Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Instrumentarul Chirurgical
Instrumentarul Chirurgical
Mâner de bisturiu
foarfecă Metzenbaum
foarfeci chirurgicale
3
depărtător Gosset
rac Backhaus
rac Jones
rac Backhaus-Roeder
stilet butonat
sondă canelată
ac triunghiular (Hagedorn)
ac rotund (intestinal)
ac Deschamps
ac Reverdin
agrafe Michel
aplicator de agrafe Michel
(copci)
fierăstrău Charrière
8
Dalta chirurgicală serveşte la secţionarea oaselor, eliminarea
unor exostoze, etc., fiind acţionată cu ciocanul plumbuit. Plumbul
de la partea activă a ciocanului asigură o priză mai bună cu capătul
dălţii, precum şi un confort fonic în sala de operaţie.
Bormaşina chirurgicală poate fi “de mână” sau electrică. Ea
acţionează cu ajutorul burghielor chirurgicale pentru practicarea
unor orificii în oase prin care se introduc tije (tip Kuntcher), orose
(tip Kuschner), holeşuruburi chirurgicale.
Cleştii fixatori de os ajută la menţinerea pe poziţie a
capetelor osoase în timpul operaţiei de osteosinteză.
Cleştii ciupitori de os servesc la regularizarea capetelor
osoase în caz de fractură.
Fixatori externi fără deschiderea focarului de fractură.
Proteze, utilizate în general cele de cap femoral.
9
Emasculator Verboczy Emasculator Hausmann
Burdizzo
10
8. Instrumentar folosit pentru operaţii pe cutia craniană.
Trepanul (fierăstrăul circular), ”de mână” sau electric pentru
extragerea unor porţiuni de os din cutia craniană, sub formă de
rondele. Piesa sa principală este coroana (fierăstrăul circular).
Tirrondela asemănătoare unui tirbuson, folosită pentru
extragerea rondelelor.
Decolatorul de periost poate fi drept, curb, în “T”, canelat,
cudat, etc.
11
Seringa cu 3 canale pentru spălarea conductului lacrimal.
Sonda Bowmann pentru canalul lacrimal, de diferite mărimi.
Intorcătorul de pleoape.
Cârlig pentru iris.
Foarfecele oftalmice sunt drepte, curbe sau cudate.
Foarfece pentru sclerotică.
12
Gulerul protector se aplică pentru a împiedica animalul să se
scarpine în zona operată.
14
speciale: aparate de anestezie, ventilaţie pulmonară, laser
chirurgical, aparatură pentru intervenţii endoscopice.
Travaliul – se foloseşte pentru contenţia animalelor mari
(bovine, cabaline) şi este confecţionat din bare metalice rotunjite,
poate să fie fix sau mobil şi se adauga dispozitive speciale pentru
imobilizarea capului.
Masa de operaţie pentru animalele mari asigură imobilizarea
animalului în diferite poziţii decubitale. Platforma pe care se
fixează animalul poate să fie fixă sau mobilă acţionată manual sau
mecanic. Este prevazută cu chingii, chiostecuri şi alte dispozitive
pentru poziţionarea capului.
În condiţii de clinică ambulatorie, sunt construite autovane
amenajate cu pat de operaţii pentru animale mari şi mici şi cu toate
cele necesare executârii orcăror intervenţii chirurgicale la animalele
mari şi mici.
În condiţii de teren, în sezoanele căduroase, operaţiile se
execută afară, în travaliu sau pe un teren cu iarbă, curat şi nivelat,
umbrit şi fără corpuri contondente ce pot accidenta animalele.
Pentru a ferii contactul dur cu solul, se poate amenaja un strat gros
de paie, stropite cu apă pentru a împiedica formarea prafului sau
acoperite cu o prelată.
Asepsia
15
Pregatirea instrumentarului şi a materialelor folosite în
operaţii
19
Pupinel
Antisepsia
CONTENTIA ANIMALELOR
23
antravoane sau chiostecuri: confecţionate din curele
rezistente căptuşite spre interior cu o pâslă care amortizează
strângerea. Se aplică la chişiţă unde se strâng cu ajutorul cataramei.
Unul dintre antravoane (principal) are inel metalic ce se continuă cu
un lanţ care se prelungeşte cu o frânghie rezistentă.
iavaşaua: confecţionată dintr-un baston de 10 cm,
prevăzut cu o ansă de frânghie la un capăt. Acesta se foloseşte
pentru contenţia cabalinelor aplicându-se la buza superioară,
iavaşaua metalică acţionează ca un cleşte, producând acelaşi efect.
Accidentele se pot evita dacă se respectă unele principii
generale:
a) fiecare metodă de contenţie să se execute întocmai, cu
respectarea tehnicii respective;
b) toate materialele de contenţie să fie verificate în prealabil
de utilizare privind: calitatea, integritatea, rezistenţa, flexibilitatea.
Franghiile, să nu fie cusute cu sârme, iar curelele să nu fie uscate,
dure;
c) să să folosească pentru trântirile animalelor în condiţii de
teren, un pat improvizat într-un loc uscat cu iarbă curată cu un
aşternut gros de paie, fără gropi, stalpi, pari;
d) să nu se improvizeze metode ad hoc neverificate;
e) să se instruiască în prealabil personalul ajutător, trăsându-
i-se fiecăruia sarcini precise;
f) dieta preoporatorie de 12 ore pentru trântirea animalelor
şi contenţionarea lor în diverse poziţii şi decubite;
g) supravegherea animalelor contenţionate;
h) evitarea executărilor de noduri simple sau duble pentru a
putea intervenii urgent în caz de necesitate;
i) evitarea tracţionărilor bruşte, forţate. Nu prin forţă se
trânteşte un animal în decubit ci prin tehnică, punându-l în diferite
poziţii incomode, modificându-i centrul de greutate.
24
Contenţia la cal
Contenţia capului
- Căpăstrul improvizat. Se face un laţ fix în jurul gâtului
dintr-o frânghie şi apoi în regiunea feţei un laţ simplu sau fix.
- Căpăstrul cu zăbăluţă şi strună. Zăbăluţa este
confecţionată din metal. Este formată din unul sau două elemente
articulare care se plasează în porţiunea corespunzătoare barelor. Se
trece prin gură, producând compresiune la comisură. Durerea
provocată determină inclinarea capului şi schimbarea direcţiei de
mers la dreapta sau la stânga.
Tractiunea şimetrica provoaca inclinarea capului şi oprirea.
- Căpăstrul de forţă. Prezintă o placă metalică ataşată la
partea dorsală a botarului. Se foloseşte la caii care cabrează.
Pentru caii mai greu de stăpânit, zăbăluţa completează cu
struna. Aceasta este un lanţ care trece pe sub bărbia animalului şi se
fixează la inelele zăbalei determinând o compresiune suplimentară.
- Lonja bucală şi iavaşaua de gură provoacă o durere
puternică la nivelul comisurilor bucale prin strângerea unui laţ
dintr-o frânghie care trece la ceafă şi prin gură. Capătul frânghiei se
trage inainte şi în jos. Acelaşi efect produce şi iavaşaua de gură.
25
Contenţia cu iavaşaua: se aplică pe buza superioară, mânerul
de lemn se tine sub antebraţ, iar ansa după aplicare se strânge atât
cât este necesar pentru a se menţine, cel mult 20-30 minute.
Se poate prinde baza urechii în acelaşi scop dar prezintă
riscul producerii unor leziuni vasculare sau nervoase. Din aceleaşi
motive este nerecomandabilă aplicarea iavaşalei pe buza inferioară.
- Capota sau gluga: acopera capul, impiedicând animalul
să vadă, confecţionată din pânză groasă sau piele şi se aplică dacă
animalul refuză apropierea instrumentelor, intrarea în stand, sala de
operaţie sau evacuarea în caz de incendiu.
După acoperirea capului, animalul se deplsează în direcţii
diferite pentru a se dezorienta şi apoi se indreaptă spre locul dorit.
- Speculumul bucal: imobilizează tablele dentare pentru
examinare şi intervenţii la acest nivel. Prin durerea provocată la
nivelul comisurilor bucale şi la articulaţia temporo-mandibulară,
constitue şi un mijloc de contenţie a capului.
Deschiderea insuficientă provoacă alunecarea dispozitivului,
iar indepărtatea exagerată a mandibulei poate determina fracturi sau
luxatii.
- Contenţia cu pana căpăstrului: se foloseşte la caii de talie
mare pentru intervenţii în regiunea frunţii, cefei sau urechilor. Pana
căpăstrului se trece la faţa superioară a articulaţiei carpiene şi se
trage în faţă, obligând animalul să coboare capul, ridicând totodată
şi membrul anterior respectiv.
28
Contenţia membrelor posterioare cu două chiostecuri şi o
frânghie. Chiostecurile se aplică la chişiţa fiecărui membru
posterior. La inelul unui chiostec se leagă un capăt al frânghiei, iar
capătul celalalt liber se trece prin inelul celuilalt chiostec şi se
aduce, printre membrele anterioare, peste spată şi greabăn. Capătul
frânghiei se trage inainte, după ce se încrucişează în dreptul
olecranului pe partea opusă.
Contenţia cabalinelor în travaliu. Travaliul este
confecţionat din ţeavă sau profile metalice cu margini rotunjite şi
asigură imobilizarea membrelor sau capului. Chingile şi
dispozitivele prevăzute impiedică culcărea şi cabrarea.
31
spre partea opusă căderii, trăgând cu cealaltă mână de pana
căpăstrului.
Metoda franceză. Materialele necesare: trei antravoane
simple, un antravon principal, 6 platlonje, un extensor de coloană
pentru a prevenii fractura acesteia şi 5-6 ajutoare.
Antravoitul principal se fixează pe chişiţa membrului
anterior opus căderii, iar cele simple la celelalte membre, cu inelele
spre interior şi catarama spre exterior. Otgonul trece de la membrul
drept anterior, prin inelul antravonului drept posterior din afară
inăuntru, se scoate prin inelul antravonului stâng posterior
dinăuntru spre afară apoi la inelul antravonului stâng anterior
dinafară spre inăuntru şi revine la antravonul principal unde se
scoate prin inelul acestuia spre dreapta. Otgonul şi lanţul se ţin
intinse şi un ajutor care asteaptă comanda pentru realizarea
manevrelor în mod sincronizat. Un alt ajutor aplică o platlonjă sau o
frânghie în jurul toracelui pentru a direcţiona în direcţia căderii.
Pentru extensia coloanei vertebrale se foloseşte o chingă
aplicată în jurul toracelui care se continuă cu o curea lată, fixată la
baza căpăstrului, terminându-se printr-un inel la baza cozii. In lipsa
acestuia, două ajutoare vor exercita tracţiuni pe cap, gât şi coadă
pentru a menţine coloana vertebrală în extensie în timpul căderii
calului şi mai ales după fixarea membrelor.
Trântirea se face la comanda medicului veterinar. Se
incepe prin tracţiuni moderate pe otgon pentru a micşora baza de
sprijin a animalului, iar în momentul când se observă
dezechilibrarea acestuia, toate ajutoarele vor trage energic: două la
otgon în partea opusă căderii, iar celelalte la cap, platlonjă şi coadă,
spre partea căderii. Imediat după căderea animalului, capul şi gâtul
se trag spre spate de către ajutor, iar altul la coadă, folosind
regiunea lombară ca punct de sprjin.
32
Strângerea lanţului apropie membrele cu copitele la un loc
unde se fixează prin trecerea unui lacăt sau port-muscheton, printr-o
zală a lanţului.
Pentru castrare se eliberează membrul drept posterior şi se
leagă în opt cu o platlonjă, după urmatoarea tehnică:
Se fixează platlonja în regiunea buletului drept posterior,
se trece peste grebăn pe sub gât, se incrucişează în dreptul spetei
drepte, se aduce în jurul gambei la faţa internă şi se trage spre zona
lombară. Se eliberează chiostecul, iar platlonja se coboară în
regiunea chişiţei. Prin mişcări de fierăstruire, se aduce copita în
dreptul articulaţiei scapulo-humerale, se fixează cu mâna la locul de
incrucişare şi se coboară platlonja de la jaret la chişiţă, unde se
trece un laţ răsturnat de oprire. Capătul ramas liber al platlonjei se
foloseşte pentru legarea propriu-zisă în opt a piciorului. Platlonja se
trece la faţa internă a gambei, se intoarce pe deasupra în apropierea
jaretului, se incrucişează în dreptul metatarsului, trecând intre
acesta şi prima ansă, apoi la faţa internă a buletului. Se intind ansele
formate până la acest moment, se flexează chişiţa şi jaretul,
impingând copita inapoi şi se intoarce platlonja pe deasupra
buletului. La jumatatea metatarsului, se face o buclă care se
introduce intre fluier şi prima legatură, iar în ochiul format se trece
capătul platlonjei, formând un laţ în jurul metatarsului şi
tendoanelor. Prima legatură se mai inconjoară cu capătul platlonjei
să nu cadă, sau se largeşte primul laţ cuprinzând jaretul şi se trage
spre regiunea dorso-lombară de 1-2 ajutoare.
După terminarea operaţiei, desfacerea aparatului de
contenţie urmează aceleaşi manopere parcurse dar în sens invers. Se
desface mai intâi legătura în opt. se fixează din nou antravonul la
chişiţă şi se scoate antravonul principal.
Dacă nu s-a putut asigura o dietă corespunzătoare,
creşterea presiunii abdominale poate determina prolaps rectal. Acest
33
inconvenient se poate reduce prin apăsarea regiunii anale cu un
câmp operator pe toată durata poziţiei decubitală.
Metoda berlineză. Se deosebeşte prin poziţia platlonjei
care se plasează în regiunea axilară din partea opusă căderii, şi apoi
se trece peste greabăn.
Metoda Munich. Foloseşte patru antravoane simple şi un
otgon cu inel sau ochi la un capăt. Se aplică toate chiostecurile la
chişiţă, iar otgonul se trece prin inelele chiostecurilor şi se inchide
la inelul propriu. Platlonja trecută peste torace dirijează căderea.
Metoda Stuttgart. Această metodă este preferată atunci
când este necesar un câmp operator larg în regiunea abdominală. Se
folosesc două antravoane principale cu otgon şi două antravoane
simple, o chingă de piele cu inel metalic şi o platlonjă. Se aplică
chinga în regiunea costală şi apoi antravoanele simple la chişiţele
membrelor drept anterior şi stâng posterior. Antravoanele principale
se aplică tot în diagonală la celelalte membre (stâng anterior şi
drept posterior). Otgonul de pe partea stângă se trece prin inelul
antravonului stâng posterior dinafară spre interior şi se trage oblic
spre dreapta, pe sub otgonul bipedului lateral drept. Trăgând
otgoanele, se apropie membrele două câte două, iar animalul cade
pe partea stângă, ajutat de platlonja aplicată în regiunea axilară
dreaptă. După cădere, membrele bipedului lateral stâng (dedesubt)
se ţin intinse, iar cele de deasupra (bipedal lateral drept) se pot
aduce în flexiune trecând otgonul care le apropie prin inelul chingii
toracale.
Metoda daneză. Se recomandă pentru castrarea
armăsarilor, deoarece descopera larg regiunea inguinală. Se folosesc
două chiostecuri principale şi două secundare şi o chingă toracică
prevăzută cu un inel metalic ventral şi unul dorsal şi cu o curea de
fixare peste regiunea prepectorală. Un chiostec principal se fixează
la membrul anterior pe partea opusă căderii. Otgonul se trece prin
34
inelele chiostecurilor aplicate la bipedul lateral stâng (anterior şi pe
urmă cel posterior), după care se trece prin inelul metalic ventral al
chingii. Capătul otgonului va fi tras de două ajutoare spre partea
opusă căderii (drepte). Al doilea chiostec principal este aplicat la
membrul drept posterior. Otgonul acestuia se trece prin inelul dorsal
şi se trage spre stânga. Animalul cade cu membrul posterior izolat
de celelalte, iar regiunea inguinală este descoperită.
Contenţia pe patul de operaţie mobil. Patul de operaţie
pentru animalele mari prezintă o platformă mobilă acţionată manual
sau hidraulic, care permite modificarea poziţiei orizontale, oblic sau
vertical, antero-posterior sau lateral.
Dacă animalul este culcăt deja (anestezie, fractură), se aduce
pe cărucior şi sw imobilizează din poziţia orizontală, platforma
putându-se coborî până la nivelul pardoselii.
Contenţia membrelor în diferite poziţii după trântire:
- Fixarea unui membru anterior pe unul posterior. Se
foloseşte o platlonjă care se aplică deasupra buletului la membru
anterior de deasupra şi se trece peste jaret, apoi se scoate printre
membrele anterioare în regiunea antebraţului, trăgând inapoi. Se
dezantravează membrul anterior şi se continuă tracţiunea până când
buletul membrului anterior depăşeşte gamba pe aceeasi parte. Se
coboară platlonja din regiunea antebraţului la fluier unde se
înconjoară cele două membre de mai multe ori cu platlonja, la
început oblic, extern, intern şi apoi în „X”. Capătul platlonjei se ţine
întins de către ajutor pentru a nu se slăbii.
Membrul anterior se poate fixa şi în regiunea fluierului cu
sau fără dezavantravane. Fixarea la bipede (anterior sau posterior)
se poate face cu frânghia sau platlonja în 8 sau prin 2-3 încrucişări,
după care vor fi ţinute în extensie forţată pentru a nu pedala,
evitând totodată sprijinul, pentru propulsie din poziţie culcătă.
- Fixarea unui membru posterior. Platlonja se fixează la
nivelul metatarsului, capătul ei se aduce pe deasupra antebraţului,
35
se trece intre membrele anterioare dinainte-inapoi, se scoate oblic
printre cele posterioare şi se trage spre zona dorso-lombară. După
dezantravare, se aduce membrul posterior cu fluierul peste antebraţ,
unde se fixează cu platlonja în cruce şi apoi circular.
Imobilizarea capului
36
5. Aplicarea unui căpăstru obişnuit sau improvizat dintr-o
frânghie.
6. Aplicarea unui laţ fix la baza coarnelor care se poate lega
scurt la un stâlp sau se prinde o ureche intr-un laţ.
7. Lonja bucală. Capătul frânghiei formează un laţ în jurul
maxilarului.
8. Impingerea animalului spre un perete după fixarea
manuală a septului nazal şi a cozii.
9. Introducerea animalului în travaliu pentru bovine
prevăzut cu dispozitiv de fixare a capului.
37
2. Ridicarea unui membru posterior cu o bară de lemn.
Aceasta se trece pe la faţa anterioară a jaretului şi este ţinută de
două ajutoare
3. Limitarea mişcărilor unui membru posterior cu ajutorul
cozii. Se trece coada printre membrele posterioare şi se trage inapoi
de către un ajutor. Permite intervenţii în zona ugerului.
4. Iavaşaua de gambă. Deasupra jaretului se face un laţ care
se strânge cu un baston. Piciorul respectiv poate fi ridicat cu
uşurinţă datorită durerii provocate de strângerea frânghiuţei.
5. Limitarea deplasării spre inapoi a membrului posterior cu
ajutorul unei frânghii care se aplică la bulet şi apoi la baza cornului
din partea opusă, trăgându-se inapoi.
6. Contenţia membrelor în bipod lateral cu ajutorul unei
platlonje. Se fixează platlonja deasupra jaretului şi se trece printre
membrele anterioare, înconjoară antebraţul şi se tracţioneză inainte.
40
7. Contenţia pe masa de operaţie se realizează în decubit
lateral, dorsal sau ventral, cu membrele fixate individual prin benzi
adezive, curele sau frânghiuţe.
Contenţia la suine
41
7. Contenţia în jgheaburi cu membrele contenţionate
separate pentru intervenţii laborioase la regiunea abdominală
(hernia inguinală sau inguino-scrotală).
8. Contenţia pe o scară. Aceasta metodă se foloseşte pentru
castrare la scroafă. Se foloseşte o scară mai lată, cu 5-6 trepte şi trei
frânghii două de un metru şi una de trei metrii. Cu primele două se
leagă separat membrele posterioare, iar cu cea lungă, membrele
anterioare şi toracele. Membrele anterioare se leagă impreună, iar
frânghia se trece pe sub braţul corespunzător al scării, se scoate
inaintea pieptului, se trece peste gât, în regiunea dorsală, se
introduce pe sub celălalt braţ al scării dinăuntru în afară şi se
intoarce peste torace, fixându-se din nou pe o treaptă a scării sau se
ţine de către un ajutor. După legarea scroafei, scara se ridică la un
unghi de 45° pentru asigurarea declivităţii şi aducerea flancului
stâng la o înălţime convenabilă. Scrofiţele de 4-6 saptamani se pot
ridica direct pe scară unde se leagă.
Contenţia la câine
Contenţia la pisică
PANSAMENTE
44
se gasesc sub formă de role de diferite dimensiuni (de 5-21 cm
laţime şi 1-20 m lungime). Nu sunt sterile.
Feşele de pânză se utilizează mai mult pentru pansament
compresiv la copită. Faşa de flanelă se utilizează pentru pansamente
compresive în bolile sinoviale şi bolile tendoanelor.
3. Vată medicinală (hidrofilă, absorbantă), este fabricată din
bumbac. Ea formează stratul de recepţie a pansamentului absorbant.
Nu se aplică direct pe plagă deoarece nu este sterilă iar firele ei
aderă puternic la plagă şi ii scade foarte mult capacitatea
absorbantă.
4. Tifonul metraj este folosit pe regiuni mai intinse, unde nu
se pot rula feşele de tifon.
5. Pânza de bumbac, este folosită în acelaşi scop ca şi tifonul
metraj.
6. Materiale adezive (tip romplast, Leukoplast) constituite în
general din benzi de material textile care pe una din parţi sunt
impregnate cu substanţe adezive.
7. Substanţele adezive se folosesc în cazurile în care
pansamentul nu poate fi menţinut prin ture de tifon sau prin
materiale adezive. Se poate folosi soluţia Mastisol sau Agglutinol
(sacâz 40 g dizolvat în eter 100 ml, amestecat cu oleu de în 2 ml şi
chloroform 2 ml) cu care se fac badijonări pe plagă, pasta Unna (1
parte gelatină, 2 părti glicerină, 3 părti oxid de zinc, 6 părti apă),
încalzită pe baia de abur, se aplică în jurul plăgii şi peste ea, pe
plagă se aplică 2-3 straturi de comprese ce vor fi menţinute
adherent de aceasta pastă.
8. Sfoara este folosită pentru fixarea pansamentului la copită.
9. Benzile elastice (simple sau adezive) asigură o oarecare
rigidizare a pansamentului (utile în luxaţii, întinderi musculare şi
tendinoase, etc).
PRINCIPII GENERALE DE REALIZARE A PANSAMENTELOR
- Asigurarea unei antisepsii cât mai riguroase a plăgii,
45
- Materialele ce iau contact nemijlocit cu plaga trebuie să
fie sterile, aplicate (dar şi îndepărtate) cu instrumente sterile, de
asemenea să fie impenetrabile de microbi şi alte materiale poluante
din exterior,
- Feşele de tifon vor fi rulate cu atenţie (peste vată), să fie
strânse moderat (pentru a nu jena circulaţia), dar nici prea uşor
astfel încât să cadă pansamentul,
- In zonele mobile se vor lăsa două gulere de vată (în partea
superioară şi inferioară a pansamentului) pentru a prevenii
eventualele escoriaţii provocate de turele de tifon la nivelul pielii,
- Să permită o oarecare aerare a plăgii,
- Să permitî drenajul (unde este cazul),
- Să fie schimbat atunci când nu-şi mai îndeplineşte rolul
pentru care a fost aplicat,
- Plăgile septice se vor lăsa pe cât posibil descoperite (mai
ales cele infectate cu microbi).
46
- terţiar (final, extern cu scop de fixare), din ture de tifon
suprapuse,
Primele două straturi constitue adevaratul pansament, stratul
final având rol de susţinere.
Stratul terţiar poate fi:
- circular (turele se suprapun în totalitate şi sunt dispuse
transversal în raport cu axul regiunii, pansamentul având formă
unui manson),
- în spirală (turele se suprapun parţial şi sunt trecute oblic
faţa de axul regiunii),
- cu ture răsturnate, pentru strângerea uniformă şi creşterea
rezistenţei,
- evantai (pe o parte turele se suprapun parţial iar pe
cealaltă în totalitate). Se aplică pe zone asimetrice, cu o parte
concavă (turele se acoperă în totalitate) şi o parte convexă (turele se
acopera parţial),
- în “8”, în “cruce”, în “spic”.
Când consideram că sunt suficiente turele de tifon aplicate se
secţioneză capătul feşei longitudinal (aproximativ de 2-3 ori cât
diametrul zonei), se face un nod de oprire pentru a nu se deşira faşă
în continuare iar cu cele două capete se face un nod care nu trebuie
niciodată plasat pe plagş sau în apropierea ei ci pe partea opusă
acesteia.
Dacă feşa nu este sufficient de lată (pentru impărţirea în
două) sau suficient de rezistentă se v-a indoii la capăt pe o distanţă
aproximativ de 1-2 ori diametrul zonei lăsându-se nodul cu capătul
adevarat şi cu locul de indoire considerat ca fiind al doilea capăt.
Unele zone corporale nu permit fixarea prin metodele
enumerate mai sus, aşa că se apelează la materialele textile (ex.
pânză) pentru a menţine pansamentul.
47
La animalele de talie mică (în special la caţele şi pisici) după
laparatomii, mamectomii etc., pansamentul în zona ventrală a
abdomenului poate fi menţinut cu ajutorul camaşii Alfort.
Aceasta se confecţionează dintr-o bucată de pânză ce trebuie
să aibă lungimea egală cu distanţa de la intrarea pieptului
animalului până la baza cozii iar laţimea de 1,5-2 în grosimea
animalului. Bucata de pânză se v-a indoii la jumatate iar la
indoitură se va mai plia încă o dată pe o distanţa aproximativ egală
cu distanţa dintre membrele animalului (mai mult la cele
posterioare decât la cele anterioare). Pe această indoitură se vor
executa două taieturi de formă semicirculară (mai mici pentru
membrele anterioare şi mai mari pentru membrele posterioare), care
vor devenii patru orificii după intinderea pânzei. Cu partea opusă
indoiturii se vor practica taieturi paralele la distanţa de 2-3 cm una
de celalaltă şi cu o lungime de 5-15 cm (în funcţie de laţimea
corpului şi a pânzei). După terminarea operaţiunilor de tăiere, pânză
se va intinde, se vor introduce membrele animalului prin cele patru
orificii corespunzătoare iar faşiile de la zona superioară se vor
innoda câte două (una de pe o parte cu cea corespunzătoare de pe
partea opusă) ascunzând capetele libere sub nodul imediat următor.
Ultimele patru faşii (din zona posterioară a corpului) vor fi innodate
în cruce (penultima de pe o parte cu ultima de pe partea cealaltă şi
invers). Se recomandă decuparea unei bucaţi de pânză din dreptul
comisurii inferioare a vulvei pentru a prevenii infiltrarea cămaşii cu
urină. Dacă este vorba despre un mascul se va decupa o porţiune de
material în dreptul furoului, pe unde se va scoate acesta înafară.
La nivelul tălpii la cabaline se aplică pansament compressor
executat în spirală şi circular.
48
TIPURI DE PANSAMENTE
După scopul urmării, pansamentele pot fi:
Pansamentul compresiv se aplică cu rol de a oprii hemoragia
capilară abundentă consecutivă operaţiilor sau acolo unde alte
mijloace hemostatice nu sunt eficace (copită, onglon).
Pansamentul protector se face cu rol de a proteja plaga
operatorie sau o regiune traumatizată.
Pansamentul absorbant se utilizează cu scopul de a asigura
drenajul, absorbind exudatele şi materiile purulente din plăgile
supurate şi greu de drenat. Se utilizează în special în plăgile tecilor
sinoviale tendinoase şi articulare.
După modul de aplicare se dosebesc:
Pansamentul aseptic, realizat cu materiale şi instrumente
sterile.
Pansamentul aseptic, când se adaugă substanţe chimice
bactericide. Se utilizează în tratamentul plăgilor infectate şi mai
ales la copită.
Pansamentul uscat, când pansamentul de bază este sicativ şi
neimpregnat cu nici un lichid.
Pansamentul umed, când stratul intern este imbibat cu apa
sau cu diverse soluţii. Se evită maceraţia ungând pielea inainte de
aplicarea pansamentului cu un corp gras.
Pansamentele uscate şi umede pot fi simple sau
medicamentoase (simple-uscate, simple-umede, mdicamentoase-
uscate, medicametoase-umede).
Pansamentele uscate pot fi:
- izolatoare, protectoare,
- absorbante (sicative),
- compresive (hemostatice).
Pansamentele umede pot fi:
- simple (ex. antiflogistice cu apa rece),
49
- medicamentoase: cicatrizante, cu antibiotice, hemostatice,
antiseptice, antiinflamatoare, proinflamatoare (în funcţie de
medicamentele folosite).
Pansamentul prin tamponament foloseşte fâşii lungi de tifon
ce se introduc în cavitatea plăgii pentru a obţine o hemostază. Se
intrebuinţează în operaţiile de tumori vaginale, enuclearea globului
ocular etc.
SCHIMBAREA PANSAMENTULUI se face după un timp
variabil, în funcţie de scopul sau şi în funcţie de evoluţia afecţiunii.
Schimbarea pansamentului trebuie facută aseptic, completă
sau incompletă. In schimbarea incompletă se schimbă numai stratul
receptor (vată) şi paturile superficiale din stratul absorbant
(compresa sterilă). In general, pansamentele compresive se schimbă
în 24-48 ore, la fel cele ce protejează plăgi aflate sub dren.
Pansamentele uscate se schimbă în general la 4-5 zile şi apoi la
scoaterea firelor de sutură (8-10 zile la animalele mici, 12-14 zile la
animalele mari. Pansamentele se schimbă obligatoriu atunci când s-
au imbibat cu secreţii, când apar modificări locale, circulatorii
(datorită faptului ca este prea strâns). Când infecţia este puternică şi
secreţia purulentă în cantitate mare, se scot firele de sutură şi se lasă
plaga larg deschisă, fără pansament, expusă la aer şi lumină.
BANDAJE
53
Scoaterea bandajului se face în funcţie de afecţiune, specie,
după vindecarea completă. Bandajul se inmoaie cu apă calduţă după
care se taie cu fierăstrăul. La animalele mari, bandajul se taie în
lungul lui, pe faţa anterioară în apropierea atelei. La cele mici se
taie centura în partea superioară şi bandajul în partea inferioară şi se
trage uşor ca piciorul din cizmă.
După ridicarea lui se vor trata eventualele escoriaţii. Se
produce amiotrona funcţională ce trebuie remediată prin masaj,
fizioterapie.
Pentru imobilizarea unor regiuni corporale cu diferite
afecţiuni se poate apela şi la alte mijloace inafară de bandaje (ex:
după tenorafii la cabaline se aplică ortozomul), la animalele mici cu
afecţiuni ale coloanei vertebrale, se poate confecţiona un cadrul
metalic.
INJECŢIILE
54
- Acele de seringă de mărimi şi forme diferite, adaptate
tipurilor de seringă pe care le insoţesc. Acul prezintă o parte
cilindrică, care pătrunde în ţesuturile organismului numite bizou iar
porţiunea care se adaptează la seringă se numeşte ambou. La acele
de unică întrebuinţare, amboul este din material plastic, transparent
pentru injecţiile intravenoase. Pentru administrări repetate
intravenoase există ace prevăzute cu o teacă din material plastic
(branule), care, după introducerea în venă, partea metalică (rigidă)
se retrage şi rămâne canula flexibilă ce se introduce în lumenul
vasului fără riscul lezării acestuia sau injectare perivasculară.
Instrumente şi materiale necesare pentru pregătirea locului de
elecţie:
- tundere, radere, dezinfecţie.
- produsele de injectat se prezintă în flacoane sau se prepară
în seringă.
Tehnica injecţiilor
Condiţii generale
Preparatele medicamentoase tipizate şi omologate, trebuie să
corespundă normelor de prezentare, etichetele cu menţionarea
termenului de valabilitate, conţinutul, concentraţia; cantitatea şi
restricţiile referitoare la consumul produselor alimentare, provenite
de la animale de interes economic în perioada de tratament.
Se va respecta alternanţa locurilor de elecţie în cazul repetării
injecţiilor, pentru a permite absorbţia completă. Totdeauna să avem
minimum două ace, unul pentru aspirat soluţia şi altul pentru
injectat.
Injecţia intradermică (i.d)
Soluţia de injectat se introduce în grosimea dermului. Se
folosesc cantităţi mici (0,1-0,5 ml). Injecţiile intradermice se
practică în scop de diagnostic cu substanţe revelatoare (tuberculina,
maleina). Se folosesc seringi mici de 1-2 ml şi ace subţiri (20x0,2
mm) sau seringi automate.
55
Locul de elecţie:
- cabaline: pentru maleinare, pleoapa inferioară
- bovine: faţa laterală a gâtului pentru tuberculinare, pliu
cozii pentru reacţia Cassoni
- porcine: la baza urechii
- păsări: bărbiţe sau membrana interdigitală
Tehnica injecţiei. Se pregăteşte locul de elecţie, apoi se face
un pliu (transversal), acul introducându-se cu bizoul spre exterior.
Apariţia unui buton dermic perceptibil la palpare indică
administrarea corectă.
Pentru maleinare se folosesc seringi de 1 ml cu diviziuni şi
ace subţiri şi mici. Cu mâna stângă se prind pleoapele de marginile
libere şi se trag înafara globului ocular. Acul adaptat la seringă se
introduce cu bizoul spre exterior, paralel cu marginea liberă a
pleoapei inferioare la câţiva mm de dinapoi înainte spre unghiul
intern al globului ocular şi se injectează maleina formându-se un
buton.
Pentru tuberculinare injecţia se face pe laturile gâtului pe o
regiune tunsă. Cu mâna stângă se face un pliu al pielii ce se ţine
între degetul mare şi arătător, iar acul adaptat la seringă se introduce
în dermul acestui pliu cu bizoul spre exterior şi se inoculează
tuberculina formându-se un buton.
Tehnica defectuoasă: injectare subcutanată. Se repetă
administrarea.
Injecţiile subcutanate (s.c)
Se administrează medicamente pentru acţiune locală sau
sistemică, ţesutul conjunctic lax, permite o bună difuzibilitate şi
absorbţie a soluţiilor medicamentoase neiritante. La animalele mici,
pentru reechilibrare hidro-electrolitică se pot administra cantităţi
mari dacă nu este accesibilă calea intravenoasă. Intr-o singură
administrare se poate injecta maximum 15-20 ml la animalele mici,
50-100 ml la animalele mijlocii şi 150-200 ml la animalele mari.
56
Locuri de elecţie: Injecţiile subcutanate se practică în
regiunile corporale cu pielea mobilă.
- cabaline: regiunea cervicală superioară, prescapulară, flanc,
salbă;
- ovine şi caprine: regiunea toraco-abdominală laterală şi faţa
medială a gambei sau a coapsei;
- câine şi pisică: suprafeţele dorso-laterale ale corpului;
- păsări: regiunea pectorală şi pliul cutanat al aripilor.
Tehnica de lucru: Acul se introduce de sus în jos,
perpendicular, la baza unui pliu cutanat transversal.
Se verifică pozitia acului prin mişcare lejeră şi se injectează
soluţia uşor, fără a intâmpina rezistenţă.
După injectare, acul se retrage sub un tampon cu
dezinfectant, se masează locul pentru a favoriza difuziunea
lichidului.
Accidente şi complicaţii:
- ruperea acului, cauze: neatenţie, contenţie defectuoasă;
- necroza cutanată; cauze: soluţii prea concentrate, cantităţi
prea mari intr-un singur punct;
- flegmoane: aseptice, determinate de soluţii iritante; septice,
purulente în condiţii precare de asepsie.
Injecţii intramusculare (i.m.)
Ţesutul muscular oferă o absorbţie uşoară şi rapidă cu o
reactivitate mai scăzută decât a ţesutului conjunctiv, permiţând
administrarea unor soluţii uleioase sau soluţii obişnuite în
concentraţii mai mari decât la cele subcutanate. Nu se pot
administra în acelaşi loc cantităţi mai mari de 20 ml la animalele
mari, 10 ml la animalele mijlocii sau 5ml la cele mici.
Locuri de elecţie:
- La animalele mari: musculatura cervicală, faţa postero-
laterală a coapsei, regiunea anconaţiilor şi uneori a crupei;
57
- La animalele mijlocii şi mici: regiunea coapsei, fesei,
gâtului, anconaţiilor;
- La păsări: musculatura pectorală.
Tehnica de lucru: Acul se introduce perpendicular pe masa
musculară la o profunzime variabilă, în funcţie de grosimea
acesteia, prin impingerea lentă sau lovitura scurtă la animalele mari.
Se verifică prin aspiraţie dacă s-a patruns intr-un vas pentru a evita
injectarea intravasculară şi se apasă pistonul moderat, după
adaptare corectă la ac, fixând amboul intre degete. Acul se retrage
sub compresiunea unui tampon imbibat intr-o soluţie dezinfectantă
şi se masează locul uşor pentru a favoriza difuziunea substantelor
administrate.
Accidente şi complicaţii: a introducerii unor soluţii uleioase
sau suspensii direct la torentul circulator.
Injecţiile intravenoase (i.v)
Injecţiile intravenoase prezintă numeroase avantaje în
comparaţie cu alte cai de administrare:
- permite introducerea unor cantităţi mari de soluţii;
- efectul este promt şi constant;
- dozele sunt mai reduse;
- nu este dureroasă;
- Pentru soluţiile cu indicaţia "stric intravenos", reprezintă
singura cale, lipsită de riscuri (clorura de calciu, sulfatiazol 20%).
Locuri de elecţie:
- cabaline: vena jugulară, subcutanată toracală, cefalică
antebrahială, safena internă;
- rumegătoarele mari: vena jugulară superficială, safenă,
cefalică-antebrahială, la vacă şi vena mamară anterioară;
- rumegatoarele mici: vena jugulară superficială sau vena
safenă;
- porc şi iepure: vena auriculară externă şi jugulară la tineret;
58
- câine: vena safenă, subcutanate antebrahiale, cefalică
brahială, jugulară;
- pisica: safena externă, subcutanate antebrahiale, jugulară;
- păsări: vena cubitală, radială, humerală.
Tehnica de lucru: Locul de elecţie se tunde uniform sau se
rade. Puncţia venei (flebocenteza), se folosesc ace potrivite pentru
fiecare specie, iar vasul se află intr-o stare de turgeşcentă realizată
prin stază cu un garou sau compresiune digitală.
Acul se introduce liber sau adaptat la seringă, oblic şi apoi
paralel cu vena în lumen cât mai mult. Se ridică staza şi apoi se
injectează lent soluţia la o temperatură cât mai apropiată de cea
corporală. Pentru injectarea unor cantităţi mari de lichide este bine
să se realizeze un montaj cu racord elastic intre seringă şi ac.
Eliminarea completă a aerului din tubul cu care este prevăzut se
realizează prin umplerea acestuia cu fluid inainte de inceperea
perfuziei sau cu sânge în momentul penetrării venei. La sfârsit, acul
se retreage brusc, compresând vena cu un tampon câteva minute la
locul puncţiei. Dacă s-au folosit soluţii intante, resturile din ac vor
fi eliminate prin aspiraţie sau curgere liberă.
Cateterele venoase permit perfuzii indelungate de până la 48
ore, protejând lumenul vasului datorită flexibilitaţii.
Identificarea grosimilor cateterelor venoase este uşurată prin
codificarea calibrelor pe culori.
59
Pentru hidratarea animalelor cu soluţii electrolitice la o rată
mai mică de 200 ml/h este suficientă montarea unui cateter 22 G.
Pentru transfuzia de sânge, la animale mari (peste 1000 ml/h
soluţii electrolitice) sunt necesare catetere de 18 G - 14 G sau 2 - 3
simultan.
Accidente şi complicaţii:
- lezarea vasului cu hematom perivenos când se folosesc ace
prea groase sau prea subţiri;
- embolii, tromboze: tehnica defectuoasă;
- periflebita şi tromboflebita adezivă: injectarea perivenoasă
a unor soluţii iritante. Dacă s-a injectat perivenos, imediat se pot
face infiltraţii cu soluţie de procaină 2% a ţesutului perivenos. Dacă
injecţia perivenoasă s-a produs în urmă cu 24 ore, la soluţia de
procaină se poate adăuga 2 - 400,000 u.i. penicilină, la fel se pot
face pensulaţii cu tinctură de iod.
- tromboflebita supurativă: asepsie deficitară;
- şocul, hemoliza, edemul pulmonar: cantităţi mari de soluţii
hipotome la temperaturi scăzute.
Injecţiile intraarteriale (i.a)
In mod excepţional, se practică pentru injectarea unor
substanţe de contrast în angiografii, în scop experimental sau
terapeutic.
Loc de elecţie: Se folosesc arterele: carotida, metatarsiene,
metacarpiene, mediana, fumerala.
Tehnică de lucru: Se reperează vasul fără stază. Extragerea
acului se face printr-o mişcare bruscă, sub compresiune puternică.
Se recomandă ca acul să fie orientat cu vârful în direcţia centrifugă.
Injecţiile intracardiace (i.c.)
In aria de protecţie cardiacă se administrează analeptice
cardiace în cazuri de urgenţă sau narcotice pentru eutanasie.
Loc de elecţie: îl reprezintă spaţiul intercostal stâng al 3-lea –
4-lea pentru animalele mari şi spaţiul al 4 – 5-lea pentru carnivore.
60
Intrapleural, locul de elecţie îl reprezintă spaţiul dintre coasta
7-a si a 8-a.
Tehnică de lucru: Acul se introduce intraventricular,
observându-se jetul de sânge sacadăt şi mişcarea acului sincron cu
contracţia sistolică. Se recomandă un racord elastic, deoarece
montajul rigid este incomod şi produce leziuni cardiace..
Injecţia intraperitoneală (i.p)
Se administrează preparate medicamentoase, pentru acţiune
locală sau generală, peritoneul având o mare capacitate de absorţie.
Soluţiile vor avea o concentraţie mai mică, dozele sant mai mari
decât la injecţiile intravenoase. Se pot administra antibiotice în
peritonite sau anestezice generale, când nu este accesibilă calea
intravenoasă, la animale mici, porcine, păsări.
Loc de elecţie:
- animale mari: fosa paralombară stângă la cabaline, dreaptă
la bovine sau teşitura flancului;
- animale mici pe linia alba sau paramedian, cu trenul
posterior mai ridicat.
Tehnică de lucru: După asepsie reiguroasă, traversarea
peretelui abdominal se face progresiv până apare senzaţia de "gol"
la varful acului. Pentru a evita crearea unei comunicari directe cu
exteriorul, se pot deplasa uşor planurile anatomice superficiale cu
mâna inainte de introducerea acului.
Accidente şi complicaţii:
- leziuni vişcerale: când acul pătrunde brusc, loc de elecţie
greşit;
- peritonita: asepsia defectuoasă, lezarea vişcerelor tubului
digestiv, injecatarea unor soluţii iritante.
Injecţiile intrapleurale şi intrapulmonare, se practică în
pleurite, pleurezii prin spaţiile intercostale 5-8.
Injecţiile intrasinoviale. Se practică în scop anestezic,
terapeutic sau explorator, după asepsie riguroasă şi contenţie.
61
Locuri de elecţie: fundurile de sac articulare sau tendinoase.
Tehnică de lucru: planurile anatomice se deplasează uşor cu
mâna şi apoi se introduce acul. Pentru lavaje articulare, se pot
efectua concomitent puncţii contralaterale. După retragerea acului,
se face un masaj uşor, apoi se aplică un pansament până la
inchiderea completă a orificiului.
Accidente şi complicaţii:
- ruperea acului şi lezarea componentelor articulare, dacă nu
se face o contenţie riguroasă;
- complicaţii septice, iritaţii, fistule sinoviale.
Injecţiile intratraheale
Se administrează substanţe medicamentoase în parazistisme
traheo-bronşice.
Locul de elecţie: regiunea cervicală ventrală în plan medial.
Tehnică de lucru: gâtul animalului se ţine în extensie şi se
traversează ligamentul interinelar. Soluţia se injectează lent, pentru
a nu produce bronhospasm.
Accidente şi complicaţii:
- tuse, bronhospasm, complicaţii septice.
Injecţii intramamare
Deosebită este tehnica injecţiilor intralimfatice ce se face în
doi timpi la animalele mici. La extremitatea inferioară a unui
membru posterior se injectează sub piele un lichid colorat (albastru
lui Evans, albastru de metilen) şi după ½ - 1 oră, când s-a evidenţiat
reţeaua limfatică se face o disecţie pe o întindere mică a unui vas
mai important. În el se va face o nouă injecţie, cu acelaş lichid
oolorat sau produs iodat (lipyiodol) şi care în 24-48 ore va
impregna tot sistemul ganglionar, vasele aferente şi eferente,
canalul toracic
Recoltarea de sânge
Se recoltează cantităţi variabile de sânge în scop terapeutic,
de diagnostic sau pentru prepararea unor seruri hiperimune.
62
Flebocenteza se realizează cu ace de venisecţie groase cu diametrul
de până la 10 mm. Sunt necesare şi recipiente corespunzătoare:
baloane cu bile pentru defribrinare, tuburi simple cu sau fără
anticoagulant (heparină sau citrat de sodiu).
Locuri de elecţie: Sunt cele menţionate în injecţia
intravenoasă, la care se mai adaugă vârful cozii, urechea, creasta
sau bărbiţele.
Cantitatea maximă de sânge care se poate recolta intr-o
singură intervenţie este de 4-6 l la cal, 4-8 l la bovine, 200-500 ml
la oaie, 200-600 ml la porc, 50-200 ml la câine, fără a depăşii 15%
din masa circulantă.
Tehnica recoltării sângelui: Sângele se poate recolta
respectând tehnica injecţiilor intravenoase, iar jetul se orientează
spre peretele recipientului pentru a reduce spumarea şi hemoliza.
In cazul venisecţiilor în scop terapeutic mai sunt necesare
aceste precauţii.
La porcine, recoltările de sânge se pot face din confluentul
jugular prin depresiunea sterno-prepectorală (Carle şi Dewhirst) sau
prin puncţie parasternală în direcţie vertebrală.
Procedeul Carle şi Dewhirst se realizează pe animalul
contenţionat în picioare. Un ac lung de 10-12 cm adaptat la seringă
se introduce de jos în sus, în mijlocul depresiunii formate intre
apendicele traselian, articulaţia scapulo-humerală, cu membrul
anterior de aceeaşi parte în abducţie. Pătrunderea în vena cavă
cranială este marcată de umplerea seringii cu sânge.
Dacă animalul se poate contenţiona în decubit dorsal, este
mai comod (procedeul Grigorescu) la care acul se introduce de sus
în jos, la marginea cranială a primei coaste lângă apendicele
traselian. Pe măsură ce acul progresează se fac aspirări repetate
până ce apare sângele care umple seringă cu uşurinţă. Pătrunderea
în trunchiul bicarotic nu este considerată un accident.
63
ANESTEZIA
64
Loc de elecţie: pentru sferturile anterioare interesează nervii
flancului, iar pentru cele posterioare nervii perineali.
Tehnică:
1. anestezia nervilor perineali se poate realiza printr-o
singură injecţie la arcada ischiatică. Comisura inferioară a vulvei şi
introducem acul de sus în jos până aproape de suportul osos.
Injectează 20 ml xilină 2%.
2. anestezia epidurală inaltă pentru operaţie pe animalul
contenţionat în decubit.
3. infiltraţia circulară (subcutanată şi apoi sub capsula
mamară).
4. Instilaţia prin canalul papilar a câte 50 ml soluţie
anestezică (anestezie de contact), în intervenţii pe sinusul papilar.
5. Infiltraţie circulară la baza mamelonului ( în plâgi ale
mamelonului).
Anestezia penisului la taur
1. anestezia subsacrală. Se videază rectul, palpăm găurile
subsacrale S3 şi S4 pentru nervii pudenzi şi hemoroidali care se
anesteziază cu câte 20 ml soluţie anestezică. Anestezia pararectrală
şi ischiatică este asemănătoare cu cea descrisă la cabaline.
2. Blocajul pararectal (vezi la cal).
3. Blocajul la nivelul arcadei ischiatice (vezi anastezia la cal).
4. anestezia nervilor pudenzi la nivelul flexurii sigmoide a
penisului.
La 6-8 cm inapoia sacului scrotal, introducem acul sub faşcia
profundă şi se injectează 100-140 ml procaină 2% sau xilină 1%.
Anestezia nervilor metapodiali
Indicaţii: operaţii pe regiunile metapodiale şi scropodiale.
Loc de elecţie: jumătatea lungimii metapodiului, atât la
membrul anterior cât şi la cel posterior.
65
Pentru membrul anterior se realizează 4 injecţii la faţa
dorsală şi laterală a fluierului şi câte o injecţie de-o parte şi de alta a
tendonului flexor profund.
La membrul posterior sunt necesare 3 injecţii la partea dorso-
laterală a metatarsului şi pe ambele parţi ale tendonului flexor
profund.
Tehnică: pentru fiecare nerv se injectează 10 ml anestezic.
Anestezia nervilor digitali
Fiecare deget este inervat de 4 nervi digitali: 2 axiali (anterior
şi posterior) şi 2 abaxiali.
Indicaţii: intervenţii chirurgicale în regiunea chişiţei sau pe
ongloane.
Tehnică:
1. blocajul la nivelului buletului: se poate realiza o infiltraţie
circulară cu 30-40 ml procaină 4% sau xilină 2% sau 4 injecţii cu
câte 10 ml anestezic.
2. blocajul la nivelul chişiţei.
a) anestezia ambelor degete prin 4 injecţii (Pincemin).
Se introduce un ac lung intre cele două degete, la 1-2 cm deasupra
spaţiului digital, până se simte vârful acului sub piele, în partea
opusă. Se injectează la acest nivel 20 ml soluţie anestezicâ. Se
extrage acul, lăsând încă 20 ml pe traiect şi încă 20 ml sub piele în
partea din care s-a pâtruns.
3. Anestezia unui singur deget (Collak). Se realizeazâ prin 3
injecţii cu câte 5 ml: una dorsală şi una posterioarâ şi altâ injecţie
pe faţa excentricâ a degetului. Acul va avea o direcţie oblicâ inainte
şi inapoi.
Anestezia intravascularâ
Se poate obţine prin introducerea anestezicului intr-o venâ
sub garou. După aplicarea garoului, anestezicul difuzează lejer până
la nivelul capilar, producând o anestezie rapidă (2-3 minute) care
durează până la ridicarea garoului.
66
Anestezia intraarterială se realizează injectând anestezicul în
artera principală care se distribuie în teritoriul respectiv. Injecţia
intraarterială este mai dificilă decât cea intravenoasă, dar odată
realizată, eficienţa este superioară.
Garoul se menţine un timp limitat strict necesar, prelungirea
garotajului peste 60 minute poate avea consecinţe negative.
74
Articulaţia grasetalui. Aceasta prezintă trei cavităţi sinoviale;
a) femuro-patelarâ, b)femuro-tibială externă şi c) femuro-tibială
medială.
in cavitatea femuro-patelară se pătrunde printre ligamentele
patelare mijlociu şi intern, pe partea anterioară la o profunzime de
2 cm la animalele mari, sau înapoia ligamentului tibio-patelar
lateral la animalele mici.
Artrocenteza cavităţii femuro-tibiala externă se face inapoia
crestei tibiale, acul se introduce oblic dinainte înapoi şi dirijat spre
Înăuntru.
Cavitatea femuro-tibiala se punctioneaza intre ligamentul
tibial medial si ligamentul tibio-rotulien intern.
Articulatia jaretului. Punctia se face in fundul de sac antero-
intern, sub maleola interna a tibiei sau in fundul de sac postero-
extern sau postero-intern.
La caine se pot executa artrocentezele degetelor atat in
fondurile de sac anterioare si posterioare, cat si alte punctii
articulare.
75
instrumentelor (cel puţin) se supun regulilor obligatorii de asepsie
şi antisepsie.
Exerezele chirurgicale
Exerezele sunt manopere chirurgicale prin care se
indepărtează porţiuni de ţesututi, organe sau formaţiuni anatomice
în totalitate în scop terapeutic, economie sau estetic. Se numesc
extirpări şi se definesc adaugând sufixul -ectomie la denumirea
organului sau ţesutului respectiv: lobectomie, cordectomie,
enterctomie.
Exicizia este o manoperă simplă şi reprezintă îndepărtarea
unui ţesut sau organ intr-un timp operator: excizia unui lambou
cutanat.
Rezecţia: extiraparea unei porţiuni de ţesut sau organ printr-o
succesiune de manopere (entrectomia, histerectomie).
Ablaţia reprezintă îndepărtarea totală a unui ţesut sau organ
prin combaterea multor manopere chirurgicale: ablaţia mamelei.
Amputaţia defineşte îndepărtarea parţială sau totală prin
secţionare transversală a unui organ apendicular: corn, urechi,
coadă, membru.
Raclajul (chiuretajul) îndepărtarea unor ţesuturi patologice cu
ajutorul chiuretei, lingurei Volkman sau renetei, exostoze, fistule.
Avulsia sau smulgerea este o manoperă folosită pentru
îndepărtarea ţesutului cornos al copitei sau onglonului.
Torsiunea este o manoperă folosită pentru îndepărtarea prin
rasucire a unor ţesuturi sau organe pediculate (testicul, ovar).
Organul se prinde intr-o pensă care se rasuceşte până la ruperea
pediculului: torsiune nelimitată. Torsiunea poate fi limitată când se
realizează cu ajutorul a două pense hemostatice aplicate pe pedicul
la distanţa de 1-1,5 cm una de alta dintre care una rămâne fixă, iar
cealaltă se rasuceşte impreună cu pediculul până la rupere.
Ligatura: îndepărtarea unor ţesuturi sau organe pediculare, se
realizează prin intreruperea vascularizaţiei şi intervenţiei cu ajutorul
76
unei ligaturi aplicate la bază. Se folosesc fire elastice care exercită o
compreiune continuă.
Strivirea liniară a ţesuturilor este o manopera folosită în
operaţia de castrare la masculi şi femele. Histotripsia include şi
vasele de sânge (angioripsia) asigurând hemostază şi în unele cazuri
necrobioză.
Trepanaţia reprezintă intervenţia prin care se crează un
orificiu intr-o suprafaţă conjunctivă sau osoasă cu ajutorul
trepanului, burghiu, freză. Rondela decupată se poate recupera sau
se indepărtează complet.
Cauterizarea se poate intrebuinţa şi pentru îndepărtarea unor
formaţiuni tumorale. Intărzie cicatrizarea, dar stimulează
imunitatea, impiedică diseminarea infecţiei şi mareşte reactivitatea
ţesuturilor atone.
Hemostaza chirurgicală
Hemostaza chirurgicală cuprinde manoperele aplicate pentru
oprirea scurgerii sângelui dintr-o plagă accidentală sau chirurgicală,
hemostaza chirurgicală poate fi preventivă sau curativă.
Hemostaza preventivă. Se aplică inaintea secţionării vasului
de sânge (preoperator sau intraoperator), realizând intreruperea
circulaţiei sanguine când se anticipează apariţia unei hemoragii:
garou, clampaj.
Hemostaza curativă. Se foloseşte intraoperator sau post-
traumatic. După modul de realizare, hemostaza chirurgicală
curativă poate fi provizorie sau definitivă.
Hemostaza provizorie
Hemostaza provizorie asigură oprirea temporară a
hemoragiei, trebuie inlocuită cu o hemostază definitivă imediat ce
permite desfaşurarea operaţiei.
- compresiunea digitală se foloseşte în cazurile de urgenţă pe
traiectul vasului lezat, în funcţie de topografia acestuia şi direcţia de
curgere a sângelui. Pentru vasele secţionate, se poate face
77
compresiune la capete, folosind în acest scop meşe de tifon sau
comprese sterile.
- tamponamentul este intrebuinţat în hemoragiile mici,
capilare şi constă în comprimarea intermitentă a plăgii cu tampoane
de tifon sterile. La fiecare aplicare tamponul se menţine 10-20
secunde cu uşoară apăsare perpendiculară. Se interzice
confecţionarea tampoanelor din vată, deoarece lasă scame greu de
identificat după imbibare cu sânge. Manevrarea tampoanelor se
face cu pense port-tampon.
- garoul se aplică mai ales în scop preventiv. Cu ajutorul unui
cordon elastic se realizează o compresiune circulară prin una sau
două infăşurări. Turgeşcenţa venelor în segmentul periferic sau
sângerarea abundentă indică strângerea insuficientă. Menţinerea
îndelungată a garoului (peste 60 minute) poate avea consecinţe
nefavorabile, locale şi generale. Ridicarea garoului se face
progresiv permiţând restabilirea circulaţiei sanguine.
- forcipresura se realizează cu ajutorul penselor hemostatice
care se aplică pe capătul vasului secţionat, intraoperator, cu efect
rapid. Se aleg pense de mărime convenabilă. Trecerea la următorul
timp operator va fi procedată de asigurarea unei hemostaze
definitive (ligatura, torsiune).
- pansamentul compresiv se recomandă în cazul plăgilor
situate în cavităţi sau pe suprafeţe dure. In acest caz, strângerea
feşei de tifon este mai puternică decât la pansamentul obişnuit, fără
a stânjenii foarte mult circulaţia sanguină în teritoriul respectiv.
Pansamentul compresiv se menţine maximum 24 ore, când se
inlocuieşte cu altul mai lejer. Pansamentul Mickulicz, care
tapetează cavitatea, asigură şi drenajul capilar, extragerea lui
făcându-se progresiv, pe măsură ce creşte ţesutul de granulaţie.
Hemostaza definitivă
Se realizează prin următoarele procedee:
78
- ligatura vasculară. Se realizează cu fire de sutură. Ligatura
se poate aplica direct pe vasul izolat (ligatura imediată), cu nod
chirurgical, după pensarea acestuia. Se recomandă trecerea firului
prin ţesuturile perivasculare, pentru a nu aluneca (ligatura
imediată).
Pe vasele mari, se aplică ligaturi duble, la distanţa de 1-2 cm,
iar pe cordoanele vasculare se fac legături transfixice. Ligatura în
bloc este nesigură şi se produc accidente.
- torsiunea vasculară. Capătul vasului secţionat se prinde intr-
o pensă hemostatică şi se răsuceşte până la rupere (torsiune
nelimitată). Se folosesc două pense hemostatice, una rămâne fixată
pe vas, iar cealaltă se aplică pe capătul vasului şi se răsuceşte
(torsiune limitată).
- cauterizarea. Este o metodă eficientă în hemoragiile
capilare sau parenchimantoase. Crusta care se formează este
aderentă, dar se recomandă numai în plăgi superficiale. Sunt
necesare măsuri suplimentare, deoarece căderea crustei riscă
hemoragii secundare.
- electrocoagularea. Cauterizarea capetelor vasculare se
obţine atât prin folosirea curentului continuu (electroliza), cât şi a
curentului alternativ de inăltă frecvenţă şi voltaj redus
(diatermocoagularea)
- sutura hemostatică. Se foloseşte în hemoragiile capilare sau
parenchimantoase. Trecerea firelor de sutură pentru refacerea
planurilor anatomice se face astfel încât să cuprinde şi capetele
vaselor de sânge care vor fi astfel blocate în ţesutul cicatricial care
se va formă. Sutura hemostatică se practică şi la plăgile ţesutului
erecţii a uretrei, penisului, în puncte separate simple sau în (X).
- sutura vasculară. Este uşor de realizat în cazul plăgilor
longitudinale , suturându-se numai straturile superficiale, eversat.
Firele de sutură neresorbabile, rezistente, se trec cu acul atraumatic
79
în puncte separate în formă de (U). Se mai poate aplică sutura în 8
sau cu agrafe.
- ligatura laterală. Este posibilă la vasele mari cu plăgi mici,
deschise accidental.
- angiotripsia. Reprezintă strivirea pereţilor vasculari cu
ajutorul penselor de castrare sau cu ecrasorul Chassaignac. Strivirea
endoteliului vascular se face neuniform. Include şi celelalte straturi
ale peretelui vascular, permiţând formarea unui trombus mai
rezistent.
SUTURILE CHIRURGICALE
Suturile sunt manopere chirurgicale prin care se realizează
refacerea continuităţii planurilor anatomice intrerupte chirugical sau
accidental. Ele se definesc adăugând sufixul -rafie la numele
ţesutului sau organului suturat: angiorafie, osteorafie, tenorafie etc.
Se suturează plăgile chirugicale iar cele accidentale numai
după regularizarea marginilor, aseptizare şi asigurarea hemostazei.
Materialul necesar pentru ligaturi şi suturi:
1. Acele de sutură
Sunt foarte variate dar prototipul îl reprezintă acul compus
din: vîrf, corp şi cap, orificiul pentru introdus firul
Ca formă, acele folosite în chirurgie sunt:
- drepte de 17 – 100 mm:
- curbe cu variantele: - jumătate curbe de 15-80 mm
- 1/4 curbe de 12-50 mm
- 5/8 curbe de 7- 5o mm
- sub formă de undiţă
- în 5
Pe secţiune acele pot fi rotunde, triunghiulare sau plate în
totalitate sau triunghiulare pe 1/2 dinspre vîrf şi restul rotund.
80
Orificiul de ancorare a firului poate fi_rotundă. ovală,
triunghiulară. Pentru introducerea firului uşor au apărut acele tip
Haghedorn, ce au urechiuşa sub formă de resort simplu şi dublu,
firul se introduce în ac prin apăsare.
Acul Mooij are urechiuşa pe faţa inferioară sau laterală a
vârfului acului, dar acest fapt determină agăţarea acului de ţesuturi.
Un avantaj in acest sens il are acul Ricardin ce închide orificiul de
ancorare a firului printr-un cursor ce este împins sau retras cu
degetul mare al mâinii ce poartă acul.
Există şi ace fără urechiuşă, la care firul este adaptat direct la
ac, constitue aşa denumitele ace atraumatice, rotunde pe secţiune.
2. Port acele
Acele se manevrează cu port acul tip Mathieu, Brmold,
Doyen, sau în lipsa lor o simplă pensă hemostatică tip Koker sau
Pean.
Firele de sutură
Se clasifică în fire resorbabile şi fire neresorbabile care
rămân în ţesuturi.
În grupul firelor resorbabile intră: catgutul, tendoanele de
cangur.
Catgutul se prepară din submucoasa intestinului subţire de
oaie şi se găseşte în comerţ în plicuri sterile. Cel mal subţire este nr.
0000. descreşte la 000, 00, 0, şi apoi creşte la nr. l până la 5 cel mai
gros. Lungimea lui variază de la 30 cm până la 6 m, se resoarbe în
timp de 6-8 zile la o grosime medie. Pentru a prelungi timpul de
resorbţie se foloseşte catgutul cromat ce are perioada de resorbţie
de 16-18 zile.
Firele neresorbabile
1. Mătasea - este produsă de viermii de mătase şi poate fi
constituită din mai multe fire, prin filare, răsucire st toarcere. Se
găseşte în comerţ de diferite grosimi cea mai subţire nr. 000 (0,1
mm) până la nr.5 (0,9 mm). Se sterilizează prin fierbere,
81
autoclavare la 120u. Se foloseşte pentru sutura pielii, are
inconvenientul că secţionează tegumentul mai ales dacă se strânge
prea puternic şi ţesuturile sunt prea întinse.
2. Aţa chirurgicală. Se găseşte în comerţ în jurubiţe de
diferite grosimi. Cea mai groasă este nr. 6 şi descreşte până la nr. l6.
Pentru animalele mari, se foloseşte în sutura pielii nr.6-7, la
câine nr. 7-8, la pisică nr.8.
Se sterilizează prin fierbere. La rumegătoare poate fi folosită
şi pentru suturile profunde musculare.
Primul nod se face chirurgical, dublu, deoarece firul este
alunecos.
3, Firul de in, se sterilizează bine prin fierbere, se leagă foarte
bine şi este rezistent şi tolerabil.
4. Firul de bumbac, bine tolerat în ţesuturile vasculare, se
foloseşte numai în plăgi sterile.
5. Firele sintetice se folosesc simplu, împletite, răsucite,
capilare sau necapilare ca firele de Nylon, Dacron, Orlon, Terylen,
Mersylent Tigaline, Daorylen, poliamide sau poliesteri.
Sunt livrate în diverse culori, elastice, ce obligă ca nodurile
să fie bine strânse şi mai numeroase. Grosimea lor variază de la 6-
5-0.
Dexonul este un fir sintetic de acid poliglicolic. Dexonul
permite executarea nodurilor simple, clasice. Timpul de resorbţie
este de 15-30 zile. Se foloseşte atât la suturile profunde cât şi
cutanate, fără a mai fi necesar scoaterea firelor, căci ele vor cădea
singure.
6. Firul de coamă de cal. Se găseşte fie sterilizat gata sau se
pregăteşte prin degresarea cu eter sau alcool şi se trece prin tinctură
de iod. ~
7. Firele metalice
- Oţelul inoxidabil, sterilizat în tuburi de 2,50 m lunglime se
foloseşte în osteosinteză.
82
- Oţel V2A, osteoainteză,
- Oţel nichelat sau cromat pentru osteosinteză.
- Fir de nichel, bronz, aluminiu.
- Vitalium, vanadiu, tantal pentru suturi vasculare.
In cadrul chirurgiei se mai folosesc, broşele lui Kirschner,
tijele lui Kuntscher, sau alte materiale, cuie, şuruburi, plăci metalice
sau din polivinil.
Nodurile
Tehnica executării lor este diferită după tipul de sutură şi
după materialul de sutura utilizat. Slăbirea sau desfacerea firelor de
sutură sunt considerate în general accidente grave sau iremediabile
dacă ne referim la legătura unui vas mare.
Reguli generale în tehnica înnodărllor;
- înainte de executarea nodului cit şi după, trebule să se
asigure o bună afrontare a buzelor plăgii;
- stringerea să se facă moderat şi din apropierea nodului
- nodurile să nu se strângă exagerat dar nici să fie prea largi.
- să se utilizeze noduri speciale adecvate fiecărui fir de
sutură;
- nodurile să fie plasate deoparte sau de alta a liniei de
incizie.
Pentru firele de sutură ca bumbac, mătase, primul nod este
simplu de afrontare, apoi nodul de oprire tot simplu.
Pentru catgut, nylon, se utilizează primul nod dublu
chirurgical, apoi un nod simplu de oprire şi al treilea tot simplu de
siguranţă.
Nodurile se execută cu degetele mâinilor (degetele mari,
arătătoare), arătător şi mijlociu sau cu pensele hemostatice, port
ace, cu două mâini sau cu o singură mână.
Nodul la terminarea firului în surjet se execută cu ansa ultimă
a surjetului ce este considerată un capăt şi capătul normal, al doilea
83
capăt, printr-un nod chirurgical, apoi simplu de oprire şl din nou
simplu de siguranţă.
Instrumente necesare pentru sutură
Pe lăngă instrumentele care prind, apropie şi poziţionează
ţesuturile (pense anatomice, chirgicale, hemostatice), se folosesc
foarfeci şi ace chirgicale, care se pot steriliza.
Suturi în puncte separate
Firul trece perpendicular prin buzele plăgii şi se face nod
chirurgical la distanţă egală, plasate uniform intre ele şi faţa de
marginea plăgii. Sutura este rezistentă, dar prezenţa unui număr
mare de noduri determină o cicatrice voluminoasă. Nodurile se
plasează lateral faţa de marginea plăgii, iar capetele firului se taie
cât mai scurt.
- sutura în puncte separate simplă asigură o bună afrontare, se
recomandă la piele.
- sutura cu fire separate tip Lembert este mai rezistentă.
- sutura cu fire în (U) simplu este eversată, produce o
cicatrice voluminoasă.
- sutura în (U) tip Lembert este mai rezistentă şi permite o
afrontare corectă.
- sutura în (X) tip Sultan, se aplică la plăgile cu margini
depărtate sau în scop hemostatic.
- sutura în (8) (Moster) se aplică la peretele abdominal cu fir
resorbabil numai pentru straturile profunde sau cu fir neresorbail
dacă include şi pielea. Este o sutură bietajată şi se recomandă la
rumegătoare după laparatomia în flanc.
Prima buclă afrontează peritoneul, faşcia transversă şi
muşchii, iar a două pielea.
- Sutura tip Lecene este tot o sutură monoplană a peretelui
abdominal. Firul se trece prin toate straturile de la exterior spre
interior la 1,5 cm de marginea plăgii, traversează plaga şi pătrunde
apoi de la interior spre exterior în partea opusă peritoneul şi
84
muşchiul la 0,5 cm de margine, pătrunde din nou prin muşchi şi
peritoneu la 0,5 cm şi se intoarce prin toate straturile de la interior
spre exterior, iar nodul se face la exterior.
- sutura cu fir continuu (Surjet)
- sutura tip Surjet simplu foloseşte un singur fir care incepe şi
se termină cu nod chirurgical, dar prezintă dezavantajul că se
desface uşor toată plaga dacă se rupe firul intr-un loc. Firul trece
perpendicular prin marginile plăgii şi oblic pe deasupra. Nodul
terminal se realizează cu ultima buclă şi capătul firului.
- sutura cu Surjet intretăiat firul trece prin bucla precedentă,
se deşiră mai greu şi realizează o inchidere uniformă a plăgii.
- sutura în zig-zag: firul trece perpendicular prin buzele
plăgii, face un pas de 10 mm paralel cu aceasta şi se continuă până
la afrontarea completă. Este rezistentă dar produce o cicatrice
voluminoasă inestetică.
- sutura în zig-zag orizontal (intradermică) se realizează cu
monofilament sintetic, cu ac atraumatic subţire, buclele formându-
se în plan orizontal. Afrontarea este perfectă, rezultând o cicatrice
discretă. Sutura intradermică se mai poate realiza şi în Surjet
simplu, cu firul trecut la jumătatea dermului şi apoi în hipoderm.
- sutura în zig-zag dublu - firul trece în ambele sensuri prin
acelaşi orificiu, folosind ambele capete cu câte un ac.
- sutura în bursă realizează inchiderea unor orificii naturale sau
provocate (prolaps rectal, perforări intestinale).
Tehnica suturilor cu fir
- nu se suturează plăgile hemoragice.
- se elimină toate ţesuturile devitalizate, ischiemiate,
franjurate.
- trecerea firelor se face uniform, la distanţe egale pe toată
lungimea plăgii.
- strângerea firului este moderată, atât cât este necesar.
85
- scoaterea firelor este precedată de o dezinfecţie, se taie sub
nod şi se trage cu pensa. Această manoperă se aplică după (7-14
zile) în funcţie de mărimea plăgii, specie, vârstă.
Suturi gastrice şi intestinale
Firele cu structură proteică nu se pot folosii la suturile care
interesează şi mucoasa datorită enzimelor proteice digestive sau
microbiene existente. Mucoasa tubului digestiv are suprafaţa mai
mare decât seroasa şi are tendinţa să se răstrângă în afară peste
marginile plăgii.
Respectând timpii septice, firele sintetice resorbabile se pot
folosii la toate straturile anatomice. Trecerea de la timpi septice la
timpi aseptice se face prin spălarea mâinilor, schimbarea mănuşilor,
materialului de sutură şi a instrumentarului.
Tipuri de suturi gastrice şi intestinale
- sutura trietejată: este etanşă, rezistentă, dar prezintă
dezavantajul că necesită un efort mare şi formează o cicatrice
voluminoasă:
1. sutura muco-mucoasă cu mătase.
2. musculo-musculoasă cu catgut.
3. sero-seroasă cu catgut.
Mucoasa se suturează impreună cu submucoasa, iar seroasa,
pentru sutură de infundare, se ia impreună cu musculoasa.
Sutura bietajată: vizează inchiderea lumenului în puncte
separate sau fir continuu, urmată de o sutură de infundare, cu fir
resorbabil care o acoperă în totalitate pe prima.
a) sutura de afrontare tip Schmieden cu fir neresorbabil sau
resorbabil sintetic urmată de o sutură de infundare tip Lembert sau
Bledinger.
Sutura tip Schmieden se realizează trecând firul prin toate
straturile, totdeauna de la interior spre exterior.
Dacă se efectuează corect sutura de afrontare, nu permite
apariţia conţinutului intestinal şi nu se poate vizualiza mucoasa.
86
Sutura de infundare tip Lembert se realizează cu fir
resorbabil trecut prin sero-musculoasă apoi pe deasupra suturii de
afrontare şi în partea opusă la fel, prin seroasă şi musculoasă, după
care se reia din partea iniţială, cât să permită acoperirea primei
suturi, fără să rămână spaţiu intre ele.
O sutură de infundare corectă nu permite vizualizarea firelor
de la prima sutură.
Sutura tip Blendinger: firul trece perpendicular peste buzele
plăgii (şi prima sutură) apoi merge caţiva mm paralel cu prima
sutură prin seroasă şi musculoasă.
- sutura tip Hartman: afrontarea se realizează printr-o sutură
totală în Surjet simplu, urmată de sutura de infundare tip Lembert.
- sutura tip Chaput este parţial eversată (cu marginile spre
exterior)
Mucoasa se suturează în Surjet sau puncte separate, iar
musculoasa şi seroasa în puncte separate, eversat.
- sutura monoplană necesită indemânare şi o tehnică
desăvârşită. Se realizează în puncte separate cu fir sintetic
resorbabil prin mai multe procedee.
- sutura tip Jobert firul trece prin toate straturile de câte două
ori prin fiecare buză a plăgii. Strângerea firului realizează şi
infundarea, dar formează un burelet spre interior.
-sutura tip Lembert firul trece numai prin seroasă şi
musculoasă , dar este la fel de stenozantă
- sutura tip Fruchaud realizează afrontarea şi infundarea cu
acelaşi fir, este inversă şi stenozantă.
- sutura tip Gambee este parţial inversată şi foarte putin
stenozantă .
- sutura tip Cushing este o sutură extramucoasă executată
peste braţele pensei de baraj în enterectomii, pentru
enteroanastomoza latero-laterală. Firul trece paralel cu pensa prin
seroasă şi musculoasă şi apoi în partea opusă. La sfarsit, firul se
87
strânge retrăgând pensa. Realizează o bună inchidere, fără să mai
fie necesară o altă sutură de infundare.
- sutura mecanică realizează inchiderea plăgilor gastrice sau
intestinale, cu mare precizie prin implantarea unor agrafe metalice
care se elimină după cicatrizare în lumenul intestinal şi apoi cu
conţinutul acestuia. Sutura se realizează cu ajutorul unor aparate
speciale, fără să traumatizeze marginile plăgii.
Sutura eversată tip Joudan este o sutură extramucoasă,
eversată, rezistentă dacă se execută corect şi se asigură dietă
absolută minimum 4 zile postoperator.
TENORAFIA
Sutura tendoanelor se realizează numai în cazul plăgilor
recente şi numai dacă se poate asigura imobilizarea de lungă durată
a regiunii şi în condiţii de asepsie riguroasă.
Procesul de cicatrizare evoluează lent (60-90 ZILE) fiind
asigurat prin imbibiţia din peritenoniu.
Instrumentar şi materiale: trusa minimală de chirurgie, fire
de sutură rezistente, sintetice sau metalice.
Tehnica operatoare: sub anestezie generală, se izolează
tendonul şi se regularizează capetele. Dacă este cazul, se alungeşte
tendonul prin incizii de slăbire.
Metoda Le Dentu: se trec două fire de sutură transversal prin
cele două capete ale tendonului la 0.5 cm şi se leagă lateral. Al
treilea fir se trece prin tendon la distanţă mai mare (1cm.),
perpendicular pe primele două şi se leagă lateral.
Metoda Schwarz: fiecare capăt se leagă transfixte la 1 cm. Se
trece apoi un fir transversal prin tendon deasupra acestor ligaturi şi
se face un nod lateral.
Sutura transfixică Magda: la fiecare capăt al tendonului
secţionat se trec câte două fire prin 1/3 din grosimea acestuia şi se
leagă fiecare lateral. Cele patru capete ale firelor rezultate pe fiecare
parte se leagă intre ele, în aşa fel încât nodurile să nu fie plasate la
88
acelaşi nivel. Este o sutură rezistentă, dar cu un număr foarte mare
de noduri predispuşi la supuraţie.
Sutura Cunea: se realizează cu un fir de sutură prevăzut cu
câte un ac drept la fiecare capăt. Firul se trece trnsversal până la
jumătate prin grosimea tndonului şi apoi oblic de câteva ori,
realizând un şnur, terminându-se printr-un nod lateral.
Postoperator se asigură imobilizarea regiunii intr-o poziţie cu
tendonul relaxat, prin bandaj, iar la animalele mari cu ortozomul
sau prin suspendare minimum 4 săptămâni.
OSTEOSINTEZA
Imobilizarea fragmentelor osoase în fracturi este o condiţie
esenţială pentru formarea unui calus rezistent. Osteosinteza
reprezintă imobilizarea oaselor fracturate ca mijloace chirurgicale.
In unele situaţii, osteosimoza se asociază şi cu bandajul până la
vindecare sau numai în prima parte.
Osteosinteza este o intervenţie laborioasă, traumatizantă, se
realizează numai prin anestezie generală şi este contra indicată la
animalele cu stare generală gravă, şocate sau cu focarul de fractură
infectat.
91