Școala Ardeleană

 Școala Ardeleană a fost o mișcare de emancipare politico-socială a românilor din

Transilvania. Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice
în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor
romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută și sub numele de latinism.

 A avut două direcții fundamentale:

I. Directie socio-culturala. Este in stransa legatura cu motorul miscarii iluministe

europene, aceea de emancipare a oamenilor prin cultura si educatie. Cu aceasta ocazie,
are loc dezvoltarea si organizarea invatamantului in limba romana. Gheorghe Sincai,
ca director al scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli. Este momentul primelor
manuale scolare tiparite, a cartilor de popularizare stiintifica, a calendarelor si cartilor
populare.
II. Directie erudita. Cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie

Prin scrierile lor istorice, reprezentanţii Şcolii Ardelene se situează pe linia tradiţiei umaniste,
fructificând informaţii furnizate de vechile cronici şi dezvoltând tezele fundamentale cu
privire la romanitatea, unitatea şi continuitatea poporului român.
În domeniul lingvistic, iluminiştii au preluat de la umanişti ideea latinităţii limbii române.
După ce umaniştii au pus-o în evidenţă prin mijloacele etimologiei, iluminiştii vor aduce în
discuţie elementele de natură fonetică şi gramaticală. Dacă umaniştii văzuseră în latinitate
dovada incontestabilă a romanităţii popurului român, cărturarii Şcolii Ardelene vor considera
latinitatea ca un motiv esenţial pentru cultivarea limbii. Principalele mijloace au fost
considerate gramaticile şi dicţionarele.
Cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene sunt Gheorghe Şincai, Samuil Micu,
Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu. Toţi patru, numiţi corifeii Şcolii Ardelene, prin
apartenenţa la Biserică Unită (greco-catolică, înfiinţată în anul 1700) au avut posibilitatea să
facă studii superioare la Viena sau Roma şi au continuat ideile cronicarilor cu privire la
originea latină a limbii române şi la romanitatea românilor.
Cele mai importante lucrări istorice ale iluminiştilor transilvăneni sunt:
 Hronica românilor şi a mai multor neamuride de Gheorghe Şincai
 Istoria pentru începutul românilor în Dachia de Petru Maior
 Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor de Samuil Micu.

 Au existat trei etape ale manifestării mișcării Școlii Ardelene:

I. Etapa pregătitoare, prin demersurile Episcopului Inocențiu Micu- Klein pentru libertatea
românilor din Transilvania;
II. Etapa de elaborare și afirmare a ideologiei naționale, în care s-a urmărit, cu precădere,
dezvoltarea învățământului românesc;
III. Etapa caracterizată de un puternic suflu iluminist, care a ajuns la apogeu odată cu
revoluția de la 1848.

 Virtus Romana Rediviva

Deviza Școlii Ardelene a fost "Virtus Romana Rediviva” (prescurtat V.R.R.), care
îndemna la renașterea vechilor virtuți ostășești, în lupta pentru drepturi naționale, pentru
limba și credința străbună, pentru unirea tuturor românilor într-o singură țară.

 Istoria realizării Școlii Ardelene:

 Iluminismul a fost receptat în Transilvania la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Mișcarea iluministă transilvăneană își are rădăcinile în curentul iluminist european.
Acesta "detesta trecutul pentru iraționalul, ignoranța și întunecimea sa, și pornea la
reformarea societății în numele rațiunii, luminii, culturii. Curentul iluminist a început
la nivelul elitelor intelectuale. În Austria iluminismul a luat în plan politic forma
absolutismului luminat, întemeiat pe nobilime. Absolutismul luminat a atras și
burghezia în funcțiunile statului. Așa fiind, spre deosebire de Franța, burghezia din
Austria, Ungaria și Transilvania a preferat să îmbrățișeze luminismul, reformismul,
monarhia luminată.Particularitatea Ungariei și Transilvaniei consta într-o burghezie
redusă numeric, comparativ cu Austria. La 1787, după conscripția iozefină, populația
orășenească a Ungariei și Transilvaniei abia trecea de 6%. Din punct de vedere etnic
orășenimea era alcătuită în mod covârșitor din germani.
În călătoriile sale prin Marele Principat al Transilvaniei împăratul Iosif al II-lea a fost mereu
izbit de mizeria și ignoranta românilor:

Măsurile edictate de împărat cu privire la Pământul Crăiesc au recunoscut egala îndreptățire a

locuitorilor lui, adică egalitatea românilor cu sașii, dreptul de așezare și achiziție de
proprietăți în orașe etc. Reformele iozefine ale învățământului au deschis porțile școlilor și
pentru fiii iobagilor, îndeosebi români și maghiari, iar dezvoltarea învățământului confesional
a favorizat îndeosebi învățământul greco-catolic și ortodox.
În urma înrăutățirii relațiilor dintre împăratul Iosif al II-lea și papa Pius al VI-lea autoritățile
imperiale au oprit trimiterile la studii la Roma și au impulsionat în schimb studiul tinerilor
români la Viena, în special la Colegiul Sf. Barbara. În 1783 împăratul a soluționat favorabil
amplul memoriu al episcopului Ioan Bob, pentru dotarea clerului și înmulțirea școlilor
române unite, drept mijloc de cultivare a poporului român.
În urma Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784 îndreptată împotriva sistemului
feudal, mișcare care i-a atras și pe iobagii maghiari din Trascău, autoritățile imperiale au
procedat la mai multe ameliorări ale obligațiilor iobăgești și ale situației minerilor din Munții
Apuseni. Pe domeniul Zlatnei au fost înființate mai multe școli populare, iar un an mai târziu,
la 22 august 1785, împăratul a venit cu o reformă generală, anume cu patenta de desființare a
iobăgiei.

Iluminismul
Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare ideologică și
culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec.
XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop
crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp
Maxim). Iluminismul este o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele
religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.

 Iluminismul românesc a servit cauzei idealului național pentru a căror

fundamentare a activat și contribuit din plin, aplecându-se asupra istoriei, asupra
istoriei limbii și a poporului.
Iluminismul românesc a adus, nu în ultimul rând, puternice argumente istorice pentru
imperioase și pregnante revendicări politice naționale.
Pătrunderea la noi a ideilor iluministe a fost întârziată atât de dominația străină, cât și de
feudalismul autohton. Cărturarii noștri de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul
secolului al XlX-lea s-au format sub influența școlilor Vienei și Romei (cei din Transilvania)
și grație lecturilor din raționaliștii francezi și, in primul rând, celebrei Enciclopedii îngrijite
de Diderot si D Alembert (cei din Țara Românească și Moldova). Ei au reușit destul de greu
 să se emancipeze", susținând un iluminism original românesc. Totuși au existat multiple
semne" ale acestei originalități. În Țările Române, influențele europene au fost extrem de
puternice. Chesani Ramniceanu si Leon Ghenca au pornit de la Enciclopedia franceză spre a
impune unele concepții iluministe cu aplicații autohtone. Primul s-a realizat ca filosof al
istoriei; celălalt a încurajat introducerea limbii române în școli și a militat pentru răspândirea
culturii.
Iluminismul Școlii Ardelene reprezintă prima etapă de modernizare a culturii noastre,
înscriindu-se în felul acesta, prin aspectele lui specifice, în iluminismul european.