Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prope - Net
Prope - Net
Mâner de bisturiu
foarfecă Metzenbaum
foarfeci chirurgicale
Trocarele sunt instrumente folosite pentru realizarea puncţiilor (centeze).
Sunt compuse din stilet (o tijă metalică prevazută proximal cu mâner şi distal cu un
vârf piramidal) şi teacă, putând fi drepte sau curbe. Teaca poate fi prevăzută cu 2
orificii prin care se ancorează la corpul animalului pentru a nu fi respinsă de
presiunea gazelor sau a lichidului.
2
pensă anatomică fără dinţi
pensă anatomică cu dinţi
(„chirurgicală”)
(„anatomică”)
Depărtătoarele sunt folosite pentru a facilita accesul chirurgului în cămpul
operator.
depărtător Gosset
Pot fi menţinute pe poziţie cu mâna de către un ajutor sau se menţin singure.
S-ar putea clasifica în: depărtătoare manuale şi autostatice (“automate”). Cele
manuale pot fi simple cu mâner şi cu gheare (folosit la nivelul ţesuturilor), iar cele
autostatice sunt cele cu cremalieră autoblocantă (depărtătorul automat Williams)
sau cu tije cu şurub de blocare (depărtătorul automat Gosset).
Pense de fixat câmpuri sterile („raci”) sunt instrumente folosite pentru
prinderea şi fixarea câmpului de operaţie pe corpul animalului. Cele mai folosite sunt
cele de tip Schadel (pentru animale mici - are un profil asemănător cifrei opt şi
funcţionează ca un resort) şi Backhaus (pentru animale mari - seamănă cu o pensă
hemostatică de dimensiuni mici, însă prezintă gheare în extremitatea distală).
rac Jones
3. Intrumentar folosit pentru explorarea ţesuturilor.
rac Backhaus-Roeder
Sondele metalice pot fi folosite pentru explorarearac
canalelor
Backhausşi traiectelor
normale sau patologice (ex. canalul Stenon, canalul Wharton, traiecte fistuloase, etc).
stilet butonat
Sonda canelată are formă unui jgheab folosit ca ghidaj în timpul inciziei
peritoneului pentru protejarea vişcerelor abdominale de eventuale incizii
accidentale.
sondă canelată
4. Instrumentar folosit pentru hemostază.
Pensele hemostatice sunt folosite pentru realizarea hemostazei prin
forcipresură. Sunt eficiente în cazul vaselor mici şi realizează hemostaza provizorie în
cazul vaselor mari.
Pensele se vor elibera încet pentru a permite alunecarea lentă a capătului
vasului dintre braţe, deoarece o deschidere bruscă ar putea determina şi mobilizarea
trombusului abia format. Este interzisă aplicare penselor hemostatice pe piele sau pe
organe.
Pensele hemostatice pot fi drepte sau curbe.
Partea activă a penselor poate prezenta striaţiuni tranversale - pensa Pean -
care se aplică în general pe ţesuturi moi sau striaţiuni şi “dinţi de şoarece” - pensa
Kocher – care se aplică pe ţesuturi mai rezistente.
ac triunghiular (Hagedorn)
ac rotund (intestinal)
Acul chirurgical drept prezintă, ca şi acul de croitorie, un singur orificiu, nu
două ca acul Hagedorn.
Acul atraumatic (sertizat) este identic cu acul Hagedorn, numai că are firul de
sutură înglobat, de către fabricant, în grosimea lui. Este un ac de unică folosinţă.
Pensa port-ac serveşte la manevrarea acului Hagedorn sau a celui atraumatic.
Cu ajutorul pensei, acul se încarcă cu fir de sutură şi se dirijează prin ţesuturi.
Pensele port-ac se prezintă într-o diversitate de forme şi de mărimi
(Mathieu). Se va alege pensa port-ac în funcţie de dimensiunile acului.
Portac Mathieu
Acul Reverdin prezintă spre vârf o fantă care poate fi închisă (transformându-
se în orificiu) cu ajutorul unei tije (cursor) ce este acţionată
Portaccu un bufon.
pensă Vârful acului
Mayo-Hégar
se trece prin ţesuturi cu orificiul închis apoi se deschide orificiul, se introduce
materialul de sutură, se închide din nou orificiul şi se retrage vârful acului cu firul
adaptat, printre buzele plăgii.
ac Reverdin ac Deschamps
Acul Deschamp are o extremitate curbată lateral şi vârful bont. Cu ajutorul lui
se introduce un fir printre ţesuturi în vederea ligaturării unor vase de calibru mare
(ex. ligatura venei jugulare în caz de tromboflebită).
Acul Mooji este destinat în general suturii pielii mai groase (animale mari sau
porc). Vârful este bine ascuţit prezentând o fantă oblică pentru adaptarea firului. Acul
se introduce fără fir printre buzele plăgii, un ajutor adaptează în două şi apoi îl
răsuceşte, iar operatorul trage acul împreună cu unul din capetele firului.
Acul Gerlach se utilizează în aceleaşi scopuri. La acest ac materialul de sutură
se introduce printr-un orificiu.
Agrafele metalice (tip Michel; ”copcile”) sunt fabricate din tablă subţire,
prevăzută la capete cu dinţi foarte ascuţiţi. Agrafele se fixează şi se scot cu cleştele
(pensă) tip Michel.
agrafe Michel
aplicator de agrafe Michel
6. Instrumentarul folosit pentru operaţii pe oase. (copci)
Fierăstrăul chirurgical poate avea diferite forme şi dimensiuni, lama fiind lată
sau îngustă.
Fierăstrăul de sârmă (Gigli). Construit din sârmă de oţel (30-100 cm). Este util
pentru secţionarea coarnelor crescute vicios sau a oaselor cu masă musculară mare la
care folosirea fierăstrăului clasic ar putea produce lezionări grave ale ţesuturilor
vecine.
fierăstrău Charrière
7
Pensa Sand asigură numai angiotripsia, iar secţionarea cordonului testicular
se execută cu bisturiul. Toate pensele de castrare se aplică pe cordon în aşa fel ca
şurubul aflat pe articulaţia braţelor să rămână în afară, astfel ca forcipresura să se
producă în partea internă, iar secţionarea în partea externă a cordonului.
Pensa Burdizzo este folosită pentru miscarea nesângeroasă a masculilor din
speciile cu cordon testicular lung (rumegătoare). Are formă unui cleşte cu
extremităţile distale neascuţite. Poate prezenta “stop cordon” (pentru prevenirea
alunecării cordonului testicular dintre braţe în timpul strângerii lor) şi/sau
“genunchier” la unul dintre mânere (pentru a avea mai multă forţă de strângere prin
executarea sprijinului pe genunchi).
Burdizzo
8
resort spiral dublu sau printr-un mecanism alcătuit într-un cursor care alunecă pe o
tijă.
Pensa de fixare de Graefe (fix 2.66)
Oftalmoscop pentru examenul fondului de ochi şi a mediilor transparente.
9
Clupa auriculară este alcatuită din două bare metalice care se pot strânge
prin şuruburile de la capete. Asigură formă urechii (pot fi drepte, curbe, în “S”) şi
hemostază.
Gulerul protector se aplică pentru a împiedica animalul să se scarpine în zona
operată.
11
Asepsia
12
Dezinfecţia câmpului operator se realizează aplicând soluţia dezinfectanta în
strat subtire, uniform, pe toată suprafaţa pregatita anterior , prin pensulare sau cu
pulverizator. Se pot folosii soluţii dezinfectante uzuale: tinctura de iod, alcool 70-80%,
betadina, spray dezinfectant etc.
Pentru mucoase (bucală, vaginală, conjunctivală, prepuţială), după toaleta
locală se va face dezinfecţia prin lavaje cu soluţii antisptice, neiritante: betadina,
rivanol 1%, permanganat de potasiu 1%, oxicianura de mercur 1:5000,
decontaminarea câmpului operator se poate repeta şi intraoperator.
Izolarea câmpului operator se realizeaza cu ajutorul unor materiale sterile
numite câmpuri de operaţie, şimple sau fenestrate, care acopera în totalitate corpul
pacientului. Acestea se fixează cu ajutorul agrafelor tip Shandel, Backhaus sau Doyen,
după anestezie şi imobilizarea animalului în pozitia stabilita pentru operaţie. Dacă
este cazul, după fixarea câmpului de operaţie se face anestezia locală şi se repeta
dezinfecţia câmpului operator.
Se pot folosii câmpuri sterile transparente, autoadezive, incizia putandu-se
realiza direct, prin traversul acestora.
Campurile de operaţie se pot inlocuii în timpul interventiei, daca se
murdaresc, nu în cazul operaţiilor cu timpi septici, vor fi dublate de altele care
delimiteaza şi mai strans spaţiul respectiv. Cele din urma se indeparteaza inainte de
reluarea timpilor aseptici pentru continuarea operaţiei.
13
Fierberea dureaza, 30 minute din momentul clocotirii, putandu-se prelungii,
în cazul unor materiale puternic contaminate, până la 40 minute.
In timpul fierberii, sarurile de calciu precipita, depunandu-se pe instrumente,
astfel încât se recomanda apa distilata sau adaugarea unor săruri de sodiu în
proporţie de 2-3% pentru dedurizare. Pe toata durata fierberii, materialele trebuie să
fie acoperite în intregime de apa.
Materialele sterilizate prin fierbere se pot păstra cel mult 8 ore, până în
momentul întrebuinţării. Dacă se depaseste acest interval, se reia sterilizarea.
Sterilizarea cu vapori sub preşiune (autoclavarea) se realizeaza în instalatii
speciale capabile să realizeze temperaturi mai ridicate, care aşigura o eficienta sporita
şi mai bine controlata.
Principiul de functionare a acestor instalatii se bazeaza pe cresterea
temperaturii vaporilor dintr-un recipient ermetic inchis, proportional cu presiunea
interioara. Recipientul se numeşte autoclav şi indiferent de performantele tehnice,
autoclavele sunt deservite de personal calificat şi se supun normelor de securitate
corespunzător utilajelor sub preşiune.
Regimul de functionare obisnuita este de 1,5-2 atmosfere la care
temperatura din interior ajunge la 130° C, mentinandu-se timp de 20-30 de minute la
aceste valori.
Instalatiile de sterilizare moderne sunt prevăzute cu autoclave orizontale,
recipiente pentru apa sterila, generator propriu de abur şi compartiment pentru
uscare şi pastrarea materialelor după sterilizare.
Controlul sterilizării se face prin teste biologice (culturi microbiene sporulate
gl apoi controlate bacteriologic) sau introducandu-s anumite substanţe chimice (test
fizic) a căror punct de topire este cunoscut spre a se vedea temperatura la care s~a
ajuas (benzonaftolul la 110u, sulful la 115°, acid benzoic la 120" C).
Intretinerea, exploatarea şi verificarea periodica obligatorie a instalatiilor de
sterilizare este aşigurata de institutii specializate, la intervale regulate de timp.
Sterilizarea cu ajutorul fierului de calcat. Aceasta metoda se poate folosii
pentru materialele textile reprezentand rufaria chirurgicala, comprese, mese,
câmpuri. Sub talpa fierului de calcat, prin evaporare brusca, se realizeaza temperaturi
de 200-300° C. Aceste materiale umectate se calca pe ambele fete de 2-3 ori,
acoperite cu o pânză, apoi se pliaza şi se introduc în casolete sterile, unde se
pastreaza până în momentul întrebuinţării.
Sterilizarea prin caldura uscata.
Sterilizarea cu aer cald se foloseşte pentru materialele din sticlă şi porţelan
care sunt mentinute 30-45 de minute la o temperature de 170-180° C. Instrumentele
metalice din aliaje inoxidabile sunt rezistente, dar cele nichelate se deterioreaza.
14
Sterilizarea se realizeaza intr-un cuptor cu aer cald numit pupinel sau etuva.
Pupinel
15
In prezent se practică sterilizarea cu etilenoxid, un gaz cu o mare putere de
penetratie. Acest gaz este foarte bactericid, folosindu-se la temperaturi de 40° C timp
de 4 ore, nu este toxic pentru om, dar s-au observat unele fenomene iritative.
O altă modalitate de sterilizare la rece este aceea bazată pe un amestec de
etilenoxid şi ozon.
Materialele de sutură şi instrumentele care vin în contact nemijlocit cu
ţesuturile vii nu pot fi sterilizate cu soluţii dezinfectante, datorită remanenţei şi
actiunii neselective a acestora cu persistenţa efectelor postoperatorii.
Antisepsia
CONTENTIA ANIMALELOR
17
strâng cu ajutorul cataramei. Unul dintre antravoane (principal) are inel metalic ce se
continuă cu un lanţ care se prelungeşte cu o frânghie rezistentă.
iavaşaua: confecţionată dintr-un baston de 10 cm,
prevăzut cu o ansă de frânghie la un capăt. Acesta se foloseşte pentru contenţia
cabalinelor aplicându-se la buza superioară, iavaşaua metalică acţionează ca un
cleşte, producând acelaşi efect.
Accidentele se pot evita dacă se respectă unele principii generale:
a) fiecare metodă de contenţie să se execute întocmai, cu respectarea tehnicii
respective;
b) toate materialele de contenţie să fie verificate în prealabil de utilizare
privind: calitatea, integritatea, rezistenţa, flexibilitatea. Franghiile, să nu fie cusute cu
sârme, iar curelele să nu fie uscate, dure;
c) să să folosească pentru trântirile animalelor în condiţii de teren, un pat
improvizat într-un loc uscat cu iarbă curată cu un aşternut gros de paie, fără gropi,
stalpi, pari;
d) să nu se improvizeze metode ad hoc neverificate;
e) să se instruiască în prealabil personalul ajutător, trăsându-i-se fiecăruia
sarcini precise; f) dieta
preoporatorie de 12 ore pentru trântirea animalelor şi contenţionarea lor în diverse
poziţii şi decubite;
g) supravegherea animalelor contenţionate;
h) evitarea executărilor de noduri simple sau duble pentru a putea intervenii
urgent în caz de necesitate;
i) evitarea tracţionărilor bruşte, forţate. Nu prin forţă se trânteşte un animal
în decubit ci prin tehnică, punându-l în diferite poziţii incomode, modificându-i
centrul de greutate.
Contenţia la cal
18
Primul contact se face cu palma în regiunea spetei, iar cu cealaltă mână se prinde
căpăstrul.
Contenţia capului
- Căpăstrul improvizat. Se face un laţ fix în jurul gâtului dintr-o frânghie şi
apoi în regiunea feţei un laţ simplu sau fix.
- Căpăstrul cu zăbăluţă şi strună. Zăbăluţa este confecţionată din metal.
Este formată din unul sau două elemente articulare care se plasează în porţiunea
corespunzătoare barelor. Se trece prin gură, producând compresiune la comisură.
Durerea provocată determină inclinarea capului şi schimbarea direcţiei de mers la
dreapta sau la stânga.
Tractiunea şimetrica provoaca inclinarea capului şi oprirea.
- Căpăstrul de forţă. Prezintă o placă metalică ataşată la partea dorsală a
botarului. Se foloseşte la caii care cabrează.
Pentru caii mai greu de stăpânit, zăbăluţa completează cu struna. Aceasta
este un lanţ care trece pe sub bărbia animalului şi se fixează la inelele zăbalei
determinând o compresiune suplimentară.
- Lonja bucală şi iavaşaua de gură provoacă o durere puternică la nivelul
comisurilor bucale prin strângerea unui laţ dintr-o frânghie care trece la ceafă şi prin
gură. Capătul frânghiei se trage inainte şi în jos. Acelaşi efect produce şi iavaşaua de
gură.
Contenţia cu iavaşaua: se aplică pe buza superioară, mânerul de lemn se tine
sub antebraţ, iar ansa după aplicare se strânge atât cât este necesar pentru a se
menţine, cel mult 20-30 minute.
Se poate prinde baza urechii în acelaşi scop dar prezintă riscul producerii
unor leziuni vasculare sau nervoase. Din aceleaşi motive este nerecomandabilă
aplicarea iavaşalei pe buza inferioară.
- Capota sau gluga: acopera capul, impiedicând animalul să vadă,
confecţionată din pânză groasă sau piele şi se aplică dacă animalul refuză apropierea
instrumentelor, intrarea în stand, sala de operaţie sau evacuarea în caz de incendiu.
După acoperirea capului, animalul se deplsează în direcţii diferite pentru a se
dezorienta şi apoi se indreaptă spre locul dorit.
- Speculumul bucal: imobilizează tablele dentare pentru examinare şi
intervenţii la acest nivel. Prin durerea provocată la nivelul comisurilor bucale şi la
articulaţia temporo-mandibulară, constitue şi un mijloc de contenţie a capului.
Deschiderea insuficientă provoacă alunecarea dispozitivului, iar indepărtatea
exagerată a mandibulei poate determina fracturi sau luxatii.
19
- Contenţia cu pana căpăstrului: se foloseşte la caii de talie mare pentru
intervenţii în regiunea frunţii, cefei sau urechilor. Pana căpăstrului se trece la faţa
superioară a articulaţiei carpiene şi se trage în faţă, obligând animalul să coboare
capul, ridicând totodată şi membrul anterior respectiv.
23
manevrelor în mod sincronizat. Un alt ajutor aplică o platlonjă sau o frânghie în jurul
toracelui pentru a direcţiona în direcţia căderii.
Pentru extensia coloanei vertebrale se foloseşte o chingă aplicată în jurul
toracelui care se continuă cu o curea lată, fixată la baza căpăstrului, terminându-se
printr-un inel la baza cozii. In lipsa acestuia, două ajutoare vor exercita tracţiuni pe
cap, gât şi coadă pentru a menţine coloana vertebrală în extensie în timpul căderii
calului şi mai ales după fixarea membrelor.
Trântirea se face la comanda medicului veterinar. Se incepe prin tracţiuni
moderate pe otgon pentru a micşora baza de sprijin a animalului, iar în momentul
când se observă dezechilibrarea acestuia, toate ajutoarele vor trage energic: două la
otgon în partea opusă căderii, iar celelalte la cap, platlonjă şi coadă, spre partea
căderii. Imediat după căderea animalului, capul şi gâtul se trag spre spate de către
ajutor, iar altul la coadă, folosind regiunea lombară ca punct de sprjin.
Strângerea lanţului apropie membrele cu copitele la un loc unde se
fixează prin trecerea unui lacăt sau port-muscheton, printr-o zală a lanţului.
Pentru castrare se eliberează membrul drept posterior şi se leagă în opt
cu o platlonjă, după urmatoarea tehnică:
Se fixează platlonja în regiunea buletului drept posterior, se trece peste
grebăn pe sub gât, se incrucişează în dreptul spetei drepte, se aduce în jurul gambei
la faţa internă şi se trage spre zona lombară. Se eliberează chiostecul, iar platlonja se
coboară în regiunea chişiţei. Prin mişcări de fierăstruire, se aduce copita în dreptul
articulaţiei scapulo-humerale, se fixează cu mâna la locul de incrucişare şi se coboară
platlonja de la jaret la chişiţă, unde se trece un laţ răsturnat de oprire. Capătul ramas
liber al platlonjei se foloseşte pentru legarea propriu-zisă în opt a piciorului. Platlonja
se trece la faţa internă a gambei, se intoarce pe deasupra în apropierea jaretului, se
incrucişează în dreptul metatarsului, trecând intre acesta şi prima ansă, apoi la faţa
internă a buletului. Se intind ansele formate până la acest moment, se flexează chişiţa
şi jaretul, impingând copita inapoi şi se intoarce platlonja pe deasupra buletului. La
jumatatea metatarsului, se face o buclă care se introduce intre fluier şi prima
legatură, iar în ochiul format se trece capătul platlonjei, formând un laţ în jurul
metatarsului şi tendoanelor. Prima legatură se mai inconjoară cu capătul platlonjei să
nu cadă, sau se largeşte primul laţ cuprinzând jaretul şi se trage spre regiunea dorso-
lombară de 1-2 ajutoare.
După terminarea operaţiei, desfacerea aparatului de contenţie urmează
aceleaşi manopere parcurse dar în sens invers. Se desface mai intâi legătura în opt. se
fixează din nou antravonul la chişiţă şi se scoate antravonul principal.
24
Dacă nu s-a putut asigura o dietă corespunzătoare, creşterea presiunii
abdominale poate determina prolaps rectal. Acest inconvenient se poate reduce prin
apăsarea regiunii anale cu un câmp operator pe toată durata poziţiei decubitală.
Metoda berlineză. Se deosebeşte prin poziţia platlonjei care se
plasează în regiunea axilară din partea opusă căderii, şi apoi se trece peste greabăn.
Metoda Munich. Foloseşte patru antravoane simple şi un otgon cu inel
sau ochi la un capăt. Se aplică toate chiostecurile la chişiţă, iar otgonul se trece prin
inelele chiostecurilor şi se inchide la inelul propriu. Platlonja trecută peste torace
dirijează căderea.
Metoda Stuttgart. Această metodă este preferată atunci când este
necesar un câmp operator larg în regiunea abdominală. Se folosesc două antravoane
principale cu otgon şi două antravoane simple, o chingă de piele cu inel metalic şi o
platlonjă. Se aplică chinga în regiunea costală şi apoi antravoanele simple la chişiţele
membrelor drept anterior şi stâng posterior. Antravoanele principale se aplică tot în
diagonală la celelalte membre (stâng anterior şi drept posterior). Otgonul de pe
partea stângă se trece prin inelul antravonului stâng posterior dinafară spre interior şi
se trage oblic spre dreapta, pe sub otgonul bipedului lateral drept. Trăgând
otgoanele, se apropie membrele două câte două, iar animalul cade pe partea stângă,
ajutat de platlonja aplicată în regiunea axilară dreaptă. După cădere, membrele
bipedului lateral stâng (dedesubt) se ţin intinse, iar cele de deasupra (bipedal lateral
drept) se pot aduce în flexiune trecând otgonul care le apropie prin inelul chingii
toracale.
Metoda daneză. Se recomandă pentru castrarea armăsarilor, deoarece
descopera larg regiunea inguinală. Se folosesc două chiostecuri principale şi două
secundare şi o chingă toracică prevăzută cu un inel metalic ventral şi unul dorsal şi cu
o curea de fixare peste regiunea prepectorală. Un chiostec principal se fixează la
membrul anterior pe partea opusă căderii. Otgonul se trece prin inelele chiostecurilor
aplicate la bipedul lateral stâng (anterior şi pe urmă cel posterior), după care se trece
prin inelul metalic ventral al chingii. Capătul otgonului va fi tras de două ajutoare spre
partea opusă căderii (drepte). Al doilea chiostec principal este aplicat la membrul
drept posterior. Otgonul acestuia se trece prin inelul dorsal şi se trage spre stânga.
Animalul cade cu membrul posterior izolat de celelalte, iar regiunea inguinală este
descoperită.
Contenţia pe patul de operaţie mobil. Patul de operaţie pentru animalele
mari prezintă o platformă mobilă acţionată manual sau hidraulic, care permite
modificarea poziţiei orizontale, oblic sau vertical, antero-posterior sau lateral.
25
Dacă animalul este culcăt deja (anestezie, fractură), se aduce pe cărucior şi
sw imobilizează din poziţia orizontală, platforma putându-se coborî până la nivelul
pardoselii.
Contenţia membrelor în diferite poziţii după trântire:
- Fixarea unui membru anterior pe unul posterior. Se foloseşte o platlonjă
care se aplică deasupra buletului la membru anterior de deasupra şi se trece peste
jaret, apoi se scoate printre membrele anterioare în regiunea antebraţului, trăgând
inapoi. Se dezantravează membrul anterior şi se continuă tracţiunea până când
buletul membrului anterior depăşeşte gamba pe aceeasi parte. Se coboară platlonja
din regiunea antebraţului la fluier unde se înconjoară cele două membre de mai
multe ori cu platlonja, la început oblic, extern, intern şi apoi în „X”. Capătul platlonjei
se ţine întins de către ajutor pentru a nu se slăbii.
Membrul anterior se poate fixa şi în regiunea fluierului cu sau fără
dezavantravane. Fixarea la bipede (anterior sau posterior) se poate face cu frânghia
sau platlonja în 8 sau prin 2-3 încrucişări, după care vor fi ţinute în extensie forţată
pentru a nu pedala, evitând totodată sprijinul, pentru propulsie din poziţie culcătă.
- Fixarea unui membru posterior. Platlonja se fixează la nivelul
metatarsului, capătul ei se aduce pe deasupra antebraţului, se trece intre membrele
anterioare dinainte-inapoi, se scoate oblic printre cele posterioare şi se trage spre
zona dorso-lombară. După dezantravare, se aduce membrul posterior cu fluierul
peste antebraţ, unde se fixează cu platlonja în cruce şi apoi circular.
Imobilizarea capului
27
4. Iavaşaua de gambă. Deasupra jaretului se face un laţ care se strânge cu
un baston. Piciorul respectiv poate fi ridicat cu uşurinţă datorită durerii provocate de
strângerea frânghiuţei.
5. Limitarea deplasării spre inapoi a membrului posterior cu ajutorul unei
frânghii care se aplică la bulet şi apoi la baza cornului din partea opusă, trăgându-se
inapoi.
6. Contenţia membrelor în bipod lateral cu ajutorul unei platlonje. Se
fixează platlonja deasupra jaretului şi se trece printre membrele anterioare,
înconjoară antebraţul şi se tracţioneză inainte.
29
7. Contenţia pe masa de operaţie se realizează în decubit lateral, dorsal sau
ventral, cu membrele fixate individual prin benzi adezive, curele sau frânghiuţe.
Contenţia la suine
Contenţia la câine
30
Câinii agresivi se prind cu cleştele special sau cu lasou aplicat în jurul gâtului,
fixându-l la sol.
Imobilizarea cu o bandă adezivă sau o fasă de tifon. Se face mai intâi o
legătură circulară în jurul botului cu nodul simplu, în spaţiul intermandibular, iar
capetele se leagă la ceafă.
La rasele cu botul foarte scurt, lipsa oaselor nazale nu permite asemenea
legături, folosindu-se numai botniţe bine proporţionate.
Strângerea pielii din ceafă cu mâna poate fi luat în consideraţie ca mijloc de
contenţie pe masă. La rasele mici, exoftalmice şi cu pielea foarte mobilă şi în lipsa
arcadei orbitare, se produce foarte uşor luxaţia sau ovulsia globului ocular în aceste
condiţii.
Pentru deschiderea şi examinarea cavitaţii bucale se procedează cu mâna, cu
două frânghiuţe, bucăţi de tifon sau cu ajutorul specumului bucal.
Contenţia pe masă se poate face prinzând membrele anterioare intr-o mână
cu antebraţul peste gâtul câinelui, stând la spatele acestuia, iar cu cealaltă mână se
prind membrele posterioare.
Pe masa de operaţii, câinele se contenţionează în diferite poziţii, cu
membrele fixate prin legături la inelele mesei în funcţie de scopul urmărit şi dotările
existente.
Menţinerea câinelui pe masa de consultaţie se poate face de către un ajutor
sau de către două ajutoare, unul menţine fixat capul prin aplicarea unei mâini pe
maxilar şi alta pe o ureche sau cu ambele mâini pe naxilar, iar celălalt cu o mână
fixează membrele anterioare şi cu alta membrele posterioare, sau în alte variante, un
ajutor fixează capul şi membrele anterioare şi altul membrele posterioare şi corpul
animalului.
Contenţia la pisică
PANSAMENTE
TIPURI DE PANSAMENTE
După scopul urmării, pansamentele pot fi:
Pansamentul compresiv se aplică cu rol de a oprii hemoragia capilară
abundentă consecutivă operaţiilor sau acolo unde alte mijloace hemostatice nu sunt
eficace (copită, onglon).
Pansamentul protector se face cu rol de a proteja plaga operatorie sau o
regiune traumatizată.
Pansamentul absorbant se utilizează cu scopul de a asigura drenajul,
absorbind exudatele şi materiile purulente din plăgile supurate şi greu de drenat. Se
utilizează în special în plăgile tecilor sinoviale tendinoase şi articulare.
După modul de aplicare se dosebesc:
Pansamentul aseptic, realizat cu materiale şi instrumente sterile.
Pansamentul aseptic, când se adaugă substanţe chimice bactericide. Se
utilizează în tratamentul plăgilor infectate şi mai ales la copită.
Pansamentul uscat, când pansamentul de bază este sicativ şi neimpregnat cu
nici un lichid.
Pansamentul umed, când stratul intern este imbibat cu apa sau cu diverse
soluţii. Se evită maceraţia ungând pielea inainte de aplicarea pansamentului cu un
corp gras.
35
Pansamentele uscate şi umede pot fi simple sau medicamentoase (simple-
uscate, simple-umede, mdicamentoase-uscate, medicametoase-umede).
Pansamentele uscate pot fi:
- izolatoare, protectoare,
- absorbante (sicative),
- compresive (hemostatice).
Pansamentele umede pot fi:
- simple (ex. antiflogistice cu apa rece),
- medicamentoase: cicatrizante, cu antibiotice, hemostatice, antiseptice,
antiinflamatoare, proinflamatoare (în funcţie de medicamentele folosite).
Pansamentul prin tamponament foloseşte fâşii lungi de tifon ce se introduc în
cavitatea plăgii pentru a obţine o hemostază. Se intrebuinţează în operaţiile de
tumori vaginale, enuclearea globului ocular etc.
SCHIMBAREA PANSAMENTULUI se face după un timp variabil, în funcţie de
scopul sau şi în funcţie de evoluţia afecţiunii.
Schimbarea pansamentului trebuie facută aseptic, completă sau incompletă.
In schimbarea incompletă se schimbă numai stratul receptor (vată) şi paturile
superficiale din stratul absorbant (compresa sterilă). In general, pansamentele
compresive se schimbă în 24-48 ore, la fel cele ce protejează plăgi aflate sub dren.
Pansamentele uscate se schimbă în general la 4-5 zile şi apoi la scoaterea firelor de
sutură (8-10 zile la animalele mici, 12-14 zile la animalele mari. Pansamentele se
schimbă obligatoriu atunci când s-au imbibat cu secreţii, când apar modificări locale,
circulatorii (datorită faptului ca este prea strâns). Când infecţia este puternică şi
secreţia purulentă în cantitate mare, se scot firele de sutură şi se lasă plaga larg
deschisă, fără pansament, expusă la aer şi lumină.
BANDAJE
INJECŢIILE
40
se poate injecta maximum 15-20 ml la animalele mici, 50-100 ml la animalele mijlocii
şi 150-200 ml la animalele mari.
Locuri de elecţie: Injecţiile subcutanate se practică în regiunile corporale cu
pielea mobilă.
- cabaline: regiunea cervicală superioară, prescapulară, flanc, salbă;
- ovine şi caprine: regiunea toraco-abdominală laterală şi faţa medială a
gambei sau a coapsei;
- câine şi pisică: suprafeţele dorso-laterale ale corpului;
- păsări: regiunea pectorală şi pliul cutanat al aripilor.
Tehnica de lucru: Acul se introduce de sus în jos, perpendicular, la baza unui
pliu cutanat transversal.
Se verifică pozitia acului prin mişcare lejeră şi se injectează soluţia uşor, fără a
intâmpina rezistenţă.
După injectare, acul se retrage sub un tampon cu dezinfectant, se masează
locul pentru a favoriza difuziunea lichidului.
Accidente şi complicaţii:
- ruperea acului, cauze: neatenţie, contenţie defectuoasă;
- necroza cutanată; cauze: soluţii prea concentrate, cantităţi prea mari intr-un
singur punct;
- flegmoane: aseptice, determinate de soluţii iritante; septice, purulente în
condiţii precare de asepsie.
Injecţii intramusculare (i.m.)
Ţesutul muscular oferă o absorbţie uşoară şi rapidă cu o reactivitate mai
scăzută decât a ţesutului conjunctiv, permiţând administrarea unor soluţii uleioase
sau soluţii obişnuite în concentraţii mai mari decât la cele subcutanate. Nu se pot
administra în acelaşi loc cantităţi mai mari de 20 ml la animalele mari, 10 ml la
animalele mijlocii sau 5ml la cele mici.
Locuri de elecţie:
- La animalele mari: musculatura cervicală, faţa postero-laterală a coapsei,
regiunea anconaţiilor şi uneori a crupei;
- La animalele mijlocii şi mici: regiunea coapsei, fesei, gâtului, anconaţiilor;
- La păsări: musculatura pectorală.
Tehnica de lucru: Acul se introduce perpendicular pe masa musculară la o
profunzime variabilă, în funcţie de grosimea acesteia, prin impingerea lentă sau
lovitura scurtă la animalele mari. Se verifică prin aspiraţie dacă s-a patruns intr-un vas
pentru a evita injectarea intravasculară şi se apasă pistonul moderat, după adaptare
corectă la ac, fixând amboul intre degete. Acul se retrage sub compresiunea unui
41
tampon imbibat intr-o soluţie dezinfectantă şi se masează locul uşor pentru a favoriza
difuziunea substantelor administrate.
Accidente şi complicaţii: a introducerii unor soluţii uleioase sau suspensii
direct la torentul circulator.
Injecţiile intravenoase (i.v)
Injecţiile intravenoase prezintă numeroase avantaje în comparaţie cu alte cai
de administrare:
- permite introducerea unor cantităţi mari de soluţii;
- efectul este promt şi constant;
- dozele sunt mai reduse;
- nu este dureroasă;
- Pentru soluţiile cu indicaţia "stric intravenos", reprezintă singura cale, lipsită
de riscuri (clorura de calciu, sulfatiazol 20%).
Locuri de elecţie:
- cabaline: vena jugulară, subcutanată toracală, cefalică antebrahială, safena
internă;
- rumegătoarele mari: vena jugulară superficială, safenă, cefalică-
antebrahială, la vacă şi vena mamară anterioară;
- rumegatoarele mici: vena jugulară superficială sau vena safenă;
- porc şi iepure: vena auriculară externă şi jugulară la tineret;
- câine: vena safenă, subcutanate antebrahiale, cefalică brahială, jugulară;
- pisica: safena externă, subcutanate antebrahiale, jugulară;
- păsări: vena cubitală, radială, humerală.
Tehnica de lucru: Locul de elecţie se tunde uniform sau se rade. Puncţia venei
(flebocenteza), se folosesc ace potrivite pentru fiecare specie, iar vasul se află intr-o
stare de turgeşcentă realizată prin stază cu un garou sau compresiune digitală.
Acul se introduce liber sau adaptat la seringă, oblic şi apoi paralel cu vena în
lumen cât mai mult. Se ridică staza şi apoi se injectează lent soluţia la o temperatură
cât mai apropiată de cea corporală. Pentru injectarea unor cantităţi mari de lichide
este bine să se realizeze un montaj cu racord elastic intre seringă şi ac. Eliminarea
completă a aerului din tubul cu care este prevăzut se realizează prin umplerea
acestuia cu fluid inainte de inceperea perfuziei sau cu sânge în momentul penetrării
venei. La sfârsit, acul se retreage brusc, compresând vena cu un tampon câteva
minute la locul puncţiei. Dacă s-au folosit soluţii intante, resturile din ac vor fi
eliminate prin aspiraţie sau curgere liberă.
Cateterele venoase permit perfuzii indelungate de până la 48 ore, protejând
lumenul vasului datorită flexibilitaţii.
42
Identificarea grosimilor cateterelor venoase este uşurată prin codificarea
calibrelor pe culori.
45
Dacă animalul se poate contenţiona în decubit dorsal, este mai comod
(procedeul Grigorescu) la care acul se introduce de sus în jos, la marginea cranială a
primei coaste lângă apendicele traselian. Pe măsură ce acul progresează se fac
aspirări repetate până ce apare sângele care umple seringă cu uşurinţă. Pătrunderea
în trunchiul bicarotic nu este considerată un accident.
ANESTEZIA
46
1. anestezia nervilor perineali se poate realiza printr-o singură injecţie la
arcada ischiatică. Comisura inferioară a vulvei şi introducem acul de sus în jos până
aproape de suportul osos. Injectează 20 ml xilină 2%.
2. anestezia epidurală inaltă pentru operaţie pe animalul contenţionat în
decubit.
3. infiltraţia circulară (subcutanată şi apoi sub capsula mamară).
4. Instilaţia prin canalul papilar a câte 50 ml soluţie anestezică (anestezie de
contact), în intervenţii pe sinusul papilar.
5. Infiltraţie circulară la baza mamelonului ( în plâgi ale mamelonului).
Anestezia penisului la taur
1. anestezia subsacrală. Se videază rectul, palpăm găurile subsacrale S3 şi S4
pentru nervii pudenzi şi hemoroidali care se anesteziază cu câte 20 ml soluţie
anestezică. Anestezia pararectrală şi ischiatică este asemănătoare cu cea descrisă la
cabaline.
2. Blocajul pararectal (vezi la cal).
3. Blocajul la nivelul arcadei ischiatice (vezi anastezia la cal).
4. anestezia nervilor pudenzi la nivelul flexurii sigmoide a penisului.
La 6-8 cm inapoia sacului scrotal, introducem acul sub faşcia profundă şi se
injectează 100-140 ml procaină 2% sau xilină 1%.
Anestezia nervilor metapodiali
Indicaţii: operaţii pe regiunile metapodiale şi scropodiale.
Loc de elecţie: jumătatea lungimii metapodiului, atât la membrul anterior cât
şi la cel posterior.
Pentru membrul anterior se realizează 4 injecţii la faţa dorsală şi laterală a
fluierului şi câte o injecţie de-o parte şi de alta a tendonului flexor profund.
La membrul posterior sunt necesare 3 injecţii la partea dorso-laterală a
metatarsului şi pe ambele parţi ale tendonului flexor profund.
Tehnică: pentru fiecare nerv se injectează 10 ml anestezic.
Anestezia nervilor digitali
Fiecare deget este inervat de 4 nervi digitali: 2 axiali (anterior şi posterior) şi 2
abaxiali.
Indicaţii: intervenţii chirurgicale în regiunea chişiţei sau pe ongloane.
Tehnică:
1. blocajul la nivelului buletului: se poate realiza o infiltraţie circulară cu 30-
40 ml procaină 4% sau xilină 2% sau 4 injecţii cu câte 10 ml anestezic.
2. blocajul la nivelul chişiţei.
a) anestezia ambelor degete prin 4 injecţii (Pincemin). Se introduce
un ac lung intre cele două degete, la 1-2 cm deasupra spaţiului digital, până se simte
47
vârful acului sub piele, în partea opusă. Se injectează la acest nivel 20 ml soluţie
anestezicâ. Se extrage acul, lăsând încă 20 ml pe traiect şi încă 20 ml sub piele în
partea din care s-a pâtruns.
3. Anestezia unui singur deget (Collak). Se realizeazâ prin 3 injecţii cu câte 5
ml: una dorsală şi una posterioarâ şi altâ injecţie pe faţa excentricâ a degetului. Acul
va avea o direcţie oblicâ inainte şi inapoi.
Anestezia intravascularâ
Se poate obţine prin introducerea anestezicului intr-o venâ sub garou. După
aplicarea garoului, anestezicul difuzează lejer până la nivelul capilar, producând o
anestezie rapidă (2-3 minute) care durează până la ridicarea garoului.
Anestezia intraarterială se realizează injectând anestezicul în artera principală
care se distribuie în teritoriul respectiv. Injecţia intraarterială este mai dificilă decât
cea intravenoasă, dar odată realizată, eficienţa este superioară.
Garoul se menţine un timp limitat strict necesar, prelungirea garotajului peste
60 minute poate avea consecinţe negative.
50
La bovine în cazul de pericardită traumatică, se utilizează periocardocenteza
ca mijloc terapeutic paleativ pentru a putea fi valorificat animalul prin abator
Pericardiocenteza se face in spaţiul 5 intercostal stâng sau pericardocenteza
ventrala pe lângă apendicele xifoid.
Instrumente: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, trocare.
Contenţia decubitală laterală dreaptă
Anestezie, tranchilizare si anestezie locală.
Tehnică: Se execută o incizie cutanată de 15-20 cm uşor oblică la aproximativ
egală distanţa de laturile unghiului. Se secţionează inserţia muşchiului drept al
abdomenului pe xifoid şi se dilacerează ţesutul conjunctiv, se introduce trocarul în
plagă în direcţia oblică în sus şi înspre înainte şi se puucţionează pericardul. Se
extrage stiletul şi se elimină exudatul. Apoi se fac spălaturi ale sacului pericardului cu
soluţii ce nu dau miros cărnii şi se reintroduce stiletul pentru a fi extras definitiv
trocarul.
Se pot aplica câteva fire de suzură la piele.
Pericardocenteza Ia câine şi pisică - locul de elecţie este spaţiul 6 intercostal
stâng puţin înainte de apendicele xifoid şi la 1 cm deasupra sternului.
Punctia cordului
La cal în spaţiul 5 sau 6 intercostal stâng mai sus de stern cu 4-5 cm.
La bovine, ovine şi porc - puncţia se face în spaţiul 5 intercostal stâng la 4-5
cm deasupra sternului.
La câine şi pisicâ - locul de elecţie este indicat şi de percepţia bătăilor
cardiace In spaţial 6 intercostal stâng la 2-3 cm deasupra sternului.
Paracenteza
Puncţia peritoneală sau paracenteza are indicaţii in diagnosticul peritonitei,
ascitei, hemoperitoneu, tumoră abdominală, Locul de elecţie: îl reprezintă zona
declivâ la jumătatea distanţei dintre xifoid şi ombilic, linia albă sau paramedian şi
flanc la aninalele mari şi între ombilic şi pubis la porc, câine si pisică sau paramedian.
Ruminocenteza
Indicaţii; indigestia gazoasă acută a rumenului aaa obstrucţia esofagului.
Locul de elecţie: în fosa paralombară în mijlocul triunghiului format de
marginea apofizelor transverse lombare, ultima coastă, unghiul extern al iliumului şi
coarda flancului stâng.
Contenţia: animalul în picioare, cu mucarniţa aplicată şi membrele
posterioare legate în opt.
Tehnica. După tunderea şi dezinfecţia locului, operatorul aplică trocarul ţinut
în podul palmei drepte şi fixat cu mâna stângă în aşa fel ca vârful lui să fie dirijat oblic
spre articulaţia cotului opus şi printr-o mişcare de presiune bruscă sau prin lovire cu
51
palma introduce trocarul în cavitatea rumenului. Se retrage stiletul şi se evacuează
gazele. Canula rămâne fixată prin legarea ei cu douî bucăţi de tifon ce înconjoară
corpul. La animalele cu pielea foarte groasă se face cu bisturiul o mică butonieră de 1-
2 cm şi cu trocarul se vor străbate numai straturile musculare ale peretelui
abdominal, poritoneul şi rumenul.
Scoaterea canulei, definitiv se face după reintroducerea stiletului în canulă,
presarea cu mâna stângâ a ţesuturilor din jurul puncţiei pentru a evita decalările
peritoneale şi musculare, şi extragerea bruscă a trocarului urmată de sutura pielii
dacă a fost secţionată anterior.
Accidente şi complicaţii: infiltrarea gazoasă a regiunii flancului abcesul şl
flegmonul local, poritonita locală, aderenţa rumenului la peretele abdominal.
Indicaţii: timpanism foarte accentuat
Loc de elecţie: în flancul drept in centrul fosei paralombare la egală distanţă
dintre unghiul axtern al iliumului şi ultima coastă.
Contenţia: Iavaşaua aplicată şi ridicat membrul anterior de aceeaşi parte.
Tehnica: Direcţia şi modul de introducere, scoaterea trocarului, sunt identice
ca la ruminocenteza.
Puncţia vezicii urinare - Cistocenteza
Indicaţii: retenţii urinare cu obstruare completă a căilor urinare, fără a se
putea face osteterismul.
Contenţia: animalele mici contenţionate in decubit dorsal. Animalele mari în
picioare cu membrul anterior ridicat.
Tehnica: La animalele mici puncţia se face înaintea pubisului, median la
femele, paraprepuţial la masculi.
La cal - se poate face pe cale rectală sau vaginală la iapă. Transrectal, după
golirea rectului se introduce trocarul cu mâna dreaptă şi indexul acoperă vârful lui.
Când se percepe vezica se perforează dintr-o dată, planşeul rectului şi peretele vezicii,
se retrage stiletul ŞI urina se scurge in rect sau se adaugă la canulă un. tub de cauciuc
ce permite eliminarea urinei la exterior.
Calea vaginalâ la iapă se face pe planşeul vaginului înapoia cervixului.
Puncţia rahidiană (rahicenteza)
Se execută pentru recoltarea lichidului cefalorahidian.
Pentru puncţiile arahnoidiene sau subdurale, locurlile de elacţie sunt: spaţiul
lombo-sacral sau occipito-atloidien. În spaţiul lombo-sacral locul de elecţie este la
intersecţia liniei mediane cu o linia ce uneşte unghiurile interne ale iliumului la o
profunzime do l3-15 cm la cal si bovine, 2-5 cm la un câine de talie mijlocie, 6-12 cm
la porc, 2 cm la pisica. Prin spaţiul accipito-atloidien, puncţia ese mai comodă, mai
52
sigură, şi mai rapidă şi se face înapoia occipitalului în hiatusul occipito-atloidien pe
linia mediană, se face la cal şi câine.
La cal se reperează protuberanţa occipitală şi acul lung de 10-12 cm, se
introduce înapoia acestei protuberanţe cu 3-4 cm, cu o direcţie uşor oblică spre
înapoi, sub un unghi de 60-70º faţtă de regiunea nucală flexantă, până se scurge
lichidul.
La câine acul se introduce la 1-2 cm înapoia protuberanţei.
Accidente: hemoragia mică sau persistentă, inţeparea bulnului, măduvei
(pareze şi paralizii temporare).
Artrogenteze
Indicaţii: cu scop terapeutic, anestezic si de diagostic.
Instrumentar ace, seringi de mărimi diferite in funcţie de specie şi cantitatea
de lichid ce se introduce şi se extrage.
Contenţia patrupedală sau decubitalădupă articulaţia pe care se lucrează.
Principii. Puncţia articulară se face în fundul de sac cel mai destins, sau
fluctuat in condiţii perfecte de asepsie, cu material steril şi dezinfecţie riguroasă a
regiunii. După puncţie lichidul curge singur sau se adaptează seringa şi se aspiră, iar
dacă se injectează o substanţă se foloseşte altă seringă. Dintr-o colecţie purulentă se
extrage aproximativ 2/3 din cantitate. După extragerea acului se apasă cu un tampon
îmbibat într-o aolutie dezinfectantă şi orificiul se poate acoperi cu colodiu sau altă
substanţă adezivă.
Locurile de elecţie pentru fixarea articulaţie sunt în funcţie de specie.
Articulaţia scapulo-humerală. Puncţia se face în jumătatea anterioară a
articulaţiei, înaintea convexităţii troşiterului cu o oblicitate de 45º.
Bursa bicepsului - la 3 cm deasupra vârfului troşiterului.
Articulaţia humero-radio-ulnară. Se poate face la faţa laterală a ligamentului
lateral sau înapoia liniei pe faţa externă la un lat de palmă înaintea marginei
posterioare a olecranului.
Articulaţia carpiană. Se face într-un spaţiu inter-carpien, pe faţa anterioară a
genunchiului flexat sau la cal în fundul de sac posterior superior, in depresiunea
existentă intre pisiform, radius şi tendonul a extensor carpo-ulnar.
Articulaţia buletului. Puncţia se face la animalele mari în fundul de sac
posterior dintre fluier şi ligamentul suspensor al buletului.
Teaca mare sesamoidiană. La faţa anterioară a tendoanelor flexorilor la un
deget deasupra inelului perforantului.
Articulaţia intrafalangiană. Puncţia se face pe partea anterioară intre condilii
inferiori ai primei falange şi bridele terminale ale suspensorului buletului.
53
Articulaţia copitei. Îm fundul de sac anterior, deasupra buletului, prin
traversul tendonului extensor, sau lateral de el.
Articulaţia grasetalui. Aceasta prezintă trei cavităţi sinoviale; a) femuro-
patelarâ, b)femuro-tibială externă şi c) femuro-tibială medială.
in cavitatea femuro-patelară se pătrunde printre ligamentele patelare
mijlociu şi intern, pe partea anterioară la o profunzime de 2 cm la animalele mari,
sau înapoia ligamentului tibio-patelar lateral la animalele mici.
Artrocenteza cavităţii femuro-tibiala externă se face inapoia crestei tibiale,
acul se introduce oblic dinainte înapoi şi dirijat spre Înăuntru.
Cavitatea femuro-tibiala se punctioneaza intre ligamentul tibial medial si
ligamentul tibio-rotulien intern.
Articulatia jaretului. Punctia se face in fundul de sac antero-intern, sub
maleola interna a tibiei sau in fundul de sac postero-extern sau postero-intern.
La caine se pot executa artrocentezele degetelor atat in fondurile de sac
anterioare si posterioare, cat si alte punctii articulare.
56
- cauterizarea. Este o metodă eficientă în hemoragiile capilare sau
parenchimantoase. Crusta care se formează este aderentă, dar se recomandă numai
în plăgi superficiale. Sunt necesare măsuri suplimentare, deoarece căderea crustei
riscă hemoragii secundare.
- electrocoagularea. Cauterizarea capetelor vasculare se obţine atât prin
folosirea curentului continuu (electroliza), cât şi a curentului alternativ de inăltă
frecvenţă şi voltaj redus (diatermocoagularea)
- sutura hemostatică. Se foloseşte în hemoragiile capilare sau
parenchimantoase. Trecerea firelor de sutură pentru refacerea planurilor anatomice
se face astfel încât să cuprinde şi capetele vaselor de sânge care vor fi astfel blocate în
ţesutul cicatricial care se va formă. Sutura hemostatică se practică şi la plăgile
ţesutului erecţii a uretrei, penisului, în puncte separate simple sau în (X).
- sutura vasculară. Este uşor de realizat în cazul plăgilor longitudinale ,
suturându-se numai straturile superficiale, eversat. Firele de sutură neresorbabile,
rezistente, se trec cu acul atraumatic în puncte separate în formă de (U). Se mai poate
aplică sutura în 8 sau cu agrafe.
- ligatura laterală. Este posibilă la vasele mari cu plăgi mici, deschise
accidental.
- angiotripsia. Reprezintă strivirea pereţilor vasculari cu ajutorul penselor de
castrare sau cu ecrasorul Chassaignac. Strivirea endoteliului vascular se face
neuniform. Include şi celelalte straturi ale peretelui vascular, permiţând formarea
unui trombus mai rezistent.
SUTURILE CHIRURGICALE
Suturile sunt manopere chirurgicale prin care se realizează refacerea
continuităţii planurilor anatomice intrerupte chirugical sau accidental. Ele se definesc
adăugând sufixul -rafie la numele ţesutului sau organului suturat: angiorafie,
osteorafie, tenorafie etc.
Se suturează plăgile chirugicale iar cele accidentale numai după regularizarea
marginilor, aseptizare şi asigurarea hemostazei.
Materialul necesar pentru ligaturi şi suturi:
1. Acele de sutură
Sunt foarte variate dar prototipul îl reprezintă acul compus din: vîrf, corp şi
cap, orificiul pentru introdus firul
Ca formă, acele folosite în chirurgie sunt:
- drepte de 17 – 100 mm:
- curbe cu variantele: - jumătate curbe de 15-80 mm
57
- 1/4 curbe de 12-50 mm
- 5/8 curbe de 7- 5o mm
- sub formă de undiţă
- în 5
Pe secţiune acele pot fi rotunde, triunghiulare sau plate în totalitate sau
triunghiulare pe 1/2 dinspre vîrf şi restul rotund.
Orificiul de ancorare a firului poate fi_rotundă. ovală, triunghiulară. Pentru
introducerea firului uşor au apărut acele tip Haghedorn, ce au urechiuşa sub formă
de resort simplu şi dublu, firul se introduce în ac prin apăsare.
Acul Mooij are urechiuşa pe faţa inferioară sau laterală a vârfului acului, dar
acest fapt determină agăţarea acului de ţesuturi. Un avantaj in acest sens il are acul
Ricardin ce închide orificiul de ancorare a firului printr-un cursor ce este împins sau
retras cu degetul mare al mâinii ce poartă acul.
Există şi ace fără urechiuşă, la care firul este adaptat direct la ac, constitue
aşa denumitele ace atraumatice, rotunde pe secţiune.
2. Port acele
Acele se manevrează cu port acul tip Mathieu, Brmold, Doyen, sau în lipsa lor
o simplă pensă hemostatică tip Koker sau Pean.
Firele de sutură
Se clasifică în fire resorbabile şi fire neresorbabile care rămân în ţesuturi.
În grupul firelor resorbabile intră: catgutul, tendoanele de cangur.
Catgutul se prepară din submucoasa intestinului subţire de oaie şi se găseşte
în comerţ în plicuri sterile. Cel mal subţire este nr. 0000. descreşte la 000, 00, 0, şi
apoi creşte la nr. l până la 5 cel mai gros. Lungimea lui variază de la 30 cm până la 6
m, se resoarbe în timp de 6-8 zile la o grosime medie. Pentru a prelungi timpul de
resorbţie se foloseşte catgutul cromat ce are perioada de resorbţie de 16-18 zile.
Firele neresorbabile
1. Mătasea - este produsă de viermii de mătase şi poate fi constituită din mai
multe fire, prin filare, răsucire st toarcere. Se găseşte în comerţ de diferite grosimi cea
mai subţire nr. 000 (0,1 mm) până la nr.5 (0,9 mm). Se sterilizează prin fierbere,
autoclavare la 120u. Se foloseşte pentru sutura pielii, are inconvenientul că
secţionează tegumentul mai ales dacă se strânge prea puternic şi ţesuturile sunt prea
întinse.
2. Aţa chirurgicală. Se găseşte în comerţ în jurubiţe de diferite grosimi. Cea
mai groasă este nr. 6 şi descreşte până la nr. l6.
Pentru animalele mari, se foloseşte în sutura pielii nr.6-7, la câine nr. 7-8, la
pisică nr.8.
58
Se sterilizează prin fierbere. La rumegătoare poate fi folosită şi pentru
suturile profunde musculare.
Primul nod se face chirurgical, dublu, deoarece firul este alunecos.
3, Firul de in, se sterilizează bine prin fierbere, se leagă foarte bine şi este
rezistent şi tolerabil.
4. Firul de bumbac, bine tolerat în ţesuturile vasculare, se foloseşte numai în
plăgi sterile.
5. Firele sintetice se folosesc simplu, împletite, răsucite, capilare sau
necapilare ca firele de Nylon, Dacron, Orlon, Terylen, Mersylen t Tigaline, Daorylen,
poliamide sau poliesteri.
Sunt livrate în diverse culori, elastice, ce obligă ca nodurile să fie bine strânse
şi mai numeroase. Grosimea lor variază de la 6-5-0.
Dexonul este un fir sintetic de acid poliglicolic. Dexonul permite executarea
nodurilor simple, clasice. Timpul de resorbţie este de 15-30 zile. Se foloseşte atât la
suturile profunde cât şi cutanate, fără a mai fi necesar scoaterea firelor, căci ele vor
cădea singure.
6. Firul de coamă de cal. Se găseşte fie sterilizat gata sau se pregăteşte prin
degresarea cu eter sau alcool şi se trece prin tinctură de iod. ~
7. Firele metalice
- Oţelul inoxidabil, sterilizat în tuburi de 2,50 m lunglime se foloseşte în
osteosinteză.
- Oţel V2A, osteoainteză,
- Oţel nichelat sau cromat pentru osteosinteză.
- Fir de nichel, bronz, aluminiu.
- Vitalium, vanadiu, tantal pentru suturi vasculare.
In cadrul chirurgiei se mai folosesc, broşele lui Kirschner, tijele lui Kuntscher,
sau alte materiale, cuie, şuruburi, plăci metalice sau din polivinil.
Nodurile
Tehnica executării lor este diferită după tipul de sutură şi după materialul de
sutura utilizat. Slăbirea sau desfacerea firelor de sutură sunt considerate în general
accidente grave sau iremediabile dacă ne referim la legătura unui vas mare.
Reguli generale în tehnica înnodărllor;
- înainte de executarea nodului cit şi după, trebule să se asigure o bună
afrontare a buzelor plăgii;
- stringerea să se facă moderat şi din apropierea nodului
- nodurile să nu se strângă exagerat dar nici să fie prea largi.
- să se utilizeze noduri speciale adecvate fiecărui fir de sutură;
- nodurile să fie plasate deoparte sau de alta a liniei de incizie.
59
Pentru firele de sutură ca bumbac, mătase, primul nod este simplu de
afrontare, apoi nodul de oprire tot simplu.
Pentru catgut, nylon, se utilizează primul nod dublu chirurgical, apoi un nod
simplu de oprire şi al treilea tot simplu de siguranţă.
Nodurile se execută cu degetele mâinilor (degetele mari, arătătoare), arătător
şi mijlociu sau cu pensele hemostatice, port ace, cu două mâini sau cu o singură
mână.
Nodul la terminarea firului în surjet se execută cu ansa ultimă a surjetului ce
este considerată un capăt şi capătul normal, al doilea capăt, printr-un nod chirurgical,
apoi simplu de oprire şl din nou simplu de siguranţă.
Instrumente necesare pentru sutură
Pe lăngă instrumentele care prind, apropie şi poziţionează ţesuturile (pense
anatomice, chirgicale, hemostatice), se folosesc foarfeci şi ace chirgicale, care se pot
steriliza.
Suturi în puncte separate
Firul trece perpendicular prin buzele plăgii şi se face nod chirurgical la
distanţă egală, plasate uniform intre ele şi faţa de marginea plăgii. Sutura este
rezistentă, dar prezenţa unui număr mare de noduri determină o cicatrice
voluminoasă. Nodurile se plasează lateral faţa de marginea plăgii, iar capetele firului
se taie cât mai scurt.
- sutura în puncte separate simplă asigură o bună afrontare, se recomandă la
piele.
- sutura cu fire separate tip Lembert este mai rezistentă.
- sutura cu fire în (U) simplu este eversată, produce o cicatrice voluminoasă.
- sutura în (U) tip Lembert este mai rezistentă şi permite o afrontare corectă.
- sutura în (X) tip Sultan, se aplică la plăgile cu margini depărtate sau în scop
hemostatic.
- sutura în (8) (Moster) se aplică la peretele abdominal cu fir resorbabil numai
pentru straturile profunde sau cu fir neresorbail dacă include şi pielea. Este o sutură
bietajată şi se recomandă la rumegătoare după laparatomia în flanc.
Prima buclă afrontează peritoneul, faşcia transversă şi muşchii, iar a două
pielea.
- Sutura tip Lecene este tot o sutură monoplană a peretelui abdominal. Firul
se trece prin toate straturile de la exterior spre interior la 1,5 cm de marginea plăgii,
traversează plaga şi pătrunde apoi de la interior spre exterior în partea opusă
peritoneul şi muşchiul la 0,5 cm de margine, pătrunde din nou prin muşchi şi
peritoneu la 0,5 cm şi se intoarce prin toate straturile de la interior spre exterior, iar
nodul se face la exterior.
60
- sutura cu fir continuu (Surjet)
- sutura tip Surjet simplu foloseşte un singur fir care incepe şi se termină cu
nod chirurgical, dar prezintă dezavantajul că se desface uşor toată plaga dacă se rupe
firul intr-un loc. Firul trece perpendicular prin marginile plăgii şi oblic pe deasupra.
Nodul terminal se realizează cu ultima buclă şi capătul firului.
- sutura cu Surjet intretăiat firul trece prin bucla precedentă, se deşiră mai
greu şi realizează o inchidere uniformă a plăgii.
- sutura în zig-zag: firul trece perpendicular prin buzele plăgii, face un pas de
10 mm paralel cu aceasta şi se continuă până la afrontarea completă. Este rezistentă
dar produce o cicatrice voluminoasă inestetică.
- sutura în zig-zag orizontal (intradermică) se realizează cu monofilament
sintetic, cu ac atraumatic subţire, buclele formându-se în plan orizontal. Afrontarea
este perfectă, rezultând o cicatrice discretă. Sutura intradermică se mai poate realiza
şi în Surjet simplu, cu firul trecut la jumătatea dermului şi apoi în hipoderm.
- sutura în zig-zag dublu - firul trece în ambele sensuri prin acelaşi orificiu,
folosind ambele capete cu câte un ac.
- sutura în bursă realizează inchiderea unor orificii naturale sau provocate (prolaps
rectal, perforări intestinale).
Tehnica suturilor cu fir
- nu se suturează plăgile hemoragice.
- se elimină toate ţesuturile devitalizate, ischiemiate, franjurate.
- trecerea firelor se face uniform, la distanţe egale pe toată lungimea plăgii.
- strângerea firului este moderată, atât cât este necesar.
- scoaterea firelor este precedată de o dezinfecţie, se taie sub nod şi se trage
cu pensa. Această manoperă se aplică după (7-14 zile) în funcţie de mărimea plăgii,
specie, vârstă.
Suturi gastrice şi intestinale
Firele cu structură proteică nu se pot folosii la suturile care interesează şi
mucoasa datorită enzimelor proteice digestive sau microbiene existente. Mucoasa
tubului digestiv are suprafaţa mai mare decât seroasa şi are tendinţa să se răstrângă
în afară peste marginile plăgii.
Respectând timpii septice, firele sintetice resorbabile se pot folosii la toate
straturile anatomice. Trecerea de la timpi septice la timpi aseptice se face prin
spălarea mâinilor, schimbarea mănuşilor, materialului de sutură şi a instrumentarului.
Tipuri de suturi gastrice şi intestinale
- sutura trietejată: este etanşă, rezistentă, dar prezintă dezavantajul că
necesită un efort mare şi formează o cicatrice voluminoasă:
1. sutura muco-mucoasă cu mătase.
61
2. musculo-musculoasă cu catgut.
3. sero-seroasă cu catgut.
Mucoasa se suturează impreună cu submucoasa, iar seroasa, pentru sutură
de infundare, se ia impreună cu musculoasa.
Sutura bietajată: vizează inchiderea lumenului în puncte separate sau fir
continuu, urmată de o sutură de infundare, cu fir resorbabil care o acoperă în
totalitate pe prima.
a) sutura de afrontare tip Schmieden cu fir neresorbabil sau resorbabil
sintetic urmată de o sutură de infundare tip Lembert sau Bledinger.
Sutura tip Schmieden se realizează trecând firul prin toate straturile,
totdeauna de la interior spre exterior.
Dacă se efectuează corect sutura de afrontare, nu permite apariţia
conţinutului intestinal şi nu se poate vizualiza mucoasa.
Sutura de infundare tip Lembert se realizează cu fir resorbabil trecut prin
sero-musculoasă apoi pe deasupra suturii de afrontare şi în partea opusă la fel, prin
seroasă şi musculoasă, după care se reia din partea iniţială, cât să permită acoperirea
primei suturi, fără să rămână spaţiu intre ele.
O sutură de infundare corectă nu permite vizualizarea firelor de la prima
sutură.
Sutura tip Blendinger: firul trece perpendicular peste buzele plăgii (şi prima
sutură) apoi merge caţiva mm paralel cu prima sutură prin seroasă şi musculoasă.
- sutura tip Hartman: afrontarea se realizează printr-o sutură totală în Surjet
simplu, urmată de sutura de infundare tip Lembert.
- sutura tip Chaput este parţial eversată (cu marginile spre exterior)
Mucoasa se suturează în Surjet sau puncte separate, iar musculoasa şi
seroasa în puncte separate, eversat.
- sutura monoplană necesită indemânare şi o tehnică desăvârşită. Se
realizează în puncte separate cu fir sintetic resorbabil prin mai multe procedee.
- sutura tip Jobert firul trece prin toate straturile de câte două ori prin fiecare
buză a plăgii. Strângerea firului realizează şi infundarea, dar formează un burelet spre
interior.
-sutura tip Lembert firul trece numai prin seroasă şi musculoasă , dar este la
fel de stenozantă
- sutura tip Fruchaud realizează afrontarea şi infundarea cu acelaşi fir, este
inversă şi stenozantă.
- sutura tip Gambee este parţial inversată şi foarte putin stenozantă .
- sutura tip Cushing este o sutură extramucoasă executată peste braţele
pensei de baraj în enterectomii, pentru enteroanastomoza latero-laterală. Firul trece
62
paralel cu pensa prin seroasă şi musculoasă şi apoi în partea opusă. La sfarsit, firul se
strânge retrăgând pensa. Realizează o bună inchidere, fără să mai fie necesară o altă
sutură de infundare.
- sutura mecanică realizează inchiderea plăgilor gastrice sau intestinale, cu
mare precizie prin implantarea unor agrafe metalice care se elimină după cicatrizare
în lumenul intestinal şi apoi cu conţinutul acestuia. Sutura se realizează cu ajutorul
unor aparate speciale, fără să traumatizeze marginile plăgii.
Sutura eversată tip Joudan este o sutură extramucoasă, eversată, rezistentă
dacă se execută corect şi se asigură dietă absolută minimum 4 zile postoperator.
TENORAFIA
Sutura tendoanelor se realizează numai în cazul plăgilor recente şi numai
dacă se poate asigura imobilizarea de lungă durată a regiunii şi în condiţii de asepsie
riguroasă.
Procesul de cicatrizare evoluează lent (60-90 ZILE) fiind asigurat prin imbibiţia
din peritenoniu.
Instrumentar şi materiale: trusa minimală de chirurgie, fire de sutură
rezistente, sintetice sau metalice.
Tehnica operatoare: sub anestezie generală, se izolează tendonul şi se
regularizează capetele. Dacă este cazul, se alungeşte tendonul prin incizii de slăbire.
Metoda Le Dentu: se trec două fire de sutură transversal prin cele două
capete ale tendonului la 0.5 cm şi se leagă lateral. Al treilea fir se trece prin tendon la
distanţă mai mare (1cm.), perpendicular pe primele două şi se leagă lateral.
Metoda Schwarz: fiecare capăt se leagă transfixte la 1 cm. Se trece apoi un fir
transversal prin tendon deasupra acestor ligaturi şi se face un nod lateral.
Sutura transfixică Magda: la fiecare capăt al tendonului secţionat se trec câte
două fire prin 1/3 din grosimea acestuia şi se leagă fiecare lateral. Cele patru capete
ale firelor rezultate pe fiecare parte se leagă intre ele, în aşa fel încât nodurile să nu
fie plasate la acelaşi nivel. Este o sutură rezistentă, dar cu un număr foarte mare de
noduri predispuşi la supuraţie.
Sutura Cunea: se realizează cu un fir de sutură prevăzut cu câte un ac drept la
fiecare capăt. Firul se trece trnsversal până la jumătate prin grosimea tndonului şi
apoi oblic de câteva ori, realizând un şnur, terminându-se printr-un nod lateral.
Postoperator se asigură imobilizarea regiunii intr-o poziţie cu tendonul
relaxat, prin bandaj, iar la animalele mari cu ortozomul sau prin suspendare minimum
4 săptămâni.
OSTEOSINTEZA
Imobilizarea fragmentelor osoase în fracturi este o condiţie esenţială pentru
formarea unui calus rezistent. Osteosinteza reprezintă imobilizarea oaselor fracturate
63
ca mijloace chirurgicale. In unele situaţii, osteosimoza se asociază şi cu bandajul până
la vindecare sau numai în prima parte.
Osteosinteza este o intervenţie laborioasă, traumatizantă, se realizează
numai prin anestezie generală şi este contra indicată la animalele cu stare generală
gravă, şocate sau cu focarul de fractură infectat.
64
1. Metoda directă fără deschiderea focarului de fractură pentru oasele
neacoperite de masele musculare, bogate (tibie, radius) sau prin radioscopie.
Se incizează pielea şi fascia sub capătul proximal al osului si apoi se face un
orificiu cu freza în os prin care se introduce tija în canalul medualar până în epifiza
inferioară, trecând şi prin focarul de fractură. Broşele se scurtează şi se lasă capătul
scurt, îndoit ca o buclă, în acelaşi scop. În fracturile extremităţilor distale (humerus,
femur), broşele se pot introduce de jos în sus prin epicondil, asigurând o bună
stabilitate.
2. Metoda indirectă. În acest ca zest obligatorie deschiderea focarului de
fractură, evidenţierea capetelor osului fracturat, îndepărtarea hematoamelor,
regularizarea suprafeţelor osoase. Se face un orificiu în capătul proximal al osului prin
canalul medular. Se introduce un conductor metalic de jos în sus pănă ajunge sub
piele unde se face un orificiu. Se face captarea şi se continuă introducerea tijei prin
canalul medular până în capătul distal.
Tija metalică sau broşele se pot introduce şi fără conductor metalic de jos în
sus, până când ajung cu capătul interior în dreptul focarului de fractură, se face
captarea oaselor fracturate. Neregularităţile osoase din focarul de fractură, împreună
cu tija ghidează osul pentru o poziţionare corectă.
Osteosinteza prin fixatori externi. Se folosesc broşe metalice, care se
introduce perpendicular traversând osul fracturat după poziţionare.
Fragmentele osoase mari vor fi traversate fiecare de 2-4 broşe, apoi capetele
acestora se fixează la exterior prin bare sau plăci metalice cu şuruburi sau cu paste
speciale sintetice care se rigidizează prin autopolimerizare la 1-3 cm de la piele.
Ţesuturile moi vor fi protejate cu un trocar în lumenul căruia se roteşte broşa
sau burghiul până la perforarea osului.
Protejarea suprafeţei cutanate traversate de broşe se fac cu pansamente
antiseptice uscate, schimbate săptămânal.
65