Capitolul 1 Perspectiva generativă asupra descrierii limbii

Obiective
 prezentarea unui scurt istoric al variantelor teoriei şi al denumirilor care i s-au
atribuit de-a lungul deceniilor;
 reactualizarea cunoştinţelor legate de cele mai importante concepte ale teoriei;
 fixarea informaţiei expuse prin intermediul sarcinilor de problematizare şi al
exerciţiilor propuse pentru seminar / activităţi tutoriale.

Termeni cheie
 GB vs GTG
 perspectiva chomskiană asupra studiului limbii
 acceptabilitate
 gramaticalitate
 principii şi parametri

Lecturi

1. Noam CHOMSKY: Cunoaşterea limbii, traducere de Alexandra Cornilescu, Bucureşti,

Editura Ştiinţifică, 1996, capitolul 2, „Concepte de limbă“, p. 28-61.
2. Alexandra CORNILESCU: Concept of Modern Syntax, Bucureşti, Editura Universităţii,
1995, Capitolul 1, „Linguistics as an empirical science. Methodological problems in
structural and transformational grammars“, p. 9-28.
3. Gabriela PANĂ-DINDELEGAN: Sintaxa grupului verbal, ed. a II-a, Braşov, editura
Aula, 1999, „Introducere“, p.11-30.
4. DSL, 1997, articolele: acceptabilitate (p.14), achiziţie a limbii (p.15-16), adecvare,
(p.21), agramaticalitate, (p.34), competenţă, (p.115-116), generativism, (p. 218),
gramaticalitate (p.225), gramatică (~i generative, p.227, ~ universală, p.229) model
lingvistic, p.303, performanţă, p.359, pro-DROP, p.385, transformaţionalism, p. 520-
521, universalii lingvistice, p.528-530.

Sumar
0. Denumiri pentru „noua sintaxă“.
1. Concepţia generală a gramaticii generative.
1.1. Achiziţia limbajului. Gramatica internă.
1.2. Evaluarea modelului.
1.3. Gramaticalitate şi acceptabilitate.
1.4. Gramatica – sistem de principii.
2. Noua sintaxă comparativă.
2.1. Principii şi parametri.
2.2. Parametrul pro-DROP.
Rezumat.
Teme pentru seminar/activităţi tutoriale
0. Denumiri pentru „noua sintaxă“
Generativismul se defineşte ca „orientare a lingvisticii moderne diferită de
structuralism şi funcţionalism (…), bazându-se pe o perspectivă sintetică în studiul şi
conceperea limbii“ (DSL, 1997, 218).
Chiar în cadrul acestei orientări se pot identifica direcţii diferite, în funcţie de
aspectele asupra cărora se centrează interesul lingvistului. Pentru lingviştii americani,
descoperirea mecanismelor care fac posibilă învăţarea şi cunoaşterea limbii sunt
obiectivele centrale ale teoriei sintactice şi (într-o mai mică măsură) ale teoriei
lingvistice. Tradiţia europeană şi cea românească, în mod particular, recurg la teoria
generativă în scopul de a oferi o descriere a nivelului sintactic al limbii particulare
avute în vedere1.
Cadrul teoretic generativ cuprinde o serie de modele lingvistice aflate într-o relaţie
de filiaţie şi totodată de succesiune, pentru că modelul se află într-un continuu proces
de elaborare şi rafinare. Din această cauză, suferă de o gravă deficienţă terminologică.
Cu greu se poate spune că vreuna dintre denumirile sub care este cunoscut este
acceptată fără rezerve de toată lumea. Modelul ar putea fi numit, de exemplu, (şi este,
adesea) modelul chomskian, dar teoria nu este creaţia unei singure minţi, precum
teoria einsteiniană a relativităţii, bunăoară; i s-ar putea spune „cadrul teoretic asociat
lui Noam Chomsky şi colaboratorilor săi de la Departamentul de Lingvistică şi
Filozofie al Institutului Technologic Massachusetts“, dar şi această formulă
(neconvenabilă şi din pricina lipsei de concizie) este susceptibilă de a primi
numeroase obiecţii, pentru că generativismul este azi un curent teoretic universal.
Toate denumirile pe care modelul le-a avut de-a lungul timpului au fost supuse pe
rând unor procese de adaptare la ceea ce se întâmpla în cercetarea sintactică. Totuşi, în
continuumul evoluţiei sale, se pot identifica o serie de momente mai importante.
Delimitarea etapelor are ca puncte de reper apariţia unor lucrări de sinteză, cu caracter
programatic, care au deschis zone noi de investigaţie. Teoria a început să se contureze
la mijlocul anilor ’50 şi prezentarea acestui stadiu incipient este, de fapt, lucrarea din
1965 a lui Chomsky: Aspects of the Theory of Syntax. Deseori, teoria asociată acestui
moment este numită Teoria standard2 sau Modelul Aspects. În următorii 15 ani, cadrul
a suferit masive revizuiri, ajungând să-şi modifice substanţial fundamentele 3. Până la
începutul anilor ’80 se dezvoltase o teorie sintactică pornind de la Modelul Aspects
care ajunsese destul de diferită încât să necesite o prezentare nouă. În 1980, în urma
susţinerii unor prelegeri la Pisa, Chomsky publică Lectures on Government and
Binding (Prelegeri despre guvernare şi legare), prezentând astfel noul cadru într-o
formă coerentă. De aici sigla GB, care desemnează4 modelul generativ al momentului.
Alături de formula GB, circulă şi altele: Teoria Principiilor şi a parametrilor (P&P)
sau Teoria standard extinsă revizuită (REST). Ca urmare a lucrărilor publicate de
Rizzi şi Chomsky la începutul anilor ’90, o nouă denumire a început să fie folosită –
Minimalismul sau Programul minimalist. Remarcăm că aceste denumiri nu sunt
perfect sinonime, fiecare dintre ele se referă, cel puţin în anumite contexte, la versiuni
diferite ale teoriei, iar aceste diferenţe sunt uneori destul de importante. În lucrarea de
faţă, ne vom referi frecvent la două dintre etapele modelului, pentru care adoptăm
denumirile GT (gramatica generativ-transformaţională, model corespunzător în mare
măsură Teoriei standard5 ) şi GB, pe care îl înţelegem ca model generativ
preminimalist6.
1. Concepţia generală a gramaticii generative. Recapitulare.
1.1. Achiziţia limbajului. Gramatica internă.
În general, teoriei lingvistice i se atribuie sarcina de a modela o parte din
cunoaşterea noastră asupra limbii. Pentru a înţelege procesul de cunoaştere lingvistică,
un prim pas îl constituie înţelegerea felului în care se face achiziţia limbii. Fenomenul
pune însă o serie de probleme, cu care generativismul s-a confruntat încă din primele
stadii ale configurării teoriei: complexitatea gramaticii oricărei limbi naturale
contrastează cu natura datelor pe care le are la dispoziţie vorbitorul (copilul care
învaţă o limbă naturală)7. Pe de altă parte, nu trebuie să se piardă din vedere uşurinţa
cu care copilul învaţă o limbă naturală într-un număr mic de ani (aproximativ şase
ani). Această dilemă este cunoscută ca „problema lui Platon“, (Chomsky, 1996, 19):
cum este posibilă achiziţia limbajului într-un timp atât de scurt, având la dispoziţie
atât de puţine date?). Ipoteza chomskiană asupra teoriei sintactice contribuie la
rezolvarea ei: facultatea limbii este înnăscută. În formularea clasică a acestei idei (v.
Chomsky, Aspects, 1965) situaţia poate fi caracterizată astfel: fie o gramatică a limbii
L (GL)8 concepută ca un set de reguli care generează porţiuni ale limbii naturale L (în
Chomsky, 1996, limba E). Modelul acestei gramatici este adecvat descriptiv dacă
atribuie aceeaşi descriere structurală porţiunilor din L şi GL. Problema învăţării poate
fi pusă în următorii termeni: cum este posibil să se identifice, să se selecteze G L, dat
fiind faptul că universul G(ramaticilor) este infinit? S-ar putea lansa ipoteza că
universul G(ramaticilor) este structurat, adică există anumite trăsături imanente:
anumite proprietăţi ce fac posibilă identificarea G corecte, un tip de metagramatică –
Gramatica Universală. Scopul teoriei sintactice este acela de a revela structura
universului G(ramaticilor).
Rezumând ideile de mai sus, capacitatea lingvistică umană este mai amplă decât
ceea ce oferă experienţa din copilărie. Stimulii (experienţa) sunt finiţi, dar vorbitorii
sunt totuşi capabili să producă şi să proceseze un număr infinit de propoziţii. Există
aşadar un hiatus între datele la care suntem expuşi (input) şi cunoştinţele pe care el
dobândim (output). Expunerea la stimuli, la experienţa lingvistică, nu duce la
construirea gramaticii interne. În concluzie, cunoaşterea limbii este inconştientă 9. Ea
este reprezentată formal ca gramatică. Proprietăţile G sunt înnăscute, sunt date
biologice cu care este înzestrată mintea umană.
Gramatica internă a vorbitorului nativ ar putea fi imaginată ca o listă imensă de
propoziţii gramaticale, cu care vorbitorul verifică toate propoziţiile pe care le aude,
comparându-le cu inventarul personal. Desigur că ipoteza este neverosimilă, pentru că
ar fi vorba de o infinitate de enunţuri pe care vorbitorii ar trebui să le memoreze.
Totuşi, memoria umană este limitată, e finită. Oamenii sunt dotaţi cu un sistem finit
de cunoştinţe care le permit să construiască şi să interpreteze un număr infinit de
propoziţii. Gramatica internă este mai curând un sistem finit de principii, iar sarcina
lingvistului este de a explicita acest sistem finit care produce competenţa.
Gramatica universală trebuie să fie simplă, ea trebuie să generalizeze, v. infra,
1.4.1.§ şi § 2.1.
Trăsătura majoră a tradiţiei chomskiene este transferul de interes de la limbă în sine
la cunoaşterea limbii de către vorbitorul nativ. Gramatica este concepută de lingvistul
generativist ca reflex al competenţei vorbitorului nativ. Gramatica este reprezentarea
cunoaşterii lingvistice interne a vorbitorului nativ (cf. Haegeman, 1994, 7).
1.2. Evaluarea modelului
O consecinţă a ideii că există mai multe tipuri de gramatici ale aceleiaşi limbi este
formularea unor criterii de decizie asupra validităţii unei gramatici10. Chomsky, 1965,
propune un procedeu de evaluare (evaluation metric), care are la bază principiul
gradului de adecvare. O teorie are adecvare descriptivă, dacă e în stare „să genereze
porţiuni întinse ale limbilor naturale“ şi are adecvare explicativă dacă poate da seamă
de faptul că principiile gramaticii interne pot ajunge să fie cunoscute de vorbitori,
adică dacă poate da seamă de achiziţia limbajului. Gramatica generativă este
considerată modelul cu cea mai mare capacitate descriptivă şi cu cea mai mare
capacitate explicativă, „procurând explicaţii satisfăcătoare pentru fenomene
lingvistice numeroase“ şi oferind „cele mai semnificative generalizări“ asupra
modului de organizare a limbilor naturale (DSL, 1997, 193).
După Haegeman, 1994, 8, prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o
gramatică este să furnizeze o caracterizare a limbii descrise (de ex. să distingă între
secvenţele care sunt propoziţii şi cele care nu sunt propoziţii), să fie o gramatică
adecvată observaţional (cf. engl. observationally adequate).
1.3. Gramaticalitate şi acceptabilitate
Gramatica unei limbi naturale este un sistem coerent de reguli şi principii care
stau la baza generării tuturor propoziţiilor corecte şi coerente în acea limbă.
O gramatică câştigă adecvare descriptivă dacă, pe lângă descrierea datelor, aduce
şi intuiţia vorbitorului nativ. Fie enunţurile (1), (2).
(1) *Ei joacă de-a v-aţi ascunselea.
(2) *Unde te întrebi dacă au ascuns cartea ?
Acestea sunt respinse (v. marcarea lor cu asterisc) pentru că încalcă unele constrângeri
generale (cf. absenţa morfemului reflexiv în (1) şi deplasarea neautorizată a
adverbului relativ în enunţul interogativ (2)).
Gramaticalitatea este o noţiune teoretică importantă: un enunţ este gramatical dacă
este format conform regulilor gramaticii unei limbi, reguli formulate de lingvist.
Pentru ca un enunţ să fie considerat acceptabil, gramaticalitatea este un criteriu
obligatoriu, dar insuficient11. Acceptabilitatea caracterizează intuiţia vorbitorului nativ
în legătură cu datele lingvistic. Vorbitorul poate avea intuiţii în legătură cu
acceptabilitatea unui enunţ, dar lingvistul este cel care decide asupra inacceptabilităţii
(dacă se datorează factorilor lingvistici, sau altor factori).
1.4. Gramatica – sistem de principii
Gramatica generează propoziţiile unei limbi şi atribuie fiecărei propoziţii un set de
reprezentări care caracterizează formal câteva din trăsăturile propoziţiei (semantice,
sintactice, morfologice, fonologice). Lingvistul are sarcina de a explicita gramatica
internă a vorbitorului unei limbi, bazându-se pe date extrase din uz, însă datele au un
caracter incomplet.
Am prezentat mai sus ideea chomskiană în legătură cu caracterul cunoaşterii
limbii: o înzestrare genetică ce permite achiziţia limbajului. Lingvistul generativist are
sarcina să caracterizeze această capacitate nativă de învăţare a oricărei limbi, comună
tuturor fiinţelor umane şi să identifice principiile universale identificabile în gramatica
internă. De exemplu, principiul subordonării este un principiu valabil în toate limbile
naturale, este un principiu universal, deci aparţine gramaticii universale. Gramatica
universală este aşadar un sistem alcătuit din toate principiile comune tuturor limbilor
naturale. Ea este nativă, adică evorbitorii o dobândesc înainte de experienţă.
1.4.1. Parametrii şi gramatica universală
Expunerea la materialul lingvistic al unei limbi naturale este esenţială în achiziţia
limbajului. Pentru a începe să construiască gramatica internă a limbii sale, copilul are
nevoie de experienţă lingvistică. În organizarea experienţei lingvistice primare, un rol
important îl are gramatica universală, care ghidează modul în care copilul
interpretează şi organizează limba la care este expus. Gramatica universală (GU)
conţine un set de universalii absolute12, noţiuni şi principii care variază de la o limbă
la alta. (Există proprietăţi specifice unei limbi care nu sunt complet determinate de
GU, dar care variază de la o limbă la alta; pentru aceste proprietăţi există o serie de
opţiuni permise prin GU - parametrii). Pentru principiile parametrizate, opţiunile
disponibile sunt determinate de GU. Astfel, achiziţia limbii constă în fixarea
parametrilor. Stăpânirea unei limbi nu este tocmai rezultatul învăţării. Copilul, fiind
echipat cu GU (cu parametrii ei) şi fiind expus unei limbi, nu poate să construiască
decât gramatica limbii la care este expus. În consecinţă, este mai propriu termenul de
achiziţie decât cel de învăţare. Expunerea la stimuli îl echipează pe copil cu un
vocabular.
Rezumând, capacitatea de a vorbi o limbă se bazează pe principiile şi parametrii
din GU (cu care suntem dotaţi nativ), în parte pe experienţa stimulativă a expunerii la
o limbă particulară. Astfel, se dezvoltă o gramatică a unei limbi specifice – gramatică
centrală (cf. engl. core grammar).
Sintaxa generativă îşi propune să dezvolte o teorie a limbii care să fie un model al
achiziţiei limbajului. Lingviştii îşi propun să dea o formulare explicită celor trei
componente: (i) principiile GU şi variaţiile parametrice în limbile naturale; (ii)
stimulii experienţei necesari pentru a activa principiile GU; (iii) gramatica internă a
unei limbi naturale, aşa cum decurge din aceste componente interactive.
O asemenea teorie ar avea adecvare explicativă. Obiectivul lingvistului este acela
de a formula principiile care determină gramaticile limbilor naturale. El urmăreşte să
determine ce proprietăţi ale limbii sunt universale, care sunt specifice şi cum sunt
acestea în relaţie cu parametrii GU.
Perspectiva generativă asupra achiziţiei lingvistice poate fi reprezentată grafic ca
în fig.1, preluată după Haegeman, 1994, 16:
Figura 1

Experienţă GU Gramatica centrală

declanşatoare (+ parametri)
Limba X
Limba X

2. Noua sintaxă comparativă

2.1. Principii şi parametri
Spre deosebire de modelul Aspects, în care limbile naturale erau considerate seturi
de reguli dezvoltate prin învăţarea limbii particulare respective, în concepţia
generativă actuală se manifestă tendinţa de întoarcere la studii comparative,
contrastive13. Acest lucru nu se justifica în modelele generative anterioare, pentru că
se presupunea că orice ansamblu de reguli al unei limbi naturale se deosebeşte de
ansamblul de reguli al altei limbi naturale. O ipoteză plauzibilă în rezolvarea
problemei variaţiei lingvistice este că „limbile diferă printr-un număr restrâns de
trăsături elementare, care dată fiind puterea deductivă a teoriei, au consecinţe vaste,
aparent fără legătură între ele. Trăsăturile diferenţiale sunt concepute ca valori diferite
ale unor parametri.“ (Dobrovie, 1994/2000, 17). Variaţia lingvistică priveşte
elementele sau categoriile implicate în definirea principiilor. Preluăm după Dobrovie,
2000, 18, o listă de elemente comune şi susceptibile de variaţie (redate în paranteze):
(3) a. Domeniile sintactice locale sunt GN, P’, (GAdj), (GPrep), (P).
b. Pentru a fi accesibil regulii de deplasare a elementului α14, un element α
trebuie marcat cu trăsături ca [+Wh], +N, (+Q), (+R).
c. Centrii sintactici sunt: N, Adj, V, Prep, (Flex), (Comp).
d. Guvernorii proprii sunt: V, (Adj), (N), (Prep), (Acord).
2.1.1. Un exemplu
Fie enunţurile (4 a-e), pentru care se pot formula regulile de sub (5), (6) şi
principiul de sub (7):
(4) a. Ce ai mâncat?
b. Unde ai mâncat?
c. Când ai mâncat?
d. De ce ai mâncat?
e. Cum ai mâncat?
(5) Regula 1: Ce trebuie plasat în poziţie iniţială.
Regula 2: Unde trebuie plasat în poziţie iniţială.
Regula 3: Când trebuie plasat în poziţie iniţială.
Regula 4: De ce trebuie plasat în poziţie iniţială.
Regula 5: Cum trebuie plasat în poziţie iniţială.
(6) Regula R15: Cuvântul interogativ trebuie plasat în poziţie iniţială.
(7) Principiul P: Trăsăturile trebuie confirmate16
Aşa cum am văzut în exemplul de mai sus, GU conţine un set de principii
generale. Pentru a da seamă de variaţia lingvistică, este nevoie de un set de parametri
cu valori diferite pentru fiecare limbă în parte. Păstrând pentru exemplificare
principiul formării propoziţiilor interogative, putem urmări variaţia lingvistică în
română, engleză, franceză şi chineză (avem aici în vedere numai plasarea cuvântului
interogativ, fără a discuta chestiunea ordinii auxiliar-verb-subiect):
(8) a. Pe cine a văzut Ion? *Ion a văzut pe cine?17 [română]
b. Who has John seen? *John has seen who? [engleză]
c. Qui a vu Jean? Jean a vu qui? [franceză]
d. *„Pe cine a văzut Ion?“ „Ion a văzut pe cine?“ [chineză]
Principiul P este un principiu universal, limbile se deosebesc doar în ceea ce
priveşte punctul din derivaţie în care sunt satisfăcute cerinţele acestuia. (De exemplu,
în chineză, trăsăturile interogativului se verifică in situ).
Un alt exemplu de variaţie lingvistică ce reclamă formularea unui parametru este
ordinea cuvintelor. Parametrul ordinii cuvintelor deosebeşte limbi de tip SVO şi
VSO18.
Consacrăm următorul paragraf unuia dintre cei mai importanţi parametri (pentru
română), parametrului pro-DROP.
2.2. Parametrul pro-DROP19.
Acesta este un parametru esenţial pentru limba română, din care decurg o serie de
consecinţe privind organizarea sintactică a enunţului.
Proprietăţile limbilor pro-DROP (şi italiana este o limbă de acest tip) sunt: lipsa
subiectului în unele construcţii şi aşezarea postverbală a subiectului.
(9) Am să trec pe la tine. (subiectul este nelexicalizat).
(10) Cine crezi că a telefonat? (subiectul este deplasat peste conjuncţia că).
(11) E clar că Maria nu va veni. ( subordonata se deplasează în poziţie finală, locul
subiectului rămânând vid).
(12) Plouă / ninge / îmi arde de ceva (structuri fără subiect).
Contrastele dintre enunţurile de sub (9-12) şi aceleaşi enunţuri traduse în limba
engleză sau în limba franceză nu se datorează unor proprietăţi autonome ale limbilor
respective. Toate pot fi puse în relaţie cu opţiunea care permite subiectului pronominal
să fie omis în limba română (sau în italiană şi în alte limbi cu aceleaşi caracteristici).
Subiectul nu este întotdeauna neexprimat în limbile pro-DROP; prin lexicalizarea
subiectului se poate obţine un efect semantic – semnalarea unui contrast – sau
pragmatic – focalizarea subiectului:
(13) a. Ea pleacă şi el vine.
b. EA pleacă, n-ai auzit?
Când nu este nevoie de contrast sau când nu este sub focus, subiectul lipseşte.
Subiectul pronominal apare numai când este imposibil de evitat. În cazul verbelor
meteorologice, este obligatoriu omis20.
Limbile pro-DROP sunt limbi cu flexiune bogată, care permite recuperarea
semantică a subiectului din mărcile flexiunii verbale. Abordarea acestui fenomen ca
parametru sugerează faptul că o serie de proprietăţi ale limbilor şi anumite tipuri de
limbi se pot reduce la o unică diferenţă elementară între sistemele gramaticale ale
limbilor respective.
Rezumat

0. Denumiri ale teoriei

Cadrul teoretic generativ cuprinde o serie de modele lingvistice aflate într-o relaţie de
filiaţie şi totodată de succesiune, pentru că modelul se află într-un continuu proces de
elaborare şi rafinare. Se pot identifica o serie de momente mai importante. Delimitarea
etapelor are ca puncte de reper apariţia unor lucrări de sinteză, cu caracter programatic, care
au deschis zone noi de investigaţie:
• conturarea sistemului - cf. Chomsky, 1955, The Logical Structure of Linguistic Theory,
Chomsky, 1957, Syntactic Structures.
• Modelul Aspects sau Teoria standard – cf. Chomsky, 1965, Aspects of the Theory
• of Syntax
• Teoria standard extinsă – lucrări din anii ’70.
• Modelul GB – cf. Chomsky, 1981, Lectures on Government and Binding.
• Programul minimalist – cf. Rizzi, 1990, Relativized Minimality.
1. Concepţia generală a gramaticii generative
• Achiziţia imbajului este posibilă datorită unei „facultăţi“ înnăscute cu care este echipată
mintea umană, care permite ca pe baza expunerii la o serie de stimuli (experienţă într-un
anumit mediu lingvistic) să se dezvolte competenţa lingvistică. Gramatica internă este
înnăscută, gramatica centrală aparţine unei limbi particulare la care este expus în primii ani de
viaţă copilul – vorbitor nativ al acelei limbi.
 • Gramatica generativă este un model dintr-o infinitate de modele posibile. Randamentul
unei gramatici este măsurabil, pe baza unor criterii de validitate privind capacitatea
descriptivă şi capacitatea explicativă.
• Gramaticalitatea unui enunţ se judecă prin raportarea la principiile gramaticii; enunţurile
pot fi judecate şi în funcţie de gradul de acceptabilitate, dacă se iau în discuţie şi factori de
natură extrasintactică.
• Gramatica universală este concepută ca un sistem de principii (universale), comune aşadar
tuturor limbilor naturale particulare; variaţia lingvistică este pusă pe seama parametrilor.

2. Noua sintaxă comparativă

 Modelul GB permite abordarea contrastivă a limbilor naturale, pe baze diferite de cele ale
gramaticilor istorice. Postularea existenţei unor principii universal valabile şi a unor
parametri specifici face posibil acest demers.
 Parametrul pro-DROP este unul esenţial pentru română, priveşte posibilitatea omiterii
subiectului în propoziţii finite şi are o serie de consecinţe în ceea ce priveşte organizarea
enunţului.

Teme pentru tutorial

1) Având în vedere definiţia noţiunii de universalii lingvistice (cf. DSL, 1997),

arătaţi căror perspective le corespund concepţiile ilustrate prin citatele de mai
jos:
A. „De vreme ce înclinaţia naturală a omului pentru limbaj este universală şi de
vreme ce toţi oamenii sunt înzestraţi mintal cu cheia înţelegerii tuturor limbilor,
din aceasta decurge în mod automat faptul că forma tuturor limbilor trebuie să fie
în mod fundamental identică şi trebuie să atingă mereu un obiectiv comun.
Varietatea limbilor poate consta numai în mijloace şi în limitele permise pentru
atingerea obiectivului“. (W. von Humboldt, 1836)21(trad. n., M.G.)
B. „Vorbirea este o activitate umană care variază în limite predictibile de la un grup
social la altul, pentru că este moştenirea grupului respectiv, produsul uzului
social neîntrerupt.“(Sapir, 1921, 4)22 (trad. n., M.G.)
2) Nici una dintre secvenţele23 de mai jos nu este perfect gramaticală în limba
română. Ordonaţi-le în funcţie de gradul de acceptabilitate:
(a) punctajul subiectelor celor mai greu de rezolvat;
(b) punctajul subiectelor cele mai greu de rezolvat;
(c) trebuie de făcut ceva în acest sens;
(d) trebuieşte făcut ceva în acest sens;
(e) acestei cărţi considerate dificile;
(f) acestei cărţi considerată dificilă.

3) Formulaţi parametrul ordinii cuvintelor valabil în neerlandeză, urmărind

exemplele de mai jos (apud. Marcel den Dikken24):
(1) a. Jan sloeg Marie.
„Jan (o) loveşte (pe) Marie“
b. (Piet zei dat) Jan Marie sloeg.
„Piet a spus că Jan (pe) Marie (o) loveşte“
(2) a. Jan heeft Marie geslagen.
„Jan a Marie lovit(-o)“
b. (Piet zei dat) Jan Marie heeft geslagen.
„„Piet a spus că Jan (pe) Marie a lovit(-o)“
NOTE
1
V. pentru descrierea românei din perspectiva generativ-transformaţională Vasiliu – Golopenţia-Eretescu, 1969, Pană-
Dindelegan, 1974, 1976/1999, precum şi descrieri ale limbilor engleză şi franceză aparţinând unor lingvişti români:
Cornilescu, 1976, 1982, Şerban, 1982, Ştefănescu, 1978, 1984, Manoliu-Manea, 1977, Tuţescu, 1973 etc.
2
V. Dindelegan, 1976/1999, 157: modelul chomskian standard.
3
În anii ’70 a circulat şi denumirea de Teorie Standard Extinsă.
4
Nici aceasta într-un mod prea fericit, pentru că cele două concepte nu sunt singurele concepte centrale ale teoriei.
5
Lucrările româneşti la care ne raportăm sunt scrise la sfârşitul anilor ’60 – Vasiliu. Golopenţia 1969 – respectiv la
jumătatea deceniului al optulea - Pană-Dindelegan, 1976/1999, când se contura teoria standard extinsă.
6
Vom face o singură concesie acestei opţiuni, când recurgem la substituţia lui GN cu GD, în descrierea relativelor ca
modificatori ai GD, dar ne raportăm la lucrarea lui Abney, 1987.
7
Cf. conceptul de sărăcie a stimulilor, împrumutat de Chomsky din epistemologie.
8
În Chomsky, 1996, se numeşte Limbă-I.
9
Deşi vorbitorul nativ al unei limbi naturale nu este de cele mai multe ori capabil să formuleze principiile generale ce stau
la baza propoziţiilor pe care le produce, cunoaşte în mod tacit acele principii, ceea ce înseamnă că posedă o gramatică
internă.
10
V. şi Dindelegan, 1976/1999, 14.
11
Cf. Vasiliu – Golopenţia-Eretescu, 1969, 27: „În plus, enunţul respectiv trebuie să fie imediat comprehensibil, rapid şi
uniform decodat, intonat normal, să aibă o structură sintactică frecvent regăsibilă şi în alte enunţuri. Există un singur nivel al
gramaticalităţii, dar mai multe grade de acceptabilitate.“
12
V. pentru conceptul de universalii în accepţia chomskiană vs cea a tipologiştilor, v. DSL, 528-529
13
Şi gramaticile secolului al al XIX-lea (gramaticile istorice) studiază comparativ limbile naturale, însă astăzi obiectivul
este psihologic: înţelegerea mecanismului cunoaşterii limbii.
14
Cf. infra, capitolul 2.
15
Generalizarea regulilor de sub (4).
16
Trăsătura [+wh] (interogativă) este o trăsătură intrinsecă tuturor cuvintelor interogative; confirmarea trăsăturii este un
concept cu care se operează în minimalism. În cazul descris aici, confirmarea trăsăturii [interog] se face în poziţia iniţială, în
capul enunţului.
17
Pentru „citirea“ lui ca întrebare-ecou, enunţul e gramatical. Pentru conceptul de întrebare-ecou, v. Şerbănescu, 2002.
18
V. Dindelegan, 2003, 211-232, pentru examinarea relaţiei S-V-O în limba română.
19
Abreviere din limba engleză, unde înseamnă „cădere a pronumelui“, cf. pentru definiţia conceptului, DSL, 1997, 385.
20
În engleză, franceză etc, există un subiect non-referenţial - there, există expletivul it/il. Enunţurile fără subiect sunt
agramaticale. V. Haegeman, 1994, 23, câteva exemple din aceste limbi, comparate cu enunţuri în italiană.
21
„Since the natural inclination to language is universal to man, and since all men must carry the key to the understanding
of all languages in their minds, it follows automatically that the form of all languages must be fundamentally identical and
must always achieve a common objective. The variety among languages can lie only in the media and the limits permitted
the attainment of the objective. (W. von Humboldt, Über die Verschiedenheit des Menschlichen Sprachbaues und Ihren
Einfluss auf die Geistige Entwickelung des Menschengeschlechts, Royal Academy of Sciences of Berlin, Berlin, 1836, apud
K. Johnson, 2001)
22
„Speech is a human activity that varies without assignable limit as we pass from social group to social group, because it is
a purely historical heritage of the group, the product of long-continued social usage. (E. Sapir: Language: An Introduction
to the Study of Speech, Harcourt, Brace and Co., New York, 1921, 4, apud. K. Johnson, 2001)
23
Exemplele sunt preluate după Dindelegan, 2003, p.23 şi 131.
24
Handout, Fifth Central European School in Generative Syntax, Debrecen, Ungaria, 1998.