Voinescu Marian

Drept, an IV, zi

DREPTUL EUROPEAN AL CONCURENŢEI

referat

ACTELE DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ

 Inspector de concurență al Consiliului Concurenței din România

Georgeta Creţu

1
Cuprins:

INTRODUCERE..................................................................................................................................2

ACTELE DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ........................................................................................3

1.1. Clasificarea actelor de concurenţă neloială.......................................................................................3

1.2. Mijloace de confuzie şi riscul de confuzie........................................................................................5

1.3. Imitaţia.............................................................................................................................................6

1.3.1. Imitarea produsului....................................................................................................................6

1.3.2. Identificarea cu întreprinderea...................................................................................................7

1.3.3. Imitarea mijloacelor publicitare.................................................................................................8

1.4. Dezorganizarea.................................................................................................................................9

1.5. Denigrarea......................................................................................................................................10

CONCLUZII.......................................................................................................................................12

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................13

2
 INTRODUCERE

Concurenţa este un element definitoriu al economiei de piaţă şi reprezintă motorul

dezvoltării economico-sociale. În general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe
adverse, care converg spre acelaşi scop. Prin concurenţă, în sens juridic înţelegem confruntarea
dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise
pieţei pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.
Concurenţa, pentru a fi posibilă presupune o piaţă organizată pe baza următoarelor reguli:
independenţa şi descentralizarea activităţii de producţie, de distribuţie şi de consum, libertatea de
iniţiativă fără constrângeri sau limitări, de ordin administrativ şi proprietatea privată asupra unui
procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producţie.
Concurenţa neloială apare în domeniul în care competiţia este permisă prin lege dar
trebuie desfăşurată cu mijloace oneste. În concluzie, aşa cum s-a observat, ne aflăm în cazul
concurenţei interzise atunci când se săvârşeşte un act fără drept (interzis de lege) şi în cazul
concurenţei neloiale atunci când un act, în principiu permis este realizat printr-un exerciţiu
abuziv al unui drept.
Prin concurenţă neloială trebuie să înţelegem săvârşirea în domeniile deschise competiţiei
economice, a unor fapte contrare legii sau uzanţelor cinstite ale activităţii comerciale, în scopul
captării clientelei unor rivali de pe piaţa relevantă, producându-se astfel prejudicii materiale
şi/sau morale, prezente sau eventuale. Concurenţa neloială nu trebuie confundată cu activităţile
pe care le poate desfăşura titularul unui drept de proprietate industrială, cu practicile
monopoliste, sau cu anumite măsuri ce se iau pentru protecţia consumatorului.
Loialitatea este elementul ce leagă consumatorul de marcă sau de firmă. Majoritatea
organizațiilor recunosc importanţa consumatorului şi a loialităţii sale. Afişele publicitare şi
sloganurile sunt mărturii ale acestui aspect. În plus, multe firme au deschise departamente
speciale pentru servirea clienţilor lor şi prin aceasta pentru construirea şi păstrarea loialităţii.

3
 Loialitatea este importantă fiindcă înrădăcinează în mintea consumatorului faptul că acel
produs are calităţile necesare şi, prin urmare, devine bază pentru un nou comportament de
cumpărare.

ACTELE DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ

Actul de concurenţă este orice act susceptibil de a favoriza desfacerea produselor unei
întreprinderi în detrimentul desfacerii produselor alteia. Actul de concurenţă nu se poate situa şi
în sfera altor activităţi economice, cum ar fi aprovizionarea, organizarea publicităţii.1
Actul de concurenţa se poate exercita independent de orice avantaj personal pentru
autorul actului. El există, de asemenea, independent şi de faptul de a constitui o piedică concretă,
imediata sau viitoare, la desfacerea produselor uneia din părţile în cauză.
Acest act nu presupune egalitatea de nivel economic a părţilor şi nici nu este condiţionat
de identitatea clientelei. Criteriul esenţial care deosebeşte actul de concurenţă neloial de actul de
concurenţă loial nu este scopul urmărit, ci mijlocul întrebuinţat. Nu actul în sine este neloial,
chiar dacă este cauzator de prejudicii, ci folosirea de mijloace neaprobate.
Legea romana privind combaterea concurenţei neloiale, nr. 11/1991, defineşte concurenţa
neloială ca fiind orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau
industrială.

1.1. Clasificarea actelor de concurenţă neloială

În doctrina exista mai multe clasificări ale actelor de concurenţă neloială, autorii făcând
diferite clasificări extrase din jurisprudenţă. Astfel, menţionăm câteva clasificări care au atras
atenţia mai mult:
Într-o primă clasificare, făcută la sfârşitul secolului trecut întâlnim ca acte de concurenţă
neloială următoarele2:
1
Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995, pag. 39
2
Idem, pag. 40
4
 · încercări de a produce confuzie între întreprinderi, categorie care cuprinde: utilizarea
abuzivă a numelui comercial, a emblemei sau a unor menţiuni inexacte privind legătura
cu o întreprindere;
· crearea de confuzie între produse, categorie din care fac parte diferite feluri de folosire
abuzivă de semne distinctive sau titluri de lucrări;
· deturnarea de clientela, fără risc de confuzie, ca de exemplu uzurparea de distincţii sau
calităţi, denigrarea, folosirea abuzivă a secretelor de fabrică;
· concurenta rezultând din nerespectarea unui contract.
Într-o altă clasificarea făcută la începutul secolului, sunt considerate acte de concurenţă
neloială:
· folosirea omonimiei;
· utilizarea similitudinii de aspect;
· uzurparea de calităţi şi titluri;
· concurenţă neloială cu ajutorul anunţurilor şi prospectelor;
· vânzarea cu preţ scăzut;
· folosirea abuzivă de titluri de lucrări.
Astfel, putem considera mijloace de concurenţă neloială:3 mijloacele de confuzie, care
pot purta asupra numelor şi firmelor comerciale, semnelor distinctive ale produselor, prezentării
exterioare a unui local comercial, imitării unui concurent; mijloace de denigrare; mijloacele de
dezorganizare internă a unei întreprinderi concurente, prin divulgarea secretelor de fabrică,
coruperea salariaţilor, suprimarea semnelor distinctive ale mărfurilor, distrugerea publicităţii şi
mijloacele de dezorganizare generală a pieţei, prin reclama mincinoasă, false indicaţii sau
uzurpare de titluri şi calităţi, vânzare sub preţurile pieţei.
Legea romana, defineşte faptele pe care le considera acte de concurenţă neloială, acestea
fiind sancţionate cu amendă sau închisoare, în funcţie dacă constituie infracţiune sau
contravenţie.
Potrivit legii, este considerată infracţiune întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor
denumiri speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite de alt

3
Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București, 2013, pag. 115
5
concurent4. Acest text se referă la crearea riscului de confuzie, care apare însă şi din folosirea
abuzivă a unor drepturi intelectuale aparţinând altora. O altă confuzie este creată şi de menţiunile
false privind brevetele de invenţie, precum şi originea şi caracteristicile mărfurilor sau
provenienţa lor, în scopul inducerii în eroare a celorlalţi comercianţi şi a beneficiarilor.5
Cele mai multe fapte practicate urmăresc diferite mijloace de atragere a clientelei. Aceste
fapte constituie, potrivit legii, contravenţii6:
· încălcarea interdicţiilor privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii
autonome şi societăţi comerciale;
· fapta unui salariat de a-şi oferi serviciile unui concurent, sau a unui comerciant de a
accepta o asemenea ofertă;
· divulgarea de către un salariat de secrete privind activitatea patronului, concurentului;
· încheierea de contracte avantajoase de un client, cu condiţia atragerii de clientelă;
· răspândirea în public de afirmaţii mincinoase menite să atragă clientelă;
· denigrarea concurentului.
Potrivit clasificării clasice, concurenţă neloială se poate manifesta sub trei forme:
imitaţia, dezorganizarea şi denigrarea.

1.2. Mijloace de confuzie şi riscul de confuzie

Crearea confuzie este cea mai răspândită formă de concurenţă neloială. Domeniile cele
mai des „avariate” de confuzie sunt cele ale semnelor distinctive şi în special al mărcilor.
Mijloacele de confuzie sunt de două feluri 7: mijloace care tind să producă în mintea
consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile sunt sau provin de la concurentul
celui care utilizează şi mijloace care tind să creeze doar ideea unei legături între cele două oferte,
pentru a profita de clientela de confuzie.

4
Art. 5 din Legea nr. 11/1991
5
Legea nr. 11/1991
6
Idem
7
Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995, pag. 44
6
 Mijlocul cel mai frecvent întâlnit pentru creare confuziei este utilizarea de semne
distinctive identice sau similare. Pe lângă acesta întâlnim şi confuzia cu privire la numele şi
denumirile întreprinderilor, confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor,
similitudinea în aspectul exterior al întreprinderilor, imitarea publicităţii unui concurent,
substituirea mărfurilor.
Aprecierea riscului de confuzie este legată de întinderea teritorială a protecţiei semnului
distinctiv. Dacă confuzia este produsă pe un teritoriu unde semnul distinctiv nu se bucura de
protecţie, această confuzie nu va putea fi înlătura cu ajutorul legii.
Confuzia cu privire la semnele distinctive este diferită de confuzia cu privire la originea
produselor. În cazul confuziei cu privire la semnele distinctive, publicul este indus în eroare prin
imposibilitatea de a distinge semnele, imposibilitatea care conduce indirect la confundarea
originii produselor sau serviciilor. În schimb, riscul cu privire la originea produselor poate fi
creat şi direct, prin imitarea produselor concurentului.
Riscul de confuzie este confuzia ce constă în ideea greşită ca între două întreprinderi
exista o legătură economică sau organizatorică8.

1.3. Imitaţia

A imita înseamnă a copia un produs, o emblemă, o marcă, etc. În funcţie de obiectul

imitaţie copierea ca act de concurenţă ilicit poate să privească produsul concurent sau însăşi
întreprinderea concurenta, prin încercarea de identificare cu aceasta.9

1.3.1. Imitarea produsului

Imitarea produsului se poate realiza în două modalităţi: copia servila şi copia

cvasiservila.10 Copia servilă implică o imitaţie profundă, dincolo de aspectul exterior al

8
Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995, pag. 45
9
Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004, pag. 268
10
Idem, pag. 267
7
produsului. Aceasta modalitate de imitaţie este întâlnită foarte frecvent, mai ales la toate tipurile
de produse, de la cele mai simple, până la cele mai complicate.
Confuzia în public trebuie să se probeze, fiind necesară şi numai proba riscului unei
asemenea confuzii. În sensul acesta trebuie să se îndeplinească trei condiţii: produsele să fie de
aceeaşi natură, intre produse să existe similitudini obiective şi cele două produse să se adreseze
aceleiaşi clientele.
În acest caz, imitatorul poate fi exonerat de răspundere prin invocarea unor justificări:
1. Natura produsului, atunci când imitarea rezulta din natura produsului, nu este
condamnabilă.
2. Banalitatea produsului, atunci când un produs este banal, el poate fi imitat cu
uşurinţă, nemaiavând nicio relevantă posibilitatea confuziei. „Condiţia originalităţii produsului
pentru condamnarea imitaţiei este comună cu protecţia proprietăţii intelectuale, diferită fiind
numai intensitatea acestei originalităţi: produsul nu merita protecţie dacă nu este rezultatul unui
efort de concepţie. Este neloial să copiezi doar atunci când îţi însuşeşti munca de creaţie a
altuia”.11
3. Imitarea este impusă de exigente tehnice, atunci când imitarea se impune de o
manieră imperativă datorită existenţei unor norme standard, ea devine licita.

1.3.2. Identificarea cu întreprinderea

Comerciantul neloial poate încerca să depăşească copierea produselor concurente,

urmărind să fie el însuşi identificat de către public cu un alt comerciant concurent, astfel încât
confuzia să privească provenienţa produsului său.12
Identificarea cu o întreprindere implica automat imitarea semnelor distinctive ale
acesteia (numele, emblema, orice semn distinct al întreprinderii).
În ceea ce priveşte imitarea numelui comercial, acesta poate fi utilizat în scopuri
comerciale propriul nume, dar şi numele altuia, ambele putând constitui mijloace de imitarea
ilicită.

11
Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004, pag. 269
12
Idem, pag. 270
8
 Omonimia este una din formele de imitare a numelui comercial, aceasta presupunând că
utilizarea propriului nume ca nume comercial este liberă, dar creează probleme de omonimie. Nu
se poate împiedica exercitarea unei activităţi comerciale sub numele său, chiar dacă un alt
comerciant utilizează acest nume, singura condiţie, impusă de lege, este aceea de a se înlătura
riscul de confuzie.
Utilizarea comercială a numelui altuia este o altă formă de imitarea a numelui
comercial. Aceasta utilizare nu este liberă, însă ea poate fi licita în două situaţii: titularul numelui
consimte şi datorită banalităţii numelui, riscul nu există.
În percepţia publicului confuzia este creată să inducă publicului o confuzie între
întreprinderea să şi cea concurenta, în scopul captării nelegitime a clientelei acesteia.

1.3.3. Imitarea mijloacelor publicitare

Ideile publicitare nu sunt protejate ca atare, ci numai forma lor specială, concretă, în care
se prezintă. Cu toate acestea, utilizarea ideii publicitare a altuia este inadmisibila, dacă a fost
cunoscută prin mijloace nelegale.
Cu privire la sloganuri, acestea pot forma obiectul unui depozit, putând fi protejate în
acest caz, ca mărci, prin acţiunea în contrafacere.13 În cazul în care nu există un depozit, se poate
recurge în acţiunea în concurenţă neloială dacă există riscul unei confuzii din cauza legăturilor pe
care publicul ar face-o intre slogan şi o întreprindere determinată.
Utilizarea ideii publicitare a altui comerciant poate conduce la apariţia riscului de
confuzie, prin legătura pe care publicul o poate face între sloganul publicitar şi o anumită
întreprindere. De aceea se poate recurge la acţiunea în concurenţă neloială ori de câte ori
preluarea unei idei publicitare a creat risc de confuzie.
Imitarea mijloacelor publicitare ale altuia este concurenţă neloială şi atunci când produce
o depreciere a valorii acesteia, chiar şi în absenţa riscului de confuzie. Astfel, o metodă
publicitară cunoscută poate pierde din impact şi valoare atunci când o utilizează comercianţi ale
căror produse sunt de calitate îndoielnică.

13
Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București, 2013, pag. 129
9
 În practică, s-a considerat că reprezintă concurenta neleala imitarea servilă, prin preluarea
în detaliu a ideii publicitare, imitarea tangenţială care coroborata cu alte fapte prezintă risc de
confuzie, contrafacerea unor obiecte şi copierea reclamei făcute acestora s.a..
Concluzia care se impune este că utilizarea unei teme publicitare timp îndelungat crează
un reflex care duce cu gândul la marca, sloganul sau imaginea căpătând putere distinctivă, motiv
pentru care ele sunt protejate pe cale acţiunii în concurenţă neloială.

1.4. Dezorganizarea

Dezorganizarea pieţei aduce atingere nu numai unei anume întreprinderi concurente, ci

ansamblului concurenţilor care fabrica sau distribuie un produs. Spre exemplu, practici
restrictive, în principal practicarea unor preţuri foarte joase, în scopul eliminării concurenţei.
În funcţie de scopul urmărit, dezorganizarea unei întreprinderi poate fi de două feluri14:
· care variază activitatea productivă sau comercială a întreprinderii concurente, iar aceasta
este cea mai des întâlnită şi poate şi directă sau indirectă;
· care vizează reţelele de distribuţie, prin dezvoltarea importurilor paralele.
Dezorganizarea directă include dezorganizarea activităţii adversarului prin mijloace
brutale, cum ar fi deturnarea comenzilor sau suprimarea publicităţii acestuia.
Înşelăciunea este una dintre formele dezorganizării directe, practicată frecvent şi
presupune că prin intermediul unor campanii publicitare să se facă reclamă la preţuri joase pentru
un produs notoriu, în scopul atragerii clientelei.
Dumpingul este o altă formă practicată pentru dezorganizarea directă şi reprezintă o
vânzare cu preţ scăzut de produse notorii, precedată de publicitate.
Atât înşelăciunea, cât şi dumpingul creează prejudicii: producătorilor, întrucât produselor
lor sunt devalorizate; concurenţilor, deoarece clientela le este deturnată şi consumatorilor, care
sunt înşelaţi.
Dezorganizarea indirectă se poate referi la utilizarea personalului întreprinderii rivale
sau obţinerea de informaţii în condiţii anormale.
14
Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004, pag. 275
10
 Utilizarea personalului întreprinderii rivale cuprinde15 oferirea, promiterea sau acordarea
de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru a
cunoaşte sau a folosi clientela să; deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor
stabilite cu aceasta clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant; concedierea
sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care
să capteze clienţii acelui comerciant; coruperea personalului întreprinderii rivale şi utilizarea
nelegală a legăturilor stabilite cu clientela fostului patron.
Dezorganizarea reţelelor de distribuţie prin importuri paralele. Prin acţiunile întreprinse
de către distribuitorii paraleli, aceştia pot determina dezorganizarea reţelelor de distribuţie şi
înlocuirea lor cu o distribuţie paralelă, neagreata de fabricant. Acţiunea unui distribuitor paralel
de a se aproviziona de la un distribuitor agreat este constitutiva de concurenţă neloială.
Acţiunea în concurenţă neloială poate fi angajată împotriva terţului revanzator din
momentul în care se dovedeşte că a violat o reţea de distribuţie, cumpărând produsele de la un
membru al reţelei.

1.5. Denigrarea

Denigrarea consta în răspândirea de informaţii peiorative şi răuvoitoare cu privire la

persoană, întreprinderea sau produsele unui concurent ori la produsele unui grup determinat de
concurenţi.16 Scopul denigrării este diminuarea forţei concurentului şi, simetric, creşterea
propriului prestigiu.
Pentru săvârşirea unui act de concurenţă neloială sub forma denigrării solicita
îndeplinirea următoarelor condiţii:
· intre denigrator şi denigrat să existe un raport de concurenţă;
· să existe o discreditare conţinută într-un mesaj;
· tinta discreditării să fie un concurent identificat sau identificabil;
· mesajul să fie difuzat.

15
Idem, pag. 276
16
Idem, pag. 282
11
 Orice întreprindere care este vizata prin acţiunea de denigrare trebuie să fie într-un raport
de concurenţă direct sau indirect cu autorul faptului ilicit. Cele două întreprinderi trebuie să se
adreseze cel puţin parţial aceleiaşi clientele.
Mesajul denigrării este discreditarea.17 Astfel, întâlnim afirmaţiile care aduc atingere
onorabilităţii, reputaţiei comerciale sau situaţiei economice a victimei, afirmaţii care prezintă
întreprinderea concurenta ca desfăşurând o activitate periculoasă şi ca produsele ei sunt apte să
cauzeze grave accidente, afirmaţii prin care se contestă orice aptitudine profesională unui
concurent, difuzarea de informaţii de ordin privat şi publicitatea cu caracter laudativ în favoarea
propriilor produse, cu subînţeles ca produsele concurente sunt de slabă calitate sau nocive.
În legislaţia romana, denigrarea este fapta ce are un conţinut mincinos al afirmaţiilor.
Comerciantul lezat poate promova o acţiune în concurenţă neloială pentru denigrare, trebuind să
dovedească modalitatea neleala.
Denigrarea prin publicitate este întâlnită din ce în ce mai des. Ca modalităţi de denigrare
prin publicitate întâlnim afişe lipite în locuri publice, manifeste sau circulare distribuite
clienţilor, anunţuri inserate în ziare sau difuzate prin radio, spoturi de televiziune.
În practică există două forme de denigrare prin publicitate: publicitatea laudativă şi
publicitatea prin comparaţie.
Publicitatea laudativă se realizează prin elogiile pe care comerciantul le aduce propriilor
sale produse. Astfel, publicitatea laudativă la adresa propriilor produse implica de cele mai multe
ori o apreciere negativă a produselor concurente.
Publicitatea comparativă este acea publicitate care identifică explicit sau implicit un
concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta. „Publicitatea comparativă consta în
confirmarea propriilor produse sau servicii cu cele ale unui concurent, într-o manieră de natură
să evidenţieze publicului avantajele celor dintâi faţă de celelalte”.18
Legea romana considera publicitatea comparativă licita. Ea este interzisă dacă constituie
un mijloc de manifestare a unui act de concurenţă neloaială.
Se pare că de cele mai multe ori denigrarea poate constitui o concurentă mai mult sau mai
puţin directă a publicităţii comparative. Publicitatea comparativă depăşeşte limitele unei

17
Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București, 2013, pag. 134
18
Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004, pag. 287
12
 informări echilibrate şi obiective a publicului asupra caracteristicilor şi calităţilor produselor sau
serviciilor propuse spre vânzare, în comparaţie cu alte bunuri sau servicii similare.

CONCLUZII

Cum morala comercială este frecvent uitată în lupta scruntă pentru cucerirea clientelei şi
cum limitele dintre onestitate şi neloialitate sunt uneori extrem de incerte, cum denigrarea
concurenţilor este modalitatea cea mai facilă pentru promovarea produselor proprii, iar
publicitatea comparativă, admisă de lege, constituie instrumentul ideal de realizare a acesteia, se
impune o strictă supraveghere şi verificare a competiţiei prin mijloace publicitare, în vederea
creării şi menţinerii unui climat concurenţial sănătos.
Comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu
respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale. Astfel, încălcarea acestor
dispoziţii atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală, în condiţiile prezenţei legi.
Persoana care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture
actul, să restituie documentele confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim şi, după
caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislaţiei în vigoare.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București,

2013;
2. Căpăţână Ovidiu, „Dreptul concurenţei comerciale”, editura Lumina Lex, Bucureşti,
1992;
3. Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995;
4. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale publicată în M. Of. nr. 24 din 30
ianuarie 1991, modificată şi completată de Legea nr. 21/1996 şi Legea nr. 298/2001;
5. Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004;
6. Prescure Titus, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004.

14