Copacul se ține cu rădăcinile …

Se stârneşte vînt. Lui Stănică i se pare că nucşorul se îndoaie prea tare.

- Bunele, mă tem să nu se rupă, zice el îngrijorat.
-Pune-i o proptea, zice bunelul. Cît îi mititel, are nevoie de sprijin.
Stănică alege un băț potrivit, îl înfige adînc lîngă copăcel şi îi leagă uşurel
unul de altul.
-Acum stai fără grijă, spune bunelul. Degrabă o să i se prindă rădăcinile şi
nici un vînt n-o să-l mai dea jos.
Băiatul se uită la puiet, la nucul cel bătrîn şi se gîndeşte ceva în mintea sa.
- Bunele, face el, dar eu de ce nu am rădăcini? Dacă se stîrneşte un vînt
mare şi puterni?...
Bunelul Mitru zîmbeşte:
-Dacă se stîrneşte un vînt mare, tu ai să te ții de tătăcu-tău şi de mămica ta.
De mine şi de bunica. Și de toți ceilalți ai noștri.
Copacul se ține cu rădăcinile, iar omul – cu neamurile.
aa.
Aurel Scobioală