Compunerea narativă

Ghid pentru elevi –

Redactarea compunerii:

1. Introducerea se poate realiza:

 printr-un scurt pasaj descriptiv
- se vor prezenta locul, timpul, un personaj, un obiect, un animal ( va apărea în
textul vostru, putând fi surprins static ori mişcându-se);
 printr-o adresare directă către cititor, printr-o evocare ( ex. : Îmi amintesc şi acum;
Totul a început; Se părea că ziua aceea va fi ca toate celelalte );
 folosind un pretext: găsirea unei scrisori, un eveniment; un fapt divers dintr-un ziar,
ieşirea de la film, întâlnirea la o lansare de carte etc.;
 un scurt dialog, un monolog, pentru a intra direct în miezul acţiunii; evitaţi
banalităţile;
 lansarea unei întrebări şocante, îndrăzneţe, interesante, a unei reflecţii care să aibă
legătură cu textul, a unei propoziţii interogative retorice etc.

!!! Recomandări
- pentru cadrul povestirii se va folosi prezentul sau imperfectul, cu verbe statice;
- primele rânduri corespund expoziţiunii;
- introduceţi indici spaţiali şi temporali ( impliciţi sau expliciţi ), prin intermediul cărora se
vor sugera/ prezenta/ crea spaţiul acţiunii şi timpul;
- reconstituiţi spaţiul sau personajele prin câteva detalii, astfel încât să devină vii pentru
cel ce va citi textul;
- documentaţi-vă cu privire la tipul de spaţiu pe care vreţi să-l desrieţi, în care vreţi să
situaţi acţiunea; dacă e unul natural, folosiţi: atlase botanice, geografice, enciclopedii etc.;
dacă e cultural, consultaţi cărţi de istorie, artă vestimentară, de arhitectură, reproduceri
după diverse picturi etc.;
- faceţi decorul sensibil cititorului prin cât mai multe tipuri de imagini poetice: vizuale,
tactile, auditive etc.; prezentaţi-l, astfel încât cititorul să poată simţi, auzi, mirosi,
elementele decorului;
- plecaţi de la întrebări de tipul: Unde? Când? Cum? Cine? Ce? De ce? Cu ce scop? ( nu e
obligatoriu să răspundeţi la toate aceste întrebări, vă puteţi mărgini doar la unele);
- !!! introducerea nu este întotdeauna necesară; uneori e de efect să intri direct în
miezul acţiunii, al intrigii

2. Cuprinsul:
- va fi redactat după ce s-a realizat un plan scurt de idei;
- întâmplarea relatată trebuie să fie prezentată progresiv, să existe un anume
suspans, şi să se poată identifica momentele subiectului, pentru a ţine treaz
interesului cititorului
 Intriga
- redusă ca pondere;
- deosebit de importantă, deoarece determină întreaga acţiune;
- este momentul în care, în locul stării liniştite de la început, se creează o atmosferă
tensionantă prin apariţia unui element perturbator ( conflict, dificultate care
trebuie depăşită, o stare de nelinişte, insinuarea unei stări de teamă, dispariţia
unui lucru, apariţia unui personaj ciudat etc.);
- trecerea de la o atmosferă la alta, ideea de schimbare se realizează cu ajutorul unor
conectori temporali ( brusc, deodată etc. ) şi logici ( dar, însă etc.) şi prin înlocuirea
timpurilor verbale de la imperfect la perfect simplu sau perfect compus;
- apar detalii care să justifice starea de tensiune şi verbe sau substantive care să
redea stări sufleteşti din câmpul lexical al cuvintelor exprimând surprinderea,
neliniştea, teama, tensiunea: a se înfiora, a se uimi, a dezvălui, a încremeni etc.

!!!Recomandări:

 creaţi o situaţie care să provoace dezechilibru: întâlnirea personajului cu un duşman

mai vechi, cu o fată frumoasă, pierderea unui lucru, o dorinţă care se cere neapărat
îndeplinită etc.;
 creaţi acţiuni secundare care să rezulte din intrigă;
 anunţaţi discret evoluţia evenimentelor viitoare, lăsând cititorul să anticipeze
urmarea sau, din contră, introduceţi-l pe o pistă falsă pentru a-i provoca o surpriză;
 evitaţi răsturnările bruşte de situaţii care nu sunt veridice ( în cazul în care nu este
vorba despre un basm, o poveste, o scriere SF);

! Se va respecta logica temporală.

Dezvoltarea acţiunii
- momentul cel mai amplu;
- cuprinde prezentarea pe larg a evenimentelor declanşate de intrigă;
- apar mai multe personaje care trebuie să fie individualizate printr-un mod propriu
de a vorbi (limbaj), de a se mişca, de a gesticula, de a se îmbrăca (vestimentaţia),
căpătând atributele unei identităţi sociale şi fizice bine conturate;
- se pot valorifica estetic şi personaje complet diferite de tipul primelor, conferind
semnificaţii unui personaj fără nume, fără o identitate bine precizată, înzestrându-l
doar cu o valoare simbolică;
- se pot folosi scurte descrieri pentru a marca schimbarea cadrului sau introducerea
unor noi personaje;
- personajele vor prinde viaţă dacă sunt puse să vorbească şi să acţioneze;
- replicile lor trebuie să fie însoţite de comentarii ale naratorului, prin care se dau
indicaţii cu privire la gestica şi mimica lor ( ex.: Andrei! zice mama încruntând
sprâncenele );
 - nu trebuie uitat că limbajul artistic sugerează şi nu denumeşte, de aceea trebuie
evitat excesul de caracterizări directe;
- pentru a da coerenţă textului şi a crea impresia de unitate, atunci când sunt puse în
paralel două teme/acţiuni/personaje/circumstanţe, se folosesc diverse forme de
legare a secvenţelor, cu ajutorul unor conectori: iar, în timp ce, precum, în vremea
asta etc.

Punctul culminant
- momentul în care tensiunea atinge maximumul de intensitate;
- evoluţia evenimentelor trebuie să surprindă, să creeze o stare de tensiune, să
trezească emoţia, curiozitatea cititorului cu privire la cum se va rezolva situaţia
dificilă prin care trec personajele;
- pentru a realiza surpriza şi a atrage atenţia asupra unor întâmplări survenite pe
neaşteptate, se pot folosi conectori precum: dar, brusc, dintr-odată etc.

3. Încheierea
Deznodământul
- finalul unei opere;
- reprezintă un moment retoric privilegiat, de mare impact, ceea ce presupune şi un
grad de dificultate ridicat, excepţie făcând tipurile de text puternic formalizat, cum
ar fi basmul;
- e strâns legat de acţiunile prezentate în dezvoltarea subiectului, în care conflictele
îşi găsesc rezolvarea, iar personajele apar în alte ipostaze decât la începutul
povestirii;
- adesea poate cuprinde şi o aluzie la introducere (cititorul se poate reîntâlni cu un
personaj, cu o scenă evocată la începutul textului, prilejuindu-i (re)întoarcerea la
decorul iniţial, ceea ce dă impresia întoarcerii în timp, impresie marcată stilistic
prin folosirea aceluiaşi timp verbal ca în secvenţa expozitivă);
- de multe ori naratorul iese acum în evidenţă, fie prin comentarii (scurte intervenţii
cu privire la evenimente sau la personaje), fie prin stabilirea contactului cu cititorii
(adresare directă, propoziţii interogative, eclamative, proverbe, ziceri tipice, verbe
şi pronume la persoana a II-a);
- poate fi:
 previzibil sau imprevizibil (prin ultimele fraze răstoarnă aşteptările cititorului,
invitându-l să recitească textul);
 închis sau deschis (textul se încheie printr-o întrebare, o acţiune neaşteptată,
relansează o ipoteză, creând impresia c nimic nu e definitiv);
 fericit sau trist