Sunteți pe pagina 1din 43

Ghidul familiei Cum acţionăm în

situaţii excepţionale
Cuvânt înainte
Pe parcursul ultimelor decenii situaţiile excepţionale din Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale depune eforturi
întreaga lume marchează tot mai multe ţări, iar toţi mai considerabile ca securitatea oamenilor în situaţii de risc să fie la
mulţi oameni sunt afectaţi de consecinţele acestora. înălţime, iar oamenii să se regăsească în familii alături de cei dragi.

Poziţionarea geografică a Romaniei favorizează declanşarea Acest ghid oferă celor mari şi mici, noţiuni esenţiale despre prevenire
situaţiilor cu caracter natural cum ar fi inundaţiile şi seismele. incendiilor, accidentelor, inundaţiilor, dar şi altor situaţii
imprevizibile.
Inundaţiile au demonstrat de nenumarate ori că stihia apelor poate
fi necruţătoare, iar oamenii adesea devin vulnerabili în preajma Familiile vor avea posibilitatea să cunoască măsurile de reacţie şi
situaţiilor de risc. prevenire in cazurile dificile, iar copiii vor fi mai protejaţi în situaţii de
risc.
Incendiile şi accidentele răpesc viaţa persoanelor nevinovate,
iar adesea copiii cad pradă flăcărilor şi disperării. De responsabilitatea fiecăruia dintre noi, depinde siguranţa
apropiaţilor.
Analiza situaţiilor excepţionale demonstrează că vulnerabilitatea
populaţiei în multe cazuri, este datorată necunoaşterii din partea
oamenilor a bazelor securităţii vieţii. Încălcarea regulilor de securitate
duce la producerea situaţiilor excepţionale, adesea cu urmări fatale.
Conţinut

Cuvînt înainte

Incendii casnice

Incendii forestiere

Inundații

Siguranța și salvarea pe apă

Cutremure de pămînt

Alunecări și surpări de teren

Accidente tehnologice

Catastrofe nucleare și emisii radioactive

Intoxicarea cu monoxid de carbon

Pesticide inutilizabile

Terorismul

Condiții meteorologice extreme

Muniții neexplodate

Accidentele rutiere

Primul ajutor

Cum se folosește extinctorul

Numere utile
Incendii casnice
Focul – este un pericol, Cum poate fi prevenit incendiul?
care distruge nu Respectaţi următoarele reguli:
doar proprietatea, ÎÎ Nu lăsați aragazul fără supraveghere.

dar și omoară. Nu ÎÎ Nu fumați în pat.

permiteți acest ÎÎ Verificați în mod regulat


cablurile electrice, aparatele
lucru! Luați măsurile și sistemele de încălzire.
necesare la timp! ÎÎ Nu lăsați brichetele și chibriturile
în locurile, unde acestea
pot fi găsite de copii.

ÎÎ Nu utilizați aparate de încălzire


cu gaz sau șemineuri în încăperile
cu ventilare proastă.

ÎÎ Îndepărtați toate obiectele ușor inflamabile


– revistele vechi, cutiile cu vopsea, diluanții,
mobilierul vechi, hainele și alte lucruri, care se
păstrează în pivniță, garaj, mansardă etc.
ÎÎ Curățați în mod regulat și nu blocați
scările de incendiu și ieșirile de urgență,
deoarece deseori acestea sunt unica cale

Dacă aţi
de salvare pentru dvs. și familia dvs.
ÎÎ Verificați funcționalitatea echipamentului

văzut un
antiincendiar: extinctoarele, furtunurile, hidranții
de incendiu și păstrați-le în stare funcțională.
ÎÎ Învățați-vă să utilizați extinctorul și învățați membrii

incendiu,
familiei dvs. să facă acest lucru, deoarece în timpul
incendiului nu veți avea timp să citiți instrucțiunile.

sunaţi
Î Instruiți copiii ca în caz de incendiu să
sune la numărul de telefon 112.

112
Î Dacă ați văzut un incendiu sau ați simțit mirosul
de fum acasă sau în clădire, contactați serviciul
de salvatori şi pompieri – în nici un caz, nu
presupuneți că acest lucru a făcut altcineva.
ÎÎ Niciodată să nu aruncați țigara nestinsă din fereastră
sau balcon, deoarece aceasta poate nimeri în
camera sau balconul apartamentului amplasat
pe etajul de mai jos și poate provoca incendiu.
Cum acţionaţi în caz de incendiu
Nu

utilizaţi apa

pentru

stingerea

cablurilor

electrice,

a aparatelor
Î Dacă ați observat incendiul noaptea și nu aveți alarmă ÎÎ Fiți pregătiți să vă protejați de fum dens și jar și,
de incendiu alergați la fereastră sau în hol și strigați „Foc!”, dacă aveți timp, îmbrăcați un palton și încălțăminte
pentru ai trezi pe membrii familiei și vecinii. cu talpă groasă, iar nasul și gura astupați-le cu electrice sau
Î Sunați la numărul 112 și furnizați informații despre locul o bucată de material sau prosop umed.
incendiului: adresa, etajul și numărul apartamentului. ÎÎ Niciodată nu utilizați ascensorul, deoarece fumul dens,
Î Dacă incendiul a izbucnit doar într-o singură cameră, care conține gaze toxice nimerește rapid în puțul și cabina a benzinei.
închideți ușa și stingeți lumina. Chemați pompierii liftului și poate duce la sufocarea celor care se află înăuntru.
și evacuați membrii familiei, iar dacă incendiul ÎÎ Dacă nu prezintă o amenințare directă pentru dvs., cel mai
este mic, încercați să-l stingeți de sine stătător. bine este să rămîneți după ușile închise ale apartamentului
ÎÎ Dacă incendiul este mare, părăsiți apartamentul și închideți dvs. Dacă fumul va începe să pătrundă prin ușă, umeziți
toate ușile. În caz contrar din cauza fluxului de aer prosoapele cu apă, puneți-le în jurul tocului ușii și în
proaspăt, focul se va răspîndi rapid pe întreg apartament. fața ușii, acest lucru va preveni pătrunderea fumului
ÎÎ În timpul evacuării este necesar ca toți membrii familiei în apartament. Dacă aerul de afară este curat, ieșiți la
să se adune într-o singură încăpere, deoarece copiii balcon, închideți ușa după sine și așteptați pompierii.
se pot ascunde undeva de frică. Doar după ce v-ați
adunat toți împreună, deplasați-vă spre ieșire.

Reţineţi! Nu utilizaţi apa: ÎÎ pentru stingerea cablurilor


electrice și a aparatelor
electrice, deoarece acest
lucru poate provoca
electrocutare;
ÎÎ pentru stingerea benzinei
sau a petrolului, deoarece
acestea plutesc pe suprafața
apei, fapt care poate duce
la răspîndirea focului.
Incendii forestiere
Dacă aţi Pentru a preveni incendiile, respectaţi următoarele instrucţiuni:

văzut
ÎÎ Nu aruncați țigările
nestinse în pădure.
ÎÎ Nu dați foc la iarbă, vegetație

incendiul, de talie mică și gunoiul de afară,


în zonele verzi ale orașului,
pe cîmp sau lîngă pădure.
ÎÎ Nu faceți focul la grătar în
spații deschise, lîngă iarbă
uscată sau crengi.
ÎÎ Evitați efectuarea de lucrări,
care pot provoca incendiu.
ÎÎ Nu lăsați gunoiul în pădure, deoarece
există probabilitatea autoincendierii.
ÎÎ Nu utilizați flacăra deschisă și
nu fumați în timpul recoltării.
ÎÎ Fiți atenți la semnele de
ÎÎ contactați imediat interzicere a accesului în zone
serviciul local de cu risc ridicat de incendiu.
salvatori şi pompieri,
oferiți informații
clare despre locul
unde vă aflați, și
indicați cu precizie
locul incendiului; Incendiile pot fi provocate
ÎÎ descrieți genul de fenomene naturale, de
plantelor care ard; exemplu, descărcare electrică
ÎÎ dacă este posibil, (cazuri rare) și de oameni:
indicați direcția de
răspîndire a focului; ÎÎ accidental (scurtcircuit,
ÎÎ nu închideți telefonul supraîncălzirea echipamentului,
pînă nu furnizați scîntei în timpul funcționării);
toate informațiile
necesare. ÎÎ din cauza aprinderii accidentale
(comportament iresponsabil în
timpul unui picnic și aruncarea
materialelor ușor inflamabile);

ÎÎ intenționat – atunci cînd


incendiul este organizat

sunaţi în mod deliberat;

112
ÎÎ în timpul lucrărilor agricole
(arderea de buruieni și alte
Incendiile forestiere se răspîndesc rapid și cuprind masivele forestiere deșeuri vegetale este strict
și alte spații verzi – arbuști, plante de talie mică, iarba de pe lîngă interzisă prin Legea privind
terenuri agricole, pe terenuri virane și locuri abandonate. apărarea împotriva incendiilor).

Apariția și răspîndirea incendiilor sunt influențate Din nefericire, incendiile provocate


de căldură, vînt puternic, secetă). de om sunt cele mai frecvente.
Dacă casa dvs. se află în pădure, în apropierea Dacă incendiul a ajuns la casa dvs.:
acesteia sau într-o zonă a spaţiilor verzi: Țigările nestinse

sunt cele mai

frecvente cauze

ale incendiilor
ÎÎ Tăiați vegetația de talie mică, cosiți și îndepărtați iarba ÎÎ Nu ieșiți din casă, dacă nu sunteți absolut
uscată, frunzele și crengile într-o rază de 20 de metri de casă. sigur că acest lucru nu este periculos. În forestiere –
ÎÎ Curățați ograda dvs. – îndepărtați frunzele și casele construite din materiale neinflamabile,
crengile uscate, aveți grijă ca ramurile să nu se șansele de supraviețuire sunt mari.
atingă de pereții casei, acoperișului și de balcon. ÎÎ Aduceți în casă toată familia și animalele domestice. niciodată nu
ÎÎ Nu păstrați materiale inflamabile și ÎÎ Închideți toate ușile și ferestrele, acoperiți
combustibil în apropierea casei. toate crăpăturile cu materie umedă.
ÎÎ Achiziționați extinctoare și verificați ÎÎ Scoateți perdelele de la ferestre. le aruncați din
starea acestora în mod regulat. ÎÎ Mutați mobila în centrul camerei,
ÎÎ Instalați robinete de alimentare cu apă și achiziționați mai departe de ferestre.
un furtun, lungimea căruia să fie suficientă pentru ÎÎ Asigurați-vă cu rezerve de apă. vehicule aflate
a proteja teritoriul dvs., în plus, asigurați-vă cu ÎÎ Adunați toți membrii familiei într-un singur loc.
recipiente cu apă și o pompă de apă neelectrică. ÎÎ Verificați dacă aveți lanternă, în caz de
deconectare a energiei electrice. în mișcare.
Dacă incendiul se extinde în direcția casei dvs.: Cînd incendiul
este stins: Întotdeauna

stingeți

mucurile

de țigară.

ÎÎ Păstrați calmul. ÎÎ Ieșiți din casă și stingeți imediat focarele


ÎÎ Îndepărtați toate materialele combustibile mai departe incendiului din apropiere nemijlocită.
de casa dvs., în locuri închise și protejate, pentru ÎÎ Organizați o supraveghere, pînă cînd
a nu provoca răspîndirea ulterioară a focului. toate focarele incendiului nu vor fi stinse,
ÎÎ Închideți toate robinetele de aprovizionare cu gaz deoarece chiar și o flacără mică lîngă
și combustibil, situate în apropierea casei. casă poate cauza reincendierea.
ÎÎ Asigurați trecerea autospecialelor de stins incendii.
ÎÎ Porniți iluminarea internă sau externă pentru a Evacuarea trebuie efectuată numai dacă este
îmbunătăți vizibilitatea în caz de fum dens. absolut necesară, în direcțiile, care nu sunt
cuprinse de foc și fum, conform instrucțiunilor,
emise de autoritățile competente.
Inundaţii
Cum Cum vă puteţi proteja de inundaţii
acţionaţi în zonele cu risc ridicat
ÎÎ În perioada cînd nu sunt inundații

în caz de manifestați un comportament


responsabil: nu aruncați gunoiul și

inundaţii
deșeurile în rîuri, pîraie și canale.
ÎÎ Dacă deșeurile au ajuns deja în
albia rîurilor, anunțați despre
acest fapt autorităților și serviciilor
comunale corespunzătoare.
ÎÎ În orașe, unde ploile abundente
sporesc scurgerile de suprafață,
nu aruncați gunoiul în canalele
de scurgere și nu astupați
puţurile de drenaj.
ÎÎ Dacă este posibil, pregătiți saci
cu nisip, care în caz de inundații
se pot pune la intrare pentru a
acoperi toate găurile, prin care
apa poate nimeri în casă.
ÎÎ Nu blocați sistemele de
scurgere pentru acumularea
apei în timpul verii.

Inundațiile – sunt dezastre naturale foarte


ÎÎ Ascultaţi informaţiile frecvente, acestea pot avea un caracter local, se
la radio, televiziune pot produce în sate separate sau așezări mici,
şi Internet. însă pot fi și proporții mari, cuprinzînd întregi
ÎÎ Reţineţi că inundaţiile bazine hidrografice și o mulțime de localități.
catastrofale pot apărea
brusc. La apariţia Durata de inundare depinde de cazuri specifice.
pericolului, deplasaţi- Inundațiile în zonele joase evoluează lent, în decurs de
vă imediat la etajele cîteva zile, spre deosebire de inundații neașteptate care
superioare ale clădirii. evoluează rapid, uneori fără semne vizibile. Asemenea
Nu aşteptaţi pînă inundații formează o undă de viitură periculoasă și
cînd cineva va da o dezastruoasă, care aduce noroi, pietre, crengi și gunoi.
asemenea comandă.
ÎÎ Staţi departe de De asemenea, inundațiile apar atunci, cînd nivelul apei Chiar și cele mai mici pîraie, rîuri, canale
cablurile electrice. din rîu se ridică astfel, încît acest fapt provoacă ieșirea de drenaj și scurgere, aparent destul de
ÎÎ Evitaţi locurile la suprafață a apelor subterane sau trecerea apei peste sigure, pot provoca inundații majore.
unde pot apărea baraj, iar dacă fluxul apei este foarte mare, barajul
alunecări şi surpări. se poate sparge. Inundațiile pot apărea în rezultatul
ÎÎ Nu deranjaţi activitatea distrugerii barajelor, în acest caz fluxul puternic de
salvatorilor. apă este asemenea unei inundații neașteptate, dar
într-o proporție mult mai largă și dezastruoasă.
Ce trebuie să faceţi în caz de evacuare Cum să procedaţi dacă sunteţi
nevoit să părăsiţi casa dvs. Reţineţi!

Pericolul

rămîne, chiar

şi atunci

cînd apele
ÎÎ Luați lucrurile necesare (actele, Cînd închideţi ÎÎ Evitați apele curgătoare. Apa curgătoare cu adîncimea
lucrurile de valoare, hainele călduroase, casa şi de cincisprezece centimetri poate doborî o persoană la
cizme, o sticlă cu apă potabilă, deconectaţi pămînt. Dacă sunteți nevoit să vă deplasați prin apă, alegeți provenite
lanternă) și, dacă este posibil, părăsiți curentul locurile unde aceasta nu este în mișcare. Folosiți un baston
casa într-un mod organizat. electric nu pentru a verifica adîncimea apei și duritatea solului.
ÎÎ Fiți pregătit să acordați ajutor, acționați vă atingeţi ÎÎ Nu vă deplasați cu mașina în zonele inundate. Dacă din inundaţii
de comun cu echipele de salvare. de aparatele în jurul automobilului dvs. se vor ridica apele
ÎÎ Dacă locuiți în aval de baraj, întrebați electrice, din inundații, ieșiți din vehicul și, dacă nu este
care va fi semnalul de pericol, cît timp stînd cu periculos, deplasați-vă către un loc mai ridicat. s-au retras.
va fi necesar pentru a ieși din casă și picioarele ÎÎ Nu traversați rîurile sau pîraiele pe jos sau cu automobilul.
unde se află zona lipsită de pericol în apă ÎÎ Evacuați animalele domestice, iar dacă este posibil,
în caz de distrugere a barajului. luați-le din clădirile în care acestea se află.
ÎÎ Acționați după situație și urmăriți ÎÎ Fiți pregătit pentru a părăsi casa în caz de necesitate –
reportajele mass-media. pregătiți un rucsac sau o geantă cu actele personale și
lucrurile necesare (lanternă, fluier, impermeabil, haine
Dacă aveți timp, se recomandă: călduroase, cizme – de dorit din cauciuc, o sticlă cu apă
ÎÎ să închideți casa; potabilă, radio și baterii de rezervă, baston, funii, etc.).
ÎÎ să deconectați curentul electric
de la întrerupătorul general
ÎÎ să scoateți din priză toate
aparatele electrice.

Cum acţionaţi după inundaţii

ÎÎ Ascultați mesajele privind alimentarea


cu apă și siguranța apei potabile. ÎÎ Stați departe de orice clădire dacă aceasta
ÎÎ Evitați apele provenite din inundații – acestea pot este înconjurată de apele inundațiilor.
fi poluate cu gunoi, ulei, benzină și scurgeri din ÎÎ Fiți atenți atunci cînd intrați în casă, pot
canalizare. De asemenea, apa poate fi încărcată exista deteriorări ascunse.
electric din firele de cabluri electrice subterane. ÎÎ Reparați cît mai curînd posibil sistemele de fose și
ÎÎ Evitați apele curgătoare. alte sisteme de canalizare. Sistemele de canalizare
ÎÎ Fiți atenți la zonele unde apele din inundații s-au retras; distruse prezintă riscuri majore pentru sănătate.
drumurile pot fi deteriorate și prezenta pericol. ÎÎ Curățați și dezinfectați orice a fost udat de apele
ÎÎ Reveniți acasă numai cînd autoritățile competente inundațiilor. Nămolul rămas după inundații poate
vor indica faptul ca acest lucru este sigur. conține resturi din canale si substanțe chimice.
ÎÎ Nu utilizați aparatele electrice, pînă cînd nu le verificați. ÎÎ Dacă ați văzut animale moarte, contactați serviciul sanitaro-
ÎÎ Curățați și dezinfectați toate suprafețele. epidemiologic și serviciul de medicină veterinară.
Aten
ţie
ghea :
ţ
subţi ă
re

Siguranţa şi
salvarea pe apă
Comportamentul pe apă
Ţineţi minte că condiţiile de bază ale siguranţei sunt: Asistenţa medicală de urgenţă în apă:
ÎÎ alegerea corectă a locului pentru scăldat; ÎÎ culcați victima pe spate pe o suprafață solidă;
ÎÎ respectarea strictă a regulilor de conduită în timpul ÎÎ cu o mînă deschideți-i gura, cu degetele celeilalte
scăldatului și a deplasării pe mijloace plutitoare. mîini, înfășurate într-un șervețel sau o batistă, eliminați
din cavitatea bucală nisipul, nămolul, etc.;
ÎÎ cu mîna, plasată sub ceafă, dezdoiți la maxim coloana
vertebrală în regiunea cervicală, împingeți către
înainte maxilarul inferior de bărbie, ținîndu-l în această
poziție cu o mînă, cu alta strîngeți aripile nazale;
ÎÎ inspirați aer în plămînii dvs., apucați strîns gura deschisă a victimei
și efectuați insuflarea de probă a aerului în plămînii acesteia,
concomitent, „cu coada ochiului” controlați ridicarea cutiei toracice.
Dacă maxilarii persoanei inconștiente sunt încleștate puternic sau
există vătămări ale maxilarilor, limbii, buzelor, efectuați ventilația
artificială nu prin metoda „gură la gură”, dar „gură la nas”, astupînd
nu nasul, ci gura. Numărul insuflărilor – 16-20 ori pe minut;
ÎÎ pentru un masaj cardiac extern plasați-vă lateral față de
victimă; plasați podul unei palme pe jumătatea inferioară
a sternului, iar cealaltă palmă – perpendicular pe prima,
îndreptați brațele la coate. Efectuați compresiuni
ritmice cu toată greutatea corpului, apăsînd pe cutia
toracică cu o frecvență de 80-100 mișcări pe minut;
ÎÎ în cazul în care este un singur salvator, raportul dintre
numărul insuflărilor față de numărul compresiunilor
sternale este de 1:5, dacă sunt doi salvatori – 2:15;
ÎÎ peste fiecare două minute este necesar de a întrerupe pe cîteva
SE INTERZICE: secunde resuscitarea cardio-pulmonară și de a verifica dacă nu
ÎÎ de a urca pe semnele de avertizare, geamanduri și balize; a apărut pulsul în arterele carotide. Masajul inimii și ventilația
ÎÎ de a sări din apă din bărci și șalupe, precum și instalații, artificială a plămînilor este necesar de a efectua pînă la restabilirea
care nu sunt destinate pentru acest scop; respirației, pulsului, contracția pupilelor, îmbunătățirea culorii feței.
ÎÎ de a plonja de pe poduri, baraje, cheiuri, copaci, maluri înalte;
ÎÎ de a folosi pentru scăldat mijloace periculoase precum
scînduri, lemne tăiate, camerele anvelopelor și alte
echipamente, care nu sunt destinate pentru scăldat;
ÎÎ de a înota pe mijloacele plutitoare în locurile,
desemnate pentru scăldat;
ÎÎ de a folosi băuturi alcoolice;
ÎÎ de a polua apa și țărmul, spăla rufele și hainele
în locurile, desemnate pentru scăldat; Ţineţi minte, în condiţii extreme este important
ÎÎ de a se apropia de mijloacele plutitoare; să nu intraţi în panică! Veţi întreba
ÎÎ de a permite jocuri dure pe apă legate de – este posibil atunci cînd te îneci sau salvezi un
limitarea mișcării brațelor și picioarelor; om care se îneacă, să-ţi aduci aminte careva
ÎÎ de a lansa semnale false de alarmă; recomandări sau reguli E posibil! Regulile bine
ÎÎ de a intra în apă mai adînc de brîu persoanelor care nu pot înota. însuşite vă vor ajuta să vă salvaţi şi dvs.!
COMPORTA- Dacă aţi căzut sub gheaţă: Dacă cineva a căzut sub gheaţă:

MENTUL PE
Înainte să săriți în ajutor este necesar:

GHEAŢĂ
ÎÎ să chemați în ajutor alte persoane, adulte;
ÎÎ să găsiți un obiect, care poate fi
aruncat victimei (un băț tare, funie,
Pentru a evita necazul, pe gheață tre- centură, fular, geantă sau rucsac,
buie să vă comportați foarte atent! dacă acestea nu conțin obiecte și au
Gheața cea mai periculoasă es- o curea lungă și strîns atașată);
te prima și ultima, aceasta este foar- ÎÎ să evaluați cît de departe de mal se
te subțire, fragilă și nu rezistă sub gre- află victima, și dacă există posibilitatea
utatea chiar și a unui copil mic. unui acces liber către aceasta.

Gheaţa de culoare albastră


– este cea mai rezistentă, iar cea albă -
semnificativ mai subţire ÎÎ nu intrați în panică, țineți-vă pe suprafața
apei, evitînd scufundarea capului;
ÎÎ Pentru o persoană se consideră ca fi- ÎÎ chemați ajutor;
ind sigură gheața de nuanță albăstrie ÎÎ încercați să ieșiți pe gheață, cu mîini-
sau verzie cu grosimea de peste 7 cm. le larg desfăcute, tîrîndu-vă cu piep-
ÎÎ Pentru un grup de persoa- tul pe marginea gheții și trăgînd
ne gheața sigură este de o gro- pe rînd picioarele la suprafață;
sime de cel puțin 15 cm. ÎÎ cît se poate mai eficient folosiți cor-
ÎÎ În cazul deplasării a mai multor per- pul dvs., majorînd suprafața de sprijin;
soane pe gheață este necesar de a ÎÎ odată ce ați ajuns pe gheață, rostogoliți-
merge unul după altul la distanță. vă și tîrîți-vă în direcția de unde ați ve-
ÎÎ În caz de aglomerație la pati- nit, și duritatea gheții este cunoscută.
naj, gheața trebuie să fie de o gro- Acum, trebuie să vă schimbați
sime de cel puțin 25 cm. hainele cît mai rapid.
ÎÎ Înainte de a păși pe suprafața Dacă sunteţi sigur că puteţi
înghețată a lacului, este necesar de Dacă nu aveți haine uscate la îndemînă, salva persoana:
a afla grosimea învelișului de gheață stoarceți pe cele umede și îmbrăcați- ÎÎ strigați că veniți în ajutor;
cu ajutorul unui baston lung și ascuțit le din nou. Ca să vă încălziți, trebuie ÎÎ apropiați-vă de porțiunea fără gheață
(rangă) sau alt obiect asemănător. să faceți orice exerciții fizice. pe tîrîite, cu mîinile larg întinse;
ÎÎ În nici un caz nu verificați grosi- ÎÎ plasați sub dvs. schiuri, o scîndură, placaj;
mea gheții prin lovituri cu piciorul! Vă puteți freca cu o ţesătură de lînă, după ÎÎ discutați acțiunile dvs. cu victima
ÎÎ În timpul deplasării pe gheață urmăriți care vă ascundeți într-un loc protejat de (conveniți asupra comenzii la care
suprafața acesteia, ocoliți locurile pe- vînt, vă înveliți bine, beți ceva fierbinte. dvs. îl veți trage cu o mișcare bruscă,
riculoase și sectoarele cu tufiș și iar- iar el în acest timp va încerca să-
bă. Deosebit de prudenți ar trebui să și împingă corpul la suprafață);
fiți în locurile cu curent rapid, izvoa- ÎÎ fără a vă apropia de marginea copcii,
re, rîulețe și ape uzate calde de la în- întindeți victimei un băț, baston, schi,
treprinderi. Dacă gheața nu este su- fular, funie, sanie sau ceva asemănător
ficient de rezistentă, ar trebui să vă și trageți-l deasupra gheții;
opriți imediat și să vă întoarceți pe Fiţi atenţi, nu vă expuneţi ÎÎ împreună cu victima, pe tîrîite
aceeași cale, tîrșîind cu picioarele. viaţa riscului! întoarceți-vă înapoi.
Cutremure de pămînt
Cum acționați
în timpul unui
cutremur?

Cutremurul de pămînt reprezintă vibrații Cum acţionaţi dacă în


subterane, care provoacă oscilații a
suprafeței pămîntului, care conduc la
timpul cutremurului dvs. vă
deformarea scoarței terestre și deteriorarea aflaţi într-o încăpere
sau distrugerea construcțiilor.
ÎÎ Dacă aveți posibilitate, ieșiți din clădire. Asigurați-
Convențional, cutremurele se estimează pe vă că sunteți la o distanță sigură de toate clădirile.
o scară de 12 grade. Se consideră cutremure ÎÎ Dacă este imposibili să ieșiți într-un spațiu deschis,
periculoase, acelea care depășesc 5 grade. ascundeți-vă într-un loc sigur (tocuri de ușă în
ÎÎ Păstraţi calmul şi Semnele unui astfel de cutremur: pereții principali de interior, colțuri, formate de
sîngele rece, încercaţi acești pereți), vă puteți ascunde sub pat sau masă.
să nu pierdeţi cade tencuiala, se clatină lustrele, cad vasele ÎÎ Este periculos să vă aflați lîngă ferestre și în
stăpînirea de sine. de bucătărie. Din momentul în care dvs. camerele unghiulare de la ultimele etaje.
Reţineţi, că în unele ați simțit primele vibrații pînă la oscilații ÎÎ Deconectați gazul, curentul electric, orice
cazuri acestea pot fi periculoase pentru clădiri dvs. aveți 15-20 sec. sursă de încălzire și apa. Stingeți focul, nu
vibraţii preliminare aprindeți chibriturile, nu utilizați ascensorul.
după care va urma un Cel mai important este să nu intrați în ÎÎ Opriți persoanele, care intenționează să sară de la
cutremur puternic. panică și să vă protejați de dărîmături, balcoanele și ferestrele ale etajelor mai sus de primul.
ÎÎ Nu încercaţi obiecte grele, sticlă, etc. ÎÎ Nu ieșiți pe terasă sau balcon.
să alergaţi. ÎÎ În școli copii trebuie să se ascundă sub
ÎÎ Culcaţi-vă pe podea, bănci și să-și acopere capul cu mîinile.
ghemuiţi-vă şi ÎÎ Dacă dvs. vă aflați în clădiri publice:
acoperiţi capul. – păstrați-vă calmul;
– stați departe de mulțime;
– evitați scările și ușile de intrare: acolo
se produc multe accidente;
Cum acţionaţi dacă în timpul cutremurului vă aflaţi pe stradă

ÎÎ Îndepărtați-vă de felinarele stradale, cabluri și clădiri.


ÎÎ Feriți-vă de coșuri de fum, acoperișuri din
țiglă, ferestre sparte, sticlă, etc.
ÎÎ Acoperiți capul cu mîinile sau geanta.
ÎÎ Nu intrați în trecerile subterane.
– țineți cont de faptul că declanșarea semnalului de ÎÎ În cazul în care dezastrul natural v-a surprins în transportul
alarmă poate duce la deconectarea curentului electric. public, așteptați pînă se vehiculul se oprește și ieșiți imediat.
ÎÎ Este bine să aveți mereu la îndemînă o lanternă
și un radioreceptor cu baterii de rezervă pentru Cum acţionaţi dacă în timpul cutremurului dvs.
a auzi anunțurile serviciilor speciale. vă aflaţi într-un vehicul în mişcare
ÎÎ Dacă a izbucnit un incendiu încercați să-l stingeți și anunțați
unitatea locală a serviciului de salvatori şi pompieri.
ÎÎ După necesitate, alăturați-vă echipelor de salvare
și ajutați la căutarea oamenilor care au nimerit
sub dărîmăturile clădirilor prăbușite.

Cum acţionaţi după un cutremur

ÎÎ Nu aprindeți focul, acest lucru este periculos.


ÎÎ Inspectați imediat dărîmăturile, poate
cineva are nevoie de ajutor.
ÎÎ Nu ocupați linia telefonică fără necesitate.
ÎÎ Nu porniți apa fără a verifica sistemul. ÎÎ Opriți-vă, dacă acest lucru permite siguranţa rutieră.
ÎÎ Avariile industriale și incendiile sunt sateliții ÎÎ Nu ieșiți pînă la încetarea vibrațiilor.
ordinari ai dezastrelor naturale – fiți pregătit. ÎÎ Nu vă opriți în apropierea clădirilor, copacilor,
Aveți grijă de copii: aceștia au nevoie pasajelor rutiere și a cablurilor electrice.
de o supraveghere deosebită ÎÎ Fiți atenți după încetarea cutremurului. Evitați șoselele, podurile sau
drumurile înclinate, care se puteau avaria în rezultatul cutremurului.
Cum acţionaţi dacă aţi nimerit sub dărîmături Cum acţionaţi după prima vibraţie

Dacă ați rămas blocat, și aceasta se referă la toate cazurile - ÎÎ Fiți pregătit de vibrații ulterioare.
surpări, alunecări, cutremure de pămînt – țineți minte, nu ÎÎ Cînd vibrațiile vor înceta, fără a pierde timp, ieșiți afară.În
pierdeți prezența de spirit pentru a menține claritatea gîndirii. mod liniștit, fără panică părăsiți edificiul în modul următor:
Fără hrană și apă puteți rezista suficient de mult timp! mamele cu copii, bătrînii, bolnavii, invalizii, etc.
ÎÎ Nu stați sub cabluri, conducte, cornișe.
ÎÎ Păstrați-vă calmul și încercați să vă orientați. ÎÎ Îndepărtați-vă cît mai mult de clădiri, stîlpi, garduri. Cel mai bine
ÎÎ Nu aprindeți focul. este să vă amplasați într-un scuar, loc pustiu, pe un teren deschis.
ÎÎ Nu vă mișcați. ÎÎ Verificați dacă sunt persoane rănite.
ÎÎ Acoperiți gura cu o batistă sau o haină. ÎÎ Nu mișcați persoanele grav rănite.
ÎÎ Încercați să stabiliți unde vă aflați, dacă este ÎÎ Urmați instrucțiunile serviciilor competente.
ieșire, sunt alte persoane alături. ÎÎ Folosiți telefonul doar după necesitate pentru a
ÎÎ Bateți într-o conductă sau un perete pentru ca salvatorii să poată să evita supraîncărcarea liniilor telefonice.
vă găsească. Folosiți fluierul, dacă aveți unul. Strigați doar dacă nu ÎÎ Nu vă folosiți de automobil ca să nu împiedicați
aveți altă soluție pentru a inhala o cantitate periculoasă de praf. echipele de salvatori să-și facă datoria.
ÎÎ Dacă sunteți blocat de dărîmături, începeți să le mutați încet ÎÎ Nu intrați în casă, în special una avariată, dacă simțiți
ca să păstrați puterile și să nu vă răniți cu obiecte ascuțite. mirosul de gaz sau se văd cabluri rupte. Dacă vă
aflați într-o casă avariată, nu aprindeți focul.

Despre cutremur poate avertiza semnalul de protecţie civilă: sirenă


„Atenţie tuturor!“. În acest caz trebuie să conectaţi aparatul de reproducere, radioul
sau postul local de televiziune şi să recepţionaţi instrucţiile corespunzătoare
Alunecări și surpări de teren
Alunecările de teren reprezintă mișcarea solului, a pietrelor și altor roci.
Cel mai des acestea se produc pe malurile rîurilor și lacurilor, precum și
pe pantele munților. Alunecările și surpările de teren se pot produce în
rezultatul ploilor puternice, mișcării apelor subterane, slăbirea pantelor
datorită eroziunii și activității gospodărești iraționale. De asemenea,
alunecările apar în timpul cutremurelor de pămînt și erupțiilor vulcanice.

Dacă locuiţi în zonele cu risc de Dacă aţi fost avertizat despre


alunecări de teren şi surpări pericol nemijlocit înainte de
ÎÎ Fiți mereu în gardă! Locuitorii dezastrul natural sau personal
trebuie să cunoască focarele, aţi observat apariţia acestuia:
direcțiile posibile și caracteristicele
acestor fenomene periculoase.
ÎÎ Populația trebuie să aibă grijă de
consolidarea locuințelor și a teritoriilor,
unde acestea sunt construite, să ajute Cum acţionaţi după o
la edificarea construcțiilor hidrotehnice alunecare de teren
și inginerești de protecție. ÎÎ Nu intrați în zona afectată de
ÎÎ Urmăriți mesajele din partea stațiilor și alunecarea de teren.
posturilor de avertizare contra alunecărilor ÎÎ Ascultați mesajele la radio și televiziune,
de teren, care avertizează din timp despre pentru a fi la curent cu ultimele știri.
amenințarea alunecărilor de teren. ÎÎ Fiți pregătit de inundații.
ÎÎ Verificați dacă în zona afectată
Dacă a fost anunţat pericolul nu sunt victime.
ÎÎ Urmaţi instrucţiunile serviciilor de ÎÎ Ajutați copiii, persoanele în vîrstă
evacuare a populaţiei, animalelor de ÎÎ anunțați despre acest fapt și persoanele cu dizabilități.
gospodărie şi a bunurilor materiale. serviciile corespunzătoare ÎÎ Verificați și anunțați autoritățile
ÎÎ Părăsind încăperea, trebuie să aveţi ÎÎ anunțați vecinii care pot fi afectați locale despre descoperirea liniilor
grijă ca procesul de lichidare a ÎÎ fără să vă pese de proprietate, electrice, drumurilor sau căilor ferate,
consecințelor dezastrului să nu fie de sine stătător evacuați- fundamentelor, acoperișurilor și coșurilor
complicat se factori secundari. vă rapid într-un loc sigur. de fum deteriorate ale locuințelor.
ÎÎ Mutaţi în casă bunurile din curte ÎÎ Anunțați despre deteriorare.
sau balcon. Obiectele de valoare, Nu uitați să-i avertizați despre ÎÎ Cît mai curînd posibil plantați arbori
care pot fi luate cu sine trebuie primejdie pe cei apropiați, vecinii, toți pe pantele afectate de alunecările de
ferite de umezeală și murdărie. oamenii pe care îi întîlniți pe drum. teren pentru a evita eroziuni în viitor.
ÎÎ Închideţi strîns uşile, ferestrele, orificiile Pentru o evacuare de urgență este
de ventilaţie şi alte deschideri. necesar de a cunoaște căile către cele Căile sigure naturale pentru ieșirea de
ÎÎ Deconectaţi curentul electric, mai apropiate locuri de siguranță. urgență din zona de pericol sunt pantele
gazul, alimentarea cu apă. Acestea se stabilesc de către serviciile solide. Nu intrați în văi și chei. Pe drum
ÎÎ Scoateţi din casă substanţele speciale în baza pronosticurilor. acordați ajutor celor bolnavi, vîrstnicilor,
inflamabile şi toxice şi puneţi-le în invalizilor și copiilor. Pentru a vă deplasa
gropi îndepărtate sau pivniţe. încercați să folosiți transportul personal,
mașini agricole, animale de călărie și muncă
Accidente tehnogene
În caz de pericol, respectaţi
următoarele instrucţiuni: Accidentele
tehnogene –
ÎÎ Dacă vă aflați afară, cât mai curând ÎÎ Folosiți echipament special sau sunt evenimente
posibil părăsiți locul accidentului. mijloace disponibile (mască de imprevizibile
ÎÎ Dacă nu sunteți accidentat, ajutați-i protecție, din materiale absorbante la obiective
pe cei care au nevoie de ajutor. de calitate, batiste, tifon, elemente industriale, însoțite
ÎÎ Dacă aveți posibilitate, de îmbrăcăminte, etc.), umeziți cu de incendii, explozii,
intrați în încăpere. apă sau cu o soluție de bicarbonat emisii de substanțe.
ÎÎ Închideți toate ușile și ferestrele, de sodiu înainte de utilizare.
deconectați aerul condiționat; ÎÎ Pentru protecția ochilor utilizați Semnele faptului
ÎÎ Protejați-vă căile respiratorii (folosiți ochelari, asemenea unor că dvs. vă aflați
batiste, elemente de îmbrăcăminte ochelari de protecție, utilizate în apropierea
sau alte bucăți de material umed). în industrie, batiste, elemente epicentrului
ÎÎ Asigurați ermetizarea încăperii de îmbrăcăminte, etc. accidentului pot fi:
în care vă aflați (astupați găurile ÎÎ Dacă este necesară evacuarea,
și crăpăturile cu bandă adezivă, pregătiți mantale, hanorace,
plăpumi, pături și alte materii). haine impermeabile din materiale ÎÎ explozii, fum, foc,
sintetice, precum și mănuși, miros înțepător,
cizme și bocanci astupați. precipitații
„colorate”, moartea
în masă bruscă
a animalelor,
frunzele uscate
momentan, etc.;
ÎÎ apariție rapidă
la oameni a
simptomelor
caracteristice
(greață, dificultăți de
respirație, inflamarea
membranelor
mucoase și a pielii,
apariția de bășici).
Dacă aveţi un grad scăzut de afectare Dacă vă aflaţi la volanul
(intoxicaţii, arsuri sau traume): automobilului: Păstraţi-vă calmul, nu
intraţi în panică!

Urmaţi instrucţiunile
organelor competente
şi urmăriţi ştirile
ÎÎ Păstrați-vă calmul;
mass-media
ÎÎ Închideți ferestrele și nu le
deschideți, deconectați aerul
condiționat și alte ventilatoare;
ÎÎ Căutați o clădire unde vă puteți adăposti și
să parcați automobilul dvs., dacă acest lu- Cînd pericolul a trecut:
cru nu este posibil, rămîneți în automobil; ÎÎ adresați-vă într-o instituție
ÎÎ Porniți radioul și urmați instrucțiunile medicală pentru un
autorităților competente. control medical;
ÎÎ eliminați praful de pe haine
ÎÎ Spălați-vă pe mîini. Dacă vă aflaşi în apropiere și alte obiecte cu un material
ÎÎ Scoateți lentilele. nemijlocită de locul accidentului: absorbant umed.
ÎÎ Aruncați imediat îmbrăcămintea și
încălțămintea contaminate, puneți hainele
într-o pungă de plastic sau găleată.
ÎÎ Faceți duș, săpuneți-vă și clătiți
spuma de cîteva ori.
ÎÎ Pregătiți o soluție de 2% de bicarbonat
de sodiu și utilizați-o pentru spălarea Eliminaţi corect deşeurile
ochilor, clătirea cavității bucale și a căilor
respiratorii, spălați fiecare ochi fără a (hainele, încălţămintea,
apăsa pe el, în direcția de la nas spre
partea exterioară, timp de 15 minute. materiale pentru curăţenie
ÎÎ Solicitați ajutor medical, dacă considerați
că ați fost expus la substanțe periculoase. ÎÎ Păstrați-vă calmul și încercați să vă şi alte obiecte contaminate).
ÎÎ Inspectați cu atenție rana / arsura. protejați. Numai atunci cînd veți fi pro-
ÎÎ Aplicați o bucată de tifon curat pe rană tejat în mod corespunzător, ajutați-i pe Pentru a preveni contaminarea
și tratați pielea în zona arsurii, astfel cum ceilalți, însă doar dacă cunoașteți cum;
tratați genunchiul vătămat pentru a evita ÎÎ Părăsiți locul accidentu- ulterioară, adunaţi deşeurile
deteriorarea ulterioară a țesuturilor. lui, cît mai curînd posibil;
ÎÎ Dați imediat victimei apă sărată pentru ÎÎ Nu vă deplasați prin zonele unde sunt în pungi din plastic şi aruncaţi-
a compensa pierderea de apă și sare. prezente substanțele chimice peri-
ÎÎ Controlați-vă respirația. culoase și nu vă atingeți de ele; le în locurile indicate de către
ÎÎ Așteptați sosirea ambulanței, iar dacă ÎÎ Nu fumați;
aceasta nu poate ajunge pînă la dvs., ÎÎ Încercați cît mai bine posibil să astupați serviciile competente.
organizați transportul victimelor corpul dvs., protejați căile respirato-
într-o instituție medicală. rii de gaze periculoase și praf, astupați
gura și nasul cu un prosop sau o bu-
cată de material, respirați lent.
Accidente nucleare şi
emisii radioactive
Pentru a preveni sau a reduce Catastrofe nucleare cu emisii radioactive sunt
impactul asupra organismului
a substanțelor radioactive și
situaţii excepţionale care prezintă pericol
pentru a evita boala de iradiere: pentru oameni şi mediul înconjurător.
ÎÎ reduceți la maxim timpul
ședere în aer liber, la ieșire „Zonele de risc” ale emisiilor radioactive sunt
din încăpere folosiți mijloace ÎÎ centralele nuclearo-electrice;
ÎÎ reactoarele de cercetare și reactoarele pe nave;
individuale de protecție
ÎÎ obiectivele de dobîndire, producere și
(mască de protecție, bandaj, transportare a combustibilului nuclear;
mantale, cizme din cauciuc); ÎÎ locurile de depozitare și de îngropare a substanțelor radioactive.
ÎÎ aflîndu-vă în aer liber, nu
vă dezbrăcați, nu vă așezați
pămînt, nu fumați; Dacă dvs. aţi primit Protecţia organelor
ÎÎ înainte de a intra în încăpere,
spălați-vă încălțămintea informaţii despre pericol respiratorii şi a pielii

cu apă sau ștergeți cu o ÎÎ Puneți-vă imediat masca de gaze sau ÎÎ Pentru a proteja căile respiratorii folosiți
petică umedă, scuturați aparatul respirator, iar în cazul lipse aparatul respirator, bandaje din pînză și
îmbrăcămintea exterioară și acestora – bandaj din pînză și tifon. tifon, măști împotriva prafului din materie,
curățați cu o perie umedă; Plasați copiii mai mici de un an și precum și măști de gaze pentru civili.
ÎÎ respectați cu strictețe regulile jumătate în camere de protecție speciale. ÎÎ Dacă vă aflați în clădiri rezidențiale și

de igienă personală; Mergeți în edificiul de protecție. administrative, timpul de afară este liniștit
ÎÎ Dacă edificiul de protecție este departe și și fără vînt sau după ploaie puteți să nu
ÎÎ în toate încăperile destinate
dvs. nu aveți mască de gaze (cameră de folosiți mijloacele individuale de protecție.
aflării oamenilor în fiecare protecție pentru copii), rămîneți în încăpere. ÎÎ Pentru a evita leziuni ale pielii este
zi efectuați curățenie ÎÎ Conectați receptorul radio sau televizorul. necesar de utilizat mantale cu glugă,
umedă, de preferință cu ÎÎ Închideți ferestrele, ușile, orificiile de mantii de țesătură densă sau peliculă
utilizarea detergenților; ventilație, ermetizați încăperea. din polietilenă, salopete, încălțăminte
ÎÎ alimentați-vă numai în ÎÎ Dacă ați primit această informație din cauciuc, mănuși, iar în caz că aveți
încăperi închise, spălați- aflîndu-vă pe stradă, imediat, rapid – haine speciale de protecție.
vă bine pe mîini; și fără panică intrați într-o încăpere
ÎÎ consumați apă numai din (casă, apartament sau adăpost). Protecţia locuinţei, surselor de
surse de încredere; ÎÎ Dacă dvs. ați stat mult timp afară apă şi a produselor alimentare.
ÎÎ produsele agricole din înainte ca să intrați în încăpere scoateți
gospodăriile individuale, în îmbrăcămintea exterioară și lăsați-o afară. ÎÎ Toate ferestrele din casă acoperiți-
special laptele, verdețurile, ÎÎ Spălați imediat părțile expuse ale le cu peliculă, ușile de la intrare
fructele și legumele trebuie corpului (mîinile, fața, gîtul, părul, etc.). astupați-le cu perdele moi.
ÎÎ În special îngrijiți de copii, femei gravide, ÎÎ Astupați coșurile de fum și orificiile de
folosite doar în conformitate
bătrîni, persoane slabe și bolnave, ventilație. Strîngeți țolurile și covoarele.
cu recomandările autorităților
precum și de persoane cu dizabilități, ÎÎ Acoperiți mobila tapițată cu huse,
din domeniul sănătății; atît membrii familiei dvs., cît și vecini. mesele – cu peliculă sau mușama. La
ÎÎ abțineți-vă de la scăldat ÎÎ Luați toate măsurile de protecție ușa de intrare puneți un recipient cu
în apele deschise pînă și salvare conform instrucțiunilor apă și așterneți alături o saltea.
la verificarea gradului autorităților competente și a ÎÎ Echipați instalațiile de captare a apei
de contaminare surselor de informare în masă. cu foaie de cort și platforme.
radioactivă a acestora; ÎÎ Păstrați produsele în frigidere în recipiente
ÎÎ nu culegeți din pădure fructe din sticlă sau pungi de plastic.
sălbatice, ciuperci sau flori.
Intoxicarea cu monoxid de carbon
Semnele intoxicaţiei cu În caz de intoxicație severă au loc pierderi de Monoxidul de carbon
monoxid de carbon: cunoștință, convulsii, perturbări ale respirației. este produs prin
ÎÎ dureri de cap; Gravitatea intoxicației este influențată de arderea incompletă
ÎÎ amețeli; concentrația și durata expunerii gazului a combustibililor în
ÎÎ acufene; asupra organismului. Intoxicația poate duce motoarele vehiculelor
ÎÎ senzație de presiune în frunte; la insuficiență cardiacă și leziuni cerebrale sau aparate de încălzire
ÎÎ greață; ireversibile. La concentrații mari de monoxid alimentate cu cărbune
ÎÎ vomă; de carbon deces se poate produce imediat. sau de alte tipuri de
ÎÎ dureri în piept. combustibili fosili.

Cel mai mare pericol


Primul ajutor în caz de intoxicare Pentru a evita intoxicaţia: de intoxicare cu
cu monoxid de carbon: monoxid de carbon
ÎÎ scoateți persoana la aer liber; ÎÎ deserviți sistemele de gaze și de încălzire există în încăperile
ÎÎ aduceți la nas o bucățică de vată în mod regulat și calitativ; încălzite autonom
îmbibată cu amoniac; ÎÎ instalați în locuințe indicatori care cu gaze naturale,
ÎÎ asigurați accesul liber al aerului fixează scurgeri de gaze; lemne sau cărbune.
în plămîni, descheiați haina; ÎÎ respectați regulile de utilizare sigură a sistemului Monoxidul de carbon
ÎÎ dacă victima este conștientă – oferiți-i de încălzire autonomă și a aparatelor cu gaz; este forte periculos,
o cantitate mare de lichid (ceai, apă); ÎÎ controlați tirajul coșului de fum; deoarece nu are culoare
ÎÎ în caz că lipsește respirația, efectuați respirația ÎÎ nu astupați coșul de fum pe noapte; și miros. Prezența
artificială și masajul indirect al inimii; ÎÎ nu utilizați aragazurile pentru încălzirea încăperilor; acestuia poate fi
ÎÎ chemați ambulanța. ÎÎ inspectați mai des încăperea, în care există aparate cu gaz; indicată de funingine,
ÎÎ Nu utilizați grătare sau alte dispozitive în care se arde fum, flacără galbenă.
ceva în locuințe, garaj sau subsol, lîngă ferestre deschise;
ÎÎ controlați încăperile în mod regulat;
ÎÎ motorul cu ardere internă nu trebuie să lucreze
într-o încăpere neventilată, fără ferestre și uși.

Dacă ați găsit o persoană leșinată în casă, unde se simte


miros de gaze sau într-un garaj neaerisit, în care se află un
automobil cu motorul pornit, rețineți succesiunea acțiunilor,
executarea rapidă a căror va putea salva viața victimei:
ÎÎ deschideți ferestrele și ușile;
ÎÎ opriți gazul, opriți motorul automobilului;
ÎÎ cît mai repede scoateți victima în aer liber;
ÎÎ imediat transportați victima într-o instituție medicală.

Asigurați-vă că este cineva care să vă ajute, deoarece,


intrînd în încăpere dvs. însuși puteți pierde cunoștința.

Nu aprindeți lumina!
Pesticide inutilizabile
Непридатні пестициди

Pesticidele inutilizabile – sunt deșeurile toxice ale substanțelor


Dacă sunteţi chimice periculoase (pesticide). Anterior acestea s-au
utilizat în agricultură în calitate de substanțe chimice de
protecție a plantelor, dar cu timpul au fost interzise sau și-
la curent au pierdut proprietățile sale. Dacă condițiile de păstrare
a acestor substanțe toxice sunt încălcate, acestea pot
cu locul de provoca cu ușurință daune oamenilor și mediului.
Depozitele abandonate și aproape dărîmate cu pesticide
inutilizabile sunt adesea amplasate lîngă casele oamenilor,
amplasare a gospodării de animale, surse de apă potabilă. Potrivit
Organizației Mondiale a Sănătății, anual, cu pesticide se
PI, raportaţi otrăvesc 500 mii de persoane, iar peste 5 mii – cu rezultat fatal.

Cum se poate recunoaşte faptul că în apropiere se află PI?


despre ÎÎ Miros neplăcut și ascuțit sesizabil, care este
purtat de vînt pe distanțe lungi.
acest fapt ÎÎ Apa, în care au nimerit PI, de asemenea are acest miros.
ÎÎ În locurile, unde sunt îngropate sau în a căror apropiere
se depozitează PI, nu cresc copaci și iarbă.
serviciului
Pentru a evita efectele nocive ale pesticidelor inutilizabile:
ÎÎ nu vă apropiați de depozite fără haine speciale
situaţiilor de protecție, aparate respirator și ochelari.
ÎÎ nu utilizați PI în gospodărie.
excepţionale, ÎÎ evitați utilizarea materialelor de construcție
sau a recipientelor din depozitele PI.
ÎÎ pe teritoriile lîngă depozite nu pașteți animalele, nu
serviciului creșteți legume, fructe și hrană pentru animale.
ÎÎ nu consumați apa din izvoarele și fîntînile, care

sanitaro- se află în apropierea depozitelor PI.


ÎÎ nu pescuiți și nu vă scăldați în lacurile lîngă concentrații de PI.

epidemiologic Dacă dvs. sau rudele dvs. s-au otrăvit cu pesticide:


ÎÎ încetați contactul cu otrava.
ÎÎ faceți un duș cu săpun.
sau organelor ÎÎ lepădați hainele contaminate.
ÎÎ consumați o cantitate mare de lichid,
de protecţie dacă este cazul provocați voma. Conform materialelor publicate în ВЕГО „МАМА-86”
ÎÎ consumați cărbune activat. „Recomandările metodice pentru desfășurarea campaniei
ÎÎ cît mai curînd posibil, consultați un medic. de informare în instituțiile de învățămînt cu topicul:
a mediului. „Problema influenței pesticidelor inutilizabile asupra
sănătății umane și a mediului” – Kiev, 2010.

În organismul omului pesticidele inutilizabile pot nimeri prin aer, hrană sau apă!
Terorism
Dacă aţi primit informaţii
despre evacuare: Reţineţi!

Aspectul

Terorismul este o metodă, prin care o Виявлення підозрілого exterior al


grupare criminală tinde să-și realizeze предмета, який може
scopul prin aplicarea violenței. Pentru виявитися саморобним
a forța frica se utilizează explozii și вибуховим пристроєм obiectului
incendierea clădirilor rezidențiale și
administrative, magazinelor, gărilor, luarea În transport public:
de ostatici, deturnarea avioanelor, etc. ÎÎ întrebați persoanele din jur, încercați poate
să stabiliți, cine este posesorul
Pentru a evita un posibil atac obiectului (genții, ambalajului) sau de Păstrați-vă calmul și respectați întocmai
terorist sau reduce consecinţele către cine putea fi abandonat. Dacă instrucțiunile autorităților competente. ascunde
acestuia stăpînul nu este stabilit, raportați ÎÎ Luați actele personale, ba-
imediat descoperirea șoferului nii și obiectele de valoare.
ÎÎ Nu atingeți ambalaje (conducătorului trenului, etc.). ÎÎ Deconectați curentul elec- destinaţia sa
nesupravegheate, genți sau cutii în Pe scara blocului dvs.: tric, apa și gazul.
transport, pe scara blocului, într-un ÎÎ întrebați vecinii, este posibil ÎÎ Acordați ajutor persoane-
loc public și nu dați voie altor să facă că obiectul le aparține. Dacă lor în vîrstă și bolnavilor. adevărată.
acest lucru. Raportați descoperirea stăpînul nu este stabilit – raportați ÎÎ Neapărat închideți ușa de la intrare cu
unui colaborator al poliției. imediat descoperirea în cea mai lăcată – acest lucru va proteja încăperea
ÎÎ În prezența teroriștilor nu vă apropiată secție de poliție. de o eventuală pătrundere a jefuitorilor. În calitate de
exprimați nemulțumirea, abțineți-vă În incinta unei instituții:
de la orice mișcări bruște, strigăte. ÎÎ raportați imediat descoperirea Nu intrați în panică, evitați isteria și gra-
ÎÎ În caz de amenințare cu aplicarea conducătorului instituției. ba. Părăsiți încăperea în mod orga- camuflare
armei culcați-vă pe burtă, protejîndu- ÎÎ În toate aceste cazuri: nizat. Reveniți doar după permisi-
vă capul cu mîinile, mai departe de ÎÎ nu atingeți, nu deschideți și unea persoanelor responsabile.
ferestre, uși vitrate, treceri, scări. nu mutați obiectul găsit; Țineți minte că de coerența și clari- pentru
ÎÎ În caz de vătămare mișcați- ÎÎ fixați timpul descoperirii obiectului; tatea acțiunilor dvs. depinde viața
vă mai puțin – acest lucru va ÎÎ încercați să procedați astfel și sănătatea multor oameni.
reduce pierderea de sînge. încît oamenii să se deplaseze dispozitive
ÎÎ Fiți atent, folosiți-vă de orice cît mai departe; Cum să acţionaţi du-
posibilitate de scăpare. ÎÎ așteptați neapărat sosirea grupului pă un atac terorist:
ÎÎ Dacă a avut loc o explozie – operativ de investigații; ÎÎ Păstrați-vă calmul și aveți răbdare. explozive
încercați să admiteți producerea ÎÎ țineți minte că dvs. sunteți ÎÎ Ascultați știrile.
incendiului sau a panicii, acordați martorul principal. ÎÎ Îndepliniți instrucțiunile.
primul ajutor medical victimelor. ÎÎ ÎÎ Acordați primul ajutor victimelor; se utilizează
Încercați să memorizați trăsăturile ÎÎ Verificați pagubele, utilizînd lan-
persoanelor suspectate, raportați despre Dvs. răspundeți de viața, terna, în nici un caz nu aprindeți
ele colaboratorilor serviciilor speciale. sănătatea și liniștea sufletească lumînări sau chibrituri, nu genţi, pachete
a copiilor dvs.! Explicați că folosiți dispozitive electrice;
fiecare obiect găsit pe stradă ÎÎ Verificați dacă nu sunt incen-
sau pe scară poate prezenta dii și scurgeri de gaze; cutii simple,
pericol pentru viață. nu faceți ÎÎ Deconectați toate dispo-
nimic de sine stătător cu zitivele deteriorate;
obiectele suspecte găsite – acest ÎÎ Aveți grijă de animalele domestice; jucării,
lucru poate duce la explozie, ÎÎ Verificați teritoriul adiacent și
victime multiple, distrugeri. asigurați primul ajutor victimelor.
Condiţii meteorologice
extreme
Căldură
extremă
– insolaţie

Insolaţia este una Simptomele insolației:


dintre cele mai grave
complicaţii ale stresului
termic. Această stare ÎÎ temperatura înaltă a Ce trebuie să faceți:
apare în condiţii de corpului (peste 40 °C) ÎÎ mutați victima într-un loc răcoros sau la umbră
temperaturi înalte şi ÎÎ pielea uscată și fierbinte ÎÎ îndepărtați excesul de îmbrăcăminte
umiditate ridicată, ÎÎ respirație dificilă ÎÎ răcoriți pielea lui cu apă rece și făcîndu-i vînt
precum şi ca urmare ÎÎ tahicardie – puls ridicat (160- ÎÎ dacă victima este conștientă, oferiți-i să bea
a unei activităţi prea 180 bătăi pe minut) lichid, care nu conține cafeină și alcool.
încordate. Acţionarea ÎÎ tensiune arterială joasă
intensă a căldurii duce ÎÎ amețeli, dureri de cap, oboseală
la o creştere bruscă a ÎÎ greață și vomă, convulsii, tulburări Insolaţia poate apărea nu neapărat ca
temperaturii corpului de echilibru și mers nesigur urmare a expunerii directe la razele solare.
pînă la 41 °С și mai ÎÎ leșin Principala recomandare aici este profilaxia –
sus într-o perioadă ÎÎ lipsa de transpirație. îmbrăcămintea din ţesături naturale de culori
scurtă (10-15 minute). aprinse, folosirea regulată a apei, răcorire, etc.
Dacă persoana manifestă simptomele
insolației, este necesar de a reduce
temperatura corpului său și cît mai
curînd posibil de oferit primul ajutor.
Frig Cum acţionaţi pe timp de viscol

extrem –
viscol
şi suprarăcire

ÎÎ Porniți aparatele de radio și televizorul,


urmăriți știrile meteo și cele de ultimă oră.
ÎÎ Economisiți combustibilul și lemnele.

Cum acţionaţi pe timp de


viscol, dacă vă aflaţi afară

Instrucţiuni generale:
ÎÎ Faceți rezerve de combustibil
și produse alimentare.
ÎÎ Pregătiți aparatul de radio
cu baterii de rezervă pentru
eventualitatea perturbării
alimentării cu energie electrică.
ÎÎ Adaptați casa la condiții de iarnă și, ÎÎ Mergeți într-un loc sigur, nu rămîneți
Ninsoare puternică, dacă este posibil, rămîneți acasă. față în față cu viscolul.
Frig extrem și ÎÎ Nu lăsați copiii să iasă afară ÎÎ Protejați părțile sensibile ale
expunere îndelungată fără supraveghere. corpului (fața, extremitățile).
la temperaturi ÎÎ Îmbrăcați îmbrăcămintea și ÎÎ Încercați să păstrați îmbrăcămintea uscată.
joase poate duce la încălțămintea corespunzătoare. ÎÎ Aveți grijă să nu apară degerături.
hipotermie la oameni ÎÎ Acordați atenție semnelor de suprarăcire:
și paraliza viața și Dacă aţi observat la cineva frisoane, oboseală, somnolență, pierderi de
activitatea populației simptomele suprarăcirii: memorie, dezorientare și dificultăți de vorbire.
(întreruperi în ÎÎ aduceți persoana în loc cald; ÎÎ Dacă aveți nevoie să plecați cu automobilul,
aprovizionare cu ÎÎ îmbrăcați-l în haine uscate și înveliți-l cu plapumă; folosiți lanțuri antiderapante, călătoriți în
energie electrică și apă, ÎÎ în primul rînd încălziți partea centrală a corpului; timpul orelor de zi, informați-vă familia /
perturbarea traficului ÎÎ oferiți o băutură caldă; prietenii despre eventualul traseu.
rutier, inundații, etc.). ÎÎ cît mai curînd posibil organizați ÎÎ Evitați clădiri înalte, copaci, garduri,
transportarea într-o instituție medicală. cabluri telefonice și liniile electrice.
Gheţuş Furtuni şi fulgere

Cînd carosabilul Furtunile sunt periculoase din Distanţa pînă la furtună poate fi
este alunecos fiți cauza vînturilor puternice, estimată după cum urmează:
deosebit de atenți. averselor, descărcărilor electrice ÎÎ determinați timpul între fulger și
Urmăriți știrile despre și posibilei grindine. tunet exprimat în secunde.
starea drumurilor, ÎÎ împărțiți acest răstimp la trei și veți primi
folosiți echipamentul Dacă în timpul furtunii dvs. vă distanța pînă la furtună în kilometri.
de iarnă – lanțuri aflați în încăpere, este necesar:
antiderapante pentru ÎÎ să stabilizați toate obiectele,
roți. Pentru mersul care pot cădea și provoca daune
pe jos, încălțați materiale sau traumatiza oamenii;
încălțămintea ÎÎ să închideți ferestrele, toate
corespunzătoare și ușile interioare și exterioare;
fiți prudent, pentru ÎÎ să nu vă atingeți de robinetele
a evita accidentări de la bucătărie și camera de
pe drumurile baie, calorifere și alte obiecte
și trotuarele metalice, deoarece acestea conduc
lunecoase, etc. foarte bine curentul electric.
Îndepărtați gheață Această distanţă este un indicator foarte important,
și zăpadă de pe deoarece furtuna poate ajunge în zona unde vă
cărările din fața casei aflaţi foarte repede. Pînă cînd acest lucru nu
sau ale biroului. s-a întîmplat, încercaţi să luaţi toate măsurile
Dați jos țurțurii de necesare. Reţineţi că toate regulile enumerate
pe acoperișurile și mai sus pot doar reduce riscul unor potenţiale
balcoanele casei dvs. daune şi pierderi. Descărcările electrice în
atmosferă sunt periculoase şi imprevizibile,
siguranţa absolută nu poate fi garantată.
Dacă vă aflaţi afară, respectaţi
următoarele instrucţiuni:

ÎÎ Stați departe de orice clădiri și instalații înalte (stîlpi, ÎÎ Nu stați la granița dintre pădure și spațiul
piloni, turnuri) și rețineți că distanța de siguranță deschis, mai bine intrați în pădure.
este egală cu înălțimea construcției. ÎÎ Evitați terenuri deschise, vîrfurile dealurilor și a munților,
ÎÎ Evitați construcțiile înalte, copaci, garduri, malurile rîurilor, șanțuri și în alte locuri umede.
cabluri telefonice și linii electrice. ÎÎ Nu înotați în apă în barcă, nu vă scăldați.
ÎÎ Încercați să vă adăpostiți într-o clădire sau mașină, ÎÎ Nu vorbiți la telefonul mobil.
iar dacă este posibil, așezați-vă pe pămînt. ÎÎ Nu țineți în mînă umbrela sau alte obiecte
ÎÎ Nu stați lîngă casa sau automobilul, în care metalice sau (crose de golf, undițe, etc.).
nu aveți acces pentru a vă adăposti. ÎÎ Nu stați alături de obiecte metalice, cum ar fi
ÎÎ Dacă vă aflați în pădure, ascundeți-vă sub ramurile biciclete, echipament turistic, etc.
groase ale arborilor mici. În nici un caz nu stați ÎÎ Nu stați în poziție dreaptă, așezați-vă sau înclinați-vă, fără
sub un copac înalt într-un spațiu deschis. a vă atinge cu mîinile de pămînt, iar dacă vă deplasați într-
un grup, respectați o distanță de 5 metri între persoane.

Dacă vă aflaţi într-un automobil în timpul unei furtuni puternice:


ÎÎ Parcați automobilul pe marginea drumului, departe de
linii electrice și copaci, care pot cădea peste mașină;
ÎÎ Rămîneți în automobil pînă nu se liniștește
furtuna, porniți luminile de avarie;
ÎÎ Închideți ferestrele și nu vă atingeți de obiectele metalice din mașină;
ÎÎ Evitați drumurile inundate.
MN
MUNIIŢII NEEXPLODATE

Munițiile neexplodate Deoarece asemenea


– este o consecință explozii sunt periculoase,
a ultimului război. nu se recomandă
Motivele din care atingerea munițiilor
acestea nu au explodat neexplodate găsite,
pot fi diferite: dezgroparea acestora,
defecte tehnice și transportarea, ascunderea,
tehnologice, utilizare aruncarea, îngroparea,
necorespunzătoare, dezasamblarea,
defectarea aprinderea, etc.
declanșatorului și altele. Respectînd aceste
Pericolul constă în faptul instrucțiuni, dvs. vă
că munițiile neexplodate asigurați siguranța,
se pot incendia și detona reduceți riscul pentru viață
peste cîteva decenii. și sănătate, precum și riscul
pentru mediul înconjurător
în care locuiți și activați.

Dacă aţi găsit muniţii neexplodate:


è Nu vă atingeţi de ele! Sunați imediat la numărul 112,
è Nu le transportaţi! prezentați-vă și comunicați
è Nu le scuturaţi! de unde sunați, explicați
è Nu le loviţi!
è Nu le aruncaţi!
ce ați găsit, cum arată
è Nu le dezasamblaţi! obiectul și dacă există în
è Nu le aruncaţi în foc! apropiere o localitate și
è Marcaţi locul de amplasare cetățeni, supuși pericolului.
a acestora!
è Raportaţi unde trebuie!
è Păziţi!
è Nu lăsaţi pe nimeni să se apropie pînă
la sosirea serviciilor competente!
Accidente rutiere
Măsurile de prevenire
Pentru a minimiza riscul unui posibil
accident, este necesar să colectați
înainte de călătorie informațiile
despre condițiile meteorologice,
902
starea drumurilor, reparațiile
drumurilor pe traseul planificat.

Principalele cauze de deces a


victimelor în accidentele rutiere

ÎÎ Leziuni incompatibile cu viața – 15%.


ÎÎ Sosirea întârziată a ambulanței – 15%.
ÎÎ Indiferența și neinformarea
martorilor – 70%.

Pentru a preveni Acţiunile operative la faţa locului


accidentele rutiere ÎÎ În cazul unui accident cu automobilul, Evaluarea consecinţelor
ÎÎ Șoferii și pietonii trebuie să cu autobuzul, trenul sau alte accidentului rutier:
respecte regulile de circulație. mijloace de transport contactați ÎÎ Stabiliți ce sa întîmplat, care sunt
ÎÎ Conducătorul auto trebuie să imediat serviciile competente. consecințele accidentului, care
asigure siguranța pasagerilor și ÎÎ Fiți atenți la faptul dacă cineva din cei este pericolul existent pentru
să controleze utilizarea de către implicați în accident nu transporta cei din jur și victimelor.
aceștia a centurilor de siguranță, materiale periculoase, inflamabile sau ÎÎ Stabiliți adresa locului accidentului.
să transporte copiii pînă la 12 radioactive, pentru a informa autoritățile ÎÎ Stabiliți ce trebuie să faceți în mod urgent.
ani în scaune auto pentru copii. competente despre riscul sporit. ÎÎ Stabiliți numărul, starea, sexul
ÎÎ Pietonii trebuie să traverseze ÎÎ Îngrădiți locul accidentului pentru a și vîrsta victimelor.
strada în locurile autorizate preveni noi accidente, aprindeți becurile ÎÎ Victimele, care se regăsesc în afara
și să fie atenți. și, după necesitate, încercați să stingeți mijlocului de transport, în caz că se aude
ÎÎ Părinții trebuie să-și învețe copiii incendiul cu mijloacele aflate la îndemînă. ritmul cardiac, trebuie puse pe o parte
cum să se comporte pe stradă. ÎÎ Așteptați la fața locul sosirea serviciilor de și fixate pentru a preveni sufocarea.
urgență, nu vă îndepărtați și nu vă plecați Î Chemați ambulanța apeland
În cazul unui accident rutier nicăieri, cu excepția cazului în care dvs. numarul 112.
prioritatea este salvarea victimelor. participați la acordarea primului ajutor Î Purcedeți la acordarea ajutorului
sau transportarea victimelor în spital.
ÎÎ Arătați serviciilor sosite la fața locului
unde se află victimele, îndepliniți
instrucțiunile profesioniștilor și nu-i
împiedicați să-și facă datoria.
Primul ajutor
Pînă la sosirea Numărul?
ambulanţei
Sexul?

112
monitorizaţi în
continuu starea Vîrsta?
pacientului
şi respectaţi
următoarele
reguli:

ÎÎ Nu faceți rău victimei.


Unde?
ÎÎ Nu vă asumați mai
mult decît puteți.
Tipul
traumei?
Ce?

Chemarea
ambulanţei incendiului, scurgere de apă,
gaze, substanțe toxice, condiții
Dacă sosirea ambulanței este
imposibilă, organizați transportarea
Imediat sunați la ambulanță. meteorologice deosebite; victimelor către cea mai
Dacă cineva deja a făcut acest ÎÎ numărul, sexul și vîrsta apropiată instituție medicală.
lucru, solicitați confirmarea aproximativă a victimelor;
recepționării apelului. ÎÎ tipurile traumelor – pur
și simplu dați opinia dvs. Scopul primului ajutor nu este
Apelînd la ambulanță, prezentați- despre tipul traumei, natura doar tratarea traumelor fizice, dar
vă și comunicați că dvs. acordați afecțiunii și starea victimei. şi suportul moral al persoanei
primul ajutor la fața locului, traumate. Încercaţi să încurajaţi
prezentați dispecerului numărul Așteptați instrucțiunile sau cît mai mult persoana afectată!
dvs. de telefon și comunicați întrebările suplimentare.
următoarele informații: Confirmați faptul că dvs. ați
înțeles instrucțiunile. Convorbirea
ÎÎ unde a avut loc accidentul poate fi încetată doar de către
ÎÎ ce anume s-a întîmplat – dispecerul ambulanței.
descrieți tipul și gradul de
gravitate a accidentului,
riscurile posibile izbucnirea
Ordinea Cui trebuie acordat ajutorul
în primul rînd, dacă sunt
În funcţie de simptome, efectuaţi următoarele acţiuni:

acordării
mai multe victime Victima este inconştientă, nu respiră şi nu se aud bătăile inimii:
Acelei persoane care nu vorbește și Î Chemați ambulanța la numărul de telefon 112.

primului
nu răspunde la întrebări – de regulă, Î Purcedeți la efectuare respirației artificiale
această persoană este inconștientă și a masajului indirect al inimii.
sau în stare de șoc traumatic.

ajutor:
Victima este inconştientă, nu respiră, dar se aud bătăile inimii:
Cînd trebuie scoasă ÎÎ Începeți respirația artificială.
victima din mașină? ÎÎ Chemați ambulanța la numărul de telefon 903.
ÎÎ Luaţi măsurile Necesitatea de a scoate victima din ÎÎ Continuați ventilarea artificială a plămînilor pînă la sosirea ajutoarelor.
urgente pentru a vehicul apare atunci cînd trebuie
salva vieţi umane. acordat ajutorul urgent, fiind imposibil Victima este inconştientă, respiră şi se aud bătăile inimii:
ÎÎ Chemaţi ajutor. de realizat în interiorul mijlocului de ÎÎ Identificați leziunea care poate amenința viața.
ÎÎ Acordaţi primul transport: stare de moarte clinică, ÎÎ Așezați victima într-o poziție sigură;
ajutor victimelor. hemoragie arterială puternică, pericol ÎÎ Chemați ambulanța la numărul de telefon 903.
ÎÎ Aşteptaţi sosirea de explozie, incendiu, coliziune, etc.
ambulanţei. Victima este conştientă, respiră ţi se aud bătăile inimii:
ÎÎ Transportaţi ŢINEŢI MINTE! În fiecare caz concret ÎÎ Examinați victima.
victima în spital. salvatorii trebuie, fără a încerca ÎÎ În caz de necesitate, chemați ambulanța la numărul de telefon 903.
să mişte victima, să evalueze
rapid starea lui în conformitate Deteriorarea coloanei vertebrale în rezultatul accidentului rutier
cu regulile de reanimare şi să – este o traumă foarte frecventă, în special la şoferi. Simptome:
determine volumul ajutorului. ÎÎ Durere ascuțită în regiunea gîtului,
incapacitatea de a mișca capul lateral.
Evaluarea dvs. trebuie să ofere ÎÎ Dureri în regiunea toracică și lombară a coloanei vertebrale.
răspuns la patru întrebări: ÎÎ Durere ascuțită a apofizelor spinoase ale vertebrelor deteriorate.
ÎÎ Este persoana conștientă? ÎÎ Incapacitatea de a mișca membrele sau modificări de sensibilitate.
ÎÎ Sunt libere căile respiratorii?
ÎÎ Respiră persoana? Acţiuni în timpul evacuării victimei cu
ÎÎ Se aude pulsul? trauma ale coloanei vertebrale:
ÎÎ Evacuarea trebuie realizată de către două-trei persoane.
ÎÎ Coloana cervicală trebuie fixată cu ceva asemănător unui
guler cervical, un salvator trebuie să susțină coloana pentru
a evita îndoirea și întinderea coloanei vertebrale.
ÎÎ La comanda salvatorului, care ține capul, victima
este așezată cu grijă pe o targă solidă.

Folosiţi trusa medicală


şi alte mijloace

Sunaţi disponibile.

112
Evitaţi contactele
neprotejate cu sîngele
victimelor! Folosiţi
mănuşile de cauciuc!
Cum se foloseşte extinctorul
Extinctoarele trebuie plasate în locuri uşor accesibile Țineți minte că nu se poate:
vi vizibile, precum şi în apropierea unor eventuale ÎÎ să utilizați extinctoare cu carcase deteriorate;
focare ale incendiului. În mijloacele de transport ÎÎ să dezasamblați și reîncărcați de sine stătător extinctoarele;
extinctoarele portabile se plasează în cabină lîngă ÎÎ să loviți extinctorul de pămînt pentru activare;
şofer. În acelaşi timp este necesar de a le proteja ÎÎ să direcționați duza extinctorului (furtun flexibil sau
de razele solare, dispozitive de încălzire, etc. pîlnie) în timpul exploatării spre oameni;
ÎÎ să rotiți extinctorul în timpul exploatării;
ÎÎ să aruncați extinctorul în foc.

Cum se utilizează corect extinctorul?

ÎÎ Asigurați-vă că
extinctorul este destinat
pentru stingerea anume
a acestei substanțe.
ÎÎ Rupeți plomba și trageți
acul de siguranță.
ÎÎ Direcționați duza
(pulverizatorul) spre
focarul de ardere.
ÎÎ Apăsați pîrghia
de acționare.
ÎÎ Pentru a opri –
eliberați maneta.

EXTINCTOR CU DIOXID EXTINCTOR CU APĂ


EXTINCTOR CU PULBERE EXTINCTOR CU APĂ EXTINCTOR SPARY
DE CARBON PULVERIZATĂ
Se utilizează la stinge- Se utilizează la stinge- Se utilizează la stingerea Se utilizează la stinge- Se utilizează la stin-
rea tuturor tipurilor de rea combustibililor solizi combustibililor solizi (hîr- rea combustibililor so- gerea combustibili-
substanțe și materiale, și lichizi, precum și a dis- tie, lemn, plastic, cauciuc, lizi și lichizi. Se interzice lor solizi și lichizi. În ge-
precum și a dispozitive- pozitivelor electrice sub etc.). Se interzice cate- categoric stingerea in- neral se folosește c
lor electrice sub tensiune. tensiune. Nu uitați că tem- goric stingerea incendii- cendiilor provocate de un mijloc auxiliar.
Creează o concentrație ri- peratura agentului de stin- lor provocate de dispoziti- dispozitive electrice
dicată de praf, prin ur- gere la ieșire atinge -70°С. ve electrice sub tensiune. sub tensiune.
mare afectează vizibili- Poate scădea concentrația
tatea și poate deteriora de oxigen în aerul din
echipamentele. încăperea apărată.
Note
Note
Note
Numarul unic de urgența in Romania

112

S-ar putea să vă placă și