UNIVERSITATEA “BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE MATEMATICĂ - INFORMATICĂ

LUCRARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ

PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC : REALIZATOR:

CONF.UNIV. CRISTINA BLAGA PROF.DANIELA MUREŞAN

2010

1
 UNIVERSITATEA “BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MATEMATICĂ - INFORMATICĂ

TEOREME CLASICE DESPRE DREAPTĂ ŞI CERC

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC : REALIZATOR:

CONF.UNIV. CRISTINA BLAGA PROF.DANIELA MUREŞAN

2010

2
 CUPRINS

INTRODUCERE
I Câteva teoreme clasice despre dreaptă şi cerc teoreme
1.1.Diviziunea armonică 10
1.2.Relaţii metrice 14
1.2.1.Definiţii 14
1.2.2.Asemănarea triunghiurilor 19
1.2.3.Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic 23
1.3.Transversale 27
1.4.Ceviene concurente 29
1.5.Triunghiuri omologice 34
1.6.Triunghiuri ortologice 37
1.7.Cercul 40
1.7.1.Definiţii 40
1.7.2.Unghi la centru. Arce de cerc . 42
1.7.3.Poziţiile relative ale unei drepte faţă de un cerc 46
1.7.4.Unghi înscris în cerc 47
1.7.5.Unghi cu vârful în interiorul cercului 48
1.7.6.Unghi cu vârful în exteriorul cercului 45
1.7.7.Poziţiile relative a două cercuri 46
1.7.8.Lungimea cercului şi aria discului 49
1.8.Fascicole de cercuri 51
1.9.Ortocentrul 55
1.10.Triunghiul podar 59
1.11.Patrulatere 63
1.11.1.Patrulaterul complet 63
1.11.2.Patrulaterul inscriptibil 66
1.11.3.Patrulaterul circumscriptibil 72
II Cercuri remarcabile
2.1.Cercul celor nouă puncte(Cercul lui Euler) 75
2.2.Teorema lui Ţiţeica 78
2.3.Cercurile lui Lemoine 82
2.4.Cercurile lui Tucker 88

III Aspecte metodologice generale ale procesului instructiv-educativ

3.1.Caracterizarea generală a procesului de predare-învăţare

3.2.Evaluarea în procesul de predare-învăţare 93

3.3.Rolul şi locul temei în programa şcolară 98
3.4.Proiectul unităţii de învăţare – Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic 101
3.5.Proiecte didactice 104

3
 3.6.Teste de evaluare 110
3.7.Miniculegere de probleme 114

BIBLIOGRAFIE 119

INTRODUCERE

4
 În procesul instructiv-educativ ce se desfăşoară la nivel preuniversitar un rol
fundamental îl ocupă predarea matematicii. Lecţiile de matematică au un rol informativ, în
sensul că înarmează elevii cu cunoştinţe de bază din domeniul matematicii, necesare în
problema cunoaşterii şi a posibilităţii abordării altor ştiinţe cum ar fi fizica, chimia etc. şi un
rol formativ în sensul că deprinde elevii cu modele de raţionamente logice.
Învăţământul are misiunea de a asigura însuşirea de către tinerele generaţii a
cunoştinţelor ştiinţifice, tehnice şi culturale, a deprinderilor necesare exercitării unor profesii
utile societăţii.
Caracterul metodelor trebuie să imprime tineretului studios conştiinţa însuşită cu
convingere şi interes că matematica este cu atât mai utilă societăţii cu cât este asimilată într-
un cadru mai corespunzător, unde calităţile estetice ale raţionamentelor se îmbină armonios
cu eficienţa lor.
Obiectivele generale ale predării matematicii în gimanaziu şi liceu, cuprinse în
programele şcolare prevăd:
-familiarizarea elevilor cu utilizarea şi aplicarea în diferite contexte a unor tehnici şi
metode de operare în domeniul matematicii;
-formarea unor deprinderi de rezolvare a problemelor utilizând strategii algoritmice,
euristice sau euristico-algoritmice;
-consolidarea şi dezvoltarea raţionamentului prin formarea deprinderii de a analiza o
problemă dată şi de a selecta teoria matematicii convenabilă în rezolvarea ei, sesizând
restricţiile ce se impun sau posibilităţile de generalizare, de a problematiza o situaţie dată sau
de a modela în limbaj matematic un fenomen întâlnit în studiul matematicii sau a celorlalte
discipline de specialitate.
Matematica zilelor noastre evoluează dinamic sub raport cantitativ şi, mai ales,
calitativ. Cercetări şi descoperiri contemporane redimensionează permanent domeniile ei şi
impun exigenţe deosebite fundamentelor sale. Învăţământul nu poate rămâne în afara

5
acestor frământări; el are de rezolvat probleme noi referitoare la expunerea în şcoală a
bazelor unor ştiinţe în continuă transformare.
În cadrul disciplinelor matematice care se predau în învăţământul preuniversitar un
rol deosebit îl are geometria. În ultimul deceniu, în ţara noastră, geometria ca obiect de
studiu în şcoală, a beneficiat de modificări spectaculoase. Este vorba de creşterea ponderii
raţionamentului deductiv, abstract, fapt cu implicaţii majore în formarea tinerei generaţii.
Geometria porneşte de la studiul unor figuri concrete ce exprimă trăsături esenţiale
ale realităţii obiective şi elaborează propoziţii abstracte. Geometria împleteşte organic
gândirea concretă cu cea abstractă, în consecinţă un rol primordial în formarea şi
dezvoltarea capacităţii deductive.
Asimilarea geometriei urmăreşte o spirală ce porneşte de la intuirea vie a realităţii
obiective; pe acestă spirală se pun în acord cu intuiţia un număr crescând de propoziţii din
ce în ce mai abstracte; aceste propoziţii devin temeliile pe care se construiesc edificiile
teoriilor abstracte. Anumite porţiuni din spirala asimilării geometriei sunt parcurse în
învăţământul preşcolar, altele în clasele primare şi mai multe în gimnaziu şi liceu.
Formarea conceptelor geometrice, spre deosebire de altele, ridică probleme de ordin
psihologic şi pedagogic deosebite.
Un concept geometric nu se poate crea spontan, el se formează în cursul unui proces
psihic căruia îşi pune amprenta imaginaţia, creativitatea, puterea de generalizare şi
abstractizarea.
Un concept geometric poate avea un grad mai mare de generalitate, iar altul mai
restrâns.
O caracteristică a conceptelor geometrice constă în aceea că ele formează sisteme
ierarhice şi că nu sunt entităţile mintale izolate.
Operaţiile cu conceptele geometrice se realizează întotdeauna pe plan mintal.
Figura geometrică apare pentru elev în două ipostaze:ca refectare idealizată a unor
proprietăţi spaţiale pure şi ca posibilitate de concretizare a unor concepte.
Deci figura geometrică apare atât în procesul de trecere de la concret la abstract, cât
şi în procesul de trecere de la concept la imagine, de la concept la ceea ce se numeşte concept

6
figural. În cursul rezolvării problemelor nu ne putem dispensa de aportul figurii geometrice,
ci ne folosim de ea pentru a reprezenta simplificat unele operaţii mentale.
În predarea geometriei o atenţie deosebită trebuie să se dea şi simbolurilor, notaţiilor,
convenţiilor de desen, de reprezentare, de redactare simbolică a unui raţionament.
În însuşirea temeinică a cunoştinţelor de geometrie, un loc însemnat îl ocupă şi
rezolvările de probleme.
G. Polya arăta că: ,,a rezolva o problemă înseamnă a găsi o cale de a ocoli un
obstacol, de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil. A găsi soluţia unei probleme
este o perfomanţă specifică inteligenţei, iar inteligenţa este apanajul distinctiv al speciei
umane, se poate spune că dintre îndelemnicirile omeneşti cea de rezolvare a problemelor este
cea mai caracteristică.”
Problemele de geometrie constituie antrenamentul necesar însuşirii disciplinei în
gândire, a spiritului de rigoare necesar astăzi pe o scară din ce în ce mai largă în viaţa de
toate zilele.
Raţionamentul geometric presupune analiza amănunţită a tuturor concluziilor ce
derivă din anumite date, a cadrului de validitate a diferenţelor rezultate. El nu permite nici o
neglijenţă în gândire, nici o concluzie pripită, superficială, insuficient fundamentată logic.
Rezolvarea problemelor de geometrie îl ajută pe elev să distingă adevărul ştiinţific de
neadevăr, să-l demonstreze: antrenează organizarea logică a gândirii, ordonarea ideilor,
recunoaşterea ipotezelor şi a consecinţelor, îl învaţă pe elev să distingă diversele aspecte ale
unei situaţii, să deosebească esenţialul de neesenţial, formează capacităţile atenţiei,
antrenează memoria logică, exersează analiza şi sinteza, favorizează dezvoltarea imaginaţiei
creatoare, îl ajută să-şi formeze simţ critic şi constructiv, îi formează spiritul ştiinţific
exprimat prin obiectivitate, precizie, gustul cercetării.
Sub aspect estetic, rezolvarea problemelor de geometrie trezeşte gustul faţă de
frumuseţile matematicii exprimate prin relaţii, formule, figuri, demonstraţii.
În lucrarea de faţă se abordează aspecte ale metodicii predării în cadrul geometriei, a
problemelor referitoare la cerc şi dreaptă.Problemele referitoare la noţiunile de dreaptă şi
cerc ocupă un loc de seamă în dezvoltarea gândirii creatoare a elevilor, deoarece pentru

7
rezolvarea lor este necesar să se utilieze diferite cunoştinţe dobândite anterior şi să se
deprindă noi proprietăţi ale figurilor geometrice.

Motivarea alegerii temei

Pornind de la ideea că matematica a devenit în zilele noastre un instrument esenţial

de lucru pentru totalitatea ştiinţelor şi domeniilor tehnice , este firesc ca în centru
preocupărilor actuale ale şcolii româneşti să se situeze cultivare accentuată a gândirii elevilor
, prin evidenţa relaţiilor matematice , prin fundamentarea ştiinţifică a conceptelor , prin
introducerea progresivă , gradată a limbajului matematic modern .
Alegerea acestei teme este motivată de importanţa deosebită a înţelegerii noţiunilor
de dreaptă şi cerc .
Activitatea la clasă mi-a oferit posibilitatea să constat că uneori elevii din ciclul
gimnazial întâmpină greutăţi în însuşirea noţiunilor despre dreaptă şi cerc . Am constatat că
pentru a oferi posibilitatea de însuşire de către toţi elevi a unui minim de cunoştinţe şi tehnici
utile de lucru este necesar să se ţină seama de următoarele aspecte:
-în toate formele de predare să se respecte etapele dezvoltării psihopedagogice ale
copilului ;
-trezirea interesului pentru aplicarea în practică a cunoştinţelor dobândite .
Pentru a-i învăţa pe elevi să înveţe, pentru realizarea unui învăţământ activ formativ
al matematicii, stilul de lucru, metodele şi procedeele au o importanţă deosebită .
Scopul activităţii matematice este de a-i exersa copilului intelectul, procesele de
cunoaştere, de a-l face apt să descopere relaţii abstracte pe baza situaţiilor întâlnite în
activitatea obişnuită .
Alegerea temei a fost determinată şi de întrebarea : „Ce metode putem folosi pentru a
uşura înţelegerea noţiunilor privind predarea-învăţarea geometriei? „
Lucrarea de faţă este compusă din trei capitole.
Capitolul I ,,Câteva teoreme clasice despre dreaptă şi cerc”, cel mai amplu capitol al lucării,
constituie o introducere în lumea minunată a dreptelor celebre , a geometriei triunghiului
patrulaterului şi cercului .Capitolul II ,,Cercuri remarcabile” prezintă într-o manieră
unitară cercul celor nouă puncte, teorema piesei de 5 lei a lui Ţiţeica, cercurile lui Lemoine,

8
respectiv Tucker. Capitolul III ,,Aspecte metodologice generale ale procesului instructive-
educativ” conţine o caracterizare generală a procesului de predare- învăţare-evaluare,
proiectul unităţii „Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic”, câteva teste de evaluare
precum şi o miniculegere de probleme.

Mulţumesc pe această cale d-nei conf. univ. Cristina Blaga pentru încrederea şi
sprijinul acordat în elaborarea acestei lucrări.

9
 CAPITOLUL I
CÂTEVA TEOREME CLASICE DESPRE DREAPTĂ ŞI CERC

1.1.DIVIZIUNEA ARMONICĂ

1.1.1.Fie punctele A, B pe o dreapta şi fie C şi D două puncte care divid segmentul

AB în rapoarte opuse.Utilizând segmentela orientate putem scrie:
(1) CA ‗ _ DA
CB DB
Spunem că punctele C şi D sunt conjugate în raport cu A şi B. Relaţia (1) poate fi scrisă şi
sub forma :
AC ‗ _ BC , deci reciproc, punctele A şi B sunt conjugate în raport cu C şi D.
AD BD
Deci punctele A ,B ,C şi D formează o diviziune armonică, adică o împărţire armonică a
dreptei, iar punctele unei diviziuni armonice constituie două perechi de roluri simetrice.
Diviziunea armonică este cunoscută din şcoala lui Pitagora (sec.5 ,î.e.n).
1.1.2.Luăm o origine arbitrară pe dreaptă şi considerăm segmentele orientate.
Vom nota: OA=a
OB=b
OC=c
OD=d, atunci prin înlocuire , relaţia (1) devine următoarea:
a–c‗ _ a–d , sau:
b–c b–d
(2) (a + b)(c + d) = 2(ab + cd) . Această relaţie este condiţia care trebuie s-o îndeplinească
abscisele a patru puncte ca să formeze o diviziune armonică.
1.1.3.In relaţia (2) originea este arbitară. Dacă luăm originea O în punctul A atunci
a=0 şi relaţia (2) devine :
(3) 2 ‗ 1 + 1 , adică
b c d

(4) 2 ‗ 1 + 1 (Maclaurin , 1748).

AB AC AD

10
 Observăm că numărul b , dat de relaţia (3) este media armonică a numerelor c şi d. Atunci
relaţia (4) care exprimă segmentul AB este media armonică între segmentele AC şi AD.
Această relaţie , (4) , este echivalentă cu relaţia (2) şi este caracteristică pentru punctele unei
diviziuni armonice.
Dacă luăm originea în mijlocul I al segmentului AB , adică b= - a , relaţia (2) devine:
(5) a2 = c·d , adică
(6) IA2 =IC·ID (Poncelet , 1822).
In relaţia (6) , segmentl IA este media geometrică a segmentelor IC şi ID. Această relaţie
este echivalentă cu relaţia (2) şi este caracteristică pentru punctele unei diviziuni armonice.
1.1.4.Se pot obţine şi alte relaţii metrice echivalente. Dacă luăm punctul J – mijlocul
segmentului CD , obţinem relaţia:
(7) 4·IJ2 = AB 2 +CD 2
Dacă alegem punctul I , originea segmentului , relaţia (7) devine :
(c + d) 2=4a2 + (c – d)2 , evidentă deoarece a2=c·d.
1.1.5.Patru drepte formează un fascicol armonic , dacă sunt tăiate de o dreaptă în
raport armonic.
Fie O punctul comun, a , b, c , d dreptele date ale fascicolului iar l secanta pentru
care punctele de intersecţie A,B,C şi D formează o diviziune armonică , adică omiţând
semnul avem relaţia:
CA ‗ DA .
CB DB
Ducem din punctul B o paralelă la raza OA care taie razele OC şi OD în punctele U
respectiv V. Avem :
BU ‗ CB ‗ DB ‗ BV , deci
OA CA DA OA
(8) BU = BV. O

A C B D l

Reciproca rezultă din aceeaşi construcţie.

11
Dacă BU = BV atunci punctele A,B,C,D formează o diviziune armonică.
Fie l’ o altă secantă care taie razele fascicolului în punctele A’ , B’ ,C’ , D’. Ducând paralela
din B’ la OA determinăm punctele U’ şi V’ . Atunci avem:
∆OUV ~∆OU’V’ => OB’ – mediană şi în ∆OU’V’ , adică B’U’=B’V’ => diviziunea A’,B’,C’,D’
este armonică.
Un fascicol armonic este tăiat de o secantă arbitrară într-o diviziune
armonică.Secanta l nu joacă un rol deosebit. Spunem că dreptele c şi d sunt conjugate
armonic în raport cu dreptele a şi b şi reciproc.
Din relaţia (8) rezultă că:o secantă paralelă cu una dintre razele unui fascicol
armonic determină segmente egale între celelalte raze.
Exemple:
1)In paralelogramul ABCD o secantă dusă din vârful A taie diagonala DB şi laturile BC şi
CD în punctele E,F şi G. Avem relaţia:
1 ‗ 1 + 1 , adică
AE AF AG

D C G

F H
O

A B

Demonstraţie:
Construim paralela din C la diagonala DB care taie secanta în H. Fascicolul
C(AFHG) este armonic deoarece tăiat cu secanta DB paralelacu o rază , interceptează
segmente egale.
Punctul H este conjugatul punctului A în raport cu punctele F şi G.
Atunci => 2 ‗ 1 + 1 , dar AH=2AE => 1 ‗ 1 + 1 .
AE AF AG AE AF AG

12
2)Raza cercului circumscris unui pentagon regulat este media armonică între apotema lui şi
apotema pentagonului regulat stelat corespunzător.
A

E G B

J D F C I

Demonstraţie:
ABCDE – pentagon regulat
O- centrul cercului circumscris pentagonului
AO∩DC={ F }
AO∩EB={ G }
AB∩DC={ I }
AE∩DC={ J }
Trebuie demonstrat că diviziunea (AGOF) este armonică.
Punctele E,O,I aparţin bisectoarei unghiului I.
E(BIFJ) este fascicol armonic pentru că secanta DC|| EB , interceptează segmente egale.
Dacă tăiem cu secanta AO , determinăm pe ea o diviziune armonică. Deci:
2 ‗ 1 + 1 , ceea ce demonstrează teorema.
OA OF OG

1.2.RELAŢII METRICE

13
 1.2.1.Definţii

Definiţia1.2.1.1:Prin raportul a două segmente înţelegem raportul lungimilor lor.

Observaţia1.2.1.2: Lungimile segmentelor trebuie exprimate prin aceleaşi unitaţi de

măsură.
Definiţia1.2.1.3:Şirurile de numere şi (a1 , a2,…..) , (b1 , b2 ,…) sunt proporţionale
dacă a1 ‗ a2 ‗ a3 ‗…….‗k .Raportul constant k se numeşte factor de proporţionalitate.
b1 b2 b3
Definiţia1.2.1.4:Şirurile de segmente ( [AB] , [CD] , [EF] ….şi ( [A 1B1] , CD ] ,[ E1 F1 ]
…….) se numesc proporţionale dacă şirurile lungimilor lor sunt proporţionale.
Definiţia1.2.1.5:Trei sau mai multe drepte paralele situate la distanţe egale se numesc
paralele echidistante.
Teorema1.2.1.6:(paralelelor echidistante): Dacă mai multe drepte paralele determină
pe o secantă segmente congruente , atunci ele determină pe orice altă secantă segmente
congruente.

d g
d1 A1 B1

A 2 C2 B2
d2
d3
A3 C3 BB
3
. n-1

. d n-1
.
A n-1 C n-1
d n-1 Bn
An C n

Demonstraţie
Fie [A1C2] || g, [ A2C3] || g, …,[ An-1Cn] || g =>
∆A1A2C2 ≡∆A2A3C3 ≡….≡∆An-1AnCn (U.L.U.) => [ A1C2]≡ [ A2C3]≡….≡ [ An-1Cn]
Dar A 1B 1B 2C2 , ….. , A n-1B n-1B nCn – paralelograme =>

14
 [B1B2] ≡ [ B2B3] ≡….≡ [ Bn-1Bn]
Teorema1.2.1.7:(THALES):O paralelă dusă la una din laturile unui triunghi determină
pe celelalte două laturi segmente proporţionale.
Thales din Milet (Greacă:Θαλής ο Μιλήσιος) (c. 635 î.Hr. – c. 543 î.Hr.) a fost un filozof grec presocratic,
care a contribuit la dezvoltarea matematicii, astronomiei, filozofiei. Este considerat părintele ştiinţelor Herodot,
primul autor care-l menţionează pe Thales, afirmă că strămoşii lui Thales erau fenicieni, dar Diogenes Laertios
adaugă că cei mai mulţi scriitori îl prezintă ca aparţinând unei vechi familii milesiene. Thales a murit la o
vârstă înaintată, în timpul unor manifestări sportive, din cauza unor călduri excesive. Pe mormântul său este o
inscripţie care spune: "Aici, într-un mormânt strâmt zace marele Thales; totuşi renumita sa înţelepciune a
ajuns la ceruri". Deşi nici una dintre scrierile lui nu a fost găsită, cunoaştem munca sa din scrierile altora.
În domeniu matematicii, Thales a adus geometria în Grecia, familiarizându-se cu ea în timpul călătoriilor
sale în Egipt şi dezvoltând-o ulterior. Teoremele geometrice elaborate de el au constituit temelia matematicii
greceşti.
Thales a demonstrat că:
1. un cerc este împărţit în două părţi egale de diametru;
2. unghiurile bazei unui triunghi isoscel sunt egale;
3. unghiurile opuse la vârf sunt egale;
4. un triunghi este determinat dacă sunt date o latură şi unghiurile adiacente ei;
5. unghiul înscris într-un semicerc este unghi drept.
Atribuirea primelor patru teoreme lui Thales provine de la Proclos, care se baza pe o afirmaţie a lui
Eudemos. Cea de-a cincea teoremă este citată din Diogenes din Pamphila, din secolul I.Teorema patru este
asociată cu realizarea practică a măsurării distanţei dintre vasele de pe mare.
Hieronymus din Rhodos ne povesteşte cum a măsurat Thales piramidele din Egipt, folosind umbrele (a
determinat momentul zilei în care umbra noastră este egală cu înălţimea).
Diogenius Laertius, în cartea "Vieţile şi opiniile marilor filozofi" ne spune că "Thales a fost primul care a
determinat cursa Soarelui de la un solstiţiu la celălalt şi a declarat că mărimea Soarelui ar fi a 720–a parte din
cercul solar, şi mărimea Lunii ar fi aceeaşi fracţie din cercul lunar. Se spune că el a descoperit cele patru
anotimpuri ale anului şi l-a împărţit în 365 de zile".

D1 E1

D2 E2

D E

D4 E4

B C
Demonstraţie
Considerăm cazul când raportul AD este raţional.
DB

Presupunem că AD ‗ 3 . Împărţim segmentul [AB] în 5 părţi congruente ;

DB 2

15
Al treilea punct de diviziune este D; notăm punctele de diviziune cu D1 , D2 , D4 =>
 [AD1]≡[D1D2]≡[D2D]≡[DD4]≡[D4B].
Prin D1 , D2 , D4 ducem paralele la BC şi notăm punctele lor de intersecţie cu latura
[AC] respective prin E1 , E2 , E4. Conform teoremei paralelelor echidistante =>
[AE1]≡[E1E2]≡[E2E]≡[EE4]≡[E4C] => AE ‗ 3 => AD ‗ AE .
EC 2 DB EC
Dacă raportul AD este un număr raţional oarecare AD ‗ m , m,n ЄN* ,
DB DB n
raţionamentul este acelaşi ; segmental [AB] se împarte în m+n părţi congruente.

Teorema1.2.1.8:(paralelelor neechidistante):Mai multe drepte paralele determină pe

două secante oarecare segmente proporţionale.
Ipoteză :d1||d2||d3||d4
a∩d1={A1} , a∩d2={A2} , a∩d3={A3} , a∩d4={A4}
b∩d1={B1} , b∩d2={B2} , b∩d3={B3} , b∩d4={B4}
Concluzie:A1A2 ‗ A2A3 ‗ A3A4
B1B2 B2B3 B3B4 a b
d1 B1
A1
d2 A2 C2 B2

d3 A3 C3 B3
B4
d4
Demonstraţie A4
Ducem prin B1 paralela la dreapta a . Aplicând teorema lui Thales în ∆B1C3B3 şi folosind
faptul că A1B1C2A2 , A2C2C3A3 sunt paralelograme , deducem
A1A2 ‗ B1B2 , adică A1A2 ‗ A2A3 .
A2A3 B2B3 B1B2 B2B3 =>
Analog , ducând paralela prin B2 la a se deduce că A2A3 ‗ A3A4
B2B3 B3B4
=> A1A2 ‗ A2A3 ‗ A3A4
B1B2 B2B3 B3B4

Reciproca teoremei lui THALES: Dacă o dreaptă determină pe două laturi ale unui
triunghi segmente proporţionale , atunci ea este paralelă cu a treia latură.

16
Ipoteză : AM ‗ AN
AB AC
Concluzie:MN||BC

N’
N
M

B C
Demonstraţie
Presupunem prin absurd că MN∦BC ; atunci ducem prin M paralela la BC şi notăm
cu N’ punctul ei de intersecţie cu AC , N’≠N
Aplicăm teorema lui Thales : MN’ || BC => : AM ‗ AN’ .
AB AC => AN ‗ AN’ =>
Din ipoteză AM ‗ AN . AC AC
AB AC
 AN = AN’ => N=N’ – contradicţie => MN||BC

Teorema1.2.1.9:(bisectoarei):Bisectoarea unui unghi al unui triunghi determină pe

opusă segmente proporţionale cu laturile unghiului.

Ipoteză: [AD bisectoarea ∢BAC

Concluzie: DB ‗ AB
DC AC

17
 A

B D C

Demonstraţie:
Ducem prin C paralela la AD, CE||AD , unde E este punctul de intersecţie al paralelei
construite cu dreapta AB.
În ∆BCE aplicăm teorema lui Thales => DB ‗ AB (1)
DC AE
Demonstrăm că [AE] ≡ [AC].

AD||CE
AC – secantă => ∢DAC ≡ ∢ACE ( alterne-interne) =>∢ACE≡∢AEC =>
AD||CE =>∆ACE – isoscel =>
AB – secantă => ∢BAD ≡ ∢AEC ( corespondente) => [AC]≡[AE] (2)
Din (1) şi (2) => DB ‗ AB .
DC AC

1.2.2. Asemănarea triunghiurilor

Există figuri geometrice care “seamănă” , dar care prin suprapunere nu coincid (din
cauza mărimii lor).

18
Figurile de mai jos se numesc asemenea.

Fie triunghiurile ABC si MNP

A
M

N
B
C
Aceste triunghiuri sunt asemenea. P

Ele au : ∢A ≡ ∢M
∢B ≡∢N
∢C ≡ ∢P => ∆ABC ∼∆MNP
AB ‗ BC ‗ AC
MN NP MP

Dacă între două triunghiuri există o asemănare spunem că sunt asemenea şi scriem
∆ABC ∼ ∆MNP
Perechile de unghiuri ∢ (A, P),∢ (B, M),∢ (C, N) şi perechile de laturi ( AB, MN),
(BC, NP), (AC, MP) se numesc corespondente sau omoloage .
Raportul lungimilor laturilor se numeşte raport de asemănare.
Dacă triunghiurile sunt congruente atunci raportul de asemănare este 1.
Proprietăţi: Relaţia de asemănare între două triunghiuri este:
· reflexivă: ∆ ABC∼ ∆ ABC
· simetrică: ∆ ABC∼ ∆ MNP ⇒ ∆ MNP∼ ∆ ABC;
· tranzitivă: ∆ ABC∼ ∆ MNP şi ∆ ABC∼ ∆ QRS ⇒ ∆ ABC∼ ∆ QRS.
2. Două triunghiuri dreptunghice sunt asemenea  au o pereche de unghiuri ascuţite
congruente.
3. Două triunghiuri isoscele sunt asemenea  au o pereche de unghiuri congruente.

19
 Teorema1.2.2.1:( fundamentală a asemănării) :O paralelă la una din laturile unui
triunghi, formează cu celelalte două laturi, sau cu prelungirile lor, un triunghi asemenea cu
cel dat.

Ipoteză.∆ ABC Concluzie:.

M∈AB, N∈ AC ∆ ABC∼ ∆ AMN
MN║BC

M N

B P
Demonstraţie: C
a) M∈(AB)
Din MN║BC şi AB,AC-secante ⇒ ∢AMN≡∢ABC
∢ANM≡∢ACB (corespondente) (1), iar conform reflexivităţii => ∢MAN≡∢BAC
AM AN
În ∆ ABC, MN║BC ⇒ = .
AB AC
MNPB-paralelogram ⇒ [MN]≡[BP]
AN PB AN MN
Fie NP║AB, P∈(BC) ⇒ = ⇒ AC = =>
AC BC BC
AM AN MN
=>(2) = =
AB AC BC
Din (1) şi (2) ⇒ ∆ AMN∼ ∆ ABC.
b) B∈(AM)
Demonstraţia rămâne aceeaşi, construind CD║AM.

20
c) D∈AB astfel încât A∈(DB)
Fie M ∈(AB) astfel încât [AM]≡[AD] , N∈(AC) astfel încât [AN]≡[AE] ,NM║DE,
∆AMN≡∆ADE (L.U.L.)
Analog cu punctul (a) => ∆AMN∼∆ABC =>∆ADE∼∆ABC

E D

M N

B C

Definiţia1.2.2.2: Dacă două triunghiuri sunt asemenea,atunci raportul ariilor lor este egal
cu pătratul raportului de asemanare.
- Deci, dacă ∆ A`B`C` ~ ∆ ABC ⇒
2 2 2 2 2 2
AA' B 'C '  a'  h '  l '  m '   r'   R' 
=   =  a  =  a  =  a  =   =  
AABC a  ha   la   ma  r R
Observaţie: Se numesc triunghiuri echivalente, triunghiurile care au aceeaşi arie.

Criteriile de asemănare :

21
Cazul 1 (UU): Două triunghiuri sunt asemenea dacă au două unghiuri respectiv congruente.

Demonstraţie:
A
A’

M N

B C B’ C’

Fie M∈ (AB astfel încât A’B’=AB. Construim MN||BC, N∈ (AC.

MN||BC , => ∢AMN ≡ ∢ABC (corespondente) =>∢AMN ≡ ∢A’B’C’
AB – secantă din ip. => ∢ABC≡∢A’B’C’ [AM]≡[A’B’] =>
∢MAN≡∢B’A’C’
∆AMN≡∆A’B’C’ (U.L.U.)
=>∆ABC∼∆A’B’C’
∆AMN∼∆ABC (T.F.A.)

Cazul 2 (LUL): Două triunghiuri sunt asemenea dacă au două laturi respectiv proporţionale
şi unghiurile dintre laturile proporţionale sunt congruente.
Cazul 3 (LLL): Două triunghiuri sunt asemenea dacă au laturile respectiv proporţionale.

1.2.3. Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic

22
 Definiţia1.2.3.1:Proiecţia ortogonală a unui punct pe o dreaptă este piciorul
perpendicularei duse din acel punct pe dreaptă.

M
Ax

D
E F
C N

B
A C c E d P
b D F ee
b d
a a
a) Proiecţia punctului A este tot un punct, A 1 .
b) Proiecţia punctului B care se află chiar pe dreapta de proiecţie este tot punctul B.
c) Proiecţia segmentului CD este tot un segment, segmentul C 1 D.
d) Proiecţia segmentului EF care este paralel cu dreapta de proiecţie. este un segment
egal cu segmentul iniţial.
e) Proiecţia segmentului MN care este perpendicular pe dreapta de proiecţie, este un
punct, P.
Teorema1.2.3.2(înălţimii):Într-un triunghi dreptunghic , înălţimea corespunzătoare
ipotenuzei este media geometrică a proiecţiilor catetelor pe ipotenuză.

Ipoteză: ∆ABC ,
B 0
m(∢BAC) =90
AD⊥BC ,
D D Є (BC)

Concluzie: AD 2 =BD∙DC

A C

Demonstraţie:

23
ΔABD ∢ADB≡∢CDA (fiind unghiuri drepte)
ΔCAD ∢BAD≡∢ACD(au acelaşi complement , ∢CAD) =>

ΔABD~ΔCAD => AD ‗ BD ‗ AB => AD 2 =BD∙DC

CD AD AC
Reciprocele teoremei înălţimii:
1) Dacă în Δ ABC, ∠ BAC=90 0 şi AD 2 =BD·DC atunci AD ⊥ BC
2) Dacă în Δ ABC, AD ⊥ BC şi AD 2 =BD·DC, atunci ∠ BAC=90 0

Teorema 1.2.3.3(catetei):Într-un triunghi dreptunghic, lungimea unei catete este

media geometrică a lungimii proiecţiei sale pe ipotenuză şi ipotenuză.

B
Ipoteză: ∆ABC , m(∢BAC) =900
AD⊥BC , D Є (BC

D Concluzie: AB 2 =BD∙BC

C
A
Demonstraţie:
ΔADB ∢ADB≡∢CAB (unghiuri drepte)
ΔCAB ∢BAD≡∢BCA(au acelaşi complement , ∢B) =>

=> ΔADB~ΔCAB => AB ‗ BD ‗ AD => AB 2 =BD∙BC

BC AB AC

Analog , din asemănarea triunghiurilor CAD şi CBA => AC 2 =DC∙BC

Reciprocele teoremei catetei:

1.Dacă într-un triunghi ABC, AD ⊥ BC şi AB 2 =BD·BC =>m(∢BAC)=90 0 .
2.Dacă într-un triunghi ABC m(∢BAC)=90 0 şi AB 2 =BD·BC =>AD ⊥ BC.

24
 Teorema1.2.3.4(PITAGORA):Într-un triunghi dreptunghic, pătratul lungimii
ipotenuzei este egal cu suma patratelor lungimilor catetelor.
Pitagora (c. 580 î.Hr. - c.500 î.Hr.) a fost un filozof şi matematician grec, originar din insula Samos,
întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei. A fost şi
conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Pitagora a fost un mare educator şi învăţător al
spiritului grecesc şi se spune că a fost şi un atlet puternic, aşa cum stătea bine atunci poeţilor, filosofilor (de
exemplu, Platon însuşi) şi comandanţilor militari etc.
Pitagora pare să nu fi scris nimic. Doctrina filosofică a pitagorismului ne este totuşi destul de bine
cunoscută din lucrările lui Aristotel şi Sextus Empiricus, precum şi din lucrări ale pitagoricienilor de mai tîrziu.
Totuşi, nu se poate stabili cu precizie ce aparţine lui Pitagora şi ce au adăugat pitagoricienii ulteriori.
Celebrele texte "pitagoriciene" Versurile de aur ale lui Pitagora şi Legile morale şi politice ale lui
Pitagora, existente şi în traduceri româneşti, aparţin unei epoci ulterioare.
Tradiţia îi atribuie descoperirea teoremei care îi poartă numele şi a tablei de înmulţire. Ideile şi
descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiaţi

Ipoteză: ∆ABC , m(∢BAC) =900

AD⊥BC , D Є (BC)
Concluzie:BC 2 =AB 2 +AC 2

Demonstraţie

B
În Δ ABC aplicăm de două ori teorema catetei:
AC 2 =DC∙BC
D AB 2 =BD∙BC
Adunăm relaţiile:
AC 2 + AB 2 =DC∙BC+BD∙BC=
A
C =BC(DC+BD)=BC∙BC ⇒
⇒ BC 2 +AB 2 =BC 2

Teorema reciprocă.Dacă într-un triunghi suma pătratelor lungimilor a două laturi

este egală cu pătratul lungimii laturii a treia, atunci triunghiul este dreptunghic.

Ipoteza: În ∆ ABC se ştie că AB2 + AC2 = BC2 .

25
 Concluzia: m(∢BAC) = 900

A A’ C

Demonstratie
Presupunem că m(∢A)≠900 ;
Construim BA’ ⊥ AC şi presupunem că A’ Є (AC). Aplicăm teorema lui Pitagora în
triunghiurile BA’C şi BA’A dreptunghice în A.
=>BC2= A’B2 + A’C2
A’B2= AB2 – A’A2 => BC2 = AB2 – A’A2 + A’C2
Din ipoteză => BC2=AB2 + AC2 => AC2=A’C2 – A’A2 (1)
Dar A’C =AC – A’A => A’C2 =AC2 – 2AC‧A’A + A’A2 (2)
Din (1) şi (2) => AC2 = AC2 – 2AC‧A’A + A’A2 => 2AC ‧A’A = 0
Cum AC≠ 0 => A’A = 0 =>
=> A’ = A , contradicţie cu A’Є (AC) => presupunerea făcută este falsă =>
=> BA ⊥ AC => m(∢BAC)= 900.

1.3.TRANSVERSALE

Teorema1.3.1( MENELAUS,sec. 2)Dacă o dreaptă taie laturile unui triunghi ABC în

punctele A’Є(BC), B’Є(AC), C’Є(AB), avem relaţia:
(1) A’B · B’C · C’A ‗ 1
A’C B’A C’B
C P

26
 A’

B’

C’ A B
Demonstraţie:
Construim prin C o paralelă la dreapta AB care intersectează dreapta A’B’ în punctul P.
Din T.F.A. => ∆ CPA’~ ∆BC’A’ => CP ‗ A’C sau CP ‗ BC’· A’C
BC’ A’B A’B
Tot din T.F.A. =>∆ CPB’~ ∆AC’B’ => CP ‗ C B’ sau CP ‗ AC’· CB’
AC’ BA’ BA’
=> BC’· A’C ‗ AC’· CB’ , de unde => A’B · B’C · C’A ‗ 1
A’B BA’ A’C B’A C’B

Reciproca teoremei lui Menelaus :

Dacă trei puncte situate pe laturile unui triunghi satisfac relaţia (1) , atunci ele sunt coliniare.

Demonstraţie:
Fie punctul {A” }=B’C’∩BC.
Conform teoremei directe =>A”B · B’C · C’A ‗ 1 ·
A”C B’A C’B
Punctele A’ şi A” divid segmentul BC în acelaşi raport (şi semn) , deci A’=A”.
Teorema1.3.2:Picioarele bisectoarelor exterioare unui triunghi sunt coliniare.

Demonstraţie:
Fie A’ , B’ , C’ –picioarele bisectoarelor exterioare ale ∆ABC , de laturi a,b,c =>
=>A’B ‗ c şi analoagele, obţinute prin permutarea literelor.
A’C b
=> relaţia (1) , deci coliniaritatea punctelor.
Observaţia1.3.3: Nu este necesar să verificăm relaţia şi în semn deoarece punctele A’ , B’ , C’
sunt toate exterioare laturilor.

27
2)Dacă o dreaptă d1 taie laturile unui ∆ABC în punctele A’ , B’ , C’ şi punctele A” , B”, C” sunt
simetricele punctelor A’ , B’ , C’ în raport cu mijloacele laturilor , atunci punctele A” , B”, C”
sunt situate pe dreapta d2.
Demonstraţie:
Din ipoteză avem relaţia : A’B ‗ A”C şi analoagele care prin înmulţire ne conduc la
A’C A”B
relaţia A”B · B”C · C”A ‗ 1 ceea ce justifică enunţul dat.
A”C B”A C”B

Teorema1.3.4:(Carnot ,1803): Tangentele la cercul circumscris unui triunghi în

vârfurile lui taie laturile opuse în puncte coliniare.

Nicolas Léonard Sadi Carnot (1 iunie 1796 - 24 august 1832) a fost un fizician şi inginer militar francez
care, în lucrarea lui din 1824 Reflecţii asupra puterii motrice a focului, a dat prima descriere de succes a
motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua
lege a termodinamicii.
Nu şi-a publicat lucrarea într-o revistă academică, ci sub forma unei mici cărţi. El este primul fizician
care s-a ocupat de termodinamică, având meritul definirii unor concepte ca randamentul termic Carnot, ciclul
termic Carnot şi formulării teoremei lui Carnot etc. În opera sa menţionată anterior face referire prin denumirea
putere motrice la conceptul denumit ulterior de Gaspard-Gustave Coriolis lucru (al forţei) şi azi lucru mecanic.

Demonstraţie:
Fie ∆ABC şi A’ , B’ , C’ intersecţiile tangentelor cu laturile opuse.
∆A’AB ∡A’-unghi comun ⇒∆A’AB ~ ∆A’AC ⇒ A’B ‗ AB ‗ A’A
∆A’AC ∡A’AB≡∡ACA’ A’A AC A’C

⇒ A’B · A’A ‗ AB2 ⇒ A’B ‗ AB2

A’A A’C AC2 A’C AC2
Inmulţind cu relaţiile analoage , produsul rapoartelor din prima parte este egal cu 1
⇒conform teoremei lui Menelaus , punctele A’ , B’ , C’ sunt coliniare şi dreapta A’ B’ C’ este
dreapta lui Lemoine a ∆ABC.

1.4.CEVIENE CONCURENTE

Teorema 1.4.1.(Ceva, 1678) Fie M un punct în planul ∆ABC. Notând cu A ’ ,B’ , C’

intersecţiile dreptelor AM , BM şi CM cu laturile opuse avem relaţia :

28
 (1) A’B · B’C · C’A ‗ 1
A’C B’A C’B:
Giovanni Ceva (n. 7 decembrie 1647 - d. 15 iunie 1734) a fost matematician italian, cunoscut mai ales
pentru teorema care îi poartă numele din geometrie. Fratele său, Tommaso Ceva, a fost de asemenea un
matematician prestigios. Ceva s-a născut la Milano. După ce a urmat colegiul iezuit din oraşul natal, apoi la
Universitatea din Pisa, obţine, în 1686, un post de profesor de matematică la Universitatea din Mantova, unde
rămâne până la sfârşitul vieţii. Geometria a fost domeniul de care s-a ocupat cu predilecţie. A mai studiat şi
unele chestiuni de mecanică (cum ar fi oscilaţia pendulului), hidraulică, aplicaţii ale matematicii în economie.
Teorema lui Ceva este o propoziţie din geometria triunghiului, cu aplicaţii în geometria proiectivă. A
fost formulată şi a fost demonstrată în 1678 în lucrarea De lineis rectis se invicem secantibus statica
constructio.Se pare că această teoremă era cunoscută, cu multe secole înainte (secolul al XI-lea), şi de unii
matematicieni arabi (Yusuf Al-Mu'taman ibn Hud).

C’

B’
M

B A’ C
Fig.1

Demonstraţie:
Fie - ∆B’BC. Aplicăm teorema lui Menelaus pentru punctele coliniare A , M , A’
∆ABB’.. Aplicăm teorema lui Menelaus pentru punctele coliniare C , M , C’.

⇒ A’B · B’C · C’A ‗ 1 şi B’M · BA’ · CA ‗ 1

A’C B’A C’B MB A’C B’A
Prin înmulţirea celor două egalităţi se obţine relaţia cerută.
Spunem că dreptele AM , BM , CM sunt cevienele punctului M.

Reciproca teoremei lui Ceva :Dacă punctele A’ ,B’ , C’ situate pe laturile ∆ABC satisfac
relaţia A’B · B’C · C’A ‗ 1, atunci dreptele AA’ , BB’, CC’ sunt concurente.
A’C B’A C’B

Demonstraţie:
Fie BB’∩CC’ ={M}, AM ∩ BC={A”}.
Conform teoremei directe ⇒ A”B · B’C · C’A ‗ 1 ⇒ A’=A”

29
 A”C B’A C’B
Forma trigonometrică a teoremei lui Ceva:
Fie ∆ABC .
Notăm cu α , β , γ unghiurile pe care dreptele AM , BM , CM le formează cu laturile AB ,
BC , CA .
Aplicând teorema sinusului în ∆AMB ⇒
MB ‗ sinα , MA ‗ sin γ , MC ‗ sin β
MA sin(B-β) MC sin(A-α) MB sin(C-γ)

Inmulţind relaţiile ⇒ sinα · sin β · sin γ ‗1

sin(A-α) sin(B-β) sin(C-γ )
Această relaţie este o nouă formă a teoremei lui Ceva.

Teorema1.4.2.(GERGONNE, sec.19)Dreptele care unesc punctele de contact ale

cercului înscris unui triunghi cu vârfurile opuse sunt concurente.

Demonstraţie:
Fie D,E,F punctele de tangenţă dintre cerc şi laturile triunghiului ABC ⇒
AE=AF
BF=BD ⇒ DB • EC • EA ‗ 1
CD=CE DC EA FB
Punctele D,E,F sunt interioare laturilor , deci nu este necesar să orientăm segmentele.
Punctul de concurenţă poartă numele lui Gergonne.

E
F

B D D’ C

E’

F’

30
 Fig.2

Observaţia1.4.3:Dacă în locul cercului înscris considerăm un cerc exînscris , teorema

rămâne valabilă pentru contactele lui D’ , E’ , F’ cu laturile.Obţinem astfel încă trei puncte ,
pentru fiecare cerc exînscris , numite adjunctele cercului Gergonne.

Teorema1.4.4:( NEUBERG, 1886)Dacă A’ , B’ , C’ sunt picioarele a trei ceviene

concurente şi A”,B”,C” simtetricele punctelor A’ , B’ , C’ în raport cu mijlocele laturilor
respectiv, şi dreptele A A”, B B”,CC” sunt concurente.
Demonstraţie:
Conform relaţiei A’B ‗ A”C şi analoagele rezultă că relaţia Ceva rămâne valabilă şi
A’C A”B
pentru punctele A”,B”,C”.
Spunem că punctele de concurenţă corespunzătoare M1, M2 sunt reciproce. Relaţia este
simetrică. Se obţinem astfel o transformare care asociază unui punct M1 un punct M2 şi
reciproc , unei drepte d1 o dreaptă d2 şi reciproc. Centrul de greutate G şi punctele de
intersecţie ale paralelelor duse din vârfuri la laturi sunt puncte duble ale transformării ,
adică puncte care coincid cu transformatele lor.
Vârfurile triunghiului sunt puncte singulare ale transformării , adică dacă punctul M1
tinde către vârful A , punctul M2 este nedeterminat pe latura BC.
In fig.2 , punctele D, D’ sunt simetrice faţă de mijlocul laturii BC.
Din cauza tangentelor dintr-un punct la cerc ⇒ AB + BD = AB + CD = p
AC + CD1= AB + BD1=p
p fiind semiperimetrul triunghiului.
⇒ dreptele AD1 şi analoagele sunt concurente . De aici rezultă următoarea teoremă:
Teorema1.4.5:Simetricele faţă de bisectoarele unghiurilor unui triunghi a trei ceviene
concurente sunt de asemenea concurente.
Demonstraţie:
Propoziţia rezultă din reciproca teoremei lui Ceva.

31
 Numim drepte izogonale , cevienele unui vârf , simetrice faţă de bisectoarea unghiului şi
puncte inverse punctele de concurenţă , puse în legătură pe această cale. Astfel ortocentrul şi
centrul cercului circumscris sunt puncte inverse. Relaţia este simetrică.
Obţinem astfel o transformare punctuală în raport cu un triunghi. Centrul cercului
înscris şi centrele cercurilor exînscrise sunt puncte duble ale transformării iar vârfurile
triunghiului sunt puncte singulare.

Teorema1.4.6(BELTRAMI, 1862):Inversele punctelor cercului circumscris unui

triunghi sunt puncte la infinit.
Eugenio Beltrami (n. 16 noiembrie 1835 — d. 4 iunie 1900) a fost un matematician italian cunoscut
pentru studiile din domeniul geometriei non-euclidiene, electricităţii şi magnetismului. S-a ocupat cu teoria
suprafeţelor şi cu formele diferenţiale(forme legate mai ales de fizica matematică).

B’
A
A M

A’ B C

Demonstraţie:
Fie M – un punct situat pe cercul circumscris △ABC.
AA’ , BB’-izogonalele cevienelor AM , BM pentru că: ∢AA’B =∢MAC=∢MBC=∢ABB’⇒
⇒AA’||BB’ .
Analog şi izogonala cevienei CM este paralelă cu ele.

32
 1.5.TRIUNGHIURI OMOLOGICE

Definiţia1.5.1: Triunghiurile ABC şi A’B’C’ se numesc omologice, dacă dreptele AA’,

BB’, CC’ sunt concurente. Punctul de concurenţă al acestor drepte, se numeşte centru de
omologie al triunghiurilor ABC şi A’B’C’.

O
A B
C
B’
A’

C’

33
 Teorema1.5.2( DESARGUES): Dacă două triunghiuri ABC şi A’B’C’ sunt astfel
situate încât dreptele AA’,BB’, CC’sunt concurente, atunci laturile corespunzatoare BC şi
B’C’, CA şi C’A’, AB şi A’B’ se intersectează în puncte coliniare.
Gérard Desargues (n. 21 februarie 1591 - d. octombrie 1662) a fost un matematician şi inginer francez,
considerat unul dintre fondatorii geometriei proiective , supranumit „Monge al secolului al XVII-lea”.Acesta
ţinea la Paris lecţii publice gratuite , lecţii pe care unii la porecleau „Lecţii de umbre”(„Leçons des
tènébres”).N-a fost înţeles de contemporani. I se respinge prima lucrare de perspectivă.
A doua „Ciornă de abordare a fenomenelor produse de intersecţia conului cu un plan” s-a pierdut. În
1845 Michael Chasles(1793-1880) găseşte o copie a acesteia.

O
A
C B P
N
B’
M C’

A’

Demonstraţie

Aplicând teorema lui Menelaus în triunghiurile OBC şi transversala B’C’, OCA şi

transversala A’C’ şi OAB cu transversala A’B’ se obţin pe rând:
MB CC ' B' O NC AA' C ' O PA BB ' A' O
⋅ ⋅ = 1; ⋅ ⋅ = 1; ⋅ ⋅ = 1; inmultind cele trei relatii membru cu
MC C ' O BB ' NA A' O CC ' PB B' O AA'
MB NC PA
membru se obtine ⋅ ⋅ = 1; deci conform reciprocei teoremei lui Menelaus,
MC NA PB
M, N, P coliniare

Comentariu:
1. Dreapta care conţine punctele M, N, P se numeşte axa de omologie a celor două
triunghiuri.
2. Dacă dreptele AA’, BB’, CC’ sunt necoplanare şi toate trei se întâlnesc într-un punct O,
astfel încăt laturile triunghiurilor ABC si A’B’C’ să nu fie respectiv paralele, atunci dreptele
BC şi B’C’, CA şi C’A’, AB şi A’B’ se intersectează în puncte coliniare.

34
 Demonstraţie

Punctele A,C,A’,C’ sunt situate pe dreptele concurente AA’ şi CC’, deci sunt coplanare
Dreptele AC şi A’C’ nu sunt paralele deci sunt concurente. Fie punctul lor de intersecţie M.
Analog AB şi A’B’ se intâlnesc în N şi BC şi B’C’ sunt concurente în P. Dar punctele M,N,P
aparţin pe de o parte planului ABC dar şi planului A’B’C’, deci sunt situate pe dreapta de
intersectie a celor doua plane. Rezulta coliniaritatea punctelor M,N,P.

Observaţia1.5.3:Dacă două din laturile triunghiurilor sunt paralele de exemplu BC şi

B’C’, restul enunţului rămânând acelaşi, se dovedeşte uşor că BC || NM|| B’C’
Observaţia1.5.4: Dacă laturile triunghiurilor ABC şi A’B’C’ sunt respectiv paralele,
deci (ABC) || (A’B’C’) şi convenind că două drepte paralele au un punct comun la infinit,
respectiv două plane paralele au o dreaptă comună la infinit, în enunţul teoremei lui
Desargues nu mai este nevoie de specificaţia ca laturile triunghiurilor ABC şi A’B’C’ nu sunt
respectiv paralele. Enunţul se simplifică, dar în acelaşi timp capătă un plus de încărcătura
prin generalizare.
Observaţia1.5.5:Teorema lui Desargues în plan mai poate fi demonstrată şi prin
metoda proiecţiei. Aceasta metodă permite rezolvarea unor probleme de geometrie plană cu
ajutorul geometriei în spaţiu.

β A1’

A1 B B’ b
P a
OA A’
1

C C’
c
α 35
 Demonstraţie
Fie a,b,c trei drepte în plan, concurente în O şi triunghiurile ABC şi A’B’C’ au
vârfurile respectiv pe aceste drepte, laturile corespunzătoare nefiind paralele. Notând cu α
planul dreptelor a,b,c şi β planul perpendicular pe α care trece prin O şi printr-o dreaptă a’,
care se proiectează pe planul α după dreapta a. Fie pr αA1 =A şi pr αA’1 =A’. Laturile
triunghiurilor A1BC şi A’1B’C’ care îndeplinesc condiţia teoremei lui Desargues în spatiu, se
intersectează în punctele coliniare M1, N1, P1 care se vor proiecta în M,N,P pe planul α. Cum
proiecţia unei drepte pe un plan este o dreaptă, sau un punct- însă în acest caz cum M 1N1 nu
este perpendiculară pe α, proiecţia nu poate fi un punct atunci ea este o dreaptă, deci M,N,P
coliniare.

Reciproca teoremei lui Desargues:Fie triunghiurile ABC şi A’B’C’. Dacă laturile

corespunzătoare BC şi B’C’, AC şi A’C’, AB şi A’B’ se intersectează în puncte colineare,
atunci triunghiurile ABC şi A’B’C’ sunt omologice.

1.6.TRIUNGHIURI ORTOLOGICE

Teorema1.6.1(CARNOT , 1803) Dacă proiectăm un punct M pe laturile unui △ABC în

punctele A’, B’ ,C’ atunci avem relaţia:
(1) A’B2 - A’C2 + B’C2 - B’A2 + C’A2 - C’B2 = 0
Demonstraţie:
Relaţia este evidentă deoarece :
A’B2 - A’C2 = MB2 – MC2.
Reciproca teoremei lui Carnot: Dacă A’, B’ ,C’ sunt trei puncte pe laturile unui △ABC care
satisfac relaţia (1) , atunci perpendicularele în A’, B’ ,C’ pe laturi sunt concurente.

36
 Demonstraţie:
Fie M intersecţia perpendicularelor în B’ ,C’ şi A” proiecţia lui M pe latura BC.
Din (1) ⇒ A”B2 – A”C2 + B’C2 - B’A2 + C’A2 - C’B2 = 0 ⇒ A’B2 - A’C2 = A”B2– A”C2 ⇒ A’=
A”
Teorema1.6.2(SOONS ,1886):Considerăm un triunghi ABC şi o dreaptă d; proiectăm
vârfurile A , B , C pe dreapta d în A’, B’ ,C’. Perpendicularele duse din A’, B’ ,C’ pe laturile BC
, CA, AB sunt concurente.
Demonstraţie:

C” ω

C’
A B” d

A’
B’

B A” C

Fie A”, B” ,C” proiecţiile punctelor A’, B’ ,C’ pe laturi ⇒

⇒ A”B2 – A”C2= A’B2 - A’C2=A’B’ 2 – A’C’ 2 – BB’ 2 + CC’ 2 ⇒ relaţia (1) este verificată.
Spunem că punctul de concurenţă este ortopolul dreptei d.
Fie O un punct în planul △ABC .Trei perpendiculare pe AO , BO , CO formează un
△A B C’.Relaţia dintre △ABC şi △A’B’C’ este astfel încât perpendicularele din vârfurile
’ ’

△ABC pe laturile △A’B’C’ sunt concurente.

B’
A

C” C’ B”
O’ O

C
B

37
 A’

Arătăm că această relaţie este simetrică.

Fie punctul A” proiecţia vârfului A pe latura B’C’ iar B” , C” puncte analoage. Conform
construcţiei avem :
∑( A”B’ 2 - A”C’ 2 ) = 0
dar : A”B’ 2 - A”C’ 2 = AB’ 2 – AC’ 2.
Relaţia devine : AB’ 2 – AC’ 2 + BC’ 2 – BA’ 2 + CA’ 2 – CB’ 2 = 0 (2)

In concluzie , pentru ca perpendicularele din vârfurile △ABC pe laturile △A’B’C’ să

fie concurente este necesar şi suficient să fie satisfăcută relaţia (2). De aici rezultă
următoarea teoremă:

Teorema1.6.3(STEINER, 1828) :Dacă perpendicularele duse din vârfurile unui

triunghi pe laturile altui triunghi sunt concurente atunci proprietatea este simetrică.
Jacob Steiner (n. 18 martie 1796 - d. 1 aprilie 1863) a fost un matematician elveţian care a adus
contribuţii importante în domeniul geometriei şi al mecanicii. Astfel îi sunt atribuite teorema lui Steiner,
teorema Poncelet–Steiner, suprafaţa lui Steiner şi problema lui Steiner. Remarcat de marele pedagog elveţian
Pestalozzi , Jacob Steiner , fiu de ţăran , cioban până la vârsta de 19 ani , la 22 de ani devine student în
matematici la Heidelberg , se dedică geometriei şi ajunge profesor la Universitatea din Berlin. Preocupat mai
ales de configuraţiile şi construcţiile geometrice , în 1833 publică la Berlin „Geometrische Konstruktionen” ,
unde , printre altele , demonstrează că orice construcţie cu rigla şi compasul se poate efectua cu rigla şi
compasul rigid(fix). Se mai spune că la 14 ani Steiner era , încă analfabet.
Teorema Steiner-Lehmus („Triunghiul cu două bisectoare egale este isoscel”) , formulată de Lehmus în
1840 , este demonstrată de Steiner prin exprimarea bisectoarelor în funcţie de laturi.

Spunem că triunghiurile care au această proprietate sunt ortologice iar punctele de

concurenţă O , O’ sunt centrele de ortologie.
Teorema1.6.4:Două triunghiuri simetrice în raport cu o dreaptă sunt ortologice.

Demonstraţie:
Fie △ABC şi △A’B’C’ , punctul A”- proiecţia punctului A pe B’C’ , iar B” şi C” puncte
analoage ⇒ A”B’ 2 - A”C’ 2 = AB’ 2 – AC’ 2 , dar AB’ = A’B şi relaţia (2) este verificată.

38
 1.7.CERCUL

1.7.1.Definiţii

Definiţia1.7.1.1:Cercul cu centrul în O şi de raza r este mulţimea tuturor punctelor din

plan situate la distanţa r fata de O. Se notează C(O,r).
Definiţia1.7.1.2:Dacă A este un punct al cercului, distanţa dintre punctul A şi O este
raza cercului.

B
r C

O
M r
A
N

39
 Definiţia1.7.1.3:Dacă M şi N sunt două puncte ale unui cerc, segmentul [ MN ] se
numeşte coardă.
Definiţia1.7.1.4:O coardă ce conţine centrul cercului se numeşte diametru.
În figura 1, [ AC ] , [ MN ] sunt coarde, iar [ AB] este diametru.
Definiţia1.7.1.5:Cercurile care au raze egale se numesc cercuri congruente.
Definiţia1.7.1.6:Dacă două cercuri au acelaşi centru şi aceeaşi raza, ele coincid.
Definiţia1.7.1.7:Cercurile care au acelaşi centru se numesc cercuri concentrice.

r
O r
O

Definiţia1.7.1.8:Fiind dat cercul C(O,r), mulţimea punctelor M din plan pentru care
OM < r se numeşte interiorul cercului şi se noteaza: IntC(O,r).
Definiţia1.7.1.9:Mulţimea punctelor N din plan pentru care ON > r, se numeşte
exteriorul cercului şi se noteaza: ExtC(O,r).
Definiţia1.7.1.10:Se numeşte disc de centru O şi raza r, r >0, mulţimea C(O,r) 
IntC(O,r) şi se notează D(O,r).

Propoziţia1.7.1.11:Fiind date două puncte distincte A si B, există o infinitate de

cercuri ce conţin punctele A şi B .

A B

40

d
Fie d mediatoarea segmentului [ AB ] . Punctele mediatoarei d au proprietatea că sunt egal
depărtate de capetele segmentului [ AB] . Atunci orice cerc care are centrul pe mediatoarea
segmentului [ AB ] conţine punctele A si B.
Propoziţia1.7.1.12:Oricare trei puncte distincte ale unui cerc sunt necoliniare.

Propoziţia1.7.1.13:Prin trei puncte necoliniare trece un cerc.

Propoziţia1.7.1.14:Dacă A, B, C sunt trei puncte distincte ale unui cerc, atunci centrul
cercului se află la intersecţia mediatoarelor triunghiului ABC.

Propoziţia1.7.1.15:Dacă două cercuri au trei puncte distincte comune, atunci ele

coincid.
EXERCIŢII
1)Să se construiasca triunghiul ABC şi apoi cercul circumscris triunghiului.
1. AB=7cm; AC=8cm; BC=9cm;
2. AB=AC=6cm; BC=10cm
3. AB=6cm; AC=8cm; ∠ BAC= 90 0
4. AB=AC=BC=8cm
2)Se dau punctele A şi B asfel incât AB=5cm.
Există cercuri de raza 2cm care sa conţina punctele A şi B? Dar de 2,5cm?
Câte cercuri de raza 4cm trec prin punctele A şi B?

1.7.2.Unghi la centru. Arce de cerc

Definiţia1.7.2.1: Un unghi care are vârful în centrul cercului se numeşte unghi la

centru.

41
 Definiţia1.7.2.2: Mulţimea punctelor de pe cerc situate în interiorul unghiului ∢AOB
∩
reunite cu A şi B se numeste arc mic şi se noteaza
AB .
Definiţia1.7.2.3: Mulţimea punctelor de pe cerc situate îin exteriorul unghiului

∩
∢AOB, reunite cu A şi B se numeşte arc mare şi notează
ACB , unde C ∉ Int∠AOB .
Punctele A şi B se numesc capetele arcelor.
Definiţia1.7.2.4: Dacă A şi B sunt capetele unui diametru, arcele se numesc
semicercuri.
0
Definiţia1.7.2.5: Măsura arcului mic este egala cu a ; masura arcului mare este egala
cu 360 0 − a 0 ; masura unui semicerc este 180 0 .
Definiţia1.7.2.6: Două arce sunt congruente dacă au aceeaşi masură.

A
C

O
Teorema1.7.2.7: La arce congruente corespund coarde congruente(in acelaşi cerc sau
B
în cercuri congruente).

B
A

O C

Demonstraţie:
Se dau arcele AB si CD congruente.

42
 [ AO ] ≡ [ CO ]

∆AOB ≡ ∆COD cazul LUL [ BO ] ≡ [ DO]
∠AOB ≡ ∠COD


=> [ AB ] ≡ [ CD ]
Reciproca.
La coarde congruente corespund arce mici congruente( în acelaşi cerc sau în cercuri
congruente)
Teorema 1.7.2.8: Dacă A şi B sunt două puncte distincte ale unui cerc, atunci
diametrul perpendicular pe coarda AB împarte coarda şi arcele în două părţi congruente.

A C
B

Demonstraţie:
Diametrul [ MN ] este perpendicular pe coarda [ AB ] . ∆AOB este isoscel, [ OA] şi [ OB ] fiind
raze.OC face parte din diametrul cercului, deci este înălţime în triunghi. Rezultă că OC este
şi mediană, deci [ AC ] ≡ [ CB ] . Dar [ OC ] este şi bisectoare, deci ∠AOC ≡ ∠COB de unde
rezultă că şi arcele sunt egale.

Teorema1.7.2.9:Dacă două coarde ale unui cerc sunt congruente, atunci distanţele de
la centru la coarde sunt egale.

A C
M

N M
A
O B
D
B 43
 Demonstraţie:

∆AOB ≡ ∆COD având toate laturile congruente , rezultă că şi înălţimile [ ON ] si [ OM ] sunt

congruente.

Teorema1.7.2.10: Dacă A şi B sunt două puncte distincte ale unui cerc şi punctul M
∩
aparţine arcului determinat de ele, atunci măsura arcului este egală cu măsura arcului
AB
∩ ∩
plus măsura arcului
AM MB .

Teorema1.7.2.11: Dacă [ AB] şi [ CD ] sunt două coarde paralele ale unui cerc, iar
punctele A şi C sunt situate de aceeaşi parte a diametrului perpendicular pe coarde atunci:
arcele mici AC şi BD sunt congruente ; coardele AC şi BD sunt congruente.

A B

C D
N
Demonstraţie:

44
MN este diametrul perpendicular pe coardele [ AB ] şi [ CD ] =>M este mijlocul arcului
∩

AB
∩ ∩ ∩
iar N este mijlocul arcului =>
CD AC şi BD sunt congruente ca fiind diferenţe de arce

congruente. Arcele fiind congruente şi coardele sunt congruente.

PROBLEME
1. Care este masura unghiului format de acele unui ceas la ora 9 şi 25 de minute?
Dar la ora 9 şi 15 minute?
2. Se consideră intr-un cerc o coarda [ AB ] şi diametrul [ MN ] perpendicular pe

ea.Unghiul AOB este de 55 0 . Să se afle măsurile arcelor AM, AN, MB, BN.
3. Se dă cercul cu raza de 6cm.Punctele A şi B sunt pe cerc şi determină arcul AB
cu masura de 60 0 .Să se calculeze mărimea coardei AB şi distanţa de la
punctul B la OA.
4. Intr-un cerc se iau coardele paralele [ AB] şi [ CD ] . Diametrul [ MN ] le

intersectează în punctele P şi T astfel încât [ OT ] ≡ [ OP ] .

Să se arate că :
a) [ AB ] ≡ [ CD ] .
b) Arcele AB şi CD sunt congruente.
c) Punctele C, O şi B sunt coliniare.
d) ABDC este un dreptunghi.
5. Intr-un cerc de centru O coarda [ CD ] intersectează diametrul [ AB] intr-un

punct E astfel încât unghiul m(∢CEB ) = 30◦. Fie [ FG ] diametrul

perpendicular pe CD, punctul F fiind de aceeaşi parte a lui CD ca şi A. Dacă
AE=2cm si EB=6cm:
a)să se calculeze distanţa de la O la CD;
b)să se calculeze măsurile arcelor mici AF, FB şi BG;

c)să se demonstreze că arcele mici FB şi AG congruente;

1.7.3.Poziţiile relative ale unei drepte faţă de un cerc.

45
 d A d
d

O O M
B O T

Fig.1 Fig.2 Fig.3

Definiţia1.7.3.1:Dreapta secantă faţă de un cerc este dreapta care are două puncte
comune cu cercul: A şi B.(fig.1)
Definiţia1.7.3.2:Dreapta tangentă la cerc este dreapta care are un singur punct comun
cu cercul.(fig.2)
Teorema1.7.3.3:Dreapta tangentă la cerc este perpendiculară pe rază în punctul de
intersecţie al ei cu cercul.
Definiţia1.7.3.4:Dreapta exterioară cercului este dreapta care nu are puncte comune
cu cercul.(fig.3)
PROBLEME
1. Fie ABC un triunghi echilateral cu latura de 6cm, iar C un cerc cu centrul în A şi
raza 2cm. Stabiliţi poziţia dreptei BC faţă de C(A,2cm).
2. Fie M, N două puncte pe dreapta d astfel încât MN=8cm, iar O un punct exterior
dreptei d astfel încât OM=10cm şi ON ⊥ d . Stabiliţi poziţia dreptei d faţă de cercul C(O,r)
dacă r este egal cu: a) 6cm; b) 2cm; c)8cm; d) 3cm.

1.7.4.Unghi înscris în cerc

Definitia1.7.4.1: Unghiul ∢BAC se numeşte unghi înscris în cercul C(o,r) dacă A,B şi
C apartin cercului C(o,r).

46
Unghiurile BAC, MPQ şi STV sunt unghiuri inscrise in cerc. Arcele mici BC, MQ, respectiv
SV sunt arce cuprinse între laturile unghiurilor înscrise.
A P T

O O O
B M S

C V
Q
Definitia1.7.4.2: Spunem ca Δ ABC este înscris in cerc dacă vârfurile sale aparţin
cercului.
Teorema1.7.4.3:Măsura unui unghi înscris în cerc este jumătate din măsura arcului
cuprins între laturile sale.
In figurile de mai sus avem:
1  ∩ 
m( ∠BAC ) =
2  BC 
m 

1  ∩ 
m( ∠MPQ ) = m MQ 
2  
1  ∩ 
m( ∠STV ) =
2  SV 
m 

Teorema1.7.4.4:Măsura unui unghi cu vârful pe cerc, având una din laturi secantă,
iar cealaltă latură tangentă cercului, este jumătate din măsura arcului de cerc inclus în
interiorul unghiului.

A A A
C
C
C

O B O O

B
B

47
 
m( BA)
Cazul I: ∢ BAC este ascutit. m(∠BAC ) =
2

m( BA)
Cazul II: ∢BAC este obtuz. m(∠BAC ) =
2

m( BA)
Cazul III: ∢ BAC este drept. m(∠BAC ) = =90◦
2

1.7.5.Unghi cu vârful în interiorul cercului

A C

O T
B

D
Teorema1.7.5.1:Unghiul cu vârful in interiorul cercului ∢ATC ( care este
congruent cu ∢DTBfiind unghiuri opuse la vârf) are ca măsură jumătate din suma
măsurilor arcelor cuprinse între laturile sale.
 
m( AC ) + m( DB)
m(∠ATC ) =
2
bAvem aceeaşi relaţie pentru ∠ATD ≡ ∠CTB ( opuse la vârf)
 
m( AD) + m(CB)
m(∠ATD ) =
2

1.7.6.Unghi cu vârful în exteriorul cercului

48
 Teorema1.7.6.1:Unghiul cu vârful în exteriorul cercului, ∢APB are ca măsură
jumătate din diferenţa măsurilor arcelor cuprinse între laturile sale.
 
m( AB ) − m(CD)
m(∠APB ) =
P 2
C
D
O

A
PROBLEME B
1. Punctele A,B,C,D,E se află în această ordine pe cercul C(O,r) astfel încât
   
m( AB ) = m( BC ) = m(CD) = 60 0 iar m( ED) = 50 0 .

a) Calculaţi măsurile unghiurilor ∠AEB, ∠ADB, ∠ACB

b)Arătaţi că (DB este bisectoarea ∠ADC .
c)Arătaţi că A, O, D sunt coliniare.
2. In triunghiul ABC m(∠A) = 100 0 iar m(∠B ) = 50 0 . Fie O centrul cercului
circumscris triunghiului ABC.
a) Calculaţi măsurile arcelor mici AC,AB,BC.
b) Arătaţi că O ∉ Int∆ABC .
c) Calculaţi unghiurile triunghiului AOC.
d) Fie D un punct situat de aceeaşi parte a dreptei BC ca şi punctul A astfel încât

m(∠DCA) = 50 0 . Demonstraţi că DC este tangenta la cerc.

3. In triunghiul ABC, m( ∠A) = 60 0 ), m( ∠B ) = 75 0 . Tangenta în A la cercul

circumscris triunghiului intersectează BC în D. Calculaţi măsurile unghiurilor triunghiurilui
ADB.

1.7.7.Poziţiile relative a două cercuri

49
 Fie două cercuri C1 (O1 , R1 ) şi C 2 (O2 , R2 ) . Distanţa dintre centrele celor două cercuri

este O1O2 . Avem urmatoarele cazuri:

1. O1O2 > R1 + R2 ; M

O
O

Fie M ∈ C 2 (O2 , R2 ) ; O2 M = R2 :

Atunci O1 M ≥ O1O2 − O2 M > ( R1 + R2 ) − R2 = R1

In acest caz cercurile se numesc exterioare

2. O1O2 = R1 + R2 M

O A
O

Cercurile au un singur punct comun A. Dacă ar maiBavea un punct comun B, atunci:

O1 B + O2 B = R1 + R2 şi B ∉ O1O2 , dar O1 B + O2 B > O1O2 = R1 + R2 , contradicţie.
Cercurile se numesc tangente exterior.
3. O1O2 = R1 − R2

O A
O

In acest caz cercurile sunt tot tangente dar, sunt tangente interior.
Punctele O1 , O2 , A sunt coliniare.

50
4. R1 − R2 < O1 − O2 < R1 + R2
B

O
O
A

In acest caz cercurile au două puncte comune şi ele se numesc secante.

5. O1O2 < R1 − R2

In acest caz cele doua cercuri nu au puncte comune. Ele se numesc interioare.

Teorema1.7.7.1:Prin orice punct exterior unui cerc trec două drepte tangente la cerc.

Teorema1.7.7.2.Tangentele duse dintr-un punct exterior unui cerc sunt congruente.

O M

51
 Demonstraţie:

AM si BM sunt tangentele duse din punctul M la cerc.

Δ OAM şi ΔOBM sunt dreptunghice in punctele A, respective B deoarece ştim că tangenta
este perpendiculară pe raza.
OA ≡ OB
∆OAM ≡ ∆OBM  => AM ≡ BM
OM laturacomuna (ipotenuza )
PROBLEME
1. Două cercuri secante de raze 2cm, respectiv 5cm, au distanţa dintre centre egala cu
2x-1,cu x∈ Z. Calculaţi x.
2. Două cercuri sunt secante în punctele A şi B.
Să se arate că AB ⊥ O1O2 unde O1 şi O2 sunt centrele cercurilor.
3. Fie A un punct exterior cercului C(O,r).Să se demonstreze că (AO este bisectoarea
unghiului determinat de tangentele duse din A la cerc.

1.7.8.Lungimea cercului şi aria discului

Definiţia1.7.8.1:Valoarea raportului dintre lungimea unui cerc si lungimea

diametrului sau se notează cu π . Acesta este un număr iraţional pe care îl aproximam cu
3,14.
L
Deci: =π
2R
Lungimea cercului este deci: L = 2πR
Pentru calculul lungimii unui arc de cerc se foloseşte regula de trei simplă admitând că
lungimea arcului este direct proportională cu măsura arcului.
Măsura arcului in grade Lungimea arcului de cerc
360 0 ………………………………………………. 2πR

52
 2πR πR
10 …………………………………..… 0
=
360 180 0
πR
n 0 …………………………………….. •n
180 0

Aria unui cerc de raza r se calculează cu formula:

A = πR 2

O
R
R

Definiţia1.7.8.2:Se numeşte sector de cerc o porţiune din interiorul unui cerc cuprinsă
între două raze.
Fiecarui sector de cerc ii corespunde un arc pe cerc.
Pentru calculul ariei sectorului de cerc, de raza R, care corespunde unui arc de cerc
de măsura n 0 , folosim regula de trei simpla, aria sectorului fiind proporţională cu măsura
arcului.
Masura arcului in grade Aria sectorului de cerc
360 0 ………………………… πR 2
πR 2
1 ……………………………
0
•1
360 0
πR 2
n ……………………………
0
•n
360 0
Aria sectorului de cerc de raza R se calculează cu formula
πR 2
A= •n
360 0
PROBLEME

53
 1. Să se afle lungimea unui cerc pentru fiecare caz în parte, dacă AB este coardă şi se
cunosc:

a) m( AB) = 45 0 , lungimeaarculuiAB = 6πcm

b) m( AB) = 60 0 , aria sec torului, de centru şi coarda AB egală cu 216π cm2

c) m( AB ) = 75 0 , aria sec torului = 30πcm 2
2. Intr-un cerc de centru O se dă coarda AB. Să se afle măsura arcului AB în fiecare
caz in parte:

a) aria cercului de 256πcm 2 , lungimea ( AB ) = 8πcm
b) lungimea cercului de 36π cm, aria sectorului corespunzător de 27π cm2

1.8. FASCICOLE DE CERCURI

Teorema1.8.1:Mulţimea punctelor care au puteri egale faţă de două cercuri este o

dreaptă .

54
 Demonstraţie:
Fie c1, c2 două cercuri de centre C1 , C2 şi de raze r1 , r2.
Scriem puterile unui punct M în raport cu cele doua cercuri sub forma:
ρ 1 =MC1 2 – r1 2 şi ρ 2 =MC2 2 – r2 2 . Dar ρ 1 = ρ 2 , deci:
(1) MC1 2 – MC2 2 = r2 2 – r1 2 = constant.
Proiectăm punctul M în O pe linia centrelor ⇒ OC1 2
– OC2 2
= MC1 2
– MC2 2
=
constant.⇒punctul O este fix. Punctele M sunt situate toate pe perpendiculara în O pe linia
centrelor.
Definitia1.8.2: Numim dreapta perpendiculară în O pe linia centrelor , axa radicală
a celor două cercuri.
Noţiunea de axa radicală a două cercuri a fost introdusă de Gaultier în 1813.
Observaţia1.8.3:Dacă cercurile sunt exterioare , axa radicală este cuprinsă între
cercuri , exterioară ambelor cercuri.
Observaţia1.8.3:Dacă cercurile sunt secante , axa radicală prelungeşte coarda
comună.
Observaţia1.8.3:Din punctele axei radicale exterioare cercurilor putem să ducem
tangente egale la cele două cercuri , iar din punctele interioare putem să ducem două coarde
minime într-un cerc şi în celălalt.
Teorema1.8.4:Axele radicale a trei cercuri luate două câte două sunt concurente.

Demonstraţie:
Fie c1, c2 , c3 trei cercuri iar O punctul comun al axelor a2 , a3 ale cercurilor (c1, c3)
, ( c1, c2 ). Punctul O are puteri egale faţă de toate cercurile , deci aparţine şi axei radicale
a1 a cercurilor (c2, c3 ) .

55
 Teorema1.8.5(Carnot, 1803): Coardele comune a trei cercuri sunt concurente.

Definiţia1.8.6: Numim fascicol de cercuri , mulţimea cercurilor care au aceeaşi axa

radicală. Sunt trei tipuri de fascicole , după cum axa radicală este exterioară, secantă
cercurilor – atunci cercurile fascicolului trec prin două puncte fixe – sau tangentă – atunci
cercurile sunt tangente unei drepte într-un punct dat.
Teorema1.8.7:Centrele cercurilor unui fascicol sunt coliniare.
Demonstraţie:
Fie C , C1, C2 -centrele a trei cercuri. Dreptele CC1, CC2 sunt perpendiculare pe axa
radicală => CC1 = CC2 . Această dreaptă , linie a centrelor , se numeşte baza fascicolului.
Definiţia1.8.8: Numim cercuri ortogonale , două cercuri ale căror tangente în punctele
comune sunt perpendiculare.
Observaţia1.8.9: Dacă două cercuri sunt ortogonale tangenta unuia în punctual
comun trece prin centrul celuilalt şi reciproc.
Observaţia1.8.10:Centrele cercurilor ortogonale sunt fiecare exterioare celuilalt.
Fie: d-distanţa centrelor ⇒ r2 + r’2 =d2 (2)
r ,r’-razele cercurilor
Relaţia (2) este condiţia ca două cercuri sa fie ortogonale. A fost dată de Gaultier (1813).
Dacă scriem relaţia (2) sub forma : r’2 = d2 - r2 = ρ2 (3) =>

56
 Dacă două cercuri sunt ortogonale , puterea centrului unui cerc faţă de al doilea cerc
este pătratul razei primului cerc şi reciproc.
Teorema1.8.11: Există un cerc ortogonal la trei cercuri date.
Demonstraţie:
Fie c1, c2 două cercuri de centre C1 , C2 şi de raze r1 , r2, M un punct dat. Proiectăm
punctu M în O pe linia centrelor, O- punct fix. Din punctele M,ale axei , exterioare cercurilor
construim tangentele MT1 , MT2 la cele două cercuri , care sunt egale , prin definiţie.

T1

T2
C1 c2
c
O C2
C

=> MT12 = MT22 = MC12 – r12 = MC22 – r22 = ρ12 = ρ22 => conform relaţiei (3) cercul de
centru M şi rază MT1 este ortogonal cercurilor c1 , c2. =>
Teorema1.8.12: Orice cerc din fascicol este ortogonal cercului 0 pe care îl numim cerc
fundamental.

Demonstraţie:
Construim cercurile unui fascicol de primul gen în modul următor. Fie a axa
radicală , b baza şi c un cerc din fascicol. Puterea ρ>0 a originii faţă de orice cerc din fascicol
este aceeaşi şi anume pătratul tangentei din O la cercul c.

57
 Considerăm cercul o de centruO şi rază √ρ . Puterea ρ a lui O faţă de cercul c este
pătratul razei cercului o. Conform relaţiei (3) => c- ortogonal cercului o. Aceasta are loc
pentru orice cerc din fascicol.
Obţinem un cerc oarecare din fascicol în modul următor. Luăm un punct M pe
cercul o. Tangenta în M taie baza b în C . Cercul de centru C şi rază r = CM aparţine
fascicolului. => Centrele cercurilor din fascicol sunt exterioare diametrului LL’ al
cercului fundamental. Cercurile de centre L , L’ din fascicol se reduc chiar la aceste
puncte. Le numim puncte limită ale fascicolului. Ele au fost relevate prima oară de
Poncelet (1822).
Intr-un fascicol de genul al doilea , format din cercurile care trec prin două puncte
fixe P, Q nu avem cercuri de rază nulă. Cel mai mic cerc din fascicol este acela de
diametru PQ. Spunem că perechea de puncte P , Q constituie suportul fascicolului de genul
al doilea.
Teorema1.8.13:Orice cerc l care trece prin punctele limită L şi L ’ este ortogonal
oricărui cerc c din fascicol.
Demonstraţie:
Într-adevăr avem: CL∙CL’ = CM2 = r2 => puterea cercului C faţă de cercul l este
pătratul razei cercului c. Din (3)=> cercurile c şi l sunt ortogonale.
=>Cercurile ortogonale ale cercurilor unui fascicol de genul întâi formeaza un fascicol de
genul al doilea având ca suport , perechea de puncte limită ale primului fascicol şi reciproc.
Spunem că cele două fascicole , care stau în această relaţie sunt fascicole conjugate.

58
 1.9.ORTOCENTRUL

Teorema1.9.1:Simetricele ortocentrului unui triunghi faţă de laturi sunt situate pe

cercul circumscris.

Demonstraţie:
Fie H - ortocentrul ΔABC
A’ - piciorul înălţimii
A” - simetricul lui H faţă de A’
Din faptul că ΔBA’H ≡ Δ BA”A' şi BH ⊥ AC => ∢A”BC≡∢HBC≡∢A”AC => A”-
se află pe cercul circumscris.
Teorema1.9.2:Simerticele ortocentrului unui triunghi faţă de mijloacele laturilor sunt
situate pe cercul circumscris , diametrale vârfurilor.
Demonstraţie:
Fie : A1- mijlocul laturii BC
A2- simetricul lui H faţă de A1
BHCA2 - paralelogram=> CA2 || BH , CA2⊥AC , BA2⊥AB =>A A2- diametru.
Fie O centrul cercului circumscris ΔABC => AH = 2OA1 (1)
=>Distanţa de la un vârf la ortocentru este dublul distanţei de la centrul cercului circumscris
la latura opusă.
Fie AA1 ⋂ OH = {G}, AH || OA1 => AG = 2GA1 => G-centrul de greutate al Δ.
AH = 2OA1

59
Atunci avem:
Teorema1.9.3:Într-un triunghi , centrul cercului circumscris , ortocentrul şi centrul
de greutate sunt colineare şi : HG = 2GO (2)
Definiţia1.9.4: Numim dreapta Euler , dreapta punctelor O ,G ,H.
Din ΔHBA’ ∼ ΔHAB’ şi analoagele => HA ∙ HA’ = HB ∙ HB’ = HC ∙ HC’ (3)
Teorema1.9.5:Considerăm cercul o de centru O şi punctul H. Dacă M este un punct
mobil pe cercul o , mulţimea mijloacelor segmentelor HM este un cerc cu centrul în mijlocul
distanţei OH şi de rază , jumătate din raza cercului O.
Demonstraţie:
Fie R –raza cercului dat 0 , O’ mijlocul distanţei OH şi N – mijlocul segmentului HM =>
O’N‗ 1 OM ‗ 1 R , punctul O’ este fix şi O’ N – constant , ceea ce justifică enunţul.
2 2

Definiţia1.9.6:Numim patrupunct ortocentroidal figura formată din trei puncte A , B ,

C şi ortocentrul H al ∆ ABC.
Matematicianul Carnot(1801) a enunţat câteva proprietăţi ale acestui patrupunct şi
anume:
*Oricare din punctele unui patrupunct ortocentroidal este ortocentrul triunghiului format
de celelalte trei puncte.
*Cercurile circumscrise celor patru triunghiuri ale unui patrupunct ortocentroidal sunt
egale.
*Bimedianele unui patrupunct ortocentroidal sunt egale.
*Suma pătratelor laturilor opuse unui patrupunct ortocentroidal este aceeaşi.
Definiţia1.9.7: Numim triunghi ortic , triunghiul format din picioarele înălţimilor unui
triunghi dat.
Teoremă1.9.8:Fie ABC un triunghi şi punctele A’=prBC A , B’=prAC B , C’=prAB C.
Atunci:
i)Triunghiurile AB’C’ , B A’C’ , C B’A’ sunt triunghiuri asemenea cu triunghiul ABC.
ii)Semidreptele [AA’, [BB’ , [CC’ sunt bisectoarele unghiurilor triunghiului ortic.

60
 iii)Ortocentrul triunghiului ABC este centrul cercului înscris în triunghiul ortic
A’B’C’, iar vârfurile triunghiului ABC sunt centrele cercurilor exînscrise triunghiului ortic
A’B’C’.
iv)Tangenta în punctul A la cercul circumscris triunghiului ABC este paralelă cu
dreapta B’C’.
v)Dintre toate triunghiurile înscrise în triunghiul ABC , triunghiul ortic are perimetrul
minim.(teorema lui Feuerbach).
Demonstraţie:

i)Fie ∆ABC şi ∆AB’C’, H ortocentrul ∆ABC .

BCB’C’-patrulater inscriptibil deoarece ∢ABB’≡∢ACC’ => B’C’ –antiparalelă la BC =>
∢AB’C’≡∢ABC , ∢AC’B’≡∢ACB => ∆ABC∼∆AB’C’.
ii) Din i) =>∢C’A’B≡∢B’A’C (≡∢ BAC) => [AA’ – bisectoarea ∢B’C’A’.
iii)Din ii) => ortocentrul H al ∆ABC este centrul cercului înscris în triunghiul ortic A’B’C’.
Fie B” punctul în care semidreapta [A’B’ intersectează cercul circumscris
triunghiului => ∢ C’B’A≡∢B”B’A => [B’A- bisectoarea ∢ C’B’B” => A- centrul cercului
exînscris triunghiului ortic A’B’C’ tangent laturii [B’C’]
iv)Folosind congruenţele de unghiuri marcate pe figură => tangenta în A la cercul
circumscris triunghiului ABC este paralelă cu dreapta B’C’.
v)Observăm că dacă M parcurge dreapta BC => B’M + MC’ este minimă dacă
∢B’MC≡∢C’MB (fig. )
Fie :B1-simetricul lui B’ faţă de BC.

61
 {M1}=BC∩C’B1
Oricare ar fi MЄBC , M ≠ M1 avem:
M1C’ + M1B’ = M1C’ + M1B1 = C’B1 < C’M + MB1 = C’M + MB’ => M1 este punctul de pe
dreapta BC cu proprietatea că MC’ + B’M este minimă .
∢C’M1B≡∢B1M1C => ∢C’M1B≡∢B’M1C.
∢B’M1C≡∢ B1M1C

Fie ∆ A’B’C’ înscris în ∆ABC , A’Є (BC) , B’Є (AC) , C’Є(AB). Fixând două câte
două vârfurile acestui triunghi , se obţine că minimul perimetrului se atinge când laturile
triunghiului A’B’C’ sunt egal înclinate pe laturile triunghiului ABC , deci când unghiurile
marcate pe fig. sunt congruente.
Folosind acelaşi raţionament ca la ii) => A , B , C - centrele cercurilor exînscrise
triunghiului ortic A’B’C’ => [AA’- bisectoarea ∢ B’A’C’ => ∢C’A’C≡∢B’A’A = >
AA’⊥BC.
Analog => BB’⊥ AC , CC’⊥ AB => ∆ A’B’C’- triunghi ortic.

1.10.TRIUNGHIUL PODAR

Definiţia1.10.1: Fie ∆ABC şi punctul MЄ(ABC). Proiectând punctul M pe laturile

∆ABC în punctele A1 , B1 , C1 , obţinem ∆A1B1C1 numit triunghiul podar al punctului M.
Teoremă1.10.2: Laturile triunghiului podar sunt proporţionale cu produsele AM‧
BC , BM‧CA , CM‧AB.
Demonstraţie:
Avem relaţiile:
m(∢BMC) = m(∢BMA1) + m (∢CMA1) = m(∢BC1A1) + m(∢CB1A1) =
=m(∢B1AC1) + m(∢B1A1C1) , sau

62
 (1) α = A + A1 ,
notând prin α , β , γ - unghiurile sub care sunt văzute laturile din punctul M.
În cercul AB1C1 de diametru AM , coarda B1C1 şi unghiul subîntins A stau în relaţia
(2) B1C1=AM sin A , sau
(3) B1C1 ‗ 1 AM ‧ BC
2R

Teorema1.10.3(Pompeiu , 1936): Cu distaţele unui punct la vârfurile unui triunghi

echilateral putem să formăm un triunghi.
Demonstraţie:
Deoarece o latură a unui triunghi este cel mult egală cu suma celorlalte două ,
B1C1 ≤ A1B1 + A1C1
rezultă că pentru patru puncte A, B , C , M arbitrare în plan , avem relaţia :
(4) AM‧BC ≤ BM ‧ CA + CM ‧ AB.
În particular , dacă ∆ABC este echilateral avem:
(5) AM ≤ BM + CM
Relaţia (4) devine o egalitate dacă punctele A1 , B1 , C1 sunt coliniare , deci m(∢A)=0º şi
atunci din relaţia (1), α = A , adică punctul M este situat pe cercul circumscris.

Teorema1.10.4(Simson):Proiecţiile ortogonale ale unui punct M de pe cercul

circumscris triunghiului ABC pe laturile acestuia sunt coliniare.
Spunem că A1B1C1 este dreapta Simson a punctului M , în raport cu ∆ABC.

Demonstraţie:

63
Fie : A1 = prBCM , B1 = prACM , C1 = prABM.
AB1MC1 , MB1A1C , ABCM – patrulatere inscriptibile.
Unim A1 cu B1 şi B1 cu C1 =>
m(∢A1B1C) = m (∢A1MC) = 900 – m (∢A1CM) = 900 – m(∢C1AM) =
= m(∢C1MA) = m(∢C1B1A) => ∢C1B1A≡∢A1B1C =>
=> A1, B1, C1 – sunt situate pe aceeaşi dreaptă
Reciproca teoremei lui Simson:Fie M un punct exterior ∆ABC şi fie A1 = prBCM , B1 = prACM,
C1 = prABM . Dacă A1, B1, C1 sunt coliniare , atunci M se află pe cercul circumscris ∆ABC.

Demonstraţie:
A1, B1, C1 sunt coliniare =>∢ A1B1C ≡ ∢AB1C1
B1MC1A , MB1A1C – patrulatere inscriptibile =>
=>m(∢A1B1C) = m(∢A1MC) = 900 –m(∢MCB)
m(∢AB1C1) = m(∢AMC1) = 900 –m(∢C1AM) =>∢MCB≡∢C1AM =>
dar ∢ A1B1C ≡ ∢AB1C1
=>ABCM – patrulater inscriptibil => M se află pe cercul circumscris ∆ABC
Observaţia1.10.5:Fie M un punct pe cercul circumscris ∆ABC şi A’ intersecţia
cercului cu perpendiculara din M pe latura BC. Dreapta AA’ este paralelă cu dreapta
Simson a punctului M.
Teorema1.10.6(Schooten):Dacă M este un punct situat pe arcul BC al cercului
circumscris triunghiului echilateral ABC , atunci există relaţia: AM = BM + CM

64
 B1

B C

Demonstraţie:
Fie B1Є(MA) astfel încât MB1 = B1B.
m(∢BMA) = m(∢BCA) = 600 => ∆MBB1- echilateral => B1B = BM = MB1

∆ABB1 [AB] ≡ [BC]

∆CBM [B1B] ≡ [BM] => ∆ABB1 ≡ ∆CBM => MC = AB1 =>
∢ABB1 ≡ ∢MBC
 AM = AB1 + B1M = MC + MB
Teorema1.10.7(LALESCU):Fie ABC şi A1B1C1 două triunghiuri înscrise în cercul
C(O , R). Dacă dreapta lui Simson a punctului A1 în raport cu triunghiul ABC este
perpendiculară pe dreapta B1C1 , atunci :
i)această proprietate este adevărată pentru toate vârfurile ∆ A1B1C1.
ii)Dreptele Simson ale vârfurilor ∆ ABC în raport cu ∆ A1B1C1 sunt perpendiculare pe
laturile ∆ ABC .
Demonstraţie:

Fie C(O , R ) – circumscris ∆ ABC şi fie B1 , C1 Є C(O , R ).

-perpendiculara din A pe B1C1 retaie cercul în A2.
-perpendiculara din A2 pe BC retaie cercul în A1.
AA2 este paralelă cu dreapta Simson a punctului A1 în raport cu ∆ ABC .

65
AA2 ⊥ B1C1 => dreapta Simson a punctului A1 în raport cu ∆ ABC este perpendiculară pe
B1C1.
Fie {D}=BC ∩ B1C1 => ∢B1DB ≡ ∢AA2A1 => m(AA1) = m(BAB1) – m(CC1).
Dacă se iau arcele în acelaşi sens , atunci:
m(BAB1) = 3600 – m(BCB1)
Folosind ultimele două egalităţi => m(AA1) = m(BAB1) +m(CC1) = 00 (*)
i)Deoarece relaţia (*) este simetrică în A1, B1, C1 => dreapta Simson a vârfului B1 este
perpendiculară pe A1B1 şi de asemenea dreapta Simson a vârfului C1 este perpendiculară pe
A1B1.
ii)Relaţia (*) este simetrică pentru ∆ ABC şi ∆ A1B1C1 => dreapta Simson a vârfului A în
raport cu ∆ ABC este perpendiculară peBC.

1.11.PATRULATERE

1.11.1.Patrulaterul complet

Definiţia1.11.1.1: Se numeşte patrulater complet ABCDEF un patrulater ABCD, unde

{E}=AB∩CD şi {F}=BC∩AD. Segmentele [AC] , [BD] , [EF] se numesc diagonale ale

patrulaterului complet.
Teorema1.11.1.2:(GAUSS , 1810): Cercurile descrise pe diagonalele unui patrulater
complet ca diametri fac parte dintr-un fascicol.
Demonstraţie:
Fie patrulaterul format de laturile unui triunghi ABC şi transversala A1B1C1.
Ducem şi înălţimile AA’ , BB’ , CC’ ale triughiului , concurente în ortocentrul H.
 HA ‧ HA’ = HB ‧ HB’ = HC ‧ HC’ => H –are aceeaşi putere faţă de cercurile
descrise pe AA1 , BB1 , CC1 ca diametri.
H –are aceeaşi putere faţă de ortocentrele triunghiurilorAB1C1 , BC1A1 , CA1B1 =>
cercurile (AA1) , (BB1) , (CC1) au o axă radicală comună.

66
 Teoremă1.11.1.3(Dreapta lui Gauss):.Mijloacele celor trei diagonale ale unui
patrulater complet sunt coliniare.

B
C
L

M
G H N

A D R F

Demonstraţie.
Fie ABCDEF patrulaterul complet şi G, H, L mijloacele diagonalelor (AC), (BD),
(EF). Se cere să se demonstreze că punctele G, H, L sunt coliniare.
Faptul că G, H, L sunt mijloacele unor segmente ne sugerează ideea să folosim
cunoştinţele referitoare la proprietatea liniei mijlocii într-un triunghi, iar concluzia teoremei
ne poate conduce spre utilizarea teoremei lui Menelaus şi a reciprocei sale.
Din ipoteză ştim că punctul G este mijlocul segmentului (AC). Ducând prin G o
paralelă la AF, aceasta va intersecta pe (CD) în M, mijlocul lui (CD), şi pe (CF) în N, mijlocul
lui (CF). De aici deducem că:
1
GN = AP
2
(1)
1
GM = AD
2
Ducând prin H, mijlocul lui (BD), o paralelă la latura (BF) din triunghiul BDF, acesta
va intersecta pe (CD) în punctul M, mijlocul lui (CD), iar pe (DF) în punctul R, mijlocul
segmentului (DF).
De aici deducem că:

67
 1
HR = BF
2
(2)
1
HM = BC
2
Deoarece în triunghiul DEF punctul R este mijlocul laturii (DF) şi punctul L este
mijlocul laturii (EF), urmează că dreapta RL este paralelă cu DE şi în acelaşi timp va
intersecta segmentul (CF) în N, mijlocul segmentului (CF). De aici deducem:
1
LR = ED,
2
(3)
1
LM = BC
2
Pe de altă parte, observăm că punctele G, H, L sunt pe prelungirile laturilor
triunghiului MNR. Acest fapt conduce la concluzia că putem folosi reciproca teoremei lui
Menelaus pentru a dovedi că punctele G, H, L sunt coliniare. În acest sens va trebui să
demonstrăm că este adevărată relaţia:
LR GN HM
⋅ ⋅ =1 (4)
LN GM HR
Pentru aceasta trebuie să calculăm în funcţie de valorile găsite mai sus rapoartele din
expresia (4). Făcând operaţiile indicate găsim:
LR ED
= ,
LN EC
GN AF
= , (5)
GM AD
HM BC
=
HR | BF

Înmulţind membru cu membru relaţiile (5) obţinem

LR GN HM ED AF BC
⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ (6)
LN GM HR EC AD BF
În felul acesta am redus problema de la a dovedi existenţa relaţiei (4) la a arăta că
membrul drept al relaţiei (6) este egal cu 1. Aceasta se poate arăta uşor prelungind laturile
triunghiului DCF până intersectează transversala AB care potrivit teoremei lui Menelaus ne
dă:

68
 ED BC AF
⋅ ⋅ =1 (7)
EC BF AD
Egalitatea (7), ţinând seama de egalitatea (6) ne dă posibilitatea să deducem că
relaţia:
LR GN HM
⋅ ⋅ =1 (8) este adevărată.
LN GM HR

Deci potrivit reciprocei teoremei lui Menelaus, punctele G, H, L sunt coliniare.

Dreapta determinată de aceste trei puncte se numeşte dreapta Newton-Gauss a
patrulaterului complet ABCDEF.

Teorema1.11.1.4(BROCARD):Fie ∆ ABC şi A1 , B1 , C1 puncte oarecare pe laturile

[BC] , [AC] , respectiv [ AB]. Atunci cercurile circumscrise triunghiurilor AB1C1 , BC1A1 ,
CA1B1 au un punct comun (numit primul punct al lui Brocard).

Demonstraţie:

Se consideră cercurile circumscrise ∆ AB1C1 , ∆ BC1A1 care se intersectează în M.

AB1MC1 – patrulater inscriptibil => ∢AB1M ≡∢ MC1B
BA1MC1 – patrulater inscriptibil => ∢ MC1B ≡∢ MA1C =>

69
=> MA1CB1- patrulater inscriptibil => cercul care trece prin punctele A1 , C şi B1 trece şi prin
punctul M de intersecţie al celorlalte două cercuri.

1.11.2.Patrulaterul inscriptibil

Definiţie1.11.2.1; Patru puncte (sau mai multe) se numesc puncte concilice dacă există
un cerc căruia să-i aparţină toate cele patru puncte.

Definiţie1.11.2.2: Un patrulater se numeşte inscriptibil dacă cele patru vârfuri ale

sale sunt puncte conciclice.

B O

D
C

Propoziţia1.11.2.3:Într-un patrulater inscriptibil, unghiurile opuse sunt suplementare.

Propoziţia1.11.2.4:Unghiurile formate de diagonale cu două laturi opuse sunt
congruente.
Demonstraţia acestor afirmaţii este imediată folosind mărimea arcelor subîntinse de
aceste unghiuri.
Propoziţia1.11.2.5: Un patrulater este inscriptibil dacă şi numai dacă mediatoarele
laturilor sale sunt concurente.

70
 B O

D
C

Demonstraţie:
“=>” Se consideră un un patrulater ABCD, care este inscriptibil, adică există un cerc C(O,
r) care conţine punctele A,B,C,D. Atunci OA = OB = OC = OD = r, deci punctul O se află pe
mediatoarele segmentelor [AB], [BC], [AC], [AD].
“<=” Se consideră patrulaterul ABCD, cu mediatoarele laturilor sale [AB], [BC],
[AC], [AD], concurente în punctul O.
Atunci folosind proprietatea punctelor de pe mediatoarea unui segment de a se afla la aceeaşi
distanţă faţă de capetele lui se obţine OA = OB = OC = OD = r, adică vârfurile lui se află pe
cercul cu centrul în punctul O şi rază r.
Teorema1.11.2.6(BRAHMAGUPTA , sec.7):Laturile b , c ale unui triunghi , înălţimea
h care pleacă din acelaşi vârf şi razab R a cercului circumscris sunt legate de relaţia :
(1) bc = 2Rh
Inegalitatea lui Ptolemeu In orice patrulater convex ABCD are loc relaţia:
AC · BD ≤ A B · CD + BC · AD.
Teorema1.11.2.7(PTOLEMEU):Patrulaterul convex ABCD este inscriptibil dacă şi
numai dacă
(2) AC · BD = AB · CD + BC · AD.(Relaţia lui Ptolemeu)

71
 B K

C D

Demonstraţie:
Fie ABCD un patrulater inscriptibil. Pe diagonala AC se consideră punctul K astfel încât
∢ABK ≡∢CBD.
m(∢ABK )+m(∢CBK) = m(∢ABC) =m(∢CBD) +m(∢ABD)=>∢CBK ≡∢ABD.
Se observă că triunghiurile∆ABK∼∆ DBC, =>
=> AK ‗ AB
CD BD
iar ∆ABD ∼∆KBC =>
CK ‗ BC
DA BD

Putem scrie:
AK ∙ BD = AB ∙ CD
CK ∙ BD = AD ∙ BC
şi adunând aceste relaţii obţinem relaţia lui Ptolemeu.
Observaţia1.11.2.8:Se pot deplasa punctele A,B,C,D pe cerc oricum, dar ca relaţia lui
Ptolemeu să se verifice este necesar ca AC şi BD să rămână diagonale.
Observaţia1.11.2.9:În cazul în care ABCD este dreptunghi, relaţia lui Ptolemeu
devine teorema lui PITAGORA.
Observaţia1.11.2.10:Teorema Ptolemeu conţine formula de adiţiune a sinuului şi
cosinusului .

Demonstraţie:
Fie punctele A şi C diametrale iar punctele Bşi D de-o parte şi de alta; luăm ca unitate
diametrul cercului şi notăm cu a =∢ACB şi b = ∢ACD =>
 AB =sin a , BC =cos a , AD = sin b , CD = cos b , BD = sin( a + b )
Relaţia (2) devine:

72
 sin( a + b )= sin a cos b + sin b cos a
Fie punctele A şi D diametrale iar punctele B şi C de aceeaşi parte a diametrului AD.
Notăm : a = ∢ADB şi b = ∢DAC =>
 AD = 1 , AB = sin a , DC = sin b , DB = cos a , AC = cos b, BC = cos ( a + b )=>
 sin a sin b + cos ( a + b ) = cos a cos b

Teorema1.11.2.11(A DOUA TEOREMĂ A LUI PTOLEMEU):Într-un patrulater

inscriptibil , raportul diagonalelor este egal cu raportul sumelor produselor laturilor de la
capetele fiecărei diagonale.

Demonstraţie:
Cu lungimile AB = a , BC = b , CD = c , DA = d formăm trei patrulatere înscrise diferite ,
în ordinea abcd cu diagonalele l , m ; acdb cu digonalele l , n ; adbc cu digonalele n, m.
Scriem pentru fiecare patrulater teorema lui Ptolemeu :
ac + bd = lm , ad + bc = ln , ab + cd = mn,
împărţind ultimele două relaţii => ab + bc ‗ l ,
ab + cd m
sau
(3) AB ‧ AD + CB ‧ CD ‗ AC .
BA ‧ BC + CD ‧ CA BD
Observaţia1.11.2.12:Deşi această teoremă poarta numele de a doua teoremă a lui
Ptolemeu , ea nu-i aparţine. A apărut prima oară în opera lui Brahmagupta , iar
demonstraţia este dată după Hadamard.
Teorema1.11.2.13:Dintre toate patrulaterele convexe de laturi date , patrulaterul
inscriptibil are aria maximă.
Demonstraţie:

A
x

a
b

73
 B

d y
c D
C

Fie AB =a , AD = b ,CD = c , CB = d , care satisfac condiţiile :a <b + c + d

b<a+c+d
c<a+b+d
d < a + b + c.
Notând : ∢BAD = x , ∢ BCD = y
(4) a + b + c + d = 2p ,
trebuie să avem :
(5) p – a >0 , p – b > 0 , p – c > 0 , p – d > 0
Aplicăm teorema lui Pitagora generalizată în :
∆BAD => BD2 = AB2+ AD2 -2AB‧AD‧cos( ∢BAD)
BD2 = a2 + b2-2 ab cosx (*)
∆BCD => BD2 = BC2+ CD2 – 2BC‧CD‧cos(∢BCD)
BD2 = d2 + c2-2dc cosy (**)
Egalând relaţiile (*) , (**) =>
(6) a2 + b2-2 ab cosx = d2 + c2-2dc cosy
Aria patrulaterului se obţine adunând ariile celor două triunghiuri :
AABCD = ABAD + ABCD
AABCD = 1 ( ab sinx +cd siny )
2
Presupunem că y este funcţie de x conform relaţiei (6) => AABCD este funcţie numai de x. =>
maximul ariei va fi atins când derivata în raport cu x este nulă:
ab cos x + cd cos y’ = 0
Pe y’ îl scoatem din relaţia (6) :
ab sin x = cd sin y’
Eliminându-l pe y’ =>
(7) x + y = 1800 => patrulaterul este inscriptibil.

74
 Observaţia1.11.2.14:Această teoremă a fost enunţată de Huygens (1675) , dar a fost
demonstrată prima oară de Cramer (1752).

Teorema1.11.2.15:Aria patrulatrului inscriptibil de laturi a , b , c , d este dată de

formula :

(8) S=√(p-a)(p-b)(p-c)(p-d)

Demonstraţie:

d
f
B
e

b
c
C D

Fie AB =a , BC = b , CD = c , AD = d , BD = e , AC = f şi ∢BAD = A
=> ( 9) e2 = a2 + d2 – 2 ad cosA = b2 + c2 + 2 bc cosA
=> (10) cos A ‗ a2 + d2- b2 - c2 .
2( ad + bc )
=> 4(ad + bc )2 – (a2 + d2- b2 - c2 )2 = [ (a + d)2 – (b – c)2] [(b + c)2 – (a – d)2]=
=(a+d+b-c)( a+d-b+c)(b+c+a-d)(b+c-a+d)
Notând : a + b + c + d = 2p =>
=> sin A ‗ 2 √(p-a)(p-b)(p-c)(p-d)
ad + bc => S =√(p-a)(p-b)(p-c)(p-d)
Dar AABCD = ABAD + ABCD ‗ 1 ad sinA + 1 bc sin A
2 2
Observaţia1.9.2.15:Formula apare prima dată în opera lui Brahmagupta dar este
datorată probabil lui Arhimede.

75
 1.11.3.Patrulaterul circumscriptibil

Definiţia1.11.3.1:Un patrulater care are cele patru laturi tangente unui cerc senumeşte
patrulater circumscris cercului.
Definiţia1.11.3.2:Un patrulater spunem că este circumscriptibil dacă poate fi
circumscris unui cerc.
Nu putem spune că orice patrulater este circumscriptibil.
Teorema1.11.3.3:Un patrulater poate fi circumscris unui cerc dacă şi numai dacă
bisectoarele unghiurilor sale sunt concurente.

Demonstraţie:
A

D
B
O

“=>” Considerăm un patrulater ABCD circumscris unui cerc,adică laturile sale

[AB], [BC], [AC], [AD] sunt tangente la un cerc C(O, r).
=> d(O,AB) = d(O,BC) = d(O,CD) = d(O,AD) = r => deci punctul O se află pe bisectoarele
unghiurilor A,B,C,D.
“<=” Se consideră patrulaterul ABCD, cu bisectoarele unghiurilor sale concurente în
punctul O.
Atunci folosind proprietatea punctelor de pe bisectoare de a se afla la aceeaşi distanţă
faţă de laturile unghiului se obţine :
d(O,AB) = d(O,BC) = d(O,CD) = d(O,AD) = r,
adică cercul cu centrul în punctul O şi rază r este tangent fiecărei laturi a patrulaterului.

76
 Teorema1.11.3.4:Un patrulater este circumscriptibil dacă şi numai dacă suma
lungimilor laturilor opuse este aceeaşi,
AB + CD = AD + BC

Demonstraţie:

A Q
M Fie patrulaterul circumscris ABCD şi M, N , P,
D Q, punctele de contact ale laturilor AB , BC, CD ,
B
P DA. Deoarece tangentele duse din acelaşi punct
la cerc sunt congruente =>AB + CD =
N
AM + MB + DP + CP = AQ + BN + DQ + CN =
C
AD + BC.
Observaţia1.11.3.5:Dacă cercul este exînscris patrulaterului , atunci diferenţa a două
laturi este egală cu diferenţa celorlalte două.
Teorema1.11.3.6(NEWTON , 1687):Dreapta care uneşte mijloacele diagonalelor unui
patrulater circumscris unui cerc trece prin centrul cercului.

A
B
M
O

C D
Fie M-mijlocul lui AC , N- mijlocul lui BD
Avem relaţiile areolare : (MAB) + (MCD) ‗ 1 (ABC) + 1 (ACD) ‗ 1 (ABCD)
2 2 2
(NAB) + (NCD) ‗ 1 (ABC) + 1 (ACD) ‗ 1 (ABCD).
2 2 2
Mulţimea punctelor P pentru care (PAB) + (PCD)= constant este o dreaptă.
Arătăm că şi centrul O satisface aceste relaţii. Notăm cu r – raza cercului =>
(OAB) + (OCD) ‗ 1 rABC + 1 rCD ‗ 1 (AB + CD)
2 2 2

77
Dar AB + CD = BC + AD => (ABCD) ‗ 1 r(AB + BC +CD +DA) = r(AB + CD) =>
2
=> (OAB) + (OCD) = 1 (ABCD)
2

CAPITOLUL II
CERCURI REMARCABILE

2.1.CERCUL CELOR NOUǍ PUNCTE(CERCUL LUI EULER)

Leonhard Euler (n. 15 aprilie 1707, Basel, Elveția - d. 18 septembrie 1783, Sankt Petersburg,
Rusia) a fost un matematician și fizician elvețian. Leonhard Euler este considerat a fi fost forţa dominantă
a matematicii secolului al 18-lea și unul dintre cei mai remarcabili matematicieni și savanți multilaterali ai
omenirii. Alături de influența considerabilă pe care a exercitat-o asupra matematicii și matematizării
științelor stau atât calitatea și profunzimea, cât și prolificitatea extraordinară a scrierilor sale, opera sa
exhausivă (dacă ar fi publicată vreodată) putând cu ușurință umple 70 - 80 de volume de dimensiuni standard.
În 1720,la numai 13 ani Euler intră la Universitatea din Basel, unde studiază filosofia. Curios este ca această
Universitate i-a refuzat mai târziu postul de profesor.În această perioadă primește lecții de matematică de la
Johann Bernoulli, care îi descoperise talentul remarcabil și îl convinse pe tatăl său să îl orienteze spre cariera
matematică. În 1726 își luă doctoratul cu un subiect privitor la propagarea sunetului.
În 1727 i se acordă Marele Premiu al Academiei Franceze de Științe prin rezolvare problemei
referitoare la dispunerea optimă a catargelor unei nave. Mediul politico-social nefavorabil îl obligă pe Euler să
părăsească Rusia. În 1741 acceptă propunerea lui Frederic cel Mare al Prusiei de a veni la Academia din
Berlin. Aici va locui următorii 25 de ani din viață, perioadă foarte prolifică, în care va scrie peste 380 de
articole, 200 de scrisori pe teme științifice și va publica două din cărțile sale referitoare la analiza matematică.
O mare nenorocire îl lovește în anul 1735: își pierde complet vederea la un ochi. În 1766 s-a reîntors în Rusia,
dar orbește complet. Totuși, chiar și în această situație el continuă să dea lucrări de o excepțională valoare
științifică..După întoarcerea în Rusia în 1766,lucrează și mai îndârjit.Revistele Academiei din Petersburg nu-i
mai puteau satisface productivitatea. Euler a lucrat în aproape toate ramurile matematicii printre care
geometrie, calcul, trigonometrie, algebră și teoria numerelor. El este o figură reprezentativă în istoria
matematicii, iar operele sale,multe dintre ele de interes fundamental, dacă ar fi tipărite ar ocupa între 60 si 80
volume.
Numele lui Euler este asociat cu numeroase subiecte. A cercetat și a adus în atenția lumii științifice
opera matematicianului și enciclopedistului arab Muhammed Ibn Ahmed Abu Raiham Al Biruni. Euler a
introdus și a popularizat câteva convenții de notare în numeroasele sale manuale. El a introdus noțiunea de
funcție și a fost primul care a notat f(x) pentru aplicarea funcției f elementului x. De asemenea, el a introdus
notația modernă pentru funcțiile trigonometrice, litera e pentru baza logaritmului natural (cunoscut în
prezent drept numărul lui Euler), litera greceasca ∑ pentru sumă și litera i pentru unitatea imaginară.
Folosirea literei grecești ∏ pentru raportul dintre circumferința unui cerc si diametrul său a fost de asemenea
popularizată de Euler, chiar dacă ideea nu a pornit de la el. Dezvoltarea calculului a fost cea care a inițiat
cercetarea în matematică în secolul 18, iar familia Bernoullis, prieteni de familie ai lui Euler, au fost
responsabili pentru progresul în acest domeniu. Datorită influenței lor, calculului a devenit obiectul de studiu
principal al lui Euler.

78
 Chiar dacă unele teorii ale lui Euler nu sunt acceptate de standardele moderne ale matematicii, ideile
sale au condus la mari progrese. El este foarte cunoscut în analiza matematică pentru utilizarea frecventă a
seriilor puterii: exprimarea unor funcții cu ajutorul unor sume.

Teorema2.1.1.Fie triunghiul oarecare ABC şi punctul H ortocentrul său.Atunci

mijloacele laturilor , picioarele înălţimilor şi mijloacele segmentelor [AH] , [BH] , [CH]
sunt nouă puncte conciclice.

(fig 1)

Demonstraţie:
Fie : A1 – mijlocul lui [BC]
B1– mijlocul lui [CA]
C1– mijlocul lui [AB]
A2 , B2 , C2 – picioarele înălţimilor din A , B , C
A3 - mijlocul lui [AH]
B3 - mijlocul lui [BH]
C3 - mijlocul lui [CH]
=>A1B1C1A2 – trapez isoscel deoarece : B1C1||BC  B1C1||A1A2
( B1C1 – linie mijlocie în ∆ABC)
A1B1 ‗ 1 AB (A1B1 – linie mijlocie în ∆ABC)
2
A2C1 ‗ 1 AB (A2C1 –mediana corespunzătoare ipotenuzei în ∆AA2B- dreptunghic )
2
=> A1B1C1A2 – patrulater inscriptibil => A2 Є cercului circumscris ∆ A1B1C1.

79
Analog => B2 , C2 se află pe acelaşi cerc
A1B1A3C1-inscriptibil deoarece : A1B1 ||AB (A1B1 – linie mijlocie în ∆ABC)
B1A3 || CC2 (B1A3 – linie mijlocie în ∆AHC)
CC2 ⊥ AB => B1A3 ⊥ A1B1 => m(∢A1B1A3) = 90◦.
Analog => m(∢A1C1A3) = 90◦ =>A3 Є cercului circumscris ∆A1B1C1
Analog şi punctele B3 şi C3 sunt situate pe acelaşi cerc.
Mediatoarele segmentelor A1A2 , B1B2 , C1C2 trec prin mijlocul segmentului OH , deci
cercul celor nouă puncte are centrul în mijlocul ω al lui OH şi raza r9 ‗ 1 R
2
Teorema2.1.2:Punctele O , G , H sunt situate pe o dreaptă ( dreapta lui Euler) şi HG =
2GO (fig 1).

Demonstraţie:
Fie AA1 – mediană , AA1∩OH = {G’}
∆AHG’∼∆A1OG’ => conform T.F.A. AH ‗ G’A ‗ 2 => G’ = G( centrul de greutate al
OA1 GA1 triunghiului)

80
 2.2.TEOREMA LUI ŢIŢEICA

Gheorghe Ţiţeica (n. 4/17 octombrie 1873, Drobeta Turnu-Severin - d. 5 februarie 1939, Bucureşti),
matematician şi pedagog român. Profesor la Universitatea din Bucureşti şi la Şcoala Politehnică din Bucureşti.
Membru al Academiei Române şi al mai multor academii straine, doctor honoris causa al Universităţii din
Varşovia.S-a ocupat în special cu studiul reţelelor din spaţiul cu n dimenisuni, definite printr-o ecuaţie a lui
Laplace. Creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină, unde a introdus noi clase de
suprafeţe, curbe şi reţele care ii poarta numele.
Prin numeroasele lucrări de matematică elementară şi de popularizare a ştiinţei, pe care le-a publicat
de-a lungul întregii sale vieţi, a contribuit la ridicarea nivelului învaţământului matematic din
România.Împreună cu Ion Ionescu, A. Ioachimescu şi V. Cristescu, a înfiinţat revista „Gazeta matematică”, iar
cu G.G. Longinescu publicaţia „Natura” pentru răspândirea ştiinţelor. Cu D. Pompeiu a editat revista
„Mathematica”.
Teorema 2.2.1 Trei cercuri congruente au un punct comun P şi se mai intersectează
două câte două în punctele A , B , C. Cercul circumscris triunghiului ABC este congruent cu
cele trei cercuri.

Demonstraţie:
∆ABC ≡ ∆O1O 2O3 deoarece : O1O 2≡ BC pentru că O2B≡PO3 , O2B || PO3 , PO3≡O1C, PO3||
O1C ( romburi ) => O2BCO1-paralelogram şi analog. ∆ O 1O
O3 are centrul cercului circumscris în P, raza R= PO1 =PO2= PO3 .
2

Teorema 2.2.2.(o generalizare a teoremei lui Ţiţeica): Trei cercuri de raze R1, R2 , R3

81
 au un punct comun P şi se mai intersectează două câte două în punctele A , B şi C. Raza
cercului circumscris ∆ABC este R= R1‧ R2‧ R3 , unde ρP este puterea punctului P faţă
| ρP|
de cercul circumscris ∆ O1O 2O3 determinat de centrele cercurilor date.
∆ABC∼∆O3 ‘O1’O2’ , raportul lor de asemănare fiind de 1 .
2

∆O3 ‘O1’O2’ se numeşte triunghiul podar al punctului P faţă de ∆ABC.

Lema2.2.3: Fie ∆ABC , M un punct din planul său şi A 1 , B1 , C1

picioarele perpendicularelor din M pe laturile BC , CA , AB.
Atunci б[A1B1C1] ‗ |ρM| , unde ρM = OM2 – R2 este puterea punctului M faţă de cercul
б[ABC] 4R2
C(O,R) circumscris ∆O1O2O3.

Demonstraţie:

∆A1B1C1-triunghi podar
∆ABC –triunghi circumpedal
∆A1B1C1 ∼ ∆ABC
MA‧MA’ = MB‧MB’ = MC ‧MC’= | ρM|
A’B’ ‗ MA’ => A’B’ ‗ AB ‧ MA ‧ MA’ ‗ AB ‧ | ρM| ( ∆MA’B’ ∼ ∆MBA )
AB MB MA MB MA MB

Analog => B’C’ ‗ BC ‧ | ρM| şi C’A’ ‗CA ‧ | ρM| .

MB MC MC MA
MC-diametrul cercului circumscris ∆A1B1C şi aplicând teorema sinusului în acelaşi triunghi
=> A1B1 = MC sinC ‗ MC ‧ AB (1) =>
2R

82
 MC ‧ AB
A1B1 ‗ 2R ‗ MA‧ MB ‧ MC ,
A’B’ AB‧ | ρM| 2 R‧| ρM|
MA ‧ MB
şi analoagele.
A1B1 ‗ B1 C1 ‗ A1C1
A’B’ B’C’ C’A’
=> б[A1B1C1] ‗ MA2‧ MB2‧ MC2
б[ABC] 4R2‧ ρ2 M

dar б[A’B’C’] ‗ A’B’‧ B’C’ ‧ C’A’ ‗ | ρ3 M | =>

б[ABC] AB‧BC‧ CA MA ‧ MB2‧MC2
2

=> б[A1B1C1] ‗ | ρM| => conform lemei 3.2.3. ,

б[ABC] 4R2
б[O’1O’2O’3] ‗ | ρP| , unde r – raza cercului circumscris ∆O1O2O3 =>
б[O1O2O3] 4r2
=> O’1O’2‧ O’2O’3‧ O’3 O’1
4r’ ‗ | ρP| , r’ – raza cercului circumscris ∆ O’1O’2O’3.
O1O2‧ O2O3‧ O3 O1 4r2
4r

Dar O’1O’2 ‗ PO3 , adică relaţia (1) cu alte notaţii. =>

O1O2 2r
=> PO1‧ PO2‧ PO3 . r ‗ | ρP| => R1‧ R2 ‧ R3 ‗ 2r’ ‗ R
8r3 r’ 4r2 | ρP|

Consecinţe:1)Dacă R1 = R2 = R3 = r atunci P este centrul cercului circumscris ∆O1O2O3 deci

ρP = r2 => R ‗ r3 ‗ r (Problema lui Ţiţeica ).
r2
2)Dacă P coincide cu I (centrul cercului circumscris ∆O1O2O3= este centrul
cercului circumscris ∆ABC) avem : 2r ‗ IO1‧ IO2‧ IO3 . Ţinând cont că IO1 ‗ r şi
2 2
R – OI sin O1
2
2 2
sin O1 . sin O2 . sin O3 ‗ r => R – OI = 2Rr (Euler).
2 2 2 4R
3)Dacă P coincide cu H ortocentrul ∆O1O2O3 => 2. R ‗ HO1‧ HO2‧ HO3 ,
dar
2 R2 – OH2

83
O1H = 2 R ‧ cos O1 => OH2 = R2 ( 1 – 8 cosO1 cosO2 cosO3 ) , unde r şi R sunt raza cercului
înscris respectiv circumscris ∆O1O2O3.

Teorema2.2.4.(Salmon).Pe un cerc se consideră punctele A , B , C şi P . Cercurile de

diametere PA ,PB , PC se întâlnesc două câte două în trei puncte coliniare.

Demonstraţie:

Cele trei puncte în care se intersectează diametrele , PB , PC sunt picioarele

perpendicularelor din P pe laturile triunghiului => teorema lui Salmon este echivalentă cu
teorema lui Wallace (dreapta lui Simson).
Teorema lui Salmon este o completare la limită a teoremei 3.2.2.
Fie cercurile C (O1 , R1) , C (O2 , R2) , C (O3 , R3) de diametre PA , PB , PC =>
PO1O2O3– patrulater inscriptibil fiind omoteticul patrulaterului PABC => puterea punctului
P faţă de cercul circumscris ∆O1O2O3 este 0 => raza cercului care trece prin cele trei puncte
de intersecţie este infinită => cercul devine dreapta lui Simson.

84
 2.3.CERCURILE LUI LEMOINE

Émile Michel Hyacinthe Lemoine (n. 22 noiembrie 1840, Quimper, Franţa – d. 21 februarie 1912,
Paris) a fost un inginer şi matematician francez, profesor la École Polytechnique. Acesta este considerat
părintele geometriei triunghiulare moderne şi a devenit celebru prin demosntrarea existenţei unui punct
Lemoine în cadrul unui triunghi.

Teorema2.3.1(STEINER):Fie triunghiul oarecare ABC şi AA 1 , AA2 ceviene

izogonale. Atunci:
A1B . A2B ‗ AB2
A1C A2C AC2
Demonstraţie:

C2 B2

C
B A1 A2

B1

C2
Fie punctele : B1 –proiecţia punctului B pe AA1
C1 - proiecţia punctului C pe AA1
B2 –proiecţia punctului B pe AA2
C1 –proiecţia punctului B pe AA2
∆A1BB1 ∼ ∆A1CC1 ( triunghiuri dreptunghice) => A1B ‗ BB1
A1C CC1
∆A2BB2 ∼ ∆A2CC2 ( triunghiuri dreptunghice) => A2B ‗ BB2
A2C CC2
Inmulţind cele două egalităţi , avem :

85
 A1B . A2B ‗ BB1 . BB2 (1)
A1C A2C CC1 CC2

∆ABB2 ∼ ∆ACC2 ( triunghiuri dreptunghice , m(∢BAB2) =m(∢CAC1) ) =>

BB2 ‗ AB (2)
CC1 AC
∆BAB1 ∼ ∆CAC2 ( triunghiuri dreptunghice , m(∢BAB1) =m(∢CAC2) ) =>
BB2 ‗ AB (3)
CC2 AC
Din (1) , (2) , (3) => A1B . A2B ‗ AB2 ( teorema lui Steiner ).
A1C A2C AC2

Definiţia2.3.2: Izogonala medianei se numeşte „simediană”.

Observaţia2.3.3:Dacă M este piciorul simedianei atunci:
BM ‗ AB2 (pentru că BN ‗ 1 )
CM AC2 NC
Observaţia2.3.4:Simedienele sunt concurente . Punctul lor de concurenţă se notează
cu K şi se numeşte punctul lui Lemoine.

Teorema2.3.5:Simedianele împart antiparalelele la laturi în părţi congruente.

M
X X’’
P

B A’ C’

Demonstraţie:

Fie XY – antiparalelă la BC

86
 AA’ – simediana din A
AA’ ∩ XY = { M }

Prin X ducem o paralelă la BC care intersectează pe AA’ în P şi pe AC în X’.

Aplicăm teorema lui Menelaus în ∆XX‘Y , transversala fiind AMP =>
AY . PX’ . MX ‗ 1 , dar ∆AYX ∼ ∆AXX‘ deoarece : ∢A – unghi comun =>
AX PX MY ∢AXY≡∢AXX’
=>AY ‧ AX = AX  AY ‗ AX
’ 2 2

AX’ AX’2
Dar AX2 ‗ AB2 ( din teorema lui Thales )‗ A’B ‗ PX . => AY ‗ PX’‗ MX ‗ 1 =>
AX’2 AC2 A’C PX’ AX’ PX MY
=> MX ‗ 1  MX = MY
MY
Teorema2.3.6.Antiparalela XY la latura BC este perpendiculară pe raza OA a cecului
circumscris ∆ABC.

Demonstraţie:
Fie : AD- diametrul cercului
AE-înălţime, E Є (BC)
AD , AE – ceviene izogonale pentru că m(∢BAE)= m(∢CAD) = 90◦ - m(∢B).
XY – antiparalelă la BC , m(∢XYA) = m(∢B) => m(∢AFX) = 90◦ - m(∢B) + m(∢B)=
90◦.

87
 Teorema2.3.6(PRIMUL CERC AL LUI LEMOINE):Paralelele duse prin punctul K al
lui Lemoine la laturile ∆ABC intersectează laturile triunghului în şase puncte conciclice.

Demonstraţie:

Fie A1 , A2 Є BC , B1 , B2 Є AC , C1 , C2 ЄAB astfel încât B1C2 || BC , A1B2 || AB , C1A2 ||

AC => AC1KB2 – paralelogram , AK∩C1B2={ M }
AK-simediană => C1B2-antiparalelă la BC
Analog , A1C2-antiparalelă la AC
B1A2-antiparalelă la AB
A1B2C1C2- trapez isoscel pentru că m(∢AC1B2)= m(∢BCA)= m(∢BC2A1) => A1 , B2 ,C1 , C2
sunt pe acelaşi cerc.
C1C2A1A2 – patrulater inscriptibil pentru că C1A2 || AC => m(∢BC2A1)= m(∢BA2C1)
(=m(∢BCA)
A1A2B1C2 - patrulater inscriptibil fiind trapez isoscel => punctele A1 , A2, B1 , B2 , C1 , C2
sunt pe un cerc numit primul cerc al lui Lemoine.
Fie L-mijlocul lui OK, C1B2 – antiparalelă , OA – rază
C1B2⊥OA
LM- linie mijlocie în ∆AKO => LM- mediatoarea segmentului C1B2
Analog , mediatoarea segmentului A1C2 trece prin L => L este centrul primului cerc
al lui Lemoine.
Observaţia2.3.7 : Antiparalelele A2B1 , B2C1 , C2A1 sunt paralele.

88
 Observaţia2.3.8 : ∆ A1B1C1≡∆C2A2B2 , ∆ A1B1C1∼∆C2A2B2∼∆ABC
m(∢A1B1C1)=m(∢C2A2B2)=m(∢C) pentru că m(A1C1)=m(B2C2) şi C1A1≡ B2C2 şi
A1B1≡ C2A2
Teorema2.3.9(AL DOILEA CERC AL LUI LEMOINE):Antiparalelele duse prin
punctul K al lui Lemoine la laturile triunghiului ABC , intersectează laturile triughiului în
şase puncte conciclice.

Demonstraţie:

Fie A1 , A2 Є BC , B1 , B2 Є AC , C1 , C2 ЄAB astfel încât C2B1 , A2C1 şi B2A1 –

antiparalele la laturile BC , CA , AB.
∆KA1A2 – isoscel pentru că m(∢KA1A2)=m(∢KA2A1)=m(∢BAC)=> KA1≡ KA2
∆KB1B2 – isoscel pentru că m(∢KB1B2)=m(∢KB2B1)=m(∢ABC) => KB1≡ KB2
∆KC1C2 – isoscel pentru că m(∢KC1C2)=m(∢KC2C1) = m(∢ACB)=> KC1≡ KC2 , dar
KA1≡ KB2 , KB1≡ KC2 , KC1≡ KA2 pentru că K – punctul de intersecţie al simedianelor este
mijlocul celor trei segmente => A1 , A2 , B1 , B2 , C1 , C2 aparţin unui cerc cu centrul în K ,
numit al doilea cerc al lui Lemoine.

Observaţia2.3.10:Antiparalelele A1B2 ≡ B1C2 ≡ C1A2 (fiind diametre în al doilea cerc al

lui Lemoine).
Observaţia2.3.11:∆A1B1C1 şi ∆A2B2C2 au laturile perpendiculare pe laturile ∆ABC
(pentru că A1B2 , C1A2 , B1C2 sunt diametre).
Observaţia2.3.12:∆ A1B1C1 ≡∆ B2C2A2 şi sunt asemenea cu ∆CAB

89
A1B1 ≡ B2C2 pentru că A1B1B2C2 – paralelogram (diagonalele se înjumătăţesc) înscris , deci
este un dreptunghi.
m(∢C1A1B1) = m(∢C) = m(∢A2B2C2) (fiind unghiuri cu laturile perpendiculare).
Observaţia2.3.13: ∆A1A2 ‗ B1B2 ‗ C1C2 .
cosA cosB cosC
În ∆ KA1A2 – isoscel , m(∢KA1A2)=m(∢KA2A1)= m(∢BAC) =>
=> A1A2 ‗ cosA => A1A2 ‗ 2 KA1
2KA1 cosA
În ∆KB1B2 – isoscel , m(∢KB1B2)=m(∢KB2B1)=m(∢ABC) =>
=> B1B2 ‗ cosB => B1B2 ‗ 2KB1 .
2KB1 cosB
În ∆KC1C2 – isoscel, m(∢KC1C2)=m(∢KC2C1) =m(∢ACB) =>
=> C1C2 ‗ cosC => C1C2 ‗ 2KC1
2KC1 cosC
Dar KA1 = KB1 = KC1 => A1A2 ‗ B1B2 ‗ C1C2 .
cosA cosB cosC

2.4.CERCURILE LUI TUCKER

90
 Teorema2.4.1.Trei antiparalele congruente intersectează laturile triunghiului ABC , în
şase puncte conciclice.

Demonstraţie:

Fie A1 , A2 Є BC , B1 , B2 Є AC , C1 , C2 ЄAB astfel încât : A2B1 –antiparalelă la AB

B2C1 –antiparalelă la BC
C2A1 –antiparalelă la CA
şi A2B1 ≡ B2C1 ≡ C2A1
B2C1C2A1- trapez isoscel , pentru că : B2C1 ≡ C2A1
m(∢B2C1C2) = m(∢A1C2C1)= 180◦- m(∢C) =>
=>∆B2C1C2 ≡ ∆A1C2C1 (L.U.L.)
∆B2C2A1 ≡∆A1C1B2 (L.U.L.) => m(∢C2A1B2) = m(∢C1B2A1) =>
m(∢C2A1B2) + m(∢A1C2C1) = m(∢A2B2C1) + m(∢B2C1C2) = 180◦.
Analog , C2A1A2B1 , A2B1B2C1 – trapeze isoscele => sunt inscriptibile
C1C2A1A2 – patrulater inscriptibil deoarece C2A1 – antiparalelă la CA =>
C2A1 –antiparalelă la C1A2 (C1A2||AC) => A1 , A2 , B1 , B2 , C1 , C2 aparţin unui cerc numit
cercul lui TUCKER.
Fie A0- mijlocul segmentului B2C1 , A0Є AK
B0 - mijlocul segmentului C2A1 , B0Є BK
C0 - mijlocul segmentului A2B1 , C0Є CK

91
A0B0 , B0C0 , C0A0 – linii mijlocii în trapeze => ∆ A0B0C – omotetic cu ∆ ABC , centrul
omotetiei fiind K iar raportul de omotetie A0B0 ‗ k.
AB
Mediatoarea segmentului B2C1∩KO = { T }
În ∆AKO , A0T || AO ( AO ⊥ B2C1)
=> KT ‗ KA0 ‗ A0B0 ‗ k .
KO KA AB
Analog , mediatoarele segmentelor C2A1 , A2B1 trec prin acelaşi punct T pentru care
KT ‗ k . Deci , centrul cercului lui Tucker este semidreapta (KO.
KO
Observaţia2.4.2: ∆A1B1C1≡∆ C2A2B2 şi sunt asemenea cu ∆ABC.
Observaţia2.4.3:Cele două cercuri ale lui Lemoine sunt cazuri particulare de cercuri
Tucker.

CAPITOLUL III
ASPECTE METODOLOGICE GENERALE ALE PROCESULUI
INSTRUCTIV-EDUCATIV

3.1.CARACTERIZAREA GENERALĂ A PROCESULUI DE PREDARE –ÎNVĂŢARE

92
 Ca orice acţiune care să ducă la o schimbare radicală şi rapidă , reforma
învăţământului nu se vrea un scop în sine , ci este ghidată de o viziune de ansamblu asupra
finalitaţii spre care tinde: un învăţământ apt de a face faţă dinamicii continue a societăţii
contemporane prin „produsul” său , absolventul. Această reformă impune reconsiderări
esenţiale anumitor componente ale activităţii instructiv-educative.
Pornind de la noile orientări ale psihologiei, o nouă didactică îşi croieşte drum, o
didactică a metodelor active, participative, în care elevul nu mai este un simplu receptor de
informaţie, ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii. Acesta este specificul didacticii moderne.
În această abordare modernă, tehnologia instruirii semnifică un mod sistematic de
proiectare, realizare şi evaluare a întregului proces de învăţare şi predare, în concordanţă cu
obiectivele pedagogice asumate, antrenând în structura sa principalele componente ale
procesului de instruire.
Considerat în procesualitatea sa , învăţământul reprezintă o alternanţă continuă de
activităţi de predare şi învăţare , care alcătuiesc o unitate organică.
Dintre principalele componente ale procesului de instruire , obiectivele pedagogice
prezintă un interes cu totul deosaebit.Ele corespund unor opţiuni şi priorităţi sociale majore
cu privire la informaţia şi deprinderile pe care trebuie să le dobândească elevii , cu privire la
judecăţile de valoare şi comportarea acestora.Ca orice activitate , obiectivele se prefigurează
la începutul acţiunii , dar dobândesc expresie palpabilă la încheiere, rezultatele fiind cele
care atestă atingerea obiectivelor.
De mare importanţă pentru lecţia propriu-zisă, ca entitate de instruire , sunt
obiectivele operaţionale, care descriu comportamente concrete pe care elevii le dobândesc în
fiecare secvenţă a procesului instructiv-educativ.
O poziţie cheie în ansamblul celorlalte componente ocupă conţinutul lecţiei,
reprezentând principalul mijloc de realizare a obiectivelor propuse, dând sens efortului de
învăţare.
În proiectarea unei lecţii, determinarea conţinutului specific, stabilirea unei
concordanţe depline între conţinut şi obiective, constituie următoarea problemă de rezolvat
după stabilirea obiectivelor.

93
 Deşi programa prevede clar materia de predat şi manualul continuă să rămână un
punct de pornire pentru elaborarea oricărei lecţii, totuşi conţinutul acestuia trebuie
prelucrat de către profesor pentru a-l face transmisibil, inteligibil, uşor şi temeinic de
asimilat.
Prelucrarea conţinutului manualului privitor la unităţile de învăţare tratate în cadrul
experimentului pedagogic efectuat conform situaţiei pedagogice concrete în care se
desfăşoară activitatea didactică este de mare importanţă pentru sporirea eficienţei învăţării,
însuşirii sistemului de lecţii.
Dozarea informaţiei pe care o oferă manualul, documentaţia suplimentară, trebuie
făcută cu mare atenţie, densitatea ei trebuind reglată în funcţie de timpul afectat, de
capaciatatea şi ritmul de lucru al elevilor.
Un alt aspect esenţial în această problemă îl constituie rigurozitatea ştiinţifica a
informaţiei, asigurarea acurateţei ştiinţifice a conţinutului, precum şi concentrarea asupra
esenţialului, scoaterea în evidenţă a celor mai importante şi semnificative concepte. Structura
conceptuală a secvenţelor de învăţare se aşază pe „ideea de bază” a conţinutului de idei.
Având în vedere noile achiziţii din didactica generală, strategiile didactice se pot
defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace şi forme de organizare a activităţiide
instruire/autoinstruire, integrate în structuri operaţionale, care sunt menite să asigure o
învăţare activă şi creatoare a cunoştinţelor şi abilităţilor, să asigure o învăţare activă şi
creatoare a cunoştinţelor şi abilităţilor şi să raţionalizeze procesul instruirii.
Strategia didactică oferă o bază de trecere de la concepţie la acţiune. Adoptarea unei
strategii didactice echivalează cu adoptarea unui „program” al instruirii la nivelul lecţiei, a
unei structuri metodice propriu-zise . Deci, strategia oferă soluţii de ordin structural-
procesual, dar şi metodic, determinând o anumită ordine de continuare a diferitelor metode,
procedee, mijloace şi forme de grupare a elevilor.
Strategia arată „ce face profesorul” şi ce face „elevul”, punând în evidenţă
capacitatea cadrului didactic de a acţiona eficient şi de a-i face şi pe elevi să acţioneze în
virtutea aceluiaşi ţel.
Păstrându-şi şi în prezent valoarea deosebită pentru atingerea obiectivelor
educaţionale, lecţia rămâne modalitatea principală de organizare a activităţii didactice, prin

94
intermediul căreia se realizează în acelaşi timp informare şi formare, instruire şi educare.
Astăzi, ea este înţeleasă ca un dialog între profesor şi elevi, subordonat obiectivelor generale
şi specifice ale procesului de învăţământ, operaţionalizate la nivelul colectivului de elevi. Mai
mult, lecţia modernă se constituie într-un program didactic, respectiv un sistem de procedee
de lucru şi acţiuni comune ale profesorului şi ale elevilor, structurate şi organizate în vederea
atingerii obiectivelor instructiv – educative propuse şi în vederea activizării elevilor în
procesul didactic.
În cadrul procesului instructiv – educativ, metodologia didactică, respectiv sistemul
de metode şi procedee didactice care asigură atingerea obiectivelor propuse, ocupă poziţia
centrală.
În didactica modernă, metoda de învăţământ este înţeleasă ca un mod de acţiune, care
tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată, care să se
apropie până la identificare cu una de cercetare ştiinţifică, de urmărire şi descoperire a
adevărului şi de legare a lui de aspecte practice ale vieţii.
Valoarea unei metode este apreciată în raport cu sarcinile care trebuie realizate prin
intermediul ei. În alegerea sistemului de metode şi procedee proprii fiecărei lecţii din
cadrul unităţilor de învăţare am avut în vedere faptul că aparatul metodic trebuie să asigure
înţelegerea profundă a problemelor tratate şi să acţioneze în aşa fel încât să asigure pe tot
parcursul lecţiei participarea activă a elevilor, efortul lor propriu în dobândirea
informaţiilor, în aplicarea cunoştintelor, în elaborarea deprinderilor, în formarea unor
calităţi intelectuale şi de personalitate.
În sens larg, prin mijloace de învăţământ înţelegem totalitatea resurselor materiale
special concepute şi realizate pentru a fi utilizate de profesor în activitatea de predare şi de
elevi în cea de învăţare . Integrarea lor în procesul de învăţământ trebuie să răspundă unei
finalităţi pedagogice, să contribuie la realizarea obiectivelor urmărite.
În contextul modernizării şi perfecţionării învăţământului contemporan apare ca
necesară şi obiectivă introducerea calculatorului în şcoală şi valorificarea lui în instrucţie şi
autoinstrucţie, îndeosebi prin sistemul educaţional modern numit „instruirea asistată de
calculator”(I.A.C). Acest sistem bazat pe I.A.C. va realiza trecerea de la învăţarea indusă –
bazată pe înţelegere – la învăţarea interactivă – bazată pe dialogul inteligent cu calculatorul,

95
care poate amplifica capacitatea de prelucrare şi asimilare a informaţiilor, poate spori
performanţele intelectuale.

3.2.EVALUAREA ÎN PROCESUL DE PREDARE – ÎNVĂŢARE

Evaluarea este o componentă esenţiala a procesului instructive/educativ, a triadei

instruire-predare-evaluare, având ca scop cunoaşterea efectelor activităţii desfăşurate în
vederea optimizarii ei, pe baza colectării, organizării şi interpretării rezultatelor obţinute
prin intermediul instrumentelor de evaluare.De asemenea rolul ei este să depisteze limitele

96
învăţării, greşeli, lacune, nivel prea scăzut de cunoştinţe, dificultăţi în interpretarea şi
aplicarea cunoştinţelor , pentru depăşirea acestora şi realizarea progresului şcolar.
Funcţii principale şi specifice ale evaluării
• Funcţia diagnostică - ce vizează depistarea lacunelor, greşelilor şi înlăturarea
acestora ;
• Funcţia prognostică-care anticipeaza performanţele viitoare ale elevilor;
• Funcţia de selecţie- permite clasificarea şi ierarhizarea elevilor ;
• Funcţia de certificare-care relevă competenţele şi cunoştinţele elevilor la finele unui
ciclu/formă de şcolarizare.
• Funcţia motivaţională sau de stimulare a activităţii de învăţare a elevilor -se
manifestă prin valorificarea pozitivă a feed-back-ului oferit de evaluare, în sensul
aprecierii propriei activităţi.
• Funcţia de orientare şcolară-intervine în alegerea unei anumite forme de educaţie.
• Realizarea acestor funcţii ale evaluarii presupune folosirea echilibrată a strategiilor
de evaluare, diversificarea tehnicilor şi instrumentelor de evaluare.
Momente şi modalităţi de realizare a evaluării
Metodologia evaluării de proces (a rezultatelor şcolare) presupune răspunsuri la urmatoarele
întrebări :
a)Pe cine evaluăm ?-toţi elevii, ca grup
-elevii luaţi individual;
-un anumit grup (de vârstă)
b) Când ?-de câteva ori pe an, la diferite date ;
-la date fixe ;
-continuu ;
c)Prin ce mijloace ?
-probe scrise, orale, practice
-observaţia directă în clasă ;
-referate, proiecte, teme pentru acasă ;
-portofolii ;
d)Pentru cine ?

97
 -elevi, părinţi ;
-profesori, factori de decizie ;
-instituţii care vor angaja viitori absolvenţi ;
e)In funcţie de ce ?
-obiective curriculare ;
-standarde şi criterii de evaluare formativ-educativă
Evaluarea poate fi : continuă sau periodică.
Se realizează : -la începutul programului de instruire ;
-pe parcurs ;
-secvenţial ;
-în final ;
Modalităţile de realizare a evaluării se structurează în funcţie de momentul aplicării, în:
• Evaluare iniţială
• Evaluare continuă (formativă)
• Evaluare cumulativă (sumativă,globală)
Evaluarea cumulativă este într-un fel, o evaluare de bilanţ.Ea se caracterizează prin :
-un caracter normativ, permiţând compararea performanţelor elevilor cu obiectivele
generale ale disciplinei şi cu nivelul de pregătire al elevilor la începutul programului ;
-se realizează la intervale mari de timp (la finalul unui capitol, curs, an şcolar, ciclu de
învăţământ ), determinând aprecieri finale asupra rezulttelor şcolare
-are efecte reduse asupra ameliorarii procesului de învăţare ;
-măsurarea se realizează prin sondaj în rândul elevilor şi asupra materiei parcurse ;
-urmăreşte ierarhizarea elevilor după performanţele obţinute ;
-rezultatele acestei evaluări pot fi utilizate de organele de decizie pentru formularea unor
măsuri privind organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv-educativ.
Abordare comparativă între evaluarea sumativă şi evaluarea formativă:
Criteriul Evaluarea sumativă Evaluarea formativă
folosit
Mijloace -verificări parţiale-aprecieri gen -verificări susţinute pe secvenţe mici-
disponibile bilanţ aprecieri care determină ameliorări

98
prioritare -verificări gen sondaj-valabile doar -verificarea întregii materii/elemente
pentru unii elevi şi doar pentru o esenţiale-aprecieri valabile pentru toţi
parte a materiei elevii
Obiectivul -evaluarea cantitativă a -evaluare calitativă a rezultatelor –
principal rezultatelor-efect ameliorativ redus ameliorara lecţiei-perfecţionarea
la nivelul lecţiei activităţii de instruire-învăţare-evaluare
Criteriul de -compararea cu obiectivele -compararea cu obiectivele
apreciere a specifice ale disciplinei de concrete/operaţionale ale activităţii de
rezultatelor învăţământ instruire-învăţare-evaluare
Funcţia -clasificare,ierarhizare a elevilor -simulare a dezvoltării elevilor
prioritară
exercitată
Efecte -stress, relaţii de opoziţie profesor- -relaţii de colaborare profesor-elev,
psihologice elev/sursă de stress dezvoltând capacitatea de autoevaluare
Timp -evaluarea ocupă 30-35% din -evaluarea ocupa 8-10% din activitatea
activitatea didactică didactică

Metode tradiţionale de evaluare sunt: -probe scrise

-probe orale
-probe practice
Fiecare din aceste metode tradiţionale are avantaje şi dezavantaje.Din acest motiv ,
ele trebuie combinate într-un mod optim.
Metode alternative(moderne) de evaluare sunt :
-observarea sistematică a comportamentului elevului prin :
• fişe de evaluare/autoevaluare
• liste de control/verificare
• scări de clasificare
-investigaţia
-proiectul
-referatul

99
-portofoliul o modalitate de evaluare cu spectrul larg, permiţând strângerea unui material
bogat şi variat despre progresul şcolar al elevului utilizând o varietate de metode şi tehnici de
evaluare;
-autoevaluarea este o tehnică corelată cu instrumentele de evaluare prezentate mai sus,
permiţând elevului o cunoaştere a performanţelor proprii
Metodele alternative oferă profesorului informaţii suplimentare despre activitatea şi
nivelul de achiziţii al elevului.Acestea completează datele furnizate de metodele tradiţionale.
In evaluarea de astăzi , indiferent de tipul ei folosim itemii.
Din punct de vedere al obiectivităţii în notare, itemii se clasifica în :
• itemi obiectivi ;
• itemi semiobiectivi ;
• itemi subiectivi ;
Itemii obiectivi : reprezintă componente ale testelor de progres, în special ale celor
standardizate .Aceştia se clasifica la rândul lor în :
• itemi cu alegere duala :da/nu ; adevarat/fals ; corect/greşit ; bine/rău
• itemi cu alegere multiplă : elevul trebuie să aleagă varianta corectă din cele
enumerate ;
• itemi de tip pereche : solicită recunoaşterea unor corespondenţe, unor asocieri între
elementele a două coloane astfel încât să se obţină afirmaţii adevarate ;
• itemi de completare : permit verificarea însuşirii unor definiţii, axiome,formule, prin
completarea în spaţiul liber a părţii omise ;
• itemi cu răspuns scurt :se formulează ca întrebare directă şi răspunsul se constituie
sub forma unei propoziţii, cuvânt, număr, simbol, etc.
Itemi semiobiectivi : presupun ca răspunsul elevului să fie limitat ca spaţiu, formă,
conţinut, prin structura enunţului sau întrebării. Aceştia se prezintă sub forma unor
întrebări cu răspuns structurat, elevul îşi orientează răspunsul în funcţie de întrebările şi
subîntrebările puse de profesor.
Itemii subiectivi : sunt cel mai frecvent utilizaţi în sistemul de evaluare tradiţional
fiind relativ uşor de construit şi testează obiective care vizează originalitatea şi caracterul
personal al răspunsului.

100
 Calităţile instrumentelor de evaluare
Pentru ca rezultatele evaluării să aibă semnificaţie pentru evaluatori, evaluaţi ,
instituţii şi societate, instrumentele de evaluare au următoarele calităţi :
• Validitatea- calitatea unei probe de evaluare de a măsura exact ceea ce este
destinat să măsoare;
• Fidelitatea-calitatea unei probe de evaluare de a da rezultate constante în cursul
aplicării ei succesive ;
• Obiectivitatea –gradul de concordanţă între aprecierile făcute de evaluatori
independenţi, în ceea ce priveşte un răspuns ,,bun”pentru fiecare dintre itemii
unei probe
• Aplicabilitatea –calitatea unei probe de evaluare de a fi administrată şi
interpretată cu uşurinţă.

3.3.ROLUL ŞI LOCUL TEMEI IN PROGRAMA ŞCOLARĂ

Marele pedagog român Onisifor Ghibu spunea: „Cât de greu îi este ţăranului când nu
poate măsura grădina, livada sau via sa, când nu ştie câte ţigle îi trebuie la acoperişul unui
şopron, câte scânduri la poditul unui coridor, câţi metri cubi sunt într-un lemn pe care vrea

101
să-l cumpere? Şi mai mare nevoie au de geometrie meseriaşii, din toate domeniile, care nu vor
putea face nici un fel de plan fără a avea cunoştinţe geometrice.“
Geometria, una din ramurile principale ale matematicii, se ocupă cu studiul formelor
spaţiale şi a relaţiilor lor de mărime. A luat naştere din necesităţile practice ale oamenilor şi
s-a dezvoltat în strânsă legătură cu acestea.
Astăzi, ca şi în trecut, geometria - gimnastica de necontestat a minţii-continuă să se
bucure de o înaltă apreciere, atât prin caracterul său practic, cât şi prin contribuţia pe care o
aduce la formarea personalităţii în general şi a raţionamentului deductiv în special.
Din punct de vedere instructiv, studiul sistematic al geometriei urmăreşte înarmarea
elevilor cu cunoştinţe clare şi precise despre formele obiectelor lumii reale, mărimea şi
proprietăţile acestora. De asemenea urmăreşte formarea şi dezvoltarea reprezentărilor
spaţiale, precum şi a deprinderilor de a aplica practic cunoştinţele de geometrie în efectuarea
măsurătorilor, stabilirea unor mărimi sau distanţe, calcularea perimetrelor, ariilor.
Geometria, prin caracteristica ei de figurare şi configurare spaţială bi şi
tridimensională, oferă mari posibilităţi cunoaşterii şi generării de idei. Tot în acest domeniu
al verificării cunoaşterii prin scheme analogice, Ştefan Odobleja spunea: „Am folosit mult
geometria în cercetare, şi ei îi datorez unele dintre cele mai bune idei.“
Un adevăr de necontestat, dacă avem în vedere şi rolul ei în dezvoltare, este că
trebuie să acordăm studiului geometriei mare importanţă chiar din clasa I . În mod evident,
noţiunile de geometrie vor fi învăţate prioritar prin procese intuitive şi formate iniţial pe
calea inductivă, parcurgându-se următoarele etape:
* cercetarea directă a mai multor obiecte din lumea reală, aflate în poziţii diferite în spaţiu;
* sesizarea caracteristicilor comune ale acestora;
* concretizarea prin desen a imaginii geometrice materializate în obiecte;
* proiectarea imaginii geometrice în limbajul geometriei şi definirea noţiunii geometrice.
Predarea şi învăţarea noţiunilor de geometrie se face concomitent cu acţiuni de
măsurare, comparare a rezultatelor, de decupare, de descompunere a figurii în elementele
componente.
În clasele I şi a II-a programa prevede doar recunoaşterea figurilor geometrice.

102
 În clasele a III-a şi a IV-a se completează cunoştinţele elevilor cu felul liniilor, axa de
simetrie, interiorul şi exteriorul unei figuri geometrice, perimetrul.
În clasa a –V –a elevii îşi formează imagini corecte , clare despre figurile geometrice şi
încep să înţeleagă unele proprietâţi ale acestora .
În clasa a - VI –a , un întreg capitol îi este acordat „dreptei”, iar în clasa a- VII- a ,
„cercului” , capitole în care elevii studiază în amănunt teoremele importante şi
proprietăţile referitoare la dreaptă şi cerc , urmând apoi ca acestea să fie reactualizate pe tot
parcursul anilor de gimnaziu şi în unii ani de liceu.
Dacă vom identifica orice figură geometrică învăţată, în mediul înconjurător, o vom
exemplifica, elevii singuri vor ajunge la convingerea că figurile geometrice nu sunt creaţii
artificiale ale minţii omeneşti ci părţi inseparabile ale obiectelor lumii reale. Procedând astfel
dezvoltăm elevilor spiritul de observaţie, gândirea logică, creativitatea, obişnuinţa de a
respecta datele şi de a măsura exact pentru a le folosi în rezolvarea de probleme.
Astfel, geometria, ştiinţa născută din nevoile practice ale omului, destinată să-l
slujească şi să-l ajute în diferite împrejurări, va deveni pentru elevi accesibilă, plăcută, iar
dascălul îşi va simţi activitatea încununată de succes.
Matematica contribuie în mod deosebit la dezvoltarea capacităţilor creatoare ale
elevilor, numai dacă profesorul adoptă o poziţie creatoare în organizarea şi desfăşurarea
lecţiilor.
Astfel, o muncă susţinută din partea profesorului corelată cu o participare activă a
elevilor, la toate obiectele de învăţământ, lecţie de lecţie, va duce la formarea unei motivaţii
superioare în învăţare şi la dezvoltarea capacităţilor creatoare. Permanent trebuie să-i
învăţăm pe elevi cum să înveţe, să-şi pună şi să pună întrebări, să formuleze probleme şi să
dea cât mai multe soluţii, adică să gândească creativ.

103
 3.4.PROIECTUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE : RELAŢII METRICE ÎN TRIUNGHIUL DREPTUNGHIC
CLASA a – IX – a
Nr. de ore: 12

Conţinuturile învăţării Competenţe Activităţi de învăţare Nr. Resurse Evaluare

specifice ore Materiale Procedurale
PROIECŢII ORTOGONALE 7.1; 7.4 -Exercitii de identificare a proiecţiei 1 Manual Explicaţia Formativă
PE O DREAPTĂ unui segment pe o Culegeri Expunerea Probe orale
dreapta în diferite configuraţii Conversaţia
geometrice Exerciţiul
-Folosirea instrumentelor geometrice
pentru a reprezenta proiectia unui
punct/segment pe o dreaptă.
TEOREMA ÎNĂLŢIMII 7.2; 7.3; -Calcularea unor lungimi de segmente 1 Manual Explicaţia Formativă
7.4 utilizând teorema înălţimii Culegeri Conversaţia Probe orale
-Demonstrarea teoremei inălţimii în Exerciţiul
probleme
TEOREMA CATETEI 7.2; 7.3; -Calcularea unor lungimi de segmente 1 Manual Explicaţia Formativă
7.4 utilizând teorema catetei Culegeri Conversaţia Probe orale
-Demonstrarea teoremei catetei in Exerciţiul
probleme
TEOREMA LUI 7.2; 7.3; -Calcularea unor lungimi de segmente 1 Manual Explicaţia Formativă
PITAGORA 7.4 utilizând teorema lui Pitagora Culegeri Exerciţiul Probe orale
-Demonstrarea teoremei lui Pitagora Fişe de Conversaţia Evaluarea activi-
în probleme lucru Munca inde- tăţii independente
pendentă.
TEOREMA RECIPROCĂ A 7.2; 7.4 -Utilizarea reciprocei teoremei lui 1 Manual Explicaţia Formativă
TEOREMEI LUI PITAGORA Pitagora pentru stabilirea Culegeri Exerciţiul Probe orale
perpendicularităţii a doua drepte sau Fişe de Conversaţia Evaluarea activi-

104
 a naturii unui triunghi lucru Munca inde- tăţii independente
pendentă.
PROBLEME 7.2; 7.4 -Calcularea unor lungimi de segmente 2 Manual Explicaţia Formativă
utilizend teorema înălţimii , catetei şi Culegeri Exerciţiul Probe orale
teorema lui Pitagora Fişe de Conversaţia
lucru
RAPOARTE CONSTANTE ÎN 7.2; 7.4 7.3; -Calcularea sinusului, cosinusului, 1 Manual Explicaţia Formativă
TRIUNGHIUL DREPTUN- 7.5 tangentei şi cotangentei pt unghiurile Culegeri Exerciţiul Probe orale
GHIC (sin, cos, tg, ctg) ascuţite ale unui triunghi dreptunghic Fişe de Conversaţia Evaluarea muncii
-Determinarea valorilor pt sinus, lucru Munca pe pe grupe
cosinus, tangenta şi cotangenta grupe
unghiurilor de 30◦, 45◦, 60◦
-Utilizarea valorilor pt sinus, cosinus,
tangenta şi cotangenta unghiurilor de
30◦, 45◦ şi 60◦ pentru determinarea
unor lungimi de segmente intr-un
triunghi dreptunghic
-Utilizarea tabelelor trigonometrice in
rezolvarea unor probleme practice
REZOLVAREA TRIUNGHIU- 7.2; 7.3; -Determinarea elementelor unui 1 Manual Explicaţia Formativă
LUI DREPTUNGHIC 7.4; 7.5; triunghi dreptunghic utilizând Culegeri Exerciţiul Probe orale
7.6 relaţiile metrice şi trigonometrice Fişe de Conversaţia Obs. sistematice
studiate lucru Munca inde-
-Utilizarea valorilor pt sinus, cosinus, pendentă
tangentă şi cotangenta unghiurilor de
30◦, 45◦ si 60◦ pentru determinarea
unor lungimi de segmente într-un
triunghi dreptunghic
-Calcularea ariei unui triunghi
folosind noţiuni de trigonometrie
-Determinarea elementelor unui
triunghi dreptunghic
utilizând relaţiile metrice şi

105
 trigonometrice studiate
-Exerciţii de calcul a unor lungimi de
segmente, măsuri de unghiuri,
perimetre, arii ale unor config.
geometrice.
PROBLEME 7.2; 7.4 Probleme în care se cere aplicarea 2 Manual Explicaţia Formativă
relaţiilor metrice în triunghiul Culegeri Exerciţiul Probe orale
dreotunghic precum şi funcţiile Fişe de Conversaţia
trigonometrice. lucru
TEST DE EVALUARE 7.1; 7.2; 1 Munca inde- Sumativă
7.3; 7.4; pendentă Probleme scrise
7.5; 7.6

106
 3.5.PROIECTE DIDACTICE

PROIECT DIDACTIC

Clasa a - IX-a
Profesor: Mureşan Daniela
Şcoala de Arte şi Meserii „SAMUS” – Cluj-Napoca
Disciplina: Matematică – Geometrie
Unitatea de învăţare: Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic
Subiectul lecţiei: Teorema lui Pitagora
Tipul lecţiei: Lecţie de dobândire de noi cunoştinţe
Durata: 1 oră

Competenţe specifice:
7.1. Recunoaşterea şi descrierea elementelor unui triunghi dreptunghic într-o configuraţie dată;
7.2. Aplicarea relaţiilor metrice în triunghiul dreptunghic cu determinarea unor elemente ale
acestuia;
7.5. Interpretarea perpendicularităţii în relaţie cu rezolvarea triunghiului dreptunghic;
7.6. Transpunerea rezultatelor obţinute prin rezolvarea unor triunghiuri dreptunghice la situaţii
– probleme date.

Obiective operaţionale:
O1-Să enunţe şi să aplice corect teorema lui Pitagora
O2-Stimularea curiozităţii şi dezvoltarea simţului critic;
O3 -Dezvoltarea spiritului de observaţie şi a concentrării în rezolvare
O4- Concentrarea afectivă la lecţie.
Resurse
a) Procedurale: conversaţia, explicaţia, munca independentă, observaţia

b) Materiale: fişă de lucru, Culegere de probleme

c) Forme de organizare: frontală, individuală

107
 Obiective Metode Procedee
Etapele
de Conţinutul lecţiei şi de
lecţiei
referinţă procedee evaluare
1. Moment - Asigurarea condiţiilor optime pentru
organizatori desfăşurarea lecţiei.
c - Verificarea prezenţei elevilor

- Elevii vor avea pe bănci caietele de teme

2. Captarea şi maculatoarele. Se va verifica prin - activitate - aprecieri
atenţiei şi sondaj, tema. Exerciţiile din temă, care nu frontală verbale
verificarea au fost efectuate de mai mulţi elevi, vor fi
cunoştinţelo făcute la tablă.
r Prof. Voi cere elevilor să enunţe teorema
înălţimii şi teorama catetei.
- Astăzi ne propunem să discutăm despre
3. una din cele mai importante teoreme din
Anunţarea geometria plană, deoarece se va folosi
temei şi a foarte des în rezolvarea problemelor: -
obiectivelor Teorema lui Pitagora conversaţia
- Voi prezenta elevilor o scurtă
bibliografie a lui Pitagora.
Pitagora (Pythagoras) a fost un filozof şi
matematician grec, născut în insula
Samos, întemeietorul şcolii pitagorice.
Tradiţia îi atribuie descoperirea tablei de
înmulţire şi a teoremei geometrice care-
i poartă numele.

Prof. Enunţ teorema şi o scriu la tablă:

Teorema lui Pitagora:

Într-un triunghi dreptunghic,
4. Dirijarea pătratul lungimii ipotenuzei este egal
învăţării O1 suma pătratelor lungimilor catetelor.
BC 2
=AB 2
+AC 2

-
conversaţia -
B D C observarea
sistematic
Ip. ∆ABC − dreptunghic ă
m( A) = 90 0

Cl. BC 2 = AB 2 + AC 2

Dem. Prin simplitatea ei şi gradul mare

de aplicatibilitate, Teorema lui Pitagora a
fascinat de-a lungul mileniilor nu numai
108
pe geometrii de profesie, ci şi persoane de
cele mai variate ocupaţii: Euclid,
Leonardo da Vinci, Abraham Garfield,
fost preşedinte al Statelor Unite.

- Noi vom folosi doar una dintre ele: -explicaţia

 DESFĂŞURAREA LECŢIEI

PROIECT DIDACTIC

Clasa a - IX-a
Profesor: Mureşan Daniela
Şcoala de Arte şi Meserii „SAMUS” – Cluj-Napoca

109
Disciplina: Matematică – Geometrie
Unitatea de învăţare: Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic
Subiectul lecţiei: Aplicaţii ale teoremelor înălţimii, catetei, Pitagora
Tipul lecţiei: Lecţie de fixare şi consolidare a cunoştinţelor
Durata: 1 oră

Competenţe specifice:
7.1. Recunoaşterea şi descrierea elementelor unui triunghi dreptunghic într-o configuraţie dată;
7.2. Aplicarea relaţiilor metrice în triunghiul dreptunghic cu determinarea unor elemente ale
acestuia;
7.5. Interpretarea perpendicularităţii în relaţie cu rezolvarea triunghiului dreptunghic;
7.6. Transpunerea rezultatelor obţinute prin rezolvarea unor triunghiuri dreptunghice la situaţii
– probleme date.

Obiective operaţionale:
O1 – Să formuleze enunţul teoremei înălţimii, catetei şi a teoremei lui Pitagora;
O2 – Să identifice care din teoreme poate fi aplicată într-o problemă;
O3 – Să calculeze lungimi de segmente cu ajutorul uneia din teoremele cunoscute;
O4 – Să calculeze perimetrul şi aria unei figuri geometrice.

Resurse
a) Procedurale: conversaţia, explicaţia, munca independentă, observaţia

b) Materiale: fişă de lucru, Culegere de probleme

c) Forme de organizare: frontală, individuală

110
 DESFĂŞURAREA LECŢIEI

I. MOMENT ORGANIZATORIC
Se verifică prezenţa elevilor.

II. VERIFICAREA TEMEI

Se verifică tema prin confruntarea rezultatelor. În cazul în care au fost dificultăţi
la rezolvarea problemelor se rezolvă la tablă.

III. REACTUALIZAREA CUNOŞTINŢELOR

1. Ce este triunghiul dreptunghic?

2. Cum se numesc laturile sale?

3. Cum se obţine proiecţia unui segment pe o dreaptă? Care sunt proiecţiile

catetelor pe ipotenuză?

4. Enunţaţi teorema catetei, teorema înălţimii şi teorema lui Pitagora. Care sunt
condiţiile de aplicabilitate ale acestora?

Vom construi la tablă un triunghi dreptunghic şi vom scrie relaţiile obţinute din
teoremele enunţate anterior.
IV. CONSOLIDAREA CUNOŞTINŢELOR
Voi împărţi elevilor câte o fişă de lucru. Elevii vor ieşi la tablă şi vor rezolva
problemele.
V. EVALUAREA ELEVILOR
Se vor nota elevii care s-au evidenţiat în timpul orei.

111
VI. TEMA PENTRU ACASĂ
Vor rezolva restul problemelor de pe fişa primită.

RELAŢII METRICE ÎN TRIUNGHIUL DREPTUNGHIC

FIŞĂ DE LUCRU
1. În triunghiul dreptunghic ABC ( = 1dr), AD BC, D (BC) se cunosc două segmente
şi se cere să se calculeze celelalte segmente necunoscute:
a) AB = 16 cm, BC = 20 cm. Se cer: BD, DC, AC, AD.
b) AD = 12 cm, BD = 9 cm. Se cer: DC, AB, BC, AC.
c) AC = 20 cm, DC = 16 cm. Se cer: BD, BC, AB, AC.
2. În triunghiul isoscel ABC, , se duc înălţimile AD BC, D (BC) şi BE
AC, E (AC). Ştiind că AB = 25 cm, BC = 40 cm, să se calculeze lungimile segmentelor
AD, BE, AE şi CE.
3. Dreptunghiul ABCD are dimensiunile AB = cm şi BC = 12 cm. Să se afle
lungimea diagonalei.
4. În trapezul dreptunghic ABCD cu AB CD, AB CD, m( ) = 90o, se cunoaşte AD =
cm, BC = 24 cm şi AB = 2CD. Să se calculeze diagonalele, perimetrul şi aria
trapezului.
5. Rombul ABCD are diagonalele BD = 24 cm şi AC = cm. Să se calculeze
perimetrul rombului.
6. Calculaţi diagonala unui pătrat cu lungimea laturii de 18 cm.

112
7. Calculaţi înălţimea unui triunghi echilateral cu lungimea laturii de cm.
8. Dreptunghiul ABCD are AB = cm şi BC = 18 cm. Ştiind că BM AC, M (AC),
aflaţi lungimile segmentelor BM şi DM.

MATEMATICA ÎN VIAŢA COTIDIANĂ

9. Terenul de sport al unei şcoli are formă de dreptunghi, având dimensiunile AB = 48 m

şi BC = 36 m. Profesorul de sport vrea să afle:
a)ce distanţă parcurge un copil dacă merge pe diagonala AC;
b) ce distanţă parcurge alt copil care merge pe traseul A – B – C;
c) cu câţi metri a mers mai puţin primul copil decât al doilea.
10. O scară este sprijinită de un perete la înălţimea de 2,7 m. Distanţa de la perete la
piciorul scării fiind de 3,6 m, să se afle lungimea scării.

Şcoala de Arte şi Meserii „SAMUS” – Cluj-Napoca

prof. Daniela Mureşan

Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic

6p.I. Fie ABC un triunghi dreptunghic. Completaţi conform figurii de mai jos.

113
În ∆ABC vârful unghiului de 90° este ..............
Catetele triunghiului sunt .......... şi .............
Ipotenuza este ...............................
Dacă AE ⊥ BC atunci AE este .............................
Segmentele [CE] şi [EB] sunt ................................ catetelor pe ipotenuză.

20p. II. Teoremele pe care le-am învăţat:

5p.Teoremacatetei:……………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
5p. Teorema înălţimii:…………………………………………………………………………...
…………………………………………………………………………………..............................
5p. Teorema lui Pitagora:………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
5p. Reciproca teoremei lui Pitagora:……………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
24p. III. Aplicaţii pentru teoremele învăţate:
6p. a) În triunghiul dreptunghic ABC, m(<A) = 90°, se cunoaşte lungimea catetei AC = 6 cm
şi lungimea proiecţiei sale pe ipotenuză de 4 cm. Folosind teorema catetei calculaţi
lungimea ipotenuzei.

6p. b) În triunghiul ABC avem: m(<A) = 90°, AE ⊥ BC , E ∈ BC . Dacă CE = 25 cm, EB = 16

cm, calculaţi lungimea înălţimii AE folosind teorema înălţimii.

6p. c) Un dreptunghi ABCD are laturile AB = 6 cm, BC = 8 cm. Folosind teorema lui Pitagora,
calculaţi lungimea diagonalei AC.

114
6p. d) Verificaţi dacă triunghiul cu laturile de 12 cm, 9 cm, 8 cm este dreptunghic.

30p. IV. Fie ABCD un trapez isoscel, AB || CD, AB = 3 cm, BC = DA = 10 cm, m( < C ) = 60° .
3p. a)Realizaţi desenul corespunzător.
8p. b)Calculaţi măsurile unghiurilor trapezului.
9p. c)Construiţi o înălţime a trapezului şi calculaţi lungimea ei.
10p. d)Calculaţi lungimea bazei mari, apoi determinaţi perimetrul trapezului.

Notă:
♦ Timp de lucru: 50 minute
♦ Oficiu : 20p
Şcoala de Arte şi Meserii „SAMUS” – Cluj-Napoca
prof. Daniela Mureşan

Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic

6p.I. Fie ABC un triunghi dreptunghic. Completaţi conform figurii de mai jos.

115
În ∆ABC vârful unghiului de 90° este ..............
Catetele triunghiului sunt .......... şi .............
Ipotenuza este ...............................
Dacă AE ⊥ BC atunci AE este .............................
Segmentele [CE] şi [EB] sunt ................................ catetelor pe ipotenuză.

20p. II. Teoremele pe care le-am învăţat:

5p.Teorema catetei:………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..
5p.Teorema înălţimii:……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..
5p. Teorema lui Pitagora:………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………..
5p. Reciproca teoremei lui Pitagora:……………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..
24p. III. Aplicaţii pentru teoremele învăţate:
6p. a) În triunghiul dreptunghic ABC, m(<B) = 90°, se cunoaşte lungimea catetei AB = 8
cm şi lungimea proiecţiei sale pe ipotenuză de 4 cm. Folosind teorema catetei
calculaţi lungimea ipotenuzei.

6p. b) În triunghiul ABC avem: m(<B) = 90°, BD ⊥ AC , D ∈ AC . Dacă AD = 36 cm,

116
 DC= 9 cm, calculaţi lungimea înălţimii BD folosind teorema înălţimii.
6p. c) Un dreptunghi MNPQ are laturile MN= 6 cm, NP= 8 cm. Folosind teorema lui
Pitagora calculaţi lungimea diagonalei MP.

6p. d) Verificaţi dacă triunghiul cu laturile de 8 cm, 12 cm, 7 cm este dreptunghic.

30p. IV. Fie ABCD un trapez isoscel, AB || CD, AB = 4 cm, BC = DA = 10 cm, m( < B ) = 120° .
3p. a)Realizaţi desenul corespunzător.
8p. b)Calculaţi măsurile unghiurilor trapezului.
9p. c)Construiţi o înălţime a trapezului şi calculaţi lungimea ei.
10p. d)Calculaţi lungimea bazei mari, apoi determinaţi perimetrul trapezului.

Notă:

117
♦ Timp de lucru: 50 minute
♦ Oficiu : 20p
Şcoala de Arte şi Meserii „SAMUS” – Cluj-Napoca
prof. Daniela Mureşan

Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic

1. Completaţi teoremele cerute în spaţiile libere.

a)(5 p)Teorema înălţimii:…………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………….
b)(5p)Teorema catetei:………………………………………………….. ……...…………
………………………………………………………………………………………………………
c)(5p)Teorema lui Pitagora: ………………………………...……………………………
………………………………………………………………………………………………… ….
2. (5 p) Desenaţi un triunghi dreptunghic MNP, cu unghiul drept în vârful M.
Notaţi înălţimea corespunzătoare ipotenuzei cu MQ.
Completaţi:
a. (5 p) Catetele sunt :……… şi ………
b. (5 p) Ipotenuza este:………
c. (5 p) Proiecţiile catetelor pe ipotenuză sunt …….. şi …………….

3. Fie triunghiul ABC cu m( ∠A) = 90 0 şi D proiecţia punctului A pe BC. Ştiind că

BC = 30 cm şi BD = 6 cm, să se calculeze lungimea segmentelor
a. (5 p) DC = …………..cm
b. (5 p) AD = ………… cm

4. Fie triunghiul TSU, dreptunghic în T, şi TV înălţimea corespunzătoare

ipotenuzei. Lungimea unei catete este de 4 3 cm şi proiecţia sa pe ipotenuză este
6 cm. Calculaţi.
c. (5 p) Lumgimea ipotenuzei
d. (5 p) Lungimea proiecţiei celeilalte catete
e. (5 p) Lungimea cealalte catete.

118
 5.(5 p)Într-un triunghi dreptunghic lungimile catetelor sunt 8 cm , respectiv 6 cm.
Calculaţi lungimea ipotenuzei.

6. Într-un triunghi dreptunghic ABC, m( ∠A) = 90 0 , AD ⊥ BC ,( D ∈ BC ) şi

DE ⊥ AB , ( E ∈ AB ) . Dacă AC = 8 cm şi CD = 4 cm, calculaţi:
a) (5 p) Lungimea ipotenuzei şi lungimea proiecţiei catetei AB pe ipotenuză.
b) (5 p) Lungimea înălţimii corespunzătoare ipotenuzei.
c) (5 p) Lungimea catetei AB.
d) (5 p) Aria şi perimetrul triunghiului.
e) (5 p) Lungimea segmentului DE.

119
Notă:
♦ Timp de lucru: 50 minute
♦ Oficiu : 10p

3.7. MINICULEGERE DE PROBLEME

1) Într-un triunghi dreptunghic , lungimea înălţimii corespunzătoare ipotenuzei este
10 cm, iar lungimea proiecţiei unei catete pe ipotenuza este 5 cm . Determinaţi
lungimea proiecţiei celelaltei catete pe ipotenuză şi lungimea ipotenuzei.
A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 ,
AD⊥BC , DЄ(BC). Din t. înălţimii
=>AD2=BD ‧DC => 100=5‧DC
=>DC=20cm. BC=BD + CD =>
BC=25cm.
10cm

5 cm 2) Considerăm triunghiul
B D C dreptunghic ABC cu m(∢
BAC) =90˚ , are lungimile proiecţiilor catetelor pe ipotenuză de 4 cm şi 16 cm.
Aflaţi lungimile laturilor triunghiului şi a înălţimii corespunzatoare ipotenuzei .
A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 , AD⊥BC ,
DЄ(BC). Din t. înălţimii =>AD2=BD ‧DC
=> AD2=4‧16 => AD=8cm , BC = BD+DC
=> BC = =20cm. Aplicăm t.catetei =>
AB2=BD‧BC => AB=√80 => AB = 4√5 cm ,
AC2=DC‧BC => AC=√320
=> AC = 8√5 cm.
4 cm 16 cm
B D C 3) Un triunghi dreptunghic are
înălţimea coresponzatoare
ipotenuzei de 3√2m şi proiecţia unei catete pe ipotenuză de 6 m. Aflaţi lungimile
catetelor.
A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 ,
AD⊥BC , DЄ(BC). Din t. înălţimii

3√2m

6m 120
B D C
 =>AD2=BD ‧DC =>(3√2)2=6BD => BD=3m. În ∆ADC , m(∢D)=900 , aplicăm t. lui Pitagora AC2
=AD2+DC2 =>AC=√54 =>AC=3√6m.
În ∆ADB , m(∢D)=900 , aplicăm t.lui Pitagora=> AB2=AD2 +BD2 => AB= √27 => AB=3√3 cm.

4) Dacă ipotenuza unui triunghi dreptunghic isoscel este a√2 , demonstraţi că

lungimile catetelor sunt egale cu a.
C : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 , AB=AC=x , aplicăm t. lui
Pitagora = > BC2=AB2 + AC2 => (a√2)2 =x2 + x2=> 2a2 = 2 x2
=> x=a => AB = AC = a.

a√2

A B

5) Într-un triunghi dreptunghic,o catetă are lungimea de 14 cm , iar proiecţia ei pe

ipotenuza de 7 cm . Calculaţi lungimea ipotenuzei, lungimea înălţimii
corespunzatoare ipotenuzei, lungimea celeilalte catete.
A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 ,
AD⊥BC , DЄ(BC). Aplicăm t. catetei
=> AB2=BD‧BC =>196=7BC=>
BC=28cm => DC= BC – BD =>DC =
21cm. Din t. înălţimii => AD2=BD ‧DC
14cm => AD=7√3 cm. Aplicând t. lui Pitagora
în ∆ABC => AC2= BC2- AB2 => AC2=784
7cm – 196 => AC=√588=> AC = 14√3 cm.
B D C
6) Fie trapezul isoscel ABCD
cu bazele AB= 6 cm şi CD= 14 cm iar m(∢C)=45°.
a) Calculaţi lungimile înălţimii şi diagonalelor trapezului.
b) Calculaţi aria şi perimetrul trapezului.
A 6 cm B
:Construim AM⊥DC , BN⊥DC
=>ABNM- dreptunghi => AB=MN=6cm
ABCD- trapez isoscel => DM = NC‗ DC –MN
2
=>DM =NC=4cm. În ∆BNC , m(∢N)=900 ,
D 4cm M 6cm N 4cm C m(∢C)=450 => m(∢NBC)=450=>
∆BNC- isoscel => BN=NC=4cm.
14 cm
ABNM- dreptunghi =>AM=BN=4cm. În ∆AMC , m(∢AMC)=900 , MC= MN + NC =10cm , aplicăm t. lui
Pitagora => AC2=AM2 + MC2 => AC2=16 + 100
=> AC=√116 => AC = 2√29. AABCD ‗ (AB + DC)‧ AM ‗ 20‧ 4 ‗ 40cm2. Aflăm latura neparalelă
2 2
AD=BC , din ∆AMD, m(∢AMD) = 900 , din t. lui Pitagora =>AD2 = AM2 + DM2 => AD=4√ 2 cm=BC.
PABCD = AB +BC + CD + DA => PABCD = 20 + 8√ 2=4(5 + 2√2).
7) Fie ∆ ABC, m(∢A) = 900 , AB=3 cm , AC=4 cm şi AD ⊥ BC, D∈ BC.
a) Realizaţi un desen corespunzător şi precizaţi:

121
 i)care sunt catetele, care este ipotenuza şi care este înălţimea corespunzătoare
ipotenuzei?
ii)care este proiecţia catetei [AB] pe ipotenuză ?
b)Calculaţi lungimile segmentelor BC , AD , DC , DB precum şi perimetrul şi aria
triunghiului.
c)Determinaţi sin B şi ctg C.
A : b)Fie ∆ABC , m(∢A)=900 ,
AD⊥BC , DЄ(BC).Aplicând t. lui Pitagora
=>BC2=AB2+AC2 => BC=5cm.
Din t. catetei => AB2=BD‧BC =>9=5BD =>
3cm 4cm BD‗ 9 . => AC2=DC‧BC =>
5
C. Din t. înălţimii => AD2=BD ‧DC => AD‗
12
5
B D
c)sin B‗ AC => sin B‗ 4 ; ctg C‗ AC => ctg C‗ 4 ;
BC 5 AB 3

8) Verificaţi dacă triunghiul MNP în care MN=15 cm , NP=20 cm şi MP=25 cm este

dreptunghic şi în caz afirmativ precizaţi unghiul drept.

N : Fie ∆MNP.Verificăm dacă MP2=MN2+NP2

252=152+202 , 625=225 + 400 “A” =>
=>conform R.T.P => m(∢N)=900.

15cm 20cm

M 25cm P
9) Într-un trapez dreptunghic ,
0
ABCD , m(∢A)=m(∢D)=90 , AB=20 cm , CD= 14 cm, AD=8 cm . Calculaţi BC , AC ,
BD , linia mijlocie şi aria trapezului.
:ConstruimCE⊥AB=> ADCE- dreptunghi =>
D 14 cm C AE=DC=14 cm , AD = CE = 8 cm=> EB = AB – AE
=6cm. În ∆CEB , m(∢CEB)=900 , aplicăm
8cm T.P=>CB2=CE2 + EB2 => CB=10 cm.
M N În ∆ABD , m(∢DAB)=900=>T.P => DB2=AD2+AB2=>
14 cm DB=4√29
În ∆ACE , m(∢AEC)=900=>T.P => AC2=CE2+AE2=>
A E 6cm B
AC=2√65.
MN- linie mijlocie => MN‗ AB + DC ‗ 34 =>
20cm
MN=17 cm. AABCD ‗ (AB + DC)‧ AD ‗ 136 cm2
2 2 2

122
10) Fie trapezul dreptunghic ABCD, AB||CD, m(∢C)=30°, AB= 4cm, m(∢ABD)=45°.
Determinaţi aria şi perimetrul trapezului.
: În ∆ABD , m(∢DAB)=900 , m(∢ABD)=450 =>
A 4 cm B m(∢ADB)=450=>AD = AB =4cm.
0
45 Construim BE⊥DC => ABED- pătrat =>
BE=AD=AB=DE=4cm.
În ∆BEC , m(∢BEC)=900, m(∢BCE)=300=>BE‗ BC
2
D E C =>BC = 8 cm . Aplicăm T.P => EC2=BC2 - BE2=>
EC=4√3 cm => DC=DE + EC => DC=4 + 4√3 =>
DC=4(1+√3)cm.
AABCD ‗ (AB + DC)‧ AD ‗ (4+4√3+4)‧ 4 =>
AABCD = 8(2+√3)cm2.
2 2
PABCD = AB +BC + CD + DA => PABCD = 8(2+√3) cm.

11) Într-un triunghi dreptunghic lungimea unei catete este de 4√6 cm iar lungimea
proiecţiei sale pe ipotenuză de 5 ori mai mică decât lungimea proiecţiei celeilalte catete pe
ipotenuză. Să se afle înălţimea din unghiul drept , ipotenuza şi cealaltă catetă .
A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 , AD⊥BC ,
DЄ(BC). Aplicând t. catetei => AB2=BD‧
BC =>
(4√6)2=x‧ (x+5x) => 96 = 6x2 =>x2=16 =>
4√6cm x=4
=> BC = 24 cm.
Din t. înălţimii =>AD2=BD ‧DC =>
AD2=5x2 =>AD=4√5 cm.In ∆ADC ,
X 5x
m(∢ADC) = 900 , aplicăm t.lui Pitagora=>
B D C
AC2=AD2 +DC2=> AC=4√30 cm.

12) Triunghiul dreptunghic ABC cu m(∢ A) = 90º şi m(∢ C) = 60º are ipotenuza
BC = 24 cm.Aflaţi lungimile catetelor dar şi a înălţimii din A.

A
: Fie ∆ABC , m(∢A)=900 , m(∢C)=600
=> m(∢B)=300 => AC‗ BC =>
2
AC = 12 cm.Aplicăm T.P.AB2 = BC2 – AC2
=> AB=12√3 cm
AD ‗ AB ‧ AC => AD = 6√3 cm.
24cm
B D C BC
13) Într-un triunghi dreptunghic catetele şi ipotenuza sunt trei numere pare
consecutive . Să se calculeze înălţimea din vârful unghiului drept.

123
 A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900, AB= x-2 , AC=x ,
BC=x+2 => T.P. => BC2=AB2+AC2=>
(x+2)2= (x-2)2+ x2 => x2+4x+4= x2- 4x +4+ x2=>
=> x2-8x=0 =>x(x-8)=0, dar x≠0 => x=8 =>
BC=10 , AB= 6 , AC=8 => AD ‗ AB ‧ AC
BC
=>AD=4,8.

B D C
14) În triunghiul ABC , m(∢A)
= 90° , AD ⊥ BC, D∈ BC , BC = 15 cm şi
BD = 40% din lungimea ipotenuzei. Aflaţi lungimea catetei AB .
A : Fie ∆ABC , m(∢A)=900 , AD⊥BC ,
DЄ(BC), BD=40% din BC =>
BD ‗ 40 .15
100
BD = 6 cm.
Din t.catetei => AB2=BD‧BC =>AB= 3√10
cm.

B D C
15) În ∆ MNP, m(∢M) = 90° ,
MN = 40dm şi MP =75% din MN . Aflaţi perimetrul triunghiului MNP .
ℛ : Fie ∆MNP , MP =75% din MN =>
MP‗ 75 ‧ 40 => MP = 30 dm .
M 100
Aplicăm T.P. => PN2=MP2+NP2 => PN=50dm.
P∆MNP=120 dm.

30 dm 40dm

P 50 dm N

124
Bibliografie
[1] Andrica ,D.,Varga , Cs., Văcăreţu , D. , Teme de geometrie , Editura
Promedia – Plus , Cluj – Napoca , 1997.
[2] Andrica ,D.,Varga , Cs., Văcăreţu , D. , Teme şi probleme alese de
geometrie , Plus , Bucureşti , 2002.
[3]Albu A.C., Obadeanu V., Popescu I.P., Rado F. şi
Smaranda D., Geometrie pentru perfecţionarea profesorilor, Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1983.
[4] Brânzei , D., Bazele raţionamentului geometric, Editura Didactică şi
Pedagogică , Bucureşti , 1983.

125
[5] Hadamard, J., Lectii de geometrie elementară, Editura Tehnică,
Bucuresti, 1960.
[6] Lalescu, N., Geometria triunghiului, Editura Apollo, Craiova, 1993.
[7] Mihăilescu, N., Complemente de geometrie sintetica, Editura Didactică
şi Pedagogică , Bucureşti , 1971.
[8] Mihăileanu, N N., Lecţii complementare de geometrie, Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1976.
[9] Nicolescu, L., Boskoff, V., Probleme practice de geometrie, Editura
Tehnică, Bucuresti, 1990.
[10] Nicolescu, L.,Metode de rezolvare a problemelor de geometrie, Editura
Univ. Bucureşti , 1993 .
[11] Popescu, O., Radu, V., Metodica predării geometriei în Gimnaziu,
Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1983.
[12] Manualele de geometrie pentru gimnaziu.
[13] Manualele de geometrie pentru liceu.
[14] http://www.matematic.ro/
[15] http://www.pro-didactica.ro/
[16] http://www.recreatiimatematice.ro/
[17] http://egovbus.net/rdl
[18] http://www.e-mate.ro/

126
 DECLARAŢIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata Mureşan Daniela , profesor titular la Şcoala de Arte şi

Meserii ,,SAMUS” , declar pe propria răspundere că lucrarea metodico-

127
ştiinţifică în vederea obţinerii gradului didactic I ,,TEOREME CLASICE
DESPRE DREAPTĂ ŞI CERC “ , am elaborat-o personal şi îmi
aparţine în întregime , nu am fost folosit alte surse decât cele menţionate în
bibliografie, nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte
lucrări sau din alte surse fără să le fi citat şi fără să fi precizat sursa
preluării, lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de
concurs.

Cluj-Napoca 24.08.2010

Bibliografie
[1] Andrica ,D.,Varga , Cs., Văcăreţu , D. , Teme de geometrie , Editura
Promedia – Plus , Cluj – Napoca , 1997.
[2] Andrica ,D.,Varga , Cs., Văcăreţu , D. , Teme şi probleme alese de
geometrie , Plus , Bucureşti , 2002.
[3]Albu A.C., Obadeanu V., Popescu I.P., Rado F. şi
Smaranda D., Geometrie pentru perfecţionarea profesorilor, Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1983.
[4] Brânzei , D., Bazele raţionamentului geometric, Editura Didactică şi
Pedagogică , Bucureşti , 1983.

128
[5] Hadamard, J., Lectii de geometrie elementară, Editura Tehnică,
Bucuresti, 1960.
[6] Lalescu, N., Geometria triunghiului, Editura Apollo, Craiova, 1993.
[7] Mihăilescu, N., Complemente de geometrie sintetica, Editura Didactică
şi Pedagogică , Bucureşti , 1971.
[8] Mihăileanu, N N., Lecţii complementare de geometrie, Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1976.
[9] Nicolescu, L., Boskoff, V., Probleme practice de geometrie, Editura
Tehnică, Bucuresti, 1990.
[10] Nicolescu, L.,Metode de rezolvare a problemelor de geometrie, Editura
Univ. Bucureşti , 1993 .
[11] Popescu, O., Radu, V., Metodica predării geometriei în Gimnaziu,
Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 1983.
[12] Manualele de geometrie pentru gimnaziu.
[13] Manualele de geometrie pentru liceu.
[14] http://www.matematic.ro/
[15] http://www.pro-didactica.ro/
[16] http://www.recreatiimatematice.ro/
[17] http://egovbus.net/rdl
[18] http://www.e-mate.ro/

129
DECLARAŢIE DE AUTENTICITATE

130
 Subsemnata Mureşan Daniela , profesor titular la Şcoala de Arte şi
Meserii ,,SAMUS” , declar pe propria răspundere că lucrarea metodico-
ştiinţifică în vederea obţinerii gradului didactic I ,,TEOREME CLASICE
DESPRE DREAPTĂ ŞI CERC “ , am elaborat-o personal şi îmi
aparţine în întregime , nu am fost folosit alte surse decât cele menţionate în
bibliografie, nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte
lucrări sau din alte surse fără să le fi citat şi fără să fi precizat sursa
preluării, lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de
concurs.

Cluj-Napoca 24.08.2010

131