UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE CHIMIE-BIOLOGIE-GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
ȘCOALA DOCTORALĂ
„MEDIU GEOGRAFIC ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ”

TEZĂ DE DOCTORAT
Rezumat extins

Coordonator: Candidat:
Prof. univ. dr. Petru URDEA Alexandru Hegyi

Timișoara, 2018
 UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE CHIMIE-BIOLOGIE-GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
ȘCOALA DOCTORALĂ
„MEDIU GEOGRAFIC ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ”

MODALITĂȚI DE APLICARE A METODELOR

SPECIFICE GEOȘTIINȚELOR ÎN CERCETĂRI
ARHEOLOGICE DIN SUD-VESTUL ROMÂNIEI

Rezumat extins

Coordonator: Candidat:
Prof. univ. dr. Petru URDEA Alexandru Hegyi

Timișoara, 2018
 CUPRINS REZUMAT

CUVÂNT ÎNAINTE ............................................................................................................ 4

1. INTRODUCERE ............................................................................................................. 5
1.1. ARHEOLOGIA O ȘTIINȚĂ INTERDISCIPLINARĂ: GEOARHEOLOGIA.................................. 5
1.2. OBIECTIVE. SITURILE ARHEOLOGICE STUDIATE ........................................................... 7
2. METODE GEOFIZICE DE INVESTIGARE A SITURILOR ARHEOLOGICE ... 9
2.1. UTILIZAREA MAGNETISMULUI ÎN PROSPECȚIUNILE ARHEOLOGICE ............................... 9
2.1.1. Magnetismul solului și formarea mineralelor magnetice (magnetism indus) .... 9
2.1.2. Magnetizarea remanentă a structurilor arheologice ........................................ 10
2.1.3. Scurte considerații asupra interpretării anomaliilor magnetice....................... 11
2.2.1. Profilarea de rezistivitate. Hărți de rezistivitate aparentă................................ 13
2.2.2. Tomografia rezistivității electrice ..................................................................... 15
2.3. Utilizarea radarului de penetrație în arheologie ................................................. 17
2.3.1. Propagarea undelor radar și producerea reflexiilor (cu privire spre
arheologie) .................................................................................................................. 17
2.3.2. Principiul de funcționare ................................................................................... 19
2.3.3. Achiziția și procesarea datelor .......................................................................... 21
2.3.4. Vizualizarea datelor .......................................................................................... 22
3. STUDII DE CAZ ........................................................................................................... 23
3.1. MOȘNIȚA NOUĂ-OBIECTIV 7 ...................................................................................... 23
3.1. ACHIZIȚIA DATELOR .................................................................................................. 24
3.3. SILVAȘU DE JOS-DEALU ȚAPULUI (JUD. HUNEDOARA), MOVILA M3 ........................... 28
3.1. Introducere ........................................................................................................... 28
3.4. Validarea rezultatelor .......................................................................................... 32
3.2. UTILIZAREA TOMOGRAFIEI REZISTENȚEI ELECTRICE ÎN CADRUL FORTIFICAȚIEI DACICE
ARDEU-CETĂȚUIA (ZIRIDAVA) .......................................................................................... 34
3.3.1. Introducere ........................................................................................................ 34
3.3.2. Rezultate ............................................................................................................ 35
3.3.2.1. Rezultate turn-locuință ............................................................................... 35
3.4. ORAȘUL ANTIC TIBISCUM .......................................................................................... 38
3.4.1. Investigațiile geofizice ....................................................................................... 39
3.4.2. Rezultate ............................................................................................................ 39
3.4.2.1. Zona municipiumului .................................................................................. 39
3.4.2.2. Vicusul ........................................................................................................ 42
3.5. MAȘLOC-ȘANȚUL TURCILOR ..................................................................................... 45
3.5.1. Rezultate ............................................................................................................ 47
4. CONTRIBUȚII LA INTERPRETAREA DATELOR GEOFIZICE.
SEGMENTAREA ORIENTATĂ OBIECT. ................................................................... 52
4.1. PREGĂTIREA IMAGINII ȘI SEGMENTAREA.................................................................... 52
4.2. REZULTATE................................................................................................................ 53
5. CONCLUZII .................................................................................................................. 54
6. BIBLIOGRAFIA TEZEI .............................................................................................. 58

3
 Cuvinte cheie: geoarheologie, geofizică aplicată, magnetometrie, ERT, GPR, OBIA

Cuvânt înainte
Dacă ar fi să comprimăm toată istoria universului cunoscut (peste 13 miliarde de ani)
într-un singur an calendaristic, așa cum o făcea carismaticul astrofizician american Neil
deGrasse Tyson, în care primele secunde ale zilei de 1 ianuarie ar fi echivalente cu Big-Bang-
ul, iar ultimele frânturi ale lui 31 decembrie ar reprezenta timpul prezent, am putea observa
că istoria noastră, a oamenilor, are o existentă nu mai lungă șase minute. Ei bine, aceste șase
minute sunt intens studiate de știința numită Arheologie.
Arheologia este știința oamenilor și a istoriei lor, o istorie situată într-un timp universal
infinit. Astfel, dacă ne raportăm la calendarul cosmic al lui Tyson, arheologia s-a născut acum
câteva milisecunde, din dorința omului de a se înțelege pe sine însuși, de a înțelege de unde
a venit, cum a evoluat și înspre ce se îndreaptă. În cele câteva miimi de secundă care s-au
scurs ne-am dat seama că arheologia este mult mai complexă decât o descriere a materialelor
găsite într-un anumit spațiu. În plus, pe lângă studiul propriu zis al omului prin metode spe-
cifice, arheologia încearcă să explice toate relațiile și interacțiunile lui cu mediul înconjurător.
În acest fel, arheologia, această știință tânără, a început să se situeze treptat la marea răscruce
a interdisciplinarității științifice.

Teza de față are un profund caracter interdisciplinar și se situează la limita a trei dome-
nii majore de cercetare: arheologie, fizica Pământului/geofizică și geografie/geomorfologie.
Fără informațiile combinate din toate aceste domenii, lucrarea de față nu ar putea să existe.
Arheologie fiindcă este vorba de o serie de situri arheologice aflate într-un mediu geografic
bine definit, influențate direct de evoluția geomorfologică a peisajului, toate evidențiate, în
lucrarea de față, prin metode preluate din geofizică și geoștiințe.
Lucrarea de față are și un caracter metodologic fiindcă propune o metodă nouă, inova-
tivă, în interpretarea rezultatelor. Astfel, crearea unui algoritm specific pentru segmentarea
și clasificarea anomaliilor geofizice generate de structurile arheologice a reprezentat un alt
deziderat al lucrării de față.
În final, considerăm că datorită caracterului interdisciplinar al tezei de față, aceasta
trebuie inclusă, mai degrabă, ca o contribuție în domeniul fundamental al științelor Pământului,
a cărei rezultate se răsfrâng direct în arheologi
1. INTRODUCERE

1.1. Arheologia o știință interdisciplinară: geoarheologia

În demersul nostru considerăm că este necesar să pornim de la însăși definirea sitului

arheologic. Acesta este un teren, de dimensiuni variabile, ce cuprinde vestigii arheologice
asociate diferitelor structuri specifice habitatului uman, precum și alte rămășițe ale civilizațiilor
trecute, în context natural, sau deranjate antropic, aflate atât la suprafața terenului cât și în
subsol (Dunnell, Dancey, 1983), sau, într-o definiție mai concisă a lui Willey, Phillips (1958),
cea mai mică unitate de spațiu care marchează locația unei singure unități de așezare și care
este de obicei acoperită cu artefacte sau componente care indică o ocupație anterioară. De
asemenea, nu omitem a înțelege că în studiul unui sit arheologic, a unei vechi așezări, arheo-
logul este în primul rând interesat de plasarea lor într-un context geografic, luând ca funda-
mentală ipoteza conform căreia comunitățile umane manifestă comportament teritorial, rapor-
tat la mediul înconjurător și la resursele sale.
În opinia lui Butzer (2008), cel care, de fapt, a utilizat pentru prima dată noțiunea de
,,Geo-arheologie” (Butzer, 1973), geoarheologia (Fig. 1.1) a fost definită ca o disciplină de
cercetare în continuă creștere și evoluție la intersecția dintre geomorfologie, istoria mediului
și arheologie (Butzer, 2008). Însă în lumea științifică a ultimelor trei decenii termenul de
geoarheologie este folosit pentru a desemna o varietate de tipuri de cercetări ce utilizează
tehnici din geo-ştiinţe în evaluarea arhivelor arheologice, precum geomorfologia, stratigrafia,
sedimentologia, petrologia, paleontologia, geocronologia, pedologia, climatologia, geochimia,
geofizica, geo-logia marină (Rapp, Hill, 2006). Acești autori consideră că geoarheologia este
decisivă în înțelegerea arhivelor arheologice și a trecutului uman. În înțelegerea acestui rol, este
de reținut că științele Pământului sunt utilizate și pentru a descifra procesele implicate în
formarea arhivelor arheologice sedimentare, pentru a deduce atât caracteristicile
paleoenvironmentale asociate siturilor arheologice, cât și dinamica forțelor care au
determinat producerea aces-tora, criteriul cheie fiind cel conform căruia interpretarea
arheologică să se facă pe baza uti-lizării ideilor şi metodelor specific geoştiinţelor (Rapp,
Hill, 2006).
Credem că dezvoltarea și promovarea geoarheologiei se înscrie în ceea ce Lewis
Binford (1962) reunea sub numele de Noua Arheologie, considerând că există ,,o relație siste-

5
matică între organismul uman și mediul înconjurător în care cultura [umană] este o intervenție
variabilă” (Binford, 1962). În fapt, conturarea geoarheologiei este un proces firesc științelor
zilelor noastre, căci, foarte adesea, evoluția disciplinelor a fost conectată cu ,,erupția provocărilor
interdisciplinare”, apariția unor noi forme de cunoaștere și a noi practici, tot mai vizibile, au
fost acceptate și integrate atât în normele existente cât și în întregul corpus al științei, mai
ales că interdisciplinaritatea devine un termen-cheie în guvernarea cercetării și în efortul de
transformare a relațiilor dintre cercetare, economie și societate (Barry et al., 2008).
Bruce G. Gladfelter (1981) a susținut că, în loc să-și asume un rol secundar, implicarea
geoarheologică ar trebui să aibă loc în toate etapele investigațiilor arheologice, adică în proiec-
tare, excavare și analiză, și include tehnici de explorare geofizică, identificarea contextului
spațial al siturilor, diferențierea proceselor de formare naturală și culturală în formarea sitului,
dezvoltarea contextelor temporale prin datare absolută și relativă și reconstrucția paleopeisa-
jelor.
Abordarea problemei relațiilor dintre științele Pământului și arheologie poate pleca de la
ceea ce însemnă a aplica ,,experimentarea controlată”, sau ,,interogarea” (Baker, 1996).

Fig. 1.1 Geoarheologia – relația dintre arheologie și geomorfologie, geologie.

 Prin natura sa, geofizica aplicată prezintă o serie de avantaje cantitative, fiind alterna-
tiva cea mai ieftină de cercetare a unui obiectiv, în cazul de față un sit arheologic. Acoperirea
rapidă a unor suprafețe largi dar și posibilitatea repetării procesului în caz de eșec în comparație
cu o cercetare invazivă/destructivă, constituie unul dintre aceste avantaje.

1.2. Obiective. Siturile arheologice studiate

Utilizarea acestor metode în arheologie prezintă o serie de avantaje cantitative, fiind

alternativa cea mai ieftină de cercetare a unui obiectiv, în cazul de față un sit arheologic.
Acoperirea rapidă a unor suprafețe largi dar și posibilitatea repetării procesului în caz de eșec
în comparație cu o cercetare invazivă/destructivă, constituie unul dintre aceste avantaje.
Pentru lucrarea de față au fost alese cinci (Fig. 1.2) situri arheologice, aflate în condiții
geografice și geomorfologice diferite, în vederea efectuării unor măsurători geofizice
complementare. Pe lângă diferențele aferente mediului în care se găsesc, aceste situri acoperă
o paletă cronologică extinsă (Tabel 1.1), începând din preistorie (Neolitic) și până în Evul Mediu
(sec. XIV–XVI). Mai mult, fiecare prezintă o serie de particularități care au reprezentat, pe
rând, provocări de utilizare a metodelor geofizice. Scopul principal a fost acela de a utiliza
mai multe metode pentru a evidenția structuri arheologice din medii și epoci istorice diferite
pentru a crea un tipar de încredere în cercetările non-invazive în arheologie. Prin urmare,
obiectivul principal al lucrării de față este acela de a aborda latura calitativă prin validări
multiple (cercetarea arheologică invazivă) a rezultatelor obținute prin aplicarea metodelor
specifice geoștiințelor. În acest fel am putut stabili acuratețea cercetării non-invazive, iar
prin extrapolare putem realiza o interpretare mai detaliată asupra structurilor din cardul unui
sit arheologic. Totodată, abordarea ne-a permis și extragerea unor informații de ordin istoric
pentru siturile investigate.

7
 Fig. 1.2 Localizarea siturilor investigate.

Tabel 1.1 Situri investigate.

Denumire sit /
Localitate Tip sit Epocă
Toponim
Moșnița Nouă Obiectiv 7,
Așezare deschisă Neolitic
(jud. Timiș) „Dealu Sălaș”
Silvașu de Jos M3, Necropolă tumulară,
Epoca Bronzului
(jud. Hunedoara) „Dealu Țapului” movilă de pământ
Ardeu
„Dealu Cetățuia” Fortificație Epoca Dacică
(jud. Hunedoara)
Jupa / Iaz Orașul antic Castru, vicus,
Epoca Romană
(jud. Caraș-Severin) Tibiscum așezare deschisă
Fortificație, așezare
Mașloc „Șanțul Turcilor” Ev Mediu
deschisă
 2. METODE GEOFIZICE DE INVESTIGARE A SITURILOR
ARHEOLOGICE
2.1. Utilizarea magnetismului în prospecțiunile arheologice

2.1.1. Magnetismul solului și formarea mineralelor magnetice (magnetism indus)

Posibilitatea utilizării acestei metode în arheologie se datorează, în mod special, dife-

rențelor dintre direcția și valoarea câmpului Pământului și contrastul dintre amplitudinea mag-
netică a structurilor arheologice și magnetismul solului din jurul lor (Fassbinder, 2015). Exis-
tența mineralelor ferimagnetice în sol este o caracteristică prezentă în aproape toate solurile
lumii. Apariția acestor minerale ferimagnetice influențează în mod absolut măsurătorile rea-
lizate în cadrul siturilor arheologice. Trebuie să înțelegem că formarea acestor minerale se
poate realiza atât în urma proceselor pedogenetice sau în urma interacțiunii cu focul (fie
natural prin incendii masive de pădure sau antropic prin răspândirea focului în mod deliberat
de către oameni). Oricum ar fi, aceste minerale sfârșesc în interiorul structurilor și comple-
xelor arheologice (Fassbinder, 2015). Cu toate acestea, s-a demonstrat că inclusiv factorii
climatici au un rol bine definit în formarea acestor minerale (Tite, Linington, 1975; Fassbinder,
2015). Mineralele cu proprietății magnetice din cadrul solurilor sunt, de fapt, derivați ai oxidu-
lui de fier. Astfel, cele mai cunoscute minerale cu proprietăți magnetice de la nivelul solului
sunt: hematitul (Fe2O3), magnetitul (Fe3O4) și maghemita (γ–Fe2O3), dintre care ultimele
două au proprietăți magnetice considerabile (Kvamme, 2006). Procesele de formare a mine-
ralelor magnetice din sol variază. Astfel, maghemita poate fi generată de către „procesul de
fermentație” (Kvamme, 2006) sau, așa cum menționam anterior, de către temperaturi ridi-
cate provocate de incendii naturale sau antropice (Fassbinder, 2015). Totuși, la nivel practic,
formarea acestor minerale este mult mai complexă și implică mai multe procese fizico-chi-
mice. Toate acestea sunt descrise pe larg în Fassbinder (2015). Acesta, pe baza literaturii de
specialitate, menționează patru procese diferite de formare a maghemitei: 1) ca produs al
oxidării magnetitului din roca de bază; 2) prin deshidratarea la anumite temperaturi a
lepidocrocitului (γ-FeO(OH)); 3) în urma focului, geotitul (α-FeO(OH)) se transformă în
maghemită; 4) la temperaturi nu foarte ridicate sideritul (FeCO3) oxidează în maghemită
(Fassbinder, 2015).
Pe de altă parte, formarea magnetitului în sol este o problemă și mai controversată,
iar în literatura de specialitate se întâlnesc varii opinii. Aceste controverse s-au dezvoltat pe

9
baza faptului că unii cercetători consideră magnetitul și maghemita ca fiind rezultatul unor
procese fizico-chimice aplicate (în mod natural sau antropic) hematitei. Situația devine com-
plicată deoarece magnetitul și maghemita se găsesc de foarte multe ori în situri unde prezența
hematitei nu este certificată (Fassbinder, 2015). Datorită acestui fapt, formarea magnetitului
în soluri se datorează unor procese anorganice sau biologice. Astfel, procesele biologice,
care determină apariția magnetitului în sol, sunt puse pe seama unei „bacterii magnetice”,
așa numita bacterie magnetotactică (Fassbinder et al., 1990; Fassbinder, 2015). Fassbinder
et al. (1990) descriu pe larg observațiile asupra apariției acestei bacterii în sol într-un articol
din prestigioasă revistă Nature.
Luând în considerare aceste aspecte, trebuie să menționăm că toate minerale se află
în câmpul magnetic al Pământului, care permite detectarea lor cu anumite instrumente speci-
fice. Cu alte cuvinte, magnetizarea acestor materiale este posibilă în prezența unui câmp
exterior și este strict legată de susceptibilitatea magnetică deținută. Bineînțeles, susceptibi-
litatea magnetică a unui material este direct proporțională cu cantitatea mineralelor magnetice
care se regăsesc în compoziția lui (Kvamme, 2006).
În cazul arheologiei, magnetismul indus (Error! Reference source not found.) joacă
un rol esențial în cadrul pros-pecțiunilor geomagnetice, deoarece, așa cum s-a arătat deseori
în literatura arheologică și nu numai, insolubilitatea oxizilor de fier face ca aceștia să se
grupeze în primele straturi de sol, foarte aproape de suprafață (Kvamme, 2006; Aspinall et
al., 2008; Fassbinder, 2015).

2.1.2. Magnetizarea remanentă a structurilor arheologice

Magnetizarea remanentă (Fig. 2.1), așa cum sugerează și numele, descrie caracte-
risticile magnetice permanente dobândite de un material. Cea mai cunoscută formă de mag-
netizare permanentă este termoremanența. Așa cum menționam deja, orice tip de sol conține
o serie de oxizi de fier, care formează domenii magnetice aliniate într-o formă dezordonată
(Kvamme, 2006). În contextul în care materialul este expus la temperaturi foarte mari (peste
temperatura Currie) domeniile magnetice din material tind să se alinieze câmpului magnetic
al Pământului (Kvamme, 2006). În cadrul acestui proces se formează și maghemita ca urmare a
transformării mineralelor antiferomagnetice (Fassbinder, 2015). În momentul în care tem-
peratura începe să scadă, domeniile magnetice rămân aliniate în direcția câmpului extern
(câmpul magnetic al Terrei) făcând materialul ușor detectabil cu instrumentele de măsurare.
Trebuie avut în vedere faptul că rocile vulcanice dețin un magnetism remanent (Kvamme,
2006) la fel ca multe alte roci și sedimente (Fassbinder, 2015). Totodată, orice structură
arheologică care a fost supusă focului în mod direct poate fi identificată cu ușurință prin
magnetometrie.
Pe lângă magnetismul termoremanent, Fassbinder (2015) mai descrie alte trei tipuri
de magnetizări permanente: magnetism remanent detritic, magnetizare remanentă chimică și
remanență indusă de fulgere (Fassbinder, 2015), acestea având o pondere mai mică de apa-
riție în cadrul siturilor arheologice.

Fig. 2. 1 Magnetismul indus și magnetismul remanent.

2.1.3. Scurte considerații asupra interpretării anomaliilor magnetice

Interpretarea rezultatelor geomagnetice trebuie să țină cont de câteva aspecte teore-

tice importante. Astăzi, în prospecțiunile arheologice se folosesc instrumente de mare precizie,
care pot măsura variațiile câmpului magnetic cu o acuratețe extrem de ridicată, la nivel de
picotesla (Becker, 1995). Datorită faptului că intensitatea câmpului magnetic din imediata
apropiere a suprafeței terestre variază în funcție de locație, aceeași anomalie va avea valori
diferite dacă va fi plasată în două locații diferite pe glob. De asemenea, forma anomaliei va
fi diferită datorită înclinației și declinației câmpului magnetic. Cu alte cuvinte, o anomalie
magnetică din cadrul unui sit aflat în emisfera nordică va avea altă intensitatea față de același
tip de anomalie dintr-un sit aflat la Ecuator, spre exemplu. În această ordine de idei,
considerarea acestor aspecte este mai mult decât importantă în contextul în care ano-maliile
magnetice aferente structurilor arheologice prezintă valori relativ mici (sub 50 nT) și doar în
cazuri excepționale pot atinge 1000 nT, mai ales acolo unde au existat ateliere metalurgice
sau zone de prelucrare a metalelor. Ignorarea acestor considerente ar putea duce la o
interpretarea defectuoasă sau chiar la ratarea unor anomalii importante (Smekalova et al.,
2005).

11
 Anomaliile generate de structurile arheologice îngropate (Fig. 0.2) reprezintă, de
fapt, caracteristica principală a formei de magnetism pe care o structura o deține. În cadrul
unei magnetograme valorile vor oscila de la negativ spre pozitiv. Valoarea negativă sau pozi-
tivă a unei anomalii sau a unui grup de anomalii este un indicator direct al tipului de structură
din subsol. Anomaliile pozitive (Fig. 0.2) descriu, în mod general, obiecte care posedă un
magnetism permanent, mai cu seamă termoremanent (cuptoare, vetre, ziduri de pământ ars
etc.). De asemenea, susceptibilitatea magnetică diferită a solului de la suprafață, care are un
magnetism mai puternic datorat diferiților oxizi de fier în comparație cu solul din jur, mai
puțin susceptibil, generează anomalii magnetice pozitive. Astfel, o groapă săpată și reumplută
(sau un șanț) va genera o stratigrafie cu un magnetism mai ridicat (datorită mixturii cu pămân-
tul de suprafață) decât solul în care a fost săpată. În acest caz, semnalul magnetic va fi pozitiv
(Smekalova et al., 2005; Fassbinder, 2015).
Anomaliile magnetice negative descriu, în principiu, acele structuri arheologice care
au un magnetism mai slab decât solul din jur (Fassbinder, 2015). În acest fel, fundațiile zidu-
rilor sau zidurile în sine, construite din materiale cu proprietăți magnetice slabe vor apărea
sub forma anomaliilor negative, cum ar fi construcțiile din calcar sau gresii (Smekalova et al.,
2005; Fassbinder, 2015). Există și situații când materialul care este reprezentat de o anomalie
magnetică negativă poate genera și anomalii pozitive. Acest fapt a fost documentat în cazul
cărămizilor de pământ din cadrul palatului lui Ramses al II-lea, unde cărămizile mai bogate
în nisip prezentau un magnetism mai scăzut decât solul din jur, pe când același tip de cără-
midă cu un conținut mai slab de nisip, făcute din lut amestecat cu resturi sfărâmate din alte
materiale (ceramică, chirpici etc), prezentau valori pozitive (Becker, Fassbinder, 1999;
Fassbinder, 2015).
Anomaliile magnetice negative mai pot descrie situații arheologice în care o groapă
dintr-un sit arheologic prezintă umplere rapidă. În acest fel, distribuția neuniformă a solului
în groapa respectivă face ca intensitatea magnetică a materialului să fie mai mică, datorită
magnetismului indus și magnetismului remanent, care este mai scăzut în comparație cu rema-
nența magnetică a solului din jur (Fassbinder, 2015). Acest tip de anomalie poate descrie
foarte bine gropile din cadrul unei necropole (Jones, 2008).
O altă cauză care determină apariția anomiilor negative se referă la procesele geo-
chimice din sol. Aceste procese au loc în mediile umede, unde are loc o disoluție parțială a
particulelor ferimagnetice din cadrul unui mineral, dar și schimbări în structura oxizilor de
fier. Un exemplu în acest sens poate fi nuanțat de șanurile de apărare ale fortificațiilor, în
special cele care prezintă palisadă. Astfel, șanțul care a fost umplut cu material având un
magnetism ridicat (mai ales datorită colapsării palisadei, de cele mai multe ori incendiată) și
care în mod natural ar prezenta o puternică anomalie pozitivă datorită infiltraților de apă
datorate, în mod special, adâncimii șanțurilor (care străpung stratul de freatic), vor prezenta
o anomalie magnetică negativă, în urma proceselor geochimice menționate mai sus, favorizate
de umezeala ridicată a umpluturii (Fassbinder, 2015).
În termenii magnetismului, structurile arheologice sunt, până la urmă, o serie de dipoli
care provoacă anomalii dipolare normale (în cazul magnetismului indus) sau anomalii dipo-
lare anormale în cazul magnetismului permanent (Weymouth, Huggins, 1985).
Toate aceste anomalii trebuie interpretate în funcție de contextul sitului arheologic.
Bineînțeles există situații când interpretarea lor devine o adevărată provocare datorită com-
plexității contextului în care acestea se găsesc – spre exemplu pentru măsurătorile cu scop
arheologic în cadrul orașelor moderne. Pentru acestea au fost dezvoltate modele mai com-
plexe de interpretare (Eppelbaum, 2011).

Fig. 0.2 Amplitudinea magnetică a structurilor în arheologie (model ideal; după Smekalova et al., 2005).

2.2. Metode electrice de prospectare în arheologie

2.2.1. Profilarea de rezistivitate. Hărți de rezistivitate aparentă

Această metodă de investigație presupune punerea în practică a elementelor teoretice

explicate mai sus. Prin măsurări succesive cu electrozii poziționați într-o anumită configurație

13
se pot achiziționa puncte în cadrul unui grid (Fig. 0.3), generându-se ulterior hărți de rezis-
tivitate aparentă. În arheologie această metodă este larg răspândită datorită cadenței rapide
de înregistrare a punctelor în comparație cu metoda tomografiei rezistivității electrice. Din punct
de vedere al configurației electrozilor, cea mai populară în arheologie este configurația „twin-
probe” (Tsokas et al., 2008). Metoda profilării de rezistivitate a devenit extrem de facilă
datorită dezvoltării unor sisteme care permit măsurători sub diferite configurații și capacitate
de înregistrare automată a datelor promovate în special de Geoscan Research Ltd (Tsokas et
al., 2008). Astfel, prin măsurările succesive a unor pseudosecțiuni de-a lungul profilelor
transversale se pot genera hărți de rezistivitate aparentă (Schmidt, 2013).
Metoda speculează proprietățile conductive ale solului, generate de prezența apei și
a diferitelor săruri. Curentul condus prin materiale este direct proporțional cu diferența de
potențial sau voltajul utilizat (Gaffney, Gater, 2003).
Toate metodele geoelectrice folosite în arheologie se bazează pe legea lui Ohm defi-
୙
nită astfel: I = ୖ, unde I reprezintă intensitatea curentului (amperi), U este tensiunea (volți), și

R reprezintă rezistența (Ohm) sau, în cazul nostru, când dorim să cunoaștem direct rezis-
tența: R=U/I (Gaffney, Gater, 2003). Totuși, trebuie să menționăm faptul că rezistența mate-
rialelor, în cazul structurilor îngropate, reprezintă proprietățile unui material de a opune
rezistență trecerii curentului electric, care în final descrie proprietățile substanței din care
este compus materialul și cantitatea ei. Deoarece în măsurătorile practice din teren scopul
principal este acela de a descrie materialul și a face diferite modelări, a fost introdusă o nouă
unitate de măsură, denumită rezistivitate (ρ), exprimată în ohm/m (Gaffney, Gater, 2003).
Fig. 0.3 Înregistrarea datelor pentru profilarea rezistivității electrice în cadrul unui grid (după Tsokas et al., 2008).

2.2.2. Tomografia rezistivității electrice

Tomografia rezistivității electrice reprezintă o metodă mai complexă de achiziție a

datelor de rezistivitate. Acest lucru este posibil datorită utilizării unui sistem multielectrod
(Fig. 0.4) controlat în timp real de un calculator. În acest fel se pot realiza diferite configurații de
electrozi (Wenner, Schlumberger, Dipol-Dipol) pentru injectarea curentului de-a lungul
aceluiași profil. Totodată, configurațiile se pot realiza cu un număr de electrozi și o echidistanță
între ei, prestabilită de operator, în funcție de necesitățile finale (Georgescu, Chitea, 2016).
Pentru realizarea studiilor de caz aferente lucrării de față am utilizat echidistanțe diferite în
funcție de adâncimea de penetrare dorită. Au fost cazuri când am folosit echidistanțe de 0,5 m,
1 m, 2 m sau 4 m. Totodată, în funcție de configurația terenului am folosit un număr variat
de electrozi, dar niciodată mai mulți de 50.

15
 Fig. 0.4 Exemplu distribuție electrozi de-a lungul unui profil.

În urma măsurătorilor se va obține o reprezentare 2D a rezistivităților de-a lungul pro-

filului. Aceste valori vor reprezenta rezistivitatea aparentă și vor fi supuse unui algoritm de
inversie pentru realizarea unui model X–Z. De-a lungul timpului, s-au dezvoltat numeroși
algoritmi de inversie specifici nevoilor aferente domeniului pentru care se realizează măsu-
rătorile (Schmidt, 2013). De asemenea, se pot obține și reprezentări 2,5D sau 3D a datelor
de rezistivitate, în cazul în care măsurătorile au fost realizate în cadrul unei rețele. Cea mai
populară metodă de achiziție a datelor ERT în arheologie este cea a măsurătorilor de lungul
unor profile paralele, care vor fi inversate ulterior sub forma unor modele tridimensionale
(Tsokas et al., 2008; Schmidt, 2013). Totuși, înaintea procesului de inversie trebuie eliminate
erorile locale (Fig. 0.5), provenite cel mai adesea din cauza contactelor slabe dintre electrozi și
cablu sau dintre electrozi și pământ (aceste erori apar cel mai adesea în mediile uscate).
Această eliminare se poate face manual, direct din fișierul în care sunt stocate datele măsurate
prin ștergerea punctelor cu valori anormale, sau în cadrul software-urilor dedicate pentru
procesarea 2D sau 3D (Georgescu, Chitea, 2016).
După înlăturarea erorilor locale datele vor fi inversate conform algoritmului ales. Cele
mai utilizate metode de inversie în geofizică sunt consacrate sub numele de „metoda celor
mai mici pătrate” (least-squares inversion) și „metoda robustă” (robust inversion), cea din
urmă fiind utilă în cazul în care contrastele sunt foarte mari, mai ales în cazul geofizicii de
exploatare (Loke et al., 2003; Georgescu, Chitea, 2016).

Fig. 0.5 Reprezentarea datelor de rezistivitate în meniul de editare (indicarea erorilor locale).

2.3. Utilizarea radarului de penetrație în arheologie

2.3.1. Propagarea undelor radar și producerea reflexiilor (cu privire spre arheologie)

Undele radar reprezintă o formă a energiei electromagnetice produse de diferitele

oscilații din câmpul electric și magnetic (Reynolds, 2011). Cu alte cuvinte, acestea sunt
produse când curentul electric oscilează în mod alternativ într-un mediu conductiv și pro-
duce un câmp magnetic subsidiar (Conyers, 2013). Aceste unde sunt capabile să se propage în
aer sau într-un spațiu vid la infinit, propagarea fiind întreruptă doar de diferite materiale,
care duc la scăderea vitezei sau la atenuarea totală (Daniels, 2004; Conyers, 2013). Viteza
de propagare a undelor este dependentă de viteza luminii într-un spațiu vid (0,3 m/ns), de
permitivitatea magnetică și, poate cel mai important, de permitivitatea electrică relativă,
cunoscută și sub numele de constanta dielectrică (Reynolds, 2011). Constanta dielectrică (ε)
caracterizează, în bună măsură, proprietățile electrice ale materialelor sau ale unui mediu
propriu-zis, fiind în relație directă cu intensitatea câmpului electric (E), produsul lor fiind
inducția electrică (D). Constanta dielectrică poate fi măsurată cu acuratețe în laborator, iar
cu cât este mai ridicată cu atât undele întâmpină rezistență în parcurgerea materialului. În

17
final, constanta dielectrică poate fi privită ca o unitate de măsură pentru velocitatea și propa-
garea energiei radar în sol (Conyers, 2013).
Caracteristicile dielectrice ale materialelor (Fig. 0.6) din cadrul unui sit investigat,
spre deosebire de o situație ipotetică când energia radar străbate aerul, sunt descrise de per-
mitivitatea și conductivitate, termeni oarecum sinonimi. Sper exemplu, permitivitatea crește
atunci când frecvența scade, iar dacă vorbim de un material slab conductor atunci relația
dintre frecvență și permitivitate este reprezentată de un semicerc, sau așa numita reflexie a
undelor radar. Pe de altă parte, o conductivitate ridicată produce pierderea energiei radar
(Reynolds, 2011). Aceste relații definesc valorile constantei dielectrice, care sunt cuprinse
între 3-30 pentru majoritatea situaților geologice (Reynolds, 2011). De asemenea, trebuie
reținut că în majoritatea situaților arheologice, constanta dielectrică este cuprinsă între 3 și
25, iar în situații excepționale când solul este foarte uscat între 3 și 5. Apariția apei (aspect
inevitabil în majoritatea cazurilor), care are o valoare a constantei dielectrice de 81 și interac-
ționează chimic și fizic cu materialele din jur, va produce valori mixte a constantei dielectrice
aferente materialelor, fapt ce va îngreuna în mod evident interpretarea rezultatelor obținute
(Conyers, 2013).
Reflexia energiei radar reprezintă alterarea constantei dielectrice și se produce atunci
când există o diferență majoră de contact între două suprafețe (Gaffney, Gater, 2003). Astfel,
generarea unei reflexii puternice se datorează schimbării bruște a constantei dielectrice (pe
o distanță scurtă) pentru două materiale diferite. Din acest motiv, această metodă nu funcțio-
nează în majoritatea siturilor arheologice, în special cele preistorice, unde, cu foarte puține
excepții, există o diferență mare de contrast. Această diferență de contrast trebuie să fie sem-
nificativă, cum ar fi o podea din lut ars suprapusă de un strat nisipos (Conyers, 2013).
 Fig. 0.6 Constanta dielectrică în raport cu velocitatea și valorile estimative pentru diferite materiale.

Ținând cont de acest considerent al contrastelor produse de constanta dielectrică, metoda

funcționează relativ bine în siturile unde structurile sunt realizate din materiale mult mai
compacte decât solul sau mediul din jur. Astfel, toate siturile arheologice din piatră ar putea
să fie investigate cu ajutorul acestei metode. Cu toate acestea, și în aceste situații există
posibilitatea ca metoda să nu funcționeze dacă contrastul nu este suficient de puternic. De
asemenea, metoda poate reprezenta cea mai bună abordare pentru siturile din zonele urbane.
Menționăm faptul că în zonele cu soluri argiloase (în special cele umede), care absorb energia
radar, utilizarea acestei metode este parcimonioasă (Gaffney, Gater, 2003). Din păcate,
distribuția argilelor pe teritoriul României este foarte frecventă, mai ales în zona de câmpie. În
final, acesta este motivul utilizării reduse a GPR-ului în siturile arheologice românești, dar și
datorită faptului că celelalte metode (magnetometria sau metodele electrice) oferă randament
extrem de bun, evitându-se astfel complicațiile interpretării GPR, și, bineînțeles, salvându-
se timp atât la nivelul achiziției datelor dar și la nivelul procesării lor.

2.3.2. Principiul de funcționare

Principiul de funcționare este oarecum simplist (Fig. 0.7) și se bazează pe transmi-

terea undelor de la un transmițător (Tx) la un receptor (Rx), în aer, cu viteza luminii (300.000
km/s), calculându-se intervalul de timp dintre transmisie și recepție. Datorită vitezei ridicate

19
de parcurgere, timpul este exprimat în nanosecunde (10-9 secunde). Astfel, cunoașterea pro-
prietăților fiecărui material, dar și a substratului, reprezintă un element esențial în demararea
unei prospecțiuni de acest tip, deoarece propagarea undelor se realizează în mod diferit în
funcție de mediu (Daniels, 2004; Reynolds, 2011; Conyers, 2013).
Măsurătorile radar sunt strict dependente de frecvența transmițătorului (Tabel 0.1). Aici se
face diferența dintre două domenii mari în care se utilizează sistemele GPR. Astfel, antenele
cu o frecvență de până în 200 MHz (de frecvență joasă), care generează unde cu lungime
mare, sunt utilizate în studiile de mare adâncime, în special cele geologice și
geomorfologice, iar antenele de peste 500 MHz (înaltă frecvență) se folosesc în studiile de
suprafață, în special cele inginerești și în arheologie (Reynolds, 2011; Conyers, 2013).

Fig. 0.7 Principiul de funcționare al metodei, după Reynolds (2011), editat de Ardelean (2016).

Tabel 0.1 Adâncimea de penetrație în funcție de antenă, după Reynolds (2011).

Frecvență antenă Adâncime de penetrare (estimare)
1500 MHz 0,5 m
900 MHz 1m
400 MHz 4m
270 MHz 6m
 2.3.3. Achiziția și procesarea datelor

Ca și în cazul tomografiei electrice, achiziția datelor se realizează sub formă de profile,

de fapt secțiuni verticale, care pot fi grupate în cadrul unei suprafețe și interpolate împreună.
Procesul de setare a instrumentarului este puțin mai complex față de celelalte metode, fiind
dependent de cunoștințe empirice asupra mediului unde se va efectua măsurătoarea. Astfel,
parametrii trebuie setați pentru a răspunde cât mai eficient condițiilor din subsol. De exemplu,
un parametru important este reprezentat de numărul punctelor colectate. În arheologie, setarea
unui număr prea ridicat de puncte va influența în mod drastic măsurătorile fiindcă timpul de
recepție va crește semnificativ, provocând o serie de date false. Pe baza studiilor s-a estimat
că numărul optim de puncte colectate în siturile arheologice ar trebui să fie undeva la 512
per măsurătoare, asta implicând, de asemenea, 512 impulsuri transmise în subsol de către
antena transmițător (Gaffney, Gater, 2003; Conyers, 2013). Un alt factor important în achiziția
datelor este reprezentat de parametrul „stacking”, acesta având funcția de a suprapune sem-
nalul și a genera o mai bună acuratețe a datelor și diminuează multiplele zgomote (așa numi-
tul nosie). Spre exemplu, zgomotele pot fi provocate de existența unor obiecte de mici dimen-
siuni, atât arheologice cât și de substrat, contactul imperfect dintre antene și suprafața de
contact sau existența umezelii în unele structuri arheologice etc. (Gaffney, Gater, 2003).
După colectarea datelor în teren, urmează procesarea propriu-zisă, care este probabil
cea mai grea parte a întregului proces datorită necesității aplicării multiplelor filtre.
În rândurile următoare vom prezenta câțiva pași principali în procesarea acestor date
așa cum au fost prezentați în literatura de specialitate (Reynolds, 2011; Conyers, 2013).
1. Repoziționare: corecția pozițiilor măsurate de-a lungul unui profil și eliminarea ero-
rilor de colectare.
2. Corecția punctului zero în timpul de deplasare: estimarea corectă a poziției primului
impuls transmis.
3. Filtrul Dewow: înlăturarea zgomotelor provocate de câmpul electrostatic.
4. Eliminarea zgomotului de fundal: așa cum îi spune și numele, acest filtru are rolul de
a înlătura diferitele zgomote și pune în evidență reflexiile reprezentate de hiperbole.
5. Filtre de frecvență: asemănătoare filtrelor de tip „low-pass” și „high-pass” utilizate
și la celelalte metode geofizce.
6. Migrarea velocității: eliminarea difracției.

21
 2.3.4. Vizualizarea datelor

Vizualizarea datelor se poate face sub formă de profile individuale (radargrame) (Fig.
0.8) sau ca model tridimensional (time slice), rezultat în urma interpolării mai multor profile, din
care se pot extrage diferite planuri.

Fig. 0.8 Vizualizarea unui profil GPR (după Pisz, Hegyi, Pall, 2017).
 3. STUDII DE CAZ

3.1. Moșnița Nouă-Obiectiv 7

Din punct de vedere geografic, zona face parte din Câmpia Timiș-Bega (Fig. 3.1), sec-
torul Câmpia Moșniței, parte a unității majore Câmpia Timiș-Bega-Bârzava, o câmpie joasă
de divagare (Posea, 1997). Principalele caracteristici ale acestei forme sunt reprezentate de
grindurile fluviatile și o serie de meandre părăsite, elemente ale unei paleo-rețele hidrografice
specifică câmpiilor de subsidență. Nu întâmplător, aceste elemente ale morfologiei fluviale,
numeroase grinduri de bucă de meandru, reprezintă un element definitoriu în amplasarea
așezărilor vechi, care, de cele mai multe ori, le valorizează potențialul de habitat. Exploatarea
acestor favorabilități de ordin geomorfologic a fost un criteriu important în cazul formării
așezării neolitice în discuție, amplasată în zona de evoluție holocenă a sistemului hidro-
morfologic Timiș–Bega.

Fig. 3.1 Amplasarea hotarului Moșnița Nouă în cadrul Câmpiei Timișului.

23
3.1. Achiziția datelor

Situația sitului arheologic a impus o abordare multidisciplinară datorată faptului că

exista posibilitatea unei cercetări arheologice invazive sub forma unei suprafețe de 6×6 m.
Poziționarea întâmplătoare a unei suprafețe, relativ mici, de cercetarea într-un areal larg ar
fi reprezentat un joc de zaruri. Astfel, s-a decis prospectarea geofizică printr-o serie de metode
specifice. Măsurătorile magnetice au reprezentat o parte substanțială în procesul de identi-
ficare a complexelor arheologice.
În cazul sitului de la Moșnița, colectarea datelor s-a efectuat în suprafețe rectangulare
de 30 m, de-a lungul unor traverse poziționate la o distanță de 2 m. Setarea instru-mentului în
configurație orizontală a permis acoperirea suprafeței pe axa X prin măsurători la o distanță
de 1 m. Capacitatea instrumentului de a colecta 10 puncte pe secundă la o sen-sibilitate de 10
pT (0,01 nT) a facilitat înregistrarea fiecărui punct la interval de 10 cm pe axa Y, garantându-
se astfel o rezoluție de aprox. 1 m × 10 cm.
Pentru a putea observa ulterior, în etapa de procesare, variațiile rapide ale câmpului
geomagnetic, parcurgerea traverselor s-a realizat aproximativ pe direcția liniilor de câmp, pe
direcția N‒S.
Suprafața cercetată a fost acoperită de șase griduri (Fig. 3.2), însumând 5400 mp, în
zona cea mai înaltă a sitului arheologic.

Fig. 3.2 Amplasarea gridurilor în cadrul sitului și direcția de mers în colectarea datelor.
3.2. Rezultate

Obținerea magnetogramei (Fig. 3.3) facilitează începerea procesului de interpretarea

arheologică a distribuției datelor magnetice. Reducerea dinamicii magnetice evidențiază cu
exactitate zonele anomale corespunzătoare diferitelor structuri arheologice. Datorită corecțiilor
efectuate anterior se poate garanta că marea majoritate a zonelor anomale sunt generate de
materialele arheologice îngropate. În cazul de față, se observă că există o grupare a complexe-
lor arheologice către centrul zonei prospectate, fapt deloc întâmplător deoarece acestea spe-
culează zona cea mai înaltă a sitului neolitic.
Răspunsul geomagnetic al zonei nu trece de valoarea de 40 nT, fapt care sugerează că
toate anomaliile corespund unui magnetism remanent generat de ceramică sau chirpici ars.
Interesantă este și dispunerea oarecum circulară a complexelor arheologice dar și dimensiunea
relativ mică, dimensiune care, bineînțeles, poate varia în funcție de elementele magnetizate
din interiorul complexelor arheologice. Astfel, pe baza dispunerii, dar și a formei anomaliilor,
considerăm această parte a sitului ca fiind zona de locuire neolitică, care, cel mai probabil,
se extinde spre nord și sud, de-a lungul zonelor mai înalte (Fig. 3.4).

Fig. 3.3 Magnetograma rezultată în urma interpolării punctelor colectate și corectate.

25
Fig. 3.4 Suprapunerea magnetogramei peste modelul de elevație și reprezentarea zonei de locuire neolitică în
relație cu aceasta.
La o analiză atentă a magnetogramei au putut fi identificate peste 90 de anomalii mag-
netice diferite (Error! Reference source not found.), prezente sub diferite forme date de
valorile fiecărui punct interpolat. Așa cum menționam anterior, partea central sudică a zonei
prospectate se diferențiază prin densitatea mare de complexe arheologice distincte,
reprezentând cel mai probabil locuințe îngropate sau semi adâncite și gropi cu funcționalități
diferite (anomaliile marcate de la 1 la 34).
Măsurătorile electrice au acoperit gridul 3 (Fig. 3.5; Fig. 3.6), prin profile paralele,
poziționate la o distanță de 2 m unul față de celălalt. De-a lungul fiecărui profil au fost
poziționați 25 electrozi la o echidis-tanță de un 1 m. În final, s-a obținut o rețea de electrozi,
care a acoperit un patrulater cu latura de 25 m pe coordonata Y și 30 m pe coordonata X. În
acest fel, interpretarea rezultatelor se poate efectua individual, la nivelul fiecărui profil, dar
și sub formă de planuri succesive, caracterizate de existența coordonatei Z (adâncime).

Fig. 3.5 Profilele ERT și distribuția valorilor la adâncimea de 2 m în comparație cu anomalia magnetică.
 Fig. 3.6 Interpolarea tridimensională a valorilor de rezistivitate electrică și evidențierea complexului
arheologic.

Fig. 3.7 Situația arheologică în Planul 1 și Planul 2 (stânga: foto săpătură; dreapta: desen arheologic) (după
Floca et al., 2016).

27
 Conturarea finală a complexelor arheologice, în special C.1 (Fig. 3.7), s-a finalizat
odată cu excavarea Planului 2. În acest fel, în decursul excavării acestui plan s-a redefinit
partea vestică a locuinței (C1), zonă cu pământ negru și foarte bogată în materiale arheolo-
gice. De asemenea, a fost conturat și un complex de dimensiuni mici, C3. Complexul 1 a
prezentat o umplutură omogenă, compusă dintr-un sol brun-negricios cu pigmentație de
chirpici. Remarcăm faptul că în partea vestică a fost surprins un strat masiv de chirpici ars
aflat în poziție secundară. Materialul arheologic din umplutură a fost compus dintr-o impre-
sionantă cantitate de ceramică și litice, completate de materialele osteologice. Pe baza cera-
micii s-a putut determina încadrarea cronologică a complexului în cadrul culturii neolitice
Vinča. Din punct de vedere al dimensiunilor, C1 este o locuință îngropată cu lungimea de
4,70 m, lățimea de 4,10 m și adâncimea de 1,05 m (Floca et al., 2016).

Fig. 3.8 Suprapunere complex arheologic (B) peste anomalia selectată (A).

3.3. Silvașu de Jos-Dealu Țapului (jud. Hunedoara), Movila M3

3.1. Introducere

Complexul funerar tumular din zona Silvașu de Jos (Fig. 3.9), jud. Hunedoara, este
localizat în extremitatea sudică a Dealurilor Hunedoarei, la aproximativ 7 km nord de orașul
Hațeg și ocupă un mic platou aflat la întâlnirea a trei interfluvii orientate spre S, NV și ENE.
În zonă au fost reperate zece movile (M1‒M10) distincte, fiind cercetate arheologic movilele
M1, M3, M4 și M7 (Luca et al., 2012; Diaconescu, Tincu, 2016). Din punct de vedere geo-
logic, aria de studiu aparține Bazinului Hațeg-Strei și este constituită din depozite de vârstă
badeniană, reprezentate aici prin orizontul superior în facies marin cu pietrișuri adesea gro-
siere, cu elemente rulate, nisipuri cu intecalații lentiliforme de pietrișuri și microconglo-
merate cu nivele grezoase, marne și marne nisipoase (Gherasi et al., 1968).

Fig. 3. 9 Localizarea sitului Silvașu de Jos-Dealul Țapului și reprezentarea movilelor după Diaconescu,
Tincu, 2016.

Investigațiile geofizice aferente movilei M3 au reprezentat premisele unei cercetări

arheologice ulterioare. Astfel, pentru ca abordarea geofizică să ofere rezultate utile cercetă-
rilor arheologice, ne-am dorit înțelegerea contextuală a condițiilor naturale de evoluție a acestor
structuri de-a lungul timpului. Totodată, înțelegerea morfologiei terenului și a morfometriei
fiecărei movile este extrem de importantă în pregătirea unei cercetări geofizice. Acest fapt
se datorează incompatibilității metodologice în achiziția și procesarea datelor în cazul acestor
structuri în comparație cu un sit obișnuit. În acest context, primul pas a fost realizarea unui
model digital de elevație (Fig. 3.10), care să ne ofere date concrete asupra movilei M3. Pe
baza modelului de elevație am putut determina cu exactitate câteva caracteristici morfometrice
ale movilei, cele mai importante referindu-se la înălțime, declivitate și stabilirea direcției de
curgere (Fig. 3.10).

29
 Fig. 3.10 Movila M3: Modelul digital de elevație și profile hipsometrice.

3.2. Rezultate

Măsurătorile geomagnetice au evidențiat o serie de anomalii în interiorul movilei,

care, prin gama valorilor, corespund unor complexe arheologice bogate în materiale cu o
remanență magnetică semnificativă (ceramică, chirpici sau resturile unui rug funerar), cel
puțin în comparație cu mantaua movilei. În Fig. 3.11 se disting cinci anomalii pozitive dis-
tincte și o serie de anomalii negative liniare. Anomaliile pozitive (1‒5) corespund, din punc-
tul nostru de vedere, gropilor în care au fost depuși defuncții. Mai mult, distribuția anoma-
liilor sugerează o utilizare mai îndelungată a movilei și, așa cum săpăturile arheologice ulte-
rioare au demonstrat-o, movila are mai multe faze de funcționare.

Fig. 3.11 Rezultatele măsurătorilor geofizice ale movilei M3.

 Utilizarea tomografiei rezistivității electrice (Fig. 3.12; 3.13) în cazul movilei M3 a avut
scopul de a sur-prinde secvențele stratigrafice și completarea informațiilor referitoare la
complexele arheolo-gice evidențiate de măsurătorile geomagnetice. Astfel, pe baza profilelor
s-a putut genera și un model tridimensional de rezistivitate. Din punct de vedere al
configurației de injectarea a curentului electric în sol s-a folosit atât dispozitivul Wenner, cât
și dispozitivul dipolului dublu, primul având rezoluție mai bună pe verticală, iar cel de-al doilea
având o rezoluție mai bună pe orizontală.

Fig. 3.12 Profilul 6 (mijlocul movilei).

Fig. 3.13 Model tridimensional de rezistivitate electrică al M3.

31
3.4. Validarea rezultatelor

În vara anului 2015 au fost efectuate o serie de cercetări arheologice invazive în cadrul
movilei M3 (Fig. 3.14).Aceste cercetări fac parte dintr-un proiect mai amplu de investigare a
necropolei tumulare din acest punct, proiect condus de către cercetătorul dr. Dragoș Diaconescu
din cadrul Muzeului Național al Banatului Timișoara. Abordarea metodologică de cercetare a
constat în trasarea unei secțiuni (S1/2015), cu o lățime de 2 m și o lungime de 17,5 m, orientată
SV‒NE peste anomalia magnetică din centrul movilei (Diaconescu, Tincu, 2016).
Configurația Wenner a evidențiat cu acuratețe existența complexului C1, iar confi-gurația
dipolului dublu a evidențiat poziția cu exactitate a mormântului M1/2015. Valorile mai mici
de rezistivitate din cadrul complexelor arheologice au fost oferite de umiditatea mai ridicată
din umplutura gropilor. Acest lucru se poate observa foarte bine în cazul M1/2015, care a
fost evidențiat pe profilul P6 cu acuratețe foarte ridicată. Nu în ultimul rând, măsurătorile
geoelectrice au evidențiat și contactul dintre nivelurile antropice și straturile geologice din
proximitate.

Fig. 3.14 Suprafața de cercetare și complexele arheologice descoperite (detaliu C2 dreapta).

 Fig. 3.15 Structura de bârne incendiate (C2).

Fig. 3. 16 Comparații între profilul nordic al movilei M3 și profilul ERT P6.

33
3.2. Utilizarea tomografiei rezistenței electrice în cadrul fortificației dacice
Ardeu-Cetățuia (Ziridava)

3.3.1. Introducere

Premisele cercetării geofizice de la Ardeu s-au conturat pe fundamentul unor cercetări

anterioare derulate de noi, cercetări care s-au concretizat prin obținerea unor rezultate cu
impact asupra peisajului arheologic în care a funcționat fortificația din punctul „Dealu Cetă-
țuia” (Ferencz, Hegyi, 2014). În completare, s-a dorit efectuarea unor măsurători geofizice
pentru evidențierea principalei structuri arheologice a sitului – turnul locuință – și estimarea
traiectului zidurilor fortificației.
Fortificația dacică de la Ardeu a devenit cunoscută în literatura de specialitate dato-
rită poziției strategice, dar și a cercetărilor arheologice începute în secolul al XIX-lea (Téglas,
1885, 1888), continuate în secolul XX (Nemoianu, 1975) și în curs de cercetare sub atenta
supraveghere a lui dr. Iosif Vasile Ferencz (Ferencz, 2012).

Fig. 3.17 Localizare.

3.3.2. Rezultate

3.3.2.1. Rezultate turn-locuință

Cu toate că substratul geologic al sitului prezintă diferențe foarte mari ale valorilor
de rezistivitate, datorare formațiunilor geologice locale, cele 21 profile orientate E‒V au sur-
prins existența unei structuri patrulatere în zona cea mai înaltă a sitului. Pofilele au fost inter-
polate pe secțiuni de adâncime pentru evidențierea structurii într-un mod cât mai inteligibil.
Totodată, au fost realizate unele corecții de vizualizare prin eliminarea valorilor extreme.
Valorilor de rezistivitate le-a fost stabilit un interval cuprins între 0 și 4000 Ω/m în primul
metru de adâncime (Fig. 3.18).

Fig. 3.18 Rezultatele obținute prin interpolarea pofilelor ERT.

Totodată, s-a putut stabili planimetria turnului locuință, care se înscrie într-un patrulater
cu latura de aprox. 14 m. Spre sud se evidențiază un zid interior, care poate să facă parte din
structura de rezistență a fundației turnului. De asemenea, tot pe latura sudică se evidențiază
o discontinuitate în distribuția valorilor de rezistivitate, atât în cadrul zidului exterior, cât și
a celui interior. Această discontinuitate corespunde, cel mai probabil, accesului în turnul-locu-

35
ință. Discontinuitatea are aproximativ 2 m și, conform morfologiei terenului, în această zonă
ar trebui să fi fost poziționate treptele de acces (Fig. 3.19).

Fig. 3.19 Reprezentarea planimetriei turnului ca rezultat al valorilor de rezistivitate și compararea cu

rezultatele săpăturilor arheologice (desen stratigrafie turn dr. I. V. Ferencz).

Fig. 3.20 Stratigrafia turnului locuință în comaparație cu rezultatele ERT (Profilele 3 și 5).
 Pentru surprinderea structurii fortificației au fost trasate 5 profile orientate E‒V cu
lunginea de 100 m, transversale peste dealul de la Ardeu. Măsurătorile s-au realizat atât cu
dispozitivul Wenner, dar și cu dispozitivul dipolului dublu.
Toate anomaliile rezistivității, care corespund unor situații arheologice, au fost mar-
cate în QGIS, pentru a crea o imagine spațială în contextul interpretării datelor (Fig. 3.21;
3.22).

Fig. 3.21 Estimarea poziției zidurilor în funcție de rezultatele ERT.

Fig. 3.22 Interpretarea rezultatelor ERT (profilele transversale peste fortificație).

În final, chiar dacă geomorfologia sitului prezintă, din start, o serie de majore deza-
vantaje pentru realizarea unor măsurători geofizice de calitate, am reușit să evidențiem o serie

37
de situații arheologice importante în procesul de cercetarea a sitului arheologic. Mai mult,
săpăturile arheologice din anul 2017 au validat cu succes măsurătorile geoelectrcie din zona
turnului-locuință, care au surprins intruziuniile antropice în stratul geologic. Cu alte cuvinte,
măsurătorile au surprins „șanțurile” săpate în calcar de către daci pentru implantarea fun-
dațiilor. Totodată, măsurătorile au surprins și zona de umplutură din emplecton, cel puțin în
unele locuri.

3.4. Orașul antic Tibiscum

Situat în zona de contact dintre culoarele tectonice Timiș – Cerna și Bistra (Fig. 3.23),
orașul antic Tibiscum avea să se dezvolte într-o zonă aluvionară cuprinsă între Câmpia Joasă a
Lugojului spre nord, Dealurile Buziașului spre vest și extremitatea sudică a glacisului Munților
Poiana Ruscă înspre nord (Urdea, Cîntar, 2014). Din punct de vedere al topografiei de detaliu,
chiar dacă situl este amplasat într-o zonă joasă, poziția sa speculează o terasă înaltă de luncă.
Aceasta se poate observa în zona nord-estică a vicusului dar, mai ales, în zona municipiului.
Generarea unui model de elevație cu acuratețe centimetrică, obținut prin zboruri succesive
cu drona, evidențiază poziția speculantă a sitului arheologic. Datorită energiilor de relief
minore, aceste evidențe reprezintă puncte cheie în discuțiile referitoare la alegerea locației
de către romani. Nu întâmplător orașul a speculat aceste zone, unde diferența de nivel de
cca. 3–4 m conferea protecție în cazul unor inundații majore generate de undele de viitură
ale Timişului (Benea, Bona, 1994; Urdea, Cîntar, 2014).

Fig. 3.23 Localizare.

3.4.1. Investigațiile geofizice

Datorită suprafeței extinse a sitului arheologic, de-o parte și de alta a râului Timiș,
investigațiile geofizice au fost proiectate în așa fel încât să răspundă la o serie de întrebări
privind evoluția peisajului arheologic din jurul castrului. Abordarea situațiilor arheologice
din mai multe perspective și prin filtrul mai multor echipe de cercetare implicate în cadrul
acestui proiect a facilitat utilizarea celor mai importante metode geofizice. Astfel, prospec-
tarea s-a realizat prin magnetometrie, rezistența electrică a solului, tomografie electrică și
radar de penetrație. De asemenea, a fost testată cu succes și metoda termografiei.

Fig. 3.24 Principale zone în care au fost efectuate măsurători geofizice.

3.4.2. Rezultate

3.4.2.1. Zona municipiumului

În arealul municipiului au fost proiectate trei zone pentru efectuarea investigației geo-
fizice, în special a magnetometriei. Pentru efectuarea măsurătorilor geomagnetice au fost
utilizate două tipuri de instrumente. În anul 2015, cea mai mare parte a măsurătorilor a fost

39
efectuată cu ajutorul unui magnetometru de tip fluxgate Bartington Grad 602, alte măsurători
efectuate cu un magnetometru de câmp total Geometrics G859 fiind adăugate pe alocuri. Deși
suprafața investigată geofizic este mică în comparație cu dimensiunea municipiumului, rezul-
tatele au fost promițătoare și au adus chiar informații inedite.
În cadrul perimetrului M1 rezultatele geofizice nu au evidențiat prea multe structuri
arheologice, fapt care poate să fie explicat de nivelul aluviunilor depuse de Timiș, stratul de
lut compact, în principal diamagnetic, uniformizând valorile din zonă. Totodată, trebuie avut
în vedere faptul că majoritatea construcțiilor au fost realizate din bolovani de râu, cei mai mulți
fără proprietăți magnetice deosebite. Partea interesantă relevată de aceste măsurători constă
în surprinderea unor realități ale microreliefului, cu greu vizibile în teren. Acestea se referă
la existența unor meandre fosile aplatizate, C1, C2, C3, C4, C5, surprinse mai ales în partea
nordică a perimetrului M1 (Fig. 3.25).

Fig. 3.25 Rezultatele prospecțiunii geofizice în cadrul perimetrului M1 și M2 (M. Pisz, folosit și editat cu
permisiune).
În cazul perimetrului M3 metode geofizice au scos în evidență câteva situații extrem
de interesante din punct de vedere arheologic, cât și informații importante referitoare la întin-
derea și structura orașului antic. Mai mult decât atât, a fost posibilă reconstrucția principalelor
drumuri din jurul Tibiscumului. Așa cum menționam deja, în literatura de specialitate există o
serie de informații arheologice privitoare la rețeaua de drumuri și stradele din orașul antic și
din apropierea sa. Se cunoaște faptul că Tibiscumul se află la intersecția a două drumuri
imperiale, unul venind din sud, pe ruta Lederata–Berzobis–Tibiscum, ajungând până la Porta
Praetoria și unindu-se cu drumul Dierna–Tibiscum–Ulpia Traiana Sarmizegetusa (Benea,
Bona, 1994).

Fig. 3.26 Rezultatele magnetometriei în arealul M3 (M. Pisz, folosit și editat cu permisiune).

Răspunsul geomagnetic din interiorul M3 ne-a condus către complementarizarea

prospecțiunilor, și anume aplicarea unei alte metode geofizice – rezistivitatea electrică a
solului. Această metodă a fost aleasă mai ales din considerentul că anomaliile magnetice
reprezintă fundații de clădiri, iar prospecțiunile electrice reacționează foarte bine într-un
astfel de mediu. Astfel, rezistivitatea electrică a fost măsurată sistematic cu ajutorul unui
instrument RM85 (GeoscanResearch) cu patru electrozi, dispuși în configurație Wenner la
0,5 m rezoluție, cu o putere de penetrație de până la 2 m.

41
Fig. 3.27 Rezultatele rezistivității electrice a solului suprapuse peste magnetometrie (M. Pisz, folosit și editat
cu permisiune)
3.4.2.2. Vicusul

Investigațiile magnetice s-au realizat în toate cele trei perimetre stabilite (V1, V2, V3/
Fig. 3.24) cu ajutorul unui magnetometru de câmp total cu procesie pe bază de cesiu, asistat
de un alt magnetometru-bază cu procesie protonică. Acesta din urmă a fost utilizat cu scopul
corectării deviațiilor de câmp apărute în timpul măsurătorilor, ca urmare a diferitelor variații
în magnetismul zonei. Colectarea datelor s-a realizat de-a lungul profilelor parcurse în zig-
zag, în interiorul unor suprafețe rectangulare cu latura de 40 m. Astfel, în cadrul perimetrului
V1 au fost stabilit un număr de 11 griduri, gândite să acopere o parte importantă din această
zonă a rezervației arheologice. Aici neajunsurile pentru o cercetare geomagnetică de calitate
au fost reprezentate de câteva obiecte metalice și, mai ales, de către linia de înaltă tensiune
care străbate perimetru pe axa Nord‒Sud. Cu toate acestea, rezultatele au fost promițătoare,
evidențiind o serie de elemente relevante din punct de vedere arheologic.
 Fig. 3.28 Rezultatele investigației geomagnetice din cadrul perimetrului V1.

Măsurătorile de rezistivitate electrică a solului s-au realizat, în mare parte, peste zona
acoperită de către magnetometrie, cu excepția suprafețelor rectangulare de la sudul drumului
de acces în rezervație.

Fig. 3.29 Rezultatele măsurătorilor de rezistivitate electrică a solului în zona vicusului.

Evidența anomaliei magnetice 3 (Fig. 3.29) a reprezentat un bun prilej de aplicare a

altor metode complementare, precum ERT (tomografia rezistivității electrice) și GPR (Fig.
3.20). Tomografia rezistivității electrice este o metodă mai elaborată în domeniul prospecțiu-

43
nilor geoelectrice și aduce o serie de informații stratigrafice importante. Colectarea setului
de date se efectuează de-a lungul pofilelor transversale și cu posibilitatea interpolării datelor
aferente mai multor profile.

Fig. 3.30 Model tridimensional al măsurătorilor ERT.

Multitudinea de informații oferite de măsurătorile geofizice ne-a permis să ne gândim

la verificarea unora dintre rezultate prin intermediul unei săpături arheologice. Astfel, sub
supravegherea dr. Adrian Ardeț, directorul muzeului din Caransebeș, am avut posibilitatea
inițierii unei secțiuni test în interiorul vicusului. Datorită faptului că cea mai vizibilă structură
a fost anomalia rectangulară 3 (Fig. 3.30), dr. Adrian Ardeț a decis trasarea S1/2016 pe direcția
N‒S, astfel încât să surprindă latura de est și cea de sud a structurii aferentă anomaliilor geo-
fizice. O altă secțiune (S2/2016) a fost trasată perpendicular pe prima, înspre vest (Ardeţ et al.,
2017) (Fig. 3.31; 3.32).
 Fig. 3.31 S1/2016 cu lungimea de 20 m și lățimea de 2 m, a fost împărțită în carouri de 1 m cu un martor de
0,5 m lățime la mijloc. Aceeași procedură de caroiere s-a aplicat și secțiunii S2/2016, lăsându-se un martor de
0,5 m între limita estică a ei și S1/2016. Martorii au servit ca punct de control pentru racordarea stratigrafiei
pofilelor.

Fig. 3.32 Rezultatele parțiale ale cercetării arheologice.

3.5. Mașloc-Șanțul Turcilor

Situl studiat este situat în zona de contact dintre Câmpia Vingăi, o câmpie înaltă și
extremitatea vestică a Dealurilor Lipovei. Peisajul este dominat de platouri piemontane, frag-
mentat de câteva văi autohtone. În privința litologiei, nisipurile și pietrișurile plioceno-pleis-
tocene apar împreună cu intercalări de luturi roșii cu concrețiuni de 26‒30 m grosime, acope-
rite de un strat gros de loess de 8‒12 m (Mihăilă et al., 1987).

45
 Fig. 3.33 Situl arheologic Mașloc-Șanțul Turcilor.
Tabel 3.1 Scurt istoric
An Sursă Observații
1322 DL 71208 Diploma dicte possessionis eorum Machalaka vocate […]
possessioni seu terre Gyurk.
Prima mențiune despre moșia Machalaka/Mașloc.
1326 (Țeicu, 2007) possession Machalaka
1333–'35 DIR, XIV, C. Martinus [sacerdos] de Machalaka
Tr, II (Ionaşcu
et al., 1952)
3.02.1426 DL 93204
27.12.1428 (Magina, 2012) „rector parochiali ecclesiae S. Stephani de
Machalaka, Cenad Diocesis”
22.02.1438 DL 92873 Moșia este oferită pro honorem de către rege lui Gaborkó și
István, fiii lui György, nepoții lui Posa de Szer.
8/15.08.1441 DL 92928 Proces pentru Machalaka și Phileptheleke
12.01.1451 DL 93188 Stephano de Machalaka ... Orodiensi ceterisque canonicis
ecclesie nostre
21.12.1471 DL 17273 Prin stingerea liniei de sânge a lui Posa de Szer, oppidum
Machalaka … in Orodiensi [comitatibus] este oferit de Matia
Corvin lui Mihály Guth de Országh și a lui János Nádasd de
Ongor/Ungor.
29.10.1506 DL 93725 Possessionum Machalaka … in Orodiensi … Comitatibus
este oferită de către Lasislau al II-lea lui Johannes Pethew de
Gerche (gersei PETHÖ János), fiului său Francisc și fratelui
Georgius.
1552 Banatul este cucerit de către otomani.
1561 (Maksay, 1990) Satul este menționat ca fiind părăsit.
Documentele originale DL pot fi găsite la https://archives.hungaricana.hu/hu/charters/ (accesat 29.01.2018;
căutare după număr).
Pentru o și mai bună acuratețe a reprezentării microtopografiei sitului am colectat o
serie de date prin fotografii aeriene succesive. Fotografierea aeriană este folosită în mare par-
te pentru identificarea siturilor prin intermediul unor indicatori cromatici (de exemplu, vege-
tație, zăpadă, sol) (Asăndulesei, 2017).

Fig. 3.34 Modelul digital și ortofotoplanul arealului.

3.5.1. Rezultate

Metodele geofizice au fost selectate pentru a scoate în evidență aspecte greu de iden-
tificat de către arheologi, cum ar fi structura valurilor și a șanțurilor, și pentru a rezolva incer-
titudinile legate de fortificație și împrejurimi, precum existența așezării. Datele obținute ar
putea juca un rol cheie în identificarea satului istoric, dar și poziția acestuia într-un anumit
mediu. De asemenea, fotografiile făcute cu ajutorul dronei au fost menite să permită crearea
unui model digital precis al terenului.

47
 Pentru a determina starea actuală de conservare, măsurătorile magnetice au acoperit
fortificația și împrejurimile), iar profilurile individuale GPR și ERT au fost efectuate pentru
a descrie sistemul defensiv.
Arealul acoperit de cercetarea geofizic (magnetometria) a suprapus partea centrală a
așezării medievale, cuprinzând, de asemenea, și fortificația. Din cauza șanțurilor adânci ale
fortificației, rezultatele din interiorul incintelor sunt prezentate cu o eroare de achiziție, în
sensul că ordonarea datelor pentru interpolare a avut de suferit. Cu toate acestea, chiar dacă
procesul DeStager nu a reușit să o corecteze pe deplin, nu s-a produs o alterare semnificativă
a interpretării, iar rezultatele magnetice ale întregii zone au fost mai mult decât relevante.

Fig. 3.35 Rezultatele magnetometriei.

Ulterior, s-au efectuat măsurători concentrate asupra unei anumite anomalii, din zona
nordică a perimetrului cercetat, pentru a afla mai multe informații despre anomaliile pe care le
considerăm a fi casele satului medieval. În acest sens, o suprafață de 40×40 m a fost plasată pe
structura marcată în imaginea anterioară. Punctele au fost colectate folosind o configurație
verticală a senzorilor, extrăgând gradientul vertical la o rezoluție de 0,5×0,10 m.
 Fig. 3.36 Rezultatele măsurătorilor geomagnetice de detaliu.
Scopul profilului ERT și GPR, transversal peste fortificație (N–S), a fost acela de a
dezvălui informații despre structura internă a valurilor și șanțurilor. Chiar dacă adâncimea
șanțurilor este vizibilă din cauza bunei conservări a sitului, am dorit să facem o estimare și
a nivelului de colmatare produs de-a lungul timpului. De asemenea, un alt șanț exterior a fost
suspectat că închide întreaga structură, care, din păcate, nu mai este vizibil în teren, dar a fost
detectat de măsurătorile magnetice. În cazul profilului ERT, altitudinea absolută a fost atribuită
fiecărui electrod cu un GPS diferențial de înaltă precizie, pentru ca topografia să fie inclusă
în procesul de inversie a datelor. Comparând matricea Wenner cu cea Dipol-Dipol, conside-
răm că prima este mai precisă pentru a releva caracteristicile acestui tip de structură.
Profilul GPR a evidențiat o situație similară și a oferit o imagine mai bună a succesiunii
de valuri și șanțuri (Fig. 3./B). În plus, față de metoda ERT, datele GPR permit identificarea
șanțului exterior la ambele capete ale profilului (până la marcajul de 30 m și după marcajul
de 90 m). Șanțul interior are o adâncime reală de peste 3 m (între 80–90 m), în timp ce șanțul
exterior are o adâncime de aprox. 2 m (între marcajele de 90 și 110 m).
Un profil ERT (distanță de electrozi: 0,5 m) a fost proiectat pe partea sudică a gos-
podăriei, revelată prin măsurători magnetice. Scopul acestor măsurători electrice a fost de a
identifica compactitatea zidurilor de fundație.

49
Fig. 3.37 Profile: a. ERT; b. GPR.

Fig. 3.38 Profile: a. ERT; b. GPR.

Fig. 3.39 Profilul ERT suprapus peste prospecțiunea magnetică detaliată.

51
 4. CONTRIBUȚII LA INTERPRETAREA DATELOR
GEOFIZICE. SEGMENTAREA ORIENTATĂ OBIECT.

4.1. Pregătirea imaginii și segmentarea

În contextul de față, analizarea datelor geofizice prin intermediul OBIA s-a realizat
doar pentru datele geomagnetice, urmând ca algoritmul de segmentare și clasificare să fie
utilizat și pe restul datelor geofizice (ER, ERT, GPR). Pentru realizarea segmentării datelor
geomagnetice a trebuit să împărțim, în primă fază, imaginea în șase scene diferite (pentru a
elimina elementele artificiale aferente imaginii (ex.: limitele gridurilor). Segmentarea a fost
realizată utilizând instrumentul ESP2, care calculează variația locală (VL) pe mai multe straturi
din imagine și permite selectarea automată a parametrului de scară (Drăguţ et al., 2014).
ESP2 a fost utilizat în cadrul software-ului eCognition 8.7.2, cu parametrii din Error!
Reference source not found., acesta fiind primul algoritm dezvoltat. Ulterior, segmentarea s-
a realizat pe întreaga hartă magnetică cu algoritmul inițial modificat. Modificarea algoritmului
s-a produs ca o consecință teoretică asupra necesității de vizualizare mai generală a
anomaliilor. Astfel, s-a stabilit o deviație standard de 0,5, respectiv 1, care poate fi comutată
din interfața grafică a algoritmului.
 Fig. 4.1 Schema de funcționare a algoritmului.

4.2. Rezultate

Așa cum menționam anterior, algoritmul inițial a fost îmbunătățit în privința clasificării
obiectelor. De altfel, algoritmul a fost setat să funcționeze cu două posibilități de clasificare în
funcție de deviația standard: 0,5 SD și 1 SD (Fig. 4.2). În principiu, toate aceste modificări au
fost aduse pentru rafinarea metodei, dar și pentru a satisface nevoile utilizatorului. În acest fel,
interfața grafică a fost modificată pentru a fi cât mai intuitivă, permițând comutarea în funcție
de valoare deviației standard dorită (Fig. 4.3).

Fig. 4.2 Varianta finală a interfeței grafice aferente algoritmului.

4. Fig. 4.3 Comparație între 0,5 SD și 1 SD.

53
 Opțiunea clasificării în funcție SD (deviație standard) 1 respectă aceleași condiții ca și
în modelul precedent, unde segmentarea s-a realizat pentru fiecare scenă în parte. Clasificarea
la 0,5 SD are tendința să generaliza prea mult obiectele, cel puțin în cazul de față.

5. CONCLUZII

În final, considerăm că obiectivele lucrării de față au fost atinse cu succes. Aplicarea

complementară a metodelor geofizice în cadrul celor cinci situri a răspuns unor problema-
tici arheologice specifice fiecărui sit în parte. Rezolvarea acestor probleme a implicat și
progrese metodologice, mai ales în cazul utilizării metodelor electrice. Validarea rezultatelor
geofizice prin săpătură arheologică a relevat acuratețea și precizia unor astfel de măsurători.
În patru din cele cinci cazuri au fost efectuate cercetări arheologice invazive, care au confirmat
autenticitatea informațiilor obținute prin geofizică. Mai mult, rezultatele geomagnetice din
cadrul sitului „Șanțul Turcilor” (Mașloc) au permis dezvoltarea și testarea cu succes a unui
algoritm pentru segmentarea și clasificarea anomaliilor magnetice. Pe baza algoritmului a
fost creat un executabil care să ruleze pe principiul „push the button” în cadrul platformei
eCognition. Acest executabil va fi disponibil gratuit în următoarea perioadă. În rândurile care
urmează vom prezenta câteva scurte concluzii despre siturile studiate și despre utilitatea
algoritmului de clasificare.
Cazul cercetării din cadrul sitului arheologic de la Moșnița-Obiectiv 7 reprezintă un
succes evident al metodei și, mai mult de atât, se conturează ca un succes metodologic. Vali-
darea rezultatelor a permis formarea unei idei despre cum se pot interpreta și restul anomaliilor
magnetice din cadrul sitului. Totodată, utilizarea complementară a tomografiei rezistivității
electrice a relevat secvențele stratigrafice ale complexului arheologic excavat. Extinderea
utilizării ERT, la rezoluție mai bună, ar putea crea o imagine de ansamblu asupra fiecărei
structuri arheologice din situl respectiv. Mai mult, prezentul studiu de caz demonstrează că
metodele electrice pot aduce rezultate notabile și în arheologia preistorică, unde diferențele
de contrast nu sunt, de cele mai multe ori, semnificative.
Măsurătorile geofizice din cadrul M3 din punctul „Dealu Țapului” Silvașu de Jos,
movilă din necropola tumulară de la Silvașu de Jos-Dealu Țapului, au demonstrat, dincolo
rezultatele punctuale validate, că o astfel de abordare ar putea aduce informații semnificative,
atât în cercetarea arheologică propriu zisă, cât și în planificarea unor proiecte de anvergură
pentru studierea acestor „forme arheologice”. Mai mult, studiul de caz propune, în contextul
topografiei relativ dificile a unei movile, o metodologie incipientă de abordare. Testarea cu
succes a metodelor geofizice în cadrul M3 de la Silvașu a deschis drumul către abordări mai
curajoase la movile de dimensiuni mai mari, precum movila din punctul „Grămurada de la
Jupani” (Error! Reference source not found.) din hotarul localității Susani, jud. Timiș.
Măsurătorile efectuate pentru această movilă au adus rezultate satisfăcătoare, mai ales că
movila a fost puternic deranjată de intervențiile căutătorilor de comori. Una peste alta,
aplicate cu precauție și într-un mod complementar, metodele geofizice pot livra rezultate
utilizabile în cercetările arheologice ulterioare. Cercetări care, din capul locului, sunt destul
de anevoioase în contextul volumului imens de muncă. Astfel, complementaritatea acestor
metode geofizice poate aduce rezultate interpretabile în cazul acestor structuri înainte de
abordarea arheologică invazivă.
În cazul fortificației dacicie Ardeu-Dealu Cetățuia, pe baza măsurătorilor ERT s-a
putut estima dimensiunea și forma turnului locuință, structura arheologică principală a forti-
ficației (Fig. 3.). Săpăturile arheologice efectuate de către dr. Iosif V. Ferencz au validat cu
succes rezultatele geofizice. Totodată, cu ajutorul ERT, am putut să evidențiem cel puțin trei
rânduri de fortificații: pe latura estică și vestică a fortificației dacice și latura estică a
fortificației medievale (?). Aceste date spațiale sunt prezentate în Fig. 3..
Rezultatele măsurătorilor geofizice efectuare în cadrul rezervației arheologice
Tibiscum au adus o nouă viziune în privința interpretării ansamblului arheologic al întregului
areal. Acest studiu a trezit nenumărate discuții în comunitatea arheologică, discuții ample
care ar ocupa prea mult spațiu dacă ar fi inserate în cadrul acestui studiu de caz. Considerăm
că arheologii specialiști în studiul epocii romane pot continua, la un nivel superior,
interpretarea și integrarea istorică a datelor geofizice obținute de noi.
În acest moment, noi putem nuanța doar câteva puncte importante pe care
măsurătorile noastre le pot aduce în atenție, puncte care se referă atât la natura arheologică a
sitului de la Tibiscum, dar și observații aferente utilizării metodelor geofizice.
Pe scurt, rezultatele prezentate mai sus ajută la reconstituirea unui peisaj arheologic
imposibil de scos la iveală prin metodele arheologiei clasice. La nivel general, putem vorbi
despre reconstrucția rețelei de drumuri din apropierea și interiorul orașului, de reconstituirea
tramelor stradale, a clădirilor sau structurilor arheologice majore. Toate acestea pot fi cuan-
tificate prin determinarea poziției, determinarea mărimilor și interpretarea lor în contexte isto-
rice (spre exemplu, faze de locuire). De asemenea, se pot stabili limitele (?) orașului roman,
prin asocierea cu o serie de structuri care ar putea aparține unei necropole, iar, limita (?) estică
poate fi determinată de datele geofizice din perimetrul M3. Totodată, datorită geofizicii se poate

55
determina dinamica mediului natural și relația orașului în contextul schimbărilor geografice,
ca de exemplu evoluția hidrografiei zonei. Pe lângă aceste aspecte, rezultatele prezentate
anterior aduc cu ele și o serie de repere logistice în vederea proiectării noilor cercetări
arheologice în zonă. Toate aceste date puse împreună ar putea crea o imagine viabilă și
realistă a realităților arheologice de la Tibiscum.
Prin urmărirea obiectivelor enunțate, studiul de caz a avut și un caracter metodologic
și comparativ. Prin validarea rezultatelor am putut să comparăm la nivel realist acuratețea
datelor geofizice. Cele mai importante concluzii se referă la compararea metodelor geoelec-
trice în prospectarea siturilor arheologice. Utilizarea a două geometrii de injectarea a curen-
tului electric este imperativă în siturile de factură romană, unde este nevoie de o bună rezo-
luție, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Totodată, s-a dovedit că utilizarea magnetometriei
de câmp total poate să reprezinte o alternativă foarte bună în zonele cu materiale care prezintă o
termoremanență scăzută. De asemenea, utilizarea metodelor magnetice la Tibiscum ne-a
ridicat o serie de întrebări cu privire la modalitatea de colectare a datelor în teren.
Nu în cele din urmă acest studiu aduce în discuție gândirea unei strategii de continuare
a cercetării în zona Tibiscum și prin alte metode. Spre exemplu, o idee se referă la reconstitu-
irea cu acuratețe a dinamicii râului Timiș, prin prelevarea de probe cu ajutorul carotelor geo-
logice și datarea sedimentelor.
În cazul sitului de la Mașloc, rezultatele cercetărilor pot fi folosite de administrația
locală pentru a dezvolta proiecte viitoare menite să oprească activitățile de braconaj arheologic
și să marcheze situl ca unul care merită protejat.
Rămășițele satului de la Mașloc au încă un impact important asupra biodiversității din
zonă. Fostele structuri arheologice reprezintă azi locuințele unei mari colonii de popândăi
(Spermophilus citellus), mamifere dependente de zone cu iarba mică (Zaharia et al., 2016).
În acest caz, locația sitului arheologic reprezintă un mediu prielnic și sol în care săparea gale-
riilor nu necesită prea mult efort. Se cunoaște faptul că anumite specii de rozătoare consumă
oase pentru a obține mineralele care le lipsesc (Pokines et al., 2016). În acest sens, populația
de rozătoare ar putea reprezenta un semn pentru identificarea anumitor zone din cadrul sitului,
cum ar fi necropola, sau zonele cu o concentrație ridicată a fragmentelor osteologice animale.
De asemenea, existența unui număr mare de popândăi în anumite părți ale sitului ar trebui sa
îndemne la precauție în interpretarea stratigrafiei în cazul unei săpături arheologice (Bocek,
1986).
În lipsa oricărui studiu cu privire la întinderea satului, aplicațiile geofizice din interi-
orul sitului areologic de la Mașloc au un impact vizual semnificativ pentru înțelegerea felului
în care s-au dezvoltat satele din Banat în ultimele secole ale Evului Mediu. În acest sens,
demersul nostru interdisciplinar are scopul de a scoate la iveală cât mai multe detalii despre
sit, dar poate constitui și un instrument util pentru cercetări viitoare. Rezultatele au fost încăr-
cate într-o bază de date GIS, care face posibilă și alte analize.
Cercetarea geofizică întreprinsă aici poate fi pusă în legătură cu istoria sitului și dez-
voltarea sa teritorială. Fiind primul studiu de acest fel despre un sat medieval din Banat, acesta
permite formularea câtorva remarci cu privire la distribuția internă a caselor și gospodăriilor.
Acest studiu propune o nouă modalitate de interpretare și gestionare a datelor geofizice
în arheologie și se adresează atât arheologilor, cât și geofizicienilor. Considerăm această abor-
dare foarte utilă mai ales pentru interpretarea datelor aferente unor suprafețe foarte mari, unde
evaluarea umană a datelor necesită un timp îndelungat.
Pe lângă vizualizarea rapidă și eficientă, instrumentul dezvoltat de noi pune la dispo-
ziția utilizatorului și o serie de date statistice, care pot fi gestionate și dezvoltate în funcție
de nevoile utilizatorului.
Transformarea anomaliilor în obiecte bine definite și individuale și exportarea lor în
poligoane în cadrul unui fișier shp permite o mai bună și rapidă interacțiune cu rezultatele geo-
fizice. Acestea pot fi analizate în orice software aferent sistemelor informatice geografice
(ArcMap, QGIS etc.).
În final, scopul acestui studiu este acela de a ușura munca celui care interpretează
datele geofizice. De cele mai multe ori, acesta este nevoit să digitizeze poligoane care să
corespundă anomaliilor. Instrumentul de față face acest lucru în mod automat. Perfectarea
algoritmului se va materializa sub forma unui script, care va funcționa pe principiul „push
the button”. Astfel, utilizatorul va introduce rasterul, iar după ce va verifica parametrii, obține
un fișier shp cu obiectele corespunzătoare anomaliilor și caracteristicile acestora în tabelul
de atribute.
După știința noastră, studiul de față se înscrie printre primele abordări de acest fel la nivel
mondial în contextul interpretării datelor geofizice în arheologie.

57
 6. BIBLIOGRAFIA TEZEI

Abbott, J. T., Frederick, C. D., 1990, Proton magnetometer investigations of burned rock
middens in west-central Texas: Clues to formation processes: Journal of
Archaeological Science, v. 17, no. 5, p. 535-545.
Aitken, M., 1959, Magnetic prospecting: An interim assessment: Antiquity, v. 33, no. 131,
p. 205-208.
Aitken, M. J., 1958, Magnetic prospecting: Archaeometry, v. 1, p. 24-42.
Aitken, M. J., 1974, Physics and archaeology, Oxford, Clarendon Press, 291 p.
Aitken, M. J., Tite, M. S., 1962, Proton magnetometer surveying on some british hill‐forts:
Archaeometry, v. 5, no. 1, p. 126-134.
Alldred, J. C., 1964, A fluxgate gradiometer for archaeological surveying: Archaeometry, v.
7, no. 1, p. 14-19.
Ardelean, A., 2016, Cuantificarea bugetului de sedimente și determinarea ratelor de
denudație în Valea Doamnei (Munții Făgărașului). Teza de Doctorat [PhD:
Universitatea de Vest Timișoara.
Ardeț, A., Ardeț, C., 2004, Tibiscum. Așezările romane, Cluj-Napoca, Nereamia Napocae,
Bibliotheca Musei Napocensis, 206 p.
Ardeţ, A., Ardeţ, C., Grumeza, L., Negrei, D., Benea, D., Crînguș, M., Regep, S., Ștefănescu,
A., 2017, Jupa, Iaz - Raport de cercetare arheologică Cronica cercetărilor arheologice
din România. Campania 2016.
Arnold, J. E., Ambos, E. L., Larson, D. O., 1997, Geophysical surveys of stratigraphically
complex island California sites: New implications for household archaeology:
Antiquity, v. 71, no. 271, p. 157-168.
Asăndulesei, A., 2011, Geophysical prospecting techniques used in archaeology.
Magnetometry: Studia Antiqua et Archeologica, v. 17, p. 5-17.
Aspinall, A., Gaffney, C., Schmidt, A., 2008, Magnetometry for archaeologists, Rowman
and Littlefield Publishers, Inc., Lanham, New York, Toronto, Playmouth UK,
AltaMira Press, Geophysical Methods for Archaeology, 208 p.
Atkinson, R., 1963, Resistivity surveying in archaeology, The scientist and Archaeology,
Phoenix house, p. 1-30.
Baatz, M., Hoffmann, C., Willhauck, G., 2008, Progressing from object-based to object-
oriented image analysis: Object-Based Image Analysis, p. 29-42.
Baker, V. R., 1996, Hypotheses and geomorphological reasoning: The scientific nature of
geomorphology, p. 57-85.
Balaci, C., 2009, Organizarea și structura vicusului militar de la Tibiscum. Prima fază a
așezării, Studii de Istorie a Banatului: Studii de Istorie a Banatului, v. XXXII-
XXXIII, 2008-2009, p. 288-292.
Barry, A., Born, G., Weszkalnys, G., 2008, Logics of interdisciplinarity: Economy and
Society, v. 37, no. 1, p. 20-49.
Baswaraj, D., Govardhan, A., Premchand, P., 2012, Active contours and image
segmentation: The current state of the art: Global Journal of Computer Science and
Technology, v. 12, no. 11-F.
Becker, H., 1995, From Nanotesla to Picotesla-a new window for magnetic prospecting in
archaeology: Archaeological Prospection, v. 2, p. 217-228.
-, 2001, From Magnetic Prospecting to Virtual Archaeology: Monuments and Sites, v. 6, p.
6-13.
Becker, H., Fassbinder, J. W., 1999, In Search for Piramesses-the Lost Capital of Ramesses
II. in the Nile Delta (Egypt) by Caesium Magnetometry: ICOMOS–Hefte des
Deutschen Nationalkomitees, v. 33, p. 146-150.
Becker, H., Foucault, M., 1985, Freiheit und Selbstsorge: Interview 1984 und Vorlesung
1982, Materialis-Verlag, Kollektion Philosophie, Politik, Ökonomie, 77 p.
Benea, D., 1991, Vicusul militar de la Tibiscum, Volume III, Analele Universităţii din
Timişoara, seria Filosofie, Ştiinţe Socio-umane.
Benea, D., Bona, P., 1994, Tibiscum, Bucureşti, Museion, 155 p.
Bevan, B., 1991, Technical Report:“Selecting a Magnetometer.”: Society for Archaeological
Sciences Bulletin, v. 14, no. 4, p. 2-5.
Bian, L., 2007, Object‐Oriented Representation of Environmental Phenomena: Is Everything
Best Represented as an Object?: Annals of the Association of American
Geographers, v. 97, no. 2, p. 267-281.
Binford, L. R., 1962, Archaeology as anthropology: American antiquity, v. 28, no. 2, p. 217-
225.
Black, G. A., Johnston, R. B., 1962, A Test of Magnetometry as an Aid to Archaeology:
American Antiquity, v. 28, no. 2, p. 199-205.
Blaschke, T., 2010, Object based image analysis for remote sensing: ISPRS journal of
photogrammetry and remote sensing, v. 65, no. 1, p. 2-16.
Blaschke, T., Burnett, C., Pekkarinen, A., 2006, Image segmentation methods for object-
based analysis and classification: Remote sensing image analysis: Including the
spatial domain, p. 211-236.
Blaschke, T., Hay, G. J., Kelly, M., Lang, S., Hofmann, P., Addink, E., Feitosa, R. Q., van
der Meer, F., van der Werff, H., van Coillie, F., 2014, Geographic object-based image
analysis–towards a new paradigm: ISPRS Journal of Photogrammetry and Remote
Sensing, v. 87, p. 180-191.
Blundell, D., Garside, A., Wilton, T., 1974, Geophysical surveys across the centre of the
Roman fort at Watercrook, Kendal: Prospezioni Archeologiche, v. 9, p. 35-45.
Borcoş, M., Berbeleac, I., Bordea, S., Bordea, J., Mantea, G., Boştinescu, S., 1981, Harta
Geologică Scara 1:50000, Foaia 74c Zlatna: Institutul de Geologie şi Geofizică,
București
Breiner, S., Coe, M. D., 1972, Magnetic Exploration of the Olmec Civilization: Magnetic
surveys have been highly successful in locating Olmec monuments at the site of the
oldest known civilization in Mesoamerica: American Scientist, v. 60, no. 5, p. 566-
575.
Butzer, K. W., 1973, Spring sediments from the Acheulian site of Amanzi (Uitenhage
District, South Africa): Quaternaria, v. 17, p. 299-319.

59
Butzer, K. W., 2008, Challenges for a cross-disciplinary geoarchaeology: the intersection
between environmental history and geomorphology: Geomorphology, v. 101, no. 1-
2, p. 402-411.
Campana, S., Piro, S., 2008, Seeing the unseen. Geophysics and landscape archaeology,
Boca Raton, London, New York, Leiden, CRC Press, Taylor and Francis group.
Cîntar, A., 2015, Aplicabilitatea sistemelor grafice 2D și 3D în studierea evoluției
arhitectonice a așezării civile de la Tibiscum, Szeged, JATEPressKiadó, 361 p.
Clark, O. A., Clark, A., 2003, Seeing beneath the soil: prospecting methods in archaeology,
Routledge, 192 p.
Conyers, L. B., 2012, Interpreting ground-penetrating radar for archaeology, Walnut Creek,
California, Left Coast Press, 220 p.
-, 2013, Ground-penetrating radar for archaeology, Lanham, AltaMira Press, Geophysical
Methods for Archaeology, 241 p.
Conyers, L. B., Leckebusch, J., 2010, Geophysical Archaeology Research Agendas for the
Future: Some Ground‐penetrating Radar Examples: Archaeological Prospection, v.
17, no. 2, p. 117-123.
Daniels, D. J., 2004, Ground Penetrating Radar, London, The Institution of Electrical
Engineers, 726 p.
Diaconescu, D., Tincu, S., 2016, Considerații arheologice privind necropola tumulară de la
Silvașu de Jos - „Dealu Țapului” (Oraș Hațeg, jud. Hunedoara): Analale Banatului,
S. N. , v. XXIV, p. 107-141.
Diskin, S., Heyvaert, V., Pavlopoulos, K., Schütt, B., 2013, Geoarchaeology: a toolbox of
approaches applied in a multidisciplinary research discipline: Quaternary
International, no. 308-309, p. 1-3.
Dormy, E., 2006, The origin of the Earth's magnetic field: fundamental or environmental
research?: Europhysics news, v. 37, no. 2, p. 22-25.
Dorogostaisky, L., Hegyi, A., 2017, Noi ipoteze de lucru pentru cercetarea Epocii Bronzului
în Banat (ii). Un posibil complex de fortificații și așezări în arealul localităților Variaș
– Satchinez (jud. Timiș): Arheovest -IN HONOREM DOINA BENEA-
Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, v. V, p. 747-770.
Drǎguţ, L., Tiede, D., Levick, S. R., 2010, ESP: a tool to estimate scale parameter for
multiresolution image segmentation of remotely sensed data: International Journal
of Geographical Information Science, v. 24, no. 6, p. 859-871.
Drăguţ, L., Csillik, O., Eisank, C., Tiede, D., 2014, Automated parameterisation for multi-
scale image segmentation on multiple layers: ISPRS Journal of Photogrammetry and
Remote Sensing, v. 88, p. 119-127.
Drăguţ, L., Eisank, C., 2012, Automated object-based classification of topography from
SRTM data: Geomorphology, v. 141, p. 21-33.
Dunnell, R. C., Dancey, W. S., 1983, The siteless survey: a regional scale data collection
strategy, Advances in Archaeological Method and Theory, Volume 6, Elsevier, p.
267-287.
Egenhofer, M. J., Frank, A. U., Object-oriented databases: database requirements for GIS,
in Proceedings Proceedings of the International GIS Symposium: The research
agenda1987, Volume 1, US Government Printing Office, p. 189-211.
Eppelbaum, L. V., 2011, Study of magnetic anomalies over archaeological targets in urban
environments: Physics and Chemistry of the Earth, Parts A/B/C, v. 36, no. 16, p.
1318-1330.
Fassbinder, J. W., 2015, Seeing beneath the farmland, steppe and desert soil: magnetic
prospecting and soil magnetism: Journal of Archaeological Science, v. 56, p. 85-95.
Fassbinder, J. W., Stanjekt, H., Vali, H., 1990, Occurrence of magnetic bacteria in soil:
Nature, v. 343, no. 6254, p. 161-163.
Ferencz, I., Roman, C., 2010, The Dacian fortress from Ardeu–research directions: ActaTS,
v. 9, p. 173-184.
Ferencz, I. V., 2012, Ardeu-Cetăţuie. Ten years after, Sargetia.
Ferencz, I. V., Hegyi, A., 2014, A few aspects of the ancient habitat at Ardeu from the
perspective of modern research methods, Volume V (XLI), Sargetia.
Feru, M., Mihăilă, N., 1963, Cercetări geologice şi hidrogeologice în bazinul Timişului (zona
Caransebeş-Lugoj): Stud. tehn.-econ. Com. Geol., p. 5-33.
Floca, C., Micle, D., Ardelean, A., Pana, A., Georgescu, A., Garleanu, L., Hegyi, A., Stavilă,
A., Ionescu, A., 2016, Șapte milenii de istorie în zona Moșnița (jud. Timiș).
Cercetările arheologice de salvare din perioada 2010-2015, Timișoara, Asociația din
Moșnita pentru Inițiative Comunitare, 978-973-970-23089-23085 p.
Fodorean, F., 2006, Drumurile din Dacia romană, Cluj-Napoca, Napoca Star.
Gaffney, C. F., Gater, J., 2003, Revealing the buried past: geophysics for archaeologists,
Tempus, Revealing history, 192 p.
Georgescu, P., Chitea, F., 2016, Prospecțiuni electrice. Vol. 1, Metode de prospecțiune
electrică în curent continuu București Editura Universității din București 210 p.
Gherasi, N., Mureşan, M., Lupu, M., Stancu, J., Savu, H., 1968, Notă explicativă la harta
geologică a RSR. sc. 1: 200000, foaia 25, Deva, Institutul Geologic, Bucureşti:
România.
Gibson, T. H., 1986, Magnetic prospection on prehistoric sites in western Canada:
Geophysics, v. 51, no. 3, p. 553-560.
Gladfelter, B. G., 1981, Developments and directions in geoarchaeology, Advances in
Archaeological Method and Theory, Volume 4, Elsevier, p. 343-364.
Gridan, S., Urdea, P., Hegyi, A., 2017, Castrul de la Ungra, jud. Brașov. Cercetări
multidisciplinare: Arheovest -IN HONOREM DOINA BENEA-
Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, v. V, p. 851-883.
Hall, E. T., 1962, Some notes on the design and manufacture of detector heads for proton
magnetometers: Archaeometry, v. 5, no. 1, p. 139-145.
Hall, O., Hay, G. J., Bouchard, A., Marceau, D. J., 2004, Detecting dominant landscape
objects through multiple scales: An integration of object-specific methods and
watershed segmentation: Landscape Ecology, v. 19, no. 1, p. 59-76.
Hay, G., Marceau, D., Dube, P., Bouchard, A., 2001, A multiscale framework for landscape
analysis: object-specific analysis and upscaling: Landscape Ecology, v. 16, no. 6, p.
471-490.
Hay, G., Niernann, K., Goodenough, D., 1997, Spatial thresholds, image-objects, and
upscaling: a multiscale evaluation: Remote Sensing of Environment, v. 62, no. 1, p.
1-19.

61
Hay, G. J., Castilla, G., Wulder, M. A., Ruiz, J. R., 2005, An automated object-based
approach for the multiscale image segmentation of forest scenes: International
Journal of Applied Earth Observation and Geoinformation, v. 7, no. 4, p. 339-359.
Hesse, A., 1962, Geophysical prospecting for archaeology in France: Archaeometry, v. 5,
no. 1, p. 123-125.
Ionaşcu, I., Lăzărescu-Ionescu, L., Cîmpina, B., Stănescu, E., Prodan, D., Roller, M., 1952,
Documente privind Istoria României. Veacul XIV C. Transilvania, Vol. II (1321‒
1330), Academia Republicii Populare Române, Editura Academiei Republicii
Populare Române, București.
Jackson, A., Jonkers, A. R., Walker, M. R., 2000, Four centuries of geomagnetic secular
variation from historical records: Philosophical Transactions of the Royal Society of
London A: Mathematical, Physical and Engineering Sciences, v. 358, no. 1768, p.
957-990.
Jardine, W., 1984, The role of geomorphology and geology in archaeological studies: a
synopsis: Glasgow Archaeological Journal, v. 11, no. 11, p. 1-11.
Jones, G., 2008, Geophysical mapping of historic cemeteries: Technical Briefs in Historical
Archaeology, v. 3, p. 25-38.
Kearey, P., Brooks, M., Hill, I., 2013, An introduction to geophysical exploration, John
Wiley & Sons.
Kim, M., Madden, M., Warner, T., 2008, Estimation of optimal image object size for the
segmentation of forest stands with multispectral IKONOS imagery: Object-based
image analysis, p. 291-307.
Kneisel, C., Hauck, C., Fortier, R., Moorman, B., 2008, Advances in geophysical methods
for permafrost investigations: Permafrost and Periglacial Processes, v. 19, no. 2, p.
157-178.
Kopeczny, Z., 2012, The archaeology of medieval sites in Timiş County (The present stage
of research and state of monuments): Proceedings of the Regional Conference:
Research, Preservation and Presentation of Banat Heritage - Current State and Long
Term Strategy, Varsac, Serbia 17-19 November, p. 111-121.
Kvamme, K. L., 2006, Magnetometry: Nature’s gift to archaeology: Remote sensing in
archaeology: An explicitly North American perspective, p. 205-233.
Lanza, R., Meloni, A., 2006, The Earth's magnetism. An Introduction for Geologists, Verlag
- Berlin - Heidelberg, Springer, 280 p.
Larson, D. O., Ambos, E. L., 1997, New Developments in Geophysical Prospecting and
Archaeological Research: An Example from the Navan Complex, County Armagh,
Northern Ireland: Bulletin of the Society for American Archaeology, v. 15, no. 1, p.
10-14.
Lerici, C. M., 1961, Archaeological surveys with the proton magnetometer in Italy:
Archaeometry, v. 4, no. 1, p. 76-82.
Linington, R. E., 1963, The application of geophysics to archaeology: American Scientist,
v. 51, no. 1, p. 48-70.
Loke, M. H., Acworth, I., Dahlin, T., 2003, A comparison of smooth and blocky inversion
methods in 2D electrical imaging surveys: Exploration Geophysics, v. 34, no. 3, p.
182-187.
Luca, S. A., Diaconescu, D., Roman, C., Tincu, S., 2012, The arcaheological research from
Silvașu de Jos - Dealul Țapului. The arcaheological campaings from 2006-2010,
Studies in Archaeology and History. An anniversary volume to professor Nicolae
Gudea on his 70th birthday (Seria Interferenţe etnice şi culturale în mileniile I a. Chr.
– I p. Chr. Editorii seriei: Nicolae Gudea, Călin Cosma, Aurel Rustoiu) Editor: Călin
Cosma, Volume XX, p. 43-76.
Luca, S. A., Suciu, C., Purece, S. I., 2006, Descoperiri arheologice din Banatul românesc:
repertoriu, Sibiu, Altip, 359 p.
Magina, A., 2012, Parohiile catolice din Banat în epoca lui Sigismund de Luxemburg (The
Catholic Parishes in Banat in the age of Sigismund of Luxemburg): Analele
Banatului. Serie Nouă. Arheologie-Istorie, v. 20, p. 173-188.
Maire, M. R., 2009, Contour detection and image segmentation: University of California,
Berkeley.
Maksay, F., 1990, Magyarország birtokviszonyai a 16. század közepén, Budapest,
Akadémiai kiadó,, Magyar Országos Levéltár kiadványai, II., Forráskiadványok, 16.,
574 p.
Martin, W. A., Bruseth, J. E., Huggins, R. J., 1991, Assessing feature function and spatial
patterning of artifacts with geophysical remote-sensing data: American Antiquity, v.
56, no. 4, p. 701-720.
Măruia, L., Cîntar, A., Bolcu, L., Ardelean, M., Micle, D., Stavilă, A., Borlea, O., 2011,
ArheoGis: baza de date a patrimoniului arheologic cuprins în Lista Monumentelor
Istorice a judeţului Timiş: rezultatele cercetărilor de teren, Cluj-Napoca, BioFlux,
602 p.
Măruia, L., Micle, D., Floca, C., Stavilă, A., Berzovan, A., Bolcu, L., Borlea, O., 2012,
Geografia istorică a zonei Moșnița Veche. Rezultatele cercetărilor arheologice de
teren Cluj-Napoca, Editura Bio-Flux, 1154 p.
McElhinny, M. W., McFadden, P. L., 1999, Paleomagnetism: continents and oceans, San
Diego, California, Academic Press, 386 p.
Micle, D., Hegyi, A., 2017, Beyond The Maps. About a Forgotten Fort: Dobra
Schantz/Nuovo Fortino: Transylvanian Review, v. 26, p. 205-218.
Mihăilă, N., Popescu, N., Giurgea, P., 1987, Geologia şi morfogeneza Câmpiei de Vest
(sectorul Arad-Vinga-Pecica) şi evoluţia Mureşului în cursul său inferior: Stud. tehn.
econ., I. G. G, seria E, Nr. 15, p. 79-131.
Milsom, J., 2003, Field geophysics, London, John Wiley and Sons, 244 p.
Nemoianu, A., 1975, L. Nemoianu, I. Andriţoiu: Sondajul arheologic de la Ardeu, com.
Balşa, jud. Hunedoara, p. 181-190.
Ortvay, T., 1876, Tibiscum helyfekvése az írók és térképírók szerint (I): Archeologiai
Ertesitö, v. 10, p. 1-48.
Panaiotu, C., 2006, Geomagnetism București Ars Docendi.
Pisz, M., Timoc, C., 2015, All roads lead toTibiscum – results and perspectives of the non-
destructive landscape survey of the roman fort and its surroundings: ArheoVest, v.
Nr. III: In Memoriam Florin Medeleț, Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, p.
441-455.

63
Posea, G., 1997, Câmpia de vest a României (câmpia Banato-Crişană): Fundaţia,, România
de Mâine” Publishing House, Bucharest, v. 235.
Rahman, S., Rahman, M., 2014, A Comparison Based Survey on Image Segmentation
Techniques: International Journal of Scientific Footprints.
Ralph, E. K., 1964, Comparison of a proton and a rubidium magnetometer for archaeological
prospecting: Archaeometry, v. 7, no. 1, p. 20-27.
Rapp, G. R., Hill, C. L., 2006, Geoarchaeology: the earth-science approach to archaeological
interpretation, New Haven, Yale University Press, 339 p.
Rădoane, M., Rădoane, N., 2007, Geomorfologie aplicată, Ed: Universităţii din Suceava.
Răuț, O., Bozu, O., Petrovsky, R., 1977, Drumuri romane în Banat, Banatica, IV.
Reynolds, J. M., 2011, An introduction to applied and environmental geophysics, Wiley-
Blackwell, 712 p.
Romer, F., 1869, Széttekintés az archaeologiai irodalomban, Archaeologiai Értesítő, p. 14-
16.
-, Résultats généraux du mouvement archéologique en Hongrie, in Proceedings Congres
International d'Anthropologie et d'Archéologie Préhistoriques. Compte-Rendu1878,
Éd. du Musée National Hongrois.
Rusu, R., 2007, Organizarea spațiului geografic în Banat, Timișoara, Mirton, 607 p.
Schmidt, A., 2013, Earth resistance for archaeologists, Rowman & Littlefield, Geophysical
methods for archaeology, 195 p.
Scollar, I., 1961, Magnetic Prospecting in the Rhineland: Archaeometry, v. 4, no. 1, p. 74-
75.
Scollar, I., Tabbagh, A., Hesse, A., Herzog, I., 1990, Archaeological prospecting and remote
sensing, Cambridge Cambridge University Press, Topics in Remote Sensing,
Cambridge University Press p.
Sharma, P. V., 1997, Environmental and engineering geophysics, Cambridge, Cambridge
university press, 475 p.
Silliman, S. H., Farnsworth, P., Lightfoot, K. G., 2000, Magnetometer prospecting in
historical archaeology: Evaluating survey options at a 19th-century rancho site in
California: Historical Archaeology, v. 34, no. 2, p. 89-109.
Smekalova, T. a. n. N., Voss, O., Smekalov, S. L. v., 2005, Magnetic survey in archaeology:
10 years of using of Overhauser GSM-19 gradiometer, St. Petersburg, Polytechnic
University, 66 p.
Strahler, A. H., Woodcock, C. E., Smith, J. A., 1986, On the nature of models in remote
sensing: Remote sensing of environment, v. 20, no. 2, p. 121-139.
Tabbagh, A., 1984, On the comparison between magnetic and electromagnetic prospection
methods for magnetic features detection: Archaeometry, v. 26, no. 2, p. 171-182.
Téglas, G., 1885, Emlékek és leletek: Az erdőfalvi barlangok. AÉrt, v. 5, p. 299-307.
-, 1888, Újabb barlangok az erdélyrészi Érczhegység övéből: Matematikai és
természettudományi Közlemények, v. 13, p. 134-138.
Tiede, D., Hoffmann, C., Process oriented object-based algorithms for single tree detection
using laser scanning, in Proceedings International workshop ‘3D Remote Sensing in
Forestry’. Vienna2006, p. 162-167.
Tite, M., 1966, Magnetic prospecting near to the geomagnetic equator: Archaeometry, v. 9,
no. 1, p. 24-24.
Tite, M., Linington, R., 1975, Effect of climate on the magnetic susceptibility of soils:
Nature, v. 256, no. 5518, p. 565-566.
Tsokas, G., Tsourlos, P., Papadopoulos, N., 2008, Electrical resistivity tomography: a
flexible technique in solving problems of archaeological research: Seeing the unseen:
geophysics and landscape archaeology, p. 83-104.
Ţeicu, D., 1996, Arheologia satului medieval din Banat: Die archäologie des
mittelalterischen Dorfes aus dem Banat, Reșița, Muzeul de istorie al judeţului Caraş-
Severin, 108 p.
Țeicu, D., 2007, Geografia ecleziastică a Banatului medieval, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană.
Ţeicu, D., Lazarovici, G., 1996, Gornea: din arheologia unui sat medieval din Clisura
Dunării, Reșița, Banatica.
Ungureanu, A., 1977, Clasificarea fizico-chimică a apelor freatice din Câmpia Timişului: St.
cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, v. 24, p. 241-248.
Urdea, P., Cîntar, A., 2014, Cadrul geografic și elementele morfologice ale peisajului
așezării militare și civile din Rezervația Arheologică Tibiscum: ArheoVest, v. Nr. II:
In Honorem Gheorghe Lazarovici, Interdisciplinaritate în Arheologie, p. 831‒844. .
Visconti, G., 2014, Anthropocene: another academic invention?: Rendiconti Lincei, v. 25,
no. 3, p. 381-392.
Von Frese, R. R., 1984, Archaeomagnetic anomalies of midcontinental North American
archaeological sites: Historical Archaeology, v. 18, no. 2, p. 4-19.
Von Frese, R. R., Noble, V. E., 1984, Magnetometry for archaeological exploration of
historical sites: Historical Archaeology, v. 18, no. 2, p. 38-53.
Weymouth, J. W., 1986, Geophysical methods of archaeological site surveying: Advances
in archaeological method and theory, v. 9, p. 311-395.
Weymouth, J. W., Huggins, R., 1985, Geophysical surveying of archaeological sites.
Willey, G. R., Phillips, P., 1958, Method and theory in American archeology, Chicago,
University of Chicago Press, 290 p.
Woodcock, C. E., Strahler, A. H., 1987, The factor of scale in remote sensing: Remote
sensing of Environment, v. 21, no. 3, p. 311-332.
Yadollahi, M., Procházka, A., Image Segmentation for Object Detection, in Proceedings
Proceedings of the 19th International Conference Technical Computing Prague
20112011, Volume 129.

65