Metoda reducerii la absurd

Matematica este una din cele mai vechi științe care a cunoscut o puternică
dezvoltare în perioada antichității. Ea a izvorât din necesitatea de a rezolva anumite
probleme practice.
În Grecia antică, matematica capătă o dezvoltare superioară constituindu-se
ca știință deductivă, apar demonstrații sistematice, apar “Elementele” lui Euclid care
au reprezentat un salt calitativ în dezvoltarea matematicii, ele constituie o primă
încercare de a fundamenta logic geometria elementară, astfel încât axiomatica lui
Euclid a satisfăcut multă vreme cerințele rigorii logice, constituind obiectul a două
milenii de cercetări și căutări.
Tot în Grecia antică se dezvoltă și logica, care apărea deja ca o știință în
lucrările lui Aristotel. În dezvoltarea matematicii instrumentul folosit l-a constituit
diverse operații logice, dar logica însăși, ca știință, are un conținut obiectiv, ca
izvorând prin abstractizarea unor procese ale lumii materiale. Matematica s-a
dezvoltat și s-a formalizat pe baza logicii, dar mai apoi logica însăși s-a formalizat
folosind instrumente matematice.
Metoda reducerii la absurd are la bază elemente ale logicii matematice.
Logica matematică studiază propozițiile din punct de vedere al valorii lor de adevăr.
Conceptul de adevăr îi este datorat lui Aristotel, care considera o propoziție
adevărată dacă afirmația exprimată de ea corespundea unui fapt.
Legile fundamentale ale logicii clasice sunt:
1. Legea identității. În același timp și în același raport, orice obiect este identic
cu el însuși.
2. Legea dublei negații. Negația negației unei propoziții este propoziția dată.
3. Legea contradicției. Două propoziții contradictorii nu pot fi ambele adevărate:
pot fi ambele false sau una adevărată și una falsă.
4. Legea terțului exclus. Dintre două propoziții contradictorii cel puțin una este
adevărată.
5. Legea transpoziției sau contrapoziției. Dacă într-o implicație înlocuim ipoteza
cu negația concluziei și concluzia cu negația ipotezei obținem o propoziție
echivalentă.
 În unele situații demonstrația unei teoreme directe prezintă dificultăți, în timp
ce demonstrația contrarei reciprocei este una simplă.
Metoda prin care în loc să demonstrăm teorema directă, demonstrăm contrara
reciprocei se numește metoda reducerii la absurd. Pentru a utiliza această
metodă se procedează astfel: Presupunem că nu este adevărată concluzia și,
printr-un șir de raționamente, ajungem la o propoziție contrară ipotezei, unei părți
din ipoteză sau a unei informații dinainte cunoscută ca fiind adevărată. Ajungem,
deci la o propoziție falsă, absurdă. Deci, premisa de la care am pornit este falsă
și concluzia este adevărată.
Exemple de probleme care se demonstrează prin metoda reducerii la absurd:
1. Arătați că nu există un număr care împărțit la 2 să dea restul 1 și împărțit
la 4 să dea restul 2.
Demonstrație: Presupunem prin absurd, că există un număr natural n care
împărțit la 2 să dea câtul a și restul 1 și împărțit la 4 să dea câtul b și restul
2. Conform teoremei împărțirii cu rest avem : n=2a+1 și n=4b+2, de unde
2a+1=4b+2, sau 2a -4b=1. Deci, 2(a-2b)=1, din aceasta deducându-se că
2 îl divide pe 1, absurd. Deducem că presupunerea făcută este falsă.
2. Suma a 100 de numere naturale impare este 9998. Să se arate că cel puțin
două dintre ele sunt egale.
Demonstrație: Presupunem că nu există două numere egale printre cele
100 de numere impare și distincte. Cele mai mici 100 de numere impare
distincte două câte două sunt: 1,3,5,7,...199. Dar 1+3+5+7+...+199=(
2∙0+1)+( 2∙1+1)+
99∙100
+ (2∙2+1)+...+( 2∙99+1)= 2∙ (1+2+3+...+99) +(1+1+1+...+1)= 2 ∙ +
2
100 = 1002 = 10000, imposibil! Deci, presupunerea făcută este falsă!
3. Dacă două unghiuri, diferite de unghiul nul sunt complementare, atunci
ambele unghiuri sunt ascuțite.
Demonstrație:Presupunem că cel puțin unul dintre unghiuri este obtuz,
atunci suma lor ar fi mai mare de 900 , contradicție.

BIBLIOGRAFIE
 Matematică - Teme pentru activități optionale - Artur Bălăucă, Alexandru
Negrescu, Gheorghe Gându, Cezar Chirilă, Lenuța Pârlog, Lucian
Gloambeș, Editura Taida.