Materiale pentru pictură

Se clasifică în funcţie de etape:

1. Etapa suport:
 chituri de lemn
 ceară
 colofoniu (sacâz)
 lacuri (nucă, cireş)
 solvenţi organici: White Spirit (spirt alb), terebentină, gaz lampant rafinat
 pensulă lată - păr de porc
 cârpe aspre: lână, pâslă
 cuţite late/ spatule de curăţat surplusul de ceară

2. Etapa grund şi lipit:

 foarfecă, cuţite, cuter mare si mic
 vase de diferite mărimi (late şi înalte) de inox sau emailate (nu le mai poţi
folosi la mâncare)
 aragaz
 pensule rotunde şi pensule late
 sită mare şi mică
 mănuşi de protecţie
 halat
 şorţ
 spatule de lemn şi metalice
 cântar – balanţă, măsuri pentru cântar
 căni de diferite mărimi – porţelan/inox – transmit căldura mai repede,
bune pentru „Bain marie”. Cele de porţelan au o capacitate calorică mai
mult timp; conţinutul se răceşte mai greu.
 vase din sticlă termorezistentă, sticlă de laborator
 baghetă de sticlă şi lemn
 spatule
 linguri de bronz/alamă cu mâner rezistent
 piatră de polizor şlefuită
 vată
 clei de oase, iepure, piele şi peşte
 praf de cretă, ipsos („gesso”)

Ipsos hidratat/stins în apă: CaSO4 se pune într-un lighean cu apă, pe care

o absoarbe. Astfel îşi pierde puterea şi se stinge. Se scoate apa, se expune
la soare, se usucă şi se macină, rezultând astfel ipsosul hidratat. Pentru că
acesta absoarbe apa, şi pictura o va absorbi. De aceea trebuie folosiţi
plastifianţi: levuloză sau glicerină.
  hârtie abrazivă cu granulaţia: 120, 300, 400
 solvenţi organici
Solvenţii şi alcoolul sunt necesari în atelier. Cu ei începi când cumperi
ceva.
 alcool etilic ( de 960 nu este bun de băut – are Toluen, Benzen, şi urme
mici de alcool metilic).
Iar alcoolul metilic orbeşte.
 alcool tehnic
 acetonă (la degresare)
( de exemplu: ceară pe grund)
 săpun
 găleţi (metal)
 maşină de şlefuit
 trafaleţi cu bureţi

3. Etapa desen:
 planşetă
 masă – sticlă mată – dedesubt lumină pentru desen
 trusă Rotring
 tuş Rotring (nu se şterge)
 trusă de compas cu trasor, echere, rigle, T-uri
 radiere – nu orice fel ci cea care nu lasă creionul pe hârtie
 creioane: B-uri, HB, H – pentru schiţe, calc, H2, H3, F
 radiere tip creion – pentru feţe
Materiale consumabile
 calc (hârtie de orez) – subţire pentru schiţe după o fotocopie (40-45
gm2)
 schiţe pentru arhivă (calc mai gros: 90-95 gm2, 80-85 gm2)
 scotch – cu el întăreşti marginea la calc, care de multe ori se sfâşie,
se rupe
 indigo de carbon negru Pelikan 410
 mapă pentru schiţe/tuburi pentru suluri – sulurile sunt sensibile la
umiditate. Schiţele cu mâna liberă se transpun pe lemn tot cu cacl.

4. Etapa pictură:
Aurirea: suport din piele, planşetă tip A4, piele de căprioară/viţel
 pensule late pentru transpus foiţa
 pensule tip evantai
 pensulă păr natural lat de 8, 10, 12, depinzând de dimensiunea foiţei
 piele de căprioară de diferite mărimi: mai groasă, mai fină, mai moale.
 piatră de agat
 pensulă lată pentru bol (dacă eşti atent cu pensula o poţi folosi şi la
pictură)
 vase joase şi largi pentru puţin ulei ca să transporţi foiţa de aur
  cuţit de tăiat foiţa
 foste vase din bucătărie
 foarfec fin de tăiat foiţa- integral de metal fără mâner de plastic
 foarfec cu vârf îndoit – manichiură
 dacă lucrezi la reliefuri (stuc) – îţi trebuie dălţi
 baghete subţiri de bambus
 vată
 hârtie abrazivă la vârf – şlefuieşti florile de pe grund
 punctatoare – tije de oţel în vârf cu diferite modele
 bucăţi mici de plastic unde vine vârful de la compas. Plasticul se lipeşte
cu scotch de grund ca să nu înţepi
 pix care să nu mai scrie (mai ales pix rotund)
 faci un compas mai mare cu o baghetă de lemn pus în plastic
 şevalet – obiectul la care să ţii cel mai mult
De şevalet depinde sănătatea ta. Poate avea sus o tijă cu cuie/simplu ca la
pictura în ulei
La icoane mari ai de trasat linii lungi şi foloseşti un malerstoch lung şi uşor
din ţeavă de aluminiu să nu te doară mâna (poate să fie lung cât înălţimea ta sau unul
scurt care să aibă la capăt o cârpă care se schimbă când se murdăreşte.
 cuţite ascutite de paletă, cu hârtie abraziva
 godete albe(suporturi pentru ouă)
 bucăţi metalice rotunde de dimensiunea fiecărui orificiu al godetei.Se
folosesc din alamă sau din material inoxidabil pentru că la cele din cupru
sunt sensibili unii pigmenti.Ele se folosesc pentru ca să nu se usuce
pigmentii
 sticle de mir pentru emulsia de ou-pipetă
 fiere de bou:Ox Gall (Anglia Londra – tel : 01 81 42 74 343) -tenso
activ.Se dă pe unde a trecut foita de aur.
 cuţit mic pentru unt
 pahare şi vase pentru emulsie
 pensule de diferite mărimi(sunt cele mai apropiate şi intime de pictor de
aceea trebuie avut grijă de ele)
Pensula te ajută 80% să scoti efecte picturale.Se spală foarte bine după
fiecare zi.
 pensule din păr sintetic sau natural:cu păr scurt sau lung
 pensule cu păr scurt sau mediu
 pensule subtiri pentru asist(liniile de aur).Cele mai bune sunt cele
sintetice.
 Şlepere-cele cu păr lung
 pensule late pentru a acoperi şi pentru a aşeza proplasma(de diferite
mărimi),moi,elastice
 pensule late pentru îndepărtarea prafului
 cozi de pensule cu ace de gămălie pentru a pune puncte pe pictură
 carton sau caiet cu probe de culoare şi notaţii
  pigmenţi

5. Etapa vernisare:
 verni D’Amar;Mastic
 verni final Briliante (Italia) – pentru ulei
 esentă de terebentină
 ulei de in sicativat
 pensule foarte late şi plate pentru vernisare ;din păr sintetic, galben
 vase folosite la grund care se pot folosi şi aici
 farfurii întinse în care să speli pensulele cu solventi
organici:terepentină,White Spirit,petrol.(pentru că terepentina este scumpă
speli pensula de vernisat cu celelalte substanţe iar la final cu
terepentină.Pentru că dacă rămâne petrol pe ea poţi distruge verniul

Pigmenţii

Clasificare chimică:
1. organici (conţin calciu şi hidrogen, hidrocarbon)
2. anorganici

Clasificare dupa modul de prelucrare:

1. naturali
2. sintetici

Clasificare în funcţie de origine:

1. vegetali
2. animali
3. vegetali şi animali
4. mineral.

Exemplu: ocru roşu: natural/sintetic, mineral şi anorganic.

Despre pigmenţi:

1. nume antic
2. sinonim
3. noţiuni istorice
4. în ce foloseşte ca tehnică
5. tonalitate
6. origine
7. aspect
8. microcaracteristici (beţe, bulgări, ...)
9. putere de acoperire
10. compoziţie şi formula chimică
11. element ...................... de confirmare
12. alterarea culorii
13. stabilitate în timp:
 umiditate
 var (pigmeţii îşi pierd culoarea în timp)
 lumină
 temperatură
 substantă chimică
14.solubilitate în apă sau în alcool
15.alterarea “comercială” a culorii

Caracteristici ale unor pigmenti:

 Albastru de Prusia (ferocianură ferică) în ulei este excelent, dar în liant alcalin
(frescă), după câteva ore devine brun (murdar)
! Albastrul de Prusia şi Vermillionul sunt substanţe chimice toxice cu autorizaţie.
 Negru de ivoriu (din oase). Cel de la „Maimeri” este bun, cel de la „Winsor &
Newton” nu este din ivoriu ci din anilină.
 Ultramarinul este afectat de oţet
 Culorile de albastru se înverzesc.
 În toate culorile pui ocru. Dar emulsia fiind galbenă suplineşte lipsa ocrului.
 Albul de titan nu se amestecă cu culori de gudron, la lumină păleşte.
 Siena arsă se gelatinizează în ulei.
Tot ea absoarbe 200% - se satură foarte greu de liant.
 Pigmenţii pe bază de fier sau alte substanţe absorb din emulsie, de aceea au ne
voie de mai multă emulsie.
Astfel dacă pui pigmentul uscat în emulsie şi pictezi direct, dar el tot mai
absoarbe, după ce se usucă emulsia şi pui mâna , cad.
 Galbenul crom se înverzeşte în ulei, de aceea se foloseşte numai în soluţii
apoase. În mediul alcalin el devine orange.
Aceşti pigmenţi rezistenţi la alcalini sunt indicaţi pentru frescă.
 Albul de titan acoperă; albul de zinc este transparent.
 Pământul verde are o capacitate redusă de acoperire.
 Ocru cu o cantitate ridicată de argilă acoperă mai mult decât ocrul cu var.
 Culorile cu ulei acoperă mai bine decât cele de ulei.
 Anumiţi pigmenţi (de exemplu ultramarinul) datorită structurii cristaline prezintă
o transparenţă mai mare cu lianţi şi diluanţi. Printre particulele de culoare să
străbată fondul.
 Capacitatea de colorare depinde de mărimea particulelor, liant...
 Excesul de liant duce la cracluri, ruperi. Uleiul în exces duce la îngălbeniri
accentuate.
O consistenţă corespunzătoare duce la stabilitatea peliculei de culoare.
 Greutatea specifică a componenţilor amestecului trebuie să fie apropiată.
Exemplu:
miniu de plumb + negru de fum ⇒ miniu de plumb se depune pentru ca
negru de fum este de 20 de ori mai uşor.
 Pigmenţii cu greutatea mai mare se depun, iar cei cu masa mai mică rămân la
suprafaţă
 Unii pigmenţi în emulsie se separă, de aceea când lucrezi îi amesteci din când în
când.
 E bine să foloseşti culori cu o mare putere de acoperire.
 Culori acromatice: albul şi negrul.
 Negru de viţă de vie dă uin efect albăstrui şi griuri foarte frumoase. Dar să fie
bine măcinat. Nu folosii negru de tei.
 Pigmenţii organici care nu se solubilizează în apă, se amestecă mai întâi cu
câteva picături de alcool. Apoi adaugi apă şi aştepţi să se evapore alcoolul. Laşi
până ce pigmentul e jilav.
! Alcoolul etilic în emulsie se coagulează, brânzeşte.

Clasificarea culorilor

Alb:
. Alb de argint
(albul de plumb nu se foloseşte pentru că este foarte toxic şi nu-l poţi amesteca cu
orice fel de culoare. În pictura veche apare peste tot)
2. Alb de titan
E puternic acoperitor dar puţin gălbui.
Dacă ai titan + bariu nu mai pui zinc. Când este pur amesteci cu zinc.
Faci un alt compus din titan şi zinc, acesta fiind al treilea alb de pe paletă.
! Să ştii ce alb cumperi.
6. Alb de zinc (ZnO2)

Negru:
. Negru de carbon: (de viţă de vie, din sâmburi de caise sau fructe) este foarte uşor
. Negru de ivoriu (de oase)
. Negru oxid sau de Marte (sintetic)

Galben:
1. Galben de crom deschis - poate fi deschis la limon sau foloseşti galben citron,
sunt similare. Nu se prea foloseşte în tempera pentru că sunt prea vii şi duc la
tonuri verzui.
2. Galben de crom închis.
3. Galben de cadmiu – închis
- mediu
- deschis
Galbenul de cadmiu este o sulfură, iar sulfurile nu se maestecă cu pigmenţi pe
bază de cupru şi plumb.
Ele se folosesc cel mai des.
Cele închise bat spre orange.
4. Galben Hansa (sintetic, azoic, organic – de aceea e foarte uşor)
5. Galben indian
 6. Ocru galben (natural) – închis
- deschis
Depinde de firmă: vezi Maimeri
Putem avea în aceeaşi categorie de culoare şi oxizii de fier care se pot folosi la
frescă pentru că sunt mai ieftini.
Puterea de acoperire a oxizilor este mai mare.
7. Ocru roşu – Verona
- de Cipru
Are o putere mare de acoperire.
8. Roşu englez sau de Marz (oxizi)

Roşu:
1. de cadmiu – deschis
- inchis
- mediu
2. Vermillion (sulfură de mercur) - puternică otravă.
Cinadru – se falsifică pentru că este scump. De asemenea este foarte toxic.
3. Roşu Carmin – este un pigment organic foarte uşor şi cu putere mare de colorare.
Lac de Garanza – este tot organic şi un roşu foarte puternic.
4. Roşu Lacca (de la greci)

Orange:
1. Pigmenţi pe bază de – Cadmiu
- Plumb
2. Oxizi roşii din Germania, Italia sau România (oxizi).
Au aceiaşi compoziţie chimică dar diferă nuanţa.
3. Orange de Marte.

Umbrele (pământul)
1. Umbra naturală arsă – culoare brună cu diferite nuanţe
2. Umbră verde arsă sau „Terra de Cassel” – este bună pentru veşminte deschise
3. Pământ verde sau „Terra verde”
4. Umbre artificiale – sunt bune pentru veşminte albastre sau pentru gri-uri
Culori verzi:
1. Terra verde (pământ verde)
2. Verde Bretonia (Italia)
3. Oxid verde de crom – închis
- deschis
În greacă se mai numeşte verde ciment
4. Verde oxid de fier
5. Verde cobalt
6. Smarald green – deschis
- închis
7. Verde de China

Albastru:
 1. Ceruleum – „Celestial blue”
2. de Cobalt – deshis
-închis
3. azurit: Lapis Lazuli (cantitatea sa în aur)
4. ultramarin – natural (se găseşte foarte greu pentru că e făcut din piatră)
- artificial
5. de Anthos

Violet:
1. Mineral
2. Cobalt
3. Ultramarin violet – arată roz

Nota: Toţi pigmenţii sunt puri, dar mai bine să ai pe paletă compuşi
Pigmenţii ruseşti sunt diferiţi (adică sunt naturali) .

Etape în elaborarea icoanei

I. Prepararea lemnului pentru icoană:

• Se foloseşte lemn nerăşinos: tei, paltin.

• Lemnul se consolidează la mişcări în plan şi împotriv curbării cu traverse conice.
Ele se pun astfel: la un capăt mai lată, la celălalt mai îngustă. În celălalt capăt al
blatului icoanei traversa este pusă invers ca să se egalizeze forţele.
• Traversele nu se lipesc de blat deoarece acesta poate crăpa din cauza tensiunii
• La o icoană nu se pune o singură traversă deoarce nu arată bine.

paralelă cu marginea

traversă necesară pentru dimensiuni mari

capătul mai lat se lasă puţin înafară iar după 10 ani se

poate tăia
• La îmbinarea scândurilor se folosesc următoarele profile obţinute cu maşina:

• Lemnul dacă se usucă diferit, presate, scândurile se deplasează de-a lungul

traverselor.
• La uscare pot apărea crăpături care sunt greu de remediat. Ele cresc cu timpul.
Dacă în blat există o crăpătură, aceasta se elimină. Dar dacă nu se poate
îndepărta, se chituieşte. La o fisură se ia o daltă de sculptat şi se face un şanţ.
Dacă fisura e adâncă, cu o spatulă micuţă se dau 2 straturi şi se apasă foarte bine.
După primul strat se lasă o jumătate de oră.
Dacă pui mai mult chit în gaură, iei apoi cu şmirghel. Dacă gaura e profundă îţi
ia mai mult timp s-o acoperi.
Faţa lemnului se acoperă cu chit sintetic care, la întărire, are caracteristicile
lemnului. Această chituire poate să crape în timp,şi se va vedea şi în pictură.
Crăpăturile se repară acoperindu-le cu răşină sintetică, fluturaşi şi cuie, doar pe
spate!
La o crăpătură se pune un fluturaş dat cu clei (să băltească). Se dă şi în gaura de
forma fluturaşului şi se bate cu un ciocănel pe o bucată de lemn(nu direct pe
lemn).
Când am pus un fluturaş trebuie astupate şanturile, căci pe acolo intră umezeala.
• Se poate folosii chit “Holz-Fuller”(2kg): este de 2feluri în 2 cutii (avem o parte
activă şi una care se întăreşte. Se ia câte o lingurită şi se amestecă timp de 30 de
minute. După ce l-am ameatecat, poţi să lucrezi cu el după 6 ore. Se acoperă
fiecare crapătură sau gaură cât este moale şi se curăţă uşor cu alcool de 960 (alb,
transparent), care este mai tare decât vodca. Chitul îl putem şlefui cu maşina şi
apoi aspirăm suprafaţa. După 12 ore el s-a întărit.
• Un altfel de chit: clei de oase şi praf de cretă.Dacă fisura este adâncă poţi pune
câlti(cânepă)-adică fire.
 • La uscare, scândura scade în lungimea fibrei cu 0,1-0,3%. În secţiune
transversală (în lăţime) scade cu 3-5%, 6-10%.
• Cu cât e mai aproape de scoarţă, lemnul este mai umed şi scade mai mult la
uscare.
• La dimensiuni mari se termină mai întâi de preparat spatele ca să nu crape
grundul din cauza greutăţii lemnului.
! Pe lemn nu trebuie să ajungă sânge.

II. Prepararea spatelui icoanei:

• Se foloseşte baiţ de nuc, care se dă cu o pensulă, bine întins, în 2 straturi. La fel

şi pe margini. Laturile lemnului nu se acoperă cu chit, dar grecii pun chit pentru
că ei folosesc lemne prelucrate industrial.
• Baiţul poate fii un praf amestecat cu alcool. Să fie diluat în proportie de 1:5 apă,
altfel , când ceruieşti iese negru.
• În baiţ se mai poate pune puţin amoniac ca să pătrundă bine în fibra lemnului.
• Împotriva absorbţiei apei din atmosferă, lemnul se izolează cu ceară şi colofoniu
(sacâz). Astfel nu intră umezeala in lemn.
• De asemenea se dau şi marginile pentru că prin ele intră cea mai multă
umezeală. Chiar dacă ai dat cu ceară, tot mai absoarbe şi va mai absorbii. Sau
dacă pui o cârpă umedă pe spate şi o laşi câteva zile, tot găseşte pe unde să tragă
apa
• Într-un vas emailat se pune la topit mai întâi colofoniul apoi ceara tăiată fulgi.
Exemplu: pentru 100g de amestec se pun: 40g colofoniu + 60g ceară
La 1m2 ar trebui 70g ceară cu colofoniu.
• La impregnarea cu ceară se începe din partea de sus spre cea de jos.
• Se ia ceara de pe foc şi se dă cu o pensulă lată puţin şi apoi dai cu o
turbosuflantă (ex:Skil) , ca să pătrundă în lemn (se pârleşte puţin pensula) . Te
opreşti când a absorbit (arată mat) –te uiţi în lumină razantă. Şi în timp ce dai
poţi lustrui cu o cârpă cu care iei şi surplusul de ceară.
• Cu turbosuflanta nu dai într-un singur loc şi să nu fie temperatura mai mare de
1000C.
• Dacă vrei să scrii ceva pe spate, ori scrii dinainte, ori laşi spaţiu, ori ştergi ceara
cu un solvent: Toluen (hidrocarbură aromată).
• Cera se înmoaie şi cu :White Spirit, gaz, terepentină.
! Când ceruieşti spatele ai grijă să nu curgă ceară pe rama de pe fată a lemnului.
Altfel va împiedica la grunduire. În orice caz se lipeşte pe ramă o bandă lată de
scotch.
• La vopsea crapă şi intră umezeala. Şi nu poate fi îndepărtată definitiv decât dacă
răzui din lemn.

III. Pregătirea cleiului- pate:

Tipuri de clei:
 clei de oase
  clei de peşte
 clei de iepure
 clei de piele

Concentraţia folosită la fiecare tip de clei:

 clei de oase– 10- 12%
 clei de peşte– 6- 7%
 clei de iepure- 6- 7%
Exemplu: la clei de iepure cu concentraţia de 6%:
pentru 100g soluţie de clei –pate punem într-un vas:
6g clei uscat
94ml apă distilată
Şi se lasă la temperatura camerei: 3, 4, 5 ore.
Sau pentru clei de oase cu concentraţia de 10 %:
100g soluţie clei –pate punem: 10 g clei uscat
90 ml apă distilată
Şi se lasă la temperatura camerei 12 ore (temperatura camerei fiind de 200 C).
Apoi se pune în bain – marin, acoperit, ca să nu se evapore apa pentru că scade
concentraţia. Îl ţinem aşa până se topeşte (10 – 15 min). Se dă prin sită într- un
vas întins. Se lasă la răcit la temperatura camerei. După ce se răceşte, se pune
acoperit în frigider. Şi avem astfel soluţia de clei- pate.
Dacă te grăbeşti, se mai poate pune într-un vas rezistent la temperatură apă
distilată fierbinte, în care se ţine cleiul 30 de minute.
! Cleiul-pate nu este la fel cu cleiul uscat.

Dacă ne trebuie cleiul pentru mai mult de 2 săptămâni, adăugăm cât e fierbinte 1-
2 % conservant:
 parametyl
 pentaclor fenolat în soluţie bazică de carbonat de Na (sodiu)
1. parametyl:
1 – 2 g praf parametyl + 98 –99 g apă distilată = 100 g soluţie
apoasă . Din care iau 5 –10 picături la 100 g clei pate.
2. pentaclor fenolat (toxic):
3 % + 0,05 % +97 %=100,05 soluţie
Exemplu: 3 g carbonat de sodiu (Na CO3) + 97 g apă distilată
=100 g de soluţie + 0,05 g pentaclor fenolat =100,05 pentaclor
fenolat de Na.
Acesta este un adevărat conservant din care se iau 3 –6 picături la 100 g clei- pate

Cleiul de oase este bun pentru grundul de început.

Cleiul de la început rămâne până la sfârşit.

IV. Maruflarea (lipirea) pânzei pe lemn:

1. Pânza folosită pentru icoane poate fii de mai multe feluri:

  etamină groasă, dublă (groasă, rară)
 tifon
 cafas (ca inul - subţirică)
 sac (mai groasă decât cafasul, mai subţire decât itamina şi rară)

La icoane peste 1m2 se foloseşte pânză groasă, dar nu mai groasă decât itamina,
pentru că o rupe. De asemenea rupe pânza obişnuită.
Pentru icoane mici se foloseşte pânză deasă şi fără găuri.
! Pânza pentru ulei nu se foloseşte la maruflare, pentru că se întăreşte şi se face
ca un pergament, absorbind tot cleiul. Se foloseşte numai la ulei, fiind foarte groasă , nu
lasă să respire lemnul.

2. După ce cumperi pânza, mai mare decât dimensiunea icoanei, se taie, se

fierbe, se calcă şi apoi se taie la dimensiune.
Dacă tai pânza înainte la dimensiune, când o bagi în apă ea se micşorează. De
aceea când o tai, se lasă cam o palmă.
Exemplu: 1m de itamină groasă scade 5cm.
La materialul apretat pus direct pe lemn, nu ştim exact reacţia dintre clei şi ce
conţine apretul.
Se pune suportul într- o cameră încălzită: 24 –250C. Nu mai mult pentru că nu
poţi rezista. Recomandat este de 300C. Vara poţi lucra afară la soare.
Se ia o cantitate oarecare de clei- pate şi se imersează în soluţie. Se pune la fiert
10- 15min, pentru ca fibra să se satureze de clei. Se pune în bain- marin.Se dă fierbinte ca
să absoarbă.
Dacă ai o lampă de infraroşu cu căldură, poţi să o laşi deasupra lemnului să se
usuce.
Temperatura cleiului să fie până la 800C.
Exemplu la oase – maxim 700C.
Apoi cu o pereche de mănuşi termo- rezistente se ia, se stoarce, şi se umezeşte
suprafaţa lemnului. Şi se lipeşte pânza de lemn, să fie întinsă.
Când pui pânza, ca să nu se deformeze lemnul, urzeala se pune de-a lungul fibrei
iar bătătura perpendicular pe fibră. Aşa cum vine îmfăşurată pe sul, aceea este urzeala.
Dacă se pune pe diagonală, se va deforma la colţuri. Dar dacă e pusă bine, nu lasă
traversele sau fibra să se strâmbe.
Ca să iasă aerul, cu podul palmei se apasă bine în spirală, de la centru spre margini. Mai
ales la pânza groasă acesta iese greu.
Surplusul de clei se îndepărtează cu o spatulă de lemn.
! Dacă pânza este groasă şi nu iese aerul, ea face băşici şi trebie tăiată.

3. Se usucăîn 24 de ore la temperatura camerei.

Apoi se taie marginile cu hârtie abrazivă sau cu maşina de şlefuit. La fel şlefuieşti
şi suprafaţa lemnului ca să nu rămână noduri ce pot apărea în pictură.

V. Prepararea grundului :

Orice soluţie are 2 părţi: una solidă şi una lichidă.

 La prima soluţie am avut partea solidă- cleiul, iar partea lichidă- apa. ⇒ soluţia de
clei- pate
Acum avem partea solidă- creta, iar partea lichidă – soluţia de clei- pate.⇒ grundul
La 1m2 de lemn trebuie aproximativ 20 de straturi de grund. Pentru 20 de straturi
vom folosi aprox. 10 kg de grund. Apa se evaporă, rămânând doar cleiul uscat cu
puţină apă şi cretă. În final stratul de grund rămas pe lemn va avea:1,5- 2 mm
grosime. 20% din grund se pierd.
Suprafaţa pe care pui grundul să fie puţin poroasă (nu lucioasă).
La 1m2 sunt necesare 200 g clei de oase şi 500 g grund.
În grund se pune glicerină tehnică, ca plastifiant. De exemplu la 100g de grund se
pun 1-2% glicerină. Ea se va pune mai întâi în clei, apoi se pune creta.
Dacă nu ai glicerină se poate pune levuloză(miere de albine amestecată cu alcool).
Se lasă o zi, se elimină alcoolul, iar partea solidă rămâne la fundul vasului. Se
scoate partea cu alcool şi se aruncă. Rămâne levuloza insolubilă în alcool. Iar cât
clei uscat ai în soluţie, se pune 1sfert de levuloză(25% ).
Exemplu:la 100g soluţie de clei-pate cu 6g de clei uscat se pune 1,5g de levuloză,
adică- 1,5% . Şi se amestecă cu o pensulă lată şi lungă.
! Unde lucrezi grundul nu trebuie să faci focul în sobă, pentru că nu poţi controla
umiditatea şi la variaţii de temperatură, crapă. De asemenea crapă şi la soare.
! Nu se pune prea mult grund pe lemn. Riscă să crape.

1. Prima mână:

Mâna 1 are 1-5 straturi, la care se foloseşte aceeaşi concentraţie.

Primul strat: 37% cretă
63% clei-pate
exemplu: la 500g grund: 5x37 g cretă=185 g
5x63 g clei=315 g
De primul strat depind celelalte.
Mai întâi se lipeşte o bandă de scotch pe marginile lemnului.
Apoi se amestecă soluţia în bain-marin şi se dă călduţ pe lemn pentru că e necesar
ca el să rămână la suprafaţă şi să facă priză cu primul strat de clei. Dacă e fierbinte,
topeşte pe cel de desubt şi pătrunde în lemn. Textila nu se lipeşte de lemn şi se
exfoliază. Acest strat de preparaţie evită absorbţia grundului în lemn, e un fel de
izolare.
Grundul se prepară ca o smântână, din ochi.
! nu se pune o cantitate prea mică într-un vas prea mare pentru că se evaporă prea
mult
În primele straturi cantitatea de clei este mai mare ca să facă priză cu pânza.
La început se pune mai puţină glicerină-1%. Cu cât scade cleiul creşte şi glicerina
la 2%.
La această mână se dau cel puţin 2 straturi.
Grundul se întinde cu o pensulă. La primul strat foloseşte o mănuşă de plastic
pentru a presa grundul în reţeaua pânzei. Şi se pune grundul cât să acopere găurile.
Pentru că ia timp se pune pe bucăţi grund şi apoi se dă cu mănuşa, cu vârful
degetelor. Primul strat se dă greu.
 Şi se lasă 12 ore ca să se usuce altfel va crăpa următorul strat pe care îl pui.
Pentru primul strat pânza se va comporta ca o armătură.
La următoarele straturi te poţi folosi de spatule de metal. Şi se apasă bine ca să nu
rămână pori.
După fiecare strat se poate şmirghelui, dar atenţie să nu rupi pânza că se slăbeşte.

2. Mâna a doua:

Are 2-3 straturi, cu concentraţia:

40% cretă
60% clei-pate
exemplu: la 500g grund: 5x 40 g cretă=200g
5x 60 g clei=300g
Creşte creta şi scade cleiul.
Unde s-a răcit grundul nu se mai poate lucra. Şi se dă întins să nu rămână luciu.
Nici lăsat să stea că face pori. Iar la margine să nu rămână prea mult grund.

3. Mâna a treia:

Are tot 3 straturi, cu concentraţia:

44% cretă
56% clei-pate
exemplu: la 500g grund: 5x 44 g cretă= 220g
5x 56g clei= 280g

4. Mâna a patra:

Are 9 straturi, cu concentraţia:

50% cretă
50% clei-pate
Se dau cel puţin 4 straturi pentru că 2-3 straturi se duc la şlefuit şi e bine ca măcar 1
strat să rămână cu această concentraţie. Ideal este să pictezi pe un astfel de strat cu o
astfel de concentraţie(clei mai slab pe clei mai tare).
Ultimele 3 straturi se dau colorat(se pune puţin ocru in grund). Şi se pune
concentraţie diferită de ocru, ca atunci când şlefuieşti, să- ţi dai seama de straturi.
Dacă e un strat cu mai mult clei vezi că nu absoarbe, parcă ai picta pe sticlă. Iar
gradul de absorbţie al oului în grund dă caracterul de strălucire.
Exemplu: pentru o pictură strălucitoare te opreşti la straturi cu o concentraţie mai mare de
clei. Concentraţia de la mâna a patra este pentru o pictură mată.

! Calculele sunt pentru cretă din Grecia sau Italia. Dacă este mai grea creta, intră mai
puţină cantitativ în grund. Dacă este mai umflată, mai poroasă, intră mai multă .
creta romănească este mai grea şi va absorbi mai puţin clei. Va fii mai consistentă în clei.
 VI. Şlefuirea lemnului:

1. Şlefuirea umedă:
Se ia puţină apă în mână şi se întinde pe suport. Se uniformizează. Şi se ia o piatră
şlefuită de râu cu care începi să şlefuieşti. La început va fi greu, dar după ce va fi şlefuită
va aluneca, ca pe gheaţă.

2. Şlefuirea uscată:
Se foloseşte hârtie abrazivă cu granulaţia de 100, dacă are defecte sau denivelări mici.
Dacă nu are defecte, se foloseşte cu o granulaţie mai mare: 240, 280, 300.
Până la 300 se poate şlefui cu maşina vibrantă pentru şlefuit. Dacă depăşeşte granulaţia
de 300 poate topi grundul.

Se mai poate şlefui şi cu o perie de bărbierit specială, cu păr aspru în acelaşi plan.
Sau la final se netezeşte cu un şerveţel de hârtie şi devine ca sticla.

Pictura:

Etapele picturii:
- desen schiţă
- ton valoric (lumini, umbre)
- proplasmă
- prima carnaţie
- carnaţia finală
- lumini
- rumenelile

Emulsia:

Se sparge oul. Gălbenuşul se spală sub apă rece plimbându-l dintr-o mână în
alta. Se curătă de albuş.Se prinde într-o mână(cea dreaptă) cu 3 degete,dacă nu poti cu 2
şi îl spargi dedesubt cu un bisturiu sau cutit ascuţit,rămânând pieliţa în mâini.
Se adaogă oţet alimentar de 7-9grade.
Pentru proplasme şi lumini trebuie emulsie mai vâscoasă.Pentru umbre mai
diluată.
Nu se pune apă deloc,decât după ce am făcut culoarea în godetă.
Pentru emulsia folosită la proplasmă se pun 3 linguriţe de oţet.Şi se probează
fluiditatea astfel:picurând cu degetul trebuie să curgă 3-4 picături.Pentru asist şi umbre
încă o linguriţă şi amestecăm.
 O strecurăm să nu rămână embrionul (altfel folosit la proplasmă rişti să–ţi iasă
găuri.
Se toarnă conţinutul într-o sticluţă de mir şi rezistă aşa la frigider 3zile.
Dacă o foloseşti la umbre sau asist,a doua zi nu mai e bună şi trebuie să faci
alta.Pentru fiecare umbră-emulsie proaspătă.

Pictura se usucă între 3luni şi 1an.Apoi vernisarea-o jumătate de an.

Teoretic o icoană este gata într-un an şi jumătate: 2săptămâni – lucru; 1lună
uscare; 2 luni vernisare. Adică 3luni şi ceva.⇒ 3 luni şi jumătate înainte să accepţi o
comandă.

Vernisare

!Verniuri ireversibile:Badulac,Nitrolac,Verni de Yacht.Ei afectează

pigmentii;nu se solubilizează,iar unele distrug liantul.
„Embourile” sunt zone mate care nu au absorbit verniul, deci trebuie să revii
cu verni peste pictură.
!Dacă pictura nu este uscată şi se vernisează, verniul nu se usucă nici în
treizeci de ani, şi rămâne lipicios, pentru că apa din pictură nu lasă verniul să se usuce.
Pentru a îndepărta verniul se pune pe suprafaţa icoanei terebentină, verniul se umezeşte şi
se da jos cu podul palmei.
Gălbenuşul din ou are un element activ: lecitina, care are nevoie de oxigen ca
să polimerizeze. Şi îl ia din aer. Dacă îl izolezi nu mai are de unde să ia aerul.
!Verniurile nu se împacă cu acrilicele, devin lipicioase pentru că solvenţii
organici (terebentina reacţionează cu acrilicele).
Ca verni final se foloseşte D’Amar cu ulei de in. La tempera nu se foloseşte
verni final.
Reţetă Verni D’Amar: 50g
-cantitate de terepentină – esenţă: 200ml
-concentraţie verni: 20%
-ulei de in sicativat –1 – 2% din cantitatea de D’Amar uscat (chiar şi 5 – 10%)
-1borcan curăţat de apă cu alcool de 960 ; pentru ca suprafaţa să fie complet
uscata. Alcoolul absoarbe apa. Nu se şterge borcanul pe interior cu cârpa sau cu o hârtie
pentru că rămân scame ce ajung pe pictură.
-o pereche ciorapi de damă = sită (să fie noi)

Se cântăreşte D’Amar - ul boabe şi se pune în ciorap.

Dacă se foloseşte D’Amar cumpărat, acesta are o concentraţie de 40% sau
25%⇒îl diluezi.
Ciorapul de damă înodat să atingă fundul borcanului. Marginea de sus se
agaţă în jurul marginii borcanului. Şi borcanul se închide ermetic.
Rămâne aşa până se topeşte şi ultima picătură de D’Amar. Lipesc o etichetă,
iar data viitoare voi ştii în cât timp se diluează.

! Când faci o soluţie, lipeşti o etichetă pe borcan şi scrii ce soluţie ai făcut,

data şi eventual ora. Ca să cunoşti proprietăţile substanţei.
! Niciodată însă nu foloseşti verni de 20% , ci de 7 – 10%