Atributul Dumnezeiesc al Iubirii Divine – prezentare

„Iubirea este una dintre realitățile fundamentale ale lui Dumnezeu. Descoperind iubirea, noi descoperim
totodată că Dumnezeu există. Iubirea este „substanța” sa esențială. Energia infinită a atributului
dumnezeiesc al iubirii divine provine de la Dumnezeu și ea este creatoarea a tot ceea ce este bun, divin,
frumos, adevărat, extatic. Toate manifestările minunate conțin în ele energia divină tainică, profund
unificatoare a atributului dumnezeiesc al iubirii divine. Când iubirea este în noi toți, atunci noi suntem cu
toții în Dumnezeu. Energia inefabilă a atributului dumnezeiesc al iubirii divine este izvorul inepuizabil și
atotputernic al vieții armonioase care se dezvăluie în noi sub forma fericirii, armoniei, bucuriei,
compasiunii, bunătății și extazului. Tot ceea ce există bun, frumos și adevărat există cu ajutorul energiei
tainice a iubirii, căci nimic din ceea ce este cu adevărat sublim, divin nu poate să existe ori să persiste
fără iubire.

Tot ceea ce constatăm sau vom constata că este înălțător, dumnezeiesc și încântător conține înainte de
toate, într-o anumită proporție, energia tainică a atributului dumnezeiesc al iubirii divine. Fiind infinită și
veșnică, energia iubirii se află la originea și totodată este țelul tuturor ființelor care aspiră către
Dumnezeu. Ființa umană care trăiește hrănindu-se mai mereu și cât mai mult din atributul dumnezeiesc
al iubirii divine evoluează mult mai repede către desăvârșire, iluminare spirituală și unire cu Dumnezeu.”
(profesor yoga Gregorian Bivolaru)

„Iubirea nu este neapărat o relație cu o anumită persoană; iubirea este o atitudine, o orientare a
caracterului, care determină modul de corelare a unei persoane cu lumea în întregul ei, nu numai cu un
”obiect” al iubirii. Dacă cineva iubește numai o singură persoană și nu manifestă decât indiferență față de
toți ceilalți semeni ai săi, iubirea sa nu este iubire, ci un atașament simbiotic sau un egocentrism lărgit.
Totuși, cei mai mulți oameni își închipuie că iubirea ține de un obiect, nu de o capacitate. Ba mai mult, ei
își închipuie chiar că neiubind pe nimeni altcineva în afara persoanei iubite, își dovedesc intensitatea
iubirii. […] Nepricepând faptul că iubirea e un element activ, o putere a sufletului, mulți își închipuie că
trebuie doar să găsești un obiect potrivit, după care totul va merge ca de la sine. Această atitudine poate
fi comparată cu cea a unui om care vrea să picteze, dar care în loc să învețe arta aceasta, susține că doar
trebuie să întâlnească obiectul potrivit și că va picta foarte bine când îl va fi găsit.

Dacă eu iubesc într-adevăr un om, îi iubesc pe toți oamenii, iubesc lumea, iubesc viața. Dacă pot spune
cuiva ”te iubesc”, trebuie să pot spune: „iubesc în tine pe toată lumea, iubesc prin tine lumea întreagă,
mă iubesc și pe mine însumi prin tine.” ” (Erich Fromm, „Arta de a iubi”)
„Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţa nu a găsit o explicaţie
formală. Este forţa care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în
univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA.

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută.
Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este Gravitaţie, deoarece îi
face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e Putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun
şi oferă umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire
noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.

Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult
timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinţa
umană nu a învăţat să o controleze după voinţa sa.

Dacă vrem ca speciile noastre să supravieţuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să
salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul răspuns.

…fiecare ființă umană poartă în sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie
dumnezeiască aşteaptă să fie eliberată.” (Albert Einstein)

Atributul dumnezeiesc al iubirii divine este unul dintre cele mai importante atribute dumnezeiești.
Aceasta este valabil nu doar la modul general, teoretic, ci și la modul personal, pentru fiecare dintre noi,
ca ființe umane aflate pe calea desăvârșirii de sine. Acest atribut dumnezeiesc fundamental este sursa
nesecată, izvorul primordial a iubirii pe care o trăim și o simțim, fie că o primim, fie că o oferim altora, fie
că pur și simplu ne bucurăm de ea, ca energie emoțională regeneratoare și transformatoare. Prin
urmare, iubirea pe care o trăim, pe care o primim și pe care o dăruim altora, provine întotdeauna numai
și numai din iubirea lui Dumnezeu. Atributul dumnezeiesc al iubirii ne este permanent la dispoziție, ne
este oferit în mod continuu și total, cu o nesfârșită generozitate: cum mai putem, știind aceasta, să ne
plângem că nu suntem iubiți, sau că nu simțim iubire, când Dumnezeu ne pune permanent la dispoziție
iubirea sa infinită, copleșitoare?

Ființa umană care renunță (înainte de toate, datorită egoismului și prostiei) la iubire se separă de una
dintre energiile esențiale ale lui Dumnezeu și se îndreaptă astfel către dispersie și autodistrugere, pentru
că atunci ea își pierde coerența și coeziunea.
Oricine vrea să se convingă de această realitate (greu de acceptat pentru ființele umane egoiste) poate
să înceapă prin a acumula în propria ființă, zi de zi, energia sublimă a atributului dumnezeiesc al iubirii
divine. În timp, aceasta va opera în ființa lor unele transformări fundamentale, esențiale, le va
restructura și regenera din punct de vedere emoțional și psiho-mental, astfel încât atât trăirile lor
preponderente, cât și înțelegerile și punctele lor de vedere vor căpăta o calitate și cuprindere nouă,
elevată, divină. Dacă pentru ființele umane pure sufletește și elevat receptive aceste transformări încep
să se producă în mod evident după numai câteva zile sau câteva săptămâni, altele pot avea nevoie de 2-3
luni sau chiar 7 luni pentru a remarca din plin efectele, dar aceste efecte vor apărea cu siguranță și ne vor
recompensa cu o bogăție sufletească de neimaginat pentru noi înainte, cu o pace profundă a inimii și cu
o aleasă fericire. Pentru cei care sunt împietriți sufletește și într-atât de egoiști încât această energie a
iubirii dumnezeiești nu îi mișcă deloc, nu le atinge sufletele, care nu se pot deschide în fața ei, va fi de
mare folos angrenarea complementară a unui tapas de HATHA YOGA realizat cu tenacitate și
perseverență, suficient de mult timp (poate chiar 2-3 ani) pentru a le deschide și a le armoniza centrul de
forță ANAHATA CHAKRA și a-și elimina definitiv toate problemele și carențele la acest nivel.

Adevărata iubire este întotdeauna opusul egoismului şi ea se manifestă printr-o aspiraţie intensă şi
dezinteresată, a celui care iubeşte, de a-şi revărsa întreaga afecţiune asupra obiectului iubirii, oricare ar fi
acesta – o fiinţă umană de sex opus sau care ne atrage, un colectiv, o idee, o valoare sau o activitate.
Faptul că manifestările iubirii sunt de o diversitate, practic, infinită, adesea diferite de la un om la altul, se
datorează nuanţării acestui sentiment universal în cazul fiecărei fiinţe în parte, care este unică în felul
său. Naşterea şi persistenţa acestui sentiment – profund unificator, euforic, divin şi beatific – şi
dezvoltarea sa, atunci când el se manifestă în diverse moduri, de la o fiinţă umană la alta, în sfera
individuală a acesteia, este intim legată de formarea şi cristalizarea personalităţii.

Iubirea este cea dintâi lege pentru noi, ca ființe umane, în relațiile dintre noi și în relația noastră cu
Dumnezeu. Atunci când în ființa noastră este din plin trezită energia euforizantă, înălțătoare, a
atributului dumnezeiesc al iubirii divine, aceasta ne face să fim mereu conectați la iubirea infinită a lui
Dumnezeu, care se revarsă din plin asupra noastră, și prin noi, asupra celor pe care îi iubim. Un mod
minunat de a aprofunda această stare miraculoasă este de a urmări să Îl iubim din ce în ce mai mult pe
Dumnezeu (așa cum vom simți, fără îndoială, că ne inspiră această energie a lui). Întorcându-ne sufletul
către Dumnezeu și iubindu-L, urmărind să conștientizăm rezonanța cu atributul dumnezeiesc al iubirii
divine și modul în care se manifestă și se exprimă iubirea lui Dumnezeu în acest caz, putem trăi stări
copleșitoare de extaz mistic. Aceasta însă este valabil numai în cazul ființelor umane care sunt suficient
de pure sufletește și care reușesc într-o anumită măsură să își transceandă ego-ul.

Iubirea, deși îmbracă pentru noi, ca ființe umane nenumărate nuanțe fermecătoare și pare diferită în
funcție de momentul sau ființa față de care o simțim, este în esență o singură energie divină
fundamentală. Prin iubire, se spune în tradiția spirituală, totul devine cu putință (aceasta cu condiția să
fim capabili să iubim fără măsură). Marile miracole care devin capabile prin iubire se datorează
transcenderii ego-ului; efectul profund transformator, alchimic al iubirii provine în mare măsură din
transcenderea ego-ului. Se spune, de asemenea, în tradiția spirituală că devoțiunea lipsită de cunoaștere
implică riscul de a cădea în fanatism – un avertisment pe care nu trebuie să-l neglijăm și care ne previne
asupra unor posibile devieri care apar în ființele care nu urmăresc să își dezvolte în mod echilibrat
diferitele înzestrări potențiale și toate planurile ființei lor. Este bine să urmărim în egală măsură să ne
trezim în propria ființă și alte atribute dumnezeiești esențiale cum ar fi exemplu umilința, discernământul
și bunul simț. Astfel, putem avea certitudinea că nu vom devia niciodată, căzând în capcana cumplită a
fanatismului și spiritului sectar, care ar putea face din noi niște caricaturi umane. Iubirea adevărată este
opusă fanatismului și sectarismului, pentru că ea este, prin definiție, liberă. Iubirea divină trezește în
sufletele noastre aspirații nobile, precum aceea către Libertate și ne ajută să înțelegem într-un mod
armonios, lipsit de tensiuni, la ce se referă transcenderea ego-ului – și să reușim din ce în ce mai mult
aceasta.

Iubirea este mereu inseparabilă de Libertate, căci fără Libertate nu se mai poate vorbi despre iubire, ci
despre constrângere.

Iubirea este un Criteriu Esențial și în același timp ea este una dintre cele mai rapide modalități de
dezvoltare armonioasă a ființei umane. Dacă există o mare iubire, Totul realității lui Dumnezeu se reflectă
în Microcosmosul ființei noastre.

Fiind aspectul esenţial al existenţei umane, iubirea a fost (şi este) investită cu numeroase valenţe lumeşti
şi spirituale, iar sensul acestui cuvânt a cunoscut pe parcursul istoriei numeroase definiţii şi interpretări,
în funcţie de curentele filosofice existente, dar şi de gradul de elevare spirituală a celor care emiteau
respectivele judecăţi.

Iubirea înseamnă să ne dăruim total, să uitam de sine (de ego). Abia atunci când vom uita de sine (de
ego), vom începe să ne reamintim de Sine (Sinele nemuritor divin, Atman). Cand iubim cu adevărat,
Dumnezeu se manifestă prin noi.

În fond, iubirea nu este altceva decât o modalitate oferită fiinţei umane, de a se apropia de Dumnezeu,
dar şi un mijloc rapid de cunoaştere a realităţii divine.