Sunteți pe pagina 1din 2

Cucul Grigore Alexandrescu

1
Cucul Cucul Cucul Cucul
Cucul, pasere proast, dar plin de mndrie,
Socotind c-al su nume
Este vestit n lume,
Hotr s mai fac vreo cltorie,
Ca s-adune respecturi, i nsui s priveasc
Cu ce chip l slvete naia psreasc.
Plec: dar abia merse pn-n vecintate,
i gsi felurimi de psri adunate,
Care din ntmplare
Se-ntrecea la cntare.
Sttu s le asculte: toate pe rnd cntar,
Care prost, care bine, talentul i-artar.
Iar bietei coofene i cerur iertare
C nu-i dau ascultare:
i ziser: "Taci, soro, te roag obtea noastr:
Despre cntec, ne iart, eti ca un cuc de proast".
Astfel pi i cioara; n rs ea fu luat,
i cu un cuc nemernic de toate comparat.
De asemenea cinste cucul suprat foarte,
Se duse mai departe;
Dar oriunde mergea,
Nimic alt n-auzea.
Cucul Grigore Alexandrescu

2
n sfrit obosit,
i dezndjduit,
La cuibul su veni,
Fr-a se mai opri.
Puii ct l zrir
Pe loc l ocolir;
Apoi l ntrebar:
"Ce mai veste p-afar?"
"Urt - le rspunse - i vrednic de jale:
Am umblat multe locuri, dar nu m-am mulumit.
Toate mi par schimbate i toate merg la vale,
Psrile snt bete i lumea-a nebunit."

Tot omul despre sine lesne se amgete.
Nimenea nu i este aspru judector,
Dar judecata obtii e o nvtur.
Muli ce se cred pe sine un ce rar n natur
Mai lesne zic c lumea nu tie ce vorbete,
Dect s va s-i simt nimicnicia lor.