Sunteți pe pagina 1din 36

CONSTANTIN IONESCU

NOŢIUNI

de

DIMAMICA CONSTRUCŢIILOR ŞI INGINERIE SEISMICĂ

pentru examenul de

DIPLOMĂ – 2007

Iaşi 2007

1

Cuprins

CUPRINS

Partea întâi. DINAMICA CONSTRUCŢIILOR

1.

Introducere

2.

Acţiuni. Sistem. Răspuns

3.

Aspecte fundamentale în Dinamica structurilor

5.

Coordonate dinamice

6.

Sistem dinamic (vibrant)

7.

Sisteme vibrante cu 1 GLD

7.1.

Vibraţiile forţate neamortizate

7.2.

Etape de calcul pentru trasarea diagramelor de eforturi

maxime şi minime în cazul vibraţiilor forţate

8. Sisteme vibrante cu n GLD

8.1. Vibraţii libere. Metoda forţelor de inerţie sau metoda matricei

de flexibilitate

8.2. Proprietatea de ortogonalitate a formelor proprii de vibraţie

8.3. Analiza modală a răspunsului dinamic al sistemelor cu nGLD

8.3.1. Analiza răspunsului 8.3.2. Etape de calcul în analiza modală a răspunsului dinamic al sistemelor cu n GL

8.4. Metoda matricei de rigiditate

8.4.1. Aspecte teoretice

8.4.2. Ordinea de calcul

8.5. Metoda matricei de flexibilitate

8.5.1. Aspecte teoretice

8.5.2. Etape de calcul

Partea a II-a. INGINERIE SEISMICĂ

1. Introducere

2. Noţiuni de seismologie

2.1. Expansiunea fundurilor oceanice

2.2. Conceptul tectonicii plăcilor

2.3. Cutremure de pământ

2.4. Scări de intensitate seismică

3. Noţiuni de inginerie seismică

3.1. Răspunsul seismic al structurilor

3.2. Spectre seismice de răspuns

NOŢIUNI de DIMAMICA CONSTRUCŢIILOR ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ - 2005

2

3.4. Răspunsul seismic normat 3.5. Comportarea pământului la cutremure 3.5.1.Modificări de relief

3.5.2. Alunecări de teren

3.5.3. Fracturi şi fisuri

3.5.4. Tasarea terenului

3.5.5. Lichefierea pământurilor nisipoase

3.6. Comportarea la cutremure a podurilor

3.6.1. Avarii la nivelul infrastructurilor

3.6.2. Avarii la nivelul cuzineţilor

3.6.3. Avarierea aparatelor de reazem

3.6.4. Avarii la nivelul suprastructurii

Partea a III-a. ÎNTREBĂRI DE CONTROL

BIBLIOGRAFIE

PARTEA ÎNTÂI

DINAMICA CONSTRUCŢIILOR

1. Introducere

Dinamica construcţiilor este o ştiinţă ce face parte din Mecanica construcţiilor (alături de: Mecanica Teoretică, Rezistenţa Materialelor, Statica Construcţiilor, Teoria Elasticităţii etc.). Are ca obiect de studiu echilibrul dinamic al structurilor, exprimat prin metode specifice, pentru aflarea stării de efort şi deformaţie produsă de acţiuni.

Scrierea ecuaţiilor de echilibru se face aplicând principiul lucrului mecanic virtual, principiul lui D’Alembert, ecuaţiile lui Lagrange de speţa a II-a sau principiul lui Hamilton.

2. Acţiuni. Sistem. Răspuns

Abordarea sistemică a problemelor din Dinamica Structurilor presupune definirea sistemului vibrant, a acţiunilor şi a răspunsului.

Acţiunea reprezintă o cauză care produce în elementele şi subsistemele unei structuri de rezistenţă, a unei construcţii eforturi şi tensiuni, deplasări şi deformaţii, pulsaţii etc. Pentru calcul, acţiunea se reprezintă sub formă de forţe şi deplasări, caracterizate cantitativ prin parametric corespunzători.

Acţiunea dinamică reprezintă o cauză rapid variabilă în timp, ce se manifestă asupra unui sistem dinamic, generând eforturi inerţiale. Exemple de acţiuni dinamice: acţiuni produse de utilaje şi echipamente:

maşini unelte, motoare cu mecanism bielă – manivelă, prese şi maşini de forat, concasoare şi mori (din industria materialelor de construcţii); sarcini mobile: trafic, autovehicule, poduri rulante, vagoane de cale ferată etc.; acţiunea vântului; acţiunea seismică; explozii.

Sistem. Sistemul vibrant este constituit din structura propriu- zisă la care se ataşează mase distribuite (după o anumită lege) şi/sau mase concentrate.

Orice structură este capabilă, sub acţiunea unor cauze cu caracter dinamic (variabile în timp), să efectueze mişcări relative în jurul unei poziţii de echilibru. Acest fenomen se datorează faptului structura posedă proprietăţi inerţiale (mase concentrate şi distribuite) şi elastice (definite prin flexibilitate sau rigiditate).

Deoarece mişcarea unui asemenea sistem se repetă, în timp, după anumite legi de variaţie, tipul de comportament a sistemului se numeşte mişcare vibratorie sau vibraţie.

2

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

Răspuns. Răspunsul dinamic liber caracterizează mişcarea unui sistem vibrant în anumite condiţii iniţiale (deplasare sau viteză), după ce a încetat cauza care a produs mişcarea.

Răspunsul dinamic forţat caracterizează mişcarea unui sistem dinamic pe timpul istoric al aplicării acţiunii dinamice. Răspunsul dinamic se exprimă în mărimi cinematice fundamentale: deplasări, viteze şi acceleraţii sau derivate: energii, forţe generalizate, eforturi, tensiuni şi deformaţii.

Obiectul de studiu al Dinamicii structurilor îl constituie identificarea relaţiilor existente între acţiunile dinamice, parametrii de definire ai sistemului vibrant şi răspunsul dinamic.

3. Aspecte fundamentale în Dinamica structurilor

Cele trei probleme fundamentale ale Dinamicii structurilor sunt următoarele: analiza, sinteza şi identificarea.

înţelege

determinarea caracteristicilor de răspuns când se cunosc: acţiunea şi caracteristicile sistemului.

Sinteza. Sinteza unui sistem dinamic reprezentă modul cel mai complex de a trata problemele de dinamică. Se pune problema determinării caracteristicilor fizice ale sistemului cunoscând: acţiunea şi răspunsul.

Identificarea excitaţiei. Cunoscând caracteristicilor sistemului dinamic şi răspunsul acestuia, identificarea acţiunii este o problemă deosebit de importantă. Sistemul joacă rolul unui instrument de măsură.

Analiza.

Prin

analiză

unui

sistem

vibrant

se

4. Modelarea sistemelor

Structurile de rezistenţă ale construcţiilor sunt sisteme cu masă distribuită continuu după a anumită lege. Caracteristicile acestor sisteme pot defini un model fizic şi un model matematic.

Modelul fizic este compus din structura statică a structurii, obţinută prin reducerea elementelor de construcţie la axele sale, de exemplu: grinzi simplu rezemate, grinzi cu console, grinzi cu zăbrele, arce, cadre etc., la care se ataşează mase concentrate sau distribuite (după o anumită lege). Modelul astfel obţinut, poartă denumirea de sistem dinamic sau vibrant.

Modelul matematic este constituit din ecuaţiile de echilibru dinamic al modelului vibrant.

Orice sistem vibrant este capabil, sub acţiunea unor cauze cu caracter dinamic (variabil în timp), să efectueze mişcări relative în jurul unei poziţii de echilibru. Acest fenomen se datorează faptului că modelul

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

3

posedă caracteristici elastice şi inerţiale. Caracteristicile elastice sunt definite prin rigidităţi şi/sau flexibilităţi. Cele inerţiale sunt statuate prin mase concentrate sau/şi distribuite.

Mişcarea care se repetă, în timp, după o anumită lege se numeşte vibraţie sau mişcare vibratorie. Mişcarea vibratorie după o anumită perioadă de timp încetează, datorită caracteristicilor de amortizare ale sistemului dinamic.

5. Coordonate dinamice

Poziţia instantanee a unui sistem vibrant, în orice moment al mişcării, poate fi determinată printr-o infinitate de parametri independenţi sau coordonate dinamice, numite şi grade de libertate dinamică (notate, pe scurt, GLD).

Deplasările măsurate pe direcţia GLD reprezintă necunoscutele fundamentale ale Dinamicii structurilor.

6. Sistem dinamic (vibrant)

Prin sistem dinamic (model dinamic, sistem vibrant) se înţelege asocierea următoarelor caracteristici fundamentale:

a) inerţială (generată de mişcare);

b) disipativă (generată de capacitatea de amortizare);

c) elastică (datorată de proprietăţile de deformabilitate ale sistemului),

care nu se modifică pe toată durata mişcării.

Cel mai simplu sistem dinamic poate fi obţinut prin asamblarea unei mase cu un element elastic caracterizat prin flexibilitate, notată δ sau rigiditate, notată k, în anumite condiţii de fixare în plan sau spaţiu.

Masa. Masa a fost definită de Newton ca o noţiune care reflectă proprietăţile generale şi obiective de inerţie şi gravitaţie ale materiei. Masa se determină cu relaţia:

m = ρ V

[kg]

(2.1)

unde: ρ- reprezintă densitatea materialului, [kg m -3 ]; V – volumul materialului [m 3 ].

Masa se poate calcula şi cu relaţia:

m = ρ

G

γ

, [kg]

(2.2)

în care:

măsură:[N m -3 ]; G – greutatea corpului, unitatea de măsură: [N].

γ reprezintă greutatea specifică a materialului, unitatea de

4

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

Caracteristica disipativă. În cazul amortizării vâscoase, caracteristica disipativă se evidenţiază prin intermediul coeficientului de amortizare vâscoase, notat c. Se consideră forţa de amortizare proporţională cu viteza prin intermediul coeficientului de amortizare:

v

F a =

c

(2.3)

unde: F a reprezintă forţa de amortizare [N];

v

– viteza [ms -1 ];

c

– coeficientul de amortizare vâscoasă.

Caracteristica disipativă, c , se determină cu relaţia:

c =

F a

v

,

(2.4)

iar unitatea de măsura este [N m -1 s] sau [kg s -1 ].

Caracteristica elastică. Flexibilitatea, notată δ, se defineşte ca fiind deplasarea măsurată pe direcţia gradului de libertate dinamică a unui sistem vibrant, produsă de o forţă egală cu unitatea aplicată în dreptul masei şi pe direcţia GLD. Se calculează cu relaţia Mohr - Maxvwell:

δ = ∑

M (x)

M(x)

dx

EI

, [m N -1 ].

(2.5.)

k , reprezintă, în cazul unui sistem vibrant cu

1 GLD, forţa care acţionând în dreptul masei şi pe direcţia GLD, produce pe această direcţie, o deplasare egală cu unitatea.

Rigiditatea, notată

Rigiditatea este inversul flexibilităţii. Rezultă relaţia:

δ

k = 1 .

(2.6)

Apare evident că unitatea de măsură a rigidităţii este: [N m -1 ].

7. Sisteme vibrante cu 1GLD

7.1. Vibraţiile forţate neamortizate

Se consideră un sistem vibrant cu 1GLD acţionat de o forţă perturbatoare de tip armonic.

Forţele care îşi fac echilibru sunt:

a) forţa de inerţie

F

i

(t )

= −

&&

mx(t )

;

b) forţa elastică

(2.7)

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

5

F

e

(t )

=

kx(t )

;

c) forţa perturbatoare

F (t )

=

F sin θt

0

.

(2.8)

(2.9)

Conform principiului lui d’Alembert, ecuaţia de echilibru dinamic instantaneu va avea forma:

sau

F

e

(t )

&&

mx(t )

=

+

F (t )

i

kx(t )

+

=

F (t )

F sin θt

0

.

Soluţia generală a ecuaţiei (2.10) este:

x(t )

=

x

L

(t )

+

x

F

unde:

vibraţiilor libere, şi are forma:

(t )

x (t)

L

reprezintă

X

L

soluţia

ecuaţiei

=

C sin ωt

1

+

(t )

omogene

C cos ωt

2

;

(2.10)

(2.11)

(2.12)

corespunzătoare

(2.13)

x

F

(t)

- soluţia particulară, corespunde perturbaţiei armonice şi

reprezintă răspunsul forţat al sistemului, de forma:

X

F

(t )

=

M sin θt

+

N cos θt

(2.14)

Constantele

M şi N se determină din condiţia ca soluţia, relaţia

(2.14) să satisfacă ecuaţia mişcării (2.11), rezultă:

M =

F

0

m(ω

2

θ

2

)

şi

N = 0

Soluţia particulară devine

x

F

(t) =

F

0

m(ω

2

θ

2

)

sin θt

,

iar cea generală:

X

(t )

=

C sin ωt

1

+

C cos ωt

2

+

F

0

m(ω

2

θ

2

)

sin θt

Constantele

C şi C

1

1

se determină din condiţii iniţiale:

t =

0

x(

&

x(

0

0

) = x

) = v

0

0

,

(2.15)

(2.16)

(2.17)

(2.18)

(2.19)

6

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

rezultă:

C

1

=

v

0

θ

F

0

ω

ω

m(ω

2

2

θ )

C

2

= x

0

Soluţia generală ia forma:

X

(t ) = µF δ(sin θt

0

θ

ω

sin ωt )

(2.20)

(2.21)

(2.22)

unde µ poartă numele de coeficient dinamic sau factor de amplificare dinamică, se determină cu relaţia:

µ =

1

1

θ

2

ω

2

(2.23)

Obs. În cazul vibraţiilor amortizate, factorul de amplificare dinamică se calculează cu relaţia:

µ * =

1

2 2 θ θ 2 2 ( 1 − ) + 4 ν 2 2
2
2
θ
θ
2
2
(
1
)
+
4
ν
2
2
ω
ω

(2.24)

Luând în considerare faptul că vibraţiile proprii se amortizează rapid, relaţia (2.22) devine:

X

(t )

=

µF δ sin θt

0

(2.25)

7.2. Etape de calcul pentru trasarea diagramelor de eforturi maxime şi minime în cazul vibraţiilor forţate

In vederea trasării diagramelor de eforturi minime şi maxime, pentru modele dinamice ale unor structuri, se parcurg următoarele etape de calcul:

a) Se determină rigiditatea sistemului,

b) Se calculează pulsaţia proprie de vibraţie, ω , cu relaţia:

[

Nm

1

]

.

k

ω =

k

m

,

[

rads

1

]

.

c) Se determină factorul de amplificare dinamică, µ , aplicând

relaţia (2.23) sau (2.24), după cum luăm sau nu în considerare amortizarea, în procedura de calcul.

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

7

d) Se încarcă structura dată, sistemul dinamic, cu amplitudinea forţei de inerţie şi amplitudinea forţei perturbatoare.

Dacă forţa perturbatoare este aplicată în dreptul masei şi pe direcţia GLD, atunci cele două forţe se însumează formând aşa zisa forţă dinamică, notată F (t ) , deci:

d

sau

F

d

(t )

F

d

(t )

=

F (t )

i

+

=−

&&

mx(t )

F (t )

+

F

0

sin θt ,

(2.26)

iar utilizând relaţia (2.25), expresia (2.26.) devine:

ori

F d

(t )

=

F d

µδF θ

0

(t )

=

2 sin θt

+

µF sin θt

0

F

0

.

sin θt

(2.27)

(2.28)

Amplitudinea forţei dinamice se calculează cu relaţia

F d =

µF

0

,

(2.29)

în cazul vibraţiilor forţate neamortizate şi cu relaţia

F

d =

*

µ F

0

,

(2.30)

în cazul vibraţiilor forţate amortizate.

Pentru trasarea diagramelor de eforturi minime şi maxime, forţa dinamică are dublu sens.

8. Sisteme vibrante cu nGLD

8.1. Vibraţii libere. Metoda forţelor de inerţie sau metoda matricei de flexibilitate

Se consideră un sistem vibrant cu n GLD. Ecuaţia matriceală a vibraţiilor libere ale vibrante cu n GLD are forma:

[][m]{y(t)}+ && {y(t)} = {0}

(2.31)

unde: []reprezintă matricea de flexibilitate a sistemului vibrant;

[m] - matricea de inerţie;

{y(t )} - vectorul deplasărilor dinamice instantanee.

reprezintă

deplasarea măsurată pe direcţia GLDj, când sistemul vibrant este acţionat pe direcţia GLD cu o forţă egală cu unitatea.

Sistemul de ecuaţii (2.31) este verificat de soluţii particulare armonice de forma:

Un element al matricei de flexibilitate

δ jn

8

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

y

j

(t )

=

A sin(ωt

j

+

φ)

(2.32)

în care

gradele de libertate dinamice se constituie vectorul deplasărilor:

A

j reprezintă amplitudinea deplasării dinamice, iar pentru toate

{y(t )} = {A}sin(ωt + φ)

(2.33)

şi vectorul vitezelor:

{y(t && )} = −{A}ω sin(ωt + φ)

2

(2.34)

unde {A} este vectorul amplitudinilor deplasărilor dinamice.

Soluţiile particulare (2.33) şi (2.34) caracterizează vibraţiile proprii ale sistemului dinamic. Se introduc aceste soluţii în sistemul de ecuaţii (2.31) şi se obţine:

sau

{

A sin(ωt + φ) + ω

}

2

[ ][

m A sin(ωt + φ) =

]{

}

2

[ ][

m I ) A

]

[

]

{

}

=

{0}

,

{0}

(2.35)

(2.36)

care reprezintă ecuaţia generală a vibraţiilor proprii, unde [I] este matricea diagonală unitate (toate elementele de pe diagonala principală sunt egale cu unitatea, iar celelalte elemente sunt nule).

Ecuaţia matriceală (2.36) este algebrică, liniară şi omogenă.

, deoarece soluţia banală

verifică ecuaţia (4.11.), dar nu este interensantă deoarece corespunde unei poziţii de repaus a sistemului.

Pentru ca sistemul de ecuaţii (2.36) să admită soluţii diferite de zero, determinantul prrincipal trebuie să fie nul:

Sistemul vibrează atunci când

A

j

0

ω

2

[][ ] []

m I

=

0

.

(2.37)

Dacă se dezvoltă determinantul (2.37), se obţine o ecuaţie de

2 numită ecuaţie caracteristică sau ecuaţia frecvenţelor

(pulsaţiilor) sistemului vibrant.

Rezolvănd ecuaţia caracteristică se obţin „n” rădăcini reale şi pozitive notate:

gradul „n” în

ω

ω

1

, ω

2

,

,

ω ,

i

,

ω

n

reprezentând pulsaţiilor proprii (naturale) ale sistemului dinamic.

ω 1 , se numeşte

Pulsaţia proprie cu valoarea cea mai mică, notată prin

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

9

pulsaţie proprie fundamentală, iar celelalte valori, în general notate, reprezintă pulsaţiile proprii de ordin superior:

ω

i

,

=

Cunoscând cele n pulsaţii proprii ale sistemului dinamic se

, perioada proprie

T 1 şi celelalte valori proprii de ordin superior, notate

ω

i

>

ω , i

1

2 3

, ,

n

determină direct frecvenţa proprie fundamentală,

fundamentală,

f

1

generic,

f

i

şi T .

i

Prin urmare, valorile proprii sunt caracteristici intrinseci ale sistemelor dinamice, deoarece depind exclusiv de proprietăţile inerţiale şi elastice ale modelelor dinamice.

Fiecărei valori proprii îi corespunde o deformată a sistemului numită formă proprie de vibraţie (principală, naturală).

Forma proprie coincide cu deformata sistemului acţionată de amplitudinile forţelor de inerţie:

I

j,i

=

2

ω m y

i

j

j,i

(2.38)

sau

{ I

}

i =

2

ω

i

]{

[

m y

}

i (2.39)

unde:

gradului de libertate

I j,i

reprezintă amplitudinea forţei de inerţie corespunzătoare

j

, în modul

i

de vibraţie;

y j,i

- amplitudinea deplasării măsurată pe direcţia GLD în modul

i de vibraţie;

{y} i

- vectorul (matricea coloană) amplitudinilor, vectorul formei

proprii

i

.

Ansamblulul format dintr-o formă proprie { }

y

i

de vibraţie.

i şi perioada proprie

T i , formează un mod propriu de vibraţie, în acest caz,

corespunzătoare

modul propriu

Configuraţia geometrică a formelor proprii (vectori proprii) se

2

determină prin introducerea succesviă a valorilor proprii ω în sistemul de ecuaţii (2.36). Se obţine:

i

2

i

[ ][

m

]

]

[

I ) A

{

}

i

=

{0}

(2.40)

numită ecuaţia generală a vectorilor proprii (dimensionali).

Ecuaţia j din sistemul de ecuaţii (2.40) are forma:

2

ω δ

i

j

1

m A

1

1

,i

+

2

ω δ

i

j

2

m A

2

2

,i

+

+

2

(ω δ

i

jj

m

j

1

)A

1

,i

+

+

2

ω δ

i

jn

m A

n

n,i

=

0

10

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

Se împarte ecuaţia (2.41) prin

 

A 1

,i

A ,i

1 1

=

=

y

A

j,i

=

y

A n,i

 

1

,

,

A 1 ,i

,i

A

1

,i

j,i

1 ,i

A

. Se notează:

= y

n,i

(2.41)

(2.42)

Cu aceste notaţii ecuaţia (2.41) devine:

2

ω δ

i

j

2

m y

2

2

,i

+

+

2

(ω δ

i

jj

m

j

1)y

1

,i

+

+

2

ω δ

i

jn

m y

n

n,i

= −

2

ω δ

i

j 1

m

1

(2.43

A 1

,i

Dacă se împart toate ecuaţiile sistemului de ecuaţii (2.40) prin , atunci aceast sistem, în formă matriceală, devine:

2

i

[ ][

m

]

]

[

I ) y

{

}

i

=

{0}

,

(2.44)

care reprezintă ecuaţia generală a vectorilor proprii adimensionali.

Ecuaţia matriceală (2.44) are numai „n-1” necunoscute, deoarece

1 (v. relaţiile (2.42)) şi pentru aflarea soluţiei se vor utiliza numai

primele „n-1” ecuaţii, ultima ecuaţie fiind folosită pentru verificarea rezultatelor.

Se defineşte matricea spectrală, notată[], ca o matrice diagonală care cuprinde pe diagonala principală pătratele pulsaţiile proprii de vibraţie ale unui sistem dinamic cu n GLD, iar celelalte elemente fiind nule.:

y

1

,i

=

]

[

=

ω

2

1

ω

2

2

.

ω

2

i

.

ω

2

n

(2.45)

De asemenea, definim matricea modală a unui sistem dinamic cu nGLD, ca o matrice alcătuită prin scrierea pe coloane a formelor proprii de vibraţie. Este notată [Y ]:

[

Y

]

=

y

y

1 1

y

1 2

, ,

2 1

y

2

, ,

2

y

y

j,

n,

1

1

y

y

j,

n,

2

2

.

.

.

.

.

.

y

y

y

1

2

.

,i

,i

j,i

y

.

n,i

.

.

.

.

.

.

y

y

y

1

,n

2

.

,n

j,n

y

.

n,n

(2.46)

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

11

sau

[

y

]

=

[{

y

}

2

{

y

}

1

.

{

y

}

i

.

{

y

}

n

]

.

(2.47)

8.2. Proprietatea de ortogonalitate a formelor proprii de vibraţie

Pentru a demonstra proprietatea de ortogonalitate a formelor proprii de vibraţie se pleacă de la ecuaţia formelor proprii exprimată prin intermediul matricei de rigiditate, care are forma

[]{}

( K

y

i

=

ω

2

i

[ ]{}

m ) y

i (2.48)

Se multiplică la stânga, ecuaţia (2.48), cu o altă formă proprie de

vibraţie transpusă, de exemplu { }

y

{

y

}

T

r

[

( K

]{

y

}

i

=

T

r

, şi rezultă:

ω

2

i

{

y

}

T

r

]

[

m ) y

{

}

i (2.49)

Se transpune ecuaţia (2.48) şi se rescrie pentru modul „r” de vibraţie, se obţine:

{y}

T

r

([K]

=

ω

2

r

T

{y}[m])

r

,

(2.50)

deoarece:

Expresia (2.50) se postmultiplică cu forma proprie de vibraţie corespunzătoare modului „i” de vibraţie:

T =

[K] [K]

şi [m]

T =

[m].

{}

y

T

r

[]{}

( K

y

i

=

ω

2

r

T

{}[ ]{}

y

r

m ) y

i

.

(2.51)

Se scade relaţia (2.49) din (2.51), se obţine:

0 =

2

i

ω

2

r

{

) y

}

T

r

]{

[

m y

}

i (2.52)

ω

sistemului vibrant, rezultă:

Dar,

cum

2

ω

i

2

r

,

fiind

două

{

}

T

y m

r

[ ]{

y

}

i

=

pulsaţii

0

,

proprii

diferite

(2.53)

ale

reprezentând proprietatea de ortogonalitate a două forme proprii de

vibraţie: { }

y

i

şi

}

{

y

r

.

De asemenea, se pot demonstra şi expresiile:

şi

T

{}[]{}

y

r

C

y

i

T

{}[]{}

y

r

y

i

T

{}[]{}

y

r

K

y

i

= 0

 

(2.54)

= 0

(2.55)

=

0

,

(2.56)

12

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

unde: [C] reprezintă matricea de amortizare a sistemului vibrant

şi

8.3. Analiza modală a răspunsului cu nGLD

[] - matricea de flexibilitate a sistemului vibrant.

dinamic al sistemelor

8.3.1. Analiza răspunsului

Se consideră un sistem cu nGLD. Analiza modală a răspunsului dinamic constă în exprimarea ecuaţiilor de mişcare, prin intermediul unui număr de „n” ecuaţii independente, obţinute prin decuplarea sistemului de ecuaţii de echilibru.

Ecuaţia matriceală de echilibru dinamic, prin analogie cu sistemul cu 1GLD, are forma:

unde :

[m]{x(t)}+[c][x(t)]+[K]{x(t)}={F(t)} && &

(2.57)

[m] reprezintă matricea maselor sau de inerţie;

[c] - matricea de amortizare;

[K] - matricea de rigiditate a sistemului vibrant;

{x(t)}

- vectorul deplasărilor dinamice instantanee;

{F (t ) - vectorul forţelor perturbatoare.

}

Obs. Alura ecuaţiei (2.57), referitor la termenul liber, este corectă numai dacă forţele perturbatoare sunt aplicate în dreptul maselor şi pe direcţia gradelor de libertate.

Pentru decuplarea sistemului de ecuaţii (2.57) se efectuează următoarea schimbare de variabilă:

sau

x

în care:

j

{x(t )} = [X]{Φ (t )}

(t )

=

n

1

X

j,i

Φ

i

(t )

(2.58)

(2.59)

[X] reprezintă matricea modală normalizată;

Φ

i

(t) - coordonata generalizată care precizează amplitudinea

modului „i” de vibraţie pe direcţia gradului de libertate „j”.

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

13

Obs. O formă proprie de vibraţie normalizată se calculează cu

relaţia:

{ 1 X } i = M i
{
1
X
} i
=
M
i

{

X

}

i ,

(2.60)

unde M i reprezintă masa generalizată corespunzătoare modului „i” de vibraţie şi se determină cu relaţia:

M

i

=

{

X

}

T

i

]{

[

m X

}

i

.

(2.61)

Prin introducerea expresiei (2.58) în ecuaţia (2.57) se obţine:

[m][X]{Φ (t )}+ [c][X]{Φ (t )}+ [K][X]{Φ (t )} = {F (t )}

&&

&

(2.62)

Ecuaţia (2.62) se premultiplică cu matricea modală transpusă, care devine:

[X][m][X]{

T

&&

Φ

(t)}

+

[X][c][X]{

T

&

Φ

(t)}

+

[X][K][X]{

T

Φ

(t)}

=

[X]{F(t)

T

} (2.63)

Se cunosc următoarele produse matriceale:

[X] [m][X] [I] [X] [c][X] [

T

T

=

= 2

υω

[

X

]

T

[

K

][ ]

X

=

[

ω

2

]

]

(2.64)

(2.65)

(2.66)

unde υ reprezintă fracţiunea din amortizarea critică.

Luând în considerare relaţiile (2.64) – (2.66), ecuaţia (2.54) ia

forma:

{

&&

Φ

(t )}

+

2 υω]{ (t )}

[

&

Φ

+

[ω ]{

2

Φ

(t )}

=

[X]

T

{F (t )

}

(2.67)

Analizând ecuaţia matriceală (2.67) rezultă că sistemul este decuplat, s-a transformat în „n” ecuaţii independente de tipul

Φ

i

&&

Φ

i

(t )

+

2

υ ω

i

i

&

Φ

i

(t )

+

ω

2

i

Φ

i

(t )

=

Soluţia ecuaţiei (2.68) este:

(t )

=

A e

i

υ ω t

i

i

sin(ω t

i

+

φ)

+

1

ω

i

n

∫∑ 0

j

=

1

t

n

=

j

1

X

j,i

F (t )

j

F (τ )e

j

υ ω t

i

i

(2.68)

sin ω (t

i

τ )dτ

14

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

(2.69)

În cazul în care forţele perturbatoare sunt de tip armonic şi acţionează simultan, amplitudinea deplasării dinamice, corespunzătoare modului „j” de vibraţie, devine:

unde :

x

j

=

n

X

n 0 , j

j,i

F

i

=

1

X

j,i

j

=

1

ω

2

i

n

j

=

1

X

2

j,i

m

j

µ

i

(2.70)

F

0

, j

reprezintă amplitudinea forţei perturbatoare;

µ

i - factorul de amplificare dinamică, calculat cu relaţia:

µ

i

=

1 2 2 θ θ 2 2 i ( 1 − ) + 4 υ
1
2
2
θ
θ
2
2
i
( 1
)
+
4
υ
i
2
2
ω
ω
i
i

(2.71)

8.3.2. Etape de calcul în analiza modală a răspunsului dinamic al sistemelor cu nGLD

Pentru determinarea răspunsului seismic în eforturi se parcurg următoarele etape de calcul:

a) Se constituie matricea maselor, [m];

b) Se calculează matricea de rigiditate, [K];

c) Se determină modurile principale de vibraţie:

a. pulsaţii proprii:

[] K

ω

2 [

m

]

=

0

,

rezultă matricea spectrală: [];

b. forme proprii de vibraţie:

[

( K

]

ω

2

i

]

[

m ) X

{

}

i

rezultă formele proprii de vibraţie: {X},

i

=

{0}

i

=

,

1, n

.

d) De calculează răspunsul dinamic în deplasări, prin aplicarea relaţiei (2.70).

e) Se determină amplitudinile forţelor de vibraţie:

{I}

=

θ

2

[m]{X}

(2.72)

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

15

f) Se trasează diagramele de eforturi, reprezentând răspunsul în eforturi, prin încărcarea sistemului vibrant cu amplitudinile forţelor de inerţie, amplitudinile forţelor perturbatoare şi forţele gravitaţionale.

8.4. Metoda matricei de rigiditate 8.4.1. Aspecte teoretice

Se consideră un sistem vibrant cu n GLD acţionat de un sistem de forţe perturbatoare armonice.

Se constituie vectorul forţelor perturbatoare, {F(t)} , de forma:

{

F(t)

}

=

F

F

1

2

F

k

F

m

(t)

(t)

.

(t)

.

(t)

.

(2.73)

t al

vibraţiilor, pe direcţiile GLD se pot măsura deplasări dinamice, notate

Sub acţiunea forţelor perturbatoare la un moment dat

y (t)

j

, ordonate în vectorul

{y(t)}:

{

y(t)

}

=

y

y

y

y

1

2

j

n

(t)

(t)

.

(t)

.

(t)

.

(2.74)

Pentru a analiza vibraţiile forţate, ale sistemelor cu n GLD se va utiliza un sistem de bază dinamic, obţinut prin blocarea tuturor deplasărilor pe direcţiile GLD.

Sistemul de ecuaţii de echilibru dinamic instantaneu se obţine

prin producerea, succesivă, de deplasări pe direcţiile GLD egale cu

deplasările reale

încărcare, pe sistemul de bază dinamic.

, aplicate ca cedări de reazeme în „n” situaţii de

y (t)

j

Urmând raţionamentele de la vibraţiile libere ale sistemelor cu n GLD se constituie vectorul forţelor de inerţie, {F(t)}, de forma:

16

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

{

I(t)

}

=


I

2


j

n

I 1 (t)

(t)

.

I (t)

.

(t)

I




=−

[m]{y(t) &&

}

,

(2.75)

unde: [m] reprezintă matricea diagonală a maselor sau matricea de inerţie;

{y(t && ) - vectorul acceleraţiilor

}

şi vectorul forţelor elastice, {F

e

F

e

(t)

(t)}

:

=

[K]{y(t)}

,

(2.76)

în care [K] reprezintă matricea de rigiditate a sistemului vibrant determinată în coordonatele dinamice ale sistemului.

Ecuaţiile de echilibru dinamic instantaneu, stabilite prin aplicarea principiului lui d’Alambret, are alura:

unde vectorul {R

{I(t)}+ [K]{y(t)}+ {R

F

(t)} = {0}

F (t)}

are forma următoare:

(2.77)

{

R

F

(t)

}

=

R

R

R

R

1

2

,F

,F

.

j,F

.

n,F

(t)

(t)

(t)

(t)

(2.78)

în care,

bază dinamic este acţionat simultan de forţe perturbatoare exterioare.

R

j,F

(t)

reprezină reacţiunea din blocajul „j” când sistemul de

Deoarece

forţele

armonice, de tipul:

perturbatoare

considerate,

în studiu, sunt

F

k

(t)

=

F

0,k

sin θt

,

(2.79)

rezultă:

{R

F

(t)}

=

{R }sin θt

0

(2.80)

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

17

şi

{

R

0

}

=

R

R

R

R

0

,

0

.

,

1

2

0

.

,j

0

,n

(2.81)

unde

dinamic este acţionat simultan de amplitudinile forţelor perturbatoare

reprezintă reacţiunea din blocajul „j” când sistemul de bază

R 0

,j

F

0

,k

.

Răspunsul permanent al sistemului, la acţiuni de tip armonic, are totdeauna o variaţie armonică de forma:

{y(t)} = {y}sin θt ,

(2.82)

în care s-a notat cu {y} vectorul deplasărilor dinamice maxime (în regim forţat).

sunt

De asemenea, determinate cu relaţia:

în

aceste

condiţii,

forţele

de

inerţie

{I(t)} = θ [m]{y}sin θt

2

,

(2.83)

unde amplitudinile forţelor de inerţie formează vectorul:

{I}

=

θ

2

[m]{y}

.

(2.84)

Introducând expresiile (2.80), (2.82), (2.83) în (2.77) se obţine:

[

]

( K θ

2

[

m) y

]{

}

{

+ R

0

}

) =

{0}

,

(2.85)

care reprezintă un sistem de ecuaţii algebrice. Penteru ca sistemul să admite soluţii finite este necesar ca determinantul principal al sistemului să fie diferit de zero. Deci:

[

K

]

θ

2

[

m)

]

0

.

(2.86)

Dacă determinantul este nul, atunci deplasările tind către infinit, situaţie în care θ = ω , deoarece

[

]

K θ

2

[

m) =

]

0

,.

(2.87)

Rezultă că întâlnim mai multe situaţii de rezonanţă, şi anume:

θ

=

ω ,

i

i

=

1, n

.

(2.88)

18

Ionescu Constantin ● Dinamica Construcţiilor

8.4.2. Ordinea de calcul

În vederea obţinerii răspunsului dinamic în deplasări şi în eforturi se parcurg următoarele etape de calcul:

a. Se determină matricea de rigiditate în coordonatele dinamice ale sistemului vibrant, [K];

b. Se constituie matricea maselor, [m];

c. Se calculează vectorul termenilor liberi, {

R

0

.

}

În cazul în care forţele perturbatoare sunt aplicate în dreptul maselor şi pe direcţiile GLD se poate scrie egalitatea:

{

R

0

}

{

= − F

0

}

;

(2.89)

d. Se rezolvă sistemul de ecuaţii (2.85) şi se obţine vectorul deplasărilor {y}, răspunsul dinamic în deplasări al sistemului;

e. Se trasează diagramele de eforturi maxime şi minime prin acţionarea sistemului vibrant cu amplitudinile forţelor de inerţie, cu dublu sens, realaţia (2.84), vectorul forţelor perturbatoare, cu dublu sens şi vectorul forţelor gravitaţionale.

8.5. Metoda matricei de flexibilitate

8.5.1. Aspecte teoretice

În vederea rezolvării problemei se consideră un sistem vibrant cu n GLD, acţionat de un sistem de forţe perturbatoare. La un moment „t” al vibraţiei, pe direcţiile GLD se măsoară deplasările dinamice

instantanee, y (t) . Vectorul

deplasărilor are forma:

j

{

y(t)

}

=

y

y

y

y

1

2

j

n

(t)

(t)

.

(t)

.

(t)

.

(2.90)

Deplasările pe direcţiile GLD se obţin, prin suprapunerea efectelor, acţionând sistemul vibrant cu forţele de inerţie şi forţele perturbatoare:

sau

{y(t)} = [ ]{I(t)}

{

+ ∆

F

(t)}

{y(t)} []{I(t)}+ {

F

(t)} = {0}

,

(2.91)

2.92)

Ionescu Constantin ● NOŢIUNI de STABILITATE, DIMAMICĂ ŞI INGINERIE SEISMICĂ pentru examenul de DIPLOMĂ- 2005

19

unde: [] reprezintă matricea de flexibilitate a sistemului vibrant;

{I(t)} - vectorul forţelor de inerţie, determinat cu relaţia:

{I(t)}