Sunteți pe pagina 1din 6

CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

Circuitul apei în natură (numit și ciclul hidrologic sau ciclul apei)


este procesul de circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei
Pământului. Acest proces este pus în mișcare de radiația solară
și de gravitație. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa își
schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă
sau gazoasă. Apa se mișcă dintr-un element component al
circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin
diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt
evaporația, transpirația, infiltrația și scurgerea. Științele care se
ocupă cu studiul mișcării apei în cadrul acestui circuit sunt
hidrologia și meteorologia.
Procese fizice
Nu se poate găsi un punct în care începe sau se termină ciclul natural al apei.
Moleculele de apă se mișcă în mod continuu de la un compartiment sau rezervor al
hidrosferei la altul, prin diferite procese fizice.
În principiu, ciclul apei constă din următoarele procese:
Evaporarea este procesul prin care apa se transferă de la suprafața oceanelor și a altor
corpuri de apă în atmosferă. Acest transfer implică o schimbare de stare de agregare a
apei, din stare lichidă în stare gazoasă. Sursa de energie a acestui proces o constituie
energia solară. Pe lângă aceasta, apa se mai elimină în atmosferă prin transpirația
solului, plantelor și, în mult mai mică măsură, cea a animalelor, numită
evapotranspirație. Aproximativ 90% din apa din atmosferă provine din evaporație și
numai 10% din evapotranspirație.
Advecția este procesul de transfer al unei proprietăți atmosferice (căldură, frig,
umiditate, vorticitate) prin mișcarea orizontală a masei de aer. În cazul circuitului apei
este vorba despre procesul de mișcare a apei în stare solidă, lichidă sau gazoasă prin
atmosferă. Fără advecție, apa evaporată de pe suprafața oceanelor nu s-ar putea
deplasa pentru a ajunge deasupra uscatului unde să producă precipitații.
Condensarea este procesul prin care vaporii de apă din aer se transformă în picături
lichide de apă, formând nori sau ceață.
Precipitațiile sunt constituite din apa care s-a condensat în atmosferă și cade pe
suprafața pământului. Forma de precipitații care apare cel mai frecvent este ploaia, alte
forme fiind zăpada, grindina, chiciura, lapovița și prelingerea de apă din ceață.
Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau zăpadă) se
transformă direct în vapori, fără a mai trece prin starea lichidă.
Intercepția prin foliaj este partea din precipitații care este interceptată de frunzișul
plantelor și care, în timp, se evaporă fără a mai ajunge la suprafața solului. Cantitatea
de apă interceptată depinde de durata ploii, de viteza vântului, de temperatură, de
densitatea frunzișului și de alți factori mai puțin însemnați. Infiltrația este procesul de
pătrundere a apei de la suprafața solului în interiorul solului, prin umplerea golurilor
dintre particulele de sol.
Topirea este procesul de transformare a apei din starea solidă (gheață sau zăpadă) în
stare lichidă.
Scurgerea este procesul prin care apa se mișcă la suprafața sau sub suprafața solului.
În această mișcare se poate face distincție între:
 scurgerea de suprafață este scurgerea care are loc pe suprafața solului, având
de obicei loc în straturi subțiri sau în șuvoaie, acoperind cea mai mare parte a
solului;
 scurgerea în albii este procesul care are loc în albii, în care se concentrează apa
provenind din scurgerea de suprafață, formând pâraie, râuri și fluvii;
 scurgerea subterană este scurgerea care are loc sub suprafața solului, fie prin
stratele freatice, fie prin stratele acvifere de adâncime. Apa din stratele subterane
se reîntoarce la suprafață fie prin izvoare, fie prin infiltrație în râuri, oceane sau
alte rezervoare de suprafață.
Capilaritatea este mecanismul care asigură mișcarea verticală a apei subterane.
În principiu, apa se evaporă de la suprafața oceanelor, formează nori din care apa cade
sub formă de precipitații pe pământ și apoi se scurge înapoi în oceane. Totuși
moleculele de apă nu își efectuează în mod necesar mișcarea în această ordine. Înainte
de a se reîntoarce în ocean, o moleculă de apă poate să fi fost evaporată, condensată,
precipitată și scursă de repetate rânduri sau poate să fi urmat o cale mai scurtă și să fi
fost precipitată direct în ocean, fără a mai parcurge celelalte componente ale ciclului.
CIRCUITUL AZOTULUI ÎN NATURĂ

Circuitul azotului în natură (sau ciclul azotului) reprezintă procesul de


circulație continuă a azotului în atmosferă, scoarța terestră, organismele
animale și cele vegetale, în decursul căruia acest element chimic trece prin
diverse forme și combinații chimice. Astfel, de exemplu, azotul poate exista
în stare gazoasă, sau ca nitrat, nitrit, amoniac sau intra în componența a
diverși compuși organici. Transformările survenite în cursul ciclului azotului
pot să fie parte a unor procese biologice sau nebiologice.

Ciclul biogeochimic al azotului este relativ perfect, deoarece pe măsură ce


acest element este consumat, mecanisme de feed-back readuc azotul din
nou în circuit.

În ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în special sub formă


moleculară în atmosferă și compuși ai azotului în sol. Formele azotului
accesibile pentru plante sunt azotații. O sursă de obținere a azotaților
pentru plante o constituie organismele fixatoare de azot atmosferic. De
exemplu, Bacteria radicicola fixează până la 280 kg azot/ha/an.

În procesul de fixare a azotului participă și unele metale tranziționale,


printre care mai frecvente sunt fierul și molibdenul. După ce sunt înglobați
în protoplasma plantelor, azotații sunt preluați de animale și incluși în
protoplasma acestora de unde o parte trec în uree, iar alta, după moartea
organismelor, sub acțiunea bacteriilor se transformă în amoniac.

Altă sursă de amoniac o reprezintă descărcările electrice din atmosferă și


emanațiile vulcanice; o parte din acest amoniac ajunge în corpul plantelor,
iar altă parte, sub influența bacteriilor se transformă în nitriți și nitrați.
Parțial, nitriții, sub acțiunea microorganismelor denitrifiante pot ajunge din
nou în atmosferă sub formă de azot molecular.
În prezent, circuitul biogeochimic al azotului este modificat în parte, datorită
influenței factorilor antropici printre care cel mai important este poluarea.
Procesele industriale de fixare a azotului atmosferic pentru a produce
îngrășăminte chimice constituie, de asemenea, o altă cauză de perturbare
a circuitului biogeochimic al azotului.