Sunteți pe pagina 1din 63

USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA

Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT


Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

SITUAȚIILE FINANCIARE PRIN PRISMA IAS 1 ȘI LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

Contabilitatea a devenit astăzi un domeniu controversat şi plin de interes pentru toţi cei implicaţi în
lumea afacerilor, numărul utilizatorilor de informaţii financiar-contabile crescând şi diversificându-se, de la
acţionari, manageri, salariaţi la investitori, bănci, parteneri comerciali, burse de valori, fisc, etc. Creşterea
importanţei contabilităţii este subliniată şi de noua definire a acesteia ca “limbajul afacerii”.
Cresţerea rolului contabilităţii în ultima perioadă, corelat cu fenomenul de migraţie al capitalurilor,
dezvoltarea firmelor multinaţionale în contextul globalizării, a determinat mutaţii majore şi anume,
normalizarea practicilor contabile la nivel naţional şi internaţional. Asistăm la o nouă orientare a
contabilităţii, care se deplasează de la aspectul static, la cel dinamic şi se îndreaptă către o standardizare
internaţională1 şi o utilizare mai evidentă a unor judecăţi de valoare contabilă unanim acceptate, formulate
în funcţie de aparatul conceptual, evoluţia şi mutaţiile din lumea afacerilor şi cerinţelor impuse de piaţă.
Normele contabile care ghidează practica contabilă, se bazează pe teorii care fundamentează actul
de producere, de furnizare şi de valorificare a informaţiei contabile. Rolul contabilităţii este de a furniza o
informaţie adevărată despre realitatea economică, despre tranzacţiile şi poziţia financiară a entităţilor
patrimoniale, informaţii necesare atât pentru luarea deciziilor manageriale cât şi investiţionale. Informaţiile
oferite de contabilitate trebuie să fie credibile, să aibă o validare socială şi internaţională, în sensul că
utilizatorii acestei informaţii, indiferent din ce zonă a globului se află să o înţelegă şi să aibă încredere în
aceasta.
În prezent, rolul contabilităţii şi implicit al profesionistului contabil s-au schimbat mult.
Contabilitatea generală a primit denumirea de contabilitate financiară, iar în paralel s-a constituit
contabilitatea managerială, numită “de gestiune”. Expansiunea rapidă a tehnologiei informaţionale şi a
comunicaţiilor în timp real, transferul extern al fondurilor, migraţia capitalurilor şi creşterea nemaintâlnită
a cifrei de afaceri, au determinat creşterea rolului contabilităţii şi necesitatea adaptării corespunzătoare a
procedurilor acesteia. Profesia contabilă la rândul ei, introduce proceduri de prelucrare, control şi sinteză
corespunzătoare cerinţelor informaţiilor financiare dematerializate, reflectării contabile a operaţiunilor
patrimoniale şi extrapatrimoniale în conturile anuale pe care le prezintă proprietarilor, brokerilor, băncilor
şi altor utilizatori, cu scopul identificării şi gestionării corecte a riscurilor, funcţionării pieţei de capital şi a

1
Gerhard G. Mueller, Helen Gernon, Gary K. Meek, Accounting an internaţional perspective, Business One Irwin, , New York,
2001

1
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

proceselor investiţionale. Rolul informaţiei contabile devine hotărâtor pentru toţi utilizatorii acesteia în
procesul decizional.
În condiţiile actuale, profesionistul contabil trebuie să fie un cunoscător competent, un analist al
activităţii economico financiare şi nu un simplu “bookeeper”. Evoluţia fără precedent a complexităţii şi
importanţei contabilităţii în gestionarea patrimoniului întreprinderilor şi furnizarea de informaţii
utilizatorilor interni şi externi, determină necesitatea ca pregătirea profesionistului contabil să fie
controlată, supravegheată şi atestată de către un organism profesional şi confirmată de practică.
Contabilitatea, ca sistem, aşa cum se prezintă ea astăzi, este rezultatul unui lung proces istoric în
decursul căruia s-a transformat dintr-o simplă tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale, într-un
mijloc de control şi prevedere, apoi într-un instrument de gestiune, iar în zilele noastre ea constituie din ce
în ce mai mult o garanţie socială.
Caracterul evolutiv al contabilităţii în demersul de perfecţionare se concretizează în
conceptualizarea şi pe baza sistemului coerent de obiective şi principii fundamentale de natură să ducă la
formularea de norme care să asigure rezolvarea cât mai completă şi eficientă a problemelor de gestiune şi
de conducere a întreprinderii. Altfel spus, contabilitatea, ca sistem, nu mai este un simplu instrument, ea
este un fenomen social, devenind o garanţie a unei game largi de utilizatori şi care se întreabă la ceea ce ar
putea să-i intereseze şi ce parte poate fi utilizată în interesul lor propriu.
Complexitatea activităţilor economice în condiţiile de concurenţă impuse de economia de piaţă
determină creşterea rolului informaţiei economico-financiare în luarea deciziilor. De calitatea informaţiei
depinde calitatea deciziilor curente şi a celor luate pe termen lung, şi, implicit, rezultatele previzionate ale
entităţii.
Sistemul contabil adaptat economiei concurenţiale este puternic conceptualizat, valorificarea şi
circulaţia informaţiei contabile trebuie condusă pe baza unor principii contabile general admise şi
acceptate.
Informaţia contabilă se valorifică sub două forme:
• contabilitatea financiară;

• contabilitatea de gestiune (managerială).

2
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Reprezentarea dualistă a ciclului de exploatare presupune scindarea contabilităţii în două părţi,


contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială, obţinându-se acelaşi rezultat în două moduri diferite.
Contabilitatea financiară privită ca un instrument de cunoaştere, care asigură gestionarea şi controlul
mişcărilor elementelor patrimoniale şi ale rezultatelor obţinute, are ca obiectiv elaborarea şi furnizarea de
documente de sinteză care să asigure imaginea fidelă a patrimoniului, poziţia financiară a entităţii la un
anumit moment, precizarea rezultatelor, performanţele şi evoluţia finanţelor entităţii. Contabilitatea
financiară bazată pe inventarul intermintent, nu reflectă ce se petrece la nivelul producţiei şi al costurilor,
ea este reglementată şi furnizează informaţii publice pentru toţi utilizatorii.
Contabilitatea de gestiune, bazată pe inventarul permanent, reflectă ceea ce se petrece la nivelul producţiei
şi al costurilor, oferind informaţii exclusiv pentru management. J. Richard în lucrarea “Compatibilite
generale”, consideră că acest sistem sofisticat este conceput astfel încât să putem citi acelaşi rezultat în
două moduri: “ un mod detaliat şi revelator al etapelor exploatării, în cadrul contabilităţii analitice, un mod
schematic, nepermanent şi deconectat în cadrul contabilităţii financiare.
Dualismul formal este soluţia de organizare va sistemului contabil pentru care au optat majoritatea ţărilor
din Europa Continentală.
Elaborarea situaţiilor financiare de sinteză are ca scop prezentarea acestora utilizatorilor interni şi
externi de informaţie financiar contabilă. Deşi privite la modul general, situaţiile financiare pot părea
similare de la o ţară la alta, există difernţe generate de o serie de factori sociali, economici, juridici şi
politici, precum şi de faptul că la momentul elaborării lor s-a ţinut cont de cerinţele naţionale şi de
necesităţile utilizatorilor de situaţii financiare.
Responsabilitatea managementului privind producerea şi prezentarea situaţiilor financiare

Persoanele însărcinate cu guvernanţa au responsabilitatea organizării şi conducerii contabilităţii,


astfel încât toate tranzacţiile economice să fie corect reflectate în contabilitate, iar patrimoniul entităţii să
fie gestionat în mod eficient.
În acest sens trebuie avute în vedere:
ü conformitatea cu legislaţia şi reglementările legale;
ü stabilirea referenţialului contabil pentru întocmirea situaţiilor financiare (normele naţionale,
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară)
ü stabilirea politicilor contabile ale firmei;

3
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

ü stabilirea metodelor de evaluare pentru elementele patrimoniale;


ü elaborarea sistemului informaţional al entităţii;
ü instituirea unui sistem de control intern adecvat, pentru prevenirea fraudelor;
ü organizarea controlului financiar preventiv conform legislaţiei;
ü evaluarea riscurilor existente şi ale celor potenţiale;
ü analizarea principiului continuităţii activităţii, pentru a evalua dacă entitatea işi poate continua
activitatea într-un viitor previzibil..
Responsabilitatea producerii şi a prezentării situaţiilor financiare anuale, revine exclusiv conducerii
entităţii, responsabilitatea auditorului este de a elabora o opinie, despre modul în care acestea reflectăp
afidel sub toate aspectele semnificative, poziţia financiară şi tranzacţiile efectuate de entitate pentru
exerciţiul financiar auditat

1. PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE CONFORM IAS 1

Obiectivul raportării financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi
fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor
economice. Potrivit Cadrului, situaţiile financiare au că rol raportarea "rezultatelor gestiunii resurselor
încredinţate conducerii întreprinderilor".
IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare se referă la situaţiile financiare că fiind "o reprezentare
financiară structurată a poziţiei financiare a unei întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de această", şi
stabileşte că obiectivul general al situaţiilor financiare este de a oferi informaţii despre poziţia financiară,
performanţa şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea
deciziilor economice". Aceste informaţii sunt comunicate printr-un set complet de situaţii financiare care,
conform lAS 1, cuprind următoarele componente:
1. bilanţul (situația poziției financiare)
2. contul de profit şi pierdere (situația rezultatului global)
3. o situaţie care să reflecte fie:
a. toate modificările capitalurilor proprii

4
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

b. modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacţii de capital cu
proprietarii şi distribuiri către proprietari
4. situaţia fluxurilor de numerar
5. politicile contabile şi notele explicative
Bilanţul este o situaţie a poziţiei financiare ce prezintă activele, datoriile-şi capitalurile proprii
(activul net) la un moment dat. Bilanţul este uneori descris că fiind o imagine statică deoarece reflectă
soldurile conturilor, spre deosebire de celelalte situaţii financiare care sunt descrise că fiind dinamice şi
reflectă tranzacţiile de-a lungul unei perioade.
Dacă la început raponării financiare, în secolul XIX, accentul legislativ se punea pe bilanţ, în
timpul secolului XX, acţionarii au început să ceară mai multe informaţii despre performanţele aferente
exploatării, ceea ce a dus la creşterea complexităţii contului de profit şi pierdere.
Concentrarea asupra câştigurilor pe piaţa de capital nu înseamnă că bilanţul este irelevant, este
evident că structură financiară a unei societăţi este un aspect important al riscului aferent societăţii, risc ce
este important în evaluarea rentabilităţii estimate a investiţiei din perspectiva unui investitor actual sau
potenţial. Creditorii au interes şi mai mare să cunoască structură financiară a entităţii. Acesta este motivul
pentru care adesea societăţile fac eforturi pentru a păstra anumite tranzacţii în afara bilanţului prin
utilizarea, spre exemplu, a entităţilor cu scop special sau a altor structuri financiare similare.
IAS 1 prevede că "orice clasă de elemente semnificative similare" trebuie să fie prezentată separat
în situaţiile financiare. Standardul exprimă o preferinţă pentru prezentarea bazată pe distincţia curentă/non-
curentă, dar permite prezentarea 'în funcţie de lichiditate, dacă acest lucru este mai relevant şi mai fiabil.
Un activ sau o datorie este curentă dacă face parte din ciclul curent de exploatare a unei entităţi şi dacă va
fi realizată sau decontată în mai puţin de 12 luni
Cadrul general IASB descrie conceptele de bază în funcţie de care se întocmesc situaţiile
financiare. Realizează acest lucru prin definirea obiectivelor situaţiilor financiare; identificând
caracteristicile calitative care fac utile informaţiile în cadrul situaţiilor financiare şi definind elementele de
bază ale situaţiilor financiare şi conceptele pentru recunoaşterea şi evaluarea acestora în situaţiile
financiare.
Elementele situaţiilor financiare constituie o clasificare largă şi grupări ce oglindesc efectele
financiare ale tranzacţiilor şi evenimentelor suportate de entitate. Pentru a fi incluse în situaţiile financiare,
un eveniment sau o tranzacţie trebuie să întrunească o definiţie, criterii de recunoaştere şi evaluare.

5
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

1.1 Bilanţul
Structura elementelor bilanţiere
Un activ reprezintă o resursă controlată de către întreprindere că rezultat al unor evenimente trecute
şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare.
Următoarele trei caracteristici trebuie îndeplinite de orice element pentru a fi clasificat că şi activ:
1. Activul trebuie să genereze beneficii economice viitoare probabile în întreprindere, ceea ce va duce
la intrări nete de numerar;
2. Entitatea e capabilă să utilizeze beneficiile şi să restricţioneze accesul altor entităţi la acel
beneficiu;
3. Evenimentul care a generat beneficiul trebuie să se fi produs.
În plus, activului trebuie să i se poată aloca o valoare. Cadrul general specifică faptul că această
evaluare credibilă înseamnă că valoarea nu trebuie să fie susceptibilă de erori semnificative sau de
subiectivism şi utilizatorii trebuie să se poată baza pe credibilitatea ei. în Bazele pentru concluzii la IFRS 2,
IASB a remarcat că utilizarea estimărilor este permisă şi că poate fi un conflict între credibilitate şi
relevanţă.
Activele au caracteristici care ajută la identificarea lor, în sensul că pot fi schimbate, controlate şi
aduc potenţiale beneficii economice viitoare. Capacitatea potenţială de a furniza lichidităţi entităţii stă la
baza conceptului de activ.
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi prin
decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care incorporează beneficii economice.
Următoarele trei caracteristici trebuie îndeplinite de orice element pentru a fi clasificat că şi datorie:
1. Datoria presupune că entitatea să deconteze o obligaţie actuală printr-un transfer probabil al unor
active, la cerere, atunci când intervine un anumit eveniment, la o anumită dată;
2. Obligaţia nu poate fi evitată
3. Evenimentul ce a generat obligaţia a apărut deja.
Recunoaşterea datoriilor este de asemenea constrânsă de evaluarea credibilă a valorilor.
Datoriile rezultă de regulă din tranzacţii care permit întreprinderii să obţină resurse.
Alte datorii pot rezultă din transferuri unilaterale, cum ar fi declaraţia dividendelor de plată către
acţionarii entităţii sau donaţiile către instituţii caritabile.

6
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

O entitate poate înregistra o datorie în mod involuntar. Obligaţia poate fi impusă de către guvern
sau sistemul legislativ, sub forma unor impozite, amenzi sau penalităţi. O datorie poate fi generată de o
schimbare de preţ sau de dobândă. Datoriile pot fi impuse legal sau pot fi obligaţii rezultate echitabil în
urma cerinţelor sociale, etice sau morale. Datoriile există până când entitatea nu mai e obligată să le
onoreze.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi după
deducerea tuturor datoriilor sale.
Capitalul provine din relaţia de posesie şi este bază pentru distribuţia câştigurilor către proprietari.
Distribuţiile activelor societăţii către proprietari sunt voluntare. Capitalul este majorat prin investiţiile
acţionarilor şi rezultatele înregistrate atât în contul de rezultate, cât şi în afara acestuia, şi este redus prin
distribuţia către acţionari. în practică, distincţia dintre capitaluri şi datorii poate fi dificil de determinat.
Instrumente financiare că de exemplu obligaţiuni convertibile şi câteva tipuri de acţiuni preferenţiale pot
avea caracteristicile capitalurilor (interes rezidual al acţionarilor) sau ale datoriilor (sacrificii viitoare de
beneficii economice).
Formatul bilanţului conform IAS 1
Cele trei elemente obligatorii să se găsească în antetul bilanţului sunt:
1. Entitatea a cărei poziţie financiară este prezentată
2. Titlul situaţiei
3. Data situaţiei
Numele entităţii trebuie să apară exact aşa cum este scris în documentele legale (de exemplu
Certificatul de înregistrare, Contract de parteneriat, etc.). Titlul, de asemenea, trebuie să reflecte clar
statutul legal al întreprinderii, cum ar fi: societate pe acţiuni, parteneriat, comandită simplă sau diviziune a
altei entităţi.
De regulă ultima zi a lunii este utilizată că fiind data situaţiei (în jurisdicţiile unde alegerea este
permisă) cu excepţia situaţiei în care entitatea utilizează o perioadă fiscală de raportare ce se termină intr-o
zi particulară a săptămânii cum ar fi vineri sau duminică În toate cazurile implicaţia este aceea că bilanţul
cuprinde toate sumele până la sfârşitul datei specificate.
Bilanţul trebuie să fie consecvent de la o perioadă la alta, aşa cum de regulă trebuie să fie toate
componentele situaţiilor financiare. Forma, terminologia şi metoda de a compensa elementele
nesemnificative trebuie să fie consecventă. Obiectivul este de a îmbunătăţii utilitatea păstrând o manieră

7
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

consecventă de prezentare, cu excepţia situaţiilor în care există motive serioase de a face schimbări şi
aceste schimbări sunt raportate în totalitate.
Clasificarea activelor patrimoniale
Activele, datoriile şi capitalurile proprii sunt prezentate separat în bilanţ. IAS 1 specifică că
societăţile trebuie să facă diferenţa între activele şi datoriile curente şi cele pe termen lung cu excepţia
situaţiei în care prezentarea în ordinea lichidităţii furnizează informaţii mai credibile sau relevante. Active
curente. Un activ este clasificat că şi curent când satisface una din următoarele şcondiţii:
1. se aşteptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de
exploatare al întreprinderii
2. este deţinut, în principal, în scopul comercializării
3. se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului
4. reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Dacă în categoria activelor curente sunt incluse elemente care au un ciclu de viaţă mai lung de 12
luni, sumele care sunt atribuite anului financiar următor trebuie prezentate în note. Restul activelor trebuie
clasificate că fiind pe termen lung dacă bilanţul este întocmit cu separarea elementelor curente de cele pe
termen lung.
Astfel, activele curente includ numerarul, echivalentele de numerar şi alte active care se
preconizează a fi transformate în numerar sau a fi vândute sau consumate pe parcursul ciclului normal de
exploatare al întreprinderii. Ciclul de exploatare al societăţii este perioadă de timp dintre achiziţia
materiilor prime şi transformarea produselor finite obţinute, în numerar sau intr-un instrument uşor
convertibil în numerar. Stocurile şi creanţele comerciale trebuiesc clasificate că active curente chiar dacă
nu se aşteaptă a fi realizate în mai puţin de 12 luni de la data bilanţului. Titlurile de valoare pot fi clasificate
că active curente doar dacă se anticipează a fi vândute în mai puţin de 12 luni de la data bilanţului chiar
dacă majoritatea acestor titluri sunt mai lichide decât stocurile şi posibil decât creanţele. În acest caz,
intenţia conducerii are prioritate în faţa potenţialului de lichiditate. Următoarele active trebuie clasificate că
fiind curente:
1. Stocurile sunt active deţinute, fie pentru vânzare în cursul ciclului normal de exploatare, fie în
procesul producţiei pentru vânzare sau sub forma materiilor prime şi materialelor ce vor fi
consumate în procesul producţiei sau în prestarea de servicii. Baza evaluării şi metoda de stabilire a
preţului trebuie prezentate în note.

8
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

2. Creanţele includ creanţele comerciale şi efectele de comerţ, creanţele de la părţi afiliate şi creanţele
faţă de manageri şi salariaţi. Termenul creanţe comerciale se referă la sume de recuperat de la clienţi
că urmare a tranzacţiilor normale ale societăţii. Provizioanele pentru deprecierea creanţelor precum
şi orice reduceri sau puse garanţie trebuie specificate şi detaliate separat. Provizioanele trebuie
determinate prin relaţie cu vânzările sau cu valoarea creanţelor. Dacă sunt semnificative, creanţele
trebuie prezentate separat pe componente în bilanţ.
3. Cheltuielile în avans sunt active apărute că urmare a plaţii în avans sau apariţiei unei datorii. Aceste
cheltuieli în avans se transformă în cheltuieli de-a lungul timpului, prin utilizare sau pe măsură ce
apar anumite evenimente. Deoarece foarte rar este un element semnificativ, acest activ este de
regulă prezentat cumulat cu alte elemente în bilanţ, în note găsindu-se informaţii suplimentare
despre suma şi natura sa.
4. Titlurile de plasament sunt acele titluri de valori mobiliare achiziţionate în principal pentru a genera
câştiguri pe termen scurt prin fluctuaţia preţului sau marja de câştig. Un activ financiar trebuie
clasificat că fiind deţinut pentru vânzare dacă este parte a unui portofoliu pentru care este evidentă
destinaţia de a genera profituri pe termen scurt. Investiţiile cuprind titluri de datorie şi de capital,
precum şi creanţe achiziţionate de întreprindere cu intenţia de-a obţine câştiguri pe termen scurt.
Instrumentele financiare derivate sunt clasificate întotdeauna că fiind deţinute pentru vânzare, cu
excepţia situaţiei în care sunt aferente unei tranzacţii de acoperire a riscului.
5. Numerar şi echivalente de numerar includ numerarul sub formă de monede, bancnote, cecuri
nedepuse şi depozite bancare. Orice poate fi acceptat de către bancă spre a crea un depozit este
considerat numerar. Numerarul trebuie să fie disponibil a fi retras la cerere; activele, că de exemplu
certificate de depozit, nu sunt numerar deoarece sunt restricţionate neputând fi transformate în
numerar decât la o anumită dată. De asemenea, pentru a fi clasificate că şi active curente, numerarul
trebuie să fie disponibil pentru utilizare curentă. Conform IAS 1, numerarul care este restricţionat pe
o perioadă mai mare decât un ciclu de exploatare sau numerarul care este restricţionat şi nu este
destinat utilizării curente nu pot fi clasificate că fiind active curente. Conform IAS 7, echivalentele
de numerar cuprind investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor
convertibile în sume cunoscute de numerar şi sunt atât de aproape de maturitate încât prezintă un
risc neglijabil de schimbare a valorii datorită schimbării ratelor dobânzii. Bonurile de tezaur şi
efectele comerciale sunt exemple de echivalente de numerar.

9
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Active imobilizate. IAS 1 utilizează termenul non-curent pentru a include activele tangibile,
intangibile şi financiare pe termen lung. IAS 1 nu interzice utilizarea altor termeni alternativi atâta timp cât
reiese clar faptul că este vorba de caracterul noncurent. Uniunea Europeană utilizează sintagma "active
fixe" (care provine din bilanţurile secolului XIX ce făceau distincţia între activele fixe şi cele circulante).
Activele pe termen lung includ instrumentele financiare păstrate până la scadenţă, proprietăţi imobiliare,
terenuri, clădiri şi echipamente, active intangibile, active de ţinute pentru vânzare precum şi diverse alte
elemente.
Investiţii financiare păstrate până la scadenţă sunt active financiare cu un câştig fix sau
determinabil şi cu o maturitate stabilită, pe care societatea are intenţia şi posibilitatea de a le deţine până la
scadenţă (termenul este preluat din IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare). Exemple de
investiţii financiare păstrate până la scadenţă sunt obligaţiunile sau acţiunile preferenţiale cu clauză
definitivă de răscumpărare. Această categorie exclude împrumuturile şi creanţele generate de întreprindere.
Investiţiile financiare păstrate până la scadenţă trebuie evaluate la costul lor amortizat.
Proprietăţi imobiliare. Acestea cuprind proprietăţile imobiliare deţinute pentru obţinerea de chirii
sau pentru creşterea valorii capitalului, mai degrabă decât pentru a fi utilizate în producţie, prestarea de
servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi vândute în ciclul normal de exploatare. Evaluarea iniţială
a investiţiilor imobiliare trebuie făcută la cost. Ulterior, intreprinderea trebuie să evalueze aceste elemente
utilizând fie modelul bazat pe valoarea justă, fie modelul bazat pe cost.
Imobilizări corporale. Activele corporale sunt cele ce sunt deţinute de societate pentru utilizarea în
producţie, în prestarea de servicii, pentru închiriere sau pentru scopuri administrative şi de la care se
aşteaptă a fi utilizate pe mai multe perioade. În această categorie sunt incluse elemente precum terenul,
clădirile, utilaje şi echipamente, mobilier sau echipamente. Acestea trebuie prezentate, împreună cu
amortizarea cumulată.
Amortizarea cumulată trebuie prezentată pe clase majore de active depreciabile. În plus faţă de
aceste informaţii prezentate în bilanţ, notele la situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii privind
soldurile conturilor de amortizare cumulate aferente principalelor clase de imobilizări, grupate după natură
sau după funcţie, la data situaţiilor financiare şi de asemenea metodele utilizate de amortizare pe clase de
imobilizări.

10
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Active necorporale. Sunt activele imobilizate, fără formă fizică de la care intreprinderea anticipează
generarea de beneficii economice viitoare. În această categorie sunt incluse elemente precum: fondul
comercial, mărci, patente, drepturi de copyright şi costuri organizaţionale.
Formatul bilanţului nu este specificat de IFRS, deşi IAS 1 stipulează următoarele categorii că fiind
minim obligatorii:
1. imobilizări corporale;
2. proprietăţi imobiliare;
3. active necorporale;
4. active financiare;
5. investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă;
6. active biologice;
7. stocuri;
8. creanţe comerciale şi similare;
9. numerar şi echivalente de numerar;
10. datorii comerciale şi similare;
11. provizioane;
12. datorii pe termen lung purtătoare de dobândă;
13. datorii pentru impozite curente;
14. datorii pentru impozite amânate;
15. interes minoritar; şi
16. capital emis şi rezerve.
În anumite ţări, legislaţia specifică, formatul situaţiilor financiare - în speţă în Uniunea Europeană
Directiva a IV-a privilegiază anumite prezentări - dar în alte jurisdicţii entităţile au libertatea de a alege.
1.2. Contul de profit şi pierdere conform IAS 1
Contul de rezultate în varianta să tradiţională, a fost cunoscut sub mai multe titluri. IFRS se referă
la această situaţie financiară numind-o situaţia veniturilor, iar Directiva a IV CEE şi multe dintre ţările
UE, se referă la el, numindu-l cont de profit şi pierdere; în SUA sunt folosite uneori alte denumiri că
situaţia venitului, situaţia câştigului, situaţia operaţiunilor.

11
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Pentru o bună perioadă de timp, contul de profit şi pierdere a fost perceput la toate nivelurile, atât
de investitori, creditori, management, precum şi alte părţi interesa te, că singura şi cea mai importantă
situaţie financiară de bază a unei întreprinderi. Investitorii folosesc veniturile anterioare ale afacerii că fiind
cel mai important element în previzionarea câştigurilor lor viitoare, cu impact direct asupra preţului
acţiunilor şi a dividendelor.
Creditorii privesc contul de profit şi pierdere din punct de vedere al posibilităţii celui împrumutat de
a genera bani pentru a-şi plăti dobânda şi a-şi onora, în cele din urmă, obligaţiile. Până şi în situaţia unei
datorii garantate, creditorii nu se uita prima data în bilanţ, la activele potenţial ipotecabile şi la lichiditate,
care nu sunt niciodată obiectivul principal. Mai degrabă, generarea de numerar din operaţiuni - strâns
legată de generarea de venituri - este văzută că sursă pentru serviciul datoriei.
Aşadar, conducerea trebuie să fie preocupată de contul de profit şi pierdere în virtutea importanţei
acordată acestuia de către investitori şi creditori. Informaţia furnizată de către contul de profit şi pierdere,
făcând referire la elemente de venituri şi cheltuieli şi la legătura dintre acestea (cum ar fi sumele raportate
că adaos comercial sau profit înaintea dobânzilor şi impozitării), facilitează analiza financiară, în special
cea legată de raportarea profitabilităţii entităţii.
Venit global - modificarea de capital a unei entităţi, de-a lungul unei perioade de timp, rezultată din
tranzacţii, evenimente şi circumstanţe în afara celor generate de către acţionari. Cuprinde toate modificările
în activul net apărute de-a lungul perioadei, cu excepţia acelora rezultate din investiţii făcute de către
proprietari şi din distribuţii către aceştia.
Cheltuieli - descreşteri ale beneficiilor economice de-a lungul perioadei, sub formă de ieşiri sau
scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului, altele
decât cele rezultate din distribuirea de capital către acţionari. Termenul de cheltuială este suficient de
generos încât să cuprindă şi pierderile că fiind categorii obişnuite de cheltuială; IAS diferă de US-GAAP
prin faptul că acestea din urmă, cer evidenţierea separată din punct de vedere contabil a pierderilor şi
prezentarea lor distinctă, evidenţiind modificări ale capitalului în sensul descreşterii din tranzacţii
colaterale sau incidentale.
Venit - creşteri ale beneficiilor economice de-a lungul perioadei contabile sub forma intrărilor sau
creşterilor de active sau descreşterilor datoriilor care se concretizează în creşteri ale capitalului, altele decât
cele rezultate din contribuţiile aduse de către acţionari.

12
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Situaţia modificărilor de capital- aşa cum este prevăzut în cadrul IAS 1, o companie trebuie să
prezinte odată cu situaţiile financiare tradiţionale, că şi componentă separată a situaţiilor financiare, o
situaţie reflectând:
1. Profitul sau pierderea netă a perioadei;
2. Elemente de venit, inclusiv câştigul, şi de cheltuială, inclusiv pierderea, care sunt recunoscute în
capital;
3. Efectul cumulat al modificărilor în cadrul politicilor contabile corelat cu corectarea erorilor
fundamentale (în cazul tratamentului de bază, aplicarea retrospectivă şi ajustările efectuate asupra
rezultatului reportat, sunt toate prezentate sub egida IAS 8);
4. Tranzacţiile de capital, precum şi distribuţiile către proprietarii întreprinderii;
5. Soldul rezultatului reportat (sau profitul sau pierderea cumulat/ă) la început perioadei şi la
momentul bilanţului, precum şi mişcările perioadei;
6. Reconcilierea între sumele nerepartizate aparţinând fiecărei clase de capital, prime de capital şi
fiecare categorie de rezerve - la început şi la sfârşitul perioadei înfăţişate separat pe fiecare tip de
mişcare.
Situaţia veniturilor şi cheltuielilor recunoscute - că şi alternativă la situaţia modificărilor de capital aşa cum
este prezentată în IAS 1, o întreprindere poate prezenta odată cu situaţiile financiare tradiţionale, o situaţie
a veniturilor şi cheltuielilor recunoscute. Această situaţie evidenţiază elemente de venit şi de cheltuială care
nu sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere şi care reflectă toate schimbările de capital, inclusiv
profitul net, altul decât cel rezultat din investiţii şi distribuţii de la şi către acţionari.
Venitul reprezintă creşteri ale beneficiilor economice de-a lungul perioadei contabile, creşteri sub
forma intrărilor sau creşterii de valoare a active lor sau scăderii datoriilor cu impact direct în creşterea
capitalului, altele decât cele rezultate tranzacţii cu acţionarii. Definiţia venitului cuprinde atât venitul cât şi
câştigul, acestea survenind pe tot parcursul activităţii de exploatare a unei întreprinderi, făcându-se referire
la el sub diverse nume cum ar fi: vânzări, taxe, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirie. Baza de evaluare a
venitului este valoarea justă a contraprestaţiilor primite sau de primit. Valoarea justă este definită că: suma
la care un activ poate fi schimbat sau o datorie decontată, de bunăvoie, între părţi aflate în cunoştinţă de
cauză în cadrul unei tranzacţii în cadrul căreia preţul este determinat în mod obiectiv.
Evaluarea bazată pe costul istoric presupune recunoaşterea tranzacţiei complete, confirmată de
piaţă, cu alte cuvinte, obţinerea valorii juste la momentul recunoaşterii iniţiale.

13
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Cheltuielile reprezintă scăderi de beneficii economice pe parcursul perioadei contabile sub forma
descreşterilor sau devalorizărilor de active sau a creşterii datoriilor, altele decât cele legate de distribuţia de
capital către acţionari. Cheltuielile sunt costuri deja consumate sau elemente care au fost active, insă nu se
mai pot situa în categoria active lor deoarece nu mai au valoare viitoare. Principiul conectării cere că toate
cheltuielile generatoare de venit să fie recunoscute în cadrul aceleiaşi perioade contabile în care sunt
recunoscute şi veniturile direct relaţionate lor.
Cheltuieli că cele cu materialele şi muncă direct productivă consumate în procesul de producţie,
sunt relativ uşor de identificat şi asociat cu elementele de venit. Aceste elemente de cost sunt incluse în
valoarea stocurilor, respective în costul bunurilor vândute în momentul în care bunurile sunt vândute, fiind
recunoscut un venit din vânzare. Această reprezintă o asociere cauză - efect.
Anumite costuri sunt mai degrabă asociate unor perioade contabile specifice. În absenţa relaţiei
cauză-efect, costul activului ar putea fi alocat contului de profit şi pierdere în mod sistematic şi pe baze
raţionale. Această formă de recunoaştere a veniturilor implică estimări despre durata pe care se vor obţine
beneficiile aşteptate şi relaţia dintre acestea şi costurile fiecărei perioade. Amortizarea mijloacelor fixe, a
imobilizărilor necorporale, alocarea cheltuielilor cu chiria şi asigurările sunt exemple de costuri care ar
trebui recunoscute printr-o metodă raţională de sistematizare.
Toate celelalte costuri sunt în mod normal evidenţiate în perioadă în care apar. Aici ar putea fi
incluse acele costuri pentru care nu pot fi identificate beneficiile viitoare, costuri care au fost înregistrate în
perioadele anterioare că active, insă pentru care nu pot fi identificate beneficii viitoare, precum şi celelalte
elemente legate de cheltuielile generale sau de administraţie pentru care nu poate fi desemnată o schemă
raţională de alocare a beneficiilor. Prima modalitate de abordare este încercarea de potrivire a costurilor cu
veniturile aferente. Următorul pas este abordarea unei metode sistematice şi raţionale de alocare a
costurilor. În situaţia în care nici una din metodele anterior menţionate nu este corespunzătoare, costul
trebuie imediat trecut pe cheltuială.
Cadrul conceptual defineşte termenul de cheltuială suficient de cuprinzător, astfel încât să cuprindă
şi pierderea. IFRS nu cuprinde nici o definiţie a câştigurilor şi pierderii astfel încât să permită separarea lor
de venituri şi cheltuieli. În mod tradiţional, câştigurile şi pierderile sunt judecate de către contabili că
urmare a cumpărărilor şi vânzărilor în afara celor obişnuite rezultate din afacerea curentă a firmei, cum ar fi
vânzarea unor imobilizări necorporale de care nu mai este nevoie. IAS 1 obişnuia să includă în categoria
elementelor extraordinare acele elemente care se puteau distinge clar de cele rezultate din activitatea de

14
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

exploatare. IASB a înlăturat această categorie în cadrul proiectului de îmbunătăţire din anul 2003,
concluzionând că aceste elemente apar din riscurile desfăşurării normale a unei afaceri cărora le face faţă o
entitate, iar această constau în natura şi funcţia unei tranzacţii sau eveniment, mai mult decât frecvenţa cu
care se întâmpla - şi ele trebuie să fie elementul determinant în prezentarea lor în cadrul contului de profit
şi pierdere.
În conformitate cu cadrul conceptual IASB Câştigurile (pierderile) reprezintă creşteri (descreşteri)
ale beneficiilor economice viitoare şi că şi acestea, nu sunt diferite din punct de vedere al naturii lor, de
venituri (cheltuieli). Caracteristicile pierderilor şi câştigurilor includ următoarele:
4. sunt rezultat al tranzacţiilor adiacente şi circumstanţelor care pot fi dincolo de posibilităţile de
control ale entităţii;
5. pot fi clasificate în conformitate cu sursele de provenienţă, că şi operaţionale sau non-operaţionale.
IAS 1 oferă celor care întocmesc situaţiile financiare, două tipuri de mecanisme principale pentru
raportarea modificărilor de capital aparţinând entităţii în cadrul unei perioade de timp. Primul dintre
acestea este situaţia modificărilor de capital. Această situaţie ar trebui să prezinte:
1. Totalul veniturilor şi cheltuielilor aparţinând unei entităţi intr-o anume perioadă de timp, inclusiv
acelea care sunt direct recunoscute în profit. Trebuie prezentate detalii în legătură cu fiecare
element de venit, cheltuială, câştig, sau pierdere, care sunt cerute de către un alt standard a fi
evidenţiate direct în capital împreună cu totalul lor plus profitul sau pierderea netă a perioadei.
Această va include totodată efectul cumulativ al oricărei modificări în politicile contabile şi
ajustările retrospective de erori dacă sunt solicitate;
2. Alte modificări în cadrul conturilor de capital împreună cu reconcilierea soldurilor de început şi
sfârşit în fiecare dintre componentele capitalului (furnizând detalii despre fiecare clasă de capital) şi
soldurile profitului şi pierderii cumulate (care dau detalii despre mişcările perioadei)
Sub egida celei de a două modalităţi de abordare admisă, intreprinderea ar trebui să prezinte o
situaţie a veniturilor şi cheltuielilor recunoscute aferente perioadei care să includă numai efectul net al
veniturilor, cheltuielilor, câştigului şi pierderii raportate în cadrul contului de profit şi pierdere al perioadei.
Venitul sau pierderea netă, incluzând, dacă este cazul, efectul cumulat al schimbărilor de politici
contabile şi corecţiilor erorilor fundamentale făcute pentru perioadele anterioare, ar trebui fie adăugate altor
elemente de venit, cheltuială, câştig sau pierdere direct legate de capital, împreună cu totalul acestora
prezentat că sumă finală în situaţia veniturilor şi cheltuielilor recunoscute.

15
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

În situaţia utilizării celui de al doilea tratament, modificările survenite în cadrul altor conturi de
capital rezultate din tranzacţii cu acţionariatul, că şi modificările de rezultat reportat (la care face referire
IAS 1 - profit sau pierdere cumulată), trebuie să fie prezentate separat în notele la situaţiile financiare.

1.3. SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE (CASH-FLOW)

Scopul unei situaţii al fluxurilor de numerar este de a furniza informaţii despre încasările şi plăţile
din exploatare ale unei entităţi în cursul unei perioade, dar şi de a da o idee despre activităţile sale de
finanţare şi de investiţii. Este o componentă vitală a situaţiilor financiare deoarece principalul interes al
investitorilor este să ştie dacă entitatea raportoare are capacitatea de a genera fluxuri monetare care vor
acoperi plăţile (de regulă, dar nu neapărat sub forma dividendelor) către acţionari. Mai concret, situaţia
fluxurilor de numerar ajută investitorii şi creditorii să estimeze:
1. Capacitatea de a genera în viitor fluxuri de numerar;
2. Capacitatea de a-şi plăti obligaţiile şi dividendele;
3. Cauzele diferenţei dintre profit şi încasări/plăţi nete;
4. Atât aspecte monetare, cât şi nemonetare ale tranzacţiilor de finanţare şi investiţii.

Beneficiile prezentării unei situaţii a fluxurilor de numerar împreună cu o situaţie a poziţiei


financiare (bilanţul) şi a unei situaţii a venitului (sau a tranzacţiilor) au fost subliniate de IAS 7 că fiind:
1. Furnizează o imagine privind structură financiară a societăţii (inclusiv lichiditatea şi
solvabilitatea) şi abilitatea de a influenţa valoarea şi momentul apariţiei fluxurilor de numerar pentru a se
adapta la circumstanţele şi oportunităţile în continuă schimbare.
Situaţia fluxurilor de numerar dezvăluie informaţii importante despre numerarul din exploatare,
investiţii şi finanţare, informaţii care nu sunt disponibile sau nu pot fi extrase nici din bilanţ nici din contul
de profit şi pierdere. Prezentările suplimentare care sunt fie recomandate de IAS 7 (cum ar fi cele
referitoare la facilităţile de credit nefolosite sau la numerarul ce reprezintă creşterea capacităţii de
exploatare) fie cerute (cum ar fi numerarul deţinut care nu este disponibil a fi utilizat) de informaţii pentru
utilizatorii situaţiilor financiare. Luate împreună, situaţia fluxurilor de numerar cu cerinţele şi
recomandările de prezentare, furnizează utilizatorul cu informaţii mult mai vaste privind performanţa şi

16
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

poziţia entităţii, precum şi rezultatele sale viitoare probabile, decât bilanţul şi contul de profit şi pierdere
singure.
2. Furnizează informaţii adiţionale utilizatorilor situaţiilor financiare pentru evaluarea modificărilor
de active, datorii şi capitaluri proprii ale unei societăţi.
Când sunt prezentate bilanţuri comparative, utilizatorii primesc informaţii despre activele şi
datoriile societăţii la sfârşitul fiecărui an. Dacă situaţia fluxurilor de numerar nu ar fi parte integrată a
situaţiilor financiare, ar fi necesar pentru utilizatorii situaţiilor financiare comparative fie să speculeze
modul în care şi motivele pentru care anumite sume raportate au variat de la o perioadă la alta sau să
calculeze (cel puţin pentru ultimul an prezentat) aproximativ aceste elemente de unii singuri. În cel mai bun
caz insă, această abordare "de unul singur" va duce la calculul modificării nete individuale (creştere sau
descreştere) a activelor şi datoriilor şi va face legătura cu posturile corespondente din contul de profit şi
pierdere. (spre exemplu, modificarea netă a creanţelor la sfârşitul anului faţă de început va fi utilizată
pentru determinarea vânzărilor încasate din cele recunoscute în contul de profit şi pierdere sau pentru
determinarea încasărilor de la clienţi).
Deşi modificările principale din bilanţ pot fi utilizate pentru a determina implicaţiile asupra
numerarului, nu întotdeauna acest lucru este posibil. Anumite combinaţii complexe a unor evenimente
(cum ar fi achiziţia altei entităţi împreună cu creanţele sale, achiziţie ce va duce la creşterea activelor
entităţii raportoare din cursul perioadei, fără insă vreo legătură cu clienţii acesteia) nu vor putea fi înţelese
fără alte informaţii şi va duce la interpretări eronate în lipsa prezentării fluxurilor de numerar.
3. Creşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite
întreprinderi deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleaşi tranzacţii
şi evenimente.
Au existat multe dezbateri începând chiar din anii '60 şi până în '70 în ceea ce priveşte standardizare
în contabilitate, dezbateri ce au dus la urgentarea apariţiei situaţiei fluxurilor de numerar. Principalul
argument pentru contabilitatea de casă folosit de adepţii acestui concept era acela că se elimină alocarea
arbitrară, inerentă conceptului contabilităţii de angajamente. De exemplu, fluxul de numerar rezultat din
activităţile de exploatare, prin metoda indirectă, se calculează prin ajustarea profitului sau pierderii nete a
perioadei cu elemente, cum ar fi amortizarea şi provizioanele care au fost calculate de entitate utilizând
diverse metode, diferite de la o societate la alta. De aceea, standardizarea va fi obţinută prin trecerea de la o

17
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

contabilitate de angajamente la o contabilitate de casă, şi rezultatele vor fi comparabile între societăţi


diferite.
6. Serveşte că indicator al valorii, momentului apariţiei şi siguranţei viitoarelor fluxuri de numerar. În
plus, dacă o societate are o anumită metoda de planificare a fluxurilor de numerar viitoare, situaţia
fluxurilor de numerar poate fi utilizată pentru verificarea exactităţii evaluărilor trecute şi viitoare ale
viitoarelor fluxuri de numerar. Acest avantaj este descompus de standard după cum urmează:
a. Situaţia fluxurilor de numerar este utilă în comparaţia evaluărilor anterioare ale fluxurilor de
numerar cu informaţiile din anul curent;
b. Este valoros în examinarea relaţiei dintre profitabilitate şi fluxurile nete de numerar, că şi a
impactului modificării preţurilor.

2. COMPONENŢA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE CONFORM


REGLEMENTARILOR CONTABILE ROMÂNEŞTI – OMEP 1802/2014

Situaţiile financiare oferă informaţii cu privire la:


• poziţia financiară a companiei
• performanţa acesteia
• fluxurile de numerar
Aceste informaţii devin utile pentru diversi utilizatori în fundamentarea deciziilor referitoare la:
• achiziţionarea sau vinderea participaţiilor deţinute în compania respectivă
• numirea sau inlocuirea unor persoane din organismele de conducere
Situaţiile financiare conţin informaţii cu privire la :
• Activele
• Pasivele
• Capitalul propriu
• Veniturile, cheltuielile, câştigurile şi pierderile
• Fluxurile de numerar.

18
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Sinteza cerinţelor de intocmire a situaţiilor financiare de către entităţi


SITUAŢII FINANCIARE
CONFORME CU DIRECTIVELE ŢINÂND SIMPLIFICATE
CONT DE CRITERIILE DE MĂRIME
Total active : 3.650.000 Euro Nu depăşesc limitele a două dintre criteriile
Cifră de afaceri netă : 7.300.000 Euro de mărime
Nr. mediu de salariaţi : 50
• Bilanţ • Bilanţ prescurtat
• Cont de profit şi pierdere • Cont de profit şi pierdere prescurtat
• Situaţia modificării capitalului propriu • Note explicative
• Situaţia fluxurilor de numerar • Opţional: situaţia modificărilor capitalului
• Notele explicative propriu şi/sau situaţia fluxurilor de
numerar
Raportul auditorului financiar Verificarea se face conform legii

SITUAŢIILE FINANCIARE CONSTITUIE UN TOT UNITAR

Responsabilitatea intocmirii situaţiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile,


conforme cu directivele europene (a IV-a şi a-VII-a) revine conducerii entităţii şi este comunicată printr-o
declaraţie scrisă ataşată acestora.
Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare sunt atributele de bază care dau sens utilităţii
informaţiei contabile. Acestea sunt:
• Inteligibilitatea reprezintă calitatea informaţiilor de a fi uşor inţelese de utilizatori, în vederea
atingerii cu uşurinţă a scopurilor pentru care se apelează la aceste informaţii.
• Relevanţa se pune în evidenţă atunci când informaţiile influenţează deciziile economice,
contribuind la evaluarea evenimentelor istorice, prezente sau prognozate de către utilizatori
confirmând sau corectând evaluările anterioare. Relevanţa informaţiei este influenţată de natura să

19
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

şi de pragul de semnificaţie. O informaţie devine semnificativă dacă omisiunea sau declararea ei


eronată ar putea influenţa sensul unei decizii.
• Credibilitatea unei informaţii asigură utilizatorii că nu se expun riscurilor apelând la informaţii care
conţin erori semnificative şi care sunt părtinitoare, oferindu-le acestora siguranţă în folosirea lor.
§ Pentru a fi credibilă, informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi operaţiunile
descrise.
§ Prevalenţa economicului asupra juridicului presupune prezentarea trazacţiilor şi
operaţiunilor în concordanţă cu realitatea economică şi nu în exclusivitate cu forma lor
juridică.
§ Neutralitatea informaţiei presupune eliminarea oricăror forme de influenţă care ar determina
un rezultat sau obiectiv predeterminat.
§ Prudenţa presupune luarea în considerare a unui grad de precauţie în exercitarea
raţionamentelor necesare cu ocazia estimărilor unor evenimente în condiţii de incertitudine,
pentru că elementele de activ şi pasiv să nu fie supraevaluate sau subevaluate, după caz.
§ Integralitatea presupune o informaţie completă, în limitele rezonabile ale pragului de
semnificaţie şi ale costului obţinerii ei.
§ Limitele privind informaţia relevantă şi credibilă sunt determinate de :
§ Oportunitate – prezentarea informaţiilor cu intâzieri majore conduce la pierderea relevanţei;
§ Raportul cost-beneficiu, presupune că beneficiile aduse de furnizarea unor noi informaţii
contabile trebuie să fie mai mari decât costul legat de acestea.
§ Echilibrul între caracteristicile calitative. Importanţa relativă a caracteristicilor în diferite
cazuri ţine de domeniul raţionamentului profesional.
• Comparabilitatea presupune posibilitatea de analiză pe baza informaţiilor furnizate de situaţiile
financiare în raport de evoluţia în timp a activităţii (rol determinant avându-l principiul permanenţei
metodelor) precum şi compararea cu stituaţiile financiare ale diverselor entităţi de acelaşi tip (în
subramură sau ramură de activitate)pentru a evalua corect poziţia financiară, performanţele şi
modificările acestora.
Situaţiile financiare se elaborează ţinând cont de două concepte de bază:
v Contabilitatea de angajament

20
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

v Principiul continuităţii activităţii


Sistemul contabil românesc funcţionează având la bază principiile:
ü continuitatea activităţii;
ü permanenţa metodelor;
ü prudenţa;
ü independenţa exerciţiului;
ü intangibilitatea bilanţului;
ü necompensarea;
ü prevalenţa economicului asupra juridicului;
ü evaluarea separată;
ü importanţa relativă – determinarea pragului de semnificaţie.
Situaţiile financiare prezintă rezultatele financiare ale unei entităţi grupate pe categorii de informaţii
conform caracteristicilor economice denumite generic “structurile situaţiilor financiare”care sunt direct
legate de evaluarea poziţiei financiare (activele, datoriile şi capitalul propriu) şi a performanţei (veniturile
şi cheltuielile).
- Un activ reprezintă o resursă controlată de către o entitate că rezultat al unor evenimente trecute şi de
la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare.
- O datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimentele trecute şi prin
decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o iesire de resurse care incorporează beneficiile economice.
- Capitalul propriu – reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi după deducerea
tuturor datoriilor sale.
Valoarea capitalului propriu din bilanţ depinde în mod direct de modul de evaluare activelor şi a
datoriilor.
Indicatorul de profit este adesea folosit că o măsură a performanţei sau că bază de referinţă a altor
indicatori.
- Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice inregistrate intr-un
exerciţiu financiar (perioadă dată) sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale
datoriilor cu influenţă directă în creşterea capitalului propriu, altele decât contribuţia acţionarilor.
- Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice inregistrate intr-

21
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

un exerciţiu financiar (perioadă dată) sub formă de iesiri, sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale
datoriilor, care se concretizează în diminuarea capitalului propriu, altele decât distribuirea acestora către
acţionari.
2.1. Formatul Bilanţului
Bilanţul reflectă situaţia financiară a unei entităţi la un moment dat şi se prezintă astfel:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare dacă acestea
au fost achiziţionate cu titlu oneros
4. Fondul comercial, în măsura în care a fost achiziţionat cu titlu oneros.
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
ÎI. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi masini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Împrumuturi acordate entitaţilor afiliate
3. Interese de participare
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare.
5. Investiţii deţinute că imobilizări
6. Alte împrumuturi
B. Active circulante
Stocuri
1.Materii prime şi materiale consumabile

22
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

2.Producţia în curs de execuţie


3.Produse finite şi mărfuri
4.Avansuri pentru cumpărări de stocuri
Creanţe
(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate
separat pentru fiecare element.)
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare.
4. Alte creanţe
5. Capital subscris şi nevărsat
Investiţii pe termen scurt
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Alte investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite intr-o perioadă de până la un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din


emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri incasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale- furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
E. Active circulante nete /datorii curente nete

23
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie plătite intr-o perioadă mai mare de un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din


emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri incasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale- furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
H. provizioane

1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare


2. Provizioane pentru impozite
3. Alte provizioane
I. Venituri în avans

J. Capital şi rezerve

Capital subscris
1.Capital subscris şi vărsat
2.Capital subscris nevărsat
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Alte rezerve

24
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Profitul sau pierderea reportat(ă)


Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
Formula bilanţului prescurtat este următorul:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
Stocuri
Creanţe
(Sumele care urmează să fie încasată după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate
separat pentru fiecare element.)
Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite intr-o perioadă până la un an

E. Active circulante nete /datorii curente nete

F. total active minus datorii curente

G. Datorii: sume ce trebuie plătite intr-o perioadă mai mare de un an

H. provizioane

I. Venituri în avans

J. Capital şi rezerve

25
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Capital subscris
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve
Profitul sau pierderea reportat(ă)
Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

Dacă un activ sau datorie are legături cu mai mult de un element de activ din formatul de bilanţ
prezentat mai sus, relaţia să cu alte elemente trebuie prezentată în notele explicative, în vederea
îmbunătăţirii acurateţei informaţiei respective.
În cazul angajamentelor sub forma garanţiilor de orice fel, când nu există obligaţia de a le prezenta
că datorii, ele se prezintă în mod clar în notele explicative, făcându-se distincţia între diferitele tipuri de
garanţii practicăte şi recunoscute de legislaţia în vigoare.
Prevederi referitoare la elementele din bilanţ

Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării în mod continuu, în scopul desfăşurării
activităţilor entităţii. Din categoria activelor imobilizate fac parte activele corporale, necorporale, de
exploatare şi financiare pe termen lung. Orice mişcare a unui element de imobilizări trebuie prezentată în
notele explicative.
În acest scop se prezintă separat, pentru fiecare element de imobilizare preţul de achiziţie sau costul
de producţie, precum şi creşterile, cedările şi transpunerile în cursul exerciţiului financiar, dar şi ajustările
cumulate de valoare la început exerciţiului financiar şi la data bilanţului, rectificările efectuate în cursul
exerciţiului financiar asupra ajustărilor de valoare din exerciţiile financiare precedente. Ajustările de
valoare se prezintă în bilanţ că deduceri certe din elementele corespunzătoare.
Reevaluarea sau ajustarea valorii activelor şi datoriilor determină creşteri sau diminuări ale
capitalului propriu, cu toate că ele corespund definiţiei veniturilor şi cheltuielilor – (nu se include în contul
de profit şi pierdere).
Dacă preţul de achiziţie sau costul de producţie al unei imobilizări nu poate fi determinat, valoarea
reziduală de la început exerciţiului financiar poate fi considerată drept preţ de achiziţie sau cost de
producţie, situaţie ce trebuie detaliată în notele explicative.

26
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

De asemenea, în cazul reevaluării imobilizărilor corporale, mişcările diverselor elemente de


imobilizări se prezintă începând cu preţul de achiziţie sau costul de producţie rezultat din reevaluare, caz în
care valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
Deţinerea unei părţi din capitalul unei alte entităţi, presupune reprezentarea unui interes de
participare, dacă acesta depăşeşte 20% din capitalul entităţii, cu condiţia realizării unei legături durabile cu
aceste entităţi, pentru a contribui la activităţile de bază, indiferent de existenţa certificatelor de
reprezentare.
Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care sunt aferente unui exerciţiu ulterior,
trebuie înregistrate sub titlul de “Cheltuieli în avans”.
Cheltuielile care se referă la exerciţiul financiar în cauză şi se vor plăti în cursul exerciţiului
financiar viitor, trebuie prezentate la “Datorii”, iar dacă au caracter semnificativ, ele se vor prezenta şi în
notele explicative.
Dacă veniturile aferente exerciţiului în curs nu se încasează până la finele acestuia, se prezintă în
bilanţ la “Creanţe”, iar dacă sunt semnificative , ele se prezintă şi în notele explicative.
Ajustările de valoare cuprind toate corecţiile destinate să ţină seama de reducerile valorilor
individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă.
Ajustările pot fi :
• ajustări permanente – devenite amortizări şi /sau
• ajustări provizorii – devenite ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, funcţie de
caracterul permanent sau provizoriu al deprecierii activelor .
Amortizarea reprezintă alocarea valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă
estimată. Amortizarea corespunzătoare perioadei contabile se scade în mod direct sau indirect din profitul
sau pierderea înregistrată în exerciţiul financiar dat.
Activele supuse amortizării, sunt cele care întrunesc următoarele condiţii:
• se estimează că sunt folosite pentru mai mult de o perioadă contabilă;
• au o durată de viaţă limitată;
• sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţie sau în furnizarea de bunuri şi
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative.

27
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Provizioanele se definesc că fiind datorii incerte din punct de vedere al exigibilităţii sau al valorii.
Ele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care , la data bilanţului se posibil
să existe, sau este cert că vor există, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor
apărea.
Un provizion trebuie recunoscut atunci când:
- Entitatea are obligaţie prezentă că rezultat al unui eveniment;
- Este probabil necesară o ieşire de resurse care conţin beneficii economice pentru a onora obligaţia;
- Poate fi făcută o estimare corectă a valorii obligaţiei;
Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.
Veniturile de încasat în cursul exerciţiului financiar, dar care se referă la un exerciţiu financiar
viitor, trebuie prezentate în bilanţ sub titlul de “Venituri în avans”.

2.2. Formatul contului de profit şi pierdere

1. Cifra de afaceri netă


2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul
a) Salarii şi indemnizaţii
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depăşesc suma
ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză.
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate.

28
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea
distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate.
11. Alte dobânzi de incasat şi venituri similare, cu indicaea distinctă a celor obţinute de la entităţile
afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute că active circulante
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entităţile afiliate
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15. Venituri extraordinare
16. Cheltuielile extraordinare
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar.

Prevederi referitoare la elementele din contul de profit şi pierdere

Prima parte a Contului de rezultate al unei entităţi o constituie veniturile din vânzări şi prestări
servicii. Cifra de afaceri netă reprezintă sumele rezultate din vânzarea de produse şi furnizarea de servicii,
urmare activităţilor de bază ale entităţii, după deducerea reducerilor comerciale, rabaturi şi discounturi şi a
taxei pe valoarea adăugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri.
A două parte a Contului de profit şi pierdere o reprezintă veniturile şi cheltuielile care aparţin
perioadei, altele decât cele aferente activităţii curente, prezentate că “Venituri extraordinare” şi “Cheltuieli
extraordinare”. Elementele de natură extraordinară nu se aşteaptă să se repete intr-un mod frecvent sau
regulat. Putem considera pierderile rezultate în urma unei calamităţi naturale (cutremur, inundaţii, etc.) că
element extraordinar, dar şi acţiunea de expropriere a activelor.

Dacă veniturile şi cheltuielile de natură extraordinară sunt semnificaive pentru evaluarea


rezultatelor, în notele explicative se vor prezenta detalii despre valoarea şi natura acestora.
În notele explicative se va prezenta proporţia în care impozitul pe profit afectează “Profitul sau
pierderea din activitatea curentă” şi “Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară”.

29
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Veniturile sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere când se poate efectua o evaluare credibilă
a creşterii beneficiilor economice viitoare că urmare a unei creşteri a activului sau a unei diminuări a
pasivului. În realitate, veniturile sunt înregistrate concomitent cu recunoaşterea creşterii activului sau
diminuării pasivului (de exemplu, creşterea netă a activului că urmare a vânzărilor de bunuri sau de servicii
sau diminuarea pasivului că urmare a achitării unei datorii).
Cheltuielile sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere când se poate efectua o evaluare
credibilă a diminuării beneficiilor economice viitoare că urmare a unei diminuări a activului sau a unei
creşteri a pasivului. În realitate, cheltuielile sunt înregistrate concomitent cu recunoaşterea diminuării
activului sau creşterii pasivului (de exemplu, preliminarea beneficiilor angajaţilor sau amortizarea
echipamentelor).
Cheltuielile se corelează cu veniturile: de exemplu, diferitele componente care alcătuiesc costul
bunurilor sunt înregistrate că şi cheltuieli concomitent cu înregistrarea veniturilor din vânzarea
respectivelor bunuri.
Când se prevede obţinerea unor beneficii economice pe parcursul mai multor perioade contabile, iar
corelarea cu veniturile nu se poate efectua decât în mare şi indirect, cheltuielile sunt înregistrate în contul
de profit şi pierdere printr-o alocare sistematică şi raţională. De exemplu, active precum instalaţiile,
echipamentele, fondul comercial, patentele şi mărcile de comerţ determină efectuarea unor cheltuieli
precum amortizarea.
O maşină care a costat 20 milioane lei are o durată estimată de viaţă de 5 ani. Maşina se
amortizează pe baza metodei liniare pe durata estimată a vieţii acesteia. Cheltuiala cu amortizarea
înregistrată în contul de profit şi pierdere se ridică la 4 milioane lei pe an.
Cheltuielile sunt înregistrate imediat în contul de profit şi pierdere atunci când acestea nu produc
beneficii economice viitoare sau când aceste beneficii nu au caracteristicile necesare pentru a fi înregistrate
că active în bilanţul contabil. Acesta este cazul cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare, care sunt înregistrate
în contul de profit şi pierdere în momentul efectuării lor, chiar dacă cercetarea şi dezvoltarea au că scop
crearea unor produse mai bune care să fie vândute în viitor. Dacă este probabil că aceste cheltuieli de
dezvoltare să aducă beneficii economice viitoare întreprinderii, acestea pot fi înregistrate că active
necorporale care vor fi amortizate pe perioadă în care vor aduce respectivele beneficii.

30
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

4 ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA SITUAȚIILOR FINANCIARE


4.1. Analiza financiară pe baza bilanțului contabil
Metoda ratelor constituie un instrument operational şi eficient al analizei financiare. Ratele de
structură financiară ofera posibilitatea exprimarii bilanţului în procente şi permit identificarea
caracteristicilor majore ale structurii bilanţului. Ele se stabilesc că raport între un post (sau o grupa de
posturi) din activ sau pasiv şi totalul bilanţului, precum şi că raport între diferite componente de activ,
respectiv de pasiv. În ciuda simplitatii sale tehnice, această metoda furnizeaza indicatii edificatoare privind
situaţia financiară a întreprinderii, mai ales în cazul analizelor comparative în timp şi spatiu.

Ratele de structură ale activului

În sistemul ratelor de structură a activului, cele mai semnificative că valoare informativa, dar şi
frecvent recomandate de literatura de specialitate sunt: rata imobilizărilor, rata stocurilor, rata creanţelor,
rata diponibilităţilor. Toate acestea reflectă aspecte privind patrimoniul economic al întreprinderii,
apartenenta sectoriala, natura activităţii şi mai putin aspecte legate de politica să financiară.
Rata activelor imobilizate (Rai) - reflectă ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispozitia
întreprinderii în mod permanent, în totalul activului:

Rai = (Active imobilizate/ Activ total)*100

Această rata masoară gradul de investire a capitalului în intreprinderea respectivă. Datorită


structurii diferite a activelor imobilizate, precum şi reacţia nuantata a componentelor activelor imobilizate
la acţiunea factorilor juridici, tehnici, economici, teoria şi practică economică recomandă determinarea
unor rate complementare.
Rata imobilizărilor necorporale (Rin) - mărimea acestui indicator reflectă ponderea activelor intangibile
(brevete, licente, marci, fond commercial etc.) în activele totale ale firmei:

Rin = (Imobilizări necorporale / Activ total) * 100

În cazul firmelor romanesti, valaorea acestei rate este foarte redusa, în timp ce în alte tari, că de
exemplu S.U.A., ponderea activelor necorporale depaseste 50 % din valoarea de inlocuire a firmelor.

31
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Rata imobilizărilor corporale (Ric) - fiind dependent de specificul activităţii cât şi de caracteristicile
tehnice ale întreprinderii, acest indicator va inregistra valori diferite de la o ramura la alta:
Ric = (Imobilizări corporale / Activ total) * 100

Fiind dependent de specificul activităţii cât şi de caracteristicile tehnice ale întreprinderii, acest
indicator va inregistra valori diferite de la o ramura la alta. Astfel, în ramurile industriei grele şi în cele care
solicită echipamente importante că volum, rata înregistrează valori imporatante, în timp ce în ramurile cu
dotare tehnica slaba, rata imobilizărilor corporale este relativ redusa. Datorită sistemului complex de
variabile care au incidenta asupra acestui indicator, este foarte dificil de stabilit o marime de referinţă, o
rata optima. Totusi, specialiştii apreciază că, pentru întreprinderi comparabile,rata activelor imobilizate
masoară capacitatea acestora de a rezista în cazul unei crize, stiut fiind faptul că o imobilizare foarte
ridicată a capitalului în active fixe implică riscul netransformarii rapide a acestora în lichidităţi.
Rata imobilizărilor financiare (Rif) - dependenta de legaturile financiare pe care intreprinderea analizată
le intretine, în special, cu întreprinderile la care ea detine participatii la capitalul social, se determina prin
raportul:

Ric = (Imobilizări financiare / Activ total) * 100

Această rata înregistrează valori mari în cazul societatilor de investiţii financiare, societăţi de
valori mobiliare, fonduri mutuale etc. şi valori scazute în cazul firmelor mici care nu pot efectua investiţii
financiare.
Rata activelor circulante (Rac) – reprezintă ponderea activelor circulante în totalul mijloacelor economice
ale întreprinderii:

Active.circulante
R ac = ⋅ 100
Activ.total

Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante există relaţia: Rai + Rac = 1
Că şi cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operational se recomandă ratele
analitice privind activelor circulante: rata stocurilor, rata creanţelor comerciale, rata diponibilităţilor băneşti
şi a plasamentelor.

32
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Rata stocurilor (Rs) - este influenţata de natura activităţii întreprinderii cât şi de lungimea ciclului de
exploatare:

Stocuri
Rs = ⋅ 100
Activ.total

Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura activităţii: mai ridicată
la întreprinderile din sfera producţiei şi distributiei de bunuri materiale şi foarte scazute în sectorul
serviciilor. Nivelul stocurilor modificandu-se sub influenţa factorilor conjuncturali şi a cerintelor pietei,
interpreţarea evolutiei în timp a stocurilor necesita corelarea cu nivelul cifrei de afaceri. În mod normal,
indicele cifrei de afaceri trebuie să depaseasca indicele stocurilor, iar durata de reinnoire a stocurilor prin
cifra de afaceri să fie cât mai mica.
Rata stocurilor poate fi, la răndul ei, descompusa în rate analitice, în raport cu natura constitutiva
a stocurilor. În acest sens se pot calcula următoarele rate:
- rata materiilor prime : ( Materii prime / Active circulante )* 100
- rata producţiei neterminate : ( Producţie neterminata / Active circulante ) * 100
- rata produselor finite : ( Produse finite / Active circulante ) * 100
- rata stocurilor de mărfuri : ( Mărfuri / Active circulante ) * 100
Valoarea lor difera în funcţie de natura activităţii: la întreprinderile din sectoarele productive, cu
ciclu de exploatare lung, rata producţiei neterminate înregistrează valori ridicate, în timp ce la
întreprinderile comerciale sunt preponderente stocurile de mărfuri.
Rata creanţelor comerciale (Rc) - reflectă politica comercială a întreprinderii şi este influenţata de natura
clienţilor ( populatie, alte întreprinderi etc.) şi de termenele de plata pe care intreprinderea le acorda
partenerilor externi din aval:

Rc = ( Clienţi şi conturi asimilate / Activ total ) * 100

Acest indicator suporta influenţa uzantelor, specifice domeniului de activitate, în materie de


termene de plata. De aceea ea înregistrează valori nesemnificative sau nule la întreprinderile aflate în
contact direct cu o clientela numeroasa care realizeaza plata în numerar ( comertul cu amanuntul , prestari

33
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

de servicii către populatie etc ) şi valori mai ridicate în cazul relatiilor dintre întreprinderile cu decontari
fara numerar.
Rata diponibilităţilor băneşti şi a plasamentelor( sau rata activelor de trezorerie ) (Rd) (sau rata
activelor de trezorerie) – reprezintă evoluţia diponibilităţilor, relativ constanta, inregistrănd fluctuatii foarte
usoare, poate reflectă o situaţie favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi şi semnul detinerii
unor resurse ineficient utilizate, al unor resurse neproductive. Această rata are o valoare informationala
scazuta, deoarece nu intotdeauna o valoare ridicată în totalul activului semnifică o activitate bună a firmei.
De aceea, mărimea acestei rate trebuie analizată foarte atent datorită faptului că diponibilităţile sufera
modificari de mare amplitudine pe perioade scurte.

Ratele de structură ale pasivului


Ratele de structură a pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin punerea în
evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiară a acesteia.
Rata stabilităţii finanţării ( Rsf ) - este un indicator global al stabilităţii finanţării ce reflectă legatura
dintre capitalul permanent de care intreprinderea dispune în mod permanent pe o perioadă mai mare de un
an şi patrimoniul total. Se poate calcula după relatiile:

Rsf = ( Capital permanent / Pasiv total ) * 100


unde,
Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu şi lung , sau:

Rsf = ( Datorii pe termen scurt / Pasiv total ) * 100.

Rata autonomiei financiare globale ( Rafg) - această rata difera de la o întreprindere la alta în funcţie de
politica financiară a întreprinderii respective, de eficienţa deciziilor financiare luate în cadrul firmei:
Rafg = ( Capital propriu / Pasiv total ) * 100

Această rata difera de la o întreprindere la alta în funcţie de politica financiară a întreprinderii


respective, de eficienţa deciziilor financiare luate în cadrul firmei. Diversitatea de condiţii în care-şi

34
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

desfăşoară activitatea întreprinderile face dificilă stabilirea unor rate de referinţă. Cu toate acestea,
majoritatea specialiştilor recomandă că satisfacatoare pentru echilibrul financiar un nivel al acestei rate mai
mare decât 1/3. Astfel, existenţa unui capital propriu egal sau mai mare de o treime din pasivul firmei este
o premisa a autonomiei financiare a acesteia.
Pentru o apreciere mai exacta a autonomiei financiare a unei întreprinderi se foloseşte însă, rata
autonomiei financiare la termen ( Raft ), ce se poate calcula prin două relaţii:

Raft = ( Capital propriu / Capital permanent ) * 100

Se aprecieaza că valoare optima o valoare mai mare de 0,5

Raft = ( Capital propriu / Datorii pe termen lung ) * 100


Acest raport exprima gradul de independenta financiară a firmei, independenta asigurata atunci
când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu suma obligaţiilor la termen. Specialiştii
recomandă o valoare mai mare decât 1.
Rata de îndatorare globala ( Rig) - masoară ponderea obligaţiilor în patrimoniul firmei:

Rig = ( Datorii totale / Pasiv total ) * 100

Pentru fundamentarea politicii financiare a firmei, prezintă interes rata de îndatorare la termen (
gradul de îndatorare la termen ) ce se calculeaza prin raportarea datoriilor pe termen lung, fie la capitalul
permanent, fie la capitalul propriu:

Rit = ( Datorii pe termen lung / Capital permanent ) * 100, sau


Rit = ( Datorii pe termen lung / Capital propriu ) * 100

Cea de-a două relaţie de calcul a ratei de îndatorare are o semnificatie mai larga în teoria şi
practică economică, deoarece evidenţierea modului în care intreprinderea recurge la asa-zisul “efect de
levier”.De asemenea, permite aprecierea capacităţii de îndatorare a unei firme. Capacitatea de îndatorare

35
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

este saturată când Rit se apropie de 1. Posibilitatile de îndatorare vor fi cu atât mai mari cu cât această rata
este mai scazuta. Indiferent de modul de calcul, rata de îndatorare caracterizeaza dependenta financiară a
întreprinderii şi gradul de risc al politicii sale financiare.

Ratele de lichiditate

În literatura de specialitate, ratele de lichiditate sunt cunoscute şi sub denumirea de rate de


trezorerie şi au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen
scurt a acesteia.
În orice moment, prima grijă a analistului financiar o constituie lichiditatea: va putea firma să-şi
onoreze obligaţiile care au termenul de scadenţă în viitorul apropiat?
Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităţilor potenţiale (active
transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (datorii rambursabile pe termen
scurt) constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentru aprecierea gradului în care intreprinderea face
faţă obligaţiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:
Rata lichidităţii generale (Rlg) - această rată se determină prin raportarea valorii activelor curente la
valoarea pasivelor curente:

Rata lichidităţii generale = Active circulante / Datorii curente

Activele curente includ: disponibilităţile în cont şi în casă; valorile mobiliare foarte lichide;
efectele comerciale de primit şi stocurile, iar pasivele curente sunt formate din: efecte comerciale de plătit;
împrumuturi bancare pe termen scurt; partea din creditul pe termen lung, a cărui scadenţă este în limita
intervalului de timp considerat prezent; impozite pe venit de plătit şi alte cheltuieli (în principal cele
salariale).
Dacă o întreprindere trece prin dificultăţi financiare, această începe să-şi onoreze plăţile mai târziu,
să acumuleze credite bancare, etc. Dacă pasivele curente cresc mai rapid decât activele curente, rata curentă
scade, ceea ce constituie semnalul apariţiei unor probleme.

36
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenţei unui fond de rulment financiar care îi
permite întreprinderii să facă faţă incidentelor care apar în mişcarea activelor circulante sau unor deteriorări
ale valorii acestora. Cu cât această rată este mai mare decât 1, cu atât intreprinderea este pusă la adăpost de
o insuficienţă a trezoreriei, care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea creanţierilor.
Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că lichidităţile sunt mai mici decât exigibilităţile
potenţiale. Această se datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite în principiu
de capitalurile circulante, iar fondul de rulment financiar are o valoare negativă. Totuşi, valoarea subunitară
a ratei nu constituie un pericol, atunci când stocurile se reduc treptat, în scopul achitării datoriilor exigibile
pe termen scurt, dar fără a stânjeni continuitatea producţiei. Trebuie evitată o evoluţie descendentă a
lichidităţii, deoarece această evidenţiază o activitate în declin, fapt ce determină creditorii să devină
circumspecţi în ceea ce priveşte acordarea de noi împrumuturi.
Rata lichidităţii generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilităţii pe termen scurt, pentru
că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor
care pot fi transformate în lichidităţi în decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a
datoriilor.
Deşi media acestei rate în ramura industrie este de 1,8 ori1)2), ea nu poate fi considerată că
reprezentând un număr magic pe care toate firmele din sector trebuie să încerce să-l atingă. Această
deoarece unele firme foarte bine conduse se pot plasa deasupra valorii respective, iar alte firme, tot aşa de
bune, se pot plasa sub valoarea medie a ratei.
Rata Iichidităţii curente (RIc) - potrivit teoriei economice nord-americane, această rată mai este
cunoscută şi sub denumirea de "rata rapidă" sau "testul acid (quick ratio)". Ea exprimă, capacitatea
întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.
Că modalităţi de calcul, rata lichidităţii curente (Rlc) se poate determina astfel:
Rata lichidităţii curente ( intermediare ) = ( Active circulante – Stocuri ) / Datorii curente
Stocurile sunt, de obicei, cel mai puţin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei
întreprinderi (pot apărea pierderi în momentul în care se pune problema lichidării acestor stocuri). De
aceea, această rată poate fi considerată că fiind un "test acid" pentru măsurarea capacităţii firmei de a-şi
onora obligaţiile pe termen scurt.

37
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Această rată este de regulă subunitară. Ea trebuie insă analizată şi interpretată cu prudenţă prin luarea
în calcul a unor aspecte de detaliu privind structură creanţelor (număr de clienţi, ponderea lor în totalul
creanţelor, etc.). În teoria economică există opinii, potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta
o situaţie optimă în ceea ce priveşte solvabilitatea parţială.
Rata lichidităţii imediate (Rli) - cu ajutorul acestei rate se realizează corespondenţa dintre elementele cele
mai lichide ale activului cu obligaţiile imediat exigibile ale pasivului.
Această rată, cunoscută şi sub denumirea de rata capacităţii de plată imediată, măsoară capacitatea
întreprinderii de rambursare instantanee a datoriilor, utilizând încasările (disponibilităţile) existente, astfel:

Rata lichidităţii imediate = Diponibilităţi şi plasamente / Datorii curente

În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de trezoreria la vedere sau rata
solvabilităţii imediate. Pentru interpretarea acestei rate trebuie luată în considerare o serie de informaţii
privind condiţiile de desfăşurare a activităţii.

Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicată, dar care poate fi
consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu
constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus de
lichiditate.
O valoare redusă a ratei lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu menţinerea echilibrului financiar,
dacă intreprinderea minimizează valoarea Încasărilor sale, deţinând în schimb valori de plasament, creanţe,
stocuri uşor mobilizabile, în concordanţă cu exigibilitatea datoriilor imediate.
Menţinerea capacităţii de plată este rezultatul unei activităţi complexe desfăşurată de întreprindere şi
care reclamă o corelare judicioasă a termenilor de plată a obligaţiilor cu cele de încasare a drepturilor
băneşti. Eficacitatea analizei sporeşte, în situaţia în care este luată în calcul şi viteza de rotaţie a
capitalurilor întreprinderii.
Rata solvabilităţii globale (Rsg) - această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către
activele totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active circulante). Gradul în care intreprinderea face
faţă datoriilor totale este dat de rata solvabilităţii generale :
Rata solvabilităţii globale = Active totale / Datorii totale

38
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Solvabilitatea este rezultatul unei activităţi eficiente, iar lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţii pot
avea caracter temporar, dacă intreprinderea se bazează pe o solvabilitate generala.

Rata solvabilităţii generale exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung şi scurt,
precum şi marja de creditare a întreprinderii. O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că
intreprinderea are capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de terţi. Tot aşa,
o valoare situată sub acest nivel evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat furnizorii de
fonduri puse la dispoziţia întreprinderii.

Ratele de rentabilitate
Importanţa cunoasterii ratelor de rentabilitate deriva din:
ü Favorizeaza orientarea structurii producţiei de produse, ramuri şi subramuri, în sensul gasirii
celor care ofera cel mai mare avantaj. Fluxurile economice se redirectioneaza permanent, imprimand
activitaţilor economice o dezvoltare inegala
ü Stimuleza gestiunea prin utilizarea rationala a resurselor;
ü Contribuie la intarirea interesului intrerpinzatorului pentru diferentierea produselor având în
centrul acesteia modernizarea conceptului de calitate;
ü Favorizeaza segmentarea pietei şi diferentierea strategiilor comerciale.
Ratele de rentabilitate sunt construite, intr-o maniera generala, prin raportarea unui rezultat fie la
un flux de activitate, fie la un stoc. Pentru analiza financiară, în funcţie de diversitatea indicatorilor
implicati în calcul, prezintă importanţa construirea unui sistem de rate operationale care, prin structură şi
continut, să reprezinte un instrument de lucru util, operational şi performant.

Calculul ratelor de rentabilitate se bazează pe valori preluate din situatiile financiare care, de la un
exerciţiu la altul, nu exprima realitatea economică daca nu se foloseşte aceeaşi metoda de evaluare. Şi, în
plus, nu trebuie neglijat impactul inflatiei asupra elementelor patrimoniale şi rezultatelor întreprinderii.
În funcţie de elementele luate în calcul pentru determinarea lor, teoria şi practică economică
opereaza cu mai multe tipuri de rate ale rentabilitaţii:
• Rate ale rentabilitaţii comerciale (rate de profitabilitate);
• Rate ale rentabilitaţii resurselor consumate;
• Rate ale rentabilitaţii economice (numite şi rate de randament);

39
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

• Rate ale rentabilitaţii financiare (numite şi rate ale rentabilitaţii globale).


În cele ce urmeaza, rentabilitatea întreprinderii va fi analizată cu ajutorul urmatoarelor rate: rata
rentabilitaţii comerciale, rata rentabilitaţii economice, rata rentabilitaţii resurselor consumate, rata
rentabilitaţii financiare.

Rata rentabilitaţii comerciale (Rc) - exprima corelaţia dintre profitul total aferent vanzarilor şi cifra de
afaceri.Ea caracterieaza eficienţa politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare) şi
mai ales a politicii de preţuri practicăte de societate. În concordanta cu obiectivele analizei şi sfera de
investigare, acest indicator poate fi determinat prin implicarea în calitate de “efect” a rezultatului brut al
exploatării, a rezultatului exploatării sau a rezultatului exerciţiului. În mod corespunzator, cifra de afaceri
implicata vizeaza activitatea curenta de exploatare sau totala. Indiferent de modalitatea de calcul, scopul
analizei este de a explica factorial evoluţia acesui indicator, de a-i stabili tendinţa.

Modelul de calcul este urmatorul:

Pr
Rc = ⋅ 100
CA

în care,

Pr – reprezintă profitul aferent cifrei de afaceri.

Rata rentabilitaţii economice (Re) - masoară eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate intregii
activitaţi a întreprinderii. Capitalurile asupra carora se analizeaza profitabilitatea sunt cele angajate de
întreprindere, în cadrul exerciţiului, pentru creşterea averii proprietarilor şi remunerarea “furnizorilor” de
capitaluri. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri investite apare că o rentabilitate intrinseca, ce nu
tine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau imprumutate). Este deci independenta de
politica de finanţare, de presiunea fiscala, precum şi de fluxurile exceptionale.1
În aprecierea rentabilitaţii economice trebuie să se tina seama de faptul că ea trebuie să aiba o
marime care să permita întreprinderii remunerarea acţionarilor şi creditorilor, în concordanta cu nivelul de
risc pe care acestia şi l-au asumat investind în întreprindere sau imprumutand-o2.
Rata rentabilitaţii economice se poate stabili astfel:

2
Ion Stancu – Finante, editia a treia, Editura Economică, Bucuresti, 2002
2
Maria Niculescu - Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucuresti, 1997.

40
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Re E.B.E
⋅ 100 sau × 100
At At

Analiza factoriaală a ratei rentabilitaţii economice se poate realiza pe baza urmatoarelor modele de
analiza:
CA Re CA E.B.E.
Re = × × 100 sau Re = × × 100 (1)
At CA At CA
pr
Re = × 100 (2)
1 1
+
CA CA
Ai Ac

At = Ai + Ac (3)

unde:
CĂ – reprezintă cifra de afaceri;
Re – reprezintă rezultatul exploatării;
E.B.E. – excedentul brut din exploatare;
pr - profit mediu la un leu vânzari;

At – activ total;
Ai – active imobilizate;
Ac – active circulante;
CĂ/Ai – răndamentul activelor imobilizate ( R );
CĂ/Ac - viteza de rotaţie a activelor circulante ( n ).
Rata rentabilitaţii resurselor consumate
Rata rentabilitaţii resurselor consumate reflectă corelaţia dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri
şi costurile totale aferente vanzarilor. Potrivit literaturii de specialitate se regăseşte şi sub denumirea de
rentabilitatea costurilor. Asa cum rezultă din denumire, această rata caracterizeaza eficienţa costurilor. În
activitatea practică, prezintă importanţa în estimarea şi negocierea preţurilor de vânzare a produselor sau

41
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

tarifelor pentru prestari de servicii. De asemenea, permite poziţionarea produselor sub aspectul rentabilităţii
faţă de media pe întreprindere.
Modelul folosit în analiza factoriaală a acestei rate este urmatorul:

R rc =
Pr
⋅ 100 =
∑q v ⋅ p − ∑qv ⋅ c
⋅ 100
q
∑ v ⋅ c ∑qv ⋅ c

Rata rentabilitaţii financiare


Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma caruia posesorii de capital apreciază
eficienţa investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora. Intr-un sistem concurential dat, o
întreprindere trebuie să se dezvolte, să investeasca, iar această investiţie trebuie finanţată. De multe ori
finanţare presupune şi consolidarea capitalului propriu, fie prin contribuţia acţionarilor firmei, fie a unor
noi acţionari. Incitatia la investiţii este condiţionata de remunerarea convenabila a capitalului propriu. În
plus, daca rata de remunerare este ridicată, acţionarii accepta cu usurinta să lase o parte din profitul lor la
dispozitia întreprinderii, asigurănd astfel mijloacele de creştere. Pentru manageri, rentabilitatea financiară
reprezintă un obiectiv fundamental, o condiţie esentiala a strategiei lor de mentinere a puterii.
Maximizarea rentabilitaţii financiare presupune:
a). maximizarea rezultatului exerciţiului pe seama creşterii volumului de activitate şi a ameliorarii
marjelor. Realizarea acestor două obiective se bazează pe optimizarea activităţii în domeniile: organizarii
interne, gestiunii stocurilor, calitatii produselor şi serviciilor, gestiunii comerciale etc.
b). creşterea răndamentului capitalurilor investite prin folosirea intensiva a imobilizărilor
corporale şi reducerea nevoii de fond de rulment (în special prin reducerea stocurilor şi a creanţelor
clienţilor).
c). minimizarea capitalurilor proprii angajate pentru un volum dat al capitalurilor investite, cu
conditia că venitul obţinut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.
Rentabilitatea financiară se regăseşte sub două forme:
q rentabilitatea financiară a capitalului propriu
q rentabilitatea financiară a capitalului permanent

42
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Rata rentabilitaţii financiare a capitalurilor proprii


Rata rentabilitaţii financiare a capitalurilor proprii masoară, în marime relativa, remunerarea
capitalurilor acţionarilor aduse că aport, sau a profitului net lasat la dispozitia firmei pentru autofinanţare.
Ea reflectă corelaţia dintre profitul net, că venit al acţionarilor şi capitalurile proprii ale întreprinderii.

Acest indicator se determina pe baza relaţiei:

Pn
Rf = ⋅ 100
Kp , unde:

Rf – reprezintă rata rentabilitaţii financiare a capitalurilor proprii

Pn – profitul net

Kp – capitaluri proprii

Analiza factoriaală a ratei rentabilitaţii financiare a capitalurilor proprii se poate realiza utilizănd
două modele multiplicative de analiza:

Vt At Pn
Rf = ⋅ ⋅ ⋅ 100
At Kp Vt (1)

Vt Pb Pn
Rf = ⋅ ⋅ ⋅ 100
Kp Vt Pb (2)

Conform primului model de analiza, sistemul de factori care influenteaza asupra acestei rate este
urmatorul:

Vt/At

Rf At/Kp

Pn/Vt

43
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Rata rentabilitaţii financiare a capitalului propriu este, deci, dependenta de:

• viteza de rotaţie activelor totale (Vt/At), care exprima volumul vanzarilor pe unitate
monetara investita. Cu cât rotaţia activelor este mai mare, cu atât sporeste eficienţa capitalului investit,
daca în activitatea de exploatare se obtine profit;
• parghia financiară (At/Kp), prin care se exprima în mod sintetic corelaţia dintre
structură financiară şi capitalul imprumutat;
• rentabilitatea netă a veniturilor (Pn/Vt), în care se reflectă în principal eficienţa
activităţii de exploatare. În acelaşi timp această rata este utila în pozitionarea firmei în raport cu altele din
aceeaşi ramura sau domeniu de activitate.
Metodologia de analiza factorială şi cuantificarea influentelor factorilor, potrivit acestui model se
prezintă astfel:

ΔRf = Rf1 − Rf 0 , din care, datorită:

1. influenţei modificării vitezei de rotaţie a activului total:

Vt Vt Vt At Pn
Δ = ( 1 − 0 ) ⋅ 0 ⋅ 0 ⋅ 100
At At1 At 0 Kp 0 Vt 0

2. influenţei modificării factorului de multiplicare a capitalului propriu:

At Vt 1 At1 At 0 Pn 0
Δ = ⋅( − )⋅ ⋅ 100
Kp At1 Kp1 Kp 0 Vt 0

3. influenţei modificării rentabilitaţii nete a veniturilor totale:

Pn Vt 1 At 1 Pn 1 Pn 0
Δ = ⋅ ⋅( − ) ⋅ 100
Vt At1 Kp1 Vt 1 Vt 0

44
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Rata rentabilitaţii financiare a capitalurilor permanente

Această rata pune în evidenţă corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut înaintea deducerii
cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit.
Modelul de calcul este urmatorul:
Pb
Rfp = ⋅ 100
Kpr
în care:
Rfp – reprezintă rata rentabilitaţii financiare a capitalului permanent;
Pb – profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit
Kpr – capital permanent (format din capitaluri prprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi
datoriile pe termen mediu şi lung).
Modelul utilizat în analiza factoriaală, pentru această rata, este urmatorul:

CA Pb
Rpf = ⋅ ⋅ 100
Kpr CA

Sistemul de factori care are influenţa asupra acestei rate este urmatorul:

CĂ/Kpr

Rfp

Pb/CĂ

Metodologia de analiza factoriaală şi cuantificarea influentelor factorilor se prezintă astfel:

ΔRfp = Rfp1 − Rfp 0


din care, datorită:
1. influenţei modificării cifrei de afaceri medii la 1 leu capital permanent:

45
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

CA CA1 CA 0 Pb 0
Δ =( − )⋅ ⋅ 100
Kpr Kpr1 Kpr0 CA 0

2. influenţei modificării profitului mediu brut la 1 leu cifra de afaceri:

Pb CA1 Pb1 Pb 0
Δ = ⋅( − ) ⋅ 100
CA Kpr1 CA1 CA 0

4.2. INDICATORI DE ANALIZA PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI


PIERDERE
Analiza funcţională
Concepţia funcţională a bilanţului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare
economică a întreprinderii , punand în evidenţă stocurile şi resursele corespunzatoare fiecarui ciclu de
funcţionare.
Analiza funcţională presupune o grupare prealabilă a diferitelor operaţii realizate de întreprindere în
raport de natura , destinatia sau functia lor , de unde şi originea expresiei “analiza funcţională”.
Spre deosebire de analiza lichidităţii , care detine doar imobilizările cu lichiditate mai mare de un
an , incluzand aici şi activele circulante cu aceiasi durata ( excluzand activele fictive ) , optica funcţională
regrupează utilizarile scrise în bilanţ, chiar daca o parte sunt considerate non valori ( cheltuieli de înfiinţare
, diferente de conversie active , cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii ) , această datorită prudentei
întreprinderii de a-şi asigura resurse suficiente pentru finanţarea tuturor nevoilor inscrise în activul
bilanţului contabil.
Imobilizările , regrupate prin functia de investiţie , constituie nevoi (alocari) stabile (acilice) care în
mod necesar sunt finantate din resursele durabile (acilice) existente în pasivul bilanţului.
Functia de finanţare regrupează posturile privind capitalurile proprii , datoriile financiare indifferent
de scadenţă lor ( împrumuturi obligatare , împrumuturile bancare , mai putin creditele de trezorerie ,
exclusiv dobânzile aferente lor ) , că şi provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.

46
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Această funcţie stă la baza strategiei optime de finanţare a întreprinderii , motivată de creşterea
valorii acesteia prin reducerea costului mediu ponderat al capitalurilor.
Funcţiei de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare , producţie şi vânzari , generatoare de
stocuri reale şi financiare , care se reinnoiesc cu o anumita regularitate. Posturile de active legate direct de
operaţiile ciclului de exploatare ( stocuri , creanţe , clienţi , cheltuieli de exploatare constatate în avans )
constituie active circulante de exploatare ( ADE ) , care , în mod normal , trebuie finantate din datoriile de
exploatare ( DE ) ( datorii furnizori şi asimilate , venituri de exploatare constatate în avans etc. ).
Echilibrul financiar funcţional
În optica analizei funcţionale , intreprinderea este vulnerabila daca recurge în cea mai mare parte la
finantari prin credite bancare pe termen scurt. Acest aspect este evidenţiat de studiul comparativ al variaţiei
fondului de rulment funcţional cu variaţia nevoii de fond de rulment.
Analistii financiari apreciază că nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al
echilibrului funcţional , întrucât pune în evidenţă acele nevoi ciclice neacoperite financiar din resursele
temporare şi reinnoibile permanent în cadrul acelorasi cicluri de exploatare. Această apreciere porneste de
la analiza calitativa a activităţii de exploatare , calitate apreciată prin capacitatea ciclului de exploatare de
a-şi echilibra nevoile ciclice din resurse ciclice de capital. Partea ramasa nefinanţată ar trebui să fie mai
mica sau cel mult egala cu fondul de rulment funcţional, altfel calitatea necorespunzatoare a ciclului de
exploatare conduce la un dezechilibru funcţional care va afecta trezoreria întreprinderii.
Trasaturile caracteristice echilibrului funcţional sunt evidentiate de structură bilanţului funcţional.
Realizarea acestui echilibru este pusa în evidenţă de cele patru niveluri ale bilanţului funcţional şi
anume : fondul de rulment pentru exploatare ( FRF ) sau nivelul finanţării stabile , nivelul nevoii de fond
de rulemnt pentru exploatare ( NFRE ) , pe de o parte , şi al nevoii de fond de rulment inafara exploatării
(NFRAE ) , pe de alta parte , şi nivelul valorii de trezorerie .
În optica funcţională , realizarea echilibrului financiar al întreprinderii nu presupune doar existenţa
unui fond de rulment pozitiv că marja de siguranţă , ci a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de
finanţare ale ciclului de exploatare ( stocuri + creanţe de exploatare – datorii de exploatare )
Surprusul resurselor durabile în raport cu valoriile imobilizate reprezeinta fondul de rulment
funcţional sau fondul de rulment net global ( FRNG ) disponibil pentru finanţarea operaţiilor ciclului de
exploatare .

47
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Daca “ FR disponibil “ va fi superior sau inferior nevoilor angajate de exploatare (“FR util “) ,
intreprinderea va avea lichidati sau , dimpotriva , va fi obligate să angajeze noi credite pe termen scurt
pentru finanţarea nevoilor de exploatare .
Operaţiile de exploatare antrenează formarea nevoilor de finanţare , dare le permit în acelaşi timp şi
constituirea mijloacelor de finanţare . Din confruntarea globala a nevoilor cu mijloacele de finanţare se
degaja o nevoie de finanţare a ciclului de exploatare sau nevoie de fond de rulment . Nevoile de finanţare
generate de ciclul de producţie sau “ nevoile ciclice “ corespund alocarilor de fonduri (blocarea
lichidităţilor ) pentru constituirea stocurilor şi creanţelor ( creditelor acordate partenerilor debitori ) .
În compensarea acestor necesitati de finanţare , activitatea întreprinderii formeaza resurse
reinnoibile pe măsură derularii ciclului de exploatare , respectiv “ resurse ciclice “ sub forma creditelor
acordate de către furnizori (forma tipica de resurse ciclice).
Diferentă dintre nevoile de exploatare şi cele din afara exploatării , oe de o parte , şi datoriile de
exploatare şi diverse, pe de alta parte constituie nevoia de fond de rulment totala ( NFRT sau NFR )
NFRT = ( NEVOI CICLICE – RESURSE CICLICE )
În timp ce componentele nevoii de fond de rulment sunt legate de activitarea curenta , şi în special
de activitatea de exploatare , cele alea trezoreriei sunt legate de operaţiile financiare pe termen scurt
realizate de întreprindere şi evidentiate în ultimul nivel al blantului funcţional. Pe de o parte , acestea din
urma presupun mijloace de finanţare pe termen scurt solicitate de la bănci sau alti parteneri financiari , deci
resurse prezentand un character financiar, sau mai concret “ resurse de trezorerie “ . Spre deosebire de
resursele ciclice obţinute în cadrul activităţii curente şi induse de operaţiile indrustriale şi comerciale ,
resursele de trezorerie sunt furnizate de parteneri financiari specifici , prin negocieri particulare , care nu
fac obicetul gestiunii curente , ci releva , în mod special , gestiunea financiară pe termen scurt sau
gestiunea trezoreriei . Pe de alta parte , intreprinderea degaja excedente monetare care-i perit acoperirea
diverselor “ nevoi de trezorerie “ Aceste excedente de trezorerie pot fi plasate pe piaţa monetara şi/sau
financiară , urmarindu-se procurarea unor valori mobiliare de plasament rentabile, usor negociabile şi cu o
bună reputatie pe piaţa de capital .
Analiza pragului de rentabilitate

48
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Activitatea unei întreprinderi este supusa riscului economic ( sau operational ) întrucât acesta nu
poate să prevada cu certitudine diferitele componente ale rezultatului sau ( cost , cantitate , preţ ) şi ale
ciclului de exploatare ( cumparari , prelucrări , vânzari ) . Riscul economic evalueaza posibilitatea
intregistrarii (obtinerii ) unui rezultat insuficent sau chiar a unor pierderi . Aceatsa eventualitate este legata
de importanţa cheltuielilor fixe care diminueaza flexibilitatea întreprinderii , respectiv capacitatea acesteia
de a se adapta la variaţia cifrei de afaceri .
Gradul de flexibilitate este dependent atât de potentialul tehnic al întreprinderii ,de potentialul
uman , cât şi de structură ei organizatorica . Variabilitatea va fi cu atât mai bine stapanita de agentul
economic , cu cât acesta manifesta un grad mai mare de flexibilitate . Deci , riscul activitaţi economice nu
este alceva decât incapacitatea întreprinderii de a adapta în timp şi cu cele mai mici costuri ,
eforturi,variaţiei mediului economic . Mai exact , el exprima volatilitatea rezultatului economic la condiţiile
de exploatare .
Analiza pragului de rentabilitate şi aprecierea riscului de exploatare structural
Riscul nu depinde numai de factorii generali (pret de vânzare , cost, cifra de afaceri ) ci de structură
costurilor , respectiv comportamentul lor faţă de volumul de activitate .
Structură cheltuielilor şi , în special , repartitia între cheltuielie fixe şi cheltuilile variabile în raport
cu cifra de afaceri , exercită o influenţa marcanta asupra rentabilitaţii , ceea ce justifică determinarea unui “
efect de levier al exploatării “ şi mai mult formularea modelului de analiza a “ punctului mort “.
Cheltuielile variabile sunt direct proportionale cu nivelul producţiei (materiilor prime şi materiale
directe , salariile personalului direct productiv etc. ).
Cheltuielile fixe , independente de nivelul activităţii , sunt angajate în scopul fnctionarii normale a
întreprinderii , fiind plătite chiar în absenţa cifrei de afaceri (apa ,electricitate , intretinere , oerdonal
administrativ , cheltuieli cu amortizare etc. ).
Această grupare trebuie abordata prin prisma timpului ,deoarece pe termen lung toate cheltuielile
sunt considerate variabile şi numai pe termen scurt unele sunt variabile şi altele fixe .
Riscul de exploatare depinde în special de nivelul cheltuielilor fixe, acelaşi nivel al cheltuielilor fixe fiind
mult mai bine absorbit de o cifra de afaceri mai mare .
Importanţa cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoarea absoluta , ci numai în raport de marja
geerata de întreprindere , deoarece există sectoare , cum ar fi acela al serviciilor , în care raportul Cifra de
afaceri /Cumparari este foarte mare ,deci cheltuielile fixe sunt mai absorbite prin Cifra de afaceri . Sinteza

49
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

între nivelul cheltuielilor fixe şi cel al marjei o reprezita punctul mort , evidenţiat prin analiza Cost –
Volum – Profit .
Punctul mort şi punctul critic reprezintă nivelul de activitate (cifra de afaceri ) care absoarbe în
totalitate cheltuielie de exploatare ale unei perioade iar rezultatul este nul . Punctul mort , denumit şi “prag
de rentabilitate “,evidenţiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze intreprinderea pentru a
nu lucra în pierdere . Depăşind acest nivel , activitatea întreprinderii devine rentabilă . Riscul economic va
fi cu atât mai mic , cu cât nivelul punctului mort va fi mai redus .
Determinarea pragului de rentabilitate se poate face , după caz , în unitati fizice , valorice sua în numar de
zile , pentru un singur produs , sau pentru intreaga activitate a intrepriderii .
La intreprinderiile monoproductive ( fabrica un singur produs ) pragul de rentabilitte în unitati
fizice se determina pornind de la ipoteza unui cost variabil , unitar constant ( v = ct ) în raport cu creşterea
valorii producţiei . Această înseamnă că indiferent de volumul fizic al producţiei vândute (Q ) , cheltuielile
variabile pe unitatea de produs sunt constante , variind în schimb volumul total al acestora (CV ).
CV = v x Q
Cheltuielile fixe , repartizate asupra intregii productii , fiind cu atât mai reduse pe unitatea de
produs , cu cât volum producţiei este mai mare , vor fi recuperate prin vânzarile initiale (vânzarile realizate
până la atingerea punctului critic ).
Dar , în realitate , chetuielile fixe nu reprezintă o anumita constată pentru toate nivelurile de
activitate . În asemena cazuri , chiar daca costurile variabile respecta regula proportionalitatii , modificarea
costurilo totale determina apariţia unui prag de rentabilitate .
Totodata , în realitate economică , preţul de vânzare nu poate ramane constant , deoarece
concurenta ofera situatii diverse . Astfel , în cazul scaderii cererii pe piaţa ( neprevazuta de întreprindere ) ,
preţurile vor scadea . Acest fenomen va fi insotit de intarzierea platilor , creşterea stocurilor , a
provizioanelor pentru exploatare şi a celor pentru riscuri şi cheltuieli . Drept urmare , cheltielile relativ
constantesporesc considerabil , iar profitul va inregistra o scadere semnificativa . În consecinţă , va creste
nivelul pragului de rentabilitate , iar în reprezentarea grafică acesta se va deplasa spre dreapta pe axa
absciselor .
În cazul în care cerea de produse e piaţa creste , preţurile şi implicit profiul vor creste ,
determinand o scăderea punctului critic , deci o deplasare spre stanga pe axa absciselor .

50
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Prin urmare , punctul de echilibru nu este un concept static , nu există un punct critic absolut , ci un prag de
rentabilitate cu un anumit orizont de calcul .

Evaluarea sintetica a riscului de faliment

Complexitatea aspectelor pe care le implică conceptul de risc de faliment explica şi varietatea de


diagnosticare , de analiza a acestuia, dintre care amintim analiza lichiditate – exigibilitate , analiza
funcţională , analiza prin rate, analiza dinamica etc.
Investigarea clasica a riscului de faliment prin metode enuntate,permite evidenţierea performanţelor
trecute alea întreprinderii , chiar şi a riscurilor de exploatare , finaniar , de îndatorare , etc. , informand în
mica măsură asupra viitorului acestea şi neevaluand global riscul de faliment . Întrucât rezultatele
financiare se degradeaza foarte rapid în timp , apare tot mai evidenţă necesitatea unor informaţii mai
precise cu privire la viitor , la riscul de faliment . Că o reacţie la aceste reactii practice , cercetătorii şi
organismele financiare internationale s-au preocupat de elaborarea unei metode de predictie a riscului de
faliment , denumit metoda scorurilor , care constituie fara îndoială o îmbogăţire a analizei tradiţionale prin
rate .
Metoda scorurilor se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminante a caracteristicilor
financiare , determinate cu ajutorul ratelor. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de
întreprinderi grupate în : întreprinderi cu funcţionare normala şi întreprinderi cu dificultăţi financiare .
Pentru fiecare din cele două grupuri se selecţionează progresiv cu ajutorul unei proceduri informatice
ratele cele mai discriminante ,până când procesul de clasament bun (diferentiere coreca a întreprinderii )
este suficient de ridicat . Această presupuna o selectie a ratelor “ pas cu pas “ . În primul stadiu al
calculelor observatorul retine rata care îi permite separarea cea mai bună a celor două colectivităţi . În
stadiul următor , este luat în calcul a două rata în scopul creşterii puterii discriminante obţinut pornind de la
un cuplu de rate . Se procedează în continuare în acelaşi mod , intrudocand a treia , apoi a patra rată .
Calculele vor fi oprite atunci când procesul de clasament pertinent al funcţiei discriminante începe să se
diminueze .Pasul precedent , respectiv , combinatia prcedenta de rate , va fi considerată optima .
Această combinatie liniara a ratelor , care diferenţiază cel mai bine posibil întreprinderile sănătoase
de inteprinderile falimentare , conduce la determinarea unui indicator numit scor (Z ) .Acest indicator ofera

51
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

o bună aproximare a riscului de faliment pentru o întreprindere data , respectiv , care este probabilitatea de
a fi o întreprindere normala sau de a fi falimentara . Scorul (Z) apare că o fnctie liniara de mai multe
variabile (rate, limitate că numar ) , caracterizate de coeficenti depondere determinanti prin metoda celor
mai mici patrate , în urma observatiilor asupra inteprinderilor reprezentative şi grupate de la început în
“sănătoase şi deficitare “ :

n
Z = ∑ ( K i Ri ) +C
I =1

În care :
Ki = coeficent de ponderare al fiecarei rate ;
Ri = rate selectionate la puterea discriminanta cea mai ridicată ;
C = constanta ( care poate să apara sau nu ) ;
n = numarul derate reţinute pentru calculul mărimii “Z”.
Coeficentii (Ki) pot fi pozitivi sau negativi , în cel din urma caz , ei degradand scorul şi
contribuinddeci la creşterea riscului de faliment.
Ratele selectionate (Ri) sunt independtente între ele în raport cu functia scor (Z),întrucât un anumit
grad de corelatie între ele, ar conduce la integistrarea în functia scor a unor infuente repetate ale aceluiaşi
fenomen economic financiar .
Indiferent de modelul funcţiei discriminante (cuprinzand cinci până la opt rate selectionate) , se va
regasi aproape în toată rata referitoare la fondul de rulment net global , la îndatorare , la solvabilitate pe
termen scurt la cheltuieli financiare , la cheltuieli de personal .
În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor , dintre care ,
cele mai cunoscute sunt : modelul Altman , modelul Conan şi Holder , modelulBancii Frantei etc.
Una dintre primele funcţii scor a fost elaborată în Statele Unite de profesorul E.I.Altam în anul
1968 . Altman a folosit informatiile obţinute în urma studierii unui larg eşantion de companii atât în răndul
celor care au dat faliment cât şi al celo careau supravietuit . El a descoperit că analiza bazată pe mai multe
variabile , făcută cu ajutorul a 5 indicatori , a permis prevederea a 75% din falimente cu 2 ani inainte de
producerea acestora .

52
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Analistii au incercat să dezvolte capacitatea de preveziune a modelului original . Taffler , în Europa


de Vest , precum şi Koh Killoungh , au creat modele “Z” de analiza cu o capacitate sporită de previziune .
Modelul “Z” al lui Altman se prezintă astfel :
Z =1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + o,6R4 + 1,0R5
În care variabilele R1 ......... R5 sunt indicatori economico-financiari , iar constantele cu are sunt
amplificati indicatorii sunt de natura statica , şi exprima intr-o măsură semnificativa ponderea sau
importanţa variabiei în logică economică a evaluării riscului de faliment .
Din continutul informational al indicatorilor, rezultă că nivelul lor sunt cu atât mai bune , cu cât
înregistrează o valoare absoluta mai mare. De aceea, scorul “Z” este interpretat astfel :
când Z≤18 – stare de faliment este iminentă.
când >3 – situaţia financiară este bună şi bancherul poate avea încredere în intreprinderea
respectivă. Aceatsa este solvabilă .
când 1,3<Z≤3 - situaţie financiară a întreprinderii este dificilă, cu performante vizibil diminuate şi
apropiate de pragul starii de faliment. Aflata în această situaţie ,intreprinderea işi poate relansa activitatea,
daca adopta o strategie financiară corespunzatoare.
Modelul Altman este aplicabil mai ales în condiţiile existentei bursei de valori. Intr-o economie în
care nu funcţionează bursa de valori se poate face o apreciere a alternativelor care există pentru economiile
particulare sau institutionale de a investi capitalul la bănci sau în alte oportunităţi.
Modelul J.Conan şi M.Holder se aplic întreprinderilor indrustiale cu un numar de 10 până la 500
de salariaţi şi se bazează pe analiza lichiditate-exigibilitate.Modelul a fost stabilit în anul 1978 , prin
observarea unui numar de 31 rate pe un eşantion de 190 de întreprinderi mici şi mijlocii ,din care jumatate
au dat faliment în perioadă 1970 – 1975.
Modelul are, de asemena , 5 variabile :
Z = 0,24R1 + 0,22R2+ 0,16R3 – 0,87R4 – 0,10R5
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Structură contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activitaţi permite degajarea unor
solduri de acumulari băneşti potentiale, destinate să indeplineasca o anumita funcţie de remunerare a
factorilor de producţie şi de finanţare a activităţii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).
Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a contului de rezultate pentru a pune în evidenţă

53
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

modul de funcţionare şi rentabilitatea întreprinderii că marja comercială, producţia exerciţiului, valoare


adăugată, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent şi rezultat net al exerciţiului
Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, palierele successive în formarea rezultatului
final. Constructia în trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzator ( marja comercială ) şi incheind
cu cel mai sintetic ( rezultatul net al exerciţiului ), a sugerat denumirea de “cascada” a soldurilor
intermediare de gestiune1. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare, pe treapta
respectivă de acumulare.
• Marja comercială
Vânzari de mărfuri
(-)
Costul mărfurilor vândute
Marja comercială
Mod de formare a MC

Marja comercială (adaosul comercial) vizeaza în exclusivitate întreprinderile comerciale, sau


numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industriala şi comercială). Activitatea
comercială presupune cumpărarea şi revănzarea mărfurilor, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate
pentru a fi revăndute în aceeaşi stare. Acest indicator poate fi calculat în mărimi absolute şi relative astfel:
a) în mărimi absolute, marja comercială se determina pe baza relaţiei

MC = CA- Cc = CA – (c + că + ∆S)

în care: CA-cifra de afaceri;


Cc-costul de compărare al mărfurilor vândute;
c-costul de compărare (achiziţie) al mărfurilor;
că-cheltuieli de achiziţie aferente respectivelor mărfuri;
∆S-variaţia stocurilor (diferentă dintre stocul de la început şi cel de la finele exerciţiului).
b) în marime relativa, marja comercială poate fi analizată cu ajutorul ratei marjei comerciale (RMC):

1
Georgeta Vintila - Gestiunea financiară a intreprinderii, Ed. Didactica şi Pedagogica, Bucuresti, 2000.

54
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

RMC = (MC/CA) * 100

Utilizarea ratei marjei comerciale permite efectuarea de analize comparative între intrerpinderile din
acelaşi sector de activitate. Rezultatul analizelor comparative serveşte evidentierii incidentei deciziilor
comerciale legate de preţ, alegerea furnizorilor, precum şi a modalitaţilor de comercializare a mărfurilor
(prin magazine proprii sau inchiriate), în cazul întreprinderilor cu activitate mixtă.

• Producţia exerciţiului
Producţia vândută
(+)
Variaţia producţiei stocate
(+)
Venituri din producţia de imobilizări
Producţia exerciţiului
Mod de formare a Qex

Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii industriale, producătoare de bunuri sau
prestatoare de servicii desfăsurate în cadrul unei întreprinderi pe parcursul unui exerciţiu financiar. Acest
indicator include valoarea bunurilor fabricate şi a serviciilor prestate de întreprindere pentru a fi vândute,
stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Producţia vândută exprima vânzarile de produse, lucrări şi
servicii, iar variaţia producţiei stocate reflectă creşterea sau descresterea stocurilor de produse finite,
semifabricate, producţie în curs de executie etc. Producţia stocata este evaluata în costuri de producţie.
Producţia imobilizată reprezintă costul costul imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie
proprie.
Întrucât la calculul cifrei de afaceri sunt ignorate decalajele între momentul fabricarii şi cel al facturarii,
antrenand variaţia stocurilor, precum şi producţia imobilizată , acest indicator poate crea o imagine

55
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

deformata asupra activităţii întreprinderii. Din acest punct de vedere, producţia exerciţiului ofera o imagine
fidelă a activităţii reale a întreprinderii.
Producţia exerciţiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu, deoarece este constituit din elemente
eterogene: unele sunt evaluate la preţ de vânzare (producţia vândută), iar altele la cost de producţie
(producţia stocata şi producţia imobilizată). În plus, nivelul rezultatelor se poate modifica în funcţie de
metoda reţinuta pentru evaluarea stocurilor. Datorită acestui fapt, valoarea producţiei nu poate să reflecte o
realitate financiară.
• Valoarea adăugată

Marja comercială
(+)
Producţia exerciţiului
(-)
Consumurile exerciţiului provenind de la terţi
Valoarea adugata
Mod de formare a VA

Valoarea adăugată exprima creşterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de producţie,
îndeosebi a forţei de muncă şi capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi, în
cadrul activităţii curente a întreprinderii. Exprimănd aportul întreprinderii în ceea ce priveste producţia de
bunuri sau servicii, valoarea adăugată permite aprecierea structurii şi metodelor de producţie ale
întreprinderii, prin intermediul gradului de integrare (că raport între valoarea adăugată şi producţia
corespunzatoare sau cifra de afaceri), precum şi dezvoltarea sau regresul activităţii întreprinderii.
Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:
a) metoda substractiva (diferentei sau sintetica). Potrivit acestei metode se pot distinge două “faţete” ale
valorii adaugate1:
- valoarea adăugată produsa, determinată că diferentă între producţia exerciţiului (Qex) şi consumurile
intremediare provenite de la terţi (Ci)

1
Nicolae Georgescu - Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucuresti, 1999.

56
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

VA = Qex – Ci sau VA = ( Qex + MC ) - Ci

- valoarea adăugată realizată, ce reprezintă rezultatul deducerii din cifra de afaceri (CĂ) a consumurilor
intermediare aferente acesteia (Ci).
b) metoda aditivă (de repartitie). Utilizănd această metoda, valoarea adăugată rezultă prin insumarea
elementelor sale componente: cheltuieli cu personalul (Cp), cheltuieli cu amortizarea (Că), cheltuieli cu
dobânzile (Cd), impozite şi taxe (It), dividende (Dv) şi rezultatul net al exerciţiului (Rn):

VA = Cp + Că + Cd + It + Dv + Rn.

În teoria şi practica economică, cele mai frecvent utilizate rate ale valorii adăugate şi indicatori de
eficienţa determinaţi pe baza acesteia sunt:
a). Rata variaţiei valorii adăugate sau “rata de creştere a întreprinderii”, care permite aprecieri cu un plus de
precizie asupra creşterii sau regresiei activităţii:

VA1 − VA 0
Rv = ⋅ 100
VA0

b) Rata valorii adăugate (R) constituie un indicator al gradului de integrare economică a întreprinderii, fiind
expresia productivităţii globale, respectiv a bogaţiei create la un anumit nivel de activitate.
Rata valorii adăugate reflectă ponderea valorii adăugate în totalul cifrei de afaceri:

VA
R= ⋅ 100
CA

c) Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă ponderea detinuta de fiecare element
component în valoarea adăugată şi constituie expresia remunerării partenerilor sociali
Aceste rate permit efectuarea de comparaţii sectoriale şi inter-exerciţii şi ofera informaţii
asupra repartitiei valorii adăugate între factorii muncă şi capital, asupra raţionalitaţii
activităţii şi logisticii comerciale.

57
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

PERSONAL Salarii
Valoare Cp/VA*100
STAT Impozite, taxe
adăugată It/VA*100

CREDITORI Dobănzi
Cd/VA*100
Dividende
ACŢIONARI Dv/VA*100
Autofinanţare
curenta A/VA*100
INTREPRINDERE

Repartitia valorii adăugate între partenerii sociali

d) Valoarea adăugată pe salariat (VA/Ns) exprima eficienţa utilizarii potentialului uman, respectiv
productivitatea muncii definita că valoarea adăugatarealizata în medie de un salariat.:

VA
Vas =
Ns

e) Valoarea adăugată la 1000 lei active imobilizate ( VA1000 Ai ) exprima bogatia creata prin valorificarea
potentialului material (resurselor tehnice). Modul de formare a valorii adăugate prin metoda substractiva
este:

VA
VA1000Ai = ⋅ 1000
Ai

Ratele şi indicatorii de eficienţa astfel determinaţi pot constitui suportul analizelor comparative
între întreprinderile din cadrul aceluiasi sector de activitate, sau cu nivelele medii ale acestora la nivelul
sectorului în cauza. Însă, indiferent de domeniul de activitate, analiza valorii adăugate prezintă interes atât

58
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

pentru managerii întreprinderii şi acţionari, cât şi pentru patenerii de afaceri, deoarece permite evaluarea
performanţelor financiare, a eficientei utilizarii factorilor de producţie, a politicii comerciale etc.

• Rezultatul brut al exploatării este primul sold intermediar de gestiune cu semnificatie în


termeni de rentabilitate şi reflectă contribuţia exploatării la formarea rezultatelor1. După caz, el
poate îmbraca forma excedentului brut sau deficitului brut al exploatării.
Că modalitaţi de calcul, rezultatul brut al exploatării se poate determina astfel:

a) prin deducerea remunerării personalului şi a statului din suma valorii adăugate şi a


subvenţiilor de exploatare:

Valoarea adăugată

(+)

Subvenţii de exploatare

(-)

Cheltuieli cu personalul

(-)

Impozite, taze şi vărsăminte asimilate

Excedentul (deficitul) brut al exploatării

Mod de formare a RBE

b) că diferentă între veniturile din exploatare încasările şi cheltuielile de exploatare platibile. Potrivit
acestei acceptiuni, RBE este o rezultanta a fluxului potential de diponibilităţi aferent ciclului de exploatare,
deoarece momentul înregistrării veniturilor nu coincide cu momentul incasarii, iar momentul înregistrării
unor cheltuieli nu coincide cu momentul plăţii.

Venituri monetare

1
Anca Tutu - Bilanţul contabil în gestiunea intreprinderii, Ed. Tribuna Economică, Bucuresti, 1999.

59
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

(-)
Cheltuieli monetare
Excedentul (deficitul) brut al exploatării

Mod de formare a RBE

Veniturile monetare îmbraca forma intrarilor de diponibilităţi (imediat sau la termen) şi sunt
aferente vanzarilor de mărfuri, producţiei exerciţiului şi subvenţiilor pentru exploatare. Cheltuielile
monetare constituie iesiri de numerar (imediat sau la termen), reprezentând costul de achiziţie al mărfurilor
vândute, consumurilor intermediare provenite de la terţi, cheltuieli cu personalul,impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate.

c) potrivit metodei aditive, rezultatul brut al exploatării poate fi determinat astfel:

Rezultatul exploatării

(+)

Cheltuieli cu amortizarea şi provizioane

(+)

Alte cheltuieli de exploatare

(-)

Venituri din provizioane privind exploatarea

(-)

Alte venituri din exploatare

Excedentul (deficitul) brut al exploatării

Mod de formare a RBE

Potrivit acestei acceptiuni de surplus monetar din exploatare sau de cash-flow din exploatare,
RBE constituie baza de calcul a capacităţii de autofinanţare şi de determinare a fluxurilor de trezorerie.

60
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Excedentul brut al exploatării reprezintă o resursa financiară fundamentală pentru întreprindere, care va fi
utilizata pentru mentinerea sau creşterea capacităţii de producţie a întreprinderii, plata cheltuielilor
financiare, a impozitului pe profit şi a dividendelor, rambursarea împrumuturilor angajate anterior. Cu toate
acestea, excedentul brut al exploatării nu este decât o resursa de trezorerie potentiala, un cash-flow
potential degajat de exploatare, susceptibil de a se transforma în diponibilităţi, pe măsură reglemantarii
decalajelor dintre nevoile şi resursele exploatării.

Analiza rezultatului brut al exploatării se poate face în mărimi absolute, dar şi în mărimi relative
pe baza ratelor de repartitie:
a) Rate de rentabilitate stabilite prin implicarea rezultatului brut al exploatării în calitate de efect:
o rata marjei brute a exploatării masoară nivelul rezultatului brut din exploatare, independent
de politica financaira, politica de investiţii, de incidenta fiscalitatii şi a elementelor exceptionale:
RBE
R exp l =
CA (1)

o rata rentabilitaţii economice se determina că raport între rezultatul brut al exploatării şi


capitalul economic:
RBE
R re =
Ke (2)

b) Rate de structură a rezultatului brut al exploatării:


o rata amortizării stabilita că raport dintre cheltuielile cu amortizarea şi rezultatul brut al
exploatării:
Ca
Ra =
RBE (1)

o rata cheltuielilor financiare calculata prin raportarea cheltuielilor financiare la rezultatul brut
al exploatării:
Cf
Rf =
RBE (2)

61
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

o rata dividendelor se stabileste că raport între dividende şi rezultatul brut al exploatării:


Dv
Rd =
RBE (3)

• Rezultatul exploatării caracterizeaza performantele comerciale şi financiare aferente activităţii


de exploatare normala şi curenta a întreprinderii, independent de politica financiară şi fiscala. Se poate
determina în două moduri:
a)

RBE

(+)

Venituri din provizioane privind exploatarea

(+)

Alte venituri din exploatare

(-)

Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele pt


expl.

(-)

Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul exploatării

Mod de formare a RE

b)

62
USH-FACULTATEA DE STUDII JURIDICE SI STUDII ECONOMICE CONSTANȚA
Programul de studii universitare de masterat: MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL ȘI ANTREPRENORIAT
Seminar CONTABILITATE MANAGERIALĂ

Venituri din exploatare

(-)

Cheltuieli pentru exploatare

Rezultatul exploatării

Mod de formare a RE

• Rezultatul activităţii curente este determinat atât de rezultatul exploatării normale şi curente, cât
şi de cel al activităţii financiare. Este, deci, rezultatul tuturor operaţiilor curente ale întreprinderii. În
determinarea acestui indicator sunt luate în considerare şi elementele financiare, ceea ce permite aprecierea
impactului politicii financiare a întreprinderii asupra rentabilitaţii:

Rezulatul exploatării
(+)
Venituri financiare
(-)
Cheltuieli financiare
Rezultatul curent

63