Sunteți pe pagina 1din 6

Tipuri de CDS în învăţământul obligatoriu

clasele V-VIII

Aprofundarea
Reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă de CDS care urmăreşte
aprofundarea competentelor generale ale Curriculumului-nucleu prin diversificarea
activităţilor de învăţare în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei
discipline. Conform Ordinului ministrului nr. 3638/ 11 aprilie 2001, aprofundarea se
aplică numai în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reuşesc să atingă
nivelul minimal al competentelor prevăzute de programă în anii anteriori.

Extinderea
Reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă de CDS care urmăreşte
extinderea competentelor şi a conţinuturilor din curriculumul-nucleu prin noi
competente generale şi unităţi de conţinut, în numărul maxim de ore prevăzut în
plaja orară a unei discipline. Aceasta presupune parcurgerea programei în întregime
(inclusiv elementele marcate cu asterisc).

Opţionale

Opţionalul la nivelul disciplinei


Constă fie din activităţi, module, proiecte care nu sunt incluse în programa şcolară
avansată de autoritatea centrală, fie dintr-o disciplină care nu este prevăzută ca
atare în planul-cadru sau nu apare la o anumită clasă/ciclu curricular.

Opţionalul la nivelul ariei curriculare


Presupune alegerea unei teme care implică cel puţin două discipline dintr-o arie. In
acest caz, pornind de la competentele generale ale disciplinelor, vor fi formulate
competente specifice din perspectiva temei pentru care s-a optat.

Opţionalul la nivelul mai multor arii curriculare


Implică cel puţin două discipline aparţinând unor arii curriculare diferite. Ca şi în
cazul opţionalului integrat la nivel de arie, informaţiile cu care elevii vor opera au un
caracter complex şi, ca atare, permit dobândirea de achiziţii cognitive de ordin înalt
(de tipul generalizării, transferului etc.).
Tabel sintetic CDS
Caracteristici ale
Tip de CDS Regim orar Notare în catalog
programei

Programa pentru
trunchiul comun în
numărul maxim de ore
al plajei orare
prevăzute prin planul
cadru (în cazuri de
Aceeaşi rubrică din
recuperare - respectiv Ore din plaja
Aprofundare catalog cu
pentru elevi care nu orară
disciplina sursă
au reuşit să
dobândească
achiziţiile minimale
prevăzute prin
programa anilor de
studiu anteriori)

Competente notate
cu *. Conţinuturi
Aceeaşi rubrică din
notate cu * (se Ore din plaja
Extindere catalog cu
regăsesc în programa orară
disciplina sursă
de trunchi comun a
disciplinei)

Noi competente
generale. Noi
Opţionalul la conţinuturi (noutatea Rubrică nouă în
Ore de opţional
nivelul disciplinei este definită faţă de catalog
programa disciplinei
de trunchi comun)

Noi competente -
complexe. Noi
conţinuturi -
Opţional integrat
complexe (noutatea
la nivelul ariei sau Rubrică nouă în
este definită faţă de Ore de opţional
opţional catalog
programele
crosscurricular
disciplinelor de trunchi
comun implicate în
integrare)
Conform OMEC nr. 3670/2001, în schema orară a fiecărui elev din învăţământul
obligatoriu trebuie să existe minimum o oră de opţional.
Nota: In cazul disciplinelor şcolare care nu dispun de plajă orară - limba şi literatura
română şi limba şi literatura maternă (clasele a V-a - a VIII-a), limba modernă 2
(clasele a V-a - a VIII-a), limba latină, matematică (clasele a V-a - a VIII-a), fizică
(clasele a VI-a - a VIII-a), chimie (clasele a VII-a - a VIII-a), biologie (clasele a VI-a -
a VII-a), Istoria Românilor şi Geografia României (clasa a VIII-a), istoria şi tradiţiile
minorităţilor (clasele a VI-a - a VII-a) - curriculumul la decizia şcolii poate cuprinde
numai ore de opţional. Acestea presupun elaborarea unei programe specifice şi
notarea în rubrică nouă în catalog.
Elaborarea programei de opţional la învăţământul obligatoriu V-VIII
Pentru elaborarea programei de opţional propunem următoarea schemă de
proiectare care este în acord cu modelul programelor de trunchi comun.
Argument

Competente generale/specifice Activităţi de învăţare

Lista de conţinuturi

Modalităţi de evaluare
Tipuri de CDS în învăţământul liceal

clasele IX-XII

Tipurile de optional la liceu sunt prevazute in OMEC nr. 3670 din 17.04.2001 si
OMEC nr. 5723 din 23.13.2003, iar reglemetarile in vigoare mentioneaza
urmatoarele tipuri de optionale:
-optional de aprofundare;
-optional de extindere;
-optional ca disciplina noua;
-optional integrat.

Optionalul de aprofundare este acel tip de CDS derivat dintr-o disciplina studiata in
TC (trunchi comun), care urmareste aprofundarea obiectivelor/competentelor din
curriculum prin noi unitati de invatare.
Optionalul de extindere este acel tip de CDS derivat dintr-o disciplina studiata in
TC, care urmareste extinderea competentelor specifice si noilor continuturi.
Optionalul ca disciplina noua introduce noi obiecte de studiu, in afara acelora
prevazute in TC la un anumit profil ssi specializare, sau teme noi, care nu se
regasesc in programele nationale.
Optionalul integrat introduce ca obiecte de studiu noi discipline structurate in jurul
unei teme integratoare pentru o anumita arie curriculara sau pentru mai multe arii
curriculare.

Elaborarea programei de optional presupune urmatoarea schema de proiectare,


care este in acord cu modelul programelor de trunchi comun:
-argument
-competente specifice | continuturi
-valori si atitudini
-sugestii metodologice

Prin Argument este motivat cursul propus, nevoi ale elevilor, ale comunitatii locale,
formarea unor competente.

Pentru competente si continuturi, proiectarea curriculara variaza in functie de tipul


de optional propus.
Exemplificare:
- aprofundare – pentru anumite competente din programa de TC se pot proiecta
continuturi noi care vor aprofundarea competentelor respective.
- extindere – plecand de la competentele generale ale disciplinei, definite in
programa de TC, se vor deriva noi competente specifice care vor fi realizate prin
operarea cu noi continuri vazand teme, capitole care nu sunt in TC.
- optional ca noua disciplina – se vor formula teme, capitole, unitati de informatie
caracteristice disciplina respectiva si se vor deriva competentele pe care dorim
formate la elevi.
- optionalul ca tema integratoare – se proiecteaza asemanator celui de mai sus cu
diferenta ca unitatile de continut vor cuprinde informatii din mai multe
domenii/discipline, iar competentele vizate vor fi competente de integrare si transfer.
Specialistii afirma ca o competenta este corect formulata daca defineste un rezultat
asteptat al instruirii care poate fi performat si verificat.
Sugestiile metodologice vor include tipuri de activitati de invatare precum si
modalitati de evaluare. Vor fi trecute tipurile de probe care definesc optionalul
propus, nu si probele ca atare.

S-ar putea să vă placă și