Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Imbinarea Elementelor de Constructii Metalice Cu Suruburi de Inalata Rezistenta PDF
Imbinarea Elementelor de Constructii Metalice Cu Suruburi de Inalata Rezistenta PDF
ICECON S.A.
INSTITUTUL DE CERCETARI PENTRU ECHIPAMENTE
şi TEHNOLOGII în CONSTRUCTII
ÎMBINAREA ELEMENTELOR DE
CONSTRUCŢII METALICE CU ŞURUBURI DE
ÎNALTĂ REZISTENŢĂ PRETENSIONATE
Faza 1
Redactarea I. Anchetă publică şi sinteza observaţiilor
PREŞEDINTE-DIRECTOR GENERAL
Prof. Univ. Dr. Ing. Dr. h.c. Polidor BRATU
ŞEF PROIECT
Conf. Univ. Dr. Ing. Petru DUMITRACHE
- 17.12.2010 -
Sos. Pantelimon 266 Tel. 421 255 07 34 Registrul Comertului J 40/7351/1995
sector 2 421 255 04 72 CUI R 7702002
cod 021652 Fax 421 255 14 20 Cod IBAN
CP 3 - 33 E-mail: icecon@icecon.ro Lei: RO54BPOS71003031241ROL01
Bucuresti ROMANIA EURO: RO21BPOS71003031241EUR01
Trezorerie: RO50TREZ7025069XXX003894
1
CUPRINS
CAPITOL/SUBCAPITOL/PARAGRAF pag.
2
III.4 Găurire …….. 34
III.4.1 Toleranţe pentru diametrul găurilor pentru şuruburi …….. 35
III.4.2 Executarea găuririi …….. 35
III.5 Decupări …….. 36
III.6 Asamblare …….. 37
III.7 Preasamblare uzinală …….. 37
III. 8 Manipulare şi depozitare …….. 38
IV. MONTAJUL …….. 40
IV.1 Condiţii de şantier …….. 40
IV.2 Metodă de montare pe bază de proiect …….. 40
IV.3 Metodă de montare a executantului …….. 41
IV.4 Proiectul tehnologic de montaj …….. 41
IV. 5 Execuţia asamblărilor pe şantier …….. 42
IV. 5 Marcare …….. 44
V. RECEPŢIA FURNITURILOR ŞI A LUCRĂRILOR DE MONTAJ …….. 44
6. VERIFICAREA MENŢINERII CALITĂŢII ÎMBINĂRILOR ÎN …….. 45
EXPLOATARE
7. ATESTAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR PENTRU …….. 46
CONSTRUCŢII FOLOSITE LA REALIZAREA ÎMBINĂRILOR
8. INSPECŢIA TEHNOLOGICĂ ŞI A ECHIPAMENTELOR LA …….. 46
PUNEREA ÎN OPERĂ
9. SIGURANŢA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ …….. 47
10. BIBLIOGRAFIE …….. 48
ANEXA A …….. 50
STRÂNGEREA ŞURUBURILOR PRETENSIONATE
ANEXA B …….. 54
UTILIZAREA INDICATORILOR DIRECŢI DE EFORT DE TIP ŞAIBĂ
COMPRESIBILĂ
ANEXA C …….. 56
ÎNCERCARE PENTRU DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE
FRECARE
ANEXA D …….. 60
BAZĂ DE DATE
ANEXA E …….. 64
METODE DE ÎNCERCARE A VALORILOR CUPLULUI DE STRÂNGERE
PENTRU ŞURUBURILE PRETENSIONATE ÎN CONDIŢII DE ŞANTIER
ANEXA F …….. 67
PRECIZĂRI ASUPRA STUDIULUI COMPORTĂRII ÎMBINĂRILOR CU
ŞURUBURI PRETENSIONATE, FOLOSIND METODA ELEMENTULUI
FINIT
ANEXA G …….. 69
EXEMPLU DE CALCUL - ÎMBINARE CU ŞURUBURI
PRETENSIONATE, DE CATEGORIA C
3
1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE
2. TERMINOLOGIE
5
3.2 Rigiditate – se impune ca îmbinarea să permită elementelor îmbinate de a putea avea
deformaţii elastice sub acţiunea sarcinilor funcţionale.
3.3 Ductilitate – Se impune ca îmbinarea să aibă capacitatea de a disipa energia generată de
evenimentul major pentru care a fost proiectată.
3.4 Fiabilitate – Se impune ca îmbinarea să-şi îndeplinească rolul funcţional pentru care a
fost proiectată, în condiţiile specificate prin proiect, cu un nivel de încredere precizat şi pentru
o perioadă de timp cel puţin egală cu durata de viaţă normată a structurii metalice din care
face parte, în condiţii normale de exploatare.
3.5 Proiectarea, execuţia şi exploatarea îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă preten-
sionate, se vor face respectând documentele de referinţă în vigoare şi procedurile recomandate
în acestea.
NOTĂ – Precizări suplimentare referitoare la documentele de referinţă şi procedurile recomandate se fac în
prezentele instrucţiuni tehnice, în capitolele următoare.
I. SISTEME
În cele ce urmează se fac precizări asupra sistemelor convenţionale folosite pentru realizarea
asamblărilor pretensionate formate din şurub, piulită şi şaibă în scopul realizării construcţiilor
metalice.
4.1 Sistemul HR (sistemul franco-britanic) – Sistemul este reglementat de standardul SR
EN 14399-3 (care preia standardul BS 4395) şi foloseşte piuliţe cu înălţime mare şi lungime
mare a porţiunii filetate a şurubului. Caracteristic acestui sistem este faptul că depăşirea
efortului nominal maxim în direcţie axială, cauzată fie de realizarea unei pretensionări mai
mari decât cea reglementată, fie de o sarcină accidentală, provocă cedarea dispozitivului de
fixare prin alungirea plastică a tijei şurubului. În cazul cedării dispozitivului de fixare, prin
pierderea ductilităţii, acesta trebuie, în mod obligatoriu, înlocuit.
4.2 Sistemul HV (sistemul german) – Acest sistem se utilizează atât cu pretensionare, cât şi
fără pretensionare. Sistemul este reglementat de standardul SR EN 14399-4 (care preia
standardul DIN 6914) şi foloseşte piuliţe cu înălţime mică şi lungime mică a porţiunii filetate
a şurubului. Caracteristic acestui sistem este faptul că depăşirea efortului nominal maxim în
direcţie axială, cauzată fie de realizarea unei pretensionări mai mari decât cea reglementată,
fie de o sarcină accidentală, provocă cedarea dispozitivului de fixare prin deformarea plastică
a filetului piuliţei. Pentru asamblările în care eforturile predominante din îmbinare sunt în
direcţie transversală în rapot cu axa tijei şurubului, în cazul pierderii ductilităţii dispozitivului
de fixare, acesta lucrează în continuare ca un sistem nepretensionat, preluând eforturile din
îmbinare prin forfecare şi presiune de contact.
NOTA 1 – Sistemul HV este mai sensibil la depăşirea efortului axial corespunzător pretensionării reglementate,
de aceea este necesar un control mai riguros în şantier a pretensionării aplicate. Dacă se depăşeşte cu mult efortul
axial corespunzător pretensionării reglementate, deformaţiile din filetul piuliţei oferă un oarecare indiciu asupra
iminenţei cedării.
NOTA 2 – Sistemul HR este relativ insensibil la depăşirea efortului axial corespunzător pretensionării reglemen-
tate. La depăşirea severă a efortului axial corespunzător pretensionării reglementate, se produce ruperea tjei
şurubului.
4.3 Sistemul HRC - Variantă a sistemului HR, în care pretensionarea este controlată prin
forfecarea unui element precis dimensionat în acest scop. În acest sistem, îmbinarea este pre-
tensionată folosind o cheie specifică, electrică sau mecanică, fără inducere de solicitări impul-
sive, prevăzută cu un sistem de două bucşe coaxiale, care acţionează prin răsucire, una faţă de
cealaltă.
6
NOTĂ - Descrierea detaliată a metodei de strângere în sistem HRC este dată în ANEXA A.
4.4 Şuruburile de înaltă rezistenţă pretensionate, precum şi piuliţele conjugate folosite în
sistemele descrise anterior sunt următoarele:
- Sistem HR – foloseşte şuruburi din grupa de caracteristici mecanice 8.8 sau 10.9, având
filetele M12, (M14), M16, (M18), M20, M22, M24, M27, M30 şi M36 cu pas normal şi
piuliţe conjugate din clasa de calitate 8, respectiv 10, după caz.
- Sistem HV – foloseşte şuruburi din grupa de caracteristici mecanice 10.9, având filetele
M12, M16, M20, M22, M24, M27, M30 şi M36 cu pas normal şi piuliţe conjugate din
clasa de calitate 10.
- Sistem HRC – foloseşte şuruburi din grupa 10.9, având filetele M12, M16, M20, M22,
M24, M27 şi M30 cu pas normal şi piuliţe conjugate din clasa de calitate 10.
NOTA 1 – Filetele cuprinse între paranteze sunt filete nepreferenţiale.
NOTA 2 – Mai jos se explică marcarea şuruburilor de înaltă rezistenţă, luând ca exemplu marcarea „HR 10.9”:
- Grupul de litere din marcare semnifică sistemul de pretensionare. Se menţionează că sistemul de
pretensionare poate fi şi HV sau HRC.
- Numărul din stânga punctului de separaţie („10” din 10.9) reprezintă 1% din rezistenţa nominală la
tracţiune, Rm , nom (vezi poz. 2 din tabelul 4.2).
- Numărul din dreapta punctului de separaţie („9” din 10.9) reprezintă de 10 ori raportul dintre tensiunea
nominală la alungirea neproporţională de 0,2% ( R p 0 , 2 , nom - poz. 5 din tabelul 4.2) şi rezistenţa nominală
la tracţiune, Rm , nom (vezi poz. 2 din tabelul 4.2).
- Produsul numerelor din stânga şi din dreapta punctului de separaţie ( 10 9 90 ) reprezintă 1 10 din
tensiunea nominală la alungirea neproporţională de 0,2% - R p 0 , 2, nom (vezi poz. 5 din tabelul 4.2).
NOTA 3 - Mai jos se explică marcarea piuliţelor de înaltă rezistenţă, luând ca exemplu marcarea „10HV”:
- Numărul din marcare reprezintă 1 100 din rezistenţa minimă la tracţiune, în N mm2 , a unui şurub care
asamblat cu o piuliţă poate fi încărcat până la limita corespunzătoare alungirii neproporţionale aparentă de
0,2% - R p 0 , 2, nom (vezi poz. 5 din tabelul 4.1).
- Grupul de litere din marcare semnifică sistemul de pretensionare. Se menţionează că sistemul de
pretensionare poate fi şi HV sau HRC.
II. MATERIALE
În continuare se fac precizări privind materialele folosite pentru execuţia elementelor îmbinate
(inclusiv eclise şi plăci de compensare), precum şi a organelor de asamblare (şuruburi, piuliţe,
şaibe).
II. 1 Materiale pentru elementele îmbinate
4.5 Elementele îmbinate, inclusiv eclisele şi plăcile de compensare vor fi executate din se-
mifabricate laminate, realizate din oţeluri sudabile pentru construcţii conform următoarelor
standarde:
- SR EN 10025-2: Produse laminate la cald din oţeluri de construcţii. Partea 2: Condiţii
tehnice de livrare pentru oţeluri de construcţii nealiate;
- SR EN 10025-3: Produse laminate la cald din oţeluri de construcţii. Partea 3: Condiţii
tehnice de livrare pentru oţeluri de construcţii sudabile cu granulaţie fină în stare
normalizată/laminare normalizată;
- SR EN 10025-4: Produse laminate la cald din oţeluri de construcţii. Partea 4: Condiţii
tehnice de livrare pentru oţeluri de construcţii sudabile cu granulaţie fină obţinute prin
laminare termomecanică;
- SR EN 10025-5 Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii. Partea 5:
Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri de construcţii cu rezistenţă îmbunătăţită la
coroziunea atmosferică;
7
- SR EN 10025-6+A1: Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii. Partea 6:
Condiţii tehnice de livrare pentru produse plate din oţel cu limită de curgere ridicată în
stare călită şi revenită.
4.6 Valorile nominale ale limitei de curgere f y şi ale rezistenţei de rupere la tracţiune fu
pentru oţelul de construcţii trebuie obţinută după una din următoarele metode:
- fie adoptând valorile f y Reh şi fu Rm , luate direct din standardul de produs;
- fie folosind valorile din tabelul 4.1
Tabelul 4.1 – Valorile nominale ale limitei de curgere şi ale rezistenţei la tracţiune pentru oţelurile de
construcţii laminate la cald
Grosimi nominale ale elementului, t mm
Standard şi marcă de t 40 mm 40 mm t 80 mm
f y N mm f y N mm2
oţel
f u N mm f u N mm2
2 2
SR EN 10025-2
S 235 235 360 215 360
S 275 275 430 255 410
S 355 355 510 335 470
S 450 440 550 410 550
SR EN 10025-3
S 275 N/NL 275 390 255 370
S 355 N/NL 355 490 335 470
S 420 N/NL 420 520 390 520
S 460 N/NL 460 540 430 540
SR EN 10025-4
S 275 M/ML 275 370 255 360
S 355 M/ML 355 470 335 450
S 420 M/ML 420 520 390 500
S 460 M/ML 460 540 430 530
SR EN 10025-5
S 235 W 235 360 215 340
S 355 W 355 510 335 490
SR EN 10025-6+A1
S 460 Q/QL/QL1 460 570 440 550
4.7 Pentru oţeluri este necesară o ductilitate minimă, exprimată prin următoarele limitări:
- limitarea inferioară a raportului f u f y ;
- limitarea alungirii la rupere pe o lungime calibrată, având valoarea 5,65 A0 , în care A0
reprezintă aria iniţială a secţiunii transversale a epruvetei;
- limitarea deformaţiei specifice u atinsă în momentul ruperii la tracţiune ( u corespunde
rezistenţei la tracţiune fu ).
NOTĂ – Valorile limită ale raportului f u f y , ale alungirii la rupere şi ale deformaţiei specifice u pot fi
definite într-o anexă naţională. Următoarele valori sunt recomandate:
- f u f y 1,10 ;
- alungirea la rupere pe lungimea calibrată trebuie să fie superioară, cel puţin egală cu 15%;
- u 15 y unde y este deformaţia specifică corespunzătoare limitei de curgere ( y f y E în care E
este modulul de elasticitate longitudinală a materialului).
4.8 Materialul trebuie să aibă o tenacitate la rupere suficientă pentru evitarea ruperii fragile
a elemetelor întinse la temperatura de exploatare cea mai coborâtă prevăzută pe toată durata
de viaţă a structurii.
8
4.9 Nu este necesară nicio altă altă verificare la ruperea fragilă în cazul în care condiţiile
prevăzute în SR EN 1993-1-10 sunt satisfăcute pentru temperatura cea mai scăzută.
4.10 Pentru elemente ecomprimate ale structurilor se recomandă alegerea unei tenacităţi
minime corespunzătoare.
NOTĂ – Se recomandă folosirea tabelului 2.1 din SR EN 1993-1-10 pentru Ed 0,25 f y t .
4.11 Dacă este necesar un oţel cu proprietăţi îmbunătăţite în direcţia grosimii elementului din
îmbinare, conform SR EN 1993-1-10, se recomandă folosirea unui oţel corespunzând clasei
de calitate conform SR EN 10164 (vezi precizările de la pct. 3.2 din SR EN 1993-1-1).
4.12 Pentru oţelurile de construcţii se acceptă următoarele valori pentru constantele elastice
şi coeficientul deformaţiei termice liniare:
- Modulul de elasticitate longitudinală: E 2,1105 N mm2 ;
- Coeficientul lui Poisson în domeniul elastic: 0,3
- Modulul de elasticitate transversală (modul de forfecare): G 81000 N mm2 ;
- Coeficientul deformaţiei termice liniare: 1,2 105 1 oC
4.13 Pentru elemente îmbinate realizate din semifabricate laminate din oţeluri de alte mărci
decât cele precizate în tabelul 4.1, parametrii tehnici şi tehnologici necesari la proiectare şi
execuţie vor fi stabiliţi numai pe cale experimentală.
II.2 Materiale pentru organele de asamblare
4.14 Compoziţia chimică precum şi temperatura minimă de revenire (după călire) a oţelurilor
din care sunt realizate şuruburile de înaltă rezistenţă pretensionate vor respecta prevederile
conţinute în câmpurile relavante ale tabelului 2 din SR EN ISO 898-1.
4.15 Proprietăţile mecanice ale şuruburilor de înaltă rezistenţă pretensionate, în conformitate
cu prevederile conţinute în SR EN ISO 898-1, sunt date în tabelul 4.2.
Tabel 4.2 - Proprietăţi mecanice ale şuruburilor de înaltă rezistenţă pretensionate
Nr. Grupa de caracteristici mecanice
Proprietate mecanică
crt. 8.8 10.9
0 1 2 3
1 Rezistenţă minimă la rupere - Rm,min 830 N mm 2
1040 N mm2
2 Rezistenţa nominală1) la rupere - Rm , nom 800 N mm2 1000 N mm2
3 Limita inferioară de curgere - ReL - -
Tensiune minimă la alungirea neproporţională de
4 0,2% - R p 0, 2 660 N mm2 940 N mm2
9
Tabel 4.2 – Continuare
0 1 2 3
min 23 HRC 32 HRC
13 Duritate Rockwell C
max 34 HRC 39 HRC
2) 2), 3)
14 Duritatea superficiala HV 0,3
15 Înălţimea zonei nedecarburizate a filetului, E min 1 2 H1 1) min 2 2 3 H1 1)
16 Adâncimea zonei decarburizate complet a filetului, G max 0,015 mm
17 Reducerea de duritate după revenire 20 HV
18 Rezilienţă KV (-20 o C ) 27 J 27 J
19 Integritatea suprafeţei Conform ISO 6157-1
1)
Valorile nominale reprezintă valori de calcul (valori normate).
2)
Se impune ca duritatea superficială să nu fie mai mare decât duritatea miezului + 30 puncte HV.
3)
Se impune ca duritatea superficială să nu depaşească 390 HV.
NOTĂ - H1 este înălţimea triunghiului generator al filetului şurubului (ISO 724).
4.16 Valorile sarcinii minime de rupere şi ale sarcinii de probă pentru şuruburile de înaltă
rezistenţă sunt date în tabelul 4.3.
Tabelul 4.3 - Sarcina minimă de rupere şi sarcina de probă a şuruburilor de înaltă rezistenţă
Secţiunea Sarcina minimă de rupere Sarcina de probă
Filet nominală de Fm,min As Rm,min , ( N ) F p As S p ,nom , ( N )
d a) rezistenţă,
Grupa de caracteristici mecanice Grupa de caracteristici mecanice
As b), ( mm 2 ) 8.8 10.9 8.8 10.9
M12 84,3 70000 c) 87700 50700 c) 70000
c) c)
M14 115 95500 120000 68800 95500
c) c)
M16 157 130000 163000 94500 130000
M18 192 159000 200000 115000 159000
M20 245 203000 255000 147000 203000
M22 303 252000 315000 182000 252000
M24 353 293000 367000 212000 293000
M27 459 381000 477000 275000 381000
M30 561 466000 583000 337000 466000
M36 817 678000 850000 490000 678000
a)
Filetele considerate în tabel au pas normal.
As d 2 d 3 16 , unde d2 este diametrul mediu al filetului exterior, iar d3 este diametrul
b) 2
10
Tabel 4.4 – Proprietăţi mecanice ale oţelurilor din care se execută piluliţele folosite în sistem HV
Filet
Stil piuliţă
Clasă Unităţi de M12, M16
M20, M22, M24,
de Caracteristici mecanice măsură, M27, M30, M36
calitate limite Stare piuliţă
1)
NTR TR2) NTR1) TR2)
Tensiune la sarcina de probă, S p N mm2 - 1050 - 1060
10 1 min - 272 - 272
Duritate Vickers HV
max - 353 - 353
1)
NTR – Netratat (fără călire şi revenire); TR – Tratat (călit şi revenit)
2)
NOTĂ - Duritatea minimă este obligatorie pentru piuliţele tratate termic şi pentru piuliţele mari, care nu pot fi
supuse sarcinii de probă. Pentru celelalte piuliţe, duritatea minimă nu este obligatorie, ea fiind prezentată cu
titlu informativ. Pentru piuliţele care nu sunt călite şi revenite, dar care îndeplinesc condiţiile sarcinii de probă
precizate, duritatea minimă nu este un motiv de respingere.
4.20 Valorile sarcinii de probă pentru piuliţele folosite în îmbinările pretensionate în sistem
HV sunt date în tabelul 4.5.
11
Tabel 4.6 – Proprietăţi mecanice ale oţelurilor din care se execută piluliţele folosite în sistem HR
Filet
Stil piuliţă
(M18), M20,
Clasă Unităţi de M12, (M14), M16 M22, M24, M27,
de Caracteristici mecanice măsură, M30, M36
calitate limite
Stare piuliţă
NTR1) TR2) NTR1) TR2)
Tensiune la sarcina de probă, S p N mm2 10003) - - 10003)
1 min 200 - - 233
Duritate Vickers HV
max 302 - - 353
8
Tensiune la sarcina de probă, S p N mm2 - - 10003) -
2 min - - 180 -
Duritate Vickers HV
max - - 302 -
Tensiune la sarcina de probă, S p N mm2 - 11603) - 11603)
10 1 min - 272 - 272
Duritate Vickers HV
max - 353 - 353
1)
NTR – Netratat (fără călire şi revenire); 2) TR – Tratat (călit şi revenit)
3)
Valoarea tensiunii la sarcina de probă pentru piuliţele folosite în îmbinările pretensionate în
sistem HR este impusă în următoarele standarde: SR EN 14399-3, SR EN 14399-7.
NOTĂ – Piuliţele realizate în stil 2 sunt cu cca. 10% mai înalte decât piuliţele similare realizate în stil 1.
12
Tabel 4.8 – Proprietăţi mecanice ale oţelurilor din care se execută piluliţele folosite în sistem HRC
Filet
Stil piuliţă
Clasă Unităţi de M12, M16
M20, M22, M24,
de Caracteristici mecanice măsură, M27, M30
calitate limite Stare piuliţă
1)
NTR TR2) NTR1) TR2)
Tensiune la sarcina de probă, S p
N mm2 - 11603) - 11603)
(piuliţe conform SR EN 14399-3)
Tensiune la sarcina de probă, S p
10 1 N mm2 - 12453) - 12453)
(piuliţe cu înălţimea m d )
min - 272 - 272
Duritate Vickers HV
max - 353 - 353
1)
NTR – Netratat (fără călire şi revenire); TR – Tratat (călit şi revenit);
2)
3)
Valoarea tensiunii la sarcina de probă pentru piuliţele folosite în îmbinările pretensionate în
sistem HRC este impusă în standardul SR EN 14399-10.
4.26 Şuruburile de păsuire de înaltă rezistenţă, cu cap hexagonal, folosite în îmbinările pre-
tensionate în sistem HV (SR EN 14399-8) vor avea proprietăţi mecanice conform prevederilor
din tabelul 4.2, iar sarcina minimă de rupere şi sarcina de probă vor fi conforme tabelului 4.3,
corespunzător grupei de caracteristici mecanice.
4.27 În cazul asamblărilor de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate în sistem HR, folo-
sind şuruburi cu cap înecat crestat şi piuliţă (SR EN 14399 – 7), caracteristicile mecanice ale
şuruburilor şi piuliţelor sunt cele prezentate mai sus, corespunzător clasei de calitate folosite.
4.28 Şaibele folosite în componenţa îmbinărilor pretensionate vor fi executate din oţel şi vor
avea duritatea maximă corespunzătoare valorilor înscrise în tabelul 4.10.
13
Tabelul 4.10 - Caracteristici de duritate ale şaibelor folosite îmbinările pretensionate
Destinaţia şaibelor Duritate
Şaibe plate folosite în sistemele HV şi HR
(300...370) HV
Şaibe plate teşite folosite în sistemele HV şi HR
Şaibe adaptoare pentru şuruburile cu cap înecat şi crestat folosite
(45...50) HRC (prin călire)
în sistem, conform SR EN 14399 – 7.
Şaibe indicatoare de pretensionare pentru ansambluri şurub-piuliţă max. 380 HV
4.29 Pentru organe de asamblare corespunzătoare unor şuruburi pretensionate de înaltă rezis-
tenţă din alte grupe, de alte tipuri sau conform altor prescripţii tehnice, parametrii tehnici şi
tehnologici de proiectare trebuie să satisfacă cerinţele prezentelor instrucţiuni tehnice şi vor
stabiliţi numai pe cale experimentală.
4.30 Organeele de asamblare pot fi utilizate doar după satisfacerea prevederilor de la pct.7.1
din prezentele instrucţiuni.
II.3 Materiale pentru sudură
4.31 Toate materialele pentru sudare trebuie să corespundă cerinţelor din SR EN 13479 şi
standardului de produs aplicabil, conform tabelului 5 din SR EN 1090 – 2.
4.32 Materialele consumabile pentru sudare trebuie să fie corespunzătoare procedeului de
sudare şi materialului care trebuie sudat.
III. DISPOZITIVE
4.33 Dispozitivele de strângere controlată utilizate pot fi:
- cu strângere manuală la care indicaţia de atingere a momentului de strângere presetat
este de tip mecanic (cu prag) sau electronic cu avertizare vizuală şi/sau sonoră.
- cu strângere automată, de tip electromecanic, pneumatic sau hidraulic, la care indicaţia
de atingere a momentului de strângere presetat este de tip mecanic (cu prag) sau
electronic cu avertizare vizuală şi/sau sonoră.
4.34 În cazul folosirii dispozitivelor electronice de strângere controlată, se recomandă
utilizarea acelor dispozitive care au posibilitatea de memorare a valorilor momentelor de
strângere. Ulterior, valorile momentelor de strângere vor fi descărcate pe suportul de memorie
al unui sistem de calcul în vederea prelucrării.
4.35 Dispozitivul de strângere controlată folosit în vederea realizării pretensionării trebuie să
corespundă gamei de momente de strângere, gamei de şuruburi utilizate, utilităţilor din şantier
(energie electrică, aer comprimat, etc.), precum şi posibilităţilor de utilizare la poziţiile de
montaj din şantier.
4.36 Vor fi achiziţionate numai dispozitive de strângere controlată, însoţite de următoarele
documente:
- instrucţiuni de utilizare şi întreţinere în limba română;
- certificat de etalonare (cu indicarea perioadei de valabilitate a acesteia);
- certificat de garanţie.
4.37 Gama momentelor de strângere posibil a fi realizate cu un dispozitiv de strângere con-
trolată trebuie să fie mai largă decât gama momentelor de strângere individuale ce trebuie
realizate cu respectivul dispozitiv. În acest sens, se impune respectarea relaţiei:
1,25M d min M i 0,75M d max , i 1, nM (4.1)
unde:
M d min - momentul de strângere minim ce poate fi realizat cu dispozitivul de strângere
controlată;
14
M d max - momentul de strângere maxim ce poate fi realizat cu dispozitivul de strângere
controlată;
M i - moment de strângere individual din gama de realizat;
nM - numărul momentelor individuale de strângere din gama de realizat.
4.38 Pentru acoperirea gamei de strângere rezultate poate fi utilizat un multiplicator de
moment achiziţionat împreună cu dispozitivul de strângere controlată.
4.39 Se interzice folosirea acelor dispozitive de strângere care, în procesul de strângere,
produc solicitări cu şoc în şuruburile supuse pretensionării.
4.40 Se interzice utilizarea de aşa natură a dispozitivelor de strângere încât, în procesul de
strângere, să se inducă solicitări cu şoc în şuruburile supuse pretensionării.
4.41 Este obligatorie întreţinerea şi etalonarea dispozitivelor de strângere controlată folosite
pentru realizarea pretensionărilor şuruburilor de înaltă rezistenţă, în conformitate cu instruc-
ţiunile producătorului şi la intervalele indicate de acesta (sau după un număr maxim de folo-
siri), însă cel puţin o dată pe an.
4.42 Cheile dinamometrice utilizate în toate etapele metodei cu cuplu de răsucire trebuie să
aibă o exactitate de ± 4 % conform EN ISO 6789. Exactitatea fiecărei chei trebuie verificată
cel puţin o dată pe săptămână şi, în cazul cheilor pneumatice, de fiecare dată când se schimbă
lungimea furtunului. Verificarea, realizată de către unitatea de construcţii-montaj, se va face
folosind un dispozitiv de verificare, electronic sau mecanic, achiziţionat de la acelaşi produ-
cător de la care a fost achiziţionat şi dispozitivul de strângere controlată sau de la alt producă-
tor de astfel de dispozitive, verificându-se la achiziţionare compatibilitatea cu domeniul de
măsurare şi copmpatibilitatea de conlucrare a celor două dispozitive.
4.43 Cheile dinamometrice utilizate în prima etapă a metodei combinate, trebuie să aibă o
exactitate de ± 10 %. Exactitatea fiecărei chei trebuie verificată ca la pct. 4.42.
4.44 Daca la verificările efectuate se constată o abatere de la parametrii de funcţionare nor-
mală a dispozitivului de strângere controlată, acesta trebuie etalonat.
4.45 Trebuie menţinute înregistrări privind verificările periodice efectuate asupra dispoziti-
velor de strângere controlată, prin sistemul de calitate implementat de la unitatea de con-
strucţii-montaj.
4.46 Trebuie efectuată verificarea după orice incident produs în timpul utilizării (impact
semnificativ, cădere, suprasolicitare etc.), care afectează cheia.
I. CONDIŢII GENERALE
5.1 La proiectarea îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate, se vor respecta
prevederile conţinute în următoarele standarde:
- SR EN 1090-2: Executarea structurilor din oţel şi structurilor de aluminiu. Partea 2:
Cerinţe pentru structurile de oţel.
- SR EN 1993-1-1: Eurocod 3: Proiectarea structurilor din oţel. Partea 1-1: Reguli
generale şi reguli pentru clădiri.
- SR EN 1993-1-8: Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea
îmbinărilor.
5.2 Pe planşele cu detalii de execuţie, proiectantul vor specifica, în mod obligatoriu,
oţelurile din care se realizează elemntele îmbinate, grupa de calitate a organelor de asamblare
şi standardele de produs, corespunzătoare. De asemenea, proiectantul va specifica toate
condiţiile tehnice necesare la uzinarea elementelor îmbinărilor (cu exepţia dispozitivelor de
15
fixare), precum şi la realizarea îmbinărilor pe şantier, astfel încât conformitatea structurii din
care fac parte acestea să fie asigurată.
5.5 Distanţele minime şi maxime între găuri, distanţele de la centrul găurii până la marginea
piesei, pe direcţia efortului şi distanţele de la centrul găurii până la marginea piesei,
perpendicular de direcţia efortului, sunt prezentate în tabelul 5.2.
16
Tabel 5.2 – Distanţe minime şi maxime între găuri şi distanţe de la centrul găurii până la marginea
piesei pe direcţia efortului şi perpendicular pe efort
Maxime 1),2),3)
Structuri executate din oţeluri conform SR Structuri executate
EN 10025, cu excepţia oţelurilor conform din oţeluri conform
Minime
Distanţe conform SR EN 10025-5 SR EN 10025-5
figurii 5.1 Oţeluri care sunt Oţeluri care nu sunt
supuse condiţiilor supuse condiţiilor
Oţel neprotejat
atmosferice sau altor atmosferice sau altor
factori corosivi factori corosivi
Distanţa de la centrul
găurii până la
marginea piesei pe 1,2d0 4t 40 mm max8t; 125 mm
direcţia efortului, e1
Distanţa de la centrul
găurii până la
marginea piesei 1,2d0 4t 40 mm max8t; 125 mm
perpendicular pe
direcţia efortului, e2
Distanţa e3 în găuri 1,5d04)
ovalizate
Distanţa e4 în găuri 1,5d04)
ovalizate
Distanţa între găuri,
min 14t; 200 mm min 14t; 200 mm min 14tmin ; 175 mm
2 ,2d 0
p1
Distanţa între găuri,
p1, 0 min 14t; 200 mm
Distanţa între găuri,
p1,i min 28t; 200 mm
Distanţa între găuri,
min 14t; 200 mm min 14t; 200 mm min 14tmin ; 175 mm
2,4d0
p25)
1)
Valorile maxime ale distanţelor dintre dispozitivele de fixare, precum şi ale distanţelor de la dispozitivele de
fixare la marginea pieselor pe direcţia sau perpendicular pe direcţia de transmitere a eforturilor nu se
limitează, cu excepţia următoarelor cazuri:
- la elementele comprimate, pentru a evita voalarea şi a preveni coroziunea elementelor expuse;
- la elementele întinse, pentru a preveni coroziunea.
2)
Rezistenţele de voalare a plăcilor comprimate între dispozitivele de prindere se calculează conform SR EN
1993-1-1, folosind o lungime de voalare de 0,6 pi . Nu este necesară verificarea voalării între dispozitivele de
fixare dacă p1 t 9 . Distanţa până la marginea piesei nu trebuie să depăşească condiţiile de prevenire a
voalării impuse elementelor comprimate în consolă, a se vedea SR EN 1993-1-1. Distanţa până la marginea
piesei nu este influenţată de această condiţie.
3)
t este grosimea cea mai mică a elementelor exterioare îmbinate.
4)
Limitele dimensiunilor găurilor ovalizate sunt date în SR EN 1090-2.
5)
Pentru rânduri de dispozitive de fixare decalate se poate folosi o distanţă minimă între rânduri de
p2 1,2d0 , cu condiţia ca lungimea L minimă să respecte inegalitatea L 2,4d0 .
NOTĂ – Pentru îmbinări supuse solicitărilor care provoacă fenomene de oboseală, distanţele e1 , e2 , p1 şi
p2 vor respecta indicaţiile din Tabelul 8.1 – Elemente plane şi îmbinări mecanice din SR EN 1993-1-9.
17
p1 e1
L
e2
p2
p2
p2
a b
p1 p1,0
Rând exterior
Rând interior
p2
p1,i
c d
e4
R=0,5d0
e2
e
Figura 5.1 – Distanţe până la capătul şi marginea pieselor şi distanţe între dispozitive de fixare
a – distanţe între dispozitivele de fixare; b – distanţe între dispozitivele de fixare poziţionate decalat (în zig-zag);
c – distanţe între dispozitivele de fixare poziţionate decalat – elemente comprimate; d – distanţe pentru elemente
întinse; e - distanţe până la capătul şi până la marginea pieselor pentru găuri ovalizate
5.6 Valorile adoptate, ca valori caracteristice, în calculele de proiectare a îmbinărilor pre-
tensionate, pentru limita de curgere f yb şi rezistenţa la rupere f ub a şuruburilor de înaltă
rezistenţă pretensionate sunt date în tabelul 5.3.
Tabel 5.3 - Limita de curgere şi rezistenţa la rupere a şuruburilor de înaltă rezistenţă pretensionate
Grupa de caracteristici Limita de curgere Rezistenţa la rupere
mecanice f yb N mm
2
f ub N mm2
Grupa 8.8 640 800
Grupa 10.9 900 1000
NOTĂ – Limita de curgere f yb R p 0 , 2 ,nom (poz. 5 în tabelul 4.2), iar rezistenţa la rupere f ub Rm,nom (poz. 2
în tabelul 4.2)
5.7 Pentru oţelurile de construcţii, valorile limitei de curgere şi ale rezistenţei de rupere
considerate în calcule vor fi cele conţinute în câmpurile relevante din tabelul 4.1.
5.8 Pentru oţelurile de construcţii, valorile pentru constantele elastice şi coeficientul
deformaţiei termice liniare luate în considerare în calcule, vor fi cele specificate la pct. 4.12.
II.1 Rezistenţa de calcul a dispozitivelor de fixare individuale
II.1.1 Şuruburi
5.9 Rezistenţa de calcul pentru un ansamblu de fixare, solicitat la forfecare şi/sau întindere
este prezentată în tabelul 5.4 din prezentele instrucţiuni tehnice.
5.10 Pentru şuruburi pretensionate conform pct.1.3, forţa de pretensionare de calcul, Fp ,Cd ,
folosită în calcule, se determină cu relaţia:
Fp ,Cd 0,7 f ub As / M 7 (5.1)
NOTĂ - M 7 este coeficient parţial de siguranţă, conform tabelului 2.1 din SR EN 1993-1-8. Valoarea
recomandată a acestui coeficient este:
M 7 1,1
18
5.11 Rezistenţa de calcul la tracţiune şi forfecare a porţiunii filetate a unui şurub prezentată
în tabelul 5.4 se foloseşte numai pentru şuruburile executate conform 1.2.4 Standarde de refe-
rinţă: Grupa 4 din SR EN 1993-1-8.
5.12 Forţa capabilă la forfecare Fv ,Rd din tabelul 5.4 se foloseşte numai pentru şuruburi în
găuri cu toleranţe ce nu depăşesc toleranţele pentru găuri normale, specificate la 1.2.7. Stan-
darde de referinţă: Grupa 7 din SR EN 1993-1-8.
5.13 Şuruburile M12 şi M14 pot fi folosite în găuri cu toleranţa de 2 mm , cu condiţia ca forţa
capabilă de presiune pe gaură a grupului de şuruburi să fie mai mare sau egală cu forţa
capabilă la forfecare a grupului de şuruburi. Suplimentar, forţa capabilă la forfecare Fv ,Rd
trebuie determinată prin multiplicarea cu 0,85 a valorii indicate în tabelul 5.4.
5.14 Şuruburile din îmbinări păsuite se calculează folosind metodele pentru şuruburi în găuri
normale.
5.15 Pentru şuruburi în îmbinări păsuite, lungimea porţiunii filetate în contact cu tabla nu
trebuie să depăşească 1 3 din grosimea tablei (vezi figura 5.2).
t
t/3
19
Plăci de compensare
tp
Figura 5.4 – Dispozitive de fixate prin plăci de compensare (fururi)
5.20 Pentru îmbinări cu două planuri de forfecare la care plăcile de compensare sunt dispuse
pe ambele părţi ale îmbinării, t p este grosimea celei mai subţiri plăci de compensare.
Tabelul 5.4 – Forţe capabile pentru ansamblul de fixare, solicitate la forfecare şi/sau întindere
Mod de cedare Relaţii de calcul
Forţă capabilă la forfecare Fv ,Rd v fub A M 2
pentru un plan de forfecare • Dacă planul de forfecare intersectează filetul şurubului ( A este aria
netă în porţiunea filetată, As ):
- pentru grupa 8.8, v 0,6
- pentru grupa 10.9, v 0,5
• Dacă planul de forfecare nu intersectează filetul şurubului ( A este
aria brută a tijei şurubului):
v 0,6
Forţă capabilă la presiune Fb,Rd k1ab f u d t M 2
pe gaură1),2),3) unde ab min d ; f ub f u ; 1,0
• În direcţia de transmitere a efortului:
- pentru şuruburi de capăt: d e1 3d0
- pentru şuruburi interioare: d p1 3d0 0,25
• Perpendicular pe direcţia de transmitere a efortului:
- pentru şuruburi de margine: k1 min 2,8 e2 d0 1,7; 2,5
- pentru şuruburi interioare: k1 min 1,4 p2 d0 1,7; 2,5
Forţă capabilă la întindere Ft ,Rd k2 ab f ub As M 2
2)
20
Tabelul 5.4 – Continuare
1)
Forţa capabilă la presiune pe gaură a şuruburilor, Fb,Rd :
- în găuri mari, se reduce la 0,8 din forţa capabilă la presiune pe gaură în găuri normale;
- în găuri ovalizate, având axa longitudinală perpendiculară pe direcţia de transmitere a efortului,
se reduce la 0,6 din forţa capabilă la presiune pe gaură în găuri rotunde, normale.
2)
Pentru şuruburi cu cap înecat:
- forţa capabilă la presiune pe gaură, Fb,Rd , trebuie determinată pentru o grosime a tablei, t ,
egală cu grosimea tablei prinse, din care se scade înălţimea înecată a şurubului;
- pentru determinarea forţei capabile la întindere, Ft ,Rd , unghiul şi adâncimea capului înecat
trebuie să fie conform 1.2.4 Standarde de referinţă: Grupa 4 din SR EN 1993-1-8, în caz
contrar forţa capabilă la întindere, Ft ,Rd , se ajustează corespunzător.
3)
În cazul în care pentru un şurub efortul nu este paralel cu maginea pieselor îmbinate, forţa capabi-
lă la presiune pe gaură poate fi verificată separat pentru componentele paralele şi perpendiculare pe
capăt ale efortului pe şurub.
II.1.2 Şuruburi injectate
5.21 Şuruburile injectate pot fi folosite ca alternativă la şuruburile obişnuite pentru îmbină-
rile corespuzând categoriilor B şi C, specificate la pct. 5.1. Se recomandă ca utilizarea
acestora să se facă doar cu acordul proiectantului şi numai ca soluţie de remediere in situ.
5.22 Detaliile de fabricaţie şi montaj a şuruburilor injectate sunt specificate în 1.2.7 Stan-
darde de deferinţă: Grupa 7 din SR EN 1993-1-8.
II.1.2.1 Forţe de calcul pentru şuruburile injectate
5.23 Metoda de calcul prezentată la acest punct se foloseşte pentru îmbinări cu şuruburi
injectate din grupa 8.8 sau 10.9. Îmbinările cu şuruburi respectă condiţiile prezentate la 1.2.4
Standarde de deferinţă: Grupa 4 din SR EN 1993-1-8, dar a se vedea şi aliniatul următor
pentru cazurile în care sunt folosite şuruburi pretensionate.
5.24 Efortul de forfecare de calcul la starea limită a exploatării normale pentru şuruburi din
categoria B de îmbinări, precum şi efortul de forfecare de calcul la starea limită ultimă pentru
şuruburi din categoria C de îmbinări nu trebuie să depăşească rezistenţa la lunecare în starea
limită plus rezistenţa la presiunea pe gaură a răşinii la starea limită. Suplimentar, efortul de
forfecare de calcul la starea limită ultimă într-un şurub folosit în îmbinări din categoriile B şi
C nu trebuie să depăşească forţa capabilă la forfecare a şurubului şi nici forţa capabilă la
presiune pe gaură a şurubului.
5.25 Forţa capabilă la presiune pe gaură a răşinii, Fb,Rd ,re sin , poate fi determinată conform
relaţiei:
Fb,Rd ,re sin kt ks dtb,re sin fb,re sin M 4 (5.4)
unde:
Fb,Rd ,re sin - forţa capabilă la presiune pe gaură a unui şurub de injecţie;
- coeficient ce depinde de raportul grosimilor plăcilor îmbinate, conform figurii 5.5 şi
tabelului 5.5.
f b ,re sin - rezistenţa la presiune pe gaură a răşinii. Se determină conform 1.2.7 Standarde
de deferinţă: Grupa 7 din SR EN 1993-1-8.
tb,re sin - grosimea de contact efectivă a răşinii, conform tabelului 5.4.
kt - coeficient depinzând de tipul stării limită:
21
- pentru stare limită a exploatării normale, kt 1,0
- pentru stare limită ultimă, kt 1,2
k s este un coeficient depinzând de tipul găurii:
- pentru găuri cu toleranţe normale, ks 1,0
- pentru găuri mari, ks 1,0 0,1m , unde m este diferenţa (în mm) dintre diametrul
unei găuri mari şi diametrul găurii normale corespunzătoare. În cazul găurilor
ovalizate scurte specificate la 1.2.7 Standarde de deferinţă: Grupa 7 din SR EN
1993-1-8, m 0,5 , fiind diferenţa (în mm) dintre lungimea şi lăţimea găurii.
5.26 Pentru calculul forţei capabile la forfecare a unui şurub cu lungimea de strângere care
depăşeşte, se ia o lungime care nu depăşeşte 3d pentru determinarea grosimii efective de
contact tb,re sin (a se vedea figura 5.6).
t2
1,33
t1
t2 1,00
t1 t2 tb,re sin
= = = =
1,5d 1,5d
Figura 5.6 – Limitarea lungimii efective pentru şuruburi injectate lungi
II.2 Grupuri de ansambluri de fixare
5.27 Forţa capabilă a grupurilor de dispozitive de fixare poate fi determinată şi ca suma
forţelor capabile la presiune pe gaură, Fb,Rd , a dispozitivelor de fixare individuale, dacă forţa
capabilă la forfecare Fv ,Rd a unui dispozitiv de fixare individual este mai mare sau egală cu
forţa capabilă la presiunea pe gaură, Fb,Rd . În caz contrar, forţa capabilă a unui grup de
22
dispozitive de fixare trebuie considerată egală cu produsul dintre numărul de dispozitive de
fixare din grup şi cea mai mică forţă capabilă din grup.
II.3 Îmbinări lungi
5.28 La îmbinările la care distanţa L j dintre centrele dispozitivelor de fixare de capăt, măsu-
rată în direcţia de transmitere a forţei (vezi figura 5.7), este mai mare decât 15 d , forţa
capabilă la forfecare, Fv ,Rd , a tuturor dispozitivelor de fixare se reduce prin multiplicare cu un
factor subunitar, Lf , dat de relaţia:
L j 15 d
Lf 1 , dar 0,75 Lf 1,0 (5.5)
200 d
5.29 Prevederile de la pct. 5.28 nu se aplică acolo unde există o distribuţie uniformă a tran-
sferului forţei de-a lungul îmbinării, de exemplu transferul forţei de forfecare între inima şi
talpa unei secţiuni.
Lj
Lj Lj
23
Tabelul 5.6 – Valori ale coeficientului k s
Descriere ks
Şuruburi folosite în găuri normale 1,00
Şuruburi folosite în găuri mari sau în găuri ovalizate scurte cu axa ovalizării perpendicu-
0,85
lară pe direcţia de transmitere a forţei
Şuruburi folosite în găuri ovalizate lungi cu axa ovalizării perpendiculară pe direcţia de
0,70
transmitere a forţei
Şuruburi folosite în găuri ovalizate scurte cu axa ovalizării paralelă cu direcţia de trans-
0,76
mitere a forţei
Şuruburi folosite în găuri ovalizate lungi cu axa ovalizării paralelă cu direcţia de trans-
0,63
mitere a forţei
Tabelul 5.7 – Coeficientul de frecare, , pentru şuruburi pretensionate
Clasa suprafeţei de Coeficient de frecare
Tratament al suprafeţei
frecare
Suprafeţe sablate cu alice sau nisip cu
A 0,5
îndepărtarea ruginii neaderente, fără cratere.
Suprafeţe sablate cu alice sau nisip:
a) metalizate prin pulverizare cu produs pe
bază de aluminiu sau zinc,
b) cu un strat de vopsea pe baza de silicat de B 0,4
zinc alcalin cu grosimea de la 50 m până
la 80 m .
Suprafeţe curăţate cu perie de sârmă sau cu
C 0,3
flacără, cu îndepărtarea ruginii neaderente
Suprafeţe rezultate la laminare D 0,2
NOTA 1 – Cerinţele de inspecţie sunt conform 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7 din SR EN 1993-1-8
NOTA 2 – Clasificarea altor modalităţi de pregătire ale suprafeţelor de frecare se bazează pe încercări făcute
pe eşantioane reprezentative pentru suprafaţa folosită în structură, folosind procedura specificată în 1.2.7
Standarde de referinţă: Grupa 7 din SR EN 1993-1-8
NOTA 3 – Definiţiile claselor suprafeţelor de frecare sunt prezentate în 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7
din SR EN 1993-1-8
NOTA 4 – La suprafeţele tratate prin vopsire se poate produce, în timp, o pierdere de pretensionare.
NOTA 5 - În tabel sunt prezentate tratamentele suprafeţelor care pot fi considerate că asigură coeficientul de
frecare minim corespunzător clasei specificate a suprafeţei de frecare, fără încercare.
24
5.34 Dacă într-o îmbinare forţa de contact în zona comprimată contra-balansează forţa de
tracţiune în zona întinsă, nu este necsară reducerea rezistenţei la lunecare a îmbinării.
II.4.2 Îmbinări hibride
5.35 Ca excepţie de la prevederile conţinute în paragraful 2.4 (3) din SR EN 1993-1-1, pentru
şuruburile pretensionate calculate să transmită eforturile prin frecare la starea limită ultimă
(categoria C în paragraful 5.1 al prezentelor instrucţiuni tehnice) se poate admite că preiau
eforturile împreună cu sudurile, în condiţiile în care pretensionarea finală a şuruburilor are loc
după sudarea elementelor îmbinării.
II. 5 Slăbirea secţiunii dată de găurile pentru şuruburi
5.36 Efectul slăbirii secţiunii dată de găurile pentru şuruburi se ia în considerare în confor-
mitate cu prevederile conţinute în standardul SR EN 1993-1-8, paragraful 6.2.2.
II.5.1 Calculul ruperii în bloc
5.37 Ruperea în bloc constă în cedarea la forfecare de-a lungul unui rând de şuruburi în su-
prafaţa de forfecare a grupului de găuri, însoţită de ruperea la întindere de-a lungul liniei de
găuri în suprafaţa întinsă a grupului de şuruburi. Ruperea în bloc se exemplifică în figura 5.8.
5.38 Pentru un grup simetric de şuruburi, solicitat la o încărcare aplicată de-a lungul axei de
simetrie, rezistenţa la rupere în bloc, Veff ,1,Rd , este dată de relaţia:
unde Ant este aria netă solicitată la întindere şi Anv este aria netă solicitată la forfecare.
5.39 Pentru un grup de şuruburi, solicitat la o încărcare excentrică, rezistenţa la rupere în
bloc, Veff , 2,Rd , este dată de relaţia:
NSd 1
NSd
4
2
3
NSd
NSd
Figura 5.8 – Rupere în bloc
1 – forţă de tracţiune mică; 2 – forţă de forfecare mare; 3 – forţă de forfecare mică; 4 – forţă de tracţiune mare
25
II.5.2 Corniere prinse pe o singură aripă şi alte elemente îmbinate nesimetric, solicitate
la întindere
5.40 Excentricitatea în îmbinări (vezi paragraful 2.7 (1) din SR EN 1993-1-8) şi efectele
distanţei dintre şuruburi şi a distanţei dintre şurub şi marginea piesei sunt luate în considerare
la determinarea rezistenţei de calcul pentru:
- elementele asimetrice;
- elementele simetrice prinse nesimetric, cum ar fi cornierele cu aripi egale, prinse pe o
singură aripă.
5.41 Un singur cornier solicitat la întindere, prins într-un singur rând de şuruburi, (vezi figura
5.9), poate fi considerat solicitat la întindere centrică pe o suprafaţă efectivă netă, pentru care
rezistenţa la rupere de calcul se determină după cum urmează:
- prindere cu un singur şurub:
Nu ,Rd 2,0 fu e2 0,5d0 t M 2 (5.11)
- prindere cu un două şuruburi:
N u ,Rd 2 Anet f u M 2 (5.12)
- prindere cu un trei sau mai multe şuruburi:
N u ,Rd 3 Anet f u M 2 (5.13)
unde:
2 şi 3 - coeficienţi de reducere ce depind de distanţa dintre şuruburi, p1 . Valorile
acestor coeficienţi sunt date în tabelul 5.8. Pentru valori intermediare ale distanţei p1 ,
valorile coeficienţilor 2 şi 3 se determină prin interpolare liniară.
Anet - aria netă a cornierului. Pentru corniere cu aripi inegale, prinse pe aripa mai mică,
Anet se consideră egală cu aria netă a unui cornier echivalent cu aripi egale, având
dimensiunea aripii egală cu cea a aripii mici a cornierului echivalat.
Tabelul 5.8 – Valorile coeficienţilor 2 şi 3
Distanţa dintre axele şuruburilor, p1 2,5d0 5,0d0
Prindere cu un două şuruburi, 2 0,4 0,7
Prindere cu un trei sau mai multe şuruburi, 3 0,5 0,7
e1
e2
d0
1
e1 p1 e1 p1 p1
e2
e2
2 3
Figura 5.9 – Corniere prinse pe o singură aripă
26
II.5.3 Corniere de legătură
5.42 Cornierul de legătură din figura 5.10 care prinde elemente tip cornier şi şuruburi de
prindere ale acestora de un guseu sau alt element de suport, se calculează pentru a prelua o
forţă de 1,2 ori mai mare decât forţa din aripa elementului care nu este prinsă direct de guseu.
5.43 Dispozitivele de fixare ale cornierului de legătură de aripa elementului care nu este
prinsă direct de guseu, se dimensionează pentru a prelua o forţă de 1,4 ori mai mare decât
forţa în aripa elementului care nu este prinsă direct de guseu.
5.44 Cornierele de legătură care prind un profil U sau similar acestuia, se dimensionează
pentru a prelua o forţă de 1,1 ori mai mare decât forţa din aripa profilului U pe care o prind.
5.45 Dispozitivele de fixare care prind un cornier de legătură de un profil U sau similar
acestuia, se dimensionează pentru a prelua o forţă de 1,2 ori mai mare decât forţa din aripa
profilului U pe care o prind.
5.46 În niciun caz nu se folosec mai puţin de două şuruburi pentru prinderea unui cornier de
legătură sau alt element de suport.
5.47 Îmbinarea cornierului de legătură de guseu sau alt element de suport, se termină la capă-
tul elementului prins. Îmbinarea cornierului de legătură cu elementul trebuie realizată pe o
lungime cuprinsă între capătul elementului şi un punct care depăşeşte prinderea directă a ele-
mentului de guseu sau alt element de suport.
II.6 Efectul de pârghie
5.48 Dacă dispozitivele de fixare sunt solicitate la întindere, acestea se dimensionează pentru
a prelua forţa suplimentară datorată efectului de pârghie, dacă acesta se poate produce.
II.7 Distribuţia forţelor între dispozitivele de fixare, la stara limită ultimă
5.49 Pentru nodurile solicitate la încovoiere, distribuţia de forţelor între dispozitivele de
fixare poate fi liniară (de exemplu, proporţională cu distanţa dintre axa şurubului şi centrul de
rotire) sau plastică (de exemplu, este acceptabilă orice distribuţie care este în echilibru cu
condiţiile în care nu se depăşeşte rezistenţa componentelor şi ductilitatea componentelor este
suficientă).
5.50 Distribuţia liniară în domeniul elastic a tensiunilor interne se foloseşte în următoarele
cazuri:
- pentru şuruburi folosite în îmbinări din categoria C, rezistente prin frecare;
- pentru îmbinări solicitate la forfecare, atunci când forţa capabilă la forfecare a unui
şurub este mai mică decât forţa capabilă la presiune pe gaură ( Fv ,Rd Fb,Rd );
- pentru îmbinări supuse la şoc, vibraţii sau încărcări alternante (cu excepţia încărcărilor
datorate vântului).
27
5.51 Pentru nodurile solicitate numai la forfecare concentrică, încărcarea poate fi considerată
a fi distribuită uniform între dispozitivele de fixare, în condiţiile în care dimensiunea şi grupa
dispozitivelor de fixare sunt aceleaşi.
NOTĂ – În ANEXA F sunt date recomandări de aplicare a metodei elementului finit la analiza comportării
îmbinărilor folosind şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate.
28
- SR EN 14399 – 7: Asamblări de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate pentru
structuri metalice. Partea 7: Sistem HR. Ansambluri cu cap inecat crestat şi piuliţă
- SR EN 14399 – 8: Asamblări de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate pentru
structuri metalice. Partea 8: Sistem HV. Ansambluri şurub de păsuire cu cap hexagonal
şi piuliţă
- SR EN 14399 – 9: Asamblări de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate pentru
structuri metalice. Partea 9: Sistem HR sau HV. Şaibe indicatoare de pretensionare
pentru asambluri şurub şi piuliţă
- SR EN 14399 – 10: Asamblări de înaltă rezistenţă cu şuruburi pretensionate pentru
structuri metalice. Partea 10: Sistem HRC. Ansambluri şurub şi piuliţă cu preten-
sionare calibrată.
5.55 Pentru şuruburi grupa 8.8 se va amplasa o şaiba sub elementul care se învârte la
strângere (capul şurubului sau piuliţa), iar pentru şuruburi grupa 10.9 trebuie amplasate şaibe
atât sub capul şurubului cât şi sub piuliţă.
5.56 La structurile metalice folosind asamblări de înaltă rezistenţă în sistem HR, cu şuruburi
având cap înecat crestat şi piuliţă, (SR EN 14399 – 7), pentru asigurarea repatiţiei uniforme
pe suprafaţa de contact dintre piesele îmbinate a eforturilor de pretensionare, se vor utiliza
şaibe adaptoare cu forma geometrică şi dimensiunile precizate în SR EN 14399 – 7 (figura 5
din standard).
5.57 Suplimentar, pot fi adăugate şaibe indicatoare de pretensionare cum sunt cele descrise în
SR EN 14399 – 9. Acestea oferă o indicaţie directă a efortului din şurub în momentul
strângerii şi se utilizează conform prescripţiilor din ANEXA B.
5.58 Şaibele aprovizionate trebuie să fie de GRAD A, conform EN ISO 4759-3
5.59 Grosimea minimă a tablelor care se îmbină nu va fi mai mică de 4 mm.
5.60 Diferenţa dintre grosimile elementelor distincte care formează o asamblare comună nu
trebuie să fie mai mare decât D , unde D 1 mm (vezi figura 5.11).
5.61 Dacă se prevăd plăci de compesare din oţel pentru a asigura că diferenţa de grosime nu
depăşeşte limita de mai sus, grosimea lor nu trebuie să fie mai mică de 2 mm (vezi figura 5.12 a).
5.62 În cazul expunerii severe, evitarea coroziunii în cavităţi poate necesita contact mai strâns.
5.63 Grosimile plăcilor din îmbinare trebuie astfel alease încât să se limiteze la maximum trei
numărul fururilor.
D
5.64 Fururile trebuie să aibă comportarea la coroziune şi rezistenţă mecanică compatibile cu cele
ale elementelor alăturate îmbinării. Trebuie acordată o atenţie deosebită riscului şi implicaţiilor co-
roziunii galvanice care rezultă din contactul între metale diferite.
5.65 Elementele care se îmbină vor fi astfel concepute în zona îmbinării, încât să se asigure
planeitatea, fără prag, a suprafeţei corespondente de contact.
5.66 Zonele de îmbinare vor fi localizate, faţă de rigidizări la o distanţă de cel puţin 30 de ori
mai mare decât grosimea maximă a tablelor care se îmbină, pentru a permite executarea
îndreptării, eventual necesară, a acestora, în zona îmbinării.
29
5.67 Eclisele vor fi cât mai subţiri şi nu vor depăşi grosimea de 22 mm pentru şuruburile din
grupa 8.8 şi de 30 mm pentru şuruburile din grupa 10.9, pentru a se realiza un contact con-
tinuu pe suprafeţele de contact ale elementelor care se îmbină. Nu se vor folosi eclise cu gro-
simi mai mici de 4 mm. Lăţimea şi poziţia ecliselor va fi astfel proiectată încât marginile ecli-
sei şi tălpii să nu fie situate în acelaşi plan vertical, pentru a se permite aplicarea cordonului
de chit, în vederea etanşării îmbinării.
5.68 La îmbinările supuse la solicitări variabile, solicitări care pot produce fenomene de
oboseală, muchiile ecliselor care sunt orientate perpendicular pe direcţia efortului, vor fi teşite
în scopul evitării schimbărilor bruşte de scţiune. Teşirile se vor executa dinspre exterior spre
elementul prins între eclise (vezi fig. 5.12 b).
t ≥ 12 mm
≥ 2 mm
Eclise
Fururi
≥ 4 mm
6 mm
Pantă 1/5
a b
max. 3 mm
30
Polizarea se va executa cu o înclinare de maxim 1/8, preferabil 1/10 şi se va apropia la
cel mult 30 mm de axa centrelor primului rând de găuri, paralel cu marginea în cauză.
Pentru cazul când nu se pot respecta ambele condiţii (panta şi distanţa minimă), se va
adopta o soluţie de remediere cu acordul proiectantului.
Reprezentarea schematică a acestor cazuri este redată în figura 5.13.
5.72 În cazurile unor elemente cu deformaţii datorate sudurilor (ciupercări), se vor prevedea
eclisări separate ale zonelor (vezi figura 5.14).
31
arc de cerc trebuie controlate pentru a verifica dacă marginile lor sunt de calitate echivalentă
cu cea a eşantioanelor drepte.
5.80 Calitatea suprafeţelor tăiate, definită conform SR EN ISO 9013, trebuie să fie după cum
urmează:
- pentru EXC1, marginile tăiate care nu prezintă neregularităţi semnificative sunt accep-
tabile numai dacă este eliminată orice fel de zgură. Pentru toleranţa la perpendicularitate
sau unghiulară, u , se poate utiliza domeniul 5;
- tabelul 5.9 specifică cerinţele pentru alte clase de execuţie.
Tabelul 5.9 – Calitatea suprafeţelor tăiate
Toleranţă la perpendicularitate sau Înălţime medie a profilului,
unghiulară, u Rz 5
EXC2 Domeniul 4 Domeniul 4
EXC3 Domeniul 4 Domeniul 4
EXC4 Domeniul 3 Domeniul 3
5.81 Dacă nu se specifică altfel, validitatea procedeelor termice trebuie verificată după cum
urmează:
- din gama produselor constituente tratate, cele mai susceptibile la creşterea locală a
durităţii, trebuie realizate patru eşantioane, plecând de la încercări de calificare a proce-
durii pe un produs constituent;
- pe fiecare eşantion, se vor efectua patru încercări locale de duritate, în zonele cele mai
susceptibile să fie afectate. Încercările vor respecta prevederile din standardul SR EN
ISO 6507.
III.2.3 Duritatea suprafeţei marginilor
5.82 Pentru oţelurile carbon, dacă este specificată, duritatea suprafeţei marginilor trebuie să
fie conform tabelului 5.10. În acest caz, se verifică validitatea procedeelor care pot produce
creşterea locală a durităţii (tăiere termică, forfecare, poansonare).
5.83 În vederea realizării durităţii cerute pentru suprafaţa marginilor, se poate aplica pre-
încălzirea materialului, dacă este necesar.
Tabelul 5.10 – Valori maxime admisibile pentru duritate (HV 10)
Standarde de produs Mărci oţel Valori ale durităţii
EN 10025-2 la-5
S235 până la S460 380
EN 10210-1, EN 10219-1
EN 10149-2 şi EN10149-3 S260 până la S700
450
EN 10025-6 S460 până la S690
NOTĂ - Aceste valori sunt conform SR EN ISO 15614-1 aplicat pentru mărcile de oţel enumerate în ISO/TR 20172.
NOTĂ - Cerinţele pentru verificarea durităţii după sudare sunt incluse în procedura de încercare (a se vedea
paragraful 7.4.1 din SR EN 1090-2)
III.3 Formare
5.84 Oţelul poate fi îndoit, presat sau forjat la forma cerută prin procedee de formare la cald
sau la rece, cu condiţia ca proprietăţile să nu fie reduse sub cele specificate pentru materialul
prelucrat.
5.85 Cerinţe şi recomandări cu privire la formarea la cald, la rece şi îndreptare cu flacără a
oţelurilor trebuie să fie ca şi cele din standardele de produs relevante şi din CEN/TR 10347.
5.86 Elementele formate care prezintă fisuri, desprindere lamelară sau deteriorări ale acope-
ririlor de suprafaţă, trebuie tratate ca produse neconforme.
32
III.3.1 Formare la cald
5.87 Formarea la cald trebuie să fie conform cerinţelor pentru formare la cald din standardul
de produs relevant şi recomandărilor producătorului oţelului.
5.88 Nu este permisă formare la cald pentru oţeluri conform SR EN 10025-4.
5.89 Pentru oţeluri călite şi revenite, formarea la cald nu este permisă decât dacă sunt
îndeplinite cerinţele din SR EN 10025-6.
5.90 Formarea la cald ( T 580 oC ) a elementelor subţiri şi tabelor formate la rece nu este
permisă dacă prin formarea la rece este atinsă limita de curgere nominală.
5.91 Pentru mărci de oţel până la S355, inclusiv, procedeul de formare la cald trebuie să aibă
loc în domeniul roşu al temperaturii şi temperatura, durata şi viteza de răcire trebuie adaptate
tipului de oţel utilizat. Îndoirea şi formarea în domeniul albastru al temperaturii (de la 250 oC
până la 380 oC ) nu sunt permise, deoarece, în acest domeniu de temperatură se produce „fra-
gilizarea la albastru” a oţelului.
5.92 Pentru mărci de oţel S450+N (sau +AR) conform SR EN 10025-2, S420 şi S460
conform SR EN 10025-3, procedeul de formare la cald trebuie să aibă loc în domeniul de
temperatură de la 960 oC până la 750 oC şi trebuie urmat de răcire la temperatura ambiantă.
Viteza de răcire trebuie adaptată pentru a evita atât creşterea durităţii, cît şi creşterea excesivă
a grăunţilor de material. Dacă viteza de răcire nu poate fi adaptată în sensul celor specificate
anterior, trebuie realizat un tratament ulterior de normalizare structurii materialului.
5.93 Formarea la cald nu este permisă pentru marca S450 conform EN 10025-2 dacă nu este
indicată nicio condiţie de livrare.
NOTĂ - Dacă nu este indicată nicio condiţie de livrare, produsele din oţel S450 pot fi livrate în condiţia de
livrare pentru laminare termo-mecanică.
III.3.2 Îndreptare cu flacără
5.94 Dacă trebuie corectată deformaţia prin îndreptare cu flacără, aceasta trebuie obţinută
prin aplicarea locală a căldurii, asigurând controlul temperaturii maxime a oţelului, precum şi
a procesului de răcire.
5.95 Pentru EXC3 şi EXC4 trebuie elaborată o procedură corespunzătoare. Această proce-
dură trebuie să conţină cel puţin:
- temperatura maximă a oţelului şi procedeul de răcire autorizat;
- metoda de încălzire;
- metoda utilizată pentru măsurarea temperaturii;
- rezultate ale încercărilot mecanice realizate pentru calificarea procedeului;
- identificarea persoanelor abilitate cu aplicare priocedeului.
III.3.3 Formarea la rece
5.96 Formarea la rece, obţinută prin profilare, presare sau îndoire, trebuie să fie conform
cerinţelor pentru formarea la rece prevăzute în standardul de produs aplicabil. Nu se va utiliza
forjarea.
NOTĂ - Formarea la rece conduce la reducerea ductilităţii materialului. În plus, se recomandă să se atragă
atenţia asupra riscului de fragilizare datorită hidrogenului asociat cu procesele ulterioare, ca o tratare acidă pe
durata acoperirii sau galvanizării prin imersie la cald.
5.97 Pentru mărci de oţel superioare lui S355 dacă, după formarea la rece, se efectuează un
tratament de revenire, trebuie îndeplinite următoarele două condiţii:
- domeniul de temperatură: 530 o C până la 580 o C ;
- timpul de menţinere: 2 min/mm de grosime a materialului, dar nu mai puţin de 30 min.
Tratamentul termic de detensionare realizat la peste 580 o C , sau timp de mai mult de o
33
oră, poate conduce la o degradare a proprietăţilor mecanice. Dacă se prevede detensionarea
oţelurilor S420 până la S700 la temperaturi mai ridicate sau pe durate mai lungi, valorile
minime necesare pentru caracteristicile mecanice trebuie convenite înainte cu producătorul.
5.98 Dacă nu se specifică altfel, pentru oţelurile inoxidabile, razele interioare minime de
îndoire pentru formare trebuie să fie:
- 2t pentru mărcile austenitice 1.4301, 1.4401, 1.4404, 1.4541, şi 1.4571;
- 2,5t pentru marca austenitic-feritică 1.4462.
unde t este grosimea materialului.
5.99 Pentru celelalte mărci de oţeluri inoxidabile, razele interioare minime de îndoire trebuie
specificate.
Pot fi permise raze interioare de îndoire mai mici, numai dacă se acordă atenţie specială
specificaţiei pentru oţel, stării şi grosimii semifabricatului şi direcţiei de îndoire faţă de direc-
ţia de laminare.
Pentru a compensa efectele de arcuire, gradul de corecţie a îndoirii pentru oţelul inoxi-
dabil trebuie să fie puţin mai mare decât pentru oţelul carbon.
5.100 Profilele şi tablele formate la rece, pot fi fasonate prin îndoire, curbare uşoară sau
gofrare după caz, în funcţie de materialele utilizate.
Pentru elemente şi table formate la rece, utilizate ca elemente structurale, formarea la
rece trebuie să îndeplinească două condiţii:
- acoperirile suprafeţei şi exactitatea profilului nu trebuie să fie deteriorate;
- trebuie specificat dacă produsele constituente necesită aplicarea de membrane de
protecţie, înainte de formare.
5.101 Se poate utiliza îndoirea prin formare la rece a elementelor din profile tubulare numai
dacă duritatea şi geometria produsului constituent sunt verificate, după îndoire.
Dacă nu se specifică altfel, îndoirea prin formare la rece a tuburilor circulare trebuie să
îndeplinească următoarele trei condiţii:
- raportul între diametrul exterior al tubului şi grosimea peretelui nu trebuie să fie mai
mare decât 15;
- raza de curbare (la nivelul axei longitudinale a tubului) nu trebuie să fie mai mică decât
valoarea cea mai mare dintre 1,5d sau d 100 mm, unde d este diametrul exterior al
tubului;
- îmbinarea sudată trebuie poziţionată, în secţiune transversală, aproape de axa neutră,
pentru a reduce, în sudură, eforturile din încovoiere.
III.4 Găurire
5.102 Jocurile nominale pentru şuruburi care nu sunt prevăzute să acţioneze păsuit, trebuie să
fie cele specificate în tabelul 5.11. Jocul nominal este definit ca:
- diferenţa dintre diametrul nominal al găurii şi diametrul nominal al şurubului pentru
găuri rotunde;
- diferenţa dintre lungimea sau respectiv lăţimea găurii şi diametrul nominal al şurubului,
pentru găuri alungite.
5.103 Pentru şuruburile de păsuire, diametrul nominal al găurii trebuie să fie egal cu diametrul
tijei şurubului.
NOTĂ - Pentru şuruburi de păsuire conform SR EN 14399-8, diametrul nominal al tijei este mai mare cu 1 mm
decât diametrul nominal al porţiunii filetate.
5.104 Pentru şuruburi cu cap inecat, dimensiunile nominale ale degajării pentru capul înecat,
precum şi toleranţele acesteia trebuie să fie astfel încât, după montare, şurubul să fie la nivelul
feţei exterioare a plăcii exterioare. Dimensiunile degajării pentru cap înecat trebuie să fie
34
specificate corespunzător. Dacă degajarea pentru cap înecat trece prin mai mult de o placă, pe
durata practicării degajării, plăcile trebuie fixate, ferm, împreună.
5.105 În cazul şuruburilor cu cap înecat, adâncimea nominală a degajării pentru cap trebuie să
fie mai mică cu cel puţin 2 mm decât grosimea nominală a plăcii de la exterior, pentru a ţine
seama de toleranţele defavorabile.
Tabelul 5.11 – Jocuri nominale pentru şuruburi (mm)
Diametrul nominal al şurubului
12 14 16 18 20 22 24 27
d (mm)
Găuri rotunde normale(a 1(b, (c 2 3
Găuri rotunde supradimensionate 3 4 6 8
Găuri alungite scurte (pe lungime)(d 4 6 8 10
Găuri alungite lungi (pe lungime) (d 1,5d
a)
Pentru aplicaţii cum sunt turnurile şi stâlpii, jocul nominal pentru găuri rotunde normale trebuie redus cu
0,5 mm, dacă nu se specifică altfel.
b)
Pentru elemente de îmbinare acoperite, jocul nominal de 1 mm poate fi crescut cu grosimea acoperirii
elementului de prindere.
c)
În condiţiile prezentate în EN 1993-1-8, se pot utiliza, de asemenea, şuruburi având diametrul nominal de
12 mm şi 14 mm sau şuruburi cu cap înecat în găuri cu un joc de 2 mm.
d)
Valorile nominale ale jocului în sensul transversal pentru şuruburi utilizate în găuri alungite trebuie să fie
identice cu valorile jocului specificate pentru găuri rotunde normale.
Figura 5.15 – Deformaţii admisibile pentru găuri poansonate sau obţinute prin tăiere cu flacără
III.4.2 Executarea găuririi
5.107 Găurile pentru şuruburi pot fi formate prin orice procedeu (găurire, poansonare, tăiere
cu laser, cu plasmă sau altă metodă termică) cu condiţia de a rezulta o gaură finisată, astfel
încât:
- cerinţele pentru tăiere cu privire la duritatea locală şi calitatea suprafeţei tăiate, conform
prevederilor conţinute în paragraful III.2, să fie îndeplinite;
- toate perechile de găuri trebuie să coincidă unele cu altele, astfel încât şuruburile să
poată fi introduse liber, în direcţie perpendiculară pe feţele de contact ale elementelor
îmbinate.
5.108 Găurirea prin poansonare este permisă numai dacă grosimea nominală a elementului nu
este mai mare decât diametrul nominal al găurii sau, pentru găuri necirculare, decât dimen-
siunea sa minimă.
5.109 Pentru EXC1 şi EXC2, găurile pot fi formate prin poansonare fără alezare, dacă nu este
specificat altfel.
5.110 Pentru EXC3 şi EXC4, nu este permisă poansonarea fără alezare. Găurile trebuie
35
poansonate cu un diametru mai mic cu cel puţin 2 mm faţă de diametrul final.
5.111 Validitatea procedeelor de găurire trebuie verificată periodic, după cum urmează:
- trebuie realizate opt eşantioane care să acopere domeniul diametrelor găurilor, grosimile
produselor constituente şi mărcile de oţel tratate, plecând de la încercări de calificare a
procedurii pe un produs constituent;
- dimensiunile găurii trebuie verificate la ambele capete ale fiecărei găuri, utilizând cali-
bre trece/nu trece. Găurile trebuie să îndeplinească clasele de toleranţă, specificate în
paragraful III.4.1 din prezentele instrucţiuni.
5.112 Dacă procedeul de găurire nu este conform, el nu trebuie utilizat până la corectare.
Totuşi, procedeul poate fi folosit pe un domeniu restrâns de produse constituente şi dimen-
siuni ale găurii care prezintă rezultate conforme.
5.113 Găurile trebuie să respecte, de asemenea, următoarele cerinţe:
- unghiul de conicitate nu trebuie să fie mai mare decât cel indicat în figura 5.15;
- bavurile nu trebuie să fie mai mari decât cele indicate în figura 5.15;
- la înnădiri, găurile la suprafeţele de contact trebuie poansonate în aceeaşi direcţie pentru
toate elementele.
5.114 Găurile pentru şuruburi de păsuire pot fi găurite la dimensiunea finală sau pot fi alezate
in situ. Dacă găurile trebuie alezate in situ, ele trebuie realizate prin găurire sau poansonare la
un diametru mai mic cu cel puţin 3 mm decât diametrul final. Dacă şurubul trebuie să fie
păsuit prin mai multe plăci, acestea trebuie fixate ferm împreună pe durata găuririi sau
alezării. Alezarea trebuie efectuată cu un dispozitiv cu ax fix, iar utilizarea lubrifiantului acid
este interzisă.
NOTĂ – Nu se admite fixarea prin hafturi de sudură.
5.115 Degajarea pentru cap înecat a găurilor rotunde normale pentru şuruburi trebuie realizată
după găurire.
5.116 Găurile alungite lungi obţinute prin poansonare, vor fi realizate într-o singură operaţie.
Dacă poansonarea într-o singură operaţie nu este posibilă, vor fi realizate două găuri prin
găurire sau poansonare şi se va completa gaura alungită prin tăiere termică manuală, dacă nu
se specifică altfel.
5.117 Pentru elemente şi table formate la rece, găurile alungite pot fi formate prin poansonare
într-o singură operaţie, poansonare consecutivă, sau unirea a două găuri poansonate sau
forate, prin utilizarea unui fierăstrău pendular.
5.118 Înainte de asamblare, trebuie îndepărtate bavurile din găuri. Dacă găurile sunt realizate
într-o singură operaţie, prin elemente ţinute împreună care nu trebuie separate după găurire,
este necesară îndepărtarea bavurilor doar din găurile exterioare.
III.5 Decupări
5.119 Nu este permisă decuparea unghiurilor de intrânde. Unghiurile intrânde sunt cele unde
unghiul deschis între feţe este mai mic de 1800 .
r r
1 2 3
Figura 5.16 – Exemple de decupare
1 – nu este permis; 2 – forma A (recomandată pentru tăierea complet mecanizată sau automată); 3 – forma B
(permisă)
36
5.120 Unghiurile intrânde şi crestăturile trebuie rotunjite cu o rază minimă de 5 mm pentru
EXC2 şi EXC3, respectiv de 10 mm pentru EXC4. Exemple de decupare sunt prezentate în
figura 5.16.
5.121 La decupări obţinute prin poansonare în plăci cu grosimea mai mare de 16 mm, bavurile
rezultate trebuie îndepărtate prin polizare.
NOTĂ - Decuparea prin poansonare nu este permisă pentru EXC4.
III.6 Asamblare
5.122 Asamblarea elementelor trebuie realizată astfel încât să fie îndeplinite toleranţele speci-
ficate.
5.123 Trebuie luate precauţii pentru a preveni coroziunea galvanică produsă de contactul între
materiale metalice diferite.
5.124 Se va evita contaminarea oţelului inoxidabil prin contact cu oţelul pentru construcţii.
5.125 Alinierea găurilor prin broşare trebuie efectuată astfel încât să se evite o ovalizare mai
mare decât valorile prevăzute în tabelul D.2.8 nr. crt. 6, din SR EN 1090-2, după cum
urmează:
- EXC1 şi EXC2: clasa 1;
- EXC3 şi EXC4: clasa 2.
NOTĂ - În cazul în care aceste valori sunt depăşite, găurile trebuie corectate prin alezare.
5.126 Găurile pentru care nu este permisă ovalizarea trebuie identificate şi nu trebuie utilizate
pentru aliniere (de exemplu, pentru şuruburile de păsuire).
NOTĂ - În astfel de cazuri pot fi prevăzute găuri speciale pentru aliniere.
5.127 Toate îmbinările elementelor provizorii prevăzute pentru fabricaţie trebuie să îndepli-
nească cerinţele prezentelor instrucţiuni şi toate cerinţele speciale, inclusiv cele cu privire la
oboseală, care trebuie specificate.
5.128 După realizarea asamblării trebuie verificate cerinţele pentru contrasăgeată sau pre-
reglări ale elementelor.
III.7 Preasamblare uzinală
5.129 Concordanţa între elementele fabricate, conectate în mai multe puncte de îmbinare, tre-
buie verificată prin preasamblare şi măsurători exacte. Preasamblarea reprezintă punerea îm-
preună a elementelor contituiente ale îmbinării pentru a verifica concordanţa lor.
5.130 Elementele care se îmbină vor fi preasamblate de către întreprinderea producătoare a
construcţiei metalice, folosindu-se şuruburi obişnuite, cu aceleaşi diametre nominale ca şi cele
ale şuruburilor de înaltă rezistenţă destinate îmbinării.
11 5 5 11
9 3 3 9
7 1 1 7
8 2 2 8
10 4 4 10
12 6 6 12
max. 20 mm
dg dg
39
de timp, care au putut determina o deteriorare semnificativă, trebuie verificate înainte de
utilizare, pentru a se asigura că acestea încă sunt conforme cu standardul de produs relevant.
5.144 Elementele din oţel pentru construcţii trebuie împachetate, manipulate şi transportate în
deplină sigutanţă, astfel încât să se evite deformaţiile permanente şi degradarea suprafeţei să
fie minimă. Trebuie aplicate după caz, măsurile preventive pentru manipulare şi depozitare,
specificate în tabelul 5.12.
5.145 Mijloacele de execuţie ale tratamentului de protecţie realizat în afara şantierului şi pe
şantier trebuie să fie conform SR EN 1090.
5.146 Detaliile susceptibile de a suporta coroziunea, uzura mecanică sau oboseala, trebuie
astfel concepute şi realizate, încât inspecţia, mentenanţa şi eventuala refacere să poată fi
efectuate în mod satisfăcător, ţinând seama de durata de viaţă a construcţiei.
IV. MONTAJUL
IV.1 Condiţii de şantier
5.147 Montarea nu trebuie să înceapă înainte ca zona prevăzută pentru lucrările de construcţii
să corespundă cerinţelor tehnice în ceea ce priveşte siguranţa lucrărilor, care trebuie să ţină
seama de următoarele elemente, după caz:
- luarea de măsuri şi întreţinerea zonelor de amplasare a macaralelor şi echipamentelor de
acces;
- căi de acces spre şantier şi în interiorul şantierului;
- condiţii de teren care afectează operarea sigură a echipamentelor;
- tasarea posibilă a suporturilor pentru ridicarea structurii;
- detalii cu privire la reţelele subterane, cablurile suspendate sau alte obstacole în şantier;
- limitări ale dimensiunilor sau greutăţilor elementelor care pot fi livrate pe şantier;
- condiţii speciale de mediu înconjurător şi climatice pe şantier şi în jurul său;
- detalii cu privire la structurile alăturate care pot afecta sau pot fi afectate de lucrări.
5.148 Se recomandă să se indice căile de acces spre şantier şi în interiorul şantierului pe un
plan care să cuprindă dimensiunile şi înălţimile de trecere ale căilor de acces (planul va face
parte din proiectul tehnologic), nivelul suprafeţei de lucru pentru traficul pe şantier şi
echipamente, precum şi suprafeţele disponibile pentru depozitare.
5.149 Dacă lucrările sunt executate cu mai mulţi antreprenori, cerinţele tehnice în ceea ce
priveşte siguranţa lucrărilor trebuie verificate sub aspectul coerenţei cu cele pentru alte părţi
de lucrări de construcţii. Această verificare trebuie să ţină seama de următoarele puncte, după
caz:
- proceduri convenite prealabil pentru cooperare cu alţi contractanţi;
- disponibilitatea serviciilor pe şantier;
- încărcările maxime pe structura din oţel, datorită executării lucrărilor şi depozitării;
- verificarea punerii în operă a betonului la executarea lucrărilor compozite.
NOTĂ – Standardul SR EN 1991-1-6 furnizează reguli pentru determinarea încărcărilor datorită executării
lucrărilor şi depozitării, inclusiv betonul.
43
5.174 În utilizarea arderii cu flacără, se vor folosi trasee de ardere pe zone delimitate, asigu-
rându-se încălzirea uniformă a zonei, evitându-se supraîncălziri locale. După arderea cu fla-
căra, suprafaţa de contact va avea un grad de rugozitate pronunţat. Suprafeţele de contact vor
fi uscate înainte de asamblare, iar pisele de contact se vor monta la temperatura mediului.
5.175 În situaţiile în care rugina nu va putea fi îndepărtată prin frecare cu peria din oţel moale,
organele de asambalre în cauză nu vor putea fi utilizate şi vor fi tratate ca neconforme.
5.176 În continuare, filetul piuliţelor va fi uns cu o cantitate mică de unsoare, evitându-se pro-
ducerea refulării unsorii în exces. Se interzice ungerea filetului şuruburilor pentru a se evita ca
unsoarea să ajungă pe suprafeţele de contact ale elementelor îmbinării.
5.177 Pretensionarea şuruburilor din îmbinare se va realiza conform prevederilor conţinute în
ANEXA A.
5.178 Montarea îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă va începe numai după efectuarea
tuturor verificărilor şi remedierilor menţionate şi a pregătirii pentru montaj a organelor de
asamblare, conform pct. 5.170.
5.179 Nu se va efectua montarea ecliselor dacă suprafeţele de contact, după prelucrarea prevă-
zută la pct. 5.173, nu au un aspect uniform, lipsite de pete de rugină, ţunder, ulei, etc. şi nu au
un grad pronunţat de rugozitate.
5.180 Organele de asamblare vor fi pregătite pentru montaj cu puţin înainte de introducerea
lor în îmbinare, prin curăţirea cu substanţe degresante pentru îndepărtarea unsorii de protecţie
şi a murdăriei, precum şi prin frecare cu peria din oţel moale, pentru îndepărtarea ruginei
superficiale, dacă este cazul.
IV. 5 Marcare
5.181 Elementele asamblate sau montate individual pe şantier trebuie să aibă alocată o
marcare de montare, care poate coincide cu marcarea de la preasamblarea uzinală.
5.182 Un element trebuie marcat cu orientarea la montare dacă aceasta nu rezultă din forma sa
geometrică.
NOTĂ – Marcările trebuie amplasate, dacă este posibil, în poziţii în care să fie vizibile atâ la depozitare, cât şi
după montare.
5.183 Metodele de marcare trebuie să fie conform paragrafului 6.2 din SR EN 1090-2.
44
- documente de certificare a calităţii organelor de asamblare (şuruburi, piuliţe, şaibe),
precum şi buletinul de încercări mecanice efectuate la şantier sau de laboratoare de
specialitate, în cazurile de litigiu, conf. pct. 5.169;
- procesele verbale de verificare pe faze a calităţii execuţiei îmbinărilor prin şuruburi de
înaltă rezistenţă, în care se consemnează rezultatele tuturor verificărilor efectuate în
diferite faze de execuţie a montajului, inclusiv pregătirea suprafeţelor de contact.
5.187 Verificarea strângerii se va realiza în baza fişei corespunzătoare nodului realizat, listată
din baza de date (vezi ANEXA D), fapt ce va fi consemnat într-un proces verbal. Fişa va fi
semnată de factorii implicaţi la realizarea strângerii.
5.188 Toate documentele de verificare a calităţii emise pe baza verificărilor şi încercărilor
mecanice executate pe şantiere, de întrepinderea de construcţii-montaj, vor fi avizate de
beneficiar la momentul executării lor.
5.189 Inspecţia de Stat în Construcţii are dreptul şi obligaţia să realizeze inspecţii planificate
privind excuţia construcţiilor metalice, în special privind realizarea îmbinărilor cu şuruburi de
înaltă rezistenţă pretensionate. Aceste inspecţii vor consta în verificarea îndeplinirii condiţiilor
din prezentele instrucţiuni tehnice şi a menţinerii înregistrărilor minime obligatorii, la zi.
5.190 Inspecţiile vor avea loc cel puţin la fazele determinante comunicate în prealabil de
proiectant către Inspecţia de Stat în Constucţii.
5.191 La constatarea de neconformităţi Inspecţia de Stat în Constucţii are dreptul şi obligaţia
sa menţioneze în scris aceste constatări şi să ceară remedieri la termene stabilite de comun
acord cu factorii implicaţi în execuţia construcţiei.
45
7. ATESTAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR PENTRU CONSTRUCŢII
FOLOSITE LA REALIZAREA ÎMBINĂRILOR
7.1 Organele de asamblare se vor utiliza numai dacă conformitatea acestora a fost certificată
în baza standardului SR EN 14399-1, de un organism de certificare abilitat şi a fost aplicat
marcajul de conformitate CE pe acestea. Dacă organele de asamblare au fost executate
conform altui standard de produs, dar au fost acceptate de proiectantul lucrărilor, acestea vor
fi Agrementate Tehnic de către un organism abilitat.
7.2 Tablele şi profilele utilizate la realizarea îmbinărilor vor corespunde prevederilor din
prezentele instrucţiuni, iar atestarea conformităţii acestora se va realiza prin certificarea con-
formităţii cu standardul de referinţă european conform ANEXEI ZA din standard (ex. SR EN
10025, SR EN 10219 etc.) sau prin Agrementare Tehnică în toate celelalte cazuri (după
standard de firmă, sau alt standard naţional, dacă acestea au fost acceptate de proiectantul
lucrărilor).
7.3 Protecţiile anticorozive sau protecţiile la foc aplicate pe structura metalică sau pe
îmbinările structurale, vor respecta condiţiile din prezentele instrucţiuni, pentru zonele unde
vor fi aplicate, avându-se grijă ca la îmbinările pentru care s-a realizat un program de urmărire
a comportării în timp să nu se acopere şuruburile în raza de acţiune a cheii dinamometrice.
Atestarea conformităţii acestor produse este similară cu cea descrisă la pct.7.2.
8.1 Inspecţia tehnologică se va realiza de către un organism de terţă parte acreditat, conform
SR EN ISO-CEI 17020, la cererea proiectantului, beneficiarului sau executantului, pentru:
- verificarea capabilităţii unităţii de producţie de a realiza şi/sau monta structura metalică
după tehnologia proiectată;
- verificarea premontajului în fabrică;
- verificarea momentelor de strângere realizate de unitatea care execută;
- verificarea aplicării corecte a tehnologiilor de montaj în şantier
- verificarea menţinerii calităţii îmbinărilor în exploatare.
8.2 Inspecţia echipamentelor se va realiza de către un organism de terţă parte acreditat şi
constă în atestarea conformităţii stării de funcţionare normală a utilajelor şi echipamentelor
utilizate la realizarea lucrărilor de construcţii-montaj din şantier.
8.3 Inspecţia echipamentelor se realizează periodic, funcţie de tipul utilajului sau
echipamentului utilizat, în perioada de funcţionare în parametri normali de lucru, în baza
standardului SR EN ICO-CEI 17020, prin proceduri specifice de inspecţie în domenii
acreditate.
8.4 La verificările realizate în şantier, organismul de inspecţie de terţă parte va utiliza
mijloace proprii de măsură şi control, etalonate şi verificate conform prezentelor instrucţiuni
(vezi paragraful III. DISPOZITIVE din cap. 4), precum şi conform legislaţiei în vigoare din
domeniu.
8.5 Rezultatele măsurătorilor vor fi consemnate într-un raport de inspecţie în baza căruia
proiectantul lucrărilor sau un expert autorizat va lua toate măsurile necesare pentru reme-
dierea eventualelor deficienţe constatate şi, dacă este cazul, va impune măsuri suplimentare de
verificare pentru o evaluare corectă şi completă a stadiului construcţiei şi respectiv a
îmbinărilor din construcţie.
46
9. SIGURANŢA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ
47
10. BIBLIOGRAFIE
49
ANEXA A
STRÂNGEREA ŞURUBURILOR PRETENSIONATE
A.1 Generalităţi
Dacă nu se specifică altfel, forţa nominală minimă de pretensionare Fp ,C trebuie considerată
astfel:
Fp ,C 0,7 f ub As (A.1)
unde f ub este rezistenţa nominală la rupere a materialului şurubului şi As este aria rezistentă a
şurubului. În tabelul este specificată forţa nominală minimă de pretensionare, funcţie de
diametrul nominal al şurubului şi grupa acestuia.
Nivelul de pretensionare asigurat de forţa nominală minimă de pretensionare Fp ,C trebuie
utilizat pentru toate îmbinările pretensionate rezistente la alunecare şi pentru toate celelalte
îmbinări pretensionate, în afara cazului când se specifică un nivel mai scăzut al pretensionării.
NOTA 1 – În cazul specificării unui nivel mai scăzut al pretensionării, asamblările cu şurub,
metoda de strângere, parametrii strângerii şi cerinţele cu privire la verificare trebuie de
asemenea, specificate.
NOTA 2 - Pretensionarea se poate utiliza pentru rezistenţa la alunecare, pentru îmbinări
antiseismice, pentru rezistenţă ta oboseală, pentru a servi executării lucrării, sau ca o măsură
cu privire la calitate (de exemplu, pentru durabilitate).
Tabelul A.1 - Valorile lui Fp ,C [kN]
50
Înainte de aplicarea pretensionării, elementele îmbinate trebuie asamblate împreună şi
şuruburile dintr-un grup de şuruburi trebuie strânse conform pct. 8.3 din SR EN 1090-2, dar
jocul remanent trebuie limitat la 2 mm, cu acţiuni corective necesare la elementele din oţel.
Strângerea trebuie efectuată prin rotirea piuliţei, cu excepţia cazului în care accesul la partea
cu piuliţa a ansamblului este inadecvat. În funcţie de metoda de strângere adoptată, pot fi
necesare măsuri de precauţie speciale, atunci când şuruburile sunt strânse prin rotirea capului
şurubului.
Strângerea trebuie realizată progresiv de la partea cea mai rigidă a îmbinării către partea cea
mai puţin rigida. Pentru a ajunge la o pretensionare uniformă, pot fi necesare mai multe cicluri
de strângere.
Alte metode de strângere (de exemplu, pretensionarea axială cu dispozitive hidraulice sau
tensionarea cu examinare cu ultrasunete) trebuie calibrate conform recomandărilor
producătorului de echipament.
Şuruburile de înaltă rezistenţă pentru pretensionare trebuie folosite fără alterarea lubrifierii
existente la livrare, în afară de cazul când se adoptă metoda DTI sau procedura din anexa E.
Dacă un şurub a fost strâns la forţa de pretensionare minimă şi apoi a fost deşurubat, el trebuie
scos şi întreg ansamblul aruncat.
În general, nu este necesar ca şuruburile utilizate pentru asamblarea iniţială să fie strânse până
la pretensionare minimă sau deşurubate şi, prin urmare, ele pot fi încă utilizate, aşa cum sunt,
la strângerea finală.
NOTĂ - Dacă procesul de strângere este întârziat în condiţii de expunere necontrolate,
performanţa lubrifierii poate fi afectată şi se recomandă verificarea ei.
Posibila scădere a forţei de pretensionare faţă de valoarea ei iniţială datorită diferiţilor factori,
de exemplu relaxare, curgerea lentă a acoperirilor suprafeţei (a se vedea NOTA 1 şi NOTA 2
de mai jos, precum şi tabelul 5.7 din instrucţiuni) este luată în considerare în metodele de
strângere specificate mai jos. În cazul acoperirilor groase ale suprafeţei, trebuie specificat
dacă trebuie luate măsuri pentru a compensa posibile scăderi ulterioare ale forţei de
pretensionare.
NOTA 1 – Pentru îmbinările rezistente la alunecare, caietul de sarcini pentru execuţie trebuie să
specifice cerinţele cu privire la suprafeţele de frecare şi clasele de tratare sau încercările necesare.
NOTA 2 – Pentru îmbinările pretensionate a căror rezistenţă la alunecare nu se cere, trebuie
menţionat domeniul suprafeţelor afectate de şuruburile pretensionate. Dacă suprafeţele de contact
trebuie vopsite înainte de asamblare, atunci grosimea filmului uscat trebuie să fie între 100 m şi
75 m . După asamblare şi pretensionare, îmbinările trebuie curăţate şi vopsite, în final, cu
sistemul corespunzător.
NOTA 3 - Dacă se utilizează metoda cu cuplu de răsucire, aceasta se poate face prin strângere
din nou, după câteva zile.
A.2 Valori de referinţă pentru cuplul de răsucire
Valorile de referinţă pentru cuplul de răsucire M r ,i , care se utilizează pentru a realiza forţa de
pretensionare nominală minimă Fp ,C se determină pentru fiecare ansamblu de şurub şi piuliţă
utilizat, conform uneia din următoarele opţiuni:
a) valori bazate pe clasa K declarată de producătorul elementului de fixare, conform
părţilor relevante ale EN 14399:
1) M r , 2 k m dFp ,C cu km pentru clasa K2.
2) M r ,1 k m dFp ,C cu km pentru clasa K1.
51
b) valori determinate conform ANEXEI E:
1) M r ,test M m cu M m determinat conform procedurii relevante pentru metoda de
strângere utilizată.
A.3 Metoda cu cuplu de răsucire
Şuruburile trebuie strânse cu ajutorul unei chei dinamometrice cu un domeniu de lucru
corespunzător. Pot fi utilizate chei manuale sau mecanice. În prima etapă de strângere pentru
fiecare şurub se pot utiliza cheile cu impact.
Cuplul de strângere trebuie aplicat continuu şi lin.
Strângerea prin metoda cu cuplu de răsucire cuprinde cel puţin următoarele două etape:
a) o primă etapă de strângere: cheia trebuie reglată ia o valoare a cuplului de răsucire de
aproximativ 0,75M r ,i cu M r ,i M r , 2 sau M r ,i M r ,test . Această primă etapa trebuie
efectuată pentru toate şuruburile dintr-o asamblare, înainte de a începe a doua etapă;
b) o a doua etapă de strângere: cheia trebuie reglată la valoarea cuplului de răsucire de
1,10M r ,i cu M r ,i M r , 2 sau M r ,i M r ,test .
NOTĂ - Utilizarea coeficientului 1,10 cu M r ,i este echivalentă cu (1 1,65Vk ) cu Vk pentru clasa
K2.
A.4 Metoda combinată
Strângerea prin metoda combinată include două etape:
a) o primă etapă de strângere, cu ajutorul unei chei dinamometrice cu un domeniu de lucru
corespunzător. Cheia trebuie reglată ia o valoare a cuplului de răsucire de aproximativ
0,75M r ,i cu M r ,i M r , 2 sau M r ,i M r ,1 sau M r ,i M r ,test . Aceasta primă etapă trebuie
efectuată pentru toate şuruburile dintr-o asamblare, înainte de a începe a doua etapă;
Dacă se utilizează M r ,1 , pentru simplificare se poate utiliza M r ,1 0,13 dFp ,C dacă nu se
specifică altfel.
b) o a doua etapă de strângere, în care se aplică părţii care se roteşte a ansamblului o rotire
specificată. După prima etapă, trebuie marcată imediat poziţia relativă a piuliţei faţă de
filetul şurubului, prin utilizarea unui creion colorat sau vopsea, astfel încât rotirea finală
a piuliţei faţă de şurub, din această a doua etapă, să poată fi uşor determinată.
Dacă nu se specifică altfel, valorile pentru etapa a doua trebuie să fie conform celor prevăzute
în tabelul A.1.
Tabelui A.1 — Metoda combinată: rotire suplimentară (şuruburi 8.8 şi 10.9)
Grosime nominală totală „t” a părţilor care trebuie asamblate Rotire suplimentară care trebuie
(inclusiv toate fururile şi şaibele aplicată la etapa a doua de strângere
d este diametrul nominal al şurubului Grade Fracţie din rotire
t 2d 60 1/6
2d t 6d 90 1/4
6d t 10 d 120 1/3
NOTĂ - Dacă suprafaţa sub capul şurubului sau piuliţei (ţinând seama de şaibele înclinate,
dacă este cazul) nu este perpendiculară pe axa şurubului, se recomandă să se determine prin
încercare unghiul de rotire necesar.
A.5 Metoda HRC
Şuruburile HRC trebuie strânse cu o cheie specifică, prevăzută cu două bucşe coaxiale care
acţionează prin răsucire una faţă de cealaltă. Bucşa exterioară care antrenează piuitţa se
52
roteşte în sensul acelor de ceasornic. Bucşa interioară care antrenează capătul crestat al
şurubului se roteşte în sens invers acelor de ceasornic.
NOTA 1 - Cheia specifică acţionează după cum urmează:
- în timpul operaţiei de strângere a unui ansamblu, bucşa care se roteşte este cea care întâmpină cea mai mică
rezistenţă;
- de la început şi până la ultima etapă de strângere, bucşa exterioară de pe piuliţă se roteşte în sensul acelor de
ceasornic, în timp ce bucşa interioară menţine capătul crestat fără să se rotească, rezultatul fiind ca ansamblul
şurubului este strâns progresiv, prin răsucirea crescândă aplicată piuliţei;
- în ultima etapă de strângere, de exemplu când rezistenţa la torsiune a secţiunii de rupere este atinsă, bucşa
interioară se roteşte în sens invers acelor de ceasornic, pe când bucşa exterioară de pe piuliţă asigură reacţiunea
fără să se rotească;
- montarea şurubului este completă când capătul crestat se foarfecă în dreptul secţiunii de rupere.
Pretensionarea specificată cerută este controlată de însuşi şurubul HRC, prin caracteristicile
geometrice şi cele mecanice la torsiune, împreuna cu condiţiile de lubrifiere. Echipamentul nu
necesită calibrare.
Pentru a asigura că pretensionarea în şuruburile complet montate în asamblare îndeplineşte
cerinţa cu privire la pretensionarea minimă specificată, procesul de montare a şuruburilor
comportă, în general, două etape de strângere; în ambele se utilizează cheia specifică.
Prima etapă de strângere este terminată cel mai târziu când bucşa exterioară a cheii nu se mai
roteşte. Dacă se specifică, prima etapă se repetă de câte ori este necesar. Prima etapă trebuie
realizată pentru toate şuruburile dintr-o asamblare înainte de a începe a doua etapă.
NOTA 2 - Indicaţiile producătorului de echipament pot cuprinde informaţii suplimentare despre cum se
identifică dacă s-a produs pretensionarea, de exemplu, schimbarea sunetului cheii specifice, sau dacă sunt
adecvate alte metode de pretensionare.
A doua etapă de strângere este terminată când capătul crestat al şurubului se foarfecă în
dreptul secţiunii de rupere.
În cazul în care condiţiile de asamblare sunt astfel încât nu se poate utiliza cheia specifică pe
ansamblul şurubului HRC, de exemplu, din lipsa de spaţiu, strângerea trebuie efectuată
utilizând metoda cu cuplu de răsucire, a se vedea A.3, cu ajutorul informaţiilor cu privire la
clasa K2 sau utiiizând un indicator direct de efort, a se vedea A.6.
A.6 Metoda prin indicator direct de efort
Acest paragraf se aplică şaibelor compresibile, astfel încât indicatorii direcţi de efort în
conformitate cu SR EN 14399-9, arată că cel puţin pretensionarea minimă cerută a fost
realizată, prin controlul forţei din şurub. El nu acoperă indicatorii care se bazează pe torsiune.
El nu se aplică măsurării directe a pretensionării şurubului cu utilizarea instrumentelor
hidraulice.
Indicatorii direcţi de efort şi şaibele asociate lor trebuie asamblate aşa cum se specifică în
anexa B.
Prima etapă de strângere, pentru ca şurubul să atingă condiţia de strângere uniformă "până la
refuz", trebuie să corespundă momentului în care începe deformaţia iniţială de pătrundere a
DTI. Prima etapă trebuie realizată pentru toate şuruburile dintr-o asamblare înainte de a
începe a doua etapă.
A doua etapă de strângere trebuie să fie conform SR EN 14399-9 şi anexei B. Trebuie făcută
media deformaţiilor măsurate pe şaibele indicatoare pentru a stabili acceptabilitatea pentru
ansamblul de şurub.
53
ANEXA B
UTILIZAREA INDICATORILOR DIRECŢI DE EFORT DE TIP ŞAIBĂ
COMPRESIBILĂ
B.1 Generalităţi
Această anexă indică cerinţele pentru montarea şi verificarea indicatorilor direcţi de efort de
tip şaibă compresibilă, numiţi în continuare, indicatori de efort.
B. 2 Montare
Indicatorii de efort sunt, de regulă, montaţi sub capul şurubului, iar strângerea este realizată,
în general, prin rotirea piuliţei, aşa cum se indică în figura B.1 a. Accesul limitat la capul
şurubului pentru a inspecta jocul indicatorului de efort, poate impune montarea acestuia sub
piuliţă. Dacă indicatorul de efort este utilizat în acest mod, atunci şaiba de sub piuliţă se
montează între proeminenţele indicatorului şi piuliţă (a se vedea figura B.1 b).
1 1
2
3 2 3
a b
Fig. B.1 – Strângerea se realizează prin rotirea piuliţei (metoda normală de asamblare)
a – montare indicator de efort sub capul şurubului, înainte de strângere
1 – indicator de efort, 2 – joc, 3 – şaibă sub piuliţă
b – montare indicator de efort sub piuliţă, înainte de strângere
1 – indicator de efort, 2 – şaibă sub piuliţă, 3 – joc
NOTĂ – În cazul asamblărilor în care se folosesc şuruburi 10.9, sub capul acestora se impune folosirea unei
şaibe teşite.
Condiţiile datorate accesului limitat la piuliţă pot impune realizarea strângerii prin rotirea
capului şurubului. În acest caz se montează o şaibă sub piuliţă, între proeminenţele indicatoru-
lui de efort şi suprafaţa de rezemare a piuliţei, aşa cum se indică în figura B.2 a.
Dacă spaţiul pentru poziţionarea şurubului este mic şi dacă accesul pentru inspectarea jocului
indicatorului de efort este limitat, este necesar ca indicatorul de efort să fie montat sub capul
şurubului şi întreg ansamblu strâns prin rotirea capului şurubului. În acest caz, şaiba de sub
capul şurubului este montată între proeminenţele indicatorului de efort şi suprafaţa de reze-
mare a piuliţei (a se vedea figura B.2 b).
1 1
2
3 4 2
3
a b
Fig. B.2 – Strângerea se realizează prin rotirea capului şurubului (metodă alternativă de asamblare)
a – montare indicator de efort sub piuliţă, înainte de strângere
1 – indicator de efort, 2 – şaiba de sub piuliţă, 3 – joc, 4 – călit
b – montare indicator de efort sub capul şurubului, înainte de strângere
1 – indicator de efort, 2 – şaibă sub capul şurubului, 3 - joc
54
Verificare
Pentru a determina dacă indicatorul direct de efort s-a comprimat conform cerinţelor din prEN
14399-9, trebuie utilizat un calibru pentru grosime, conform tabelului B.1.
Tabelul B.1 – Grosimea calibrului pentru grosime
Grosimea calibrului pentru grosime*
Amplasarea indicatorului de efort
(mm)
Sub capul şurubului, când se roteşte piuliţa (fig. B.1 a)
0,40
Sub piuliţă, când se roteşte şurubul (fig. B.2 a)
Sub piuliţă, când se roteşte piuliţa (fig. B.1 b)
0,25
Sub capul şurubului, când se roteşte şurubul (fig. B.2 b)
* Acest tabel se aplică indicatorilor de efort H8 şi H10.
Jocul indicatorului trebuie verificat cu un calibru „nu trece” ca echipament de verificare.
Calibrul pentru grosime trebuie îndreptat către centrul şurubului, aşa cum se indică în fig. J.3.
A-A
a
b
A A
4 3
5 3
6 4
7 4
8 5
9 5
* Într-un grup de şuruburi dintr-o îmbinare nu trebuie ca mai mult de 10% din indicatorii de efort să
indice comprimare maximă.
55
ANEXA C
ÎNCERCARE PENTRU DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE FRECARE
C.1 Generalităţi
Scopul acestei încercări este de a determina coeficientul de frecare pentru o tratare specială a
suprafeţei, care implică adesea o acoperire a suprafeţei.
Procedura de încercare are scopul de a asigura că posibilitatea de deformare prin fluaj a
îmbinării este luată în considerare.
Validitatea rezultatelor încercării referitoare la suprafeţele acoperite, este limitată la cazurile
la care toate variabilele semnificative sunt similare celor ale eşantioanelor supuse încercării.
C.2 Variabile semnificative
Următoarele variabile trebuie considerate semnificative asupra rezultatelor încercării:
a) compoziţia acoperirii;
b) tratarea suprafeţei şi a straturilor primare în cazul sistemelor multi-strat, a se vedea C.3;
c) grosimea maximă a acoperirii a se vedea C.3;
d) procedura de tratare;
e) intervalul minim de timp între aplicarea încărcării în îmbinare;
f) clasa de calitate a şurubului, a se vedea C.6.
C.3 Epruvete
Eşantioanele trebuie să fie conform detaliilor dimensionale indicate în figura C.1.
40 60 40
Şuruburi M20
în găuri cu diametrul
40 60 40
de 22 mm
10
a b
20
a 30
10
30
35 50 35
Şuruburi M16
în găuri cu diametrul
35 50 35
de 18 mm
8
a b
16
a 25
8
25
Figura C.1 – Epruvete standard pentru încercarea de determinare a coeficientului de frecare
56
Oţelul trebuie să fie conform EN 10025-2 până la-6.
Pentru a se asigura că cele două plăci interioare au aceeaşi grosime, ele trebuie produse prin
tăiere, consecutiv din aceeaşi bucată de material şi asamblate în poziţiile lor relative originale.
Plăcile trebuie să aibă margini tăiate cu exctitate care să nu interfereze cu contactul între
suprafeţele dintre plăci. Plăcile trebuie să fie suficient de plane pentru a permite suprafeţelor
pregătite să fie în contact după pretensionarea şuruburilor conform 8.1 şi 8.5.
Tratarea şi acoperirea specificate ale suprafeţei trebuie aplicate la suprafeţele de contact ale
epruvetelor conform unui procedeu compatibil cu aplicaţia structurală prevăzută. Grosimea
medie a acoperirii pe suprafaţa de contact a epruvetelor trebuie să fie mai mare cu cel puţin cu
25 % decât grosimea nominală specificată pentru utilizarea sa în structură.
Procedura de uscare trebuie documentată, fie prin referinţă la recomandări publicate, fie
printr-o descriere detaliată.
Epruvetele trebuie asamblate astfel încât şuruburile să reazeme pe direcţia opusă efortului
aplicat.
Trebuie înregistrat intervalul de timp (în ore) dintre aplicarea acoperirii şi încercare.
Şuruburile trebuie strânse în limitele domeniului ± 5 % din sarcina specificată, Fp ,C , pentru
dimensiunea şi clasa de calitate a şurubului utilizat.
Pretensionarea în şuruburi trebuie măsurată direct cu un echipament cu exactitate de ± 5 %.
NOTĂ - Dacă este necesară estimarea pierderii de pretensionare în timp a şuruburilor, atunci epruvetele trebuie
lăsate un timp specificat la sfârşitul căruia pretensionarea trebuie măsurată din nou.
Pretensionarea şuruburilor din fiecare epruvetă trebuie măsurată chiar înainte de încercare şi, după caz,
şuruburile trebuie strânse din nou cu exactitatea cerută de ± 5 %.
C.4 Procedura de încercare la alunecare şi evaluarea rezultatelor
Iniţial trebuie încercate cinci epruvete. Patru epruvete trebuie încercate la viteza normală
(durata încercării, aproximativ între 10 min şi 15 min). A cincea epruvetă trebuie utilizată ta
încercarea de fluaj.
Epruvetele trebuie încercate într-o maşină de încercare la tracţiune. Relaţia încărcare-
alunecare trebuie înregistrată.
Alunecarea trebuie considerată ca deplasarea relativă dintre puncte adiacente de pe o placă
interioară şi una de acoperire, pe direcţia încărcării aplicate. Trebuie măsurată, separat pentru
fiecare capăt al epruvetei. Pentru fiecare capăt, alunecarea trebuie considerată ca medie a
deplasărilor de pe ambele feţe ale epruvetei.
Forţa de alunecare individuală a unei îmbinări, FSi , este definită ca forţa la care apare o
alunecare de 0,15 mm.
A cincea epruvetă trebuie încărcată cu o sarcină specifică de 90 % din forţa medie de frecare
FSm a primelor patru epruvete (adică media a opt valori).
Dacă, pentru cea de a cincea epruvetă, alunecarea temporizată, adică diferenţa dintre aluneca-
rea înregistrată după cinci minute şi cea înregistrată după trei ore după aplicarea încărcării to-
tale, nu depăşeşte 0,002 mm, atunci încărcările de alunecare pentru a cincea epruvetă trebuie
determinate ca pentru primele patru. Dacă alunecarea temporizată depăşeşte 0,002 mm trebuie
efectuate încercări prelungite la fluaj, conform C.5.
Dacă abaterea standard S Fs a zece valori (obţinute de la cele cinci epruvete) pentru forţa de
frecare depăşeşte 8% din valoarea medie, atunci trebuie încercate epruvete suplimentare. Nu-
mărul total de epruvete (inclusiv primele cinci) trebuie determinat cu:
n s 3,5
2
(C.1)
57
unde n reprezintă numărul de epruvete, iar s abaterea standard S Fs pentru forţa de freacre a
celor cinci epruvete (zece valori), exprimată ca procent din valoarea medie.
C.5 Procedură şi evaluarea încercării la fluaj prelungit
Dacă este necesar să se realizeze încercări prelungite la fluaj, conform C.4, trebuie încercate
cel puţin trei epruvete (şase îmbinări).
Epruvetei trebuie să i se aplice o sarcină specifică a cărei valoare trebuie determinată astfel
încât să ţină seama atât de rezultatul încercării la fluaj de ia C.4 cât şi de rezultatele tuturor
încercărilor anterioare la fluaj prelungit.
NOTĂ - Se poate adopta o forţă care corespunde coeficientului de frecare propus pentru utilizare în aplicaţia
structurală. Dacă tratarea suprafeţei trebuie să aparţină unei clase specificate, se poate considera o forţa
corespunzătoare coeficientului de frecare pentru acea clasă, conform tabelului 18.
Trebuie trasată o curbă "deplasare - log timp" (a se vedea figura C.2) pentru a demonstra că
forţa determinată cu ajutorul coeficientului de frecare prevăzut, nu va conduce la deplasări
mai mari de 0,3 mm în timpul întregii durate de viaţă de calcul a structurii, estimată la 50 ani,
dacă nu se specifică altfel. Curba "deplasare - log timp" poate fi extrapolată linear în
momentul în care tangenta se poate determina cu suficientă exactitate.
m
300
3
2
1
Log(t)
Log(t1) Log(t2) Log(tLd)
Figura C.2 – Folosirea curbei deplasare - log timp pentru încercarea la fluaj prelungit
NOTĂ – Notaţiile din figura C.2 au următoarele semnificaţii: t - timp, - deplasare, t Ld - durată de viaţă de
calcul a structurii, t1 - durată minimă pentru încercarea A, t2 - durată minimă pentru încercarea B.
OBSERVAŢIE. Dacă în urma evaluării rezultă o curbă cu alura curbei 3 din figura C.2, se concluzionează că
forţa (respectiv, coeficientul de frecare) pentru încercarea C este prea mare.
C.6 Rezultate ale încercării
Valorile individuale ale coeficientului de frecare se determină după cum urmează:
FSi
i (C.2)
4 Fp ,C
Valoarea medie a forţei de frecare FSm şi abaterea ei standard s Fs sunt determinate după cum
urmează:
FSm
F Si
, sFs
FSi FSm (C.3, C.4)
n n 1
Valoarea medie a coeficientului de frecare m şi abaterea lui standard s sunt determinate
după cum urmează:
m
i
, s
i m 2 (C.5, C.6)
n n 1
58
Valoarea caracteristică a coeficientului de frecare trebuie considerată ca valoarea corespun-
zătoare cuantilei de 5 % cu un nivel de încredere de 75 %.
Pentru zece valori, n 10 , de la cinci epruvete, valoarea caracteristică este considerată valoa-
rea medie minus de 2,05 ori abaterea standard.
Dacă nu se cere realizarea de încercări la fluaj prelungit, atunci valoarea nominală a
coeficientului de frecare trebuie considerată egală cu valoarea lui caracteristică.
Dacă se cere realizarea de încercări la fluaj prelungit, valoarea nominală a coeficientul de fre-
care trebuie considerată valoarea demonstrată care îndeplineşte limita specificată a fluajului, a
se vedea C.5.
Coeficienţii de frecare determinaţi prin utilizarea şuruburilor de clasă de calitate 10.9 se pot
utiliza şi pentru şuruburile de clasă de calitate 8.8.
Alternativ, se pot realiza separat încercări pentru şuruburile de clasă de calitate 8.8. Coefi-
cienţii de frecare determinaţi prin utilizarea şuruburilor de clasă de calitate 8.8 nu trebuie
consideraţi valabili pentru şuruburile de clasă de calitate 10.9.
Dacă este necesar, tratarea suprafeţei trebuie atribuită clasei suprafeţei de frecare relevante,
după cum urmează, conform valorii caracteristice a coeficientului de frecare , determinat la
C.4 sau C.5, după caz:
0.50 → clasa A
0.40 0.50 → clasa B
0.30 0.40 → clasa C
0.20 0.30 → clasa D
59
ANEXA D
BAZĂ DE DATE
N m
Poziţie(1)
Tronson
Nivel
y3
2 225 330 400 ... ... -
3 225 330 400 ... ... -
9 3 4 10 4 225 330 400 ... ... -
GP1 – SM1
y2
* * * 7 1 2 8
6 225 330 400 ... ... -
11 5 6 12 1 225 330 400 ... ... -
2 225 330 400 ... ... -
y1 3 225 330 400 ... ... -
x1 x2 4 225 330 400 ... ... -
5 225 330 400 ... ... -
6 225 330 400 ... ... -
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
60
1)
Pentru localizarea poziţiei îmbinării, se vor folosi axele principală şi secundară de inerţie ale structurii metalice
din care face parte îmbinarea.
(2)
Îmbinarea va fi notată prin precizarea elementelor structurale conectate. Exemplu: (Grindă Principală 1 – Stâlp
Marginal 1).
(3)
În câmpul corespunzător din tabel, va fi inserată o schemă a îmbinării, ca vedere bidimensională cu marcarea
elementelor îmbinate. Deasemenea, pe schema îmbinării se va marca, prin numerotare, ordinea de strângere a
şuruburilor.
(4)
Funcţie de tipului dispozitivului de strângere folosit, sunt posibile situaţiile:
- În cazul folosirii dispozitivelor de stângere controlată cu posibilitatea stocării valorilor momentului de
strângere, în coloanele Treaptă iniţială şi Treaptă finală, pe formularul de lucru se vor nota poziţiile
înregistrărilor corespunzătoare din memoria dispozitivului de stângere. Ulterior, la descărcarea
inregistrărilor, poziţiile notate pe formularul de lucru vor fi înlocuite, pe formularul final, cu valorile
corespunzătoare ale momentului de strîngere realizat.
- În cazul folosirii dispozitivelor de strângere cu avertizare, fără indicarea şi stocarea valorii momentului de
strângere (de exemplu, chei mecanice), în coloanele Treaptă iniţială şi Treaptă finală, se va bifa realizarea
momentului de strângere reglat.
(5)
Se vor nota toate dificultăţile apărute în procesul de strângere, în vederea realizării pretensionării
reglementate.
Formularul final al Bazei de date privind conformitatea execuţiei îmbinărilor pretensionate
(tabelul D.1), datat şi semnat de către executant sau reprezentantul legal al acestuia, precum şi
de către personalul care a realizat strângerile va fi multiplicat într-un număr de exemplare egal
cu numărul factorilor implicaţi în procesul de recepţie, originalul fiind ataşat la Cartea
construcţiei, celelalte fiind păstrate la executant.
Formularul final al Bazei de date privind conformitatea execuţiei îmbinărilor pretensionate
(tabelul D.1), datat şi semnat de către executant sau reprezentantul legal al acestuia va fi
arhivat în format electronic şi stocat pe suport extern de memorie, protejat la suprascriere.
D.2 Prelucrări statistice
Prelucrările statistice sunt necesare pentru creşterea gradului de certitudine a calităţii execuţiei
îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate şi intervin direct în sistemul de
calitate aplicat de executant.
Prelucrările statistice se realizează asupra conţinutului coloanei Observaţii din tabelul D.1,
luându-se în considerare numărul total de câmpuri ale coloanei, ntotal , numărul câmpurilor în
care au fost notate dificultăţi de un anumit tip, ndi (i 1,2,3,...) întâmpinate în procesul de
strângere, precum şi numărul total al câmpurilor în care au fost notate dificultăţi, nd ndi .
NOTA 1 – Nu se impun anumite tipuri de dificultăţi întâmpinate în timpul procesului de strângere, în vederea
realizării pretensionării reglementate. Acestea depind, în general, de condiţiile concrete de realizare a îmbinărilor
de care dispune un anume executant. De exemplu, un tip de dificultate posibilă este depăşirea valorii maxime
admise pentru valoarea momentului de strângere corespunzătoare treptei finale.
NOTA 2 – Nu se impun anumite prelucrări statistice. Executantul va efectua acele prelucrări statistice care au
relevanţă în luarea decizilor corecte în ceea ce priveşte creşterea performanţei sistemului de calitate pe care îl
aplică la execuţia îmbinărilor folosind şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate.
D.3 Caiet de sarcini pentru execuţie
În caietul de sarcini, proiectantul va specifica toate informaţiile cu caracter obligatoriu, nece-
sare bunei desfăşurări a execuţiei lucrărilor de montaj a structurilor metalice incluzând
îmbinări folosind şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate (se vor avea în vedere pct. 4.1 şi
tabelul A.1 din SR EN 1090-2).
NOTĂ – Din sursele de referinţă enumerate la pct. anterior, proiectantul va prelua informaţiile relevante pentru
lucrările de montaj specifice.
D.4 Condiţii de personal
Realizarea procesului de strângere în vederea asigurării pretensionării reglementate va fi efec-
tuată numai de către personal instruit în acest sens.
Instruirea personalului desemnat pentru realizarea procesului de strângere în vederea asigură-
rii pretensionării reglementate, se va face din şase în şase luni şi va fi consemnată într-un for-
mular, datat şi semnat de către executant sau reprezentantul legal al acestuia, instructor şi per-
soanele instruite. Formularul se multiplică în 3 exemplare, unul fiind ataşat la Cartea con-
strucţiei, celelalte fiind păstrate la executant.
Nu este admisă realizarea îmbinărilor cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate de către
persoane neinstruite în acest sens, sau a căror ultimă instruire în acest sens este mai veche de
şase luni.
62
ANEXA E
METODE DE ÎNCERCARE A VALORILOR CUPLULUI DE STRÂNGERE PENTRU
ŞURUBURILE PRETENSIONATE ÎN CONDIŢII DE ŞANTIER
E.1 Domeniu de aplicare
Această anexă stabileşte încercarea de strângere care să reprezinte condiţiile de şantier pentru
calibrarea şuruburilor de înaltă rezistenţă pentru asamblări cu şuruburi pretensionate.
Scopul acestei încercări este de a determina parametrii necesari pentru a asigura că preten-
sionarea minimă cerută, este obţinută într-un mod sigur prin metodele de strângere indicate în
acest standard european.
E.2 Simboluri şi unităţi
As - arie nominală solicitată a şurubului, ( mm2 ) - a se vedea EN ISO 898-1
eM - raport admis eM M max M min / M m
Fb - forţa în şurub în timpul încercării, ( kN )
Fp ,C - pretensionare necesară de 0.7 f ub As , ( kN )
f ub - rezistenţa nominală la tracţiune a şurubului ( Rm ), ( MPa )
Mi - valoarea individuală a cuplului de strângere corespunzător pretensionării Fp ,C ,
( N m)
Mm - valoarea medie a valorilor M i , ( N m )
M max - valoarea maximă a valorilor M i , ( N m )
M min - valoarea minimă a valorilor M i , ( N m )
sM - abatere standard estimată a valorilor M i
VM - coeficientul de variaţie a valorilor M i
pi - valoare individuală a unghiului pentru care forţa în şurub atinge prima dată
valoarea Fp ,C ,
0
1i - valoare individuală a unghiului la care forţa în şurub a atins valoarea maximă
Fbi , max ,
0
E.3Principiul încercării
Principiul încercării constă în strângerea şuruburilor şi măsurarea, în timpul strângerii, a
următorilor parametri:
- forţa în şurub;
- cuplul de strângere;
- rotaţia relativă dintre piuliţă şi şurub, după caz.
E.4 Echipament pentru măsurare
Dispozitivul pentru măsurare a forţei în şurub poate fi conform SR EN 14399-2, sau un echi-
pament mecanic sau hidraulic cum ar fi un traductor de sarcină, cu condiţia ca exactitatea
63
echipamentului de măsurare să îndeplinească cerinţele din tabelele E.1 sau E.2, după caz.
Echipamentul de măsurare trebuie etalonat cel puţin o dată pe an (sau mai des, conform
recomandărilor producătorului echipamentului) de către un organism pentru încercări
recunoscut.
Cheile utilizate pentru încercare trebuie să fie cele utilizate pe şantier. Acestea trebuie să
prezinte un domeniu de utilizare corespunzător. Se pot utiliza chei manuale sau automate, cu
excepţia cheilor cu impact. Cerinţele cu privire la exactitatea cheilor sunt indicate în tabelul
E.1 sau E.2, după caz. Cheia trebuie etalonată cel puţin o dată pe an (sau mai des, conform
recomandărilor producătorului echipamentului).
E.5 Elemente pentru încercare
Trebuie realizate încercări separate pe eşantioane reprezentative prelevate din fiecare lot de
elemente de îmbinare implicate. Elementele pentru încercare trebuie alese astfel încât toate
aspectele relevante ale condiţiilor lor să fie identice.
NOTĂ – Condiţiile de şantier ale elementelor de îmbinare, în special calitatea lubrifierii, pot varia, dacă
elementele sunt lăsate expuse la condiţii de mediu extreme pe şantier, sau dacă sunt depozitate pe o perioadă
lungă de timp.
Elementele reprezentative trebuie să constea dintr-un anumit număr de şuruburi, piuliţe şi
şaibe din fiecare lot de control. Elementele încercate nu trebuie reutilizate nici la încercări
suplimentare, nici la structură.
E.6 Montaj pentru încercare
Montajul pentru încercare (a se vedea figura E.1) poate include calele necesare adaptării la
dispozitivul de măsurare.
Elementele pentru încercare şi calele trebuie aşezate astfel încât:
- alcătuirea să fie similară cu cea utilizată în practică;
- o şaibă teşită sau o cală teşită să fie aşezată sub capacul şurubului;
- o şaibă să fie aşezată sub piuliţă atunci când piuliţa se va roti în timpul strângerii;
- lungimea de strângere, inclusiv calele şi şaibele, să fie cea mai minim admisă în
standardul relevant de produs.
5 3 4 3 2
6 1
65
Abaterea standard estimată a valorilor M i este:
1 n
sM M i M m 2 (E.3)
n 1 i 1
Coeficientul de variaţie a valorilor M i se calculează folosind expresia:
sM
VM (E.4)
Mm
Dacă este necesară verificarea lor, criteriile de acceptare pentru rotaţiile 1 şi 2 trebuie să
fie cele indicate în partea relevantă a standardului EN 14399 pentru elementele de îmbinare
din lot.
NOTĂ - Rotaţiile 1 şi 2 sunt ilustrate în figura 2 din standardul SR EN 14399-2.
Dacă rotaţiile sunt verificate, trebuie măsurată forţa maximă din şurub (adică forţa corespun-
zătoare rotaţiei 1 ). Se impune respectarea condiţiei:
Fbi ,max 0.9 f ub As (E.5)
66
ANEXA F
PRECIZĂRI ASUPRA STUDIULUI COMPORTĂRII ÎMBINĂRILOR CU
ŞURUBURI PRETENSIONATE, FOLOSIND METODA ELEMENTULUI FINIT
F.1 Generalităţi
Scopul acestei anexe este acela de a propune recomandări privind studiul comportării compo-
nentelor din alcătuirea îmbinărilor cu şuruburi pretensionate, folosind metoda elementului
finit.
Metoda elementului finit va fi folosită numai în scopul studiului comportamentului elemen-
telor structurale din alcătuirea îmbinărilor cu şuruburi pretensionate.
Fundamentarea prin calcul a soluţiei tehnice, precum şi a parametrilor unei îmbinări cu şu-
ruburi pretensionate se face numai pe baza standardelor în vigoare care reglementează dome-
niul, respectiv a prezentelor instrucţiuni tehnice.
F.2 Modele de material
Dacă în studiul comportării componentelor din alcătuirea îmbinărilor cu şuruburi pretensio-
nate, folosind metoda elementului finit, se iau în considerare cazuri de încărcare pentru care
se estimează că tensiunea echivalentă corespunzătoare teoriei de rezistenţă adoptate, depăşeşte
limita corespunzătoare comportării liniare a materialului, se recomnadă folosirea unor modele
de material biliniare.
NOTA 1 – Pentru oţelurile de construcţii laminate la cald, se recomandă folosirea modelelor biliniare fără
consolidare.
NOTA 2 – Pentru oţelurile din care sunt realizate şuruburile de înaltă rezistenţă pretensionate se recomandă
folosirea modelelor biliniare cu consolidare izotropă.
F.3 Modelarea schematizată a dispozitivelor de fixare
Dacă obiectivul principal al studiului folosind metoda elementului finit îl constituie stările de
tensiuni şi de deformaţii ce se produc în elementele îmbinate cu ajutorul dispozitivelor de
fixare, se recomandă schematizarea acestora prin elemente finite unidimensionale de tip bară
cu noduri rigide.
Pentru elementul finit asociat tijei şurubului din alcătuirea dispozitivului de fixare se va decla-
ra secţiune transversală circulară, având diametrul egal cu diametrul nominal al şurubului.
Acest element finit va avea axa locală coincidentă cu axa găurii.
Pentru modelarea legăturii dintre capul şurubului şi componenta adiacentă din îmbinare,
respectiv dintre piuliţă şi componenta adiacentă, se vor folosi elemente finite unidimensionale
de tip bară cu noduri rigide, dispuse radial în jurul elementului finit care schematizează tija
şururbului.
NOTĂ – Unele platforme de analiză cu elemente finite au implementate instrumente specializate în scopul
modelării prin metoda descrisă mai sus a asambărilor cu şuruburi.
F.4 Folosirea simetriilor
Ori de câte ori este posibil, se recomandă folosirea simetriilor din modelul fizic real, pentru a
genera modele cu elemente finite de dimensiuni cât mai mici şi care să asigure o precizie
accceptabilă a rezultatelor obţinute.
Ori de câte ori se folosesc simetriile, se vor impune constrângeri necesare şi suficiente în
planele de simetrie.
F.5 Rafinarea discretizărilor
Se recomandă rafinarea discretizărilor, cel puţin în următoarele situaţii:
- atunci când se doreşte analiza comportării zonei filetate a şuruburilor din îmbinare, se
va rafina discretizarea în zona filetului;
67
- atunci cînd se doreşte analiza concentrării tensiunilor în zona găurilor pentru şuruburi,
se va rafina discretizarea în vecinătatea acestora.
F.6 Modelarea pretensionării
Cea mai simplă cale de a modela pretensionarea şuruburilor folosite la realizarea îmbinărilor
pretensionate este aceea prin care se induc tensiuni termice care vor produce strâgerea
componentelor îmbinate cu o forţă egală cu forţa de pretensionare dorită.
NOTĂ - Chiar dacă în realitate sistemul este de fapt pretensionat din alte cauze decât cele termice, tehnica de
modelare pe platforma de analiză cu elemente finite rămâne aceeaşi.
Dacă se cunosc pretensionarea necesară şi proprietăţile termice ale materialului şurubului, se
poate calcula diferenţa necesară de temperatură, cu următoarea relaţie:
Fc , P
T (F.1)
EA
unde:
Fc ,P - forţa de pretensionare de calcul;
- coeficientul deformaţiei termice liniare a materialului şurubului;
E - modulul de elasticitate longitudinală a materialului şurubului;
A - aria nominală a secţiunii transversale a şurubului.
Diferenţa de temperatură calculată cu relaţia (F.1) se aplică în modelul cu elemente finite în
scopul simulării pretensionării, după cum urmează:
1. se stabileşte o temperatură de referinţă Tr care se atribuie tuturor elementelor finite din
model, cu excepţia elementelor finite care modelează şuruburile din îmbinare;
2. elementelor finite care modelează şuruburile din îmbinare li se atribuie temperatura Tb :
Tb T Tr (F.2)
Unele platforme de analiză cu elemente finite permit indicarea directă a forţei de pretensiona-
re, în cazul modelării schematizate a dispozitivelor de fixare. Folosirea acestei alternative,
presupune rularea a două analize:
- în prima analiză se impune un anumit nivel de pretensionare a şuruburilor. Datorită
elasticităţii materialelor componentelor îmbinării (plăci şi dispozitive de fixare), la fina-
lul primei analize, pretensionarea din şuruburi este mai mică decât cea declarată iniţial.
- în a doua analiză, pe baza pretensionării reale de la finalul primei analize, preten-
sionarea aplicată şuruburilor este mărită corespunzător, astfel încât pretensionarea finală
să corespundă (cu o eroare acceptabilă) pretensionării reglementate.
F.7 Tipuri de analize
Tipul analizelor efectuate trebuie să respecte natura încărcărilor, natura modelelor de material
declarate în model, precum şi mărimea preconizată a deformaţiilor modelului:
- pentru încărcări statice, modele liniare de material şi deformaţii preconizate ale mode-
lului respectând ipoteza micilor deformaţii, se vor realiza analize statice liniare;
- în cazul în care cel puţin una din condiţiile anterioare nu este îndeplinită se vor realiza
analize statice neliniare.
F.8 Personal autorizat
Personalul desemnat pentru studiul comportării îmbinărilor pretensionate, folosind metoda
elementului finit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă pregătire relevantă în domeniul folosirii metodei elementului finit pentru analiza
structurilor de rezistenţă;
- să aibă o experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul proiectării îmbinărilor metalice.
68
ANEXA G
EXEMPLU DE CALCUL
ÎMBINARE CU ŞURUBURI PRETENSIONATE, DE CATEGORIA C
FEd FEd
l Zona îmbinării
cu şuruburi
16
10
8
pretensionate
FEd FEd
8
e2
p2
p2
FEd FEd
p2
p2
10
e2
e2
e1 p1 e1
Urma planului de simetrie
t1=8
t2=16
FEd FEd
t1=8
FEd FEd
p2
e2
5
0,5l
t2=16
t1=8
0,5FEd
FEd
0,5FEd
t1=8
70
G.3. Validarea soluţiei tehnice prin calcul
Condiţia de rezistenţă la lunecare a îmbinării, presupune respectarea inegalităţii:
nb Fs ,Rd FEd (G.3)
unde:
nb - numărul dispozitivelor de fixare care lucrează la preluarea efortului axial impus: nb 6 ;
Fs ,Rd - rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub, la starea limită ultimă (vezi mai jos).
În plus, în conformitate cu precizările din tabelul 5.1, pentru acest caz se impune respectarea
următorului sistem de condiţii:
Fv , Ed Fs ,Rd
Fv ,Ed Fb , Rd (G.4)
FEd N net, Rd
unde:
Fv ,Ed - forţa de calcul care produce forfecarea unui şurub din îmbinare, în starea limită ultimă;
Fb,Rd - forţa capabilă la presiune pe gaură;
N net ,Rd - valoarea de calcul a rezistenţei la întindere a secţiunii transversale nete.
Acceptând că efortul axial transmis de îmbinare se distribuie în mod egal pe dispozitivele de
fixare, rezultă:
Fv ,Ed FEd nb (G.5)
După înlocuirea valorilor numerice în relaţia (G.5), se obţine:
Fv ,Ed 300 6 50 kN
NOTĂ – Pentru cazul şuruburilor cu pas normal, forţa de pretensionare de calcul se poate determina ca mai sus,
sau poate fi luată direct din tabelul A.1 din anexa A.
Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat în starea limită ultimă se determină
cu relaţia (5.6):
Fs , Rd k s nFp ,C M 3 (G.7)
în care;
k s - coeficient a cărui valoare se ia din tabelul 5.6 (pentru găuri normale): ks 1 ;
n - numărul suprafeţelor de frecare (vezi figura G.3): n 2 ;
- coeficientul de frecare dintre suprafeţele în contact ale elementelor îmbinate (având
valoarea precizată mai sus): 0,5 ;
71
F p ,C - forţa de pretensionare de calcul: Fp ,C 110 kN ;
M 3 - coeficient parţial de siguranţă (tabelul 2.1 din SR EN 1993-1-8): M 3 1,25 .
Introducând valorile numerice în relaţia (G.7), se obţine:
Fs ,Rd 1 2 0,5 110 1,25 88 kN
Forţa capabilă la presiune pe gaură se calculează cu relaţia (a se vedea tabelul 5.4):
Fb,Rd k1ab f u d t M 2 (G.8)
în care:
k1 - coeficient adimensional, depinzând de poziţia şurubului în direcţie perpendiculară pe
direcţia efortului transmis de îmbinare (vezi figura G.3 şi tabelul 5.4):
1,7; 2,5 min 2.19; 2,5 2,19 ;
e2
- pentru şuruburile de margine: k1 min 2,8
d0
p
- pentru şuruburile interioare: k1 min 1,4 2 1,7; 2,5 min 2,56; 2,5 2,5 .
d0
ab - coeficient adimensional care ţine seama de poziţia şurubului în direcţie paralelă cu
direcţia efortului transmis de îmbinare (vezi figura G.3 şi tabelul 5.4):
e
ab min d ; f ub f u ; 1,0 min 1 ; f ub f u ; 1,0 min 0,46; 2,78; 1,0 0,46
3d 0
fu - rezistenţa de rupere la tracţiune statică a materialului platbandelor din care se realizează
elementele îmbinate (vezi tabelul 4.1, pentru S 235): f u 360 N mm2 .
NOTĂ – În relaţia (G.8), t este grosimea cumulată a elementelor din îmbinare la nivelul cărora se realizează
contactul cu şurubul. În cazul considerat, având în vedere grosimile platbandelor din care sunt realizate elemen-
tele îmbinate, precum şi soluţia adoptată pentru aceasta, t 2t1 t2 16 mm .
Deoarece pentru coeficientul k1 sunt disponibile două valori (vezi mai sus), valoarea forţei ca-
pabile la presiune pe gaură a unui şurub depinde de poziţia acestuia în direcţie perpendiculară
pe direcţia efortului transmis de îmbinare:
- pentru şuruburile de margine:
Fb , Rd ,m argine 2,19 0,46 360 16 16 1,25 74274 N 74 ,27 kN
- pentru şuruburile interioare:
Fb,Rd ,int erior 2,5 0,46 360 16 16 1,25 84787 N 84,79 kN
Forţa capabilă la presiune pe gaură este:
Fb ,Rd min Fb ,Rd ,m argine ; Fb ,Rd ,int erior 74 ,24 kN
Valoarea de calcul a rezistenţei la întindere a secţiunii transversale nete, se determină cu
relaţia (6.8) din SR EN 1993-1-1:
N net , Rd Anet f y M 0 (G.9)
unde:
Anet - aria netă a secţiunii transversale supusă la întindere de efortul axial transmis de
îmbinare (vezi figura 3, dimensiunile caracteristice ale îmbinării, precum şi diametrul găurilor
pentru şuruburi): Anet 16160 3 18 1696 mm2 ;
f y - limita de curgere la tracţiune statică a materialului platbandelor din care se realizează
elementele îmbinate (vezi tabelul 4.1, pentru S 235): f y 235 N mm2 ;
72
M 0 - coeficient parţial de siguranţă (vezi paragraful 6.1 din SR EN 1993-1-1): M 0 1,0 .
Înlocuind în relaţia (G.9), se obţine:
N net ,Rd 1696 235 1,0 398560 N 398,6 kN
În tabelul G.1 se prezintă sinteza verificărilor impuse îmbinării luate în calcul.
Tabelul G.1 – Sinteza verificărilor
Mărime
calculată sau Valoare U.M. Verificări
adoptată
FEd 300 kN
Îndeplinire
Explicitarea
Verificare
Fv ,Ed 50 kN numerică a verificare
impusă
verificării (DA/NU)
Fs ,Rd 88 kN
nb Fs ,Rd FEd 6 88 300 DA
Fb,Rd 74,24 kN
Fv ,Ed Fs ,Rd 50 88 DA
N net ,Rd 396,6 kN
Fv , Ed Fb, Rd 50 74,24 DA
e2 25 mm
FEd N net , Rd 300 398,6 DA
p2 55 mm
160 2 e2 p2 160 2 25 55 DA
nb 6 -
Concluzie: Deoarece toate verificările impuse îmbinării sunt satisfăcute, soluţia tehnică
adoptată se consideră validată.
74
În figura G.6 este reprezentat modelul cu elemente finite al îmbinării obţinut în urma
preprocesării realizată pe platforma de analiză cu elemente finite.
a b
Figura G.6 – Modelul cu elemente finite
a – model complet; b – schematizarea dispozitivelor de fixare
Reţeaua de discretizare cu elemente finite tridimensionale a fost generată plecând de la o
dimensiune a elementului finit reprezentând 70% din dimensiunea implicită. De asemenea, au
fost impuse 6 centre de rafinare (cu raza de 25 mm), plasate în centrele de greutate ale cilin-
drilor care materializează găurile de şurub. În jurul centrelor de rafinare, dimensiunile ele-
mentelor finite iniţiale au fost micşorate de 2,5 ori.
Reţeaua de discretizare cu elemente finite unidimensionale de tip bară cu noduri rigide a fost
generată în scopul schematizării dispozitivelor de fixare. În figura G.6 b este reprezentată, la
scară mărită, această discretizare (cu „ascunderea” tuturor celorlalte entităţi ale modelului re-
prezentat în figura G.6 a). Elementele finite unidimensionale care materializează tijele şuru-
burilor au fost declarate ca având secţiune transversală circulară cu diametrul egal cu diame-
trul nominal al filetului ( d 16 mm ).
În tabelul G.2 sunt sintetizate rezultatele procesului de discretizare.
Tabelul G.2 – Rezultatele discretizării
Număr de elemente finite tridimensionale 93670
Număr de elemente finite unidimensionale 762
Total elemente finite: 94432
Număr de noduri 63844
În model au fost aplicate următoarele constrângeri:
- toate nodurile reţelei de discretizate aflate în planul de simetrie perpendicular pe direcţia
efortului transmis de îmbinare, rămân în acest plan (paralel cu planul global de referinţă
YZ – vezi figura G.6 a).
- au fost fixate prin suprimarea tuturor gradelor de libertate, nodurile aflate la intersecţia
următoarelor plane: planul de simetrie al îmbinării, paralel cu planul global de referinţă
YZ, planul de simetrie al semiecliselor, paralel cu planul global de referinţă XY şi
planele care conţin suprafeţele de contact dintre eclise şi placa centrală.
Efortul transmis de îmbinare a fost aplicat ca forţă uniform distribuită pe faţa plăcii centrale
paralelă cu planul global de referinţă YZ şi mai depărtată de acesta (vezi figura G.6 a).
75
Contactele modelate şi caracteristicile acestora sunt următoarele:
- contactul dintre părţile componente ale semiecliselor – contact pe suprafaţă, fix, asigu-
rând comportament identic cu comportamentul semiecliselor monobloc;
- contactele dintre semieclise şi placa centrală – contacte pe suprafaţă, permiţând luneca-
rea relativă. În aceste contacte, s-a declarat coeficientul de frecare statică 0,5 .
Au fost folosite modele de material liniare, având proprietăţile mecanice relevante egale cu
cele ale materialelor din care sunt realizate componentele îmbinării (S 235 pentru elementele
îmbinate şi grupa de caracteristici mecanice 10.9 pentru şuruburile de înaltă rezistenţă).
G.4.4 Analiza modelului
În general, studiul îmbinărilor pretensionate folosind metoda elementului finit necesită două
analize, după cum urmează:
- o primă analiză în care se impune un anumit nivel de pretensionare a şuruburilor. Dato-
rită elasticităţii materialelor componentelor îmbinării (plăci şi dispozitive de fixare), la
finalul primei analize, pretensionarea din şuruburi este mai mică decât cea declarată
iniţial.
- o a doua analiză, în care, pe baza pretensionării reale de la finalul primei analize, pre-
tensionarea aplicată şuruburilor este mărită corespunzător, astfel încât pretensionarea
finală să corespundă (cu o eroare acceptabilă) pretensionării reglementate.
G.4.5 Rezultate
Rezultatele obţinute în urma rulării analizelor menţionate la pct. G.4.4, sunt sintetizate în
tabelul G.3.
Tabelul G.3 – Rezultate
Nr. Valoare Valoare Eroare
Rezultat U.M. Observaţii
crt. calculată obţinută relativă
1 Pretensionare finală şuruburi N 110000 111552,6 1,41 % figura G.7
Tensiune axială x în placa
2 centrală (la nivelul feţei pe N mm2 117,19 117,21 0,02 % figura G.8
care se aplică efortul axial)
Tensiune axială maximă
3 N mm2 - 228,41 - figura G.8
x max în placa centrală
Tensiune axială x în eclisă
4 (la nivelul feţei aflată în N mm2 117,19 118,98 1,53 % figura G.9
planul de simetrie paralel cu
planul global de referinţă YZ)
Tensiune axială maximă
5 N mm2 - 298,84 figura G.9
x max în eclisă
Valoarea absolută a deplasării
6 mm - 0,102 - figura G.10
axiale maxime
Valoarea absolută a deplasării
axiale a unui nod de pe eclisă,
7 aflat la periferia unei găuri şi mm - 0,041 - figura G.11
în plan paralel cu planul
global de referinţă XY
Valoarea absolută a deplasării
axiale a unui nod de pe placa
8 centrală, aflat la periferia unei mm - 0,045 - figura G.12
găuri şi în plan paralel cu
planul global de referinţă XY
NOTA 1 - Tensiunea axială x în eclisă (poz. 4 în tabelul G.3) este influenţată de prezenţa găurilor pentru
76
şuruburi. Pentru valori relevante se recomandă ca selecţia nodului în care se solicită afişarea tensiunii să se facă
astfel încât acesta să se afle, pe cât posibil, în afara zonelor de influenţă a perturbaţiilor geometrice reprezentate
de găuri.
NOTA 2 - Tensiunea axială maximă x max (poz. 5 în tabelul G.3) în eclisă (mai mare decât limita de curgere a
materialului) se atinge doar local, fără a fi un fenomen generalizat în volumul eclisei. În acest context, deşi
posibilă, nu este necesară să se facă o altă analiză, folosind modele neliniare de material.
Valoarea absolută a diferenţei dintre valorile absolute ale deplasărilor axiale (poziţia 7 şi
poziţia 8 din tabelul G.3) este:
0,004 mm ,
ceea ce demonstrează că îmbinarea verifică la lunecare. Îmbinările pretensionate care nu veri-
fică la lunecare sunt caracterizate de valori cu cel puţin 3 ordine de mărime mai mari decât
valoarea obţinută.
Concluzie: În baza rezultatelor obţinute, soluţia tehnică adoptată se consideră validată.
Figura G.12 – Deplasare în direcţie axială a unui nod de pe placa centrală aflat la periferia unei găuri şi
în plan paralel cu planul global de referinţă XY
79