A Cincea Elegie - Nichita Stănescu

N-am fost suparat niciodata pe mere

ca sunt mere, pe frunze ca sunt frunze,

pe umbra ca e umbra, pe pasari ca sunt pasari.

Dar merele, frunzele, umbrele, pasarile

s-au suparat deodata pe mine.

Iata-ma dus la tribunalul frunzelor,

la tribunalul umbrelor, merelor, pasarilor,

tribunale rotunde, tribunale aeriene,

tribunale subtiri, racoroase.

Iata-ma condamnat pentru nestiinta,

pentru plictiseala, pentru neliniste,

pentru nemiscare.

Sentinte scrise în limba sîmburilor .

Acte de acuzare parafate

cu maruntaie de pasare,

racoroase penitente gri, hotarîte mie.

Stau în picioare, cu capul descoperit,

încerc sa descifrez ceea ce mi se cuvine

pentru ignoranta...