Culoarea și

Colorimetria

1
 Introducere

Motivarea alegerii temei de casă

Am ales ca și temă de casă culoarea și colorimetia deoarece este un domeniu in care am

mai luctat și în cadrul laboratoarelor de chimie instrumental, care mă poate ajuta în viitor
pentru a întelege complexitatea si diversitatea lumi in care trăim.

Importanța științifică a temei de casă

Importanța culorilor în viața omului:

Ştiinţele care stau la baza ergonomiei scot în evidenţă efectele fiziologice şi psihologice pe
care cromatica obiectelor le exercită asupra omului. Cercetările şi experienţele făcute de către
specialişti au demonstrat că imbinarea culorilor poate să influenţeze şi să modifice senzaţia de
confort, să afecteze funcţionalitatea şi solicitarea diferitelor organe anatomice, să influenţeze
psihicul omului. Astfel, se exercită influenţa asupra capacităţii cerebrale prin aparatul vederii
implicit asupra capacităţilor fizice şi neuro-psihice. Ansamblul organelor şi structurilor
nervoase implicate in procesul vederii comandă cel puţin 90% din totalul activităţiilor zilnice
jucand un rol preponderent.

Dat fiind numărul important de funcţii nervoase acţionate in procesul vederii, aparatul
vederii constituie una din cauzele importante ale apariţiei fenomenelor generale de oboseală.
Influenţa exercitată de cromatica culorilor asupra capacităţii fizice şi neuro-psihice se
manifestă prin efecte care modifică activitatea şi dispoziţia psihică.

Fiecare culoare are efecte psihologice proprii, foarte diferite, in funcţie de individ, dar
asemănătoare in majoritatea cazurilor. Cele mai importante dintre aceste efecte sunt crearea
unor iluzii cu privire la distanţă (depărtare sau apropiere),temperatură (caldă sau rece) şi
influenţă asupra dispoziţiei generale (calmare,deconectare nervoasă etc.). Din punct de vedere
al efectelor psihologice, cromatica culorilor se poate caracteriza astfel:

• culoarea este cu atat mai caldă cu cat se apropie de roşu şi cu atat mai rece, cu cat
predomină albastrul;

• culorile inchise au efect depresiv, descurajant, negativ;

2
 • culorile prea vii sunt obositoare;

• culorile deschise au efect stimulativ,vesel, pozitiv.

Impresia estetică pe care o dau culorile constituie, de asemenea, un efect psihic. Culorile
au efecte subtile asupra starii noastre de spirit, iar lumea este plina de culori. Psihologii au
descoperit ca preferintele oamenilor pentru anumite culori sau amestecuri de culori pot avea
efecte psihologice profunde care ne pot afecta starea de spirit sau sentimentele.De fapt,
cercetarile sugereaza ca nuantele afecteaza atitudinea si alegerea culorilor sau combinatiei de
culori pentru haine sau lucrurile care ne inconjoara sunt foarte importante pentru starea de
spirit.

Un exemplu pentru acest fapt este ca oamenii sanatosi vor prefera culorile si amestecurile
de culori care reflecta sanatatea lor, atat fizic, cât și psihic. Mai mult, culoarea preferata nu
este neaparat stabila, putand varia in functie de zi si de stare. Culorile sunt folosite de multi
ani in tratamente medicale din toata lumea.

Reacţiile si atitudinile fata de anumite tonuri de culoare sunt influentate de puterea pe care
culorile o exercita asupra psihicului nostru: ele ne pot calma, relaxa sau vindeca, sau ne pot
face tristi, pot induce o stare de nervozitate. De asemenea, putem ghici calitatile sau defectele
unei persoane in functie de preferintele pe care le are pentru anumite culori.

CONCEPTIA FIZICO-CHIMICÃ DESPRE CULOARE

Culoarea substantelor este determinatã de particularitãtile spectrale, de absorbtie si

reflexie a luminii, adicã de forma, pozitia si intensitatea curbelor spectrale, depinzând de
structura chimicã, polimorfism, respectiv de forma, dimensiunea si distributia granulometricã
a particulelor de substantã colorantã.

Energia absorbitã produce excitarea atomilor, moleculelor si cristalelor, determinând

tranzitia din starea fundamentalã într-un nivel energetic superior.

Principalele procese electronice care conduc la culoare sunt: tranzitiile în compuși

organici conjugati, tranzitiile intramoleculare sau intermoleculare cu transfer de sarcinã,
tranzitiile câmpului cristalin si tranzitiile de bandã.

MODALITÃTI DE PRODUCERE SI MODIFICARE A CULORII

3
 Materialele cromatice cu diferite proprietãti fizice si chimice se caracterizeazã printr-o
particularitate comunã: absorbtia si dispersia selectivã a luminii în domeniul spectral,
corespunzãtor sensibilitãtii ochiului uman.

Culoarea se coreleazã cu prezenta unor specii chimice, caracterizate prin tranzitii

electronice permise în domeniul vizibil al spectrului. Energetica acestor tranzitii poate fi
modificatã de compozitia chimicã, structura fizicã si cristalinã a particulelor, precum si de
natura mediului de dispersie. Modificarea structuralã a colorantilor este, în multe cazuri,
rãspunzãtoare de efectul de culoare înregistrat.

Chiar dacã predictia proprietãtilor coloristice ale unor substante este riscantã, existã
suficiente cunostinte în chimia colorantilor pentru a explica culoarea corpurilor, pentru a
întelege de ce ionul cromat este galben, rubinul - rosu iar clorofila - verde.

COLORANTUL

Colorantul este o substanță naturală sau obținută prin sinteză chimică, care într-o cantitate
foarte mică este capabilă să imprime culoarea sa altor compuși cu care intră în contact:piele,
materiale textile.Dacă foarte mulți coloranți naturali erau cunoscuți încă din antichitate:
indigoul, șofranul, purpura, primul colorant chimic a fost negrul de anilină, obținut de
William Henry Perkin în 1856, prin oxidarea anilinei cu bicromat de potasiu.

William a spus ca :«În 1856, pe atunci un tânăr chimist, încercam să sintetizez chinina
pentru combaterea malariei ce ataca trupele noastre, falnice aparatoare ale onoarei imperiului
britanic in India. După mai multe încercări am ajuns să oxidez un compus al anilinei,
aliltoluidina. Am obținut rapid un splendid precipitat roșu-brun. Bineînțeles acest compus nu
are nimic în comun cu chinina artificială pe care speram să o obțin, dar acest compus mi-a
deschis curiozitatea de chimist, căci varsând din greșeală o mică eprubetă, am vazut ce efect a
avut asupra parchetului și asupra bluzei mele: câteva pete extrem de frumoase și care nu au
putut fi spălate. Fără să știu am reușit să sintetizez acest colorant textil de care industria avea
atîta nevoie. L-am numit întăi "violet de alilitoluidină", apoi "purpură de anilină", dar cum
soția mea a găsit acest nume extrem de barbar, l-am numit mauveină, denumire rapid
adoptată. A fost pentru noi toți începutul unei perioade încărcate de glorie și bogăție. Toate
acestea pentru o descoperire întâmplătoare și brevetarea, în totală cunoștință de cauză, a
primului colorant artificial utilizat în industrie în toate cantitățile. Ceea ce, trebuie recunoscut,
este departe de coloranții naturali, extrem de scumpi și greu de obținut»

4
 Culoarea

Se numește culoare percepția de către ochi a uneia sau a mai multor frecvențe (sau lungimi
de undă) de lumină. În cazul oamenilor această percepție provine din abilitatea ochiului de a
distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiași imagini. Percepția culorii
este influențată de biologie (de ex. unii oameni se nasc văzând culorile diferit, alții nu le
percep deloc, vezi daltonism), de evoluția aceluiași observator sau și de culorile aflate în
imediata apropiere a celei percepute (aceasta fiind explicația multor iluzii optice).

Culoarea, noțiune perceptivă, nu trebuie confundată cu lungimea de undă, noțiune fizică.

Ochiul uman este incapabil să distingă între galbenul monocromatic (lumină cu o singură
lungime de undă) și o compoziție de verde și roșu. Această iluzie optică permite afișarea
culorii galbene pe ecranul monitorului cu ajutorul componentelor elementare verde și roșu, și,
în general, sinteza tricromă „RGB”.

Culoarea (lungimea de undă) este doar una din proprietățile luminii, altele fiind de ex.
direcția, viteza, intensitatea, coerența, polarizarea. Dintre acestea ochiul uman nu e sensibil la
viteza, coerența sau polarizarea luminii, având nevoie pentru evidențierea acestora de aparate
de măsură corespunzătoare.

Lumina monocromatică este o radiaţie electromagnetică perfect sinusoidală. Lumina

monocromatică (ideală) se caracterizează prin puterea P transportată şi prin frecvenţa f a
𝒄
oscilaţiei. Alternativ, în loc de frecvenţă, se utilizează lungime de undă 𝝀 = 𝒇 , unde c este

viteza luminii în vid. Lumina monocromatică este vizibilă pentru ochiul uman numai dacă
lungimea de undă se încadrează între aproximativ 380-400 nm şi 700-760 nm (sau, echivalent,
frecvenţa ei este între aproximativ 750 THz şi 430 THz).

Aspectele fizicii culorii

Caracterizarea culorii luminii

Lumina produsă de o sursă luminoasă este, în general, un amestec (o sumă) de radiaţii

electromagnetice de diferite lungimi de undă şi intensităţi, adică, echivalent, o suprapunere de
radiaţii monocromatice. O caracterizare completă a luminii se poate face doar prin exprimarea

5
puterii radiate pe fiecare lungime de undă (sau, echivalent, pe fiecare frecvenţă). Această
caracterizare este dată de o funcţie de distribuţie spectrală a puterii (engl. Spectral Power
Distribution — SPD).

De remarcat că, de fapt, puterea radiată exact pe o anumită lungime de undă este nulă;
ceea ce specifică funcţia de distribuţie spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval
de lungimi de undă sau de frecvenţe, raportată la lăţimea intervalului. Ca atare, distribuţia
ⅆ𝐏
spectrală a puterii luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, sau
ⅆ𝐱
ⅆP 𝑑𝑃 𝑓2 𝑑𝑃
după frecvenţă, .Între cele două exprimări există relaţia 𝑑𝜆 = − × 𝑑𝑓 .
ⅆf 𝑐

Descompunerea spectrală

Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiaţiilor de diferite lungimi de

undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea
spectrală poate fi realizată:

Utilizând dispersia luminii (variaţia indicelui de refracţie al unui material transparent în

funcţie de lungimea de undă), prin trecerea luminii prisme optice. Un fenomen similar are loc
în cazul curcubeului.

6
 Prin difracţia luminii printr-o reţea de difracţie.

Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la
cuvântul latin pentru apariţie.

Caracterizarea culorii corpurilor

O suprafaţă care reflectă lumina reflectă independent fiecare componentă spectrală

(fiecare frecvenţă sau, echivalent, fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a
culorii unui obiect se face printr-o funcţie care dă, pentru fiecare lungime de undă (sau
frecvenţă), raportul dintre puterea radiaţiei reflectate şi puterea radiaţiei incidente. Astfel,
dacă radiaţia incidentă are distribuţia spectrală a puterii 𝑠(𝜆) şi suprafaţa are funcţia coeficient
de reflexie pe lungime de undă C(λ), lumina reflectată va avea distribuţia spectrală a puterii
dată de 𝑓(𝜆) = 𝑠(𝜆) × 𝑐(𝜆).

O suprafaţă care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută ca albă,
în timp ce una neagră absoarbe toate lungimile de undă, fără a reflecta nici una.

Similar, se poate caracteriza culoarea în transparenţă a unui corp printr-o funcţie care
asociază fiecărei lungimi de undă un coeficient de transmisie.

7
 Percepția culorii de către ochi

Percepția culorii luminii

Ochiul nu distinge, ca având culori diferite, orice surse luminoase cu distribuții spectrale
diferite. Explicația este că pe retină se găsesc trei tipuri de receptori, receptorii din fiecare tip
fiind sensibili în mod diferit la diferitele componente din spectrul luminii. Răspunsul fiecărui
senzor este un nivel de excitație, care poate fi reprezentat ca un număr real. Două culori sunt
percepute identic dacă oricare dintre ele declanșează același răspuns din partea fiecărui tip de
receptor.

Curbele de sensibilitate ale celor trei tipuri de celule cu conuri (L, M, S) implicate în
vederea diurnă și ale celulelor cu bastonașe (R) implicate în vederea nocturnă

Matematic, cele de mai sus se formalizează astfel. Fiecare tip de celule se caracterizează
printr-o curbă de sensibilitate spectrală — o funcție definită pe intervalul de lungimi de undă
ale luminii vizibile și cu valori reale pozitive. Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de
produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a
receptorului respectiv:

 𝑟𝐿 = ∫𝐼 𝑖(𝜆) × 𝐿(𝜆)

 𝑟𝑀 = ∫𝐼 𝑖(𝜆) × 𝑀(𝜆)

 𝑟𝑆 = ∫𝐼 𝑖(𝜆) × 𝑆(𝜆)

unde I este intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile, ⅈ(λ) este distribuția spectrală
a puterii luminii incidente, iar L(λ), M(λ) și 𝑆(𝜆)unt curbele de sensibilitate ale celor trei
tipuri de receptori, reprezentate în figura alăturată.Două culori sunt percepute identic dacă
răspunsul la ele, pentru fiecare tip de receptori, (rL, rM și rS) este identic.

8
 Percepția culorilor obiectelor

Percepția culorilor de către ochi — de fapt, de către creier — este complicată de faptul că
analizatorul vizual compară culoarea luminii reflectate de un obiect cu culorile luminii din
mediu.

Astfel, o coală albă (care reflectă în mod egal toate culorile spectrului) apare albă și dacă
este iluminată cu lumină galbenă (de la un bec electric cu incandescență), și dacă este
iluminată cu lumină albă (de la Soare), deși distribuția spectrală a puterii luminii reflectate în
cele două cazuri este diferită. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul „compensează”
culoarea luminii primite de ochi dinspre coala de hârtie, „calibrându-se” după culorile luminii
ambiante. Invers, aceeași culoare văzută în condiții diferite este percepută diferit, datorită
aceluiași proces de compensare.

Două culori identice pot fi percepute diferit datorită „calibrării” percepției culorilor după
mediu. Cele două discuri galbene au exact aceeași culoare, dar sunt percepute ca având culori
diferite.

9
 Reprezentarea culorilor

Problema unei caracterizări standardizate pentru culori se pune în multe domenii, între
altele, fabricarea coloranților și vopselurilor, fotografia color, televiziune, design grafic,
sisteme de iluminare. Există mai multe standarde în acest sens, cele mai multe fiind bazat pe
standardul de reprezentare XYZ definit de Commission internationale de l'éclairage în 1931.

Reprezentarea XYZ și xy

Reprezentarea XYZ constă în 3 numere reale pozitive, notațe X, Y și Z, fiecare dintre ele
fiind definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de
sensibilitate” standardizată:

 𝑋 = ∫𝐼 𝑖(𝜆) × 𝔵̅(𝜆)

 𝑌 = ∫𝐼 𝑖(𝜆) × 𝓎̅ (𝜆)

 𝑍 = ∫𝐼 𝑖(𝜆) × 𝓏̅ (𝜆)

unde I este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm – 700 nm), ⅈ(λ) este funcția de
distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar x̅(λ), y̅(λ) și z̅(λ)sunt curbele de
sensibilitate ale receptorilor din ochi, reprezentate grafic în figura alăturată.

Dacă se dorește separarea intensității luminii de culoarea ei, intensitatea este reprezentată
de componenta Y, iar culoarea se reprezintă prin valorile xy:

10
 𝑋
 𝓍 = 𝑋+𝑌+𝑍
𝑌
 𝓎 = 𝑋+𝑌+𝑍

Reprezentarea L*a*b*

Reprezentarea L*a*b* constă, ca și reprezentarea XYZ, din trei numere reale, însă este
construită în așa fel încât să ofere o legătură mai directă între distanța euclidiană între două
triplete de numere și diferența perceptuală între culorile corespunzătoare. Pentru aceasta,
legătura dintre XYZ și L*a*b* este una neliniară:

𝑌 1⁄3
 𝐿∗ = 116 (𝑌 ) − 16
𝑛

𝑌 1⁄3 𝑌 1⁄3
 𝑎∗ = 500 [(𝑌 ) − (𝑌 ) ]
𝑛 𝑛

𝑌 1⁄3 𝑍 1⁄3
 𝑏 ∗ = 200 [(𝑌 ) − (𝑍 ) ]
𝑛 𝑛

unde Xn, Yn și Yn sunt valorile XYZ corespunzătoare luminii considerate albe și

𝑋 𝑌 𝑍
presupunând 𝑋 ≥ 0,01 ; 𝑌 ≥ 0,01 ;𝑍 ≥ 0,01.
𝑛 𝑛 𝑛

Temperatura de culoare

Pentru surse ce produc lumină destul de asemănătoare cu cea produsă de un corp negru
incandescent, culoarea poate fi caracterizată prin temperatura pe care trebuie s-o aibă un corp
perfect negru pentru a produce culoarea respectivă. Această temperatură se numește
temperatura de culoare a sursei.

11
 Culoarea luminii emise de un corp perfect negru:

Reprezentarea culorilor obiectelor

Pentru obiectele care reflectă sau transmit lumina, nicio reprezentare din trei componente
reale nu poate descrie suficient culoarea. Este posibil să se creeze două obiecte A și B și două
surse de lumină S și R astfel încât:

 S și R au aceeași culoare perceptuală (aceleași valori XYZ, dar spectre

distincte),
 iluminate de S, obiectele A și B au aceeași culoare perceptuală (lumina
reflectată de cele două are aceeași descriere XYZ)
 iluminate de R, obiectele A și B au culori perceptuale diferite (valori XYZ
diferite).

Sinteza culorilor

12
 Sinteza aditivă

Sinteza aditivă a unei culori constă în obținerea luminii de o anumită culoare prin
combinarea unor surse de lumină de diferite culori fixate, numite culori primare. Sinteza
aditivă se realizează, de exemplu, în tuburile catodice ale televizoarelor și monitoarelor de
calculator, precum și în monitoarele TFT și în videoproiectoare.

În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că
distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii
luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale.
Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă
din roșu, verde și albastru într-un tub catodic este caracterizată de valorile XYZ:

Roșu este o culoare asociată cu cele mai mari lungimi de undă percepute de ochiul uman,
între 630-670 de nanometri.
Verdele se referă la orice nuanță de lumină cu o lungime de undă între 520 – 570 de
nanometri.

Albastrul se referă la orice nuanță care are o lungime de undă între 420 și 490 de
nanometri[necesită citare]. Este una din culorile primare.

𝑋 0,412453 0,357580 0,180423 𝑅

(𝑌 ) = (0,212671 0,715160 0,072169) × (𝐺 )
𝑍 0,019334 0,119193 0,950227 𝐵

R, G și B fiind intensitățile luminoase emise de luminofoarele celor trei culori, în

conformitate cu semnalele aplicate tubului catodic. Prima coloană a matricii de mai sus
reprezintă culoarea, în sistem XYZ, a luminoforului roșu; a doua coloană reprezintă culoarea
luminoforului verde, iar a treia a celui albastru.

Gamutul obținut prin sinteză aditivă din trei culori primare. Culorile primare sunt
reprezentate de vârfurile triunghiului, iar gamutul este reprezentat prin interiorul triunghiului.

13
Pentru a determina valorile RGB necesare producerii unei anumite culori, trebuie înmulțit
vectorul XYZ de obținut cu inversa matricii de mai sus:

𝑅 3,240479 −1,537150 −0,498535 𝑋

(𝐺 ) = (−0,969256 1,875992 0,041556 ) × (𝑌 )
𝐵 0,055648 −0,204043 1,027311 𝑍

De remarcat că, întrucât matricea de transformare din XYZ în RGB are elemente negative,
este posibil ca, pentru anumite valori XYZ, una sau mai mai multe dintre valorile RGB
rezultate să fie negative. Aceste culori nu pot fi create de către un dispozitiv bazat pe culorile
specificate aici.Mulțimea culorilor ce pot fi create de un dispozitiv constituie gamutul (gamă
de culori )dispozitivului.

Obținerea unui gamut adecvat se poate face printr-o alegere adecvată a culorilor primare
sau prin utilizarea a mai mult de 3 culori primare. Selecționarea culorilor roșu, verde și
albastru este dictată de considerentul obținerii unui gamut cât mai mare. Este însă falsă ideea
că orice culoare ar putea fi produsă prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru.

Sinteza aditivă a culorilor spectrului din roșu, verde și albastru. Cele trei bare de jos arată
ce intensitate s-a folosit din fiecare culoare primară pentru a obține culoarea, din dreptul
poziției respective:

Sinteza substractivă a culorilor

În cadrul sintezei substractive, culoarea se obține prin filtrări succesive ale unei surse albe
prin filtre de diferite culori și „tării” ale filtrării.

Filtrarea se face, de obicei, prin plasarea unei cerneli pe hârtie: dacă cerneala nu este
aplicată, rămâne hârtia albă, care reflectă aproape în totalitate lumina incidentă; dacă se aplică
cerneală, în zona respectivă cerneala absoarbe selectiv anumite lungimi de undă, culoarea
hârtiei fiind dată de lungimile de undă deabsorbite. Dacă mai multe cerneluri se aplică una
peste alta, coeficientul de transmisie pentru fiecare lungime de undă rezultă ca produs al

14
coeficienților de absorbție ai cernelurilor individuale. Pentru a controla „tăria” aplicării
fiecărei cerneluri, cerneala se aplică în puncte mici unul lângă altul, acoperind un anumit
procentaj din suprafața hârtiei.

Fenomenele care determină culoarea obținută sunt puternic neliniare. Ca urmare,

modelarea obținerii culorilor prin sinteză substractivă este o problemă dificilă.

15
 Colorimetria (metoda chimică)

În chimia fizică și analitică , colorimetria sau colourimetria este o tehnică "utilizată pentru
a determina concentrația compușilor colorați în soluție ". [1] Un colorimetru este un dispozitiv
utilizat pentru a testa concentrația unei soluții prin măsurarea absorbanței sale la o anumită
lungime de undă de lumină (care să nu fie confundată cu colorimetrul tristimulus utilizat
pentru măsurarea culorilor în general).

Pentru a utiliza colorimetrul, trebuie să se facă diferite soluții , inclusiv un control sau o
referință de concentrare cunoscută. Cu un colorimetru vizual, de exemplu, colorimetrul
Duboscq ilustrat, lungimea traseului luminii prin soluții poate fi variată, în timp ce lumina
filtrată transmisă prin ele este comparată pentru o potrivire vizuală. Lungimea căii de
concentrare este considerată egală atunci când culorile se potrivesc, astfel încât concentrația
necunoscutului poate fi determinată prin proporții simple. [2] Tuburile Nessler funcționează
pe același principiu.

Există, de asemenea, colorimetre automate electronice; înainte de utilizarea acestor

mașini, acestea trebuie calibrate cu o cuvă conținând soluția de control. Concentrația unei
probe poate fi calculată pornind de la intensitatea luminii înainte și după ce trece prin eșantion
prin utilizarea legii Beer-Lambert . Analizoarele fotoelectrice au ajuns să domine în anii 1960.

Culoarea sau lungimea de undă a filtrului ales pentru colorimetru este extrem de
importantă, deoarece lungimea de undă a luminii care este transmisă de colorimetru trebuie să
fie aceeași cu cea absorbită de substanța măsurată. De exemplu, filtrul de pe un colorimetru ar
putea fi setat pe roșu dacă lichidul este albastru.

Un colorimetru Duboscq, 1870, care a permis compararea vizuală a absorbțiilor în două

coloane de fluide în timp ce ajustează adâncimile.

16
 Colorimeter de absorbție

Pentru a utiliza acest dispozitiv, trebuie să se facă diferite soluții și un control (de obicei
un amestec de apă distilată și altă soluție) este umplut mai întâi într-o cuvăși plasat în
interiorul unui colorimetru pentru a calibra aparatul. Numai după ce aparatul a fost calibrat, îl
puteți utiliza pentru a găsi densitățile și / sau concentrațiile celorlalte soluții. Realizați acest
lucru prin repetarea calibrării, cu excepția cuvetelor pline cu celelalte soluții. Filtrul pe un
colorimetru trebuie să fie setat pe roșu dacă lichidul este albastru. Dimensiunea filtrului ales
inițial pentru colorimetru este extrem de importantă, deoarece lungimea de undă a luminii
care este transmisă de către colorimetrul trebuie să fie aceeași cu cea absorbită de substanță.

Colorimetru pentru analiza de NO 2 , Laboratorul de Cercetare Fixă a Azotului, cca.1930:

Analiză colorimetrică

Analizele colorimetrice utilizează reactivi care suferă o schimbare de culoare măsurabilă

în prezența analitului . Ele sunt utilizate pe scară largă în biochimie pentru a testa prezența

17
enzimelor, a compușilor specifici, a anticorpilor, a hormonilor și a multor alți analiți. De
exemplu:

 para-nitrofenilfosfatul este transformat într-un produs galben prin enzima

fosfatază alcalină .
 Coomassie Blue, o dată legată de proteine, provoacă o schimbare a spectrului,
permițând doze cantitative. Un test colorimetric similar, testul cu acid bicinchoninic ,
utilizează o reacție chimică pentru a determina concentrația proteică.
 Enzimă legată de imunoteste utilizează anticorpi complexați de enzime pentru
a detecta antigeni. Legarea anticorpului este adesea dedusă din schimbarea de culoare
a reactivilor, cum ar fi TMB .

Ce este un colorimetru?

Un colorimetru este un dispozitiv folosit în colorimetrie . În domeniile științifice, termenul

se referă, în general, la dispozitivul care măsoară absorbanța anumitor lungimi de undă ale
luminii printr-o soluție specifică . Acest dispozitiv este utilizat în mod obișnuit pentru a
determina concentrația unui dizolvat cunoscut într-o soluție dată prin aplicarea legii Beer-
Lambert , care prevede că concentrația unui solut este proporțională cu absorbția

Constructii :

Partile esentiale ale unui colorimetru sunt:

 sursă de lumină (adesea o lampă obișnuită cu incandescență cu tensiune joasă);

 deschidere reglabilă ;
 un set de filtre colorate ;
 cuvă pentru a ține soluția de lucru;
 un detector (de obicei un fotorezistor ) pentru măsurarea luminii transmise;
 un contor pentru a afișa ieșirea de la detector.

În plus, pot exista:

 un regulator de tensiune , pentru a proteja instrumentul de fluctuațiile tensiunii

de rețea ;
 a doua cale de lumină, cuvă și detector. Aceasta permite comparația între
soluția de lucru și un "blanc", constând din solvent pur, pentru a îmbunătăți acuratețea.

18
 Există multe colorimetre comercializate, precum și versiuni open source, cu documentație
de construcție pentru educație și cercetare.

Filtre: - Filtrele optice sunt utilizate în colorimetru pentru a selecta lungimea de undă pe
care soluția cea mai absorbă cel mai mult, pentru a maximiza acuratețea. Intervalul obișnuit al
lungimii de undă este cuprins între 400 și 700 nanometri (nm). Dacă este necesar să se lucreze
în domeniul [ultraviolet], atunci sunt necesare unele modificări ale colorimetrului. În
culorimetre moderne, lampa cu filament și filtrele pot fi înlocuite cu mai multe (diode
emițătoare de lumină) de diferite culori. Măsurarea culorii.

Cuvete:

Într-un colorimetru manual, cuvetele se introduc și se scot cu mâna. Un colorimetru

automat (utilizat într-un dispozitiv de analiză automată ) este echipat cu o conductă prin care
soluția curge continuu. O cuvă este un recipient mic, cu tub, cu laturi drepte și o secțiune
transversală circulară sau pătrată. Este sigilat la un capăt și realizat dintr-un material
transparent transparent, cum ar fi plastic , sticlă sau cuarț topit . Cuvele sunt proiectate să
dețină probe pentru spectroscopice de măsurare, în cazul în care o rază de lumină este trecut
prin proba în cuva pentru măsurarea absorbanței , transmitanța , fluorescenta intensitate,
polarizarea fluorescenței , sau durata de viață de fluorescență a probei. Această măsurare se
efectuează cu un spectrofotometru.

Ieșire

Iesirea dintr-un colorimetru poate fi afișată printr-un contor analogic sau digital și poate fi
prezentată ca transmisie (o scală liniară de la 0-100%) sau ca absorbție (o scală logaritmică de
la zero la infinit). Intervalul util al scalei de absorbție este de la 0 la 2, dar este de dorit să se
țină în intervalul 0-1, deoarece, peste 1, rezultatele devin nesigure datorită împrăștierii
luminii.

19
 (1) Selecția lungimii de undă, (2) Butonul imprimantei, (3) Reglarea factorului de
concentrare, (4) Selectorul modului UV (lampa cu deuteriu), (5) ), (8) Comutator de
sensibilitate, (9) Comutator ON / OFF .

Spectroradiometru și spectrofotometru

Distanța absolută a puterii a unei surse de lumină poate fi măsurată cu un

spectroradiometru, care funcționează prin colectarea optică a luminii, apoi tracând-o printr-un
monochromator înainte de a o citi în benzi înguste de lungime de undă.

Culoarea reflectată poate fi măsurată utilizant un spectrofotometru (numit și

spectroreflectometru sau reflectometru), care efectuează măsurători în regiunea vizibilă (și
pițin mai departe) dintr-o probă de culoare dată. Dacă se respectă obiceiul de citire la trepte de
10 nanometri, intervalul de lumină vizibilă de 400-700 nm va da 31 de citiri . Aceste citiri
sunt utilizate în mod obișnuit pentru a extrage curba spectrală a reflectanței spectrale (cât

20
reflectă, în funcție de lungimea de undă) – datele cele mai exacte care pot fi furnizate cu
privire la caracteristicile sale.

21
Bibliografie:

 Șofransky Zina. Geneza și evoluția cromaticii tradiționale în spațiul carpato-

danubiano-pontic. Teză de doctor habilitat. Academia de științe a Moldovei. Chișinău,
2008
 Teodor Porucic. Terminologia cromatică în Basarabia. Viața Basarabiei, Nr. 4, 1932
 Rafael C. Gonzalez, Richard E. Woods, Digital Image Processing. Addison-Wesley
Publishing Company, 1993, § 4.6 Color Image Processing
 http://www.poynton.com/notes/colour_and_gamma/ColorFAQ.html
 http://color.org/faqs.xalter

22
23