşug pe in-
sulă şi pe care le vedeam
la fiecare pas. Când am
terminat de umplut tigva,
am pus-o într-un loc unde
l-am dus pe bătrân după
câteva zile.
Acolo, am luat tigva
şi am băut un vin exce-
lent care m-a făcut să
uit pentru un timp de ne-
cazul care dăduse peste
mine. Băutura mi-a dat
putere. Eram atât de ve-
sel, încât, mergând, am
început să sar şi să
cânt.
Bătrânul, care-şi dă-
duse seama ce efect avu-
sese băutura asupra mea,
mi-a făcut semn să-i dau
şi lui: i-am dat şi, cum
i-a plăcut mult, a băut-o
până la ultima picătură. i-a sufocat; iar insula
Destul cât să-l îmbete: aceasta este vestită prin
s-a ameţit şi, curând, numărul celor pe care i-a
vinul urcându-i-se la ucis. Marinarii care
cap, a început şi el să acostau aici nu îndrăz-
cânte în legea lui, clă- neau să înainteze decât
tinându-se pe umerii mei. dacă mai erau şi alţii cu
Scuturăturile l-au făcut ei.
să vomite, iar picioarele
m-au slăbit încet-încet, După ce mi-au spus
până când, văzând că nu aceste lucruri, m-au luat
mă mai strângea, l-am pe corabia lor, unde
aruncat la pământ, unde a căpitanul m-a primit cu
rămas nemişcat. Atunci, mare plăcere, când a
am luat o piatră mare şi auzit prin ce trecusem. A
i-am zdrobit capul. desfăcut pânzele şi după
câteva zile am poposit
Eram nebun de bucurie într-un port dintr-un
că scăpasem pentru oraş mare, ale cărui case
totdeauna de blestematul erau toate făcute din
de bătrân şi m-am îndrep- piatră.
tat spre malul mării,
unde i-am văzut pe nişte Unul dintre negusto-
marinari care debarcau rii de pe vas, cu care mă
acolo ca să ia apă şi împrietenisem, m-a făcut
provizii. Au fost tare să-l însoţesc şi m-a dus
miraţi să mă vadă şi să într-un loc care era
audă prin ce trecusem. folosit drept adăpost
pentru neguţătorii stră-
- Ai căzut, mi-au spus ini. Mi-a dat un sac
ei, în ghearele bătrânu- mare; apoi, m-a prezentat
lui mării şi eşti primul unor oameni din oraş,
pe care nu l-a sugrumat. care aveau şi ei saci şi
Nu le-a dat drumul nici- i-a rugat să mă ia cu ei
când celor pe care pusese la cules de nuci de
stăpânire, decât după ce cocos.

49
- Hai, mi-a spus, du-te
cu ei, fă ce fac şi ei şi
nu cumva să te îndepăr-
tezi, că-ţi pui viaţa în
pericol.
Mi-a dat de mâncare
pentru ziua aceea şi am
plecat cu oamenii pe care
mi i-a arătat.
Am ajuns într-o
pădure cu copaci foarte
înalţi şi foarte drepţi,
al căror trunchi era atât
de neted, că nu puteai să
te urci până la ramurile
unde erau fructele. Toţi
erau cocotieri, din care
trebuia să scuturăm fruc-
te şi să ne umplem sacii.
Întrând în pădure, am
zărit multe maimuţe mici,
care au fugit de noi de
cum ne-au zărit şi care
au urcat în copaci cu o
vioiciune surprinzătoa-
re.”
Şeherezada vru să
continue, dar se lumină
de ziuă şi a trebuit să
tacă. Noaptea următoare,
şi-a continuat astfel
povestea:
50
NOAPTEA 229
Negustorii cu care
eram, a continuat Sind-
bad, au adunat pietre şi
le-au aruncat cu toată
puterea după maimuţele
din copaci. Am făcut şi
eu la fel şi am văzut cum
maimuţele, ştiind ce
aveau de făcut, culegeau
rapid nucile de cocos şi
ni le aruncau cu gesturi
care dovedeau duşmănie şi
furie. Adunam nucile de
cocos şi mai aruncam din
când în când cu pietre,
ca să enervăm maimuţele.
Prin acest vicleşug, ne-
am umplut sacii cu nuci,
pe care nu le-am fi putut
culege altfel.
După ce ne-am umplut
sacii, ne-am întors în
sat, unde negustorul care
mă trimisese în pădure
mi-a dat bani pentru sa-
cul cu nuci de cocos pe
care îl adusesem:
- Fă tot aşa, mi-a spus,
în fiecare zi, până ce
vei câştiga bani ca să te
întorci acasă.
 I-am mulţumit pentru
sfatul pe care mi-l dădu-
se şi, pe nesimţite, am
strâns atâtea nuci de
cocos, încât am obţinut o
sumă mare de bani.
Vasul cu care venisem
plecase cu negustorii
care-l încărcaseră cu
nucile de cocos pe care
le cumpăraseră. Am aştep-
tat să vină altul, care a
venit curând, să ia tot
nuci de cocos. Am îmbar-
cat toate nucile mele şi,
când a fost să plec, mi-
am luat rămas bun de la
negustorul căruia îi eram
atât de îndatorat. El nu
a putut veni cu mine,
pentru că mai avea
afaceri de făcut.
Am înâlţat pânzele şi
am luat-o spre insula
unde piperul creşte ne-
stingherit. De acolo, am
luat-o spre insula Coma-
ri, unde se găseşte cel
mai bun lemn de aloe şi
unde locuitorii au o lege
aspră: nu se bea vin, nu
au niciun loc de dezmăţ.
Am schimbat cocosul pe
piper şi pe lemn de aloe
51
şi m-am dus, cu alţi
negustori, să pescuim
perle, angajând culegă-
tori pe cheltuiala mea.
Mi-au adus multe perle
mari şi rotunde, perfec-
te. Am plecat iar pe
mare, pe un vas care a
ajuns cu bine la Balsora;
de acolo, m-am întors la
Bagdad, unde am luat bani
frumoşi pe piper, pe
lemnul de aloe şi pe
perlele pe care le aduse-
sem. Am dat de pomană o
zecime din câştig, la fel
ca după orice călătorie
şi am încercat să uit de
osteneli, desfătându-mă
în voie.”
Sfârşind povestea,
Sindbad i-a mai dat o
sută de ţechini lui
Hindbad, care a plecat,
cu ceilalţi meseni. A
doua zi, aceiaşi oameni
au venit la Sindbad cel
bogat care, după ce i-a
onorat ca şi în zilele
celelalte, a cerut tăcere
şi şi-a povestit a şasea
călătorie, după cum veţi
auzi imediat:
 A ŞASEA CĂLĂTORIE A LUI
SINDBAD MARINARUL
„Domnilor, le spuse,
poate că vă întrebaţi
cum, după ce am
naufragiat de cinci ori
şi am trecut prin atâtea
primejdii, am mai avut
curajul să-mi mai încerc
norocul încă o dată,
căutând, totodată, alte
şi alte pericole. Când mă
gândesc la acestea din
urmă, mă mir şi eu, cu
soguranţă am scăpat dato-
rită stelei mele norocoa-
se. Cum a fost, cum n-a
fost, după un an de odih-
nă, m-am pregătit pentru
a şasea călătorie, în
ciuda rugăminţilor părin-
ţilor şi prietenilor,
care au făcut imposibilul
ca să mă oprească.
În loc s-o iau prin
Golful Persic, am luat-o
iarăşi prin mai multe
provincii din Persia şi
din Indii, şi am sosit
într-un port la mare unde
m-am îmbarcat pe un vas
bun, al cărui căpitan era
hotărât să facă o călă-
torie lungă. A fost tare
52
lungă, într-adevăr, dar,
în acelaşi timp, nenoro-
cită, pentru că şi căpi-
tanul, şi cârmaciul au
rătăcit drumul în aşa
hal, că nu mai ştiam unde
eram. În sfârşit, l-au
găsit, dar noi, călăto-
rii, nu am avut de ce să
ne bucurăm; iar într-o
zi, mare ne-a fost mira-
rea să-l vedem pe căpitan
plecând de la locul său
şi strigând. Şi-a aruncat
turbanul la pământ, şi-a
smuls barba şi şi-a dat
cu pumnii în cap ca un om
pe care l-a luat dispe-
rarea în stăpânire. L-am
întrebat de ce se frămân-
ta aşa.
- Vă anunţ, ne-a răspuns,
că suntem în cel mai
primejdios loc din toate
mările. Un curent foarte
rapid ne târăşte corabia
şi vom pieri în mai puţin
de un sfert de ceas.
Rugaţi-vă lui Allah să ne
izbăvească din acest ne-
caz: dacă nu se îndură de
noi, nu scăpăm.
Cu aceste cuvinte, a
odonat să aranjăm velele,
dar scotele s-au rupt
când am încercat acest
lucru şi corabia, fără să
putem să facem ceva, a
fost dusă de curenţi la
poalele unui munte a-
brupt, unde a eşuat şi s-
a făcut bucăţi, dar am
putut salva, alături de
cei de pe navă, şi nişte
provizii şi nişte mărfuri
mai de preţ.
Acestea fiind gata,
căpitanul ne-a spus:
- Allah face după cum Îi
e voia. Putem să ne săpăm
aici locaşul de veci şi
să ne spunem adio pentru
totdeauna, pentru că sun-
tem într-un loc atât de
sinistru, câ nimeni din
cei care au fost aruncaţi
aici nu s-a mai întors
acasă.
Cuvintele lui ne-a
aruncat în cea mai neagră
deznădejde şi ne-am
îmbrăţişat cu lacrimile
în ochi, plângându-ne
soarta nenorocită.
Muntele la poalele
căruia eram se afla pe o
insulă foarte întinsă.
53
Toată coasta era plină de
rămăşiţe de nave care
naufragiaseră; şi de gră-
mezi nesfârşite de ose-
minte peste care dădeam
la tot pasul şi de care
ne era groază, aşa că am
socotit că mulţi pierise-
ră acolo. Mai era de
necrezut mulţimea de măr-
furi şi de bogăţii pe
care le găseam la tot pa-
sul. Toate acestea nu au
făcut decât să crească
disperarea de care eram
cuprinşi. Peste tot râu-
rile izvorau din munţi şi
se vărsau în mare, dar
aici, un râu mare cu apă
dulce venea din mare şi
pătrundea în coastă prin-
tr-o peşteră întunecată,
a cărei intrare era foar-
te înaltă şi largă. Ceea
ce era extraordinar în
acel loc era faptul că
pietrele erau, de fapt,
cristale, rubine şi alte
pietre preţioase. Se mai
putea vedea şi un izvor
de smoală sau de bitum
care curgea în mare; peş-
tii îl înghiţeau şi-l dă-
deau afară imediat schim-
bat în chihlimbar gri, pe
care valurile îl aruncau Am rămas pe mal ca
pe plajă, unde stătea nişte deznădăjduiţi ce
grămezi. Mai creşteau şi eram şi ne aşteptam
arbori de aloe, cu nimic moartea în fiecare zi. La
mai prejos decât cei de început ne-am împărţit
pe Comari. proviziile în părţi
egale: astfel, fiecare
Ca să termin descrie- dintre noi a trăit mai
rea acelui loc, care mult sau mai puţin decât
poate fi numit pe drept ceilalţi, după firea
cuvânt un abis, pentru că fiecăruia şi după cum şi-
nimeni nu s-a mai întors a drămuit mâncarea.
de acolo vreodată, trebu-
ie să spunem că era impo- Şeherezada vru să
sibil ca o navă să mai continue, dar se lumină
plece, o dată ce se de ziuă şi a trebuit să
apropiase la o anumită tacă. Noaptea următoare,
distanţă de ţărm. Dacă şi-a continuat astfel
sunt împinse acolo de povestea celei de-a şasea
vânt, vântul şi curentul călătorii a lui Sindbad:
îi prăpădesc şi, dacă
ajung acolo când bate Noaptea 230
vântul dinspre uscat, „Cei care au murit
ceea ce i-ar putea face primii, urmă Sindbad, au
să se îndepărteze, înăl- fost îngropaţi de cei-
ţimea muntelui opreşte lalţi: cât despre mine,
vântul, aducând un calm eu le-am adus ultima
care înlesneşte suflul mângâiere tuturor tovară-
curentului care-i aduce şilor mei, şi asta nu
la mal, unde sunt zdro- trebuie să vă mire,
biţi aşa cum am fost şi pentru că, pe lângă
noi. Ca nenorocirea să faptul că îmi drămuisem
fie deplină, nu te poţi cu mai multă străşnicie
urca în vârful muntelui, mâncarea, mai aveam şi
nu poţi scăpa pe nică- alte resurse, pe care mă
ieri.
54
ferisem să le arăt trebuie să şi iasă pe
camarazilor mei. Totuşi, undeva. Construind o
după ce l-am îngropat şi plută şi lăsându-mă în
pe ultimul, mi-au rămas voia curenţilor, fie voi
atât de puţine proviziim ajunge într-un ţinut
încât m-am gândit că nu locuit, fie voi pieri;
puteam ajunge departe dacă mor, nu voi fi făcut
astfel: aşa că mi-am decât să-mi dau altă
săpat mormântul, hotărât moarte; dar, dacă ies din
să mă arunc eu în groapă, acest loc funest, nu
cum nu mai trăia nimeni numai că voi ocoli soarta
care să mă îngroape. Vă nenorocită a camarazilor
mărturisesc că, făcând mei, dar poate că că voi
această treabă, n-am găsi o cale şi să mă
putut să nu-mi imaginez îmbogăţesc. Cine ştie
că muream din cauza mea dacă nu cumva mă aşteaptă
şi să nu mă căinez că am bogăţia dincolo de
plecat în această ultimă această stâncă îngrozi-
călătorie. Şi nu mi-au toare, ca să fiu astfel
ajuns numai cuvintele: despăgubit de naufragiu
mi-am muşcat mâinile până cu vârf şi îndesat?
la sânge şi puţin a
lipsit să nu mor mai cu- Gândindu-mă astfel,
rând. n-am mai pregetat să
lucrez la plută: am
Dar Allah s-a mai făcut-o din nişte buşteni
îndurat încă o dată de cum trebuie şi legată cu
mine şi mi-a dat ideea de parâme groase, căci aveam
a merge la râul care se de unde alege; le-am
pierdea sub bolţile legat împreună aşa de
peşterii. Acolo, după ce strâns, că am reuşit să
am cercetat râul cu multă fac ceva solid. Când am
atenţie, mi-am zis: terminat-o, am încărcat-o
cu baloturi cu rubine,
- Râul ăsta se afundă smaralde, ambră gri,
aici sub pământ, deci cristal de stâncă şi
55
stofe preţioase. După ce
am aşezat toate astea ca
să stea în echilibru şi
după ce le-am legat bine,
m-am îmbarcat pe plută
şi, cu două vâsle mici pe
care nu uitasem să le
fac, luând-o pe cursul
râului, m-am lăsat la
mila lui Allah.
Cum am ajuns sub bol-
ta peşterii, nu am mai
văzut geană de lumină şi
apa mă ducea cu ea, fără
să-mi dau seama unde. Am
plutit câteva zile în
întuneric deplin, fără să
zăresc vreodată vreo rază
de lumină. O dată, bolta
a fost atât de joasă,
încât m-am lovit la cap,
fapt ce m-a făcut să fiu
foarte atent şi să evit
pericolul. În acest răs-
timp, nu am mâncat din
mâncarea ce îmi mai
rămăsese decât atât cât
să-mi ţin zilele. Dar, cu
oricâtă zgârcenie mâncam,
tot am ajuns să termin
proviziile. Atunci, fără
ca să pot rezista, m-am
cufundat într-un somn
adânc. N-aş putea să vă
spun dacă am dormit mult
56
timp;, dar, la trezire,
am văzut, spre marea mea
surprindere, că eram pe o
câmpie vastă, pe malul
unui râu unde pluta mea
era legată, iar în jurul
meu erau mai mulţi negri.
Cum i-am văzut, m-am
ridicat şi i-am salutat.
Mi-au vorbit, dar nu le
înţelegeam limba.
Atunci m-am simţit
atât de fericit, că nu
ştiam de e vis sau e
aievea. Convingându-mă că
nu dormeam, am strigat şi
am recitat aceste versuri
arabe:
- Invocă-L pe Cel
Atotputernic, şi-ţi va
veni în ajutor. Nu este
nevoie să te complici cu
altele. Închide ochii şi,
când vei dormi, Allah îţi
va schimba ghinionul în
noroc.
Unul dintre negri,
care ştia araba, auzindu-
mă vorbind astfel, a
ieşit în faţă şi mi-a
vorbit astfel:
- Frate, nu te mira că en
vezi locuim pe câmpia pe
care o vezi şi azi am - Iată, zicea interpre-
venit să udăm câmpul cu tul, care tocmai le
apă din acest fluviu care comunicase ce spusesem,
iese din muntele înveci- iată o poveste dintre
nat şi pe care o aducem cele mai ciudate! Trebuie
pe nişte canale. Am văzut să vii să-i spui şi
că apa aducea ceva; am regelui. Faptele sunt
alergat să vedem ce era prea minunate ca să-i fie
şi te-am găsit pe plută; povestite de altcineva
imediat, unul dintre noi decât cel care trecuse
a sărit în râu şi te-a prin aşa ceva.
scos. Am legat pluta cum
vezi şi aşteptam să te Le-am spus că eram
trezeşti. Te implorăm să gata să fac tot ce voiau.
ne spui povestea ta, care Negrii au trimis
trebuie să fie ieşită din imediat după un cal, pe
comun. Spune-ne cum de care l-a adus cineva în
te-ai aventurat pe scurt timp. M-au urcat pe
această apă şi de unde el şi, în vreme ce o
vii. parte mergeau în faţa
Le-am răspuns, cerându-le mea, ca să-mi arate
ceva de mâncare şi drumul, ceilalţi, care
promoţându-le că el voi erau mai puternici, au
povesti după aceea. cărat pe umeri pluta, aşa
cum era, încărcată cu
Mi-au adus mai multe baloturi, şi s-au luat
feluri de mâncare şi, după mine.
după ce mi-am potolit
foamea, le-am povestit cu Şeherezada a trebuit
amănunte tot ce mi se să se oprească aici,
întâmplase, iar ei m-au pentru că se luminase de
ascultat cu admiraţie. ziuă. În toiul nopţii
Cum am terminat poves- următoare zise:
tirea, mi-au spus:

57
 Noaptea 231 încât a poruncit să se
scrie povestea mea cu
Am mers împreună, a litere de aur, pentru a
povestit Sindbad, până în fi păstrată în ahivele
oraşul din Serendib, pen- regale. Apoi, au adus
tru că în această insulă pluta şi au desfăcut
eram. Negrii m-au înfăţi- baloturile în faţa sa. A
şat regelui lor. M-am admirat mulţimea de lemn
apropiat de tron şi l-am de aloe şi de ambră gri,
salutat după obiceiul de dar mai ales rubinele şi
la curtea sultanului In- smaraldele, pentru că nu
diilor, adică, m-am pros- avea în comoara sa ceva
ternat şi am sărutat pă- asemănător.
mântul. Regele m-a ridi-
cat şi, primindu-mă cu Văzând că se uita la
foarte multă amabilitate, pietrele mele cu plăcere
mi-a spus să vin să iau şi că el lua în mână pe
loc lângă el. Mai întâi, cele mai frumoase una
m-a întrebat cum mă câte una, m-am prosternat
numesc – i-am răspuns că în faţa lui şi mi-am
mă numesc Sindbad, zis permis să-i spun:
marinarul, datorită mul-
telor călătorii pe care - O, rege, nu numai
le făcusem pe mare, am persoana mea este în
adăugat că eram din slujba Măriei tale, ci şi
Bagdad. încărcătura de pe plută,
aşa că te rog să dispui
- Dar, mi-a spus, cum ai de ea ca de bunul Măriei
ajuns în ţara mea şi pe tale.
unde ai venit?
Regele a surâs şi mi-
Nu i-am ascuns nimic a spus:
regelui, i-am povestit ce
am spus şi aici, iar el a - Sindbad, mă voi feri să
fost aşa de mirat şi de poftesc la ceva sau să-ţi
fermecat de aventura mea, iau ceva din cele pe care
ţi le-a dat Allah.
58
Departe de mine gândul de
a-ţi lua bogăţiile; dim-
potrivă, eu vreau să-ţi
mai dau şi altele şi nu
aş vrea să pleci din ţara
mea fără să iei cu tine
semnele mărinimiei mele.
Am răspuns la aceste
cuvinte, făcând urări
pentru prosperitatea re-
gelui şi lăudându-i
bunătatea şi mărinimia. A
poruncit unuia dintre
ofiţerii săi să se
îngrijească de mine şi
mi-a dat oameni care să
mă slujească, pe cheltu-
iala sa. Acel ofiţer a
executat ordinele stăpâ-
nului său şi a pus să fie
duse la noua mea locuinţă
baloturile care fuseseră
pe plută.
În fiecare zi, la
aceeaşi oră, mă duceam la
curtea regelui; în restul
zilei, mă plimbam prin
oraş, să văd ce era de
văzut.
Insula Serendib este
chiar sub linia ecuatoru-
lui: aşa că zilele şi
nopţile au întotdeauna
59
douăsprezece ore; şi are
optzeci de parasangi în
lungime şi tot atâţia în
lăţime. Capitala este
aşezată la capătul unei
văi frumoase, formate de
un munte care se află în
mijlocul insulei şi care
este cel mai înalt din
lume. Într-adevăr, se
vede de pe mare, cale de
trei zile depărtare.
Acolo se găsesc rubine,
mai multe feluri de
minereuri şi aproape
toate pietrele sunt din
granit, care este o
piatră tare, folosită la
tăierea altor roci. Pe
munte sunt tot soiul de
copaci şi de plante rare,
mai ales cedru şi
cocotieri. Se pot pescui
perle de-a lungul coas-
telor sale şi la gurile
de vărsare ale râurilor,
iar în unele dintre văi
sunt diamante. Din pie-
tate, am făcut o călă-
torie pe munte, pâmă la
locul unde a fost sur-
ghiunit Adam, după ce a
fost alungat din paradis
şi am avut curiozitatea
de a urca până la vârf.
 Întors în oraş, l-am îndeplinească toate do-
implorat pe rege să-mi rinţele.
dea voie să mă întorc în
ţara mea; ceea ce a şi Scrisoarea regelui
făcut, într-un fel tare din Serendib era scrisă
îndatoritor şi onorant. pe o piele a unui animal
M-a obligat să primesc un foarte preţioasă, pentru
dar bogat, din comorile că se găsea greu şi a
sale şi, când am mers să- cărei culoare bătea în
mi iau rămas-bun de la galben. Literele de pe
el, mi-a mai dat unul, scrisoare erau albastre
mult mai de preţ şi, în ca cerul şi iată ce scria
acelaşi timp, o scrisoare – în limba indiană:
pentru stăpânul drept- „Regele Indiilor, în faţa
credincioşilor, califul căruia merg o mie de
nostru, zicând: elefanţi, care locuieşte
- Te rog să-i dai din într-un palat al cărui
partea mea acest dar şi acoperiş străluceşte de
această scrisoare califu- la cele o sută de mii de
lui Harun-al-Raşid, în- rubine, şi care are în
credinţându-l de priete- tezaur douăzeci de mii de
nia mea. coroane împodobite cu
diamante, către califul
Am luat cu respect Harun- al-Raşid.:
scrisoarea şi darul,
promiţându-i regelui să-i „Deşi darul pe care
îndeplinesc întocmai po- vi-l trimitem este prea
runcile pe care îmi puţin preţios, nu vă
făcuse onoarea să mi le feriţi, totuşi, să-l
dea. Înainte să mă îm- primiţi ca frate şi
barc, regele a trimis prieten, ca semn al
după căpitanul şi după prieteniei noastre pentru
negustorii care trebuiau domnia voastră şi ca
să se îmbarce cu mine şi dovadă a acesteia. Vă
le-a dat poruncă să îmi cerem ceva de valoare

60
egală, dat fiind că noi lucru pe care l-am făcut
credem că-l merităm, după sosire a fost să mă
fiind egali în rang cu achit de lucrul cu care
măria voastră. V-o cerem fusesem însărcinat.
ca frate. La revedere.”
Şeherezada a trebuit să
Darul cuprindea un se oprească aici, pentru
vas tăiat într-un singur că se luminase de ziuă.
rubin, scobit şi lucrat Dar continuă astfel:
din tăietură, având jumă-
tate de picior înălţime Noaptea 232
şi un deget grosime, plin Am luat scrisoarea
cu perle rotunde, toate regelui din Serendib, a
atârnând jumătate de continuat Sindbad, şi m-
drahmă; apoi, o piele de am dus cu ea la Emirul
şarpe care avea solzii credincioşilor, urmat de
mari cât o monedă de aur roaba cea frumoasă şi de
şi care îi ferea de boli cei din familia mea, care
pe toţi cei care se duceau darurile pe care
culcau pe ea; pe urmă, mi le dăduse regele. Am
lemn de aloe, ca la spus de ce veneam la
cincizeci de mii de calif şi imediat am fost
drahme, din cel mai bun, dus în sala tronului.
cu treizeci de boabe de
camfor de mărimea fisti- M-am prosternat în
cului; în sfârşit, pe faţa califului şi, după
lângă toate astea, o ce l-am salutat scurt, i-
roabă de o frumuseţe ră- am dat scrisoarea şi
pitoare, cu hainele bătu- darurile. Când a citit
te în nestemate. scrisoarea regelui din
Serendib, m-a întrebat
Vasul desfăşură pân- dacă era adevărat că acel
zele; şi, după un drum rege era atât de bogat şi
lung şi fericit, am ajuns atât de puternic pe cât
la Balsora, de unde am spunea în scrisoare. M-am
plecat la Bagdad. Primul prosternat încă o dată
61
şi, după ce m-am ridicat, fost vreodată marele
i-am spus: Soliman şi marele Miraj”

- Stăpâne al drept- După ce a spus

credincioşilor, pot să vă
asigur că nu exagerează
nici cu bogăţiile, nici
cu măreţia, sunt martor.
Nimic nu e mai demn de
admiraţie decât măreţia
palatului său. Când vrea
să se arate mulţimii, se
înalţă un tron pe un
elefant unde este aşezat
şi merge între două
rânduri, formate din
miniştrii săi, de favo-
riţi şi de alţi curteni.
În faţa lui, pe elefant,
un ofiţer poartă o lance
de aur, în capătul căreia
se află un smarald lung
de jumătate de picior şi
gros cât degetul. Înain-
tea lui merge o gardă de
o mie de bărbaţi,
îmbrăcaţi în aur şi
mătase, pe elefanţi ogat
împodobiţi.
În timp ce regele
merge, ofiţerul din faţă
strigă din timp în timp:
„Iată-l pe regele încoro-
nat, mai mare decât au
acestea, ofiţerul care
stă în spate strigă şi
el: „Acest rege atât de
mare şi de puternic va
muri şi el, va muri şi
el, va muri şi el”. Cel
din faţă strigă imediat:
„Slavă celui care tră-
ieşte şi nu moare!”
De altfel, regele din
Serendib este atât de
drept, încât nu exsită
judecători în capitala
lui şi nici în restul
ţării; poporul său nu are
nevoie de judecată: cu-
nosc şi aplică ei înşişi
dreptatea şi niciodată nu
s-a întâmplat să nu-şi
facă datoria. Astfel că
avocaţii şi tribunalele
sunt nefolositoare la ei
în ţară.”
Califul a fost tare
mulţumit de cuvântul meu:
„Înţelepciunea acestui
rege, zise, este vădită
în scrisoare şi, după
cele ce mi-ai spus, tre-
buie spus că înţelep-

62
ciunea este pe potriva
poporului, iar poporul
este demn de conducătorul
lui”. Apoi, m-a trimis
înapoi, cu un dar bogat.”
Sindbad terminase de
povestit, iar invitaţii
lui au plecat; Hindbad a
primit din nou cei şapte
ţechini. A doua zi s-au
întors la Sindbad, care
le-a povestit a şaptea -
şi ultima - sa călătorie.
A ŞAPTEA – ŞI ULTIMA – nevoie de tine, trebuie
CĂLĂTORIE A LUI SINDBAD
Întors din a şasea
mea călătorie, am renuţat
definitiv la gândul de a
mai face o alta. Pe lângă
faptul că eram şi la o
vârstă la care trebuia să
mă odihnesc mai mult, îmi
promisesem mie că nu mă
voi mai expune pericole-
lor din care scăpasem de
atâtea ori. Aşa că nu mă
mai gândeam decât cum să-
mi duc mai în tihnă
restul zilelor. Într-o
zi, când mă distram cu
nişte prieteni, unul
dintre servitori m-a
anunţat că mă chema un
63
ofiţer al califului. M-am
ridicat de la masă şi mam
dus la el:
- Califul mi-a spus să-ţi
transmit că vrea să vă
vorbească.
Am plecat cu ofiţerul
la palat, m-a dus la
calif, pe care l-am
salutat, prosternându-mă
la picioarele sale.
- Sindbad, mi-a spus, am
să-mi faci un serviciu:
să duci răspunsul şi
darurile mele la regele
din Serendib. Aşa e
drept, să-i întorc gestul
de curtoazie pe care mi
l-a făcut.
Ordinul califului a
fost ca un trăznet pentru
mine:
- Emire al dreptcredin-
cioşilor, sunt gata să
îndeplinesc toate porun-
cile măriei voastre, dar
vă rog cu umilinţă să vă
gândiţi că eu sunt
măcinat de truda incredi-
bilă pe care am făcut-o,
ba chiar am făcut legă-
mânt să nu mai ies Mi-a luat câteva zile
niciodată din Bagdad. să mă pregătesc de
plecare şi, de cum am
Apoi, i-am povestit primit darurile şi
toate aventurile mele, pe scrisoarea din partea
care a avut răbdarea să califului, am plecat la
le asculte până la capăt. Balsora, unde m-am
Apoi, a spus: îmbarcat. Am făcut un
- Mărturisesc că acestea drum cu noroc: am ajuns
sunt nişte aventuri pe insula Serendib.
extraordinare; dar nu Acolo, am spus în faţa
trebuie să te împiedice miniştrilor cu ce misiune
să faci, din dragoste eram însărcinat şi i-am
pentru mine, călătoria pe rugat să-mi dea voie
care ţi-o propun. Nu imediat să-i vorbesc
trebuie să te duci decât regelui: au făcut-o. Am
pe insula Serendib, să te fost condus la palat cu
achiţi de însărcinarea pe onoruri, unde l-am
care ţi-o dau. După salutat pe rege, proster-
aceea, vei fi liber să te nându-mă, după cum era
întorci; dar trebuie să obiceiul.
te duci, pentru cu îţi Regele m-a recunoscut
dai singur seama că nu ar imediat şi s-a arătat
fi de bun simţ şi nici de tare bucuros să mă
demnitatea mea să-i rămân revadă:
dator regelui acele insu-
le. - Ah, Sindbad, fii
binevenit. Îţi jur că m-
Văzând că nu-l puteam am gândit adesea la tine
îndupleca pe calif, i-am de când ai plecat.
spus că eram gata să-i Binecuvântez această zi,
ascult porunca. S-a pentru că ne-am mai
bucurat foarte tare şi întâlnit o dată.
mi-a dat o mie de ţechini
pentru călătorie.

64
 I-am făcut salamale- „Salutări, în numele
kul şi, după ce i-am Stăpânului care ne duce
mulţumit pentru bunătatea pe drumul drept, puter-
pe care mi-o dovedea, i- nicului şi preaferici-
am înmânat scrisoarea şi tului sultan, din partea
darul califului, pe care lui Abdalah Harun al-
le-a primit cu mare Raşid, pe care Allah l-a
satisfacţie. aşezat la loc de cinste
după strămoşii săi de
Califul i-a trimis un fericită amintire!
acoperământ pentru pat,
din aur, în valoare de o Am primit cu bucurie
mie de ţechini; cincizeci scrisoarea măriei voastre
de caftane din stofă şi vă trimitem acest
preţioasă; alte o sută răspuns, dat de consiliul
din pânză albă, cea mai de la Poarta noastră,
fină, de la Cairo, de la grădina sufletelor alese.
Suez, de la Cufa şi de la Nădăjduim că vă veţi
Alexandria; un alt pat arunca ochii asupra
stacojiu şi încă unul, de acesteia şi veţi afla
altă culoare; un vas de astfel de bunele noastre
agată, mai mult larg intenţii şi mai sperăm că
decât adânc, gros de un vă va face plăcere.
deget şi cu o deschiză- Adio.”
tură de jumătate de pi-
cior, pe fundul căruia Regelui din Serendib
era reprezentat un reli- i-a făcut mare plăcere să
ef cu un om îngenuncheat vadă că Harun al-Raşid îi
care ţinea un arc cu răspundea la prietenia pe
săgeţi, gata să tragă care i-o dovedise. După
într-un leu; şi îi mai această audienţă, am
trimitea o masă de lemn cerut să fiu primit ca
preţios, care, potrivit să-mi iau rămas-bun şi
tradiţiei, fusese a lui mi-a fost acordată o
Solomon. Scrisoarea cali- alta. Regele, la despăr-
fului suna cam aşa: ţire, mi-a făcut un dar

65
foare bogat. M-am nişte zdrenţe în locul
îmbarcat imediat, plănu- hainelor noastre, ne-au
ind să mă întorc la dus într-un oraş mare,
Bagdad; dar nu am avut îndepărtat, unde ne-au
fericirea să ajung unde vândut.
speram, căci Allah a
hotărât altfel. Am ajuns în mâinile
unui negustor bogat,
La trei sau patru care, imediat cum m-a
zile de la plecare, am cumpărat, m-a dus la el
fost atacaţi de piraţi, acasă, unde mi-a dat de
care au cucerit uşor mâncare şi mi-a dat nişte
vasul, cu atât mai mult straie curate de sclav.
cu cât nu exista nimeni Câteva zile mai târziu,
în stare să se apere. cum încă nu aflase cine
Câţiva din echipaj au eram, m-a întrebat dacă
vrut să opună rezistenţă, nu ştiam vreo meserie. I-
dar au plătit cu viaţa; am răspuns, fără să-i
eu şi ceilalţi care am spun cine eram, că nu
avut prevederea să nu ne eram meşteşugar, ci
împotrivim, am fost fă- negustor şi că piraţii
cuţi robi. care mă vânduseră îmi
luaseră tot ce aveam.
Se lumină şi Şeherezada
tăcu. Noaptea următoare, - Dar spune-mi, poţi
ea continuă povestea. trage cu arcul?

Noaptea 233 I-am spus că făcusem

O, luminate sultan,
zise ea sultanului In-
diilor, Sindbad a conti-
nuat povestirea aventuri-
lor din ultima călătorie.
„După ce piraţii ne-
au luat tot şi ne-au dat
66
exerciţii în tinereţe,
dar că nu uitasem nimic.
Atunci mi-a dat un
arc şi săgeţi, m-a urcat
pe spatele unui elefant,
m-a dus într-o pădure
foarte întinsă, care era
la vreo câteva ore de
oraş. Ne-am afundat în împreună în pădure, unde
pădure şi, când a socotit am săpat o groapă unde am
că trebuia să ne oprim, pus elefantul doborât.
mi-a spus să cobor. Apoi, Stăpânul meu voia să se
mi-a arătat un copac întoarcă după ce putrezea
înalt: animalul, ca să-i ia
fildeşul să-l vândă.
- Urcă în copac şi trage
în elefanţii pe care îi Am mai vânat astfel
vei vedea trecând; vreme de două luni şi nu
fiindcă sunt mulţi în trecea zi să nu ucid
această pădure. Dacă vei vreunul. Nu mă aşezam
dobărî pe vreunul, anun- mereu la pândă în acelaşi
ţă-mă. copac, ci când într-unul,
când în altul. Într-o
După aceasta, mi-a dimineaţă, aşteptând so-
lăsat provizii, s-a sirea elefanţilor, am
întors în oraş şi eu am văzut cu mirare că, în
rămas în copac, la pândă, loc să treacă prin faţa
toată noaptea. mea, traversând pădurea,
Toată noaptea, nu am ca de obicei, s-au oprit
zărit niciunul, dar a şi au venit către mine,
doua zi, cum a răsărit făcând un zgomot teribil
soarele, am văzut apărând şi în număr aşa de mare
o sumedenie. Am tras mai că pământul se cutremura
multe săgeţi, în sfârşit, sub paşii lor. S-au
a căzut unul la pământ. apropiat de copacul în
Ceilalţi au fugit, care mă urcasem, l-au
lăsându-mi răgaz să-mi înconjurat cu toţii, cu
anunţ stăpânul de ceea ce trompa întinsă şi cu
făcusem. În cinstea ochii aţintiţi asupra
acestei veşti, mi-a mea. În faţa acestui
oferit o masă bună, mi-a spectacol uluitor, am
lăudat priceperea şi m-a rămas nemişcat, cuprins
apreciat. Apoi am mers de o asemenea groază, că

67
mi-au căzut din mână
arcul şi săgeţile.
Frica mea nu era
proastă. După ce m-au
privit un timp, unul
dintre cei mai mari
elefanţi a luat copacul
de trunchi cu trompa, l-a
scos din rădăcini şi l-a
răsturnat la pământ. Am
căzut odată cu arborele,
dar animalul m-a luat cu
trompa şi m-a pus pe
spatele său, unde stăteam
mai mult mort decât viu,
cu tolba agăţată de
umeri. Apoi, s-a aşezat
în fruntea celorlalţi,
care îl urmau ca o trupă
şi m-a dus până într-un
loc unde, aşezându-mă pe
pământ, a plecat împreună
cu ceilalţi. Imaginaţi-
vă, dacă puteţi, în ce
stare eram, credeam că
visez. În fine, după ce
am stat ceve timp întins
acolo, nemaivăzând ele-
fanţii, m-am ridicat şi
am văzut că eram pe un
deal destul de întins,
acoperit de oseminte şi
de fildeş de elefanţi. Vă
mărturisesc că acestea m-
au pus pe gânduri. Am
68
admirat instinctul aces-
tor animale. Mi-am dat
seama că acolo era
cimitirul lor şi că mă
aduseseră acolo ca să mă
înveţe să nu-i mai vânez,
să nu-i mai urmăresc, din
moment ce n-o făceam de-
cât ca să pun mâna pe
fildeş. Nu am stat pe
deal; m-am întors în oraş
şi, după ce am mers o zi
şi o noapte, am ajuns
acasă la stăpânul meu. Nu
m-am întâlnit cu niciun
elefant pe drum, ceea ce
m-a făcut să cred că se
duseseră departe, în pă-
dure, pentru ca eu să fiu
liber să mă duc fără
probleme pe acel deal.
De cum m-a zărit,
stăpânul meu mi-a spus:
- Sindbad, bietul de
tine, m-am frământat mult
pentru că nu ştiam ce ai
păţit. Am fost în pădure:
am găsit un copac scos
din rădăcini, un arc şi
săgeţi pe pământ, după ce
te-am căutat degeaba, am
fost disperat că nu te
voi mai vedea niciodată.
Te rog să-mi povesteşti
ce ţi s-a întâmplat. Prin
ce noroc mai eşti în
viaţă?
I-am potolit curiozi-
tatea; şi a doua zi am
mers amândoi pe deal,
unde a văzut cu bucurie
că ceea ce îi povestisem
era adevărat. Am încărcat
pe elefantul cu care
venisem tot fildeşul pe
care lam putut scoate şi,
la întoarcere, mi-a spus:
- Frate, pentru că nu te
mai pot numi sclav după
bucuria pe care mi-ai
făcut-o, descoperind ceva
ce mă va îmbogăţi, Allah
să-ţi dea numai bine şi
prosperitate. Declar în
faţa Lui că îţi redau
libertatea. Ţi-am ascuns
atâta timp ceea ce–ţi voi
spune acum.
Elefanţii din pădure
ne ucid în fiecare an o
mulţime de sclavi pe care
îi trimitem după fildeş.
Oricâte sfaturi le dăm,
mai devreme sau mai
târziu, cad pradă vicle-
niei acestor animale.
Allah te-a ferit de furia
69
lor şi nu te-a cruţat
decât pe tine. E o dovadă
că te iubeşte şi că are
nevoie de tine pe lume,
pentru binele pe care-l
poţi face. Mi-ai adus un
beneficiu nesperat: până
acum nu am putut lua
fildeş decât sacrifi-
cându-i pe sclavi; şi
iată că întreg oraşul se
va îmbogăţi datorită ţie.
Să nu crezi că socotesc o
răsplată libertatea pe
care ţi-am acordat-o; îţi
voi mai da şi nişte da-
ruri preţioase. Aş putea
să fac întreg oraşul să-
ţi dea bani, dar vreau să
mă bucur numai eu de
glorie.
La aceste vorbe, i-am
răspuns:
- Stăpâne, Allah să
vă aibă în pază!
Libertatea pe care mi-o
dai acoperă datoria faţă
de mine, şi, drept
răsplată pentru slujba cu
care am avut fericirea să
mă închin, nu cer decât
permisiunea să mă întorc
în ţara mea.
 - Ei bine, zise, vor fildeş, trecând jumătate
veni în curând vase după pe numele meu. Nu a uitat
fildeş. O să te trimit cu să-mi dea şi multe
unul din ele şi-ţi voi provizii, ba, mai mult,
plăti şi drumul. m-a obligat să primesc
cadouri de preţ şi nişte
I-am mulţumit din nou lucruri ciudate din acea
pentru că mă eliberase şi ţară.
pentru bunăvoinţa faţă de
mine. Am rămas la el, După ce i-am mulţumit
aşteptând vasul şi, în cât am putut pentru
acest timp, am fost de binefacerile sale, m-am
atâtea ori pe deal, că am îmbarcat. Am pornit şi
umplut prăvăliile cu fil- cum aventura care îmi
deş. Toţi negustorii din redase libertatea era
oraş au făcut curând extraordinară, mă tot
acelaşi lucru, pentru că gândeam la ea.
nu am putut păstra se-
cretul mult timp. Ne-am oprit în nişte
insule, ca să luăm
La aceste cuvinte, provizii. Cum vasul
Şeherezada, văzând că se plecase dintr-un port
lumina, tăcu. Dar noaptea continental din Indii, am
următoare îi spuse abordat acolo şi, pentru
sultanului Indiilor. a ocoli pericolele ce ne
păşteau pe mare până la
Noaptea 234 Balsora, am descărcat
Sindbad şi-a conti- fildeşul meu, hotărât să-
nuat povestea celei de-a mi continuu călătoria pe
şaptea călătorii. uscat. Am luat mulţi bani
pe fildeş: am cumpărat pe
„Vasele au ajuns, iar ei multe mărfuri rare, să
stăpânul meu, după ce l- le dau cadou şi, când
a ales el însuşi pe cel bagajul a fost gata, m-am
pe care urma să mă îm- alăturat unei caravane de
barc, l-a încărcat cu negustori. Am petrecut

70
mult timp pe drum şi am
suferit, dar înduram cu
răbdare, gândindu-mă că
nu mai aveam a mă teme
nici de furtuni, nici de
piraţi, nici de şerpi,
nici de vreun alt pericol
din cele care mă pândi-
seră.
Dar toate aceste os-
teneli au avut un
sfârşit; am ajuns cu
bucurie la Bagdad. Mai
întâi, m-am dus la calif,
ca să-i spun cum îi
purtasem solia. Califul
mi-a spus că fusese în-
grijorat, pentru că dura-
se cam mult călătoria
mea, dar că avusese mereu
speranţa că Allah nu mă
va părăsi. Când i-am
povestit aventura cu ele-
fanţii, a părut tare sur-
prins şi mai că nu-i
venea să mă creadă, dacă
nu m-ar fi ştiut de om
sincer şi cinstit.
Această povestire, ca şi
celelalte, i s-a părut a-
tât de ciudată, că i-a
poruncit unuia dintre se-
cretari să o scrie cu li-
tere de aur ca să fie
păstrată în camera tezau-
71
rului. Am plecat foarte
mulţumit de onoarea şi de
darurile pe care mi le-a
făcut, apoi, m-am consa-
crat cu totul familiei,
rudelor şi prietenilor.”
Astfel a sfârşit
Sindbad povestea celei
de-a şaptea – şi ultima –
călătorie; apoi, i-a spus
lui Hindbad:
- Ei bine, prietene, ai
auzit vreodată să mai fi
suferit cineva ca mine?
Ai auzit să mai fi fost
vreun muritor în asemenea
situaţii fără ieşire? Nu
este, oare, drept ca,
după atâta muncă, să mă
bucur de o viaţă bună şi
liniştită?
După ce Sindbad a
spus aceste lucruri,
Hindbad s-a apropiat de
el şi i-a spus, sărutân-
du-i mâna:
- Trebuie să recunosc,
domnule, că aţi trecut
prin primejdii înfioră-
toare. Suferinţele mele
nici nu se pot măsura cu
ale dumneavoastră: dacă
mă simt copleşit atunci
când trebuie să le îndur,
mă consolez imediat cu
puţinii bănuţi pe care îi
primesc. Meritaţi mai
mult decât o viaţă tihni-
tă, sunteţi demn de toate
bogăţiile pe care le a-
veţi pentru că ştiţi să
le folosiţi şi mai sun-
teţi şi atât de darnic.
Vă doresc să aveţi parte
de fericire până în
ceasul morţii.

Sindbad i-a mai dat o

sută de ţechini, l-a nu-
mit prietenul său, i-a
spus că nu trebuia să mai
fie hamal şi să vină
mereu la ospeţe la el
acasă; şi să-şi aducă
aminte toată viaţa de
Sindbad marinarul.

72