Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tudor Musatescu Teatru Scurt PDF
Tudor Musatescu Teatru Scurt PDF
TUDOR MUŞATESCU
Teatru scurt
1
Tudor Muşatescu
Cuprins
2
Teatru scurt
FEMEIA
(Basm, pentru oamenii mari)
ACTUL I
Când s-au căsătorit, n-au avut lună de miere, pentru motivul binecuvântat că
mierea se consumase cu o lună înainte. Poate că asta la determinat pe Dan, într-o
oarecare măsură, să-şi înşele nevasta, cu toate femeile care au binevoit să-i dea
concursul pentru aceasta.
NINI, în cele şase luni de căsnicie, a ştiut întotdeauna că e înşelată. Că n-a ştiut
cu cine, asta n-a supărat-o prea mult. Sensibilitatea ei de barometru a făcut-o
totuşi să nădăjduiască, permanent, într-o schimbare certă a temperaturii
conjugale. Dar lucrul cel mai interesant în căsnicia lor e faptul că amândoi —
dincolo de orice consideraţii — se iubesc totuşi nebuneşte.
3
Tudor Muşatescu
O SCENĂ OARECARE
De exemplu:
NINI: Mă iubeşti?
DAN: Te ador.
NINI: Ştiu...
DAN: Dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
NINI: Ga să te aud spunând...
DAN: Dar tu mă iubeşti?
NINI: Vezi că şi tu mă întrebi?
DAN: Sigur, ca să te aud repetându-mi...
4
Teatru scurt
ACTUL II
SCENA I
SCENA A II-A
O pauză. Nini s-a aşezat. Dan, stânjenit, simţindu-se privit prin găurile măştii şi
neputând să facă la fel, recurge la supremul argument, pentru a o decide să se
aclimatizeze cu situaţia: o tratează cu un cocteil.
5
Tudor Muşatescu
SCENA MARE
Dan o lasă să se gândească, având grijă să-i umple, discret, paharul. Apoi se
aşază pe un taburet, în faţa ei.
6
Teatru scurt
unui bărbat...
Nini: Dar celelalte vizite? Următoarele?
DAN: Răsplătesc tristeţea celei dintâi...
Nini: Toate femeile, care au venit aici, au fost amantele dumitale?
DAN (net): Toate.
NINI (duş): Eu n-am să fiu niciodată...
DAN (pe poziţie): Atunci, ce cauţi aici?
NINI (atac): Ce caut? M-aş fi aşteptat să ştii! Te caut pe „tine”… Caut iubirea din
scrisorile noastre… Iubirea din cărţi şi din suflete...
DAN (contraatac): Atunci, nu trebuia să consimţi să vii aici. Trebuia să-mi dai
întâlnire sub un tei, într-o grădină publică, într-un palat de cleştar, sau pe un
drum prevăzut cu lună şi cu toate cele de rigoare... Aici s-au topit în spaţiu
numai parfumuri vinovate, s-au fanat iubiri cu durata unui pahar de şampanie.
Aici nu s-a explicat niciodată nimic, fiind vorba numai de lucruri dinainte
înţelese. (Observă că în găurile măştii lui Nini lucesc lacrimi.) Aici nu s-a plâns
niciodată, pentru că sufletele au rămas la uşă, ca nişte căţeluşi indezirabili...
NINI: Eu mi-am adus sufletul cu mine... (Se ridică să plece.)
DAN (îi taie drumul): Iartă-mă!...
NINI (dreaptă): De ce?
DAN (încurcat): Pentru tot ce-am spus.
Nini: Dar n-ai spus nimic, care să nu fie perfect adevărat... Vinovată sunt eu,
pentru că am venit „aici”...
DAN: Ca să-mi dovedeşti că nu eşti supărată, mai rămâi puţin...
NINI: Fie! (Se reaşază.) Mai dă-mi un pahar de cocteil... (Dan o serveşte.) Şi o
ţigară... (Acelaşi joc.)
DAN (se reaşază lângă ea): Scoate-ţi masca... Te rog! Vreau să-ţi văd ochii.
NINI: Nu... Nu stărui.
DAN: De ce?
NINI: Poate că faţa mea e respingătoare... Poate că am un defect mare, pe care
vreau să-l ascund...
DAN: Minţi... Minţi... Oricum ai fi, te iubesc.
NINI: Mă iubeşti?
DAN: O ştii prea bine... Scrisorile mele ţi-au spus-o de atâtea ori... Ţi-au spus-o
mai bine decât mine... şi m-ai crezut...
NINI (cu emoţie): De ce îţi înşeli nevasta?
DAN (rămâne încremenit): Eşti prima femeie care îmi pune întrebarea asta...
NINI (ferm): Răspunde-mi.
DAN (sincer): Nu m-am întrebat niciodată.
NINI: O iubeşti?
DAN (convins): O ador...
NINI (surâde): Ne iubeşti pe amândouă la fel?
DAN (încurcat): Nu... pe ea o iubesc dincolo de voi toate...
NINI: Ştie?
DAN: Ştie...
7
Tudor Muşatescu
NINI: Atunci?
DAN (serios): O înşel ca să-i pot fi credincios...
NINI (amuzată): Şi asta e tot originală?
DAN (grav): Tot...
NINI: Dar dacă ar face şi ea la fel?
DAN (ochi mari): Aş ucide-o...
NINI: Unde e logica?
DAN: În sufletul ei... Ea mă iartă, pentru că mă înţelege. Eu n-aş ierta-o, pentru
acelaşi motiv...
NINI: Temperamente deosebite?
DAN: Ai ghicit.
NINI: Gândeşte-te puţin. (Îi pune mâna pe păr şi îl mângâie.) Gândeşte-te că astă-
seară, acum, la ora asta, în timp ce noi suntem aici, în timp ce „tu” eşti într-o
garsonieră pe care ea n-o cunoaşte, gata să cazi la picioarele mele, în aceeaşi
clipă, ea, într-o garsonieră pe care n-o cunoşti, ar aştepta să-i cadă la picioare
un bărbat care o doreşte cum mă doreşti tu...
DAN (cutremurat): Taci... Taci...
NINI (blând): Gândeşte-te... (Îl mângâie mai apăsat, cu mâna caldă, pasionată,
tulburătoare.)
DAN: Nini n-ar fi în stare să facă asta niciodată.
NINI: ...Nini o cheamă?
DAN: Nini! Nu-ţi place?
NINI: Ba da... Aş fi vrut să mă cheme şi pe mine aşa...
DAN (revenindu-şi): Dar pe tine, masca mea romantică, cum te cheamă?
NINI (încurcată): Oricum vrei să-mi zici... Fa-mi un nume din iniţialele tuturor
iubitelor tale... Un nume nou, ciudat, pe care să mi-l dai numai mie... (Dan
surâde.) Ţi-e teamă c-o să iasă prea lung?
DAN (calm): Nu mai ţin minte nici unul din nunele lor... Le-am uitat...
NINI (apropiindu-se de el): Şi n-ai să ţi le mai aduci aminte niciodată?
DAN (îi ia mâinile): Am să încerc...
NINI (îşi reazămă capul pe umărul lui): Şi ai să te mulţumeşti cu noi două?
DAN (ca prin vis): Cu voi două?
NINI: Cu Nini şi cu mine...
DAN: Da...
Nini, cu un gest scurt, îi dă capul pe spate, îşi ridică o clipă masca şi-l sărută
apăsat pe buze... Dan o prinde în braţe, să-i smulgă masca, dar Nini îl opreşte
brusc.
NINI: Nu!... Masca să nu-mi ceri s-o scot niciodată... Iubeşte-mă aşa, sau deloc...
Iubeşte o femeie fără cap şi, dacă o să ţi se pară prea puţin, imaginează capul
lui Nini deasupra. Aşa, ne vei iubi pe amâdouă, fără să ne supărăm că ne
înşeli... reciproc.
8
Teatru scurt
ACTUL III
Nini a ieşit, după un ceas, din garsoniera lui Dan, lăsându-l zăpăcit transfigurat.
L-a făcut să jure că va pleca după o jumătate de ceas în urma ei şi, ajunsă acasă,
în câteva secunde şi-a aruncat rochia, masca şi s-a lungit pe un divan, c-o carte în
mână, la lumina obişnuită a veiozei...
După câtva timp, intră Dan. Are figura lui obişnuită, niţel obosită.
SCENA ULTIMĂ
NINI (după ce şi-a primit sărutarea obişnuită, pe frunte): Ai venit aşa de repede? A
fost frumos la banchet?
DAN (grăbit să se culce, ca să poată visa în voie): Plictiseală, ca la orice banchet
politic...
NINI (privindu-l cu atenţie): Pari foarte obosit...
DAN (ca să scape): Am ţinut un discurs lung. Poate din cauza asta.
NINI: Frumos?
DAN: Nu ştiu... Nu prea eram inspirat... Dar tu de ce nu doimi?
NINI: Citeam... M-am antrenat.
DAN: Draga de ea! (Îi ia capul în mâini şi o priveşte lung.) Draga de ea...
NINI: Ce te uiţi aşa la mine?
DAN: Nu te-am privit de mult cu atenţie... (Aproape vesel.) Te-ai făcut mai
frumoasă, Nini!...
NINI: Şi mă iubeşti?
DAN: Te ador... Te ador... (O sărută.)
NINI: Ştiu... Ştiu... Acum ştiu sigur...
DAN: Acum?
NINI: Totdeauna am ştiut. Acum însă ştiu mai bine ca întotdeauna...
DAN: De ce?
NINI: Mă priveşte! (Şi fericită că Dan o înşală cu ea însăşi, se lasă pe braţul lui,
râzând uşor spre public, până ce cade cortina.)
CORTINA
9
Tudor Muşatescu
„BROWNING”
(Dramă de buzunar)
PERSOANELE:
EL (răcnind): Te a-sa-si-nez…
EA (cu vocea alterată): Iartă-mă!...
EL (revoltat, ca o zi de lucru în Mexic): Să te iert? Jammais de la vie, Messalino!...
10
Teatru scurt
11
Tudor Muşatescu
CORTINA
12
Teatru scurt
POEZIE
(Piesă conjugală)
PERSONAJELE
13
Tudor Muşatescu
IONEL (care, după cum am spus, în afară de elev de liceu mai e şi poet, are
impresia că aude clopoţeii de la Minovici, agitaţi de degetele aeriene ale
vântului. De aceea, închide ochii pe jumătate şi zice, privind poetic pe Didona):
Ah!
DIDONA: Ce?
IONEL: N-auzi? Ascultă!...
DIDONA: Ce, frate? (Ciuleşte imediat urechea ei mică şi ageră, de foxterier.)
IONEL (trecându-şi mâna prin plete): N-ai impresia că noaptea îşi scutură clopoţeii
de la gât, ca o viţeluşă speriată?
MITICĂ (care aude totdeauna tot ce se vorbeşte în jurul lui): Ia paharele de pe
bufet, dragă!... Vezi de treabă! Cum o să intre vaci la noi în sufragerie?
DIDONA (jenată de lipsa de înţelegere a soţului aruncă lui Ionel o privire plină de
admiraţie): Splendidă imagine! Apropo! Ai mai scris ceva nou, Ionele?
IONEL (care încă dintr-a patra scrie versuri inspirate de Didona): Da, am scris azi-
noapte o poemă.
DIDONA (competentă): În ce gen e?
IONEL (modest): Mallarmé. (Exact nu ştie cine a fost „acesta”. Dar având în
vedere că nici ceilalţi nu ştiu...)
MITICĂ (din insulele Filipine): Mai bine ţi-ai vedea de carte, ascultă-mă pe mine.
Cu poeziile... nu mai iei tu bacalaureatul.
DIDONA (cu reproş, soţului): De ce vrei tu totdeauna să-l descurajezi? Dacă i-a dat
Dumnezeu talent, de ce să-l neglijeze? Mai bine poate să ajungă cineva în viaţă,
cu un pic de talent, decât cu diplome. (Binevoitoare şi protectoare, către Ionel.)
Cum îi zice, dragă, poemei?
IONEL (privind-o discret): „Zorile trupului”.
DIDONA (strângându-şi cu un gest reflex reverele capotului): Admirabil titlu.
MITICĂ: Cum, mă? Zorile cui?
IONEL (cu demnitate profesională): Ale trupului, nene Mitică.
MITICĂ: Ce trup, mă? Al cui trup? Ce trup?
IONEL: Al nimănui precis, nene Mitică. Vorbesc în general. Am plecat de la ideea
că fiinţa omenească are şi ea zorile ei, amiaza ei, amurgul ei... Asta e prima
poemă din ciclu.
MITICĂ (lasă jurnalul): Păi tu ai fason să scrii bucăţi de astea, mă? Ce ştii tu despre
subiectul ăsta? Astea sunt subiecte să le scriem noi, oamenii în toată firea, care
am trecut şi prin ciur şi prin dirmon.
DIDONA: Vezi-ţi dragă, de jurnal şi lasă-ne-n pace. Tu, proză! Altceva mai ştii? (Lui
Ionel.) Ai poema la tine?
IONEL (ştiind sigur c-o are): Nu cred... să văd. (Se caută în buzunarul de la piept,
deşi ştie că are poezia în cel de la spate.)
DIDONA: Aş vrea să mi-o citeşti şi mie.
IONEL: Cu plăcere, dacă oi găsi-o. (Scoate poezia.) Am găsit-o.
DIDONA: E, bravo! Ia zi!...
14
Teatru scurt
MITICĂ: E lungă?
DIDONA: Ce te priveşte? N-ai decât să n-asculţi. (Lui Ionel.) Citeşte, dragă, şi lasă-l
în pace pe nen-to.
IONEL (care n-aşteaptă decât să-şi citească opera, mai tuşeşte puţin şi începe, cu
vocea lui în schimbare):
„Zorile trupului
Strune albastre — precum sfori
Întinse, nervii
Au cântat în mine cerbii.”
MITICĂ (se ridică, dezgustat): Ehè, băiete! Ţine minte vorba mea. Cine face versuri
de-astea cu vrejuri, n-are cap, are dovleac. Mă duc dincolo, că mă enervezi.
Citiţi sănătoşi.
IONEL (ultragiat): Dacă dumneata nu pricepi poezia modernă, nene Mitică, nu
înseamnă că trebuie să mă insulţi în casa dumitale. (Îşi strânge poemul
ghemotoc, îşi ia pălăria şi se repede spre uşă.) Îmi pare rău, Didono, dar eu nu
mai calc pe la tine prin casă. O să-ţi citesc când vii pe la noi... (Iese, cu toate
rugăminţile Didonei, trântind uşa cu putere. Nu pe cea de la sufragerie, ci
tocmai pe cea de jos, de la ieşire.)
DIDONA (tremurând de furie): E? Eşti mulţumit?
MITICĂ (se apără prin contraatac): Atâta pagubă dacă s-a supărat! Auzi colo, un
mucos să vie şi să-mi citească mie om însurat — poezii cu cerbi? El să mă-nveţe
pe mine ce e aia poezie, care n-a luat notă mai mare de patru la română, de
când e? Păi voi îmi vorbiţi mie de poezie? Nimic nu mi-a plăcut mai mult pe
15
Tudor Muşatescu
lumea asta decât versurile, că ştii bine că era să fac şi conservatorul. Dar cu o
condiţie, dragă. Să fie versuri, nu vrejuri de dovleac! Ehè! Când eram ca el, este
adevărat, nu scriam porcării de-astea, dar, în schimb, îl ştiam pe Eminescu din
scoarţă în scoarţă, pe dinafară. Cine mai declama ca mine El Zorab, de
exemplu? Îl tăiam şi pe Nottara, săracu’. Aia zic şi eu poezie. Ăla cal, draga
mea!... Şi când vine Paşa şi înjunghie calul, ţi se strânge carnea pe tine. E tot ce
poate să fie mai frumos ca simţire. (Îmbătat de propria-i elocinţă.)
(Încurcându-se din ce în ce.) Stai niţel, cum dracu’ vine aici? (Se gândeşte
concentrat, mormăind versurile.) A! Dai... (Declamând.)
DIDONA (scoasă din sărite): Taci, nu mai profana! Nu vezi că nu ştii ce vorbeşti?
După ce te-am luat aşa cum te-am luat şi mi-ai mâncat tot ce-am avut mai bun
pe lume — sufletul, zestrea şi zilele — lasă-mi cel puţin partea de poezie care
mi-a mai rămas de la mama, Dumnezeu s-o ierte, că scria şi ea versuri, când
întârzia tata la chefuri. (Începând să plângă.) Cum am putut, Doamne, să fiu
atât de oarbă şi să-mi leg viaţa, eu, o fiinţă atât de idealistă, cu o bestie ca
tine? (Îşi strânge lucrul furioasă şi, când să iasă, se opreşte în uşă, dreaptă şi
categorică.) Astă-seară te culci aici, pe canapea, să ştii. (Trânteşte uşa şi iese.)
MITICĂ (se uită lung după ea): Fiv-ar poezia modernistă a dracului să vă fie!... (E
indignat.) Auzi? Să-mi stric eu liniştea din casă pentru toate trăznăile de pe
lumea asta... (Ca să se calmeze, se duce la aparatul de radio şi-l pune în
funcţiune... E tocmai semnalul unei pauze.)
Vocea spicheriţei, după o clipă: Radio Bucureşti... la Universitatea radio se vor citi
versuri din poeţii modernişti români...
(Restul nu se mai aude... Mitica, dintr-un singur pumn, scoate aparatul din
funcţiune.)
CORTINA
16
Teatru scurt
VILEGIATURA
(Piesă pentru stagiuni de vară)
PERSOANELE (obişnuite):
BĂRBATUL
SOŢIA
TIPUL EI
TIPESA LUI
ACTUL I
17
Tudor Muşatescu
SOŢIA (jet-d'eau): Ce mă întrebi pe mine? Mai bine te-ai deranja să-mi cauţi
teancul meu de batiste...
BĂRBATUL (acelaşi joc): Unde dracu’ am pus-o? N-ai trântit, cumva, tu, ceva peste
ea?
SOŢIA: Lasă maşina şi caută-mi batistele... Am umblat cu ele adineaori, când ţi-am
ales batistele tale.
BĂRBATUL (se preface că începe să caute batistele): Să-mi aduci aminte să nu-mi
uit bretelele şi butonii...
SOŢIA: Ai vorbit să vie maşina şi să mă ia la opt fix?
BĂRBATUL: Când ajungi tu la Constanţa?
SOŢIA: Mâine dimineaţă.
BĂRBATUL (fiindcă, întâmplător, a ajuns lângă ea): Şi-mi scrii?
SOŢIA: Imediat ce ajung. Tu o să primeşti scrisoarea la Sinaia...
BĂRBATUL: Îţi răspund imediat...
SOŢIA: Asta ţi-ar mai trebui, să nu-mi răspunzi la toate scrisorile. Ba chiar, fiindcă
tu eşti bărbat, trebuie să-mi răspunzi de două ori la fiecare scrisoare de-a mea.
BĂRBATUL: O să mă coste mărcile mai mult decât restaurantul.
SOŢIA (statistic): Mănâncă şi tu numai o dată pe zi… Eu ştiu numai un singur
lucru. Dacă nu-mi scrii, te-nşel...
BĂRBATUL: Tu, pe mine?
SOŢIA: Nu eşti gelos?
BĂRBATUL: Habar n-am! Ţi-am spus-o odată pentru totdeauna. În ziua când te
prind că mă-nşeli, te omor imediat. (Strivind o muscă cu palma, pe un colţ de
mobilă.) Ca pe o muscă.
SOŢIA: Dar dacă o să mă înşeli tu, eu ce să-ţi fac?
BĂRBATUL: Treaba ta. Nu vreau să te influenţez...
SOŢIA: Ştii ce ţi-aş face? Te-aş tăia bucăţele-bucăţele şi te-aş face dovlecei
umpluţi.
BĂRBATUL: Te lauzi, tu n-ai ştiut să faci dovlecei umpluţi, în viaţa ta.
SOŢIA: Înşală-mă tu, şi o să vezi!... Ai o ocazie foarte bună... Tot te duci acuma
singur la Sinaia.
BĂRBATUL: N-are haz să te înşel când sunt singur. Gustul e să te-nşel când o să fiu
cu tine la un loc...
SOŢIA (cu jumătate glas): De ce nu mergi şi tu la Constanţa cu mine?
BĂRBATUL: Să fie ai dracului de doctori! Parca e un făcut. De câte ori un menaj
tânăr vrea să plece la bai, doctorii trimit pe bărbat la munte şi pe nevastă la
mare. Fac într-adins, să-i despartă...
SOŢIA (cu erudiţie): Canibali, micule, canibali...
BĂRBATUL: Luna asta, pe care o petrec fără tine, la Sinaia, o să fie un chin...
SOŢIA: Şi eu o să plâng toată ziua în port, la Constanţa, de dorul tău, ca o
geamandură.
BĂRBATUL (grav): Să porţi ochelari de soare, să nu te vadă lumea cu ochii plânşi.
SOŢIA: Şi tu, să te bărbiereşti în fiecare zi, micule, să nu pari trist... (Vrea să-l
sărute, dar se opreşte.) Uite bretelele tale...
18
Teatru scurt
19
Tudor Muşatescu
ACTUL AL II-LEA
20
Teatru scurt
21
Tudor Muşatescu
ACTUL AL III-LEA
La Sinaia. Terasa unei vile cu vedere spre munţi. Departe, se aude un caval
cântând un foxtrott, la o stână, şi se văd licărind focurile pădurarilor, în luminişuri.
Eventual (dacă directorul de scenă crede de cuviinţă), pot trece şi trei-patru
vulturi pleşuvi, spre Predeal. Sunt orele trei noaptea. În faţa lunii pline, care s-a
împiedecat de-un brad pe Piscul câinelui, BĂRBATUL îşi desface leneş cravata de
la smoching, în timp ce TIPESA — pe un şezlong, alături — fumează visătoare,
privind cum îi cade scrumul pe reverele pijamalei.
22
Teatru scurt
reculeg...
BĂRBATUL: Ce? Îndrăzneşti să-mi spui mie una ca asta? Ei bine, voi lua imediat
măsuri, să fii liniştită...
TIPESA (i se face somn): Ia-le, dom’le, şi isprăveşte...
BĂRBATUL: Totul s-a sfârşit între noi...
TIPESA: Ei, şi?
BĂRBATUL: Mâine plec la Constanţa.
TIPESA: Ei, şi?
BĂRBATUL: Viperă, mesalină, co...
23
Tudor Muşatescu
ACTUL AL IV-LEA
Scena reprezintă un colţ din restaurantul Gării de Nord. La o masă (planul I),
BĂRBATUL — care a sosit de câteva minute de la Sinaia — aşteaptă plecarea
trenului spre Constanţa şi, cufundat în gânduri, bea o cafea turcească. După puţin
timp, pe uşa dinspre peron intră SOŢIA care a sosit cu un tren de la Constanţa —
şi aşteaptă să prindă legătura cu Sinaia.
Amândoi dau câte un ţipăt de surpriză şi rămân, unul în faţa celuilalt,
încremeniţi.
BĂRBATUL: Tu?
SOŢIA: Tu?
BĂRBATUL: Ce cauţi aici?
SOŢIA: Dar tu?
BĂRBATUL: Eu...
SOŢIA: Spune-mi repede...
BĂRBATUL: Mă duceam la Constanţa... Nu mai puteam sta fără tine nici o clipă.
SOŢIA: Extraordinar! Şi eu veneam la Sinaia… Muream de dorul tău... Uite biletul
de tren…
BĂRBATUL: Draga mea...
SOŢIA: Scumpule...
BĂRBATUL: Cum mă iubeşti!
SOŢIA: Cum mă iubeşti!
BĂRBATUL: Cum ne iubim!
SOŢIA: Cum ne iubim!
CORTINA
24
Teatru scurt
CRIZĂ
(Comedie gastronomică)
PERSOANELE:
25
Tudor Muşatescu
26
Teatru scurt
27
Tudor Muşatescu
28
Teatru scurt
CORTINA
29
Tudor Muşatescu
AH, BĂRBAŢII!
(Dramă matematică)
PERSOANELE:
30
Teatru scurt
TABLOUL I
TABLOUL II
TABLOUL III
TABLOUL IV
5 iunie
Onomastica, Zizi, inel briliant = 150.000
Ziua naştere, Lenuţa, în mînă, să-şi ia ce vrea ea = 500
TABLOUL V
31
Tudor Muşatescu
Foarte plictisit din cauza acestor întâmplări, domnul Nichita Ionescu se aşază la
birou şi notează în registru:
5 iulie
4 vizite veterinar, căţel, Zizi = 4.000
Flori, Zizi = 2.000
Zizi, pentru toalete, băi = 100.000
Achitat cont Zizi, cizmar = 40.000
Un iaurt, sanatoriu, Lenuţa = 8
TABLOUL VI
15 iulie
Zizi, pentru băi, Eforie = 150.000
Leafa infirmieră, Căţel, Zizi, plecată la băi = 6.000
Avans onorariu avocat, pentru divorţ Lenuţa = 10.000
TABLOUL VII
TABLOUL VIII
Abia restabilit, tânărul sârmos a comis o nouă imprudenţă, care l-a fost, de
altminteri, fatală. Neavând voie să iasă pe plajă, în dorinţa de a lua şi el o baie de
mare, s-a aruncat în chiuveta care se afla plină cu apă, în bucătărie. Cu apă fiartă
însă, pregătită pentru spălat vasele... Din această cauză, nenorocitul sârmos a
fost scos din chiuvetă, rasol. Ceea ce a urmat, se poate vedea din registrul
domnului Nichita, cu data de 20 august:
32
Teatru scurt
TABLOUL IX
CORTINA
33
Tudor Muşatescu
TALERUL
PERSOANELE
BĂRBATUL
SOŢIA
AMANTUL
(Trei, Doamne, şi toţi trei!)
FAŢA ÎNTÎI
34
Teatru scurt
BĂRBATUL (mulţumit c-a atins-o): Mor după tine, când îmi faci rechizitoriul. (Vrea
s-o ia de bărbie.)
SOŢIA (ferindu-se): Lasă-mă... Nu pune mâna pe mine...
BĂRBATUL (vrea s-o sărute, ca s-o împace): Ei, hai, hai!...
SOŢIA (supărată): Nu m-atinge, n-auzi?
BĂRBATUL (glumind): Am drepturi recunoscute de societate şi biserică... (O apucă
de mină.)
SOŢIA (enervată rău): Lasă-mă, frate, nu înţelegi să mă laşi în pace! Ce te-a
găsit?...
BĂRBATUL: Sunt tandru... (Încearcă s-o sărute.)
SOŢIA (care s-a păzit la timp): Fugi... Eşti nesuferit... Nu vezi că mă zgârii cu
barba?... Umbli ca un şomer, neras de trei zile...
BĂRBATUL: Eu am alte treburi. Nu stau toată ziua la bărbier ca tine.
SOŢIA: Toată viaţa am detestat bărbaţii neraşi.
BĂRBATUL: Trebuia să te măriţi cu un spân...
SOŢIA: Nu!... Cu un om simţit, mi-era destul...
BĂRBATUL (bonom): Da? Ei, atunci, hai să ne împăcăm. Sărută-mă pe frunte, că
acolo sunt ras... (Se apropie de ea şi întinde fruntea.)
SOŢIA (sumete nările, a greaţă): Phuu!... Miroşi a varză cu carne...
BĂRBATUL: Ce să fac? Dacă mi-ai fi dat la masă limbi de fazan, miroseam a fazan.
SOŢIA: Cui nu-i place, să se ducă la birt...
BĂRBATUL: Mă rog, mă rog... Văd că eşti pusă pe ceartă. De aceea... o să mă duc
să-mi văd de treburi...
SOŢIA (se uită la ceasul de la mină).
BĂRBATUL: Cât e ceasul?
SOŢIA: Cât a fost şi ieri pe vremea asta...
BĂRBATUL: Mersi... (Se uită la ceasul lui.) Patru... La revedere...
SOŢIA: Să nu ieşi aşa pe stradă.
BĂRBATUL (se priveşte de sus până jos): Cum „aşa”?
SOŢIA: Cu pantalonii necălcaţi, cu gulerul mototolit...
BĂRBATUL: Las’ că nu m-alege nimenea...
SOŢIA: Pune-ţi măcar altă cravată. Gâţa aia de la gât e praf, nu vezi? Şi lumea
care te vede în halul ăsta nu zice că eşti tu neîngrijit, zice că n-am eu grijă...
BĂRBATUL: Lumea ştie că eu am treburi şi n-am vreme să mă ocup de mofturi...
La revedere... (Iese ţanţoş şi vexat.)
FAŢA A DOUA
35
Tudor Muşatescu
la fereastră.
AMANTUL (a intrat, i-a sărutat mâna aproape de cot şi s-a instalat pe fotoliul
bărbatului, ca la el acasă.)
SOŢIA (a luat loc lângă el, pe un taburet.)
AMANTUL (paza bună păzeşte primejdia rea): A plecat de mult?
SOŢIA: Ca de obicei, la patru... Deşi nu pleacă niciodată mai târziu, azi avea poftă
de vorbă... Mi-era frică să nu vii şi să-l găseşti aici...
AMANTUL (românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă): Ei şi? Ce-ar fi fost?
SOŢIA: Ce să fie? Nimic... Doamne fereşte!...
AMANTUL: Cel mult, puteam să mor pentru tine. (A prinde o ţigară.)
SOŢIA (mângâindu-i mâna): Dragul meu... De ce să mori?... Fiindcă aş fi murit
atunci şi eu. Şi, să spun drept, prefer să trăim împreună. (Un timp.) Nu ştiu de
ce, azi aveam o presimţire că nu vii...
AMANTUL (minţind, ca să-i facă plăcere, fiindcă ştie că femeilor le place să li se
adeverească presimţirile): Extraordinar! Închipuieşte-ţi că nici nu era să viu.
SOŢIA (se apropie de el, îngrijorată): Vezi? Presimţirile mele nu mă înşeală
niciodată... Dar de ce era să nu vii?
AMANTUL: Am fost extrem de ocupat la tribunal... De-abia am avut timp să
mănânc ceva în fugă.
SOŢIA (cu compătimire): Dragul de el... Cel puţin, ai păpat bine?
AMANTUL: Da... O varză cu carne, delicioasă...
SOŢIA: N-ai idee ce mult îmi place un bărbat care mănâncă varză cu carne!...
Găsesc că asta e o mâncare de bărbaţi... Virilă...
AMANTUL (dându-şi cu mâna pe obraz): Să mă ierţi c-am venit aşa...
SOŢIA (privindu-l): Cum?
AMANTUL: Neras... Nici n-am avut timp să trec pe la bărbier...
SOŢIA (lipindu-şi obrazul de obrazul lui): Prostule!... Eu ador un bărbat neras... (Îşi
freacă obrazul de barba lui.) Aşa... uite... să simt cum mă înţeapă barba...
AMANTUL: Oricât! Barba ca barba!... Dar n-am avut timp nici să mă schimb... sunt
într-un hal fără hal... Ia uite... hainele necălcate, gulerul mototolit...
SOŢIA (nici nu se uită): Mofturi!... prostii!... Ascultă-mă pe mine, că sunt femeie...
Un bărbat care e scos din cutie... nu inspiră seriozitate... Nu e bărbat...
AMANTUL: Eşti tu prea drăguţă şi vrei să mă scuzi... cu formule d-astea... Un
bărbat care vine la o femeie, aşa cum am venit eu la tine, e un om rău crescut.
Asta e nesimţire.
SOŢIA (apropiindu-se de gura lui, cu ochii jumătate închişi): Din contră... Din
contră... e dezordine estetică... (Îl sărută.) Auzi? Dezordine estetică... (Îl sărută.)
Aşa cum îmi place mie... auzi tu? (Îl sărută.) Eu ador dezordinea estetică, auzi?
(Îl sărută.) Auzi? (Îl sărută.) Auzi? (Pronunţă cuvântul „auzi”, până când
maşinistul teatrului, care doarme, aude că s-a terminat piesa şi lasă cortina.)
CORTINA
36
Teatru scurt
TATĂL
(Tragedie în 4 acte)
ACTUL I
37
Tudor Muşatescu
familie proprie, îţi aduc la cunoştinţă că fata dumitale, Jenica, are o purtare ne-
demnă de naşterea şi cinstea numelui său...
De mai multă vreme, fata dumitale întreţine legături cu tânărul Costel
Georgescu, pe care îl primiţi în casă, ca pe un copil. Ce fel de legături sunt
acestea, te poţi convinge, chiar astăzi, la ora cinci, ducându-te acasă la acest
măgar, unde îi vei găsi pe amândoi cum e mai bine. Nu neglija că eşti tată!
Un alt tată.”
38
Teatru scurt
ACTUL II
39
Tudor Muşatescu
ACTUL III
40
Teatru scurt
ACTUL IV
Acţiunea se petrece a doua zi, la opt dimineaţa, în faţa biroului lui Petrache...
Femeia de pe divan vrea să intre în birou.
CORTINA
41
Tudor Muşatescu
SCAFANDRIERII
(Piesă de provincie)
Gong!
Se aude un canar cântând.
Cântecul canarului încetează.
Replicile care urmează se dau repede.
TĂNĂSESCU (după ce s-a auzit tacul pornind bila, pe biliard): Patru, la nea
Georgică. Ai 62, în total, nene Georgică.
GÎRNIŢĂ: Şi eu câte am, drăguţă?
42
Teatru scurt
TĂNĂSESCU: 58, nea Matache. 62 cu 58. Sunteţi aproape egali... Mai are numai
patru înainte.
GÎRNIŢĂ: Şi m-a lăsat şi mască.
UN CHIBIŢ: Trage cu efect din mandă, nea Matache. „Buzără”!
TĂNĂSESCU: Eà! Înveţi tu pe tat-to să facă copii. (Cu admiraţie.) Las-că ştie el,
nea Matache, cum s-o joace. (Savant.) Trage-o cu contraefect din mandanea,
nea Matache.
NEA GEORGICĂ: Fără idei, vă rog. Fără idei! Aici se joacă fără idei... Jucăm la
interes... pe bani grei.
CHIBIŢUL (confidenţial, lui Tănăsescu): Dar pe ce joacă?
TĂNĂSESCU: Pe un pachet de „Naţionale”, „Eclere”.
NEA GEORGICĂ: Ce faci, Gîrniţă? Joci ori nu joci?
GÎRNIŢĂ: Ai răbdare, nene! Ce, crezi că e aşa uşor de jucat? Nu vezi ce poziţie
mizerabilă mi-ai lăsat. (Trage lovitura; bilele pornesc pe biliard.) Opt la Mandea!
(Mândru.) Căci eu le administrez!
TĂNĂSESCU: A-ha-ha-ha! 8 şi cu 58 = 66. (Anunţă cu voce de spicher.) Situaţia,
domnilor: 62, nea Georgică, 66, nea Matache. Aproape egali...
MITICĂ: (chelnăreşte): Cafeluţele, vă rog... Pardon, vă rog... Uşor cu tacul, coane
Georgică... Îmi vărsaşi cafelele.
NEA GEORGICĂ (enervat): Nu mă ţine de la mână, mă, că acum le răstorn, de le
sare năutul.
CRAINICUL: Tot atât de zilnică şi pasionată s-a angajat şi partida de tabinet dintre
colonelul pensionar Vasilescu şi domnul Nedelcu, fost consilier comunal. Alţi
chibiţi urmăresc cu atenţie încordată sfârşitul partidei.
43
Tudor Muşatescu
44
Teatru scurt
ANDRIŢOIU (tare pe ce ştie el): Uite bine, aşa cum s-a revărsat.
CORCOVEANU: Imposibil!
ANDRIŢOIU: Da? Imposibil? Aşa am zis şi eu când am auzit. Ai să vezi însă că e
foarte posibil. (Important.) Mă rog! Poţi să-mi spui, domnule, mie, în ce se varsă
Dunărea?
CICU (convins): În munţii Pădurea-Neagră.
MANOLESCU (lui Cicu): Fugi de-acolo, nene, că ăla e Rinul...
CORCOVEANU: E, cum o să fie Rinul? Rinul se varsă în Germania. Şi Dunărea se
varsă la noi...
ANDRIŢOIU: Exact... La Constanţa...
CICU: Ba să mă ierţi, dumneata! Dunărea se varsă în mare, la Galaţi... că de-aia e
şi port...
CORCOVEANU: Taci, frate? Păi dacă Dunărea se varsă în mare, atunci în gurile
Dunării cine se mai varsă? Tata?
CICU: Staţi, nene, staţi, că mi-am adus aminte... Se varsă în Marea Neagră, la
Sulina...
ANDRIŢOIU: Mă rog! La Galaţi, la Ploieşti, La Sulina, n-are nici o importanţă.
Principalul este că se varsă în Marea Neagră. Buuun...
CICU: Ei, şi dacă se varsă în mare, ce? Că, doar, n-o să se verse în munţi, că de-
acolo izvorăşte.
ANDRIŢOIU: Ai răbdare... să-ţi explic... (Doctoral.) Orice mare este ştiut, nu e aşa,
că are coprinsul ei de cantitate de apă. De exemplu, două vedre, trei, opt, după
mărimea fiecăreia... Ca o doniţă, să zicem. Cât să aibă, mă rog, o doniţă
obişnuită? Două vedre...
MANOLESCU: Aşi! N-are!... Una, cel mult...
CICU: Cum o să aibă o doniţă, o vadră, frate? Exclus... Atuncea, vadra câte doniţe
are...
ANDRIŢOIU: Staţi, nene, că nu e vorba de doniţe acuma ... Vorbim de Marea
Neagră...
CORCOVEANU: Mai mult de-o vadră jumătate n-are... Şi, ca să mă conving, cum
m-oi duce acasă o cântăresc... C-am o doniţă nouă.
ANDRIŢOIU: Las-o-ncolo de doniţă, că eu am luat-o aşa, numai de-un
paregzemplu...
CICU: Are mai mult...
ANDRIŢOIU: Mă rog!... Am lăsat doniţa, şi iau paharul ăsta cu apă... (Îl trânteşte
pe masă.) Poftim! Îl umplu ras... Aşaaa!... (Toarnă apă din alt pahar.) Acuma ia
dumneata paharul ăstălalt cu apă şi toarnă în paharul ăsta plinul... Poţi? Nu
poţi!
CICU: Ba pot, da se varsă pe masă...
ANDRIŢOIU: Brava dumitale... Aici am vrut să te aduc. Va să zică, dacă avem un
obiect plin cu apă şi mai turnăm în el, apa dă pe deasupra... sau, cu alte
cuvinte, se inundă. Prin urmare, aşa s-a întâmplat şi cu Marea Neagră... A venit
Dunărea umflată de pe la Giurgiu şi de prin alte părţi şi s-a înghesuit în ea cu
toată apa, până când Marea n-a mai avut încotro şi a dat pe de mărgini... Şi
45
Tudor Muşatescu
unde era să se reverse? Care este singurul nostru port la Marea Neagră? Con-
stanţa, săraca... Şi, în două ceasuri, de când a-nceput inundaţia, tot oraşul a
fost sub apă, S-a-necat şi portul, şi digul, şi farul, şi tot. Despre oraş, ce să va
mai spun? Zice că numai vârful moscheii se mai vede din apă.
CORCOVEANU: Serios, Mişule?
CICU: Phiu-phiu-phiu!... (Fluieră a mirare şi a pagubă.)
ANDRIŢOIU: Mi-a spus un martor ocular...
MANOLESCU: Păi dacă inundaţia a-nceput azi-noapte, când ai putut să vorbeşti cu
el?
ANDRIŢOIU: La telefon, domnule... La telefon, la Bucureşti, unde s-a refugiat... că
e un nepot al meu... şi mi-a dat aviz de dimineaţă, ca să-mi spuie...
MANOLESCU: Da, da!
CORCOVEANU: Trebuie să fie pagube enorme...
ANDRIŢOIU: Un adevărat dezastru... Zice că sunt peste două mii de morţi de vii.
CICU: Două mii de morţi?
ANDRIŢOIU: Ce te miri? Măcar de-ar fi numai atâtea. Fiindcă, partea proastă, uite
care a fost. Toate va poarele care se aflau în port, când s-a inundat apa, au
intrat în oraş, cu marea. Înţelegi, dumneata? Ca la Veneţia. Aşa că cei mai mulţi
din majoritatea morţilor au murit din cauză că i-a călcat vapoarele pe străzi, a
dat peste ei prin case, prin berării, pe unde se aflau şi ei, că era sâmbătă
seara... Zice că un torpilor de-ăla mare a intrat cu totul într-un cinematograf şi-a
naufragiat acolo peste spectatori, că era apa mică şi nu se mai putea ţine
deasupra.
TOŢI: Ţţ! Ţţ! Ţţ! Ţţ!
CORCOVEANU: Dă-o-ncolo, c-or mai fi şi exageraţiuni, nene!
ANDRIŢOIU: Ce exageraţii, frate? Atunci voi nu ştiţi ce e aia inundaţie. Şi e totuşi
ştiut că apa se propagă mai repede ca focul... Mare minune dacă n-o fi trecut
până acuma şi podul de la Cernavodă.
MANOLESCU: Cine să treacă podul?
ANDRIŢOIU: Apa, cine vrei să-l treacă? Soacră-mea?
CICU: În orice caz, dacă, Doamne fereşte! o s-ajungă apa până la pod, crez c-o să-l
treacă pe dedesubt, că de-aia e pod.
ANDRIŢOIU: Să crezi dumneata că mai ţine apa socoteala de cine eşti dumneata.
când te-ajunge, de se inundă ea, e dată dracului. Doamne iartă-mă, că bem şi
noi şi e păcat să zici.
CORCOVEANU: Da’ mă mir că-n jurnale nu scrie nimic...
ANDRIŢOIU: Păi de ce să mai scrie, dacă ştim tot? Mai alarmează lumea
degeaba... La Bucureşti însă s-au luat chiar măsuri de apărare. Se lucrează la
diguri... S-a dat şi o ordonanţă ca fiecare locuitor să aibă barcă în casă, sau
vapor, sau copaie cu pânze, sau tot ce găseşte de plutit. Şi toată lumea umblă
pe străzi cu colacul de salvare în spate. (Cu un oftat adânc.) Eh! Acu să fi avut o
fabrică de colaci de salvare, nu-mi mai trebuia nimic...
MANOLESCU: Va să zică, toată Dobrogea e distrusă?...
ANDRIŢOIU: Toată.
46
Teatru scurt
47
Tudor Muşatescu
48
Teatru scurt
GONGUL
49
Tudor Muşatescu
DOMNUL CU CAMELII
PERSOANELE:
50
Teatru scurt
51
Tudor Muşatescu
(Intră servitoarea.)
52
Teatru scurt
53
Tudor Muşatescu
Nu? Dar cine e la telefon?... A! Tu eşti, Mariţo? Unde e domnul?... De mult?... Ştii
sigur că nu vine diseară la masă? Ascultă, Mariţo!... Dacă vine, să-i spui că a
telefonat coniţa Elvira... Că am să-i comunic ceva important şi imediat... Nu, nu!
Să nu vie aici... Să mă cheme la telefon... Dar să nu mă cheme dumnealui
direct. Să mă chemi tu, şi numai dacă sunt eu la telefon să mi-l dai... Cu altci-
neva să nu vorbeşti, cu nimeni!... Dacă nu sunt eu când suni, să închizi şi să
încerci mai târziu... până când răspund eu... Ai înţeles? Bagă de seamă să nu
faci vreo încurcătură!... La revedere! (Agaţă. Se aude soneria.)
(Intră servitoarea.)
54
Teatru scurt
55
Tudor Muşatescu
GUŢĂ: ... lor parfumată... (Acelaşi joc, până la finele textului dictat.) Aşaa!...
Bun!... Acuma, bagă bine de seamă ce-ţi spui... Eu plec... şi pândesc pe Mitică
până vine... Mă întorc apoi după el. Tu nu m-ai văzut… N-ai vorbit cu mine... Nu
ştii nimic.
ELVIRA: Dar de ce toate astea?
GUŢĂ: Am eu socotelile mele... Ne-am înţeles?
ELVIRA: Da, unchiule... Ne-am înţeles.
GUŢĂ: Acuma pune cartea de vizită la loc, pe covor... unde era căzută. Şi s-o laşi
acolo...
ELVIRA: Poftim!.. Am pus-o. (Se aude o sonerie lungă.) Haiti!... Ăsta e Miti... Îl
cunosc după cum sună.
GUŢĂ: Repede, du-te de-i deschide... Eu o şterg pe din dos... Şi nu uita ce ţi-am
zis... Nici o vorbă despre mine. (Iese repede.)
MITICĂ (intrând): Doamnă… adevărul a ieşit la suprafaţă. Totuşi, te rog să constaţi
că sunt calm, şi în momentele astea tragice mă port cu dumneata destul de
politicos... sunt calm, sunt foarte calm... sunt cel mai calm om din lume...
ELVIRA: Miti... Miti... Nu te uita aşa la mine, că mă sperii... Ai o mutră de asasin...
MITICĂ: Am, pentru că voi deveni... Posed numele exact al omului care ţi-a trimes
flori acasă... Al omului cu care mă înşeli.
ELVIRA: Miti!... Nu-i adevărat... sunt nevinovată. De la cine sunt florile?
MITICĂ: Lasă, că ştii tu mai bine decât mine... Şi nu-ţi mai lua mutra asta
prefăcută, că-mi pierd calmul imediat... Florile pe care le-ai primit adineauri,
însoţite de scrisoarea aceea concludentă... au fost cumpărate de la florăria
„Crinul”, de către domnul... Bebe Damian şi trimese aci prin comisionarul cu
numărul 44, care se găsea în faţa florăriei. Aud?... (Tăcere.) N-aud nimic? Aş
vrea să aud ceva...
ELVIRA: Miti... Miti... Nu sunt vinovată...
MITICĂ: Inutil, doamnă... Vinovăţia dumitale este dovedită cu vârf şi îndesat... Şi
planul meu de răzbunare este fixat.
ELVIRA: Miti, ce-ai de gând să faci?...
MITICĂ: Vreau să-mi spăl onoarea în sânge... În consecinţă: domnul Bebe Damian
a fost condamnat la moarte şi va fi executat chiar azi, chiar aici, sub ochii
dumitale… Atâta am de spus... Şi-acum, te rog să te retragi în odaia dumitale,
unde te declar arestată... Ieşi!
ELVIRA: Miti, vino-ţi în fire!... Pentru Dumnezeu!... Eşti nebun... Nu ştii ce vorbeşti.
MITICĂ: Ieşi...
ELVIRA: Miti, o să-ţi pară rău de tot ce faci şi de tot ce spui...
MITICĂ: Ieşi...
ELVIRA: Biiineeee... Mă duc în odaia mea... Adio! (Trânteşte uşa şi iese.)
MITICĂ (singur): Şi-acuma, domnule Damian... te aştept! Revolverul ăsta (îl
ţăcăne) te va pedepsi... N-am să-ţi spun decât atât. Mizerabile, mi-ai stricat
casa... Ei bine, află că Mitică Dumitrescu este un om care nu iartă... Sus
mâinile... Una... două... trei... şi, pe urmă, poc... (Soneria la intrare.) Aha! El
trebuie să fie.
56
Teatru scurt
(Intră servitoarea.)
(Servitoarea iese.)
GUŢĂ (intră după o clipă): Da’ ce faci, cu revolverul în mâna, logofete? Exerciţii de
tras la semn?
MITICĂ: Nenea Guţă!... Ce surpriză! Numai pe dumneata nu te aşteptam. Bine ai
venit!
GUŢĂ: Bine te-am găsit. (Se pupă.) Dar ce e cu revolverul ăsta? Ai vreun duel?
MITICĂ: M-a ferit sfântul!...
GUŢĂ: Mă gândeam că-i fi pus coarne vreunui prieten... şi te exersezi, şmechere...
MITICĂ: Eu? Coarne? Fugi d-acolo, nene Guţă... Eu sunt om serios... Eeeee! Dar ce
bine o să-i pară Elvirei când te-o vedea.
GUŢĂ: Ssst!... Elvira nu trebuie să ştie că sunt aici... Ia spune. (Misterios.) A prins?
MITICĂ: Ce să prindă, nene Guţă?...
GUŢĂ: Farsa... farsa...
MITICĂ: Care farsă, nene?
GUŢĂ: Farsa, frate! Cum, n-ai „simţit” nimic?
MITICĂ: Eu? Nu! N-am simţit nimic... Nu-nţeleg ce vrei să spui?
GUŢĂ (misterios, mereu): Ascultă, nene! Aţi primit sau n-aţi primit, astăzi după-
prânz, un buchet de flori?... Nişte camelii splendide... şi c-un bileţel de dragoste
între ele?...
MITICĂ: Un buchet deeee... şi cu un... N-am primit, nene Guţă... N-am primit
nimic... Da’ de ce mă-ntrebi?
GUŢĂ: Prost eşti, mă!... Ce dracu, nu pricepi? I-am trimes Elvirei un buchet de flori
şi c-o scrisorică de dragoste ca din partea unui adorator necunoscut... Aşa, să-i
fac o farsă.
MITICĂ: Dumneata ai trimes florile?
GUŢĂ: Eu!... L-am pus pe Damian — prietenul ăla al vostru — să mi le ia de la o
florărie, că el se pricepe, şi le-am trimes. Nu le-ai primit?
MITICĂ: Nu ştiu nimic, absolut nimic, nene Guţă... Poate cumva Elvira să le fi
primit, fără ştirea mea?... Phiu!... Da’ ce-ţi veni, nene, să faci farse d-astea?
GUŢĂ: Păi, viaţa fără farse e ca mâncarea fără sare. N-are nici un chichirez.
MITICĂ (fluieră a pagubă): Phiu! phiu! phiu!
GUŢĂ: Dar ce-ai, dragă? Ce-ai rămas aşa? Şi te-ai făcut alb ca varul...
MITICĂ: Phiu!... Phiu!... Phiu!... (Se plimbă topit, de colo până colo.)
GUŢĂ: Ce e, frate, ce e?
MITICĂ: Mă gândesc ce ar fi fost, dacă ar fi prins farsa dumitale?... Şi zici c-ai
trimes un buchet de camelii, nişte alea, aşa... roz.
57
Tudor Muşatescu
GUŢĂ: Exact...
MITICĂ: Mi se pare c-am zărit eu nişte chestii de-astea pe undeva... p-aici, prin
casă... Şi între flori era o carte de vizită, nu?
GUŢĂ: Da... pe care scriaaa... Stai niţel că am păstrat copia la mine... Stai să-mi
pun ochelarii... Uite... Pe care scria aşa... (Scoate copia şi citeşte.) „Florile astea
îţi vor spune în şoapta lor..(Etc., etc., până la urmă.)
MITICĂ: Phiu!... Phiu!... Phiu!... Teribilă farsă, dom’le... Păcat că n-a prins...
GUŢĂ: Sigur... Ne-am fi prăpădit de râs... Hazul era să primeşti tu buchetul, în
locul Elvirei. Să citeşti scrisoarea şi să-ţi închipui cine ştie ce... Cum te ştiu
gelos!... Ieşea o dandana de toată frumuseţea...
MITICĂ: Eu, gelos?... Nu mă cunoşti, nene Guţă... M-am tămăduit de gelozie.
GUŢĂ: Ei taci, de când?
MITICĂ: De azi... Uite! fac jurământ că de azi înainte mă las de gelozie... Dar a
dracului farsă, nene!...
GUŢĂ: Bună, nu?
MITICĂ: Grozavă... Să leşini de râs nu altceva... Să te tăvăleşti pe jos... E, să ştii
că-mi pare şi mie rău că n-a prins... Eu, să-ţi spui drept, parcă am zărit nişte
flori adineaori, pe aici. Dar cum nu m-amestec niciodată în treburile Elvirei, nu
le-am dat nici o importanţă.
GUŢĂ: E, nu e nimic... Altă dată să sperăm că o să iasă mai bine...
MITICĂ: Ba eu, să-ţi spui drept, aş face o lege care să interzică farsele...
GUŢĂ: Pe cele nereuşite, numai...
MITICĂ: Da... da... sigur... Pe cele nereuşite.
GUŢĂ: în cazul ăsta, haide să-i spunem Elvirei toată chestia... S-o şi văd, că mi-e
dor de ea... Că de! Doar atâta nepoată am şi eu pe lumea asta...
MITICĂ: Nu... Nu... Nu, nene Guţă! Pentru nimic în lume, nu trebuie s-o vezi pe
Elvira... Ea a primit, probabil, florile. Prin urmare, la ea farsa a prins. Las-o să-şi
facă efectul până la capăt... Lasă-mă pe mine s-o duc cu preşul.
GUŢĂ: Păi ce, tu te pricepi la farse?
MITICĂ: Eu? Sunt regele farselor! Imediat le simt... şi te rog să-mi făgăduieşti un
lucru... Să nu-i spui Elvirei că florile sunt de la dumneata... Las-o să creadă că
sunt de la un adorator necunoscut... Să aibă şi ea, mititica, iluzia că, în afară de
mine şi de dumneata, o mai iubeşte cineva...
GUŢĂ: Bun, bun!... Dacă vrei tu aşa, fie...
MITICĂ: Îmi făgăduieşti?
GUŢĂ: Îţi făgăduiesc...
MITICĂ: Bun... Bun... Atunci, treci, te rog, în biroul meu şi să nu ieşi de acolo, până
nu te chem eu...
GUŢĂ: S-a făcut... A tout à l'heure... (Trece în biroul de alături.)
MITICĂ (singur, spre uşă): Aşa farsă mai zic şi eu! Păcat că n-a prins, ai? Fir-ai al
dracului să fii, nene Guţă, cu farsele tale cu tot... (Strigă.) Elviraa! Elviraaa!
Elviraaa!
ELVIRA: Ce pofteşti?
MITICĂ: Ce făceai tu, singurică, în odaie la tine?...
58
Teatru scurt
CORTINA
59
Tudor Muşatescu
FILTRU DE DRAGOSTE
COCA: Da, Didi, da, sunt cea mai nenorocită femeie din lume! Nu exagerez.
DIDI: Nu pricep! Unde e George?
COCA: A plecat. Cine ştie unde e.
DIDI: De ce n-ai fost, cum te-am învăţat eu, la Miţa?
COCA: Am fost, mai bine nu mă duceam, că toată nenorocirea de la ea mi se
trage.
DIDI: Cum aşa? Ce-a fost? Nu ţi-a ghicit?
COCA: Ba mi-a ghicit şi mi-a spus că aşa e: că mă înşală, că are una blondă, că
plâng toată ziua şi la sfârşit... (Izbucneşte în plâns.)
DIDI: Ei, nu mai plânge. Trebuia să-i ceri venin de splină de porumbel alb, fiert în
miere de mai. Tu ştii că e miraculos... O dată a băut Nicu din el şi e mai amo-
rezat de mine decât în timpul logodnei.
COCA (plângând mai tare): Mi-a dat, nenorocita de mine. Cine dracu m-a pus să
mă duc, cine m-a pus?
DIDI: Ei, asta e! Eu te-am pus! Dar aşa e pe lumea asta. Faci bine şi-ţi auzi rău!
COCA: Acuma, asta-mi mai lipseşte, să te superi şi tu. Spun şi eu aşa, la supărare.
DIDI: Ei, şi dacă ţi-a dat Miţa filtrul, tu nu i l-ai dat lui?
COCA (suspinând): Ba da! Şi de aici a început toată nenorocirea.
DIDI: Nu te pricep. De unde a început nenorocirea? De ce? Că te-ai dus, că ţi-a
dat, sau că i-ai dat?
COCA: Nenorocirea e că am avut musafiri.
DIDI (energică): Eşti o zăpăcită. Nu pricep nimic. Ce-i cu musafirii?
COCA: Au venit. Nici nu-i aşteptam. Cine i-a pus să vie?
60
Teatru scurt
(Izbucneşte în plâns.)
61
Tudor Muşatescu
COCA: Pe Azorică l-am închis în cuşcă, urlă îngrozitor şi face greva foamei. Nu-l
auzi? Costică a făcut aşa, ca să fie concediat de la Societate, să capete leafa pe
trei luni, fiindcă zice că vrea să mă ducă la Nisa. Nelu mi se pare că e închis la
Prefectură, fiindcă i-a dat lui Mircea cu un scaun în cap. Şi Mircea e la Colentina,
la spital.
DIDI: Şi Georgică?
COCA: Georgică e la Margareta. Am auzit că ea plânge toată ziua că vrea să vină
la mine, că a spart până acuma trei geamuri. El vrea să pună casa pe numele ei
şi de atunci până azi n-a dormit nici un minut, că noaptea se uită ce frumoasă e
ea când doarme. O să slăbească! (Plânge iar cu hohot.) De mine spune că a
văzut cine sunt, că s-au dat de gol şi Costică, şi Nelu, şi Mircea şi că şi cu
Margareta dracul ştie ce-am mai avut, dar pe ea o iartă, pentru că o adoră.
DIDI: De ce nu te duci, dragă Coca, înapoi, la Miţa, să-ţi dea ceva...
COCA: Ceva ca să nu mă mai iubească nimeni şi să n-o iubească nici George pe
Margareta şi să se întoarcă la aia blondă, care îl iubeşte şi ea pe el? Aşa, cel
puţin, Margareta mă iubeşte pe mine.
DIDI: Şi la ce îţi foloseşte ţie asta? Dacă e aşa, ia-l pe Costică, te iubeşte şi el.
COCA: Nu-mi trebuie, eu îl iubesc pe Georgică.
DIDI: Păi de, cine te-a pus? Dacă te ţii de prostii! Groaznic urlă Azorică ăsta! Parcă
e o geamandură.
CORTIN
A
62
Teatru scurt
TABLOUL I
Se aude un cântec din fluier, care va fi cântecul „leit-motiv” al lui Păcală. După
puţin timp, se aud vocile celor doi fraţi mai mari ai lui, care se apropie strigându-
l... pe două voci.
63
Tudor Muşatescu
TABLOUL II
CRAINICUL: Până seara, cei doi fraţi mai mari şi-au făcut în bătătură — unul în
dreapta şi celălalt în stânga porţii — câte un ocol din ţăruşi, de toată
frumuseţea, plin de lucernă, de fin din cel mai bun şi de alte bunătăţi. Numai
Păcală şi-a făcut, tocmai spre fundul curţii, o sărăcie de frunzar, încropit din
ramuri rupte dintr-un pom de pe-acolo şi fără nici un fel de nutreţ ademenitor
înăuntru.
Acum, cei trei fraţi s-au aşezat fiecare în ocolul lui, aşteptând pe Joiana care
se întoarce, cu cireada satului, de la păşune.
(Se aud tălăngi, clopote şi mugetele vitelor care se apropie. Apoi tălăngile se
depărtează.)
JOIANA: Muuuuuuu!...
FRATELE I: Uite şi pe Joiana noastră. Dar de ce s-o fi oprit în drum şi se uită aşa, ca
viţelul la poarta nouă?
FRATELE II: Fiindcă vede ceva deosebit — ocoalele noastre — şi se gândeşte în
care să intre.
JOIANA: Muu! Muuu! Muuu!
FRATELE I (cu glas dulce):
Hai Joiană, văculeană,
Vin’ la mine în ocol,
64
Teatru scurt
TABLOUL III
65
Tudor Muşatescu
(Se aude fluieratul lui Păcală, câteva clipe. Apoi, un tunet, urmat de altele din
ce în ce mai apropiate şi mai puternice.)
PĂCALĂ: Na-na-na! Ce ne facem, Joiano tată, că vine furtună şi ne-a prins taman
aici, în mijlocul pădurii? (Începe să sufle vântul şi să foşnească pădurea.) Hai să
ne adăpostim sub fagul ăsta, până trece vijelia... Aşaaa! Pe tine te leg de el să
nu te ia vântul, că eşti cam pirpirie şi eu mă lungesc sub tine, să nu mă facă
ploaia ciuciulete... (Începe să răpăie ploaia.) Ah! Ce bine e să stai aşa lungit pe
iarba crudă şi moale! (Cască sonor.) Şi ploaia asta, trage a somn! (Cască din ce
în ce mai amplu.) Ascultă, Joiano! (Glumeţ.) Dacă mă prinde somnul, să ai tu
grijă să nu mă fure cineva... (După câteva clipe, începe să sforăie, în întrecere
cu zgomotele furtunii care s-a dezlănţuit şi care, treptat, scade depărtându-se.)
PĂCALĂ: Joiano, mi se pare c-am aţipit...
JOIANA: Muuu!...
PĂCALĂ: Nu aşa de „muuuult” cum zici tu. O clipă numai. Şi-am visat că vorbeşte
cu mine fagul ăsta sub care stăm.
FAGUL: Nu, nu! N-ai visat, Păcală! Eu vreau să vorbesc cu tine.
PĂCALĂ (speriat): Dumneata? Nu ştiam că fagii vorbesc ca oamenii!
FAGUL: Nu toţi. Eu sunt însă fermecat.
PĂCALĂ: Aşa da! Şi ce vrei să vorbeşti cu mine? (Furtuna încetează.)
FAGUL: Am auzit că vrei să vinzi vaca? Ia spune! Cât vrei pe ea, că aş cumpăra-o
eu.
PĂCALĂ (neîncrezător): Dumneata cât dai?
Fagul: Zece galbeni, că mai mult nu face.
PĂCALĂ (mirat): Zece galbeni? Vezi de treabă, ce vrei să râzi de mine?
FAGUL: Cincisprezece, poftim!
PĂCALĂ: Ascultă, nene! Te văd fag falnic. Nu e frumos să râzi de mine.
FAGUL: Îţi dau douăzeci...
PĂCALĂ: Nu se poate...
FAGUL: De ce?
PĂCALĂ: Fiindcă vaca nu face decât cinci galbeni, că e slabă şi bătrână...
FAGUL: Bine, mă Păcală. Văd că eşti un băiat cinstit şi îţi cumpăr vaca... Dar banii
ţi-i dau după asfinţitul soarelui... Vii cu vaca şi îţi dau cei cinci galbeni…
PĂCALĂ: Dar de ce să mai viu cu ea, dacă tot e aici şi ai cumpărat-o? Ţi-o las, şi
diseară, viu după bani... (Începe să se audă ciripit voios de păsărele, ca după
furtună.) Şi acum, că tot a trecut furtuna, mă duc să le spun şi fraţilor mei c-am
vândut vaca, mai repede şi cu preţ mai bun decât mă aşteptam. (Pleacă
fluierându-şi cântecul.)
TABLOUL IV
CRAINICUL: E aproape miezul nopţii. Cei doi fraţi ai lui Păcală au încuiat uşa şi s-au
66
Teatru scurt
culcat pe laviţe, iar acum, după cum auziţi (se aud sforăituri cumplite), sforăie
de parcă ar avea zbârnâietori în nas.
TABLOUL V
CRAINICUL: Ne aflăm într-o duminică, pe uliţa unui sat dinspre Dunăre. Oamenii s-
au adunat la sfat... Păcală, care tocmai trecea pe acolo, s-a oprit, ascultându-i
67
Tudor Muşatescu
ce vorbesc.
UN ŢĂRAN (mai bătrân): Toată vara i-am muncit bogătanului, alege-s-ar praful de
el, şi când m-am dus să-mi cer dreptul, mi-a dat bice pe spinare în loc de bani.
O ŢĂRANCĂ: Şi mie, astă-iarnă, când mi-a fost copilul bolnav, mi-a dat nişte bani
cu dobândă. Şi-acuma, fiindcă n-am putut să-i plătesc pe toţi, mi-a luat bordeiul
şi m-a lăsat pe drumuri.
PĂCALĂ (apropiindu-se): Bună ziua, oameni buni!
ŢĂRANUL: Mulţumim dumitale, flăcăule! Dar ce vânt te aduce pe la noi prin sat?
PĂCALĂ: Umblu să caut de lucru.
UN ŢĂRAN: Şi de unde eşti de fel?...
PĂCALĂ: Apăi, dintr-un sat de la munte.
ALT ŢĂRAN: Şi cum te cheamă?...
PĂCALĂ: Ion! Dar toată lumea pe la noi îmi zice Păcală... Ci mie — de când eram
mic — mi-a fost drag de glume şi de păcăleli...
ŢĂRANUL I: E, flăcăule!... Nouă, aicea în sat, nu ne mai arde de glume... Ne
omoară Jecmănoiu, bogătanul satului.
PĂCALĂ: V-auzii şi eu vorbind, dar nu-mi vine a crede.
Ţăranul II: Ehè. Şi ce-ai auzit tu, nu e nimic... faţa de câte ne face. Ne ia şi cenuşa
din vatră, cu fel de fel de vicleşuguri.
ŢĂRANUL I: Şi de dat, n-ar da un colţ de pâine la nimeni.
BĂTRÎNUL: Şi dacă îndrăzneşti să crâcneşti, îţi mai ciunteşte şi trupul. Că numai
aşa se învoieşte... Uite flăcăul ăsta pe care îl vezi aici cu nasul tăiat... El i l-a
tăiat... Bogătanul! Cu briciul!
PĂCALĂ: De ce?
FLĂCĂUL: Fiindcă aşa ne-a fost tocmeala când m-am băgat argat la el.
PĂCALĂ: Adică, cum? Lămureşte-mă şi pe mine.
FLĂCĂUL: Uite cum. când te bagi argat la el, Jecmănoiu îţi spune aşa: (Imită vocea
dogită de băutură a lui Jecmănoiu.) „Bine! Te iau argat. Îţi dau casă, mâncare şi
simbrie. Cu o învoială însă: să nu te superi niciodată. Că dacă te superi, nu-ţi
mai dau nimic şi îţi tai şi nasul, ca să te înveţi minte să te mai superi şi altă
dată. Şi dacă m-oi supăra eu, să-mi tai tu mie nasul..
PĂCALĂ: Şi te-ai supărat?
FLĂCĂUL: Păi cum era să nu mă supăr, dacă m-a ţinut la muncă trei zile
nemâncat? Şi dacă m-am supărat, mi-a tăiat nasul cu briciul, aşa cum ne fusese
învoiala.
PĂCALĂ: Şi-a i îs de tine, ticălosul! Lăsaţi-l pe mine, dacă e aşa! Şi unde stă
Jecmănoiu ăsta, oameni buni?
UN ŢĂRAN: Uite colo, în casele alea mari... Dar ce-ai de gând să faci?
PĂCALĂ: Vreau să mă tocmesc şi eu argat la el... S-auzim de bine! (Pleacă
fluierând.)
TABLOUL VI
68
Teatru scurt
CRAINICUL: Păcală bate cu ciomagul în poarta lui Jecmănoiu. (Se aud bătăile şi,
imediat, câinii din curte lătrând.)
(Câinii se potolesc.)
69
Tudor Muşatescu
TABLOUL VII
TABLOUL VII
CRAINICUL: Seara s-a lăsat pe arie. Oamenii au terminat lucrul, numai mâncare lui
Păcală n-a sosit... În schimb, soseşte Jecmănoiu, bucuros cum n-a mai fost el de
multă vreme.
70
Teatru scurt
TABLOUL IX
CRAINICUL: A doua zi, după ce Jecmănoiu i-a povestit nevestei sale de paguba pe
care Păcală i-a făcut-o cu cei doi saci de grâu, au hotărât să se descotorosească
de asemenea podoabă de argat. Drept care, l-au chemat în pridvorul casei.
71
Tudor Muşatescu
NEVASTA (înţăglată): Îţi dăm sâmbria pe un an înainte şi du-te dra... (Se reculege.)
Mergi sănătos, adică!...
PĂCALĂ: Vă mulţumesc de bunătate, dar eu nu pot să primesc simbria pe un an,
când n-am muncit decât o săptămână.
NEVASTA: Dacă vrem noi? Ce-ai tu cu paguba noastră?
PĂCALĂ: Nu se poate, cocoană! Nu mă lasă înscrisul, unde zice că anul nu mi se
împlineşte decât în ziua când o cânta cucul în nuc. Şi, p’nă acuma, nu l-am auzit
cântând...
NEVASTA: Bine!... Atunci să-l faci cioban, bărbate, şi să-l trimiţi la oi! Să nu-l mai
văd prin curte, că mi se face negru înaintea ochilor.
JECMĂNOIU: Ai auzit, logofete? Începând de mâine dimineaţă, te duci cu oile la
păscut. Te supără?
PĂCALĂ: Deloc... o să fac aşa cum îmi porunceşti.
TABLOUL X
PĂCALĂ (după ce zgomotul oilor se potoleşte): Bună seara, jupâne! Bună? Bună
ţuiculiţa?
JECMĂNOIU: Ia... Nu mai bate şaua, să priceapă iapa.
PĂCALĂ: Nu! Şi aşa, cocoana tot nu pricepe şi tot n-o să mă cinstească şi pe mine
cu un ciocan de ţuică.
JECMĂNOIU: Lasă ţuica şi spune-mi mai bine de ce mi-au slăbit oile, de umblă aşa,
în papainoage, şi nu mai dau un strop de lapte? Nu mănâncă?
PĂCALĂ: Ar mânca ele, dar n-au când...
JECMĂNOIU: De ce? Păi ce fac toată ziua la păşune?
PĂCALĂ: Joacă!
JECMĂNOIU: Oi să se joace, n-am pomenit până acuma!..
PĂCALĂ: Păi nu se joacă, jupâne. Joacă!...
JECMĂNOIU: Cum adică joacă?
PĂCALĂ: Ia aşa, ca la horă... Ba şi mai şi... Se ridică în două picioare şi joacă de se
topeşte seul de pe ele. De-aia au şi slăbit.
JECMĂNOIU: Ce, mă, nu eşti în toate minţile?
PĂCALĂ: Ba sunt!... Da’ eu am învăţat de mic să cânt la fluier. Şi cum încep să le
cânt de joc, gata! încep să joace mai abitir ca fetele la horă.
72
Teatru scurt
(Zgomot infernal: oile behăie, tropăie, măgarul rage şi cei doi Jecmănoiu chiuie
de mama focului.)
JECMĂNOIU: Păcală! Taci, mă, nu mai cânta, că-mi cade nevasta pe gura podului...
Na, c-a şi căzut!... (Se aude un bufnet.)
73
Tudor Muşatescu
TABLOUL XI
CRAINICUL: Toată noaptea, bogătanul şi cu nevasta s-au sucit şi s-au socotit cum
să facă să scape de Păcală. Şi tocmai când începea să se lumineze de ziuă,
Jecmănoiu găsi ideea cea mai bună, ca să se scape de el.
TABLOUL XII
74
Teatru scurt
CRAINICUL: Zis şi făcut. Când s-a luminat bine de ziuă, bogătanul era cuc în nuc şi
nevastă-sa îşi făcea de lucru prin grădină. Păcală tocmai se spălase pe ochi cu
apă proaspătă şi se pregătea să plece cu oile, când auzi că-l strigă cineva din
fundul grădinii.
NEVASTA: Păcală! Măi Păcală, mă! Ia vin’ ia, să-mi ajuţi să întind frânghia asta de
rufe.
PĂCALĂ (apropiindu-se): Uite c-am venit, cocoană! Dar ce te-ai sculat aşa cu
noaptea în cap? Te-a apucat vrednicia?
NEVASTA: M-am sculat c-a plecat bărbatu-meu de eu noapte la târg, după
treburi... Şi nu m-am mai culcat la loc.
JECMĂNOIU (din nuc): Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
NEVASTA (prefăcându-se mirată): Cucu! Auzi cucu, Păcală! Cântă cucu-n nuc!
Auzi?
JECMĂNOIU: Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
PĂCALĂ: Mare minune şi asta! N-am mai auzit până acuma cuc să cânte toamna.
NEVASTA: Fiindcă ăsta e cuc tomnatic... Şi, pe la noi, cântă şi de-ăştia, câteodată...
Aşa că ţi s-a-mplinit anul băiete! Spune ce simbrie vrei să-ţi dau şi du-te
sănătos... Şi uite şi înscrisul, să-l rupem, că de-acum încolo nu mai face nici
două parale.
JECMĂNOIU (acelaşi joc): Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
PĂCALĂ: Dar de unde-ai ştiut dumneata c-o să cânte cucul în nuc, de-ai luat în sân
înscrisul şi banii pentru sâmbrie?
NEVASTA (încurcată): Aşa mi-a spus bărbatu-meu când a plecat... Să le am la
mine, că poate te răzgândeşti şi vrei să pleci de bunăvoie, chiar dacă n-o să
auzi cucul...
PĂCALĂ: E, dar acuma, dacă l-am auzit, trebuie să plec! Dar al ciorilor cuc,
cocoană! Să cânte el toamna!... Şi mi se pare şi cam răguşit... Parc-ar fi după
chef…
NEVASTA: Nu, dar o fi un cuc mai bătrân... Dar ce faci cu reteveiul ăla, de-l luaşi în
mână?
PĂCALĂ: Tare aş vrea să văd şi eu ce neam de cuc o mai fi şi ăsta şi cum arată la
pene?
NEVASTA: Nu da în el, că nu poate să zboare!...
PĂCALĂ: Cu atât mai bine! Îl prindem şi îi dăm jupânului lapte de cuc la masă,
când s-o-ntoarce de la oraş...
JECMĂNOIU (zbiară din nuc): Nu da, măăă, că se zgârie nucul şi se schilodeşte
cucul!
PĂCALĂ (râzând): Auzi! Vorbeşte cucul ca omul... şi-aduce la vorbă cu jupânu... Ia
să-i trag una în pene, să-i meargă fulgii!
JECMĂNOIU: Nu da, măăăăă...
NEVASTA (ţipă şi ea): Omori cucul şi mă laşi văduvă!
PĂCALĂ: Ce cuc, cocoană! Asta e pasăre măiastră! (Aruncă reteveiul care
75
Tudor Muşatescu
TABLOUL XIII
76
Teatru scurt
UN FLĂCĂU:
Zi-i, Păcală, zi-i cu sete!
Zi-i, măăă!
Mai cu foc, cu foc, băiete!
Zi-i, măăă!
77
ALT FLĂCĂU:
Foaie verde busuioc,
Hop şi babele la joc!
Zi-i măăă!
ŢĂRAN BĂTRÂN:
Şi iar verde trei smicele
Şi moşnegii după ele!
Zi-i, măăă!
ALT FLĂCĂU:
Să-nvârtim hora-mpreună
După datina străbună,
C-am muncit o săptămână!
Zi-i, măăă!
ALT FLĂCĂU:
Şi pe loc, pe loc, pe loc,
Să răsară busuioc!...
ALTUL:
Şi la dreapta, un-doi-trei,
Să răsară ghiocei!
ALTUL:
Şi la stânga, patru-cinci,
Să dea grâul sub opinci!
TOŢI:
Ca să crească toată vara
Flori şi pâine-n toată ţara!
Zi-i măăă!
CORTINA