STUDENTA TUDORAN, AN I,

TEOLOGIE
REFERAT LA PATROLOGIE

CARTEA ,,CONFESIUNI,,
A FERICTULUI AUGUSTIN

14.11.2021 1
 Sfântul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, la Tagaste (Souk-Ahras), în Africa, avându-i ca părinţi
pe Monica, o creştină frecventă, şi pe Patriciu, despre care Augustin avea să scrie mai târziu că „încă nu
crezuse [în tine, Dumnezeule al meu]”, dar care nu era împotriva credinţei creştine, fapt pentru care a
fost menţionat mai târziu de Augustin printre catehumeni. „Cel mai mare dintre părinţii Bisericii latine” a
studiat la Tagaste, Madaura, Cartagina, Roma şi Milano, unde, după ce şi-a însuşit o cultură profană
foarte bogată, a activat şi ca profesor, predând retorica. După numeroase lupte şi frământări interioare, în
anul 387 a îmbrăţişat religia creştină, acceptând să primească botezul din mâinile episcopului de Milano,
Sfântul Ambrozie. În viaţa sfântului Augustin putem distinge trei etape pe care le-a parcurs spre
convertire: convertirea sentimentelor spre înţelepciune; convertirea inteligenţei spre filozofie; convertirea
voinţei spre Dumnezeu . De asemenea în drumul său spre convertire sunt întâlnite mai multe aspecte: un
aspect religios – hotărârea de a intra în Biserica prin înscrierea la catehumenat; un aspect moral –
despărţirea de femeia cu care trăia, renunţarea la orice proiect de căsătorie şi adoptarea unui model de
viaţă ascetic; un aspect social – demisionarea din postul de profesor şi renunţarea la toate ambiţiile
profesionale; un aspect filozofic – aderarea la gândirea neoplatonică şi desprinderea definitivă de
scepticismul academic; un aspect cultural – conceperea unei culturi orientată cu totul spre căutarea
înţelepciunii, o cultură filozofică. În căutarea adevărului şi a fericirii, Sfântul Augustin din philo-soph a
devenit treptat Theo-phil. În anul 388 s-a întors în Africa. La puţin timp după ce a ajuns în părţile natale,
a înfiinţat la Tagaste o mică comunitate religioasă.
14.11.2021 2
Sfinţenia vieţii sale avea să îl facă foarte cunoscut. Astfel, pe când se afla la Hippona, în anul 391,
episcopul Valeriu l‑a hirotonit preot. A rămas la Hippona ajutându-l pe episcopul Valeriu în misiunea sa. În
anul 395 a fost consacrat episcop, iar în anul 396, după ce a murit episcopul Valeriu, a fost ales ca succesor.
Ca episcop de Hippona, el s-a folosit de toată erudiţia sa pentru a conduce bine turma care îi fusese
încredinţată, mai ales pentru a o apăra împotriva ereziilor. A avut de dus o luptă aprigă împotriva
schismaticilor şi a ereticilor. Aici a scris cea mai mare şi cea mai importantă parte a operei sale. A murit în
anul 430 în oraşul Hippona (astăzi Annaba, în N Algeriei) în timpul asedierii oraşului de către vandali.
Unul dintre cei mai mari studioşi ai perioadei patristice, Berthold Altaner (1885 ‑1964) a spus despre
Sfântul Augustin aceste cuvinte: „Marele episcop a unit în el energia creatoare a lui Tertulian şi măreţia
spirituală a lui Origene cu simţul ecleziastic al lui Ciprian, perspicacitatea dialectică a lui Aristotel cu
idealismul înalt şi speculaţia lui Platon, simţul practic al latinilor cu ductilitatea spirituală a grecilor. A fost
cel mai mare filozof al epocii patristice şi cu siguranţă cel mai important şi mai influent teolog al Bisericii
în general. Ceea ce a fost Origene pentru ştiinţa teologică a secolelor al III-lea şi al IV-lea, Augustin a fost
pentru toată viaţa Bisericii din secolele următoare până în epoca contemporană. Influenţa sa se extinde nu
doar asupra domeniului filozofic, dogmatic, moral, mistic, ci şi asupra vieţii sociale şi caritative, asupra
„politicii” ecleziastice şi asupra dreptului public; el a fost, ca să spunem aşa în puţine cuvinte, marele artist
al culturii orientale” . Celor care se apropie de el prin studierea operelor sale, Sfântul Augustin li se
descoperă ca o personalitate complexă şi profundă. Cu adevărat se poate spune despre el că a fost în
acelaşi timp şi filozof, teolog, mistic, poet, orator, scriitor şi păstor. 13 cărţi sunt cuprinse în opera
,,Confesiuni,, .
14.11.2021 3
 Cartea I. Cuprinde 20 de capitole. Temele principale de care este străbătută această carte sunt două. Prima
este neliniştea omului: omul simte că este al cuiva, că aparţine cuiva, că tinde mereu spre ceva şi că va trăi
mereu în nelinişte până ce nu va descoperi şi nu va ajunge la acel ceva. Aici Augustin se recunoaşte depăşit
de măreţia realităţii lui Dumnezeu şi se întreabă: „Ce anume eşti, o, Dumnezeule?” şi totodată se arată
conştient de faptul că nu ar fi absolut nimic, dacă nu ar exista Dumnezeu în el . Cea de-a doua tema constă
din copilăria lui Augustin. Avem aici o relatare a primilor ani ai lui Augustin îmbinaţi cu primele sale
nelinişti şi nemulţumiri, Augustin descriindu-se şi definindu-se retrospectiv ca un copil nefericit. Poate că
textul cel mai cunoscut şi cel mai des citat din această primă carte a operei ,,Confesiuni,, este „Tu ne-ai zidit
pe noi pentru tine; şi neliniştită este inima noastră, până se va odihni întru tine”.

14.11.2021 4
Cartea a II-a. Cuprinde 10 capitole. Într-o primă parte este continuată prezentarea vieţii sale, amintind
risipirea sa în mii de bucăţele atunci când s-a îndepărtat de Dumnezeu, de cel ce este Unul şi a dispărut
fărâmiţat în multe. Aici sunt descrişi primii ani ai tinereţii sale, sunt povestite neliniştile adolescenţei;
tot aici este descris cunoscutul furt de pere şi apare şi întrebarea ce zbuciumă şi astăzi atâtea
suflete: ,,de ce şi de unde există răul?,, . Dacă este să ne oprim asupra unui citat din această parte a
cărţii, cred că ar trebui să subliniem o convingere ulterioară a lui Augustin în legătură cu iubirea şi
permanenta prezenţă a lui Dumnezeu alături de noi. El spune: „Atotputernicia ta nu este departe de
noi, nici chiar atunci când noi suntem departe de tine”.

14.11.2021 5
Cartea a III-a. Cuprinde 12 capitole. În această carte Augustin descrie ceea ce se întâmplă atunci
când Dumnezeu, izvorul vieţii, este lăsat deoparte. După ce vorbeşte despre sosirea sa la
Cartagina, vorbeşte despre pasiunea sa pentru opera lui Cicero, Hortensius. Sfânta Scriptură,
mărturiseşte el, i se părea nepotrivită în comparaţie cu prestigiul lui Cicero. Apoi vorbeşte despre
felul în care a fost atras şi cucerit de maniheism. Tot aici face şi o descriere a maniheismului.
Spre finalul acestei cărţi, ultimele două capitole, sunt dedicate Sfintei Monica şi rugăciunilor pe
care aceasta le făcea pentru fiul ei. Din această ultimă parte, foarte cunoscută este consolarea pe
care sfânta Monica a primit-o de la sfântul Ambroziu: „Nu e posibil ca fiul acestor lacrimi să piară”.
Şi în această parte a operei augustiniene este menţionată grija părintească a lui Dumnezeu faţă
de unul fiecare dintre noi: „Tu cel bun şi atotputernic, care te îngrijeşti de fiecare dintre noi, ca şi
când te-ai îngriji de unul singur, şi la fel de toţi, ca şi când te-ai îngriji de fiecare în parte”.

14.11.2021 6
Cartea a IV-a. Cuprinde 16 capitole. După ce aminteşte modul în care ispitea şi era ispitit şi felul în
care el îşi vindea oratoria, după ce menţionează pierderea unui scump prieten, recunoaşte că doar
cel care îl iubeşte pe Dumnezeu este fericit. În truda sa pentru a ajunge la adevăr – pasiunea vieţii
sale – îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind bun şi totodată izvorul oricărei bunătăţi, şi îşi dă seama că
tot ceea ce avea, tot ceea ce găsise până în acea clipă nu era adevăr, ci se afla într-un mare
neadevăr. Tot în această carte face şi câteva conotaţii cu referire la frumos. Ce este frumosul? Şi
răspunde zicând: „este frumos (…) ceva care se potriveşte perfect cu altceva, aşa cum o anumită
parte a trupului se potriveşte perfect cu întregul său”. În capitolul al IX-lea spune „Pe tine
[Dumnezeule] nu te pierde nimeni, în afară de acela care te părăseşte” şi poate că acesta este şi
textul cel mai memorabil al acestei părţi.

14.11.2021 7
Cartea a V-a. Cuprinde 14 capitole. În aşteptarea întâlnirii cu faimosul episcop al maniheilor,
Faustus, sperând că îşi va găsi răspunsul multor probleme, Augustin recunoaşte cât de nefericit
era şi cât de nefericit este orice om care nu îl cunoaşte pe Dumnezeu: „Nefericit este omul care
ştie toate, dar pe tine încă nu te ştie; dar fericit este cel care te cunoaşte pe tine, chiar dacă nu le
ştie pe toate”. Întâlnirea cu Faustus, numit de Augustin „marea cursă a Diavolului”, s-a dovedit a fi
un eşec. Mărturiseşte Augustin: „De îndată ce a sosit mi-am dat seama că este doar un om plăcut
la înfăţişare şi dulce la vorbă, că ştia să ciripească într-o manieră mult mai suavă ceea ce ceilalţi
manihei spuneau într-un mod obişnuit”. După discuţia cu el, Augustin a început să îşi piardă
speranţa că el ar putea să îi deschidă drumul spre adevăr sau să îi dezlege problemele care îl
frământau. Interesul său pentru manihei şi pentru învăţătura lor îşi începea declinul. Capitolul al
VIII-lea ni-l prezintă pe Augustin plecând la Roma şi aminteşte din nou de rugăciunile pe care
Sfânta Monica, deşi se afla departe de el, le făcea pentru convertirea sa. Suferind de o boală
gravă şi fiind aproape de moarte, Augustin spune că vindecarea sa a avut loc prin mijlocirea
rugăciunilor făcute de mama sa. Vorbind despre această minunată însănătoşire Augustin spunea:
„M-am vindecat de acea boală şi tu ai făcut sănătos pe fiul roabei tale, pentru moment atunci doar
cu trupul, ca să fie în viaţă cel căruia urma să-i dai ulterior o sănătate mai bună şi mai sigură”.
Ajuns la Roma, s-a alăturat „sfinţilor falşi”, Academicilor care susţineau că totul trebuie pus la
îndoială. .
14.11.2021 8
După îndepărtarea de adevăr suferită de Augustin din cauza maniheilor, acum suferă o mare
derutare în drumul spre adevăr. În timp ce predă la Roma, cu toată hărnicia arta oratorică, se
trezeşte în el dorinţa de a cunoaşte Sfânta Scriptură. Mai multe întâmplări au făcut ca el să ajungă
la Milano şi să îl cunoască pe Sfântul Ambrozie, pe care a început să-l iubească. Era copleşit de
vorbele lui, de predicile lui, dar încă nu şi de ideile lui, pe care, mărturiseşte el, le dispreţuia. Tot în
această carte aminteşte de decizia sa de a-i părăsi pe manihei, o decizie luată la îndrumările
academicienilor care susţineau că trebuie să se îndoiască de toate şi să şovăie în toate privinţele,
precum şi hotărârea sa de a fi câtva timp catehumen în Biserica Universală. In cartea a V-a se
prezintă ca un argument în favoarea veridicităţii tezei că „nu e grav să cazi dacă o faci în timp ce
urci!”; este subliniat faptul că deşi aflat departe de orice speranţă de a mai găsi calea spre adevăr,
spre Dumnezeu, nu a renunţat după multele căderi să se ridice şi să mai caute.

14.11.2021 9
Cartea a VI-a. Cuprinde 16 capitole şi începe tocmai cu mărturisirea pierderii oricărei speranţe de
a mai găsi vreodată adevărul. De fapt această carte este preludiul apogeului crizei sale. Această
carte a neliniştilor cuprinde o minunată descriere a Sfântului Ambrozie, pe care Augustin îl asculta
în fiecare duminică. Care e starea sfântului Augustin în perioada cuprinsă în această parte a
cărţii? Ne spune el: „Frământarea mea îmi rodea adâncul sufletului cu atât mai amarnic, că nu
ştiam ce adevăr să reţin ca adevărat, cu cât mă ruşinam tot mai mult că, înşelat şi decepţionat
atâta vreme de promiterea certitudinilor, eu trăncănisem, cu avântul şi erorile mele puerile, foarte
multe lucruri nesigure, ca şi cum ele ar fi fost sigure”. Augustin era într-o stare de indecizie care îl
neliniştea şi mai tare, dar începuse să creadă. El mărturiseşte că avea convingerea că
Dumnezeu există şi că el ne poartă de grijă, dar nu-şi dădea seama nici ce trebuie crezut în
legătură cu substanţa Lui, nici ce cale ar putea duce la El, ori ar putea să-l readucă la El. O mare
parte din această carte este dedicată descrierii lui Alypius şi a prieteniei ce s-a legat între acesta
şi Sfântul Augustin. Capitolul al XI-lea ni-l descoperă pe Augustin în mijlocul frământărilor şi al
scepticismului, dar totodată aflăm şi dorinţa lui de a se pregăti în mod matur pentru o lepădare de
cele ale lumii. Înainte de a se încredinţa cu totul căutării lui Dumnezeu şi a vieţii fericite, el spune:
„Aşteaptă puţin, suflete al meu! Şi cele ale lumii acesteia sunt plăcute, şi ele au dulceaţa lor, şi
încă deloc neglijabilă. Nu este chiar aşa de uşor să‑ţi asumi hotărârea de a te desprinde de ele,
fiindcă ar fi ruşinos să te întorci iarăşi la ele”.
14.11.2021 10
Cartea a VII-a. Cuprinde 21 de capitole. Este numită şi cartea crizei, aceasta pentru că în cadrul
ei sunt descrise momentele de apogeu ale crizei lui Augustin: „Ce fel erau, o Dumnezeule al meu,
acele chinuri ale facerii în care se zbătea inima mea, ce fel erau gemetele!”. Plin de îndoieli, avea
să rostească: „nu cumva adevărul nu este nimic?”. Însă tot în această carte este trasat începutul
sfârşitului: criza sa interioară, după ce atinge apogeul se îndreaptă spre soluţionare sub
imboldurile lăuntrice ale lui Dumnezeu care nu-l lăsau sa-şi afle odihna până ce nu avea să fie
sigur. După ce a pătruns adânc înlăuntrul său, căutând adevărul, a spus: „Nu mai era absolut nici
un motiv ca să mă mai îndoiesc, ci era mai degrabă un motiv să mă îndoiesc că eu trăiesc, decât
că nu există adevărul, care se vede clar şi explicit prin cele care au fost făcute”. Trei dintre
capitolele acestei cărţi vorbesc despre Iisus Hristos. Vorbind despre mediatorul nostru, despre
omul şi mijlocitorul Hristos, Augustin se prezintă ca un susţinător şi apărător al umilinţei lui
Dumnezeu, al kenozei Fiului lui Dumnezeu. Trebuie amintit şi faptul că înainte de a se îndrepta cu
„cea mai mare aviditate” spre cărţile Sfântului Pavel, a citit operele neoplatonice care i-au deschis
un orizont nou şi care i-au prezentat, folosind alte cuvinte, aceeaşi realitate: „la început era
Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. Vedem aşadar, cum s-a
îndreptat el încet spre Dumnezeul pătrunzător ca lumina soarelui, acel Dumnezeu care încă nu
luminase întunericul minţii sale.
14.11.2021 11
 Cartea a VIII-a. Cuprinde 12 capitole şi este numită pe drept cartea convertirii. Descrie punctul
culminant al căutării şi convertirii sale, aici avem criza finală. După cum am văzut, şi după cum vom
mai vedea, cărţile a VII-a, a VIII-a şi a IX-a ne pun în faţă desfăşurarea ultimelor lupte interioare, în
centru cărora stă fragmentul din grădina Milanului, când a auzit Tolle, lege!. Această carte cuprinde
pasaje referitoare la mai mulţi creştini autentici a căror viaţă exemplară l-a umplut de entuziasm pe
Augustin. Astfel, dintre aceştia, trebuie amintiţi: Victorinus, Simplicianus, Ponticianus. În urma aflării
mărturiei lor de credinţă dată prin faptă şi cuvânt, Augustin se recunoaşte pe sine nevrednic, se vedea
imoral şi se îngrozea. Toate acestea îl vor conduce la meditaţie, la retragerea în grădina Milanului şi la
citirea fragmentului din scrierile Apostolului Pavel. După citirea pasajului din Scrisoarea Sfântului
Apostol Pavel către Romani în inima sa s-a revărsat o lumină de siguranţă şi toate întunecimile
îndoielii s-au risipit. Aici a fost punctul de cotitură al vieţii sale, o schimbare pentru care muncise zi de
zi. Cartea se termină cu descrierea bucuriei Sfintei Monica, cea care a crezut fără încetare şi a fost
plină de speranţă în cuvintele Sfântului Ambrozie şi în eficacitatea rugăciunii. Notează Augustin: „I-
am povestit mamei cum s-a întâmplat totul, iar ea nu mai cunoştea măsura în bucuria sa, triumfa şi te
binecuvânta pe tine(…) cel care ai întors plângerea ei în bucurie”. Două texte îndrăgite şi foarte des
folosite trebuie amintite aici. Primul: „Se ridică toţi nepricepuţii şi iau cerul cu asalt, iar noi, cu
învăţăturile noastre lipsite de inimă, iată unde ne tăvălim cu trupul şi cu sângele nostru”; iar al doilea:
„Aruncă-te întru el [întru Dumnezeu], nu te teme; el nu se va trage înapoi, ca tu să cazi: aruncă-te fără
nici o grijă, el te va primi şi te va face sănătos”.
● 14.11.2021 12
Cartea a IX-a. Cuprinde 13 capitole. Punctul central al acestei cărţi este botezul. Vorbind despre
acel mare eveniment al vieţii sale, Sfântul Augustin spunea: „ne-am botezat şi a fugit de la noi
neliniştea provocată de viaţa trecută. În zilele acelea nu mă mai săturam cugetând cu o uimitoare
plăcere la înălţimea planului tău asupra mântuirii neamului omenesc. (…) Din inima mea ieşea
clocotind un sentiment de evlavie, şi lacrimile curgeau de‑mi scăldau obrajii, iar eu mă simţeam
bine cu ele”. Dar alături de botez, un loc deosebit în rândurile acestei cărţi este dat menţionării
morţii Sfintei Monica. Aceasta a murit pe când se afla împreună cu Sfântul Augustin în drum spre
Africa, la Ostia Tiberiadei. Mai mult decât o descriere a împrejurărilor în care a murit Sfânta
Monica, Augustin ne oferă fragmente care dovedesc dragostea sa mare faţă de cea care, spune
el, „m-a adus pe lume, astfel încât cu trupul să mă nasc pentru această lumină trecătoare, iar cu
inima să mă nasc pentru lumina cea veşnică”. Augustin ne prezintă o scurtă biografie spirituală a
Monicăi, dezvoltarea vieţii ei spirituale, precum şi o descriere a vieţii ei în general. Cartea se
termină cu un elogiu pe care Augustin îl aduce părinţilor săi, Monica şi Patriciu. Între aceste două
mari evenimente Augustin strecoară informaţii semnificative despre renunţarea sa la a mai preda
retorica şi întoarcerea în Africa.

14.11.2021 13
Cartea a X-a. Cuprinde 43 de capitole. Este cea mai mare carte. Cuprinde mai multe teme, dar
oricine vorbeşte despre această carte aminteşte mai întâi celebrul fragment: „Târziu de tot te-am
iubit, o, tu, frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot te-am iubit. Şi iată că tu te
aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, te căutam şi dădeam năvală peste aceste
lucruri frumoase pe care tu le-ai făcut, eu cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram
cu tine; mă ţineau departe de tine acele lucruri care, dacă nu ar fi fost întru tine, nici n-ar fi existat.
M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat
orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum te urmez cu înfocare; am gustat din
tine şi acum sunt înfometat şi însetat după tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după
pacea ta”. Această carte ne prezintă schimbările apărute în cel care îl caută şi îl găseşte pe
Dumnezeu. Augustin ni se înfăţişează ca unul dintre acei oameni care după ce l-au găsit pe
Dumnezeu, caută să îl descopere în toată profunzimea lui. Nu s-a mulţumit cu o cunoaştere
superficială a lui Dumnezeu, ci a căutat să pătrundă cât mai mult misterul său.

14.11.2021 14
Tot în această parte a lucrării îl găsim pe Augustin tributar concepţiei platonice, anamnesis –
învăţăturile sunt aduse înaintea ochilor prin reamintire, susţinând că a învăţa nu este nimic
altceva decât a dobândi prin cugetare. Cunoscând după botez o parte din acea viaţă fericită el
dedică descrierii acestei vieţi trei capitole din această carte. Aici viaţa fericită este definită astfel:
„viaţa fericită înseamnă a se bucura de tine [Dumnezeule], la tine şi din cauza ta: căci numai
aceasta este bucurie, iar o alta nici nu mai există”. Alte teme atinse pe parcursul acestei cărţi sunt
legate de cele cinci simţuri ale omului şi de felul în care ele pot deveni cale spre păcat sau spre
virtute. Un capitol aparte este dedicat curiozităţii – „o formă de ispitire primejdioasă în mult mai
multe chipuri”. Ultimele două capitole sunt un elogiu şi o mărturie de credinţă aduse unicului
mijlocitor Iisus Hristos, trimis pentru noi păcătoşii şi pentru a noastră mântuire.

14.11.2021 15
Cartea a XI-a. Cuprinde 31 de capitole. Împreună cu cartea a XII-a formează o mare meditaţie
asupra primelor versete din Cartea Genezei. Această carte este pe drept numită cartea timpului,
întrucât în centru cărţii se afla problema timpului: Ce este timpul? Cum răspunde Augustin la
această întrebare? „Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, ştiu; dacă însă eu aş vrea
să explic noţiunea cuiva care mă întreabă, nu ştiu”. Care este răspunsul pe care Sfântul Augustin
îl dă tuturor celor care se întreabă ce făcea Dumnezeu înainte de creaţie? În afara faptului că
găseşte absurdă această întrebare, pentru că nu se poate vorbi de timp înainte de creaţie, căci
timpul apare şi el o dată cu creaţia, Augustin dă şi un răspuns: „dacă prin denumirea cerul şi
pământul se subînţelege orice creatură, îndrăznesc să zic: «înainte ca Dumnezeu să facă cerul şi
pământul, el nu făcea nimic altceva.

14.11.2021 16
Căci, dacă făcea, ce altceva putea El să facă decât tot o creatură»”. Totodată Augustin se arată
indignat de toţi cei care răspund în glumă la această problemă delicată şi spun că Dumnezeu
înainte de creaţie „pregătea gheena cea adâncă pentru cei care cercetează”. Cartea îl prezintă
pe Dumnezeu ca şi creator al tuturor celor ce există şi totodată arată că singur Dumnezeu este
veşnic, aceasta pentru că nici un timp nu împarte cu el eternitatea.

14.11.2021 17
Cartea a XII-a. Cuprinde 32 de capitole în care continuă dezbaterea asupra temelor din ,,Cartea
Genezei,,. Analizând diverse teme şi termeni din primele verste ale Cărţii Genezei, Augustin nu
vrea să ni se descopere pe sine ca un mare exeget, ci mai degrabă încearcă să ne convingă de
veridicitatea textelor sacre şi să ne facă să înţelegem câte ceva din marele mister al Creaţiei; este
un elogiu adus profunzimii uimitoare a Sfintei Scripturi. Sunt puse în lumină adevăruri
fundamentale de credinţă: Dumnezeu este veşnic, el este o unică treime şi o unitate întreită, el
este creatorul a toate, El a creat totul din nimic, etc. Cartea se încheie cu o rugăciune adresată lui
Dumnezeu pentru ca acesta să rămână mereu cu noi, să fie El păstorul nostru, să ne
păstorească El, pentru ca să nu ne fure păcatul.

14.11.2021 18
Cartea a XIII-a. Ultima carte a operei ,,Confesiuni,, cuprinde 38 de capitole şi poate fi considerată
drept partea care vorbeşte despre semnificaţia spirituală a creaţiei. Este o invitaţie la a privi
dincolo de litera Scripturii şi a pricepe şi un alt sens al ei, din multele pe care le poate avea
scrierea sfântă, căci Sfântul Augustin este convins că tot ceea ce Scriptura exprimă într-un singur
mod poate fi înţeles în multe chipuri. Privind creaţia Augustin o găseşte, aşa cum afirmase deja
autorul sacru, foarte bună: „Şi le-ai privit, o, Dumnezeule, pe toate cele pe care le-ai făcut şi iată
că erau bune foarte, fiindcă şi noi le privim pe acestea şi iată că toate sunt bune foarte (…) Căci
fiecare lucru luat în parte era numai bun însă toate la un loc şi în acelaşi timp erau şi bune şi
foarte”. În această ultimă parte sunt subliniate teme importante precum: Dumnezeu Creatorul
este Dumnezeul Treime, rolul Cuvântului în creaţie şi în rechemarea tuturor la unitatea cu
Dumnezeu, autoritatea Sfintei Scripturi, datoria de a spera şi de a persevera, etc. Dacă începutul
operei vorbea despre neliniştea omului, despre neliniştea care se va sfârşi doar prin odihna în
Domnul, sfârşitul vorbeşte mult despre aceeaşi odihnă, arătându-l pe Augustin plin de speranţă
ca se va bucura de pacea Domnului şi de viata cu El si ca se va odihni în marea sfinţenie a lui
Dumnezeu.

14.11.2021 19
 BIBLIOGRAFIE

1. Augustin, Confesiuni, Humanitas, Bucureşti 1998

2. A. FLEW, Dicţionar de filozofie şi logică, Humanitas, Bucureşti 1999

3. M. Neush, „Augustin, moine et pasteur”, în Connaissance des Peres de l’Eglise, nr. 55,
septembrie 1994

4. Cf. H.I. Marrou, Sfântul Augustin şi sfârşitul culturii antice, Humanitas, Bucureşti 1997

5. G.Reale – D.Antiseri, Il pensiero occidentale dalle origini ad oggi, vol. I, Editrice La Scuola,
Brescia 1983, 330; Cf. A.di Berardino, ed., Patrologia, vol. III, Marietti, Casale 1978

14.11.2021 20