Notă: Durata alocată pentru studierea informațiilor prezentate în acest modul este de

aproximativ 6 ore.

Modulul 9: Concurența neloială

Obiectivele învățării

După parcurgerea informațiilor din cadrul acestui modul veți putea să:
1. Oferiți exemple de concurență neloială.
2. Prezentați și explicați categoriile majore de concurență neloială.
3. Explicați unele dintre diferențele de abordare a concurenței neloiale între diferite
țări.

Introducere

Acest modul prezintă conceptul de concurență neloială. Modulul va prezenta

tipurile de acțiuni ce ar putea fi considerate ca reprezentând concurență neloială și
explică sancţiunile ce pot fi aplicate, împreună cu obligațiile pe care trebuie să le
îndeplinească statele pentru a asigura o concurență loială. Conceptul de concurență
neloială a fost dezbătut de mai mult timp și a fost menționată ca parte a domeniului
protecției proprietății intelectuale încă de la momentul anului 1900, pe parcursul
revizuirii de la Bruxelles a Convenției de la Paris.

Ce este concurența neloială?

Articolul 10bis (2) al Convenției de la Paris definește actul de concurență neloială

ca fiind “orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau
comercială”.

Articolul 10bis (3) continuă prin a menţiona actele care sunt interzise în mod
special:
1. „orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent;
2. afirmațiile false, în exercitarea comerțului, care sunt de natură a discredita
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent;
3. indicațiile sau afirmațiile a căror folosire, în exercitarea comerțului, este
susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație,
caracteristicile, aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor.”
 CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

Pe parcursul acestui modul vom prezenta exemple mai detaliate de tipuri de acte
ce pot fi clasificate ca fiind concurență neloială; pentru moment, vă invităm să
răspundeţi la acest CAE:

CAE 1: Care dintre următoarele acte vi se par a se încadra în categoria

concurenței neloiale?

1. Un anunț publicitar conform căruia iaurtul produs de competitor nu conține

lapte de vacă.
2. O afirmație falsă potrivit căreia un concurent era pe punctul de a-şi declara
falimentul.
3. Alegerea unei sigle foarte puțin diferite de cea a unui concurent.
4. Furtul designului secret al produsului realizat de către un competitor.
5. Furtul unui întreg lot inițial de produse noi realizate de către un competitor.

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 1

Toate exemplele prezentate mai sus sunt exemple de acţiuni incorecte, însă
răspunsurile de la punctele 1-4 reprezintă tipuri de concurență neloială și ar putea fi
abordate făcând recurs la oricare dintre prevederile legale menite să combată
concurența neloială. Exemplul final de la punctul (5) reprezintă pur şi simplu un furt și ar
putea fi abordat aşa cum se procedează în cazul oricărei infracţiuni.

Prin urmare, concurența neloială este, în versiunea sa cea mai simplă, o practică
înşelătoare. Desigur, conceptul de practică înşelătoare este mai dificil de definit cu
precizie și trebuie încadrat în legislaţia naţională a fiecărei ţări în parte. Aceste dispoziţii
ale legii naționale stabilesc mediul comercial și juridic, asigură caracterul echitabil în
domeniul concurenței și, în consecință, vin în completarea protecției oferite drepturilor
de proprietate intelectuală.
 Nevoia de protecție

Experiența a dovedit că nu există prea multe speranțe legate de posibilitatea

instituirii echităţii în domeniul concurenței doar prin intermediul acţiunii libere a forțelor
pieţei. În teorie, consumatorii, din poziția lor de arbitri ai jocului economic, pot descuraja
antreprenorii incorecţi prin ignorarea bunurilor sau serviciilor comercializate de aceștia
și favorizarea competitorilor onești. Realitatea, însă, este alta. Pe măsură ce situația
economică devine din ce în ce mai complexă, consumatorii devin din ce în ce mai puțin
capabili să acționeze din poziția de arbitrii. Adesea, aceștia nu sunt nici măcar în
măsură să identifice de unii singuri actele de concurență neloială, darămite să mai şi
reacționeze în consecință. Într-adevăr, consumatorul este cel care trebuie să fie protejat
împotriva concurenței neloiale, în acelaşi timp cu competitorul onest.

Corectitudinea pe piață nu poate fi asigurată numai prin protejarea drepturilor de

proprietate industrială. O serie largă de acte de concurenţă neloială, cum ar fi
publicitatea înșelătoare și încălcarea secretelor comerciale, nu sunt de obicei tratate de
legile specifice privind proprietatea industrială. Legislaţia în domeniul concurenței
neloiale este, prin urmare, necesară fie pentru a completa legile privind proprietatea
industrială, fie pentru a acorda un tip de protecție pe care nicio astfel de lege nu o poate
oferi.

Topic 1: Cum se raportează legile privind concurența neloială la dispoziţiile

legislative menite să combată abuzul de poziție dominantă pe
piață?

Normele privind prevenirea concurenței neloiale și cele privind prevenirea practicilor

comerciale restrictive (legislaţia antitrust) sunt interdependente: ambele vizează
asigurarea funcționării eficiente a unei economii de piață. Cu toate acestea, ele
acţionează în moduri diferite. Legislaţia antitrust are în vedere păstrarea caracterului
liber al competiţiei prin combaterea restricțiilor asupra comerțului și abuzurilor de putere
economică. Prin urmare, aceasta este direcţionată în principal în sensul încurajării
eficienţei economice prin protejarea posibilităţii de intrare pe piaţă, prin identificarea şi
urmărirea cartelurilor şi practicilor de fixare a preţurilor prin înţelegeri, prin evaluarea şi
posibila intervenţie asupra fuziunilor şi achiziţiilor de companii. Legislaţia privind
combaterea concurenței neloiale, pe de altă parte, are în vedere asigurarea
corectitudinii competiţiei prin forțarea tuturor participanților să respecte aceleași reguli.
Aceasta, în mod tradiţional, a avut ca scop să protejeze companiile în faţa practicilor
comerciale înşelătoare şi comerţului practicat cu nerespectarea regulilor, în timp ce, la
ora actuală, aceste dispoziţii vizează în mod egal preocupările legate de protecţia
consumatorilor, asigurând transparenţa şi corectitudinea în practicile de afaceri şi
publicitate (inclusiv în cadrul contractelor standard între marile companii de utilităţi şi
consumatori), şi protejând în acelaşi timp consumatorii de fraudă, în mod special în
cazul celor vulnerabili (cei foarte tineri şi cei în vârstă). Cu toate acestea, ambele
categorii de dispoziţii legale sunt la fel de importante, deși din perspectiva unor aspecte
diferite, și se completează reciproc.
 CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

CAE 2: Care dintre următoarele motive justifică necesitatea unor legi privind
combaterea concurenței neloiale?

1. Oferirea „unui teren pe care se joacă cu aceleaşi reguli” pentru toți

competitorii, atât cei existenți cât și cei potențiali.
2. Pentru evitarea abuzului de putere monopolistă.
3. Pentru a contribui la asigurarea unei piețe libere funcţionale.
4. Pentru a evita încălcarea drepturilor referitoare la brevete.
5. Pentru a asigura respectarea protecției oferite mărcii de fabrică sau de
comerţ.

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 2

1. Da, folosind analogia dintre competiţia economică și cea de natură sportivă.

Pentru a obține cele mai bune rezultate și un rezultat cinstit, atât într-o competiție
sportivă, cât și într-una economică, toți concurenții trebuie să se supună
acelorași reguli. Cu toate acestea, adesea, verificarea fuziunilor, ca parte a
legislaţiei antitrust, funcţionează pentru a se asigura de faptul că structura pieţei
relevante este menţinută competitivă în beneficiul consumatorilor.
2. Nu, acest aspect ar putea fi acoperit de legislația antitrust sau anti-monopol.
3. Da, împreună cu respectarea legislaţiei antitrust (sau privind concurenţa).
4. Nu, acest aspect ar putea fi acoperit de legislația existentă referitoare la brevete.
5. Din nou răspunsul este nu, întrucât acest aspect ar putea fi acoperit de legislația
existentă în domeniul mărcilor de fabrică sau de comerţ.

Să analizăm acum mai în detaliu o serie de acte de concurență neloială.

Acte de concurență neloială

Este adevărat că descrierea concurenței neloiale ca fiind o activitate contrară

„practicilor comerciale cinstite”, „actelor realizate cu bună-credință” și așa mai departe
nu creează standarde comportamentale clare, universal acceptate, din moment ce
sensul termenilor utilizați este destul de vag. Standardul de „corectitudine” sau
„onestitate” în competiție este doar o reflectare a conceptelor sociologice, economice,
morale și etice ale unei societăți și, prin urmare, poate diferi de la o țară la alta (și uneori
chiar și la nivelul unei singure țări). Acest standard este, de asemenea, supus
schimbării în timp. În plus, există întotdeauna noi acte de concurență neloială, deoarece
nu există aparent o limitare a inventivității în domeniul concurenței. Nicio încercare de a
cuprinde toate actele de concurență existente și viitoare într-o definiție extinsă - care să
definească în același timp întregul comportament interzis și să fie suficient de flexibilă
pentru a se adapta noilor practici de piață - nu a fost încununată de succes până în
acest moment.

Acest lucru nu înseamnă, totuși, că actele de concurență neloială nu pot fi

cuprinse într-o definiție de ordin general. Cele mai notabile dintre aceste acte sunt cele
de natură a crea confuzie, a discredita și care utilizează indicații înșelătoare. Aspectul
comun al acestor exemple importante, însă neavând un caracter exhaustiv, de
comportament incorect de piață îl reprezintă încercarea (unui antreprenor) de a avea
parte de succes în competiţie fără a se baza pe propriile sale realizări din punct de
vedere al calităţii și prețului produselor și serviciilor sale, ci mai degrabă pe folosirea
ilegitimă a rezultatelor muncii altuia sau prin influențarea cererii din partea
consumatorilor cu declarații false sau înșelătoare. Practicile care implică astfel de
metode sunt, prin urmare, îndoielnice încă de la bun început din perspectiva
corectitudinii lor în context concurențial.

Cel mai important factor pentru stabilirea „caracterului neloial” al

comportamentului pe piață derivă, totuși din scopul legislaţiei privind combaterea
concurenței neloiale. În acest sens, legislaţia privind concurența neloială a fost inițial
concepută pentru a proteja omul de afaceri onest. Între timp, protecția consumatorilor a
ajuns să fie recunoscută ca fiind la fel de importantă. În plus, unele țări au pus un
accent deosebit pe protecția publicului în general și mai ales a interesului său în
menţinerea libertății competiţiei. Dreptul modern în materia concurenței neloiale, prin
urmare, are un scop triplu, și anume: protecția competitorilor, protecția consumatorilor și
protejarea concurenței în interesul publicului larg.

Pe de altă parte, există o opinie comună conform căreia cel puțin unele acte și
practici sunt întotdeauna ireconciliabile cu noțiunea de echitate în concurență. Aceste
aspecte sunt discutate în detaliu mai jos.

Categoriile de acte de concurență neloială

Următoarele acte de concurență neloială se numără printre cele mai des

întâlnite, recunoscute la modul general:
□ provocarea confuziei
□ informații înșelătoare
□ discreditarea competitorilor
□ divulgarea unor informații secrete
 □ obţinerea de beneficii de pe urma realizărilor altora (comportament de tip
parazitar)
□ publicitatea comparativă.

Mai jos vom analiza fiecare dintre aceste elemente.

Provocarea confuziei

Convenția de la Paris (art. 10bis (3)) obligă toate statele membre să interzică
orice act care este „de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea,
produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;”. Domeniul de
aplicare a prezentului articol este foarte larg, deoarece acoperă orice act de comerț
care implică o marcă, un semn, o etichetă, un slogan, un ambalaj, o formă sau o
culoare a mărfurilor sau orice altă indicație distinctivă utilizată de un om de afaceri.
Astfel, nu numai indicațiile folosite pentru a distinge bunurile, serviciile sau companiile,
ci și aspectul bunurilor și prezentarea serviciilor sunt considerate relevante pentru
prevenirea confuziei. Cu toate acestea, există două domenii principale în care se
produce frecvent confuzia.

Acestea sunt: indicațiile cu privire la originea comercială, pe de o parte, și

aspectul bunurilor, pe de altă parte. Cu toate acestea, acest lucru nu exclude sau
limitează protecția altor atribute sau realizări în scopul combaterii confuziei.

Un exemplu pentru primul tip de confuzie ar putea fi o situație în care o

organizație care este complet diferită de uriaşul magazin de jucării din SUA, cunoscut
sub marca comercială „Toys `R` Us”, ar începe să comercializeze jocuri într-un magazin
denumit Games `R` Us.

Topic 2: Pe scurt, cum funcţionează protecţia conferită desenelor şi modelelor

industriale?

O astfel de legislație interzice, de obicei, utilizarea unor modele de produse identice sau
similare cu cele ale altor produse. Cu toate acestea, ca și în cazul legislației privind
mărcile de fabrică sau de comerţ, protecția oferită în temeiul legilor speciale privind
desenele și modelele industriale este, de asemenea, limitată în mai multe moduri, care
variază semnificativ de la o țară la alta. Într-o manieră similară protecției specifice
oferite în conformitate cu legile privind mărcile de fabrică sau de comerţ, astfel de
limitări se pot referi la aplicabilitatea generală a dreptului desenelor şi modelelor
industriale la un anumit design de produs și la domeniul precis de aplicare a protecției
acordate prin legislația specifică. De exemplu, în timp ce protecția desenului pentru o
suprafaţă decorativă se limitează la utilizarea decorului pe produsele pentru care este
înregistrat desenul sau modelul industrial respectiv, protecția împotriva copierii
desenului pentru decorarea altor produse poate fi obținută în baza legislaţiei privind
combaterea concurenței neloiale, în situaţia în care desenul copiat are caracter
înșelător sau este de natură să provoace confuzie cu privire la sursa comercială.
 CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

CAE 3: Care dintre următoarele elemente reprezintă practici de natură să

provoace confuzie și care ar putea conduce la acte de concurență neloială?

1. Un produs având fotografia șefului de stat pe ambalaj.

2. O companie ce produce băuturi răcoritoare și folosește sticle
asemănătoare cu cele folosite de compania Coca-Cola.
3. Utilizarea unei mărci de fabrică sau de comerţ asemănătoare unei mărci
existente care nu a fost înregistrată în scopul protecției mărcii.
4. Un restaurant în care obiectele de decor și mobilierul sunt aproape identice
cu cele ale unui competitor bine-cunoscut.

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 3

Răspunsul 1: această speță nu are nimic de-a face cu concurența neloială. Șeful
statului are posibilitatea de a da respectiva companie în judecată pentru încălcarea
drepturilor personale.
Răspunsul 2-4: toate au potențialul de a induce confuzii și ar putea face obiectul unor
acțiuni privind combaterea concurenței neloiale.
Răspunsul 2: această speță ar putea fi, de asemenea, considerată drept o încălcare a
prevederilor legale referitoare la mărcile de fabrică sau de comerţ.
Răspunsul 3: faptul că o marcă de fabrică sau de comerţ nu este înregistrată nu este cu
adevărat relevant, deoarece aspectul important îl reprezintă confuzia care ar putea fi
provocată în această speță.

Informații înșelătoare

Înșelăciunea poate fi definită în linii mari ca fiind crearea unei false impresii cu
privire la produsele sau serviciile unui concurent. Se poate afirma că este forma cea
mai răspândită de concurență neloială și nu este în niciun caz inofensivă. Dimpotrivă,
informaţiile înşelătoare pot avea consecințe destul de grave: consumatorul, bazându-se
pe informații incorecte, poate suferi prejudicii de ordin financiar (sau chiar și mai grave).
Concurentul onest își va pierde clienții. Transparența pieței se diminuează, cu
consecințe negative asupra economiei în ansamblu, precum și asupra bunăstării
economice.

Există un consens asupra faptului că noțiunea de înșelăciune nu se limitează nici

la afirmațiile inerent false, nici la afirmaţiile care au condus, de fapt, la formarea unei
impresii false din partea consumatorului. În schimb, se consideră suficient ca indicațiile
în cauză să aibă un efect înșelător. Chiar și afirmaţiile care sunt literalmente corecte pot
fi înșelătoare.

În cazul în care, de exemplu, se interzice utilizarea ingredientelor de natură

chimică în pâine, instanțele din majoritatea țărilor ar considera reclama potrivit căreia o
anumită pâine este produsă „fără ingrediente chimice” ca fiind înșelătoare, deoarece,
chiar dacă afirmația este adevărată literalmente, ea creează o imagine înșelătoare care
ar putea face consumatorul să tragă concluzia că un astfel de mod de preparare a pâinii
este ceva ieșit din comun.

De asemenea, nu este necesar ca produsul în cauză să fie inferior, într-un sens

obiectiv, atâta timp cât indicația sau afirmația respectivă are un efect ispititor la adresa
consumatorului. De exemplu, în cazul în care publicul preferă mărfurile naționale în
locul celor străine, o declarație falsă prin care se afirmă că mărfuri importate ar fi
produse intern este înșelătoare, chiar dacă mărfurile importate în cauză sunt de calitate
superioară.

Exemplu1:
O bine cunoscută companie aeriană care opera pe teritoriul Africii de Sud a
produs o reclamă potrivit căreia „doi copii cu vârsta sub 16 ani beneficiază de zbor,
masă și joacă gratuită în Dubai” la momentul la care părinții plăteau pentru un zbor cu
respectiva companie. Un consumator s-a plâns că respectiva formă de publicitate era
înșelătoare. El a afirmat că a acceptat oferta și a rezervat pachetul de vacanță pentru
sine și familia sa (soția și doi copii) prin intermediul unui agent autorizat de turism.
Consumatorul a realizat ulterior că, dacă ar fi achiziționat biletele de avion și cazarea
din afara ofertei, ar fi economisit o sumă de bani. Prin urmare, a înaintat o plângere prin
intermediul Autorității pentru Standarde în Publicitate din Africa de Sud (ASA), care a
decis interzicerea reclamei respective. ASA a considerat că mesajul era înșelător atât
timp cât vacanța rezervată în cadrul unei oferte promoționale ajungea să fie mai
scumpă.
În conformitate cu regulile ASA, entităților care își fac reclamă nu li se permite să
„recupereze costurile unui articol «gratuit» pur și simplu prin umflarea costurilor aferente
altui articol achiziționat.”
Atunci când o reclamă este înșelătoare, alegerile economice realizate de un
consumator se bazează pe considerente neadevărate și au un impact, în consecință, și
asupra funcționării corecte a piețelor. De aceea, pe parcursul anilor, respectarea
normelor împotriva concurenței neloiale a devenit o problemă de protecție a interesului
general și nu doar o chestiune care ține de litigii de drept privat.

1
https://www.thenational.ae/business/emirates-rapped-over-south-africa-advertising-1.435434
 CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

CAE 4: Considerați că următoarele afirmații sunt înșelătoare? Un anunț publicitar

susține că o felie de pâine dintr-un anumit tip de pâine are mai puține calorii
decât o felie dintr-un alt tip de pâine, acest lucru datorându-se exclusiv faptului
că prima felie este mai subțire decât cealaltă.

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 4

Da. Omisiunea informației că felia respectivă este mai subțire poate crea o impresie
puternică și incorectă, similar unei declarații care afirmă în mod expres că pâinea în
întregimea ei ar avea mai puține calorii faţă de alte tipuri de pâine.

CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

CAE 5: O companie care a produs un nou sortiment de bere denumit Bavaria s-ar
putea face vinovată de inducerea în eroare a clienților?

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 5

Dacă berea nu a fost produsă în regiunea germană Bavaria, această informaţie ar

putea să fie înșelătoare, în sensul că originea sa ar putea fi presupusă a fi Bavaria. De
asemenea, ar putea fi considerată o bere în stil german, produsă în conformitate cu
standardele de calitate germane.
În anumite țări, acest lucru poate fi considerat o încălcare a prevederilor legale
referitoare la indicațiile geografice.

Topic 3: Variază noțiunea de informaţii înșelătoare de la o țară la alta?

În general, conceptul de înșelăciune variază de la o țară la alta și acest lucru poate fi cel
mai bine perceput în felul în care se abordează la nivel național diferitele tipuri de
exagerări. Deși în toate țările exagerările evidente (chiar dacă sunt inexacte din punct
de vedere literal) nu sunt considerate a fi înșelătoare, deoarece pot fi cu ușurință
recunoscute ca fiind „texte pentru vânzări”, întrebarea cu privire la identificarea cu
exactitate a „adevărurilor umflate” sau a „adevărurilor spuse pe jumătate” și a
afirmațiilor ce trebuie luate în serios primește răspunsuri diferite în funcție de țară. În
unele țări (cum ar fi cazul Germaniei), se presupune că publicul crede în principiu toate
declarațiile incluse în reclame și mai ales pe acelea care pretind unicitatea („cel mai
bun”, „primul” etc.); în consecință, se aplică un standard deosebit de strict. Alte țări (cum
ar fi Italia și Statele Unite ale Americii) adoptă poziții diametral opuse și tolerează
indicațiile formulate la mod general, în special pe cele ce pretind unicitatea. Astfel, în
Statele Unite ale Americii, instanţele au intervenit, în general, numai în cazurile în care
produsul declarat a fi cel mai bun s-a dovedit a fi în realitate de calitate inferioară.

Discreditarea competitorilor

Discreditarea (sau denigrarea) este de obicei definită ca fiind orice afirmație falsă
referitoare la un concurent care i-ar putea afecta acestuia clientela sa comercială. Ca și
în cazul informaţiilor înșelătoare, discreditarea încearcă să ispitească clienții prin
oferirea de informații incorecte. Spre deosebire de înșelăciune, însă, acest lucru nu se
face prin intermediul unor afirmaţii false sau înșelătoare cu privire la produsul propriu, ci
mai degrabă prin „aruncarea” de afirmaţii defăimătoare la adresa unuia dintre
competitori, a produselor acestuia sau a serviciilor oferite de acesta. Prin urmare,
discreditarea implică întotdeauna un atac direct asupra unui anumit om de afaceri sau a
unei anumite categorii de oameni de afaceri, însă consecințele acestui atac depășesc
acest obiectiv: dat fiind că informațiile despre concurent sau produsele sale sunt
incorecte, este posibil să fie prejudiciat în egală măsură şi consumatorul.

Topic 4: Conceptul de discreditare diferă în funcție de țară?

În unele țări, o remarcă literal adevărată despre un concurent poate fi considerată a

intra în sfera concurenței neloiale atât timp cât „atacul” este exagerat sau dacă cuvintele
utilizate sunt calomnioase, în mod inutil. Pe de altă parte, unele țări restricționează în
mod expres noțiunea de discreditare la afirmaţii inexacte sau cel puțin înșelătoare.

O explicație a acestei diferențe de atitudine se regăsește în evaluarea divergentă a

conceptului de „onoare comercială”. Acolo unde legislaţia privind combaterea
concurenței neloiale își are rădăcinile în protejarea reputației comerciale a unui om de
afaceri la nivel individual - așa cum se întâmplă în sistemele de drept continental
european - a apărut noțiunea de „delict special de defăimare a afacerilor", căreia i se
aplică, în principiu, reguli mult mai stricte decât în cazul afirmațiilor defăimătoare rostite
în afara limitelor domeniului concurenței, în care considerentele de natură
constituțională, precum libertatea de exprimare, trebuie luate în considerare. În alte țări,
în special cele care nu au dezvoltat un sistem cuprinzător de protecție împotriva
concurenței neloiale, atitudinea este una de sens opus: se presupune că, în interesul
concurenței, atacurile la adresa competitorilor individuali sunt inevitabile, trebuie să fie
tolerate pe scară largă și că o linie trebuie trasă doar în cazul în care atacul se bazează
pe fapte neadevărate. În aceste țări, reclamantul suportă, de obicei, sarcina probei cu
privire la caracterul neadevărat al afirmaţiei, ceea ce uneori poate face imposibilă
introducerea unei acţiuni.

CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

CAE 6: Care dintre următoarele elemente ar constitui un exemplu de concurență

neloială din cauza discreditării?

1. Afirmaţia potrivit căreia iaurtul produs de concurent a fost făcut din lapte
stricat.
2. Afirmaţia potrivit căreia produsul unei companii este mai bun pentru
sănătatea consumatorilor.
3. Utilizarea unei sigle similare cele aparţinând unui concurent pe un produs
mult inferior.

Completați răspunsul dvs. aici:

Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 6

Toate cele de mai sus sunt exemple de concurență neloială, însă numai punctul 1
reprezintă un exemplu de discreditare, pornind de la prezumţia că afirmaţia nu este
adevărată. Punctul 2 ar putea induce în eroare consumatorul dacă afirmația nu este
adevărată iar punctul 3 poate produce confuzie.

Divulgarea unor informații secrete

 Un nivel ridicat de competitivitate comercială în cazul unei întreprinderi se poate
datora informațiilor elaborate și acumulate de către acea întreprindere sau de persoane
din cadrul acesteia. De exemplu, listele clienților și potențialilor clienți ar putea oferi
acestei companii un avantaj față de concurenții săi care nu sunt, poate, în posesia unor
liste la fel de relevante. Un alt exemplu ar putea fi faptul că o întreprindere a dezvoltat
un proces industrial secret, care îi permite să vândă un produs de calitate mai bună sau
la un preţ mai mic. Sper că sunteți de acord cu faptul că, dacă una dintre aceste
informații ar ajunge în posesia unui concurent fără permisiunea proprietarului
informațiilor, acest lucru ar constitui un act de concurență neloială. Într-adevăr,
divulgarea informațiilor secrete este definită drept concurență neloială prin Acordul
TRIPS din 1994, care obligă membrii Organizației Mondiale a Comerțului să ofere
protecție „informațiilor confidențiale”.

Acordul TRIPS descrie în mod specific protecția informațiilor nedivulgate ca fiind

necesară pentru a oferi protecție împotriva concurenței neloiale (articolul 39 (2)).

Topic 5: De ce protecția oferită prin intermediul brevetelor nu poate fi folosită pentru a

proteja astfel de informații secrete?

Puterea competitivă depinde de obicei de tehnicile inovatoare și de know-how-ul care le

însoţeşte pe acestea în domeniul industrial și / sau comercial. Cu toate acestea, astfel
de tehnici și expertiză nu pot fi întotdeauna protejate prin dreptul brevetelor. În primul
rând, brevetele sunt disponibile numai pentru invențiile din domeniul tehnologiei și nu
pentru realizările inovatoare privind conduita în afaceri, etc. Mai mult decât atât,
anumite descoperiri sau informații tehnice oferă un avantaj comercial valoros pentru
anumiți comercianți, însă ele pot în acelaşi timp să nu capete caracterul de noutate sau
inventivitate necesar pentru ca a deveni brevetabile. În plus, în timp ce o cerere de
brevet se află în curs de procesare, atâta timp cât informațiile nu au fost divulgate
publicului, proprietarul informațiilor care urmează să fie brevetate ar trebui să fie protejat
împotriva oricărei divulgări culpabile a informațiilor de către alte persoane, indiferent
dacă în cele din urmă cererea conduce la acordarea sau nu a brevetului.

CHESTIONAR DE AUTO-EVALUARE (CAE)

CAE 7: Care dintre următoarele elemente ar putea fi considerate drept informații

care se încadrează în protecţia oferită în temeiul Acordului TRIPS?

1. Rețeta pentru o băutură răcoritoare.

2. Informațiile dintr-un brevet expirat.
3. Informațiile dintr-un brevet care urmează să fie acordat.
4. O practică contabilă a unei companii.
5. O listă de clienți.
Completați răspunsul dvs. aici:
 Vizualizați mai jos răspunsul:

Răspuns CAE 7

Doar punctul 2 nu ar putea fi considerat secret comercial, deoarece informațiile cuprinse

în brevet au fost publicate și se află în domeniul public, putând fi utilizate în mod liber
după expirarea brevetului.

Foloase necuvenite de pe urma realizărilor altei persoane

Noțiunea de „comportament parazitar” prezintă o serie de trăsături în comun cu

noțiunile de provocare a confuziei și înșelăciune. Acest tip de comportament ar putea fi
definit ca reprezentând forma cea mai extinsă de concurență prin imitație. În
conformitate cu principiile unei piețe libere, însă, exploatarea sau „însuşirea” realizărilor
unei alte persoane este nedreaptă numai în anumite circumstanțe specifice. Pe de altă
parte, actele care provoacă confuzie sau au o natură înşelătoare implică în mod normal
un comportament parazitar vis-à-vis de realizările unei alte persoane, fiind în general
recunoscute, ca forme de comportament parazitar cu un caracter inechitabil la orice
moment dat.

Există diferite tipuri de comportament parazitar, inclusiv diluarea valorii distinctive

și a calității mărcii unui concurent. Acest lucru se poate întâmpla atunci când se
utilizează o marcă similară pentru bunuri sau servicii fără caracter similar.

Exemplu2

Există o binecunoscută companie producătoare de produse alimentare care

realizează biscuiți cu fulgi de ciocolată la nivel mondial sub marca de fabrică și
denumirea comercială ChipsMore. Această companie a comercializat biscuiți
ChipsMore în Malaezia începând cu anul 1990, iar aceste prodise sunt disponibile în
întreaga regiune. La un moment dat, compania a constatat că unul dintre competitorii
săi a demarat producția și comercializarea de biscuiți cu fulgi de ciocolată sub
denumirea comercială Chipsplus. Denumirea, ambalajul și modul general de prezentare
a biscuiților Chipsplus era foarte similar cu cel al biscuiților produși de ChipsMore. În
ciuda unei solicitări din partea acestei din urmă companii la adresa competitorului nou-
intrat pe piață de a înceta de ăndată producția și comercializarea biscuiților, Chipsplus,
aceștia au continuat să îi distribuie pe piață. Directorul companiei a hotărât în aceste
condiții să demareze o acțiune în instanță împotriva competitorului pentru încălcarea
drepturilor de marcă Instanța din Malaezia a fost foarte clară în această privință:
întreaga situație de fapt indica faptul că cele două mărci comerciale semănau una cu
cealaltă într-o manieră de natură a induce în eroare consumatorul în legătură cu
compania producătoare a fiecărui produs. Noul venit se folosise în mod clar de
avantajul clientelei și reputației companiei deja existente, iar instanța a statuat că
aceasta din urmă ar fi suferit cu certitudine pierderi de natură financiară în condițiile în
2
http://foongchengleong.com/2011/04/chipsmore-v-chipsplus-now-you-see-it-now-you-don%E2%80%99t/
care noua marcă comercială având un caracter înșelător ar fi continuat să fie prezentă
pe piață.

Publicitatea comparativă

Publicitatea comparativă poate lua două forme: o referință pozitivă la produsul

altui competitor (afirmându-se că produsul propriu este la fel de bun ca celălalt) sau o
referință negativă (afirmându-se că produsul propriu este mai bun decât celălalt). În
primul exemplu, în cazul în care produsul concurentului este, de obicei, bine cunoscut,
întrebarea crucială se referă la posibilitatea de a deturna sau nu clientela respectivă. În
cel de-al doilea exemplu, în cazul în care produsul concurentului este criticat, se ridică
problema defăimării. Cu toate acestea, ambele forme de comparație presupun o referire
(neautorizată) la un competitor, care este fie menţionat prin nume, fie identificabil în
mod implicit ca atare de către public.

Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că există diferențe în evaluarea noțiunii

de „înșelăciune” și în special a celei de „discreditare”. După cum s-a menționat mai sus,
unele țări consideră că declarațiile care pretind superioritate sau unicitate (de genul „cel
mai bun”, etc.) sunt înșelătoare, atât timp cât nu pot fi dovedite ca fiind corecte, în timp
ce alte țări le consideră a fi exagerări inofensive. Evaluările diferite ale noțiunilor de
„discreditare” și „însuşire pe nedrept” au o importanță și mai mare. În țările cu o
atitudine destul de permisivă față de afirmații adevărate, chiar dacă defăimătoare,
publicitatea comparativă este în general tolerată. Atât timp cât cele afirmate sunt şi
adevărate, instanțele nu vor interveni, chiar dacă referire la concurent sau la produsul
său este în mod evident defăimătoare sau de natură a îi exploata clientela. În țările în
care, în mod tradițional, s-a pus un accent deosebit pe projarea „omului de afaceri”
cinstit și a reputației sale, publicitatea comparativă este fie interzisă, sau cel puțin strict
limitată. Uneori, simplul fapt că un concurent este numit împotriva voinței sale este
considerat a constitui o discreditare și, prin urmare, un act de concurență neloială.
Conform regulii potrivit căreia „omul de afaceri onest are dreptul să pretindă să nu se
vorbească despre el, chiar dacă se spune adevărul", legislația unor țări a interzis chiar
în mod expres toate comparațiile prin care se identifică în mod inutil un concurent.
Același argument a determinat instanțele din alte țări să considere în mod mai mult sau
mai puțin automat publicitatea comparativă ca fiind o acțiune îndreptată împotriva
practicii comerciale oneste (și, prin urmare, de natură a contraveni dispozițiilor generale
din dreptul concurenței neloiale).

Deși multe țări adoptă o abordare strictă potrivit căreia publicitatea comparativă
reprezintă o practică neloială, în ultimii ani s-a înregistrat o tendință prin care această
atitudine negativă la adresa publicităţii comparative s-a schimbat. Astfel stau lucrurile în
cazul statelor membre ale Uniunii Europene, de exemplu, dar şi al Africii de Sud şi
Braziliei, atât timp cât publicitatea nu generează confuzie sau defăimare. Se recunoaşte
tot mai des faptul că o comparație adevărată a unor fapte relevante poate avea ca efect
nu numai reducerea costurilor de căutare a informațiilor din partea consumatorilor, dar
poate avea şi efecte pozitive asupra economiei prin îmbunătățirea transparenței pieței.
Instanțele din acele țări care consideră în mod tradițional publicitatea comparativă ca
fiind defăimătoare au relaxat treptat interdicţia strictă cu privire la orice afirmaţii de
natură să identifice un concurent. De exemplu, pot fi permise comparații de prețuri,
dacă sunt bazate pe informații adevărate, relevante și ample. În ansamblu, se pare că
există o tendință clară de acceptare a publicității comparative bazate pe adevăr.

Exemplu3

Publicitatea comparativă reprezintă un instrumente extrem de puternic de orientare a

deciziilor economice ale consumatorilor. Prin urmare, se supune cerinței stricte ca
informațiile referitoare la competitori să fie obiective și să nu aibă caracter înșelător.
Cazul în discuție se referă la un litigiu între doi mari vânzători cu amănuntul
(Intermarche și Carrefour) care își dispută prețurile la bunurile de larg consum.
Intermarche a pretins că un consumator nu ar putea găsi în altă parte prețuri mai joase
pentru o serie de articole deosebit de populare, la care Carrefour a reacționat cu o
contra-campanie pein care compara prețurile produselor proprii cu cele ale Intermarche.
Aceasta din urmă a intentat acțiune în instanță pe motiv de concurență neloială,
deoarece Carrefour a utilizat prețurile de referință ale Intermarche dintr-o serie de
magazine de dimensiuni mai mici și având un format diferit față de cel utilizat de
Carrefour. Intermarche a pretins că societatea Carrefour a ales în mod intenționat și
înșelător acele magazine, cu toate că magazine Intermarche de dimensiuni mai mari
comercializau exact aceleași bunuri. Procedând astfel, Carrefor a oferit informații
înșelătoare consumatorilor, potrivit cărora prețurile lor erau mai joase față de cele ale
Intermarche. Acest lucru s-a datorat în întregime numai faptului că s-au folosit ca
referință magazinele Intermarche de dimensiuni mai mici care nu putea aplica prețurile
mai scăzute care sunt posibile în magazinele Intermarche de dimensiuni mai mari. Din
moment ce consumatorii nu au fost preveniți cu privire la aceste diferențe între formatul
și dimensiunile magazinelor, instanța a decis că această campanie a Carrefour nu s-a
conformat condițiilor unei publicități comparative corecte.

Alte acte de concurență neloială

Sunteţi acum în poziţia de a putea constata că domeniul concurenței neloiale

este amplu iar tratamentul aplicat în diferite țări cu privire la acest subiect este destul de
variat. Așadar, pentru a finaliza pe cât posibil lista actelor considerate a reprezenta
concurenţă neloială, merită oferite o serie de exemple, pe scurt. Acestea sunt:
□ Publicitatea iritantă. De exemplu, publicitatea care exploatează în mod
nejustificat frica pentru a realiza vânzări.
□ Utilizarea tehnicilor de promovare a vânzărilor, cum ar fi loteriile, cadourile și
bonusurile. Acestea sunt, de obicei, reglementate pentru a evita stimularea
nejustificată a cumpărăturilor.
□ Împiedicarea activităților de piaţă, cum ar fi distrugerea sticlelor returnabile de
băuturi răcoritoare ale competitorului.

Rezumat

3
https://pragma.international/article/comparative-advertising-in-the-food-industry-recent-case-law
 Ideea concurenței neloiale este de ceva timp menționată ca fiind una dintre
modalitățile de protejare a proprietății intelectuale, încă din anul 1900, pe parcursul
revizuirii de la Bruxelles a Convenției de la Paris. Acest concept poate fi înţeles ca
reprezentând practici care distorsionează funcționarea liberă a proprietății intelectuale și
a sistemului de recompense pe care aceasta din urmă îl oferă. Dispoziţiile privind
competiţia neloială (denumită uneori şi protecţia consumatorilor, având în vedere faptul
că acesta este beneficiarul ultim al practicilor oneste şi transparente în afaceri) sunt
completate de legislaţia antitrust (sau dreptul în domeniul concurenţei) care
supraveghează o funcţionare echilibrată a pieţelor.
Un act de concurență neloială reprezintă orice act de concurență contrar
practicilor cinstite în materie industrială sau comercială.
De exemplu, se interzic, în special, următoarele acte:
□ orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent;
□ afirmațiile false, în exercitarea comerțului, care sunt de natură a discredita
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent;
□ indicațiile sau afirmațiile a căror folosire, în exercitarea comerțului, este
susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație,
caracteristicile, aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor.

Există multe tipuri diferite de acte de concurență neloială, care includ:

□ provocarea confuziei
□ informații înșelătoare
□ discreditarea competitorilor
□ divulgarea unor informații secrete
□ obţinerea de beneficii de pe urma realizărilor altora (comportament de tip
parazitar)
□ publicitatea comparativă.

Texte legislative:
• Acordul TRIPS
• Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale