LEGEA ANTIDUMPING A S.U.A.

RETORICĂ vs. REALITATE

De Brink Lindsey

Mihalache Violeta, Jainea Andra, Slamnea Elena-grupa 934, Seria C

LEGEA ANTIDUMPING A S.U.A.

RETORICĂ vs. REALITATE

Concret…ce presupune acest studiu?

Acest studiu realizat de Brink Lindsey pune în discuţie legea antidumping a S.U.A. şi
încearcă să răspundă la întrebarea: aceasta lege antidumping îşi atinge obiectivele?

Conform adepţilor, ea asigură un ‘comerţ corect’ compensând astfel dereglările pieţei cauzate
de guvernele străine, cu alte cuvinte vizează practicile tarifare neloiale (preţuri
discriminatorii şi vânzari sub costuri), deci protecţionismul, cartelurile, subvenţiile şi alte
defecte de structura din pieţele externe.

In urma evaluării rezultatelor unor investigaţii (ale Departamentului Comercial al SUA) pe

probleme de dumping asupra a 141 de companii, realizată de B. Lindsey au fost descoperite 107
companii din China, Japonia, România, Italia ş.a. care practicau dumpingul. Aşadar studiul a
arătat că există o discrepanţă între discursul/retorica partizanilor acestei legi şi ceea ce se
întâmplă în realitate.

Legea aşa cum este ea editată nu prezintă concret în ce anume constau preţurile discriminatorii
şi vânzările sub costuri. Din cele 5 metode de calcul utilizate în măsurarea dumpingului, numai
una are relevanţă în depistarea preţurilor discriminatorii care dereglează piaţa şi niciuna nu
verifică dacă vânzările sunt sub costuri. Mai mult decât atât legii îi lipseşte mecanismul prin care
să se verifice dacă practicile tarifare, pe care le cataloghează drept neloiale, au vreo legătură cu
politicile de piaţă externe.

Susţinătorii legii antidumping ce spun?

Ei văd această lege drept un zid în calea practicilor comerciale/tarifare neloiale externe. Aceştia
susţin că dumpingul provine din politicile intervenţioniste ale guvernului şi din diferenţele
structurale care există între economiiile naţionale, prin urmare distorsiunile pieţei oferă firmelor
străine un avantaj competitiv neloial pe piaţa S.U.A, ele putâd să vândă la preţuri mai reduse
decât ar fi posibile dacă ar exista o piaţă cu condiţii normale.

Este cert faptul că importurile ieftine pot să prejudicieze firmele importatoare care se găsesc în
raporturi de concurenţă, dar în acelaşi timp de pe urma aceloraşi importuri beneficiază
companiile americane şi milioanele de consumatori care cumpără de la aceste companii.

Aşadar din cele de mai sus reies două întrebări care stau la baza acestui studiu comerţ liber vs.
‘comerţ corect’:

1. De ce este adecvat să scrifici interesele unor americani pentru interesele altora?

 2. Sunt interesele firmelor importatoare competitive reprezentative pentru marea majoritate a
intereselor economice naţionale?

Direcţionarea avantajelor artificiale

Cele două forme ale dumpingului: preţurile discriminatorii şi vânzările sub costuri conferă un
avantaj artificial producătorilor străini atunci când vând în S.U.A. Aşadar vânzările în S.U.A. la
preţuri mai reduse decât în ţara de origine semnalează existenţă unei pieţe protejate în ţara
producătorului, lucru confirmat şi de Greg Mastel un susţinător hotărât al legii antidumping.

În cazul vânzărilor sub costuri situaţia este aproximativ asemănătoare cu cea a preţurilor
discriminatorii, datorită existenţei unei pieţe interne protejate. Profiturile foarte mari ‘de acasă’
permit companiilor să suporte pierderi în străinatate şi în acelaşi timp subvenţiile acordate de
guverne pot propulsa o companie în ciuda pierderilor sale.

O primă argumentare pentru legea antidumping este mai mult de natură politică decât
economică; conceptul după care aceasta se ghideaz este legitimitatea mai degrabă decât eficienţa.
Conform acestui criteriu legitimitatea fluxurilor comerciale internaţionale şi în ultimă instanţă
susţinerea politică pentru menţinerea acestor fluxuri este condiţionată de negarea beneficiilor
obţinute de competitori din avantajele neloiale şi în acest fel se asigură un anumit nivel ‘comun’
de realizare a fluxurilor comerciale, concept la care subscrie şi OMC.

Scopul acestui studiu nu este acela de a clasifica avantajele competitive ca fiind ‘naturale’ sau
‘artificiale’, ci de demonstra dacă ceea ce se întâmplă în realitate în materie de antidumping
corespunde cu retorica acestui concept.

Îşi atinge această lege scopurile?

Luând în cosiderare faptul că această lege a fost introdusă pentru a compensa efecte apărute pe
piaţă datorate politicilor guvernamentale, Linsdey analizează eficacitatea ei în două etape:
studiază metodele de calculare ale dumpingului (ratele) şi plecând de la ideea că legea îşi atinge
cu adevărat scopurile verifică dacă practicile tarifare neloiale sunt indicatori solizi ai
dereglajelor existente pe piaţă.

Dacă considerăm prima etap, putem vorbi despre 5 metodologii de calcul al ratelor
antidumpingului:

a) metoda comparării preţurilor din S.U.A. cu preţurile de pe piaţa de origine a mărfurilor (cea
mai utilizată/populară)
b) metoda comparării preţurilor din S.U.A. cu preţurile a trei ţări luate ca referinţă.
c) metoda ‘valorii construite’ (D.C.1 compară preţurile din S.U.A. cu costul total de producţie
la care se adugă o parte din profit din ţara de origine)

1
D.C – Departamentul de Comert al S.U.A.
 d) metoda ‘datelor disponibile’(sunt utilizate datele existente în baza de date a D.C. dacă
producătorul respectiv nu procură la timp toate informaţiile legate de preţuri şi costuri)
e) metoda economiilor non-piaţa (NME, ţările cu astfel de economii sunt China şi ţările din
fostul bloc sovietic).

Şi-au demostrat eficienţa aceste metode de calcul?

Conform acestui studiu se pare că nu pe atât de mult pe cât se aşteptau cei din cadrul D.C.
Facând referire la preţurile discriminatorii numai o singură metodă încercă să descopere
diferenţe relevante de preţ la nivel internaţional şi niciuna nu pare să determine dacă apar vânzări
sub costuri.

D.C. realizează, aşa cum reiese din acest studiu, aceste calcule fară să ţină cont de eventuale
diferenţe dintre produse şi de aceea criticii conceptului antidumping s-au concentrat pe aceste
asimetrii care produc o atitudine părtinitoare în ceea ce priveşte aflarea diferenţelor de preţ. În
orice caz, afirmaţiile legate de dumping ce au fost făcute în petiţiile antidumping sunt adesea
bazate pe estimări ale ‘valorii construite’, aşadar sunt incapabile să justifice existenţa unor
preţuri discriminatorii sau a unei pieţe protejate.

Dacă legea antidumping abia ţinteste spre preţuri discriminatorii, când vine vorba despre
vânzări sub costuri ea nu demonstrează mai nimic, deoarece niciuna dintre metodele D.C. nu
arată dacă vânzările de mărfuri importate merg pe pierdere.

Rezultatele care confirmă cele afirmate mai sus sunt cele extrase din analiza celor 141 de
companii.

În continuare, autorul prezintǎ o analizǎ fǎcutǎ departamentelor de comerț care au intrat ȋn

anchetele antidumping ȋntre 1995-1998. Astfel ȋn eşantionul de 141 de companii s-a obținut o
marjǎ de dumping de 44,68%. Însǎ acesta ajunge la concluzia cǎ nu existǎ suficiente informații
disponibile publicului pentru a se face distincția ȋntre diferențele de preț internaționale şi de
’’zgomotul’’ marjelor de dumping generate de acele metodologii care nu detecteazǎ diferențele
de preț.
Dorind sǎ ilustreze faptul cǎ prin amestecarea metodologiilor de calcul se creeazǎ
distorsiuni, acesta a recalculat marja de dumping a unei firme din Taiwan, cu ajutorul unui
program utilizat de cǎtre Departamentul de Comerț, dar au fost fǎcute doar comparații ’’price to
price’’. Marja de dumping a scǎzut cu aproape douǎ treimi, de la 7.56% la 2.74%.
În concluzie, legile antidumping sunt ineficiente la identificarea prețurilor discriminatorii
cauzate de piețele sanctuar.
Prezintǎ 2 exemple specifice ale modului ȋn care determinǎrile bazate pe costuri creeazǎ
aceste distorsiuni. Un exemplu este firma PT Dieng Djaya̸ Surya Jaya, firmǎ indonezianǎ,
producǎtoare de conserve cu ciuperci, al doilea exemplu China Metallurgical Import and Export
Company, firmǎ ce se ocupǎ cu tǎierea plǎcilor de otel. S-a stabilit profitul egal cu 0, dupǎ
recalculare, marja de dumping a scǎzut de la 7.94% la 4.88% ȋn cazul firmei indoneziene şi de la
17.33% la 5.43% ȋn cazul firmei chinezeşti.
Un subtitlu interesant al articolului este ’’Denaturare a pieței presupusǎ, nu doveditǎ’’.
Dovezile aratǎ cǎ pânǎ acum legea antidumping este predispusǎ la gǎsirea de dumping chiar şi
atunci când nu existǎ o discriminare de preț sau vânzare sub costuri. Dar existǎ o problemǎ mai
profundǎ. Sunt constatate anumite practici tarifare care indicǎ existența unei denaturǎri a pieței
creatǎ de guvern. Dar aceastǎ ipotezǎ este nejustificatǎ.
Diferențele de preț internațional pot dezvǎlui o piațǎ internǎ sanctuar. Vânzǎrile sub
costuri, ȋn anumite circumstanțe, pot semnala o denaturare a pieței datoritǎ guvernului, dar asta
nu ȋnseamnǎ cǎ o şi semnaleazǎ. Existǎ multe alte posibile explicații dar care se referǎ la
practicile comerciale normale, neavând legǎturǎ cu un avantaj competitiv abuziv, nedrept.
Autorul afirmǎ de asemenea cǎ nu existǎ nici o legǎturǎ ȋntre gradul de protecție relativǎ pe
piața internǎ şi gama marjelor de dumping constatate, dupǎ o comparație ȋntre piața americanǎ şi
alte 18 piețe. Chiar dacǎ un producǎtor strǎin se bucurǎ de o mai mare protecție pe piața internǎ
decât o companie americanǎ pe piața lor, cazul unui avantaj competitiv ȋncǎ nu a fost stabilit.
Producǎtorul strǎin poate fi capabil sǎ perceapǎ prețuri mai mari pe piața internǎ dar de
asemenea va fi ȋmpovǎrat de costuri mai ridicate. În consecințǎ, rentabilitatea acestuia nu poate fi
superioarǎ celei a concurenților din SUA. Si chiar dacǎ o companie are supraprofit, nu obține un
avantaj semnificativ ȋn cazul ȋn care piața sa internǎ este mult mai micǎ decât piața SUA. O ratǎ
mare de profit realizatǎ pe câteva vânzǎri nu va oferi suficiente ’’provizii’’ care sa dea
oportunitǎți semnificative pentru subvenționarea vânzǎrilor sale din SUA.
Anchetele antidumping fac paşi greşiți ȋn cazurile de discriminare a prețurilor, nu se face
distincția ȋntre acele prețuri care reflectǎ piețe sanctuar şi acelea care sunt atribuite factorilor
comerciali normali. Existǎ de fapt, multe motive pentru a practica prețuri mai mari pe o piațǎ
decât pe alta şi existența acestor diferențe de preț, ȋn timp, dovedeşte cǎ piața pe care se practicǎ
prețul mai ridicat, se ȋnchide.
Diferențele de preț internațional pot apǎrea atunci când statutul firmei diferǎ ȋntre piețele
naționale. O firmǎ producǎtoare de bunuri de consum se poate bucura de recunoaştere de brand
pe piața de origine şi astfel sǎ practice un preț mai mare, ȋn timp ce ȋn strǎinǎtate brandul poate fi
mai putin valoros şi implicit şi prețul va fi mai mic. Firma este expusǎ la o presiune mai mare de
stabilire a prețului ȋn strǎinǎtate decât acasǎ şi ȋn consecințǎ, va fi nevoitǎ sǎ accepte un preț mai
mic asupra vânzârilor la export. Noii intrați pe piațǎ, vor trebui sǎ petreacǎ mai mult imp pentru
a depǎşi brandurile existente, loialitatea clienților. Ei pot compensa avantajul tradițional şi pot
smulge cota de piațǎ prin introducerea unui produs superior, printr-o publicitate mai eficientǎ sau
prin oferirea unui preț mai mic. Diferențele de preț pot rezulta şi din condițiile şi structurile
pieței ȋn care firma opereazǎ, acestea variazǎ de la o țarǎ la alta. Concentrarea pe o piațǎ,
capriciile culturii de afaceri, comportamentul concurențial, toate astea determinǎ diferențe de
preț care reflectǎ factori comerciali puri, nu au nimic de a face cu intervenții guvernamentale sau
piețe sanctuar.
Cei care susțin antidumpingul sunt de altǎ pǎrere. În lipsa impozitelor, a barierelor de
piațǎ se va ajunge ca produsele de pe piața mai ieftinǎ sǎ fie cumpǎrate şi vândute pe piața mai
scumpǎ, ceea ce va duce la creşterea cererii, mǎrirea gradului de aprovizionare şi ȋn final la o
egalitate a prețurilor pe cele 2 piețe. Însǎ asta se ȋntâmplǎ teoretic, practic lucrurile stau altfel.
Pentru a sprijini aceastǎ afirmație, luǎm ȋn considerare miliardele de dolari ale pieței gri sau
importuri paralele care pǎtrund ȋn SUA. Sunt produse copiate, dar care nu au autorizația
producǎtorului, sunt importate prin canale neoficiale(produse cosmetice, IT). Astfel, existența
acestei piețe gri care persistǎ de ani de zile dovedeşte cǎ aceste diferențe de preț vor continua .

Vânzările sub nivelul costului şi dereglările pieţei

Precum preţurile discriminatorii reflectă existenţa unor dereglări la nivelul pieţei, şi preţurile sub
nivelul costului de producţie pot fi asociate cu un comportament anormal al pieţei.

Motivul cel mai întalnit pentru vânzările pe pierdere nu este altul decât o piaţă normălă,
sănătoasă şi cimpetitivă. De exemplu, în SUA, în 1995 din cele 4,47 de milioane de corporaţii
care şi-au primit taxele, doar 2,46 milioane (55%) au înregistrat profit net. Până nici cele mai
puternici companii nu sunt imune pierderilor. Două exemple sunt elocvente în acest sens:
General Motors care a înregistrat pierderi trei ani la rând, din 1990 până în 1993, în valoare de
11,4 miliarde $ ( înainte ca taxele să fie deduse) şi IBM care a afişat pierderi de 17,8 miliarde $(
înaintea de deducerea taxelor), ceea ce înseamnă o pierdere de 14 centi pentru fiecare dolar
încasat.

Vânzările pe pierdere indică o varietate de fenomene normale ce au loc pe piaţă,cum ar fi ieşirea

de pe piaţă a companiilor ce au dat faliment. În alte cazuri, pierderile sunt temporare şi sunt
cauzate de greşeli ale companiilor sau a mediului de afacri neprielnic, dar acest companii pot
corecta greşelile şi astfel reveni la normal. În perioadele de declin economic, este mai raţional
din punct de vedere economic să produci pe pierdere decât să reduci producţia.De exemplu, pot
exista beneficii strategice pe termen lung ce însoţesc o anumită poziţie de piaţă, astfel
menţinerea ca leader pe o perioadă de declin economic poate maximiza profitabilitatea pe termen
lung.

Pentru companiile tinere pierderile sunt ,de fapt, o regulă deoarece investiţiile sunt pe primul loc,
de-abia apoi urmând încasarea acestora. Şi companiile cu o dezvoltarea rapidă , în aceste
condiţii, înregistrează pierderi semnificative. Exemplul concludent este cel al companiei
Amazon.com care în trei ani a reuşit sa devină al treilea vânzător de cărţi din ţară, fără a obţine
însă profit. În 1998, în ciuda creşterii de patru ori a vânzărilor (de la 147.8milioane$ la
610milioane$) pierderea netă a fost de 124,5 milioane dolari.Însă aceste pierderi făcau parte din
strategia de dezvoltare a companiei care urmărea să crească cît mai repede posibil pentru a atinge
poziţia de lider şi a obţine profitabilitate pe tremen lung.

Chiar şi pentru companiile consacrate, pierderile la produsele noi sunt un lucru normal, astfel că
în virtutea fenomenului“curba invatarii”, costurile de producţie tind să scadă proporţional cu
creşterea volumului producţiei. Ştiind acest lucru, de multe ori preţul la noile produse este sub
nivelul costurilor urmărindu-se creşterea volumui vânzărilor şi depăşirea curbei. O astfel de
strategie urmăreşte maximizarea profitabilităţii pe tot ciclul de viaţă al produsului, fiind utilizată
mai ales în cazul produselor high-tech ca semiconductoarele , dar şi în alte industrii.

În cele din urmă, companiile trebuie să obţină profit pentru a rămâne pe piaţă, prin urmare
produsele care nu generează profit mai devreme sau mai târziu fiind eliminte din linia de
producţie. Cu toate acestea există câteva excepţii, cum ar fi de exemplu în cazul firmelor ce
produc mai multe produse-multiproduct firm care folosesc strategia “croos-subsidization” pentru
a-şi maximiza profitul per ansamblu , în sensul că practică un preţ ce aduce pierderi la un produs
pentru a încuraja vânzări mai ridicate la un alt produs mai profitabil.

Vânzarea sub costul total mediu de producţie este posibilă şi în cazul produselor alăturate( două
sau mai multe bunuri produse în acelaşi proces de producţie, de exemplu diferite minereuri
extrase în aceaşi operaţiune de minerit ). În cazul acestor produse în funcţie de modul în care
sunt alocate costurile un astfel de coprodus poate înregistra profit sau pierdere.In ceea ce priveşte
decizile ce trebuie luate după ce bunurile au fost separate este necesară concentrarea pe costul
marginal şi nu pe cel mediu.

Economiştii explică existenţa firmelor care produc mai multe produse prin intermediul
beneficiilor împărţirii costurilor, concept cunoscut sub denumirea de economie de scop.
Economia de scop este definită în termini de cost relative, adică se produc mai multe produse
intr-o singură fabric,această situaţie fiind opusă celei de a produce separat in două sau mai multe
fabrici.

Prin urmare, vânzările sub nivelul costului de producţie înseamnă mai mult decât prezenţa guvernului
din cauza dereglerilor existente pe piaţă. Cu toatete acestea, legea antidumping ignoră aceste aspect şi
prin urmare această lege penalizează măsurile comerciale normale care nu nimic de a face cu comerţul
neloial.

Pentru ca atenţia guvernului să se îndrepte către vânzările sub costuri, pierderile suferite de
companii trebuie sa fie ori acute( vânzări sub nivelul costurilor variabile) ori cronice(pierderi pe
mai mulţi ani). Legea antidumping din prezent nu diferenţiază însă aceste tipuri de pierderi.

O examinare a doua situaţii reflect ă această omisune. În ceea ce priveşte pierderile acute,
marjele de dumping pentru companiile Liaoning şi Dieng/Surya Jaya au fost recalculate şi
acestea au dispărut complet: pentru Liaoning a scazut la 0( de la 17,33%), iar pentru Dieng/Surya
Jaya la 0,04% (de la 7,94%).
În cazul pierderilor cronice, perioada de investigare în cazurile antidumping desfaşurate de
Departamentul De Comerţ durează doar 12luni, perioadă insufientă pentru a putea determina
dacă pierderile sunt cauzate de un declin temporar sau dacă fac parte dintr- o strategie de creştere
pentru o companie nouă sau un produs nou.

Dincolo de faptul că departamentul de Comerţ nu examinează dacă o pierdere este acută sau
cronică sau dacă are la bază un argument comercial , acest departament nu cercezează dacă
vânzările sub costuri sunt legate de intervenţiile guvernamentale de pe piaţa de origine. Nu este
investigat dacă aceste bariere comerciale sau alte restricţii asupra concurenţei crează o piaţă
internă sanctuar care finanţează pierderile din strainătate, dacă producătorul străin primeşte
garanţii guvernamentale, împrumuturi, scutiri de taxe sau altă formă de sprijin pentru pierderi
sau dacă există probleme structurale în politica economică a tării care să împiedice reacţiile
normale ale pieţei la pierderi.

Concluzii

Legea antidumping este considerată a fi un remediu pentru dereglările pieţei cauzate de

intervenţia guvernelor străine. Cu toate acestea, metodele prezente de determinare ale
dumpingului eşuează să facă diferenţa între practicile comerciale normale de stabilire a preţului
şi cele care reflectă dereglările pieţei cauzate de intervenţia statului şi drept rezultat nu face decât
să pedepsească practicile comerciale normale.

O lege antidumping care este bine fundamentată ar trebui să arate complet diferit de cea prezentă
şi să sufere reforme drastice după cum urmează.

Dumpingul prin preturi discriminatorii

O determinare corectă a dumpingul prin preturi discriminatorii ar trebui să includă următoarele

aspecte:

1. Măsurarea corespunzătoare la nivel internaţional a discriminării prin preţ

2. Politicile guvernamentale care izolează piaţa internă a producătorului strain de competiţia
externă
3. Profiturile ridicate ale producătorului strain pentru vânzările interne
4. O piaţă internă relativ mare

Dumpingul sub cost

O determinare corectă a dumpingul sub costul de producţie ar trebui să includă următoarele

aspecte:

1. Vânzări sub cost acute sau cronice

2. Absenţa expilcaţiilor comerciale pentru pierderi
3. Politici guvernamentale care inhiba comportamentul normal al pieţei la pierderi cronice
sau acute.