Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 4 PDF
Curs 4 PDF
Efect de seră - procesul de încălzire al unei planete datorat reflectării spre suprafaţa acesteia a radiaţiei
emise, din cauza prezenţei în atmosferă a unor gaze cu efect de seră (vapori de apă, dioxid de carbon,
metan). În ultima jumătate de secol cantităţile mari de gaze cu efect de seră emise în atmosferă au
diminuat permeabilitatea atmosferei pentru radiaţiile calorice reflectate de Pământ spre spaţiul
interplanetar conducând la aşa-numitul fenomen de încălzire globală.
a.1.2) Furtunile de praf şi de nisip - important factor în poluarea
aerului.
În perioade lipsite de precipitaţii solul pierde partea aeriană a vegetaţiei
rămânând expus acţiunii vântului. De pe sol se ridică o parte din
particulele componente care se transformă în suspensii aeriene reţinute
în atmosferă perioade lungi de timp.
Depunerea suspensiilor prin sedimentare sau ca urmare a efectului de spălare realizat de ploi se poate
produce la distanţe mari în raport cu locul în care au fost produse. Cercetările efectuate în această
privinţă au arătat că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1,5 - 10 Km.
La noi în ţară furtunile de praf sunt caracteristice lunii aprilie care este o lună vântoasă (23 aprilie 1960, 18
aprilie 1965 şi 24 aprilie 1973 când, primele două au purtat un praf galben din loessuri asiatice iar ultima
praf şi nisip de culoare roşie de origine nord-africană).
a.1.3.) Incendiile naturale se produc, în general, în anii deosebit de secetoşi când umiditatea scade
natural sub pragul critic.
Incendiile maselor vegetale prin cantităţile mari de fum şi cenuşă pe care le eliberează, prin oxizii de S, N,
C rezultaţi şi prin distrugerea vegetaţiei determină:
inhibarea dezvoltării plantelor;
reducerea vizibilităţii;
apariţia de probleme ale aparatului respirator
apariţia de alunecări de teren
a.1.4.) Alte sursele naturale de poluare:
• omul şi animalele - prin procesele fiziologice evacuează în mediu dioxid de carbon, viruşi
etc.;
• plantele - eliberează în mediu fungi, polen, substanţe organice şi anorganice;
• solul - eliberează în mediu viruşi, pulberi ca urmare a fenomenului de eroziune;
• apa - prin aerosoli încărcaţi cu săruri cum ar fi sulfaţi sau cloruri;
• descompunerea substanţelor organice - eliberează CH4, H2S, NH3 etc.;
• radioactivitatea terestră implicată prin radionuclizi emişi de roci, precum şi radioactivitatea
cosmică;
• descărcările electrice - produc ozon în troposferă.
a.2) Surse artificiale (antropice)
• arderea combustibililor fosili – eliminare CO2, CO, SO2, NO2, N2O, compuşi organici volatili etc.;
• traficul - eliberarea în atmosferă a CO, NO2, N2O, pulberi, Pb, SO2;
• industria petrochimică - eliberează CO, NO2, SO2;
• metalurgia feroasă primară - eliberează pulberi cu conţinut de Fe, NO2, SO2
• metalurgia neferoasă – eliberează pulberi de metale grele cum ar fi Pb, Cd, As, Zn, NO2, SO2;
• industria materialelor de construcţii - elimină în atmosferă pulberi, CO2, CO, SO2, NO2, F2;
• agricultura este responsabilă de eliberarea de NH3, NO2, CH4, pesticide;
• industriile producătoare şi utilizatoare de substanţe care reduc stratul de ozon cum sunt
hidrocarburile fluoroclorurate şi/sau bromurate
• accidente tehnologice declanşate de om.
Speciile moleculare de interes existente în atmosferă se clasifică în:
• oxizi anorganici (CO, CO2, NO2, SO2)
• substanţe cu caracter oxidant (O3, H2O2, HO·,HOO·, ROO·, NO3)
• substanţe cu caracter reducător (CO, SO2, H2S)
• substanţe organice
• particule lichide sau solide
În atmosferă, sub influenţa luminii apar o serie de specii chimice numite radicali
liberi sau simplu radicali. Radicalii liberi sunt fragmente neutre din molecule ce
au electroni neîmperecheaţi. Aceast lucru le conferă o reactivitate chimică mare şi
deci o viaţă scurtă.
Radicalii liberi se notează cu un punct (.) lângă sau deasupra radicalului propriu-zis .
Cel mai important radical liber din atmosferă este radicalul hidroxil.
Electron neîmperecheat
Ionul hidroxil (sarcină negativă) Radicalul hidroxil (neutru)
(radicalul hidroxil din chimia organică sau din biochimie)
Alte exemple de radicali liberi: - H. - radicalul hidrogen; - .CH3 – radicalul metil; - HOO . -
radicalul hidroperoxil; - CH3OO. - radicalul peroximetil.
Poluanţii aerului
Un poluant al aerului se defineşte ca fiind o substanţă ce este prezentă în
atmosferă la o concentraţie suficient de mare pentru a afecta oamenii, animalele,
vegetaţia sau materialele.
Poluanţii secundari sunt compuşii ce apar prin reacţiile poluanţilor primari cu alţi
constituenţi ai atmosferei.
Poluanţii secundari ai aerului sunt:
- acidul sulfuric H2SO4 şi sulfaţii (SO42-)
- acidul azotic HNO3 şi azotaţii (NO3-)
- ozonul O3 şi alţii oxidanţi
Dioxidul de carbon - cel mai comun oxid, concentraţia sa fiind de 0,038%.
Sursa principală – combustia benzinei (amestec complex de hidrocarburi) în prezenţa unei cantităţi
suficiente de oxigen:
Fenomenele toxice legate de CO2 apar când presiunea sa parţială creşte atât de mult încât este împiedicată
eliminarea prin aerul expirat. Tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene legate de
dezechilibrul acido - bazic apar la concentrații mai mari de 3%. Până la 20% probabilitatea de
supravieţuire este limitată, la concentrații mai mari de 20% survine moartea fulgerătoare prin inhibarea
centrului respirator.
Creşteri ale concentraţiei CO2 pot avea loc în încăperi în care se produc fermentaţii, în mine, în puţuri în care
au loc procese naturale de fermentaţie etc. Conținutul de CO2 are valoare de indicator al calității
aerului din încăperi. În ultimii ani se constată o tendinţă de creştere a concentraţiei CO2 în atmosferă,
în medie 1ppm/an.
Monoxidul de carbon - gaz incolor şi inodor, densitate apropiată de cea a aerului, foarte
difuzabil în atmosferă. Rezultă din arderea incompletă a benzinei (un amestec de
hidrocarburi HC notat prin tipul predominant - octan-ul C8H18) sau din alte surse
antropogene:
Sursele naturale eliberează aprox. de zece ori mai mult CO în atmosferă comparativ cu sursele
antropogene. Principala sursă naturală este gazul metan eliberat în timpul descompunerii
anaerobe a materialelor de origine vegetală.
CO este un gaz toxic datorită proprietăţii sale de a reacţiona rapid cu oxihemoglobina
formând carboxihemoglobină:
Hb are o afinitate față de CO de 200 ori mai mare comparativ cu cea față de O2. Drept urmare, o
parte din hemoglobină este blocată și nu mai poate fixa - O2 scade în sânge, situaţie care
determină diminuarea oxigenării celulelor şi ţesuturilor. Reacţia este reversibilă,
descompunerea carboxihemoglobinei fiind dependentă de cantitatea de oxigen din aerul
inspirat.
CO are şi toxicitate celulară, inferioară faţă de cea datorată reacţiei cu hemoglobina, deoarece
prezenţa sa blochează hemul unor hemoproteine (mioglobina, citocromul c, citocromul a3,
citocromul P450, catalazele, peroxidazele etc.).
Dioxidul de sulf (anhidrida sulfuroasă SO2) este un produs rezultat din arderea combustibililor
cu un conţinut mare de sulf, din erupţiile vulcanice sau din H2S rezultat prin descompunerea
anaerobă a materialelor organice cu sulf:
Dintre aceştia în principal oxidul şi dioxidul de azot sunt toxici. În condiții atmosferice normale N şi O,
componenţi principali ai aerului nu reacţionează unul cu celălalt. La temperaturile mari ce apar în
motoarele cu ardere internă şi în furnale, cele 2 gaze se combină pentru a forma oxidul de N după
reacţia:
N2 + O2 -> 2 NO
.
Oxidul de azot este produs de combustie şi reprezintă principalul component al gazelor eliberate din
procesele industriale.
Este un gaz incolor care se oxidează uşor în prezenţa O2 atmosferic la NO2 şi participă la formarea ozonului
la nivelul solului.
Dioxidul de azot, cel mai toxic constituent al gazelor industriale, este în echilibru cu dimerul său
tetraoxidul de azot (N2O4) şi are culoare brun-roşcată fiind mai greu decât aerul. Acest oxid este îndepărtat
din atmosferă ca acid azotic şi azotaţi:
NO un gaz incolor iar NO2 are culoare brun-roşcată şi este mai greu decât aerul. NO2
este cel mai toxic constituent al gazelor industriale, provocând iritaţia ochilor şi
inflamaţia ţesutului pulmonar. Chiar și în zonele intens poluate, concentraţia de NO2
rar atinge nivele care să producă aceste efecte.
Anumite particule care se găsesc în atmosferă, în special cele cu diametrul mai mic de 1μ creează probleme
serioase de sănătate.
Particulele ale căror dimensiuni sunt cuprinse între 1nm şi 1 μm formează aerosoli - sistem dispers
heterogen în care mediul de dispersie este aerul sau un gaz oarecare iar faza dispersă o substanţă lichidă
sau solidă. În primul caz aerosolii se numesc aeroemulsii (ceţuri) iar în al doilea aerosuspensii (fumuri).
Aerosolii pot fi:
Vaporii de apă conţinuţi în atmosferă reprezintă umiditatea. Umiditate relativă - conţinutul de apă al
aerului raportat la nivelul maxim de apă ce poate fi reţinută în aer. Nivelul maxim de apă ce poate fi
reţinută în atmosferă este determinat de temperatură şi creşte odată cu creşterea acesteia.
Particulele din atmosferă sunt esenţiale drept nuclee de condensare la formarea ploii.