Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL I
ELECTROSTATICĂ
1.1. Generalităţi
3
E v – intensitatea câmpului electric în vid, mărime vectorială care se măsoară în
[V/m].
Coulombul [C], ca unitate de sarcină electrică în sistemul internaţional de unităţi [SI],
este egal cu unitatea de măsură a intensităţii curentului, amperul [A], care trece într-o secundă
prin secţiunea unui conductor electric, adica:
1C = 1A ⋅ 1s (1.2)
Corpurile electrizate pot fi punctiforme, liniare, sub formă de arie sau volum, iar sarcina
electrică cu care sunt încărcate se repartizează în interiorul lor cu o anumită densitate specifică şi
anume: pentru cele liniare cu densitatea ρl , pentru cele superficiale cu densitatea ρ A , iar
pentru cele volumetrice cu densitatea ρV . Cunoscând densitatile de sarcină ρl , ρ A si ρV , se pot
determina cantităţile de electricitate cu care sunt încarcate corpurile, folosind expresiile:
ql = ∫ ρ l ⋅ dl ; q A = ∫∫ ρ A ⋅ dA ; qV = ∫∫∫ ρV ⋅ dV (1.3)
Γ A V
în care dl, dA, dV, sunt elementele de linie, de suprafaţă şi de volum ale corpurilor in care
se regasesc distributiile respective ale sarcinilor electrice.
Fizicianul francez Charles Coulomb (1736 – 1806), a stabilit că între două corpuri
punctiforme, încărcate cu sarcinile electrice q 1 şi q 2 situate la o distanţă r, se exercită o forţă
(fig.1.1) egală cu:
−
− 1 q ⋅q r
F 12 = ⋅ 1 2 2⋅ (1.4)
4 ⋅π ⋅ε r r
unde ε este permitivitatea mediului, considerat omogen, în care sunt plasate corpurile
punctiforme.
4
În cazul când mediul considerat este vidul, atunci permitivitatea lui, conform sistemului
internaţional de unităţi SI, este:
1 C2 F
ε0 = 9 sau (1.5)
4π ⋅ 9 ⋅ 10 m ⋅ N
2
m
pentru alte medii dielectrice, permitivitatea acestora se calculează cu relaţia:
ε = ε0 ⋅εr (1.6)
− − − −
în care E i , E l , E A , E V , sunt câmpurile electrice ale corpurilor încarcate cu sarcini
electrice punctiforme, liniare superficiale şi volumetrice.
5
Câmpul electric se reprezintă grafic prin liniile sale, conform figurii 1.2, unde se dau trei
exemple: câmpul electric creat de o sferă conductoare încărcată cu sarcina electrică pozitivă
(fig.1.2.a); câmpul electric creat de o sfera conductoare încarcată cu sarcina negativă (fig.1.2.b)
şi spectrul liniilor câmpului electric creat de doua sarcini punctiforme q 1 =q 2 situate în apropiere
(fig.1.2.c) şi (1.2.d). Aceste linii încep pe corpurile încarcăte cu sarcina pozitivă şi se termină pe
cele încărcate cu sarcina negativă.
6
1.5 Camp electric in substanta
Dipolul electric reprezintă un ansamblu de doua sarcini egale şi de semn contrar aflate la
−
o distanţă l numită braţul dipolului. Dipolul electric la rândul sau poate fi descris cu ajutorul unei
mărimi fizice numită momentul electric al dipolului:
− −
p = q⋅l [C ⋅ m ] (1.19)
−
Se consideră un corp izolant introdus într-un câmp electrostatic ( E ) ca în figura 1.5.
Corpul izolant conţine o mulţime de dipoli orientaţi aleatoriu datorită agitaţiei termice a
moleculelor. Aceşti dipoli vor fi supuşi la cupluri de forţe de forma;
− − − −
C = l⋅ F = l⋅ q ⋅ E (1.20)
−
unde: l este vectorul „lungimea dipolului” de lungime egală cu distanţa dintre sarcinile
dipolului şi orientat de la sarcina negativă spre cea pozitivă.
7
Figura 1.5. Polarizarea corpurilor dielectrice
− − − −
Cuplul C se anulează când l // E deci şi dipolii se vor orienta dupa direcţia lui E .
Fenomenul fizic de orientare a dipolilor sub acţiunea câmpului exterior poartă denumirea
de polarizare. În urma polarizării corpului apare o sarcina în interiorul acestuia cât şi la suprafaţa
lui, sarcini care dau naştere în fiecare punct al materialului la un câmp electrostatic. Acest câmp
electrostatic obţinut prin intermediul polarizării substanţei se poate descrie cu o mărime primitivă
−
numită vectorul intensitate de polarizatie ( P ) sau polarizaţie definit cu ajutorul relaţiei:
−
−
P = lim
∑p i
(1.21)
∆V →0 ∆V
−
unde: ∑p i
− reprezintă suma momentelor dipolilor dintr-un element de volum ∆V al
substanţei respective.
Vectorul polarizaţie este de aceiaşi natură ca şi vectorul inducţie electrică, având ca
unitate de măsură în [SI]– [C/m2].
8
Dipolii care au momente permanente rămân orientaţi şi după scoaterea corpului din
câmp. La materialele cu dipoli ce au momente temporare se enunţă legea polarizarii temporare:
− −
p = ε 0 ⋅ χe ⋅ E (1.23)
Dielectricii care prezintă o polarizaţie electrică chiar şi în absenţa unui cîmp electric
exterior produsă de factori neelectrici, se numesc dielectrici cu polarizaţie electrică permanentă.
De exemplu, cristalele de cuarţ sau turmalin, prin întindere sau compresiune se
polarizează electric (polarizare piezoelectrica).
Alt procedeu de polarizare a dielectricilor constă în topirea şi solidificarea în câmp
electric a unor substanţe cum e ceara de albine (polarizare de electret).
− − −
1.5.4. Legea legăturii dintre D, E si P
După cum s-a văzut în cele prezentate mai sus, pentru descrierea fenomenelor
− −
electrostatice în dielectrici sunt necesare două mărimi primitive: E si D . Experienţa arată că între
cele două mărimi există o relaţie de forma:
− − −
D = ε 0 E+ P (1.24)
− − −
numită legea legăturii între D, E si P care este o lege de material.
În cazul mediilor omogene şi liniare la care se poate scrie legea polarizării temporare
(1.23), relaţia (1.24) devine:
− − − −
D = ε 0 E + ε 0 χ e ⋅ E = ε 0 (1 + χ e ) E (1.25)
9
ε
εr = = 1+ χe (1.27)
ε0
care arată, contribuţia mediului la fenomenul de polarizare electrică (prin constanta χ e ).
∫∫ D⋅ dA = q
Σ
(1.34)
10
Pe de altă parte, conform teoremei potenţialului electrostatic, se poate determina
tensiunea electrică dintre armaturi:
2 − −
U = ∫ E⋅ dr = E ⋅ d (1.36)
1
11
Deci, capacitatea echivalentă a sistemului de condensatoare conectate în serie este egală
cu:
1
Ce = n
(1.42)
1
∑1 C
k
12