Tema №1

DATE GENERALE DESPRE SISTEMUL MUSCULAR

Planul:
1.1. Structura muşchiului ca organ
1.2. Anexele muşchilor
1.3. Forma şi clasificarea muşchilor
1.4. Funcţionarea muşchilor
1.5. Particularităţile de vârstă ale muşchilor
1.6. Elementele de biomecanică a muşchilor

Muşchii, care intră în componenţa aparatului locomotor formează

sistemul muscular. La om se enumără peste 400 de muşchi. După
caracterul funcţional toţi muşchii se împart în două grupuri: voluntari şi
involuntari. Muşchii voluntari sunt formaţi din ţesut muscular s t r i a t şi
se contractează după voinţa omului. Din acest grup fac parte muşchii
scheletari, precum şi muşchii unor organe interne (ai limbii, laringelui
ş.a.). muşchii involuntari sunt formaţi din ţesut muscular n e t e d şi se
găsesc în pereţii organelor interne şi vaselor sangvine, precum şi în piele.
Contractarea acestor muşchi nu depinde de voinţa omului.
Trebuie de menţionat, că muşchii inimii cu toate că se contractă
involuntar, este format din tesut muscular striat.

1.1. Structura muşchiului ca organ

La un muşchi striat se distinge un c o r p , care reprezintă
porţiunea activă, şi t e n d o n u l , care dispune de o structură proprie.
Corpul muşchiului include în sine ţesutul muscular, ţesut conjunctiv, vase

1
sangvine şi nervi.
Ţesutul muscular este format din fibre musculare striate, aranjate în
mănunchiuri numite fascicule musculare primare. Acestea se gruoează în
fascicule musculare secundare, iar la muşchii mai voluminoşi se
formează şi fascicule musculare terţiare. Numărul fasciculelor determină
grosimea muşchiului. Fibra musculară striată prezintă unitatea structurală
şi funcţională de bază a ţesutului muscular. Ea reprezintă o formaţie
multicelulară, numită simplast.
Lungimea fibrelor musculare striate ajunge până la 10 - 12 cm. Ca
orice celulă, fibra musculară conţine citoplazmă, denumită sarcoplazmă.
Din afară este acoperită conţine cu o membrană citoplazmatică subţire,
numită sarcolemă. Sub sarcoplazmă se găseşte o mulţime de nuclee.
Fibra musculară striată conţine un sistem întreg de organele, care
/V

întreţin procesele vitale de hrană şi de sinteză a proteinelor. In

mitohondrii. numărul cărora este mare în fibrele musculare, se
A.

acumulează energia, necesară pentru contractarea musculară. In

componenţa fibrelor musculare se mai conţine organele speciale -
miofibrele, care constituie aparatul constructor al fibrelor muscualare.
Miofibrele, unindu-se în fascicule, ajung dintr-un capăt în altul al fibrei
mu culare.
Ţesutul conjunctiv formează la suprafaţa muşchiului un înveliş -
perimiziumul extern (epimizium). în interiorul muşchiul se găseşte pe
rimiziumul intern, care trimite în jurul fiecărei fibre musculare un înveliş
foarte subţire - endomizium. Ţesutul conjunctiv face legătură între
elementele ţesutului muscular, asigurând astfel o contractare unitară, iar

2
elementele lui elastice determină relaxarea muşchiului.
Vascularizarea muşchiului este foarte bogată. în fiecare muşchi
pătrund mai multe artere, care se unesc şi formează o reţea bogată de
capilare. Fiecare muşchi este inervat de unul sau mai mulţi nervi.
Aceştea, pătrunzând în interiorul muşchiului, se ramifică, formând în
pereţii conjunctivi ai fasciculelor musculare un plex numit plex
intiamuscular. Spre fiecare fibră musculară pornesc fibre motorii şi
senzitive, iar spre vasele sangvine - fibre vegetative.
Tendonul prezintă o formaţiune conjunctivă, care se găseşte la
extremităţile muşchiului şi prin car muşchiul se leagă de os. Tendonul est
un cordon inextensibil. Legătura lui cu corpul muşchiului se realizează
prin pătrunderea fibrelor conjunctive ale tendonului în fibrele conjunctive
ale muşchiului.
Inserţia muşchilor. Prin cele două capete ale sale, muşchiul se
fixează pe două oase sau pe un os şi în piele. Punctele de fixare se
numesc inserţii. In timpul contracţiei muşchiului, unul din aceste puncte
se deplasează, apropiindu-se de celălalt. Convenţional, punctul care
rămâne nemişcat se numeşte inserţie de origine, sau punct fix, iar punctul
care se deplasează se numeşte inserţie terminală, sau punct mobil.
1.2. Anexele muşchilor
Anexele muşchilor sunt formaţii, care se află în legătură cu muşchii
şi le ajută să funcţioneze. Lor le aparţin: fasciile, tecile fibroase, bursele
mucoase, tecile sinoviale şi oasele sesamoide.
F a s c i i l e sunt formaţii conjunctiv-fibroase, care învelesc
muşchi. Ele au forma unor membrane, a căror grosime variază cu

3
mărimea şi poziţia muşchiului, pe care-1 acoperă. Fascia înveleşte, în
unele cazuri, un singur muşchi, alteori un grup de muşchi şi, în acest caz,
formează septuri, care despart muşchii între ei. Fasciile menţin muşchiul
în timpul contractării în poziţia lui normală, ajută la alunecarea
muşchiului în timpul contracţiei. în unele cazuri fasciile constituie
formaţi pentru fixarea muşchilor.
T e c i l e f i b r o a s e ale tendoanelor se mai numesc şi
ligcmente inelare, sunt formaţii conjunctiv-fibroase şi se fixează pe
marginea şanţurilor osoase, prin care trec tendoanele. Osul lor constă în
menţinerea tendonului în poziţie normală atunci, când muşchiul se
contractă. Tecile fibroase ale tendoanelor pot fi socotite ca părţi îngroşate
ale fasciilor.
B u r s e l e m u c o a s e sunt formaţii cavitare, car se aseamănă
cu sinovialele din articulaţii. Ele se găsesc în lungul muşchilor ori
tendoanelor, acolo unde acestea trec peste proeminenţe osoase.
T e c i l e s i n o v i a l e ale tendoanelor sunt membrane
sinoviale, care înconjoară tendoanele în anumite regiuni. Ele sunt
echivalente burselor mucoase, ajutând lunecarea tendoanelor pe suprafaţa
oaselor.
Oasele s e s a m o i d e servesc ca un scripete, peste care
trece tendonul. Ele măresc unghiul de fixare al acestuia pe os, majorând
astfel forţa muşchiului.

1.3. Forma si clasificarea muşchilor

în timpul de faţă nu există o clasificare unică a muşchilor, deoarece
muşchii la om au diferite forme, structură, şi dezvoltare.

4
 în dependenţă de dimensiuni şi formă se evidenţiază muşchi lungi,
şi scurţi, laţi şi pătraţi, romboizi şi în formă de fus. Muşchii trunchiului
au lOrmă mai plată, decât cei ai membrelor. Printre muşchii trunchiului
mulţi au dimensiuni mari, ocupând sectoare întregi. Muşchii membrelor
se deosebesc prin lungimea lor, sunt fuziformi şi se aruncă peste două,
trei sau mai multe articulaţii.
Aceste deosebiri de formă a muşchilor sunt strâns legate de
particularităţile lor funcţionale. Muşchii lungi şi subţiri, care dispun de o
suprafaţă mică de inserţie pe oase, de regulă, ia parte la o mişcare cu o
amplitudă mai mare. Mişcările, la care ia parte muşchii scurţi şi groşi,
sunt de o amplitudine mică. Dar în multe cazuri pot opune o rezistenţă
vastă.
După direcţia fibrelor deosebim muşchi cu fibre rectilinii, paralele,
oblice, transversale şi circulare. Muşchii cu fibre paralele de obicei sunt
lungi şi nu dispun de forţă mare. Muşchii cu fibrele oblice, unite cu
tendonul dintr-o parte, se numesc unipenaţi, iar din două părţi - bipenaţi.
Muşchii circulari formează aşa numitele sfmctere, care înconjoară
orificiile.
în dependenţă de funcţie muşchii se împart în flexori şi extensori,
aductori şi abductori, supinatori şi pronatori. După situare se deosebesc
muşchi superficiali şi profunzi, exteriori şi interiori, laterali şi medicali,.
în raport de articulaţii sunt muşchii monoarticulari, biarticulari - în
dependenţă de aceea, la ce număr de articulaţii ei direct acţionează.
Muşchii poliarticulari de obicei sunt lungi şi situaţi mai superficial, decât
cei monoarticulari. Din cauza lungimii, muşchii poliarticulari dezvoltă

5
într-o articulaţie o forţă maximală de contracţie mai mică, decât cei
monoarticulari cu aceeaşi lungime. De atâta, posibilitatea de frânare a
mişcărilor pentru muşchii poliarticulari este mai evidentă.
De exemplu, amplituda mişcări în articulaţia cocso-femorală la
ridicarea coapsei înainte şi înapoi depinde de poziţia gambei. Dacă în
prima mişcare gamba este îndoită în genunchi, apoi amplituda acestei
mişcări va fi mai mare, decât atunci, când gamba este dezdoită. Aceasta
se explică prin aceea, că muşchii situaţi pe partea posterioară a coapsei la
îndoirea gambei nu opun rezistenţă ridicării. Invers, când gamba este
dezdoită, aceşti muşchi se extind, fiind mai scurţi, decât muşchii
monoarticulaţi, din care cauză frânează mişcările. Particularitatea
descrisă a muşchilor biarticulari eset denumită „insuficienţă pasibvă”, de
care depinde gradul de mişcare în diferite sectoare ale membrului.
Cortrariul insuficienţii pasive se deosebeşte „insuficienţă activă”, sun
care se are în vedere insuficienţa forţei de ridicare a muşchilor,
comparativ cu cea necesară, pentru îndeplinirea oricărui lucru.
/V

încă în anii 80 ai secolului trecut P. F. Lesgaft a constatat, că după

caracterul muncii efectuate, muşchii striaţi pot fi împărţiţi în două grupe:
muşchi statici şi muşchi dinamici.
Muşchii statici se caracterizează prin direcţia oblică a fibrelor
musculare scurte (până la 5 cm.). O altă particularitate a lor este suprafaţa
mare a punctului de origine şi dispoziţia punctului de inserţie mai
aproape de locul aplicării forţei. în timpul lucrului aceşti muşchi
manifestă o forţă mai mare. Datorită muşchilor statici se păstrează poziţia
verticală a trunchiului.

6
 Muşchii dinamici se caracterizează prin fibre lungi, de obicei par lei
dispuse, prin suprafaţa mică a punctelor de origine şi de inserţie, prin
situarea punctului de inserţie aproape de sprijinul pârghiei. Aceşti muşchi
se contractează iute, dar obosesc repede. Cedând muşchilor statici în
forţă, muşchii dinamici sunt în stare să producă mişcări fine şi variate.
1.4. Funcţionarea muşchilor
Proprietatea esenţială a ţesutului muscular est contractivitatea. La
contractarea muşchiului se produce scurtarea lui şi apropierea ambelor
puncte de fixaţie. Din aceste două puncte de fixare, punctul mobil se
apropie de acel fix, punând în mişcare o porţiune respectivă a corpului.
Dacă muşchiul în timpul contractării poate să se scurteze şi să ridice o
greutate, atunci asemenea contractare se numeşte izotonică, datorită
schimbării lungimii lui. Dacă ambele capete ale muşchiului sunt fixate
imobil, atunci la excitarea lui se măreşte tensiunea, pe când lungimea
rămâne neschimbată. Asemenea contractare se numeşte izometrică. O
scurtare de lungă durată a muşchiului se numeşte tetanos.
Este primit de a evidenţia muşchi sinergişti, şi antagonişti. Sub
sinergişti se subânţelege asemenea muşchi, care formează complexe
funcţionale de lucru, îndreptate la îndeplinirea unei mişcări concrete. în
aşa cazuri, la orice mişcare participă nu un muşchi şi chiar nu o grupă de
muşchi, dar câteva complexe unitare a câtorva grupe musculare. Muşchii
separaţi, sau grupe de muchi, care participă la mişcări în diferite direcţii,
sunt numiţi antagonişti.
Muşchii îndeplinesc diferite forme de lucru: înfruntare, cedare şi
reţinere. Sub munca de înfruntare se subînţelege aşa lucru, când muşchii
înving greutatea unei porţiuni a corpului sau oricărei rezistenţe. Munca

7
de cedare prezintă o muncă, când muşchiul, rămânând contractat, treptat
se relaxează (se istoveşte), cedând acţiunii forţei de greutate sau oricărei
rezistenţe. Sub munca de reţinere a muşchilor se subînţelege aşa muncă,
în timpul căreia se echilibrează acţiunea rezistenţei şi ca rezultat
mişcările lipsesc. Diferenţierea felurilor de muncă a muşchilor este
necesară pentru a înţelege participarea lor la oricare mişcare. Spre
exemplu, munca antagonişti poate fi socotită ca formă a muncii de
cedare.
Forţa musculară depinde de:
a. Forţa contractării fibrelor musculare care formează
5

muşchiul;
b. Lungimea iniţială a muşchiului;
c. Caracterul aparatului de inervaţie
d. Condiţiile mecanice de acţiune ale muşchiului.
Asupra forţei musculare influenţează gradul de antrenament,
oboseala şi starea sistemului nervos a omului.
1.5 Particularităţile de vârstă ale muşchilor
Greutatea întregii musculaturi a nou-născutului constituie undeva
24° j din greutatea corpului său. în vârsta preşcolară greutatea relativă a
muşchilor se schimbă puţin şi la 7 - 8 ani ajunge până la 28%. Insă la
elevii claselor inferioare ( 7 - 1 2 ani) volumul muşchilor creşte repede.
Această creştere este însoţită de schimbarea compoziţiei lor chimice şi a
proprietăţilor funcţionale. Sporeşte treptat puterea şi capacitatea de
muncă a muşchilor.

8
 /V

In vârsta de 12 - 14 ani structura muşchiului striat ca organ devine

analogică cu a cea a maturilor. în perioada de maturizare, când corpul
creşte considerabil, lungimea muşchilor se măreşte mai mult decât
grosimea lor ceea ce aduce la frânarea creşterii forţei musculare.
Totodată intensivitatea schimbărilor intramusculare se găseşte în directă
dependenţă de gradul activităţii fizice, car acţionează asupra
organismului.
/V

In vârsta de 25 - 35 ani fibrele musculare captă forma cea mai

groasă. La adulţi, pînă la 50 de ani, muşchii se schimbă puţin, dar apoi
încep să apară semne de atrofie moderată a fibrelor musculare. Greutatea
relativă a muşchilor scade câte puţin şi la bătrâneţe ajunge uneori pînă la
30% din greutatea copului. La sportivi masa musculară poate depăşi 50%
din greutatea corpului.
1.7. Elemente de biomecanică a muşchilor
Fără cunoştinţa legilor mecanicii e greu de a studia construcţia şi
funcţia corpului omenesc. Mecanica interacţiunii dintre muşchi şi
pârghiile osoase în mare măsură est determinată de felul şi locul inserţiei
muşchilor de oase.
A. Forţa rezultantă a muşchiului
Direcţia forţei rezultante a muşchiului este socotită linia dreaptă, ce
uneşte centrul locului de începere cu centrul locului de inserţie a
muşchiului. In această direcţie se pot apropia locurile de inserţie ale
muşchiului dat. în realitate doar în rare cazuri direcţia mişcării coincide
deplin cu direcţia de tracţiune a muşchiului.
Pentru majoritatea muşchilor astfel de coincidenţă este imposibilă

9
 /V

deoarece forţa musculară, de regulă, acţionează pe ansamblul osos sub

10
 /V

In vârsta de 12 - 14 ani structura muşchiului striat ca organ devine

analogică cu a cea a maturilor. în perioada de maturizare, când corpul
creşte considerabil, lungimea muşchilor se măreşte mai mult decât
grosimea lor ceea ce aduce la frânarea creşterii forţei musculare.
Totodată intensivitatea schimbărilor intramusculare se găseşte în directă
dependenţă de gradul activităţii fizice, car acţionează asupra
organismului.
/V

In vârsta de 25 - 35 ani fibrele musculare captă forma cea mai

groasă. La adulţi, pînă la 50 de ani, muşchii se schimbă puţin, dar apoi
încep să apară semne de atrofie moderată a fibrelor musculare. Greutatea
relativă a muşchilor scade câte puţin şi la bătrâneţe ajunge uneori pînă la
30% din greutatea copului. La sportivi masa musculară poate depăşi 50%
din greutatea corpului.
1.7. Elemente de biomecanică a muşchilor
Fără cunoştinţa legilor mecanicii e greu de a studia construcţia şi
funcţia corpului omenesc. Mecanica interacţiunii dintre muşchi şi
pârghiile osoase în mare măsură est determinată de felul şi locul inserţiei
muşchilor de oase.
A. Forţa rezultantă a muşchiului
Direcţia forţei rezultante a muşchiului este socotită linia dreaptă, ce
uneşte centrul locului de începere cu centrul locului de inserţie a
A*.

muşchiului. In această direcţie se pot apropia locurile de inserţie ale

muşchiului dat. în realitate doar în rare cazuri direcţia mişcării coincide
deplin cu direcţia de tracţiune a muşchiului.
Pentru majoritatea muşchilor astfel de coincidenţă este imposibilă

9
 /V

deoarece forţa musculară, de regulă, acţionează pe ansamblul osos sub

10
un unghi. Aceasta înseamnă, că forţa musculară poate fi discompusă în
forţe componente: una este îndreptată de-a lungul pârghiei, iar alta est
perpendiculară cu ea. Forţa componentă utilă este cu atât mai mare, cu
cât unghiul între muşchi şi pârghie este mai drept. Când muşchiul
rezultant formează cu pârghia un unghi drept, apoi forţa tracţiunii
musculare se întrebuinţează deplin pentru mişcare.
E necesar de avut în vedere şi faptul, că asupra oricărui ansamblu
osos acţionează câţiva muşchi, având fiecare din el propria lui rezistenţă
aceasta înseamnă, că mişcarea ansamblului osos în cazul dat prezintă o
urmare de îmbinare a acţiunii muşchilor, rezultanta cărora sau sporeşte,
sau scade.
B. Lucrul aparatului locomotor după principiul pârghiei
Muşchiul, contractându-se, pune în mişcare osul, acţionând asupra
lui ca asupra unei pârghii. în mecanică pârghie se numeşte un corp solid,
ce are un punct de sprijin, în jurul căruia se poate roti.
Pârghiile de genul întâi, sau pârghiile cu două braţe, se numeşte în
ace1 caz, când două forţe aplicate pe un corp solid din două părţi de la
punctul de sprijin (ale pârghiei), se rotesc şi acţionează într-o direcţie.
Referitor la aparatul locomotor al omului, pârghie de genul întâi se mai
numeşte şi pârghia de echilibru. Din acest punct de vedere se poate
explica echilibrul poziţiei tuturor ansamblelor situate în partea de sus faţă
de cele situate în partea de jos. Astfel este poziţia capului faţă de coloana
vertebrală, a bazinului faţă de osul femoral şi.a.m.d
Punctul mobil de sprijin al capului îl reprezintă articulaţia atlanto-
occtpitală. Braţele inegale ale pârghiei sunt situate în faţă şi în spatele ei.
Asupra braţului anterior îşi exercită acţiunea greutatea segmentului
io
facial al capului, iar asupra celui posterior - muşchii, ce se inseră pe osul
occipital. Când capul este ţinut în poziţie verticală, forţele acţiunii şi
rezistenţei, exercitate asupra braţelor pârghiei, se echilibrează.
Descrierea iniţială a elementelor de locomoţie a corpului omenesc
într-o formă schematizată poate fi admisă, deoarece ea ajută de a înţelege
mai repede şi mai uşor acţiunea forţelor principale.
Pârghie de genul al doilea o numim în acel caz, când forţele se
aplică numai într-o parte a punctului de sprijin al pârghiei şi sunt
îndreptate în direcţii diferite. Pârghia de genul al doilea, sau cu un braţ,
are în corpul omenesc două varietăţi.
Drept exemplu al primei varietăţi, numite „pârghie de forţă”, ser
eşte piciorul în caz de staţionare pe vârful degetelor: ca punct de sprijin
servesc capetele oaselor metatarsiene. Pe restul piciorului - braţul
pârghiei, dispus de o parte a punctului de sprijin, apasă greutatea
corpului, iar contractarea muşchilor, ce se inseră pe tuberul calcaneu, îi
opune rezistenţă. Punctul de aplicare a greutăţii corpului se află mai
aproape de punctul de sprijin decât locul de aplicare a forţei musculare.
Majoritatea muşchilor extensori ai corpului funcţionează după principiul
pârghiei de forţă.
A doua varietate de pârghie de genul al doilea, este numită pârghie
de viteză. Punctul aplicării forţei se află între punctul de sprijin şi punctul
rezistenţei. Exemplu poate servi articulaţia cotului în momentul flexiei.
La această pârghie braţul forţei este mai scurt de cât braţul rezistenţei şi
de aceea pentru a învinge rezistenţa e necesară acţiunea unei forţe mai
mari. în schimb această, pârghie câştigă în viteză şi de aceea se numeşte

11
respectiv pârghie de viteză.
Cu cât mai departe de locul sprijinului se vor fixa muşchii, cu atât e
mai convenabil, de oarece datorită măririi braţului pârghiei aplicarea
forţei lor poate fi mai raţională. în diferite forme de mişcări şi poziţii
omul se străduie să stabilească corpul său într-o astfel de poză, ca
momentul rotaţiei forţei muşchilor încordaţi să fie mai mare la o muncă
musculară minimă, iar momentul rotaţiei forţei de rezistentă să fie mai
mic.
Adunarea forţei. Determinarea mărimii şi locul de aplicare a forţei
rezultante pentru o grupă de muşchi sinergişti, vectorii cărora sunt
paraleli, se produce prima adunare a forţelor tuturor muşchilor din
această grupă. Dacă această grupă o constituie doi muşchi apoi rezultanta
este egală cu suma forţelor de ridicare iar punctul de aplicare al ei se află
pe o dreaptă perpendiculară cu direcţia rezultatelor acestor doi muşchi la
o depărtare invers proporţională forţei fiecărui muşchi. Dacă determinăm
preventiv punctul aplicării rezultantei fiecărui din doi muşchi, apoi este
uşor a găsi punctul de aplicare al rezultantei grupei întregi de muşchi. La
adunarea forţelor, care contribuie mişcări unei părţi ale corpului poate fi
întrebuinţată nu numai forţa musculară, dar şi forţa de greutate a acestei
părţi.
Scăderea forţei. Dacă pe os se inseră muşchii, care-1 atrag în partea
opusă apoi mişcarea în cazul de faţă se produce în rezultatul adunării
/V

forţelor cu semn diferit, adică are loc scăderea forţei. In cazul dat
9 9

rezultanta este îndreptată spre forţa mai mare şi este egală cu diferenţa
dintre forţa cea mai mare şi cea mică.

12
 Forţele, care acţionează sub un unghi, în acele cazuri când muşchi
atrag osul în două direcţii diferite dar nu direct opuse, rezultanta forţei
musculare este exprimată prin diagonală paralelogramului, construit din
aceste forţe. De exemplu, direcţia tracţiunii fiecărui muşchi care atrage
braţul muşchiul pectoral mare şi muşchiul lat al spatelui, nu coincide cu
direcţia mişcării la aducerea braţului. Ba şi mai puţin chiar şi nu fiinţează
aşa muşchi, direcţia de tracţiune a forţei căruia ar coincide deplin cu
direcţia mişcării în caz de aducţia a braţului când mişcarea se produce în
plan frontal. Prin urmare, doi muşchi, formând între ei un paralelogram
de forţă, înlocuiesc muşchiul necesar pentru îndeplinirea acestor mişcări.
întrebările de control
1. Care este structura ţesutului muscular?
5

2. Denumiţi anexele muşchilor şi rolul lor?

3. Cum se clasifică muşchii?
4. Ce înse amnă muşchi sinergişti şi muşchi antogonişti?
5. Ce factori influenţează asupra dezvoltării muşchilor?
6. Ce înseamnă forţa rezultantă a muşchiului?
7. Descrieţi lucrul aparatului locomotor după principiul
pârghiei.

13
 Tema №2
MUŞCHII TRUNCHIULUI
Planul:
2.1. Muşchii spatelui
2.2. Muşchii toracelui
2.3. Muşchii abdomenului
2.4. Dinamica trunchiului
2.5. Participarea muşchilor trunchiului în actul de respiraţie

Studierea musculaturii trunchiului urmăreşte două scopuri. Unul

dine ele se referă la topologia muşchilor, al doilea - constă în studierea
particularităţilor funcţionale ale lor. Ambele aspecte sunt legate strâns
între ele, deoarece participarea muşchilor la diferite mişcări ale corpului
se determină prin situarea şi raportul lor faţă de articulaţie.
Aparatul muscular al trunchiului se împarte în muşchii spatelui,
muşchii toracelui şi muşchii abdomenului.
2.1. Muşchii spatelui
Muşchii spatelui se împart în:
a. Superficiali;
b. Profunzi.
Muşchii superficiali, din punct de vedere funcţional, sunt legaţi de
mişcările membrului superior, iar cei profunzi acţionează asupra coloanei
vertebrale.
A. Muşchii superficiali ai spatelui
Din acest grup fac parte, muşchii inseraţi pe centura scapulară şi
humerus (trapez, dorsal mare, romboid, levator al scapulei), şi muşchii

14
inseraţi pe coastă (dinţat posterior superior şi dinţat posterior inferior).
1. Muşchiul trapez ocupă regiunea superioară a spatelui, inclusiv până
la regiunea nucală şi are formă de triunghi. Ambii muşchi împreună au
aspectul unui trapez. Muşchiul îţi ea originea de la apofizele spinoase ale
tuturor vertebrelor toracice şi cervicale şi de la osul occipital. Drept loc
de inserţie serveşte centura scapulară: extremitatea laterală a claviculei,
apofiza acromială şi creasta scapulei. Acţiunea: fasciculele superioare
ridică centura scapulară, cele medii - trag scapula spre coloana vertebrală,
iar cele inferioare - trag scapula în jos. Contractarea simultană a tuturor
fasciculelor ambilor muşchi deplasează umerii posterior şi medial,
apropiind în acelaşi timp scapulele. Conturile lui se pot pipăi pe omul viu
în timpul cotractării muşchiului.
2. Muşchiul dorsal mare ocupă toată regiunea inferioară a spatelui,
ajungând sub muşchiul trapez. El se începe de la apofizele spinoase ale
ultimilor 5-6 vertebre toracice, ale tuturor vertebrelor lombare şi sacrale,
de la partea posterioară a crestei ilionului şi cu patru dinţi de pe ultimele
patru coaste. Se inseră muşchiul pe creasta tuberculului mic a
humerusului. In regiunea lombară porţiunile iniţiale ale ambilor dorsali
mari formează o extensitate tendinoasă rombică, concrescută cu fascia
loirbo-dorsală. Acţiunea: muşchiul mică membrul superior înapoi şi îl
aduce, rotindu-1 totodată în sens interior. Muşchiul deplasează în aceeaşi
direcţie şi centura scapulară, acţionând asupra ei prin intermediul
humerusului. Datorită inserării lui pe coaste, muşchiul poate dilata cutia
torpcică, contribuind astfel la inspiraţie. Muşchiul dorsal mare, îndeosebi,
este bine dezvoltat la canotişti şi schiori.
3. Muşchiul romboid are aspectul unei plăci rombice, îşi ea originea de

15
la apofizele spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale, primelor patru
vertebre toracice şi se inseră pe marginea medială a scapulei. De obicei,
muşchiul romboid constă din două părţi: muşchiul romboid mare şi mic.
Acţiunea: la contractarea car romboidul deplasează scapula spre coloana
vertebrală şi în sus. El este sinergist cu partea medie a muşchiului trapez
în ce priveşte aducţia scapulei. împreună cu muşchiul dinţat anterior, cu
care formează un laţ muscular, apropie scapula strâns de torace.
4. Muşchiul levator (ridicător) al scapulei îşi ea originea cu patru dinţi
de la apofizele transversale ale primelor patru vertebre cervicale, se
îndreaptă în jos şi lateral spre unghiul superior al scapulei. Muşchiul este
menit spre ridicarea centurii scapulare. El este sinergistul fasciculelor
superioare ale muşchilor trapezi.
Muşchii înseraţi pe coaste sunt situaţi în stratul al treilea al
muşchilor superficiali ai spatelui.
L Muşchiul dintat posterior superior este situat în regiunea superioară
a spatelui sub muşchiul romboid, îşi ea originea de la apofizele
spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale şi primelor două
toracice, se îndreaptă oblic în jos şi lateral şi se inseră cu patru dinţi
pe suprafaţa posterioară a coastelor II - V. Acţiunea: ridică şi
rotează coastele, contribuind la inspiraţie. La contracţiunea
unilaterală - îndoaie coloana vertebrală în această parte.
Contracţiunea bilaterală contribuie la dezdoirea coloanei vertebrale.
2. Muşchiul dintat posterior inferior este situat în acelaşi plan cu cel
dinţat superior, având fasciculele situate în direcţie opusă. Se
începe de la fascia lombo-dorsală în regiunea apofizelor spinoase
ale ultimelor două vertebre toracice şi primelor două lombare. Se

16
 fixează cu ajutorul a patru dinţi pe suprafaţa posterioară a coastelor
IX - XII. Acţiunea: coboară coastele inferioare, fixează cutia
toracică în stare de expiraţie.
B. Muşchii profunzi ai spatelui
Muşchii profunzi ai spatelui sunt situaţi de-a lungul coloanei
vertebrale, de ambele părţi ale apofizelor spinoase, păspândindu-se de la
sacru până la craniu. La ei putem distinge patru tracturi, dispuse succesiv
interior.
Primul tract există numai la gât şi-i reprezentat prin muşchiul
splenius al capului, care începe de la apofizele spinoase ale vertebrelor
toracice I - VI şi vertebrelor cervicale III - VII şi se inseră pe apofizele
transversale ale vertebrelor cervicale I - II şi apofiza mastoidiană a osului
temporal. Acţiunea: în caz de contracţie bilaterală muşchiul îndoaie gâtul
înapoi şi dă capul pe spate. în caz de contractare unilaterală - întoarce
capul şi gâtul în partea respectivă.
Al doilea tract este compus din muşchiul sacro- spinal (erectorul
spatelui), care se începe de la suprafaţa posterioară a sacrului, apofizele
spinoase ale vertebrelor lombare, porţiunea posterioară a crestei osului
iliac şi fascia lombo-dorsală. Mai jos de coasta XII, el se împarte în trei
muşchi: ilio-costal, cel lung şi spinal al spatelui. Muşchiul ilio-costal - cel
mai lateral, ce începe de la creasta iliacă şi unghiurile ultimilor coaste şi
se inseră pe apofizele transverse ale vertebrelor inferioare lombare.
Muşchiul lung al spatelui se inseră pe apofizele transversale ale tuturor
vertebrelor toracice şi cervicale şi pe apofiza mastoidiană a osului
temporal. Muşchiul spinal al spatelui se inseră pe apofizele spinoase ale
vertebrelor toracice şi cervicale până la epistrofeu. Acţiunea: dezdoaie

17
coloana vertebrală şi joacă un rol important în statica ei. Suplimentar el
dezdoaie capul şi îl înclină într-o parte.
Al treilea tract este compus din muşchiul transverso-spinal, care se
întinde de la sacru la osul occipital. Fasciculele lui sunt îndreptate dinspre
apofizele transversale spre cele spinale, fiind dispuse în trei straturi, ce
formează muşchiul semispinal, multifid şi rotator. Muşchiul semispinal
este cel mai superficial, fasciculele sale trec peste 4-6 vefiebre. Muşchiul
multifid - fasciculele lui trec peste 2-4 vertebre. La rotatori fasciculele
trec peste 1-2 vertebre. Acţiunea: dezdoaie coloana vertebrală, o înclină
în dreapta şi în stânga şi o rotesc.
Al patrulea tract îl formează muşchii scurţi ai spatelui:
intertransversali, interspinali ai regiunilor cervicale şi lombare şi muşchii
occipitali scurţi. Acţiunea acestor muşchi contribuie la dezdoirea şi
rotirea capului, precum şi la înclinarea lui într-o parte.
Diversitatea muşchilor profunzi ai spatelui este legată cu dife
renţierea muşchilor coloanei vertebrale a omului. Puterea acestei
musculaturi asigură poziţia verticală a coloanei vertebrale. Fără muşchii
profunzi ai spatelui trunchiul omului s-ar îndoi înainte, deoarece centrul
de greutate al corpului se află în faţa coloanei vertebrale.
Fasciile spatelui sunt dezvoltate bine şi în partea inferioară, iar în
porţiunea superioară ele sunt subţiri. Dintre fasciile spatelui mai
dezvoltată este cea lombo-dorsală, care acoperă din faţă şi din spate
muşchii profunzi. Sudându-se prin foiţa sa profundă cu apofizele
transversale ale vertebrelor lombare, iar prin cea superficială cu apofizele
spinoase aproape a tuturor vertebrelor, ea formează un canal osteo-fibros,
în care sunt situaţi muşchii. De la foiţa posterioară, deosebit de rezistentă

18
a fasciei, încep o serie de muşchi - muşchiul mare donai, muşchiul dinţat
posterior-inferior, transvers şi cel oblic intern ai abdomenului.
2.2. Muşchii toracelui
Din punct de vedere funcţional muşchii toracelui sunt împărţiţi în
două grupe:
a) Musculatura toracică, cu origine sau inserţie pe oasele
membrului superior, participând la mişcările acestuia
(pectoral mare şi mic, muşchiul dinţat anterior şi
subclavicular);
b) Muşchii proprii ai toracelui (intercostali externi şi interni,
subcostali şi transverşi ai toracelui).
A. Musculatura toracică, care contribuie Ia mişcările
membrului superior
1 .Muşchiul pectoral mare are o grosime şi lăţime considerabilă. El
acoperă partea superioară a primelor coaste şi participă la formarea
peretelui anterior al cavităţii acsilare. Iţi ea originea de pe jumătatea
meaială a claviculei, faţa anterioară a sternului şi cartilajele costale II -
VII, precum şi de la peretele anterior al tecii muşchiului drept abdominal.
Locul de inserţie este creasta tubercului mare a humerusului.
5

Acţiunea: aduce braţul spre trunchi, rotindu-1 înăuntru. Porţiunea

claviculară ridică braţul înainte. Când membrele superioare sunt fixate,
mu chiul pectoral mare poate ridica coastele şi sternul, contribuind la
actul de inspiraţie. Acest muşchi poate fi pipăit uşor sub piele.
_ /V

2. Muşchiul pectoral mic este situat sub pectoralul mare. începe cu

patru dinţi de la coastele II - V şi se inseră pe apofiza coracoidă a
scapulei. Acţiunea: deplasează scapula înainte şi în jos. Când membrele

19
superioare sunt fixate - acţionează ca muşchi inspirator.
3. Muşchiul dinţat anterior se dispune pe suprafaţa externă a cutiei
toracice. începe cu nouă dinţi de la coastele superioare şi se inseră pe ma
ginea medială a scapulei. Acţiunea: mişcă scapula înainte şi lateral. Are
mare însemnătate la mişcarea centurei scapulare înainte la asemenea
exerciţii, precum este lovitura directă la box, la rapirişti, ş.a. acest muşchi
se vede bine pe corp în timp ce mâna este ridicată. Muşchiul formează
peretele medial al cavităţii axilare. în caz de fixare a centurii scapulare
acţionează ca un muşchi inspirator.
4. Muşchiul subclaviculare este mic şi se întinde între claviculă şi
prima coastă. El consolidează articulaţia streno-claviculară, trage
clavicula în jos şi medial.
B. Muşchii proprii ai toracelui
1. Muşchii intercostali externi ocupă intervalele intercostale,
începând de la coloana vertebrală şi până la cartilajele costale. Fibrele lor
sunt îndreptate de sus în jos şi înainte, de deaceea în timpul contractării
ele ridică coastele, mărind volumul cutiei toracice în direcţia anteroo-
posterioară şi transversală. Aceştia fac parte din principalii muşchi
respiratori. Fasciculele dorsale, care pornesc de la apofizele transversale
ale vertebrelor toracice, sunt cunoscute în calitate de muşchi ridicători ai
coastelor.
2. Muşchii intercostali interni ocupă cele două treimi anterioare ale
spaţiilor intercostale. Fibrele muşchilor sunt îndreptate de jos în sus şi
înainte, datorită cărui fapt, contractându-se, ei coboară coastele şi
micşorând dimensiunea cutiei toracice, înlesnesc expiraţia.
3. Muşchii subcostali prezintă fasciculele musculare subţiri, situate

20
pe faţa internă a porţiunii inferioare a cutiei toracice, în regiunea
unghiurilor costale. Ei au aceeaşi direcţie a fibrelor ca şi muşchii
intercostali interni, însă trec peste una sau două coaste.
4. Muşchiul transvers al toracelui este situat de asemenea pe faţa
internă a cutiei toracice, în regiunea ei anterioară şi prezintă prelungirea
în sus a muşchiului transvers al abdomenului.
Muşchii intercostali contribuie la mişcările sinhronice ale coastelor
în timpul respiraţiei.
Fasciile toracelui sunt dezvoltate slab. Dinte ele se poate evidenţia
fascia pectorală, care se împarte în două straturi, ce acoperă muşchiul
/V

pectoral mare din amândouă părţi. In afară de aceasta suprafaţa externă a

toracelui e acoperită cu fascia superficială, iar faţa lui internă este
căptuşită de fascia endotoracică, care se prelungeşte de asemenea de
diafragmă, având aici aspectul unui strat fin din ţesut celulo-adipos.
Diafragma desparte cavitatea toracică de cea abdominală. Ea
prezintă un muşchi plat subţire, care are aspectul unei bolţi, acoperă şi de
dedesubt de fascii şi tunici seroase. Fasciculele musculare ale diafragmei
îşi iau originea de la circumferenţa aperturii inferioare al cutiei toracice,
se ridică în sus spre vârful bolţii, unde se termină în centrul tendinos.
Diafragma este găurită de orificii, prin care trec, esofagul, vena cavă
inferioară, duetul limfatic, nervii. în diafragmă se disting trei părţi:
stemală, costală şi lombară. Diafragma prezintă principalul muşchi
respirator, însă pe lângă aceasta participă la fonaţie, iar unii autori o
consideră ca o a doua inimă, având în vedere rolul ei în circulaţia
sangvină. La copii ea este situată mai sus, ca la maturi.

21
 2.3. Muşchii abdomenului
Muşchii abdomenului ocupă spaţiul dintre apertura inferioară a
cutiei toracice şi marginea superioară a bazinului. Aceste hotare sunt
relative. Cavitatea abdominală este mai mare, deoarece în partea de sus
ea este delimitată de diafragmă, bolta căreia ajunge din partea dreaptă la
spaţiul intercostal al IV-lea, iar din stânga - la al Vl-lea. în jos cavitatea
abdominală trece direct în cavitatea pelviană şi este delimitată de fundul
cavităţii bazinului mic. Muşchii abdomenului fac parte din muşchii
proprii (autohtoni).
Pereţii abdomenului sunt formaţi de către următoarele grupe de
muşchi:
a) Muşchii laterali (oblic abdominal extern şi intern, transvers
abdominal);
b) Muşchii anteriori (drept abdominal şi piramidal);
c) Muşchii posteriori (pătrat lombar).
A. Muşchi laterali
1.Muşchiul oblic abdominal extern este cel mai superficial din cei trei mu
chi laţi ai abdomenului. El îşi ea originea de pe suprafaţa laterală a cutiei
toracice, de la ultimele opt coaste. Fibrele lui merg de sus în jos şi
înainte, inserându-se pe creasta osului iliac. în faţă muşchiul continuă cu
o aponevroză, ale cărei fibre participă la formarea tecii muşchiului drept.
Pe linia mediană ele se intercalează cu fibrele aponevrozelor muşchilor
oblici ai celeilalte părţi, formând linia albă. Capătul liber inferior al
aponevrozei este îndoit înăuntru, îngroşat şi formează ligamentul inginal,
extremităţile căruia sunt fixate pe spina antero-superioară a osului iliac şi
pe tuberculul pubian. Acţiunea: contribuie la îndoirea coloanei vertebrale

22
şi înclinarea ei în partea opusă. Când cutia toracică este fixată, acest
muşchi apropie bazinul de torace. în afară de aceasta, el atrage în jos
cutia toracică în cazul explicaţiei forţate şi împreună cu alţi muşchi
participă la formarea peretelui abdominal.
2. Muşchiul oblic abdominal intern se află sub muşchiul precedent.
/\

începe de la fascia lombo-dorsală, creasta osului iliac şi ligamentul

inginal, se îndreaptă de jos în sus şi înainte, inserându-se pe cele trei
coaste inferioare. Fasciculele inferioare ale muşchiului trec în aponevroză
ce intră în componenţa tecii muşchiului drept şi liniei albe a
abdomenului. O parte mică din fasciculele inferioare coboară în scrot în
componenţa funicului spermatic şi poartă denumirea de muşchiul
cremaster (ce ridică testiculul). Acţiunea: îndoaie coloana vertebrală,
închină trunchiul, atrage cutia toracică în jos.
3. Muşchiul transvers abdominal este cel mai subţire şi mai profund. El
îşi ea originea de pe suprafaţa internă a ultimilor şase coaste cu şase dinţi,
care alternează cu dinţii diafragmului, de la creasta osului iliac şi
ligamentul inginal, iar în faţă trece în aponevroză, care ea parte la
formarea tecii muşchiului drept abdominal şi a liniei albe. Acţiunea:
apropie coastele, contribuind la explicaţie, regulează presiunea
intraabdominală.
B, Muşchii anteriori
1. Muşchiul drept abdominal se află pe ambele părţi ale liniei
mediane şi este compus din fasciculele musculare longitudinale cu
orientare verticală. Are originea pe cartilajele coastelor V - VI şi apofiza
xifoidă a sternului şi se inseră pe simfiza pubiană. El este cuprins de-a
curmezişul de trei-patru intersecţii tendinoase, ce reprezintă rudimentele

23
sclepotomilor de pe abdomen. Muşchiul drept se află într-o teacă
fibroasă, formată din aponevrozele muşchilor laţi ai abdomenului.
Acţiunea: muşchiul prezintă un puternic flexor al trunchiului. Acest
muşchi se vede bine şi se pipăie sub piele. între ambii muşchi pe linia
mediană se situează linia albă a abdomenului.
2. Muşchiul piramidal este un muşchi mic rudimentar. Se începe de
la s imfiza pubiană şi se inseră pe linia albă, pe care, contractându-se, o
încordează. Fiecare din muşchii drepţi abdominali este situat într-o teacă,
formată din aponevrozele celor trei muşchi laţi. Teaca are doi pereţi:
anterior şi posterior. Această teacă este predestinată pentru fixarea
muşchiului drept abdominal, contribuie la întărirea peretelui anterior al
cavităţii abdominale.
9

Aponevrozele muşchilor laţi ai abdomenului, întâlnindu-se şi

fuzionând de-a lungul linei mediane, formează între muşchii drepţi
abcominali o bandeletă tendinoasă, numită linia albă, care se întinde de la
csifoidul stemal până la simfiză. Linia albă uneşte muşchii din ambele
părţi într-un complex funcţional unit.
B. Muşchii posteriori
Muşchiul pătrat lombar - este unicul din această grupă. începe de la
creasta osului iliac şi apofizele transversale ale vertebrelor lombare, se
inseră pe vertebra XII. Muşchiul trage coasta în jos, participând la
expiraţie, şi îndoaie coloana vertebrală înapoi, în dreapta şi în stânga.
Peretele inferior al cavităţii abdominale, sau fundul micului bazin,
se numeşte perineu. Muşchii perinelului reprezintă muşchi caudali
modificaţi. Susţinând de jos organele cavităţii abdominale, muşchii
perineului funcţionează totodată ca sfinctere ale orificiului anal şi uretrei.

24
 Din fasciile, ce acoperă muşchii peretelui abdominal, cea mai densă
este fascia transversală, care căptuşeşte suprafaţa internă a abdomenului.
Fascia participă la formarea peretelui posterior al tecii muşchiului drept şi
a canalului inginal. Pe dinăuntru fascia este acoperită de peritoneu.
Punctele slabe ale abdomenului. întretăierea reciprocă a fibrelor
muşchilor laţi, teaca fibroasă din jurul muşchiului drept şi intersecţiile
sale tendinoase întăresc peretele anterior al abdomenului. Cu toate ace
tea, în peretele abdominal, din cauza unor particularităţi de structură,
rămân aşa numitele „puncte slabe”. Din acestea fac parte linia albă a
abdomenului, inelul ombilical, canalul inginal şi femoral, fundul cavităţii
bazinului mic. Având în vedere, că ele pot fi locuri de formare a
herniilor, cunoaşterea lor prezintă un interes practic. Hernie se numeşte
ieşirea organelor interne din cavitatea abdominală sub pielea
abdomenului.
Canalul inginal reprezintă o fisură, prin care la bărbaţi trece
fumculul spermatic, iar la femei ligamentul rotund al uterului. El este
A

situat în regiunea inferioară a peretelui abdominal din ambele părţi. In

cavitatea pelviană se găseşte inelul inginal intern, iar sub piele, în
regiunea inginală - inelul inginal extern. Apariţia herniilor inginale este
legată de lărgirea inelului inginal extern.
2.4. Dinamica trunchiului
Mişcările trunchiului se efectuează datorită mobilităţii legăturilor
dintre vertebre. Cum s-a mai vorbit, din punct de vedere biomecanic,
coloana vertebrală prezintă un sistem unic, de atâta forţa musculară
acţionează asupra ei în întregime. O parte considerabilă din forţa
musculară se cheliuie pentru menţinerea trunchiului în poziţia verticală.

25
Mobilitatea coloanei vertebrale permite îndeplinirea diverselor mişcări
ale trunchiului: îndoire şi dezdoire (înainte şi înapoi); înclinare laterală
(în dreapta şi în stânga); torsiune (rotire în dreapta şi în stânga); mişcări
circulare. în legătură cu aceasta se poate menţiona interacţiunea
funcţională a muşchilor trunchiului, participanţi la mişcările enumerate.
îndoirea trunchiului este efectuată de către muşchii, rezultanta
cărora se află în faţa axelor transversale, ce trec prin coloana vertebrală.
La aceşti muşchi aparţin: muşchiul drept abdominal; muşchiul oblic
abdominal extern; muşchiul oblic abdominal intern; muşchiul pătrat
lombar.
Dezdoirea trunchiului este efectuată de către muşchii dorsali ai
spatelui: muşchiul sacro-spinal; muşchii transverso-spinali; muşchiul
trapez; muşchii scurţi ai spatelui.
înclinarea laterală a trunchiului este efectuată de contractarea
simultană unilaterală a muşchilor flexori ai coloanei vertebrale. Adunarea
forţei musculare se realizează după legea paralelogramului - rezultanta
este îndreptată în acea parte, în care muşchii se contractă. La înclinarea
laterală contractarea flexorilor şi extensorilor trunchiului este însoţită de
acţiunea altor muşchi: patrat lombar, romboid, intercostali şi dinţat
inferior posterior.
La restabilirea poziţiei verticale iniţiale iau parte muşchii, omonimi
din partea opusă a corpului.
Rotirea trunchiului în jurul axei verticale (în dreapta şi în stânga)
este efectuată de următorii muşchi: muşchii rotatori; muşchiul oblic
abdominal intern; muşchiul oblic abdominal extern. Se cere de menţionat,
că la rotirea trunchiului pot participa concomitent extensorii acelei părţi,

26
în care se produce torsia, şi flexorii părţii opuse, care formează o forţă -
pereche, utilă pentru mişcarea dată.
Mişcările circulare ale trunchiului, sau circumducţia, sunt efectuate
prin contractările succesive ale tuturor grupelor de muşchi ai trunchiului,
care participă la îndoire, dezdoire şi înclinare.

2.5. Participarea muşchilor trunchiului în actul de respiraţie

Participarea muşchilor trunchiului la respiraţie constă în realizarea
mişcărilor automate, care sunt legate direct cu actul de respiraţie,
constituit din două faze: inspiraţie şi expiraţie.
Pătrunderea aerului în plămâni este legată de mărirea volumului
cavităţii toracice, care depinde de foi factori: contractarea diafragmei,
bolta căreia se coboară, şi de ridicarea coastelor.
Mişcările diafragmei se bazează pe contractarea porţiunii musculare
a ei, pe când centrul tendinos pasiv rămâne aproape nemişcat.
/V

In jos diafragma se deplasează activ, iar mişcarea ei în sus se produce

pasiv - datorită diferenţei de presiune intratoracică şi intraabdominală. Pe
măsura contractării diafragmei şi coborârii bolţii ei se măreşte volumul
cutiei toracice în direcţia verticală, ceea ce are drept urmare afluxul
aerului în plămâni. Faţă de muşchii abdominali diafragma poate acţiona
ca sinergist sau antagonist. Ea acţionează împreună cu aceşti muşchi,
când se cere ridicarea presiunii intraabdominale. Dacă diafragma
efectuează excursii respiratorii obişnuite, apoi ea devine antagonistul
muşchilor abdominali. Coborârea bolţii diafragmei este posibilă numai în
caz, dacă muşchii abdominali sunt parţial ori deplin relaxaţi.
Respiraţia obişnuită are loc,de regulă, datorită contractării şi
relaxării diafragmei, participarea muşchilor intercostali externi şi interni
este minimă. Prin acţiunea lor aceştea evită prolabarea ţesuturilor moi în
spaţiile intercostale şi inspiraţie şi mombarea lor în timpul expiraţiei. în
caz de respiraţie obişnuită muşchii abdominali sunt relaxaţi şi se extind

27
uşor sub acţiunea organelor interne.
La o respiraţie forţată se dilată considerabil porţiunea inferioară a
cutiei toracice şi, totodată, se măreşte dimensiunea sagitală a porţiunii ei
medii. Dilatarea cutiei toracice are loc datorită mişcărilor coordonate ale
coastelor. Rotirile sinhronice ale coastelor duc la ridicarea extremităţilor
anterioare ale lor, în acest timp partea inferioară a sternului se deplasează
înainte, iar porţiunile medii ale coastelor se deplasează lateral.
Concomitent cu muşchii principali la procesul de respiraţie participă şi
cei suplimentari (muşchii inspiratori şi muşchii expiratori).
La muşchii suplimentari, care participă la inspiraţie se referă:
muşchii ridicători ai coastelor; muşchii dinţaţi posteriori superior şi
inferior; muşchiul patrat lombar; muşchiul ilio-costal; muşchii scaleni
(vor fi descrişi mai jos), care ridică coastele I - II.
în actul de respiraţie mai pot participa muşchii, care acţionează
asupra centurei scapulare: trapezul, romboidul, pectoralii mare şi mic,
precum şi muşchiul ridicător al scapulei. La contractarea acestor muşchi
are loc ridicarea şi fixarea centurei scapulare, care dă posibilitate
muşchilor subclaviculari, dinţat anterior, pectoralului mare şi mic, ce
dilată cutia toracică în timpul inspiraţiei, să participe la mişcările
respiratorii.
La respiraţie forţată curbura coloanei vertebrale se micşorează şi
formează ei se apropie de cea rectilinie. Aceasta are lor datorită activităţii
comune a tuturor muşchilor extensori ai trunchiului. La muşchii
suplimentari, care participă la expiraţie aparţin muşchii: drept abdominal;
transvers al toracelui; dinţat posterior inferior.
Studiind respiraţia la om este uşor a observa, că orice inspiraţie,

28
efectuează de contractarea diafragmei, este însoţită de umflarea peretelui
anterior abdominal. Dacă inspiraţea este efectuată datorită numai mişcării
coastelor, acest bombaj poate lipsi. Astfel se disting două tipuri de
respiraţie - abdominală (diafragmală) şi toracică (costală). Din plin se
consideră respiraţia, în care tipul abdominal se îmbină cu cel toracal. In
timpul respiraţiei de tip abdominal diafragma la inspiraţie coboară, iar la
respiraţia de tip toracal - ea poate chiar să se ridice, urmând mişcările
coastelor. în cazul îmbinării ambelor tipuri de respiraţie concomitent cu
coborârea diafragmei se ridică porţiunea anterioară a cutiei toracice.

29
 La îndeplinirea exerciţiilor fizice, când funcţionează unii muşchii
respiratorii, prin contractarea izolată al altor muşchii pot fi prelungite
excursiile respiratorii. In asemenea cazuri se recomandă a prelungi
respiraţia, necătând la gradul de acţiune musculară. Nu întotdeauna
această ordine se menţine uşor, mai ales când trunchiul este fixat într-o
poză anumită şi toţi muşchii sunt încordaţi (de pildă, pe podul de luptă
sau la gimnastică).
Respiraţia diafragmală se poate regula cu mult mai uşor, decât cea
cosială. Mecanismul respiraţiei poate fi schimbat considerabil în
dependenţă de poziţia corpului, ceea ce trebuie de avut în vedere în
timpul antrenamentelor sportive.

/»V

Intebările de control
1.
în ce regiune se împart muşchii trunchiului?
2.
Ce funcţie îndeplinesc muchii trunchiului?
3.
Enumeraţi muşchii profunzi ai spatelui?
4.
Enumeraţi toţi muşchii abdominali?
5.
Care muşchi participă în actul de respiraţie?
6.
Ce ştiţi despre dinamica trunchiului?
7.
Care muşchi participă la îndoirea de dezdoirea trunchiului?
3.
Care muşchi participă la rotirea trunchiului?
9.
Care sunt punctele slabe ale abdomenului?

30
 Tema № 3
MUŞCHII CAPULUI ŞI A GÂTULUI
Planul:
3.1. Muşchii capului
3.2. Muşchii gâtului
3.3. Dinamica gâtului şi a capului
3.1. Muşchii capului
Toţi muşchii capului pot fi repartizaţi în două grupe:
a) Muşchii masticatori
b) Muşchii mimici.
A. Muşchii masticatori
Muşchii masticatori, câte patru de fiecare parte, având origine
comună, sunt legaţi între ei prin caracterul morfologic şi cel funcţional.
JL Muşchiul maseter - este cel mai superficial. începe de pe arcada
zigomatică şi se inseră pe suprafaţa externă a unghiului
mandibular. Prezintă un muşchi foarte puternic. Conturile
lui se văd bine şi pot pipăi uşor sub piele, mai ales când
muşchiul este încordat. Acţiunea lui de bază constă în
ridicarea mandibulei.
2. muşchiul temporal ocupă spaţiul fosei temporale, trece în
jos sub arcada zigomatică şi se inseră pe apofiza coronoidă
a mandibulei. Sub piele se poate uşor pipăi. Muşcgiul ridică
mandibula şi cu fasciculele sale posterioare o trage înapoi.
3. Muşchiul pterigoid lateral (extern) este situat în fosa
infratemporală, se fixează între apofiza pterigoidă a osului
sfenoid şi apofiza articulară a mandibulei. Contractarea
bilaterală a acestui muşchi împinge mandibula înainte. La
31
 contractarea unilaterală se deplasează în partea opusă.
4. Muşchiul pterigoid medial se găseşte în fosa infratemporală.
Porneşte de la apofiza pterigoidă a osului sfemoid spre
suprafaţa internă a unghiului mandibulei. Ridică mandibula
şi o deplasează într-o parte.
Mişcările de coborâre ale mandibulei se efectuează prin
contractarea muşchilor, situaţi în regiunea gâtului (despre ei vom vorbi
mai jos). în actul de masticaţie mandibula nu numai coboară înainte şi
înapoi. Datorită acestor mişcări devine posibilă fărâmiţarea uniformă a
hranei.
B. Muşchii mimici
Muşchii mimici încep de pe oasele craniului şi se inseră în piele. Ei
se grupează în jurul orificiilor naturale ale feţei. O asemenea topografie
este determinată din punct de vedere filogenetic. Toţi aceşti muşchi se
pot împărţi în două grupe: una din ele o constituie muşchii, care
obturează sau strâmtorează un orificiu - constrictori (fibrele lor sunt
situate circular). Din altă grupă fac parte muşchii, care deschid sau
lărgesc un orificiu - dilatatori (fibrele lor se păspândesc radial).
1. Muşchiul epicranian este reprezentat în special printr-o
aponevroză -galea aponevrotică, care acoperă ca o glugă bolta craniului,
în spate aponevroza trece în mici ventre musculare - muşchii occipitali,
ce se inseră pe linia nucală superioară, iar în faţă - trece în muşchii
frontali, care se împletesc în pielea sprâncenelor. Dacă muşchii occipitali
fixează galea aponevrotică, apoi contractarea celor frontali formează pe
frunte riduri orizontale şi ridică sprâncenele. Dacă muşchiul epicranian
este bine dezvoltat, contractarea lui pune în mişcare toată pielea capului.

32
 2. Muşchiul orbicular al ochiului se află în regiunea orbitei şi se
împarte în trei porţiuni. Aceasta-i unicul muşchi, care strânge pleoapele şi
contribuie la închiderea lor deplină.
3. Muşchiul orbicular al gurii reprezintă un complex de fibre
musculare, ce intră în componenţa buzelor. Contractându-se, el strânge
orificiul bucal. în el se împletesc câţiva muşchi mimici.
Muşchii, fibrele cărora se răspândesc radial în raport cu orificiul
gurii, sunt următorii: 4. muşchiul zigomatic mare: 5. muşchiul ridicător al
buzei superioare: 6. muşchiul ridicător al coltului gurii: 7. muşchiul
coborâtor al buzei superioare: 8. muşchiul coborâtor al coltului gurii.
Aceşti muşchi deschid orificiul gurii.
9. Muşchiul buccinator începe cu faccicolele sale superioare pe
maxilă, de asupra apofizei ei alveolare, iar cu fascicolele inferioare - pe
corpul mandibulei, mai jos de apofiza alveolară, iar cu cele medii - de la
fascia bucofaringiană, care acoperă faringele şi muşchiul buccinator.
Muşchiul întinde gura şi opune rezistenţă presiunii din interiorul gurii. El
este strâns de canalul glandei parotide.
Mai există o serie de muşchi (rizoriu, muşchiul bărbiei, nazal ş.a.),
care participă la realizarea mimicii. Trebuie de menţionat, că unii oameni,
antrenându-se timp îndelungat, perfecţionează considerabil posesiunea
mimicii sale.
3.2. Muşchii gâtului
A.

In grup muşchilor gâtului vom examina muşchii, situaţi în regiunile

anterioară şi laterală ale coloanei vertebrale, fiindcă cei situaţi în regiunea
posterioară fac parte din muşchii spatelui şi au fost deschişi. Porţiunea
anterioară a gâtului include afară de muşchi o serie de alte organe:

33
laringele, glanda tiroidă, faringele, esofagul, precum şi vase sanguine
mari şi nervi.
Din punct de vedere topografic şi funcţional toţi muşchii gâtului
pot fi despărţiţi în trei grupe: a) muşchii superficiali; b)muşchii, inseraţi
pe osul hioid; c) muşchii profunzi.

A. Muşchii superficiali
1) Muşchiul pielos al gâtului - platizma, este o placă musculară
subţire şi lată, situată sub pielea regiunii laterale a gâtului, în jos se
răspândeşte până la piept, iar în sus - până la colţurile gurii. Locul de
începere şi inserţie a muşchiului servesc fasciile, până la care sunt
răspândite fibrele lui. El întinde pielea gâtului, poate coborî colţul gurii,
fap important pentru mimică.
2) Muşchiul sterno-cleido-mastoidian este cel mai mare muşchi
al gâtului. El se fixează pe claviculă şi stern şi se inseră pe apofiza
mastoidiană a osului temporal. Contractarea unui muşchi singur întoarce
capul spre partea lui, iar faţa - în partea opusă. Dacă ambii muşchi se
contractă, capul este dat pe spate. Atunci când capul este fixat, muşchiul,
ridicând sternul, poate dilata cutia toracică, participând prin urmare la
inspiraţie.
B. Muşchii, inseraţi pe osul hioid
Aceşti muşchi sunt împărţiţi în două grupe muşchii situaţi mai sus
şi mai jos de osul hioid. Primii ridică acest os, iar ceilalţi îl coboară. Toţi
ei participă într-o oarecare măsură la îndoirea coloanei vertebrale şi atrag
în jos mandibula.
Mai sus de osul hioid se situează patru muşchi: ilohioidian, care

34
pleacă de la mandibulă până la osul hioid, formând peretele inferior al
cavităţii bucale; digastric, care constă din două ventre musculare, unul se
inseră pe mandibulă, iar altul - pe apofiza mastoidiană a osului temporal;
stiloxioidian - ce pleacă de la apofiza mastoidiană a osului temporal spre
osul hioid; geniohioidian - care pleacă de la tuberculul mentonier al
mandibulei spre osul hioid.
Mai jos de osul hioid se situează patru muşchi: stemohioidian - ce
pleacă de la stern spre osul hioid; stemotiroidian, ce pleacă de la stern
spre cartilajul tiroid; tirohioidian - pleacă de la cartilajul tiroid spre osul
hioid; omohioidian - pleacă de la omoplat spre osul hioid.

C. Muşchii profunzi
Muşchii profunzi ai gâtului sunt situaţi în apropierea coloanei
vertebrale şi participă la mişcarea ei. Toţi au o direcţie verticală şi se
împart în grupa laterală şi cea medială.
Grupa laterală de muşchi profunzi este constituită din trei muşchi
scaleni: scalen anterior îşi ea originea de la tuberculii anteriori ai
apofîzelor transversale ale vertebrelor cervicale III - VI şi se inseră pe
coasta I; scalen mediu se începe de pe tuberculii anteriori ai apofîzelor
transversale a tuturor vertebrelor cervicale şi se inseră pe prima coastă;
scalen posterior, care îţi ea originea de la tuberculii posteriori ai

35
 ultimelor trei vertebre cervicale şi se inseră pe faţa externă a coastei
Il-a. Acţiunea comună a muşchilor scaleni constă în înclinarea laterală şi
îndoirea porţiunii cervicale a coloanei vertebrale, totodată o rotesc în
jurul axei verticale; dacă coloana vertebrală este fixată - ei contribuie
excursiilor respiratorii adânci.
Grupa medială de muşchi profunzi include patru muşchi, situaţi pe
ambele părţi ale coloanei vertebrale, începând de pe vertebra toracică III
până la baza craniană. Din ei fac parte: muşchiul lung al gâtului se începe
de pe corpurile vertebrelor toracale I - II şi cervicale V - VII şi se inseră
pe vertebrele cervicale II - IV şi apofizele transverse ale ultimilor trei
vertebre cervicale; îndoie porţiunea cervicală a coloanei vertebrale;
muşchiul lung al capului îşi ea originea de pe tuberculii anteriori ai
apofizelor transversale ale vertebrelor cervicale III - VI şi se inseră pe
baza osului occipital; înclină capul înainte şi într-o parte, par ial îl roteşte.
Muşchii drept anterior şi drept lateral ai capului aparţin la muşchi scurţi,
care acţionează asupra articulaţiei atlanto-occipitală. Ei încep de la
apofiza transversală a atlantului şi se inseră pe osul occipital. Aceşti
muşchi înclină capul înainte şi într-o parte.
Fasciile gâtului reflectă topografia organelor, situate în această
regiune. Se disting 5 foiţe fasciale a gâtului: superficială, proprie,
profundă, endocervicală şi cea, care trece nemijlocit pe faţa anterioară a
coloanei vertebrale şi acoperă muşchii profunzi ai gâtului.
3.3. Dinamica gâtului si a capului
Mişcările gâtului şi a capului sunt strâns legate între ele, deoarece
sunt determinate de mobilitatea porţiunii cervicale a coloanei vertebrale.
îndoirea gâtului si a capului o produc muşchii, situaţi în faţă de

. 36
porţiunea cervicală a coloanei vertebrale, la contracţia lor simultană din
ambele părţi. Astfel de muşchi sunt: muşchiul lung al capului: muşchiul
lung a gâtului; muşchii drepţi anterior şi lateral ai capului; muşchii
scaleni; muşchiul stemo-cleido-mastoidian. La această mişcare participă
şi muşchii, inseraţi pe osul hioid.
Dezdoirea gâtului si a capului e cauzată de muşchii spatelui,
inseraţi pe baza craniană externă şi vertebrele cervicale şi situaţi în spate
de coloana vertebrală, în timpul contractării lor simultane din stânga şi
dreapta. Acest grup de muşchi se compun din: fasciculele superioare ale
muşchiului trapez; muşchiul splenius a capului şi gâtului; muşchiul
transverso-spinal; muşchiul sacro-spinal; muşchii scurţi ai capului, care
acţionează asupra articulaţiei atlanto-occipitale; muşchiul stemo-cleido-
mastoidian; muşchiul levator al scapulei.
înclinarea laterală a gâtului si a capului e realizată de contractarea
simultană a muşchilor flexori din partea respectivă. Reiesă, că la îndoirea
şi dezdoirea capului şi a gâtului muşchii - flexori şi muşchii - extensori
din ambele din ambele părţi acţionează ca sinergişti, iar între ei sunt uniţi
prin relaţii antagoniste. La înclinarea capului şi a gâtului într-o parte
muşchii - flexori şi muşchii - extensori din partea respectivă acţionează
ca sinergişti, reacţionând în mod antagonist faţă de muşchii din partea
opusă a corpului. Prin urmare, încă odată se dovedeşte faptul, că
antagonismul şi sinergismuî reflectă relaţiile funcţionale între diferite
grupe de muşchi în timpul efectuării unor muşchi.
Torsiunea capului şi a gâtului în dreapta şi în stânga se realizează
de regulă, de către muşchii, fibrele cărora au o direcţie oblică faţă de axa
verticală. La mişcarea capului şi a gâtului în dreapta iau parte: muşchiul

37
splenius al capului şi al gâtului din dreapta; muşchiul stemo-cleido-
mastoidian din stânga; muşchiul oblic inferior al capului din stânga;
muşchiul drept mare posterior al capului din dreapta; muşchiul lunga la
spatelui şi cel semispinal din dreapta; muşchiul omohioidian din dreapta.
Reîntoarcerea capului şi a gâtului în poziţia iniţială, precum şi
torsiunea spre stânga este efectuată de către aceiaşi muşchi din partea
opusă.
Mişcările circulare ale capului şi ale gâtului sunt asigurate de
contractarea succesivă a muşchilor - flexori şi a muşchilor - extensori.

întrebările de control
1. Care sunt particularităţile structurale ale muşchilor mimici?
2. La contractarea căror muşchi mandibula se mişcă înainte şi lateral?
3. Care sunt grupele de muşchi ai gâtului?
4. Care din muşchii gâtului participă la actul de masticaţie?
5. Care din muşchii gâtului participă la respiraţie?

Tema № 4
MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR
Pianul:
4.1. Muşchii centurii scapulare
4.2. Muşchii braţului
4.3. Muşchii antebraţului
4.4. Muşchii mânii
4.5. Dinamica centurii scapulare
4.6. Dinamica membrului superior liber

38
 După cum se ştie, membrul superior prezintă cea mai mobilă parte
a aparatului locomotor din corpul omenesc. Muşchii membrului superior
se împart în muşchii centurii scapulare şi ai membrului superior liber.
Ultimii, la rândul său, se împart în muşchii braţului, muşchii antebraţului
şi muşchii mânii.
4.1. Muşchii centurii scapulare
Centura scapulară, care leagă membrul superior liber de trunchi, ce
uneşte cu el doar prin articulaţia stemo-claviculară. întărirea centurii
scapulare este efectuată în special de muşchii, care încep pe trunchi şi au
fost studiaţi mai înainte. Aceştea-s muşchi: trapezul, micul pectoral,
dinţat anterior şi muşchiul ridicător al scapulei. Aici urmează să studiem
muşchii, situaţi pe însăşi centura scapulară, care acţionează asupra ei şi
fixează membrul superior. Din ei fac parte muşchii: deltoid, supraspinos,
infraspinos, micul rotund, marele rotund, subscapular, şi muşchiul
coracobrahial.
1. Muşchiul deltoid acoperă partea procsimală a humerusului. începe de
la partea acromială a claviculei, creasta şi acromionul scapulei şi se
inseră pe tuberozitatea deltoidă a humerusului. Muşchiul are trei părţi -
anterioară, care începe de la claviculă, medie - de la acromion şi
posterioară - de la creasta scapulei. Sub muşchi se află o bursă mucoasă,
care uneori comunică cu cavitatea articulaţiei umărului. Acţiunea
muşchiului este complicată şi multilaterală. La contractarea porţiunii
anterioare braţul este ridicat înainte, când se contractă porţiunea
posterioară braţul este atras înapoi, iar contractarea părţii medii sau a
muşchiului întreg, provoacă abducţia braţului până la nivelul planului
orizontal. Toate aceste mişcări au loc în articulaţia umărului. Muşchiul

39
determină forma rotundă a umărului.
2. Muşchiul supraspinos este aşezat în fosa supraspinoasă a scapulei.
începe de la această fosă şi de la fascia omonimă densă şi se inseră pe
tuberozitatea mare a humerusului, aderând cu tendonul său la capsula
articulaţiei umărului. Acţiunea: abduce braţul, fiind sinergistul
muşchiului deltoid. Pe om acest muşchi nu se vede.
3. Muşchiul infraspinos începe de la fosa infraspinoasă a scapulei şi
fascia sa densă, care îl acoperă şi se inseră pe tuberozitatea mare a
humerusului. Roteşte braţul înăuntru.
4. Muşchiul rotund mic se află sub cel precedent. începe de la scapulă
şi se inseră pe tuberozitatea mare a humerusului. Roteşte braţul în afară.
5. Muşchiul rotund mare începe de la unghiul inferior al scapulei şi se
inseră împreună cu muşchiul dorsal mare pe creasta tuberculului mic a
humerusului. Roteşte braţul înăuntru.
6. Muşchiul subscapular se află pe suprafaţa anterioară a scapulei, de
unde îşi ea începutul şi se inseră pe tuberculul mic a humerusului. Roteşte
braţul înăuntru, întinde capsula articulară, evitând astfel strangularea ei.
4.2. Muşchii braţului
A.

In regiunea braţului se află două grupe de muşchi: grupa anterioară

(muşchiul coraco-brahial, flceps şi muşchiul brahial) şi grupa posterioară
(muşchii triceps şi anconeu).
1. Muşchiul coraco-brahial începe de la apofiza coracoidă şi se inseră
pe faţa anterioară a treimii mijlocii a braţului. Muşchiul îndoaie
braţul în articulaţia umărului.
3 9

2. Muşchiul biceps e constituit din două capete. Unul din ele, cel lung,
începe de la tuberculul supraglenoidal, iar al doilea, scurt de la

40
 apofiza coraloidă a scapulei. Cele două capete se unesc şi printr-un
tendon comun se inseră pe tuberozitatea radiusului şi fascia
antebraţului. Acţiunea: flexează mâna în articulaţia umărului
9 ---------------9—----------------------- 9

şi a cotului şi supinează antebraţul. La contractarea sa muşchiul se

reliefează bine şi uşor poate fi pipăit sub piele.
3. Muşchiul brahial începe pe faţa anterioară a porţiunii inferioare a
humerusului, de la septurile intermusculare ale acestui os şi se
inseră pe tuberozitatea ulnară. Muşchiul flexează antebraţul.
4. Muşchiul triceps brahial ocupă toată faţa posterioară a
humerusului, este compus din trei capete, care se prelungesc cu un
tendon comun. Prezintă un muşchi biarticular. Capul lung începe de
pe tuberozitatea infraglenoidală a scapulei; cel lateral (mai
puternic) şi cel medial (mai slab) încep pe faţa posterioară a
humerusului şi septurile intermusculare respective, aflându-se de o
parte şi cealaltă a capului lung. Muşchiul se inseră printr-un tendon
comun pe olecranul ulnei. El dezdoaie antebraţul, iar capătul său
lung dezdoaie şi braţul.
/\

5. Muşchiul anconeu sau al cotului, este mic. începe de pe

epicondilul lateral al humerusului, de pe ligamentul colateral al
radiusului şi fascie. Se inseră cu un tendon lat pe faţă posterioară a
pătrimei proximale a ulnei. Anconeul este sinergistul tricepsului,
dezdoaie antebraţul în articulaţiile cotului.
9 9

4.3. Muşchii antebraţului

La descrierea muşchilor antebraţului vor reieşi din faptul, că acesta e
pe deplin supinat. în legătură cu aceasta la antebraţ se disting feţele
anterioară şi posterioară şi două margini: medială (ulnară) şi laterală

41
(radială). Muşchii antebraţului sunt foarte numeroşi. Corpurile muşchilor
se află mai aproape de braţ şi prelungindu-se în direcţia mânii cu
tendoane lungi atribuie antebraţului forma unui con, îngustat în partea de
jos.
în regiunea antebraţului distingem două grupe de muşchi: anterioară,
în care intră flexorii şi pronatorii, şi grupa posterioară, compusă de
extensori şi supinatori. Atât în grupa anterioară cât şi în cea posterioară
muşchii antebraţului sunt dispuşi în două straturi - stratul superficial şi
cel profund.
Grupul anterior
Muşchii superficiali sunt situaţi, începând de la marginea radială a
antebraţului, în următoarea ordine: pronatorul rotund, flexorul radial al
capului, muşchiul lung, flexorul superficial al degetelor, flexorul ulnar al
capului. Toţi muşchii enumeraţi încep de la epicondilul medial al
humerusului, de la fascia şi septul intermuscular medial.
1. Muşchiul pronator rotund creşte oblic în jos şi se inseră pe faţa
anterioară externă a treimii mijlocii a diafizei radiusului. El
pronează antebraţul, adică roteşte înăuntru radiusul şi mâna
articulată cu el. Muşchiul delimitează partea medială a fosei
cubitale, unde poate fi pipăit tendonul muşchiului biceps brahial.
2. Muşchiul flexor radial al capului este dispus oblic şi se inseră la
baza celui de al doilea os metacarpian. Are o configuraţie
fuziformă şi se găseşte superficial sub piele. Muşchiul îndoaie
mâna şi pronează parţial antebraţul; face parte din muşchi
poliarticulari.
3. Muşchiul palmar lung este rudimentar şi poate lipsi. El are un

42
 mic venter şi un tendon lung, care trece în aponeuroza palmară.
Muşchiul încordează pielea palmei şi participă la flectarea
mânii.
4. Muşchiul flexor superficial al degetelor are pântecele muscular
împărţit în patru părţi, ce trec în tendoane. Fiecare din acestea se
desface în două fascicule, care se inseră pe feţele laterale ale
falangelor mijlocii ale degetelor II - V. Muşchiul îndoaie
falangele mijlocii şi participă la îndoirea întregimii mâni.
5. Muşchiul flexor ulnar al capului, cuprinzând cu tendonul său
osul piziform, se inseră la baza osului V metacarpian. Muşchiul
îndoaie mâna.
Afară de funcţiunile indicate, toţi muşchii stratului superficial al
antebraţului îndoaie articulaţia cotului.
5 9

Din muşchii stratului profund al grupei anterioare a antebraţului fac

parte: flexorul lung al degetului mare, flexorul profund al degetelor,
pronatorul patrat.
1. Muşchiul flexor lung al degetului mare începe de la faţa
anterioară a radiusului şi se inseră pe falanga ungială a degetului
mare. El este situat lateral de ceilalţi muşchi profunzi. El îndoaie
degetul mare şi falanga ungială.
2. Muşchiul flexor profund al degetelor începe de la faţa anterioară
a ulnei şi iese la suprafaţa mânii şi se inseră pe falangele ungiale
ale degetelor II - V. Muşchiul îndoaie falangele ungiale, parţial,
îndoaie mâna şi efectuează mişcări de aducţie a degetelor.
3. Muşchiul pronator patrat este situat în partea distală a
A.

antebraţului direct pe oase şi membrana interosoasă. începe pe

43
 faţa anterioară a ulnei şi se inseră pe faţa antero-extemă a
radiusului. Muşchiul este sinergistul pronatorului rotund.
Grupul posterior
Din stratul superficial al grupei posterioare, al antebraţului în
special fac parte: muşchiul brahio-radial, extensorii radiali lung şi scurt ai
capului, extensorul comun al degetelor şi extensorul ulnar al capului.
1. Muşchiul brahio-radial începe pe faţa laterală a
humerusului, trece peste articulaţia cotului, urmează de-a
lungul radiusului şi se inseră pe apofiza lui stiloidă.
Participă la îndoirea antebraţului, mai ales dacă această
mişcare se efectuează în timpul înfruntării unei rezistenţe;
supinează antebraţul, aflat în stare de pronaţie şi pronează
antebraţul supinat. Adică, sub influenţa acţiunii lui mâna
ocupă o poziţie neutră - cu palma spre trunchi.
2. Muşchii extensori radiali lung şi scurt ai capului încep:
primul - de la humerus, nemijlocit deasupra epicondilului
extern; al doilea - de la epicondil. Se inseră: cel lung - la
baza osului metacarpian II, iar cel scurt - la baza osului
metacarpian III. Muşchii dezdoaie mâna.
3. Muşchiul extensor comun al degetelor, fiind dispus de-a
lungul antebraţului, se împarte în patru tendoane, care în
porţiunea distală a metacarpului se unesc între ele prin
conexiuni tendinoase. Fiecare din aceste tendoane, ajung
în regiunea degetelor II - V, se desparte în trei fascicule,
din care cele laterale se insera pe falanga medie, iar cel
mijlociu - pe faţa dorsală a falangei distale. Muşchiul

44
 dezdoaie degetele şi capul. De la partea ulnară a
extensorului comun se desparte muşchiul extensor al
degetului mic, tendonul căruia fuzionează cu tendonul
respectiv al extensorului comun.
4. Muşchiul extensor ulnar al capului se inseră la baza osului
V metacarpian. El dezdoaie mâna
Muşchii stratului superficial al grupei posterioare al antebraţului,
care încep de la epicondilul extern al humerusului, afară de funcţiile
amintite, dezdoaie mâna în articulaţia cotului. Flexorii şi extensorii cu
ace ;aşi denumiri ai capului, funcţionând simultan, pot efectua abducerea
şi aducerea mânii. în aceste cazuri antagoniştii devin sinergişti.
Din muşchii stratului profund al grupei posterioare a antebraţului
fac parte: supinatorul, un complex de trei muşchi ai degetului mare şi
extensorul propriu al degetului arătător.
- Supinatorul începe de la epicondilul extern al humerusului şi
creasta supinatorie a ulnei, trece oblic peste antebraţ şi se inseră
pe feţele şi palmară ale radiusului. Muşchiul supinează
antebraţul şi mâna, adică la roteşte în afară, astfel încât palma se
întoarce înainte.
- Cei trei muşchi, car mişcă degetul mare, încep de la treimea
distală a feţei posterioare a radiusului şi ulnei şi de la membrana
interosoasă. Muşchiul abductor lung al degetului mare se inseră
la baza primului os metacarpian şi îndepărtează degetul mare,
precum şi mâna. Muşchiul extensor scurt al degetului mare se
inseră pe baza primei falange; extinde şi îndepărtează degetul
mare. Muşchiul extensor lung al degetului mare se inseră pe

45
 falanga ungială şi dezdoaie degetul.
- Muşchiul extensor propriu al degetului arătător începe pe faţa
posterioară a ulnei şi pe membrana interosoasă. Tendonul său
distal fuzionează cu tendonul pentru acest deget de la extensorul
comun al degetelor. Datorită prezenţei unui muşchi propriu,
degetul arătător se poate dezdoi de sinestătător, în timp ce
dezdoirea separată a celorlalte degetele este îngreuează, cu atât
mai mult, că tendoanele lor sunt legate prin conexiuni
intertendinoase.
4.4. Muşchii mânii
A.

In regiunea mânii, afară de tendoanele muşchilor antebraţului,

situate pe faţa dorsală şi palmară, se mai găsesc muşchi proprii scurţi,
care încep şi se termină în această regiune. La om mâna joacă rolul
principal în procesul de muncă şi în consecinţă, muşchii acestei porţiuni a
membrului superior ating cea mai înaltă perfecţionare. Prin urmare, mâna
şi fiecare deget al ei, capătă posibilitatea de flexie şi extensie maxime -
mişcări extrem de necesare în muncă.
Pe mână muşchii sunt situaţi pe faţa palmară. Aici ei formează trei
grupe: medie; grupa de muşchi a degetului mare şi grupa de muşchi a
degetului mic.
- Grupa medie de muşchi ai mânii o constituie muşchii mici
lombricali, care încep de la tendoanele flexorului profund al
degetelor şi se inseră la baza falangelor proximale a degetelor II -
V; muşchii interosoşi dorsali şi palmari, care se găsesc în spaţiile
interosoase dinte oasele carpiene şi se inseră la baza falangelor
proximale a degetelor II - V. Funcţia lor constă în îndoirea

46
 falangelor proximale a acestor degete. Muşchii interosoşi
efectuează în special mişcări de abducere şi aducere a degetelor
spre linia mediană.
- Grupa de muşchi ai degetului mare formează pe partea laterală a
palmei o ridicătură, numită eminenţa tenară. Această grupă este
formată din muşchi scurţi: abductorul scurt, flexorul scurt,
opozantul degetului mare şi aductorul acestui deget. Prin urmare,
degetul mare are pe palmă un aparat muscular propriu, care măreşte
şi variază mişcările lui. Denumirea muşchilor indică şi felul lor de
acţiune.
9

- Grupa de muşchi ai degetului mic formează pe partea medială a

palmei eminenţa hipotenară, ceva mai mică decât cea tenară.
Această grupă este formată din următorii muşchi ai degetului mic:
abductorul, flexorul scurt şi opozantul. Ei sunt dezvoltaţi mai slab
şi uneori nu sunt diferenţiaţi unul de altul. La fel, denumirea lor,
indică funcţiunea. Imediat sub pielea acestei regiuni se află un
muşchi slab dezvoltat - muşchiul palmar scurt.
- Fasciile membrului superior. Membrul superior în întregime este
învelit sub piele cu o fascie superficială, iar muşchii - cu o fascie
proprie. La rândul său, fiecare muşchi are suplimentar o fascie
proprie sau profundă. In majoritatea cazurilor fascia unei porţiuni a
membrului superior este o prelungire a fasciei altei porţiuni vecine.
4.5. Dinamica centruii scapulare
Centura scapulară serveşte nu numai drept sprijin al membrului
superior, dar şi măreşte mobilitatea lui. In mişcarea centurii scapulare
participă nu numai muşchii, ce se inseră pe ea, dar şi muşchiul pectoral

47
mare şi muşchiul lat al spatelui.
Toate varietăţile complicate ale mişcărilor centurii scapulare pot fi
descompuse în mai multe mişcări simple: mişcarea înainte şi înapoi (prim
se combină cu depărtarea scapulei de la coloana vertebrală, iar a doua -
cu aducţia ei); ridicarea şi coborârea scapulei şi a claviculei; mişcarea
unghiului inferior al scapulei înăuntru şi înafară; mişcări circulare cu
capătul lateral a claviculei şi a scapulei.
Deplasarea anterioară a centurii scapulare este efectuată de
următorii muşchi: pectoral mare (prin intermediul humerusului); pectoral
mic şi muşchiul dinţat anterior.
Deplasarea posterioară a centurii scapulare este efectuată de
următorii muşchi: trapez; romboizi mare şi mic; muşchiul lat al spatelui
(prin intermediul humerusului).
Ridicarea centurii scapulare se efectuează prin contracţiunea
simultană a următorilor muşchi: fasciculele superioare ale trapezului;
levator al scapulei; parţial muşchiul romboid; muşchiul stemocleido-
mastoidian (când este fixat capul şi gâtul).
Coborârea centurii scapulare se efectuează, în principiu sub
influenţa greutăţii ei proprii, dar la aceasta contribuie totodată şi
următorii muşchi: pectoral mic; subclavicular; fasciculele inferioare ale
muşchiului trapez; fasciculele inferioare ale muşchiului dinţat anterior;
fasciculele inferioare ale marelui pectoral; fasciculele inferioare ale
muşchiului lat al spatelui.
Rotirea unghiului inferior al scapulei înafară are o însemnătate
deosebită, deoarece mulţămită acestei mişcări membrul superior este
ridicat mai sus de centura scapulară. Ea se efectuează în rezultatul:

48
acţiunii forţei perechi, formată din fasciculele superioare şi inferioare ale
muşchiului trapez; contractării muşchiului dinţat anterior.
Rotirea unghiului inferior al scapulei înăuntru se produce sub
acţiunea greutăţii membrului superior. Acestei mişcări îi ajută: muşchii
pectorali mare şi mic; fasciculele inferioare ale romboidului: muşchiul lat
al spatelui (prin intermediul humerusului).
Mişcările circulare ale centurii scapulare au loc în urma
contractărilor consecutive ale tuturor muşchilor, ce acţionează asupra ei.

4.6. Dinamica membrului superior liber

Deplasarea membrului superior liber o determină gradul admisibil
de libertate în articulaţiile sale. Cât nu ar fi de compuse şi de diverse
mişcările membrului superior, ele pot fi considerate ca un ansamblu de
mişcări simple, îndeplinite consecutiv într-o articulaţie. Mişcările în jurul
fiecărei axe de rotire sunt efectuate de un grup concret de muşchi. In
mişcările braţului în articulaţia umărului participă următorii muşchi.
Abductia braţului: muşchiul deltoid şi muşchiul supraspinos.
Aductia braţului: muşchiul pectoral mar; lat al spatelui; infiaspinos;
marele şi micul rotund; muşchiul subscapar; capul lung al muşchiului
triceps brahial; muşchiul coraco-brahial.
y\

îndoirea braţului: porţiunea anterioară a muşchiului deltoid;

pectoralul mare; coraco-brahial; muşchiul biceps brahial.
Dezdoirea braţului: porţiunea posterioară a muşchiului deltoid;
muşchiul lat al spatelui; infraspinos; marele şi micul muşchi rotund;
muşchiul triceps brahial.
Pronatia braţului: muşchiul subscapular; pectoralul mare;

49
porţiunea anterioară a muşchiului deltoid; muşchiul lat al spatelui; marele
rotund; muşchiul coraco-brahial.
Supinatia braţului: muşchiul infraspinos; rotundul mic; porţiunea
posterioară a muşchiului deltoid.
Mişcările circulare ale braţului se produc prin contractarea
consecutivă a muşchilor, situaţi în jurul centurii scapulare.
La mişcările antebraţului participă următorii muşchi.
îndoirea antebraţului: bicepsul brahial, brahial; muşchiul braho-
radial; muşchiul pronator rotund.
Dezdoirea antebraţului: muşchiul triceps brahial: muşchiul
anconeu.
Pronatia antebraţului: pronatorul rotund; pronatorul patrat;
muşchiul brahio-radial.
Supinarea antebraţului: bicepsul brahial; muşchiul supinator;
muşchiul brahio-radial.
Mişcările în articulaţia radio-carpiană se produc, de regulă,
împreună cu mişcările în restul articulaţiilor mânii. La deplasarea mânii
în articulaţia radio-carpiană participă următorii muşchi:
a) La îndoirea mânii - flexorul radial al carpului; fîexoral ulnar
al carpului; palmar lung; flexorul superficial al
degetelor; flexorul profund al degetelor; flexorul lung al
degetului mare; ultimii trei muşchi produc şi flexarea
degetelor mânii.
b) La dezdoirea mânii - extensorul radial lunga al carpului;
extensorul radial scurt al carpului; extensorul ulnar al
carpului; extensorul degetelor; extensorul degetului mare;

50
 extensorul degetului mic; extensorul lung al degetului mare.
Ultimii patru muşchi produc extensia degetelor mânii.
c) La abducţia mânii - flexorul ulnar al carpului; extensorul
ulnar al carpului.
d) La aducţia mânii - flexorul radial al carpului; extensorul
radial scurt al carpului, aductorul lung al degetului mare;
extensorul lung al degetului mare; extensorul scurt al
degetului mare. Ultimii trei muşchi acţionează în această
mişcare, când degetul mare este fixat.
e) Mişcările circulare ale mânii - se produc în rezultatul
contractării consecutive a flexorilor, aductorilor, extensorilor
şi abductorilor ei.
Analizând mişcările degetelor trebuie de ţinut cont, că la flexia
degetelor în fiecare falangă acţionează un muşchi concret: la falanga
proximală - muşchii lumbricali, interosoşi dorsali şi palmari; la falanga
mijlocie - flexorul superficial la degetelor; la falanga ungială - flexorul
profund al degetelor.
Extensia degetelor se produce în rezultatul contracţiunii
extensorilor degetelor, precum şi a celor muşchi, care acţionează izolat
asupra degetelor I, II şi V.
De cea mai mare mişcare dispune degetul mare. El poate efectua
următoarele mişcări: flexie, extensie, abducţie, aducţie, opoziţie, repoziţie
şi mişcări circulare. Această variaţie de mişcări ale degetului mare se
explică prin însemnătatea lui în procesul de muncă.

51
 întrebările de control
1) Denumiţi muşchii centurii scapulare şi acţiunea lor.
2) Denumiţi muşchii braţului şi acţiunea lor.
3) Enumeraţi muşchii antebraţului.
4) Care sunt muşchii mânii?
5) Ce muşchi pun în mişcare articulaţia cotului?
6) Ce muşchi pun în mişcare degetul mare?
7) Ce muşchi produc pronaţia şi supinaţia umărului?

Tema № 5
MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR
Planul:
5.1. Muşchii regiunii cocsofemorale
5.2. Muşchii coapsei
5.3. Muşchii gambei
5.4. Muşchii piciorului
5.5. Dinamica membrului inferior
Centura pelviană est articulată aproape fix cu porţiunea sacrală a
coloanei vertebrale. Deaceea nu există muşchi, care o pun în mişcare.
5.1. Muşchii regiunii cocsofemorale
Muşchi regiunii cocsofemorale mişcă membrul inferior liber în
articulaţie cocso-femorală. Ei se împart în două grupe: anterioară şi
posterioară.
Grupa anterioară o reprezintă un muşchi: iliopsoas.
Muşchiul iliopsoas începe cu două capete: psoasul, care îşi ea
originea de la corpurile şi apofizele transverse ale ultimii vertebre

52
toracice şi ale celor patru vertebre lombare superioare, osul iliac, şi
muşchiul iliac, care începe de la faţa internă a fosei iliace. Ambele capete
se inseră pe micul trohanter. Muşchiul flexează coapsa în arti culaţia
cocsofemorală şi o roteşte înafară.
Grupa posterioară o reprezintă 9 muşchi.
1. Muşchiul fesier mare începe de la faţa externă a osului iliac,
faţa posterioară a sacrului, coccisului şi a ligamentului sacro-
tuberos. Fasciculele superioare se termină în aşa numita fascie
lată a coapsei, iar cele inferioare se inseră pe tuberozitatea
fesieră a femurului. Muşchiul produce extensiunea şi
supinaţia coapsei, contribuie la menţinerea poziţiei verticale a
corpului.
2. Muşchiul fesier mediu îşi ea originea de pe faţa externă a
aripii osului iliac şi se inseră pe marele trohanter al femurului.
Muşchiul abduce coapsa, participă la pronaţia şi supinaţia ei.
3. Muşchiul fesier mic începe de la fosa externă a aripii osului
iliac şi se inseră pe marele trohanter a femurului. Are aceeaşi
funcţiune; contribuie la înclinarea bazinului într-o parte.
4. Muşchiul tensor la fasciei late este o porţiune a fesierului
mediu, începe de la spina antero-superioară a iliacului, trece
de-a lungul coapsei în jos şi se termină în fascia lată a
coapsei, ajungând pe condilul lateral al tibiei. Denumirea
muşchiului determină funcţia sa.
5. Muşchiul piriform începe în bazinul mic de pe faţa
anterioară a sacrului şi se inseră pe marele trohanter. Roteşte
coapsa în afară şi parţial o abduce.

53
 6. Muşchiul obturator intern începe de pe faţa internă a
membranei obturatoare şi marginile găurii obturate şi se
inseră pe marele trohanter. Roteşte coapsa în afară şi o
supinează.
7. Muşchiul obturator extern începe de pe faţa externă a
membranei obturatoare şi marginile găurii obtur e şi se ???se
inseră pe marele trohanter. Roteşte coapsa în afară.
8. Muşchii gemeni (superior şi inferior) aderă la muşchiul
obturator intern la ieşirea acestuia din bazin. Roteşte coapsa
în afară.
5.2. Muşchii coapsei
Muşchi coapsei se împart în trei grupe: anterioară (extersorii);
medială (aductorii); posterioară (flexorii).
Din grupa anterioară fac parte: cvadricepsul femoral şi muşchiul
croitor.
1. Muşchiul cvadriceps femoral ocupă toată faţa antero-laterală a
/V

coapsei. începe cu patru capete, care funcţionează aproape

independent şi au denumirea lor. Muşchiul drept al femurului
începe de la spina antero-inferioară a osului iliac şi se continuă cu
un tendon. Celelalte trei capete poartă denumirea de muşchi vaşti:
vastul lateral începe de la marele trohanter, linia aspră a femurului
şi septul intermuscular lateral; vastul medial începe de pe linia
aspră a femurului şi de la septul intermuscular medial; vastul
intermediar începe de pe linia intertrohanterică şi femur. Toate
cele patru capete ale muşchiului cvadriceps se unesc într-un singur
tendon, care cuprinde patela, şi se inseră pe tuberozitatea tibiei.
Muşchiul produce extensia gambei în articulaţia genunchiului.
_ A

54
 2. Muşchiul croitor este cel mai lung din corpul omenesc. începe de
pe spina antero-superioară a osului iliac şi se inseră pe
tuberozitatea tibiei. îndoaie coapsa şi gamba, roteşte gamba
înăuntru şi coapsa în afară.
Grupa medială este compusă din următorii muşchi.
a. Muşchiul pectineu începe de la creasta pubisului şi se inseră
pe partea de sus a liniei aspre a femurului. Muşchiul îndoaie,
aduce şi supinează coapsa.
b. Muşchiul graţios începe de pe ramura inferioară a pubisului
şi se inseră împreună cu croitorul pe tuberozitatea tibială.
Muşchiul apropie coapsa abdusă şi participă la flectarea
gambei în articulaţia genunchiului.
c» Muşchiul aductor lung începe de pe partea antero-
superioară a pubisului şi se inseră pe partea medie a liniei
aspre a femurului. Muşchiul aduce coapsa.
d. Muşchiul aductor scurt începe de la partea inferioară a
pubisului şi se inseră pe linia aspră a femurului. Aduce,
îndoaie coapsa.
e. Muşchiul aductor mare începe de la tuberozitatea sciatică,
ramura inferioară a pubisului şi de la ischion şi se inseră pe
linia aspră şi condilul medial a femurului. Aduce coapsa,
participă la extensia ei.
Grupa posterioară constă din trei muşchi(semitendinos,
semimembranos, biceps), care încep de la tuberozitatea sciatică şi se
inseră pe gambă, şi muşchiul popliteu, care limitează fosa poplitee.
1. Muşchiul semitendinos are un tendon lung, cu care se inseră pe

55
 tuberozitatea tibiană împreună cu tendoanele muşchilor croitor şi
graţios. Fibrele tendinoase ale acestor trei muşchi formează aici aşa
numita labă superficială de gâscă, ce se continuă pe gambă.
2. Muşchiul semimembranos are un tendon lung şi lat, care în
porţiunea sa distală se împarte în trei fascicule, formând laba
profundă de gâscă. Unul din aceste fascicule se inseră pe epicondilul
medial al tibiei, altul - trece în fascia muşchiului popliteu, iar al
treilea - se răsfrânge pe faţa posterioară a articulaţiei genunchiului,
trecând în ligamentul popliteu oblic.
3. Muşchiul biceps femoral are două capete. Unul lung, se începe de
pe tuberozitatea sciatică, altul scurt - cu un punct de origine pe linia
aspră a femurului. Se inseră cu un tendon de fibulă.
4. Muşchiul popliteu - e situat pe faţa posterioară a genunchiului,
începe de la condilul lateral al femurului şi ligamentul popliteu oblic
şi se inseră pe faţa posterioară a tibiei în porţiunea ei procsimală.
Primii trei muşchi din grupa posterioară produc extensia coapsei în
articulaţia cocso-femorală, şi împreună cu popliteul, o flectează în
articulaţia în articulaţia genunchiului. Dacă genunchiul este îndoit,
bicepsul roteşte gamba în afară, iar cel semitendinos şi semimembranos -
înăuntru.
5.3. Muşchii gambei
Pe gambă muşchii sunt situaţi din trei părţi, compunând grupa
anterioară, laterală şi posterioară. Muşchii ultimei grupe sunt aranjaţi în
două staturi - superficial şi profund. Ambele maleole nu sunt acoperite de
muşchi.
Grupa anterioară este formată din muşchii, care dezdoaie piciorul

56
şi degetele, precum şi supinează şi aduce piciorul.
1. Muşchiul tibiai anterior începe de pe epicondilul lateral şi
diafiza tibiei, şi coborând spre picior, se inseră pe primul os
cuneiform şi primul os metatarsian. El contribuie la extensia
piciorului în articulaţia talo-crurală şi-l supinează.
2. Muşchiul extensor lung al degetelor începe pe treimea
superioară a tibiei, pe fibulă şi de la membrana interosoasă.
împărţindu-se în patru tendoane, iese pe picior şi se inseră pe
falangele mijlocii şi ungiale ale degetelor II - V. El mai poate
avea şi al cincilea tendon. Muşchiul flectează piciorul, ridică
puţin marginea lui laterală şi-l abduce.
3. Muşchiul extensor lung al degetului mare începe de la cele
două treimi inferioare al fibulei şi partea respectivă a
membranei interosoase. Se inseră la baza falangei ungiale a
degetului mare. Muşchiul dezdoaie nu numai degetul mare,
dar şi piciorul.
Grupa laterală o constituie numai doi muşchi.
1. Muşchiul peroneu lung (fibular) începe de la capătul fibulei
şi faţa ei laterală, înserându-se la baza primului os metatarsian
şi a primului os cuneiform. îndoaie, pronează şi abduce
piciorul.
2. Muşchiul peroneu scurt începe de la jumătatea inferioară a
fibulei şi septurile intermusculare şi se inseră pe osul
metatarsain V. Muşchiul îndoaie, pronează şi abduce piciorul.
Grupa posterioară de muşchi este mai dezvoltată şi e formată din
două straturi: superficial (muşchiul triceps şi plantar) şi profund (flexorul

57
lung al degetelor, tibial posterior şi flexoral lung al degetului mare).
1. Muşchiul triceps al gambei (sural) are două capete superficiale şi
unul profund. Cele superficiale formează muşchiul gastrocnemian, care
începe de pe epicondilii medial şi lateral al femurului. în partea de jos
muşchiul continuă cu tendonul lui Ahile, care se inseră pe calcaneu.
Capătul profund al tricepsului formează muşchiul soear, care-i mai lat;
începe de la capul şi treimea superioară a fibulei, diafiza tibiei şi trece în
tendonul lui Ahile. Toate capetele tricepsului îndoaie piciorul, iar
muşchiul gastrocnemian suplimentar îndoaie gamba în genunchi.
2. Muşchiul plantar începe deasupra epicondilului extern al gemurului,
iar tendonul fuzionează cu tendonul lui Ahile.
3. Muşchiul flexor al degetelor începe pe treimea medie a tibiei şi se
inseră cu patru tendoane pe bazele celor patru falange ungiale. Muşchiul
îndoaie degetele şi piciorul.
4. Muşchiul tibial posterior începe de pe membrana interosoasă şi
feţele tibiei şi a fibulei. Tendonul lui ocoleşte maleola medială, şi se
inseră pe osul navicular şi cele trei oase cuneiforme. Muşchiul îndoaie şi
supinează piciorul, întărind bolta lui longitudinală.
5. Muşchiul flexor lung al degetului mare începe de pe fibulă,
membrana interosoasă şi foiţa adâncă a fasciei gambei. Tendonul
ocoleşte maleola medială şi se inseră la baza falangei ungiale a degetului
mare. Muşchiul îndoaie degetul mare, îndoaie şi supinează piciorul,
întăreşte bolta lui longitudinală.
5.4. Muşchii piciorului
Piciorul, ca şi mâna, afară de tendoanele muşchilor lungi
descendenţi de pe gambă, posedă şi muşchi scurţi proprii. Ei se împart în

58
muşchii regiunii dorsale şi regiunii plantare.
Pe partea dorsală a piciorului se află doi muşchi mici, care
fuzionează adesea în punctul de origine.
1. Muşchiul extensor scurt al degetelor începe de pe faţa
anterioară a calcaneului, se împarte în trei pântece plate, care
în faţă trec în tendoane subţiri. Acestea, împreună cu
tendoanele extensorului lung al degetelor se inseră pe partea
dorsală a falangelor degetelor II, III şi IV. muşchiul dezdoaie
degetele.
2. Muşchiul extensor scurt al degetului mare începe de pe
calcaneu şi se inseră la baza primei falange a degetului mare.
El dezdoaie degetul mare.
Pe partea plantară muşchii se împart în trei grupe - medială,
laterală şi mijlocie.
Grupa medială de muşchi plantari este formată de muşchi scurţi ai
degetului mare: flexorul, adductorul şi aductorul. Ultimul mai întăreşte şi
bolta transversală a piciorului. Toţi aceşti muşchi încep de la oasele
tarsiene şi metatarsiene, iar se inseră de la baza falangei proximale a
degetului mare. Acţiunea lor reesă din denumire.
S\ _

In grupa laterală intră muşchi degetului V şi anume: flexorul,

abcdctorul şi opozantul. Toţi se inseră pe falanga proximală a degetului
mic.
Grupa mijlocie este cea mai dezvoltată. Ea este compusă din
flexorul scurt al degetelor, muşchiul patrat plantar, muşchii lumbricali şi
interosoşi ai piciorului. Aceşti muşchi încep de pe faţa planetară a oaselor
tarsiene şi metatarsiene, în afară de muşchii lumbricali, care îşi iau

59
originea de la tendonul muşchiului flexor lung al degetelor. Toţi participă
la îndoirea degetelor piciorului.
Muşchii plantari participă la reţinerea bolţilor tălpii şi în mare
măsură influenţează la proprietăţile de amortizare. Muşchii dorsali ai
piciorului participă la dezdoirea degetelor în timpul mersului obişnuit şi
alergării.
Fasciile membrului inferior se împart în cea superficială şi
profundă, sau proprie. Fascia superficială dispune de aceeaşi structură ca
şi cele din alte regiuni ale corpului.
Tendoanele muşchilor lungi, care trec pe partea dorsală şi plantară
/V

a piciorului, se află în teci sinoviale, ce înlesnesc alunecarea lor. In

locurile trecerii pe sub ligamentele fasciale, tendoanele se află în canale
osteo-fibroase şi-s compesate de oase. Pe faţa plantară a degetelor
tendoanele flexorilor trec în teci osteofibroase şi sinoviale, asemănător ca
şi la degetele mânii.
5.4. Dinamica membrului inferior
Vorbind despre mişcările membrului inferior, e raţional de a ne
abstactiza de factorii externi, pentru a studia participarea muşchilor, care
efectuează mişcările, reieşind din poziţia anatomică.
în mişcările coapsei în articulaţia cocso-femorală participă
următorii muşchi.
îndoirea coapsei: muşchiul ilio-psoas, croitorul, extensorul, fasciei
late, pectineu, muşchiul drept al femurului.
Dezdoirea coapsei: marele fesier, muşchiul biceps al coapsei,
semitendinosul, semimembranosul, marele aductor.
Aductia coapsei: muşchiul pectineu, aductorul lung, aductorul

60
scurt, aductorul mare, muşchiul graţios.
Abductia coapsei: fesierul mediu, fesierul mic, muşchiul piriform,
obturatorul intern, extensorul fasciei late.
Suvinatia coapsei: iliopsoasul, muşchiul patrat al coapsei, fesierii,
cro’torul, obturatorul extern şi intern, muşchiul piriform.
Pronatia coapsei. Extensorul fasciei late, fasciculele anterioare ale
muşchiului fesier mediu, fasciculele anterioare ale micului fesier,
semitendinosul, semimembranosul, muşchiul graţios.
Mişcările circulare sunt produse de muşchii în jurul articulaţiei
cocso-femorale, acţionând consecutiv.
Mişcările în articulaţia genunchiului sunt efectuate de către
următorii muşchi:
La îndoirea sambei - bicepsul coapsei, semitendinosul,
semimebranosul, croitorul, muşchiul graţios, popliteul, muşchiul
gastrocnemius.
La dezdoirea sambei - numai de muşchiul cvadriceps al coapsei.
La pronaţia sambei - semitendinosul, semimembranosul, croitorul,
muşchiul graţios, capul medial al muşchiului gastrocnemian, popliteul.
La suvinatia sambei - bicepsul femoral, capul lateral al muşchiului
gastrocnemian.
Pronaţia şi supinaţia gambei sunt posibile numai în cadrul îndoirii
ei, adică atunci când ligamentele colaterale tibial şi fibular sun
contractate.
/V

In mişcările piciorului participă următorii muşchi.

/\

îndoirea piciorului: muşchiul triceps al gambei, tibial posterior,

flexorul lung al degetului mare, flexorul lung al degetelor, peroneul lung,

61
peroneul scurt.
Dezdoirea piciorului: muşchiul tibial anterior, extensorul lung al
degetelor, extensorul lung al degetului mare.
Abductia piciorului: muşchiul peroneu scurt şi peroneu lung.
Pronaţia piciorului: muşchii peroneu lung şi cel scurt.
Sminatia piciorului: muşchiul tibial anterior, extensorul lung al
degetului mare.
Mişcările circulare a piciorului sunt posibile la acţiunea
consecutivă a grupei de muşchi, ce trec lângă articulaţiile piciorului.
La mişcările degetelor participă muşchii, ce trec de pe gambă pe
picior şi muşchii proprii ai piciorului. Acţiunea de bază a muşchilor,
situaţi pe suprafaţa plantară, constă în îndoirea degetelor iar a muşchilor,
situaţi pe suprafaţa dorsală, constă în dezdoirea degetelor. Muşchii
plantari, fiind mai bine dezvoltaţi, joacă un rol important de amortizare,
iar îndoind degetele, contribuie la cuplarea piciorului cu suprafaţa de
sprijin la mers şi alergat.

/K

întrebările de control
1. Enumeraţi muşchii regiunii cocsofemorale.
2. Care sunt muşchii coapsei?
3. Care sunt muşchii gambei?
4. Ce muşchi produc aducţia şi abducţia coapsei?
5. Ce muşchi pun în mişcare articulaţia genunchiului?
6. Ce muşchi întăresc bolţile piciorului?

Bibliografie:

62
1. Curepina M. M., Boccen G.G. -- „Anatomia omului”, Chişinău,
1961, p.87- 139.
2. Lîsioncov N.C., Buşcovici Y.I., Prives M.G. - „Manual de anatomie
normală a omului”, Chişinău 1968, p. 231 - 324.
3. Vorobieva E.A., Gubari A. V„ Safianicova E.B. - „Anatomia şi
fiziologia” - Chişinău 1983, p. 116-154.

63