Reformismul boieresc

a) Internaţionalizarea problemei Principatelor

– Conştienţi de greutatea menţinerii unei identităţi politice proprii într-o zonă politică
disputată de marile puteri vecine, boierii au încercat să internaţionalizeze problema
Principatelor transformându-le în state neutre tampon, menite a preveni ciocnirea
intereselor divergente ale Rusiei, Austriei şi Turciei.

– Aceste memorii prin conţinutul lor mărturisesc o atitudine naţională la boierime şi

cler, manifestată la nivel internaţional, o tendinţă care va constitui punctul de plecare
al programului revendicativ de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului
al XIX-lea

– în cererile şi memoriile trimise către puterile creştine de boierimea pământeană,

ca şi în proiectele de reforme, se avea în vedere şi statutul juridic al Principatelor
dunărene, cerându-se lărgirea autonomiei pe baza vechilor capitulaţii încheiate cu
Poarta.

b) Proiecte politice

– în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea programul politic nu s-a fixat

în Principate într-un act fundamental, în totalitatea lor memoriile şi proiectele de
reformă l-au formulat coerent şi l-au articulat în raport cu principala problemă:
recâştigarea independenţei prin abolirea dominaţiei turco-fanariote.

– între 1716 şi 1821, boierimea a cerut de 40 de ori înlocuirea fanarioţilor cu domni

aleşi de ţară, repetându-şi cererea la Constantinopol, Viena sau Paris.

– Rezultă că boierimea a fost tot timpul ostilă oricărui tip de absolutism fanariot, şi
că recâştigarea puterii politice a fost elementul principal al programului său politic
până la 1821.

– Marele vistier Iordache Rosetti-Rosnovanu a scris în 1817-1818 nu mai puţin de

opt proiecte de reformă, propunând instaurarea unui regim politic în care domnia să
fie un simplu organ de supraveghere şi control, puterea reală trecând în mâna unei
Adunări Obşteşti şi a unui divan controlat de boierime.

– Din punct de vedere social, programele boiereşti nu aduceau nimic nou, situaţia
ţărănimii nu era uşurată, pentru sate exploatarea pământeană putea fi tot atât de
grea ca şi cea fanariotă.
– Programul mişcării lui Tudor Vladimirescu, Cererile norodului românesc (1821),
era în aparenţă îndreptat împotriva fanarioţilor, nu a Porţii; în realitate alungarea
grecilor era doar primul pas pe calea cucerii independenţei.

– In 1821 şi 1822 boierii au redactat nu mai puţin de 75 de memorii şi proiecte de

reformă, pe care le-au înaintat ruşilor, turcilor şi austriecilor, cerând recunoaşterea
drepturilor naţionale şi, în primul rând, reacordarea dreptului de a avea domni
pământeni.

– Drept consecinţă a acestor acţiuni, în septembrie 1822, Poarta a acceptat

înlocuirea fanarioţilor, numindu-1 pe Grigore Ghica ca domn al Ţării Româneşti şi pe
Ioniţă Sandu Sturdza, domn al Moldovei.

– Boierimea mică şi mijlocie a avut iniţiativa unor proiecte politice în condiţiile unei
aprigi confruntări de interese între puterile vecine pentru supremaţie politică în sud-
estul european. Se remarca: reformele propuse de Eufrosim Poteca ce urmareau
instituirea impozitului pe venit, libertatea tiparului şi a ocupării funcţiilor
administrative, Dinicu Golescu ce susţinea unirea tuturor provinciilor româneşti sub
forma Daciei Mari.

– Societatea secretă Frăţia (1843) avea înscrise în program obiective precum:

unirea Ţării Româneşti cu Moldova, independenţa acestora, emanciparea clăcaşilor,
egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Aceasta a avut un rol principal în pregătirea şi
desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească.

c) Proiecte care vizau aspectul naţional

– De la sfârşitul secolului al XVIII-lea elita românească din Transilvania s-a fixat în

cele din urmă la o formulă politică neconfesională, la un act reprezentativ naţional.
Supplex Libellus Valachorum a fost elaborat de personalităţile de prim plan ale vieţii
intelectuale: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar,
Iosif Meheşi, Budai Deleanu, Ioan Para.

– Cea mai mare parte a revendicărilor acestor mişcări se regăsesc în programele

revoluţiei. Programele reformatoare din această perioadă îşi defineau obiectivele
pentru deceniile următoare: unitatea şi independenţa naţională.