Dacă citim Biblia doar ca operă literară, vom găsi un belșug de genuri

și specii literare, istoriografie, legislație, eseuri filozofice, etc, dacă o

citim cu un ochi critic vom fi descoperit și ceea ce, în fapt, căutam:
naivități, inardventențe, suprapuneri, lacune, distorsiuni, etc, iar
daca, din nevoia de a ințelege, nu te vei opri aici și o vei cerceta a
doua și a treia oară cu încetineli și reveniri, cu însemnări, cu studierea
textului din fața și cel paralel, atunci cugetul poate pipăi înțelesurile
din spatele cuvintelor și să pătrundă în luminișurile alegorice ale
întămplarilor.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaște, ne vom deprinde să o citim

nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, iar sufletul ni se
aprinde cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta ne va descoperi
că, de vreme ce toate aceste Cărți au fost scrise de dragul unui singur
personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L și vestindu-L, și de vreme ce
Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure fapturi, omul,
înseamnă ca toată Cartea, se indreapta spre o singură ființa, ca
suntem noi, cititorii.

Acum, ajutați de Sfinții Părinți ai Bisericii, de învățăturile duhovnicilor,

a preoților, când explica Sfânta Evanghelie (vorbesc din partea
ortodoxiei), vom pătrunde în adevărurile de credință și în sensurile
adânci ale Scripturii, în lumina lecturii duhovnicești, care ne poate
ridica deasupra lui a ști și a înțelege, anume în văzduhul lui a
cunoaște, iar odată ajuns aici nu ne mai rămâne decât Bucuria.
Povești despre limita tot mai fină dintre bine și rău, corect și greșit,
povești despre întuneric și lumină, voință și dreptate, povești precum
cea a evenimentelor nefericite prin care au luat viață Nălucile, ființe
de temut ce împânzesc Pădurea pe-nserat. O poveste
exemplificatoare a modului în care noi toți ne lăsăm acaparați de ură,
durere ori pierdere, iar în suferința noastră acceptăm să ne
îndepărtăm de lumină și speranță, lăsându-ne îmbrățișați de
înunericul perfid care va profita de rănile noastre. Doamne ajută,
părinte!