Grigore Gafencu și unitatea europeană

Om politic, fruntaș al Partidului Național Țărănesc. A studiat Dreptul la Genava, și-a luat
doctoratul la Paris în 1914. În Primul Război Mondial a participat la luptele din 1916-1917 în
cadrul escadrilei de aviație româno- franceze de observație Farman VII. A participat la
luptele de la Mărăști și Mărășești. După Marea Unire din 1918, a activat ca ziarist. Intrând în
politică, a fost mai întâi secretar general la Ministerul de Externe, în 1928. În guvernările
național - țărăniste a fost: subsecretar la Lucrări Publice ( 1929- 1930); subsecretar la
Externe (iunie - octombrie 1932), subsecretar la Industrie și Comerț (iunie - noiembrie
1933). A fost ministru de externe din 23 decembrie 1938 până la 30 mai 1940, în guvernele
Miron Cristea, Armand Călinescu, Gh. Argeșanu, C. Argetoianu, Gh. Tătărescu. Ministru al
României la Moscova, între 20 august 1940 și 22 iunie 1941. S-a stabilit în străinătate,
devenind un eminent conducător al emigrației românești. PENTRU O EUROPĂ UNITĂ La
sfârșitul lui septembrie 1952, după 4 ani petrecuți în S.U.A., Grigore Gafencu revenea în
Europa. În America inițiase un cerc de dezbateri „Reuniunea de marți”. În cadrul acestui
cerc reușise să grupeze personalități reprezentative ale exilului din țările socialiste
europene. Demersul său reprezenta o continuare a preocupărilor anterioare în spiritul
unității de acțiune europeană. Mișcări politice, partide, organizații, personalități cultural-
științifice susțineau această idee generoasă, dând naștere unui nou curent de opinie publică.
La 7-11 mai 1948, la Congresul de la Haga, s-au reunit peste 800 de reprezentanți din 19
țări europene pentru a discuta viitorul continentului. La această reuniune au fost prezenta
delegațiile mai multor organizații: „Noile Echipe Internaționale”, „Mișcarea pentru Statele
Unite ale Europei”, „Mișcarea pentru 2 Europa Unită” (fondată de Winston Churchill), „Liga
Europeană de Cooperare Economică”, „Uniunea Paneuropeană”, toate împărtășind ideea
organizării viitoare a Europei sub semnul unității. În cadrul ședinței inaugurale, fusese
invitat să ia cuvântul și Grigore Gafencu. Discursul său a fost magistral, după opinia unor
participanți. Exilații din Europa de Est fuseseră acceptați în calitate de observatori, însă ei
doreau să li se recunoască statutul de delegați cu drepturi depline. Grigore Gafencu, după o
întâlnire cu Randolph Churchill și cu Duncan Sandys,a rezolvat ca delegați cu drepturi
depline. La 15 mai 1948, câțiva români (Constantin Antoniade, Raoul Bossy, Brutus Coste,
G.I. Duca, Mircea Eliade ș.a.) au pus bazele organizației „Gruparea Românească pentru
Europa Unită”, al cărui președinte a fost ales Grigore Gafencu. Gruparea Românească a fost
admisă în Uniunea Europeană a Federaliștilor, iar la sfârșitul lunii mai 1948 Gafencu a
devenit membru al Comitetului Executiv Central al acesteia. FIN OBSERVATOR AL
EVOLUȚIEI VIEȚII POLITICE INTERNAȚIONALE În numeroasele intervenții ale sale la postul
de Radio Europa Liberă, a pledat pentru necesitatea unității Occidentului. El nu credea deloc
în sinceritatea inițiativelor Moscovei în ceea ce privea coexistența pașnică. Gafencu trăgea
un semnal de alarmă vis-a –vis de pericolul înarmării nucleare. ÎNTRE ASPIRAȚIE ȘI
REALITATE În concepția lui Gafencu, pentru a scăpa de distrugerea completă omenirea
trebuia să se îndrepte spre o Europă unită. În lupta pentru combaterea bolșevismului
sovietic, lumea liberă trebuia să acționeze în deplină unitate. Imediat după război,
neîncrederea și chia teama de foștii inamici, în special față de Germania, era încă vie. 3
„Războiul Rece”, declanșat în 1946-1947, aducea în prim-plan necesitatea întăririi capacității
de apărare a Occidentului, inclusiv prin integrarea Republicii Federale Germane în cadrul
NATO, proiect susținut de S.U.A. După dezbateri între țările europene occidentale și în
cadrul NATO, s-a ajuns la un proiect comun privind crearea Comunității Defensive Europene,
pe care Adunarea Națională Franceză l-a respins în august 1954. La rândul lor, SUA au
declarat că nu recunosc legitimitatea dominației sovietice exercitate asupra țărilor din Est
prin ocupație militară și impunerea unor regimuri autoritare și obediente. Acesta era și
punctul de vedere al lui Gafencu, care respingea optimismul exagerat al englezilor și
francezilor în ceea ce privea presupusa destindere Est- Vest. Instituirea Cortinei de Fier,
crearea Organizației Tratatului de la Varșovia, în 1955, acerba cursă a înarmărilor,
numeroasele crize politico-militare din timpul „Războiului Rece” au reprezentat serioase
obstacole în realizarea proiectului Europei unite, pentru care Grigore Gafencu milita cu atâta
ardoare. Visul lui Grigore Gafencu avea să prindă contur odată cu prăbușirea regimurilor de
tip sovietic și încetarea „Războiului Rece”.