5 Din 5 Piesedeteatru

5 din 5 piese de teatru
Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

© 2017 - Texte: Ana Turos (Trei piese scurte despre copii și adulți), Livia Stoica (Atenție, se-nchid ușile), Gabriel
Sandu (Tatăl meu, preotul), Inna Cebotari (Entuziaștii), Alexandra Pâzgu (Proteine fluorescente) și Reactor de creație
și experiment, prin programul Drama 5 - rezidențe de scriere dramatică, ediția I, 2016
© 2017 - Fotografii: Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca.
Fotografii din spectacolele-lectură: Trei piese scurte despre copii și adulți de Ana Turos, regia: Delia Gavlițchi, cu:
Erdei Bianco, Nicole Burlacu, Bogdan Gontineac, Denisse Moise, Diana Tușa (19 septembrie 2016); Atenție,
se-nchid ușile de Livia Stoica, regia: Cătălin Mardale, cu: Bianca Baraboi, Florin Caracala, Vlad Călin, Alex
Chindriș, Oana Nemeș, Oana Secară (26 septembrie 2016); Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu, regia: Olivia
Grecea, cu: Cristina Bodnărescu, Adrian Filimon, Paul Sebastian Popa, Cosmin Stănilă (3 octombrie 2016);
Entuziaștii de Inna Cebotari, regia: Raul Coldea, cu: Crina Andriucă, Carina Bunea, Raul Coldea, Diana Crăciun,
Bianco Erdei, Cătălin Filip, Bogdan Gontineac, Robert Kocsis, Alina Mișoc, Oana Nemeș (10 octombrie 2016) şi
din spectacolul Proteine fluorescente de Alexandra Pâzgu, regia: Leta Popescu, cu: Alexandra Caras, Bianco Erdei,
Cătălin Filip, Oana Mardare, Doru Taloș. Toate fotografiile de Robert Puţeanu, cu excepția celei de la spectacolul
Tatăl meu, preotul de Ioana Ofelia.
Coperta volumului este bazată pe afișul proiectului Drama 5 - rezidențe de scriere dramatică, ediția I, 2016, realizat
de Sergiu Lupșe.
Toate drepturile rezervate autorilor.
© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader
Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărții prin
intermediul altor situri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii
LiterNet sunt interzise și se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor și drepturile conexe, în vigoare.
ISBN: 978-973-122-116-8
http://editura.liternet.ro / office@liternet.ro
Editura LiterNet, 2017 2

5 din 5 piese de teatru
5 din 5 piese de teatru *
Ana Turos - Trei piese scurte despre copii și adulți

Livia Stoica - Atenție, se-nchid ușile
Gabriel Sandu - Tatăl meu, preotul
Inna Cebotari - Entuziaștii
Alexandra Pâzgu - Proteine fluorescente
*
Drama 5 este un proiect al Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca, ce susține dramaturgia românească printr-un program de rezidențe de scriere
dramatică oferite unui număr de cinci autori. Timp de o lună, acestora li s-a creat cadrul propice pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un
text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe săptămânale de lectură și feedback cu un mentor cu experiență – Alina Nelega -, întâlniri cu regizori, actori,
dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor. Cele 5 piese prezentate în acest volum au fost rezultatul primei ediții
Drama 5.

5 din 5 piese de teatru Ana Turos
Ana Turos
Trei piese scurte despre copii și adulți
Mie unuia nici nu-mi pasă unde joacă un actor. Poate să

joace într-un spectacol de teatru estival, sau la radio, sau la
televiziune, sau într-un blestemat de teatru de pe Broadway,
cu publicul cel mai elegant, mai bine hrănit și mai bronzat
din câte-ți poți imagina. Dar am să-ți spun un mare
secret - m-asculți? Grăsana lui Seymour e-n fiecare om.
(J.D. Salinger - Franny și Zooey)
Un spectacol la grădiniță
O sală de clasă de grădiniță. Pe pereți desene făcute de copii, colaje cu frunze, „lucrări de control”- (chenare cu „3 mere + 2 pere = câte fructe?”),
modelaje din plastilină. Curat, cald, nu e o grădiniță de la țară sau în care nu există closet decât în curte, ci mai degrabă genul de loc în care
directoarea s-ar lăuda părinților că au săli de clasă noi, spațioase și ar spune „îi mulțumim domnului primar de sector pentru că ne–a ajutat și e
prezent la deschiderea noului an școlar”.

Personaje:
Jeni, educatoare
Petronela, educatoare
Actrița
Luca, copil
Mihai, copil.
Pe fundal se va desfășura un spectacol de teatru pentru copii (textul se va auzi din când în când).
Spectatorii sunt și ei considerați copii spectatori. Actorii care îi joacă pe Luca și pe Mihai reprezintă și grupele câte unei educatoare.
La catedră stă Jeni. Spectacolul încă nu a început.
Jeni (vorbind cum „se vorbește copiilor”): Astăzi o să vedem povestea... (spre paravanul în spatele căruia e actrița)... cum se cheamă?
Actrița (din spate): Șoricelul neastâmpărat.
Jeni (din nou copiilor): Șoricelul neastâmpărat.
Mihai (răzând): Ce caraghios! Șoricelule, chiț, chiț, chiț!
Jeni: Ei, vedeți că dacă nu sunteți cuminți, domnișoara actriță pleacă imediat și nu mai vedeți niciodată nici un teatru! Ia, fiți cuminți și nu o
supărați! La teatru nu se râde și nu se vorbește. Să n-aud musca! Hai, toată lumea, degețelul la guriță! Și, la sfârșit, aplaudați, să știe domnișoara
actriță că v-a plăcut. (enervată) Ce-ai, copile, ce nu te astâmperi, n-ai auzit că am zis degețelul la gură?
Mihai: Vreau să fac pipi...
Jeni: Copilule, ai făcut pipi acum juma de oră, într-una faci pipi! Hai la baie repejor, că după aia faci la spectacol... (spectatorilor) Stați cuminți,
că trebuie să vină și grupa doamnei Petronela... Degetul la gură și să nu mișcați... și mai lasă sticla aia de apă din mână, fetițo!
Pe ieșirea lor, intră doamna Petronela cu grupa ei - adică Luca.
Petronela: Așezați-vă în spate, că sunteți mai mari... hai, hai, mișcați-vă odată, că n-avem toata ziua! Mai vioi, mai cu viață, ce, n-ați mâncat de
dimineață?! (are un fluier atârnat la gât; fluieră din când în când ca să facă liniște)... hai, stai acolo!
Luca: Nu văd de aici, vreau să stau lângă Denisa.
Petronela: Cum să nu vezi? Vezi foarte bine, stai unde îți zic. (fluieră din nou puternic) Acum liniște! Grupa mare, trebuie să fiți un exemplu pentru
grupa mijlocie!
Actrița (din spate): Nu vă supărați, se poate începe?
Petronela: Da.
Se aude prezentarea spectacolului la microfon.

Actrița: Bună dimineața, dragi copii.

Luca: Bu-nă di-mi-nea-ța!
Actrița: Azi veți urmări povestea „Șoricelul neastâmpărat”.
Petronela trece pe scaun. Zona educatoarelor va fi acum în prim-plan. Copiii (adică actorul care îl joacă pe Luca și spectatorii) se uită la spectacol,
educatoarele nu. Se mai adresează din când în când copiilor să facă liniște.
Actrița (iese în fața paravanului îmbrăcată în zână, copiii reacționează):Bună dimineața, dragi copii! Ce de copii drăguți și cuminți văd aici!
Luca: Ce frumoasă eeee! (făcând cu mâna) Bună, zâno! Bună!
Actrița: Ați văzut cumva un șoricel pe-aici? Nu e nici la picioarele voastre?
Luca: Nu e, nu e! Unde ești, Chiț-Chiț?
Actrița: Dar nu m-am prezentat, eu sunt zâna șoricelului și am mereu grijă de el....
Între timp, intră Jeni cu Mihai și cu niște eșarfe împachetate în câte un plic de plastic.
Jeni: Hai, așază-te acolo și uită-te la poveste...
Jeni îl așază pe Mihai în rând cu copiii.
Actrița: Dar dacă am eu mereu grijă de el, cum o să se descurce singur? Să îl las să își poarte singur de grijă?
În același timp, Luca şi Matei răspund încet.
Luca: Daaaaaa... // Mihai: Nuuuu...

Actrița: O să aveți voi grijă de șoricel? Voi și dădaca pe care o să i-o găsească mama lui...
Luca: Da, lasă-l cu noi!
Mihai (smiorcăindu-se): Nu-mi place la spectacol, mi-e frică! Vreau la mama!
Educatoarele încep să vorbească între ele.
Jeni (îi arată eșarfele și le scoate din plastic): Ia pune mâna, să vezi că e material din ăla mai bun, care nu se scămoșează la spălat!
Petronela: Da, da... De unde le ai?
Jeni: Le vinde Cristina ieftin. Le are de la bărbat-su - știi că are magazinul ăla din piață? Și acum a adus marfă mai bună. Se vede că sunt așa, mai
finuțe, mai deosebite, nu?

Copiii: Șoricelule, nu te astâmperi! Fii cuminte!

Jeni (spre copii): Liniște, copii, uitați-vă la piesă, că după vă pun să-mi povestiți... (spre Petronela) Am luat și eu trei că vine acum 8 martie...
Copiii nu se potolesc.
Mihai (spre Luca): Auu, m-ai lovit!

Luca: Tu m-ai lovit primul!
Mihai: Ba tu! Doamna, Luca m-a lovit peste picior! Vreau la mama!
Petronela (fluieră spre copii, copiii tac):Gura toată lumea! (spre Jeni): Cu cât le dă?
Jeni: 10 lei. Dacă iei cinci, ți le dă la 45.
Petronela: Hai că mă duc acum. Unde zici că e?
Jeni: A plecat, tre’ să pregătească farfuriile pentru prânz. Da’ i-am zis să-ți păstreze și ție câteva, că sigur vrei.
Petronela: Păi vreau... Tre’ să-i dau și eu ceva la învățătoarea lui fii-miu. Așa mă enervează că nu pot să dau mai departe ce primim noi de-aici! Îți
vine să crezi, de 1 martie am primit decât mărțișoare și flori! Nu pot să le dai pe 8... şi tatăl lu’ Ștefănescu Andrei, ăla plin de bani...
Jeni: Care vine cu Mercedes-ul roșu?
Petronela: Ăla, ăla, cu firma de construcții, e plin de bani... decât flori mi-a dat! Păi care-i diferența dintre Ionuț al meu și fii-su? Că eu cu leafa
care o am, tot flori dau la învățătoare...
Luca: Șoricelule, ești foarte haios!
Mihai: Foarte haios și foarte caraghios!
Petronela: Ăștia nu se potolesc deloc (fluieră spre copii): Dacă mai aud un sunet, v-am ridicat și nu mai vedeți nici un teatru!
Se face liniște. Tac și educatoarele, se aude actrița.
Actrița: M-am plictisit! Nu vreau să aibă grijă de mine nici găina, nici purcelușa, nici cățelușa! Vreau să îmi găsesc o dădacă nouă!
Petronela: Cu ce-i mai prost al meu care n-are de toate ca ăștia? Eu pe-al meu l-am crescut fără bonă, fără fițe, și l-am crescut bine... E sfânt, unde-l
pui, acolo stă. Nu te-nnebunește ca ăștia... Uite, fata aia nouă, nu mai știu cum o cheamă, că are un nume complicat, cred că nici nu-i românesc, a
plâns toată săptămâna când o lăsa mă-sa aici.
Jeni: Am auzit eu ceva. Ea făcea așa gălăgie pe hol?
Petronela: Ea! Da’ nici mă-sa nu-i zdravănă... Păi eu să fi fost în locul ei, îi dădeam o palmă și să vezi cum se potolea... Da’ aia, nu... Dă-i și
vorbește cu fii-sa. Și-i explica cum vrăjește ea nu știu ce jucărie și când o să se uite aia mică la jucărie, ea, mă-sa adică, o să știe și o să îi trimită
toată dragostea și dorul ei și... tot felu’ de basme d-astea, de te-apucă râsu’... Și oricum fata nu s-a potolit. Da’ zău, eu n-am mai văzut copil care să
plângă așa, cred că-i bolnavă...
Actrița (îmbrăcată în șoricel): Nu îmi plac dădacele pe care mi le-a adus mama! O să plec să îmi caut eu una singur!

Jeni: Da... și îți mai și explică cum trebuie copiii lăsați să facă ce vor. Să facă ce vor, de acord, așa zic și eu, dar organizat. Să fie un program, o
disciplină, eu așa zic. Nu se poate așa, totul vraiște de nu te mai poți înțelege cu ei.
Între timp, copiii țipă.
Luca: Rămâi acasă! Nu pleca!

Mihai: Nuuuuu! O să te mănânce pisicaaaaaa!
Jeni (obosită): Of, iar zbiară... (spre copii):Stați cuminți că șoricelul vine acum acasă.
Actrița: Am plecat de-acasă și nu mă mai întorc!
Petronela: Păi, da... asta e... li s-a urcat democrația la cap. Toți au pretenții.., A, și îți ziceam cu 8 martie... Anu’ trecut i-am dat lu’ soacră-mea cea
mai de Doamne-ajută vază care o primisem. M-a făcut cu ou și cu oțet! Că îi vâr pe gât toate ciurucurile care n-am ce face cu ele, că nu mă ocup
de fii-su, că nu gătesc bine, că aia, că aia... Pentru ea o fi fost ușor, că stătea acasă cât timp lucra bărbat-su pe șantier, da’ eu nu știu cum să mă mai
împart. Toată ziua stau aici cu ăștia și când ajung acasă am nervii pe bigudiuri, și tre’ să m-apuc să îi verific temele lu’ ăla micu’, să gătesc, na, de
toate, le știi... Măi, da’ ieri am făcut o mâncare bună să te lingi pe degete...
Replicile următoare, plus reacțiile copiilor, sunt intercalate în crescendo,
Actrița (zâna): Pe șoricel l-a mâncat pisica? N-a fost ascultător și a plecat de-acasă?
Copiii: Daaaaa! I-am spus să nu plece!
Petronela (vorbește la fel de tare ca actrița):... și ieftină, și rapidă, în juma’ de oră am terminat... iei niște paste d-alea umplute, tortellini le zice...
Actrița: ... Vreți să îl salvăm pe șoricel și să îi mai dăm încă o șansă?
Copiii: Daaaaa!
Actrița: Bine, copii... am nevoie de ajutorul vostru, al tuturor...
Petronela: ... fierbi în apă cât zice pe pachet. Între timp, într-o tigaie călești o ceapă tocată, da’ nu foarte mărunt, adaugi bulion îndoit cu apă...
Actrița: ... pentru vrajă e nevoie de liniște deplină, altfel magia nu are efect...
Copiii nu mai scot nici un sunet.
Petronela: ... pui sare, piper, busuioc, tot felu’ de mirodenii și lași să fiarbă. Pui și niște smântână, și dacă vrei să se mai îngroașe, amesteci o lingură
de făină...
Actrița: ... ridicați mânuțele, dați din degețele și spuneți după mine: „Bidibum, bidibum, șoricel, ieși acum!”...
Copiii: Bidibum, bidibum, șoricel, ieși acum!
Petronela: Și adaugi pastele, le amesteci puțin și gata, ai terminat. Ionuț a lins farfuria și a mai vrut o porție...
Copiii: Bravo, șoricelule! Să fii cuminte de-acum încolo!

Petronela: Hai că a terminat și asta piesa.. (spre copii) Haideți, aliniați-vă doi câte doi.
Mihai: Mie cel mai mult mi-a plăcut zâna!
Luca: Nu era adevărată, era doar un costum!
Jeni: Spuneți-i „pa” domnișoarei! Stați liniștiți!
În clasă e agitație.
Mihai: Paaaa! Să mai vii pe la noi!

Luca: Hai în spate! Să vezi că era o fată!
Mihai: Du-te tu primul!
Luca: Fricosule!
Merge în spatele paravanului.
Jeni: Nu, nu e voie în spate, că se schimbă fata!

Petronela (îl aduce pe Luca din spatele paravanului): De ce mergi în spate? N-ai auzit ce a zis doamna Jeni? Ia, liniște imediat! (suflă în fluier, se
face liniște) Ce căutai în spate, copile?
Luca: Da’ n-am fost numa’ eu, a fost și Mihai și...
Mihai: Pârâciosule, mincinosule, doar tu ai fost!
Petronela: Ce căutai acolo te întreb. Zi repede! Ce, ție ți-ar plăcea să vină cineva peste tine când te îmbraci?
Luca: Nu, nu... da’ voiam să știu cum arată zâna de fapt...
Petronela: Da’ ce, mureai dacă nu te duceai în spate? Te porți așa, ca un sălbatic? Ia, dă-ți pantalonii jos. Nu te mai smiorcăi, dă-ți pantalonii jos,
să te simți cum s-a simțit donșoara!
Luca: Da’ n-am vrut decât să văd...
Petronela: Ce să vezi, copile, ce e de văzut? Ai văzut povestea, ți-ajunge. Hai, aștept, dă-ți jos pantalonii! Să te vadă toți copiii, cum ai văzut-o tu
pe donșoara actriță. S-a terminat, de azi înainte nici un teatru nu mai vedeți. Ce faci? Aștept!
Jeni (încet, către Petronela): Hai, gata, lasă-l.
Petronela: Cum să-l las, nu vezi ce prost crescut e?! Și părinții tăi nu mă cred când le-am zis la ședință ce prostii ai făcut! Da’ las’ că îi spun tatălui
tău când vine să te ia de după amiază, să știe și el ce faci tu la grădiniță. Să știe ce copil rău are! Acasă stai cuminte și aici vii și faci ca toate visele!
(către Jeni) Păi ai lui habar nu au cum se poartă aici. Maică-sa habar nu are. A făcut copil că s-a plictisit de ieșit în club. L-a turnat ca să umple
Facebook-ul de poze cu el. Parcă-i cățel. Da’ când începe să zbiere zi și noapte, când tre’ să îl șteargă la fund, când tre’ să îi dea să sugă, nu le mai
convine. Și imediat își iau o bonă, că doar își permit. Și s-a terminat și distracția cu copilul. După aia ni-l pasează nouă. Și noi ce să facem? (către
Luca) Ce să facem, copile, cu tine, ce să facem? Da’ cât să mai înghit și eu, că m-am săturat, cât să te mai suport?!

Actrița a ieșit de după paravan și se uită înmărmurită. Își face curaj și intervine:
Actrița: Doamnă, nu vă supărați...
Tăcere.
Petronela (rece): Da, domnișoară, ce e?

Actrița (ezitând): Iertați-mă, dar... cum puteți să îi vorbiți așa?... E un copil...
Petronela: Fetițo, mă înveți tu să-mi fac meseria? Tu știi la a câta grupă sunt eu? Știi câți copii mi-au trecut mie prin mână?
Jeni: Domnișoară, cred că chiar ar fi mai bine să vă vedeți de treaba dumneavoastră. Noi nu ne-am băgat peste sceneta dumneavoastră...
Petronela: Stai puțin, stai puțin! (agresivă, spre actriță) Și ce ziceți să fac cu ei? Cum să ne comportăm cu ei?
Actrița (bate în retragere): Nu știu, n-am eu o soluție...
Jeni: Acum spuneți până la capăt, dacă tot vă dați cu părerea!
Actrița (pierdută): Nu aveam nimic mai mult de spus. Îmi dau seama că ceea ce faceți e foarte greu....
Petronela (sec): Este.
Actrița (ezitând, nu știe dacă să vorbească sau nu): Dar... copiii sunt copii, nu aveți ce să le faceți. Nu știu, mă gândeam... poate vă ajută... am citit
undeva că într-una din țările scandinave, în Danemarca sau în Suedia, nu mai știu exact, există ceva pe nume camera de țipat și atunci când copiii
nu mai au stare, educatoarele îi trimit acolo și ei...
Jeni (îngrijorată): Doamne ferește, și ce fac? Îi lasă să zbiere ca fiarele sălbatice?
Actrița: Doar până își consumă energia...
Petronela (agresivă): Și dacă își scot ochii și își sparg capetele când își consumă energia? Cine răspunde pentru ei?
Actrița: E un spațiu special amenajat. Așa am citit, că sunt perne peste tot, nu se pot accidenta..
Petronela (n-o mai bagă în seamă, fluieră către copii): Grupa mică și grupa mijlocie, atenție la mine! V-a plăcut la teatru?
Copiii: Daaa!
Petronela: V-a plăcut donșoara actriță?
Luca: Mie mi-a plăcut când a fost zâna.
Mihai: N-a fost ea zâna, ea a fost șoricelul.
Luca: Ba a fost și zâna.
Petronela (fluieră): Eu și doamna Jeni avem puțină treabă și voi rămâneți puțin la joacă cu donșoara actriță, care o să se joace cu voi un joc nou.
Îl jucați (apăsând cuvintele) doar cu ea! Jocul se cheamă: cine țipă mai tare. Pe locuri, fiți gata, start! (fluieră)
Copiii ezită, educatoarea dă din mâini, îi îndeamnă să țipe, copiii încep să urle. Actrița rămâne interzisă.
Petronela (actriței, zâmbind amenințător): Mergem până la doamna directoare, donșoară. Mi se pare că spectacolul a cam lăsat de dorit.

Jeni (actriței): Nu te supăra, da’ așa-ţi trebuie. Să-ți fie învățătură de minte să nu te mai amesteci în treburile altora.
Petronela (schimbare de ton, relaxată, spre Jeni): Zici că mi-a păstrat și mie Cristina niște eșarfe, da?
Jeni: Da, da.
*****
Crăciun
Acțiunea se petrece la grădiniță și acasă la familia Florea.

Grădinița este una de stat, dar una considerată printre cele mai bune din cartier. Nu e ușor să iți înscrii copilul acolo, trebuie să te lupți, să
demonstrezi că strada ta aparține de grădinița respectivă sau să faci schimb cu alții.
Apartamentul familiei Florea e unul tipic pentru o familie cu venituri medii spre mari. Nu e mobilat extravagant, dar e dotat cu tot ce e necesar. E
clar că duc o viață bună.

Personaje:
Silvia, educatoare - 27 de ani, necăsătorită

Monica - 5 ani
Ioan Florea - tatăl Monicăi, 34 de ani
Miruna Florea - mama Monicăi, 32 de ani
Animatorul - 28 de ani, căsătorit.
1. La grădiniță, în mijlocul unei ședințe cu părinții.
Educatoarea (adresându-se părinților): 300 de lei e plata pentru Moș. Am pus tot 300 de lei pentru snacksuri, fursecuri, sucuri - cred că e suficient.
Asta înseamnă un total de 600, deci revine 40 de lei de copil. Dacă puteți, vă rog să lăsați banii acum sau în cursul săptămânii viitoare, până
miercuri, cel târziu. Și aș mai avea o rugăminte: cadourile să fie simbolice, știți că nu toată lumea are aceleași posibilități. O cărticică, un muțunache
de pluș, nu mare lucru. Cred că cel mai frumos e dacă surpriza mare vine în seara de Crăciun.
Heblu.
2. O săptămână mai târziu, la serbare. Moș Crăciun împarte cadourile. Nu îl vedem pe el sau pe ceilalți copii, ci doar pe Monica.
Monica (pe un scaun, super exaltată): Vai, e chiar Moș Crăciun! Știu sigur, știu sigur, sigur, sigur, sigur sigur, sigur, are barbă lungă și i se vede
părul alb, e adevăratul Moș Crăciun! Uau, ce sac mare! Ba nu, sunt doi saci. Doamna ne-a spus că suntem cei mai cuminți copii! De aia o să primim
cel mai mare cadou. (Moșul începe să scoată cadourile din saci, Monica reacționează) A, Doamne-Doamne, te rog să fie ăsta al meu, cred că e o
casă Barbie! (un pic dezamăgită) A, e pentru Raluca... Raluca nu știe nici o poezie și nici nu mănâncă tot la prânz. (încrezătoare) Atunci eu o să
primesc o casă și o păpușă, că sunt mult mai cuminte decât ea! (uitându-se cu jind la cadoul Ralucăi) Ce frumoasă e: e roz... are un dulăpior pentru
haine... și pătuț... și loc de pus pantofii! Așa vreau și eu! (revoltată) Nu se poate! Rareș a primit un trenuleț electric cu șine?! Păi pe Rareș l-a certat
doamna chiar alaltăieri, că nu stătea la locul lui la activități și a vărsat apa de la acuarele pe perete. (dezamăgită) Ah, primul sac e gata. Stai, cadoul
ăsta nu e împachetat, sunt trei ponei. Mama i-a scris lui Moșu’ că îmi plac cel mai mult Micii Ponei. Da, e al meu! Citește bilețelul: Monica, Monica,
Monica. (dărâmată ) Andreea?!?!?! Poate ăsta... nu... da’ când e rândul meu? (disperată) Moș Crăciun mi-a pierdut cadoul! E gol și sacul doi! Toți
copii au cadouri și eu nu! Ce scoate de pe fundul sacului, ce e cu pachețelul ăla? (total distrusă) Eu am luat numai steluțe de aur de când a început
grădinița... și la modelaj, și la engleză... și chiar și la bastonașe m-am străduit tare de tot, chiar dacă nu îmi plac deloc... nu e drept! Nu e drept, Moș
Crăciun!
Heblu.

3. După împărțirea cadourilor, la grădiniță.
Mama: Bravo, scumpa mea, ai fost minunată, ai spus poezia cel mai frumos din toată clasa!
Tata: Eu n-aveam nici o emoție, doar ai repetat-o două săptămâni! Bravo, gălușcă mică!
Monica (abia vorbește): Mulțumesc...
Mama: N-ai vrea să mergi și la cursurile de actorie de semestrul viitor? Ai văzut că ceilalți copii sunt încântați.
Monica: Nu vreau...
Mama: Poate la ore de cântat?
Monica: Nu...
Tatăl (ușor agitat): Și, ce-ai primit de la Moșu’?
Monica: Două cărticele...
Mama: Hai, Monica, de ce ești tristă? Uite cât sunt de frumoase! Sunt cărticelele noi cu Anna și Elsa. Nu sunt ele prințesele tale preferate?
Tata: Și apare și Sven, cel mai simpatic om de zăpadă...
Mama: Olaf! Renul e Sven, omul de zăpadă e Olaf, ți-am mai zis.
Monica: Îhî...
Mama: Și ai și abțibilduri, sunt patru foi cu abțibilduri cu steluțe de zăpadă și cu reni și cu pomi de Crăciun.
Tata: Și unele lucesc în întuneric cred, nu? Poți să le lipești pe caiete imediat cum ajungem acasă.
Monica: Și la primăvară când o să am caiete cu ghirlande cu globuri?... (Pauză)
Vine Educatoarea.
Educatoarea: Aici erai, Monica! Bravo, bravo, ai zis poezia așa frumos și tare și rar. Felicitări, aveți un copil absolut minunat!
Tatăl (nervos, încercând să fie amabil): Mulțumim mult.
Mama (îl atinge pe mână): Mulțumim.
Pauză.
Tatăl (îi ia mâna mamei): Iertați-mă, nu vă supărați, ce anume înțeleg unii oameni prin „simbolic”?
Educatoarea (se uită încurcată): Nu știu... îmi pare tare rău că...
Pauză.
Monica (încet): Păi simbolul primăverii e ghiocelul, așa cum fulgul de nea e simbolul iernii și...
Mama: Bravo, iubita lui mama, bravo! (înspre educatoare) Ne dăm seama că nu aveți nici o vină.

Tatăl: Da, bineînțeles, doar că e frustrant, măcar dacă ne-ați fi spus când v-am dat... că... poate am fi putut să rezolvăm ceva între timp.
Mama: Nu cred că are rost să avem conversația asta acum.
Tatăl (stăpânindu-se): Așa e.
Educatoarea: Îmi pare foarte rău, vă dați seama.
Tatăl: Da, iertați-mă, realizez.
Educatoarea: Bravo, Monicuța, încă o dată, ai fost cel mai zglobiu fulg de nea. Mă duc acum să...
Pleacă. Pauză.
Monica: Mama, tata, pe mine de ce mă iubește Moș Crăciun cel mai puțin?
Heblu.
4. Acasă. Scenă între părinți - mereu atenți ca Monica să nu audă discuția lor din cealaltă cameră.
Tata: Ți-am zis că ăștia n-or să le ia odraslelor foi de origami și dulciuri.

Mama: N-ai zis nimic, ai spus să rezolv eu, că ai o săptămână grea și ai de terminat nu știu ce rapoarte la birou.
Tata: Și nu se pune că m-am dus până la capătul lumii să închiriez costumul de fulg de zăpadă?
Mama: Ba se pune, n-am zis că nu, tu ai făcut asta și eu m-am ocupat de cadou și de poezie. Suntem chit. (mormăie) Deși eu m-am strofocat mult
mai tare, că am ajuns să știu și în somn poezia cu „vai, să-ra-ca vră-bi-u-ță, tre-mu-ră și n-are hai-nă”
Tata: Ce?
Mama: Nimic. (Pauză) Auzi, sun-o pe educatoare, te rog.
Tata: De ce? S-o sun să îi spun să îi tragă de urechi pe ceilalți părinți la următoarea ședință?
Mama își dă ochii peste cap.
Mama: Nu. Vreau s-o suni și să îi ceri numărul tipului.
Tatăl nu înțelege.
Mama: Și îl chemăm să vină în seara de Ajun.

Tatăl: Pe ăsta? Nu chemăm și noi unul mai Moș? El e foarte simpatic și energic, nu zic nu. Vorbea cu copiii, nu fușerea ce avea de făcut, dar parcă
nu avea aerul ăla de Moș din povești. Se vedea de la o poștă că are vreo 30 de ani.
Mama: E 20 decembrie, crezi că Monicăi nu o să i se pară ceva suspect dacă Moș Crăciun o să îmbătrânească 40 de ani în 4 zile?

Tata: De ce nu i s-a părut suspect că e așa tânăr acum?
Scurtă pauză. Mama îi aruncă o privire, amândoi realizează că trebuie să acționeze.
Mama: Sun-o, te rog, pe educatoare. Poate omul are deja alte angajamente pentru 24.
Tata: Da, să stea și el la masă cu ai lui, mă gândesc. Mi se pare stupid, îți dai seama ca aruncăm banii pe fereastră dacă îl chemăm chiar în seara de
Ajun.
Mama: Eu nu vreau să îmi rămână copilul cu traume, chiar nu văd de ce ne-am zgârci acum. (îi face semn să dea telefon) Hai, te rog!
Tatăl își face curaj, ia hotărârea să facă ceva ce trebuia făcut de mult.
Tatăl (șoptește emoționat): Sună.

Mama (șoptește și ea): Și-o întrebi de pachetul complet, poate vine cu un spiriduș.
Tatăl (dregându-și vocea): Alo, bună seara! Ioan Florea la telefon, tatăl Monicăi. Îmi cer scuze că vă deranjez. Voiam să vă rog, ați putea să îmi
dați numărul de telefon al băiatului care a venit ca Moș Crăciun?
Mama (îi face semn să vorbească mai încet): Ssssst!
Tatăl (vorbind mai încet): Da, al animatorului. Nu, n-a fost nici o problemă, de fapt știți că a fost una, dar nu ține de el. (mama îi face semn s-o
lase moartă) Nu, știu, am înțeles că nici dumneavoastră nu aveți nici o vină... știu, îmi dau seama în ce situație sunteți, e greu cu niște drăcușori de
5 ani, darămite cu așa–zișii adulți responsabili, nu puteți să le faceți dumneavoastră educația, e prea târziu acum. (mama se uită contrariată) Mă
rog, ce voiam să vă rog e dacă puteți să îmi dați numărul lui... A, sunteți cu el? Aaaam înțeles, a avut mai multe serbări și ați stat până acum... Bine,
mulțumesc frumos. (către mamă, în șoaptă) Mi-l dă la telefon acum.
Mama: Super!
Tatăl: Bună ziua, Ioan Florea, tatăl Monicăi din grupa mijlocie...
Mama (șoptind): Mijlocie B, grupa buburuzelor.
Tatăl: Grupa mijlocie B, grupa buburuzelor. Voiam să vă întreb... credeți că ați fi disponibil, îmi dau seama că e dificil, dar pentru seara de 24... nu,
nu organizăm o petrecere mai mare, dar... vă uitați acum? Mulțumesc.
Mama (șoptit): Mai pupă-l puțin în cur!
Tatăl: Știți, ne-a plăcut foarte mult... ăăă... felul în care vă purtați cu copiii... ăăă... vă adorau pur și simplu. Da, da, știu că e Ajunul. Da, realizez,
dar mă gândeam că poate faceți o excepție... Monica chiar e o fetiță cuminte și e foarte dezamăgită acum... da, ea e, a fost o neînțelegere. Chiar nu
credeți că se poate? (îi vine o idee): Mă scuzați, plecați acum de la grădiniță? Puteți să mă așteptați 15 minute? Vă rog frumos! Perfect, mulțumesc
mult! (pe final, se îmbracă)
Mama: Ce faci?
Tatăl: O să rezolv asta.

Dă să iasă, intră Monica.
Monica: Tata, ai zis că în seara asta te joci cu mine.

Tata: Am un pic de treabă, gălușcuța mea. Mă întorc imediat. (o pupă pe frunte, iese)
Monica: Așa zici mereu...
Mamă: Monica, nu face botic! De-a ce vrei să ne jucăm?
Monica: Nu vreau să mă joc cu tine, vreau să mă joc cu tata!
Heblu.
5. La grădiniță. Educatoarea și animatorul se uită pe telefon la videoclipul de la Andre - „Noapte de vis” („Moșule, ce tânăr ești”). El cântă.
Educatoarea: Dă și tu mai încet, că dacă te aude vreo colegă...

Animatorul: Ce-are?
Educatoarea: Nu știu, mi-e să nu li se pară nu știu cum, să spună că avem noi party aici.
Animatorul: Hai, frate, că doar ascultăm muzică. Și e deja al treilea an când vin, nu mai zice nimeni nimic oricum. (uitându-se la telefon): Băi,
erau super tari, îți vine să crezi că au trecut 17 ani? Poți să zici orice, da’ am crescut cu ele, am fost mega fan, aveam toate albumele.
Educatoarea: Mie mi-era rușine să afle ai mei că mă uit la Atomic, de câte ori îi auzeam că vin pe casa scării, stingeam televizorul. Și mai țin minte
că toate colegele mele aveau platforme din alea, le mai știi?
Animatorul: Cum să nu.
Educatoarea: Și îmi doream mult de tot și eu, da’ nu-mi venea să îi cer mamei să îmi ia, că știam că i se par oribile..
Animatorul: Poate că e mai bine așa. Să îi fii recunoscătoare mamei tale, ai avut noroc că te-a crescut cum trebuie și n-ai ajuns ca... Doamne, tu
știi ce mame întâlnesc eu la petreceri? Niște pațachine, să vezi cum se lipesc de tine, nu contează că ești Micky, că ești Peter Pan, că ești Moș
Crăciun, că ești în mijlocul petrecerii, ba că e și soțul de față. Chiar, ești căsătorită?
Educatoarea: Nu, nu sunt.
Animatorul: Mda, păcat.
Educatoarea (nu știe exact ce înseamnă asta): Tu?
Animatorul: Eu da, suntem împreună de 8 ani.
Educatoarea: Mulți înainte cu sănătate, da’ tu câți ani ai de fapt?
Animatorul: 28. Am avut eu ambiția asta să mă căsătoresc de tânăr și să îmi iau nevastă virgină. Și să nu fie româncă. Poate că tu ești de altă
părere, da’ mie așa mi-a spus bunică-mea și chiar avea dreptate. Era super tare femeia, anul trecut a murit, Dumnezeu s-o odihnească. La 88 de ani
asculta house, am și înregistrat-o cântând, super tare era. Și-așa babă cum era, mi-a spus așa: „o dată ce fata a dat de pulă, o să aibă mereu termen
de comparație. Și poate că n-o să-i placă așa mult cu tine, sau chiar dacă îi place, o să știe că se poate și mai bine. Și stă ea ce stă cu tine, da’ poate
se mai plictisește, se mai duce și mai încearcă și în stânga și în dreapta.” Păi nu-i așa?

Educatoarea (nu știe dacă ar trebui să spună ceva): Bun, da’ ea de fapt nu a ales în cunoștință de cauză, nu știu cum să îți zic..
Animatorul (fără s-o bage in seamă): Și mi-a mai zis ceva bunică-mea, și atunci chiar mi s-a făcut greață: „gândește-te că tu o să-ți bagi scula
unde și-au mai băgat-o și alții.” E ca și cum, nu știu, ai mânca dintr-o mâncare din care au mai mâncat și alții, nu?
Bate la ușă.
Educatoarea: Da, intrați.
Intră tatăl, gâfâind un pic.
Tatăl: Bună seara!

Educatoarea: Bună seara, bine ați venit! Vă așteptam. El e Bogdan.
Tatăl: Ioan Florea, îmi pare bine!
Animatorul: Încântat! Da’ nu trebuia să vă grăbiți așa, v-am zis că mai stau.
Tatăl: Mulțumesc mult!
Animatorul: N-aveți pentru ce...
Educatoarea: Vă aduc ceva? O cafea? A mai rămas niște suc. Poate niște crănţănele?
Tatăl: Nu, mulțumesc, un pahar cu apă, dacă se poate.
Animatorul: Adu și o sticlă de Cola, dacă mai e, te rog.
Educatoarea: OK.
Iese.
Animatorul: Zău că mă simt tare prost că ați venit..

Tatăl: Lăsați, nu-i nimic. Haideți să vedem cum rezolvăm totuși situația asta. Să știți că pentru noi banii chiar nu sunt o problemă. Bine, știu ca așa
pare dacă vă luați după cadoul Monicăi, da’...
Animatorul: Am înțeles ce s-a-ntâmplat, da’ să știți că nu e vorba de bani. Doar că nu cred că avem ce să facem, că am promis că plecăm cu
nevastă-mea la țară pe 24. Și știți și dumneavoastră mai bine ca mine, familia e familie.
Tatăl: Da, da, știu... Nu vreau să par impertinent, dar poate lucrurile astea mai pot să aștepte un pic. Mă gândesc că dacă e vorba de o compensație
serioasă...
Animatorul: Serios, anul ăsta am avut la evenimente să îmi pun și în cap, vreau și eu să mă duc să mă odihnesc.
Tatăl: Da’ nu puteți să mergeți de pe 25?
Animatorul: Noi teoretic trebuia să fim la ai mei de pe 23 să tăiem porcul și am mai amânat o zi cu toți Moșii care mi-au intrat. Vine și familia
neveste-mii din Ucraina, o să fie petrecere mare, chiar nu se poate să o mai întârziem.

Tatăl: Înțeleg... o să fie frumos...
Pauză scurtă.
Animatorul: Vine și frati-miu de la muncă din Italia și nu l-am mai văzut de vreo 2 ani. Vine cu prietena lui, vine și soacră-mea și cumnată-meu,
și nici ei nu s-au mai văzut cu nevastă-mea de nu știu când, o să ne strângem gașcă mare, o să se lase cu niște băute...
Tatăl (pierdut): Da.
Pauză.
Animatorul: Sunteți bine?

Tatăl: Da. (pauză) Asta e.
Animatorul: Haideți că îl sun pe un coleg de-al meu și vine el.
Tatăl: Mulțumesc, dar n-are rost. Și eu și soția mea credem că fiică-mea o să vă țină minte.
Animatorul: Hai, lăsați, că nu-i chiar așa.
Tatăl: Ba da. I-a plăcut că ați dansat pe Jingle Bells și că vorbeați în rime.
Animatorul: Asta a ținut ea minte?
Tatăl: Da. (pauză) Și că vă strâmbați la poză.
Animatorul zâmbește. Intră educatoarea și pune tava cu băuturi pe masă. Pauză.
Animatorul: Știți ceva, am o idee. Ce-ar fi dacă îmi pun costumul acum și facem o filmare? Și îi spun că o pupă Moșul și să mă aștepte, să îmi
pună o prăjitură și lapte lângă brad și un morcov pentru Rudolf și... a... ce ziceți, merge?... Și că treaba asta cu cadoul cel mai mic a fost o încercare,
că Dumnezeu îi încearcă pe cei mai puternici și...
Tatăl: E drăguț, cred că asta cu prăjitura ajunge.
Animatorul: OK, fără partea cu încercarea.
Educatoarea: Să știi că o să se bucure foarte mult, e printre cei mai buni copii din grupă.
Tatăl: Mulțumesc mult, chiar n-aș fi vrut să se prindă acum că nu există Moș Crăciun... are și calendar din ăla de carton, cu figurine de ciocolată
pentru fiecare zi care ne mai desparte de Crăciun... și nu prea apucăm nici noi să stăm cu ea, n-am reușit să stau cu ea nici de ziua ei... nu știu de ce
vă spun toate astea...
Animatorul (educatoarei): Parcă au zis că nu ninge de Crăciun, nu? (nu așteaptă răspunsul, mai mult pentru el) Înseamnă că facem maximum 2
ore până la ai mei la țară, dacă ajungem la 1 e prea destul. (tatălui) E ok dacă vin pe 24 de dimineață?
Tatăl: Da... adică, noi atunci mergem la piață să luăm bradul, dar...
Educatoarea: Poate îl luați de cu seară.

Animatorul: Și vin pe la 10 jumate, stau un pic și îl împodobim împreună? Nu-i super tare?
Tatăl (zăpăcit): Da, vă mulțumesc mult! Va rog să îmi spuneți cât o să mă coste, îmi dau seama că faceți un efort special.
Animatorul: Haideți, lăsați, că vin la un singur copil și stau juma de oră prăpădită. Ne-nțelegem noi... nu știu, dați-mi o sticlă de tărie să duc la
țară.
6. Acasă la familia Florea. Dimineața zilei de 24 decembrie. Mama și Monica fac fulgi din hârtie. Pe fundal colinde.
Mama: Așa... și mai îndoi încă o dată foaia, și încă o data... și tai pe model... uite, ți-l desenez eu...
Monica se uită, nu zice nimic.
Mama: Decupează aici.
Monica începe, mama o întrerupe.
Mama: Nu, nu așa, e greșit... uite... așa... stai puțin... e gata (deschide foaia de hârtie, în loc să fi ieșit un fulg, sunt mai multe bucățele de hârtie)
Fir-ar să fie, iar n-a ieșit! Ce naiba nu fac bine? (se uită din nou la tutorialul pe Youtube, reia pașii)
Monica (încet): Mamă, mi-ai spus că am o surpriză... (mama nu e atentă, e cu ochii în ecran) Unde e surpriza, mama? Vreau surpriza!
Intră tatăl cu un brad de plastic. Mama și tatăl în același timp.
Mama: A venit acum!

Tatăl: N-am găsit altul.
Mama vede bradul de plastic și lipsa Moșului.
Mama (în șoaptă, nervoasă): De ce ai luat din ăsta? Unde-i omul? Trebuia să fie aici acum juma’ de oră.
Tata: Are telefonul închis. Ăia naturali erau urâți și scumpi. Monica, hai să împodobim bradul! Ia uite, ce bine, avem fulguşori.
Mama: N-avem, că n-au ieșit.
Sună la ușă.
Monica (țipând, merge spre ușă): Aaaaaaaa! Cine e? Cine e? Cine e?

Mama și tatăl schimbă o privire, o blochează pe Monica. Din greșeală, mama o lovește ușor. Replicile se suprapun:
Mama: Nimeni.
Tatăl: Mă duc eu.
Monica: Auu, mi-ai băgat mâna în ochi.
Tatăl iese, Monica se smiorcăie.
Monica: Mă doaaareee... m-ai loviiiiit... ești reeeaa și mă doaaareee...

Mama: Unde te-am lovit? Lasă-mă să văd.
Monica: Nuuuu!
Mama: Hai că n-ai nimic, doar s-a înroșit puțin.
În paralel, în hol. Intră Moș Crăciun, bine încotoșmănat. Vorbesc în același timp.
Educatoarea (deghizată în Moș Crăciun): Bună ziua, domnul Florea. Îmi cer scuze, știu că e ciudat...
Tatăl (fără să se uite cu cine vorbește): Hai, domne, intră că te-așteaptă fii-mea de nu știu când! Hai mai repede! (o împinge pe educatoare în
cameră)
În cameră. Monica se repede la educatoare, o îmbrățișează.
Monica: Moș Crăciuuuuuun! A venit Moș Crăciuuun! Sunt plină de bucurie!

Educatoarea: Monicuţa! Pentru că ai fost cuminte, Moșul a venit să împodobim bradul împreună.
Mama se uită la educatoare, la tată. Tatăl își dă seama cine e Moșul.
Mama: Ce se..?
Monica: Daaaa! E nemaipomenit de minunat! Hai, tata a adus acum bradul. Tata, pune bradul!
Tatăl dă să meargă spre brad.
Mama: Tata, Moșul și cu mine avem un pic de treabă acum. (vrea să îi împingă spre hol)
Monica: Nuuuu! Moşu’ a venit la mine! Tata, pune bradu’!
Tatăl: Da, gălușcă, cum să nu. Ia ajută-mă și tu, Moșule!

Educatoarea: Aici sunt! Ia să împodobim cel mai frumos brad pentru Monica și părinții ei. Monica, dă-mi cutia cu globuri.
Monica: Moșule, da’ de ce e de plastic?
Tatăl a fixat bradul în suport. Mama îi face semn să vină, ies pe hol.
Mama: Ce naiba e asta? N-ai văzut-o când a intrat?

Tatăl: Nu știu, am crezut că e animatorul, nici nu m-am uitat atent.
Mama: Ați luat-o razna cu toții?
Tatăl: Nu știu ce caută aici.
În paralel, în cameră.
Educatoarea: E foarte bine că ați luat unul de plastic. Se taie prea mulți brazi de Crăciun și nu mai avem păduri.
Monica: Da’ bradul din atelierul tău e din plastic?
Educatoarea: Ăăă... da.
Monica: Păi în Laponia nu sunt destule păduri ca să aibă Moș Crăciun un brad adevărat?
Educatoarea nu știe ce să zică. Intră părinții.
Monica: Mie nu îmi place că nu miroase.

Tatăl: Am luat și un spray cu miros de brad, suntem pregătiți.
Tatăl dă cu spray din plin, îi dă cu spray în ochi mamei.
Mama: Fir-ar a dra...

Tatăl: Nu vorbi urât! Scuză-mă, scuză-mă, hai la baie să te speli.
Ies.
Monica: Ce frumos miroase! Moș Crăciun, ce bine ar fi cu zăpadă! Rudolf vine cu tine dacă nu e zăpadă?
Educatoarea dă să răspundă. Sună la ușă.
Monica (urlă): Aaaaaaa! A venit și el? E minuuuuunaaaaaaaat!

Monica fuge să răspundă. Deschide ușa. În prag e animatorul, îmbrăcat în Moș Crăciun. Monica rămâne cu gura căscată, moșii se privesc. Pauză
lungă.
Monica: Sunt așa cuminte că am doi Moși?
Intră părinții. Nu mai înțeleg nimic.
Educatoarea: Da.
Animatorul: Unul e Moș Nicolae și unul e Moș Crăciun.
Monica: Cine e Moș Crăciun?
Educatoarea și animatorul: Eu.
Monica (râzând): Ce?
Mama: Vezi ce haioşi sunt?
Monica: Da, sunt super simpatici! Da’ cine e Moș Crăciun?
Animatorul: Eu.
Monica (spre educatoare): Tu de ce ai mințit, atunci?
Tatăl: N-a mințit, a glumit.
Educatoarea: Nici nu m-am prezentat, de fapt.
Monica: Da, și Moș Nicolae ar trebui să vină înaintea lui Moș Crăciun.
Mama: Exact, Monicuţa.
Monica: Moș Crăciun, doamna Crăciun ce mai face?
Animatorul (cu subînțeles, spre educatoare): E ocupată cu un spiriduș ghiduș, i-am zis și lui Moș Nicolae la telefon.
Monica: Și ce face doamna Crăciun cu spiridușul?
Animatorul (bombăne): Ce nu face...
Mama (tare): Împachetează cadouri!
Tatăl: Și pentru că sunt multe cadouri de împachetat, Moșul era să întârzie și să nu mai vină, nu?
Animatorul: Da, și de aia l-am sunat pe Moș Nicolae să ducă el o parte din cadouri.
Monica: Sunteți o armată de Moși ca să duceți bucurii pentru foarte mulți copii.
Educatoarea: Foarte frumos! Ai învățat la grădiniță asta?
Monica: Da. Vreau și eu să fiu Moș. Vreau și eu o căciuliță!
Se repede spre Educatoare (care n-are perucă).
Animatorul: Ia-o pe-a mea!

Mama: Monica, nu poți să iei lucrurile oamenilor, nu-i frumos.

Monica (o ignoră, către animator, care are o burtă falsă): Vreau și o hăinuță!
Educatoarea: Ia-o pe mea.
Mama: Spune „mulțumesc frumos”!
Monica: Mulțumeeesc!
Mama: Și acum hai la tine în cameră să te îmbrac! Da, puiule?
O ia de o aripă. Ies. Pauză.
Animatorul: M-am certat rău cu nevastă-mea, asta a fost. A fost cu scandal și nu credeam că mai vin. Da’ îmi notasem doar adresa dumneavoastră
și nu-mi salvasem numărul de telefon. Așa că am sunat-o pe Silvia să vă anunțe ea.
Educatoarea: Și eu mă simțeam vinovată pentru povestea cu cadoul. Așa că aveam costumul de Moș, că în fiecare an fac asta pentru nepoții mei.
Am vrut să vă explic față-n față, da’...
Animatorul: Și după ce mi-au mai trecut dracii, am zis că nu se poate, tre’ să fiu profi. Păi ori sunt Moș Crăciun, ori nu mai sunt?
Intră Monica îmbrăcată în semi-Moş cu mama.
Monica: Hai la împodobit! Hai la brad!

Tatăl: Monica, să nu uităm că ei trebuie să ajungă și la ceilalți copii care le-au scris scrisori și îi așteaptă.
Monica: A, da!!! Ați primit scrisorile mele? Mai știți ce am vrut?
Intră în sufragerie. După ea, părinții și Moșii. Părinții șoptesc: „păpuşă Elsa cu lumini și baghetă cu apă, cățel care latră și cântă, Micii Ponei.”
Heblu.
*****

Ursitoare
Mai multe scaune înșirate. Două fete stau pe câte un scaun. Așteaptă. Nu știm încă ce.
Alexandra: Tu ai mai făcut asta?

Andreea: Mda... am o vastă experiență în tâmpenii. Tufă, cur de cămilă, cap de cal, ulucă din gard, jumătate de boier, găină. Tot felul de animale.
De toate! În comparație cu ce-am făcut, treaba asta e super chill.
Alexandra nu știe ce să spună.
Alexandra: Eu sunt studentă la Litere.

Andreea: Ah, ce tare. Și îți place?
Alexandra: E bine, dacă îți place să citești. (Pauză) Mi-a spus o prietenă că ea așa a făcut bănuți toată facultatea. Și că nu-i așa greu și până la
urmă te distrezi. Nici ea nu era din domeniu. Tu la ce ești studentă?
Andreea: Sunt actriță. Am terminat acum 5 ani.
Alexandra: Ah, nu mi-am dat seama, nu se vede. Pari foarte tânără, adică.
Andreea: Merci!
Alexandra: Ce frumos că ești actriță! Și la ce teatru joci? Să vin să te văd.
Andreea: Păi pe unde apuc. Când am terminat facultatea am zis să îmi depun dosarul la toate teatrele din București. Să încerc și asta, că probabil
nimeni n-o face. N-am putut să trec de secretară nicăieri. Aveam headshot pe hârtie foto, aveam colaje cu poze din spectacole, CV, show-reel. Se
uitau femeile alea cu o milă la mine... „Domnișoară, da’ știți că nu facem angajări, da?”. „Știu, dar poate mă anunțați dacă se face vreun casting
pentru colaboratori sau ceva”. „Aoleu, și le-ați mai scos și color. Ați dat o groază de bani. Și pe CD-ul ăsta ce-i?” „Show-reel-ul meu.” „Ce anume?”
„Niște fragmente din spectacole.” „Da’ nu se uită nimeni pe el, domnișoară.”. Eh, și probabil că chiar nu s-a uitat. Da’ una peste alta, acum îmi
merge binișor, să nu mă plâng.
Intră Mihaela.
Mihaela: Bună, fetele! Scuze că v-am lăsat să așteptați, a trebuit să scot textele. Eu sunt Mihaela.
Alexandra: Alexandra, îmi pare bine.
Andreea: Andreea. Și mie.
Mihaela: Aşa... Fetelor, n-o să vă mint, să știți că nu e ușor, nu oricine poate face așa ceva. Și nici eu nu primesc pe oricine. Vreau să fiți impecabile.
Știți că sunt foarte multe firme, dar nu toate oferă ce avem noi: „Calitate, Excelență, Profesionalism - nu doar costume, oameni.” Scrie și pe site,
să căutați. Totul vreau să fie pus la punct: cum arătați, costumele, părul – (spre Andreea) tu neapărat, da’ neapărat îți spun, să-ți pui perucă, nu se

poate așa cu părul ăsta al tău. Și mai ales atitudinea: frumoase, feminine, stăpâne pe situație, atrăgătoare, misterioase. Și cea rea trebuie să știe să
facă show. Buuuuun, luați fiecare câte un text...
Andreea (ia foile): Merci.
Mihaela (spre Alexandra): Ia și tu unu’... uitați-vă puțin peste el. Și spuneți-mi... cum vi se pare? Cu care ursitoare vă identificați? În pielea căreia
v-ar fi mai ușor să intrați?
Andreea: Nu știu, pot s-o fac pe oricare.
Mihaela: Mai gândește-te puțin, te rog.
Alexandra: Mie îmi place Rozalia.
Mihaela: Foarte bine. De ce?
Alexandra: Înțeleg că ea e cea care aduce frumusețe...
Mihaela: Da, da, exact, exact...
Alexandra: Și, pe lângă faptul că trebuie să recunosc că mie îmi place să mă aranjez, mi se pare că frumusețea vine din interior. Cred că cel mai
important e să încerci să ajungi la o stare de echilibru interior și asta se vede. Ai citit cumva Osho?
Mihaela: Ce bine că te interesează lucrurile astea! Da, da, sigur că am citit. Eu merg și la un curs de vindecare prin surâsul interior. Poate vrei să
vii cu mine?
Alexandra: Da, mi-ar place foarte mult.
Mihaela: Super! (spre Andreea) Te-ai mai gândit?
Andreea: Păi, nu știu, aș putea s-o fac pe Filipa. Pare așa, mai haioasă.
Mihaela: Da, dar să nu exagerezi cu partea comică. Că văd că ai chestia asta, dar să nu uiți de latura feminină.
Andreea: Nu uit, nu uit.
Mihaela: Bine, eu citesc Aurora (mută un scaun). Să zicem că aici stă mama cu bebe-ul. Intrăm în șir indian, hai după mine...
Face ce zice, la fel și celelalte.
Mihaela: Și facem o plecăciune. (spre Andreea) Nu, nu în același timp.

Andreea: Ok, ok.
Mihaela: Fiecare pe rând, da? (spre Alexandra) Foarte bine, Alexandra. (spre Andreea) Tu stai cam cocoșată. Cum te cheamă? Am uitat, scuze.
Andreea: Andreea.
Pe răspunsul ei, intră Adi (șoferul) și Cristi (alt animator al firmei).
Cristi: Băi, Miha, iar ne-ai trimis la mama naibii și am pierdut toată dimineața pentru 35 de lei. Eu nu mai fac din astea.
Mihaela: Măi, nu vezi că sunt la casting?
Adi: Mihaela, nu se mai poate așa, că ieșim în pierdere cu toții. Abia ne scoatem benzina.

Mihaela: De câte ori ți-am spus să nu mă mai întrerupeți când repet, că îmi pierd toată concentrarea?
Cristi: Auzi, nu pot să fac și eu ursitoare? E și mai bine plătit, sunt și mai multe evenimente. O fac pe aia rea.
Mihaela: Ți-ai găsit!
Cristi (ia un text): Ia să vezi ce bine îmi iese „Vai, oare de ce n-am fost poftită și eu la festin?” (Se duce către Adi) „Nu mă lăsați să leșin, dați-mi
o gură de vin.” (lui Adi) Băi, ține-mă în brațe că mă duc de-a dura. E mișto, pot să și beau. Îmi place. „Că de nu pe loc blestem, știți, de mine toți
se tem. Muhahahahah!” (spre Mihaela) Pot să bag aici un râs malefic?
Mihaela (zâmbind): Cristi, am treabă...
Cristi (n-o bagă în seamă): Ia să vedem ce mai urmează. Uite, asta-i pentru tine, Miha. Stai să fiu mai babă zgripțuroaică acum (se duce spre ea)
„Ia răspunde-mi la întrebare, supărat îmi ești tu oare? Enervat și bosumflat, mai mereu neîmpăcat? Ori de-ursita mea-ai uitat?”
Andreea: Chiar ar fi amuzant dacă ar face el. (toată lumea se uită lung la ea). Adică... nu știu, nici o firmă nu are ursitor, nu?... Zic și eu, nu știu...
Schimbare de lumină. Andreea are un mic monolog la public, ceilalți pregătesc recuzita la vedere pentru următoarea scenă.
Andreea: Așa mă strică pe mine gura asta mare a mea, fir-ar să fie! Trebuia să-mi țin marile păreri inovatoare pentru mine. Să vezi că nu mă mai
sună. Înțeleg să nu iau castinguri la teatrul național, da’ nici la o prăpădită de ursitoare? Așa de toantă sunt? Și mi-ar fi prins chiar bine...
Schimbare de lumină. Pregătire înainte de evenimente. Tot la sediul firmei. Mihaela îl pictează/machiază pe Cristi. În alt colț, Andreea și Alexandra
își caută costumele. Adi verifică lista cu botezurile din seara asta.
Mihaela: Arăta jalnic și era mereu fără chef, obosită...

Cristi: Stai că îmi bagi pensula în ochi!
Mihaela: Stai locului atunci!
Alexandra: Tu ai mai găsit crinoline cu patru cercuri?
Andreea: Am văzut mai în spate, da’ parcă erau cam rupte.
Adi: Pfff... nu e bine, avem unul de la 10 în Militari și unul la 10:45 în Tei, n-ajungem sigur. Cum le-ai programat pe astea, Miha?
Mihaela: Lasă, sunăm și zicem că întârziem, ce ți-e 10:45, ce ți-e 11. (spre Cristi) Așa, și nesimțita mai zicea și pe la toate colțurile ce degradantă
e munca asta și cum se prostituează ea aici. Da’ trei ani de zile și-a plătit chiria și întreținerea, și i-au mai rămas și bani de buzunar din două zile
muncite pe săptămână...
Andreea: Adevărul e că nu e marea artă...
Alexandra (șoptindu-i): Vezi ce zici!
Andreea: Daaaar, câtă lume se poate lăuda că muncește ca zână? Prefer să port rochie bufantă în loc de deux-pieces și să stau toată ziua la birou.
Mihaela: În orice caz am dat-o afară. Da’ mai fac eu rost de o fată, dacă nu te descurci.
Cristi: Nu mă mai dai și cu niște sclipici pe pleoape?
Adi: Cât e ceasul! Mi se face și rău! Hai, sunteți gata?

Alexandra și Andreea vorbesc mai încet.
Alexandra: Mie mi-e frică că nu mai știu textul.

Andreea: Ți-l aduci tu aminte.
Alexandra: Nu mai știu nici ordinea. Mai întâi e partea cu frumusețea, după aia cu deșteptăciunea...
Andreea: Nu, după aia e cu sănătatea. Încearcă să o iei logic.
Alexandra: Da’ nu e nimic logic.
Andreea: Știu, da’ încearcă să pui de la tine.
Mihaela (lui Cristi): Hai că ești mai ceva ca Miss Univers!
Adi: Fetele, suntem gata azi? Hai!
Heblu.
Urmează scene scurte cu personaje din cele de mai sus (fixe) plus unele episodice, jucate de restul actorilor. Dacă credem că teatrul e sugestie, am
încredere că poate funcționa.
Pe coridorul unui restaurant, în fața ușii de la intrarea în sala de mese propriu-zisă. Sunt niște farfurii cu resturi de antreuri și tăvi cu șampanie.
„Ursitoarea rea” (Cristi) așteaptă să intre. Din când în când verifică ce se întâmplă înăuntru, ca să știe când. Aruncă o privire paharelor, se
codeşte, se uită în jur, ia unul și bea din el. Începe să ciugulească și din sandviciuri. Intră Adi din sala de mese.
Adi (dându-i un microfon): Am instalat totul, se-aude destul de bine. Vezi să nu te duci prea aproape de podiumul ăla din spate, că intră în microfonie.
(îl observă pe Cristi mâncând) Frate, nu mai mânca, nu-i ok! Dacă ne vede cineva?
Cristi: Ș-așa nu mai mănâncă nimeni din astea.
Adi: Dacă ne văd pe cameră?
Cristi: Nu e nici o cameră.
Adi: Da, mă, da ’ totuși...
Cristi: Totuși ce? (continuând să mănânce, îi face semn) Tartele alea cu ciuperci sunt cele mai bune. Și alea cu icre, că nu-s din alea grețoase.
Adi se uită neîncrezător.
Cristi: Hai, frate, ia! Ce-ai? Eu unul crăp de foame.
Adi își face curaj, ia o tartă și mușcă din ea. Dinspre bucătărie vine o chelneriță. Adi pune repede tarta la loc.
Chelnerița: Opaaaa, au venit zânele.

Cristi: Păi se poate fără?

Chelnerița: Aooooleu, da’ tu nu ești normal. Ce ești tu, măi? Tu nu ești zână, tu ești zân.
Cristi: Și încă unul înfometat.
Chelnerița (zâmbind): Văd.
Adi: Ne scuzați.
Cristi: Seară grea? Mai ai mult de stat?
Chelnerița: Păi până se termină, pe la 3-4, și după aia, strâns, făcut casa, pe la 6 plecăm. Și acum că am ieșit din post e plin de evenimente. Da’
parcă voi nu știți.
Cristi: Ba bine că nu! Auzi, nu te superi că te rog, da’ noi mai avem 5 evenimente și cam murim de foame...
Chelnerița: Am înțeles. Hai că îți fac un platouaş din ce-a mai rămas.
Cristi: Bogdaproste! Da’ vezi că sunt și fetele. Și noi în 20 de minute am plecat.
Chelnerița: Se face, se face.
Cristi: Merci mult! Și poate poți să pui mai multe din alea cu ciuperci, te rog?
În baia fetelor. Alexandra își verifică și retușează machiajul în oglindă. Intră o fetiță. O vede pe Alexandra, se uită fix la ea.
Alexandra: Bună, drăgălașo! Cum te cheamă? Ce-i cu tine, te-ai pierdut?
Fetița nu răspunde.
Alexandra: Vai, da’ ce rochiță frumoasă cu volănașe ai! Și ruj, și ojă cu sclipici, ca o domnișorică adevărată.
Fetița: Ca mami.
Alexandra: O cauți pe mami?
Pauză.
Fetița: Tu ai venit la frățiorul meu.

Alexandra: Oh, ce frumos! Lucas e frățiorul tău!
Fetița: Nu ești zână adevărată, baghetă din aia am și eu acasă.
Alexandra: Cum să nu fiu adevărată? Of, mă faci să plâng. Bagheta mea e din praf de stele, din raze de soare și din fir de argint de pe Lună.
Fetița: Ba e din plastic.
Alexandra: Nu, e magică. Uite, dacă mă ajuți și tu, putem să facem o magie astfel încât frățiorul tău să fie mereu sănătos, norocos, băftos,
întotdeauna fericit și împlinit, să cunoască iubirea adevărată alături de care să trăiască fericit până la adânci bătrâneți.
Fetița: Eu vreau să moară.

Iese.
Andreea își așteaptă colegii și colegele. Eventual în parcare, lângă mașină. E obosită.
Andreea (bombăne): Hai, frate, mișcați-vă mai repede, că mor de frig. (începe să repete un text – un fragment din monologul final al Norei din
„Nora. O casă de păpuși” de Henrik Ibsen. Nu se aud toate cuvintele, e pentru ea și e o verificare de text, fără prea multe intenții) „Și tu erai
întotdeauna atât de drăguț cu mine. Dar casa noastră n-a fost decât o casă de păpuși. Aici eram păpușa-soție, după cum acasă fusesem păpușa-copil.
Iar copiii noștri, la rândul lor, au fost păpușile mele.” (Pauză): Ah, ce urmează?
Își ridică fusta, scoate din buzunarul de la spatele blugilor o hârtie îndoită. Citește.
Andreea: Ah, rahat! „E adevărat că m-a distrat multă vreme să te joci cu mine, după cum pe copii îi distrează și acum să mă joc cu ei.”
Vine un băiețel cu tatăl lui.
Băiețelul: Uite, tati! Uite, uite! Prințesa!

Tatăl: Da, tati, ea fost cu prințesele de mai devreme. Ia, trimite-i un pup.
Tatăl îi trimite bezele, băiatul îl imită. Andreea zâmbește, trimite și ea o bezea.
Tatăl: Foarte frumos momentul vostru, mi-a plăcut mult! Felicitări!

Andreea: Mulțumesc mult, mă bucur! Ne era teamă că nu s-a auzit prea bine, era veselia cam mare. Lumea e pusă pe petrecere, ce să mai!
Tatăl (scoate 10 lei, îi dă fiului): Ia, Florinel, ia, dă-i la prințesă banii ăștia. (îi ia mână băiatului, i-o duce spre corsetul Andreei) Ia, bagă aicea în
sân la donșoara.
Andreea (se retrage brusc, îi dă mână la o parte): Poftim? Ce naiba faci?
Tatăl: Ete na, da’ ce nazuri faci! Lasă că dacă nu vrei tu, îi dau la alta. Tu pierzi.
Pleacă.
Adi fumează o țigară în parcare.
Nașul: Bună seara, şefu’, să trăiești! Dă-mi și mie un foc. Tu ești cu ursitoarele?
Adi (îi aprinde țigara): Da, eu-s.
Nașul: Hai nu veniți și pe la noi?

Adi: Păi acum ursesc fetele. Aproape au terminat, vezi că-s la poze.
Nașul: Da, şefu’, da’ eu sunt de la botezul de la sala Love Story. Ele sunt aici, la parter, la Titanic. Hai și la noi, că nu vă ia mult.
Adi: Nu știu ce să zic, că nu eu decid.
Nașul: Hai, șefu’, că eu sunt nașul și ne-au dat țeapă ursitoarele noastre. Rămâne copilul fără urări, nu se poate așa.
Adi: Mai avem ceva timp până la următorul eveniment, e-adevărat. Hai să mă uit pe fișe.
Vine Mihaela.
Adi: Ea e șefa.
Mihaela: Mihaela, de la Happy Party.
Nașul: Costel, nașul de la celălalt botez. Îi ziceam la băiatu’ că poate treceți și pe la noi.
Mihaela: Nu se poate, trebuia să dați telefon înainte. Suntem firmă serioasă, nu merge așa. (către Adi) Adi, ți-am mai zis să nu mă faci d-astea.
Adi: Hai, măi, Miha...
Mihaela: Nu mă lua cu „Hai, măi, Miha”, da?
Adi: Da, măi, da’ avem pauză două ore și următorul e tot în Drumul Taberei, la Passion Club.
Nașul: Hai că ai timp, mai faceți și voi un ban.
Pauză scurtă.
Mihaela: Ai nevoie de factură?

Nașul: Ce factură, șefa? Să fie ceva deosebit acolo, mai artistic, să se bucure și părinții, să le placă la lume.
Mihaela: Bine, facem momentul scurt. Vreo 15 minute, 300 de lei. E bine așa?
Nașul: Să trăiești, frumoaso!
Mihaela (către Adi): Le chem eu pe fete, tu du-te și instalează muzica. (către naș) Intrăm în 5 minute, aşaz-o pe mamă pe un scaun în centru cu
copilul în brațe.
Cei doi ies. Schimbare de lumină.
Mihaela (la public): Pentru mine ursitul nu e doar o meserie. De mică am fost atrasă de ocultism, pentru că la nașterea mea, Lilith se afla în trigon
cu Luna. Simt că acest copil e special. Vibrația foarte puternică pe care o resimt și meditația își fac efectul și pot să intru în contact cu fiecare
entitate. Și cu voi, invitații. Pătrundeți în lumină, accesați-vă copilul interior, priviți către străfundul sufletului... Tu! (ia un spectator) Când te-ai
născut?
Spectatorul, Doamne-ajută, răspunde.

Mihaela: Exact, 12 octombrie 1985. La ce oră? [replică improvizată]
Spectatorul colaborează a doua oară, sper.
Mihaela: Da, de dimineață, aura ta îmi spune că la ora 10:45. Soarele în conjuncție cu Pluto determină un caracter impetuos, puternic și totodată
autodistrugător. Fetelor, ajutați-mă, nu fac față singură.
Intră fetele.
Andreea: Ce se întâmplă?
Alexandra: Suntem într-o altă dimensiune, conectează-te la ea.
Andreea: Ba mie mi se pare că suntem într-o sală de teatru.
Mihaela: Taci din gură! Nu strica magia, că te dau afară! Mai bine urează-le ceva acestor muritori.
Andreea (unui spectator): Îți ursesc să ai bani să îți plătești chiria. Sau, și mai bine, să ai casa ta. Fără credite.
Mihaela: Cam terestru, da’ merge.
Alexandra (unei spectatoare): Îți ursesc să nu ți se ducă niciodată firul de la ciorap. Și să nu se taie niciodată apa caldă când ai șampon în păr.
Fiecare merge de la un spectator la altul și le urează diverse lucruri. La un moment dat, intră și „ursitorul rău”. Replicile sunt rapide, în crescendo.
Nebăgat în seamă, intră și „bebeluşul” și se așază în centrul scenei. Spre final, replicile se suprapun, lumina se stinge treptat. Actorii ies.
*Actorii au libertatea să improvizeze și alte replici. Să fie chestiuni prozaice care afectează viața de zi cu zi. Eventual se mai taie sau se mai
lungește la scenă, nu îmi dau seama de ritmul potrivit acum*
Mihaela: Of, fetelor, bine, ăsta e nivelul. Fie ca iubirea vieții tale, descoperită pe net, să arate ca în poza de profil.
Andreea: Să ți se spele vasele singure!
Alexandra: Să nu fie niciodată coadă la poștă și să îți zâmbească tipa de la ghișeu!
Andreea: Să nu ți se fure niciodată bicicleta!
Intră ursitorul rău.
Cristi: Să faci pojar a doua oară! Muhahaha!

Fetele: Nu!
Mihaela: Să găsești întotdeauna loc de parcare.
Cristi: Să nu-ți țină bateria la telefon.

Intră „bebelușul” jucat de actorul care l-a jucat pe Adi. Scâncește, nimeni nu pare să îl audă. Are un mic monolog, dar urările sunt peste el.
Bebelușul: Uaaaaa, uaaaa! Ajutor, vă rog! Cineva să îmi schimbe Pampersul! Mi-e cald în costumașul ăsta de marinar. Nu, mama, nu îmi mai pune
încă o căciuliță, suntem în august. Te rog, nu! Nu mă mai legăna așa de tare, te rog! Aoleu, se pregătește să mă arunce și să mă prindă, nuuuuu! Nu
îmi place! Stau cu fundul în pipi, faceți ceva! Uaaaa! Uaaa! Îmi curge o băluță din colțul gurii, nu îmi faceți poză acum.
Alexandra: Să poți să mănânci ciocolată și să nu te îngrași niciodată!
Cristi: Să uiți să cumperi hârtie igienică!
Andreea: Să nu te prindă niciodată controlorii!
Cristi: Să nu dispară gândacii de bucătărie cu oricât Raid ai da!
Mihaela: Să poți să dormi și când e lună plină!
Andreea: Să nu fii niciodată pe stop când mergi la mare!
Alexandra: Să nu te tai niciodată la ras!
Bebelușul: Uaaaa!
SFÂRȘIT

5 din 5 piese de teatru Livia Stoica
Livia Stoica
Atenţie, se închid uşile
Personaje:
Îngerul
Dracul
Dumnezeu
Diavolul
Mama
Tatăl
Copilul
Moartea
Reîncarnarea
Mortul
Femeia
Bărbatul
Ziariști.
Prima scenă: Hellcome.

Personaje: Îngerul, Dracul.
Sala este împărțită în două (Rai și Infern). Într-o parte se află un demon, în altă parte un înger. Fiecare încearcă să convingă spectatorii să vină
în partea lui.
ÎNGERUL e îmbrăcat ca un tocilar de Oxford. Poartă niște pantaloni cu bretele și o cămașă în carouri încheiată până la gât. Are părul dat cu gel
și ochelari cu ramă groasă. Îngerul are-o carte groasă-n mână.
Îngerul: Bună seara. Bine ați venit. Poftiți.
DRACUL e îmbrăcat într-un costum lejer de vară. Poartă o cămașă albă, descheiată la primii nasturi, cu mânecile suflecate. Deasupra cămășii
are bretele și pe cap are o pălărie ușor dată pe spate. E super bunoc. Dracul fumează și cântă la chitară. Nu spune nimic, din când în când mai
ridică ochii și face cu ochiul câte unei domnișoare.
Îngerul: Vă promitem o experiență de neuitat. Fericire veșnică.
DRACUL toarnă vin roșu în două pahare. Le oferă unor spectatori.

Jocul dintre Înger și Drac mai continuă câteva minute, timp în care spectatorii sunt lăsați să se așeze unde doresc. O femeie spectator este oprită.
Îngerul (către spectator): Veniți la noi Aici găsiți nemurirea.

Dracul (venind lângă spectator): Hai cu mine.
Îngerul: Nu te duce. Vrea să-ți ia sufletul.
Dracul: Ntz, ntz, ntz. Cum aș putea să fac așa un lucru unei domnișoare atât de drăguțe? (spre spectator) Hai cu mine... Stăm cu-actorii-n culise...
Îngerul: Dacă te duci cu el, te paște infernul.
Dracul: Nu există infern. (către spectator, seducător): Există doar aici și-acum, nu-i așa?
Îngerul: Nu-l asculta. Te amăgește. Vino la mine. O să ai viață veșnică.
Dracul: Ce nevoie ai de veșnicie când poți să ai tot ce-ți dorești acum?
Îngerul: Odihnă veșnică, plimbări prin Paradis...
Dracul: Doamne, da′ ce se mai distrează oamenii ăștia. (către spectator) Bem vin, ascultăm muzică...
Îngerul: Te ispitește. Nimic din ce vezi nu-i adevărat.
Dracul (ispititor, către spectator): Crezi că eu nu sunt adevărat?
Îngerul: Viața veșnică.
Dracul: Trăiește clipa.
Îngerul: Hai...
Dracul: Hai...
Se așază și ultimul spectator.. Îngerul și Dracul vor fi pe post de prezentatori. Ce începe unul, continuă celălalt.
Îngerul: Bună seara și bine-ați venit la... de ce n-avem fum?

Dracul: Fum?
Îngerul: Trebuia s-avem fum la scena asta... Unde e regizorul tehnic?
Dracul: Nu e.
Îngerul: Da′ cine e la tehnic?
Dracul: Ce mai contează cine e la tehnic? Facem fără fum.
Îngerul: Bine, fără fum. Sunetul?
Se aude sunetul. Lumină albastră.

Dracul: De ce e lumina albastră?

Îngerul: Da′ cum trebuia să fie?
Dracul: Roșie.
Îngerul: Păi de ce roșie?
Dracul: Pentru că suntem în Infern?!
Îngerul: Ba nu suntem în Infern... suntem în Paradis.
Dracul: În Paradis e exclus să fim.
Îngerul: De ce să fie exclus? (aparté): Scuze, încă nu știm ce se-ntâmplă-n scena asta. (către Drac) Hai încă o dată. Am uitat textul, fir-ar să fie.
Dracul: Eu sunt Îngerul...
Îngerul: Iar eu sunt Dracul.
Dracul: Nu, invers. Eu sunt el și el e eu.
Îngerul: Iar timp de o oră și un sfert vom fi gazdele dumneavoastră.
Dracul: Nu chiar o oră și un sfert, doar cât durează scena asta.
Îngerul: Oricum vom fi în culise.
Dracul: Watching you like Big Brother.
Îngerul: Chiar era nevoie să zici asta?
Dracul: Tot timpul de iei de mine. Nu e vina mea că nu știi tu să dezvolți un conflict.
Îngerul: Pardon?
Dracul: Scrie-ți tu piesa ta, da′ nu te mai lua de ce fac eu.
Îngerul: Când m-am luat de ce faci?
Dracul: Tot timpul te ții scai după mine. M-am săturat.
Îngerul: Am crezut că nu te deranjează să facem chestiile împreună.
Dracul: La început a fost distractiv, dar acum nu mai e. Parc-ai fi o femeie la măritat.
Îngerul: De ce n-ai spus nimic până acum?
Dracul: De complezență. N-am vrut să te rănesc.
Pauză.
Dracul: Nu știu, cred că trebuie să o luăm fiecare pe drumul lui.

Îngerul: De ce? Ne potrivim atât de bine.
Dracul: Auzi, ție-ți place cumva de mine? Nu te condamn, pot să fiu foarte seducător când vreau.
Îngerul: Dacă era ceva, se lega de la-nceput. Ca-n dragoste.
Dracul: Ce?
Îngerul: Ziceam că nu se leagă lucrurile.

Dracul: Care lucruri?

Îngerul: Nu ni se leagă replicile.
Dracul: Și care era faza cu dragostea?
Îngerul: Ziceam că e ca-n dragoste. Dacă nu se leagă de la-nceput, dup-aia pa. Nu se mai leagă.
Dracul: Ești ciudat.
Îngerul: Cu ce sunt ciudat?
Dracul: Uită-te la tine. Vorbești numai în parabole.
Îngerul: Așa am fost dintotdeauna și ți-a plăcut.
Dracul: Da, acum nu îmi mai place și vreau să pleci.
Îngerul: Nu face asta. E păcat de Dumnezeu, să-mi bag.
Dracul: Nu-nțelegi că nu mai vreau să te văd?
Îngerul: În viață tre′ să fii ca pisica, să-nveți să-ți acoperi rahatul. Să nu uiți.
Dracul: Ce vrei să spui cu asta?
Îngerul: Nimic. O să-nțelegi mai târziu.
Dracul: Ce faci, mă ameninți?
Îngerul: Te-au făcut juma′ de bărbat femeile astea.
Dracul: Pleacă că-ți stâlcesc mutra aia de înger tembel.
Îngerul: Da. Numai asta știi. Să stâlcești suflete. Meserie să cunoști, că scule găsești la toți proștii.
Dracul: Te omor, ai auzit? Cine dracu′ te crezi?
Îngerul: Auzi, te-a durut când ai căzut din Rai?
Dracul îl pocnește pe Înger. Încep și se bat amândoi până la sânge.
Scena 2: Copilul nenăscut.

Personaje: Tatăl, Mama, Copilul.
Copilul plânge.
Tatăl: De ce plânge?
Mama: Io știu de ce plânge Întreabă-l.
Tatăl: De ce plângi, tati?
Copilul: De-aia.
Tatăl: Nu există de-aia. Totul are un motiv pe lumea asta.
Copilul: Eu sunt un concept. Conceptele n-au motive.

Tatăl: Auzi, dragă, zice că e un concept.

Mama: Cum poți să spui așa ceva, mamă? Cum să fii un concept? Nu ești fiul nostru?
Copilul: Păi tocmai asta e problema.
Mama: Adică ți-e rușine că ești fiul nostru? Auzi, Ionele, i-e rușine cu noi.
Tatăl: Mă, nu ți-e rușine puțin? Știi cât s-a chinuit maică-ta ca să fii tu concept? Chiar nu te gândești deloc la noi?
Copilul: Da′ voi v-ați gândit la mine?
Tatăl: Poftim?
Copilul: Voi v-ați gândit la mine când v-ați jucat de-a mama și de-a tata? V-ați gândit că poate eu nu vreau?
Tatăl: Adică ce să nu vrei?
Copilul: Să mă nasc.
Mama: Auzi, Ionele, ce zice. Cum adică, mamă, tu nu vrei să-ți cunoști mama?
Copilul: Aoleu, mama, nu mai exagera atât, ce mare lucru.
Mama: Ce mare lucru? Știi câți copii ar vrea să fie în locul tău? Să aibă ce ai tu?
Copilul: Da. Cred că mor de invidie să stea ghemuiți nouă luni de zile în cele mai tâmpite poziții.
Mama: Nu ți-ar fi rușine.
Copilul: Ți-am mai spus că sunt un concept abstract. N-am conștiință, prin urmare n-am rușine.
Mama: Mă, tu chiar vrei să mă omori?
Tatăl: Nerușinatule. Uite ce i-ai făcut maică-tii.
Mama: Și-a făcut-o singură când a dat drumul turcilor.
Tatăl: Băi, căcat fără ochi! Ar trebui să lingi picioarele maică-tii! Dacă nu dădea drumul turcilor, erai jumătatea lu′ unu!
Mama: Stai, Ionele, nu te enerva.
Tatăl: Ia uite cine mă-nvață pe mine. Extraordinar. A ajuns un limbric să-mi țină mie morală.
Mama: Nu-l mai face așa... Te aude.
Tatăl: Să mă audă. Ia uite unde era marele filozof. Nu ești decât un limbric băi, ai auzit? Un limbric egoist!
Mama: Ionele...
Copilul: Cu ce sunt eu egoist? Că refuz o viață care se termină cu moarte? O viață prestabilită? O viață într-o lume de căcat în care totul are preț și
nimic n-are valoare? Pentru asta sunt egoist?
Tatăl: Vorbește frumos, că nu așa te-am învățat. Și să știi că nu totu-i de căcat pe lumea asta.
Copilul: Dă-mi un singur exemplu.
Tatăl: Maică-ta. N-o fi ea cea mai bună gospodină, da-i o femeie strașnică.
Copilul: Iubirea-i fum.
Mama: Deci căsnicia dintre mine și taică-tu e fum. Auzi, Ionele, ne face țigări.
Tatăl (spre mamă): I-ai dat să bea?
Mama: Mă faci alcoolică?

Tatăl: Nu te fac eu!

Mama: Nesimțit mai ești! Ce facem?
Tatăl: Cu ce?
Mama: Tu n-ai auzit ce-a zis?
Tatăl: Ce-a zis?
Mama: Că nu vrea soție. (către copil) Auzi, mamă, ție îți plac mai mult băiețeii sau fetițele?
Copilul: Nu v-am mai zis că sunt un concept abstract? Nu-mi plac nici băiețeii, nici fetițele. Dacă vreți, sunt o ființă asexuată.
Mama: Poftim. Ce ți-am zis?
Tatăl: E, las că pun eu mâna pe tine.
Mama: Stai, nu te enerva.
Copilul: Nici măcar nu știi ce-nseamnă asexuat.
Tatăl: Nu mă-nveți tu pe mine ce-nseamnă. Îți arăt eu ție...
Mama: Stai. Poate că are dreptate. Hai să vedem ce-nseamnă.
Se uită amândoi în dicționar. Citesc.
Tatăl şi Mama: Asexuat: Care nu are caractere de apartenență la unul dintre sexe. Adică cum?
Copilul: Adică nu sunt nici bărbat, nici femeie.
Tatăl: E, las că te fac eu să fii...
Copilul: Mai vedem noi în privința asta.
Tatăl: Ce faci, mă ameninți?
Mama: Ionele, potolește-te! Mamă, stai liniștit acolo. Știi că taică-tu se aprinde repede. Uite, ești ce vrei tu să fii. Sexuat, asexuat, mama tot te
iubește. Important e să stai acolo cuminte și să vii când îți vine rândul.
Copilul: Nu.
Mama: Ce nu?
Copilul: Nici nu mă gândesc să vin.
Tatăl: Auzi, dacă nu încetezi cu prostiile mă bag la tine acolo și-ți trag o bătaie de nu te vezi.
Copilul: Hai s-o văd și pe asta.
Tatăl: Futuți mamarea ta...
Copilul: Tata, să știi că nu rezolvi nimic dacă te enervezi. În viață tre′ să ai răbdare. Ia exemplu de la mama.
Tatăl: Dacă nu îl avortezi, îl avortez eu.
Copilul: Da, da! Avortează-mă, avortează-mă!
Mama: Taci din gură, nerecunoscătorule. Te nasc orice-ar fi, ai auzit? Chit că mori dup-aia și tot te nasc.
Tatăl: De ce să-l naști, dragă? Nu vezi că nu vrea? Lasă-l să rămână concept abstract. Să văd eu cum mai iese din asta.

Scena 3: Insula fericirii.

Personaje: Dumnezeu, Diavolul.
Dumnezeu și Diavolul fumează un cui. Nu se știe care e care.
D1: Vrei?
D2: Ce-i aia?
D1: Ia și gustă.
D2: Miroase oribil.
D1: Ia și nu mai comenta atâta.
D2 gustă.
D2: Doamne, e groaznic! Are gust de mort.

D1: Ai mâncat mulți morți la viața ta?
D2: Nu mai mulți decât tine.
D1: Să mori tu că n-ai mâncat vreun mort pân-acum!
D2: Ce-ți mai place cârcoteala... Ia zi, ce facem cu ăștia? (arată spre public)
D1: Ce vrei să facem?
D2: Io știu... Da′ așa nu mai merge treaba.
D1: Nu putem să facem alții?
D2: Hai na.
D1: Nu vezi ce fețe au?
D2: Io cre′ că-i judeci prea aspru.
D1: Serios? Și tu cum îi judeci?
D2: Io nu-i judec.
D1: Hai, frate, mă lași cu vrăjeala?
D2: Nu-i nici o vrăjeală. Chiar nu-i judec. De-asta și vin la mine.
D1: Căcat. Vin la tine pentru că s-au săturat să și-o tot ia la muie de la viață. Hm, mă-ntreb dacă există conceptul de Muie. Cum ar fi să existe? În
lumea Ideilor, alături de Adevăr, Bine, Frumos, să fie și ideea de Muie. Nu ți s-ar părea tare?
D2: Mda...
D1: Fii atent. La-nceput a fost Cuvântul, da?
D2: Da.
D1: No, de unde vine?

D2: De unde vine Cuvîntul?

D1: Nu Cuvântul. Ideile în general.
D2: Ideile...
D1: Uite, Platon zice că vin dintr-o altă lume. Și dacă suntem de acord cu Platon, noi am contemplat ideile înainte de a ființa pentru că altfel nu
s-ar explica cum putem avea acces la ele. Deci nu numai că ne-am născut cu conceptul de Muie, dar l-am și contemplat.
Pauză scurtă.
D2: Scuze că te-ntrerup din dialectica ta, crezi că am putea să ne-ntoarcem la ale noastre?
D1: Da, scuze.
D2: Deci? Ce facem?
D1: Oare unde s-ar încadra Muia? La Bine, Frumos sau la Adevăr?
D2: Ai multe dileme din astea?
D1: Io zic să facem alții.
D2: Exclus.
D1: Hai că n-ai ce face într-o săptămână.
D2: Hai, forțeaz-o.
D1: Îi mai schimbi și tu la față.
D2: Nu poți să schimbi lumea după cum vrei tu.
D1: Păi atunci hai să ne dăm demisia.
D2: Trebuie să aleagă ei înșiși.
D1: Și cum propui s-aleagă?
D2: Ca la prezidențiale.
D1: Io sunt Hillary. Poți să fii tu Trump.
D2: Vorbim un pic despre noi...ce-am mai făcut...
D1: Ar fi fain să fie și un moment artistic.
D2: Vrei să le dansăm?
Heblu. Cei doi dansează pe Lambada. Se reaprinde lumina.
D1: Mai ai multe idei din astea?

D2: Hai, recunoaște că ți-a plăcut.
D1: N-ar strica să facem puțină cercetare înainte, să vedem ce-și doresc. Ia adu-i încoace.
D2: Yes, Mr President.

D1 pleacă. Se oprește în mijlocul scenei nedumerit.
D1: Pe toți?
D2 (ironic). Da, adu-i pe toți 7 miliarde 295 milioane 963 de mii 230 de persoane.
D1: Câte mii ai spus?
D2: Fă și tu un sondaj. (ironic) Câte mii...
D1: Am înțeles.
D1 se pregătește să plece. Se oprește iar în mijlocul scenei.
D1: Doar Europa? Sau și Asia?

D2: Ce treabă avem noi cu Asia?
D1: Deci numai Europa, da?
D2: Da.
D1 pleacă.
D2: Auzi? Încearcă fără Ankara, Nisa, Paris, München, Brussels, Madrid...
D1: Fără Ankara, Nisa, Paris...
D2: Ah. Și fără Anglia.
D1: Fără Anglia.
D2: Da. A scăzut mult lira cu Brexitul.
D1: Altceva?
D2: Atât.
D1 se pregătește să plece.
D1: Stai! Vezi, nu lua și tu toți bolnavii... te uiți să fie într-o condiție cât de cât bună...
D2: Fără bolnavi.
D1 pleacă. D2 rămâne singur pe scenă.
D2: Oare o exista și ideea de Idee?

În timp ce merge spre culise: Eu să fiu o idee... și să am idei ca idee...(râde) ce idee!...
Heblu.
Scena 4: Wishlist.
Personaje: Voce 1 (femeie), Voce 2 (bărbat), Voce 3 (femeie), Voce 4 (bărbat), Voce 5 (bărbat).
Mai multe personaje pe scenă. Sunt așezați pe scaune. Lumina trece de la unul la altul.
Voce 1: Să fac prăjituri.

Voce 2: Să am o casă a mea.
Voce 1: Aș sta și aș face prăjituri toată ziua.
Voce 2: Aș sta în ea nemobilată o săptămână după care m-aș apuca s-o mobilez.
Voce 5: Doar trei dorințe?
Voce 4: Să scap de corporație.
Voce 5: Fizice sau ne-fizice?
Voce 4: Să-i cumpăr lu′ mama o casă la țară.
Voce 5: Să joc pe scenă la TNB!
Voce 4: Să am bani să călătoresc.
Voce 1: Să mă mut cu iubitul meu.
Voce 3: Să scriu o carte.
Voce 5: Să ajung la Carnavalul de la Rio.
Voce 3: Kit de supraviețuire pentru femei: ce să faci când bou′ nu te sună.
Voce 1: Să îmi găsesc meseria potrivită.
Voce 3: Să fiu într-o relație cu unu' la fel de nebun ca și mine.
Voce 5: Să mă întorc în trecut.
Voce 3: Da′ nu oricine. Ăla pe care-l vreau eu.
Voce 5: Să pot citi gândurile oamenilor!
Voce 3: Să-mi trimită un mesaj în care să-mi spună că mă iubește.
Voce 5: Să-l iau ostatec pe ăsta care-mi împlinește cele trei dorințe ca mâine să-i cer altele.
Voce 3: Mda. Nu mi-a scris nici un mesaj. Să nu mai aud niciodată de el.
Voce 5: Să afle fiecare om din lume ce e iubirea adevărată (inclusiv eu).
Voce 3: Să sufere! Porcu′ dracului!
Voce 5: Să mă gândesc la cele mai mișto dorințe în momentul acesta.

Voce 3: Am citit în zodiac că bărbatul Geamăn, oriunde s-ar afla, nu duce lipsă de femei.
Voce 4: Să-mi repar motorul.
Voce 3: Și asta numai din cauza pițipoancelor.
Voce 4: Să nu mă mai trezesc cu taică-miu care-mi ia motoru-n fiecare dimineață să se ducă la piață.
Voce 3: Cutrele naibii. Îmi doresc să pice-ntr-un canal.
Voce 4: Să am motorul meu și să plec cu el oriunde am chef.
Voce 3: Să stea cu toți aurolacii.
Voce 4: Un motor și-un cal.
Voce 3: Și-așa îi place iarba.
Voce 4: Un cal negru și lucios.
Voce 3: Să stea ca aurolacu′ o lună.
Voce 4: Să fiu liber.
Voce 3: Să fie liber ca un aurolac.
Voce 1: Să nu mă nasc!
Pauză. Toată lumea se întoarce spre cel care a spus asta. Se uită la el/ea cu suspiciune.
Voce 1: Să hie bărbații cum ierau odată! Să se duieleze pentru fimeia lui!
Fetele aplaudă.
De aici replicile pot fi spuse aleatoriu. Crescendo.
Voce 2: Să pot să împlinesc dorințele oamenilor!

Voce 3: Să nu uit lucrurile frumoase pe care le-am trăit.
Voce 4: Să îl fac pe tata mândru.
Voce 1: Liniște, căldură și iubire. Sunt destul de seci, da' sunt ale mele.
Voce 3: Să fiu fericită.
Voce 2: Să dau pe-afară de fericire.
Voce 3: Să-mi fac teatrul meu.
Voce 5: S-ajung în Africa.
Voce 1: Să-mi deschid o cafenea.
Voce 4: Să am un Ferarri roșu.
Voce 3: Să am un iaht cu care să văd toată lumea.
Voce 2: Să am bucătar și șofer personal.

Voce 5: Să joc cu Al Pacino.

Voce 3: Să iau Nobelul.
Voce 4: Să iau Oscaru′.
Voce 2: Să iau orice premiu.
Voce 1: Să câștig la Loto.
Voce 2: Să am bani.
Voce 3: Să am super mulți bani.
Voce 4: Cât să călătoresc.
Voce 3: Cât să-mi deschid teatrul.
Voce 4: Cât să fac un film care să ia Cannes-ul.
Voce 5: Să mă dau cu parapanta.
Voce 2: Să fac rafting.
Voce 1: Să fac bungee jumping.
Voce 3: Să urc Everestul.
Voce 4: Să joc într-un musical pe Broadway.
Voce 2: Să stau la bere cu Obama.
Voce 1: Să stau la bere cu Dalai Lama.
Voce 5: Să stau la bere cu Purcărete.
Voce 1: Să fiu liber.
Voce 2: Să fiu bogat.
Voce 3: Să fiu iubită.
Voce 4: Să aflu ce-nseamnă fericirea.
Voce 5: Hai să mergem să mâncăm că nu mai pot.
Cei cinci se ridică și merg spre culise. Voce 1 se oprește în mijlocul scenei.
Voce 1: Să trăiesc o dragoste rusească... Să stăm îmbrățișați toată viața ca o cafeluță cu o felie de pâine prăjită. Iac-așa.
Cei cinci vin și-o trag cu forța.
Voce 5 (către public): Scuze.

Scena 5: Interviu cu Moartea.

Personaje: Moartea, Reîncarnarea, Femeia, Bărbatul, Mortul, Ziariști.
Moartea se află la o conferință de presă. E îmbrăcată excentric, ca un star de cinema, în blană și cu ochelari de soare. Poartă un dres negru fin
cu dungă la spate și stiletto în picioare. O femme fatale, rimelată, cu eșarfă la gât, unghii roșii, ruj roșu aprins. Are părul prins în coc și un
portțigaret. Este trecută de prima tinerețe, dar arată într-un mare fel.
O grămadă de paparazzi se îngrămădesc în jurul ei. Îi fac poze. I se întind reportofoane din toate părțile. Moartea vorbește într-o limbă pe care
n-o înțelege nimeni.
Ziarist: Un număr semnificativ din populație vă consideră un pericol și o amenințare la adresa vieții lor personale. Ce aveți de gând să faceți în
această privință dacă câștigați alegerile prezidențiale mondiale?
Moartea: J en du sein c est que la voit eh...
Ziarist: Avem vreun traducător?
Mortul: Pot eu să traduc.
Ziarist: Dumneavoastră sunteți...?
Mortul: Mort.
Ziarist: Ce interesant. Și cum e?
Mortul: Este o experiență de neuitat.
O femeie: Ăla nu-i Paul?
Un bărbat: Care Paul?
Femeia: Paul al nostru.
Bărbatul: Nu – el.
Femeia: El e, tu!
Bărbatul: Paul al nostru n-avea barbă.
Femeia: Și-o fi lăsat-o să crească.
Mortul: O recomand călduros tuturor celor care...
Femeia (strigă): Paul!
Mortul se oprește.
Femeia: Paulică, tu ești maică?

Mortul: Săru-mâna tanti.
Se îmbrățișează.

Bărbatul: Hai, noroc, Paule! Ce mai faci?

Mortul: Ce să fac, bre, supraviețuiesc.
Bărbatul: Cum e acolo, te descurci?
Mortul: Fac și io ce pot.
Femeia: Ai tot ce-ți trebuie?
Mortul: Am. Stai liniștită.
Bărbatul: Ia zi... cum e când ajungi?
Mortul: Nimic. Te-ntreabă câteva chestii.
Bărbatul: Auzi, da'... sentința cum se dă?
Mortul tace.
Bărbatul: Hai, mă, Paule, doar ne cunoaștem de atîta timp...
Mortul face semn că e ascultat.
Bărbatul: Noroc! Vorbim.

Ziarist: V-am întrerupt. Spuneați că...
Moartea: Caput.
Mortul: O să trăiască mai puțin.
Moartea dă din cap a negare.
Mortul: Deloc?
Moartea încuviințează.
Ziarist: Spuneți-ne, lucrați după o metodologie anume?

Moartea: Oui. Je cours le syrou dans le pan et apres je sort de me touche. C′est un question de melanjer tous les joujou. Quand meme eh... aussi
de raver les surplus de matiere grise qui s′emmene là bas. C′est tous.
Mortul: Nu.
Ziarist: Vi s-a-ntâmplat să vă îndrăgostiți?
Mortul: Est-ce que ca c′est passé pour vous? De tomber amoureux?
Moartea: Ah oui, Paris... (recită) Ô Mort, vieux capitaine, il est temps! Levons l’ancre! Ce pays nous ennuie, ô Mort! Appareillons! Baudelaire.

Mortul: Da, Paris... moarte, moarte... Baudelaire.

Ziarist: Ați putea să ne spuneți ceva cu privire la relația dumneavoastră cu Timpul?
Moartea (își dă jos ochelarii, își aprinde o ţigară): We fuck.
Ziarist: You fuck him or he fucks you?
Moartea: We fuck each other. It′s mutual.
Ziarist: Is it true you also had a sexual relationship with Eros?
Moartea (fumând): Are we here to talk about my sex life?
Își stinge țigara și își pune înapoi ochelarii.
Mortul: Bun, dacă nu mai sunt întrebări pentru morții aici de față...
Bărbatul: Am eu una. N-o luați și pe soacră-mea cu voi?
Ziarist: O secundă. Ce părere aveți despre războiul care se petrece în momentul de față?
Moartea își dă jos ochelarii să vadă cine a pus întrebarea. Nu zice nimic, apoi își pune din nou ochelarii.
Mortul: Păi dacă nu mai sunt întrebări...
Se aude o voce.
Vocea: Numai puțin... Ce părere aveți despre nemurire?
Toți întorc capul spre cel care-a pus întrebarea. Este o tipă în jur de 40-45 de ani, trecută de prima tinerețe, dar superbunoaocă. Micuță de statură,
dar foarte armonioasă și tonifiată. E îmbrăcată într-un body de balet cu dres alb pe dedesubt. Are părul prins în coc, picioarele goale și o salteluță
roz pe care face yoga.
La auzul acestei întrebări, Moartea își dă jos ochelarii. Moartea și Femeia se privesc un timp, apoi se îmbrățișează ca și cum nu s-ar mai fi văzut
de mult. Își vorbesc într-o limbă pe care n-o înțelege nimeni.
Mortul: Dânsa este o prietenă mai veche.

Reîncarnarea (aparté): Mă scuzați, am uitat să mă prezint. Zen mamma.
Moartea (râzând ușor malefic, dar nu exagerat): Oh la la! Ne-am luat nume de scenă? Adevărul e că Reîncarnarea suna teribil de provincial.
Reîncarnarea (pe un ton foarte pacifist): Scumpa mea... ce faci? Ești bine?
Moartea: Văd că ți-ai schimbat look-ul de când nu ne-am văzut. Ce ești acum, capră de lemn?
Reîncarnarea (aparté): Nu-i ușor să faci ce face dânsa.

Moartea: Sau cocoș de metal... că nu mi-e foarte clar?
Reîncarnarea se apucă să facă yoga. Stă în tot felul de poziții dubioase.
Reîncarnarea: În viață contează spiritul, nu trupul.

Moartea: N-am știut că o capră de lemn poate cuprinde atât de mult spirit. De-a dreptul fascinant!
Reîncarnarea: Important nu e în ce te reîncarnezi, ci faptul că spiritul este nemuritor.
Moartea: Apropo de asta, ce mai face bunica ta?
Reîncarnarea: E bine.
Moartea: Mda? Nu prea părea în apele ei când am văzut-o. Îh, mirosea îngrozitor! Nici n-am putut s-o ating.
Reîncarnarea: I-ai făcut ceva bunicii mele?
Moartea: O, dar cum aș putea să-i fac ceva? Doar e nemuritoare, nu?
Reîncarnarea (către public, cu duioșie și bunătate): Dragilor, suntem lumină. Ființe în devenire. Spiritul nostru este liber. Nu are limite. Fiți liberi
ca pasărea cerului! Ca pescărușul deasupra mării. Și zburați! Zburați!
Moartea (aplaudând): Splendid! Venind din partea unei subspecii de bovine, chiar înduioșător. Apropo de asta, mi s-a făcut o poftă nebună de
carne. Creierul uman, de pildă, are o carne extraordinară. Stropit cu vin și puțin unt este delicios. Păcat că este mic. Ca să te saturi, ar trebui să
mănânci vreo zece-cincisprezece.
Numără persoanele din sală.
Moartea: Mda. Cred că este suficient.
Moartea face un semn. Apare Mortul îmbrăcat în chelner.
Mortul: M-ați chemat.

Moartea: Paul (citit Pol), te rog, 3 porții de pané, cinci frigărui și o porție învelit în ciocolată.
Mortul: Desigur.
Mortul se duce la cei rămași pe scenă și le taie capetele. Se aud zgomote la bucătărie, apoi Mortul se întoarce cu capetele servite elegant pe niște
tăvi de argint.
Moartea (mâncând): Hm. Paul, te-ai întrecut pe tine.

Mortul: Mulțumesc, doamnă.
Reîncarnarea: Înțeleg de ce ești așa. Ai fost ateu într-o viață anterioară.

Moartea: Cât de interesant. Și strămoșul meu a fost un vierme, nu?

Reîncarnarea: Ai fost un bărbat. Ocupația ta a fost aceea de Circar.
Moartea: Sper că la Cirque du Soleil. Nu? Ah, ce dezamăgitor.
Reîncarnarea: Mă lași să-ți spun?
Moartea: Te rog. (arătându-i un cap tăiat) Vrei?
Reîncarnarea: Mulțumesc, nu mănânc carne.
Moartea: Păcat. Nu știi ce ratezi.
Reîncarnarea: Ai fost o persoană foarte practică, materialistă, fără preocupări spirituale.
Moartea (despre mâncare): Hm, excepțional. Să știi că nu mi-a fost ușor cu bunica ta. Nu voia cu nici un chip să moară. A trebuit s-o spânzur până
la urmă. Urăsc să fac asta. Mirosul de cânepă mă face să vomit.
Reîncarnarea (face o incantație de yoga): Ohmmmmmmmmmm... (după ce se liniștește) Va trebui să-nveți că există forțe mai presus de voința
omului.
Moartea (râzând): Cine, tu?
Reîncarnarea: Dedică-ți viața ajutării aproapelui. N-ar fi rău dacă te-ai implica în niște activități sociale.
Moartea: Ți se pare că nu sunt activă pe plan social? Hm, poate c-ai dreptate. Paul? Mai vii puțin?
Apare Mortul.
Mortul: Spuneți, doamnă.

Moartea: Te rog. Încă zece.
Mortul: Da, doamnă.
Moartea: Sunt mai activă acum?
Reîncarnarea: Trebuie să înveți să oferi ca să poți primi. Adevărata bogăție a unui om este sufletul său.
Moartea (aplaudând): Bra-vo. De-a dreptul emoționant. Păcat că nu e și Buddha aici. I-ar fi plăcut tare mult.
Reîncarnarea: N-o să te schimbi niciodată.
Moartea: Iar tu o să te schimbi mereu.
Scena 6: Copilul născut.

Personaje: Tatăl, Mama, Copilul.
Tatăl: Ți-am spus să-l lași acolo.

Mama: Iar începi?
Tatăl: Păi nu vezi ce zice? Că-i concept... că asexuat..
Copilul: Tata, să știi că m-am mai gândit și... vreau să mă nasc.

Tatăl: Ghinion. Nu mai vreau eu.

Mama: Ionele!
Tatăl: Da′ ce, io-s la cheremul lui? Când am chef să mă nasc, când nu mai am chef... da′ să nu se mai nască.
Mama: Hai, mă, Ionele, c-a greșit... e și el mic...
Tatăl: Mic, mic, da′ al dracu'.
Copilul: Mă întreb oare pe cine moștenesc.
Tatăl: Ce mamă de bătaie ai lua dac-ai fi aici... vai de capu′ meu.
Mama: Ionele!
Tatăl: Ce atâta Ionele. A ajuns-un mucos să-mi dea lecții de viață!
Mama: Nu-l mai face așa. Te aude.
Tatăl: Să mă audă.
Pauză scurtă.
Tatăl: Și ce te-a făcut să te răzgândești?

Copilul: M-am îndrăgostit.
Tatăl: Opa! Stai că devine interesant. De cine te-ai îndrăgostit?
Copilul face o pauză.
Tatăl: Aud?
Copilul: Mama, îi spui tu sau îi spun eu?
Tatăl: Ce să-mi spună?
Mama: ... ai fost foarte stresat și n-am vrut să te încarc și eu cu...
Copilul: Hai, mama, spune-i odată.
Tatăl: Ce să-mi spui?
Mama (după o pauză scurtă): ... O s-avem gemeni!
Copilul: Surpriză!
Tatăl rămâne perplex.
Copilul: Felicitări tata. Acum în loc de unu, o să ai două concepte abstracte.

Tatăl (aparté): Nu, vând tot și mă mut la țară.
Copilul: Ce, tata, nu te bucuri?

Tatăl (aparté): Cât poa′ să coste un teren?

Copilul: Doi asexuați. Ce zici de asta?
Tatăl (aparté): Nici n-aș avea nevoie de mult. Un hectar îmi ajunge.
Mama: Zi și tu ceva.
Tatăl (aparté): Sau să-mi iau o rulotă?
Mama: Ionele, m-auzi?
Copilul: Hai, tata, nu te mai face că n-auzi.
Mama: Ionele, ești bine?
Tatăl (aparté): Da, o să-mi iau o rulotă. Am văzut și la mâna-a doua.
Mama: Ionele?
Copilul: Tata?
Tatăl: Ai zis ceva?
Mama: Ce-i cu tine? Te simți bine? Ești cam palid.
Tatăl: Da, da, sunt bine.
Copilul: Dar nu te bucura așa mult, tata. Mai lasă și pentru maternitate.
Mama: Nu-l mai zgândări și tu. Nu vezi că se simte rău?
Copilul: O, sărăcuțul. A muncit mult la concepere.
Mama: Dacă nu te potolești, nu mai primești nimic de mâncare. Uite ce i-ai făcut lui taică-tu. Sper că ești mulțumit.
Copilul: Da′ ce-am făcut?
Mama: Ai reușit să-l scoți din minți. Acum n-o să mai vorbească o săptămână. Dacă nu pleacă și de-acasă.
Copilul: Să plece. Și-așa nu făcea nimic.
Mama: Cum poți să vorbești așa de taică-tu?
Copilul: Da′ el cum poa′ să vorbească așa de mine? Și nici măcar nu știu dacă e tatăl meu.
Mama: Ce-ai spus?
Copilul: De unde știu eu că e tatăl meu?
Mama: Obrăznicătură.
Mama începe să plângă.
Copilul: Hai, mă, mama... n-am vrut să spun că...

Mama: Ce n-ai vrut să spui? Ce??
Copilul: Iartă-mă...
Mama: Asta sunt eu în ochii tăi?
Copilul: Iartă-mă... sunt și eu stresat cu venirea asta...

Mama: Ești stresat? Hai nu mă-înnebuni.

Copilul: Dacă vorbești pe tonul ăsta, n-o să putem discuta.
Mama: Auzi, pe mine să nu mă iei cu chestii de-astea Eu nu sunt taică-tu.
Copilul: Voiam să-ți spun să mă-nțelegi și pe mine... nici mie nu mi-e ușor.
Mama: Da′ ce-i așa greu să stai nouă luni și să mănânci?
Copilul: Nu e vorba despre asta.
Mama: Dar despre ce e vorba?
Copilul: Mi-e și mie frică.
Mama: De ce?
Copilul: De tot ce urmează...
Mama: O să fie bine. Ai încredere în mama ta.
Copilul: Mama?
Mama: Da?
Copilul: Să știi c-am glumit cu asexuatu′.
Mama: Știam eu. S-a ambalat degeaba taică-tu.
Copilul: Îmi plac mai mult băiețeii.
Heblu.
Ultima scenă: In the death car, we′re alive.

Personaje: Îngerul, Dracul.
Îngerul: Bună seara.

Dracul: Welcome again.
Îngerul: Ne bucurăm că ați rămas alături de noi până la final.
Dracul: This is the end.
Îngerul: Dacă aveți ceva de spus, acesta este momentul.
Dracul: It′s now or never.
Îngerul: De ce vorbești în engleză?
Dracul: Nu știu, așa mi-a venit.
Îngerul: Hai să păstrăm, totuși, o singură limbă.
Dracul: Ok.
Îngerul (către Drac): Nu știu, ar trebui să facem ceva?
Dracul: Ce să facem?

Îngerul: Un moment de final.

Dracul: Păi nu-i ăsta finalul?
Îngerul: Da, ăsta e, dar mă gândeam la un final care să marcheze finalul.
Dracul: Vezi, de asta nu vin oamenii la tine. Vorbești prea mult în metafore.
Îngerul: Nu zău?
Dracul: Relaxează-te! Ești super rigid. Ia-o și tu mai ușor. Let it be.
Îngerul: Let it be?
Dracul: Da. Lasă Dunărea să curgă, știi? De curs oricum o să curgă, indiferent ce faci.
Îngerul: Deci pe tine chiar nu te interesează de ce se-ntâmplă-n lume?
Dracul: Băi... nu!
Îngerul: Pe mine da.
Dracul: Foarte rău! De asta ai ajuns în stadiul în care-ai ajuns.
Îngerul: În ce stadiu am ajuns?
Dracul: Uită-te ce e-n jur. Chiar crezi că poți schimba ceva?
Îngerul: Măcar încerc.
Dracul: O să mori încercând.
Îngerul: Lumea poate fi schimbată.
Dracul: Da, de-aia există încă războiul și prostituția. Că lumea s-a schimbat.
Îngerul: Da, chiar s-a schimbat.
Dracul: Pe dracu′ s-a schimbat! S-au rafinat armele și curvele, asta-i singura diferență.
Îngerul: Nu-i adevărat!
Dracul: Așa e, doar armele.
Îngerul: De ce ești așa războinic?
Dracul: Cu ce sunt războinic?
Îngerul: Nu-ți convine nimic.
Dracul: Tu-ncerci să-i schimbi, nu eu.
Îngerul: Da, în bine.
Dracul: Am văzut. Cu cât suferiți mai mult, cu atât sunteți mai aproape de fericirea supremă. Mișto discurs.
Îngerul: Nu-nțelegi nimic.
Dracul: Ai stofă de politician. Hm...
Îngerul: Sarcasmul e frate cu invidia.
Dracul: Ai putea să-i fii consilier de imagine lui Trump... un pastor și-un capitalist... perfectă combinație.
Îngerul: Tu chiar crezi în ce spui?
Dracul: Da, chiar cred c-ați face un cuplu senzațional.

Îngerul: Te crezi cool, dar nu ești decât un copil de bani gata care face ce-i spun alții.
Dracul (uitându-se spre public): Auzi?
Îngerul: Ce?
Dracul: Parc-ar fi niște oameni care oftează.
Îngerul: S-or fi plictisind. (către public) Încheiem imediat.
Dracul: Nu, nu... cred că-s niște uși.
Îngerul: Niște uși?
Dracul: Daa, niște uși care se tot închid... cum sunt alea de la metrou, știi?
Îngerul: Hm!
Dracul: Știi despre ce vorbesc?
Îngerul: ...?
Dracul: Zgomotul ăla specific.
Îngerul: ...?
Dracul: Tu nu circuli cu metroul?
Îngerul: Nu prea. Mai mult cu-avionul.
Dracul: În fine! Ziceam doar că e un
zgomot specific de uși care se-nchid. Ca
și cum s-ar închide pentru totdeauna. Și
mai e și vocea aia super enervantă care-ți
zice: „atenție, se-nchid ușile!”
Îngerul: Hm. Păi și asta ce-nseamnă?
Dracul: Nu știu, ce-nseamnă?
Heblu.
Pe fundal se aude piesa „In the Death

Car” de Goran Bregovic.
SFÂRȘIT

5 din 5 piese de teatru Gabriel Sandu
Gabriel Sandu
Tatăl meu, preotul
Uneori, realitatea concurează cu cea mai neverosimilă ficțiune.
Personaje:
Andrei – 24 de ani, fiu de preot, caracter răzvrătit și cu tendința de a fi principial, în contradicție cu obiceiul de a-și urmări fidel interesele, nu
întotdeauna ortodoxe. Suferă o criză de conștiință. Din exterior, pare o persoană bine integrată social.
Tatăl –preot al unei biserici dintr-o mică comunitate rurală, conservator prin excelență, nu face parte din categoria preoților care combină diferite
percepte contemporane ca să pară mai atractivi tinerilor. Crede cu adevărat că harul lui de rugăciune face minuni.
Mama – oficial e casnică, neoficial e adevărata administratoare a bisericii tatălui. Știe totul despre ce se întâmplă în biserică, în oraș și nu numai.
Și-a pierdut credința în Dumnezeu cu ani în urmă, dar o mimează perfect pentru job-ul ei de preoteasă. Îi place viața bună, îndestulată. Andrei e
lumina ochilor ei.
Bostan – are 30 de ani, dar poate fi interpretat de actori cu vârste între 20 și 30. E o apariție. A crescut la orfelinat, nu și-a cunoscut niciodată părinții
și a petrecut multă vreme pe străzile din București. Are reacții ciudate și a dezvoltat o bâlbâială care se accentuează când e emoționat. Pentru unii
pare irațional, pentru alții doar copilăros.
Un individ la costum / Voluntar / Reporter / Polițist - un actor între 25-35 de ani
(Figurație - personaje care frecventează biserica și evenimentele religioase)
Acasă la Andrei, un apartament micuț din București. În scenă sunt Andrei și Bostan. Andrei intră în camera de zi.
Andrei: Bostan, vino. Să vedem cum să facem.
Bostan intră nedumerit.
Andrei: Nu te mai descălța, nu e nevoie, plecăm imediat.

Bostan: Vine domnul Vasi?
Andrei: Nu, nu vine, tu mergi la el. Vin părinții mei.

Bostan: Chiar plecăm?

Andrei: Cum vin părinții mei, da, plecăm.
Bostan pare că vrea să spună ceva, apoi renunță. Andrei îi întinde un telefon mobil.
Andrei: O să-ți dau ăsta. Te rog să ai grijă de el, să nu-l spargi ca pe celălalt, că n-o să mai am de unde să-ți dau.
Bostan: Nu-l sparg. Mă suni tu?
Andrei: Te sun eu, mă suni tu.
Bostan: Are angry bi...
Se aude soneria de la ușă. Andrei începe să se agite și Bostan preia, aproape mimetic, starea lui.
Andrei: Shit, stai așa.
Andrei îl ia de mână și îl așază pe Bostan pe canapea. Bostan se așază. Andrei închide ușa după el la living și traversează holul.
CAPITOLUL UNU
Andrei deschide ușa de la intrare. Prima care intră e mama. Înțolită cu o geacă de blană de iarnă, cu un aer expansiv.
Mama (grăbită, dar și bucuroasă să-l revadă): Ce faci, mamă? Te-am sunat de trei ori la interfon. Ce faci de nu răspunzi?
Andrei: Nu merge interfonul, dar era ușa deschisă jos oricum, de ce nu mă suni pe mobil?
Mama: Nu mai consumăm impulsuri dacă tot suntem aici, hai odată, te rog, ai totul gata?
Andrei: Stai o secundă, trebuie să-ți zic ceva.
Mama: Mamă, tata a lăsat mașina prost, a blocat pe cineva, n-ai unde să te oprești pe străduța asta, trebuia să fii coborât deja din bagaje.
Mama dă să deschidă ușa la living, Andrei o blochează o secundă. În casă apare și tatăl, preotul, în straie preoțești, gâfâie din greu.
Tatăl: Am uitat că stai la etajul cinci. Ce faci, tată, ești gata? Hai că nu mai pot.
Andrei: De ce ai urcat pe scări?

Tatăl: Să mă mai dezmorțesc și eu, tată, că am venit 450 de km în fund și mă mai așteaptă înc-o tură, ți-am zis că nu vreau să ne prindă noaptea pe
drum că nu văd bine în întuneric!
Tatăl se foiește prin holul de la intrare..
Tatăl: Pfu, ce-i dezordinea asta la tine-n casă?

Mama: Da, mamă, ce-i deranjul ăsta peste tot? N-ai dat încă pisica aia? Iar ai luat alte animale de pe stradă?
Tatăl: Hai să ducem prima tură de valize că vreau s-ajungem înainte de miezul nopții.
Mama apasă clanța de la living.
Andrei: O secundă. În cameră este un pr..
Nu mai apucă să termine propoziția, mamă a deschis ușa de la living, de care era lipit Bostan. Mama și Bostan stau față în față la o distanță foarte
mică. Liniște o secundă apoi femeia începe să țipe.
Mama: Aaaa! Aaaaaa!
Bostan se sperie și el.
Bostan: Scuze, scuze, sc-scuze, scuze!

Tatăl: Bună seara!
Femeia țipă în continuare, își trântește căciula de blană pe jos.
Tatăl: Andreie, cine-i băiatul?

Andrei: Mama, de ce urli? Ți-am zis că mai bine nu urcai..
Tatăl: E, s-a speriat, las-o, că-și revine. Elena calmează-te!
Mama: Cine e?!
Andrei: E Bostan. Bostan, mama și tata.

Mama: Nu puteai să ne spui că ai... musafiri? Vrei să mor, ce-ai?

Bostan (începe să se agite): Bună sear, bună seară!
Bostan dă să sărute mână preotului și are toată atenția asupra acestuia, din când în când mai tresare la reacțiile mamei. Tatăl își lasă mâna
sărutată. Când Bostan se apleacă, tatăl îi pune un moment mâna în cap, cu o expresie de bunătate uzuală, la comandă, pe chip. În câteva secunde
simte unsoarea de pe părul Bostan și se șterge subtil de o geacă din cuier.
Tatăl (incomod): Dumnezeu să te aibă în pază, fiule. El rămâne aici, în locul tău sau...?
Mama (tot ce zice e aparte pentru Andrei, de parcă Bostan nu ar auzi): Cine e, mamă, băiatul ăsta?
Andrei: Bostan. Este un prieten... un prieten foarte bun. N-are adăpost. A stat la mine luna asta, c-a fost frig și-am zis să...
Mama (șoptit): Bostan? Ce nume e ăsta?
Andrei: Așa-l cheamă! E o poreclă.
Mama: Păi și care e numele lui, de fapt? De unde vă cunoașteți voi?
Andrei: Hai, mă, mama, lasă-mă.
Mama: De când stă aici?
Bostan începe să-și strângă câteva lucruri din cuier.
Tatăl: Nu mai bine ne spuneai și nouă înainte c-ai musafiri? Vrei să moară maică-ta de icter și eu inimă?
Andrei: Hai să plecăm și vorbim pe drum.
Mama: Păi vorbim și pe drum!
Tatăl (calm): Am înțeles, îți place să faci grădină zoologică, ai ținut pe rând toate animalele pământului aici. Acum faci și de acte caritate pe banii
noștri, fără să ne-ntrebi și pe noi? Unde merge omul ăsta de aici?
Andrei: Îl lăsăm la Vasi.
Mama (pe un ton jos): Andreie, putea să-ți dea în cap, să-ți fure de prin casă, tu nu gândești?
Andrei: Nu mai vorbi de parcă nu e aici! E la 50 de cm de noi!
Tatăl: Dar înțelege, nu?
Andrei gesticulează și îi face semn să tacă.

Tatăl: Bine, bine, hai să luăm fiecare câte ceva să ducem jos la mașină.
Mama: Duc eu pungile alea.
Andrei: Mama, ia tu te rog icoanele de pe birou. Mergeți voi cu liftul și după venim și noi.
Tatăl: Unde trebuie să-l lăsăm pe ... Bostan?
Andrei: La Vasi. E în drum, nu ne abatem, hai că e ok.
Tatăl vede o sticlă de vin pe masă într-un recipient de plastic. Se duce către ea și o examinează. Mai este un sfert de sticlă, cât pentru două pahare.
Tatăl: Ăsta e vinul pe care ți l-am trimis eu? Nu ți-a plăcut?

Andrei: Ba da, e foarte bun.
Tatăl: Nu l-ai terminat! Ia dă-mi un pahar să-l termin eu.
Mama: Tată, ai de condus!
Andrei: Hai că nu are nimic de la o înghițitură.
Tatăl nu mai așteaptă pahare și dă pe gât toată sticla. Mama și Andrei rămân muți o secundă, apoi Andrei îl bate pe umăr, în glumă, apreciativ
pentru „shot-ul” dat. Mama începe să organizeze lucruri.
Mama (cu o pungă și niște icoane în mâini): A dat-o pe gât pe toată, poftim. Și are de condus 7 ore.
Tatăl: Nu exagera, Elena, știi că n-am nimic de la atâta.
Mama (face un semn de „nu mai zic nimic”): Mă duc să iau o gură de aer. Coborâți și voi.
Mama, tatăl, Andrei și Bostan sunt în fața blocului. Pun ultimele bagaje în portbagaj. Mama este agitată cu niște icoane în brațe.
Mama: A, deci chiar îl ducem cu mașina.

Tatăl (ușor mai jovial ca înainte): Vai, Elena, te rog eu, oameni suntem.
Mama (trântește niște icoane): Da, tată, bine, iartă-mă, ce să fac, știi cum sunt, așa „mă ia pe mine gura pe dinainte”.
Andrei (o imită) „Așa mă ia gura pe dinainte”.
Tatăl (punând un troler în portbagaj): Hai că-n stilu ăsta ajungem pachețele-pachețele acasă dacă o ținem tot așa. Zici că nu suntem o familie, măi,
frate.
Andrei: Gata, gata, am tăcut.

Mama îi aruncă niște priviri mustrătoare și scutură din cap. Tatăl butonează de zor pe telefon, pune adresele pe gps. Andrei ia ghiozdanul și
sacoșele lui Bostan și le pune la picioare, lângă bancheta din spate. Sunt toți în mașină.
Tatăl: Zi-mi strada pe care stătea Vasi.

Andrei: Pe Scripetului 7.
Tatăl: Nu e bun gps-ul ăsta! A, ba da, merge. Elena ai scos dosarele din portbagaj?
Mama (scoate din torpedo un dosar cu șină și niște liste): Da, uită-le aici. Mai e cineva la birouri la ora asta?
Tatăl: Da, ne așteaptă. Știu că venim de la drum lung, că-l luăm pe Andrei, ne-au înțeles oamenii.
Mama: Dă-mi mie telefonul, să fac eu traseul, pun destinație dublă, îți zic eu pe unde să o luăm.
Tatăl: Lasă-mă că mă descurc!
Andrei: Ce trebuie să duci și unde?
Mașina pornește. Niciunul din părinți nu-i răspunde. După o vreme:
Mama: Semnăturile de la noi din oraș. Le ducem personal, să dregem busoiocul că suntem ultimii din țară.
Tatăl: Te-am rugat și pe tine să ne ajuți, dar eu am zis, eu am auzit.
Andrei: Nu știu, măi, despre ce vorbiți.
Tatăl: Ei, cum, ți-am trimis și formulare să le dai colegilor și nimic n-ai făcut.
Andrei: Ce formulare mi-ai trimis? Când asta? Parcă vorbiți codat.
Tăcere încordată.
Mama: E, dacă era vorba de bani, imediat țineai minte.

Andrei: Sunt semnăturile pentru Coaliția pentru Familie?
În mașină se lasă iar liniște.
Andrei: Chiar ați adunat semnături?

Tatăl: A adunat toată țara. Sigur c-am adunat și noi!

Mama: Ia te rog să semnezi și tu, Andrei, că iar mă enervez. Nu se poate să dăm listele fără semnătura ta. Mai ales că te știe Mihai de la coaliție
de când erai mic, mereu mă întreabă de tine. Ce mai face, Andrei, când vine Andrei pe la noi?
Andrei: Spune-i că n-am timp de prostiile astea!
Mama: E, i-am zis că ești ocupat cu școala. Dar cât crezi că mai ține asta? A semnat tot satul, numai Andrei n-are timp, că e foarte ocupat cu
studiile.
Andrei: Mă nene, dar voi altă treabă n-aveți acolo în curul țării?
Tatăl: Vorbește frumos, că din curul țării de-acolo vii și tu! Stai să coboare prietenul tău din mașină și vorbim noi între noi.
Mama: Te rog mult să semnezi și să nu mă aduci la exasperare.
Tatăl: Elena, nu scoate scotch-ul, te rog frumos, că d-aia l-am sigilat frumos!
Mama: Da, tată, dar se uită oamenii ăia, măcar pe PRIMA LISTĂ se uită și tot se uită! Și? Apare frumos numele tău, al meu și al lui Andrei? Ce
le zic de Andrei?
Tatăl: Lasă că nu se uită, domnule, nimeni pe ele!
Andrei: Nu ziceau la televizor că e o mișcare „neafiliată confesional”, bla bla, a oamenilor?
Mama: Sigur că a oamenilor e!
Andrei: Păi cum dacă ați strâns semnături în biserică?!
Mama: Nu s-a strâns în biserică, în biserică lumea se roagă.
Andrei: Dar unde?
Mama: Afară. Îi așteptau voluntari.
Andrei (ușurat): A, bine, deci voi doar le duceți, erau voluntarii ălora?
Tatăl: Nu, erau de la noi.
Mama: Tata le-a zis numai că e bine să semneze, că e pentru credință, pentru cum a dat voia Domnului. În rest a făcut fiecare cum a vrut.
Mama îi întinde un pix și o unul din tabele.
Mama: Semnează!
Tatăl: Elena, a semnat deja.
(pauză)
Andrei: Ce-am făcut?

Tatăl: Gata, cu asta, vă rog. Ai semnat de mult, ești pe listele pe care le-am trimis de mult, nu pe astea de acum.
Andrei (râde): Ooooo, deci ați semnat în fals?
Tatăl: E-n fals! Am semnat cu semnătura ta!
Andrei: FALS ÎN ACTE!
Tatăl: Ia mai taci! Când ajungem la oamenii ăștia, tu rămâi în mașină. Ești prea ciudat azi.
Bostan: Rămân în mașină.
Andrei: De mine zice, cu mine vorbea. (pauză) Și de ce trebuie să duci tu personal catastifele astea, nu le puteai trimite și gata?
Mama: Așa se face, de la protoierii.
Andrei: Așa fac toate bisericile sau te-ai găsit tu să fii mai deosebit?
Mama: Așa e normal, așa face toată lumea!
Tatăl butonează de zor pe aplicația de gps.
Andrei: Sigur ai făcut-o ca să ieși tu mai bine, nu cred că te-a obligat cineva.
Tatăl: Andrei, te-am rugat să așteptăm să-l lăsăm pe prietenul tău. Vorbim noi după, astea-s chestiuni de familie..
Andrei: N-ai de ce să te ferești de Bost.
Mama: Tată, dă-mi mie să mă uit pe gps și tu vezi de drum! Puneți ochelarii de depărtare, te rog.
Tatăl (verifică pe telefon): Andrei de la o vreme vrei mereu să te pui de-a curmezișul, cum zic eu, dintr-o dată, nu mai e bine! Totul, ca să vezi, de
când am început să-ți tai alocațiile.
Andrei: Nu e adevărat.
Tatăl: Ba da, dacă n-ai avea nevoie bani, sunt sigur că nu ne-ai mai da niciun semn cu anii.
Andrei (încearcă să atenueze spiritele, îl bate pe umăr): Te-ai îmbătat de la vinul ăla!
Mama: Lasă-l să conducă!
Tatăl: Andrei, dacă nu vrei să faci cum îți zic, cum e bine, strângi bani și te muți în chirie. Ai plecat, ai făcut ce facultate ai vrut, a venit scadența,
gata.
Andrei: Nu mai pot, acum te rog eu hai nu cu asta.
Tatăl: Dacă vrei, nu știu ce știi tu să faci, că nu știi să faci nimic, ai avut o șansă, acum o ai pe a doua. Te gândești. Pot să te iau diacon întâi și apoi
rezolvăm cu toate, tu ești crescut în biserică, nu ești oricine de pe stradă.
Andrei: Nu, deci nu.
Mama: Vezi că de data asta tata nu glumește.

Andrei: Când a glumit el?

Tatăl: Bine, Andrei. Atunci treaba e așa. În două luni te muți. Avem noi un enoriaș cu o casă mai mare, mi-a zis că îți închiriază mansarda, îți lasă
la un preț bun, te-oi descurca.
Mama: Da, ești și aproape de noi și ești în casă cu un credincios, nu cu un străin.
Tatăl ține telefonul cu gps în mână și depășește câteva mașini. Se uită când în telefon, când la drum. Din senin mașina lovește pe cineva. Opresc
brusc.
CAPITOLUL DOI
Mama: Doamne ferește! Ce-a fost asta?
Mama și tatăl se dau jos imediat, urmați de Andrei.
Andrei: Dă mașina mai în spate! E sub roată!
Tatăl intră înapoi ca să mute mașina, mama ar vrea să intre înapoi în vehicul, dar nu apucă.
Tatăl: Elena tu stai și vezi dacă a pățit ceva!
Mama se duce prin public, alege un spectator și îi verifică pulsul.
Mama: Tată, ăsta nu are puls.

Tatăl (își face cruci): Doamne ferește! Nu spune chiar așa!
Andrei: Sun la salvare!
Bostan coboară din mașină.
Bostan: Sun eu la salvare. Eu am telefon.

Mama: Andreie, sună tu, să nu sune el!

Tatăl (din ce în ce mai agitat): Verifică-i pulsul și la gât!

Mama (în continuare cu spectatorul): Tată, verifică și tu.
Tatăl dă să se aproprie de omul lovit, dar începe să tremure din toate încheieturile de parcă ar sta să cadă din picioare. Își duce mâna la inimă.
Tatăl: Nu-s în stare, Doamne întărește-mă tu pe mine!

Mama: Andrei, vino tu, să fim siguri.
Andrei face câțiva pași către omul căzut. Îi ține degetele la gât câteva secunde lungi.
Andrei: What the fuck. What the fuck, e mort.

Bostan: Am telefon! Să sun la salvare?! Sun eu la salvare! 112!
Mama: Stai! Oprește-l!
Andrei: Nu suna!
Mama: Era mort! Aia nu e viteză să omori pe cineva!
Andrei: E foarte bătrân..
Bostan aprinde lanterna telefonului mobil, tatăl își freacă fața cu mâinile.
Bostan: Andrei, cum se deblochează?

Tatăl: Trebuie să sunăm la salvare să vină să-l ia.
Mama: Nu! Dănuț, nu, nu, nu. Stai. Spune-i o rugăciune omului.
Andrei: Hai să chemăm salvarea, avem timp de rugăciuni după.
Mama: E important să-i spună ceva, tată.
Tatăl (se apropie de spectatorul din public paralizat complet și începe să murmure ceva incoerent, neinteligibil): Tatăl nost... iartă-l...
(după o vreme)
Tatăl: Să așteptăm salvarea?

Andrei: Mama, tata a băut!

Mama: Vai, mi-e rău. Tată, ai băut! Știi ce-nseamnă asta?

Tatăl: Elena, ce spui, erau de două degete!
Mama: Dacă-ți verifică la fiolă, aia e!
Andrei: Era un sfert de sticlă nu două degete!
Mama: Mergeți voi. Nu-l putem nici lăsa!
Tatăl: Și cum să rămâi aici?
Mama: Mergeți am zis! O să spun că l-am găsit lovit pe stradă!
Andrei: Plecăm toți! Cum explici ce făceai tu, din curu țării, pe o stradă aiurea în București?
Tatăl: Cui să explicăm?
Andrei: Poliției! Iar tu de ce ai băut vinul ăla?
Mama: Lasă-l! Urcă în mașină. Conduc eu.
Andrei: Bostan, urcă-n mașină!
Cu niște mișcări mecanice, tatăl mai face niște cruci peste corpul inert și se urcă în mașină pe locul copilotului. Mama este la volan.
Andrei: De când ai carnet?
Mama conduce foarte rigidă, foarte concentrată.
Mama: De o lună.
Andrei: Fuck.
CAPITOLUL TREI
Cei patru sunt în continuare în mașină.
Mama: Tată, ai și straiele pe tine! La prima benzinărie te schimbi!

Andrei: De ce să se schimbe?
Mama: S-a dat jos din mașină acolo.
Tatăl: Dar nu era nimeni pe stradă.

Andrei: Nu era nimeni, dar are dreptate mama, dacă era cineva la vreun geam, și-a văzut straiele și număru' mașinii, aia e.
Mama: Un Mol! Oprim la ăsta!
Cei trei opresc la o benzinărie, într-o laterală mai întunecată a parcării.
Tatăl: Ce sens are să mă schimb?

Mama: Dănuț, ia uită-te tu în ochii mei: schimbă-ți hainele am zis!
Tatăl: Da, păi, cine ne-a văzut, ne-a văzut deja...
Andrei: Da, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne și dea de urmă.
Mama: Spune-i și tu, Andrei, că nu mai gândește.
Andrei: Fă ce-a zis mama!
Tatăl: M?
Mama (împăciuitoare): Ascultă la mine că știu ce zic, cel mai bine să fim cât mai puțin vizibili până ajungem acasă.
Tatăl: Bine, mamă, fac ce zici tu. Mă schimb în mașină? Mă duc la baie?
Mama: Aici, Dănuț, aici.
Femeia merge la portbagaj și scoate din greu o pungă. Intră înapoi.
Mama: Uite.
Bărbatul ia punga, scoate hainele de civil din ea și începe să se schimbe greoi. În tot acest moment femeia preia fiecare din straiele preotului și le
pune în pungă, foarte ordonat, una câte una.
Tatăl: Am nevoie la baie.
Mama, Andrei și Bostan rămân în mașină. Îl putem vedea pe tată cum înaintează spre un lighean, cum sunt cele din biserică din care ia apa cu
care sfințește părintele. Tatăl e în continuare transfigurat. Se spală pe față. Își ține o mână la inimă.
În același timp decorul care a format mașina se poate transforma în scaune tipice bisericești. Ușor, ușor, tot spațiul devine o biserică, dar
personajele își continua acțiunea din mașină.

Andrei: Mama.
Mama: M?
Andrei: Omul.. Ăla... Chiar era mort?
Mama: Îhîm. Ai pus și tu mâna, am pus și eu.
Andrei: Deci conduceam, nimic special, și dintr-o dată moare unu. Pana mea.
Mama: Andrei, eu v-am zis, aia nu era viteză să omori pe cineva, omul ăla era mort mai de dinainte.
Andrei: Și atunci trebuia să stăm să sunăm la poliție, civilizat? Venea o salvare să constate decesul nu... nu noi.
Mama: Păi tu ți-ai adus aminte că tata a băut. Și foarte bine ai făcut.
Andrei: Da, dar nu avea viteză, se putea dovedi prin consult legist că nu el l-a omorât.
Mama: Andrei, tu ai zis foarte bine, îi punea lui tata o alcoolemie și aia era. Intra la închisoare și pentru ce?
Andrei: Nu erau nici două pahare în sticla, aia nu e alcoolemie. E preot, putea să spună c-a băut de la o împărtășanie!
Mama: În țara asta se poate orice. Dacă vor ei, e și alcoolemie. Parcă nu știi foarte bine.
Bostan: Bostan a văzut un om căzut mort pe stradă bătut.
Mama și Andrei se întorc spre Bostan care pare transfigurat.
Andrei: Boss, ești ok?

Mama: Cred că nu-l mai lăsăm la Vasi pe amicul tău.
Andrei: Și ce să facem?
Mama: Vine cu noi pentru moment. N-ai unde să-l lași așa.
Andrei: Cu noi? La noi?
Bostan: Vreau, vreau să merg cu voi, vreau acasă la familie.
Andrei: Stai, Bost, puțin. Stai așa.
Mama: Vine cu noi, așa e mai bine, așa rămâne cum zic eu. Ascultați-mă că niciunul nu mai gândește clar în mașina asta. Vine cu noi acasă. Vedem
noi ce facem de acolo.
Bostan: Vin!
Andrei: Shit. În ce căcat ne-am băgat. Nu se putea uita la drum? Nu putea să se abțină să nu bea?
Mama: Gata și cu tine, c-avem drum lung. Spune-i prietenului tău că s-a schimbat traseul.
Andrei: Te aude.
Mama: Bostan, vii cu noi acasă. Frumos, nu?

Bostan țipă de fericire.
Mama (către Andrei): Nu știu cum ajungi tot timpul să... În fine..
Mama se întoarce către Andrei și Bostan. Îi studiază în tăcere, sfârtecă aerul cu privirea. Andrei și Bostan devin incomozi.
Andrei: Nu știu cum se-ntâmplă de mi se schimbă mereu planurile.

Bostan: Dar nu întoarcem? Nu putem să-să-să lovim un om și să-să-să-l lăsăm pe stradă. Era un om bătrân, poate era bunicul la cineva. Eu mi-am
cunoscut doar bunicul și murit imediat după, la o lună.
Andrei analizează ce spune Bostan. Își intersectează privirea cu a mamei lui.
Andrei: Da, ai dreptate, nu-l putem lăsa la Vasi.
Mama și Andrei privesc amândoi spre locul în care tatăl stă imobil. Bărbatul se apropie de mașină. Se urcă în locul pe care a stat mai devreme.
Mama: La Craiova, preotului Răureanu i-au aruncat pe parbriz un pui de țigan, dacă nu se înțelegea cu ei la bani, o pățea rău de tot. Zeci de mii de
euro. Zeci. N-avea nicio șansă, cu copilul ăla lovit și 30 de țigani care ziceau în declarații „c-au văzut ei cum s-a întâmplat”.
Tatăl (vorbește de parcă e în transă): Și preotul Răureanu a fost slab. Trebuia să se ducă la Poliție să confrunte situația. În cazurile alea, poliția se
mai uită și la om. L-ar fi ajutat și Dumnezeu. Am adus cola ca să ne mai trezim. Și o Fanta.
Tatăl împarte sticle de Cola mamei și lui Andrei, lui Bostan îi dă o doza de cola. Bostan apucă doza entuziasmat și o desface imediat, iar acidul
sare peste tot. Îl ignoră toți.
Mama: Cola-ți trebuie ție, tată. O beau eu și pe a ta.

Andrei: Nu e chiar așa. Declarația e declarație, dacă e cuvântul a nu știu câți oameni, n-avea ce să facă.
Mama: De parc-ar conta vreo lege-n țara asta!
Tatăl (ca pentru el): Nu era nimeni, nu, pe stradă?
Bostan: Mergem acasă sau mergem la om lovit?
Andrei: Mergem acasă.

Mașina pornește.
Heblu.
CAPITOLUL PATRU
După ceva timp, în urbea familiei. Afară este primăvară. Scena este complet transformată într-un spațiu bisericesc. În acest moment ne aflăm la
finalul unui slujbe susținute de Tatăl pe o scenă amplasată în fața bisericii. Este Sărbătoarea „Duminica Ortodoxiei” și un număr mare de
credincioși este angrenat în organizare. Unii țin icoane enorme în brațe, în costume populare românești, așezați printre alte icoane fixate pe scenă.
Este o imagine impresionantă. Un cor cântă o corală religioasă.
Mama și Andrei participă la procesiune, dar separați de enoriașii înghesuiți în număr mare. Sunt într-un colț unde se află și alte oficialități ale
comunității locale. Bostan face parte din „staff-ul” de organizare al evenimentului, trebăluiește peste tot. E, deja, de-al casei.
După ce corala religioasă se termină, Tatăl se aproprie de microfon.
Tatăl: Mulțumesc, preacucernice protopop Leorțeanu, iubiți enoriași și credincioase, stimate primar, stimate autorități, pentru că am mers împreună
pe calea aceasta minunată a procesiunii noastre de astăzi. Trebuie să vă spun, înainte să plecați fiecare pe drumul vostru, câteva cuvinte. Programul
activității noastre, al Sărbătorii Ortodoxe pe care am săvârșit-o astăzi aici, la noi aici, a fost verificat, binecuvântat și consfințit de Preafericirea sa
Patriarhul Daniel. Deși acesta nu a putut fi astăzi alături de noi la activitatea noastră,... Localitatea noastră este foarte departe, iar el este foarte
ocupat, e o mare bucurie c-a fost alături de noi delegatul și șeful de cabinet al Preafericirii sale, părintele Leorțeanu, care a transmis aprobarea sa.
(oamenii aplaudă)
Sărbătorim astăzi ziua când s-a pus capăt ereziei iconoclastului. Această procesiune a icoanelor nu este o noutate, deci, sau vreo inovație, nicidecum!
Este o tradiție sfântă care trebuie mai mult promovată, ca semn de biruință față de ereziile care s-au ridicat de-a lungul secolelor împotriva
ortodoxiei. Multe dintre acele erezii au pierit. Multe alte ideologii sau doctrine ridicate împotriva bisericii nu mai sunt, însă reapar altele sub diferite
forme, dar ortodoxia este cea însuflețită prin cuvântul cel viu care este cuvântul lui Dumnezeu.
Lupta împotriva ortodoxiei s-a încheiat în secolul IX, dar luptători împotriva bisericii sunt până astăzi, în zilele noastre. Prin exemplul prost care
se dă în societate, prin aceste... aceste deviații pe care copilul le vede peste tot, deformări ale însăși familiei, ale rolurilor pe care bărbatul și femeia

le joacă în societate, creștini-ortodocșii au datoria să se întoarcă în biserică și biserica îi va proteja. Biserica a ieșit mereu întărită din asemenea
încercări, pentru că puterea și unitatea este de fapt Hristos, capul bisericii, iar cei care se luptă cu biserica, se luptă cu Hristos.
Astăzi când trăim într-o lume tot mai globalizată, secularizată, o lume care încearcă să niveleze identități, care încearcă să diminueze identitatea
noastră de creștini ortodocși, limba noastră românească prin impunerea altor limbi, suntem chemați să apărăm identitatea noastră de creștin ortodocși
suntem chemați să promovăm valorile acestea care reprezintă identitatea noastră de creștin ortodocși.
Nu este o întâmplare că suntem ortodocși, cum nu este o întâmplare că ne-am născut pe acest pământ. Suntem chemați la viață pentru că Dumnezeu
ne-a iubit mai întâi și suntem creștini și suntem ortodocși pentru că Dumnezeu ne-a preferat pe noi!
De aceea, vă rog să semnați formularele pe care câțiva prieteni, slujitori și ei ai bisericii, vi-i le-au pregătit, pentru ca legea în țara noastră să fie în
conformitate cu credința noastră creștin ortodoxă. Pentru ca familia noastră formată din femeie-bărbat și copii și nu din alte deviații bolnave, să fie
protejată. Semnați și astfel vor afla și politicienii că poporul ăsta, atât de asuprit, nu și-a pierdut credința! Eu am semnat și domnul primar a făcut-o.
Și vicele. Să aveți pregătite buletinele dumneavoastră!
(lumea aplaudă)
Sunteți puternici și frumoși, omul care are pe Dumnezeu în suflet este frumos. Dumneavoastră nu vă vedeți fețele acum, eu vă văd fețele tuturor,
sunt foarte frumoase.
Vă fac o confesiune, un tumult din prea plinul spiritului meu, pentru că și părinții voștri sunt asemeni vouă, dar cu harul Domnului, reușesc să-și
păstreze credința vie și să îl mijlocească și pe al dumneavoastră, asta ar fi, ca să zic așa, singura diferență. De har. Așa. Astăzi, vreau să vă spun,
trăiesc o mare emoție. Alături de noi toți, printre dumneavoastră, se află Andrei, fiul meu, pe care mulți dintre credincioșii noștri mai vârstnici îl
știu, știu ce har de rugăciune avea încă de mic și cum a slujit micuța noastră biserică încă de la vârste la care alții abia vorbesc.
A fost un copil model, a vorbit și a scris de foarte mic, dar a crescut și a fost și el încercat... De tentații... ca toți tinerii. A plecat din biserică (îi dau
lacrimile) și a făcut o facultrate la București, așa și-a dorit, iar noi l-am susținut. Astăzi s-a întors printre noi.
Andrei, ridică-te fiule! Să te vadă, mulți sunt ca și bunicii tăi... Te știu de când erai de-o șchioapă. Ridică mâna fiule... Așa.

Andrei, ți-am spus-o și ți-o spun și astăzi în fața familiei noastre din biserica noastră, dacă vrei să o iei pe drumul Ortodoxiei... Dumnezeu îți
aranjează calea. Chiar ieri am vorbit cu colegii părinți de la Seminarul Teologic din Craiova, părintele Răureanu m-a asigurat că-n toamna asta poți
să dai examen de înscriere... Iar la cunoștințele pe care le ai tu, de fecior crescut în sânul bisericii și în grija Domnului, examenul e o nimica toată.
Și apoi, peste ani, visul meu, când voi fi bătrân și neputincios, este să mă las în grija duhului lui dovedit încă din copilărie, să mă și să vă predau
fiului meu întru credință, așa cum a făcut și tatăl meu mie, și Dumnezeu Tatăl fiului său Iisus Hristos.
(aplauze)
Mă iertați pentru lacrimi, m-am emoționat foarte tare.

Mulțumim încă o dată domnului primar, domnului vice, aparatului administrativ. Să ne vedem cu toții în Rai.
Lumea aplaudă. Tatăl se îndepărtează. Indivizii care cărau icoanele le lasă jos și din spatele lor scot niște tabele cu care se plimbă printre oameni.
Își dau jos iile populare care devin tricouri „Coaliția pentru Familie”.
Tatăl se aproprie de Andrei îl apucă pe după un umăr, îl prezintă unor bărbați. Pare mândru. Tatăl este felicitat de alți preoți pentru cuvântarea
lui. O mulțime de oameni din toate direcțiile, pupă icoane sau mâna tatălui. Andrei pare depășit de situație și se prezintă cum dorește tatăl lui.
După un lung moment de zarvă, în care corul, enoriașii, și oficialitățile se îndepărtează rămân în scenă Mama, Andrei, Tatăl, care își trag sufletul
și Bostan, care este foarte agitat să strângă diverse lucruri. Tot zgomotul de afară, al oamenilor care ba ies sau ba vor să intre în biserică, va
funcționa ca o presiune asupra personajelor.
Mama: Frumos, tată, ai vorbit frumos. Puțin cam lung, dar lasă că e bine. Se grăbea vicele.
Tatăl: Nu mi-am dat seama. Trebuia să-mi faci semn, Elena.
Mama: Ți-am făcut.
Andrei: Puteai să mă anunți măcar că mă scoți la tablă. Numai de asta n-aveam chef. Nu te-a întrebat nimeni ce s-a întâmplat cu celălalt păstrător
de chei?
Bostan (cu niște cruci în mână): Tată, unde duc astea?
Mama: Du-le în spatele capelei.
Tatăl (euforic, generic): Da, da, în spatele capelei, Bostan, fiule. E foarte bine c-am zis de tine, să știe lumea că te-ai întors. Trebuia să te ridici mai
repede, nu să mă faci să te strig de trei ori.
Andrei: Celălalt păstrător de chei era un om al locului, toată lumea îl știa aici, cum le explici?
Tatăl:. L-am mutat la biserica preotului Răureanu.

Andrei: Tocmai acolo?

Tatăl: N-am avut unde mai aproape, nu mai am relații bune-n zonă.
Mama: Tata a făcut tot ce a putut, acum sper ca și Bostan să fie ca până acum, liniștit.
Tatăl: Adică, pe românește, să nu dea motive oamenilor să-ntrebe de Nelu.
Andrei: Maria cu lumânările nu te-a întrebat cum a apărut la noi Bostan?
Tatăl: Ba da. Le-am zis că e un băiat de la casa de copii. Ce te uiți așa? Le-am zis că îl ajutăm.
Tatăl dă să plece, Andrei îl oprește.
Andrei: Tu de când știai de evenimentul ăsta?

Tatăl: De două, trei zile.
Andrei: Și cine a adus scena, luminile? Te-ai trezit cu ei de dimineață aici și ai zis a uite o scenă, hai să mă urc pe ea și să le vorbesc de băiatul
meu de la București?
Mama: Andrei, lucrurile astea le vorbim între noi, nu de față cu toată lumea.
Un individ în costum se apropie de ei.
Un individ în costum: Deci el este fiul dumneavoastră?

Tatăl: Andrei, nu-l mai ții minte pe Mircea de la Coaliție?
Andrei: ....
Tatăl: De la Coaliția pentru Familie?
Andrei: Andrei.
Un individ în costum: În sfârșit printre noi.
Tatăl dispare în peisaj, îl conduce pe Un individ la costum cu care discută ceva.
Andrei: Deci, de fapt, pentru semnăturile ăstora ați organizat ditamai serbarea în curte și-ați plimbat icoanele de colo-colo?
Mama (îl ignoră): Bost, mamă, tu ziceai că vrei să te duci până la București? Andrei, de ce vrea să se ducă până la București?
Andrei: Păi, e liber, poate să se ducă unde vrea. Se duce și se întoarce.
Mama: Da, dar acum are de lucru, nu poate să plece o zi întreagă.

Andrei: Nu exagera, are zilele lui libere..

Mama (aparte): Ce nevoie are el să meargă la București?
Andrei: Întreabă-l direct, e lângă tine.
Bostan: Bostan a uitat poeziile..
Andrei: Nu-ți mai vorbi la persoana a treia, e disturbing, spune: EU am uitat...
Bostan: Îmi pare rău, îmi cer scuze, așa m-am obișnuit. Am uitat poeziile.
Mama: Bravo, vezi că poți? Foarte bine!
Bostan (emoționat): Eu am un mare-caiet- plin cu poezii de când eu eram la-la-la centru de-de-de plasament, pe care am scris, tot am scris de mult
în el.
Mama: Ce frumos, foarte frumos! Să ne citești și nouă odată!
Bostan: Dar știu una pe de rost. Să-să-să vi-o spun?
Andrei pufnește în râs. Mama e vag crispată.
Andrei: Hai, spune-o, că e mișto, eu o știu. Ce? Mie chiar îmi place.
Tatăl apare și el în scenă.
Mama: Vino, tată, că ne spune Bostan o poezie.

Bostan: Se numește „în fiecare vară”.
Tatăl: Ce prostii l-ați învățat?
Mama: E scrisă de el când era mai mic.
Bostan: Se numește „În fiecare vară”.
Andrei, Tatăl și Mama se așază în poziții „ca la spectacol”.

Bostan:
În fiecare vară
copiii de la Centrul de Plasament Sfântul Ioan,
Mergeam într-o tabără la pădure
În tabără, străini mulți veneau
Oameni blonzi cu albaștri ochi, se jucau cu noi
Copii căprui cu păr șaten
Mama: Copii căprui?

Tatăl: Lasă-l, nu-l întrerupe.
Bostan (puțin încurcat):
Erau foarte frumoși și noi ne agățam de picioarele lor
Îngrijitoarele ne ziceau: ce păcat de ei,
Nu pot avea copiii lor
Și străinii alegeau pe unul dintre noi
Și plecau cu ei
Și noi rămâneam și plângeam.
(pauză)
Mama: Asta e toată?

Bostan: Nu, mai e. Așa. Deci:
L-au luat în Germania pe Costel
Cu niște străini a plecat și Viorel
noi rămâneam singuri cu un cățel
Doamnele ziceau că pentru că sunt mai negrișor

Iar dânșii îi lua pe cei cu pielea mai deschisă
Cu care care semănau

Oamenii mai închiși la culoare, ca noi

Nu adoptă copii, așa ziceau doamnele
Țiganii numa se-nmulțesc și vin să vă lase pe capul
Nostru!!
Dar nu-i nimic, ziceam

și noi ne distram. Eu și Cornel Popic am fugit în pădure într-o vară
Să fugărim Căprioare
Am găsit o mamă cu doi pui
Și capra mare s-a speriat de noi și l-a călcat pe Cornel
care a murit
la spital
Bostan termină de zis poezia ca la serbare, un zâmbet satisfăcut. Andrei e singurul care pare amuzat. Tatăl și Mama sunt inerți din nou.
Mama: Asta-i toată?

Tata: Ce poezie e asta? Că nu rimează cu nimic.
Andrei: E rimă albă.
Mama: Eu n-am prea înțeles-o. Dar ce să zic, e frumoasă. Cam sinistră, la final...
Bostan: Așa s-a întâmplat!
Tatăl: E inspirată din fapte adevărate, deci. Foarte frumos.
Bostan: Am scris-o la cabinetul de consilier, la terapie prin poezie.
Andrei: Boss, zi-le-o și pe aia cu doamna Coca!
Tatăl: Da, da, dar mai târziu puțin, că mai am niște treabă și dacă e la fel de sadică și asta nu mai muncim nimic, stăm și plângem.
Mama (în șoaptă): Deci el e țigan, până la urmă?
Tatăl: Elena! De parcă asta ar mai conta!
Mama: Nu, nu, nu contează dacă e sau nu, n-am nimic cu ei... Numa așa, de curiozitate, întreb...
Tatăl iese din scenă.

Mama: Deci el vrea să se ducă la apartamentul tău să ia caietul de poezii? Din apartamentul tău?
Andrei: Da, acolo a stat. Am vorbit cu proprietarul.
Mama: Vecinii știu că stătea la tine?
Andrei: Era trecut și la întreținere.
Mama: Adică noi am plătit întreținerea pentru două persoane?
Tatăl se întoarce de parcă n-ar fi plecat și aude finalul conversației.
Tatăl: Ai un stil, Elena..

Mama: Suntem o familie, noi nu ne ascundem nimic. Eu de ce n-am știut asta?
Tatăl: Nu uita care ți-e locul, femeie. Mai bine să-i protejăm pe cei la care ținem, decât să-i vedem chinuindu-se fără de sens.
Se lasă o liniște dubioasă. Tatăl e mândru de formularea lui. Mama ignoră complet remarca lui cu „care îi e locul”
Mama: Adică, tu știai?

Andrei: Dacă te interesa cu cine stau în casă ai fi venit și tu în vizită, nu numai reproșuri că nu stau cu tine pe Skype.
Mama: Când oi fi pe banii tăi, atunci să aduci oameni pe care să mi-i ții în casă!
Tatăl: Lasă-l, că nu sunt nici banii tăi!
Pe Mamă o dor vorbele astea tare, dă să răbufnească, dar Tatăl îi pune mâna pe un umăr.
Tatăl: Important e să înțeleagă că nu trebuie să vorbească nimic.
Din spate reapare Un individ la costum, cel care îl condusese spre altar pe Tatăl. Cei trei tresar, nu vor să fie auziți.
Un individ la costum: Părinte Dănuț, v-am lăsat cartea cu... Așa, pe masa roșie.
Tatăl: Mulțumesc, Mircea, mulțumesc, du-te liniștit.
Un individ la costum: Am plecat, mulțumesc încă o dată, părinte.
Tatăl îi face un semn de „nu e nicio problemă”. Dispare pe o ușă din spate.

Bostan (către Andrei): Nu pot să merg la București?

Mama (pe un ton foarte răstit): Da sigur că poți să mergi!
Bostan tresare.
Bostan: De ce țipați?
Andrei: E speriată, Boss. Ți-am mai zis, e important să nu vorbești cu nimeni, nimic, nimic.
Bostan: Despre... om?
Andrei: Despre om, absolut nimic, nimic nu trebuie să spui.
Bostan face un semn ca și când „are gura cusută”. Mama își pocnește mâinile de picioare și pleacă nervoasă spre altar, unde în mod normal nu
ar avea voie să intre. Are o atitudine complet schimbată față de cea umilă din timpul slujbei. În absența enoriașilor, cu ușile închise, se comportă
de parcă ea este adevăratul stăpân al bisericii.
În scenă rămân Tatăl, Andrei și Bostan.
Tatăl: Am vorbit serios pe scenă.

Andrei: Cu ce?
Tatăl: Asta dacă nu vrei să te duci iar, de capul tău, unde-oi vedea cu ochii și unde ți-oi permite, că eu nu te mai susțin. Nu trebuie să te duci la
seminarul ăla, important e să te duci la examene. Și examenele le iei.
Andrei: Am zis deja c-o să mă gândesc! Ai un stil! Așa ai făcut și data trecută, m-ai frecat la cap până mi s-a luat!
Tatăl: Așa, dă vina pe mine c-ai irosit 5 ani din viață pe o facultate care nu-ți folosește la nimic, plus banii noștri tocați pe toate...
Andrei: O să-ți dau toți banii înapoi, numai să nu te mai aud.
Tatăl: Da? Din Ce?
Pauză.
Tatăl: Nu banii mă supără cel mai tare, să știi. Ci faptul că tu ești crescut în Biserică, Andrei, tu știi niște lucruri pe care alții nu le știu. Ia examenele
și nu mă dezamăgi din nou. Dacă mai crezi că suntem o familie, fă ce-ți zic.
Andrei: Dacă nu credeam că suntem o familie, crezi că mai veneam?

Tatăl: Da, că eu mai pot să știu ce e-n capul tău...
Tatăl dispare prin altar. Se aud mai multe uși grele trântite. Zgomotul de afară continuă pe fundal. Andrei îl apucă de mână pe Bostan. Îi analizează
palma. Se așază împreună pe două scaune de lemn. Se uită în sus spre cupola bisericii. Bostan își desprinde palma, speriat de zgomote. Se ridică
de pe scaun.
Andrei: Nu e nimeni, liniștește-te.
Bostan merge să închidă ușa bisericii. Se întoarce lângă el.
Andrei: Bravo, Bost, acum nimeni n-o să se întrebe de ce este ușa bisericii închisă și noi înăuntru.
Andrei devine brusc abătut. Bostan se apropie de el și își pune capul pe umărul lui. Andrei, se ferește.
Bostan: Cu ce te supăr?
Andrei tace.
Bostan: De când am venit aici nici nu mai vorbești cu mine.

Andrei: O să mai dureze ceva până o să mă obișnuiesc cu ideea că ești aici.
Bostan: Dar nu trebuie știe nimeni. Vreau numai să te îmbrățișez din când în când.
Bostan se lipește de Andrei, Andrei încearcă să-l desprindă de el.
Andrei: Nu începe, te rog.

Bostan: Trebuia să-mi spui de la început că nu voiai să vin.
Andrei: Ce?
Bostan: Dacă știam că nu vrei să vin aici, nu veneam din prima și gata.
Andrei: E foarte bine că ești aici. Dar nu te mai uita la mine într-una cu ochii ăia de cățel, te rog eu.
Bostan: Cum mă uit?

Andrei: Te uiți de parcă mai ai puțin și plângi mereu. Pe lângă toată agitația asta de aici, te rog eu...
Bostan: Îmi pare rău. O să plec și o să te las și nu o să te mai deranjez.
Andrei își pune mâinile în cap.
Andrei: Te rog, termină cu astea.
Heblu
Ușile bisericii se deschid, în scenă intră voluntari cu tricouri Coaliția pentru Familie. Unul dintre se aproprie de Andrei.
Voluntar: Tu ești Andrei, nu? Fiul preotului Dănuț?

Andrei: Da.
Voluntar: Vrem să mergem din bloc în bloc, din poartă-n poartă pentru semnături. Vii cu noi?
Andrei: ....
Voluntar: Este pentru semnături.
Andrei (prefăcut): Când?
Voluntar: Haha, acum, când. A zis tatăl tău în cuvântare. Nu erai atent?
Andrei: .....
Voluntar: Te simți bine? Te-ai albit la față.
Andrei: Mă simt foarte bine. E chiar o zi specială...
Voluntar: Da?
Pauză.
Voluntar: Tatăl tău a vorbit foarte frumos de tine și pe tine te știe multă lume. Ne-ar ajuta să vii cu noi. E toată gașca de la Tineretul Ortodox.
Andrei: Acum nu pot, mai am niște treabă. Poate vin eu mai târziu.
Voluntar (după o pauză în care îl cercetează atent): Ce treabă? În fine, cum vrei.
Andrei: Stai, nu..
Voluntar: Ce?

Andrei: Aaa...
Voluntar: Băi, tu nu prea ești ok. Vrei niște apă?
Andrei: Vin. Stai. Vin cu voi.
Voluntar: Să știi că și eu sunt fiu de preot. Tata a avut o biserică în Huși.
Andrei: ... Felicitări.
Voluntar: Mulțumesc! A murit anul trecut de tuberculoză.
Andrei: Îmi pare rău.
Bostan: Dumnezeu să-l odihnească.
Voluntar: Îmi pare rău că n-am studiat să devin și eu preot. C-am trăit o viață în păcat și n-am făcut când puteam face. Remediez acum. E nevoie
de noi, de cât mai mulți.
Andrei: Eu nu cred că lucrurile sunt așa alb-negru, nu cred că suntem eminamente păcătoși sau că putem fi doar buni...
Voluntar: Nu-s alb negru, dar nici curcubeu nu sunt.
Voluntarul râde de unul singur. Bostan pufnește și el în râs.
Voluntar: Scuze.
Andrei: Cred că poți să te răzgândești oricând și să devii preot, dacă ai chemare...
Voluntar: Nu e chiar așa, nu toți avem norocul tău.
Andrei: Ce noroc?
Voluntar: Nu toți primim elogii de la tații noștri în fața orașului.
Voluntarul ridică listele în semn de „asta fac eu acum”. Îi întinde un tricou ca al lor.
Voluntar: Ți-l pui?

Andrei: O să merg fără.
Voluntar: Te așteptăm afară.
Voluntarul iese. Andrei e tulburat.
Andrei: Nu stau mult.

Bostan: Andrei, eu o să plec la București. Nu ne mai vedem decât peste câteva zile.
Andrei: Te duci și te-ntorci mâine, nu peste câteva zile, că n-ai unde să stai acolo. Nu fă mare caz din asta, te rog.
Bostan: Te-ai supărat?
În scenă intră tatăl, trântește o ușă.
Tatăl: Andrei! Mi-a spus Mircea de la Coaliție că mergi cu ei să strângeți semnături. Ia tricoul ăsta pe tine.
Îi întinde un alt tricou cu Coaliția pentru Familie.
Andrei (opune ceva rezistență, apoi cedează): Pot să merg și fără tricou.
Tatăl: Pune tricoul! Fă cum face toată lumea, ia nu mai fi tu cu moț! Și ia-l și pe Bostan cu tine. E o șansă să-l vadă lumea, să se obișnuiască cu el.
Andrei: Bost pleacă azi la București cu microbuzul de seară. Se întoarce mâine. Asta înseamnă că mâine nu lucrează. Și că nu merge la semnături.
Tatăl (aparte): Roagă-l să nu se ducă nicăieri, Andrei, mai bine să nu riscăm să vorbească. Poți să știi în ce circumstanță ajunge și... (face semnul
ca și când ar da din gură)
Andrei: Roagă-l tu, e lângă tine.
Andrei iese afară prin public, unde apar și ceilalți voluntari. Următorul moment este „deranjat” în sensul că publicul este întrebat dacă vrea să
semneze pentru familia tradițională, în timp ce pe scenă se continuă scena dintre Bostan și Tatăl.
Tatăl: Bostan, fiule, mi-ai spus că vrei să te confesezi. Uite că s-a ivit o ocazie și am niște timp acum.
Bostan (entuziasmat): Vreau să mă confesez! Nu m-am mai spovedit de la șase ani!
Tatăl: Vino aici.
Cei doi se retrag într-o laterală, Bostan se așază în poziție de rugăciune sub roba preotului. În sală continuă zgomotul strânsului de semnături.
Tatăl: Bostan, fiule, ca să zic așa. În taina spovedaniei nu se minte, este un mare păcat. Zi-mi, ai greșit cu vorba și cu fapta?
Bostan: Da, cred că da...
Tatăl: Cum adică crezi că da?
Bostan: Am văzut un om, un om mare și mort și l-am...

Tatăl: L-ai ce, Bostan?

Bostan: Nu am făcut nimic. Am văzut un om mort și nu am sunat la salvare. Am făcut un mare păcat.
Tatăl: E, uite asta mi-era mie teamă.
Bostan: Am fugit cu tata preot, mama și Andrei. Un om bun cu frica lui Dumnezeu ar fi rămas să sune la salvare.
Tatăl: Fiule, sunt unele lucruri care, oricât de tari sunt în mintea noastră, oricât de adevărate ni se par, ele sunt doar încercarea Diavolului. Noi
trebuie să ne rugăm și să le rezistăm.
Bostan: Da, dar am păcătuit: l-am lăsat acolo și am plecat. Ar fi trebuit să rămân lângă el. Eu îl visez noaptea și mă gândesc că era bunicul cuiva,
eu mi-am cunoscut doar bunic și murit la un lună după.
Tatăl: Fiule, sunt unele momente în care... Cum să-ți zic... Tot ce putem face... Nu e cel mai bun lucru din lume. Nu putem fi perfecți tot timpul. Și
de aia trebuie să ne rugăm!
Bostan: Da, dar doamna Coca de la Centru a fost lo-lo-lo-vită cu mașina și a șchiopătat mereu după. Dar nenea care a lovit-o a luat-o cu mașina
și-a dus-o la spital, n-a lăsat-o-n drum..
Tatăl: Asta e o comparație tâmpită!
Bostan: M?
Tatăl: Ăăăă, iartă-mă! Ce vreau să spun... e că unele lucruri n-au sens în mintea noastră și că reacționăm cum ni se pare mai bine pe moment.
Problema e că, uneori, învinovățindu-ne, putem face mai mult rău decât greșeala în sine. Nu știu dacă tu mă-nțelegi? De aia, mai bine nu ne mai
gândim la unele lucruri. Uite ce-ți propun. De fiecare dată când îți mai apare-n minte imaginea aia, spune o rugăciune.
Bostan: Ce rugăciune?
Tatăl: Ce rugăciune știi?
Bostan: Tatăl nostru.
Tatăl: Asta e foarte bună. Bostan, îți place aici, la noi?
Bostan: Îmi pl-pl-place, da!
Tatăl: Vrei să rămâi aici, la noi?
Bostan: Da!
Tatăl: Atunci trebuie să-ți ții gura și să nu vorbești cu nimeni despre ce s-a întâmplat pe drumul de la București. Cel mai bine, nici nu te mai gândești
la asta. Iți fac și eu o confesiune, ca să vezi că te prețuiesc: Fac eforturi mari să te țin aici, am dat un om afară, dacă ne superi va trebui să te
trimitem! Ai înțeles?
Bostan: O să ne ierte Dumnezeu?
Tatăl (după o vreme): Sigur că da. Pentru că o să mă rog eu cu prisosință pentru asta și tu nu trebuie să-ți faci nicio grijă. Hai, în numele Tatălui, al
fiului.. Auzi, poți să pleci la București, dar înainte du-te să strângi și tu câteva semnături, e bine să te mai vadă lumea.

Bostan îi sărută mâna Tatălui, cum a făcut-o și în prima scenă, iar acesta își trece în același mod degetele prin părul lui, apoi se șterge pe roba
preoțească.
Heblu
Lumină plină în public.

Printre oamenii din sală sunt Andrei, Bostan și Voluntarul cu mape și tabele pentru semnături, tricouri cu Coaliția pentru Familie. Toată discuția
dintre personaje se întâmplă în timp ce întind hârtii în stânga și-n dreapta.
Voluntarul: Semnați și dumneavoastră? Este pentru modificarea Constituției, ca să fie posibilă doar căsătoria între un bărbat și o femeie.
Andrei (aparte): N-ar trebui să strângem altfel? Oricum nu e permisă decât căsătoria între un bărbat și o femeie.
Voluntar: Ce mă? Mâine-poimâine, cu toată nebunia ong-urilor care vor să ne impună agenda lor, o să fie posibilă căsătoria între homosexuali și
lesbiene, ca-n Italia, chiar recent s-a întâmplat, am o verișoară acolo, mi-a zis la ce s-a ajuns.
Andrei: Știu și eu pe cineva în Italia și nu s-a legalizat căsătoria, ci parteneriatele civile, sunt spețe diferite.
Voluntar: Semnați și dumneavoastră? Căsătorii, parteneriate, dă-le drepturi, mâine poimâine adoptă copii și... Doamne ferește ce le fac!
Bostan: Trebuie să le cer nume... prenume și buletinul?
Voluntar: E de ajuns seria și numărul. Și să semneze.
Bostan: A, am deja 5 oameni, dar am uitat să-i pun a semna.
Voluntar: N-are nimic, fă-le tu numele ca semnătură.
Bostan își ia rolul în serios și semnează în dreptul celor cinci pentru care a apucat să adune semnături.
Bostan: Semnați aici. Numele, seria!

Andrei: Faci o confuzie. Parteneriatele sunt acte la notar, pact civil, nu trec pe la biserică. Poate unii nici nu-s credincioși, dar au bunuri de împărțit,
în caz că moare unul dintre ei...
Voluntar: Așa te-a învățat părintele Dănuț?
Andrei: Nu, așa am învățat la școală. Iar tu spui tâmpenii. Bagi în cap oamenilor chestii neadevărate.
Voluntar: Ce școală e aia de-ai făcut-o tu? Ți-a furat mințile.
Andrei: Hai, dom'le, e ca și când n-ai face diferența între ceremonia în fața primarului și aia din biserică...

Voluntar: Ba fac foarte clar diferența. Așa a început peste tot. Înseamnă că nu știi istorie. Azi le dai acte la notar, mâine obligă preoții să-i
căsătorească, apoi adoptă copii, care or să devină și ei homosexuali, pentru că copilul face ce-a văzut în casă!
Andrei: Cum or să devină homosexuali, doar pentru că au părinți homosexuali? Tu n-ai văzut niciodată un homosexual?
Voluntar: M-am ferit pe cât s-a putut.
Andrei: Vrei să spui că n-ai văzut în viața ta doi bărbați sau două femei sărutându-se sau ținându-se de mână?
Voluntar: Ce urmărești? Ba da, am văzut, și?
Andrei: Și ai devenit homosexual?
Voluntar: Opa! Părintele Dănuț știe ce porcării provocatoare spui? Te pomenești că ești de acord să se și prezinte copiilor familia de homosexuali
ca fiind normală. Lucrurile astea sunt de nepermis sub religia noastră creștin ortodoxă, cea mai veche și singura care prezintă adevărul Domnului
Iisus Hristos.
Andrei: Și restul celorlalți, evangheliștii ruși și neoprotestanții americani care vă dau bani pentru campania asta? Religia lor nu e bună decât atunci
când vă finanțează?
Voluntar: Cine ne dă nouă bani, mă? Deci tu ești împotriva noastră, până la urmă? De ce n-ai strâns nicio semnătură?
Andrei se uită la foaia goală. Voluntarul continuă să agaseze publicul pentru semnături.
Voluntar: Haideți, dacă nu vreți ca copiii noștri din orfelinate să fie adoptați de homosexuali.
Bostan tresare. Vine cu tabelul cu semnăturile pe care le-a falsificat el.
Bostan: E bine așa?

Voluntarul: Ce ai scris acolo?
Bostan: Bostan Tudor.
Voluntarul: Ce, cum Doamne iartă-mă, doar nu îi cheamă pe toți Bostan Tudor?
Andrei: Nu, așa-l cheamă pe el.
Voluntarul: Trebuie să semnezi cu numele oamenilor care ți-au dat datele, nu cu al tău, nu e logic?
Bostan: Și eu unde mă semnez?
Voluntarul: Ce-i cu tipul ăsta? Tu știi pentru ce strângem semnături aici?
Bostan: Așa mi-a zis tatăl.
Voluntarul: Cine ți-a zis?

Andrei: Tatăl meu, așa-i spune el.

Voluntar: Decât să vă bateți joc, mai bine nu mai strângeți. N-are nimic dacă le iei datele și nu semnează, că face cineva semnătura pentru ei, dar
nu strica tabelele că nu stă nimeni să transcrie pentru prostia ta restul de zeci de semnături bune.
Andrei: Nu te răsti.
Bostan: N-o să mai fac greșit.
Andrei: Bostan, nu mai e nevoie să strângi.
Voluntar (către public): Semnați, dacă nu vreți ca homosexualii să se căsătorească să ajungem și noi ca-n occidentul vândut. Haideți să ne păstrăm
puținele tradiții pe care le mai avem.
Andrei: Occidentul vândut, ești dus blană pe teoria conspirației...
Voluntarul: Mă tâmpitule, sunt asociațiile plătite de miliardarul evreu Soroș, care vor să ne globalizeze cu forța și împotriva tradițiilor noastre. O
să ajungem și noi ca-n Yemen să legalizăm pedofilia.
Andrei: Prietene, pedofilia e viol. E ceva împotriva voinței altcuiva. Cam cum sunt toate scandalurile din mijlocul bisericii despre care nu vreți
niciunul să vorbiți.
Voluntarul: Ce vrei să spui?
Andrei: Vreau să spun că-n biserica noastră sunt probleme mai mari decât homosexualii.
Voluntarul: Ha! În biserica părintelui Dănuț vrei să zici?
Andrei: În biserica ortodoxă! Nu-mi pune cuvinte-n gură!
Voluntarul: Auzi, tu până la urmă, ești d-ăla?
Andrei: Eu cred că tu ești d-ăla și tot încerci să disimulezi strângând semnături și făcând pe homofobul.
Voluntarul: (îl pocnește cu un pumn peste față): Eu sunt credincios!
Andrei se clatină și ar vrea să riposteze, dar renunță.
Andrei: Și eu sunt credincios! Imbecilule.

Voluntarul: Dacă nu erai fiul părintelui Dănuț, te făceam praf pentru tâmpeniile pe care le-ai zis.
Bostan lasă foile și fuge în biserică.
Heblu

În scenă sunt Andrei și Bostan. Andrei, în mod special este foarte afectat de secvența cu Voluntarul. Andrei își scoate tricoul „Coaliția pentru
Familie". Bostan stinge și strânge niște lumânări pe consumate. Andrei se apucă de scris ceva într-un caiet mare, întins pe burtă pe covorul
bisericesc. Bostan ia o cârpă și șterge ramele unor icoane. Când i se termină spray-ul de curățat, scuipă direct peste o cruce, apoi întinde cu o
cârpă. Andrei râde scurt, cu drag, apoi redevine serios.
Are un gest de afecțiune față de Bostan, apoi îl îmbrățișează. În scenă intră mama și îi observă pe cei doi îmbrățișându-se. Cei doi nu o văd. Femeie
dispare.
Andrei: Du-te la București sau trebuie să le zic.

Bostan: Să plec?
Andrei: Da, nu poți să mai rămâi aici. Știi de ce am venit...
Bostan: Eu vreau să fiu unde ești tu.
Andrei: Bost, te rog.
Bostan: Ce?
Andrei: Nu mai pot așa. Vreau să-ncep un nou drum, vreau să văd dacă pot. M-am chinuit foarte mult. Pe drumul ăsta, deocamdată nu putem fi
amândoi. Nu simt asta.
Bostan: (foarte afectat): Atunci de ce m-ai mai adus aici?!
Andrei: E, de ce...
Bostan: De când am venit aici nu te-am mai îmbrățișat măcar o dată. Vreau doar să te îmbrățișez, atât.
Andrei (are capul ascuns în palme): O să ne îmbrățișăm când.. și dacă o să vină momentul, nu e acum.
Bostan: De ce ai vrut să vin aici?
Andrei: Pentru că ai fost martorul unui accident pe care nu trebuia să-l vezi și care nu trebuia să se întâmple!
Bostan: Am crezut că m-ai adus aici pentru că vrei să fiu pe lângă tine.
Andrei: Țin foarte mult la tine. Dar uneori mi se pare că n-o să poți să te dezlipești niciodată de mine. Nu știu dacă asta e bine.
Bostan: Tu m-ai m-ai m-m-m-ai adus aici, doar pen-pen-pentru pentru că ți-ți-ți-era frică că n-o să pot să-mi țin gura și-o să zic c-am omorât un
om cu mașina.
Andrei îi pune mâna la gură.
Andrei: Ești un copil bun, dar nu știi când să te oprești..

Bostan: Dacă sunt bun, de ce vrei să plec?

Andrei: Poate c-o să devin într-o bună zi preotul bisericuței ăsteia! Probabil c-o să mă căsătoresc c-o femeie! Unde o să fii tu în toate astea?
Bostan: Lângă tine. Nu tre să-să-să- știe nimeni. Vreau doar să fiu cu tine.
Andrei: Eu nu pot să trăiesc așa, Bost.
Bostan: Și până acum cum ai putut?
Andrei: Până acum nu voiam să devin preot! Vreau să devin preot și să las tot ce a însemnat... partea asta.
Bostan se agață de Andrei.
Andrei: Nu, te rog, nu.

Bostan: Dacă nu pot să fiu cu tine, o să mă omor.
Andrei: Ce?
Pauză.
Bostan: Pot, pot să te las câteva zile să te gâ-gândești. Ca mai demult.

Andrei: Nu e același lucru acum. Acum am un plan. Vreau să schimb biserica din interior. Se poate să faci preoție și altfel. Dar trebuie să renunți
la plăceri.
Bostan nu înțelege la ce se referă. Pare confuz.
Andrei: Fii atent. Impostura asta mi-a ajuns până peste cap.
Bostan: Nu, nu te grăbi.
Andrei: Gata, știu. Mergem și le spunem.
Bostan: Ce?
Andrei: C-am fost, nu știu, suntem împreună.
Bostan: Nu, Andrei, e mare rușine.
Andrei: Atunci pleacă!
Bostan: Nu! Putem trăi aici!
Andrei: Fii atent. Nu, deci stai, trebuie să mă adun. Nu te mai uita la mine. Așa. Deci. Sunt două variante. Ori pleci și eu rămân și o iau pe drumul
ăsta, ori mergem acum și le spunem alor mei. Și de acolo om vedea.

Bostan: Sunt idei proaste, Andrei!

Andrei: Atunci le spun. O să se obișnuiască și cu asta și că n-o să fiu preot niciodată și gata.
Bostan: Mi-ai promis că nu spunem!
Andrei: Bost, tu realizezi? Tocmai am strâns semnături și le ziceam oamenilor că „dacă nu vor ca homosexualii să se căsătorească....”.
Bostan tace.
Andrei: Mi-a venit să vomit. Poți să fii credincios și fără să fii cretin, fără să faci rău altor oameni.
Bostan: Puteam să strângem semnături și gata, ce contează? De ce a trebuit să țipi?
Andrei: Tu n-ai văzut că te-a pus să semnezi în fals pentru alți oameni? Ce e asta?
Bostan: Am semnat, așa, și ce?
Andrei: Tu nu mai știi prin câte ai trecut la centrul de plasament?
Bostan: ....
Andrei: Știi ce ți-am zis data trecută?
Bostan: Da.
Andrei: Lucrurile alea se-ntâmplă pentru că oamenii buni nu fac nimic atunci când oamenii răi fac rău altora.
Bostan: A, a, Andrei... Noi, noi... Noi-noi-noi nu suntem oameni buni. Noi am omorât un om și am fugit să-să-ne-ascundem în bi-biserică.
Andrei: Ce copil ești. Era deja mort. Tu înțelegi că nu există dreptate absolută? Dacă rămâneam, intra tata la pușcărie. Vrei să intre tata la pușcărie?
Bostan: NU! E ca un tată pentru mine!
Andrei: Iar acum, dacă tot repeți asta, cineva o să ne audă la un moment dat și o să intrăm toți la pușcărie, nu doar el. Pentru complicitate.
Bostan începe să plângă.
Andrei: Bostan, dacă lumea ar fi avut puțină decență, ai fi suferit mai puțin. Dar lumea asta e cum e și tu, dintre toți oamenii, trebuie să înveți să-ți
ții gura.
Bostan sare să-l îmbrățișeze pe Andrei. Andrei îl lasă câteva secunde pe Bostan cu capul pe umărul lui.
Andrei: Ori pleci. Ori le spun și plecăm împreună.

Bostan: Se vor supăra rău. Sunt ca părinții mei.

Andrei: Nu-s părinții tăi! Sunt ai mei și-o să le treacă. Tre să-nveți să nu te mai atașezi de oricine-ți arată puțină afecțiune! Ești ca un cățel disperat.
Bostan: Tatăl a avut grijă de mine! Te rog, Andrei, nu spune nimic, nu ajută cu nimic.
Andrei: Atunci pleci la București la Vasi și rămâi acolo. Și eu aici..
Bostan: Nu vreau să plec nicăieri, eu acum pr-pri-prima oară, familie.
Andrei îl trage pe Bostan și merg spre Tatăl care se roagă într-un colț. Cei doi sunt în spate, Andrei pare că vrea să-i spună ceva tatălui său, în
timp ce Bostan încearcă să-l convingă să rămână pe loc.
Tatăl: Te rog să le aranjezi tu pe toate, după voia ta, așa încât... Să nu-l mai văd. Îl văd mereu când îl văd pe Bostan, pe băiatul ăsta, îmi apare fața
aia... cu sânge... sub roți. Ce caută băiatul ăsta la noi? Doamne, dă-i și mintea lui Andrei de pe urmă să se întoarcă cu fața la tine... Că toată credința
îl poate întoarce... Fă să nu....
Se oprește puțin, dă să întoarcă spre Andrei, Bostan fuge în culisă, rămâne doar Andrei. Care mai are puțin și izbucnește.
Tatăl: Atâtea lucruri câte tu ne-ai ajutat să depășim, ne vei ajuta și cu asta, să nu ne învinovățim mai mult decât... Mai mult decât suntem... (începe
să plângă) Ce-am făcut? Nu, nu. Așa a pățit și preotul Răureanu, nu, noi suntem puternici. Numai figura aia... Prin voia ta, Doamne, te rog, să n-o
mai văd. Și întărește-l pe Andrei pe drumul tău, parcă devine iar plăpând, plăpând așa cum era când era mic, și era numai după maică-sa. (inspiră
adânc) În numele Tat..
Tatăl se ridică de parcă e trăsnit de o idee, transpirat și gâfâind, îl privește pe Andrei de parcă știa că e acolo în tot timpul ăsta.
Tatăl: Ascultă-mă bine. Nu am avut ce face. Bostan trebuie să plece imediat la Biserica preotului Răureanu, rapid.
Bostan intră în scenă.
Andrei: De ce?
Tatăl: Protopopul ne trimite un control pe administrativ și dacă nu-l aduc înapoi pe Nelu, ăla o să vorbească, deja face tărăboi de trei zile în curte,
abia am scăpat de el pentru eveniment! Protopopul e nervos că trebuia să organizeze el Ziua Ortodoxiei. E supărat foc c-am făcut-o eu!
Andrei: Stai jos te rog, calmează-te. Nu se rezolvă nimic dacă ne agităm.
Tatăl: Ăștia când vor să-ți găsească ceva, se leagă de orice, tu înțelegi?! Pe Nelu n-am unde să-l trimit de aici, deja a vorbit peste tot!

Andrei: Mai devreme ziceai că nu-s probleme cu el!

Tatăl: Și Luminița de la magazin mă-ntreabă de ce l-am lăsat pe Nelu pentru Bostan, degeaba le explic măi oameni buni, l-am mutat! La altă
biserică! Că e mai departe de casă, că cât face pe drum, că Nelu are familie, numai prostii zic!
Andrei: Ok. Ce e de făcut?
Tatăl: Îl mut temporar pe Bostan la preotul Răureanu, cât e controlul, apoi vine înapoi.
Bostan: Deci dați afară?
Tatăl: Nu pot cu asta, cu el aici. E o perioadă în care suntem foarte fragili cu toții. Andrei, explică-i, e la câțiva kilometri.
Bostan: Vreau să rămân!
Andrei: Nu, Boss, e lângă noi, aproape, o să fii ca și aici.
Bostan: Bostan vrea să ia caietul de poezii de la București.
Andrei: Ok. Du-te să prinzi microbuzul, du-te la București.
Tatăl: Bostan, fiule, mi-am pus toată încrederea în tine.
Bostan: Mi-ați promis că rămân aici, că nu mă dați afară! Mi-ați promis!
Bostan părăsește scena foarte nervos. Trântește ușile în spatele lui.
Tatăl: Prietenul tău.. e mai ciudat decât e oricum de obicei.
Heblu
În scenă este Tatăl, iar la foarte scurt timp apare și Voluntarul cu hârtiile lui.
Voluntarul: Părinte Dănuț, trebuie să semnați și dumneavoastră. Ar fi chiar culmea.

Tatăl: Ce anume?
Voluntarul: Pentru familia tradițională.
Tatăl: Copile, am semnat demult.
Voluntarul (malițios): A, da? Da, da, sigur, mi-amintesc. Mă scuzați, m-am confuzat din cauza lui Andrei, am crezut că nici dumneavoastră nu ați
semnat...
Tatăl: Ce-a făcut, ce-a făcut Andrei?
Voluntarul: A, deci nu știți? N-a vrut să semneze.

Tatăl: A semnat și el demult. Nu te mai băga tu în treburile noastre. Sunt chestiuni care privesc familia noastră.
Voluntarul: Scuze, vreau să zic că n-a strâns semnături cu noi... Și lumea îl știe în zonă, ar fi ajutat să avem mai mult spor ca fiul preotului... Are
altă credibilitate decât am eu...
Tatăl: Fiule, o să strângă. Altceva mai ai să-mi zici? Că mă grăbesc.
Voluntarul: Nu v-a zis nimic altceva?
Tatăl: Ce trebuie să-mi zică?
Voluntarul: Nu, atât, voiam să vă spun să-l țineți mai mult sub supraveghere. Lumea vorbește. Sărut mâna părinte!
Tatăl: Du-te cu Dumnezeu.
Voluntarul iese din scenă.
CAPITOLUL CINCI
Mama freamătă făină la o masă enormă. Deși suntem în continuare într-un spațiu bisericesc, de unul din pereți este atârnată o plasmă pornită pe
un program de Cooking.
Mama: Asta e convingerea mea: Andrei n-ar fi trebuit să plece la București. Dacă rămânea aici îi aranja tata ceva, mai aștepta să se pensioneze el,
ce mare lucru, biserica era a lui. Credincioșii abia îl așteptau, iar eu de mic l-am pregătit să se facă părinte. Și eu, și tată. Și toată lumea îl iubește.
Andrei în sus, Andrei în jos. De mic se ruga așa frumos, cu intonație, ziceau femeile „așa har de rugăciune cum are copilul ăsta n-am avut toată
viața!”. Mai e și frumos. Așa de rău îmi pare. Facultatea aia l-a stricat.
Când avea doar câțiva ani, Andrei semăna cu o fetiță. Așa era, frumos ca o fetiță. Eu am vrut fată, tata băiat. Tata zicea: Dumnezeu ne-a împăcat pe
amândoi, ne-a dat un băiat care zici că-i fată. Era așa, plăpând, când era mic era numa după fusta mea, apoi n-am mai existat aproape pentru el.
Numai după tata a fost. Dar el tot cu mine seamănă.
Ce ciudat e, continui să vorbesc cu tine, de parcă ne-am cunoaște, deși nu te-am văzut decât mort. Sau moartă. Probabil erai deja mort. Așa ne-ai
ieșit nouă în drum, deja mort. Erai deja mort, nu? Oare trebuia să mergem la poliție din capul locului să se facă cursul legal? Nu, nu, ce prostii zic,
legea o dau interesele, cine știe peste cine dădeam.

Nu trebuia să-l las să bea vinul ăla, trebuia să-i dau peste mâinile alea cu care nu se poate abține. Am în cap imaginea ta, îmbrobodită, doborâtă sub
mașină. Nici măcar nu știu dacă erai femeie sau bărbat. Mă gândesc mereu la un „om”. Erai bărbat, ești om. Erai femeie, erai om.
Mă gândesc (șoptit, cu frica să nu fie auzită): Dacă Dumnezeu există, de ce lasă oameni fără nicio vină să moară în accidente idioate?
În scenă apare Andrei.
Mama: Mănânci?
Andrei: Da. Ce avem?
Mama: Am făcut niște tochitură de porc. Mai avem și sarmale de ieri. Fac și mucenici.
Andrei: Murături mai sunt?
Mama: Da, sunt. Gogonele și castraveți. Și niște conopidă cred. Îți pun pe o farfurie separată?
Andrei: Da. Pune-mi. Încălzești tochitura?
Mama: Unde e Bostan?
Andrei: Unde vrea. La București.
Mama: Păi nu ți-a zis unde se duce?
Andrei (răstit): Nu, nu mi-a zis! Face ce vrea.
Mama: Dacă mai țipi o dată la mine, îți întorc un dos de palmă de nu-l poți duce.
Andrei: Bine.
Mama: Nu te mai comporta ca și când suntem într-o situație normală! Asta nu e normal!
Andrei: Păi nu e vina mea că tata nu e în stare să conducă.
Mama: Nu, nu e vorba numai de asta. Băiatul ăsta aici....
Andrei: Ce ai cu el?
Mama: Mamă, suntem între noi... băiatul ăsta vine dintr-un centru de plasament, copiii de acolo sunt vai de capul lor. Nu zic să nu ajutăm pe
cineva, dar ai mai multă grijă.
Andrei: Cu ce?
Mama: Ei, acolo... Deprind, săracii... tot felul de apucături... care... Nu sunt... Cum să zic. Normale. Lumea vorbește, Andrei.
Se aude o ușă trântindu-se.
Mama (îl întrerupe): A venit tata. I s-o fi anulat sfeștania?

Tatăl intră în încăpere.
Tatăl (dezolat, obosit): Mi s-a anulat sfeștania.

Mama: Aia din Niculina?
Tatăl: Aia din Bobi.
Mama: Familia lui Crăescu? Ăia?
Tatăl: Au anulat pentru că a venit un preot de la mitropolie. M-am dus până acolo degeaba.
Andrei dă televizorul mai tare și schimbă pe știri. Discuția dintre părinți se aude, dar este bruiată.
Mama: Ai mai consumat și benzina. Banii de benzină măcar ți i-au dat? Și-au cerut scuze? Ce neserioși, puteau să sune, măcar.
Tatăl: Au zis că s-au trezit cu ăla la ușă, că n-au avut ce face. Că dacă e de la Mitropolie, mă-nțelegi..
Mama: Așa că te-au refuzat pe tine.
Tatăl: Lasă-i, așa să le ajute Dumnezeu.
Mama: Nu mai fi supărat, lasă.
Tatăl: Nu sunt, dar e sâmbătă și erau atâtea de făcut și atâtea câte am zis că nu pot pentru sfeștania asta. Era și casă mare.
Mama: Lasă că ai mâine.
Tatăl: Mâine nu am, ai uitat, e rândul meu să rămân după slujbă, e simpozionul. Sunt singur cu un diacon.
Mama (schimbă subiectul): Mănânci sarmale cu noi? Andrei, tu ce mănânci, mamă, tochitură sau sarmale?
Tatăl: Pune-ne la toți tochitură.
Andrei: Eu vreau sarmale.
Tatăl: Las-o și pe maică-ta să nu mai încălzească toată mâncarea. Tochitura e proaspătă, de azi, mâncăm toți la fel.
Andrei: Eu vreau sarmale, am zis dinainte să vii tu.
Tatăl: Sunteți cu capsa pusă amândoi, ce-aveți?
Mama: Nu ai zis, Andrei, m-ai întrebat doar de murături.
Tatăl (face o concesie): Încălzește-i, încălzește-i sarmalele. Pune-mi și mie sarmale, mănânc și eu.
Mama: Nu e nevoie, oricum încălzesc și tochitura, că asta mănânc și eu .
Tatăl: Nu, lasă! Să mâncăm toți la fel!
Mama: Nu, uite că nici nu e nevoie să o încălzim, că a rămas caldă de când am făcut-o.
Tatăl: Unde e băiatul ăla, Bostan?

Andrei dă și tv-ul mai tare.
Voce TV: „Astăzi în timpul întâlnirii anuale de la Patriarhia Română, reprezentații bisericii ortodoxe au declarat că sprijină oficial inițiativa
COALIȚIEI PENTRU FAMILIE, în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Patriarhul
a declarat că termenul de soți este unul deschis interpretărilor, în contextul internațional al ultimilor ani”
Andrei dă televizorul mai încet. Privește în sarmale.
Andrei: Pe tine de ce nu te-au chemat la anuala de la Patriarhie? Ai mai și făcut ditamai evenimentul aici ca să dai bine.
Tatăl: Pentru că sunt chemați de la mitropolii, doar apropiații.
Andrei: Și cum se stabilește cine e chemat?
Mama (pare că întrerupe intenționat): Andrei, deci mănânci tochitură sau sarmale?
Tatăl: Se cheamă după rang și pe restul, prin rotație.
Andrei: M-ai mai pus să strâng și semnăturile alea de rahat pentru tine.
Tatăl: Păi am auzit că n-ai prea avut spor. Asta ne trebuie nouă, să ne vorbească lumea acum.
Andrei: Repede a venit șulfa aia la tine. Eram sigur.
Tatăl: Tu de ce nu strângi semnături?
Andrei: Dar pe tine te obligă cineva să le strângi?
Tatăl: Te-a tâmpit de tot Bucureștiu'?
Mama: Uite, tată. Tochitura.
Andrei: Dar tu mai faci ceva și din credință sau numa ca să te asiguri că faci frumos și apari la televiziunea locală, că ești cel mai cel popă din
județ?
Tatăl: Credința mea e că degenerații ăștia de homosexuali, cu probleme între neuroni, să se mute-n Olanda! Să stea la ei în case, nu să se țină de
mâini pe străzi și să se pupe fără nicio urmă de morală!
Andrei: Care-i treaba ta, măi, omule? Ce treabă ai tu aici, trăiești într-un sat cu trei blocuri, care-s homosexualii ăia care-ți amenință ție viața?
Mama: Andrei, SE RĂCEȘTE!
Andrei: Mă futeți atâta la melodie că am plecat la București și m-am schimbat, dar nici eu nu vă mai recunosc deloc. Tu ai devenit obsedat s-apari
la jurnalul de știri, zici că te-ai abonat!
Tatăl: Apropo!. După amiază trebuie să filmăm un interviu de familie pentru Flash tv, vorbim despre Coaliție. Poți să-ți speli rușinea că nu ai strâns
semnăturile alea.

Mama: Ia stai puțin! Iar îmi faci programul cum vrei tu? Nu puteai să-mi zici mai din vreme, să mă duc și eu până la coafor?
Tatăl: Care din timp, măi, femeie, că m-au sunat când eram pe drum și am zis că dacă tot mi s-a anulat sfeștania...
Mama: Uită-te cum arăt!
Tatăl: Nu te mai împopoțona atâta femeie! Ești preoteasă, nu...
Mama: Și nu am dreptul să arăt normal?
Tatăl (analitic): Arăți foarte bine. Andrei, du-te și ia-ți o cămașă albă pe tine!
Heblu.
Voluntarul joacă acum un reporter cu șapcă și cu un microfon cam mare în mână. Îi poziționează în cadru pe cei trei.
Reporterul: Așa, deci dumneavoastră părinte stați mai la dreapta. Mama în stânga băiatului. O să începem cu dumneavoastră, apoi cu băiatul. Vreți
și dumneavoastră, doamnă, să ne spuneți ceva?
Femeia face semn din mână că nu e nevoie. E indispusă că nu a apucat să se aranjeze suficient. Dacă ar putea, s-ar ascunde în spatele lui Andrei.
Reporterul: Deci, părinte, câteva cuvinte despre evenimentul de ieri, apoi băiatul să ne spună de ce e important să strângă și tânăra generație
semnături și doamna.. doamna serioasă, dar maternă în același timp. Bun. Merge camera? Părinte, de ce ați organizat acest frumos eveniment la noi
în localitate?
Tatăl: Pentru că vrem să transmitem un mesaj întregii țări că lucrurile mari încep din locuri mici și vrem să spunem clar că biserica ortodoxă
română susține familia normală, tradițională și că trebuie să rămânem tari în fața acestor încercări, tari în fața tuturor ereziilor, istoria ne-a arătat...
Reporterul (îl întrerupe, către Andrei): Aaandrei, tu ești fiul preotului Dănuț. De ce e important să strângă și tânăra generație semnături pentru
demersul de redefinire a Constituției?
Andrei (complet pierdut): Fiecare trebuie să... să... facă... Fiecare are dreptul să... Să aleagă pe cine vrea, să iubească pe cine vrea.
Reporter: Ei, cum așa? Nu susții demersul Coaliției pentru Familie?
Andrei: Asta cu modificatul Constituției e o prostie sinistră, n-o să se schimbe nimic oricum, decât că o să arătăm că trăim tot în evul mediu. Nu
de asta e jumătate de țară analfabetă, că nu se specifică sexul soților în Constituție. În România avem cea mai mare rată a mamelor adolescente,
pentru că nu face nimeni educație sexuală și pe noi ne preocupă de ce fac homosexualii...
Reporterul: Păi și ce ar trebui să ne preocupe?
Tatăl: Glumește, știți cum sunt tinerii, nu știi niciodată când vorbesc serios și când nu.

Reporterul: Lăsați-l să vorbească, părinte, că pare ca s-a informat.

Andrei: Constituția nu se poate aplica fără un cod civil. Iar codul civil specifică suficient de clar că o căsătorie se întemeiază doar între o femeie și
un bărbat. Ți se pare că dă cineva semne că vrea să schimbe legea în favoarea minorităților sexuale?
Tatăl: Te rog, oprește camera. Nu îți dau acordul să difuzezi acest material. Andrei e foarte obosit, a venit de curând de pe drumuri de la București,
nu e în apele lui.
Reporterul: Am dreptul să folosesc materialul odată ce ați acceptat să-l facem, sunt jurnalist!
Tatăl: Ești un căcat! Băiete, tu ai familie?
Reporterul: Da.
Tatăl: Ai copii?
Reporterul: Doi chiar.
Tatăl: Păi, dacă mai vrei să mai ai de unde să le dai de mâncare, fă-te sigur că dispare înregistrarea asta!
Reporterul (brusc speriat): Dar ce nu vă convine? Și-a zis și el părerea, e dreptul lui la liberă exprimare!
Heblu.
Andrei, Mama și Tatăl sunt din nou singuri în biserică.
Tatăl: Cum îți permiți să mă faci de râs chiar când se filmează?

Andrei: Tu te faci de râs singur! Instigi oamenii împotriva altor oameni! Altă treabă n-ai.
Tatăl îl pocnește pe Andrei.
Mama: Nu da în el!
Tatăl: Tu să taci! (către Andrei) Am muncit o viață întreagă pentru tine!
Andrei: Te-ai gândit dacă ai avea homosexuali în biserică, cum se simt că preotul lor strânge semnături împotriva lor?
Tatăl: Dacă ar fi credincioși nu ar fi homosexuali!
Andrei: Mai bine pui credincioșii să se roage pentru omul peste care ai dat după ce ai băut!
Mama: Andrei, tu ești beat?
Andrei: Beat era tata când conducea!
Tatăl: Ce te-ai apucat tu, mă, căcat cu ochi, să-mi ții MIE predici? Tu crezi că ești mai breaz? Ai ținut un orfan în casă și acum gata, ești sfânt?

Andrei: Nu sunt deloc sfânt! Și spre deosebire de tine eu nu mă cred!
Mama se interpune între cei doi.
Mama: Nu mai da în el!

Tatăl: Andrei, spune-mi cuvântul ăla, spune-l cu gura ta și eu îți jur că îmi iau zilele.
Mama: Lasă-l acuma și tu, Dănuț, pe cuvântul meu, în cele mai proaste mom...
Tatăl (o întrerupe): Mă, căcat cu ochi, tu știi ce au zis cei de la Coaliție?! Că am crezut că mor, că mă fac țăndări pe jos, când am auzit. Spune-i,
Elena!
Mama (se întoarce pe călcâie spre Andrei): Da, au venit la noi și... Și așa au zis!
Tatăl: Spune! Spune tu cu gura ta.
Andrei: Ce să spun?
Tatăl: Tu știi că de asta mă tem de când erai atâta?
Andrei: Te temi că ce? CĂ CE?
Mama: Se teme să nu-ți fie rău!
Tatăl: Tu știi că-n timp ce tu erai la București, cineva din biserică a început să spună că te-a văzut pe stradă cu... Și că n-ai minimum de bun simț
să te ascunzi ca lumea?
Mama: Da, Andrei! Să știi că tata nu l-a mai primit pe omul care a zis asta în biserică! Pentru că a vorbit așa despre tine! Pentru că așa e normal să
stea lucrurile într-o familie, să tragem unii pentru alții! Nu noi împotriva noastră!
După o scurtă pauză.
Tatăl: Dacă chiar vrei să devii preot, ascultă-mă bine, acum e timpul! Oamenii vor uita lucrurile astea! Lumea are nevoie de un preot bun!
Andrei: Nu știu dacă pot.
Tatăl: Există soluții pentru toate problemele tale, tată, tu mă-nțelegi? Tu să vrei. Ia decizia care trebuie până nu e prea târziu!
Mama: Nu voiam să mă bag, dar tata are dreptate. Tu știi cât ne-a durut când am auzit cum au îndrăznit să vorbească despre tine? Nu mai știam ce
să fac, cu ce să le astup gura. Și nu, nu e vorba numai de mine, de tata, eu la tine m-am gândit. Am încercat să te protejăm cât am putut! Nici măcar
n-am vrut să-ți spunem!
Andrei: Mă doare stomacul foarte tare.

Tatăl: Gata, hai să încheiem subiectul ăsta. Dacă-mi promiți că vrei, totul se rezolvă. Acum trebuie să mergi să strângi semnături, e primul pas, văd
eu cum le rezolv de aici.
Mama: Hai, mama, nu mai așa, că nu pot să te văd așa...
Tatăl: Îți promite tata că nu mai vorbim niciodată despre asta. Tu de ce ai venit aici? Nu ca să reîncepi pe drumul credinței?
Andrei (plânge): Ba da!
Tatăl: Și-atunci? Stăpânește-te pentru moment și nu mai vorbi de față cu alții...
Andrei: Am încercat singur și n-am reușit! D-aia am venit aici!
Tatăl: Ce n-ai reușit, băiete?
Andrei: Tu-nțelegi că luni de zile m-am rugat? Am rupt legătura cu oricine îmi amintea de... zona aia! Am ajutat oamenii ai străzii iarna, le-am
gătit, le-am dus de mâncare, orice să fiu mai bun, să fiu iertat.
Tatăl: Tu ești un copil bun, Andrei, tu mereu ai vrut să ajuți!
Andrei: N-am vrut să ajut pe nimeni! Am vrut să mă ajut pe mine! Trebuia să-l las pe Bostan la Vasi și gata!
Mama: Foarte bine că e aici! Asta mai lipsea să rămână pe acolo să vorbească!
Andrei: Voi nu înțelegeți, eu nu pot să-mi miluiesc sufletul cu el aici!
Tatăl: De ce nu?
Andrei: Pentru că trebuie să aleg, ori una ori alta.
Tatăl: Care-i una care-i alta? Dumnezeu e unul singur.
Andrei: Nu poate fi el aici și eu să strâng semnături împotriva homosexualilor. Pur și simplu nu pot să duc asta.
Tatăl: Andrei, ține cont că eu, unul, aș fi strâns semnături și dacă...
Mama (îl întrerupe): Tată, gata, Dănuț, ne calmasem acum câteva minute, acum iar...
Andrei: Și dacă ce? Strângeai semnături și dacă ce?!
Tatăl: Și dacă tu chiar erai homosexual! Înțelegi? Puțin îmi pasă mie de tâmpeniile pe care le credeți voi la București, drepturile tuturor bolnavilor!
Andrei: Împotriva mea le-ai strâns.
Tatăl: Le-aș fi strâns și dacă TU erai homosexual, n-auzi!
Mama: Dănuț, nu mai urla! Ne aude cineva!
Andrei: Împotriva mea le-ai strâns!
Mama: Vă rog pe amândoi! Vorbim când ne liniștim și NU AICI!
Tatăl (se așază jos): La București ai învățat să fii așa?
Andrei: Un căcat. Dintotdeauna am fost așa.
Tatăl: Doamne, deci e adevărat. Doamne, mi se face rău. Mă-nțeapă inima.

Mama: Dănuț, bea apă. Bea apa asta și nu mai vorbi!

Tatăl: Deci, băiatul ăla... E.... E doar amicul tău, nu?
Andrei: Am fost împreună.
Mama: Andreie, ia-ne și tu mai ușor... Că-l omori pe taică-tu.
Andrei: Am fost împreună de astă iarnă până acum.
Tatăl: Ești și nerușinat! De ce bagi un om ca el în asta?
Andrei: Cum adică un om ca el?
Tatăl: Un copil orfan, care nu știe pe ce planetă e!
Andrei: Știe foarte bine.
Tatăl: Andrei, dacă ce spui e adevărat, eu o să-mi iau zilele.
Mama: Tată termină, Andrei vrea doar să ne provoace! Andrei, cere-ți scuze.
Tatăl: Să nu-ndrăznești să spui cuiva c-ai făcut așa ceva, vreodată. O să-ți treacă apucăturile astea!
Pauză.
Tatăl: Dacă se află mizeriile astea toată munca noastră de-o viață se duce pe apa sâmbetei. Cu un scandal dintr-ăsta rămânem fără biserică, rămânem
pe drumuri.
Andrei: Dacă ar fi să vorbim sincer, logic ar fi să rămâi fără biserică pentru că ai omorât un om, nu pentru că mă fut eu cu cine vreau.
Mama se lasă pe vine.
Tatăl (își pune mâna la inimă): Mai spui o dată asta și te omor. Și ai zburat de aici!
Mama: A glumit! Uite-l că râde, te rog Dănuț, nu te mai consuma..
Andrei nu râde.
Tatăl (pare complet deconectat de la ce se întâmplă): Tu d-aia te-ai întors să te faci preot? Ca să căsătorești femei cu femei și bărbați cu bărbați?!
Săracii părinți creștini care au fii homosexuali. Sunt cazuri și la noi la biserică, știu de la confesiune.
Andrei: Tata, tu ești cazul ăla din biserică.
Mama: Mamă, suntem între noi. Tu știi sigur că... ești așa? Sigur sigur?

Andrei: Pula mea, da.

Mama: Cum vorbești?
Pauză.
Mama: Tu nu ești credincios?

Andrei: Ba da și ce crezi că pot să fac?
Tatăl: Nu te rogi îndeajuns. Trebuia să ne spui din timp, altfel era. Există soluții, există tratamente.
Mama: E, hai, Dănuț, ce tratamente că spui și tu niște prostii.
Tatăl: Măcar ne-am fi rugat! Ne ajuta Dumnezeu!
Andrei: M-am rugat într-una..
Tatăl: Nu știi să te rogi. Andrei, uită-te la mine. Există o soluție pentru toate.
Andrei: Da! Se întoarce Bostan de la București și plecăm de aici.
Mama și tatăl se privesc.
Mama: Exclus!
Andrei: Doar n-o să mă ții cu forța.
Bostan intră în încăpere.
Bostan: M-am întors cu poezii.
Mama și tatăl se năpustesc deodată asupra lor și îi împing spre o rezervă mică a bisericii. Totul se petrece atât de repede că pare o glumă.
Heblu
După o vreme. Mama și Tatăl au un aparteu în fața scenei.
Tatăl: Tu știai?

Mama: La fel cum știai și tu.

Tatăl: Adică?
Mama: Adică nu știam, dar aveam o bănuială. Toate mamele au.
Tatăl: Tu, dacă știai, trebuia să te rogi pentru el!
Mama: Eu nu mă mai rog de ani de zile.
Tatăl: Ce spui?
Mama: Ce-auzi. Abia acum am început să mă rog, de când ai dat cu mașina peste omul ăla nevinovat pentru că nu te-ai putut abține să nu bei.
Tatăl: Vorbește gura fără tine, femeie.
Mama: Îți spun ce gândesc. Când e vorba de alții părerea mea contează de fiecare dată, când e vorba de tine, în schimb...
Tatăl: Lasă asta. Cu băiatul ăla. Mă încearcă conștiința.
Mama: Ai vreo idee mai bună?
Tatăl: Lasă, nu, e bine așa. Sunt nesigur.
Mama: Tată, e pe mâini bune.
Andrei: Unde e Bostan?
Mama și Tata se uită fix la el.
Mama: Care e problema ta?

Andrei: Unde l-ați dus? De ce nu a apărut de atâtea zile?
Mama: Am rezolvat să fie bine.
Andrei: Ce i-ați făcut?
Tatăl: Nu mai insista. O să-ți spunem la momentul potrivit.
Mama: Ce e între noi e între noi, când intervin alții mereu se strică lucrurile.
Tatăl: Elena, unde pleacă ăsta?
Mama: Andreie, mamă, unde te duci? Tată nu sta acolo, ca mortul, du-te după el!
Andrei o ia la fugă.
Heblu

CAPITOLUL ȘASE
Secție de Poliție. Polițistul și Andrei. Polițistul e interpretat de același actor care a jucat Voluntarul și Reporterul.
Polițistul: Ești Andrei, fiul părintelui Dănuț, nu?

Andrei: Da, fiul lui..
Polițistul: Eu sunt Vio, Viorel, mă mai știi? Veneam mereu la părintele Dănuț, tu erai mic...
Andrei: Nu-mi amintesc.
Polițistul: Am auzit că te-ai întors de la București... Numai lucruri bune am auzit despre tine.
Andrei: Tocmai plecam.
Polițistul: De ce? Nu-ți place la noi?
Andrei (după o pauză): Ba da, foarte mult. Aș vrea să fac o plângere.
Polițistul: S-a întâmplat ceva?
Andrei: Da.
Polițistul: Ce?
Andrei: Cum se procedează? Iau o foaie, îmi dai tu?
Polițistul: Cine te-a supărat?
Andrei: Vreau să depun o plângere împotriva tatălui meu.
Polițistul: Aoleo... El știe?
Andrei: Dacă ar ști nu aș mai fi aici.
Polițistul: Cum de v-ați supărat așa? Așa-i un om de bun tatăl tău, preotul nostru.
Andrei: A omorât un om cu mașina și l-a lăsat în drum. Și nu vrea să-mi spună unde l-a trimis pe... prietenul meu.
Polițistul: Prie... prietenul? Sau... prietenul?
Andrei: Vreau să dau declarație și să plec.
Polițistul: Vai, și auzisem ceva despre tine... Dar am zis că-s prostii.
Andrei: Ce vă mai place vorba pe ulița asta.
Polițistul: Ileana, adu-i te rog un pahar cu apă. Nu arați foarte bine. Nu mai bine vrei să mergi la spital?
Andrei: Mă simt cel mai ok din ultima vreme.
Polițistul: Asta e o glumă, că... tu cu băiatul ăla... La noi în oraș n-a mai fost nimeni până acum așa... Da barem fiul...
Andrei: Știi tu tot orașul cu cine se fute-n cur?

Polițistul: Nu ești în apele tale.

Andrei: Vreau să dau declarația aia.
Polițistul scoate o foaie de hârtie și un pix dintr-un sertar.
Andrei: Cum scriu? Subsemnatul Andrei Constantin, fiul Elenei și al lui Dănuț Constantin... În data de... Așa... Tatăl meu a lovit cu mașina un om,
acesta a decedat pe loc și noi am plecat de la locul accidentului... Tatăl meu care a omorât un om și nu știu ce i-a făcut prietenului meu...
Polițistul: Nu treceți dacă nu sunteți sigur.
Andrei: Ce nu-s sigur?
Polițistul: Aia...cu prietenul... Ce, răpește oameni părintele Dănuț?
Andrei șterge de pe foaie ceva.
Polițistul: Și nu nevoie să adăugați mereu, se înțelege și dacă scrieți o dată.

Andrei: Ce anume?
Polițistul: Că a omorât un om..
Andrei (către public):

Fața i se înțepenește în figura aia cu ochii de bovină împunsă-n spate, care nu crede că preotul lor e un infractor oarecare. Preotul de care se
rugau să le fie iertate toate nimicurile, e mai rău ca ei.
„Andrei, fiul părintelui”, zice și ochii lui caută un răspuns. Băiatul ăsta care spune tâmpenii despre preotul nostru, despre tatăl nostru, ăsta
chiar este Andrei? Ăla mic pe care-l știm noi - asta gândește el, iar eu am toate încheieturile transpirate. pixul îmi scapă din mână
În orașul ăsta mă văd toți prin el. Dacă tata e bun și eu sunt bun. Dacă el e rău și eu o să devin rău. Oamenii și-au calculat mereu cuvintele
când mi-au vorbit, de frică să nu-i torn lui tata.
„trebuia să fac teologia și nimic nu se întâmpla” -
Polițistul din fața mea mai repetă o dată, ești sigur că vrei să scrii tot ce ai scris? Sunt sigur. E adevărul.

Tocmai v-am lăsat orașul fără preot, Viorele
Urme de transpirație îmi cad pe foaie. Ca să le fac plăcerea polițiștilor care vor citi ce scriu, trec în plângere de câteva ori sintaxa lui
preferată: tatăl meu, preotul, tatăl meu, preotul,
Aș fi putut fi preot.
Nu.
Înainte să plec, Polițistul Viorel îmi spune că am greșit. Că părinții nu-i schimbi și că lucrurile astea se rezolvă în familie. Închid ușa secției
de poliție și o iau la fugă
Heblu
Suntem într-o discotecă rurală. Atmosferă ușor dezolantă. Cineva se aude cântând îngrozitor de fals la un sistem de karaoke prost, în câteva
secunde ne dăm seama că este Andrei într-o dispoziție foarte bizară. După o strofă și un refren se așază la o masă, unde bea singur o bere. În fața
lui trece Un țăran, un tip în jur 45 de ani, prăfuit și care pare proaspăt sosit de la munca câmpului, pare deja amețit. Este jucat de același actor
care a interpretat Voluntarul.
Un țăran: E liber aicea?

Andrei: ....
Un țăran: E liber, nu e liber, acum e liber, deci m-așez. (se așază)
Andrei: E liber, da.
Un țăran: Aia e că acum nu mai e, că stau eu. (râde)
Andrei se întoarce pentru prima dată către el și îl privește.
Andrei: Nelu. Ce faci, Nelu? Nu te-am recunoscut.

Un țăran (jovial): Am văzut! Ești plecat în lumea ta!
Andrei: Se-ntâmplă. Hai noroc!

Un țăran: Noroc!
Andrei: Să știi că-mi pare rău pentru neînțelegerea cu... Cu plecatul...
Un țăran: Nu tu ești de vină, tu ești un băiat bun, da cu tatăl tău.... Altfel îl văd acum.
Andrei: Bine că s-a rezolvat și te-ai întors.
Un țăran: Andrei, îmi pare ce-o să-ți zic, dar tatăl tău... nu e omul care zice. Crede că e mai deștept, așa e, el știe să vorbească, să te facă din vorbe
să faci ce vrea el, crede ca noi nu înțelegem nimic, că suntem proști toți și-ascultăm ca oile ce zice el.
Andrei: Dar acum ești înapoi, nu? Important e că s-a rezolvat, că e totul la fel ca înainte.
Un țăran: Nu mai e nimica ca înainte și nici n-o să mai fie de aici înainte! Eu odată ce-mi pierd încrederea-n om, greu mi-o mai câștigi. O viață
am lucrat aici și mă trimite ca pe un gunoi. Pentru cine? Unu care nu-l știți, nu știți ce om e, da-l dați afară pe Nelu..
Andrei: Nu-l scuz, Nelu, dar a fost o perioadă agitată.
Un țăran: Da Andrei, dar tu te-ai duce la sute de kilometri departe de copiii mei și soție?
Andrei: Nu.
Un țăran: Tu știi ce durere e să fii departe de familie?
Andrei: Știu.
Un țăran: Oooo, te pomeni că ai și tu soție a ta și eu nu știu nimic.
Andrei: Nu, nu, n-am.
Un țăran: Cum n-ai? Ai deja, cât ai, 25? Păi eu la vârsta ta deja Maria avea 5 ani.
Andrei: N-o să am copii, nu.
Un țăran: E, cum o da Domnul! Că nu e după noi.
Andrei: Pentru mine n-o să dea, știu eu sigur.
Un țăran: Știi tu așa sigur pe tine, mai vorbim noi în câțiva ani. Da cum știi tu așa sigur?
Andrei: Pentru că plac băieții.
Un țăran: Ei, na... Așa.... (face semne indescifrabile cu mâinile)... Așa?
Andrei (amuzat): Da. Nu glumesc.
Un țăran: Ei... (face niște semne din mâini) Tu să fii fericit, știi cum zic? Ascultă la Nelu. Fată, băiat, măi... Om să fie. Dar om bun! Îți plac fumeile,
foarte bine! Sunt atâtea! Pentru tine, așa frumos, găsești imediat! Îți plac bărbații și mai bine... mai multe libere pentru noi! (râde)
Andrei (întinde berea să dea noroc): Pentru oameni, Nelule!
Un țăran: Andreie, tu meriți ce-i mai bun. Eu nu-s ca alții, știu că oameni ca tine-s de când lumea și pământu'. Găsește-ți un om bun, ține pentru
tine ce faceți voi și o să vezi, o să fiți fericiți.

Heblu
Andrei: N-a ieșit exact cum m-am gândit. Bine, n-am gândit-o prea mult, recunosc. Simțeam doar că trebuia să se facă dreptate și nu știam cum.
Vreți să știți ce s-a întâmplat? Tata a fost condamnat la 5 ani de închisoare din cauza mea. Pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului.
Zilele de după ce am depus plângerea au fost cele mai bizare din viața mea. L-au înștiințat că e anchetat, dar el se comporta ca atunci când auzi o
știre la televizor care nu e despre tine. A fost mai amabil cu mine decât fusese vreodată.
Avocații plătiți de protopopie au încercat să-l spele pe tata de vină sau măcar să-i diminueze pedeapsa și să mă pună sub acuzare și pe mine ca fiind
complice, dar nu le-a ieșit schema și când și-au dat seama c-o să fie închis, s-au dezis de el. L-au lăsat în brațele procurorilor, cum lași în stradă o
saltea stricată, de care nu mai ai nevoie.
Pe mama nu am mai auzit-o vorbind de atunci. Mi-a zis „ție ți-a luat 25 de ani să te accepți și câteva luni să ne distrugi”. Fix așa. Ca o replică
desprinsă dintr-un film prea melodramatic. Și de atunci a intrat într-un doliu al tăcerii. Sau într-o depresie. Sau poate a amuțit. O singură dată am
mai auzit-o să scoată un icnet de durere. În ultima zi când a trebuit să predea toate actele administrative ale bisericii, și-a prins degetele în ușa de
termopan a biroului și a țipat.
N-a vrut să-mi spună unde e Bostan. L-am căutat la București, am fost la toți oamenii pe care-i știa, la orfelinatul în care a crescut. Nu m-a sunat,
nu mi-a dat niciun mesaj. Parcă a intrat în pământ. Am vrut să pun afișe cu el sau măcar să-i share-uiesc poza pe internet, dar, nu știu, ceva m-a
oprit. Poate c-o s-o fac. Da.
Tata. Vă întrebați ce mai face tata, nu? Păi, credincioșii continuă să facă adevărate pelerinaje la penitenciarul unde e închis și organizează slujbe
speciale în care se roagă pentru eliberarea lui. Pentru ei nu contează ce-a făcut, ce-o să facă, pentru ei rămâne preotul lor.
L-am vizitat la închisoare de două ori. O dată când i-am dus niște lumânări și icoanele lui preferate și altădată, recent, când am și schimbat câteva
vorbe.
Scena se transformă în sala de întâlnire dintre prizonieri și rude a unei închisori. Tatăl și Andrei stau pe scaune, față în față.
Tatăl: Stau în cameră cu 25 de infractori, oameni uite atâta de mari, care vin și se roagă în genunchi în fața mea și plâng pentru păcatele lor.

Andrei: Și credincioșii de la noi din oraș mai vin să te vadă?

Tatăl: Săptămânal.
Andrei: E bine că nu te-au uitat.
Tatăl: Știi ce-mi pare rău cel mai rău? C-aș fi putut să te
accept și așa. Chiar ai vrut să fii părinte?
Andrei: Da.
Tatăl: Măi, tată, trebuia să ne spui de când ți-ai dat seama.
Ne-am fi rugat continuu.
SFÂRȘIT

5 din 5 piese de teatru Inna Cebotari
Inna Cebotari
Entuziaștii
- comedie -
Personaje:
Vlad
Ksiușa
Tata
Tanti Olea
Stas
Ava
Elijah
Marina
Nicolaevna
Nana Vera
Vasya
O femeie
Un bărbat.
Actul I
Scena 1
Acțiunea are loc într-un apartament cu două camere situat la parterul unui fost cămin familial. În mijlocul uneia dintre camere se află o masă
mare din lemn. Pe canapea stă Elijah, se uită-n telefon. În cealaltă cameră e pornit televizorul, Ava se joacă-n telefon, Vlad caută ceva în dulap,
cu o mână ținând ușa să nu cadă. Ksiușa și Tanti Olea au treabă prin bucătărie. Ksiușa taie salamul și din când în când mai bagă câte-o felie în
gură.

Tanti Olea. Ia vez’, tat-tu o vinit? Trimite-l pi Vladic după dânsu’ cî matincî1 iar o chicat2 în beși3.
Ksiușa. Vladic. Vlad!
Liniște.
Ksiușa. Nu vrei sî ti duși după tata? El matinc-o chicat în beși. (Către Tanti Olea.) Ia uiti-aiși, sî mai tai?
Tanti Olea. Ajiunji. ’Om vide’ cât s-a mânca șî pi urmă, dac’ șeva, s-o mai tăie. Da’ știi șeva, ian4 las’ sî mai rămâi niști cârnaț ș’ pi duminicî.
Ksiușa (către Vlad). Ti duși?
Vlad (răspunde din cameră). El s-a dus la magazin, după bere.
Tanti Olea. Iar s-o dus la curva ’șeia.
Ksiușa. Care?
Tanti Olea. Murături ai scos?
Ksiușa. Mam’, da’ și, el încî mai poati?
Tanti Olea (scoate dintr-un borcan de trei litri castraveți murați. Ia unul în mână). Iaca, și sî mai poț’ când ești așă?
Intră Stas.
Stas. Beri mai este acolo-n frijider?

Ksiușa. Nu-i, iaca s-o dus tata. Du-ti și-ț’ ie alt sviter5, în aista parcî ești kloun6.
Stas. Nie-ni plași. Dă-ni pași.
Ksiușa. Sî nu te-așăz’ lângă mine la masă. A… o sunat nana. Traji o fugă după dânsîli pân’ la market, la „Green Hills”?
Stas. Ksiușa, eu am băut o bere.
Ksiușa. Nu șî po… pofigu7. Șini-o-s’ ti-anini8 pân’ acolo? În America-i ștraf-ștraf9, da’ aiși... Hai, du-ti c-o sî-nghețî acolo.
1
Matincî – „Mi se pare că”, „Probabil”, „Cred că”.
2
O chicat (reg.) – A picat, a căzut.
3
Beși – Beci, pivniță.
4
Ian (reg.) – Ia. „Ia lasă să mai rămână niște cârnaț și pentru duminică”.
5
Sviter / Свитер (rus.) – Pulovăr, sveter.
6
Kloun / Клоун (rus.) – Clovn.
7
Pofigu / По фигу (rus.) – „Ei și?”, „Ce are?”.
8
O s’ ti-anini – O să te anine. „O să te agațe”, „O să te prindă”.
9
Ștraf / Штраф (rus.) – Amendă.

Stas. Da’ n-are șini sta la carne.

Tanti Olea. D-ap’ spune-i lui Vladic s’ stăi la carni.
Ksiușa. Hai cî-i spun lu’ Vlad. Du-te.
Stas iese.
Tanti Olea intră în camera unde e pusă masa. Pune un platou cu brânzeturi, făcându-i loc printre alte platouri. Elijah filmează bucatele.
Tanti Olea (către Elijah, zâmbind). Hau du-du? Hau du-du?10

Elijah (continuă să filmeze). Oh, I’m excellent. Very good. Good.
Tanti Olea. Aha. Gut, gut.11 Televizor?
Elijah. What? Oh, TV? No, thanks. Internet.
Tanti Olea. Internet, yest. Avem. Parola viteaolea. Îh... amuș scriu pi șeva.
Elijah (se ridică în picioare). No, don’t worry, I’m always connected. It’s all right. All right.
Intră Ksiușa.
Ksiușa. Și-acolo?
Tanti Olea. Iaca, i-am propus parola di la...
Ksiușa. Nu trebu’, el are. Elijah, everything’s fine?
Elijah. Absolutely.
Ksiușa (zâmbind). OK. We’ll eat very soon. (Către Tanti Olea.) Eu de-am’12 mor di foami.
Tanti Olea și Ksiușa intră în bucătărie.
Tata (de afară). Stas! Și-aț’13 lăsat, măi, carnea asta s’ s-ardă?!
10
Hau du-du? – How do you do? (eng).
11
Gut – Good (eng).
12
De-am’ – De-amu. Vine de la expresia populară „de amu” sau „de acum”. Alt exemplu: „În acest moment”.
13
Și-aț’ lăsat... – De ce ați lăsat... . „Ce-ați lăsat...”.

Ksiușa iese pe terasă.
Ksiușa. Oi14, asta eu am uitat sî-i spun lu’ Vlad. Stas s-o dus după nana.
Tata. Unde-i furculița ’șeia? Cu și-ntoarși el aiși? Știi cât am dat pi macra15 asta?
Ksiușa. Cât ai dat? Spuni, că-ți dau di două ori pi deasupra.
Tata. Nu priciom tut...16 și-ari-a fași cât am dat? Tu carni di asta, amu, di undi-o-s’ mai iei?! Eu am murat-o cu beri neagră, o noapti-n beși o stat șî
voi s-o ardeț’?
Vlad (din prag). Mănânc eu bucățile mai arse. O să-mi facă bine la ulcer.
Ksiușa (râde). Țîi minte când stătem în rând iaca aiși, în fața căminului? Mămica ni-o trimis sî-ncălzîm borșu’ șî ghea’17 Colea... aghe’18 s’ țîne’ pi
chișioari, da’ așă o vinit cu-n șeaunoi di cartofi șerț’19 sî-i încălzască. Șî când o dat sî iei șeaunu’ di pi katelok20, l-o scăpat șî tăț’ cartofii s-o-nșîrat
pi jios. Da’ noi... mai era Sorin, Dima... Basic tot era?
Vlad. Nu. Ei după asta s-au mutat aici.
Ksiușa. Nu mai esti21, era șî Basic ș-ave’ capu’ spart.
Vlad râde.
Ksiușa. Ei șî karoce22, prikolu23-i-ntr-așeia cî noi ne-am năpustit și i-am mâncat tăț’ cartofii lui ghea’ Colea. Auz’, tata?
Tata e preocupat de carne și nu pare prea interesat de discuție.
Tata. Ti-aud, ti-aud.
14
Oi / Ой (rus.) – „Vai”, „Na, am facut o gafă”. Un fel de „Oops” din limba engleză.
15
Macra – Carne macră.
16
Nu priciom tut... / Ну, при чём тут... (rus.) – „Ce are a face?”.
17
Ghea’ Colea – Nenea Colea. „Nea’ Colea”.
18
Aghe’ – Abia, cu greu.
19
Șerț’ – Fierți. „Cartofi fierți”.
20
Katelok / Котелок (rus.) – Ceaun. În cazul dat, Ksiușa folosește o expresie preluată de la oamenii din satele din nordul Moldovei; atunci când cineva folosește acest cuvânt,
se referă de fapt la un cuptor de grădină din cărămidă sau lut, cu toate că sensul original al cuvântului e „ceaun”.
21
Nu mai esti (reg.) – Nu-i adevărat.
22
Karoce / Короче (rus.) – „Pe scurt”.
23
Prikolu / Прикол (rus.) – „Șpil”, „șmecherie”, „schepsis” sau „glumă”.

Ksiușa. Șî el așă serioznîi24 sî uitî la noi – Pațani25, poati încî sî vă torn și câte-o sută di grami? Țîi minte, Vlad?
Vlad. Țin minte că ghea’ Colea umbla după asta negru26. Druganii27 l-au trimis cu ceaunu’ plin.
Ksiușa. El pintru asta încă și pi... pisti cap o prinit?
Pauză.
A... nu, da.28
(Râde.) Săracu’.
Tata. Vouî vî-i a râde, Ksiușa, da’ și-s’ fășe’ atunșea… Niș’ tu gaz, niș’ tu apî, niș’ luninî, niș’ căldură... Tăt’ era așă di ghini, ca după război.
Da’ ghea’ Colea o murit dimult.
Pauză.
Ksiușa. Nu și bratuha29, văd cî nu zîși nicî di nasu’ meu. Jennifer Aniston! În America, ori înălbirea dinților, ori rinoplastia... Tăti padruștili30 mele
de-acolo ș-o’ făcut nasurili. Așa cî s’ ti mai aud vreodatî amu cu „Kartoșka”31! Vre’ șineva bere?
Tata. Eu mai încolo.
Ksiușa. Vlad?
Vlad. Hai.
Tata. Ai și ai tu cu nasu’ meu.
Ksiușa toarnă bere. Ciocnesc.
Ksiușa. Nu?32 Și dar, la mulți ani, tata!

Vlad. Mulți ani!
24
Serioznîi / Серьёзный (rus.) – Serios. „Cu o față serioasă”.
25
Pațani / Пацаны (rus., pl.) – Puștani, golani.
26
Negru – „Echimoză”, „vânăt”, „învinețit”.
27
Druganii / Друганы vine de la cuvântul Друзья (rus., pl.) – „Prieteni”, dar în cazul dat e vorba de „Prieteni de pahar”.
28
A... nu, da / А… ну, да (rus.) – „A... păi da” sau „A... ai dreptate”.
29
Bratuha / Братуха vine de la cuvântul Брат (rus.) – „Frate”, dar în cazul dat poate fi tradus: „Fratello”.
30
Padruștili / Подружки (rus., pl.) – Prietene. „Prietenele mele”.
31
Kartoșka / Картошка (rus.) – Cartof. „Ai nasul mare cât un cartof”.
32
Nu? / Ну? (rus.) – „Deci?”. Un fel de „So” din limba engleză.

Beau.
Ksiușa. Tari-ni plași nii cum ai făcut tu terasa asta.

Vlad. Nu v-au făcut probleme când ați ridicat-o?
Tata. Ei, cum nu? O fost. O fost șî di la poliție. Matincî mai mult m-o costat sî li-nchid gura la tăț’ dibilii iștia decât s-o ridic.
Vlad. Da’ parcă-au interzis prin lege pristroișili33 în Chișinău.
Ksiușa. Da ladna.34 Di când asta la noi, sî fași șeva prin lege?
Tata. Eu vreau să-i pun un gard acolo în față sî nu ni-s’ chișî nimini pi sub păreti șî de-amu poate ’om vopsi-o când s-o-ncălzî. Aiși, înăuntru, vreu
sî bat cu vagonkî35, da’ mai trebu’ să strânjim bani cî di când cu mâna asta a me’... nicî nu pot sî fac sîngurel, trebu’ sî-i îmbogățăsc pi alțîi.
Ksiușa. Eu di când ț-an spus s’ ti duși cu mâna asta la doctor?! Di trei ani ti duși șî tot nu ti mai duși.
Tata. Ksiușa... Lasî-mă ti rog frumos cu doctorii iștia di la noi.
Vlad. Nu, nu. Mâna trebuie amputată...
Ksiușa. Vlad, tu și-i cu tini?
Vlad. Nu, tu nu m-ai înțeles. Trebuie amputată ca să-i pună-n loc o proteză bionică.
Ksiușa. Vlad, tași!
Vlad. Dă-mi voie să vorbesc, Ksiușa! Cunosc pe cineva care a avut exact aceeași problemă pe care o ai ’mata. I-au amputat mâna, i-au pus un braț,
o proteză bionică conectată cumva la mușchi, la sistemul nervos, nu mai știu. Pe scurt, e ca o mână adevărată, poți face tot ce vrei cu ea. Drept că-i
cam costisitoare toată treaba asta.
Ksiușa. Vlad, mai ghini be beri.
Pauză.
Ksiușa. O vinit!
33
Pristroișili / Пристройки (rus., pl.) – Anexă (sing.) care se atașează la un bloc locativ. Aceasta poate lua forma unei terase sau a unei camere construită cu sau fără
autorizație de construcție, sau, cum se întâmplă uneori în Chișinău, cu autorizație obținută pe cale ilegală, prin mituirea organelor de stat.
34
Da ladna / Да ладно (rus.) – „Ei lasă” sau „Hai lasă”.
35
Vagonkî / Вагонка (rus.) – Căptușirea pereților cu lambriuri / placaje de plastic.

În fața căminului oprește un Mercedes roșu. La volan e Stas. Se dechide ușa din spate. Prima iese Nana Vera, care o ajută pe Nicolaevna să iasă.
Vlad o ajută pe Nicolaevna să urce treptele. Nana Vera are două pungi mari în mâini, evident grele, un pepene galben și-un buchet de flori la
subțioară. Se oprește în fața lui Tata. Zâmbește.
Nana Vera. Vez’ florili iestea, măi Vitea? Noi nu mai sîntem așă tineri ca dânsîli, cum s-ar zîși, da’ principalu’... sî șii sănătos!
Nicolaevna. Vladic, ia la dânsu’. Nu ti hrănești nimi-n Evropa36 ’șeia. Vin’ la nana-ncoa’. (Îl îmbrățișează.)
Vlad. De doi ani nu mai stau în Europa...
Tata. Da’ di undi-aț’ luat voi amu zămos37?
Nana Vera. Ei... am găsît. La „Green Hills Market”. Amu găsăști tăti șelea, numa’ bani sî ai. Ne-am gândit că poati Avușca n-o mâncat acolo zămos
și zîc – dă ș-om vide’.
Na, Vitea, ie-lî38... șî na șî torbili39 iestea, vez’ și-i acolo.
Tata (le ia, le pune după ușă). Amuș s-a răzbiri40 Olea cu dânsîli.
Nicolaevna. Ksiușka lu’ nana, Doamni! (O îmbrățișează. Plânge.)
Nana Vera (autoritar). Liubî! Nicolaevna, an spus!
Vlad. Lu’ Nana Vera nu i-a fost dor de noi.
Nana Vera. Ei, cum nu i-o fost? Vin-î-ncoași. Pur și simplu parcă-i zî di nașteri și trebu’ di... , mă rog. (Îl îmbrățișează.)
Tata. Ei, las’ că noi ni videm mai des...
Nicolaevna. Da’ undi-i Avușca? O sî mă-nțeleagă și-i spun? Doamni, nu-mi vine a crede.
Tanti Olea vine și ea pe terasă.
Tanti Olea. Hai, intraț’ în casă. Ava-i la televizor, în cameră.

Ksiușa. Ea cam o să se rușineze la-nceput, da’ s-a deprindi.
Ksiușa, Nicolaevna și Nana Vera intră în casă.
36
Evropa / Европа (rus.) – Europa.
37
Zămos (reg.) – Pepene galben.
38
Ie-lî (reg.) – Ia-l.
39
Torbili (reg., pl.) – Torbele. Pungile, plasele, sacoșile.
40
Răzbiri / Разбираться, Разберётся (rus.) – „Se va lămuri” (cu pungile) sau „Știe ea (Tanti Olea), unde să pună pungile”.

Tanti Olea. Vitea, dă torbili ’șelea-ncoa’. Și-i așeala? Da’ di undi-aț’ luat voi amu zămos?
Tata îi dă pungile.
Tata. Pintru Ava, sî gusti.
Tanti Olea apucă pungile și-l trage și pe Tata spre ea.
Tanti Olea (încet). El undi ari di gând sî stăi? Noi n-a’ sî-ncăpem aișea tăț’. Ksiușa o vinit tucma’ din America șî eu vreu sî stăm cu Ava. Șini știe
când i-om mai vide’.
(Tare.) Sî vii sî-ț’ iei cămeșa șei’ nouî, ț-an călcat-o. (Intră-n casă.)
Pe terasă rămân Tata cu Vlad. Mai târziu vine și Stas.

Tata ia furculița, apucă o bucată de carne de pe grătar, are intenția s-o întoarcă pe partea cealaltă, carnea cade pe jos.
Vlad. O ridic eu. E mai condimentată așa.
Râde scurt. Fluieră, vrând să vadă dacă apare vreun câine.
Tata. Șî... cât ai sî stai aiși?
Scurtă pauză.
Vlad. Pot pleca și-acum.

Tata. Eu te-am întrebat normal. Sî știm. Iac-tă casa. Stai cât vrei.
Vlad. Nu știu. Voi vedea.
Tata. Ksiușa cu Stas șî cu Ava a sî stăi o lună, da’ sî gândesc sî găsascî un apartament mai mari, sî nu ni-nghesuim tăț’ aiși.
Intră Stas.

Stas. V tesnate, da ne v abide!41 Și-i cu carnea me’? S-o ars. Tata... dă-ncoa’ cî eu.
Stas ia furculița de la Tata, are grijă de grătar.
Tata. Olea o chemat-o ș’ pi Marina.
Vlad tace. Își aprinde o țigară.
Stas. Nu tak și?42 La mini-i gata. Hai la masă!
Scena 2
Agitație în jurul mesei. Fiecare își caută locul. Tanti Olea, pe un ton autoritar, indică fiecăruia unde să se-așeze.
Ksiușa. Șini toarnă-n casa asta?

Tanti Olea. Ksiușa, dă mai înșet oleacî televizoru’ ’șeala. Hai luaț’!
Tata. Vlad, ia vez’ acolo-n partea ’șeia di masă, ai grijă sî torni la tăț’.
Vlad și Tata toarnă vin. Toți ciocnesc paharele, îi urează „La mulți ani” lui Tata. Beau.
Liniște. Toată lumea mănâncă. Se aud doar tacâmurile care lovesc farfuriile de porțelan. Vlad scapă furculița pe jos.
Ksiușa. A-s’ vii șineva flămând.

Tanti Olea. Na salfetka43, șterji-o.
Vlad ia șervețelul, șterge furculița.

Bate cineva la ușă.
41
V tesnate, da ne v abide! / В тесноте, да не в обиде! (rus.) – „Înghesuiți, dar fără supărări!” sau „Înghesuiți, dar fericiți!”.
42
Nu tak și? / Ну так și? (rus.; rom.) – Expresie din limba rusă – „Ну, так что?” – românizată pe teritoriul Republicii Moldova, unde primele două cuvinte provin din limba
rusă, iar al treilea este românesc. În traducere ar însemna: „Apoi iată”, „Păi?”, „Deci?”, „Așadar?”. Un fel de „So?” din limba engleză.
43
Salfetka / Салфетка (rus.) – Șervețel.

Kiușa. O! Iaca ș-o vinit.

Tata. Ia, șini-i la colț? Vlad, ti duși sî vez’ șini-i!
Vlad iese-n coridor. Caută întrerupătorul printre hainele atârnate în cuier. Câteva paltoane cad. Vlad le ridică. Se aud iar bătăi în ușă.
Tata (din cameră). Vlad, tu dischiz’ acolo?

Vlad. Întrerupător ai?
Tata. Și-o cântat?!
Pauză scurtă.
Vlad. Vîkluciatel’44 ai?

Tata. D-apoi vezî-l pisti drum.
Vlad găsește întrerupătorul pe peretele de vizavi. Aprinde lumina. Deschide ușa de la intrare. În prag stă o femeie trecută de treizeci și cinci de
ani. Arată mai matură decât vârsta ei.
Pauză.
Marina. Noroc.
Vlad. Bună.
Pauză.
Marina zâmbește confuz.
Vlad. Scuze. Intră, te rog.
Marina intră. Se apleacă să-și scoată cizmele. Vlad îi urmărește mișcările.
44
Vîkluciatel’ / Выключатель (rus.) – Întrerupător.

Marina. Nu pot. Mă-ncurcă șuba45.
O scoate. Vlad o ia și-o pune în cuier, împreună cu paltoanele pe care le avea deja în mână. Marina își scoate cizmele.
Marina. N-am știut c-ai venit.

Vlad. Nimeni n-a știut.
Tata (din cameră). Vlad, șini-i acolo?
Vlad și Marina intră în cameră.
Tanti Olea. O, Marinocika! Hai, treși la masă. Numa’ și ne-am așăzat șî noi. Hai, stai acolo. Vladic, fă-i loc fetii.
Vlad o așează pe Marina pe locul lui. El rămâne în picioare. Marina se ridică.
Vlad. Stai liniștită, îmi aduc alt scaun.
Vlad se duce la bucătărie. Vine înapoi cu un taburet. Se așează lângă Ksiușa.
Tanti Olea. Hai, luaț’. Azi la noi i-așă..., numa’ o bucățîcî di masî. Voi de-am’ s’ ni scuzaț’. Duminicî a-s’ șim mai mulț’ ș-om fași-un sabantui46
mai mari. Vitea, și șăz’? Toarnă la oameni!
Tata umple paharele. Ciocnesc. Beau.
Tanti Olea (către Marina). Ap’ și, te-ai înțăles pi az’, stai cu noi pân’ la urmî?
Marina. Da. Nu știu dacă pân’ la urmă... M-am înțăles cu-n băiet... De-am’ pi vineri ș’ sâmbătă o să am cântări. Azi îs liberă.
Tanti Olea. Da’ Vladic undi-i? Parc-ai spus cî vii cu dânsu’.
Vlad o țintește cu privirea pe Tanti Olea.
45
Șuba (1) – Haină lungă, căptușită cu blană.
46
Sabantui – Cuvânt preluat din limbile tătară și başchiră, care înseamnă „sărbătoare”.

Marina. Mama o vinit și... de-am’ l-am lăsat cu dânsa.

Ksiușa. Ava, dă-ncoa’ cî-ț’ pun eu. Nu îmbla cu mâinili-n farfuria ’șeia. Șî-ț’ spunem, nana, în Oslo o fost șei47 mai lungî escalî. Era-ntr-aiurea
c-anumi pi noapti. Poati zîua mai ișăm s’ mai videm oleacă orașu’, da’ așă... Ava trebuie sî doarmî, așă cî am rămas în aeroport. Stas ni-o păzît. (Îl
privește pe Elijah cu coada ochiului.) Aista o îmblat prin „Duty Free” șî noi, și-i drept mai mult fata, o putut dorni oleacî.
Nana Vera. Da’ aț’ zburat ghini? Cî vez’ și sî-ntâmplî az’ cu avioanili iestea?
Nicolaevna. Nu s-o-ntâmplat nicî’48 pi drum?
Tata. V-o’ hrănit normal?
Ksiușa. An zburat ghini, nana, tăt’ o fost normal, ni-o hrănit. Numa’ cî o fost mult. ’Ni-era șiudî cî-n Moscova am mai stat încî aproapi șăpti ceasuri.
Stas. Șăsî.
Ksiușa. Șăpti! Șinși – of, și arsî-i carnea asta – avioani pi zî zboarî din Chișînău pân’ în Moscova șî din Moscova pân’ în Chișînău. Șinși! Da’ noi
am stat șăpti ceasuri în aeroport, în Domodedovo, ș-am așteptat.
Stas. Asta di asta cî eli zboarî zîua, da’ noi am ajiuns noaptea.
Ksiușa. Nu mai esti. Zboarî eli șî noaptea. Ultimu-i la nezu’49 nopții. Da’ noi am avut jiumătati di orî întârzîeri, di ast-am așteptat atâta.
Stas. Da, carnea asta-i cam arsî. Mamî, dă-ni oleacî di salatî, de-șei’ di lângî ’mata.
Tanti Olea. Ap’ dac-aț’ fost căscaț’. Dă-ncoa’ farfuria. (Îi pune salată.) Normal așă?
Stas. Normal.
Tanti Olea. Vladic, tu-ț’ pui acolo sî mănînși? Ie șî ie50.
Vitea, puniț’ șărvătu’51 ’șeala dinainti c-ai s’ pătez’ cămeșa asta amuș. (Către Ksiușa.) Tari ghini l-ai nimerit pi tat-tu cu razmeru52.
Nicolaevna. Așă un material…
Tanti Olea. Păcat di pantofi, Ksiușa. Așă-s di buni, i-ar purta frumos la lucru.
Tata. Am eu la lucru un client tăpăligos.
Nana Vera. Puni niști vatî-n bot șî vperiot53!
Tanti Olea. Nu, cî n-a-s’ sî piardî. Avem vreo doi clienț’ ș’ aiși pin cămin, poate i-a’ vre’ careva.
Nana Vera. D-ap’ voi sî șeriț’ șeva pi dânșii, cî Ksiușa nu i-o luat di pi drum.
47
Șei – Cea. „Cea mai lungă escală”.
48
Nicî’ – Nimic.
49
Nezu’ – Miez. „Miezul nopții”, „la miez de noapte” ; „Miez de nucă”.
50
Ie șî ie (reg.) – Ia şi servește-te. Alt exemplu: „Poftim, servește-te”.
51
Șărvătu’ – Șervet. Bucată de pânză folosită la masă pentru ștersul gurii.
52
Razmeru / Размер (rus.) – Mărime. „Mărimea cămășii”, „L-ai nimerit pe taică-tău cu mărimea cămășii”.
53
Vperiot / Вперёд (rus.) – Înainte. „Dă-i înainte”, „Mergi înainte”.

Ksiușa. Pur și simplu acolo tăt’ îi mai mari, mărimili nu coincid cu-a’ noastri șî-i greu sî nimerești. Eu așă, an luat la ghiși. Pi voi douî văd cî v-an
nimerit, nana. Lu’ mama oleacî i-i mari paltonu’...
Tanti Olea. Las’ ti rog, cî eu mă duc la Liuda șî e’ ni-l prifași.
Ksiușa. Vlad, dac’ știem cî vii ț-adușe’ și ție Moș Crăciun сeva, da’ cum tu la noi ești veșnic secretos...
Nana Vera. Of, și-s’ di buni găluștili54 iestea. Le-ai făcut cu perlovkă55, așă-i?
Tanti Olea. Nu, cu orz. Normal cî cu perlovkă. Tăti șelea am pus acolo, numa’ carni cât o mers. A, stai, da’ perlovkă n-am pus.
Nana Vera. Ei, ap’ o trebuit sî pui. Îs mai buni cu perlovkă. Hai, ie șî tu vreo două.
Vlad. Bine, merci. (Râde.) Ce minunată seară, poetică! Hai... gust și eu două sarmale.
Tanti Olea îl servește pe Vlad cu sarmale.
Nana Vera. Vladic, ia vez’ cî n-ajiung. Dă lu’ nana chiperiu’56 ’șel’ roșu de-acolo din solnițî57.
Vlad ia un ardei verde în mână.
Nana Vera. Așel’ roșu, că-i mai iuti!

Ksiușa (către Vlad). Așel’ din dreapta.
Vlad pune ardeiul verde la loc, îi dă Nanei Vera ardeiul cel roșu.
Nicolaevna. Olea, dă-ni oleacî di șubî58 aiși cî n-ajiung.

Tanti Olea. Dă-ncoa’ farfuria. Ksiușa, tu mai ai grijî di oaspitili ista, cî nu pre’ mănâncă? Puni-i o bucățîcă di carni, niști găluști, iaca oleacî di șubî.
Ksiușa. Mama, el e vegetarian.
Tanti Olea. D-ap’... daje ne znaiu59... dă-i murături. Iaca, șuba nu-i cu carni.
Vlad. Da-i cu pește.
54
Găluștili – Pe teritoriul Republicii Moldova, sarmalelor li se spune „găluște”.
55
Perlovkă / Перловка, Перловая крупа (rus.) – Boabele de orz care se folosesc la umplutura sarmalelor.
56
Chiperiu’ – Chiperi. Ardei, ardei iute.
57
Solnițî – Solniță, un recipient (din sticlă, plastic, lemn, etc.) folosit pentru păstrarea sării, piperului și a altor condimente.
58
Șubî (2) – „Șubă”, salată din pește marinat și sărat, legume fierte și maioneză, rețetă din bucătăria rusească.
59
Daje ne znaiu... / Даже не знаю... (rus.) – „Nici nu știu ce să-i recomand, să-i propun, să-i ofer”.

Nana Vera. Cu selyodkî60.

Vlad. Da, da... că peștele nu-i carne?!
Tanti Olea (către Ksiușa). Da’ și nu ne-ai spus, cî-i fășem șeva aparti.
Ksiușa. Eu ț-an spus...
Nana Vera (către Nicolaevna). Spuni-i cî încî nu s-o-nșeput Postu’.
Pauză scurtă.
Olea, da’ și fel di selyodk-ai pus în șubî?
Ksiușa. Nana, el nu țîni Post. El nu mănâncă carne vabșe61!
Nana Vera. Da’ și, îi bolnav?
Tata. Ksiușa, mai spuni o dată cum îl cheamă, cî nu pot eu sî...
Tanti Olea. Am pus fileikî62.
Ksiușa. I-L-A-I-J-A. Elijah.
Nana Vera. Eu am făcut săptămâna trecutî o șubî, da’ cu selyodkî din conservă. Îi mai bună-așeia.
Tata. Ălaija. Nu pot eu. Mai în scurt, Ădic.
Elijah realizează că se vorbește despre el, dar nu înțelege ce anume. Răspunde cu un zâmbet.
Elijah. Yes.
Tata. Vișniovkă63. Budeș’64? Haroșaia65, damașniaia66.
Ksiușa. Tata, el nu vorbește rusa.
Tata. Tași, cî noi amuș an67 sî ni-nțălejim cu dânsu’.
Ksiușa. Home made vodka with cherry syrup.
Elijah. I’m afraid it will be too strong for me.
60
Selyodkî / Селёдка (rus.) – Pește marinat.
61
Vabșe / Вообще (rus.) – În genere.
62
Fileikî (reg.) – File. „File de pește”.
63
Vișniovkă / Вишнёвка sau Вишнёвая наливка (rus.) – Vișinată, băutură alcoolică preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool.
64
Budeș’? / Будешь? (rus.) – „Vrei?” sau „Servești?”.
65
Haroșaia / Хорошая (rus.) – Bună, gustoasă.
66
Damașniaia / Домашний, Домашняя, Домашнее (rus.) – De casă.
67
An (reg.) – O. „O să ne înțelegem”.

Tata. Și-o cântat?

Ksiușa. O spus cî-i pre’ tari pintru dânsu’.
Tata. Cari tari, spuni-i c-aista-i damskii napitok68. Dă-ncoa’.
Ia paharul lui Elijah, îl umple cu vișinată.
Tata. Marina, dă-ncoa’ paharu’. (Îl ia, îl umple.)

Marina. Nu, nu. Eu doar puțin vin și gata. N-amestec.
Tata. De-amu ț-an turnat. Cui sî-i mai torn?
Nana Vera, Nicolaevna. Noi mai încolo, la disert.
Tata își toarnă și lui vișinată.
Tata. Nu... hai, Ădic. Șii mujîk!69 Pisti cap! (Zâmbește.)
Toți se uită la reacția lui Elijah. Acesta, confuz, închide ochii și dă și el vișinata peste cap.
Pauză.
Elijah. It’s good!

Tata. Ei, gut. Kaneșna70 cî-i gut! Amu ie o zakuskî71, șeva.
Îi pune în farfurie o bucată de carne.
Elijah. No, thanks! I don’t eat meat.

Tata. Asta tu acolo la tine-n America nu mănânși, cî tăt’ îi câcat din plăsmas72 la voi. Da’ aiși la noi îi carni bunî. Damașniaia!
68
Damskii napitok / Дамский напиток (rus.) – Băutură pentru femei.
69
Mujîk / Мужик (rus.) – Bărbat. „Fii bărbat!”.
70
Kaneșna / Конечно (rus.) – Sigur, evident. „Normal că e good”.
71
Zakuskî – Zacuscă. Pe teritoriul Republicii Moldova, cuvântul „zacuscă” se folosește cu sensul de „ceva de-ale gurii”.
72
Plăsmas / Пластмасса (rus.) – Masă plastică. „Plastic”.

Ksiușa. Damașniaia din Piața Centrală, tata?!

Tata. Da. Da’ și? Eu am luat-o di la Vanea, drugu73 meu. El ni-o jiurat cî-i carni di casî.
Ksiușa. Vanea ț-a jiura șî câ-i carni di zebrî numa’ ca-s’ cumperi di la dânsu’.
Stas. Nu, carnea-i bunî, numai cî-i oleacă arsă.
Nana Vera. Vitea, ii amu șî-n carnea ast’ di casî bagî atâtea...
Tata. Cum vreț’. Nie-ni plași. (Înfulecă o bucată de carne.)
Da’ murături aț’ gustat? (Ia un castravete murat în mână, îl mușcă demonstrativ.) Pepenii74 iștia-s super!
Elijah se uită confuz în farfurie. Filmează bucata de carne pusă de Tata. Încearcă să mănânce salată ocolind carnea.
Tata. Stas, șî cum tu cu limba ’șeia a lor? Te-ai mai diprins, o grăiești?
Stas. Normal. Di-nțăles, tăt’ înțăleg. Iaca di spus... nu tăt timpu’ pot. Da’ cu vremea…
Ksiușa. Stas, du-te șî vezi și fași fata.
Stas iese de la masă.
Tata. Iaca vezi, Oli? Șî cât o stat ii în America ’șeia? Câțiva ani aghe’. Să-i spui duminicî lu’ așia... lu’ Serioja șî Nina.
Ksiușa. Da’ și, da’ și?
Tata. Ei, că tu nu știi... Di douăzăș’ șinși di ani trăiesc aiși șî niș’ n-o-nvățat sî spunî „Bună ziua”.
Tanti Olea. Nu mai esti, „Bună ziua” ii spun.
Tata. Cum, măi...? Sî trăiești o viațî-ntreagă aiși șî sî nu înveți limba română? D-ap’ nu țî-i înteresant sî știi șini ti grăiești pi la spati?
Tanti Olea. Șî iar din nou... Slîșîș’, Vitea?...75 Nu-i băga pi tăț’ într-un șeaun. Șini o avut di învățat, o învățat limba distul di ghini, nu? Iaca, eu
parcă grăiesc cu tine. Mă-nțăleji. Da’ dacî nu-ț’ plași... barca șî pisti râu, pisti Prut!
Tata. Ei hai, lasî ca-n fost eu șî „pisti Prut” când eraț’ voi mititei. (Se uită la Ksiușa și la Vlad.) Am înșercat sî vând acolo șî țigări, șî nez di nucî,
și tăt și vrei. Ș-an văzut eu cum sî poartî ii acolo cu noi. Ni-o fost di-ajiuns.
Vlad. Nenea76 e din Constanța, fiu de amiral, parcă așa spuneai, nu?
73
Drugu / Друг (rus.) – Prieten, amic.
74
Pepenii (pl.) – Pe teritoriul Republicii Moldova, castraveților li se spune „pepeni”.
75
Slîșîș’, Vitea?... / Слышишь, Витя?... (rus.) – „Auzi, Victore?...”.
76
Nenea (reg.) – Bunic. ; Neneaca (reg.) – Bunică.

Tata. Parcă așă-i, numa’ cî… (pauză), atunși erau alti timpuri.
Vlad. Da. Atunci nenea era tânăr și frumos.
Ksiușa. Pisti tăt i-așă, tata. Mai ales în ziua de az’.
Tanti Olea. Da’ dă-le pași. Tu te-anini ba de-așeia, ba de-așia ... Di nimi’ nu-ț’ plași.
Tata. Asta eu mă anin? Auz’, Oli? Cum, măi...? Sî vii la om în casî, sî-l iei șî sî-l duși undeva-n Siberia, la katorgî77? Cum poț’ sî șii așă...? Șini
fași așă șeva? Iaca voi tăț’ mă felicitaț’... da’ eu putem niș’ sî nu mă nasc, niș’ s’ nu șiu amu aiși cu voi. Dacă nenea vostru, dacă tata neu, nu fuje’
atunși din Siberia, dacî nu vine-napoi șî n-o găsă’ pi mama... iaca dacă n-o găsă’, iesî cî eu nu mă năștem șî nimini din voi nu era sî șii amu la masa
asta. (Către Nana Vera și Nicolaevna.) Ei, cum... voi douî era sî șiț’, cî pi voi v-o făcut înainti di Siberia. Da’ iaca eu nu era sî șiu.
Vlad. Propun să bem pentru nenea care-a găsit-o pe neneaca. Datorită lor suntem aici.
Nana Vera. Pintru părinț’, că-s’ șei mai sfinț’!
Beau.
Nicolaevna. Vlădicuțu’, povistești tu, cum la tini? Și-ai făcut tu-acolo?

Vlad. Am făcut... studii, nana.
Nicolaevna. Da’ ai lucrat șeva?
Nana Vera. Știm, știm. Tu cu teatru’ acolo.
Vlad. Film.
Tata. Șî? Ai făcut vreun kino?
Vlad. Câteva.
Tata. Care?
Vlad. Nu știu dacă titlul o să-ți spună ceva.
Tata. La televizor le-o arătat?
Vlad. Nu. La televizor nu le-au arătat.
Tata. Ei, d-ap’ dacă nu le-o arătat la televizor...
Vlad. Le-au arătat la „Cannes”.
Tata. Undi?
Vlad. La un festival, la „Cannes”.
77
Katorgî / Каторга (rus.) – Muncă grea. Munca de sclav pe care o făceau cei deportați în Siberia, Kazakhstan etc.

Tata. Nu, asta nu-i serios. Iaca eu mă uit amu un film la „Canal Rusia TV”, tari bun, sî ti uiț’ șî tu. O să-ț’ trebuiască.
Nana Vera. Cari, așel’ cu așeia cari ieri l-o prins cu mă-sa?
Tanti Olea. Nu, aista-i „Valcița”78. Vitea spuni di altu’, cari cu actoru’ ’șela pleșcat79.
Nicolaevna. Vera, pi-aista nu-l vedi, cî e taman atunși vini di la lucru.
Tata. Ap’... sî i-l pui pi internet. Tari bun film.
Vlad. Serial.80
Nicolaevna. Stai cî eu îl întrebam aiși altceva pi băiet.
Vlad. E OK, nana. Sunt OK.
Nana Vera. Măi Victorovici, da’ nu te-ai însurat?
Vlad. Nu.
Nana Vera. Așă băiet frumos...
Nicolaevna. Eu am auzît cî femeili iestea din Evropa îs tari... nu știu cum. Sî măritî tăti târzîu, nu-nțăleg și-așteaptă.
Ksiușa. Ap’ dacî nu li ie nimi’, și-s’ facî, nana, tre-s’ aștepti.
Nana Vera. Iaca di la noi găsăști-ț’ o fată di treabă, cuminti.
Vlad. Da, așa e. În Europa femeile au învățat s-aștepte.
Tanti Olea. Și-ai spus? Nu, nu... la noi îi altfel. Dacî nu te-ai măritat pân’ la douăzăș’ șinși... Ei hai c-amu oleacî-i mai altfel, da’ totuna. Când sî
mai fași copchii dacă aghe’ numa’ la treizăși, treizăș’ șinși ti măriți?
Nicolaevna. Pintru bărbat mai esti cum mai esti, da’ iaca pintru fimei... De-am’ sî fași copchii după treizăși încolo nu-i tari ghini.
Ksiușa. Nana, în America majoritatea femeilor nasc după treizeci.
Nicolaevna. Nu-i lăsat așă di la Dumnezău.
Ksiușa. Nana, da’ cui îi spui tu Dumnezău? Lu’ popa cari vini șî-ț’ spuni când și câț’ copchii tre’ s’ fași?!
Nicolaevna. Primu’ sî-l naști pân’ la douăzăș’ șinși. De-am’ pi urmî naști șî după treizăși. Principalu’ primu’ să-l fași.
78
„Valcița” / „Волчица” (rus.) – „Lupoaica”, telenovelă.
79
Pleșcat – Chel.
80
Serial – „Telenovelă”.

Marina. Da. Așa. Chiar dac’ n-ai și fași cu dânsu’ după asta. Șî sî nu poți termina niș’ studiile, niș’ te-aranja la lucru’ ca lumea. Sî ti măriț’ ca sî-ți
dăi mama pași, sî ti măriț’ ca sî nu ti grăiascî lumea, chiar dacî ai să trăiești tu tătî viața cu-n alcagolic81. Ori, dacî nu vrei sî trăiești cu-n alcagolic,
poftim, divorțează. Da’ așă, cum aveț’ numa’ un apartament cari trebu’ împărțît la amândoi, iesî cî oriși-ai fași, pa liubomu82 trăiești tătî viața cu-n
alcagolic în așeiaș’ cameră. Așă-i mai ghini?!
Pauză.
Tanti Olea. Și țî-i dat, așeia țî-i dat.

Vlad. Nu știu. Dacă e să judecăm după logica voastră, mie era sî-ni șie dat să fiu paznic, taxist83 în cel mai bun caz, apoi alcoolic, apoi poate să-l
omor pe tata la vreo beție pentru că unica oportunitate care i se oferă unui tânăr descendent dintr-o familie de muncitori, e profesia de paznic. Șî
cînd tata te zakalibește84 – Hai du-ti și lucrează, du-ti și lucrează, lasî-ț’ aspirațiile, trăim vremuri grele. Apoi tata să nu se mire că la o beție o să ia
un cuțit în spate de la fecioraș, nu un buchet de flori ș-o cană de apă la bătrânețe. Conform acestui scenariu drumurile duc ușor-ușurel, cu pași
siguri, numai și numai spre pușcărie.
Iată de-o vorbă Ksiușei i-o fost dat să scoată bani din străini ca să-și poată achita studiile; să se copuleze ca răsplată. Lui Basic, pentru că tat-su o
fost blatnoi85 și făcea parte din lumea criminală, i-a fost dat să fure, să omoare și s-ajungă la pușcărie exact ca Mișa, frate-său, care probabil și-acum
stă închis. Ksiușa a ales să nu-i fie dat să stoarcă bani din străini. A mers la lucru în America și-acum iat-o, American Dream în carne și oase:
familie, copil, emigrant-cetățean U.S.A.. Basic a ales să nu-i fie dat să fure și s-omoare. Lucrează, paznic, căsătorit, au o fetiță. Altcineva însă a
ales să n-aștepte. Să ia doar ceea ce i-o fost dat.
Marina dă peste cap vișinata.
Tata. Aha. Dacî nu sî-nsura Basic cu Natașa ’șeia era sî stăi și el amu la pușcărie tari ghini. Copchilu’ ’șeala o fost făcută din viol, nu din dragosti
mari.
81
Alcagolic / Алкоголик (rus.) – Alcoolic, bețiv.
82
Pa liubomu / По-любому (rus.) – „Oricum”, „Orice ai face”.
83
Taxist / Таксист (rus.) – Taximetrist. Forma rusească de exprimare este „taxist”.
84
Zakalibește / Закалибал, Закалибать (rus.) – „Mă tot bătea la cap”, „mă obosea”.
85
Blatnoi / Блатной (rus.) – „Interlop”.

Nana Vera. Da’ nimi’ nu-ț’ puni nicî-n cârcă. Nu-ț’ plași și ț-o fost dat, ap’ puni mâna șî fă. Iaca, tu sângur spui cî fiecare ș-o ales și sî-i șii dat.
Nouî, nimi’ nicî nu ni-o dat. Tăt’ ne-am făcut sîngurei. N-am așteptat ajiutori di la nimini, niș’ di la neamuri, niș’ di la părinț’. Șî iaca, văd cî
ș-acoperiș deasupra capului ni-o ajiuns mintea sî ni fașim, șî masî, șî pi masî. Voi aț’ ales sî vă dușiț’ șî v-aț’ dus. Și? V-o spus șineva șeva?
Ksiușa. Stai oleacî, nana! Voi sînteți așia care încă-ați mai prins cumva ultimili fărmături din facilitățile sistemului ’șeala prost, da’ măcar atâta o
avut un rost. Da’ di când ai trecut la „ni-o ajiuns mintea sî ni fașim”? Ia nu schimba plastinka86, ti rog eu! Aduț’ aminti, mata tăt timpu’ ti lăudai că
ai acoperiș deasupra capului pintru cî ai stat în rând la apartamenti, pentru cî pân’ amu ești în acte cu familia Marovici, șî pentru cî ii o crezut cî ești
de-a lor, și pentru cî di asta statu’ ț-o dat apartament. Da’ tata ș-o schimbat familia înapoi în Mara șî pi dânsu’, krujka mednaya87, așă șî nu l-o mai
ajiuns niș’ un fel di rând. Nuș’ cum s’ fași-n țara asta cî cuiva statu-i dă, da’ nouî, nana, statu’ nicî nu ni dă, numa’ ni ie. Spuni tu, și-am putut eu sî-i
ofer aiși lu’ Ava? Di asta ș-an frecat-o tăț’ de-aiși.
Da’ blin88... nenea o vinit tucma’ din Constanța pân’ aiși ș-o găsât-o pe neneaca. Voi din sat aț’ venit la Chișînău, la oraș, la capitală, șî v-ați aranjat
viața șî iaca șî eu m-am dus mai diparti, în State. Asta-i șeva normal, un proces viu. Fiecare-ș’ caută locu’ în lumea asta așă cum îl duși mintea ș’
capu’. La urma urmei (către Nicolaevna) cum spune’ neneaca: șî Iisus Hristos s-o dus de-acasă la doispriși ani.
Pauză scurtă.
Nana Vera. Îi cald aiși la voi. Mă duc sî dischid oleacă ușa. (Iese.)
Nicolaevna. Nu grăiț’ șî voi atâta di copchii către dânsa...
Intră Stas cu Ava în brațe.
Stas (râde). Ava o băgat zămosu’ ’șela-n micravalnovkî89.

Ksiușa. Nu s-o fript?
Stas. Nu. S-o-nșerbântat zămosu’.
Tanti Olea. Eu mă duc s-aduc borșu’ șel scăzut.
Nicolaevna. Sî merg să te-ajiut?
Tanti Olea. Nu, nu trebu’. (Iese.)
86
Plastinka / Пластинка, Грампластинка, Граммофонная пластинка (rus.) – Disc de gramofon, Disc de vinil.
87
Krujka mednaya / Кружка медная (rus.) – Expresie. Un fel de „Fuck” din limba engleză.
88
Blin / Блин (rus.) – Expresie. Un fel de „Shit” din limba engleză.
89
Micravalnovkî / Микроволновка, Микроволновая печь (rus.) – Cuptor cu microunde.

Pauză.
Nicolaevna. Atunși o fost alti vremuri...
Pauză.
Ksiușa. Ava, lasî salata ’șeia-n pași.

Nicolaevna. Ksiușa, da’ Ava ’nțăleji și-i spui tu?
Ksiușa. Înțăleji, numai că-i vine greu să vorbească.
Nicolaevna. Da-i tari slăbuțî. Nu-i bolnavî?
Ksiușa. Nana, nu grăi prostii.
Nicolaevna. Eu niș’ cu-n rău90, mă uit cî niș’ nu pre’ o mâncat.
Ksiușa. O mâncat cât trebu’ sî mănânși un copil.
Nicolaevna. Ni-aduc aminti, Vitea, când v-ați mutat voi în căminu’ ista șî trăieț’ numa-ntr-o cameră. Iaca asta era. Țin minti stenka91 asta, „Albina”.
Îl aveț’ numa’ pi Vladic atunși. Era așă mititel și slăbuț, noi credem c-o s’ moară. Tu i-ai adus atunși niști ampuli92 di după graniță cari erau difițît93
șî iaca și băiet frumos i-amu.
Vlad. Nana, ia zi, ce mai face Ion?
Nicolaevna. Ion, tot așă, la Moscova, cu Sveta. D-ap’ ni-o spus cî v-aț’ întâlnit acolo, nu?
Vlad. Ne-am întâlnit. Da. Dar au trecut ceva ani de-atunci. Și Denis?
Nicolaevna. La Denis de-am’ a treia fată s-o născut, nu ț-o spus Ksiușa?
Vlad. Mi-o spus. Cum se descurcă?
Nicolaevna. Da’ cum? Așă-nșetișor. La Italia. Lucrează. Amu Irina-i în dekret94, stă acasî. Da’ Denis lucrează tot așă, cu curățănia, ca-nainte.
Câștigă normal. În orși caz, mai bini, cu mult mai bini dicât aiși. Irina șî ajiutor di la stat prinești c-o născut acolo. Iaca, tot mă cheamă sî-ni văd
nepoțîi, da’ eu nu pot lăsa lucru’ ista. De-am’ an zîs cî poati la varî m-oi duși sî-i văd.
90
Eu niș’ cu-n rău – „Eu nu zic de rău”, „Nu zic cu intenție rea”.
91
Stenka / Стенка, Стенка для гостиной sau Гостиная стенка (rus.) – Bufet din lemn.
92
Ampuli / Ампулы (rus., pl.) – Fiolă, sticluță cu medicamente.
93
Difițît / Дефицит (rus.) – Deficit. „Greu de găsit”.
94
Dekret / Декрет (rus.) – Concediu de maternitate.

Ksiușa. Vlad, știi și-am găsit eu ieri în sașii95 noștri? Foarfișili96 ’șeala cu steluță pi care le-am aruncat eu în tine, ți-nchipui? Eu am afighit97.
Vlad. Când le-ai aruncat?
Ksiușa. Cum când? Atunși când tu-ai fost cu de-al di Basic la furat sași. Și erai tu tare înervat cî tata nu-ș’ și ț-o zîs, da’ eu căutam jioacă cu tini șî
tot te-aninam. Șî tu, nu mai țîn minti, ni-ai spus cred cî șeva șî eu am aruncat în tini cu foarfișili șel’ cu steluță.
Avei tare i-o plăcut, o zîs cî și-l păstrează.
Vlad. N-a fost deloc așa. În primul rând... (pauză.) Da. Tu, cum șeva... fugeai la pârât.
Ksiușa. Și tu mă bătei. (Zâmbește.)
Vlad. Pentru că erai pârâtoare. (Zâmbește.)
Ksiușa. Nu, tu mă bătei prosta tak98, fără niș’ un motiv.
Vlad. Fără niș’ un motiv...
Ksiușa. Da ladna... voi cu zîlili nu ieșăț’ din garaju’ ’șeala. Mari Rock-eri panimaieș99 eraț’ voi atunși. Tăț’ pletoș’, fumaț’ nu știu și prostii pe-acolo.
Eu prosta100 îmi fășem griji pentru tine, nu că tari vroiem101 s’ ti pârăsc.
Vlad. Ei hai, că tu n-ai fumat...
Ksiușa. Tata, dacî șeva, despre asta n-o știut.
Vlad. Asta s-o crezi tu. (Zâmbește.) Da’ cazul cu foarfecele a fost exact invers și n-a fost deloc legat de istoria cu sacii.
Ksiușa. Nu mai esti. Eu țin minti precis.
Vlad. Ksiușa, eu aruncasem în tine cu foarfecele și-am nimerit drept aici, simți? (O atinge lângă ochi.) Țin minte ce tare m-am speriat.
Ksiușa. Nu, n-a fost așa. Tu ți-ai închipuit.
Vlad. OK. Cred că noi vorbim acum de amintiri ale amintirilor care n-au nimic în comun cu realitatea pe care-am trăit-o noi.
Ksiușa. Ei, Tarkovski adîhaet.102
Tata. Eu asta nu-mi amintesc, da’ sașii ’șeia ni-i amintesc. Ni-o adus la sași... Pi câțiva ani înainte am avut. Fășem curat zilele iestea ș-am mai găsit
vreo doi. Fusăsî103 ii cu băieții la furat. Pi tăț’ i-o prins, numa’ Vlad a’ neu o putut fuji.
95
Sașii (pl.) – Sacii. „Sacii noștri”.
96
Foarfișili – Foarfecele. „Foarfecele ăla cu steluță”.
97
Afighit / Офигеть (rus.) – A rămâne perplex, a rămâne șocat. „Am rămas fără replică”.
98
Prosta tak / Просто так (rus.) – „Pentru nimic”, „Fără nici un motiv”.
99
Panimaieș / Понимаешь (rus.) – „Înțelegi tu”.
100
Prosta / Просто (rus.) – Simplu. „Pur și simplu”.
101
Vroiem (reg.) – Voiam.
102
Adîhaet / Отдыхает (rus.) – A se odihni. „Tarkovski se odihnește”. Un alt exemplu de traducere: „Ei, ce să-ți zic... Tarkovski”.
103
Fusăsî – Fusese. „Fusese ei cu băieții la furat”.

Concert #1
Seara, după șapte. Strada Uzinelor. Un depozit uriaș. Vlad are unsprezece ani. Stă în fața unui gard de sârmă împreună cu câțiva băieți mai mari.
Băiatul 1. Ti vâri pi-aiși șî fuji acolo undi-i luninî, vez’? Da’ noi stăm aiși șî păzîm.
Vlad intră, merge în direcția de unde vine lumina, intră în depozitul plin cu saci din plasă. Se uită spre gard să vadă dacă mai e cineva acolo. Vede
ochii băieților, care se uită prin gard.
Băieții. Hai Vlad, și-aștepț’? Ie-ț’ sași!
Vlad apucă un sac, îl desface și-ncepe să-l umple cu alți saci. Se mișcă tot mai repede și mai repede. Termină de umplut un sac, se uită spre gard,
băieții sunt tot acolo. Se-apucă de umplut un alt sac. Intră și băieții în depozit.
Băiatul 2. Vlad, hai că ți-ajiunji. Ie-ț’ sașii și du-te tu amu și păzăști afară la gard. Dacă vez’ pe șineva, strîji ȘUBA104. Ai înțeles? ȘUBA.
Vlad aprobă. Își ia sacii, iese cu ei după gard. Stă. În jur nu e nimeni. Stă. La un moment dat, de după colț apar în viteză două mașini Lada. Vlad le
urmărește cu calm. Abia când acestea opresc peste drum de depozit, Vlad realizează ce se-ntâmplă. Strigă cât poate de tare: ȘUBA, ȘUBA!
Băieții (ieșind din depozit). Fuji, Vlad! Fuji!
Vlad apucă cei doi saci și fuge cu ei în spinare. Fuge pe mijlocul străzii, printre mașini. Cei din Lada pornesc cu mașinile în goană după băieți.
Sacii sunt mai mari decât Vlad, dar el îi ține din răsputeri și caută cu privirea pe care drum s-o ia. Îl ajung din urmă doi băieți mai mari din gașcă.
Se opresc în dreptul lui și încep să râdă isteric.
Băiatul 1. Vlad, tu te-ai ibanit105? Lasî, măi, sașii ș’ fuji cî ti prind așei’ din Lada ș-ai belit-o. Fuji!
Băiatul 2. Dă-lî măi nahui106!
Vlad se uită-n urmă, mașinile sunt foarte aproape de el. Vlad aruncă un sac în mijlocul drumului, așa, ca să creeze un obstacol pentru mașini.
Celălalt sac îl apucă din două părți, îl pune pe spate și fuge cu el înainte. Mașinile opresc. Ies câțiva bărbați care fug după ei. Băieții se despart,
fiecare luând-o în direcții diferite. Vlad o ia pe la școală, aruncă sacul peste un gard înalt de piatră, sare și el. E foarte abil și face totul cu ușurință.
E clar că fuge pe un drum bine știut. Într-un final, Vlad ajunge la colțul căminului, trece pe lângă inscripția în chirilice „Strada Entuziaștilor 18/1”
(„Улица Энтузиастов 18/1”), intră cu sacul în casă.
Din bucătărie iese Tata. Și ai acolo?
Vlad tace.
Tata îl lovește. Ti crez’ mari bandit? Vrei sî mă fași di rușîni în tăt căminu’ pintru niști sași? Merji la culcare. N-ai să mănânși nicî az’.
În scena următoare, Vlad stă pe un taburet, spală vesela la bucătărie. Tata stă la masă cu doi vecini.
Tata. Eu tăt’ pun într-înșîi amu, șî șeapa, șî cartofii, și morcovu’, mai ales pi iarnă. Îs tari buni. (Cu mândrie.) Fișior’miu ni i-o adus!
104
ȘUBA (3) – În anii ’90, puștanii făceau mici jocuri în jurul cuvântului „șuba”, pentru a-și preveni amicii de vreo primejdie. „Șase!”, „Atenție!”, „Vine!”, „Fuga!”.
105
Ibanit / Ебануться (rus.) – „Vlad, ți-ai ieșit din minți?”, „Vlad, te-ai tâmpit?”.
106
Nahui / На хуй (rus.) – „În pulă”. „Lasă-l în pulă”.

Nana Vera. Eu am spus că el o s-ajiungî bandit. (Râde.)

Tanti Olea. Vladic, mănâncă cî-s’ rășești.
Vlad. Merci. De fapt eu m-am săturat... Nici nu mi-e prea foame... Sunt bine. Mulțumesc.
Ksiușa. Vlad nu-i diprins sî mănânși așa di mult.
Tanti Olea. Țîn minte cum fășem borș de-aista dimult, când copchii erau încî mititei. Ksiușa s-alinta, nu-i plășe’ curechiu’107. Da’ Vladic tari mai
iube’ borș scăzut. Drept c-atunși n-avem di undi lua carni și-l fășem din oase, ori și găsăm șî noi. Da’ curechiu’ era încî ieftin și muram butoai-ntreji.
Nana Vera. Tari-i bun. Ai pus și curechi murat?
Tanti Olea. D-ap’ numaidecât.
Ksiușa. Nu-nțăleg, cum pute’ sî nu-ni placă așă bunătate?
Vlad. Nu-mi amintesc să fi mâncat borș din ăsta în copilărie...
Tata. Ei, cum nu? Mâncai. Mâncai în amândouă fălșile108.
Toată lumea râde.
Vlad (către Tanti Olea). Îmi amintesc cum am mâncat și dumneavoastră m-ați bătut c-am mâncat.
Ksiușa. Vlad!
Vlad. De ce, Ksiușa? Dacă tot ne-amintim, hai să ne-amintim.
Nu zic, mă chemați voi la masă, dar mi-era cam frică să nu mi-o iau... așa că spuneam mereu că nu mi-e foame. Da’ atunci când toată familia e
afară sau în altă cameră... atunci poți să-ți pui câte-un pic în farfurie, așa, cât să nu se-observe c-ai umblat în cratiță. Până ’mata (către Tata), la o
ceartă c-am refuzat să lucrez la vahtă109, chiar dacă eu trebuia să-nvăț pentru școală, nu să stau de pază, mi-ai spus – Crez’ cî noi nu știm c’ tu
mănânși? Tari ghini sî vedi ca-i îmblat în cratiță pintru cî-i datî la o parti pojghița di pi mâncare.
Ei na, atunci, de fapt m-ai ajutat fără să-ți dai seama. Mi-ai spus care e secretul. De-acum știam că trebuie s-acționez imediat după ce-a fiert, înainte
să se pună pojghița. (Către Tanti Olea.) Dumneavoastră-mi spuneați că mergeți să gătiți pentru tata, eu rămâneam la vahtă să vă înlocuiesc. Apoi
vă vedeam ieșind în fața căminului pe ușa din spate... Asta-nsemna că mâncarea e gata. Eu las vahta numai cât să fug pe ușa unde acum e baia la
voi, intru, iau de sub pat, din odaia noastră, borcanul de șapte sute de grame gata pregătit. Îmi torn nici jumătate de borcan cu borș, ca nu cumva să
se-observe c-am umblat acolo. Pun capacul, iar după asta pot să se pună și trei sute de straturi de pojghiță. Când veneați voi la masă și verificați
107
Curechiu’ – Curechi. Varză.
108
Fălșile (pl.) – Fălcile. „Mâncai în amândouă fălcile”.
109
Vahtă / Вахта (rus.) – De serviciu, de pază. A sta de serviciu la diverse locații care necesită supraveghere 24 de ore în jurul obiectivului păzit. În cazul dat e vorba de un
cămin familial. În anii ’90 această funcție mai includea și serviciul de telefonie al tuturor locatarilor.

pojghița, totul părea neatins. Eu între timp ascund borcanul la dușuri, sub tavanul din inox în formă de zig zag, pus încă de pe vremea când mama
era „camendant pi cămin”110. Mai stau juma’ de oră la vahtă, cât să se răcească. ’Mata (către Tata), vii de la lucru și vă așezați la masă. Tot atunci
îmi iau și eu borcanul.
Aș spune că, într-o oarecare măsură, mâncam toți împreună. Doar că despărțiți de un perete.
Pauză.
Elijah. Is everything allright?

Vlad. Yes, Elijah. I’m just telling my parents how they managed to make my childhood unforgettable.
Abia după ce mâncați voi, veneați dumneavoastră (către Tanti Olea) să mă chemați „chipurile” la masă. Și-atunci eu scoteam pe gură replica
copilăriei mele „nu mi-e foame, mulțumesc!”.
Nicolaevna. Timpuri greli erau atunși. Tăt’ era difițît.
Vlad. Da, nana, mulțumesc, într-adevăr, erau timpuri grele. Nu întotdeauna puteam să iau mâncare din casă. Uneori mâncam o conservă la două,
trei zile. Nu luam mai multe ca să nu se-observe. Când realizam că nu voi avea șansa să mănânc ceva gătit, intram pe vârfuri la bucătărie. Am
învățat să deschid ușa, așa, ca să n-audă vreun scârțâit nici cine stă la jumătate de metru depărtare. Iei de pe dulap grămada cu cheile de la beci, una
câte una, ca să nu facă gălăgie. Fugi în beci, îți iei o conservă, o deschizi așa cu cotul și dacă aduce Sorin Vraciu un călcâi de pâine, e bine, dacă
nu, așa înfuleci, fără pâine. Și fuga sus, la fel de atent pui încet cheile la loc. (Către Tanti Olea.) Dumneavoastră sunteți la jumătate de metru, gătiți
ceva gustos pentru voi, dar nu mă vedeți că e dulapul pus chiar lângă ușă… și nu mă auziți. Spider-man!
Când ești rupt de foame și n-ai ce mânca, dormi. Dormi ca să nu simți foamea.
Marina, tu cu amabilitatea ta, mă invitai în ospeție, mă așezai la masă cu ai tăi. Și eu spuneam – nu mi-e foame, abia m-am ridicat de la masă cu ai
mei. Și nu mâncam nimic. Marina, spune tu dacă mint. Mi-era groază să mănânc așa cum e normal să mănânce o familie. Împreună, cu toții la
masă. Nu știam cum să mă port. Mi-era teamă că voi mânca hapsân și repede, așa cum eram obișnuit, și nu doream să mă fac de râs în fața părinților
fetei de care-mi plăcea atunci.
Pauză lungă.
Ksiușa. Nahuia111?
110
Camendant pi cămin / Комендант (rus.) – Intendent(ă). Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituţii, a unei case (în cazul dat e vroba de un cămin
familial).
111
Nahuia / На хуя? (rus.) – „De ce’n pula mea?”. Un fel de „What the fuck?” din limba engleză.

Vlad. Nahuia?
Pauză.
Stas. Pi mini mama mă lăsa ba cu-n tată, ba cu altu’. Și eu o-ntreb într-o zî – Mama, da’ cari dintr-înșii îi tata meu? Șî e’ – Ni-ș unu’ dintr-înșii. E’
până azi nu ni-o spus șini-i batia112 neu. Eu cred că niș’ e’ nu știe șini-i. De asta nu spuni.
La tăț’ o fost greu în nouăzăși.
Tanti Olea plânge.
Ksiușa (către Vlad). Amu te simți mai bini?

Vlad. Tu n-ai cum să-nțelegi asta. Ei s-au purtat altfel cu tine.
Ksiușa. Vlad, ieși afară!
Vlad. Pizdeț113.
Vlad iese, își ia geaca din cuier. Scoate din buzunar mănușile, le bagă-napoi, scoate din celălalt buzunar țigările, se-ncalță din mers, deschide ușa.
În fața ușii, Vasya.
Vasya. Ni huia sebe. 114 Asta și-i, teleportari? Blead’115, nu teleportari, da’ asta… Karoce, am uitat cum sî spuni la huiniaua116 asta, când sîmț’ pi
șineva.
Vlad are un moment de ezitare.
Vlad. Privet!117
112
Batia / Батя (rus.) – Tata. „Taică-meu”.
113
Pizdeț / Пиздец (rus.) – Constatare retorică: „Asta e”. „Bag pula”.
114
Ni huia sebe / Ни хуя себе (rus.) – „Să-mi bag pula, chiar tu ești?”.
115
Blead’/ Блядь (rus.) – Acest cuvânt are mai multe sensuri, dar în cazul dat ar fi un fel de „damn” din limba engleză. Alt exemplu: „La naiba”.
116
Huiniaua; Huinia / Хуйня (rus.) – Un fel de „căcatul ăsta”, „chestia asta”.
117
Privet! / Привет! (rus.) – „Salut!”.

Vasya. Cari privet, băi? Vinî-ncoa’. (Îl îmbrățișează pe Vlad cu putere.) Și hilîi118 ești!
Vlad. Băi Basileus, asta nu-s’ numești hilîi, asta-nseamnă să te menții în formă.
Vasya. Da ladna. Uiti la mini, iaca eu sî-n formî. Basileus Velikii!119
Râd.
Vasya. Nu și… nu mă chemi în casă? Eu am vinit să-l felicit pi batia tău, da’ mai tari sî ti văd pi tini.
Vlad. Băi, avem pi undi be’ o bere pe-aiși?
Vasya. Fașim.120
Vlad și Vasya merg după colț, la magazinul „Tatiana”. Își iau câte-o bere, ies afară. Se așează la o masă din lemn improvizată de localnici. Beau
bere, fumează.
Vasya. Nu tak și? Povistești. Undi-ai îmblat? Și-i cu tini?

Vlad. Da’ undi… Pi undi vrei. Prin lume.
Vasya. Șî? Uspeșnîi121 businessman sau ai găsit vreo staruhî122 cu bani?
Vlad. Mmm... Nu. Niș’ una, niș’ alta. Deși... poate oleacă businessman.
Vasya. Businessman?
Vlad. Producător de film.
Vasya. Asta tipa123... ?
Vlad. Prodiuser.124
Vasya. Prodiuser.
Vlad. Nu, tipa da.
118
Hilîi / Хилый (rus.) – Fragil, delicat. În cazul dat ar fi „uscățiv”, „slab”. „Ce slab ești!”.
119
Velikii / Великий (rus.) – „Cel mare”. „Basileus cel Mare!”.
120
Fașim – Facem. „Se face”, „Se rezolvă”.
121
Uspeșnîi / Успешный (rus.) – De succes.
122
Staruhî / Старуха (rus.) – Bătrână, bătrânică.
123
Tipa; Nu tipa / Типа; Ну, типа да (rus.) – Are mai multe sensuri, dar în cazul dat ar fi: „Adică?”; „Parcă așa e”.
124
Prodiuser / Продюсер (rus.) – Producător.

Vasya. Băi, klasna125! Ni-o spus Ksiuha cî tu acolo... mai Golivudu’126 nu l-ai pakarit127.
Vlad. Mda... Mai, mai.
Vasya. Șî? Pi cât ai vinit?
Vlad. Nu știu, băi. Nu știu.
Vasya. Nu... măcar vreo lunî stai?
Vlad. Băi, mai pi scurt, trebu’ di zamutit128 o dvijuhî129. Nii-ni trebu’ bani.
Vasya. Câți?
Vlad. Trebu’ oleacî...
Pauză scurtă.
Vasya. Eu nu mai îmblu cu-așă dvijănii, drug. Asta dimult, când eram noi basiaki130, cum ni spune’ batia, țîi minti? Amu eu am familie, nu mă bag.
Vlad. Paniatna.131 Hai noroc!
Beau.
Vasya. Nu... tu nu ti supăra. Eu... nu cî nu vreu...

Vlad. Basic, tăt’ normal. Eu tăt’ înțăleg. Vîrulim132 noi din tăt câcatu’ ista.
Vasya. Iaca, aista-i Vlad așel’ pi cari-l știu eu!
Vlad. Aiși înainti erau tomberoanili ’șelea di gunoi. Țîi minti, băi, cum mă fugărei împrejiuru’ la o huinia di asta plină cu gunoi, cu rozacika133-n
mână – Suka134, vinî nahui încoași cî ti omor nahui. Blead’, suka!
125
Klasna! / Классно! (rus.) – „Fain!”, „Mișto!”. Un fel de „Wow!” din limba engleză.
126
Golivudu’/ Голливуд (rus.) – Hollywood.
127
Pakarit / Покорить, Покорять (rus.) – A cuceri.
128
Zamutit; Mutim / Замутить, Намутить; Мутить (rus.) – „A învârti ceva”.
129
Dvijuhî; Dvijănii / Движуха; Движение (rus.) – Mișcare. În cazul dat ar putea fi: „A pune ceva pe roate”.
130
Basiaki / Босяки (rus., pl.) – Hoinar, copil de stradă, golan.
131
Paniatna / Понятно (rus.) – Clar. „Totul e clar”.
132
Vîrulim / Вырулим, Разрулим (rus.) – „Vom ieși din asta”, „Ne vom descurca”.
133
Rozacika / Розочка (rus.) – Bot de sticlă spartă – armă improvizată pe loc.
134
Suka / Сука (rus.) – Cățea.

Vasya (mișcat). Da, băi. Și debili eram atunși, ia hueiu135.

Vlad. Da’ eu căutam ochii lu’ frati-tu șî îi strîgam – Mișa, spuni-i, băi, lu’ frati-tu cî uiti, băi, și fași. Mai în scurt... doi dalbaiobi136. Țîi minti și-l
mai îmfla râsu’ pi frati-tu?
Vasya. Nu, eu nu țîn minti asta.
Vlad. Ap’ cum sî țîi minti? Tu atunși erai tăt’ în nahui blead’, vinî suka-ncoa’.
Râd.
Vasya. Băi, da’ tu-atunși ai fujit, așă-i? Ghini, băi, c-ai fujit, cî eu eram iobnutîi137. Știi cî i-an spart capu’ lu’ Romandaș în sara ’șeia?
Vlad. Da nu nahui?138 Asta tu i l-ai spart? Da’ noi credeam cî Șnur i-o spart capu’.
Vasya. Nu, băi. D-ap’ batia cu mini o avut razgavoru139 ’șela după asta. Eu eram ibanit di tăt și el cred cî sîmță șeva. M-o luat di șchircî140 șî ni-o
spus sî vin la tini.
Vlad. Băi, da’ tu știi... Când ai vinit în sara ’șeia la mini șî m-ai chemat afară... Eu am ieșît, da’ cu-n striom141, pizdeț! Zîc, stă dibilu’ încî cu vreo
șinși după colț șî mă ușidi nahui, da’ eu îs sîngur... Șî tu-ai pus o beri șî nu știu și-ni povistei acolo. Da’ eu șîdem cu striom, cu bățu’ di la veshalkî142
di la șcaf143 vârât în mânicî șî mă gândem, iaca-amuș as s-o facî, amuș as s-o facî.
Vasya. Da, băi? Da’ nii sîngur ni-era striomna oleacî di tini. Tu așă nikakoi144, da’ reskii145, suka. Țîi minti când ne-ai dat una și ți-era-n pulă că eu
îs mai zdravăn ca tini?
Râd.
Vasya. Băi, și... am auzît cî Marina o vinit acolo la voi.
135
Ia hueiu / Я хуею (rus.) – Exprimă mirare.
136
Dalbaiobi / Долбоёбы (rus., pl.) – Idiot, cretin, prost.
137
Iobnutîi / Ёбнутый (rus.) – Dus cu pluta, nebun.
138
Da nu nahui / Да ну на хуй (rus.) – „Nu pot să cred”, „Nu poate fi adevărat”.
139
Razgavoru / Разговор (rus.) – Conversație, discuție.
140
Șchircî / Шкирка (rus., ua.) – Ceafă. „A lua de guler”.
141
Striom; Striomna / Стрём; Стрёмно (rus.) – Frică, anxietate.
142
Veshalkî / Вешалка (rus.) – Cuier. În cazul dat e vorba de bară/suport pentru umerașe.
143
Șcaf / Шкаф (rus.) – Dulap. Șifonier.
144
Nikakoi / Никакой (rus.) – Nicicum. „Nimic din tine”.
145
Reskii / Резкий (rus.) – Iute, ager, agil, abil.

Vlad. Ia v șoke.146 Di undi, băi, știi? Când, șini de-am’ tăt’ o spus?
Vasya. La cămin, tăț’ păreții-s cu urechi.
Vlad. Da, băi, o vinit. Eu n-am știut cî e’ o sî vii. Eu în genere multe n-am știut. Pahodu147, tanti Olea o chemat-o. Vre’ să mă-nsoari.
Vasya. Da’ tu?
Vlad. Și eu?
Vasya. Vrei sî ti-nsori?
Vlad. Eu... am vrut.
Vasya. Da’ amu?
Vlad. Și amu?
Vasya. Băi, nu mă zaibi148. Cu cârligu’ trebu’ s’ scot tăt’ din tini. Pastaiana149 tu-ai fost mutnîi150. Pi alțîi îi rascrutești151 sî-ț’ povisteascî tăt’, da’ tu
dispri tini, nicî’ nișodatî.
Vlad. Băi, da’ n-am și-ț’ spuni. E’ pahodu îi măritatî, am înțeles că are-un copil...
Vasya. ... pi care-l cheamă Vlad.
Vlad. Ei, pizdeț.
Vasea. Eu prosta am spus cum îl cheamă.
Vlad. Eu nu știu șeva?
Vasya. Băi Vlad, iaca aiși taman152 cî tu trebu’ s’ șii așela cari știi.
Vine Ksiușa în fugă.
Ksiușa. Hai repidi!

Vlad. S-o-ntâmplat șeva?
Ksiușa. Privet, Basic! (Către Vlad.) Da, hadem!
Vasya. Problemi, șeva?
146
Ia v șoke / Я в шоке (rus.) – „Sunt șocat”. „A rămâne perplex/surprins”.
147
Pahodu / По ходу (rus.) – Probabil. „Se pare că”.
148
Nu mă zaibi / Не заёбывай меня (rus.) – „Nu mă sâcâi”, „Nu mă enerva”. „Nu mă bate/fute la cap”.
149
Pastaiana / Постоянно (rus.) – Mereu, întruna.
150
Mutnîi / Мутный (rus.) – Vag, secretos.
151
Rascrutești / Раскрутить, Раскручивать (rus.) – „A învârti”, „A forța să facă/spună ceva”.
152
Taman – Tocmai.

Vlad. Nu știu, băi. (Către Ksiușa.) Și s-o-ntâmplat acolo?

Ksiușa. Lu’ mama i s-o făcut rău.
Vlad. Ksiușa... poati pintru tini-i mama.
Ksiușa. Vlad, tu ești tâmpit?
Vlad. Ksiușenka, tu-i spui mamă unei străine și mă faci pe mine tâmpit că nu vreau să-i spun cum îi spui tu? Nu pot să-i spun ei mamă, înțelegi?
Am încercat, jur c-am încercat, când eram copil, dar n-am putut, Ksiușa. Tu erai mică, tu nu ții minte. Tu nu știi multe... Foarte multe nu le știi și
nici măcar nu vrei să le afli. Tu știi că tata a venit la mine când aveam zece ani, zece ani aveam, Ksiușa, când m-a întrebat – Pe care mamă o vrei,
pe asta, asta sau asta? Și mi-a propus câteva variante. Mi-a spus, alege. Asta după ce mama nici de-o săptămînă nu era-n mormânt.
Ksiușa. El îi bărbat, Vlad, tu ar trebui să-l înțelegi. El a vrut ce-i mai bine pentru noi.
Vlad. Pizdeț, Ksiușa! Asta cum se numește la voi, gândire universal feminină? Da’ tu știi că Olea... tanti Olea, exact asta mi-a spus cândva? – Tata’
tău e bărbat. E bărbat tânăr și are nevoie de femeie... când vei crește mare, vei înțelege – ea „chipurile” și-a deschis sufletul în fața mea și-a vorbit
cu mine pa dușam153. A avut o șansă să fie om și pe aia o praibit154-o! Și tu exact asta-mi spui acum. Adică... cum? Trăim cu toții după instincte și
pohui155 de tot restu’? Pohui că ai copii, pohui că ai soție, important e să „șii mujîk!” șî s’ ti duși regulat na leva156, la futut?! Atunci nu pot să înțeleg
nahuia te-ai mai însurat, nahuia ai mai făcut copii? Ce fel de familie mai e și asta dacă noi nici măcar nu ne pricepem să avem grijă unul de celălalt?
The Cult of Mara Family-n mă-sa! Știi tu prin ce-am trecut eu în ultimii trei ani? Tu nici măcar nu m-ai întrebat unde-am fost.
Ksiușa. Parcă pi tini tari te-o mai interesat și-am făcut eu ultimii trii ani.
Vlad. Asta-i o justificare penibilă. Că el, „chipurile”, la noi s-a gândit, că el vezi, blead’, pentru noi a făcut-o. De fapt, nu era deloc pentru noi. Era
numai și numai pentru el. Deschide ochii, ești mare. Ești și tu mamă.
Ksiușa. Eu aș fi de acord ca Stas să se recăsătorească dacă n-aș mai fi. Ca Ava să nu crească singură.
Vlad. Și dacă femeia cu care s-ar recăsători n-ar avea grijă de Ava? A, Ksiușa? Cum poți fi atât de... ? De ce nu gândești? Cum poți s-arunci
asemenea vorbe-n vânt?
Ksiușa. Daca-i avea copii, ai înțelege.
Pauză.
Vlad. Da.
153
Pa dușam / По душам (rus.) – A-și deschide sufletul. „Din suflet”.
154
Praibit / Проебать (rus.) – „A rata”. „A avut o șansă și pe aia a ratat-o”.
155
Pohui / По хуй (rus.) – „Indiferență”, „Până-n pulă”. „... ți-e indiferent de tot restu’ ”.
156
Na leva / Налево (rus.) – La stânga. Mai înseamnă și „în mod ilegal”, „în secret”, „pe ascuns”.

Trece o femeie pe lângă ei.
Femeia. Vladic? Asta tu ești? Noroc! (Zâmbește, i se aruncă de gât, îl sărută pe obraz.)
Vlad o împinge.
Vlad. Ce faci? Du-te te rog de-aici.

Femeia. Vladic, eu am vrut...
Vlad (strigă). Te-ai dus!
Femeia pleacă grăbită bombănind ceva în sinea ei.
Ksiușa. Știi și, Vladic? Nu vrei să fii ca tata, da’ fix așa ești.
Pauză.
Di și-ai vinit?
Pauză.
Eu mă duc acasă. Orice-ar fi, ea ne-a crescut, ea a avut grijă de noi. Eu nu pot s-o las așa.
Ksiușa se duce spre casă.

Pauză.
Vasya stă la masă. A văzut toată scena.
Vlad. Eu îs koncenîi157 di tăt, așă-i băi?

Vasya. Karoce... eu încî n-am înțăles ni huia158.
157
Koncenîi / Конченный (rus.) – „Terminat”, „Pierdut”, „Om de nimic”.
158
Ni huia / Ни хуя (rus.) – „Nimic”, „O pulă”.

Actul II
Scena 1
Aceeași seară. Tanti Olea, Nana Vera și Nicolaevna stau în bucătărie cu paharele de vișinată în mână, gata să ciocnească. Femeile sunt bete.
Tanti Olea (vorbește de parcă ar spune un toast). Tătî tinereța, șei mai frumoș’ ani din viațî, nopțîli nidornite le-an dat pintru dânșîi. Le-an făcut
zakrutși159 vara ș-an târâit crăpăt160 di la lucru ca sî nu stăi ii flămânz’ iarna. O rochie nu ni-an cumpărat ca o fimeie normală, da’ le-an luat lor și
li-o trebuit. I-an cheptănat șî i-an hrănit. Le-an spălat chișătu’. Vladic de-am’ era mari, da’ încî sî chișă în pat. La patru, înainte sî mă culc, îl
controlam, tăt’ era normal. La șinși, când mă trezăm sî-l controlez, de-amu era tăt chișăt. Vara mai era cum era, da’ iarna cât di greu ni-era...
Nana Vera. Noroc!
Femeile ciocnesc, beau.
Tanti Olea (continuă). D-ap’ și, mai ghini era sî știi tăț’ cî el sî chișî-n pat? Îl sculam dimneața, când încî nu pre’ era lumi prin cămin. Da’ și, mai
ghini era sî-l vadî tăț’ cum spalî el prostirea161 di chișăt?
Nicolaevna. Denis a meu tot sî scăpa în pat. Pân’ pin clasa-a patra. Di spaimî. Tat-su, Dumnezău să-l ierti, vine bat, mă băte’ pi mini ș-ap’ îl băte’
ș’ pi dânsu’. Șî el sî scăpa.
Tanti Olea. Nu, cî el sî scăpa înainti de-a vini eu la dânșîi.
Da’ cât mânca el...? Cât mânca! Înțeleji? Ș-un bucătoi di carni, șî jiumătati di pâini la o mâncari, șî borș, șî câte douî căni di ceai. Crește, înțăleg!
Bărbat, înțăleg! Eu tăt’ înțăleg, d-ap’ noi eram patru. Tat-su lucra la trei lucruri tucma’! Eu trebuie să-l hrănesc cu șeva când vine el di la lucru,
așă-i? Da’ el și? Învăța...? Așeia era învățăturî...? Erau timpuri greli, trebuie di lucrat. Era de-am’ mare. Doispriși ani.
Nana Vera toarnă vișinată. Femeile ciocnesc. Beau. Nana Vera începe brusc să plângă.
Nicolaevna. Și-i cu tini, Verî?
Nana Vera. Curvilor!
Tanti Olea (către Nicolaevna). Ia’ nu-i mai da sî bei.
Nana Vera. Șini be’ aiși?
159
Zakrutși / Закрутки, Банки для консервирования (rus., pl.) – „Conservă”. Fructe/legume puse la borcan pentru iarnă.
160
Crăpăt – „Mâncare”, „De-ale gurii”.
161
Prostirea (reg.) – Cearceaf.

Nicolaevna dă radioul mai tare.
Nicolaevna. Ia,Veruța... ia-u’ șini cântî. Hai la dans!
O trage pe Nana Vera după ea. Nana Vera refuză. Nicolaevna se mișcă foarte greu, dar încearcă să danseze. Nicolaevna dansează.
Tanti Olea. Eu mor de foame.
Își pune să mănânce.

Tanti Olea mănâncă. Nana Vera urmărește nemulțumită dansul Nicolaevnei. Nicolaevna cântă și dansează. Tanti Olea preia melodia. Cântă
împreună. După un timp, Nana Vera răbufnește.
Nana Vera. Tași, Liubî, cî nu poți cânta. Tași!

Tanti Olea. Da’ dă-i pași.
Nana Vera. Tu sî nu ti vîri!
Liubî, aista-i dans la tini? Treși amu jios șî nu ti pozorî162.
Nicolaevna pare că n-o aude.
Nana Vera. Liubî, n-auz’? Jios am spus. Amu!
Nicolaevna cântă și mai tare. Dansează. Face mișcări largi și exagerate.
Nana Vera. Futuț...
Apasă nervos toate butoanele radioului până găsește butonul de deconectare.

Radioul nu mai cântă. Se aude doar ceva de la televizorul mic, care stă pe frigider. Nicolaevna încremenește. Stă nemișcată o vreme. Lasă încet
mâinile jos, face-un pas și lent se așează pe taburet.
162
Pozorî / Опозориться (rus.) – A se afla într-o poziție jenantă. „Nu te face de rușine”.

Scena 2
Camera unde e pusă masa mare. Marina stă singură la geam. Tata cu Elijah stau la masă. Beau. Ambii sunt beți.
Tata. Fimeili sînguri, cu mâna lor, scrieu danos163 pi bărbațîi lor. Înțeleji tu și-i aiși? Dădeu dabro164 sî tai viile. Ele doar nu-și dădeu sama și fac,
dișteptili! Sî bucurau cî bărbațîi n-o sî mai bei, da’ nu s’ gânde’ nimi’ la posledstvii165. Aista, cum îi spune... așel’ chel cu patî-n frunte. El tăt’ o
făcut. Lidia, Izabela, Magaraci, Prințul Negru, tăt’ o fost distrus. Tăt’! O lăsat numa’ sorturili166 di masî. Tu-nțăleji și-i aiși? Măi, Ădic... cum sî-ț’
lămuresc eu țîi, aista o fost un fel di holocaust, da’ numa’ cî pintru poamî167, pintru vie. Jiumati din tătî țara o fost tăietî cu toporu’. Jiumătati!
Frat’miu cu mâna lui o distrus sîngurel hectari-ntreji de viță de vie. Și era s’ facî...? Dacî nu, îl închideu. Cum, măi...? Cernoziom curat! Fă jin
șî-mbatî lumea-ntreagî cu șel mai bun jin din lumi! Franțuzăsc, italienesc, armenesc, îs nicî pi lângî și-am avut noi. Tăt’ o distrus.
Tata toarnă vișinată.
Tata. Iaca, vez’, dacî n-am poamî, fac de-am’ din jișîni.
Elijah filmează vișinata. Beau.
Tata. Da’ și-s’ grăim noi... cu așeia tăt’ îi clar. O vinit pi pământuri străine șî-ș’ băteu jioc. Da’ tu uiti la aiștia a’ noștri, di sus, și fac ii az’... Ai tăi
cum ti-or futi, nu te-a futi nimi’! Înțăleji tu? Dacă tu pi tini nu ti uvajăști168, ap’ și s’ mai aștepți di la alțîi? Hai, ie o bucățîcî di carni.
Elijah. No, I... no.
Tata. Hai, lasî tu asta. Tu gustî. Ai vinit la mini-n casî, undi-i respectu’ pintru familia Mara? Tre-s’ ni uvajăști! Și ni ti fărâmi?169 Ian stai oleacî, tu
și crez’, cî eu am uitat sau și? Crez’ cî voi sînteț’ mai di treabî?
Pauză.
Unde-s indienii?
163
Danos / Донос (rus.) – Denunț. „Își denunțau soții la organele de stat”.
164
Dabro / Добро (rus.) – Bine. „Dădeau acordul”.
165
Posledstvii / Последствия (rus., pl.) – Urmări, consecințe.
166
Sorturili – Sorturi, soiuri. „Soiuri de struguri de masă”.
167
Poamî – Poamă.
168
Uvajăști / Уважать, Уважение (rus.) – A respecta. „Dacă tu nu te respecți...”.
169
Și ni ti fărâmi? (reg.) – Nu te lăsa rugat, nu fi modest.

Și? Crez’ cî eu nu știu? Crez’ cî la noi aiși n-aratî nicî la tilivizor, da?
Stai c-amuș.
Tata se ridică de la masă, se îndreaptă spre bufet, deschide ușile, scoate o sticlă și, foarte hotărât, se apropie de Elijah.
Tata. Aista-i rachiu curat, di casî. Damașnii. Tot eu l-am făcut. Din ierburi. Lecuitor. Ia dă-n-coa’. (Umple paharele.) Pisti cap!
Beau.
Tata. Hai, amu! (Îi întinde lui Elijah o bucată de carne. Elijah râde, o mănâncă.)
O, amu-i altî treabî. Da’ iaca, dispri și fașiț’ voi, noi mâine ’om grăi. Da’ amu mănâncî, mănâncî. Tu încî jin de-a’ meu de-așel alb n-ai gustat.
Amuș... amuș a s’ ni dușim în beși ș-ai sî vez’. Di la jinu’ meu zbori drept în cosmos, îț’ spun eu. Cum sî-ț’ lămuresc eu țîi... când ti ridiși, așă,
deasupra, șî ești numa’ tu șî nourii170. Doamni ferești! Nu-ț’ închipui și-i asta. Mai șeva decât s’ fași săx. Dac-am fost prost ș-an kasit pad
pridurka171... Așă m-o sfătuit aiștia de-aiși. C’ sî nu fug di armatî, da’ taman s’ mă duc, sî spun cî am copil mic șî sî kasesc pad pridurka. Iar pentru
asta statu’ a sî-ni dăi apartament cu douî cameri. Violeta me’ era de-am’ cu Ksiușa gravidă, Vlad ave’ trei anișori, șî eu zîc – mă duc! Fac tăt’ cum
ni-o spus. Da’ așeia di la armatî nu-ș’ și-o încurcat în documenti șî mă trimit pi mini di lyotcik172. Șî eu... am fost... oleacî... lyotcik. Pi urmî o vinit
documentili șî așeia – Și cautî pridurku ista la lyotciși? La povari173 l-aț’ trimis, amu! Șî eu de-am’ cum s’ le-arăt cî eu nu-s pridurak, dacî-n
ducumenti tăt’ îi scris? Șî vin eu di la armatî ’napoi acasî nebun dup’ avioani. Vreem sî șiu lyotcik. Era a’ neu, înțăleji tu? Trebuie numa’ sî mă duc
sî-nvăț, cî acolo-i tari stroga174. Da’ cum? Sî vin la socrî-niu sî-i spun – eu mă duc la-nvățat? La cât ni-o ajiutat el pi noi, ni-era rușîni. Cum s-o las
pi Violeta cu doi copchii mititei în cămin?! M-am băgat la uzinî, liteișik175. Amuș zîc – repidi, fac niști bani, una alta… Am înșeput sî punim la
knijkî176. Oleacî eu, Violeta o strâns ghinișor, socru-meu cât ni-o dat. Și-i di grăit. Putem sî-ni cumpăr trii apartamenti, Ădic. Trii! Violeta me’ –
Hai sî mai luăm bani din bancî; e’ ave’ sviaziuri177 – cumpărăm niști pământuri, mai pi scurt. Da’ eu zîc – sî-ni șii pi urmî șî copchii datori? Las’ sî
170
Nourii (pl.) – Norii.
171
Kasit pad pridurka... ; Pridurak / Под придурка... ; Придурок (rus.) – „Să te dai drept nebun”, „Să faci pe prostul”.
172
Lyotcik / Лётчик (rus.) – Pilot.
173
Povari / Повара (rus., pl.) – Bucătari.
174
Stroga / Строго (rus.) – Strict, cu strictețe.
175
Liteișik / Литейщик (rus.) – Turnător (profesie).
176
Knijkî; sberknijka / Книжка; Сберкнижка (rus.) – Libret; Libret de economii.
177
Sviaziuri / Связи (rus., pl.) – Legături, relații, conexiuni. „Avea relații bune cu cei sus puși”.

stăi pi sberknijka șeia. Șî-aiși huiak!178 O apărut cupoanili179, blyad’, după care leii șî din tăti rublili180 șelea strânsî la knijkî m-an dus ș’ ne-am luat
o palkî181 di cârnaț ș-o vodkî. Uzinili, fabrișili o-nșeput a s’ ’nchidi, tăț’ o-nșeput a rămâni făr’ di lucru. S-o dus lyotciku neu sî șii paznic, vorba lu’
Vlad. Pân’ la urmî, ghini cî Violeta o căpătat întâi o cameră-n căminu’ ista, pi urmî, iaca, pi așeia a doua o luat-o. Câte-o făcut e’ pentru căminu’
ista! Dacî era bașkavitaia182 ș-ave’ studii... înțăleji tu și-nsamnî școală? Socru-meu o vârât carti într-însîli, pi tăti fetili lui le-o trimis la-nvățat.
Și-i cu tini?
Elijah vrea să vomite.
Tata. Numa’ nu pisti covor! Hai afară.
Îl ajută pe Elijah să iasă de la masă. În prag stă Vlad, care tocmai voia să intre în cameră.
Tata. Toată lumea la o parte!
Vlad le face loc să iasă.
Scena 3
Vlad vine la geam, lângă Marina.
Marina. Cred c-am să plec acasă.
Vlad aduce două scaune. Se așează. Ambii tac.
Vlad. În camera cealaltă Ksiușa și Stas încearcă s-o adoarmă pe Ava... La bucătărie, trei femei nebune fac discotecă...
178
Huiak! / Хуяк! (rus.) – „Hopa!”. Un fel de „Tadam!”.
179
Cupoanili (pl.) – Cupoanele. Unitate monetară temporară în Republica Moldova în anii ’92-’93 (sec. XX).
180
Rublili (pl.) – Rublele. Unitate monetară în Republica Moldova, în perioada URSS.
181
Palkî di cârnaț / Палка (rus.) – „Baton de salam/mezeluri”.
182
Bașkavitaia / Башкавитая (rus.) – Cu cap. „Inteligentă”, „Deșteaptă”.

Pauză.
Marina (brusc). Iepurelu’ alb pe care mi l-ai adus atunci când am petrecut primul nostru Paști împreună... l-ai pus într-un coș de plastic, galben, cu
mâner negru. Iepurelu’-Relu’. Avea un ochi roșu ș-altu’ albastru și era legat cu o fundă verde la gât. (Râde.) Mi-ai spus că i s-a-nroșit ochiu’ când
m-a văzut, că și ție ți se-nroșesc ochii când te uiți la mine. Mama a folosit mult timp coșul ăla. Îi plăcea că-i comod, cu toartă, bun de cărat rufele.
Într-o zi, la masă, cum mâncam, zic – Da’ și carni-i asta, mam’? Ea a făcut o pauză... Și tata-mi spune – Da’ cum îi? Și eu zic – Tari-i bun.
Pauză.
Cu-atâta poftă l-am mâncat. Tata râdea, nici nu m-a luat în seamă. Spunea el ceva de genu’ că n-a știut că e animal de companie, a crezut că-l
creștem pentru a-l mânca și s-a dus la televizor. Mama s-a apucat de spălat vesela. Eu m-am dus la baie. Frigiderul era plin cu carne. Chiar n-au
avut altceva ce găti? Am încercat să vomit, mi-am vârât și două degete pe gât, dar... Tu mă-ntrebai tot timpu’ ce face Relu’, iar eu îți spuneam că
l-am dus la țară.
Vlad. Știam că l-ați mâncat. Mi-am dat seama. Dar am văzut că tu nu-mi spui și n-am vrut să te fac să te simți prost.
Pauză.
Marina. Da’ pisica Naia, o mai ții minte?

Vlad. Și pe ea ați mâncat-o?
Marina. Vin într-o zi acasă și... Naia, nicăieri. O-ntreb pe mama, ea zice că nu știe. Îl întreb pe tata, la fel. Au trecut vreo două, trei zile și o-ntreb
din nou pe mama, iar ea – Da’ cât trebuie sî-i mai șterg câcații după dânsa? Eu am dus-o de-acasă. Am pus-o ’ntr-o torbă ș-an dus-o-n mama naibii,
să n-o mai văd.
Ție ți-am zis că i-am dat-o nanei de la Botanica...
Bea vișinată.
Vlad, da’ cum era să mă suporți așa, îmbrăcată mereu în roz? Uneori mă gândeam că trebuie să ai gusturi proaste, dacă tot acceptai gusturile mamei
mele.
Cum îți plăcea ție de mine, așa, cu breton? Îi spuneam nu mai vreau să port breton, iar ea – Da’ eu noaptea am să vin ș-am să-ți tai păru’. Cu
ciolkă183-i mai frumos.
De la primele noastre-ntâlniri – Vlad nu-i bun pentru tine! Când o întrebam de ce, ea îmi spunea – Nu-i bun și gata!
183
Ciolkă / Чёлка (rus.) – Breton.

Vlad umple paharele, are intenția să ciocnească cu Marina. Ea nu bea. El dă vișinata peste cap.
Vlad. Coaie n-avem noi destule, Marina. Coaie! Un popor castrat. Umblăm toți cu pulile și pizdele la soare, suntem puloși și pizdoși, dar nimeni
nu-i coios, Marina. Înșelăm, trădăm, bârfim și ne lingem public în cur; manipulăm, futem studenții, șantajăm colaboratorii. Gândire criminală
conectată la un comutator colectiv.
Cum se numește boala asta? Înainte îi ziceam moldovean, boala moldovean. Acum am descoperit că e boala întregii omeniri.
Pauză scurtă.
Strigam la tine, Marina, atunci când cântai tu „frumos”. Ne certam. Toți te lăudau, numai eu te certam și-ți spuneam – fals, Marina, esti falsă și
prefăcută! Fii tu, fii autentică! Tu însă te supărai și nu vorbeai zile-ntregi cu mine. Apoi veneai și-mi spuneai c-am avut dreptate, că ți-a fost de
folos. Și maică-ta, maică-ta se îneca în lacrimi când te asculta. Era atât de mândră... Credea că orele particulare cu Poliakov te făceau să cânți așa.
Doar ea nu știa că tu nu mai mergeai de mult la Poliakov. Ea nu știa că Poliakov făcea integrame în timpul orelor de canto și-n cur îl durea de cum
cânți tu. Deci când țî-i pohui, ap’ țî-i pohui șî gata!
În casă intră un bărbat. Vine în camera unde e pusă masa. Se apropie de Vlad.
Bărbatul. Tu ești Vlad?

Vlad. Da.
Vlad vrea să mai spună ceva, dar nu reușește. Bărbatul îl lovește puternic cu pumnul drept în nas. Capul lui Vlad cade pe spate de la forța loviturii.
Duce mâna la nas, e plin de sânge. Bărbatul se întoarce și se-ndreaptă spre ieșire. Vlad își ia o clipă pentru a-și reveni, apoi pornește să-l ajungă
pe bărbatul necunoscut. Iese din casă. Îl ajunge din urmă. Îl prinde de gulerul hainei, îl întoarce spre el, ținându-l cu o mână de guler, cu cealaltă
îl apucă de față.
Vlad. Suka, tu șini ești?

Bărbatul. Bărbatu’ lu’ Liuda.
Vlad. Care Liuda?
Bărbatul. Cari ț-o spus noroc, da’ tu-ai împins-o. Iaca cari.
Vlad îi dă drumul.

Vlad. Băi, fute-o mai repidi de-aiși pân’ nu ț-am futut botu’.
Bărbatul vrea să spună ceva, dar privirea lui Vlad și fața lui plină de sânge îl opresc. Bărbatul pleacă.
Vlad (strigând în urma lui). Șî țîniț-o pi fimei-ta acasă! Sî nu mai sarî la pupat pi la bărbați străini!
Marina iese-afară cu o cârpă și o farfurie cu apă caldă. Se apropie de Vlad, îi șterge cu multă grijă sângele de pe față.
Vlad. Mraz’!184 Acum o să meargă acasă și-o s-o bată și pe ea. De ce i-am spus asta? Sînt un mraz’.
Marina. Vlad, hai în casă. E rece afară.
Concert #2
Vlad stă în fața unui monitor.
Pe ecran apare textul: Hello!
Vlad râde, răspunde: Hello!
Pe ecran apare scris: Începem. Punctajul acumulat îți va oferi șansa de a trece la nivelul următor. Nu uita, ai o sută douăzeci de ani și ai la
dispoziție o sută douăzeci de secunde pentru a răspunde la cinci întrebări. Plus o secundă bisectă. Cadou din partea mea. Smile. Ești gata?
Vlad zâmbește și dă din cap.
Pe ecran apare scris: Dragostea.
Vlad râde confuz, se uită în jur: Adică? În ce sens dragostea?
Pe ecran: Umătoarea întrebare. Apa.
Vlad se uită la panoul digital care indică timpul rămas, vede cât de repede trec secundele, răspunde confuz: Î... apă... nu va mai fi. Nu știu. Stai un
pic.
Pe ecran: Membrele bionice.
Vlad: Fuck. Prea mă luați repede, nu reușesc după voi. Membrele fucking bionice... Pe moment e ok. Atâta timp cât sunt conectate la creier n-am
nici o problemă cu el. Funcționează bine, chiar îmi place, mă simt întregit și am început din nou s-alerg diminețile. (Vlad se uită la panoul digital
care indică timpul rămas). Însă când creierul va fi conectat la o rețea... Internetul va propune mereu programe tot mai noi și mai performante și
184
Mraz’ / Мразь (rus.) – Jigodie. „Om josnic”, „Om fără valoare”.

oamenii vor fi nevoiți să-și schimbe membrele așa cum schimbăm noi an de an device-urile... care, doar după câteva luni de utilizare, lucrează tot
mai prost și mai prost.
Pe ecran: Sexul.
Vlad: Cum fără sex?
Pe ecran: Nu uita, ai o sută douăzeci de ani!
Vlad: Nu știu ce-o să mai pot la șaizeci, iar tu mă-ntrebi despre o sută douăzeci...
Pe ecran: Îmbătrânirea e o boală care se va trata foarte simplu. Tu vei arăta la fel de tânăr ca acum, poate chiar și mai bine. Nu-ți limita imaginația.
Vlad: Uh... Bun... atunci, nu știu ce să zic. Să existe sex!
Pe ecran: Examinând datele personale pe care ni le-ai oferit despre tine, pe cine ai alege să iei cu tine-n viitor? Sora, tata, mama, partenera.
?
Alege doar o persoană.
Vlad: Uh... stai puțin, stai, hold on.
Vlad vede că i-au mai rămas doar câteva secunde, ridică mâinile în aer și spune: Nu știu, mama. Nu, nu... Cred că... perechea mea.
Pe ecran: Ăsta e răspunsul tău definitiv? Timpul tău a expirat! Echipa companiei teatrale Punchdrunk îți mulțumește pentru că ai ales camera
numărul 7. Punctajul acumulat îți oferă șansa de a trece la nivelul următor.
Vlad. Marina, mi-am imaginat de-atâtea ori întîlnirea asta a noastră... Mi-o imaginam în multe feluri, aveam atâtea să-ți spun, și-acum... E totul
atât de banal.
Marina. Ai fi putut să-mi scrii, să mă suni. Să dai vreun semn.
Începe să ningă.
Vlad. Am uitat să mă-ncalț. Mi-au înghețat picioarele.
Vlad intră-n casă. Marina rămâne afară cu farfuria și cârpa în mână.

În casă toți stau îmbulziți la bucătărie. Ksiușa plânge isteric, repetând „Și-ai făcut? Și-ai făcut?”. Nana Vera stă pe scaunul din colț, tace.
Nicolaevna plânge. Stas încearcă s-o calmeze pe Ksiușa. Toată lumea se află în jurul lui Tanti Olea, care zace la podea. Lângă ea stă crăpat
pepenele galben. Tata e îmbrăcat doar în pantaloni și-n maiou. Maioul e rupt. Se uită năucit la Tanti Olea, care zace pe jos. Elijah stă într-o parte,
filmează.

Stas. Eu l-am pus în marazilnik185, sus, la răși, cî Ava l-o-ncălzît aiși, în cuptioriu ista. Da’ jios, în frigider, nu mai era loc... îi plin tăt’ cu mâncari.
Nicolaevna. Și-ai făcut, măi Viti, și-ai făcut?
Ksiușa. O trebuit sî-l lași în chizda mă-sîi la copt!
Stas o ia în brațe pe Ava, care are telefonul în mână.
Stas. Ksiușa, nu grăi așă fațî di Ava.

Ksiușa (și mai isteric). Auz’, ’ăi, „opt clasî neterminati”, tu s’ mă-nveț’ pi mini cum s’ grăiesc? Eu-s’ filolog nahui, futbalist huev186. Ibalniku187
l-ai închis, în chizda mă-sîi!
Șini nahui o adus zămosu’ ista?!
Nana Vera (încet). Noi ne-am gândit sî gusti fata.
Ksiușa. Di undi nahui scot ii zămos în nijlocu’ iernii, blyad’?!
Ksiușa continuă intenționat să plângă isteric.

Tata iese din mulțime, se îndreaptă spre ieșire.
Vlad se apropie de Elijah, care filmează. Elijah e preocupat de cele întâmplate și nu-l vede. Vlad vrea să-i ia telefonul din mână. Elijah se
împotrivește.
Vlad. Suka.
Îi trage un pumn în față lui Elijah. Acesta cade pe jos.

Vlad se dă la o parte. Găsește în telefonul lui Elijah folderul „recordings”, care e plin cu materiale video din seara de azi. Se uită.
În coridor vine Stas. Ksiușa îi taie calea.
Ksiușa. Undi te-ai pornit?

Stas. Sî chem...
Ksiușa. Nu chemi pi nimi’.
185
Marazilnik / Морозильник (rus.) – Congelator.
186
Futbalist huev / Футболист хуев (rus.) – „Fotbalistul pulii”.
187
Ibalniku / Ебальник (rus.) – Bot. „Închide botu’/gura”.

Stas. Ksiușa, d-ap’…

Ksiușa. Te-ai dus sî stai cu fata. Amu!
Stas se duce în cealaltă cameră.

Ksiușa intră în bucătărie. Se împiedică de Elijah, care stă pe jos.
Ksiușa. Da’ aista și… tot o murit?

Nicolaevna. Ksiușa, și fașim?
Ksiușa. Adușiț’ covoru’ din camera ’șeia.
Nicolaevna (către Nana Vera). Verî, hai șî m-ai ajiuta.
Nana Vera (continuă să stea calm pe scaun). Aiși trebu’ di-adus poliția, da’ voi îmblaț’ cu covoru’.
Nicolaevna. Din tini tolk…188
Nicolaevna se duce în camera unde e pusă masa. Ksiușa, după ea. Pe drum dă cu ochii de Vlad.
Pauză scurtă.
Ksiușa. Vlad, ieși afară.
Ksiușa și Nicolaevna încearcă să scoată covorul de sub masa plină cu mâncare.
Ksiușa. Iaca șî pizdețu.189 Da’ eu credem cî-n America ’șeia-i viitoru’. Mai așteptăm sî crească fata șî pi la doispriși, treispriși ani, o trimitim în
China la-nvățat. În China-i viitoru’, așă am auzît. American Dream, în pizda mă-sîi.
Vlad deschide ușa de la dulap, o ține să nu cadă, caută ceva printre haine. Găsește paltonul lui negru din catifea. Îl îmbracă, se încalță, iese afară.
Stă pe terasă. Se uită-n jur, apoi în telefonul lui Elijah. În clipa asta, Marina, care a stat tot acest timp pe scaunul din colțul terasei cu farfuria și
cârpa în mână, o vede prin geam pe Tanti Olea intrând în camera unde stă pusă masa. Marina are un moment de ezitare. Pune farfuria și cârpa
pe pervaz, se apropie de Vlad, îl îmbrățișează. Vlad tresare, face un pas în față.
188
Tolk / Толк (rus.) – Sens, rost, folos. „Din tine folos...”.
189
Iaca șî pizdețu – „Iată și sfârșitul”.

Marina. Eu sunt.
Pauză scurtă.
Vlad, sunt gata! Hai să mergem în lume, hai s-o luăm de la capăt, să cucerim lumea în doi, să călătorim, să vedem țări străine, să fim o familie, să
facem copii, mulți copii. Sunt gata, Vlad! Nu-mi mai e frică de nimeni și de nimic. Sunt a ta, Vlad!...
Vlad pare că n-o aude.

Marina iar face un pas spre Vlad.
Marina. Vlad!
Vlad. Marina, eu… am văzut deja țările străine. Merci.
Vlad se duce după colț. Vasya stă cu câțiva băieți la masă, beau bere. Îl vede pe Vlad.
Vasya. Vlad, vină-aiși cu noi!

Vlad. Basic, vinî pân’ încoa’.
Vasya vine lângă Vlad.
Vlad (ținând în mână telefonul lui Elijah). Basic, eu am aur la mine. Aur! Din pământ găsăști-mi bani. Trebu’ s-ajiung amu în America. Amu!
Vasya. Băi, tat-tu o trecut amu pi-aiși dizbrăcat. Și-i acolo la voi?
Vlad râde.
Vlad. Suka...
Pauză.
Vlad. Undi s-o dus?

Vasya. Nu știu... S-o dus încolo, spri carierî.

Vlad pornește fără grabă spre carieră.
Scena 4
Tata stă așezat pe marginea unei pante abrupte. Se uită-n zare. Vine Vlad. Se așează alături.
Liniște.
Vlad. Uiti și priveliști are orașul de aiși.
Tata tace.
Vlad. Aiși am sărutat-o prima dată pe Marina.
Tata tace.
Vlad. Ei, ș’ nu numa’ pi Marina...
Tata tace.
Vlad. Pi mini m-o sunat. Mă cheamă la lucru. Au material tari bun. Film di Oscar.
Pauză.
M-am înțăles cu Basic sî mutim șeva, sî fac niști bani di bilet s’ mă pot duși. (Râde.)
Pauză.
Tata. Ti duși acasî, iei șmotocu’190 di chei di la beși. Îi acolo... tu știi undi. Cum întri-n beși, în partea dreaptî sus, esti-o corobkî191 di carton. Acolo,
într-un borcan di trei litri, ai sî găsăști bani.
Ie-țî-i țîi. Nii de-amu... oricum nu-ni mai trebu’.
190
Șmotocu’ – Grămadă de chei. „Te duci acasă, iei grămada cu cheile de la beci”.
191
Corobkî / Коробка (rus.) – Cutie. „Cutie de carton”.

Pauză lungă.
Vlad. Da’ eu tari m-am spăriet când ’mata m-ai suit în troilebuz șî mi-ai spus – Numără patru stații șî la a patra, coboară. Când am urcat nu-nțălejem,
pi prima tot s-o număr, ori nu? Ș-am numărat-o. Când cobor, ’mata stai cu mama la oprire. Mămica tari mai retrăie192 atunși că m-ai lăsat sîngurel.
Șinși ani avem, sau câți? (Zâmbește.) Tu i-ai spus – Nu retrăi, el îi bărbat, trebu’ să-l învățăm să șii samastaiatelnîi193 sî sî discurși-n viațî. Da’ iaca
eu așa și n-am învățat sî șiu independent. Totuna dipind... ba di-un mudak194... ba di altu’... ba di mai mulți o dată. Dipind di noroc, dipind di doru’
di casî, dipind di bani, dipind di fimei, dipind... dipind... dipind...
În timp ce vorbește, Vlad șterge rând pe rând materialele video din telefonul lui Elijah.
SFÂRȘIT
Arborele genealogic al Familiei MARA
Nenea și Neneaca
Căsătoriți în 1942
Nenea Nicolae Mara Neneaca
Născut în 1924 (Constanța, România) Născută în 1925 (Moldova, parte a României)
Copii
1. Raluca, a.n. 1942
Decedată la naștere.
2. Mihail, a.n. 1945
Cel despre care Tata spune că a tăiat viile în perioada Perestroika.
3. Liuba – Nicolaevna (Liubov’), a.n. 1949
Căsătorită
Soțul decedat.
Copii
Ion, căsătorit cu Sveta / Svetlana (locuiesc în Moscova, Rusia).
Denis, căsătorit cu Irina (locuiesc în Italia, au trei copii).
1949, iulie
Nenea a fost deportat în Siberia, în timpul celui de-al doilea val de deportări.
192
Retrăie (reg.) – Pe teritoriul Republicii Moldova, „a retrăi” se folosește cu sensul de „a-și face griji”. „Își făcea griji”.
193
Samastaiatelnîi / Самостоятельный (rus.) – Independent, liber, descurcăreț. „Care nu depinde de nimeni”.
194
Mudak / Мудак (rus.) – Tâmpit. „Un oarecare”.

4. Vera (Nana Vera), a.n. 1950

Născută în timp ce Nenea Nicolae era deportat.
Nu are copii.
1953
Nenea a reușit să fugă din Siberia, s-a reîntors în Moldova. A găsit-o pe Neneaca.
5. Nadejda, a.n. 1954
Decedată la 9 ani.
6. Vitea – Tata (Victor), a.n. 1957
Face armata la 26 de ani.
Revine de la armată, lucrează la uzină, turnător (1985-1993).
Se închid uzinile. Ajunge să lucreze paznic, plus alte 2 locuri de muncă.
Căsătorit
Violeta a.n. 1959
Intendentă la 24 de ani.
Decedată în 1990.
* 1990
Tata se recăsătorește cu Tanti Olea.
Nu au copii comuni.
Copii lui Vitea și Violeta
Vlad, a.n. 1980
Ksiușa, a.n. 1984

Căsătorită
Stas, a.n. 1986
Copii
Ava, a.n. 2014

Câteva evenimente importante din secolul XX, care au influențat parcursul istoric al lumii, inclusiv cel al familiei Mara.
1917, 1918, 1919, 1920 – Sfatul Țării.
1924 – Se naște Nenea Nicolae Mara în Constanța, România.
1925 – Se naște Neneaca în Moldova (parte a României).
1939 (August-Septembrie) – Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler.
1939 (Septembrie) – Începe Al Doilea Război Mondial.
1940 – Moldova devine parte a URSS, denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
1941 (Iunie) – Primul Val de Deportări din RSS Moldovenească.
– Al Doilea Război Mondial, Germania atacă URSS.
– RSS Moldovenească devine parte a României.
– Pe teritoriul Moldovei apar lagăre de concentrare și ghetouri.
– Nenea Nicolae Mara o întâlnește pe Neneaca.
1942 – Nenea Nicolae Mara se căsătorește cu Neneaca.
1944 – Moldova devine parte a URSS, denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
1945 (Mai-Septembrie) – Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
1946-1947 – Foametea: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
1949 (Iulie) – Al Doilea Val de Deportări din RSS Moldovenească, când Nenea Nicolae Mara este deportat în Siberia.
1985-1987, până în 1991 – Perestroika (RSSM).
1989 (27 August) – Marea Adunare Națională (RSSM).
1991 – Declararea independenței Republicii Moldova.
– Destrămarea URSS.

1992 – Războiul din Transnistria.
– Apare Cuponul ca unitate monetară temporară în Republica Moldova.
1993 (Noiembrie) – În Republica Moldova este introdus, ca monedă națională, leul moldovenesc.
1993 – Încep să se închidă uzine, fabrici și din această cauză, în Republica Moldova, crește rata șomajului.
1993 – În anii ’90 începe deconectarea periodică a curentului electric, apa, gazul, căldura.
2001 (Februarie-Aprilie) – Partidul Comunist accede la putere în Republica Moldova.
2009 (7 Aprilie) – Protestele de la Chișinău, Republica Moldova.
2016 – Un infografic interactiv creat de BBC pentru anii 2005-2010, anunță că Republica Moldova este țara cu cea mai mare rată de scădere a populației din lume
(106 de persoane pe zi) și e în continuă scădere până azi. Cauzele principale ale emigrării în masă a cetățenilor RM sunt: factorii economici, sociali și de natură
politică deplorabile. Calculele se bazează pe datele prezentate de Organizația Națiunilor Unite.
28.07.2016 (Cluj-Napoca, România)

5 din 5 piese de teatru Alexandra Pâzgu
Alexandra Pâzgu
Proteine fluorescente
- draft 2 - 1
Părinților mei, care au făcut ca totul să fie posibil

și prietenilor mei care nu merg la teatru.
Motto: „Artists offer up new compositions of affect, new affective assemblages that are different from those
we are more familiar with, it is this that differentiates art as a specific form of thought, from mere opinion (a
more habitual assemblage and one tied to a certain 'common sense'). Indeed, art practice does not necessarily
communicate anything in this sense (and, as such, does not, I think, offer any knowledge on the world as it is).
Art, when it really is art, operates at the very limit of our understanding, hence its always difficult (and
bothersome) character”. (O’Sullivan, Simon „From Aesthetics to the Abstract Machine: Deleuze, Guattari and
Contemporary Art”, 2010, p. 199)
„... influența minor-ului, în sensul unui discurs alternativ, de ruptură cu discursul mainstream al mașinii statale:
un discurs al indeterminenței, al blocajelor, bâlbâiturii - în sensul de event, această abordare, perspectiva rupturii
conține o șansă spre o reconfigurare și o re-frazare a începutului, a noului.” (O’Sullivan, Simon „From
Aesthetics to the Abstract Machine: Deleuze, Guattari and Contemporary Art”, 2010, p. 202)2
Patru voci.
(Se va evita orice încercare de ilustrare a unor relații psihologice între roluri. Intenția autoarei este de a oferi un moment performativ, în care
actorii se raportează personal la textul pe care îl primesc, și care prinde culoare și prin raportarea subiectivă și o atitudine față de text.)
1
Această variantă de text este rezultatul unei luni de creație petrecută în cadrul rezidenței de scriere dramatică „Drama5” organizată în luna iulie 2016 la Reactor de Creație și
Experiment, în Cluj-Napoca. Acest draft reprezintă o variantă a textului, adaptată pe parcursul înscenării textului de Leta Popescu, cu actori de la Reactor. Autorul își rezervă
dreptul de a continua lucrul la o variantă finală și publicabilă a textului.
2 Traducere personală în limba română.

1. Științific vorbind...
Poate că textul este spus în semi întuneric; actorii stau pe loc sau fac ultimele pregătiri pentru spectacol – minimale – gen: aduc apă, umplu
paharele cu apă etc. - sau nu.
Actor 1: Am citit că în curând un uragan va înghiți o mare parte din continentul american.
Actor 2: Dacă va veni mâine sfârșitul lumii, aș vrea să fiu sigură că am trăit o viață plină.
Actor 3: Ce poți să faci? Să pleci pe lună?
Actor 4: Pe lună e lumină?!
Actor 1: În apă e lumină.
Actor 2: E lumină în apă?
Actor 3: Eu am citit că aselenizarea a fost o mare farsă, nu a pus picior de om mâna pe lună ().
Actor 1: Între timp, oamenii de știință lucrează la găsirea unei formule care să unească micro și macro universurile.
Actor 3: Și cum le merge?
Actor 2: Nu prea bine, dar există speranță.
Actor 1: Imaginați-vă sfârșitul... o beznă totală.
Heblu.
2. Lupta din centrul cartierului Mărăști
Actor 1: Ecaterina scria:

„Rămasă singură pe lume, am jurat să mă răzbun și m-am rugat să fiu înrolată chiar în compania fratelui meu.
Plec pe front, de data aceasta ca soldat, și în ziua de 10 octombrie 1916 primesc botezul de sânge, dar avântul răzbunării m-a făcut să pierd
prevederea și sunt luată prizonier.
Escortată de un soldat german care mi-a luat arma am fost trimisă... unde?... nu știu. În cale mi-aduc aminte că am încă revolverul;
două gloanțe în capul santinelei mi-au redat libertatea.
Îmi iau arma și fug pe poteci dosnice înspre ai noștri.
Sunt văzută însă la un luminiș și-o ploaie de gloanțe răpăie în urma mea, rănindu-mă la piciorul drept.
Nu simt nimic; libertatea îmi dă aripi.
Fug înainte și la două noaptea sunt între ai mei, cărora le descriu poziția inamică. Vor să mă bage în spital, dar nu primesc și plec în luptă cu un
bandaj sumar.
Iau parte la un atac de baionetă și cu toată greutatea armei avântul îmi dă putere să ucid trei inamici. Sunt mulțumită!
La Bărbătești, o bombă de 305 îmi fracturează tibia și coapsa stângă, așa că în timpul retragerii am fost tot în spital.

Acuma sunt bine, sunt sublocotenent și plec din nou să caut glonțul pe care va scrie
glorie sau... moarte pentru țară”.
Citește cu voce tare și sursa, cu ghilimele și link.
Citat din memoriile Ecaterinei Teodoroiu încredințate ziaristului N. Rădulescu-Marador și reproduse în „Observatorul militar” (nr. 6, 2010) sub
titlul „Înger al răzbunării și cronicar de front” de pe site-ul www.dozadebine.ro.
Actor 3: O autoare fără succes scria:

„9 iulie 2015, Cluj-Napoca
Când am ieșit din bloc, soarele puternic m-a lovit în cap.
Strada era o mulțime agitată de oameni, care mergeau în toate direcțiile, unii stăteau pe loc, alții așteptau să treacă,
(Vocile pot fi intercalate aici pentru a marca o creștere, sau textul poate fi spus de același actor, în acest caz acumularea și repetiția va marca
creșterea. Fragmentare opțională)
Actor 1: alții nu treceau, alții se intersectau
Actor 4: unii veneau, alții plecau,
Actor 3: mulțimea care aștepta în stație se intercala cu
Actor 2: mulțimea care aștepta la semafor cu
Actor 3: mulțimea care trecea pe trotuar
Actor 1: cu mulțimea care ieșea din piață
Actor 2: cu mulțimea care căsca gura.
Actor 3 (continuă citarea autoarei fără succes):
M-am teleportat în clasa a 4-a, la ora de matematică.
Sunt singură în clasă, se aude un scârțâit de bancă ridicată,
o fetiță stă aplecată asupra caietului de matematică și nu înțelege mulțimile...
afară e cald, e vacanța de vară
se aud niște voci din curtea școlii, cred că niște băieți dau cu mingea la poartă.
Fac parte din generația care a fost învățată că lumea este a premianților, iar restul sunt cazuri sociale;
Fac parte din generația căreia i s-a spus că viața începe în altă țară;
Fac parte din generația care a studiat la o facultate și care acum lucrează în cu totul alt domeniu, pe 2.000 de lei
Fac parte din generația de tineri care au trăit cu iluzia vestului,
dintre cei care au prins jocurile de la bloc, dar și primele calculatoare, mircul și care au cunoscut internetul înainte de google;
Fac parte din generația care a crezut că are toate atuurile să schimbe lumea în bine.
Am păstrat caietele în podul casei, într-o cutie prăfuită, mucegaiul

se înmulțește cu sute, mii de mulțimi, alături

e o singură foaie scrisă de fratele meu, pe care am găsit-o
din întâmplare în „Scrisorile din călătorie” ale lui Victor Hugo.
Fratele meu scria „de azi scriu frumos, de azi scriu frumos, de azi scriu frumos”,
pedeapsă ruptă de la sfârșitul unui caiet.
Fratele meu locuiește în altă țară,
eu locuiesc în altă țară,
părinții noștri locuiesc în România.
... Nimeni nu a citit scrisorile lui Hugo, sunt foarte plictisitoare;
el călătorea cu trăsura și îi lua zile întregi să ajungă la destinație.
Cu noi pământul se învârte mai repede,
trăim în orașe mari, europene, trăim departe, agățați între
nostalgia cuibului și mirajul călătoriei - ca să îl parafrazez pe Rushdie
Actorul 2 poate interveni mai devreme sau mai târziu, poate exista o suprapunere. Propunerea intuitivă a autoarei, care poate fi schimbată la
scenă:
Actor 2: Trăim în locurile astea frumoase pe care părinții sau bunicii noștri doar și le imaginau;
am reușit să trăim niște vieți de poveste!
Am reușit să ne întrecem urmașii,
vorbim limbi străine, mâncăm specialități thailandeze, călătorim low cost.
Ar trebui să ne meargă atât de bine!
Ar trebui să fim atât de fericiți!
Dar noi suntem niște ratați.
Nu știu de ce, unde am greșit, ce s-a întâmplat, care e problema noastră,
cu muzica dance, cu muzica pop, de ce nu ne plac cluburile, de ce fumăm și bem,
de ce folosim droguri, de ce ne amăgim,
de ce suntem atât de înstrăinați de lume și
de noi înșine.
Actor 3: M-am oprit pentru a mă reorienta,
în fața mea un puști de vreo 7-8 ani stătea și el nemișcat
ținea în mână o foaie de autocolante
cu vreo zece cai fosforescenți.
Actor 2: De unde ai asta?

Actor 3: A ridicat mâna și a îndreptat-o spre dreapta.

Înainte ca o femeie agitată să îl tragă de cealaltă mână,
am prins indicația din zbor, am apucat strâns hamurile îngrămădite în buzunarul hainei și mica scrisoare repetitivă a fratelui meu „de azi scriu
frumos”...
și am pornit în căutarea cailor fosforescenți din piața Mărăști.”
Actor 2 (are o sticluță în mână): De citirea acestui text depinde nu doar cheia spectacolului, ci și sensul meu pe această lume. Dacă ați ști asta de
la început, ați dori ca eu să deschid sticla și să vă citesc mesajul dinăuntru? Asta ar trebui să fac. E evident. Ca să aflu ce e cu mine aici, și care e
raportul meu cu ceilalți, trebuie să citesc acest mesaj al autoarei. Și totuși, dacă nu aș face acest gest, ce s-ar putea întâmpla?
Actor 1: Cartierul Mărăști a fost denumit în amintirea uneia dintre cele mai mari victorii ale armatei române.
„Pe aici nu se trece!” a fost deviza luptătorilor de la Mărăști. Potrivit sursei www.romania.ici.ro: „Victoria de la Mărăști a fost repurtată cu prețul
unor mari sacrificii, 1.890 de morți și 3.000 de răniți, și rămâne în istorie ca o victorie a apărării granițelor și a integrității statale.”
Actor 3: Cum pot să îi explic prietenului meu nevăzător culoarea albastră?
I-am spus că e ca atunci când cineva drag a plecat prea repede,
când ai rămas în urma unui tren, care face „ciu, ciuuuu!”, și te uiți în sus și încerci să nu te faci de căcat în fața homeless-ului care doarme pe banca
de pe peronul 3,
deși îți vine să îl iei de după gât ca pe singurul om care a înțeles vreodată
ce înseamnă să nu ai casă;
dar nu o faci, pentru că nu ești pregătit să îți asumi gândul de a fi pe străzi.
E cu totul altceva când iei trenul să pleci în vacanță, la mare, sau la Electric Castle,
atunci trenul e plin de tineri, și de fete cu ii și flori în păr, se ascultă muzică, se râde
chiar și dacă nu cobori în aceeași stație, călătoria e mai plăcută când ești cu tineri.
De la o vreme ai mei nu mă mai conduc la gară, e mai bine așa;
despărțirile au devenit mai grele, deși sunt tot mai dese...
Ai început să te gândești că aeroporturile sau gările nu sunt doar niște locuri de trecere.
De fapt îți petreci atât de mult timp prin ele, încât sunt un fel de a doua casă
și când te gândești la toate lucrurile astea și privești pista de decolare,
sutele de avioane care vin și pleacă
și deasupra lor cerul transformat într-o tablă de șah, prin urmele lăsate de avioane
realizezi că albastrul
e o convenție, ceva între libertate și părere de rău.

3. Actualități din vara în care a fost scris textul:
Actor 2: Actualități din vara în care a fost scris textul, din lume adunate:
(Textul poate fi fragmentat și altfel, intenția este de a avea o acumulare și de a ocoli burți de energie)
20 martie: Au loc trei atacuri teroriste organizate simultan în Bruxelles: 32 de morți și peste 300 de răniți. Este cel mai mare act de terorism din
istoria Belgiei. Guvernul declară 3 zile de doliu național.
Actor 3: 19 mai: Aeronava EgyptAir, Flight 804, se prăbușește pe ruta Paris-Cairo: 66 de pasageri se aflau la bordul avionului.
23 mai: Candidatul independent Van der Bellen câștigă alegerile prezidențiale în Austria; 50,3% împotriva lui Hofer. Este prima dată când o țară
din Europa riscă să aibă un președinte de extremă dreaptă. La 1 iulie, Curtea Constituțională declară alegerile invalide, urmând ca pe 10 noiembrie
cetățenii austrieci să meargă din nou la vot.
Actor 1: 12 iunie: Un bărbat în vârstă de 29 de ani, omoară 49 de oameni și rănește 53, în atacul considerat hate crime, într-un club de gay din
Orlando, Florida. E cel mai cel mai mare act de violență exercitată împotriva comunității LGBT din istoria Americii.
24 iunie: În cadrul unui referendum, se votează ieșirea Mariei Britanii din Uniunea Europeană.
28 iunie: Are loc atacul terorist de la aeroportul Atatürk, unde își pierd viața 45 de oameni, iar 236 sunt răniți.
Actor 3: 4 iulie: Aeronava Juno (NASA) accesează orbita în jurul planetei Jupiter și începe o supraveghere de 20 de luni a planetei.
Actor 2: 22 iulie: München, un tânăr de 18 ani, înarmat cu un pistol, ucide 9 oameni, rănește peste 20 de oameni, după care se împușcă în cap.
Poliția germană exclude o legătură cu ISIS; tânărul a acționat pe cont propriu și avea un istoric de căutări despre omoruri de grup. Atentatul vine
după puțin timp de la atacul din tren din Würzburg, în care un tânăr de 17 ani a atacat pasagerii unui tren cu un topor și un cuțit.
23 iulie: Trei „suicide bombers” au omorât cel puțin 80 de oameni și au rănit mai mult de 230, la un protest în Kabul.
Actor 1: Urmează câteva update-uri din ultimele zile.
Actor 4 (Text bloc): Potrivit unei surse personale, am să citesc un fragment din jurnalul unei tinere, care trăiește încă - s-ar putea să o cunoașteți,
dar îi voi respecta dorința de anonimat. E vorba despre o tânără de 30 de ani care nu a terminat facultatea de jurnalism, pentru că în timpul facultății
lucra într-un bar de noapte, iar ziua când venea la curs profesorii își povesteau amintirile din copilărie. Acum lucrează la o corporație, pe achiziții,
și locuiește într-un alt cartier din Cluj:
„Cu ce mă lupt? Cu ce ne luptăm? Cu sistemul?
Cu așteptările noastre?
Cu așteptările părinților? Cu ambițiile noastre de a trăi mai bine?
Cu frustrările că România e o țară frumoasă, dar coruptă?
Lucrurile nu merg neapărat înspre bine. Oamenii sunt săraci,
salariul minim pe economie e de 1.250 de lei,
în piață se vând chinezării, și la mall se vând chinezării,
nu chinezăriile ne fac viața amară.

De la o anumită distanță, sărăcia este chiar comică. De la o anumită distanță și bogăția e comică, sau poate chiar grotescă, transformă oamenii în
supra-oameni, îi deformează, și apoi dă de pământ cu ei.
În România, tinerii își fac credite pe 30 de ani, își cumpără case, apartamente, mașini, dovezi disperate ale
existenței noastre, idealuri de confort și moșteniri,
maratonul după dovezi că e nevoie de noi pe pământul ăsta, că nu am fost aruncați în gol, că merită să luptăm în continuare!
În majoritatea țărilor din Europa de vest, tinerii sunt prea săraci ca să îndrăznească măcar să se gândească la a-și achiziționa o proprietate, sau poate
că sunt destul de bogați încât să înțeleagă că nu merită efortul, că oricum totul se duce de râpă, iar noi nu putem decât să ne ducem de râpă treptat
- e ceva zen în toată povestea asta.
Oricum, nu vă amăgiți că ne putem cumpăra nemurirea.
Nu mai încercați!
În urma noastră, orașul va continua să existe, se vor construi autostrăzi, clădiri noi, poduri peste râuri, râuri peste poduri, mai trainice și mai
frumoase...
nu știu ce e mai grav, faptul că nu știm încotro
ne îndreptăm, sau că suntem pe cale să ne pierdem memoria?!
Panta rhei!
Tot ce cunoaștem acum ar putea dispărea, chiar în 50 de ani și atunci, credeți
că va mai fi cineva care să deplângă raportul inegal de forțe
din teatrul românesc?
Lângă mine un câine însetat bea apă dintr-un bol alb,
afară sunt 30 de grade, orașul ne-a amețit pe toți, alergăm
ca niște curci fără cap prin locurile care ni se par cunoscute.
Dacă ar veni sfârșitul lumii, ultima
imagine ar fi cu un bărbat așteptând la coadă la gaz, sau la buletine,
sau cu doi grași mâncând gogoși,
cu un copil care bea cola,
sau cu niște turiști asiatici care își fac un selfie în fața palatului lui Franz Joseph din Viena. Sau poate că sfârșitul lumii e deja aici.
Dacă ar veni sfârșitul lumii, cineva sigur l-ar transmite live pe streaming
și poate că undeva,
într-un oraș neimportant, un cuplu de îndrăgostiți orbi ar fi scutiți
de frică.”
Actor 2: Eu am să citesc câteva pagini din jurnalul unui bărbat la vreo 60 de ani, care stă vara în maieu alb pe balconul lui mic și plin de ghivece
cu mușcate. E mic de înălțime, are burtă, dar se ține bine pentru vârsta lui. Cred că e pictor. Merge în fiecare sfârșit de vară în Vama Veche. Nu are
copii. Citește ce a scris în jurnal când era tânăr, pe 9 iulie 2016.

Actor 1: Locuiește în aceeași scară cu autoarea fără succes, e scara cu Loteria Română, într-un bloc oarecare din stația Mărăști.
Actor 2: „Locuiesc într-un bloc la etajul cinci
De aici se văd strada, cu trecerea de pietoni și mașinile care așteaptă la semafor, blocurile vecine, cu ferestre mici, cu antene parabolice, cu balcoane
cu ghivece de flori și haine puse la uscat.
În stânga geamului meu sunt niște structuri din beton, unde își duc traiul niște porumbei
Sunt urâți, gri, unii dintre ei nu au pene pe gât.
Vin și ciugulesc resturile lăsate de oameni pe la ferestre. Prin casă sunt fulgi de porumbei, pe care îi calc cu șlapii când merg la baie.
S. mi-a propus să le dăm și noi de mâncare, să facem un bine umanității;
i-am spus că nu îmi plac porumbeii, că sunt un fel de șobolani ai orașului, zburători;
a fost foarte mirată, a spus, cum poți să fii artist și să nu iubești porumbeii, frumosul, simbolul păcii;
a fost foarte mirată, a spus, cum poți să spui că îți place punk-ul și să nu iubești șobolanii, critica, simbolul revoltei?!
În stânga geamului sunt niște structuri din beton, unde își duc traiul niște porumbei, zburători,
Mă uit la ei cum se uită la apus și mă întreb
cum ne văd ei pe noi, ce se gândesc când traversează în zbor bulevardul cu zebra la care așteaptă din 5 în 5 minute alți oameni să traverseze strada,
să ajungă de pe un trotuar pe altul, să ajungă de la serviciu acasă, de la piață la bancă, de acasă în bar, din bar în pat.
Mă întreb cum li se par porumbeilor șirurile de mașini care stau la stop,
muzica care se aude dintr-o Dacie Logan albă, frânele bicicletelor pe trotuarul încins, plânsul unui copil înfometat sau nedormit,
faptul că țiganii vând porumb, că în piață se face comerț, că băncile sunt închise duminica, că azi e meci și că eu scriu despre ei.
Dar mai ales, mă întreb ce cred zburătoarele despre frica noastră de moarte,
despre nesiguranță, incertitudine și precariat?!
Soarele apune în Cluj, norii plutesc deasupra blocurilor care adăpostesc muritori, un pâlc de păsări vor zbura în curând spre țările calde.
Noapte bună.”
Actor 1: Expresia „faci degeaba umbră pământului” este total greșită.

Umbra reflectă poziționarea noastră față de soare, este un fenomen care depinde doar parțial de noi.
Actor 4: În Piața Mărăști am găsit un set de stele și două luni, care luminează noaptea,
cu o bandă adezivă dublă, se lipește de perete și alungă frica de întuneric.
Actor 3: Ecaterina Teodoroiu, numită și „eroina de la Jiu”, a luptat în armata română și a murit lovită de două gloanțe de mitralieră în bătălia de la
Mărăști. Așa cum apare în articolul „Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu”, de pe www.dozadebine.ro: „aceea care în vitejia ei comunicativă a
murit în clipa când se descoperea, spre a-și îndemna ostașii cu vorbele:
Actor 1: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!»,
Actor 3: are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.

4. Ideea de romantic și orașul

(fragment bloc pentru un singur actor)
Actor 2: Eram pe vârful unei clădiri de cămin studențesc din Köln.

Acum era vânt, puțin dezordine, niște scaune de plastic erau sprijinite de zid, un grătar împachetat într-o pungă de Lidl, în colțul balconului.
O prietenă urma să locuiască în acest bloc pentru mai mulți ani.
Pe acest balcon vor avea loc petreceri cu beculețe colorate, frigărui, cocktail-uri servite în pahare de plastic „Danke schön!” și săruturi lungi pe
holurile la fel de lungi și întunecate ale căminului, în timp ce se așteaptă la coadă la baie.
Odată mi-ai arătat o poză cu tine, într-o clădire înaltă din New York, și deși era foarte multă sticlă și beton mi-am imaginat că tocmai veneai sau
mergeai la
o petrecere de hipsteri cu muzică bună și tot felul de oameni importanți din scena alternativă, și mi-am amintit cât de mult îți plac filmele lui Woody
Allen:
„cât de sociopate și cât de romantice sunt, în încercarea lor de a defini iubirea și fricile omului care trăiește în metropolă, cu toate psihozele,
dramele și depresiile lui” - spuneai.
Apoi m-am gândit că noi nu vom avea niciodată astfel de probleme pentru că venim din orașe mici, din România,
unde cele mai înalte clădiri sunt
biblioteca centrală și câteva blocuri la care nu avem acces, iar casa de cultură a sindicatelor a devenit extrem de kitsch-oasă;
ultima dată când am fost acolo, pe acoperiș, erau niște cearșafuri albe agățate
și ca să stai la masă trebuia să cumperi o sticlă de whisky,
la baie era inundație și liftul era blocat;
Acum cred că au închis-o de tot până fac rost de aprobări pentru incendii și alte dezastre. E imposibil să îți imaginezi ceva romantic în astfel de
locuri.
Doar poate gândul că vom fugi împreună într-un oraș mai salubru,
cu clădiri înalte și atmosferă jazzy.
Uite, în Viena, de exemplu, este un hotel 25 de ore îi spune,
nu ai înțeles exact dacă acolo se merge când ești deja îndrăgostit, sau ca să te îndrăgostești
și acolo, la etajul doișpe este o terasă de unde se vede panorama orașului.
Când stai acolo, cu un long drink în mână, cu vântul care îți suflă prin bucle
și ochelarii Ray Ban care oglindesc apusul,
mai că îți poți imagina o posibilă iubire.
Undeva în orașul ăsta mare și frumos, cel mai probabil
într-un loc mic, ferit, unde nu te aștepți, iubirea vieții tale
te așteaptă
acum privește și ea în sus,

nu mai e mult până vă veți întâlni.

Până atunci ești singur, și nu înțelegi cum naiba
după toate aceste călătorii, după câte locuri ai văzut
și toți oamenii pe care i-ai cunoscut,
ești ferm convins că vei muri singur.
Nu știi ce e mai rău
frica de moarte sau că nu o să cunoști niciodată „adevărata” iubire.
Singura dată când ai simțit că așteptările nu ți-au fost înșelate a fost în Paris.
Iubeai nebunește o necunoscută,
te-ai întâlnit cu ea pe unul din podurile de pe Sena,
v-ați certat...
Tu te simțeai în al nouălea cer, nu știai ce se întâmplă cu tine, i-ai spus că s-ar putea să se crape cerul de atâta bucurie,
ea ți-a răspuns cu un zâmbet amar
zâmbetul ăla când ea nu vrea să îți facă rău, ține la tine, dar nu știe exact ce dorește de la viață, și în ce direcție
o vor duce curenții în următoarele luni;
inima ta ți-a căzut, printre picioare, pe jos, pe pod, prin pod, și s-a dus naibii, în râu.
Din tine nu au mai rămas decât două picioare, și o baltă de sânge și lacrimi,
ea s-a îndepărtat cumva
nu mai ții exact minte cum de ați ajuns
tu pe un pod
ea pe altul
între voi era o pâclă deasă cum nici în filmele lui Woody Allen nu e, oricât de multe sensuri ar avea;
între voi era o ceață densă, exact ca în vederile pe care ți le-a trimis când de abia v-ați cunoscut
și în toată tristețea asta, ai avut un moment de fericire
pentru că iată:
Parisul - orașul iubirii!
Parisul în toată splendoarea lui- este exact așa cum îți imaginai,
așa cum arată în vederi și în filme
în cărți, și în cântecele lui Piaf,
în toată cultura de căcat moștenită
și în toate clișeele care te-au format ca om.
Și asta a fost mișto -
Iată o reprezentare fidelă a orașului!
Parisul m-a sfâșiat, m-a dezmembrat, m-a rupt în sute de bucăți pe care tot încerc să le pun la loc.

Ieri, de ziua Bastiliei, un camion alb a intrat in plin în mulțimea

care sărbătorea pe străzi, omorând peste 80 de oameni, printre care și copii.
Liberté! Egalité! Fraternité!
Monumentele vechiului continent îmi apar scăldate în sânge.
5. Amintirea fetiței
(fragment bloc pentru un singur actor; finalul fragmentului poate fi spus în 2)
Actor 1: Acesta ar putea fi foarte bine un fragment din jurnalul autoarei acestui text, dar nu neapărat. Sau ar putea fi un fragment inspirat din
răspunsul la un interviu adresat de autoare locuitorilor orașului Cluj. Întrebare: „Care este locul tău preferat din Cluj-Napoca?”. Unul dintre
răspunsuri ar putea fi „Cartierul în care locuiesc, pentru că acolo am copilărit”. Autoarea ar putea răspunde, la rândul ei, cu o amintire personală
despre locul în care a copilărit. Dar toate aceste lucruri sunt presupuneri, iar fiecare este liber să creadă ce vrea.
„E ora 8.30, e sâmbătă, dar tu ești deja îmbrăcată și spălată pe dinți și aștepți ca ai tăi să se trezească și să plecați în pădure.
Ai pus masa, adică ai scos toate borcanele din frigider, și le-ai întins pe masă.
De obicei astfel de planuri eșuează, părinții dorm până la 12, când căldura e deja prea mare ca să mai ieși din casă.
Totuși azi există un back-up, planul e făcut cu familia P.
Părinții trebuie să se trezească, altfel nimeni nu va mai vorbi și nu va mai face planuri cu ei niciodată.
Se trezesc, în casă miroase a săpun și a cremă de soare;
Mama pregătește câteva sandwich-uri;
Tata umple geanta de plajă portocalie cu suc, cireșe și o sticlă de bere,
Primim toți șepci cusute de mama, tata o pupă pe mama pe gură, zâmbesc.
Tu îți iei ghiozdanul negru, de anul trecut, în care pui un prosop, scrabble-ul, și o revistă Popcorn
„Ia tu cărțile de joc!”- urlă fratele tău, care și-a îndesat ghiozdanul de la grădi, cu niște mașinuțe roșii și un iatagan negru, făcut de mama pentru un
carnaval;
I-am explicat că în pădure nu sunt turci, totuși a insistat să îl ia;
E perioada aia, când crede că iataganul ăla e adevărat, și că pirații, turcii și vânătorii sunt eroi naționali, e un pic molfăit,
totul la el sună cam la fel și începe cu „titu tata toto”, așa că are voie să ia ce vrea el, atâta timp cât și le cară singur!
Familia P. e cool, ajunge la timp, nu sună la ușă, ciocăne și râde în geamul de la bucătărie; prin plasa de țânțari, dinții familiei P. și ai copiilor lor
par foarte mari și albi, cred că au și gropițe în obraji;
Sunt niște oameni pe cinste familia P., glumesc tot timpul și de fiecare dată când vin la noi ne aduc înghețată asortată.
Așa că plecăm prin spatele blocului, pe potecuța făcută pe unde se scurge apa când plouă, înspre pădure, trecem de centrul cartierului.
E foarte cald și foarte liniște, cred că cei care nu sunt la țară, sunt la ștrand; Doctorița de familie e și ea în concediu, cabinetul e închis, totuși miroase
puțin a dentist.

Trecem pe lângă cazarma militară, unde un soldat ne privește lung, cu basca pe ceafă, mă uit la el și îmi imaginez că e iubitul meu, el e trist că plec
departe,
deseară când ne vom întoarce, va fi altul în locul lui,
eu voi fi tristă de două ori, că primul a plecat și că ăsta nu mă cunoaște.
Nu știu sigur cui, unuia dintre ei îi voi scrie o scrisoare la noapte,
pe care o voi pune într-o sticluță și o voi arunca în pârăul din vale și voi spera că sticla cu mesajul va ajunge la unul dintre ei. Mă mai gândesc eu
care.
Mergem în șir indian, la cules de ciuperci, de soc, eu personal mă duc pentru frăguțe.
Ajungem la marginea cartierului, după ultimul second hand, trecem de parcare, și ne orientăm după burlanul galben, proaspăt vopsit, pe sub care
trebuie să trecem, ca să intrăm în pădure.
Cei mai înalți vor sări peste el, noi 4, copiii, trecem pe sub.
Nu mi-am pus niciodată problema că am încălca legea și nu m-am întrebat niciodată de ce ca să intrăm în pădure trebuie să trecem pe sub conducta
de apă.
Pur și simplu, intrarea în pădure, pe acolo se făcea, ăla era spot-ul,
alte intrări duceau altundeva.
După vreo 15 minute de mers, ne calmăm din glume și hârjoneală,
tata ne explică cum ne putem orienta după un mușchi mai tânăr ca noi de pe copac.
Eu culeg flori, frate-mio dă cu bățul în frunze, familia P. găsește multe ciuperci,
cumva mi-e ciudă pe ei, dar pe de altă parte mă gândesc că ei de asta au venit,
îi ajut și eu să găsim cât mai multe ciuperci, doar doar să mai venim aici!
Sunt cumva la mijlocul șirului nostru indian,
privesc în față, și deși cunosc deja drumul, nu mă pot abține să sper
că vom descoperi un loc nou, nu aș putea spune cum arată
Oricum îmi imaginez că va fi ceva cu totul nemaivăzut.
Mă uit în spate, tata e în urmă, sunt puțin îngrijorată să nu ne pierdem unii de alții.
Cât de frumoși sunt părinții mei,
tineri și zâmbitori,
cred că erau puțin mai mari decât suntem noi acum (spune actorul, nu fetița).
Ieri am fost la grădina botanică,
și mi s-a părut foarte trist, cum stau plantele acolo în borcane expuse,
lipsite de viață
și mi-am amintit cât de fericită părea sălățica aia din pădure,
nici nu știam că e sălățică și că se poate mânca,
era foarte verde și deasă, sau menta sălbatică, florile de tei,

socul, alunii și zmeurișul, de care m-am agățat mereu

de când eram mică de-un an, la 7 ani, la 15 ani și m-aș
mai agăța și acum, dacă aș avea ocazia.
Am trecut prin diferitele platouri și zone special amenajate:
De la grădina japoneză, unde două broaște țestoase se asfixiau într-o baltă străină,
la serele cu plante tropicale, asfixiate în niște borcane dreptunghiulare,
la zona de deal și munte, unde am început să respir.
Am urcat puțin apoi și am ajuns în toate locurile în care am fost cu adevărat fericiți,
deși am fost copii de bloc, crescuți, în mare parte, în parcare.
(Poate A2): Aceste amintiri au legătură cu un deal, un lan de porumb, o potecă care duce într-o pădure, o fântână unde noaptea aprindeam bostani
furați de la tușa;
cartierul în care am copilărit, valea și pădurea și picnic-urile din poligon, baia de sare - de unde m-am întors o dată cu o căpușă prinsă în loc de
broșă;
(Poate A3): Erau aici brazi, conuri de brad, un pârâu, niște bolovani pe care se scurgea un fir de apă;
A1: era atât de liniște încât l-am auzit pe frate-mio strigând bucuros că a ajuns în vârf - în singura excursie la munte pe care am făcut-o cu bunicii
noștri.
A fost prima dată când în ghiozdan am pus un aparat foto rusesc, pe care l-am folosit ca o profesionistă: am regizat situații, grupuri și peisaje.
Din păcate, singura poză care a ieșit, e puțin în ceață, out of focus,
bunicii mei sunt undeva la mijlocul dealului,
eu cu fratello am ajuns sus, și ei strigă la noi
să stăm pe loc.”
6. Dilatarea pământului
(Fragment în bloc pentru un singur actor)
Actor 4: Nu știu, tu ai vreodată senzația că locul în care ești se dilată,

Sunetele încetinesc, gândurile sunt pe fast forward, până când în tot zgomotul se face liniște
și tu cazi printre straturile pământului, până ajungi în centru
(lasă timp)
și acolo nu mai sunt decât amintiri, ecouri, impresii,
nimic relevant.
În schema mare suntem niște puncte negre pe o hartă albastră;
unii îi spun glob, dar și asta e doar o reprezentare din carton.
S-ar putea să fii în momentul ăsta la o cafea, în Sisters să spunem, pe terasă;

Ce loc privilegiat, regizat aproape, între cafenea, librăria Humanitas și peste drum - Cinema Arta, care e închis.
Se servesc cafele cu arome, se bea bere artizanală, se vorbește despre precariat.
Momentul ăsta ar putea fi definitoriu pentru tine, mai ales dacă ești Artist, sau Poet și crezi că ești bine în pielea ta, că ți-ai găsit locul sub soare.
Pe lângă tine trec șiruri de mașini,
o mică deviere și ăsta ar putea fi sfârșitul tău, al prietenilor tăi și a vieții importante pe care o trăiești.
Cineva iese în fugă din librărie, cu niște cărți sub braț
și totuși se mai citește în țara asta
te întrebi ce?
Traduceri după autori premiați cu Nobel, coduri rutiere, romane de duzină...
Dar nu-i nimic, dacă nu te calcă vreo mașină sau nu mori
în vreun accident de avion
Te vei asigura că vei scrie Tu ceva care să conteze,
Să schimbe lumea,
Să aducă un alint acestei boli incurabile,
Indusă de viață prea bună în citadelă/Melancolia.
În mijlocul orașului se crapă o groapă imensă,
un abis - și aici intervine toată discuția despre artă.
Actor 2: Dacă aș deschide această sticlă, mi-ar plăcea să găsesc acolo următoarea explicație:
„Dragă (numele Actorului 2), îți mulțumesc pentru ajutor, fără tine acest text nu ar fi posibil. Ești un actor minunat, acest text este pentru tine, te
rog fă ce vrei tu cu el! Imaginați-vă că am scris acest text, în timpul unei luni foarte calde de iulie, pe care am petrecut-o într-un apartament de la
etajul cinci din cartierul Mărăști. Am scris gândindu-mă la noi, la generația noastră și la lumea în care trăim. Am scris dimineața, când soarele
răsărea ca o portocală mecanică după blocurile moștenite de la bunicii noștri.”
Actor 4: Sau ar putea spune că a scris acest text în starea de dinainte să răsară soarele, când prin crăpătura geamului deschis se aud motoare forjate
și cucuvele care anunță fie că e prea târziu, fie că e prea devreme.
Actor 1: Ar putea să nu spună nimic, atâta timp cât textul ăsta a ajuns la noi, nu cred că mai contează tot aspectul ăsta cu prezența autorului în
spectacol.
7. Nostalgia
(Text în bloc, un singur actor)
Actor 3: E foarte ușor să te speli pe mâini și să spui că nu știi ce a vrut să spună autorul. Eu chiar încerc să înțeleg, și mi se pare că și voi ar trebui
să faceți la fel.
(De exemplu, dacă tu ai fi un student în Cluj, care pleacă în vacanță, ai putea răspunde la întrebarea asta „Care e locul tău preferat în Cluj?”, în
felul următor):

„E sfârșitul semestrului, ți-ai luat toate examenele, ai reușit să plătești

jumătate din datorii, pe vară ai găsit pe cineva care să stea la tine prin Piața, de la A Zet,
ți-ai făcut bagajul, și acum aștepți la ieșirea din Cluj o mașină să mergi acasă.
Ești un pic mahmur, aseară ai petrecut cu câțiva dintre prietenii tăi cei mai buni, ați băut câteva beri în Atelier, sau în Shadow, cineva a adus un
joint pe care l-ați fumat în spatele curții, erai puțin distrat, o fată drăguță a spus ceva inteligent, ți s-a părut că îți amintește de ceva, ai răspuns cu o
glumă, toată lumea a râs, apoi ați urcat în bar unde Socol punea muzică, era gălăgie și aglomerație, ai mai cerut o bere de la bar, nu mai aveau Ciuc,
așa că ai luat o Silva. În momentul ăla totul părea perfect, ai mai fi stat măcar câteva zile în Cluj, totuși știai că mâine trebuie să pleci, i-ai îmbrățișat
pe toți și ai plecat pe jos acasă. Străzile sunt luminate și pline de tineri, unii au ieșit de la meci, au steaguri în mână, te gândești că există multe
locuri asemănătoare pe planetă, unde tinerii beau și se distrează, unde mai există speranță, ca să îl parafrazez pe Grishkovets (Grișcoveț)
Cupa europeană a fost câștigată de Portugalia;
nu trebuie să îți placă fotbalul ca să înțelegi ce se întâmplă:
este 2016, și echipele mici au bătut echipele mari, cu tradiție. Mesajul e că tradiția nu mai prea contează, Franța, Germania, Anglia au luat bătaie,
au ieșit în față Islanda, Țara Galilor și Portugalia;
România a plecat acasă, dar lasă, nu e prea târziu!
E vremea minorilor, e vremea celor mici. Deși mergi singur înspre casă, și nu ai nici o idee ce vei face din toamnă, te simți legat de orașul ăsta,
chiar și de necunoscuții de pe stradă.
Ești mic de înălțime, îți va fi greu să îți găsești o fată care să aibă aceeași perspectivă, și totuși să nu fie vreo urâtă,
ții în mână un carton împuțit pe care scrie BV, e cartonul tău norocos, funcționează de fiecare dată, mai devreme sau mai târziu cineva oprește și te
ia
părinții nu sunt de acord cu auto-stopul și nu știu că tu de patru ani vii cu ocazia acasă.
Sunt multe lucruri pe care părinții cred că le știu, și nu le știu.
De exemplu, faptul că toată facultatea ai lucrat de noapte, ca să îți plătești chiria în centru și berile în oraș;
faptul că la un moment dat ai colaborat cu un site porno, unde făceai profiluri false, care să încurajeze traficul
sau faptul că de 2 ani nu mai mănânci carne
sau că ai făcut sex cu mai mulți parteneri,
sau că fumezi,
că ai aplicat la loteria vizelor
sau că ai iubit o fată care nu știa de existența ta și când ai cunoscut-o ți-ai dat seama că e altfel decât pare și totuși ai continuat să o iubești, deși nu
merita.
Oricum, totul e pe cale să se îndrepte, mergi acasă, s-ar putea să fie ultima vacanță petrecută acasă.
Părinții nu mai sunt nici ei cum erau, s-ar putea să dispară,
s-ar putea să rămâi singur pe lume
și asta ar putea fi șansa vieții tale!
Sau din contră - te-ar putea distruge.

O mașină verde oprește, un cuplu la vreo 40 de ani te ia cu ei;

Va fi o călătorie ok, veți povesti despre trecut, și ei au fost studenți în Cluj și știu cum e să fii pe drumuri.
Veți povesti despre viitor, până la urmă nu pare așa de rău ce te așteaptă:
poate te vei căsători, vei avea copii și credite la bancă, vei lua și tu alți studenți de la stop și îți vei aminti cu nostalgie cât de liber erai atunci.
Deși par departe, lucrurile astea s-ar putea să vină peste tine mai repede decât crezi.
O plăcuță albă arată ieșirea din localitate,
te iei după plăcuța albastră care anunță intrarea pe drumul național,
în curând niște plăcuțe verzi vor marca drumuri europene.”
8. Povestea
Actor 1: Ok. Într-o zi am găsit într-un pârâu la marginea orașului o sticlă cu un mesaj înăuntru. Știu, care sunt șansele, nu?!
Pe hârtia asta erau trecute niște cuvinte, nu știu, părea să fie un soi de listă... o listă de dorințe sau de visuri, printre ele scria și:
„Să nu uit niciodată ce simt acum”.
Actor 4: Povestea începe așa:
Într-un colț de lume, la marginea raiului, trăia un vânător
ar putea fi un Hemingway, scriitorul-bărbat, erotic și talentat, mirosind a whisky și un pic a transpirație; trăia la marginea orașului, într-o pădure de
mesteceni și se îngrijea de căprioare, porci mistreți și alte viețuitoare ierbivore.
Între timp, în Melbourne, oamenii trăiau pe fast forward, făceau cumpărături, mergeau la mall, beau o cafea, zâmbeau cu copiii în parc;
Actor 3: În același timp, un student își începea vizita Erasmus într-un oraș din Germania, Marburg, să zicem, și bea o limonadă în fața
domului - copie infidelă a domului din Köln - și se gândea că viața lui de abia acum începe;
Actor 2: În același timp, eu eram cu fratele meu în mașină, în Köln, în fața domului, încercând să găsim un loc de parcare,
un redactor face un film despre viața în metropole și filmează, pe telefon, oamenii care se scurg prin piețe;
un băiat cu tricou roșu, din Lisabona, își verifică facebook-ul, are părul lung și blond și îi e dor de cineva.
Actor 4: În Viena e seară, și clădirile sunt luminate cu o lumină roșie-portocalie, turiștii obosiți se așază în fața operei și urmăresc spectacolul din
seara asta, pe proiector.
Părinții mei stau singuri, se uită la televizor, fumează și vorbesc despre trecut;
Actor 3: un băiat din Rusia s-a urcat pe cea mai înaltă clădire, fără hamuri și filmează panorama cu un telefon second-hand
Actor 1: prietenii mei din Barcelona, beau o bere pe plajă; e noapte, se vede doar luna și se aud niște turiști americani beți;
E noapte în Europa! Străzile sunt luminate și viața palpită prin toate venele.
Actor 3: În Asia cineva își spală șosetele, se privește în oglindă și se culcă.3
3
(We love lightly - inspirational song, opțional). Cântecul a fost folosit ca background muzical, pentru inspirație, când am scris textul.

Actor 1: Într-un pub irlandez dintr-un oraș european, e happy hour; lumea se-nghesuie la butoi, fumează în bar și discută despre ziua care a trecut,
un poet din
Scoția scrie un cântec despre iubire,
lumea așteaptă ultimul sezon din Game of Thrones;
Actor 4: Un poet drogat scrie un text despre o fată frumoasă, pe care a văzut-o la bar, și cu care nu a avut curajul să vorbească;
Actor 2: Un amic organizează un salon internațional cu whisky și poezii. Oamenii vin, beau și pleacă.
Actor 1: David Bowie a murit anul ăsta.
Actor 4: Lemmy a murit anul ăsta.
Actor 2: Și Prince a murit anul ăsta.
Actor 4: Un prieten s-a lăsat de fumat.
Actor 3: O iubesc pe PJ Harvey!!
Actor 4: Undeva în lume, un muncitor, să zicem că e Bukowski, a venit transpirat de la jobul lui de la poștă, și-a dat jos cămașa galbenă, a rămas
în maieu, și-a turnat un pahar de whisky, și s-a așezat la biroul lui, la o lumină chioară, și a început să tasteze o nouă povestire pe care o va trimite
la o revistă locală, pentru a-și câștiga lovelele pe luna asta. Cultura noastră depinde de astfel de gesturi;
Actor 1: Între timp, Chiriac organizează al doilea, sau al treilea, sau al patrulea festival de teatru internațional din Europa;
Peste câteva luni, va vorbi la ICR Viena despre cum a contribuit la minimalizarea ratei suicidale din Japonia.
Teatrul românesc este valoros. Actorii sunt buni.
O prietenă este revoltată pentru că toți foștii pușcăriași sunt
acum la putere în România și îmi recomandă să scriu despre asta;
Lotul național de canoe a picat la teste. Și Bute a picat la teste,
Messi are procese pentru banii băgați aiurea în fonduri ilegale.
Oriunde ai fi ți-e dor de casă.
Actor 2: Pentru asta primești multe like-uri pe facebook. Faci multe poze cu tine peste tot în lume; Ce bine ne e!
Actor 3: „Ce mâncăm mâine?”
Actor 4: O montaniardă locuiește de mulți ani în Columbia și se vede pentru prima data cu un fost coleg de clasă; le-au trebuit 15 ani pentru o
reîntâlnire.
Soarele apune pe o plajă exotică... azi plouă ca într-un veac de singurătate.
Actor 1: Alți prieteni de vârsta noastră au primul copil,
Îi felicităm, ne bucurăm pentru ei și nu ne imaginăm cum
ar putea fi viața cu un alt suflet lângă noi;
Actor 2: O regizoare pe care o apreciez, vine la o cafea, și miroase ca mama, îmi dă sfaturi de care am nevoie, îmi spune că e greu;
Actor 4: O poetesă își bagă bolovani în rochie și se aruncă în râu.
Actor 3: Maria Antoaneta miroase a Chanel și mănâncă brioșe suflate cu praf de aur;
Actor 1: La grădina zoologică un rinocer dă repetitiv cu capul de niște stâlpi.

Actor 4: Un dramaturg de origine română scrie o piesă despre ramolire;

Actor 2: O studentă germană tocmai și-a făcut abonament la Uni Wien, și deschide acum dulăpiorul de la bibliotecă, cu o cheie ruginită. Pe
dulăpioare sunt lipite biografiile teatriștilor care au făcut istorie în lume; majoritatea sunt născuți în 1880.
Actor 1: Ioana Păun are în două săptămâni spectacol în Viena.
Nimeni nu vrea să vină cu mine. Eu mă duc!
ICR-urile sunt pline de Stele și Fuegi. Eu mă duc!
Actor 4: Între timp, o altă poetesă își bagă capul în sobă. Cultura noastră depinde de astfel de gesturi.
Actor 2: Părinții îmi spun să am răbdare; totul se va aranja cumva.
Aplic de 6 luni la joburi, am primit 3 răspunsuri
negative.
Merg la o petrecere, unde un autor din Bosnia îmi spune că pasiunile lui sunt scrisul și petrecerile, îi spun că sigur nu e chiar așa.
Ba chiar așa e! A publicat două volume despre tineri care beau. Acum se traduc.
Cineva împarte un joint. Sunt prea praf ca să fac astfel de gesturi. Cultura noastră depinde de astfel de oameni!
Actor 4: „Și, ce mâncăm mâine?”
Actor 3: Într-un bar dubios, o fană o abordează pe artistă și îi spune cât de minunată e;
Actor 1: Cineva s-a drogat la baie și nu găsește ieșirea, cineva și-a plătit rata la mașină
și altcineva și-a cumpărat o pelerină de ploaie galbenă;
Alexandra Pirici a ajuns în Miami; Anca Mihuleț a reprezentat România la Bienala de la Veneția; Izabela Petruț face bijuterie conceptuală;
Cultura noastră depinde de astfel de gesturi.
Actor 2: Într-o seară am văzut pe o plăcuță, pe o stradă în Viena, scria „Eminescu a locuit aici”, era 1880.
Undeva, cineva murea de dor.
Actor 4: Oare unde dormea sărmanul Dionis?
Actor 3: Într-un bar din Berlin, o prietenă își serbează ziua de naștere cu Madonna și
dansatorii ei. Madonna e mică și poartă o pălărie de cowboy vișinie.
Actor 1: Părinții mei sunt născuți în același an cu Madonna și Michael Jackson.
Actor 2: Când se opresc toate astea?
Actor 4: Undeva în lume, un vânător taie frunze la urșii panda.
Actor 3: Să zicem că e Vișniec
Actor 1: Să zicem că e Cărtărescu
Actor 2: Să zicem că e Chiva
Toți: Să zicem că e un domn.
Actor 4: Cineva o comite. Cultura noastră depinde de astfel de gesturi.

9. Prietenie
Actor 3: O fată în jurul vârstei de 30 de ani traversează trecerea de pietoni. Are în spate un ghiozdan și trage după ea un troler roșu, mic - varianta
de bagaj de mână. Pentru câteva secunde se gândește să aștepte autobuzul care o va duce la tren, care o va duce la avion, care o va duce peste tot.
Se răzgândește, e mai rapid cu taxi-ul. Se oprește în fața unui taxi galben, șoferița îi deschide mașina și o ajută cu bagajul. În taxi cele două încep
o conversație despre cât de mult s-a schimbat Clujul în ultimii ani, despre chirii, despre prețuri, despre șomaj, despre gentrificare, despre oameni,
mai ales despre oameni - sunt minunați oamenii în Cluj!
Taxiul intră într-un lung șir de mașini colorate care stau la semafor. Undeva la etajul cinci, o altă fată privește pe fereastră, urmărește cu privirea
urmele lăsate de roțile bagajului, aude scârțâitul portbagajului, și își imaginează politețurile schimbate între cele două femei. Îi trec prin minte
frânturi din toate poveștile avute în ultima lună, de râsete și discuții aprinse cu tentă filozofică, de piața Mărăști, de cafenele, de Reactor, de țigări
și beri, de meniul zilei, de librării, de momentul ăla privilegiat când ești pe cale să cunoști pe cineva - e un moment critic când ceva necunoscut
devine cunoscut, când ceva ascuns ți se dezvăluie, când înțelegi că odată cu cunoașterea acestei noi persoane, te re-cunoști și pe tine, și ăsta e un
moment înfricoșător,
Când cunoști pe cineva nou e ca și cum mergi la vânătoare, și după lungi și grele încercări, prinzi ceva, împuști o pradă pe cinste - și gustul cărnii
fripte la un foc de tabără este exact așa cum ți-ai imaginat;
E frumos, dar e înfricoșător momentul ăsta - de asta e bine că de cele mai multe ori el trece neobservat, sau așa credem noi că trece neobservat;
E ca atunci când în adâncuri, un corp fosforescent luminează cele mai necunoscute mări,
nu de dragul poeziei vizuale,
ci de foame! De foame, din nevoia de supraviețuire. Unele corpuri luminează, alte corpuri sunt atrase de această fluorescență - e o relație de capcană
și de victimă aici, e o relație de inter-dependență, e o chestiune de viață și de moarte;
nu e țipenie de om acolo, să le vadă - să le aprobe sau să le laude; se întâmplă natural, de foame. Uneori, te uiți în urmă și realizezi că te-ai pierdut
în fluorescența celuilalt,
și că orice ai face de acum înainte,
oriunde vei merge și indiferent cât de mulți alți oameni vei mai cunoaște,
vei fi întotdeauna cu o bucățică lipsă, vei avea în schimb o bucățică în plus -
nu vei putea să arăți cu degetul, sau să explici cuiva ce ai pierdut și ce ai câștigat -
lucrurile astea se influențează reciproc și permanent,
lucrează fără tine.
Și dacă te vei revedea vreodată cu purtătorul bucățelii tale proteinice,
Nu ai nici o garanție, că vă veți mai recunoaște,
și nu vei putea spune niciodată, dă-mi înapoi ce ți-am dat eu atunci
nu - asta e ceva s-a încheiat în trecut. Acum funcționează prin voi doar efectele acestui schimb,
Cel mai frumos lucru pe care l-am auzit despre asta, e că timpul nu este supraputerea care regulează poveștile.

Taxiul a ajuns la destinație, clienta a coborât, șoferița a luat o nouă comandă. Focul e stins, niște cărbuni fumegă în bruma dimineții.
Cât timp luminează corpurile străine, în mări adânci, când nu sunt privite sau băgate în seamă de nimeni?
10. Epilog (E bine)

(Cred că ar fi bine să fie spus de un singur actor, mi-ar plăcea să fie un moment de liniște, după furtună, fără muzică, doar un actor care spune
simplu chestiile astea; s-ar putea să funcționeze bine și cu mici intervenții ale celorlalți - trebuie testat la scenă)
Actor 2: Dar orașul.... Cum îți apare el...

E trecut de 12 noaptea, trecerea de pietoni e goală. Vezi doar liniile albe din zebră.
Un tip cu un picior din metal traversează strada în fiecare seară, la aceeași oră, nu știi de unde vine și unde se duce.
Așteaptă la semafor. E roșu.
Trei prieteni s-au îmbătat în oraș, și acum se târăsc spre casă, nu sunt trei oameni, sunt o singură structură, asemeni unor structuri din mări adânci,
care se țin legate, pentru că singure nu ar supraviețui cruzimii vieții din adâncimi.
Nu știi ce au sărbătorit, ce motiv au să fie în starea asta deplorabilă;
Poate că unul dintre ei este extrem de bucuros: i s-a născut primul copil, se căsătorește;
Sau poate că din contră, este extrem de trist, i-a murit mama, sau și-a pierdut toată averea la un pariu de poker. Nu contează. Ceilalți doi îl țin de
brațe, râd toți, se apără.
Lângă ei, un cuplu de îndrăgostiți așteaptă să traverseze marele pasaj urban,
fac câțiva pași, se opresc. E roșu.
În general, e liniște, lumea doarme, și e ceva sublim în liniștea asta a orașului, în care doar șchiopii, bețivii și îndrăgostiții își caută fiecare drumul
spre casă.
E mai mult decât speranță, e aproape o nouă lume.
E orașul care respiră
prin tine și îți reamintește că ceea ce ești tu ca om, nu e doar o amintire despre cum erai tu când aveai 17 ani și fumai în geam, imaginându-ți cum
vei fi acum.
Orașul respiră prin tine,
Orașul are treaba asta: te cucerește, te amăgește și te lasă cu inima frântă
și nu vorbesc doar despre iubiri ratate
vorbesc despre tot ce am învățat, despre tot ce am sperat, despre tot ce ne-am imaginat trăind și crescând într-un oraș de provincie din România,
și despre cum toate așteptările astea s-au dus undeva atât de departe
încât parcă nici nu au fost vreodată ale tale.
Ți-e dor de serile astea, când intuitiv știai mai multe despre lume decât ai aflat acum trăind în lume.
Și totuși când călătorești, când îți cumperi un bilet de tren, de autocar sau de avion,
Pleci la drum cumva cu speranța asta,

că acum, nu știi de ce, ai voie să o iei de la capăt.

Ai voie să speri că nu s-a sfârșit, că undeva într-un colț uitat de lume, mai
există magie. Nu trebuie decât să ai curaj să îți cumperi acel bilet.
Azi, netul a luat foc, în München s-a tras foc deschis, în mall, pe străzi, în
gară.
Cineva cunoscut ție sigur trăiește în orașul ăsta nenorocit...
Dacă reușești să treci cumva peste toate dezastrele imprevizibile,

și să nu îți fie frică.
să te arunci în necunoscut, în întuneric,
undeva la o trecere de pietoni, la o intersecție banală, lângă un pod, sau lângă
o piață,
orașul îți va răspunde;
Va face cumva să fie bine;
Îți va spune, bine ai venit în noua ta viață!
Și atunci vei fi bucuros, pentru un moment, îți vei spune că nu e chiar așa de rău
Chiar merită să trăiești, să fii aici...
... Ecaterina, unde ești?!!!
Ce nume vor primi orașele în care trăim acum, după ce am terminat noi cu ele?
Semaforul e verde, traversezi regulamentar

și brusc, deodată
ai înțeles totul.
SFÂRȘIT

Citiți și alte cărți din colecția de teatru a Editurii LiterNet:
1. Petre Barbu - Tatăl nostru care ești în supermarket

2. Igor Bauersima - norway.today (traducere de Victor Scoradeț)
3. Georg Büchner - Woyzeck (traducere de Mihaela Sîrbu)
4. Lia Bugnar - Femeia din manuscris / Omul de zăpadă
5. Ștefan Caraman - Morți și vii / Santiago el campeon
6. Gianina Cărbunariu - poimâine alaltăieri / Stop the Tempo!
7. Anton Pavlovici Cehov - Livada de vișini (traducere de Alexa Visarion) / Pescărușul (traducere de Maria Dinescu și Andrei Șerban)
8. Teodor Corban - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
9. Brian Dykstra - Strangerhorse (traducere de Gabriela Monica Rusu și Mircea Sorin Rusu)
10. Árpád Göncz - Gratiile (traducere de Anamaria Pop)
11. Mihai Ignat - Nu-nțeleg ce se-ntâmplă
12. Thomas Jonigk - Făptașii (traducere de Victor Scoradeț)
13. Cristian Juncu - Ciupercutze
14. Franz Xaver Kroetz - 3 piese cu femei (traducere de Victor Scoradeț)
15. Dea Loher - Legăturile Klarei (traducere de Victor Scoradeț)
16. Olga Macrinici, Mariana Starciuc, Andreea Radu - Antologia msd - Masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu Mureș (1)
17. Rodica Mandache - Povestea Elisabetei Rizea
18. Maria Manolescu - Ca pe tine însuți
19. Roxana Marian - Mede/ea sau Despre fericirea conjugală
20. Péter Nádas - Înmormântarea (traducere de Anamaria Pop)
21. Alina Nelega - Amalia respiră adânc / Decalogul după Hess
22. Tatiana Niculescu Bran - Brâncuși contra S.U.A.
23. Ioan Peter, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ștefan - 4atru piese
24. Cosmin Perța - Să împuști iepuri e bine aici
25. Răzvan Petrescu / Dragoș Alexandru Mușoiu – Jaf armat / Spargerea
26. Tudor Popescu - 4 comedii
27. Roland Schimmelpfennig - Noapte arabă (traducere de Victor Scoradeț)
28. William Shakespeare - Măsură pentru măsură (traducere de Ioana Ieronim)
29. Géza Szőcs - Busurmanii din Crîngul de Jos (traducere de Anamaria Pop)
30. Lucian Dan Teodorovici - Audiență 0
31. Katalin Thuróczy - Cina zeilor (traducere de Anamaria Pop)
32. Radu Țuculescu - Bravul nostru Micșa
33. Andreea Vălean - Eu când vreau să fluier, fluier
34. András Visky - Julieta (traducere de Paul Drumaru)
35. Matei Vișniec - Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia / Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal / Paparazzi sau Cronica
unui răsărit de soare avortat

36. Charles Way – Crăiasa Zăpezii
37. Elise Wilk – Pisica verde / Avioane de hârtie
38. Antoaneta Zaharia - Jocul
Lista completă a volumelor din colecția de teatru se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/10/Teatru.html. Lista completă a volumelor publicate de
Editura LiterNet se află la http://editura.liternet.ro/catalog. Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor
pe alte siteuri sau pe alte suporturi este interzisă.

5 Din 5 Piesedeteatru

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5 Din 5 Piesedeteatru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5 din 5 piese de teatru

Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader

Editura LiterNet, 2017 2

5 din 5 piese de teatru *

Ana Turos - Trei piese scurte despre copii și adulți

Editura LiterNet, 2017 3

Mie unuia nici nu-mi pasă unde joacă un actor. Poate să

Editura LiterNet, 2017 4

Pe ieșirea lor, intră doamna Petronela cu grupa ei - adică Luca.

Se aude prezentarea spectacolului la microfon.

Editura LiterNet, 2017 5

Actrița: Bună dimineața, dragi copii.

Jeni: Hai, așază-te acolo și uită-te la poveste...

Jeni îl așază pe Mihai în rând cu copiii.

În același timp, Luca şi Matei răspund încet.

Luca: Daaaaaa... // Mihai: Nuuuu...

Educatoarele încep să vorbească între ele.

Editura LiterNet, 2017 6

Copiii: Șoricelule, nu te astâmperi! Fii cuminte!

Mihai (spre Luca): Auu, m-ai lovit!

Se face liniște. Tac și educatoarele, se aude actrița.

Editura LiterNet, 2017 7

Între timp, copiii țipă.

Luca: Rămâi acasă! Nu pleca!

Replicile următoare, plus reacțiile copiilor, sunt intercalate în crescendo,

Copiii nu mai scot nici un sunet.

Editura LiterNet, 2017 8

Mihai: Paaaa! Să mai vii pe la noi!

Merge în spatele paravanului.

Jeni: Nu, nu e voie în spate, că se schimbă fata!

Editura LiterNet, 2017 9

Actrița: Doamnă, nu vă supărați...

Petronela (rece): Da, domnișoară, ce e?

Editura LiterNet, 2017 10

Acțiunea se petrece la grădiniță și acasă la familia Florea.

Editura LiterNet, 2017 11

Silvia, educatoare - 27 de ani, necăsătorită

1. La grădiniță, în mijlocul unei ședințe cu părinții.

Editura LiterNet, 2017 12

3. După împărțirea cadourilor, la grădiniță.

Editura LiterNet, 2017 13

Tata: Ți-am zis că ăștia n-or să le ia odraslelor foi de origami și dulciuri.

Mama își dă ochii peste cap.

Mama: Nu. Vreau s-o suni și să îi ceri numărul tipului.

Mama: Și îl chemăm să vină în seara de Ajun.

Editura LiterNet, 2017 14

Tata: De ce nu i s-a părut suspect că e așa tânăr acum?

Scurtă pauză. Mama îi aruncă o privire, amândoi realizează că trebuie să acționeze.

Tatăl (șoptește emoționat): Sună.

Editura LiterNet, 2017 15

Dă să iasă, intră Monica.

Monica: Tata, ai zis că în seara asta te joci cu mine.

Educatoarea: Dă și tu mai încet, că dacă te aude vreo colegă...

Editura LiterNet, 2017 16

Educatoarea: Da, intrați.

Intră tatăl, gâfâind un pic.

Tatăl: Bună seara!

Animatorul: Zău că mă simt tare prost că ați venit..

Editura LiterNet, 2017 17

Tatăl: Înțeleg... o să fie frumos...

Animatorul: Sunteți bine?

Animatorul zâmbește. Intră educatoarea și pune tava cu băuturi pe masă. Pauză.