Divizibilitatea numerelor naturale

Despre un număr natural b spunem că este divizor al unui număr natural a dacă există un număr natural c astfel
încât a=b•c.
Se mai spune ca a este un multiplu al lui b.
Notăm b|a şi citim b divide a sau b este divizor al lui a.

Proprietăţile relaţiei de divizibilitate

1.Oricare ar fi numărul natural a, atunci a | a, unde a este diferit de zero.
2.Oricare ar fi numărul natural a, atunci a | 0, unde a diferit de zero şi 1 | a.
3.Oricare ar fi numerele naturale a şi b, atunci a | a•b şi b | a•b (produsul a 2 numere naturale este divizibil cu fiecare
factor al produsului), unde a şi b diferite de zero.
4.Oricare ar fi numerele naturale a, b, c, dacă a | b şi b | c, atunci a | c, unde a şi b diferite de zero.
5.Oricare ar fi numerele naturale a, b, c, dacă a | b şi a | c, atunci a | (b±c), unde a diferit de zero.
6.Oricare ar fi numerele naturale a, b, c, dacă a | b, atunci a|c•b, unde a diferit de zero.

Criterii de divizibilitate
Criteriul de divizibilitate cu 2
Un număr natural este divizibil cu 2 dacă ultima cifră a sa este cifră pară (0,2,4,6,8)

Criteriul de divizibilitate cu 3
Un număr natural este divizibil cu 3 dacă suma cifrelor sale se divide cu 3.
Exemplu: 32139 se divide cu 3; 3+2+1+3+9=18

Criteriul de divizibilitate cu 4
Un număr natural este divizibil cu 4 dacă numărul format din ultimele două cifre ale numărului este divizibil cu 4.
Exemplu. 4 | 2032 pentru că 4 | 32
4 | 128 pentru că 4 | 28.

Criteriul de divizibilitate cu 5
Un număr natural este divizibil cu 5 dacă ultima cifră a sa este 0 sau 5.

Criteriul de divizibilitate cu 9
Un număr natural este divizibil cu 9 dacă suma cifrelor sale se divide cu 9.
Exemplu. 21543057 se divide cu 9; 2+1+5+4+3+0+5+7=27

Criteriul de divizibilitate cu 11
Un număr natural este divizibil cu 11 dacă diferenţa dintre suma cifrelor situate pe locurile impare şi suma cifrelor
situate pe locurile pare este multiplu al lui 11.
Exemplu: 1925 : 11=175; (9+5)-(1+2)=11
1012 : 11=92; (1+1)-(0+2)=0

Criteriul de divizibilitate cu 25
Un număr natural este divizibil cu 25 dacă numărul format din ultimele două cifre ale numărului este divizibil cu 25.
Exemplu. 25 | 3850 pentru că 25 | 50

Criteriul de divizibilitate cu 10, 100, 1000, 10.000, 100.000, 1.000.000 etc.

Un număr natural este divizibil cu 10 dacă ultima cifră a sa este 0, cu 100 dacă ultimele două cifre ale sale sunt 00,
cu 1000 dacă ultimele trei cifre ale sale sunt 000, cu 10.000 dacă ultimele patru cifre ale sale sunt 0000, cu 100.000
dacă ultimele cinci cifre ale sale sunt 00000, cu 1.000.000 dacă ultimele sase cifre ale sale sunt 000000 s.a.m.d.!
 Algoritmul lui Euclid
În matematică, algoritmul lui Euclid este o metodă eficientă de calcul al celui mai mare divizor comun (CMMDC).
El este denumit după matematicianul grec Euclid, care l-a descris în Cărțile VII și X din Elementele.[1]
CMMDC a două numere este cel mai mare număr care le divide pe ambele. Algoritmul lui Euclid exploatează
observația că cel mai mare divizor comun al două numere nu se modifică dacă numărul cel mai mic este scăzut din
cel mai mare. De exemplu, 21 este CMMDC al numerelor 252 și 105 (252 = 21 × 12; 105 = 21 × 5); întrucât
252 − 105 = 147, CMMDC al lui 147 și 105 este tot 21. Cum cel mai mare dintre cele două numere este redus,
repetarea acestui proces dă numere din ce în ce mai mici, până când unul dintre ele este 0. Când se întâmplă
aceasta, CMMDC este celălalt număr, cel nenul. Inversând pașii algoritmului lui Euclid, CMMDC se poate exprima
sub formă de suma celor două numere inițiale, fiecare înmulțite cu un întreg pozitiv sau negativ, de exemplu: 21 = 5
× 105 + (−2) × 252. Această proprietate importantă se numește identitatea lui Bézout.
Prima descriere rămasă a algoritmului lui Euclid este lucrarea lui Euclid intitulată Elementele (c. 300 î.e.n.), fiind
unul dintre cei mai vechi algoritmi numerici încă utilizați. Algoritmul original a fost descris doar pentru numere
naturale și lungimi geometrice (numere reale), dar algoritmul a fost generalizat în secolul al XIX-lea și la alte tipuri
de numere, cum ar fi întregii Gaussieni și polinoamele de o variabilă. Aceasta a dus la noțiuni moderne de algebră
abstractă, cum ar fi inelele euclidiene. Algoritmul lui Euclid s-a generalizat și pentru alte structuri matematice, cum
ar fi nodurile și polinoamele multivariate.
Algoritmul lui Euclid are numeroase aplicații practice și teoretice. Este un element cheie al algoritmului RSA, o
metodă de criptare cu chei publice des folosită în comerțul electronic. Este utilizat pentru a rezolva ecuațiile
diofantice, cum ar fi calcularea numerelor care satisfac mai multe congruențe (Teorema chinezească a resturilor)
sau inversul multiplicativ al unui corp. Algoritmul lui Euclid poate fi utilizat pentru a construi fracții continue, în
metoda lanțului Sturm pentru găsirea rădăcinilor reale ale unui polinom, și în mai mulți algoritmi moderni
de factorizare a întregilor. În fine, este o unealtă de bază pentru demonstrarea unor teoreme din teoria modernă a
numerelor, cum ar fi teorema celor patru pătrate a lui Lagrange și teorema fundamentală a aritmeticii (factorizarea
unică).
Algoritmul lui Euclid calculează eficient CMMDC a două numere oricât de mari sunt, deoarece nu necesită niciodată
un număr de pași mai mare decât de cinci ori numărul de cifre (în bază 10) al celui mai mic întreg. Gabriel Lamé a
demonstrat aceasta în 1844, marcând începutul teoriei complexității computaționale. În secolul al XX-lea s-au
dezvoltat metode de îmbunătățire ale eficienței algoritmului.
Cel mai mare divizor comun
Algoritmul lui Euclid calculează cel mai mare divizor comun (CMMDC) a două numere naturale a și b. Cel mai mare
divizor comun g este cel mai mare număr natural care îi divide pe a și pe b. Cel mai mare divizor comun este
adesea scris ca CMMDC(a, b) sau, mai simplu, ca (a, b),[2] deși a doua notație matematică este utilizată și pentru
alte concepte matematice, cum ar fi vectorii bidimensionali sau intervalele deschise.
Dacă CMMDC(a, b) = 1, atunci a și b sunt prime între ele.[3] Această proprietate nu depinde de primalitatea lui a și a
lui b.[4] De exemplu, numerele 6 și 35 nu sunt numere prime, deoarece ambele au doi factori: 6 = 2 × 3 și 35 = 5 × 7.
Cu toate acestea, 6 și 35 sunt prime între ele. Niciun alt număr natural în afară de 1 nu divide și pe 6 și pe 35,
deoarece ele nu au niciun factor prim în comun.
Fie g = CMMDC(a, b). Cum a și b sunt multipli ai lui g, ele pot fi scrise sub forma a = mg și b = ng, și nu există
niciun număr mai mare G > gpentru care aceasta să fie adevărată. Numerele naturale m și n trebuie să fie prime
între ele, deoarece orice factor comun poate fi scos din m și n pentru a-l face pe g mai mare. Astfel, orice alt
număr c care divide și pe a și pe b trebuie să-l dividă și pe g. Cel mai mare divizor comun g al lui a și b poate fi
definit ca divizorul comun care este divizibil cu orice alt divizor comun c.[5]
CMMDC poate fi vizualizat după cum urmează.[6] Fie o suprafață dreptunghiulară a pe b, și orice divizor
comun c care divide pe a și pe b. Laturile dreptunghiului pot fi divizate în segmente de lungime c, ceea ce împarte
dreptunghiul în pătrate de latură c. Cel mai mare divizor comun g este cea mai mare valoare a lui c pentru care
acest lucru este posibil. Pentru ilustrare, o suprafață dreptunghiulară de 24-pe-60 se poate diviza în pătrate de: 1-
pe-1, 2-pe-2, 3-pe-3, 6-pe-6 sau 12-pe-12. Deci 12 este cel mai mare divizor comun al lui 24 și 60. O suprafață
dreptunghiulară 24-pe-60 poate fi împărțită într-un grid de 12-pe-12 pătrate, cu două pătrate pe o latură (24/12 = 2)
și cinci pătrate pe cealaltă (60/12 = 5).
CMMDC a două numere a și b se poate defini ca produsul factorilor primi comuni ai celor două numere.[7] De
exemplu, întrucât 462 se factorizează în 2 × 3 × 7 × 11 și 1071 se factorizează în 3 × 3 × 7 × 17, cel mai mare
divizor comun al lui 462 și 1071 este egal cu 21 = 3 × 7, produsul factorilor lor primi comuni. Dacă două numere nu
au factori primi în comun, cel mai mare divizor comun al lor este 1—ele sunt prime între ele. Un avantaj important al
algoritmului lui Euclid este că el poate găsi CMMDC eficient fără să trebuiască să calculeze factorii
primi.[8][9] Factorizarea numerelor întregi mari este considerată a fi o problemă atât de dificilă încât multe sisteme
criptografice moderne se bazează pe ea.[10]
O definiție mai subtilă a CMMDC este utilă în matematica avansată, în particular în teoria inelelor.[11] Cel mai mare
divizor comun g al două numere a și b este și cel mai mic multiplu întreg al lor, adică cel mai mic număr de
forma ua + vb unde u și v sunt numere întregi. Rezultă că mulțimea multiplilor întregi ai lui a și b (mulțimea
numerelor de forma ua + vb) este aceeași cu mulțimea multiplilor întregi ai lui g (mg, unde meste întreg). În limbajul
matematic modern, Idealul format de a și b este ideal principal generat de g. Echivalența acestei definiții a CMMDC
cu celelalte definiții este descrisă mai jos.
CMMDC a trei sau mai multe numere este egal cu produsul factorilor primi comuni ai tuturor celor trei
numere,[12] care poate fi calculat luând CMMDC pe perechi de numere.[13] De exemplu,
CMMDC(a, b, c) = CMMDC(a, CMMDC(b, c)) = CMMDC(CMMDC(a, b), c) = CMMDC(CMMDC(a, c), b).
Astfel, algoritmul lui Euclid care calculează CMMDC al doi întregi este suficient pentru a calcula CMMDC al oricât
de mulți întregi.
Implementări
Implementările algoritmului se pot exprima în pseudocod. De exemplu, versiunea bazată pe împărțire trebuie să
fie programată ca[26]

function CMMDC(a, b)
while b ≠ 0
t := b
b := a mod b
a := t
return a

function CMMDC(a, b)
if a = 0
return b
while b ≠ 0
if a > b
a := a – b
else
b := b – a
eturn a