25 – octombrie – 2004

BUGET SI TREZORERIE
- curs -
-4-

Coordonatele politicii bugetare in

domaniul cheltuielilor publice

Politica bugetara in domeniul cheltuielilor publice trebuie sa stabileasca marimea

cheltuielilor, destinatiile lor si o structura optima a destinatiilor.
Politica bugetara in acest domeniu trebuie sa precizeze obiectivele de atins precum si
caile si metodele ce urmeaza a fi folosite pentru atingerea obiectivelor.
In ce priveste marimea cheltuielilor ea poate fi exprimata in marime absoluta, in
moneda nationala precum si procentual ca raport intre totalul cheltuielilor si valoarea PIB.
Volumul cheltuielilor exprimat in marime absoluta comparativ cu cel din anii anteriori arata
tendintele efortului facut de stat pentru solutionarea problemelor economico-sociale avute in
vedere in programele de guvernare.
Comparatia poate fi concludenta numai in masura in care cheltuielile sunt exprimate in
preturi, costuri, intrucat altfel nu pot da o imagine reala a evolutiei.
Dintre factorii care pot influenta cresterea cheltuielilor publice mentionam:
a) factorii demografici, respectiv: evolutia populatiei precum si modificarea structuri
acesteia pe varste si categorii socio-culturale. Cresterea populatiei determina
cresterea cheltuielilor publice pentru invatamant, sanatate, securitate sociala;
b) factorii sociali, respectiv preocuparea statului de a aloca resurse pentru
armonizarea veniturilor angajatilor din sectorul public precum si a pensionarilor si a
celor care necesita astfel de ingrijiri sociale;
c) urbanizarea constituie un factor de crestere al cheltuielilor publice antrenand
resurse financiare atat pentru crearea si dezvoltarea centrelor urbane cat si pentru
finantarea unor utilitati publice necesare mediului respectiv;
d) factorii de natura istorica actioneaza prin transmiterea de la o perioada la alta a
unor obligatii de plata pentru imprumuturile de stat facute in perioada anterioara.
Marimea cheltuielilor publice exprimata procentual fata de PIB arata cat din acesta
este prelevat pentru satisfacerea nevoilor publice ale colectivitatii. Nefiind alterat de evolutia
preturilor si nici de evolutia cursului valutar acest indicator permite comparatii atat pe plan
intern, cat si cu alte tari.
In tarile Ue sunt diferentieri ale procentului din PIB care se aloca satisfacerii nevoilor
colectivitatilor. Exista insa o tendinta generala de crestere a acestui procent de la 44,7% in
1980 la 48,3% in 1986 si la 50,2% in 1995.
Tendinta e de crestere in UE. Pe tari procente peste medie au inregistrat in 1995
Suedia la care alocarea resurselor inseamna 66,4% din PIB, Danemarca 61,1%, Finlanda
58,3%, Belgia 55%, Franta 53,9%.
In tara noastra ponderea cheltuielilor publice se situeaza cu mult sub media existenta
in UE. Se remarca si faptul ca dupa anul 2000 s-a inregistrat o tendinta de scadere a acestui
preocent, nivelul sau actual mentinandu-se si in perspectiva urmatorilor ani:
2000 – 38,1%
 2001 – 33,7%
2002 – 32,1%
2003 – 33,1%
2004 – 33,1%
2005 – 32,2%
2006 – 32,3%
2007 – 32,7%
Cu privire la destinatia cheltuielilor publice, la stabilirea destinatiilor acestora trebuie
pornit de la nevoile economico-sociale ce trebuie satisfacute in perioada respectiva.
In repartizarea veniturilor publice pe destinatii de cheltuieli trebuie avute in vedere si
alte corelatii cum ar fi: intre consum si formare de capital, intre investitii productive si cele
neproductive, precum si intre consumul individual si cel social.
In conditiile in care resursele financiare sunt limitate, iar destinatiile sunt concurentiale
e necesara utilizarea resurselor existente in conditii de maxima eficienta.
Politica cheltuielilor bugetare nu se mai poate limita la formula generica folosita in
trecut care era formulata sub forma regimului sever de economie. Ea trebuie sa urmareasca
evolutia sistematica a performantei cheltuielilor exprimata in general prin economicitate care
presupune minimizarea costurilor resurselor utilizate pentru o anumita activitate sau program
cu respectarea calitatii produselor si serviciilor.
Eficienta e un raport intre rezultatele activitatilor, sub forma de bunuri sau servicii, si
resursele utilizate pentru a le produce respectand un raport intre costuri si rezultat.
Eficacitatea e data de masura in care obiectivele au fost atinse iar rezultatele sunt la nivelul
avut in vedere.
Nevoia de a urmari cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare publice a determinat
introducerea in tara noastra incepand cu 2000 a fundamentarii cheltuielilor bugetare pe
programe elaborate de fiecare minister sau structura guvernamentala.
In mod experimental astfel de finantari au fost introduse la 8 ministere in 2000, la 13 in
2001, actiunea fiind generalizata la toate structurile guvernamentale incepand cu 2002.
Aceasta cerinta a fost formulata in mod expres si in Legea finantelor publice 500/2002
care prevede aceasta obligativitate de fundamentare a problemelor pe programe, a introdus
de asemenea obligativitatea evidentierii cheltuielilor si pe aceste programe, precum si
obligatia fiecarei structuri guvernamentale de a raporta anual modul de indeplinire a
programului respectiv si a indicatorilor de eficienta si eficacitate avuti in vedere la aprobarea
cheltuielilor respective.
Fiecare program care sta la baza alocarii fondurilor trebuie sa prezinte scopul
acestora, obiectivele, indicatorii fizici sau de eficienta care trebuie realizati, precum si sursele
de acoperirere a cheltuielilor aprobate pentru programele respective care pot fi din bugetul
de stat, finantari externe rambursabile, nerambursabile, donatii, sponsorizari.
Aceste programe sunt de regula esalonate pe mai multi ani pentru a se urmarii
continuitatea finantarii si realizarea acestora.