ALBĂ CA ZĂBAVA ŞI CEI ŞAPTE PITICI

NEGURĂ : La naiba! Aşa ceva nu se mai poate!

PROSTILĂ: Nu se mai poate pentru că nu-i posibil.
TIC-TAC: Nu mai merge deloc. S-a oprit. Merge înapoi.
TOŢI: M-am săturat!
SFIOSUL: Ne-am săturat!
SARMALĂ: Nu tu masă...
UITUCILĂ: Nu tu casă... Ce casă?
SOMNOROSUL: Nu odihnă...
NEGURĂ: Naiba, naibii, naibilor! Eu când vă spun!...
SFIOSUL: „Naiba, naibii, naibilor! Eu când vă spun!” Problema e, ce rămâne de
făcut?
UITUCILĂ: Eu am fost de acord
SFIOSUL: Ai fost de acord cu ce?
UITUCILĂ: Am uitat cu ce, da’ ştiu că am fost de acord.
TIC-TAC: Şi eu am fost de acord...
SARMALĂ: ... am fost de acord că nu se mai poate...
TIC-TAC: ... că aşa nu mai merge...
SOMNOROSUL: ... că aşa nu mai merge deloc.
PROSTILĂ: Eu m-am gândit.
NEGURĂ: Cine s-a găsit să gândească!
PROSTILĂ: Eu am găsit.
SARMALĂ: Cine s-a gândit să găsească!
SFIOSUL: Eu am facut.
TOŢI: Ce-ai facut?
SFIOSUL: Am dat un anunţ la ziar. La „Zvonul Pădureţ”.
SOMNOROSUL: Că ce?
SFIOSUL: Aşa cum am vorbit noi data trecută. Să aibă cineva grijă de noi.
SARMALĂ: Să ne facă de mâncare? Să ne facă sarmale?
UITUCILĂ: Să ne facă curat?
PROSTILĂ: Să ne spele rufele?
TIC-TAC: Să ne spele vasele?
NEGURĂ: La naiba! Nu se poate!
TIC-TAC: Nu merge.
SFIOSUL: De ce nu se poate?
PROSTILĂ: Cine o să vină să slugărească la atâta lume?
SFIOSUL: N-am dat anunţul cu „amar de lume”.
UITUCILĂ: Dar cum ai scris?
SFIOSUL: „Domn singur, bine situat, Poiana Veveriţei nr.1, angajează persoană
respectabilă, indiferent vârstă, pentru menaj, servicii. Salariu avantajos –
negociabil.”
SARMALĂ: Şi când o să vadă câţi suntem?
UITUCILĂ: Fraaaţilor! Staţi!
SARMALĂ: Ce e?
PROSTILĂ: Ce s-a întâmplat?
UITUCILĂ: Vineeee!
SOMNOROSUL: Cineee?
TIC-TAC: Cine vine?
UITUCILĂ: Vine o haşchimodie mică! Vine şnur la noi! Să nu fie aia cu anunţul.
NEGURĂ: Ce naiba facem?
SFIOSUL: Ce ne facem?
UITUCILĂ: Ne ascundem.
SOMNOROSUL: Şi cine-i deschide?
TIC-TAC: Cine-o primeşte?
PROSTILĂ: Cu cine vorbeşte?
TOŢI: Cu Sfiosul!
SFIOSUL: Hai, ascundeţi-vă. ( La uşă.) Imediat. Imediat!
ALBĂ: Deschide odată! Aici e Poiana Veveriţei nr.1?
SFIOSUL: Aici.
ALBĂ: Am venit pentru anunţul din ziar.
SFIOSUL: Noi.. sunt. Eu... suntem.
ALBĂ: Vai ce căsuţă frumoasă!
SFIOSUL: Nu-i aşa!
ALBĂ: Şi ce murdărie!
SFIOSUL: Nu-i aşa?
ALBĂ: Şi ce aer închis!..
SFIOSUL: Nu-i chiar aşa! E închis că aer tare şi e închis la culoare, dar aerul din
pădurea noastră miroase a izmă...
ALBĂ: Şi a cizmă!
SFIOSUL: Aerul din poiană miroase a soare, a vânt care respiră...
ALBĂ: ... a om care transpiră!
SFIOSUL: La noi sunt doar esenţe parfumate.
ALBĂ: Câte unele ar mai trebui spălate. Eşti singur? Ce faci?
SFIOSUL: Aşa mă roşesc eu. Că sunt timid. Sunt ruşinos. Mă chiamă Sfiosul.
ALBĂ: Dar nu eşti singur.
SFIOSUL: Ba da. Singur-singurel. ( Pauză) Paturile sunt ca să mă odihnesc mai
bine, scaunele, ca să mănânc mai bine...
ALBĂ: De ce ai ochii roşii?
SFIOSUL: De la sudură.
ALBĂ: Dar cu ăsta ce e? Ce caută aici?
SFIOSUL: Nu ştiu! Eu sunt un domn singur...
SARMALĂ: Şi eu locuiesc aicea... Cu domnul...
ALBĂ: Iote-te: în ziar scrie: domn singur...
SARMALĂ: Şi eu sunt un domn singur. Dânsul e singur... eu sunt singur...
amandoi suntem doi domni singuri...
ALBĂ: Ăsta nu e lucru curat. ( Pauză) Dar ce e cu fotoliul ăsta? E cumva
fermecat?
PROSTILĂ: Sunt fermecat! M-ai fermecat!
ALBĂ: Tu cine mai eşti?
PROSTILĂ: Sunt tâmp. Stau pe dâmb, tălâmb.
ALBĂ: Tâmp?
PROSTILĂ: Sunt prost. Sunt prost că n-am glagore, mi s-a rupt cuiul la motore.
ALBĂ: Ia vino-ncoa să stăm de vorbă.
PROSTILĂ: Cu mine nu poţi sta de vorbă.
ALBĂ: Cum aşa?
PROSTILĂ: Sunt prost ca noaptea, da’ ştii? Dau în gropi, nu alta. Mai sunt pe
lume şi alţi proşti, dar cu mine e ceva de speriat. Fac prostii, vorbesc prostii, mă ţin
numai de prostii. Întreabă-i pe ei. Cu mine nu-i nimic de făcut! Vorba lor!
ALBĂ: Sărăcuţul de tine! Şi te doare?
PROSTILĂ: Nu, nu doare. Când şi când da, dar nu cine ştie ce! Iau un paramotocel
ALBĂ: Paracetamol.
PROSTILĂ: Iau un paracematol şi-mi trece...
ALBĂ: Şi tu eşti un domn singur?
PROSTILĂ: Nu-s singur. Noi, proştii, nu suntem niciodată singuri. Noi suntem
mulţi.
UITUCILĂ: Sănătos! ( Pauză) Chef!
ALBĂ: Să-mi fie de bine. Mulţumesc. ( Pauză) Ia ieşi dragule de sub pat. Ce cauţi
tu acolo?
UITUCILĂ: Mi-a căzut din mână un ban... şi s-a rostogolit... şi a căzut sub pat... şi
am intrat sub pat.
ALBĂ: De ce?
UITUCILĂ: De ce, ce?
ALBĂ: Şi ce căutai sub pat?
UITUCILĂ: Banul.
ALBĂ: Şi l-ai gasit?
UITUCILĂ: Nu.
ALBĂ: Cum aşa?
UITUCILĂ: Pentru c-am uitat de ce m-am băgat.
ALBĂ: Şi de ce n-ai ieşit de acolo?
UITUCILĂ: Pentru c-am uitat?
SFIOSUL: Ăsta e uituc rău!
SARMALĂ: Uită să mănânce...
PROSTILĂ: Uită să bea apă...
ALBĂ: Şi tu eşti singur?
UITUCILĂ: Sunt singur pe lume şi trist... că pe mine mă uită toată lumea... mă uită
părinţii.. mă uită fraţii...
ALBĂ: Eşti supărat! ( Pauză) Dar el? Cine-i el?
NEGURĂ: Eu nu sunt el, eu sunt rastel, port tigăiţe, sticle, cratiţi, oale, pentru
mâncare, borşuri şi sarmale.
ALBĂ: Şi tu eşti singur?
NEGURĂ: Singur, singurel. C-aşa e viaţa atunci când eşti rastel.
ALBĂ: Dar văd că aici e lume, nu glumă! Mai sunteţi mulţi? Ia ieşiţi afară! (
Pauză) Cum te cheamă pe tine?
TIC-TAC: - dă să răspundă.
SARMALĂ: Tic-tac.
PROSTILĂ: Timp.
NEGURĂ: Ora exactă.
UITUCILĂ: Ceasornicul.
TIC-TAC: La al cincilea semnal va fi ora.. sprezece minute şi 25 de secunde.
ALBĂ: Şi pe tine?
SOMNOROSUL: Somnorosul. Am adormit. Văd că se poate trage un pui de somn
bun şi pe pat şi sub pat.
ALBĂ: Dar câţi sunteţi voi aici? 1, 2, 3, 4...
TOŢI: Nu ne număra! Număratul poartă ghinion!
ALBĂ: Vreau să ştiu câţi sunteţi.
TOŢI: Noi suntem cei 7 pitici.
ALBĂ: Ce sunteţi voi?
TOŢI: Pitici.
ALBĂ: Pitici?
TOŢI: Pitici.
SFIOSUL: Noi nu suntem de pe aici.
NEGURĂ: Dar suntem pitici- pitici.
SOMNOROSUL: Avem faimă. Avem renume.
UITUCILĂ: Cei mai tari pitici din lume.
TOŢI: Un, doi, trei, cinci
Patru, şase, şapte, doi
Cinci, trei, unu, patru
 Şapte mari pitici de soi.
ALBĂ: Pitici! Şi ce vreţi voi de la mine, mărunţeilor?
NEGURĂ: Mai întâi şi întâi de toate spune-ne cine eşti?
ALBĂ: Eu sunt fată de împărat. Mama mea a murit când eram mică. Tata şi-a luat
de atunci o împărăteasă nouă. Şi uite aşa m-am trezit cu o mama vitregă rea şi
afurisită.
SARMALĂ: Înseamnă că tu eşti...
TOŢI: Albă ca Zăpada!
ALBĂ: Nu, nu! Pe mine mă cheamă Albă ca Zăbava.
PROSTILĂ: De ce?
ALBĂ: Iote-aşa! Pentru că întârziam mereu la şcoală.
TOŢI: Şi?
ALBĂ: Şi mama mea vitregă a început să mă persecute.
TOŢI: Nţ, nţ, nţ!
ALBĂ: Asta nu ar fi nimic. Vedeşi voi. Împărăţia lui tata e foarte mare şi bogată,
asta îl face pe tata un om foarte mare şi bogat. La noi la curte, sau, în curte, eram
tratată ca o prinţesă, pe când mama vitregă mă tratează ca pe o servitoare, ca pe o
cersetoare, ca pe o cenuşăreasă.
TOŢI: Vai!
ALBĂ: Dar nu s-a mulţumit doar cu atât. Şi-a pus în gând să mă omoare. Doar ştiţi
povestea
TOŢI: ?!?!?!?!
ALBĂ: ... cu vânătorul... cu milă... cu puiul de mistreţ...
MAMA VITREGĂ: Nu mi-am putut imagina niciodata că aş fi putut auzi
asemenea miciuni de mâna a doua, până şi gumele pe care le lipesc eu de scaune
sunt mai rafinate. Tineretul din ziua de azi nu mai este deloc raţional! Ah şi pe
lângă asta, nu numai că nu cunosc niciun vânător, dar nici nu îi permit eleganţei
mele să se încadreze într-o astfel de societate. Sunt o împărăteasă, ce mama naibii!
Locul meu e în rândul duceselor, conteselor, marchizelor, baroanelor, nu printre
vânători din aceştia de nimic!

Cum ar fi fost să...

Vreţi s-o stiţi pe aia bună ţi dreaptă? Fata mea scumpă, pe care o iubesc nespus, a
fugit de acasă! Da! A început uşor, întâi cu gumele de mestecat, după aceea cu
cafelele, acum e cu discotecile, nemernica! Nu-i dau eu tot ce îi trebuie? N-o ajut
eu cu tot ce pot? Nu are în casa mea ce mânca şi ce îmbrăca? Asta-i chiar
paradoxal! Ah! Sigur, e elevă şi ca elevă trebuie să aiba o îmbrăcăminte adecvată,
nu hanţele, cerceii si mărgelele pe care le are ea, nu a ştiut să profite şi să
împrumute sau să încerce să împrumute puţin din perfecţiunea mamei ei...

Are numai fumuri in cap fetişoara asta, îşi face unghiile, îşi unge buzele alea
ţuguiate cu luciu, nu are deloc stil şi candoare. Cum aş putea să-i permit aşa ceva?
Nu spun să nu fie cochetă sau să nu aibă un stil propriu, dar ea se apropie cu succes
de piţipoancele fără gust, eh, nu că ar exista piţipoance cu gust...

Ar trebui să se uite la femeia îngrijita de langa ea, care are numai mătăsuri de înaltă
calitate şi cu un suflet mare! Nu toată lumea poate fi aşa de cizelată ca mine!
Numai fete care se maimuţăresc văd peste tot, niciuna finuţă şi stilată... Generaţia
lui peşte! Când le văd pe zăpăcitele astea cum se prostesc, mă apucă sila! Dar ştiţi
cum zic? Sila! Eu măcar am grijă de mine, sunt prima peste tot, în toate topurile
am cea mai buna prestanţă! Nu credeţi? (scoate oglinda din geanta)

Oglindă, oglinijoara mea

Spune-mi mie dumneata
Nu sunt eu cea mai frumoasă?
O împărăteasă aleasă?
OGLINDA: O, mărite-mpărăteasă
Ca paharu-eşti de frumoasă
Ca paharul de creştar
Numai că mai e un „dar”
Cea mai brava şi mai brava
Este Albă ca Zăbava.
MAMA VITREGĂ: Am să sparg dracului oglinda asta!
OGLINDA: Nu te sfătuiesc!
MAMA VITREGĂ: Cât timp trăieşte Albă ca Zăbava, nu pot să am o clipă de
linişte. ( Pauză) A plecat cam dezbrăcăţică de acasă. Ca mamă bună şi iubitoare, ia
să-i las eu ceva de-mbrăcat. Am să-i las cingătoarea asta.
ALBĂ: Acestea fiind spuse, să trecem la anunţul din ziar. Ce vreţi voi de la mine?
NEGURĂ: Nimica.
TIC-TAC: Mai nimica...
SARMALĂ: O nimica toată.
ALBĂ: Vasăzică...
SFIOSUL: Ar fi totuşi.. unele...
NEGURĂ: Mărunţişuri
TIC-TAC: Ceva, ştii, nu prea...
UITUCILĂ: Nu prea şi nici chiar...
SOMNOROSUL: Ştii că în zadar...
NEGURĂ: Noi muncim pe rupte
Şi pe întrecute
Haina se răreşte
Nimeni n-o cârpeşte
Capătă acreală
Nimeni nu o spală.
TIC-TAC: Ciorapii se găuresc
SOMNOROSUL: Pantalonii se boţesc
SARMALĂ: Vasele se slinoşesc
UITUCILĂ: Praful peste tot se-aşează
SFIOSUL: Şi pudrează, şi pudrează...
PROSTILĂ: Buruienile năpădesc,
Florile le-năbuşesc
ALBĂ: Asta-i tot?
TOŢI: Tot.
ALBĂ: Vreo câţiva copii de crescut n-aveţi?
SOMNOROSUL: Nu prea
PRINŢUL: Eu sunt Prinţul. Da, da, da! Ce vă miraţi aşa? N-aţi mai văzut prinţi?
Dacă mă înţep curge sânge albastru. Ca cerneala. Ahh. De ce sunt îmbrăcat aşa?
Pentru că încă nu mi-am pus costumul de gală. De fapt, eu trebuie să apar abia în
final, ca să vă fac o surpriză. Ce surpriză? Nu pot să vă spun. Dacă e surpriză... Nu,
nu, nu insistaţi... Bine îmi calc pe inimă şi vă spun. Aproape de sfârşit... mama
vitregă... mărul otrăvit. Toată lumea crede că Albă ca Zăbava a murit. Piticii
plâng, florile plâng, pădurea plânge,păsărelele plâng. Spectatorii sunt tristi. Ba unii
dintre ei scot batistele şi smiorcăie. E o scenă foarte dureroasă. Când deodată apare
Prinţul, adică eu, călare pe un cal alb. Calul rămâne afară. O vede pe Albă ca
Zăbava, adică o văd cum stă întinsă în sicriul ei de cleştar, frumoasăăăăă,
frumoasă. Şi atunci Prinţul se apropie de Albă ca Zăbava, o priveşte o dată, o
priveşte de două ori şi... şi... o sărută. Bucăţica de măr otrăvit îi sare din gât, Albă
ca Zăbava învie şi atunci Prinţul o ia de mână şi pleacă la mămica şi la tăticul lui,
primeşte binecuvântarea părintească şi face o nuntă ca-n poveşti şi-am încălecat
pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa.
NEGURĂ: I s-a făcut rău!
SFIOSUL: Ce palidă e!
SOMNOROSUL: Albă ca Zăbava, trezeşte-te!
SARMALĂ: Aduceţi o cană cu apă!
PRINŢUL: Ce s-a întâmplat?
TIC-TAC: Tu cine mai eşti?
PRINŢUL: Eu sunt Prinţul din această poveste...
TIC-TAC: N-ai ce căuta în partea asta a piesei. Tu apari abia la sfârşit.
SARMALĂ: Ieşi afară din casa noastră!
PRINŢUL: Voi nu vedeţi că Albă ca Zăbava a fost otrăvită?
ALBĂ: Ce somn lung am avut!
PRINŢUL: Dormeai tu mult şi bine dacă nu veneam eu să te salvez.
ALBĂ: Dar tu cine eşti?
PROSTILĂ: El este... nu este nimeni pentru că n-a apărut incă. Când o să apară, o
să fie.
PRINŢUL: Să văd eu cum o să vă descurcaţi mai departe. Voi, ăăă, nici nu ştiţi să
faceţi teatru!
ALBĂ: Prichindeilor! E departe mina voastră?
NEGURĂ: Ici-şa!
PROSTILĂ: Acolo!
SARMALĂ: Acolo!
ALBĂ: La ce oră vă treziţi voi?
TOŢI: Când ne spune Tic-Tac.
ALBĂ: Începând de mâine le vei spune tic-tac cu o oră mai devreme.
SOMNOROSUL: Să mă scol când e somnul mai dulce?
SARMALĂ: De ce trebuie să ne sculăm?
ALBĂ: Ca să facem gimnastică.
TOŢI: Gimnastică?
ALBĂ: Voi nu vedeţi cum vă mişcaţi? Voi nu vedeţi cum respiraţi? Facem
gimnastică de înviorare ca să ajungeţi pitici mari, frumoşi şi sănatoşi. Şi apoi, ne
vom ocupa de gospodărie.
SARMALĂ: Gospodărie?
UITUCILĂ: Parcă era vorba...
NEGURĂ: Noi?
ALBĂ: Da’ cine? Eu singurică? Nu v-ar fi ruşine obrazului... Apoi să nu mă
supăraţi că întorc foaia. Tu, ai să tai lemne şi ai să le aduci în casă, tu ai sa aprinzi
focul şi ai să întreţii focul, tu ai să aduci apă, tu ai să dai cu mătura, tu ai să ştergi
cu cârpa, tu ai să speli cratiţele şi oalele, tu ai să scuturi ţoalele, tu ai să strângi
zarzavatul, tu ai să tai carnea, tu ai să culegi ciuperci şi fructe. S-a înţeles?
TOŢI: Yes, madam!
ALBĂ: E limpede?
6 PITICI: E limpede.
NEGURĂ: Nu e limpede.
ALBĂ: Poftim?
NEGURĂ: E limpede.
TIC-TAC: Tic-tac, tic-tac
Sunt timpul TIC
Sunt timpul TAC
Tic-tac, tic-tac.
ALBĂ: Ce-a fost asta?
NEGURĂ: Stingerea.
ALBĂ: Atunci, haideţi la culcare! Stingeţi felinarele!
TIC-TAC: Asta e poezia cu care dau eu admitere de şapte ani la teatru!

ALBĂ: Gata! Alinierea!

PITICI: Un, doi, trei, cinci
Patru, şase, şapte, doi
Cinci, trei, unu, patru
Şapte mari pitici de soi
ALBĂ: Ia să facem noi pe dată
O mâncare minunată
Ce mâncare? Ce mâncare?
Punem semnul de-ntrebare.
Pare c-am găsit,
Lucrul cel mai potrivit.
Pui un morcov şi-un cartof
Şi un cui de la pantof
Tai mărunt- mărunt o ceapă
Trei sprâncene şi o pleoapă
Şi la primul clocot mare
 Adaugi puţintică sare.
Pătrunjel, mărar şi hrean
Două linguri de catran
Şi când clocoteşte tare
Adaugi puţintică sare.
Jumătate de halva
Patru grame de fidea
Zeamă rece de pietroi
Un câţel de usturoi.
Iar când clocoteşte tare
Mai adaugi nişte sare.
Ce faci?
NEGURĂ: Nimic.
ALBĂ: Ce cauţi?
NEGURĂ: Caut! Naiba, naiba naibilor! Caut lămpaşul. Am uitat să-mi iau
lămpaşul!
ALBĂ: Uite. Era aici!
NEGURĂ: Dă-l încoace.
ALBĂ: Ia spune-mi de ce eşti mereu furios şi încruntat?
NEGURĂ: Pentru că!
ALBĂ: Pentru că?
NEGURĂ: Pentru că! Pentru că e soare, pentru că e vânt. Pentru că ce-mi place,
nu-mi place şi mă-nebunesc după ce nu pot să sufăr.
ALBĂ: Toată ziua îţi tună şi îţi fulgeră!
NEGURĂ: Nu-i adevărat! Mie îmi gringină şi îmi lapoviţă. Şi dacă vrei să ştii îmi
zguduie şi îmi bubuie. Şi dacă mai vrei să afli şi să iei la cunoştintă şi să fii
informată, ţi-am adus crenguţa asta.
ALBĂ: Vai ce frumoasă e!
NEGURĂ: Numai eu ştiu să o găsesc în pădure!
ALBĂ: Ah! Are spini!
NEGURĂ: Cred şi eu că are spini!
ALBĂ: E răutăcioasă!
NEGURĂ: Pentru că e frumoasă.
ALBĂ: Frumoasă şi răutăcioasă? Frumoasă şi rea? Nu înţeleg.
NEGURĂ: Nu înţeleg de ce nu înţelegi. Un lucru poate fi şi una şi alta. Un om
poate să fie şi unul şi altul. Cum altfel să se închege lucrurile? Cum altfel să se
închege oamenii? Lucrurile bune se încheagă cu lucrurile rele şi invers!
ALBĂ: Nu e bine să fie aşa!
NEGURĂ: Numai aşa e bine. Ce naiba am făcut cu lămpaşul pe care mi l-ai dat?
Unde naiba naibilor l-am pus?
ALBĂ: Ia de aici, Negurici! ( Pauză) Mulţumesc! ( Pauză) Unde am rămas? Ce-i
cu tine la ora asta?
SFIOSUL: Am.. n-am... adică... şi-am venit să-l iau... că-mi trebuie.
ALBĂ: Ce-i asta?
SFIOSUL: Un cristal de stâncă. Cu ape multe...
ALBĂ: Unde-i apa? Nu văd nici o apă...
SFIOSUL: Feţele lui sunt apele lui.
ALBĂ: Cât de tare străluceşte!...
SFIOSUL: I-al. E al tău!
ALBĂ: Mi-l dai mie?
SFIOSUL: Da, pentru că se potriveşte cu părul tău, cu chipul tău imbujorat, cu
ochii tăi albaştri, cu degetele tale fine, cum zâmbetul tău... Ar putea face parte
dintr-o diademă, l-am putea tăia în două să-ţi facem nişte cercei şi ar putea fi
centrul unui pandantiv... Nu-i aşa că e frumos?
ALBĂ: E uluitor de frumos! Dar n-am cu ce să-l plătesc.
SFIOSUL: Nu trebuie să-l plăteşti. Ţi-l dau aşa... pentru că...
ALBĂ: Dar ce faci?
SFIOSUL: Ştii, Albă ca Zăbava, eu sunt Sfiosul, ruşinosul şi mă înroşesc de
timiditate.
ALBĂ: Poftim cristalul.. N-am ce să-ţi dau pe el.
SFIOSUL: Ai putea să-mi dai un... dans.
SARMALĂ: Râdeţi, glumiţi, dar la Sarmală nu vă gândiţi!
ALBĂ: Fragi, zmeură, afine.
SARMALĂ: Cunosc eu un loc unde se găsesc fragi târzii, zmeure nurlii şi afine
timpurii. Una mie, una ţie, şi una sfiosului Ilie.
SFIOSUL: Pe mine nu mă cheamă Ilie.
SARMALĂ: Ştiu Sfiosule. Pe tine te cheamă Dansailie. Ce crezi tu, casa noastra e
cămin cultural? Casa noastră e discotecă?
ALBĂ: Dar tu ce te bagi unde nu-ţi fierbe oală, dacă nu ştii să dansezi.
SARMALĂ: Eu ştiu să mănânc!
ALBĂ: Iote-te la el... Şi tu cum îi faci curte unei fete?
SARMALĂ: O invit la o prajitură.
ALBĂ: Asta-i tot?
SARMALĂ: Dacă vrea, îi mai dau o prăjitură.
ALBĂ: Şi?
SARMALĂ: Şi încă o îngheţată..
ALBĂ: Şi cu o prăjitură şi o îngheţată vrei tu să cucereşti inima unei fete?
SARMALĂ: Îi şi vorbesc. Din inimă.
ALBĂ: Şi ce-i spui?
SARMALĂ: Îi spun aşa: Albă ca Zăbava, de când te-am văzut pentru prima dată şi
pentru întâiaşi oară mi-a crescut pofta de mâncare. Eşti ca o tartă cu ciocolată,
decorată şi cu tranfafiri moţată. Ochii tăi aunt alunecoşi ca frişca, gura ta dulce ca
mierea, obrazul tău e ca un cozonac, părul tău e parfumat ca o cremă de vanilie iar
când sunt în preajma ta mă simt ca o sarmală care înoată în smântână.
ALBĂ: Şi asta o spui din inimă?
SALMALĂ: Din inimă.
ALBĂ: Ciocolată, frişcă, miere, cozonac, sarmale cu smântână... eu cred că din
burtă.
SARMALĂ: La mine, inima-i în burtă.
MAMA: Dau haine noi pe haine vechi! Dau haine noi pe haine vechi.
ALBĂ: Sarmală, ia vezi tu cine-i afară!
MAMA: Ai, ai, ai, păcatele mele! Ai, ai, ai, încheieturile mele! Bună dimineaţa,
fetiţo! Da’ eşti singurică pe aici?
ALBĂ: Singură, tuşică! Bărbaţii sunt plecaţi la muncă!
MAMA: Vai de zilele şi bătrâneţile mele. Că nu mă mai strânge Dumnezeu de pe
pământ! A uitat moartea de mine şi mi-e tare greu!
ALBĂ: Dar ce ai în sacul acela mare?
MAMA: Marfă, fetiţo!
ALBĂ: Şi ce fel de marfă ai de vânzare?
MAMA: Haine. Haine noi.
ALBĂ: Şi cât costă?
MAMA: Nu le dau pe bani. Le schimb pe haine vechi. Dau o haină nouă pentru
una veche.
ALBĂ: Dar cum aşa, tuşică?
MAMA: În ţara de unde vin eu nu se poartă haine noi. Noi numai le facem. Le
facem şi le schimbăm. Le schimbăm pe haine vechi. Hainele vechi sunt mai
îndemânoase pentru noi.
ALBĂ: Ce lucruri ciudate îmi spui, tuşică! Şi dacă îţi dau haine vechi, spui că îmi
dai haine noi?
MAMA: Bine-nţeles.
ALBĂ: Am în casă o groază de bulendre.
MAMA: Da-le-ncoace să ţi le schimbe baba.
Oglindă, oglinijoara mea
Spune-mi mie dumneata
Nu sunt eu cea mai frumoasă?
O împărăteasă aleasă?
OGLINDA: O, mărite-mpărăteasă
Ca paharu-eşti de frumoasă
 Ca paharul de creştar
Numai că mai e un „dar”
Cea mai brava şi mai brava
Este Albă ca Zăbava.
MAMA: Lasă să vedem noi acum cine e mai frumoasă. Am eu ac de cojocul tău,
fetico! Nu sunt eu o femeie rea, dar ce să fac? Nu-mi place să fiu a doua.
Totdeauna am fost prima. La concursul de vrăjitorie, la concursul de „vrute şi
nevrute”, la concursul de frumuseţe, până când păcătoasa asta a crescut mai
mărişoară, tot prima eram... eu aşa ceva nu pot să suport. Nu ştiu dacă mă
înţelegeţi.
Am aici trusa de magie, farmece şi blesteme. Iată ochelarii care orbesc, clopoţeii
care surzesc, mâncarea care te flămânzeşte. Focul care te-ngheaţă, apa care te-
neacă. Mărul care stă în gât.
PRINŢUL: Am auzit ceva de un măr. Aha, tu erai, cotoroanţo!
MAMA: Ajutor! Ajutor! Mă omoară!
ALBĂ: Ce faci?
PRINŢUL: Te scap de vrăjitoarea asta rea.
ALBĂ: Şi tu cine mai eşti?
PRINŢUL: Eu sunt Prinţul.
NEGURĂ: Ce naiba naibii naibilor s-a întâmplat aici?
PRINŢUL: Am omorât-o pe vrajitoarea asta rea de mama vitregă ce e ea!
PROSTILĂ: Măi, dar tu eşti mai prost decât mine. Vrăjitoarea trebuie pedepsită,
toată lumea ştie asta.
TIC-TAC: Da, dar nu acum. Încă nu era timpul.
PRINŢUL: Eram aici în culise şi am auzit că are un măr care stă în gât şi atunci
mi-am ieşit din minţi şi am intrat să o salvez pe Albă ca Zăbava.
ALBĂ: Ai venit să mă salvezi?
ALBĂ 2: A venit un Prinţ să mă salveze?
ALBĂ 3: Ohh, prinţule! M-ai salvat! Sărută-mă!
NEGURĂ: Acum descurcăte cu 3 Albe ca Zăbave, dacă tot ai terminat povestea
mai repede.
PITICII: Şi au trăit... fugărindu-se pâna la adânci bătrâneţi! Şi-am încălecat pe-o şa
şi v-am spus povestea-aşa.

Sfârşit!