5 Din 5 Piesedeteatru

5 din 5 piese de teatru
Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

© 2017 - Texte: Ana Turos (Trei piese scurte despre copii și adulți), Livia Stoica (Atenție, se-nchid ușile), Gabriel
Sandu (Tatăl meu, preotul), Inna Cebotari (Entuziaștii), Alexandra Pâzgu (Proteine fluorescente) și Reactor de creație
și experiment, prin programul Drama 5 - rezidențe de scriere dramatică, ediția I, 2016
© 2017 - Fotografii: Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca.
Fotografii din spectacolele-lectură: Trei piese scurte despre copii și adulți de Ana Turos, regia: Delia Gavlițchi, cu:
Erdei Bianco, Nicole Burlacu, Bogdan Gontineac, Denisse Moise, Diana Tușa (19 septembrie 2016); Atenție,
se-nchid ușile de Livia Stoica, regia: Cătălin Mardale, cu: Bianca Baraboi, Florin Caracala, Vlad Călin, Alex
Chindriș, Oana Nemeș, Oana Secară (26 septembrie 2016); Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu, regia: Olivia
Grecea, cu: Cristina Bodnărescu, Adrian Filimon, Paul Sebastian Popa, Cosmin Stănilă (3 octombrie 2016);
Entuziaștii de Inna Cebotari, regia: Raul Coldea, cu: Crina Andriucă, Carina Bunea, Raul Coldea, Diana Crăciun,
Bianco Erdei, Cătălin Filip, Bogdan Gontineac, Robert Kocsis, Alina Mișoc, Oana Nemeș (10 octombrie 2016) şi
din spectacolul Proteine fluorescente de Alexandra Pâzgu, regia: Leta Popescu, cu: Alexandra Caras, Bianco Erdei,
Cătălin Filip, Oana Mardare, Doru Taloș. Toate fotografiile de Robert Puţeanu, cu excepția celei de la spectacolul
Tatăl meu, preotul de Ioana Ofelia.
Coperta volumului este bazată pe afișul proiectului Drama 5 - rezidențe de scriere dramatică, ediția I, 2016, realizat
de Sergiu Lupșe.
Toate drepturile rezervate autorilor.
© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader
Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărții prin
intermediul altor situri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii
LiterNet sunt interzise și se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor și drepturile conexe, în vigoare.
ISBN: 978-973-122-116-8
http://editura.liternet.ro / office@liternet.ro
Editura LiterNet, 2017 2

5 din 5 piese de teatru
5 din 5 piese de teatru *
Ana Turos - Trei piese scurte despre copii și adulți

Livia Stoica - Atenție, se-nchid ușile
Gabriel Sandu - Tatăl meu, preotul
Inna Cebotari - Entuziaștii
Alexandra Pâzgu - Proteine fluorescente
*
Drama 5 este un proiect al Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca, ce susține dramaturgia românească printr-un program de rezidențe de scriere
dramatică oferite unui număr de cinci autori. Timp de o lună, acestora li s-a creat cadrul propice pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un
text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe săptămânale de lectură și feedback cu un mentor cu experiență – Alina Nelega -, întâlniri cu regizori, actori,
dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor. Cele 5 piese prezentate în acest volum au fost rezultatul primei ediții Drama 5.
5 din 5 piese de teatru Ana Turos
Ana Turos
Trei piese scurte despre copii și adulți
Mie unuia nici nu-mi pasă unde joacă un actor. Poate să

joace într-un spectacol de teatru estival, sau la radio, sau la
televiziune, sau într-un blestemat de teatru de pe Broadway,
cu publicul cel mai elegant, mai bine hrănit și mai bronzat
din câte-ți poți imagina. Dar am să-ți spun un mare
secret - m-asculți? Grăsana lui Seymour e-n fiecare om.
(J.D. Salinger - Franny și Zooey)
Un spectacol la grădiniță
O sală de clasă de grădiniță. Pe pereți desene făcute de copii, colaje cu frunze, „lucrări de control”- (chenare cu „3 mere + 2 pere = câte fructe?”),
modelaje din plastilină. Curat, cald, nu e o grădiniță de la țară sau în care nu există closet decât în curte, ci mai degrabă genul de loc în care
directoarea s-ar lăuda părinților că au săli de clasă noi, spațioase și ar spune „îi mulțumim domnului primar de sector pentru că ne–a ajutat și e
prezent la deschiderea noului an școlar”.

Personaje:
Jeni, educatoare
Petronela, educatoare
Actrița
Luca, copil
Mihai, copil.
Pe fundal se va desfășura un spectacol de teatru pentru copii (textul se va auzi din când în când).
Spectatorii sunt și ei considerați copii spectatori. Actorii care îi joacă pe Luca și pe Mihai reprezintă și grupele câte unei educatoare.
La catedră stă Jeni. Spectacolul încă nu a început.
Jeni (vorbind cum „se vorbește copiilor”): Astăzi o să vedem povestea... (spre paravanul în spatele căruia e actrița)... cum se cheamă?
Actrița (din spate): Șoricelul neastâmpărat.
Jeni (din nou copiilor): Șoricelul neastâmpărat.
Mihai (răzând): Ce caraghios! Șoricelule, chiț, chiț, chiț!
Jeni: Ei, vedeți că dacă nu sunteți cuminți, domnișoara actriță pleacă imediat și nu mai vedeți niciodată nici un teatru! Ia, fiți cuminți și nu o
supărați! La teatru nu se râde și nu se vorbește. Să n-aud musca! Hai, toată lumea, degețelul la guriță! Și, la sfârșit, aplaudați, să știe domnișoara
actriță că v-a plăcut. (enervată) Ce-ai, copile, ce nu te astâmperi, n-ai auzit că am zis degețelul la gură?
Mihai: Vreau să fac pipi...
Jeni: Copilule, ai făcut pipi acum juma de oră, într-una faci pipi! Hai la baie repejor, că după aia faci la spectacol... (spectatorilor) Stați cuminți,
că trebuie să vină și grupa doamnei Petronela... Degetul la gură și să nu mișcați... și mai lasă sticla aia de apă din mână, fetițo!
Pe ieșirea lor, intră doamna Petronela cu grupa ei - adică Luca.
Petronela: Așezați-vă în spate, că sunteți mai mari... hai, hai, mișcați-vă odată, că n-avem toata ziua! Mai vioi, mai cu viață, ce, n-ați mâncat de
dimineață?! (are un fluier atârnat la gât; fluieră din când în când ca să facă liniște)... hai, stai acolo!
Luca: Nu văd de aici, vreau să stau lângă Denisa.
Petronela: Cum să nu vezi? Vezi foarte bine, stai unde îți zic. (fluieră din nou puternic) Acum liniște! Grupa mare, trebuie să fiți un exemplu pentru
grupa mijlocie!
Actrița (din spate): Nu vă supărați, se poate începe?
Petronela: Da.
Se aude prezentarea spectacolului la microfon.

Actrița: Bună dimineața, dragi copii.

Luca: Bu-nă di-mi-nea-ța!
Actrița: Azi veți urmări povestea „Șoricelul neastâmpărat”.
Petronela trece pe scaun. Zona educatoarelor va fi acum în prim-plan. Copiii (adică actorul care îl joacă pe Luca și spectatorii) se uită la spectacol,
educatoarele nu. Se mai adresează din când în când copiilor să facă liniște.
Actrița (iese în fața paravanului îmbrăcată în zână, copiii reacționează):Bună dimineața, dragi copii! Ce de copii drăguți și cuminți văd aici!
Luca: Ce frumoasă eeee! (făcând cu mâna) Bună, zâno! Bună!
Actrița: Ați văzut cumva un șoricel pe-aici? Nu e nici la picioarele voastre?
Luca: Nu e, nu e! Unde ești, Chiț-Chiț?
Actrița: Dar nu m-am prezentat, eu sunt zâna șoricelului și am mereu grijă de el....
Între timp, intră Jeni cu Mihai și cu niște eșarfe împachetate în câte un plic de plastic.
Jeni: Hai, așază-te acolo și uită-te la poveste...
Jeni îl așază pe Mihai în rând cu copiii.
Actrița: Dar dacă am eu mereu grijă de el, cum o să se descurce singur? Să îl las să își poarte singur de grijă?
În același timp, Luca şi Matei răspund încet.
Luca: Daaaaaa... // Mihai: Nuuuu...

Actrița: O să aveți voi grijă de șoricel? Voi și dădaca pe care o să i-o găsească mama lui...
Luca: Da, lasă-l cu noi!
Mihai (smiorcăindu-se): Nu-mi place la spectacol, mi-e frică! Vreau la mama!
Educatoarele încep să vorbească între ele.
Jeni (îi arată eșarfele și le scoate din plastic): Ia pune mâna, să vezi că e material din ăla mai bun, care nu se scămoșează la spălat!
Petronela: Da, da... De unde le ai?
Jeni: Le vinde Cristina ieftin. Le are de la bărbat-su - știi că are magazinul ăla din piață? Și acum a adus marfă mai bună. Se vede că sunt așa, mai
finuțe, mai deosebite, nu?

Copiii: Șoricelule, nu te astâmperi! Fii cuminte!

Jeni (spre copii): Liniște, copii, uitați-vă la piesă, că după vă pun să-mi povestiți... (spre Petronela) Am luat și eu trei că vine acum 8 martie...
Copiii nu se potolesc.
Mihai (spre Luca): Auu, m-ai lovit!

Luca: Tu m-ai lovit primul!
Mihai: Ba tu! Doamna, Luca m-a lovit peste picior! Vreau la mama!
Petronela (fluieră spre copii, copiii tac):Gura toată lumea! (spre Jeni): Cu cât le dă?
Jeni: 10 lei. Dacă iei cinci, ți le dă la 45.
Petronela: Hai că mă duc acum. Unde zici că e?
Jeni: A plecat, tre’ să pregătească farfuriile pentru prânz. Da’ i-am zis să-ți păstreze și ție câteva, că sigur vrei.
Petronela: Păi vreau... Tre’ să-i dau și eu ceva la învățătoarea lui fii-miu. Așa mă enervează că nu pot să dau mai departe ce primim noi de-aici! Îți
vine să crezi, de 1 martie am primit decât mărțișoare și flori! Nu pot să le dai pe 8... şi tatăl lu’ Ștefănescu Andrei, ăla plin de bani...
Jeni: Care vine cu Mercedes-ul roșu?
Petronela: Ăla, ăla, cu firma de construcții, e plin de bani... decât flori mi-a dat! Păi care-i diferența dintre Ionuț al meu și fii-su? Că eu cu leafa
care o am, tot flori dau la învățătoare...
Luca: Șoricelule, ești foarte haios!
Mihai: Foarte haios și foarte caraghios!
Petronela: Ăștia nu se potolesc deloc (fluieră spre copii): Dacă mai aud un sunet, v-am ridicat și nu mai vedeți nici un teatru!
Se face liniște. Tac și educatoarele, se aude actrița.
Actrița: M-am plictisit! Nu vreau să aibă grijă de mine nici găina, nici purcelușa, nici cățelușa! Vreau să îmi găsesc o dădacă nouă!
Petronela: Cu ce-i mai prost al meu care n-are de toate ca ăștia? Eu pe-al meu l-am crescut fără bonă, fără fițe, și l-am crescut bine... E sfânt, unde-l
pui, acolo stă. Nu te-nnebunește ca ăștia... Uite, fata aia nouă, nu mai știu cum o cheamă, că are un nume complicat, cred că nici nu-i românesc, a
plâns toată săptămâna când o lăsa mă-sa aici.
Jeni: Am auzit eu ceva. Ea făcea așa gălăgie pe hol?
Petronela: Ea! Da’ nici mă-sa nu-i zdravănă... Păi eu să fi fost în locul ei, îi dădeam o palmă și să vezi cum se potolea... Da’ aia, nu... Dă-i și
vorbește cu fii-sa. Și-i explica cum vrăjește ea nu știu ce jucărie și când o să se uite aia mică la jucărie, ea, mă-sa adică, o să știe și o să îi trimită
toată dragostea și dorul ei și... tot felu’ de basme d-astea, de te-apucă râsu’... Și oricum fata nu s-a potolit. Da’ zău, eu n-am mai văzut copil care să
plângă așa, cred că-i bolnavă...
Actrița (îmbrăcată în șoricel): Nu îmi plac dădacele pe care mi le-a adus mama! O să plec să îmi caut eu una singur!

Jeni: Da... și îți mai și explică cum trebuie copiii lăsați să facă ce vor. Să facă ce vor, de acord, așa zic și eu, dar organizat. Să fie un program, o
disciplină, eu așa zic. Nu se poate așa, totul vraiște de nu te mai poți înțelege cu ei.
Între timp, copiii țipă.
Luca: Rămâi acasă! Nu pleca!

Mihai: Nuuuuu! O să te mănânce pisicaaaaaa!
Jeni (obosită): Of, iar zbiară... (spre copii):Stați cuminți că șoricelul vine acum acasă.
Actrița: Am plecat de-acasă și nu mă mai întorc!
Petronela: Păi, da... asta e... li s-a urcat democrația la cap. Toți au pretenții.., A, și îți ziceam cu 8 martie... Anu’ trecut i-am dat lu’ soacră-mea cea
mai de Doamne-ajută vază care o primisem. M-a făcut cu ou și cu oțet! Că îi vâr pe gât toate ciurucurile care n-am ce face cu ele, că nu mă ocup
de fii-su, că nu gătesc bine, că aia, că aia... Pentru ea o fi fost ușor, că stătea acasă cât timp lucra bărbat-su pe șantier, da’ eu nu știu cum să mă mai
împart. Toată ziua stau aici cu ăștia și când ajung acasă am nervii pe bigudiuri, și tre’ să m-apuc să îi verific temele lu’ ăla micu’, să gătesc, na, de
toate, le știi... Măi, da’ ieri am făcut o mâncare bună să te lingi pe degete...
Replicile următoare, plus reacțiile copiilor, sunt intercalate în crescendo,
Actrița (zâna): Pe șoricel l-a mâncat pisica? N-a fost ascultător și a plecat de-acasă?
Copiii: Daaaaa! I-am spus să nu plece!
Petronela (vorbește la fel de tare ca actrița):... și ieftină, și rapidă, în juma’ de oră am terminat... iei niște paste d-alea umplute, tortellini le zice...
Actrița: ... Vreți să îl salvăm pe șoricel și să îi mai dăm încă o șansă?
Copiii: Daaaaa!
Actrița: Bine, copii... am nevoie de ajutorul vostru, al tuturor...
Petronela: ... fierbi în apă cât zice pe pachet. Între timp, într-o tigaie călești o ceapă tocată, da’ nu foarte mărunt, adaugi bulion îndoit cu apă...
Actrița: ... pentru vrajă e nevoie de liniște deplină, altfel magia nu are efect...
Copiii nu mai scot nici un sunet.
Petronela: ... pui sare, piper, busuioc, tot felu’ de mirodenii și lași să fiarbă. Pui și niște smântână, și dacă vrei să se mai îngroașe, amesteci o lingură
de făină...
Actrița: ... ridicați mânuțele, dați din degețele și spuneți după mine: „Bidibum, bidibum, șoricel, ieși acum!”...
Copiii: Bidibum, bidibum, șoricel, ieși acum!
Petronela: Și adaugi pastele, le amesteci puțin și gata, ai terminat. Ionuț a lins farfuria și a mai vrut o porție...
Copiii: Bravo, șoricelule! Să fii cuminte de-acum încolo!

Petronela: Hai că a terminat și asta piesa.. (spre copii) Haideți, aliniați-vă doi câte doi.
Mihai: Mie cel mai mult mi-a plăcut zâna!
Luca: Nu era adevărată, era doar un costum!
Jeni: Spuneți-i „pa” domnișoarei! Stați liniștiți!
În clasă e agitație.
Mihai: Paaaa! Să mai vii pe la noi!

Luca: Hai în spate! Să vezi că era o fată!
Mihai: Du-te tu primul!
Luca: Fricosule!
Merge în spatele paravanului.
Jeni: Nu, nu e voie în spate, că se schimbă fata!

Petronela (îl aduce pe Luca din spatele paravanului): De ce mergi în spate? N-ai auzit ce a zis doamna Jeni? Ia, liniște imediat! (suflă în fluier, se
face liniște) Ce căutai în spate, copile?
Luca: Da’ n-am fost numa’ eu, a fost și Mihai și...
Mihai: Pârâciosule, mincinosule, doar tu ai fost!
Petronela: Ce căutai acolo te întreb. Zi repede! Ce, ție ți-ar plăcea să vină cineva peste tine când te îmbraci?
Luca: Nu, nu... da’ voiam să știu cum arată zâna de fapt...
Petronela: Da’ ce, mureai dacă nu te duceai în spate? Te porți așa, ca un sălbatic? Ia, dă-ți pantalonii jos. Nu te mai smiorcăi, dă-ți pantalonii jos,
să te simți cum s-a simțit donșoara!
Luca: Da’ n-am vrut decât să văd...
Petronela: Ce să vezi, copile, ce e de văzut? Ai văzut povestea, ți-ajunge. Hai, aștept, dă-ți jos pantalonii! Să te vadă toți copiii, cum ai văzut-o tu
pe donșoara actriță. S-a terminat, de azi înainte nici un teatru nu mai vedeți. Ce faci? Aștept!
Jeni (încet, către Petronela): Hai, gata, lasă-l.
Petronela: Cum să-l las, nu vezi ce prost crescut e?! Și părinții tăi nu mă cred când le-am zis la ședință ce prostii ai făcut! Da’ las’ că îi spun tatălui
tău când vine să te ia de după amiază, să știe și el ce faci tu la grădiniță. Să știe ce copil rău are! Acasă stai cuminte și aici vii și faci ca toate visele!
(către Jeni) Păi ai lui habar nu au cum se poartă aici. Maică-sa habar nu are. A făcut copil că s-a plictisit de ieșit în club. L-a turnat ca să umple
Facebook-ul de poze cu el. Parcă-i cățel. Da’ când începe să zbiere zi și noapte, când tre’ să îl șteargă la fund, când tre’ să îi dea să sugă, nu le mai
convine. Și imediat își iau o bonă, că doar își permit. Și s-a terminat și distracția cu copilul. După aia ni-l pasează nouă. Și noi ce să facem? (către
Luca) Ce să facem, copile, cu tine, ce să facem? Da’ cât să mai înghit și eu, că m-am săturat, cât să te mai suport?!

Actrița a ieșit de după paravan și se uită înmărmurită. Își face curaj și intervine:
Actrița: Doamnă, nu vă supărați...
Tăcere.
Petronela (rece): Da, domnișoară, ce e?

Actrița (ezitând): Iertați-mă, dar... cum puteți să îi vorbiți așa?... E un copil...
Petronela: Fetițo, mă înveți tu să-mi fac meseria? Tu știi la a câta grupă sunt eu? Știi câți copii mi-au trecut mie prin mână?
Jeni: Domnișoară, cred că chiar ar fi mai bine să vă vedeți de treaba dumneavoastră. Noi nu ne-am băgat peste sceneta dumneavoastră...
Petronela: Stai puțin, stai puțin! (agresivă, spre actriță) Și ce ziceți să fac cu ei? Cum să ne comportăm cu ei?
Actrița (bate în retragere): Nu știu, n-am eu o soluție...
Jeni: Acum spuneți până la capăt, dacă tot vă dați cu părerea!
Actrița (pierdută): Nu aveam nimic mai mult de spus. Îmi dau seama că ceea ce faceți e foarte greu....
Petronela (sec): Este.
Actrița (ezitând, nu știe dacă să vorbească sau nu): Dar... copiii sunt copii, nu aveți ce să le faceți. Nu știu, mă gândeam... poate vă ajută... am citit
undeva că într-una din țările scandinave, în Danemarca sau în Suedia, nu mai știu exact, există ceva pe nume camera de țipat și atunci când copiii
nu mai au stare, educatoarele îi trimit acolo și ei...
Jeni (îngrijorată): Doamne ferește, și ce fac? Îi lasă să zbiere ca fiarele sălbatice?
Actrița: Doar până își consumă energia...
Petronela (agresivă): Și dacă își scot ochii și își sparg capetele când își consumă energia? Cine răspunde pentru ei?
Actrița: E un spațiu special amenajat. Așa am citit, că sunt perne peste tot, nu se pot accidenta..
Petronela (n-o mai bagă în seamă, fluieră către copii): Grupa mică și grupa mijlocie, atenție la mine! V-a plăcut la teatru?
Copiii: Daaa!
Petronela: V-a plăcut donșoara actriță?
Luca: Mie mi-a plăcut când a fost zâna.
Mihai: N-a fost ea zâna, ea a fost șoricelul.
Luca: Ba a fost și zâna.
Petronela (fluieră): Eu și doamna Jeni avem puțină treabă și voi rămâneți puțin la joacă cu donșoara actriță, care o să se joace cu voi un joc nou.
Îl jucați (apăsând cuvintele) doar cu ea! Jocul se cheamă: cine țipă mai tare. Pe locuri, fiți gata, start! (fluieră)
Copiii ezită, educatoarea dă din mâini, îi îndeamnă să țipe, copiii încep să urle. Actrița rămâne interzisă.
Petronela (actriței, zâmbind amenințător): Mergem până la doamna directoare, donșoară. Mi se pare că spectacolul a cam lăsat de dorit.

Jeni (actriței): Nu te supăra, da’ așa-ţi trebuie. Să-ți fie învățătură de minte să nu te mai amesteci în treburile altora.
Petronela (schimbare de ton, relaxată, spre Jeni): Zici că mi-a păstrat și mie Cristina niște eșarfe, da?
Jeni: Da, da.
*****
Crăciun
Acțiunea se petrece la grădiniță și acasă la familia Florea.

Grădinița este una de stat, dar una considerată printre cele mai bune din cartier. Nu e ușor să iți înscrii copilul acolo, trebuie să te lupți, să
demonstrezi că strada ta aparține de grădinița respectivă sau să faci schimb cu alții.
Apartamentul familiei Florea e unul tipic pentru o familie cu venituri medii spre mari. Nu e mobilat extravagant, dar e dotat cu tot ce e necesar. E
clar că duc o viață bună.

Personaje:
Silvia, educatoare - 27 de ani, necăsătorită

Monica - 5 ani
Ioan Florea - tatăl Monicăi, 34 de ani
Miruna Florea - mama Monicăi, 32 de ani
Animatorul - 28 de ani, căsătorit.
1. La grădiniță, în mijlocul unei ședințe cu părinții.
Educatoarea (adresându-se părinților): 300 de lei e plata pentru Moș. Am pus tot 300 de lei pentru snacksuri, fursecuri, sucuri - cred că e suficient.
Asta înseamnă un total de 600, deci revine 40 de lei de copil. Dacă puteți, vă rog să lăsați banii acum sau în cursul săptămânii viitoare, până
miercuri, cel târziu. Și aș mai avea o rugăminte: cadourile să fie simbolice, știți că nu toată lumea are aceleași posibilități. O cărticică, un muțunache
de pluș, nu mare lucru. Cred că cel mai frumos e dacă surpriza mare vine în seara de Crăciun.
Heblu.
2. O săptămână mai târziu, la serbare. Moș Crăciun împarte cadourile. Nu îl vedem pe el sau pe ceilalți copii, ci doar pe Monica.
Monica (pe un scaun, super exaltată): Vai, e chiar Moș Crăciun! Știu sigur, știu sigur, sigur, sigur, sigur sigur, sigur, are barbă lungă și i se vede
părul alb, e adevăratul Moș Crăciun! Uau, ce sac mare! Ba nu, sunt doi saci. Doamna ne-a spus că suntem cei mai cuminți copii! De aia o să primim
cel mai mare cadou. (Moșul începe să scoată cadourile din saci, Monica reacționează) A, Doamne-Doamne, te rog să fie ăsta al meu, cred că e o
casă Barbie! (un pic dezamăgită) A, e pentru Raluca... Raluca nu știe nici o poezie și nici nu mănâncă tot la prânz. (încrezătoare) Atunci eu o să
primesc o casă și o păpușă, că sunt mult mai cuminte decât ea! (uitându-se cu jind la cadoul Ralucăi) Ce frumoasă e: e roz... are un dulăpior pentru
haine... și pătuț... și loc de pus pantofii! Așa vreau și eu! (revoltată) Nu se poate! Rareș a primit un trenuleț electric cu șine?! Păi pe Rareș l-a certat
doamna chiar alaltăieri, că nu stătea la locul lui la activități și a vărsat apa de la acuarele pe perete. (dezamăgită) Ah, primul sac e gata. Stai, cadoul
ăsta nu e împachetat, sunt trei ponei. Mama i-a scris lui Moșu’ că îmi plac cel mai mult Micii Ponei. Da, e al meu! Citește bilețelul: Monica, Monica,
Monica. (dărâmată ) Andreea?!?!?! Poate ăsta... nu... da’ când e rândul meu? (disperată) Moș Crăciun mi-a pierdut cadoul! E gol și sacul doi! Toți
copii au cadouri și eu nu! Ce scoate de pe fundul sacului, ce e cu pachețelul ăla? (total distrusă) Eu am luat numai steluțe de aur de când a început
grădinița... și la modelaj, și la engleză... și chiar și la bastonașe m-am străduit tare de tot, chiar dacă nu îmi plac deloc... nu e drept! Nu e drept, Moș
Crăciun!
Heblu.

3. După împărțirea cadourilor, la grădiniță.
Mama: Bravo, scumpa mea, ai fost minunată, ai spus poezia cel mai frumos din toată clasa!
Tata: Eu n-aveam nici o emoție, doar ai repetat-o două săptămâni! Bravo, gălușcă mică!
Monica (abia vorbește): Mulțumesc...
Mama: N-ai vrea să mergi și la cursurile de actorie de semestrul viitor? Ai văzut că ceilalți copii sunt încântați.
Monica: Nu vreau...
Mama: Poate la ore de cântat?
Monica: Nu...
Tatăl (ușor agitat): Și, ce-ai primit de la Moșu’?
Monica: Două cărticele...
Mama: Hai, Monica, de ce ești tristă? Uite cât sunt de frumoase! Sunt cărticelele noi cu Anna și Elsa. Nu sunt ele prințesele tale preferate?
Tata: Și apare și Sven, cel mai simpatic om de zăpadă...
Mama: Olaf! Renul e Sven, omul de zăpadă e Olaf, ți-am mai zis.
Monica: Îhî...
Mama: Și ai și abțibilduri, sunt patru foi cu abțibilduri cu steluțe de zăpadă și cu reni și cu pomi de Crăciun.
Tata: Și unele lucesc în întuneric cred, nu? Poți să le lipești pe caiete imediat cum ajungem acasă.
Monica: Și la primăvară când o să am caiete cu ghirlande cu globuri?... (Pauză)
Vine Educatoarea.
Educatoarea: Aici erai, Monica! Bravo, bravo, ai zis poezia așa frumos și tare și rar. Felicitări, aveți un copil absolut minunat!
Tatăl (nervos, încercând să fie amabil): Mulțumim mult.
Mama (îl atinge pe mână): Mulțumim.
Pauză.
Tatăl (îi ia mâna mamei): Iertați-mă, nu vă supărați, ce anume înțeleg unii oameni prin „simbolic”?
Educatoarea (se uită încurcată): Nu știu... îmi pare tare rău că...
Pauză.
Monica (încet): Păi simbolul primăverii e ghiocelul, așa cum fulgul de nea e simbolul iernii și...
Mama: Bravo, iubita lui mama, bravo! (înspre educatoare) Ne dăm seama că nu aveți nici o vină.

Tatăl: Da, bineînțeles, doar că e frustrant, măcar dacă ne-ați fi spus când v-am dat... că... poate am fi putut să rezolvăm ceva între timp.
Mama: Nu cred că are rost să avem conversația asta acum.
Tatăl (stăpânindu-se): Așa e.
Educatoarea: Îmi pare foarte rău, vă dați seama.
Tatăl: Da, iertați-mă, realizez.
Educatoarea: Bravo, Monicuța, încă o dată, ai fost cel mai zglobiu fulg de nea. Mă duc acum să...
Pleacă. Pauză.
Monica: Mama, tata, pe mine de ce mă iubește Moș Crăciun cel mai puțin?
Heblu.
4. Acasă. Scenă între părinți - mereu atenți ca Monica să nu audă discuția lor din cealaltă cameră.
Tata: Ți-am zis că ăștia n-or să le ia odraslelor foi de origami și dulciuri.

Mama: N-ai zis nimic, ai spus să rezolv eu, că ai o săptămână grea și ai de terminat nu știu ce rapoarte la birou.
Tata: Și nu se pune că m-am dus până la capătul lumii să închiriez costumul de fulg de zăpadă?
Mama: Ba se pune, n-am zis că nu, tu ai făcut asta și eu m-am ocupat de cadou și de poezie. Suntem chit. (mormăie) Deși eu m-am strofocat mult
mai tare, că am ajuns să știu și în somn poezia cu „vai, să-ra-ca vră-bi-u-ță, tre-mu-ră și n-are hai-nă”
Tata: Ce?
Mama: Nimic. (Pauză) Auzi, sun-o pe educatoare, te rog.
Tata: De ce? S-o sun să îi spun să îi tragă de urechi pe ceilalți părinți la următoarea ședință?
Mama își dă ochii peste cap.
Mama: Nu. Vreau s-o suni și să îi ceri numărul tipului.
Tatăl nu înțelege.
Mama: Și îl chemăm să vină în seara de Ajun.

Tatăl: Pe ăsta? Nu chemăm și noi unul mai Moș? El e foarte simpatic și energic, nu zic nu. Vorbea cu copiii, nu fușerea ce avea de făcut, dar parcă
nu avea aerul ăla de Moș din povești. Se vedea de la o poștă că are vreo 30 de ani.
Mama: E 20 decembrie, crezi că Monicăi nu o să i se pară ceva suspect dacă Moș Crăciun o să îmbătrânească 40 de ani în 4 zile?

Tata: De ce nu i s-a părut suspect că e așa tânăr acum?
Scurtă pauză. Mama îi aruncă o privire, amândoi realizează că trebuie să acționeze.
Mama: Sun-o, te rog, pe educatoare. Poate omul are deja alte angajamente pentru 24.
Tata: Da, să stea și el la masă cu ai lui, mă gândesc. Mi se pare stupid, îți dai seama ca aruncăm banii pe fereastră dacă îl chemăm chiar în seara de
Ajun.
Mama: Eu nu vreau să îmi rămână copilul cu traume, chiar nu văd de ce ne-am zgârci acum. (îi face semn să dea telefon) Hai, te rog!
Tatăl își face curaj, ia hotărârea să facă ceva ce trebuia făcut de mult.
Tatăl (șoptește emoționat): Sună.

Mama (șoptește și ea): Și-o întrebi de pachetul complet, poate vine cu un spiriduș.
Tatăl (dregându-și vocea): Alo, bună seara! Ioan Florea la telefon, tatăl Monicăi. Îmi cer scuze că vă deranjez. Voiam să vă rog, ați putea să îmi
dați numărul de telefon al băiatului care a venit ca Moș Crăciun?
Mama (îi face semn să vorbească mai încet): Ssssst!
Tatăl (vorbind mai încet): Da, al animatorului. Nu, n-a fost nici o problemă, de fapt știți că a fost una, dar nu ține de el. (mama îi face semn s-o
lase moartă) Nu, știu, am înțeles că nici dumneavoastră nu aveți nici o vină... știu, îmi dau seama în ce situație sunteți, e greu cu niște drăcușori de
5 ani, darămite cu așa–zișii adulți responsabili, nu puteți să le faceți dumneavoastră educația, e prea târziu acum. (mama se uită contrariată) Mă
rog, ce voiam să vă rog e dacă puteți să îmi dați numărul lui... A, sunteți cu el? Aaaam înțeles, a avut mai multe serbări și ați stat până acum... Bine,
mulțumesc frumos. (către mamă, în șoaptă) Mi-l dă la telefon acum.
Mama: Super!
Tatăl: Bună ziua, Ioan Florea, tatăl Monicăi din grupa mijlocie...
Mama (șoptind): Mijlocie B, grupa buburuzelor.
Tatăl: Grupa mijlocie B, grupa buburuzelor. Voiam să vă întreb... credeți că ați fi disponibil, îmi dau seama că e dificil, dar pentru seara de 24... nu,
nu organizăm o petrecere mai mare, dar... vă uitați acum? Mulțumesc.
Mama (șoptit): Mai pupă-l puțin în cur!
Tatăl: Știți, ne-a plăcut foarte mult... ăăă... felul în care vă purtați cu copiii... ăăă... vă adorau pur și simplu. Da, da, știu că e Ajunul. Da, realizez,
dar mă gândeam că poate faceți o excepție... Monica chiar e o fetiță cuminte și e foarte dezamăgită acum... da, ea e, a fost o neînțelegere. Chiar nu
credeți că se poate? (îi vine o idee): Mă scuzați, plecați acum de la grădiniță? Puteți să mă așteptați 15 minute? Vă rog frumos! Perfect, mulțumesc
mult! (pe final, se îmbracă)
Mama: Ce faci?
Tatăl: O să rezolv asta.

Dă să iasă, intră Monica.
Monica: Tata, ai zis că în seara asta te joci cu mine.

Tata: Am un pic de treabă, gălușcuța mea. Mă întorc imediat. (o pupă pe frunte, iese)
Monica: Așa zici mereu...
Mamă: Monica, nu face botic! De-a ce vrei să ne jucăm?
Monica: Nu vreau să mă joc cu tine, vreau să mă joc cu tata!
Heblu.
5. La grădiniță. Educatoarea și animatorul se uită pe telefon la videoclipul de la Andre - „Noapte de vis” („Moșule, ce tânăr ești”). El cântă.
Educatoarea: Dă și tu mai încet, că dacă te aude vreo colegă...

Animatorul: Ce-are?
Educatoarea: Nu știu, mi-e să nu li se pară nu știu cum, să spună că avem noi party aici.
Animatorul: Hai, frate, că doar ascultăm muzică. Și e deja al treilea an când vin, nu mai zice nimeni nimic oricum. (uitându-se la telefon): Băi,
erau super tari, îți vine să crezi că au trecut 17 ani? Poți să zici orice, da’ am crescut cu ele, am fost mega fan, aveam toate albumele.
Educatoarea: Mie mi-era rușine să afle ai mei că mă uit la Atomic, de câte ori îi auzeam că vin pe casa scării, stingeam televizorul. Și mai țin
minte că toate colegele mele aveau platforme din alea, le mai știi?
Animatorul: Cum să nu.
Educatoarea: Și îmi doream mult de tot și eu, da’ nu-mi venea să îi cer mamei să îmi ia, că știam că i se par oribile..
Animatorul: Poate că e mai bine așa. Să îi fii recunoscătoare mamei tale, ai avut noroc că te-a crescut cum trebuie și n-ai ajuns ca... Doamne, tu
știi ce mame întâlnesc eu la petreceri? Niște pațachine, să vezi cum se lipesc de tine, nu contează că ești Micky, că ești Peter Pan, că ești Moș
Crăciun, că ești în mijlocul petrecerii, ba că e și soțul de față. Chiar, ești căsătorită?
Educatoarea: Nu, nu sunt.
Animatorul: Mda, păcat.
Educatoarea (nu știe exact ce înseamnă asta): Tu?
Animatorul: Eu da, suntem împreună de 8 ani.
Educatoarea: Mulți înainte cu sănătate, da’ tu câți ani ai de fapt?
Animatorul: 28. Am avut eu ambiția asta să mă căsătoresc de tânăr și să îmi iau nevastă virgină. Și să nu fie româncă. Poate că tu ești de altă
părere, da’ mie așa mi-a spus bunică-mea și chiar avea dreptate. Era super tare femeia, anul trecut a murit, Dumnezeu s-o odihnească. La 88 de ani
asculta house, am și înregistrat-o cântând, super tare era. Și-așa babă cum era, mi-a spus așa: „o dată ce fata a dat de pulă, o să aibă mereu termen
de comparație. Și poate că n-o să-i placă așa mult cu tine, sau chiar dacă îi place, o să știe că se poate și mai bine. Și stă ea ce stă cu tine, da’ poate
se mai plictisește, se mai duce și mai încearcă și în stânga și în dreapta.” Păi nu-i așa?

Educatoarea (nu știe dacă ar trebui să spună ceva): Bun, da’ ea de fapt nu a ales în cunoștință de cauză, nu știu cum să îți zic..
Animatorul (fără s-o bage in seamă): Și mi-a mai zis ceva bunică-mea, și atunci chiar mi s-a făcut greață: „gândește-te că tu o să-ți bagi scula
unde și-au mai băgat-o și alții.” E ca și cum, nu știu, ai mânca dintr-o mâncare din care au mai mâncat și alții, nu?
Bate la ușă.
Educatoarea: Da, intrați.
Intră tatăl, gâfâind un pic.
Tatăl: Bună seara!

Educatoarea: Bună seara, bine ați venit! Vă așteptam. El e Bogdan.
Tatăl: Ioan Florea, îmi pare bine!
Animatorul: Încântat! Da’ nu trebuia să vă grăbiți așa, v-am zis că mai stau.
Tatăl: Mulțumesc mult!
Animatorul: N-aveți pentru ce...
Educatoarea: Vă aduc ceva? O cafea? A mai rămas niște suc. Poate niște crănţănele?
Tatăl: Nu, mulțumesc, un pahar cu apă, dacă se poate.
Animatorul: Adu și o sticlă de Cola, dacă mai e, te rog.
Educatoarea: OK.
Iese.
Animatorul: Zău că mă simt tare prost că ați venit..

Tatăl: Lăsați, nu-i nimic. Haideți să vedem cum rezolvăm totuși situația asta. Să știți că pentru noi banii chiar nu sunt o problemă. Bine, știu ca așa
pare dacă vă luați după cadoul Monicăi, da’...
Animatorul: Am înțeles ce s-a-ntâmplat, da’ să știți că nu e vorba de bani. Doar că nu cred că avem ce să facem, că am promis că plecăm cu
nevastă-mea la țară pe 24. Și știți și dumneavoastră mai bine ca mine, familia e familie.
Tatăl: Da, da, știu... Nu vreau să par impertinent, dar poate lucrurile astea mai pot să aștepte un pic. Mă gândesc că dacă e vorba de o compensație
serioasă...
Animatorul: Serios, anul ăsta am avut la evenimente să îmi pun și în cap, vreau și eu să mă duc să mă odihnesc.
Tatăl: Da’ nu puteți să mergeți de pe 25?
Animatorul: Noi teoretic trebuia să fim la ai mei de pe 23 să tăiem porcul și am mai amânat o zi cu toți Moșii care mi-au intrat. Vine și familia
neveste-mii din Ucraina, o să fie petrecere mare, chiar nu se poate să o mai întârziem.

Tatăl: Înțeleg... o să fie frumos...
Pauză scurtă.
Animatorul: Vine și frati-miu de la muncă din Italia și nu l-am mai văzut de vreo 2 ani. Vine cu prietena lui, vine și soacră-mea și cumnată-meu,
și nici ei nu s-au mai văzut cu nevastă-mea de nu știu când, o să ne strângem gașcă mare, o să se lase cu niște băute...
Tatăl (pierdut): Da.
Pauză.
Animatorul: Sunteți bine?

Tatăl: Da. (pauză) Asta e.
Animatorul: Haideți că îl sun pe un coleg de-al meu și vine el.
Tatăl: Mulțumesc, dar n-are rost. Și eu și soția mea credem că fiică-mea o să vă țină minte.
Animatorul: Hai, lăsați, că nu-i chiar așa.
Tatăl: Ba da. I-a plăcut că ați dansat pe Jingle Bells și că vorbeați în rime.
Animatorul: Asta a ținut ea minte?
Tatăl: Da. (pauză) Și că vă strâmbați la poză.
Animatorul zâmbește. Intră educatoarea și pune tava cu băuturi pe masă. Pauză.
Animatorul: Știți ceva, am o idee. Ce-ar fi dacă îmi pun costumul acum și facem o filmare? Și îi spun că o pupă Moșul și să mă aștepte, să îmi
pună o prăjitură și lapte lângă brad și un morcov pentru Rudolf și... a... ce ziceți, merge?... Și că treaba asta cu cadoul cel mai mic a fost o încercare,
că Dumnezeu îi încearcă pe cei mai puternici și...
Tatăl: E drăguț, cred că asta cu prăjitura ajunge.
Animatorul: OK, fără partea cu încercarea.
Educatoarea: Să știi că o să se bucure foarte mult, e printre cei mai buni copii din grupă.
Tatăl: Mulțumesc mult, chiar n-aș fi vrut să se prindă acum că nu există Moș Crăciun... are și calendar din ăla de carton, cu figurine de ciocolată
pentru fiecare zi care ne mai desparte de Crăciun... și nu prea apucăm nici noi să stăm cu ea, n-am reușit să stau cu ea nici de ziua ei... nu știu de ce
vă spun toate astea...
Animatorul (educatoarei): Parcă au zis că nu ninge de Crăciun, nu? (nu așteaptă răspunsul, mai mult pentru el) Înseamnă că facem maximum 2
ore până la ai mei la țară, dacă ajungem la 1 e prea destul. (tatălui) E ok dacă vin pe 24 de dimineață?
Tatăl: Da... adică, noi atunci mergem la piață să luăm bradul, dar...
Educatoarea: Poate îl luați de cu seară.

Animatorul: Și vin pe la 10 jumate, stau un pic și îl împodobim împreună? Nu-i super tare?
Tatăl (zăpăcit): Da, vă mulțumesc mult! Va rog să îmi spuneți cât o să mă coste, îmi dau seama că faceți un efort special.
Animatorul: Haideți, lăsați, că vin la un singur copil și stau juma de oră prăpădită. Ne-nțelegem noi... nu știu, dați-mi o sticlă de tărie să duc la
țară.
6. Acasă la familia Florea. Dimineața zilei de 24 decembrie. Mama și Monica fac fulgi din hârtie. Pe fundal colinde.
Mama: Așa... și mai îndoi încă o dată foaia, și încă o data... și tai pe model... uite, ți-l desenez eu...
Monica se uită, nu zice nimic.
Mama: Decupează aici.
Monica începe, mama o întrerupe.
Mama: Nu, nu așa, e greșit... uite... așa... stai puțin... e gata (deschide foaia de hârtie, în loc să fi ieșit un fulg, sunt mai multe bucățele de hârtie)
Fir-ar să fie, iar n-a ieșit! Ce naiba nu fac bine? (se uită din nou la tutorialul pe Youtube, reia pașii)
Monica (încet): Mamă, mi-ai spus că am o surpriză... (mama nu e atentă, e cu ochii în ecran) Unde e surpriza, mama? Vreau surpriza!
Intră tatăl cu un brad de plastic. Mama și tatăl în același timp.
Mama: A venit acum!

Tatăl: N-am găsit altul.
Mama vede bradul de plastic și lipsa Moșului.
Mama (în șoaptă, nervoasă): De ce ai luat din ăsta? Unde-i omul? Trebuia să fie aici acum juma’ de oră.
Tata: Are telefonul închis. Ăia naturali erau urâți și scumpi. Monica, hai să împodobim bradul! Ia uite, ce bine, avem fulguşori.
Mama: N-avem, că n-au ieșit.
Sună la ușă.
Monica (țipând, merge spre ușă): Aaaaaaaa! Cine e? Cine e? Cine e?

Mama și tatăl schimbă o privire, o blochează pe Monica. Din greșeală, mama o lovește ușor. Replicile se suprapun:
Mama: Nimeni.
Tatăl: Mă duc eu.
Monica: Auu, mi-ai băgat mâna în ochi.
Tatăl iese, Monica se smiorcăie.
Monica: Mă doaaareee... m-ai loviiiiit... ești reeeaa și mă doaaareee...

Mama: Unde te-am lovit? Lasă-mă să văd.
Monica: Nuuuu!
Mama: Hai că n-ai nimic, doar s-a înroșit puțin.
În paralel, în hol. Intră Moș Crăciun, bine încotoșmănat. Vorbesc în același timp.
Educatoarea (deghizată în Moș Crăciun): Bună ziua, domnul Florea. Îmi cer scuze, știu că e ciudat...
Tatăl (fără să se uite cu cine vorbește): Hai, domne, intră că te-așteaptă fii-mea de nu știu când! Hai mai repede! (o împinge pe educatoare în
cameră)
În cameră. Monica se repede la educatoare, o îmbrățișează.
Monica: Moș Crăciuuuuuun! A venit Moș Crăciuuun! Sunt plină de bucurie!

Educatoarea: Monicuţa! Pentru că ai fost cuminte, Moșul a venit să împodobim bradul împreună.
Mama se uită la educatoare, la tată. Tatăl își dă seama cine e Moșul.
Mama: Ce se..?
Monica: Daaaa! E nemaipomenit de minunat! Hai, tata a adus acum bradul. Tata, pune bradul!
Tatăl dă să meargă spre brad.
Mama: Tata, Moșul și cu mine avem un pic de treabă acum. (vrea să îi împingă spre hol)
Monica: Nuuuu! Moşu’ a venit la mine! Tata, pune bradu’!
Tatăl: Da, gălușcă, cum să nu. Ia ajută-mă și tu, Moșule!

Educatoarea: Aici sunt! Ia să împodobim cel mai frumos brad pentru Monica și părinții ei. Monica, dă-mi cutia cu globuri.
Monica: Moșule, da’ de ce e de plastic?
Tatăl a fixat bradul în suport. Mama îi face semn să vină, ies pe hol.
Mama: Ce naiba e asta? N-ai văzut-o când a intrat?

Tatăl: Nu știu, am crezut că e animatorul, nici nu m-am uitat atent.
Mama: Ați luat-o razna cu toții?
Tatăl: Nu știu ce caută aici.
În paralel, în cameră.
Educatoarea: E foarte bine că ați luat unul de plastic. Se taie prea mulți brazi de Crăciun și nu mai avem păduri.
Monica: Da’ bradul din atelierul tău e din plastic?
Educatoarea: Ăăă... da.
Monica: Păi în Laponia nu sunt destule păduri ca să aibă Moș Crăciun un brad adevărat?
Educatoarea nu știe ce să zică. Intră părinții.
Monica: Mie nu îmi place că nu miroase.

Tatăl: Am luat și un spray cu miros de brad, suntem pregătiți.
Tatăl dă cu spray din plin, îi dă cu spray în ochi mamei.
Mama: Fir-ar a dra...

Tatăl: Nu vorbi urât! Scuză-mă, scuză-mă, hai la baie să te speli.
Ies.
Monica: Ce frumos miroase! Moș Crăciun, ce bine ar fi cu zăpadă! Rudolf vine cu tine dacă nu e zăpadă?
Educatoarea dă să răspundă. Sună la ușă.
Monica (urlă): Aaaaaaa! A venit și el? E minuuuuunaaaaaaaat!

Monica fuge să răspundă. Deschide ușa. În prag e animatorul, îmbrăcat în Moș Crăciun. Monica rămâne cu gura căscată, moșii se privesc. Pauză
lungă.
Monica: Sunt așa cuminte că am doi Moși?
Intră părinții. Nu mai înțeleg nimic.
Educatoarea: Da.
Animatorul: Unul e Moș Nicolae și unul e Moș Crăciun.
Monica: Cine e Moș Crăciun?
Educatoarea și animatorul: Eu.
Monica (râzând): Ce?
Mama: Vezi ce haioşi sunt?
Monica: Da, sunt super simpatici! Da’ cine e Moș Crăciun?
Animatorul: Eu.
Monica (spre educatoare): Tu de ce ai mințit, atunci?
Tatăl: N-a mințit, a glumit.
Educatoarea: Nici nu m-am prezentat, de fapt.
Monica: Da, și Moș Nicolae ar trebui să vină înaintea lui Moș Crăciun.
Mama: Exact, Monicuţa.
Monica: Moș Crăciun, doamna Crăciun ce mai face?
Animatorul (cu subînțeles, spre educatoare): E ocupată cu un spiriduș ghiduș, i-am zis și lui Moș Nicolae la telefon.
Monica: Și ce face doamna Crăciun cu spiridușul?
Animatorul (bombăne): Ce nu face...
Mama (tare): Împachetează cadouri!
Tatăl: Și pentru că sunt multe cadouri de împachetat, Moșul era să întârzie și să nu mai vină, nu?
Animatorul: Da, și de aia l-am sunat pe Moș Nicolae să ducă el o parte din cadouri.
Monica: Sunteți o armată de Moși ca să duceți bucurii pentru foarte mulți copii.
Educatoarea: Foarte frumos! Ai învățat la grădiniță asta?
Monica: Da. Vreau și eu să fiu Moș. Vreau și eu o căciuliță!
Se repede spre Educatoare (care n-are perucă).
Animatorul: Ia-o pe-a mea!

Mama: Monica, nu poți să iei lucrurile oamenilor, nu-i frumos.

Monica (o ignoră, către animator, care are o burtă falsă): Vreau și o hăinuță!
Educatoarea: Ia-o pe mea.
Mama: Spune „mulțumesc frumos”!
Monica: Mulțumeeesc!
Mama: Și acum hai la tine în cameră să te îmbrac! Da, puiule?
O ia de o aripă. Ies. Pauză.
Animatorul: M-am certat rău cu nevastă-mea, asta a fost. A fost cu scandal și nu credeam că mai vin. Da’ îmi notasem doar adresa dumneavoastră
și nu-mi salvasem numărul de telefon. Așa că am sunat-o pe Silvia să vă anunțe ea.
Educatoarea: Și eu mă simțeam vinovată pentru povestea cu cadoul. Așa că aveam costumul de Moș, că în fiecare an fac asta pentru nepoții mei.
Am vrut să vă explic față-n față, da’...
Animatorul: Și după ce mi-au mai trecut dracii, am zis că nu se poate, tre’ să fiu profi. Păi ori sunt Moș Crăciun, ori nu mai sunt?
Intră Monica îmbrăcată în semi-Moş cu mama.
Monica: Hai la împodobit! Hai la brad!

Tatăl: Monica, să nu uităm că ei trebuie să ajungă și la ceilalți copii care le-au scris scrisori și îi așteaptă.
Monica: A, da!!! Ați primit scrisorile mele? Mai știți ce am vrut?
Intră în sufragerie. După ea, părinții și Moșii. Părinții șoptesc: „păpuşă Elsa cu lumini și baghetă cu apă, cățel care latră și cântă, Micii Ponei.”
Heblu.
*****

Ursitoare
Mai multe scaune înșirate. Două fete stau pe câte un scaun. Așteaptă. Nu știm încă ce.
Alexandra: Tu ai mai făcut asta?

Andreea: Mda... am o vastă experiență în tâmpenii. Tufă, cur de cămilă, cap de cal, ulucă din gard, jumătate de boier, găină. Tot felul de animale.
De toate! În comparație cu ce-am făcut, treaba asta e super chill.
Alexandra nu știe ce să spună.
Alexandra: Eu sunt studentă la Litere.

Andreea: Ah, ce tare. Și îți place?
Alexandra: E bine, dacă îți place să citești. (Pauză) Mi-a spus o prietenă că ea așa a făcut bănuți toată facultatea. Și că nu-i așa greu și până la
urmă te distrezi. Nici ea nu era din domeniu. Tu la ce ești studentă?
Andreea: Sunt actriță. Am terminat acum 5 ani.
Alexandra: Ah, nu mi-am dat seama, nu se vede. Pari foarte tânără, adică.
Andreea: Merci!
Alexandra: Ce frumos că ești actriță! Și la ce teatru joci? Să vin să te văd.
Andreea: Păi pe unde apuc. Când am terminat facultatea am zis să îmi depun dosarul la toate teatrele din București. Să încerc și asta, că probabil
nimeni n-o face. N-am putut să trec de secretară nicăieri. Aveam headshot pe hârtie foto, aveam colaje cu poze din spectacole, CV, show-reel. Se
uitau femeile alea cu o milă la mine... „Domnișoară, da’ știți că nu facem angajări, da?”. „Știu, dar poate mă anunțați dacă se face vreun casting
pentru colaboratori sau ceva”. „Aoleu, și le-ați mai scos și color. Ați dat o groază de bani. Și pe CD-ul ăsta ce-i?” „Show-reel-ul meu.” „Ce anume?”
„Niște fragmente din spectacole.” „Da’ nu se uită nimeni pe el, domnișoară.”. Eh, și probabil că chiar nu s-a uitat. Da’ una peste alta, acum îmi
merge binișor, să nu mă plâng.
Intră Mihaela.
Mihaela: Bună, fetele! Scuze că v-am lăsat să așteptați, a trebuit să scot textele. Eu sunt Mihaela.
Alexandra: Alexandra, îmi pare bine.
Andreea: Andreea. Și mie.
Mihaela: Aşa... Fetelor, n-o să vă mint, să știți că nu e ușor, nu oricine poate face așa ceva. Și nici eu nu primesc pe oricine. Vreau să fiți impecabile.
Știți că sunt foarte multe firme, dar nu toate oferă ce avem noi: „Calitate, Excelență, Profesionalism - nu doar costume, oameni.” Scrie și pe site,
să căutați. Totul vreau să fie pus la punct: cum arătați, costumele, părul – (spre Andreea) tu neapărat, da’ neapărat îți spun, să-ți pui perucă, nu se

poate așa cu părul ăsta al tău. Și mai ales atitudinea: frumoase, feminine, stăpâne pe situație, atrăgătoare, misterioase. Și cea rea trebuie să știe să
facă show. Buuuuun, luați fiecare câte un text...
Andreea (ia foile): Merci.
Mihaela (spre Alexandra): Ia și tu unu’... uitați-vă puțin peste el. Și spuneți-mi... cum vi se pare? Cu care ursitoare vă identificați? În pielea căreia
v-ar fi mai ușor să intrați?
Andreea: Nu știu, pot s-o fac pe oricare.
Mihaela: Mai gândește-te puțin, te rog.
Alexandra: Mie îmi place Rozalia.
Mihaela: Foarte bine. De ce?
Alexandra: Înțeleg că ea e cea care aduce frumusețe...
Mihaela: Da, da, exact, exact...
Alexandra: Și, pe lângă faptul că trebuie să recunosc că mie îmi place să mă aranjez, mi se pare că frumusețea vine din interior. Cred că cel mai
important e să încerci să ajungi la o stare de echilibru interior și asta se vede. Ai citit cumva Osho?
Mihaela: Ce bine că te interesează lucrurile astea! Da, da, sigur că am citit. Eu merg și la un curs de vindecare prin surâsul interior. Poate vrei să
vii cu mine?
Alexandra: Da, mi-ar place foarte mult.
Mihaela: Super! (spre Andreea) Te-ai mai gândit?
Andreea: Păi, nu știu, aș putea s-o fac pe Filipa. Pare așa, mai haioasă.
Mihaela: Da, dar să nu exagerezi cu partea comică. Că văd că ai chestia asta, dar să nu uiți de latura feminină.
Andreea: Nu uit, nu uit.
Mihaela: Bine, eu citesc Aurora (mută un scaun). Să zicem că aici stă mama cu bebe-ul. Intrăm în șir indian, hai după mine...
Face ce zice, la fel și celelalte.
Mihaela: Și facem o plecăciune. (spre Andreea) Nu, nu în același timp.

Andreea: Ok, ok.
Mihaela: Fiecare pe rând, da? (spre Alexandra) Foarte bine, Alexandra. (spre Andreea) Tu stai cam cocoșată. Cum te cheamă? Am uitat, scuze.
Andreea: Andreea.
Pe răspunsul ei, intră Adi (șoferul) și Cristi (alt animator al firmei).
Cristi: Băi, Miha, iar ne-ai trimis la mama naibii și am pierdut toată dimineața pentru 35 de lei. Eu nu mai fac din astea.
Mihaela: Măi, nu vezi că sunt la casting?
Adi: Mihaela, nu se mai poate așa, că ieșim în pierdere cu toții. Abia ne scoatem benzina.

Mihaela: De câte ori ți-am spus să nu mă mai întrerupeți când repet, că îmi pierd toată concentrarea?
Cristi: Auzi, nu pot să fac și eu ursitoare? E și mai bine plătit, sunt și mai multe evenimente. O fac pe aia rea.
Mihaela: Ți-ai găsit!
Cristi (ia un text): Ia să vezi ce bine îmi iese „Vai, oare de ce n-am fost poftită și eu la festin?” (Se duce către Adi) „Nu mă lăsați să leșin, dați-mi
o gură de vin.” (lui Adi) Băi, ține-mă în brațe că mă duc de-a dura. E mișto, pot să și beau. Îmi place. „Că de nu pe loc blestem, știți, de mine toți
se tem. Muhahahahah!” (spre Mihaela) Pot să bag aici un râs malefic?
Mihaela (zâmbind): Cristi, am treabă...
Cristi (n-o bagă în seamă): Ia să vedem ce mai urmează. Uite, asta-i pentru tine, Miha. Stai să fiu mai babă zgripțuroaică acum (se duce spre ea)
„Ia răspunde-mi la întrebare, supărat îmi ești tu oare? Enervat și bosumflat, mai mereu neîmpăcat? Ori de-ursita mea-ai uitat?”
Andreea: Chiar ar fi amuzant dacă ar face el. (toată lumea se uită lung la ea). Adică... nu știu, nici o firmă nu are ursitor, nu?... Zic și eu, nu știu...
Schimbare de lumină. Andreea are un mic monolog la public, ceilalți pregătesc recuzita la vedere pentru următoarea scenă.
Andreea: Așa mă strică pe mine gura asta mare a mea, fir-ar să fie! Trebuia să-mi țin marile păreri inovatoare pentru mine. Să vezi că nu mă mai
sună. Înțeleg să nu iau castinguri la teatrul național, da’ nici la o prăpădită de ursitoare? Așa de toantă sunt? Și mi-ar fi prins chiar bine...
Schimbare de lumină. Pregătire înainte de evenimente. Tot la sediul firmei. Mihaela îl pictează/machiază pe Cristi. În alt colț, Andreea și Alexandra
își caută costumele. Adi verifică lista cu botezurile din seara asta.
Mihaela: Arăta jalnic și era mereu fără chef, obosită...

Cristi: Stai că îmi bagi pensula în ochi!
Mihaela: Stai locului atunci!
Alexandra: Tu ai mai găsit crinoline cu patru cercuri?
Andreea: Am văzut mai în spate, da’ parcă erau cam rupte.
Adi: Pfff... nu e bine, avem unul de la 10 în Militari și unul la 10:45 în Tei, n-ajungem sigur. Cum le-ai programat pe astea, Miha?
Mihaela: Lasă, sunăm și zicem că întârziem, ce ți-e 10:45, ce ți-e 11. (spre Cristi) Așa, și nesimțita mai zicea și pe la toate colțurile ce degradantă
e munca asta și cum se prostituează ea aici. Da’ trei ani de zile și-a plătit chiria și întreținerea, și i-au mai rămas și bani de buzunar din două zile
muncite pe săptămână...
Andreea: Adevărul e că nu e marea artă...
Alexandra (șoptindu-i): Vezi ce zici!
Andreea: Daaaar, câtă lume se poate lăuda că muncește ca zână? Prefer să port rochie bufantă în loc de deux-pieces și să stau toată ziua la birou.
Mihaela: În orice caz am dat-o afară. Da’ mai fac eu rost de o fată, dacă nu te descurci.
Cristi: Nu mă mai dai și cu niște sclipici pe pleoape?
Adi: Cât e ceasul! Mi se face și rău! Hai, sunteți gata?

Alexandra și Andreea vorbesc mai încet.
Alexandra: Mie mi-e frică că nu mai știu textul.

Andreea: Ți-l aduci tu aminte.
Alexandra: Nu mai știu nici ordinea. Mai întâi e partea cu frumusețea, după aia cu deșteptăciunea...
Andreea: Nu, după aia e cu sănătatea. Încearcă să o iei logic.
Alexandra: Da’ nu e nimic logic.
Andreea: Știu, da’ încearcă să pui de la tine.
Mihaela (lui Cristi): Hai că ești mai ceva ca Miss Univers!
Adi: Fetele, suntem gata azi? Hai!
Heblu.
Urmează scene scurte cu personaje din cele de mai sus (fixe) plus unele episodice, jucate de restul actorilor. Dacă credem că teatrul e sugestie, am
încredere că poate funcționa.
Pe coridorul unui restaurant, în fața ușii de la intrarea în sala de mese propriu-zisă. Sunt niște farfurii cu resturi de antreuri și tăvi cu șampanie.
„Ursitoarea rea” (Cristi) așteaptă să intre. Din când în când verifică ce se întâmplă înăuntru, ca să știe când. Aruncă o privire paharelor, se
codeşte, se uită în jur, ia unul și bea din el. Începe să ciugulească și din sandviciuri. Intră Adi din sala de mese.
Adi (dându-i un microfon): Am instalat totul, se-aude destul de bine. Vezi să nu te duci prea aproape de podiumul ăla din spate, că intră în
microfonie. (îl observă pe Cristi mâncând) Frate, nu mai mânca, nu-i ok! Dacă ne vede cineva?
Cristi: Ș-așa nu mai mănâncă nimeni din astea.
Adi: Dacă ne văd pe cameră?
Cristi: Nu e nici o cameră.
Adi: Da, mă, da ’ totuși...
Cristi: Totuși ce? (continuând să mănânce, îi face semn) Tartele alea cu ciuperci sunt cele mai bune. Și alea cu icre, că nu-s din alea grețoase.
Adi se uită neîncrezător.
Cristi: Hai, frate, ia! Ce-ai? Eu unul crăp de foame.
Adi își face curaj, ia o tartă și mușcă din ea. Dinspre bucătărie vine o chelneriță. Adi pune repede tarta la loc.
Chelnerița: Opaaaa, au venit zânele.

Cristi: Păi se poate fără?

Chelnerița: Aooooleu, da’ tu nu ești normal. Ce ești tu, măi? Tu nu ești zână, tu ești zân.
Cristi: Și încă unul înfometat.
Chelnerița (zâmbind): Văd.
Adi: Ne scuzați.
Cristi: Seară grea? Mai ai mult de stat?
Chelnerița: Păi până se termină, pe la 3-4, și după aia, strâns, făcut casa, pe la 6 plecăm. Și acum că am ieșit din post e plin de evenimente. Da’
parcă voi nu știți.
Cristi: Ba bine că nu! Auzi, nu te superi că te rog, da’ noi mai avem 5 evenimente și cam murim de foame...
Chelnerița: Am înțeles. Hai că îți fac un platouaş din ce-a mai rămas.
Cristi: Bogdaproste! Da’ vezi că sunt și fetele. Și noi în 20 de minute am plecat.
Chelnerița: Se face, se face.
Cristi: Merci mult! Și poate poți să pui mai multe din alea cu ciuperci, te rog?
În baia fetelor. Alexandra își verifică și retușează machiajul în oglindă. Intră o fetiță. O vede pe Alexandra, se uită fix la ea.
Alexandra: Bună, drăgălașo! Cum te cheamă? Ce-i cu tine, te-ai pierdut?
Fetița nu răspunde.
Alexandra: Vai, da’ ce rochiță frumoasă cu volănașe ai! Și ruj, și ojă cu sclipici, ca o domnișorică adevărată.
Fetița: Ca mami.
Alexandra: O cauți pe mami?
Pauză.
Fetița: Tu ai venit la frățiorul meu.

Alexandra: Oh, ce frumos! Lucas e frățiorul tău!
Fetița: Nu ești zână adevărată, baghetă din aia am și eu acasă.
Alexandra: Cum să nu fiu adevărată? Of, mă faci să plâng. Bagheta mea e din praf de stele, din raze de soare și din fir de argint de pe Lună.
Fetița: Ba e din plastic.
Alexandra: Nu, e magică. Uite, dacă mă ajuți și tu, putem să facem o magie astfel încât frățiorul tău să fie mereu sănătos, norocos, băftos,
întotdeauna fericit și împlinit, să cunoască iubirea adevărată alături de care să trăiască fericit până la adânci bătrâneți.
Fetița: Eu vreau să moară.

Iese.
Andreea își așteaptă colegii și colegele. Eventual în parcare, lângă mașină. E obosită.
Andreea (bombăne): Hai, frate, mișcați-vă mai repede, că mor de frig. (începe să repete un text – un fragment din monologul final al Norei din
„Nora. O casă de păpuși” de Henrik Ibsen. Nu se aud toate cuvintele, e pentru ea și e o verificare de text, fără prea multe intenții) „Și tu erai
întotdeauna atât de drăguț cu mine. Dar casa noastră n-a fost decât o casă de păpuși. Aici eram păpușa-soție, după cum acasă fusesem păpușa-copil.
Iar copiii noștri, la rândul lor, au fost păpușile mele.” (Pauză): Ah, ce urmează?
Își ridică fusta, scoate din buzunarul de la spatele blugilor o hârtie îndoită. Citește.
Andreea: Ah, rahat! „E adevărat că m-a distrat multă vreme să te joci cu mine, după cum pe copii îi distrează și acum să mă joc cu ei.”
Vine un băiețel cu tatăl lui.
Băiețelul: Uite, tati! Uite, uite! Prințesa!

Tatăl: Da, tati, ea fost cu prințesele de mai devreme. Ia, trimite-i un pup.
Tatăl îi trimite bezele, băiatul îl imită. Andreea zâmbește, trimite și ea o bezea.
Tatăl: Foarte frumos momentul vostru, mi-a plăcut mult! Felicitări!

Andreea: Mulțumesc mult, mă bucur! Ne era teamă că nu s-a auzit prea bine, era veselia cam mare. Lumea e pusă pe petrecere, ce să mai!
Tatăl (scoate 10 lei, îi dă fiului): Ia, Florinel, ia, dă-i la prințesă banii ăștia. (îi ia mână băiatului, i-o duce spre corsetul Andreei) Ia, bagă aicea în
sân la donșoara.
Andreea (se retrage brusc, îi dă mână la o parte): Poftim? Ce naiba faci?
Tatăl: Ete na, da’ ce nazuri faci! Lasă că dacă nu vrei tu, îi dau la alta. Tu pierzi.
Pleacă.
Adi fumează o țigară în parcare.
Nașul: Bună seara, şefu’, să trăiești! Dă-mi și mie un foc. Tu ești cu ursitoarele?
Adi (îi aprinde țigara): Da, eu-s.
Nașul: Hai nu veniți și pe la noi?

Adi: Păi acum ursesc fetele. Aproape au terminat, vezi că-s la poze.
Nașul: Da, şefu’, da’ eu sunt de la botezul de la sala Love Story. Ele sunt aici, la parter, la Titanic. Hai și la noi, că nu vă ia mult.
Adi: Nu știu ce să zic, că nu eu decid.
Nașul: Hai, șefu’, că eu sunt nașul și ne-au dat țeapă ursitoarele noastre. Rămâne copilul fără urări, nu se poate așa.
Adi: Mai avem ceva timp până la următorul eveniment, e-adevărat. Hai să mă uit pe fișe.
Vine Mihaela.
Adi: Ea e șefa.
Mihaela: Mihaela, de la Happy Party.
Nașul: Costel, nașul de la celălalt botez. Îi ziceam la băiatu’ că poate treceți și pe la noi.
Mihaela: Nu se poate, trebuia să dați telefon înainte. Suntem firmă serioasă, nu merge așa. (către Adi) Adi, ți-am mai zis să nu mă faci d-astea.
Adi: Hai, măi, Miha...
Mihaela: Nu mă lua cu „Hai, măi, Miha”, da?
Adi: Da, măi, da’ avem pauză două ore și următorul e tot în Drumul Taberei, la Passion Club.
Nașul: Hai că ai timp, mai faceți și voi un ban.
Pauză scurtă.
Mihaela: Ai nevoie de factură?

Nașul: Ce factură, șefa? Să fie ceva deosebit acolo, mai artistic, să se bucure și părinții, să le placă la lume.
Mihaela: Bine, facem momentul scurt. Vreo 15 minute, 300 de lei. E bine așa?
Nașul: Să trăiești, frumoaso!
Mihaela (către Adi): Le chem eu pe fete, tu du-te și instalează muzica. (către naș) Intrăm în 5 minute, aşaz-o pe mamă pe un scaun în centru cu
copilul în brațe.
Cei doi ies. Schimbare de lumină.
Mihaela (la public): Pentru mine ursitul nu e doar o meserie. De mică am fost atrasă de ocultism, pentru că la nașterea mea, Lilith se afla în trigon
cu Luna. Simt că acest copil e special. Vibrația foarte puternică pe care o resimt și meditația își fac efectul și pot să intru în contact cu fiecare
entitate. Și cu voi, invitații. Pătrundeți în lumină, accesați-vă copilul interior, priviți către străfundul sufletului... Tu! (ia un spectator) Când te-ai
născut?
Spectatorul, Doamne-ajută, răspunde.

Mihaela: Exact, 12 octombrie 1985. La ce oră? [replică improvizată]
Spectatorul colaborează a doua oară, sper.
Mihaela: Da, de dimineață, aura ta îmi spune că la ora 10:45. Soarele în conjuncție cu Pluto determină un caracter impetuos, puternic și totodată
autodistrugător. Fetelor, ajutați-mă, nu fac față singură.
Intră fetele.
Andreea: Ce se întâmplă?
Alexandra: Suntem într-o altă dimensiune, conectează-te la ea.
Andreea: Ba mie mi se pare că suntem într-o sală de teatru.
Mihaela: Taci din gură! Nu strica magia, că te dau afară! Mai bine urează-le ceva acestor muritori.
Andreea (unui spectator): Îți ursesc să ai bani să îți plătești chiria. Sau, și mai bine, să ai casa ta. Fără credite.
Mihaela: Cam terestru, da’ merge.
Alexandra (unei spectatoare): Îți ursesc să nu ți se ducă niciodată firul de la ciorap. Și să nu se taie niciodată apa caldă când ai șampon în păr.
Fiecare merge de la un spectator la altul și le urează diverse lucruri. La un moment dat, intră și „ursitorul rău”. Replicile sunt rapide, în crescendo.
Nebăgat în seamă, intră și „bebeluşul” și se așază în centrul scenei. Spre final, replicile se suprapun, lumina se stinge treptat. Actorii ies.
*Actorii au libertatea să improvizeze și alte replici. Să fie chestiuni prozaice care afectează viața de zi cu zi. Eventual se mai taie sau se mai
lungește la scenă, nu îmi dau seama de ritmul potrivit acum*
Mihaela: Of, fetelor, bine, ăsta e nivelul. Fie ca iubirea vieții tale, descoperită pe net, să arate ca în poza de profil.
Andreea: Să ți se spele vasele singure!
Alexandra: Să nu fie niciodată coadă la poștă și să îți zâmbească tipa de la ghișeu!
Andreea: Să nu ți se fure niciodată bicicleta!
Intră ursitorul rău.
Cristi: Să faci pojar a doua oară! Muhahaha!

Fetele: Nu!
Mihaela: Să găsești întotdeauna loc de parcare.
Cristi: Să nu-ți țină bateria la telefon.

Intră „bebelușul” jucat de actorul care l-a jucat pe Adi. Scâncește, nimeni nu pare să îl audă. Are un mic monolog, dar urările sunt peste el.
Bebelușul: Uaaaaa, uaaaa! Ajutor, vă rog! Cineva să îmi schimbe Pampersul! Mi-e cald în costumașul ăsta de marinar. Nu, mama, nu îmi mai pune
încă o căciuliță, suntem în august. Te rog, nu! Nu mă mai legăna așa de tare, te rog! Aoleu, se pregătește să mă arunce și să mă prindă, nuuuuu! Nu
îmi place! Stau cu fundul în pipi, faceți ceva! Uaaaa! Uaaa! Îmi curge o băluță din colțul gurii, nu îmi faceți poză acum.
Alexandra: Să poți să mănânci ciocolată și să nu te îngrași niciodată!
Cristi: Să uiți să cumperi hârtie igienică!
Andreea: Să nu te prindă niciodată controlorii!
Cristi: Să nu dispară gândacii de bucătărie cu oricât Raid ai da!
Mihaela: Să poți să dormi și când e lună plină!
Andreea: Să nu fii niciodată pe stop când mergi la mare!
Alexandra: Să nu te tai niciodată la ras!
Bebelușul: Uaaaa!
SFÂRȘIT

5 din 5 piese de teatru Livia Stoica
Livia Stoica
Atenţie, se închid uşile
Personaje:
Îngerul
Dracul
Dumnezeu
Diavolul
Mama
Tatăl
Copilul
Moartea
Reîncarnarea
Mortul
Femeia
Bărbatul
Ziariști.
Prima scenă: Hellcome.

Personaje: Îngerul, Dracul.
Sala este împărțită în două (Rai și Infern). Într-o parte se află un demon, în altă parte un înger. Fiecare încearcă să convingă spectatorii să vină
în partea lui.
ÎNGERUL e îmbrăcat ca un tocilar de Oxford. Poartă niște pantaloni cu bretele și o cămașă în carouri încheiată până la gât. Are părul dat cu gel
și ochelari cu ramă groasă. Îngerul are-o carte groasă-n mână.
Îngerul: Bună seara. Bine ați venit. Poftiți.
DRACUL e îmbrăcat într-un costum lejer de vară. Poartă o cămașă albă, descheiată la primii nasturi, cu mânecile suflecate. Deasupra cămășii
are bretele și pe cap are o pălărie ușor dată pe spate. E super bunoc. Dracul fumează și cântă la chitară. Nu spune nimic, din când în când mai
ridică ochii și face cu ochiul câte unei domnișoare.
Îngerul: Vă promitem o experiență de neuitat. Fericire veșnică.
DRACUL toarnă vin roșu în două pahare. Le oferă unor spectatori.

Jocul dintre Înger și Drac mai continuă câteva minute, timp în care spectatorii sunt lăsați să se așeze unde doresc. O femeie spectator este oprită.
Îngerul (către spectator): Veniți la noi Aici găsiți nemurirea.

Dracul (venind lângă spectator): Hai cu mine.
Îngerul: Nu te duce. Vrea să-ți ia sufletul.
Dracul: Ntz, ntz, ntz. Cum aș putea să fac așa un lucru unei domnișoare atât de drăguțe? (spre spectator) Hai cu mine... Stăm cu-actorii-n culise...
Îngerul: Dacă te duci cu el, te paște infernul.
Dracul: Nu există infern. (către spectator, seducător): Există doar aici și-acum, nu-i așa?
Îngerul: Nu-l asculta. Te amăgește. Vino la mine. O să ai viață veșnică.
Dracul: Ce nevoie ai de veșnicie când poți să ai tot ce-ți dorești acum?
Îngerul: Odihnă veșnică, plimbări prin Paradis...
Dracul: Doamne, da′ ce se mai distrează oamenii ăștia. (către spectator) Bem vin, ascultăm muzică...
Îngerul: Te ispitește. Nimic din ce vezi nu-i adevărat.
Dracul (ispititor, către spectator): Crezi că eu nu sunt adevărat?
Îngerul: Viața veșnică.
Dracul: Trăiește clipa.
Îngerul: Hai...
Dracul: Hai...
Se așază și ultimul spectator.. Îngerul și Dracul vor fi pe post de prezentatori. Ce începe unul, continuă celălalt.
Îngerul: Bună seara și bine-ați venit la... de ce n-avem fum?

Dracul: Fum?
Îngerul: Trebuia s-avem fum la scena asta... Unde e regizorul tehnic?
Dracul: Nu e.
Îngerul: Da′ cine e la tehnic?
Dracul: Ce mai contează cine e la tehnic? Facem fără fum.
Îngerul: Bine, fără fum. Sunetul?
Se aude sunetul. Lumină albastră.

Dracul: De ce e lumina albastră?

Îngerul: Da′ cum trebuia să fie?
Dracul: Roșie.
Îngerul: Păi de ce roșie?
Dracul: Pentru că suntem în Infern?!
Îngerul: Ba nu suntem în Infern... suntem în Paradis.
Dracul: În Paradis e exclus să fim.
Îngerul: De ce să fie exclus? (aparté): Scuze, încă nu știm ce se-ntâmplă-n scena asta. (către Drac) Hai încă o dată. Am uitat textul, fir-ar să fie.
Dracul: Eu sunt Îngerul...
Îngerul: Iar eu sunt Dracul.
Dracul: Nu, invers. Eu sunt el și el e eu.
Îngerul: Iar timp de o oră și un sfert vom fi gazdele dumneavoastră.
Dracul: Nu chiar o oră și un sfert, doar cât durează scena asta.
Îngerul: Oricum vom fi în culise.
Dracul: Watching you like Big Brother.
Îngerul: Chiar era nevoie să zici asta?
Dracul: Tot timpul de iei de mine. Nu e vina mea că nu știi tu să dezvolți un conflict.
Îngerul: Pardon?
Dracul: Scrie-ți tu piesa ta, da′ nu te mai lua de ce fac eu.
Îngerul: Când m-am luat de ce faci?
Dracul: Tot timpul te ții scai după mine. M-am săturat.
Îngerul: Am crezut că nu te deranjează să facem chestiile împreună.
Dracul: La început a fost distractiv, dar acum nu mai e. Parc-ai fi o femeie la măritat.
Îngerul: De ce n-ai spus nimic până acum?
Dracul: De complezență. N-am vrut să te rănesc.
Pauză.
Dracul: Nu știu, cred că trebuie să o luăm fiecare pe drumul lui.

Îngerul: De ce? Ne potrivim atât de bine.
Dracul: Auzi, ție-ți place cumva de mine? Nu te condamn, pot să fiu foarte seducător când vreau.
Îngerul: Dacă era ceva, se lega de la-nceput. Ca-n dragoste.
Dracul: Ce?
Îngerul: Ziceam că nu se leagă lucrurile.

Dracul: Care lucruri?

Îngerul: Nu ni se leagă replicile.
Dracul: Și care era faza cu dragostea?
Îngerul: Ziceam că e ca-n dragoste. Dacă nu se leagă de la-nceput, dup-aia pa. Nu se mai leagă.
Dracul: Ești ciudat.
Îngerul: Cu ce sunt ciudat?
Dracul: Uită-te la tine. Vorbești numai în parabole.
Îngerul: Așa am fost dintotdeauna și ți-a plăcut.
Dracul: Da, acum nu îmi mai place și vreau să pleci.
Îngerul: Nu face asta. E păcat de Dumnezeu, să-mi bag.
Dracul: Nu-nțelegi că nu mai vreau să te văd?
Îngerul: În viață tre′ să fii ca pisica, să-nveți să-ți acoperi rahatul. Să nu uiți.
Dracul: Ce vrei să spui cu asta?
Îngerul: Nimic. O să-nțelegi mai târziu.
Dracul: Ce faci, mă ameninți?
Îngerul: Te-au făcut juma′ de bărbat femeile astea.
Dracul: Pleacă că-ți stâlcesc mutra aia de înger tembel.
Îngerul: Da. Numai asta știi. Să stâlcești suflete. Meserie să cunoști, că scule găsești la toți proștii.
Dracul: Te omor, ai auzit? Cine dracu′ te crezi?
Îngerul: Auzi, te-a durut când ai căzut din Rai?
Dracul îl pocnește pe Înger. Încep și se bat amândoi până la sânge.
Scena 2: Copilul nenăscut.

Personaje: Tatăl, Mama, Copilul.
Copilul plânge.
Tatăl: De ce plânge?
Mama: Io știu de ce plânge Întreabă-l.
Tatăl: De ce plângi, tati?
Copilul: De-aia.
Tatăl: Nu există de-aia. Totul are un motiv pe lumea asta.
Copilul: Eu sunt un concept. Conceptele n-au motive.

Tatăl: Auzi, dragă, zice că e un concept.

Mama: Cum poți să spui așa ceva, mamă? Cum să fii un concept? Nu ești fiul nostru?
Copilul: Păi tocmai asta e problema.
Mama: Adică ți-e rușine că ești fiul nostru? Auzi, Ionele, i-e rușine cu noi.
Tatăl: Mă, nu ți-e rușine puțin? Știi cât s-a chinuit maică-ta ca să fii tu concept? Chiar nu te gândești deloc la noi?
Copilul: Da′ voi v-ați gândit la mine?
Tatăl: Poftim?
Copilul: Voi v-ați gândit la mine când v-ați jucat de-a mama și de-a tata? V-ați gândit că poate eu nu vreau?
Tatăl: Adică ce să nu vrei?
Copilul: Să mă nasc.
Mama: Auzi, Ionele, ce zice. Cum adică, mamă, tu nu vrei să-ți cunoști mama?
Copilul: Aoleu, mama, nu mai exagera atât, ce mare lucru.
Mama: Ce mare lucru? Știi câți copii ar vrea să fie în locul tău? Să aibă ce ai tu?
Copilul: Da. Cred că mor de invidie să stea ghemuiți nouă luni de zile în cele mai tâmpite poziții.
Mama: Nu ți-ar fi rușine.
Copilul: Ți-am mai spus că sunt un concept abstract. N-am conștiință, prin urmare n-am rușine.
Mama: Mă, tu chiar vrei să mă omori?
Tatăl: Nerușinatule. Uite ce i-ai făcut maică-tii.
Mama: Și-a făcut-o singură când a dat drumul turcilor.
Tatăl: Băi, căcat fără ochi! Ar trebui să lingi picioarele maică-tii! Dacă nu dădea drumul turcilor, erai jumătatea lu′ unu!
Mama: Stai, Ionele, nu te enerva.
Tatăl: Ia uite cine mă-nvață pe mine. Extraordinar. A ajuns un limbric să-mi țină mie morală.
Mama: Nu-l mai face așa... Te aude.
Tatăl: Să mă audă. Ia uite unde era marele filozof. Nu ești decât un limbric băi, ai auzit? Un limbric egoist!
Mama: Ionele...
Copilul: Cu ce sunt eu egoist? Că refuz o viață care se termină cu moarte? O viață prestabilită? O viață într-o lume de căcat în care totul are preț și
nimic n-are valoare? Pentru asta sunt egoist?
Tatăl: Vorbește frumos, că nu așa te-am învățat. Și să știi că nu totu-i de căcat pe lumea asta.
Copilul: Dă-mi un singur exemplu.
Tatăl: Maică-ta. N-o fi ea cea mai bună gospodină, da-i o femeie strașnică.
Copilul: Iubirea-i fum.
Mama: Deci căsnicia dintre mine și taică-tu e fum. Auzi, Ionele, ne face țigări.
Tatăl (spre mamă): I-ai dat să bea?
Mama: Mă faci alcoolică?

Tatăl: Nu te fac eu!

Mama: Nesimțit mai ești! Ce facem?
Tatăl: Cu ce?
Mama: Tu n-ai auzit ce-a zis?
Tatăl: Ce-a zis?
Mama: Că nu vrea soție. (către copil) Auzi, mamă, ție îți plac mai mult băiețeii sau fetițele?
Copilul: Nu v-am mai zis că sunt un concept abstract? Nu-mi plac nici băiețeii, nici fetițele. Dacă vreți, sunt o ființă asexuată.
Mama: Poftim. Ce ți-am zis?
Tatăl: E, las că pun eu mâna pe tine.
Mama: Stai, nu te enerva.
Copilul: Nici măcar nu știi ce-nseamnă asexuat.
Tatăl: Nu mă-nveți tu pe mine ce-nseamnă. Îți arăt eu ție...
Mama: Stai. Poate că are dreptate. Hai să vedem ce-nseamnă.
Se uită amândoi în dicționar. Citesc.
Tatăl şi Mama: Asexuat: Care nu are caractere de apartenență la unul dintre sexe. Adică cum?
Copilul: Adică nu sunt nici bărbat, nici femeie.
Tatăl: E, las că te fac eu să fii...
Copilul: Mai vedem noi în privința asta.
Tatăl: Ce faci, mă ameninți?
Mama: Ionele, potolește-te! Mamă, stai liniștit acolo. Știi că taică-tu se aprinde repede. Uite, ești ce vrei tu să fii. Sexuat, asexuat, mama tot te
iubește. Important e să stai acolo cuminte și să vii când îți vine rândul.
Copilul: Nu.
Mama: Ce nu?
Copilul: Nici nu mă gândesc să vin.
Tatăl: Auzi, dacă nu încetezi cu prostiile mă bag la tine acolo și-ți trag o bătaie de nu te vezi.
Copilul: Hai s-o văd și pe asta.
Tatăl: Futuți mamarea ta...
Copilul: Tata, să știi că nu rezolvi nimic dacă te enervezi. În viață tre′ să ai răbdare. Ia exemplu de la mama.
Tatăl: Dacă nu îl avortezi, îl avortez eu.
Copilul: Da, da! Avortează-mă, avortează-mă!
Mama: Taci din gură, nerecunoscătorule. Te nasc orice-ar fi, ai auzit? Chit că mori dup-aia și tot te nasc.
Tatăl: De ce să-l naști, dragă? Nu vezi că nu vrea? Lasă-l să rămână concept abstract. Să văd eu cum mai iese din asta.

Scena 3: Insula fericirii.

Personaje: Dumnezeu, Diavolul.
Dumnezeu și Diavolul fumează un cui. Nu se știe care e care.
D1: Vrei?
D2: Ce-i aia?
D1: Ia și gustă.
D2: Miroase oribil.
D1: Ia și nu mai comenta atâta.
D2 gustă.
D2: Doamne, e groaznic! Are gust de mort.

D1: Ai mâncat mulți morți la viața ta?
D2: Nu mai mulți decât tine.
D1: Să mori tu că n-ai mâncat vreun mort pân-acum!
D2: Ce-ți mai place cârcoteala... Ia zi, ce facem cu ăștia? (arată spre public)
D1: Ce vrei să facem?
D2: Io știu... Da′ așa nu mai merge treaba.
D1: Nu putem să facem alții?
D2: Hai na.
D1: Nu vezi ce fețe au?
D2: Io cre′ că-i judeci prea aspru.
D1: Serios? Și tu cum îi judeci?
D2: Io nu-i judec.
D1: Hai, frate, mă lași cu vrăjeala?
D2: Nu-i nici o vrăjeală. Chiar nu-i judec. De-asta și vin la mine.
D1: Căcat. Vin la tine pentru că s-au săturat să și-o tot ia la muie de la viață. Hm, mă-ntreb dacă există conceptul de Muie. Cum ar fi să existe? În
lumea Ideilor, alături de Adevăr, Bine, Frumos, să fie și ideea de Muie. Nu ți s-ar părea tare?
D2: Mda...
D1: Fii atent. La-nceput a fost Cuvântul, da?
D2: Da.
D1: No, de unde vine?

D2: De unde vine Cuvîntul?

D1: Nu Cuvântul. Ideile în general.
D2: Ideile...
D1: Uite, Platon zice că vin dintr-o altă lume. Și dacă suntem de acord cu Platon, noi am contemplat ideile înainte de a ființa pentru că altfel nu
s-ar explica cum putem avea acces la ele. Deci nu numai că ne-am născut cu conceptul de Muie, dar l-am și contemplat.
Pauză scurtă.
D2: Scuze că te-ntrerup din dialectica ta, crezi că am putea să ne-ntoarcem la ale noastre?
D1: Da, scuze.
D2: Deci? Ce facem?
D1: Oare unde s-ar încadra Muia? La Bine, Frumos sau la Adevăr?
D2: Ai multe dileme din astea?
D1: Io zic să facem alții.
D2: Exclus.
D1: Hai că n-ai ce face într-o săptămână.
D2: Hai, forțeaz-o.
D1: Îi mai schimbi și tu la față.
D2: Nu poți să schimbi lumea după cum vrei tu.
D1: Păi atunci hai să ne dăm demisia.
D2: Trebuie să aleagă ei înșiși.
D1: Și cum propui s-aleagă?
D2: Ca la prezidențiale.
D1: Io sunt Hillary. Poți să fii tu Trump.
D2: Vorbim un pic despre noi...ce-am mai făcut...
D1: Ar fi fain să fie și un moment artistic.
D2: Vrei să le dansăm?
Heblu. Cei doi dansează pe Lambada. Se reaprinde lumina.
D1: Mai ai multe idei din astea?

D2: Hai, recunoaște că ți-a plăcut.
D1: N-ar strica să facem puțină cercetare înainte, să vedem ce-și doresc. Ia adu-i încoace.
D2: Yes, Mr President.

D1 pleacă. Se oprește în mijlocul scenei nedumerit.
D1: Pe toți?
D2 (ironic). Da, adu-i pe toți 7 miliarde 295 milioane 963 de mii 230 de persoane.
D1: Câte mii ai spus?
D2: Fă și tu un sondaj. (ironic) Câte mii...
D1: Am înțeles.
D1 se pregătește să plece. Se oprește iar în mijlocul scenei.
D1: Doar Europa? Sau și Asia?

D2: Ce treabă avem noi cu Asia?
D1: Deci numai Europa, da?
D2: Da.
D1 pleacă.
D2: Auzi? Încearcă fără Ankara, Nisa, Paris, München, Brussels, Madrid...
D1: Fără Ankara, Nisa, Paris...
D2: Ah. Și fără Anglia.
D1: Fără Anglia.
D2: Da. A scăzut mult lira cu Brexitul.
D1: Altceva?
D2: Atât.
D1 se pregătește să plece.
D1: Stai! Vezi, nu lua și tu toți bolnavii... te uiți să fie într-o condiție cât de cât bună...
D2: Fără bolnavi.
D1 pleacă. D2 rămâne singur pe scenă.
D2: Oare o exista și ideea de Idee?

În timp ce merge spre culise: Eu să fiu o idee... și să am idei ca idee...(râde) ce idee!...
Heblu.
Scena 4: Wishlist.
Personaje: Voce 1 (femeie), Voce 2 (bărbat), Voce 3 (femeie), Voce 4 (bărbat), Voce 5 (bărbat).
Mai multe personaje pe scenă. Sunt așezați pe scaune. Lumina trece de la unul la altul.
Voce 1: Să fac prăjituri.

Voce 2: Să am o casă a mea.
Voce 1: Aș sta și aș face prăjituri toată ziua.
Voce 2: Aș sta în ea nemobilată o săptămână după care m-aș apuca s-o mobilez.
Voce 5: Doar trei dorințe?
Voce 4: Să scap de corporație.
Voce 5: Fizice sau ne-fizice?
Voce 4: Să-i cumpăr lu′ mama o casă la țară.
Voce 5: Să joc pe scenă la TNB!
Voce 4: Să am bani să călătoresc.
Voce 1: Să mă mut cu iubitul meu.
Voce 3: Să scriu o carte.
Voce 5: Să ajung la Carnavalul de la Rio.
Voce 3: Kit de supraviețuire pentru femei: ce să faci când bou′ nu te sună.
Voce 1: Să îmi găsesc meseria potrivită.
Voce 3: Să fiu într-o relație cu unu' la fel de nebun ca și mine.
Voce 5: Să mă întorc în trecut.
Voce 3: Da′ nu oricine. Ăla pe care-l vreau eu.
Voce 5: Să pot citi gândurile oamenilor!
Voce 3: Să-mi trimită un mesaj în care să-mi spună că mă iubește.
Voce 5: Să-l iau ostatec pe ăsta care-mi împlinește cele trei dorințe ca mâine să-i cer altele.
Voce 3: Mda. Nu mi-a scris nici un mesaj. Să nu mai aud niciodată de el.
Voce 5: Să afle fiecare om din lume ce e iubirea adevărată (inclusiv eu).
Voce 3: Să sufere! Porcu′ dracului!
Voce 5: Să mă gândesc la cele mai mișto dorințe în momentul acesta.

Voce 3: Am citit în zodiac că bărbatul Geamăn, oriunde s-ar afla, nu duce lipsă de femei.
Voce 4: Să-mi repar motorul.
Voce 3: Și asta numai din cauza pițipoancelor.
Voce 4: Să nu mă mai trezesc cu taică-miu care-mi ia motoru-n fiecare dimineață să se ducă la piață.
Voce 3: Cutrele naibii. Îmi doresc să pice-ntr-un canal.
Voce 4: Să am motorul meu și să plec cu el oriunde am chef.
Voce 3: Să stea cu toți aurolacii.
Voce 4: Un motor și-un cal.
Voce 3: Și-așa îi place iarba.
Voce 4: Un cal negru și lucios.
Voce 3: Să stea ca aurolacu′ o lună.
Voce 4: Să fiu liber.
Voce 3: Să fie liber ca un aurolac.
Voce 1: Să nu mă nasc!
Pauză. Toată lumea se întoarce spre cel care a spus asta. Se uită la el/ea cu suspiciune.
Voce 1: Să hie bărbații cum ierau odată! Să se duieleze pentru fimeia lui!
Fetele aplaudă.
De aici replicile pot fi spuse aleatoriu. Crescendo.
Voce 2: Să pot să împlinesc dorințele oamenilor!

Voce 3: Să nu uit lucrurile frumoase pe care le-am trăit.
Voce 4: Să îl fac pe tata mândru.
Voce 1: Liniște, căldură și iubire. Sunt destul de seci, da' sunt ale mele.
Voce 3: Să fiu fericită.
Voce 2: Să dau pe-afară de fericire.
Voce 3: Să-mi fac teatrul meu.
Voce 5: S-ajung în Africa.
Voce 1: Să-mi deschid o cafenea.
Voce 4: Să am un Ferarri roșu.
Voce 3: Să am un iaht cu care să văd toată lumea.
Voce 2: Să am bucătar și șofer personal.

Voce 5: Să joc cu Al Pacino.

Voce 3: Să iau Nobelul.
Voce 4: Să iau Oscaru′.
Voce 2: Să iau orice premiu.
Voce 1: Să câștig la Loto.
Voce 2: Să am bani.
Voce 3: Să am super mulți bani.
Voce 4: Cât să călătoresc.
Voce 3: Cât să-mi deschid teatrul.
Voce 4: Cât să fac un film care să ia Cannes-ul.
Voce 5: Să mă dau cu parapanta.
Voce 2: Să fac rafting.
Voce 1: Să fac bungee jumping.
Voce 3: Să urc Everestul.
Voce 4: Să joc într-un musical pe Broadway.
Voce 2: Să stau la bere cu Obama.
Voce 1: Să stau la bere cu Dalai Lama.
Voce 5: Să stau la bere cu Purcărete.
Voce 1: Să fiu liber.
Voce 2: Să fiu bogat.
Voce 3: Să fiu iubită.
Voce 4: Să aflu ce-nseamnă fericirea.
Voce 5: Hai să mergem să mâncăm că nu mai pot.
Cei cinci se ridică și merg spre culise. Voce 1 se oprește în mijlocul scenei.
Voce 1: Să trăiesc o dragoste rusească... Să stăm îmbrățișați toată viața ca o cafeluță cu o felie de pâine prăjită. Iac-așa.
Cei cinci vin și-o trag cu forța.
Voce 5 (către public): Scuze.

Scena 5: Interviu cu Moartea.

Personaje: Moartea, Reîncarnarea, Femeia, Bărbatul, Mortul, Ziariști.
Moartea se află la o conferință de presă. E îmbrăcată excentric, ca un star de cinema, în blană și cu ochelari de soare. Poartă un dres negru fin
cu dungă la spate și stiletto în picioare. O femme fatale, rimelată, cu eșarfă la gât, unghii roșii, ruj roșu aprins. Are părul prins în coc și un
portțigaret. Este trecută de prima tinerețe, dar arată într-un mare fel.
O grămadă de paparazzi se îngrămădesc în jurul ei. Îi fac poze. I se întind reportofoane din toate părțile. Moartea vorbește într-o limbă pe care
n-o înțelege nimeni.
Ziarist: Un număr semnificativ din populație vă consideră un pericol și o amenințare la adresa vieții lor personale. Ce aveți de gând să faceți în
această privință dacă câștigați alegerile prezidențiale mondiale?
Moartea: J en du sein c est que la voit eh...
Ziarist: Avem vreun traducător?
Mortul: Pot eu să traduc.
Ziarist: Dumneavoastră sunteți...?
Mortul: Mort.
Ziarist: Ce interesant. Și cum e?
Mortul: Este o experiență de neuitat.
O femeie: Ăla nu-i Paul?
Un bărbat: Care Paul?
Femeia: Paul al nostru.
Bărbatul: Nu – el.
Femeia: El e, tu!
Bărbatul: Paul al nostru n-avea barbă.
Femeia: Și-o fi lăsat-o să crească.
Mortul: O recomand călduros tuturor celor care...
Femeia (strigă): Paul!
Mortul se oprește.
Femeia: Paulică, tu ești maică?

Mortul: Săru-mâna tanti.
Se îmbrățișează.

Bărbatul: Hai, noroc, Paule! Ce mai faci?

Mortul: Ce să fac, bre, supraviețuiesc.
Bărbatul: Cum e acolo, te descurci?
Mortul: Fac și io ce pot.
Femeia: Ai tot ce-ți trebuie?
Mortul: Am. Stai liniștită.
Bărbatul: Ia zi... cum e când ajungi?
Mortul: Nimic. Te-ntreabă câteva chestii.
Bărbatul: Auzi, da'... sentința cum se dă?
Mortul tace.
Bărbatul: Hai, mă, Paule, doar ne cunoaștem de atîta timp...
Mortul face semn că e ascultat.
Bărbatul: Noroc! Vorbim.

Ziarist: V-am întrerupt. Spuneați că...
Moartea: Caput.
Mortul: O să trăiască mai puțin.
Moartea dă din cap a negare.
Mortul: Deloc?
Moartea încuviințează.
Ziarist: Spuneți-ne, lucrați după o metodologie anume?

Moartea: Oui. Je cours le syrou dans le pan et apres je sort de me touche. C′est un question de melanjer tous les joujou. Quand meme eh... aussi
de raver les surplus de matiere grise qui s′emmene là bas. C′est tous.
Mortul: Nu.
Ziarist: Vi s-a-ntâmplat să vă îndrăgostiți?
Mortul: Est-ce que ca c′est passé pour vous? De tomber amoureux?
Moartea: Ah oui, Paris... (recită) Ô Mort, vieux capitaine, il est temps! Levons l’ancre! Ce pays nous ennuie, ô Mort! Appareillons! Baudelaire.

Mortul: Da, Paris... moarte, moarte... Baudelaire.

Ziarist: Ați putea să ne spuneți ceva cu privire la relația dumneavoastră cu Timpul?
Moartea (își dă jos ochelarii, își aprinde o ţigară): We fuck.
Ziarist: You fuck him or he fucks you?
Moartea: We fuck each other. It′s mutual.
Ziarist: Is it true you also had a sexual relationship with Eros?
Moartea (fumând): Are we here to talk about my sex life?
Își stinge țigara și își pune înapoi ochelarii.
Mortul: Bun, dacă nu mai sunt întrebări pentru morții aici de față...
Bărbatul: Am eu una. N-o luați și pe soacră-mea cu voi?
Ziarist: O secundă. Ce părere aveți despre războiul care se petrece în momentul de față?
Moartea își dă jos ochelarii să vadă cine a pus întrebarea. Nu zice nimic, apoi își pune din nou ochelarii.
Mortul: Păi dacă nu mai sunt întrebări...
Se aude o voce.
Vocea: Numai puțin... Ce părere aveți despre nemurire?
Toți întorc capul spre cel care-a pus întrebarea. Este o tipă în jur de 40-45 de ani, trecută de prima tinerețe, dar superbunoaocă. Micuță de statură,
dar foarte armonioasă și tonifiată. E îmbrăcată într-un body de balet cu dres alb pe dedesubt. Are părul prins în coc, picioarele goale și o salteluță
roz pe care face yoga.
La auzul acestei întrebări, Moartea își dă jos ochelarii. Moartea și Femeia se privesc un timp, apoi se îmbrățișează ca și cum nu s-ar mai fi văzut
de mult. Își vorbesc într-o limbă pe care n-o înțelege nimeni.
Mortul: Dânsa este o prietenă mai veche.

Reîncarnarea (aparté): Mă scuzați, am uitat să mă prezint. Zen mamma.
Moartea (râzând ușor malefic, dar nu exagerat): Oh la la! Ne-am luat nume de scenă? Adevărul e că Reîncarnarea suna teribil de provincial.
Reîncarnarea (pe un ton foarte pacifist): Scumpa mea... ce faci? Ești bine?
Moartea: Văd că ți-ai schimbat look-ul de când nu ne-am văzut. Ce ești acum, capră de lemn?
Reîncarnarea (aparté): Nu-i ușor să faci ce face dânsa.

Moartea: Sau cocoș de metal... că nu mi-e foarte clar?
Reîncarnarea se apucă să facă yoga. Stă în tot felul de poziții dubioase.
Reîncarnarea: În viață contează spiritul, nu trupul.

Moartea: N-am știut că o capră de lemn poate cuprinde atât de mult spirit. De-a dreptul fascinant!
Reîncarnarea: Important nu e în ce te reîncarnezi, ci faptul că spiritul este nemuritor.
Moartea: Apropo de asta, ce mai face bunica ta?
Reîncarnarea: E bine.
Moartea: Mda? Nu prea părea în apele ei când am văzut-o. Îh, mirosea îngrozitor! Nici n-am putut s-o ating.
Reîncarnarea: I-ai făcut ceva bunicii mele?
Moartea: O, dar cum aș putea să-i fac ceva? Doar e nemuritoare, nu?
Reîncarnarea (către public, cu duioșie și bunătate): Dragilor, suntem lumină. Ființe în devenire. Spiritul nostru este liber. Nu are limite. Fiți liberi
ca pasărea cerului! Ca pescărușul deasupra mării. Și zburați! Zburați!
Moartea (aplaudând): Splendid! Venind din partea unei subspecii de bovine, chiar înduioșător. Apropo de asta, mi s-a făcut o poftă nebună de
carne. Creierul uman, de pildă, are o carne extraordinară. Stropit cu vin și puțin unt este delicios. Păcat că este mic. Ca să te saturi, ar trebui să
mănânci vreo zece-cincisprezece.
Numără persoanele din sală.
Moartea: Mda. Cred că este suficient.
Moartea face un semn. Apare Mortul îmbrăcat în chelner.
Mortul: M-ați chemat.

Moartea: Paul (citit Pol), te rog, 3 porții de pané, cinci frigărui și o porție învelit în ciocolată.
Mortul: Desigur.
Mortul se duce la cei rămași pe scenă și le taie capetele. Se aud zgomote la bucătărie, apoi Mortul se întoarce cu capetele servite elegant pe niște
tăvi de argint.
Moartea (mâncând): Hm. Paul, te-ai întrecut pe tine.

Mortul: Mulțumesc, doamnă.
Reîncarnarea: Înțeleg de ce ești așa. Ai fost ateu într-o viață anterioară.

Moartea: Cât de interesant. Și strămoșul meu a fost un vierme, nu?

Reîncarnarea: Ai fost un bărbat. Ocupația ta a fost aceea de Circar.
Moartea: Sper că la Cirque du Soleil. Nu? Ah, ce dezamăgitor.
Reîncarnarea: Mă lași să-ți spun?
Moartea: Te rog. (arătându-i un cap tăiat) Vrei?
Reîncarnarea: Mulțumesc, nu mănânc carne.
Moartea: Păcat. Nu știi ce ratezi.
Reîncarnarea: Ai fost o persoană foarte practică, materialistă, fără preocupări spirituale.
Moartea (despre mâncare): Hm, excepțional. Să știi că nu mi-a fost ușor cu bunica ta. Nu voia cu nici un chip să moară. A trebuit s-o spânzur până
la urmă. Urăsc să fac asta. Mirosul de cânepă mă face să vomit.
Reîncarnarea (face o incantație de yoga): Ohmmmmmmmmmm... (după ce se liniștește) Va trebui să-nveți că există forțe mai presus de voința
omului.
Moartea (râzând): Cine, tu?
Reîncarnarea: Dedică-ți viața ajutării aproapelui. N-ar fi rău dacă te-ai implica în niște activități sociale.
Moartea: Ți se pare că nu sunt activă pe plan social? Hm, poate c-ai dreptate. Paul? Mai vii puțin?
Apare Mortul.
Mortul: Spuneți, doamnă.

Moartea: Te rog. Încă zece.
Mortul: Da, doamnă.
Moartea: Sunt mai activă acum?
Reîncarnarea: Trebuie să înveți să oferi ca să poți primi. Adevărata bogăție a unui om este sufletul său.
Moartea (aplaudând): Bra-vo. De-a dreptul emoționant. Păcat că nu e și Buddha aici. I-ar fi plăcut tare mult.
Reîncarnarea: N-o să te schimbi niciodată.
Moartea: Iar tu o să te schimbi mereu.
Scena 6: Copilul născut.

Personaje: Tatăl, Mama, Copilul.
Tatăl: Ți-am spus să-l lași acolo.

Mama: Iar începi?
Tatăl: Păi nu vezi ce zice? Că-i concept... că asexuat..
Copilul: Tata, să știi că m-am mai gândit și... vreau să mă nasc.

Tatăl: Ghinion. Nu mai vreau eu.

Mama: Ionele!
Tatăl: Da′ ce, io-s la cheremul lui? Când am chef să mă nasc, când nu mai am chef... da′ să nu se mai nască.
Mama: Hai, mă, Ionele, c-a greșit... e și el mic...
Tatăl: Mic, mic, da′ al dracu'.
Copilul: Mă întreb oare pe cine moștenesc.
Tatăl: Ce mamă de bătaie ai lua dac-ai fi aici... vai de capu′ meu.
Mama: Ionele!
Tatăl: Ce atâta Ionele. A ajuns-un mucos să-mi dea lecții de viață!
Mama: Nu-l mai face așa. Te aude.
Tatăl: Să mă audă.
Pauză scurtă.
Tatăl: Și ce te-a făcut să te răzgândești?

Copilul: M-am îndrăgostit.
Tatăl: Opa! Stai că devine interesant. De cine te-ai îndrăgostit?
Copilul face o pauză.
Tatăl: Aud?
Copilul: Mama, îi spui tu sau îi spun eu?
Tatăl: Ce să-mi spună?
Mama: ... ai fost foarte stresat și n-am vrut să te încarc și eu cu...
Copilul: Hai, mama, spune-i odată.
Tatăl: Ce să-mi spui?
Mama (după o pauză scurtă): ... O s-avem gemeni!
Copilul: Surpriză!
Tatăl rămâne perplex.
Copilul: Felicitări tata. Acum în loc de unu, o să ai două concepte abstracte.

Tatăl (aparté): Nu, vând tot și mă mut la țară.
Copilul: Ce, tata, nu te bucuri?

Tatăl (aparté): Cât poa′ să coste un teren?

Copilul: Doi asexuați. Ce zici de asta?
Tatăl (aparté): Nici n-aș avea nevoie de mult. Un hectar îmi ajunge.
Mama: Zi și tu ceva.
Tatăl (aparté): Sau să-mi iau o rulotă?
Mama: Ionele, m-auzi?
Copilul: Hai, tata, nu te mai face că n-auzi.
Mama: Ionele, ești bine?
Tatăl (aparté): Da, o să-mi iau o rulotă. Am văzut și la mâna-a doua.
Mama: Ionele?
Copilul: Tata?
Tatăl: Ai zis ceva?
Mama: Ce-i cu tine? Te simți bine? Ești cam palid.
Tatăl: Da, da, sunt bine.
Copilul: Dar nu te bucura așa mult, tata. Mai lasă și pentru maternitate.
Mama: Nu-l mai zgândări și tu. Nu vezi că se simte rău?
Copilul: O, sărăcuțul. A muncit mult la concepere.
Mama: Dacă nu te potolești, nu mai primești nimic de mâncare. Uite ce i-ai făcut lui taică-tu. Sper că ești mulțumit.
Copilul: Da′ ce-am făcut?
Mama: Ai reușit să-l scoți din minți. Acum n-o să mai vorbească o săptămână. Dacă nu pleacă și de-acasă.
Copilul: Să plece. Și-așa nu făcea nimic.
Mama: Cum poți să vorbești așa de taică-tu?
Copilul: Da′ el cum poa′ să vorbească așa de mine? Și nici măcar nu știu dacă e tatăl meu.
Mama: Ce-ai spus?
Copilul: De unde știu eu că e tatăl meu?
Mama: Obrăznicătură.
Mama începe să plângă.
Copilul: Hai, mă, mama... n-am vrut să spun că...

Mama: Ce n-ai vrut să spui? Ce??
Copilul: Iartă-mă...
Mama: Asta sunt eu în ochii tăi?
Copilul: Iartă-mă... sunt și eu stresat cu venirea asta...

Mama: Ești stresat? Hai nu mă-înnebuni.

Copilul: Dacă vorbești pe tonul ăsta, n-o să putem discuta.
Mama: Auzi, pe mine să nu mă iei cu chestii de-astea Eu nu sunt taică-tu.
Copilul: Voiam să-ți spun să mă-nțelegi și pe mine... nici mie nu mi-e ușor.
Mama: Da′ ce-i așa greu să stai nouă luni și să mănânci?
Copilul: Nu e vorba despre asta.
Mama: Dar despre ce e vorba?
Copilul: Mi-e și mie frică.
Mama: De ce?
Copilul: De tot ce urmează...
Mama: O să fie bine. Ai încredere în mama ta.
Copilul: Mama?
Mama: Da?
Copilul: Să știi c-am glumit cu asexuatu′.
Mama: Știam eu. S-a ambalat degeaba taică-tu.
Copilul: Îmi plac mai mult băiețeii.
Heblu.
Ultima scenă: In the death car, we′re alive.

Personaje: Îngerul, Dracul.
Îngerul: Bună seara.

Dracul: Welcome again.
Îngerul: Ne bucurăm că ați rămas alături de noi până la final.
Dracul: This is the end.
Îngerul: Dacă aveți ceva de spus, acesta este momentul.
Dracul: It′s now or never.
Îngerul: De ce vorbești în engleză?
Dracul: Nu știu, așa mi-a venit.
Îngerul: Hai să păstrăm, totuși, o singură limbă.
Dracul: Ok.
Îngerul (către Drac): Nu știu, ar trebui să facem ceva?
Dracul: Ce să facem?

Îngerul: Un moment de final.

Dracul: Păi nu-i ăsta finalul?
Îngerul: Da, ăsta e, dar mă gândeam la un final care să marcheze finalul.
Dracul: Vezi, de asta nu vin oamenii la tine. Vorbești prea mult în metafore.
Îngerul: Nu zău?
Dracul: Relaxează-te! Ești super rigid. Ia-o și tu mai ușor. Let it be.
Îngerul: Let it be?
Dracul: Da. Lasă Dunărea să curgă, știi? De curs oricum o să curgă, indiferent ce faci.
Îngerul: Deci pe tine chiar nu te interesează de ce se-ntâmplă-n lume?
Dracul: Băi... nu!
Îngerul: Pe mine da.
Dracul: Foarte rău! De asta ai ajuns în stadiul în care-ai ajuns.
Îngerul: În ce stadiu am ajuns?
Dracul: Uită-te ce e-n jur. Chiar crezi că poți schimba ceva?
Îngerul: Măcar încerc.
Dracul: O să mori încercând.
Îngerul: Lumea poate fi schimbată.
Dracul: Da, de-aia există încă războiul și prostituția. Că lumea s-a schimbat.
Îngerul: Da, chiar s-a schimbat.
Dracul: Pe dracu′ s-a schimbat! S-au rafinat armele și curvele, asta-i singura diferență.
Îngerul: Nu-i adevărat!
Dracul: Așa e, doar armele.
Îngerul: De ce ești așa războinic?
Dracul: Cu ce sunt războinic?
Îngerul: Nu-ți convine nimic.
Dracul: Tu-ncerci să-i schimbi, nu eu.
Îngerul: Da, în bine.
Dracul: Am văzut. Cu cât suferiți mai mult, cu atât sunteți mai aproape de fericirea supremă. Mișto discurs.
Îngerul: Nu-nțelegi nimic.
Dracul: Ai stofă de politician. Hm...
Îngerul: Sarcasmul e frate cu invidia.
Dracul: Ai putea să-i fii consilier de imagine lui Trump... un pastor și-un capitalist... perfectă combinație.
Îngerul: Tu chiar crezi în ce spui?
Dracul: Da, chiar cred c-ați face un cuplu senzațional.

Îngerul: Te crezi cool, dar nu ești decât un copil de bani gata care face ce-i spun alții.
Dracul (uitându-se spre public): Auzi?
Îngerul: Ce?
Dracul: Parc-ar fi niște oameni care oftează.
Îngerul: S-or fi plictisind. (către public) Încheiem imediat.
Dracul: Nu, nu... cred că-s niște uși.
Îngerul: Niște uși?
Dracul: Daa, niște uși care se tot închid... cum sunt alea de la metrou, știi?
Îngerul: Hm!
Dracul: Știi despre ce vorbesc?
Îngerul: ...?
Dracul: Zgomotul ăla specific.
Îngerul: ...?
Dracul: Tu nu circuli cu metroul?
Îngerul: Nu prea. Mai mult cu-avionul.
Dracul: În fine! Ziceam doar că e un
zgomot specific de uși care se-nchid. Ca
și cum s-ar închide pentru totdeauna. Și
mai e și vocea aia super enervantă care-ți
zice: „atenție, se-nchid ușile!”
Îngerul: Hm. Păi și asta ce-nseamnă?
Dracul: Nu știu, ce-nseamnă?
Heblu.
Pe fundal se aude piesa „In the Death

Car” de Goran Bregovic.
SFÂRȘIT

5 din 5 piese de teatru Gabriel Sandu
Gabriel Sandu
Tatăl meu, preotul
Uneori, realitatea concurează cu cea mai neverosimilă ficțiune.
Personaje:
Andrei – 26 de ani, absolvent de studii superioare, un răzvrătit înnăscut, dar perfect integrat, fiu de preot.
Tatăl – preot al unei Biserici din Moldova, genul care crede în puterea credinței lui orice ar fi.
Mama – casnică, e credincioasă mai mult din obișnuință și prin alianță. În fond îi place viața bună și fără griji, dar știe să mimeze social umilința.
Bostan – 30 de ani, dar (poate) arată mult mai tânăr. A crescut la orfelinat și, apoi, ca mulți alți tineri abandonați, pe străzi.
30 la sută din copiii crescuți în centrele de plasament românești, suferă de o afecțiune comunicativă, numită apraxie. Aceasta se manifestă în
contexte sociale noi și care presupun factori de stres prin incoerență și lipsa unor sunete din formarea cuvintelor.
Deși cauza apraxiei nu este cunoscută, persoanele care suferă de această afecțiune nu beneficiază de protecția socială a persoanelor cu handicap,
însă suferă de stigmă și lipsa egalității de șanse.
Indicație: familia se ceartă încontinuu. Nenumărate sunt doar modurile în care o fac și mai puțin motivele.
(Draft 7, 22 august 2016).
Scena 1
Acasă la Andrei, un apartament micuț din centrul Bucureștilor. În scenă sunt Andrei și Bostan. Andrei ia o plapumă de pe pat și o aruncă în holul
de la intrare, ia și o pernă și o pune acolo. Apoi intră înapoi în camera de zi.
Andrei: Bostan, vino. Să stai și tu pe aici.
Bostan intră timid, își pune pantofii în picioare, trece mâna peste talpa pantofilor, ca și când ar vrea să-i șteargă înainte să intre în living.
Andrei: Nu te mai șterge, nu e nevoie. Plecăm oricum imediat.

Bostan: Vine domnul Vasi?

Andrei: Nu, nu vine Vasi. Tu mergi la el. Vin părinții mei.
Bostan: Câtă vreme plecăm?
Andrei: Nu mult, cât se poate de repede.
Bostan se întristează. Pare că vrea să spună ceva, apoi renunță.
Andrei: Vorbim la telefon. Să nu-l pierzi.

Bostan: Nu-l pierd.
Se aude soneria de la ușă.

Andrei începe să se agite și aproape mimetic preia și Bostan starea lui.
Andrei: Shit, stai așa.
Andrei îl ia de mână și îl așază pe Bostan pe canapea.

Bostan se așază. Andrei închide ușa după el la living și traversează holul.
Capitolul 1 – Fast forward.
Deschide ușa de la intrare. Prima care intră e mama. Înțolită cu o geacă de blană de iarnă, cu un aer expansiv.
Mama (grăbită, dar și bucuroasă să-l revadă): Ce faci, mamă? Te-am sunat de trei ori la interfon. Ce faci de nu răspunzi?
Andrei: Nu merge interfonul, dar era ușa deschisă jos oricum, de ce nu mă suni pe mobil?
Mama: Nu mai consumăm impulsuri dacă tot suntem aici, hai odată, te rog, ai totul gata?
Andrei: Stai o secundă, trebuie să-ți zic ceva.
Mama: Mamă, tata a lăsat mașina prost, a blocat pe cineva, n-ai unde să te oprești pe străduța asta, trebuia să fi coborât deja din bagaje.
Mama dă să deschidă ușa la living, Andrei o blochează o secundă. În casă apare și tatăl, preotul, în straie preoțești, gâfâie din greu.
Tatăl: Am uitat că stai la etajul cinci. Ce faci, tată, ești gata? Hai că nu mai pot.
Andrei: De ce ai urcat pe scări?
Tatăl: Să mă mai dezmorțesc și eu, tată, că am venit 300 de km în fund și mă mai așteaptă înc-o tură, ți-am zis că nu vreau să ne prindă noaptea pe
drum că nu văd bine în întuneric!

Tatăl se foiește prin holul de la intrare și se împiedică de plapuma aruncată pe jos de Bostan. O aruncă mai încolo, ca și când ar fi un preș.
Tatăl: Ce-i mirosul ăsta?

Mama: Da, mamă, ce miroase în halul ăsta la tine? N-ai dat încă pisica aia? Ai luat alte animale de pe stradă?
Tatăl: Lasă-l, Elena, și tu cu asta. Hai să ducem prima tură de valize că vreau s-ajungem înainte de miezul nopții.
Mama apasă clanța de la living.
Andrei: O secundă. În cameră este un pr...
Nu mai apucă să termină propoziția, mamă a deschis ușa de la living, de care era lipit Bostan. Mama și Bostan stau față în față la o distanță
reprobabil de mică. Liniște o secundă, apoi femeia începe să țipe.
Mama: Aaaa! Aaaaaa!
Bostan se sperie și el.
Bostan: Scuze, scuze, sc-scuze, scuze!

Tatăl: Andrei, cine-i băiatul?
Femeia țipă în continuare, își trântește căciula de blană pe jos.
Andrei: Mamă, calmează-te! Pfuai, mama și-am zis să nu urci! Tata, ți-am zis să urci doar tu!
Tatăl: S-a speriat, las-o, că-și revine. Elena, calmează-te!
Mama: Cine e individul?!
Andrei: E Bostan. Bostan, mama și tata.
Bostan (începe să se agite): Bnă sear, bnă seară!
Bostan dă să sărute mâna preotului și are toată atenția asupra acestuia, fiind complet lipsit de reacție la văicărelile mamei. Tatăl își lasă mâna
sărutată. Când Bostan se apleacă, tatăl îi pune un moment mâna în cap, cu o expresie de bunătate uzuală pe chip. În câteva secunde simte unsoarea
de pe părul lui Bostan și se șterge subtil de o geacă din cuier.
Tatăl: Dumnezeu să te aibă în pază.

Mama (își trage sufletul, aparte pentru Andrei): Cine este, mamă, ăsta? Ce caută aici?

Andrei: Dacă aveai puțină răbdare îți ziceam. Este un prieten foarte bun, fără adăpost și a stat la mine iarna asta.
Mama (șoptit): Bostan? Ce nume e ăsta?
Andrei: Așa-l cheamă!
Mama: Mamă, tu ești sănătos la cap? Ai ținut în casă un... boschetar?
Domnul Bostan începe să-și strângă și hainele aruncate ostentativ de prin hol.
Tatăl: Și nouă nu aveai de gând să ne spui? Vrei să moară maică-ta de icter și eu de inimă?
Andrei: Și crezi că mai rezolvăm ceva dacă ne certăm acum, de față cu el? Hai să plecăm și vorbim pe drum.
Mama: Păi vorbim și pe drum!
Tatăl: Am înțeles că ai făcut grădină zoologică aici cu toate animalele tale, dar acum faci și acte de caritate pe banii noștri? Unde merge omul ăsta
de aici?
Andrei: Îl lăsăm la Vasi.
Mama: Eu nu mă urc în mașină cu el!
Tatăl (foarte sever): Elena, te rog. Te rog să te controlezi.
Mama: Iartă-mă, tată, m-a luat gura pe dinainte. Andreie, putea să-ți dea în cap și să-ți fure de prin casă, tu nu te gândești?!
Andrei: Nu mai vorbi de parcă nu e aici! E la 50 de cm de noi!
Tatăl: Auzi, dar... înțelege?
Andrei gesticulează și îi face semn să tacă.
Tatăl: Bine, bine, hai să luăm fiecare câte ceva să ducem jos la mașină.
Mama: Duc eu pungile alea.
Andrei: Tata, ia tu trolerul ăla maro. Mama, ia tu, te rog, icoanele de pe birou. Mergeți voi cu liftul și după venim și noi.
Tatăl: Unde trebuie să-l lăsăm pe... Bostan?
Andrei: La Vasi, ți-am mai zis, știi unde stă. E în drum, nu ne abatem, hai că e ok.
Mama (cu o pungă și niște icoane în mâini): Mă duc să iau o gură de aer, ne vedem jos.
Mama, tatăl, Andrei și Bostan sunt în fața blocului. Pun ultimele bagaje în portbagaj. Mama are un aer mai liniștit, dar tot pare ușor congestionată.
Mama: Eu stau în față, să n-aud discuții.
Tatăl butonează de zor pe un telefon inteligent. Andrei ia ghiozdanul și sacoșele lui Bostan și le pune la picioare, lângă bancheta din spate. Sunt
toți în mașină, cu excepția tatălui care este în picioare și pare absorbit de telefon. Intră într-un final în vehicul.

Tatăl: Cum se numea strada pe care stă Vasi? Mi-aduc aminte vizual, dar vreau să pun pe GPS, că mai avem un drum de făcut.
Andrei: Pe Scripetului 7.
Tatăl: Stai, că ăsta-mi dă una la 3 ore de mers cu mașina. Nu e bun GPS-ul ăsta!
Andrei: Dă-mi mie să mă uit, probabil ai selectat aceeași stradă în alt oraș.
Tatăl: Nu, stai că mă descurc. Of, iar tre' să mă dau jos. Mă ține spatele de mor.
Mama: Ce ai mai uitat?
Tatăl: Dosarele.
Tatăl se-ntoarce cu două plicuri cu hârtii, de dimensiunea unor dicționare. I le întinde mamei și se așază cu greutate în mașină.
Mama: Păi, tată, mai e cineva la birouri la ora asta?

Tatăl: Da, ne așteaptă oamenii. Le-am zis că vin înainte să-l luăm pe Andrei, dar dacă ne-am lungit atât...
Mama: Dă-mi mie telefonul, să fac eu traseul, îți zic eu pe unde să o luăm.
Tatăl: Lasă-mă că mă descurc, am pus deja.
Andrei: Ce trebuie să duci?
Mama: Semnăturile din Arad. Le ducem personal, să dregem busuiocul că suntem ultimii din țară.
Tatăl: Te-am rugat și pe tine să ne ajuți, dar eu am zis, eu am auzit!
Andrei: Nu știu, măi, despre ce vorbiți.
Mama: Dacă mai sunai și altcândva decât când aveai nevoie de bani, ai fi aflat.
Tatăl: Nu-i adevărat, știe, i-am trimis și formulare să dea la colegii lui, ne-ar fi ajutat să se vadă că suntem toți implicați, nu numai unii..
Andrei: Ce formulare mi-ai trimis? Când asta? Parcă vorbiți codat.
Mama: Hai că discutăm noi imediat după ce-l lăsam pe prietenul tău.
Andrei (își aduce aminte): Jesus, sunt semnăturile alea care să modifice constituția ca să se specifice că scrie acolo că familia e neapărat femeie și
bărbat?
Mama: Da, Andreie, alea!
Andrei: Doamne, ce rușine, voi chiar v-ați băgat în asta?!
Tatăl: Niciun Doamne! Vezi cum vorbești!
Mama: Rușine să-ți fie ție că n-ai semnat! Ia scoate, tată, lista, pune-l să semneze! Zici că e pe altă planetă!
Andrei: Doamne ferește, voi altă treabă n-aveți acolo în curul Moldovei decât să vă preocupați de ce fac oamenii cu viața lor?
Mama (vrea să desfacă sigiliul unui plic): Acum semnezi, Andreie, ia mai ușor cu politica asta de doi lei la noi în mașină!
Tatăl (începe să se agite, trage de volan, pare că vrea să oprească): Gata, Elena, lasă-l dacă nu-l interesează de nimic! Nu scoate scotch-ul, te rog
frumos, că d-abia l-am sigilat frumos!
Mama: Da, tată, dar acum mi-a dat prin cap, se uită oamenii ăia, măcar pe prima lista, și apare numele tău, al meu... Și Andrei?
Tatăl: Lasă-l! Nu vezi că e în lumea lui?

Andrei: În ce?
Mama: Știe toată lumea de el și nu e pe liste. El în primul rând trebuie să fie și apoi noi. Hai uite, deschid aici printr-un colț și lipesc eu la loc.
Andrei: Băi, frate, incredibil, ți-am zis că nu semnez nimic! Cu petițiile voastre de evul mediu!...
Mama: Dacă te mai aud o dată cu „băi, frate”, nu...
Tatăl: Elena, a semnat deja.
Pauză.
Mama: Da?
Andrei: Ce-am făcut?
Tatăl: Gata, cu asta, vă rog. Ai semnat demult, ești pe listele pe care le-am trimis demult, nu pe astea de acum.
Andrei: Ați semnat în fals? Ce-i cu voi, băi, frate?
Mama: Îți dau un „băi, frate” pe cocoașă de nu te vezi! Zici că suntem dușmanii tăi de moarte, așa ne vorbești!
Tatăl (pe un ton reconciliant, peste mamă): Măi, tată, măi, biserica are datoria să se implice. Ce se întâmplă dacă văd copiii homosexualii ăștia care
se sărută pe străzi?
Andrei: Păi, chiar așa, ce se întâmplă?!
Tatăl: Și așa nu mai face nimeni copii, că e viața cum e, nu se mai căsătorește om cu femeie, dar bine că vor să se ia femeie cu femeie și bărbat cu
bărbat...
Andrei (pufnește exasperat, dar și amuzat): Eu merg la proteste pentru drepturile egale și voi semnați cu Coaliția pentru familie!
Mama: Iar ai fost la alea? Vrei să te dea la televizor și să murim de rușine?!
Andrei: Păi eu nu mor de rușine cu voi?
Bostan (arată pe geam): Uite! Uite! Aici cântat de Crăciun colinde.
Tatăl: Lasă-l, Elena, să se ducă să protesteze până o să-i spargă jandarmii dinții că tot la noi vine să ne ceară bani să și-i pună la loc!
Cei trei se potolesc preț de câteva secunde. Andrei butonează febril telefonul.
Andrei: Și de ce trebuie să duci tu personal catastifele astea?

Tatăl: Nu trebuie, așa vreau.
Mama: Așa se face, de la protoierii.
Andrei: Așa fac toate bisericile sau te-ai găsit tu să fii mai deosebit?
Mama: Nu, mamă, așa e normal, toată lumea face la fel!
Tatăl butonează de zor pe aplicația de GPS.

Mama: Lasă telefonul, dă-mi-l mie.

Tatăl: Noi te-am crescut frumos, nu să vorbești toate mizeriile astea.
Andrei: Las-o așa, suntem între noi, nu te aude nimeni.
Tatăl: Ce să las?
Mama: Tată, dă-mi mie să mă uit pe GPS și tu vezi de drum! Pune-ți ochelarii de depărtare, te rog!
Tatăl (verifică și el pe telefon): Lasă că mă descurc. Dacă te-ai descurca tu pe cont propriu, nu ne-ai mai da niciun semn cu anii.
Andrei: Păi dacă ne certăm tot timpul!
Mama: Tată, hai să lași întâi semnăturile, ca să nu mai stea oamenii după noi și apoi mergem la Vasi să-l lăsăm... pe...
Tatăl: Da, așa facem. Lasă, Andreie, te las o lună două, strângi bani și te muți în chirie în Arad, să vezi cum e.
Tatăl ține telefonul cu GPS în mână și depășește câteva mașini. Se uită când în telefon, când la drum. Din senin mașina lovește pe cineva. Opresc
brusc.
Capitolul doi – Rewind.
Mama: Doamne ferește! Ce-a fost asta?
Mama și tatăl se dau jos aproape instant, urmați de Andrei.
Andrei: E sub mașină? Dă mașina mai în spate!

Tatăl: Stai afară sau intră, să dau mai în spate. Elena, tu du-te vezi dacă trăiește!
Mama se duce prin public, alege un spectator și îi verifică pulsul.
Mama: Tată, e mort! E mort!

Tatăl (își face cruci): Doamne ferește!
Andrei: Sun la 112!
Bostan dă să coboare din mașină.
Mama: Andreie, ține-l înăuntru!

Tatăl (pare că intră în stare de panică): Doamne ferește, Doamne iartă-l!
Mama: Spune-i ceva și hai să plecăm de aici!
Tatăl (se apropie de spectatorul din public căruia mama i-a luat pulsul): Chiar e mort?

Mama: Nu pune și tu mâna pe el!
Femeia se uită în jur disperată. Privește în ochii mai multor spectatori câteva secunde ce par destul de lungi.
Tatăl: Doamne, iartă-l pe rob... era femeie sau bărbat?

Mama (cu genul de calm pe care îl poți avea doar în momente de șoc): Nu-mi dau seama... are capu-n asfalt! Hai să mergem!
Tatăl murmură ceva neinteligibil.
Andrei: Sun la 112. Eu cred că nu e mort!

Tatăl: E mort, Andreie.
Mama: Tată, mergeți voi și sun la poliție, c-am și pus mâna pe el. O să zic că l-am găsit lovit pe stradă.
Tatăl: Urcă-te acum în mașină până nu ne vede cineva! Elena!
Femeia tresare. Bostan aproape coboară din mașină, după ce o vreme a părut imobil în scaunul din spate.
Tatăl: Ține-l pe ăla să nu vină aici! Intră în mașină! Acum! Hai, Elena!
Tatăl o smucește pe femeie. Intră toți în mașină și demarează. Tatăl gâfâie, dar totuși conduce destul de controlat.
Mama: Tată, ai și straiele pe tine! Mergi mai repede!

Tatăl: De ce să merg mai repede? Să atrag atenția?
Andrei: Băi, frate, dacă nu e mort? Cum plecăm de acolo așa? Oprește, eu mă dau jos!
Tatăl (blochează ușile): Eleno, ce-s prostiile astea că rămâi tu acolo, c-ai pus mâna?
Mama: Sunt amprentele mele.
Tatăl: Tu nu-ți dai seama că, dacă te găseau acolo fără noi, era mai grav?
Mama: Spuneam că l-am găsit pur și simplu!
Tatăl: Gândește, Elena! Ce căutai tu, tocmai de la Arad, în mijlocul străzii în București c-un mort? Chiar nu mai gândești deloc?
Mama (după o vreme): Așa e, tată, iartă-mă.
Cei trei opresc la o benzinărie, într-o laterală mai întunecată a parcării.
Tatăl: Trebuie să merg la baie.

Mama: Schimbă-ți și hainele, să nu te vadă cineva!

Tatăl: Unde sunt?

Mama: În portbagaj.
Tatăl: Sub toate valizele lui Andrei?
Mama: Da.
Tatăl: Să mă schimb în mașină sau la baie?
Mama: Aici, aici mai bine.
Tatăl: Du-te tu și ia-le din portbagaj.
Femeia merge la portbagaj și scoate din greu o pungă. Intră înapoi.
Mama: Uite.
Bărbatul ia punga, scoate hainele de civil din ea și începe să se schimbe greoi. În tot acest moment femeia preia fiecare din straiele preotului și le
pune în pungă, foarte ordonat, una câte una.
Tatăl: Merg până la baie.
Mama, Andrei și Bostan rămân în mașină.
Andrei: Cred că nu e prea târziu să sunăm la poliție. Sau la salvare? Mai bine la salvare, își dau ei seama dacă e mort sau nu.
Mama: Era mort! L-am văzut eu!
Andrei: Dacă erau camere de filmat?
Mama: Andrei, dă-mi telefonul.
Andrei: E mult mai nasol dacă ne-a văzut cineva fugind, decât dacă ne întoarcem. Sun la salvare!
Mama: Andreie, era mort!
Andrei: Ok. Era mort, dar era altceva să constate ambulanța și să dăm declarații! De ce l-am lăsat în mijlocul străzii?
Bostan: Mort? Era pe jos.
Cei doi se uită la Bostan o secundă, apoi abandonează.
Mama: Tu l-ai văzut în momentul izbiturii?

Andrei: Ce contează asta?
Mama: L-ai văzut sau nu?
Andrei: Nu.

Bostan: Văzut, văzut! Om căzut.

Mama: Așa e. Aș fi putut să spun că era pe jos și o mașină nu l-a văzut..
Andrei: Păi cui să spui? Asta trebuia s-o faci cât erai acolo și sunai la poliție ca un om normal...
Mama: Nu, nu, tata are dreptate. Trebuie să fim raționali. Pentru asta se intră la pușcărie.
Andrei: E, na, tu și filmele tale polițiste!
Mama: Taică-tu conducea, el pica... Mai are el vârsta să stea în pușcărie? Peste tot sunt accidente și tu pici, chiar dacă nu e vina ta. Așa e legea.
Andrei și mama privesc fiecare într-o altă parte. După o vreme femeia continuă.
Mama: La Craiova preotului Răureanu i-au aruncat pe parbriz niște pui de țigănuși, dacă nu se înțelegea cu ei la bani, o pățea rău de tot. Îi avea pe
ăia toți martori.
Andrei: Nici măcar nu știm dacă omul a sărit în fața mașinii sau era acolo și nu l-am văzut noi.
Mama: Stai că vine tata.
Andrei: Cum să omori un om când mergi cu viteza aia?
Mama: Era foarte în vârstă! Nu mergeam cu viteză atât de mare.
Bostan: Mergem cu viteză mare?
Andrei: Stai puțin, Boss.
Tatăl se întoarce la mașină în haine de civil. Aruncă o pungă mare în portbagaj și se urcă în față. Se mișcă mult mai sprinten decât la începutul
scenei.
Tatăl: Ce vorbeați?
Mama: Nu știm dacă era deja mort când ai dat peste el. Adică nici nu l-ai lovit atât de tare, e absurd să credem c-a murit la viteza cu care mergeai...
Andrei: Tu i-ai luat bine pulsul? Dacă ai greșit?
Mama (îl ignoră): N-aveai nici 40 la oră. Nu se moare de la o asemenea bușitură.
Tatăl: Era un om bătrân, Elena!
Mama: Exact, ți-am zis, era un bătrân! Cred că era mort deja!
Andrei: Nu, tocmai, pe un om în vârstă și o izbitură ușoară putea să-l omoare!
Mama: Andrei vrea să sune la poliție, tată.
Tatăl: Lasă telefonul! Acum!
Îi smulge telefonul din mână, cei doi încep să se bată pe el, dar se opresc destul de rapid, tatăl rămâne cu telefonul în mână.
Andrei: Nu ai remușcări pentru omul ăla?

Tatăl: M-am rugat pentru el!

Andrei: Da, i-ai spus „rugăciunea de accident”?!!!
Mama: Te roagă mama! Lasă miștourile și hai să mergem.
Andrei: Dacă avea familie?
Părinții nu reacționează. Andrei sare din senin peste scaunul din față și încearcă să ia telefonul din mâna tatălui, care se tot ferește.
Andrei (în timp ce se luptă să-și recupereze telefonul): Nici la asta nu te gândești?! Poate era bunicul cuiva!
Mama intervine și ea încearcă să-i separe, se lovește, în altercația dintre cei doi.
Tatăl: Elena, ia-l pe ăsta de pe mine.

Mama (este lovită): Au! Andreie, liniștește-te!
Bostan intervine în altercația dintre cei trei și dintr-o mișcare, c-o forță neașteptată, îi trimite pe fiecare la locul lor.
Tatăl: Andrei, dă-mi telefonul! Acum!

Andrei: E dreptul meu să sun, dacă vreau.
Tatăl: Dă-mi telefonul în momentul ăsta, știi ce se întâmplă când reacționezi impulsiv! Hai să ne calmăm. (se întoarce și se uită în ochii lui,
persuasiv.) Andrei, uită-te la tata! (pune accent pe fiecare cuvânt)
Pauză. Andrei cedează și îi întinde telefonul. Tatăl îl bagă în buzunar.
Tatăl: Hai să luăm o pauză, că nu mai gândim logic. Am luat două Fanta. Asta mare pentru noi, doza dă-i-o lui.
Bostan: Fff fff fanta.
Heblu.
Capitolul trei. Erase sau „Cum scăpăm de el”
Scena 2
Cei patru sunt în continuare pe drum.

Mama: Ia-o spre oraș, ia-o prin Pitești, ne apropiem de Pitești.

Tatăl: Nu intru prin oraș, merg pe DN.
Mama: Ia-o prin oraș, îl lăsăm în oraș, e mai sigur.
Andrei: Ce facem?
Mama: Dacă-l lași în oraș sunt mai mulți oameni și e mai puțin neobișnuit să vezi pe cineva singur. Se descurcă el cumva să se întoarcă.
Andrei: Nu-l lăsăm nicicum pe străzi!
Bostan (începe să se agite): Am ajuns? Mergem la domnul Vasi?
Andrei: Nu, Boss, mergem acasă la Arad.
Tatăl: Așa e! Elena, a văzut tot ce am văzut și noi. Știe unde stă Andrei, sigur se-ntoarce acolo și, dacă ajunge la poliție, știu ăia să tragă cu cleștele
de la el.
Mama: Ia stai așa! Vecinii știu că stătea la tine?
Andrei: Era trecut și la întreținere!
Mama: Adică noi am plătit întreținerea pentru două persoane?!
Tatăl: Ai un stil, Elena!..,
Mama (pe un ton firesc, banal): Eu cred că până ajungem acasă înnebunesc definitiv.
Andrei: Dacă te interesa cu cine stau în casă ai fi venit și tu în vizită, nu numai reproșuri că nu stau cu tine pe skype.
Mama: Când oi fi pe banii tăi, atunci să aduci oameni pe care să mi-i ții în casă!
Tatăl: Lasă-l! Ți-ai găsit și tu acuma cu întreținerea asta. (pauză) Plătim în fiecare zi a vieții noastre pentru copilul ăsta și nu știm de ce.
Bostan: De ce mergem la Arad?
Mama: Spune-i să tacă! (se întoarce la bancheta din spate, spre Bostan) Dacă nu vrei să te lăsăm pe străzi, TA-CI!
Bostan se sperie.
Bostan: De ce țipă?
Andrei: E supărată, Boss. Mergem la Arad, mâncăm.
Bostan: Omorât om?
Andrei: Nu, Boss, lovit, nu știm dacă l-am omorât. Ia perna asta. Culcă-te, dacă ți-e somn.
Heblu.
Capitolul patru.
Din lumini se înțelege că este tot mai întuneric afară. Tatăl vede tot mai greu să conducă, motiv pentru care are viteză din ce în ce mai redusă. Din
când în când sunt claxonați de alți șoferi. Bostan a adormit.

Tatăl: Tu ai terminat până la urma școala aia de șoferi?

Andrei: Nu-mi place să conduc.
Mama: Pofta vine mâncând.
Tatăl: Dacă-ți luai carnetul, acum mai conduceai și tu, nu doar eu. Cât e ceasul, Elena?
Mama: 10 fără 10.
Tatăl: Sună la Mircea de la Coaliție să știe de noi, să nu se îngrijoreze.
Mama: Sigur nu ne mai așteaptă, îl sunăm mâine.
Tatăl: Sună-l, că așa e frumos. Se gândește că cine știe ce s-a întâmplat. Ia telefonul meu și sună-l.
Mama ia telefonul, butonează scurt.
Mama: Cum e trecut în telefon?

Tatăl: Mihai Gheorghiu sau Mihai Coaliția Familie, nu mai știu.
Femeia apelează.
Mama: Îmi dă eroare. Cred că nu e semnal. Stai să ne mai apropiem de oraș. Eu nu am baterie.
Tatăl: E Vodafone, ăștia n-au semnat decât în capitalele de județ! Mereu sunt probleme.
Mama: Andreie, dă-ne să sunăm de la tine.
Andrei: Nu.
Tatăl: Noi îți plătim abonamentul.
Andrei: Ce șantaje...
Andrei întinde telefonul. Femeia apelează.
Mama: Alo, domnul Georgescu?

Tatăl (șoptește): Gheorghiu!
Mama: D, d, domnul Gheorghiu, îmi cer scuze, haha, da, da, bună seara! Sunt soția, soția, da. M-auziți? Eu v-aud. Vă sun de la băiat, că noi nu..
Tatăl: Dă-mi-l mie.
Mama: Nu, n-am... N-am mai ajuns cu... Da.
Mama îi face semn tatălui, să-și vadă de condus, acesta trage pe dreapta.
Tatăl: Dă-mi-l mie.

Mama: Ah, da, haha, stați că vi-l dau acum la telefon.

Tatăl (mieros): Bună, Mihai! Doamne ajută! Toate cele bune! Mihai, la noi a intervenit ceva și nu ne-am mai pornit. Și abia acum am reușit să te
sun, am avut și probleme cu mobilul, nu-ți mai spun, necazuri mari, dar cu voia Domnului le trecem pe toate. Uite ce e, voi când aveți termenul de
depunere al semnăturilor? Of, of, of. Mâine? Ce mă fac eu? Știu că suntem ultimii, dar așa s-au potrivit lucrurile... Da, nu s-au potrivit deloc. Au
sunat de la mitropolie? Aha.
Bostan (se trezește din somn): Am ajuns?
Tatăl face semne din mâini să tacă, mama se întoarce spre el și duce degetul la gură.
Mama: Shhhhh!
Tatăl: Mâine până în ce oră? Mihai, uite, mă gândesc acum pe cine trimit mâine și îți promit că le ai. E, vezi, asta era surpriza, că e număr mare,
sunt 20 de mii numai de la noi. Da, facem cumva să ajungă mâine. Tare rău îmi pare, ne cunoșteam și noi în persoană, nu doar la telefon. Toate cele
bune, ne auzim mâine! Doamne ajută!
Tatăl închide telefonul.
Mama: Cu cine le trimiți mâine?

Tatăl: Văd eu. Mi-a bătut obrazul că am rămas ultimii.
Mama: Lasă că găsim pe cineva să le ducă.
Tatăl: Ideea era să le duc eu!
Andrei: Dă-mi telefonul!
Tatăl apelează un număr.
Tatăl: Viorel, să trăiești, Doamne ajută! Dormi? Nu dormi, să te culci, te rog, că mâine faci un drum până la București, să duci niște acte. Vii
dimineață, dar nu foarte dimineață la mine, pe la un 10, să zic, și le iei de la mine.
Mama: Ce-a zis?
Tatăl: Le duce Viorel, ce să facă, săracul!
Andrei: Dă-mi telefonul.
Mama: Stai, puțin, că ne-a trimis Mircea o adresă. Să o trimit pe mobilul lui tata.
Tatăl: Nu trimite la mine, că nu prinde semnal.
Andrei: Îți notez eu pe ceva adresa. Dă-mi telefonul.
Telefonul lui Andrei bâzâie. Mama apasă pe taste.

Mama: Stai, că ne-a mai trimis ceva Mircea de la Coaliție.
Pe ecran apare o poză. Fața femeii se schimbă în dezgust.
Andrei: Dă-mi telefonul acum!

Mama: Vai, de mine, ce-i scârboșenia asta!!
Andrei: Dă-mi telefonul, nu e treaba ta.
Tatăl se întinde să vadă și el, ține doar cu o mână volanul.
Mama: Tată, vezi de drum.
Mama îi întinde telefonul.
Tatăl: Ce era aia?

Andrei: Hai, gata.
Mama: De ce ai așa ceva pe telefon?
Tatăl: Ce avea?
Andrei: M-ai prins, sunt homosexual. Primesc poze cu bărbați. Hai, vezi de drum acum.
Tatăl: Iarăși cu mizeriile tale.
Mama: Măcar nu-ți mai pune pozele cu tine dezbrăcat pe ecran. E scârbos.
Andrei: Nu era cu mine.
Tatăl: Iar își bate joc de noi!
Andrei: Băi, frate, tu, în loc să te macine conștiința pentru omul ăla pe care l-am lăsat în stradă, faci planu' cum să ajungă mai repede semnăturile
alea!
Mama: Andreie, să-ți spună Marius de la noi din Arad, c-a stat în Norvegia trei ani, să-ți spună el la ce s-a ajuns acolo! Să-ți spună de copiii care
(sic!) i-au adoptat și pe care i-au făcut homosexuali ca ei!
Andrei: Marius, zidarul?
Pauză.
Mama: Da.
Andrei începe să râdă.

Andrei: Hahahaha!
Tatăl: Uite cum râde, toți suntem proști și numai el e deștept! Nu toți suntem proști, Andreie!
Andrei: Nu pot să vă iau în serios. Voi nu știți ce-i aia viol și sex consimțit, deci...
Mama: Ce tot îndrugă ăsta acolo?
Bostan începe să se agite din cauza atmosferei din mașină, încearcă să spună ceva, dar nu reușește.
Bostan: Câmpul cu pădurea mare și căprioare.
Bostan începe să pipăie ușa mașinii.
Andrei: Vrei să deschid geamul?

Bostan: Da, da.
Andrei deschide geamul din dreptul lui Bostan, acesta scoate tot capul pe fereastră și închide ochii în bătaia vântului.
Tatăl: Andreie, atât îți mai zic, că am pretenția că Biblia măcar ai citit-o și cu asta închei.
Andrei: Sper să fie una nouă.
Tatăl: Știi ce s-a întâmplat cu Sodoma și Gomora?
Andrei: Pe bune acum. Gata, te rog!
Tatăl: Dac-ar fi după el, s-ar însura și mărita toate lesbienele și homosexualii între ei și-ar lua copii din orfelinatele noastre, vai de capul tău,
băiatule!
Andrei: Da, mă, mai bine să crească în orfelinate, ca Boss. Să vă zică Boss de viața la orfelinat, poate vă trec filmele astea!
Bostan bagă capul de pe fereastră înăuntru.
Andrei: Când ajungem acasă, Boss, să le spui cum a fost la orfelinat în Iași.
Bostan: Greu! Viața grea! Și...
Andrei (îl întrerupe, vrea să nu se agite): Uite! Lasă, nu acum, le zici acasă.
Mama: Lasă-l, domnule, nu vezi că abia poate să vorbească!
Andrei: Ba, dacă ai răbdare, vorbește foarte bine!
Bostan: Vorbesc foarte bine.
Tatăl: Mie mi-e milă de bieții părinți creștini, care plătesc greșelile prin copiii lor homosexuali.
Andrei: Cu ce-or fi greșit să aibă preoți așa-nchiși la cap ca voi! Uite, Papa Francisc!

Mama: Ăia-s catolici!

Tatăl: Lasă-mă cu catolicii, că la ăia se poate orice! Noi luăm întâi de toate cuvântul Domnului. Ce spune acolo?
Andrei: În Biblie și violul e acceptat!
Tatăl: Și dacă tu ai fi homosexual, Doamne ferește, tot aș face ce fac și-aș strânge semnături.
Pauză ciudată. Andrei vorbește pe un alt ton.
Andrei: Împotriva mea strângi semnături.

Mama: Andreie, taică-tu conduce, nu-l mai provoca.
Tatăl: Lasă-l, Elena, că ăsta ar fi în stare să ne zică orice ca să ne enerveze.
Andrei: Cred c-o să sun la poliție și spun c-ai omorât un om!
Tatăl: Uite-l cum face, gata, nu-l mai băgăm în seamă că ne înnebunește până ajungem acasă!
Mama: Așa e, tată, nu-i mai zice nimic, să vedem dacă mai zice ceva!
Tatăl: Păi, taci și tu din gură!
Pauză, cei trei tac o vreme.
Tatăl: Să nu mai spui niciodată asemenea mizerii!

Andrei: Care dintre ele?
Tatăl: Nimic să nu mai spui.
Andrei: Bine, nu mai zic, dar de obișnuit tot trebuie să vă obișnuiți că sunt cine sunt.
Mama: Andreie, termină jocurile astea tâmpite, taică-tu conduce noaptea ca să te aducă pe tine acasă și ție-ți arde să-l omori?
Pauză.
Andrei: Oamenii vor drepturi legale, nu bisericești! N-ar trebui să vă băgați!

Mama: Iar începe!
Tatăl: Pe mine mai bine mă omori decât să ajung să căsătoresc doi bărbați și două femei!
Andrei: Dar cine-ți cere ție așa ceva?
Tatăl: Săracii părinți creștini care au fii homosexuali. E păcatul lor că i-au lăsat să se uite la toate porcăriile, să asculte toată muzica aia satanică.
Sunt cazuri și la noi la biserică.
Andrei: Tata, tu ești cazul ăla din biserică.
Tatăl: Tată, uită-te la mine! (se uită la el în oglinda retrovizoare) Stai să ajungem acasă întregi, și te las să zici toate mizeriile din lume.
Mama: Așa ți-a plăcut ție întotdeauna să ne aduci la limită cu nervii...

Andrei: Mda, mă gândeam c-o să vă zic într-un moment mai bun, dar acum chiar nu mai contează.
Mama: Tată, oprește puțin mașina că mi se face rău de-a binelea.
Tatăl oprește mașina. Femeia se dă jos și vomită instant. După o vreme se urcă înapoi.
Tatăl: Uite ce i-ai făcut lui maică-ta, sper că ești mulțumit.

Mama: Eu nu mai înțeleg nimic. Tu n-aveai o prietenă?
Andrei: Am avut mai multe, doar că nu se compară cu ce simt când....
Tatăl: Cum poți să vorbești așa fără nicio rușine? Andreie, ajungem acasă și te rog să te mai gândești.
Mama: Îmi vine să vomit din nou.
Femeia se dă jos și mai vomită o dată.
Tatăl: Dacă tot ce ai spus până acum e o glumă, n-o să ți-o iert niciodată.
Mama: Cum știi tu sigur că ești... dintr-ăla?
Andrei: Tu cum știi că nu ești lesbiană?
Tatăl: Andrei! (deblochează ușile mașinii) Te dai jos în momentul ăsta din mașină!
Andrei: Dacă mă dau, sun la poliție! Și apoi la presă și spun cu ce se ocupă bisericile din Arad! Omoară oameni și strâng semnături împotriva
homosexualilor, atâta treabă aveți!
Mama: Copilul ăsta e Satana! Dă-te jos, jeg ce ești! Mă bagi în mormânt!
Andrei: Omoară oameni și vor să extermine homosexualii! Hai, Boss, coborâm!
Bostan: S-s-suntem unde?
Andrei: Dane, dă-mi telefonul.
Tatăl: Nu-ți dau nimic.
Andrei: Dan! Dă-mi telefonul, e telefonul meu. Mă duc la cea mai apropiată secție de poliție și te acuz și de furt!
Tatăl: Ia-o înainte, sunt 50 de km până la primul oraș! Câcat cu ochi!
Tatăl și Andrei ajung să se bată între scaunele de la mașină. Andrei deschide ușa mașinii și îl scoate pe tată afară. Tatăl cade o vreme în fund, dar
tot nu renunță. Se luptă pentru telefon, până la urmă Andrei îl obține, dar tatăl se agață de el. Intervine și Bostan și îi separă.
Bostan: Dă-i telefonul! E telefonul lui!
Femeia începe să claxoneze din interiorul mașinii din ce în ce mai sonor și să plângă în hohote.

Tatăl: Ții telefonul și mergem toți acasă.

Andrei: S-o crezi tu.
Tatăl: Andrei, uită-te la mine. Mergem acasă.
Andrei: Doar dacă vine și Bostan.
Tatăl: Și el. Suntem cu toții în asta.
Mama (se dă jos din mașină, transfigurată): Nu-mi găsesc telefonul! Tată, e la tine telefonul meu?
Tatăl: Ce să caute la mine? Ți-a căzut pe lângă scaun, dă scaunul în spate.
Cu ușile larg deschise femeia, răscolește după telefon.
Mama: L-oi fi pus în portbagaj?

Tatăl: Ce să caute în portbagaj?
Mama: N-am vorbit de pe el?
Tatăl: Nu, ai vorbit de pe al meu.
Bostan scoate telefonul femeii dintr-un buzunar și îl întinde vinovat. Părinții sunt muți de uimire.
Andrei: Ia-l și hai în mașină. Hai să nu facem și din asta un mai mare caz decât e.
Heblu.
Capitolul șase. Let's at least try.
Acasă la Arad.
Au trecut două zile de când au ajuns.
Mama și Andrei se întâlnesc la masa din sufragerie. Pe un geam se vede Bostan care face ceva în grădină.
În interior este lemn masiv, corpuri de bibliotecă cu bibelouri de porțelan. Mileuri. Accente românești. Eventual stegulețe. Cruci și poze cu Tatăl,
preotul, în diverse ipostaze. Întâlnirea cu Patriarhul, apoi la un botez mai important.
Andrei (strigă pe un geam): Ce faci, Boss?

Bostan: Curat! Tata mi-a dat 10, 10, 10..
Flutură o hârtie de 10 lei.

Andrei: Lasă alea și vino în casă.
În scenă apare mama.
Mama: 'Neața, mănânci ochiuri cu cârnați?

Andrei: Da. (pauză scurtă) De ce l-a pus tata pe Bostan să taie iarba în curte?
Mama: Ți-aduc și niște colivă bună? E făcută de mine.
Andrei: Adu-i, te rog, de mâncare și lui Bostan.
Mama: El ce mănâncă?
Andrei: Adu-i ce mănânc și eu.
Bostan vine la masa la care stă și Andrei. Cei doi se privesc câteva momente. Femeia apare cu prima farfurie cu ochiuri.
Mama: Îi aduc și lui imediat.
Andrei îi întinde farfuria lui Bostan.
Andrei: Ia, mănâncă tu.
Bostan se apucă să mănânce cu greutate.
Bostan: E bun?
Andrei: Nu știu, că n-am încercat. Vin acum și cârnații. Eu mănânc după.
Femeia aduce și a doua farfurie cu mâncare.
Andrei: Mama, nu mai vreau ca tata să-l pună pe Bostan să facă prin curte cât stă aici. Nu e servitor, nu e angajat. E un musafir.
Mama: Nu mai exagera, i-a dat niște bani să strângă de prin curte... Oricum ar fi dat unor oameni amărâți.
Andrei: Ai timp să citești ceva?
Mama: Ce să citesc?
Andrei: Ai timp?
Mama: Acum, acum?
Andrei: Nu, nu neapărat.
Mama: Ce e?

Andrei: De fapt, acum. Citește! Am scris pur și simplu. Am vrut să scap de asta.
Andrei îi întinde o foaie de agendă.
Andrei (umil): Numai te rog să nu facem un mai mare caz decât e.
Femeia citește. Trece prin toate stările posibile fără să scoată un sunet. Își acoperă gura c-o mână.
Mama: Asta e o glumă de-a ta?

Andrei: Nu. E adevărul.
Mama (în lacrimi, plină de milă): Te-ai gândit să mergi la psihiatru? Îți plătește mama, numai să-ți revii din nebunia asta.
Andrei: Te rog nu mai spune lucrurile astea de față cu el.
Mama: I-ai scris și lui taică-tu?
Andrei: Nu.
Mama: N-o face. O să-l omori. O să-l bagi în mormânt cu asta.
Andrei: Nu cred c-o să-i zic.
Mama (glacială): Nu crezi? Dacă o faci, să vii să mă omori pe mine înainte.
Andrei: Nu văd de ce te victimizezi și acum.
Mama: O întrebare, o singură întrebare am. Deci... după ce că ești... cum ești... de ce, de ce... cu el?
Andrei: Pot să te întreb același lucru?
Mama: Poftim?
Andrei: Adică, după ce că ești cum ești, de ce cu tata?
Mama: Nu e același lucru!
Andrei: E același lucru!
Mama: Taică-tu nu e un om al străzii care nu se spală cu lunile și care pute!
Andrei: Nu e om al străzii! Nu mai vorbi așa de față cu el! E aici!
Mama: Uneori mă sperii. Mi-e frică de tine. Mi se pare c-ai fi în stare de orice.
Andrei: Pentru că am avut creastă la 15 ani, nu?
Mama (peste el): El vrea?
Andrei: Poftim?
Mama: El e...? Vrea el?
Andrei: Nu, îl plătesc și el închide ochii. Normal că vrea.
Mama: Îl plătești?
Andrei: Băi, frate, am glumit!

Mama: Nu mai glumi, vreau să știu. Tu l-ai convins?
Bostan fuge afară din încăpere și îl vedem pe fereastra dinspre curte, unde se apucă din nou de curățat gazonul.
Andrei: Uite-te ce ai făcut!

Mama: Lasă-l să se ducă, să vorbim puțin noi... Zi-mi tu... l-ai convins sau era așa... de pe la orfelinat? Săracii, acolo...
Andrei: Nu știu ce întrebări sunt astea. Cu ce te ajută? Îl iubesc și mă iubește.
Mama: Sau el te-a convins pe tine?
Andrei: Nu convinge nimeni pe nimeni de nimic când vine vorba de dragoste.
Mama: Doamne ferește!
Andrei: Îl iubesc.
Mama (izbucnește în lacrimi): Mamă, nu se spală. Și pute în ultimul hal.
Andrei: Știu, după o vreme te obișnuiești.
Mama: Cum să te obișnuiești? De ce nu se spală?
Andrei: Se spală, dar mai rar, nu așa ca noi.
Mama: Și cum poți să îl suporți?
Andrei: Am încercat să-l schimb la început, dar mi-am dat seama că oamenii după o anumită vârstă sunt mult mai ușor de acceptat, decât de
schimbat.
Mama: Dacă-l iubești atât de mult, ai fi putut să-l schimbi.
Andrei: Prefer să-mi petrec timpul iubindu-l, decât să încerc să-l transform într-un om pe gustul tău.
Mama (face o grimasă de greață): Îh... Ai mai fost și cu alți?
Andrei: Orfani?
Mama: Nu, bărbați.
Andrei: Da, au mai fost ceva.
Heblu.
Capitolul șapte. Ex-aequo.
Andrei rămâne în scenă în aceeași poziție. Mama se apropie de public și îl caută pe spectatorul căruia i-a luat pulsul în scena cu accidentul rutier.
Nu îl vede din prima. După ce îl reperează se bucură scurt.
Mama: Nu știu ce era mai simplu. Să trecem printr-un proces sau să mă urmărească imaginea ta, îmbrobodită, doborâtă sub mașină. O să rămâi
„omul” peste care am dat. Poate nici n-o să aflu vreodată ce erai. Femeie sau bărbat? În fond, nu contează. Acum nu ai încotro: ești confesorul meu.

Regulile jocului. Regulile jocului sunt că nu poți să mai ai nicio reacție. Ești mort! Eu vorbesc și tu asculți. Ok? Fără reacție am zis!
Știi la ce mă gândesc? Mă gândesc că atunci când Andrei s-a născut, toată lumea din familie se întreba cu cine seamănă. Nu semăna cu mine, nu
semăna cu tata, nu semăna cu părinții mei, cu nimeni din familie. Abia mai târziu a devenit bucățică din tata.
N-am spus asta nici la confesiune, dar tu ești mort, așa că de tine nu mă ascund.
E un detaliu, poate, vei spune. Dar e un detaliu important. Andrei nu se bucura niciodată la cadouri, când era mic. Eu îi cumpăram tot felul. Nimeni
din Arad nu avea ce avea el. Tren electric, mașini teleghidate. Andrei a fost primul din oraș care a avut laser, de la sora mea, din Germania. Nimic
nu-l interesa. Orice efort făceam, el mă ignora. Acum îmi dau seama cât mă durea lipsa lui de reacție.
Lui tata îi plăcea atitudinea lui, cumva austeră, pentru că părea cel mai cuminte copil din Biserică. Femeile îl adorau. Se ruga cu voce tare, fără să
se rușineze așa cum o făceau ceilalți copii.
„Copilul ăsta are duh de rugăciune mai mult decât noi”, spuneau oamenii care-l auzeau.
Dar eu vedeam altceva, ce n-a mai avut timp să se confirme în capul meu, pentru că m-am închis treptat, dar complet, față de el, de frică să nu mă
respingă din nou. Eu nu vedeam spiritul de rugăciune, eu vedeam pe cineva complet detașat, care ar fi în stare să spună orice.
Mă vedeam în el pe mine. Pe mine când m-am măritat cu tata și mă învăța să mă rog. Ani de zile m-a învățat să mă rog, de frică să nu-l fac de râs
la adunările cu apropiații bisericii. Niciodată rugăciunile mele nu erau îndeajuns de pioase, de bine formulate, de bine spuse. Ajunsesem să mă rog
într-un fel care să-l mulțumească, apoi seara mă rugam în mintea mea.. Cum m-aș fi rugat de fapt. Până când am ajuns să mă rog din ce în ce mai
puțin.
De când ai murit tu, parcă am început din nou să mă rog. Nu pot să te menționez cu voce tare. Cred că e prea curând.
În familiile practicant ortodoxe, copiii sunt mai degrabă asexuali pentru părinți, așa că imaginează-ți ce înseamnă pentru noi asta. A fost un șoc și
să aflu c-a făcut sex c-o fată, dar barem...
Nu sunt deloc convinsă că ce spune e adevărat, pentru că mereu am avut senzația că îi place să ne vadă agitându-ne, suferind. Poate greșesc.
Femeia se îndepărtează de spectator și revine în poziția inițială, unde discuta cu Andrei.
Mama: Se face prânzul deja. Hai să pregătim mâncarea. Mâncați?

Andrei: Da. Ce avem?
Mama: Am făcut niște tochitură de porc. Mai avem și sarmale de ieri.
Andrei: Murături mai sunt?
Mama: Da, sunt. Gogonele și castraveți. Și niște conopidă, cred. Îți pun pe o farfurie separată?
Andrei: Da. Pune-mi. Încălzești tochitura?
Mama: Da, vine și taică-tu. A sunat de pe drum. I s-a anulat sfeștania și vine să mănânce cu noi. Era amărât oricum, d-aia zic să taci din gură.
Heblu.

Andrei vine în fața scenei. Caută un loc liber printre spectatori. Dacă nu găsește, se înghesuie între doi dintre aceștia și privește în față spre scenă.
Stă așa o vreme, iar dacă lumea din rândurile din fața lui se întoarce către el, el le poate face semn să se uite spre actrița rămasă în scenă. La un
moment dat începe să vorbească.
Andrei: Când am ajuns aici? Alaltăieri voiam să vin două luni la Arad, să fac niște bani și să mă-ntorc să-l iau pe Bostan și să plecăm o vreme din
țară.
Faza e că înainte de asta, am reușit, după șase luni de chinuri, să-i fac buletin. M-a ajutat un prieten de la drept, nu m-aș fi descurcat cu toată mizeria
birocratică din cazul ăsta.
După ce mi-a dat actele și l-am remunerat cu banii pe care trebuia de fapt să-i dau pe chirie luna aia, m-a întrebat, așa, simplu:
„That’s your thing?”
„Care?”
„Cu ăștia cu handicap? Am citit că se cheamă cumva... Devotees. Ești devotee.”
Și mi-a râs în față. De obicei nu mă supăr la miștouri, dar a fost prima oara când m-am gândit că pentru lume, eu și Bostan suntem: disabled și
devotee. Ce simplu. După toate hashtagurile care ne înconjurau viața, s-au mai adăugat două. Ce simplu.
I-am explicat amicului meu avocat că apraxia lui Bostan nu este nicicum un handicap, dar m-am oprit în mijlocul frazei.
Viața mea ar fi fost mai bună dacă l-aș fi convins pe tipul ăsta?
I-am mulțumit pentru ajutorul cu buletinul. I-am întors spatele și am plecat.
Andrei se îndreaptă spre scenă.
Heblu.
Tatăl, preotul, intră în încăpere, televizorul pornit, Bostan revine și el în încăpere și se așază la televizor. Se uită complet absorbit în el. Mama și
Andrei aranjează masa.
Tatăl: Mi s-a anulat o sfeștanie.

Mama: Aia din Niculina?
Tatăl: Nu, aia a fost ieri, ți-am mai zis. Aia din Bobi.
Mama: Familia lui Crăescu? Ăia?
Tatăl: Ăia. Au anulat pentru că a venit un preot de la mitropolie. M-am dus până acolo degeaba.
Andrei dă televizorul mai tare. Sunt știri. Discuția dintre părinți se aude, dar este bruiată.
Mama: Ai mai consumat și benzina. Banii de benzină măcar ți i-au dat? Și-au cerut scuze? Ce neserioși, puteau să sune, măcar.

Tatăl: Au zis că s-au trezit cu ăla la ușa, au zis că doar nu era să refuze pe cineva de la Mitropolie.
Mama: Așa că te-au refuzat pe tine.
Tatăl: Lasă-i, așa să le ajute, dacă așa au considerat.
Mama: Nu mai fi supărat, lasă.
Tatăl: Nu sunt, dar e sâmbătă și erau atâtea de făcut și atâtea câte am zis că nu pot pentru sfeștania asta. Era și casă mare.
Mama: Lasă că ai mâine.
Tatăl: Mâine nu am, ai uitat, e rândul meu să rămân după slujbă, e simpozionul. Sunt singur cu diaconul.
Mama (schimbă subiectul): Mănânci sarmale cu noi? Andrei, tu ce mănânci, mamă, tochitură sau sarmale?
Tatăl: Pune-ne la toți tochitură.
Andrei: Eu vreau sarmale.
Bostan: Și eu!
Tatăl: Las-o și pe maică-ta să nu mai încălzească toată mâncarea. Tochitura e proaspătă, de azi, mâncăm toți la fel.
Andrei: Eu vreau sarmale, am zis dinainte să vii tu.
Mama: Nu ai zis, Andrei, m-ai întrebat doar de murături.
Bostan: Mie puneți-mi tochit...
Tatăl (face o concesie): Încălzește-i, încălzește-i sarmalele. Pune-mi și mie sarmale, mănânc și eu.
Mama: Nu e nevoie, oricum încălzesc și tochitura, că asta mănânc și eu.
Tatăl (evident iritat): Nu, lasă, să mâncăm toți la fel.
Mama: Nu, uite că nici nu e nevoie să o încălzim, că a rămas caldă de când am făcut-o.
Andrei, dă și tv-ul mai tare.
Voce TV: „Astăzi în timpul întâlnirii anuale de la Patriarhia Română, reprezentații bisericii ortodoxe au declarat că sprijină oficial inițiativa
COALIȚIEI PENTRU FAMILIE, în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Patriarhul
a declarat că termenul de soți este unul deschis interpretărilor, în contextul internațional al ultimilor ani”
Andrei dă televizorul mai încet. Privește în sarmale.
Andrei: Pe tine de ce nu te-au chemat la anuala de la Patriarhie?

Tatăl: Sunt chemați de la mitropolii, apropiații.
Andrei: Și cum se stabilește cine e chemat?
Mama (pare că întrerupe intenționat): Andrei, deci mănânci tochitură sau sarmale?
Tatăl: Se cheamă după rang și pe restul, prin rotație...
Andrei: Și tu strângi semnături printre ei. Mai bine pui credincioșii să se roage pentru omul peste care ai dat!

Mama: Bostan ce mănâncă?

Andrei: Întreabă-l.
Mama: Îi pun sarmale.
Pauză. Mama pune sarmale în farfurii.
Tatăl: Andrei, trebuie să vorbim ceva. Am găsit un adăpost aici lângă noi, e al unui credincios. O să fie în siguranță acolo.
Andrei: Lasă, nu e nevoie.
Tatăl: Nu mai poate sta la noi, începe să suspecteze lumea.
Andrei: Ce e suspect? Ajuți un om! De când e mila suspectă în lumea bisericii?
Mama: Mâncați, că se răcește.
Andrei: Spune-i, mama, că Bostan nu merge nicăieri.
Mama: Hai să vorbim după ce mâncăm, vă rog.
Andrei: Spune-i sau îi spun eu.
Mama: Tată, mai lasă-l să stea aici câteva zile, crede-mă că așa e cel mai bine.
Tatăl: Unde e sarea? De ce nu e sare pe masă?
Mama: Tată, nu mai mânca așa sărat.
Tatăl: Și tu dacă mă mai șantajezi mult cu accidentul și semnăturile, nu te văd bine! Ce, crezi că ești mai breaz? Ai ținut un orfan în casă și acum
gata, te erijezi în sfânt și ne dai nouă lecții?
Andrei: Nu sunt deloc un sfânt și, spre deosebire de tine, eu nu mă cred unul.
Tatăl: D-aia-ți trimit de chirie, ca să ții toți aurolacii în casă?
Andrei (se ridică în picioare): Ai grijă cum vorbești! Ești ultimul de aici care are dreptul să vorbească așa! Nu-ți pare rău deloc c-ai dat peste un
om?! Îți arde să strângi semnături împotriva mea, carne din carnea ta!
Tatăl: Nu fac nimic împotriva ta, fac totul pentru tine! Nu-mi mai tot întoarce cuvintele pe dos!
Andrei: Tu știi că n-am dormit azi-noapte și am avut numai coșmaruri cu bătrânul ăla peste care ai dat?
Mama: Nici eu n-am dormit bine.
Tatăl (pare că-și iese din minți): Pentru că n-aveți credință! Eu am!
Andrei: Sigur, aruncă vina pe asta.
Tatăl: Dumnezeu le aranjează pe toate!
Andrei: Preoții mitropoliei care nu merg nici ei ca și tine la simpozioane, îți iau evenimentele la care ești invitat și tu le faci treaba, trimiți
semnăturile vieții tale!
Mama: Nu vreau să zic mai multe, dar aici are dreptate și Andrei. Prea le ții partea.
Tatăl: Vorbiți prostii! V-ați pus pe mine, ce-aveți? Vreți să mă băgați în mormânt? Mă cheamă și pe mine la simpozion! Ne cheamă pe toți prin
rotație!

Pauză.
Mama: Iartă-mă, tată, m-a luat gura pe dinainte. Așa e, cum zici tu. Vă cheamă prin rotație.
Andrei: Da, îi cheamă prin rotație, sigur! Zici că e cincinală! Preotul Răureanu e la simpozion în fiecare an.
Tatăl dă semne că îl înțeapă inima, se ridică, se așază pe un fotoliu.
Tatăl: Elena, adu-mi aspacardinul că mă sufoc.
Mama se agită prin încăpere.
Mama (către Andrei): Nu mai sta, duceți-vă în cealaltă cameră!

Andrei: Acum îl ia și inima. Să-ți aduc și-un reflector?
Tatăl: Andreie, ia-l pe ăsta din cameră și ieșiți afară, că mor, mă sufoc!
Mama: Andreie, te roagă mama din suflet.
Andrei: Pe Bostan nu-l vei mai pune la muncă și nu-i mai cauți niciun adăpost!
Mama: Nu, nu, nu, nu!
Andrei: Calmează-te că nu moare nimeni. Tata, Bostan e iubitul meu. A durut? Vezi, încă trăiești. De ce să facem un mare caz? E doar o informație,
important e ce faci cu ea. Și dacă vrei să mai avem vreo legătură vreodată, trebuie să-l respecți ca atare. Noi acum o să plecăm.
Tatăl se ridică din scaun, uitând complet că mai devreme îl înțepa inima.
Tatăl: Dintre toate mizeriile pe care le-ai spus, asta e cea mai abjectă! De ce bagi un om handicapat în asta?
Andrei: Nu e handicapat!
Bostan: Nu sunt handicapat! Nu sunt handicapat!
Tatăl (se uită speriat și condescendent spre Bostan): Doamne ferește! Nu ieși nicăieri, acum stai în casă. Asta mai rămânea, să afle lumea nu numai
că te-ai încurcat cu un bărbat, dar că e și... un....
Andrei: Nu poți să ne ții în casă cu forța.
Tatăl: Spune-i, Elena, spune-i! Spune-i tu!
Mama: Ce?
Tatăl: Spune-i că anul trecut cineva în biserică a zis c-a auzit de la București că ești homosexual! Spune-i! Andreie, tu știi că nu l-am mai primit la
împărtășanie pe omul ăla?
Mama: Gata, tată!
Tatăl: Tu nu-ți dai seama că dacă se află mizeriile tale, toată munca noastră de-o viață se duce de râpă?

Andrei: Logic ar fi să rămâi fără biserică pentru că ai omorât un om, nu pentru că mă fut eu cu... cine vreau.
Mama se pune pe jos și începe să plângă.
Mama: Eu nu înțeleg cu ce am greșit, cu ce?

Tatăl: Ieri l-am auzit pe un bărbat zicând în curtea bisericii că „homosexualii sunt pedofili dezaxați”!
Andrei: Și-o să tot auzi! Dar credința te va ajuta să treci și peste necazul ăsta, nu-mi fac griji!
Tatăl: Tu îți imaginezi cum va fi viața noastră? Aș muri, aș muri înainte să se afle că tu ești așa...
Andrei: Băi, frate, sunați-mă când e gata circul. Noi mergem.
Tatăl: Pe ăsta de ce l-ai adus aici? Ăsta era planul, s-o aduci pe maică-ta la balamuc și pe mine să mă lași fără muncă?
Andrei: Nu, l-am adus aici pentru că TU ai omorât un om. Planul era să vin să muncesc două luni la firma unde ai tu combinațiile tale și să mă-ntorc
la el la București.
Tatăl: Din vina mea e totul! Mereu e vina mea, mereu e numai vina mea!
Heblu.
Andrei se desprinde din cadrul anterior, ceilalți actori dispar în întuneric. Andrei vine în fața scenei.
Andrei: Am intrat în secția de poliție numărul 1 din strada Alexei Tolstoi. Polițistul din fața mea are mustață dintr-aia rară, iar ochii i se măresc
treptat într-o expresie de milă pe care nu pot să o citesc imediat. Apoi zice:
Ești „Andrei, fiul părintelui Dănuț” –
Eu tac.
Acum înțeleg expresia lui.
Fața i se înțepenește în figura aia care m-a urmărit toată viața, cu ochii măriți, de bovină care tresare împunsă.
„Andrei, fiul părintelui” și ochii i se fac ca la caprele proaspăt înjunghiate.
Oamenii mă respectă prin alianță, prin alianța cu omul care le ascultă confesiunile.
În cel mai bun caz sunt ochii ăia de căprioară speriată în lumina unui tir, care m-au urmărit toată viața, de la babele din biserică, la profesorii de la
școală și vânzătoarele de la nonstop.
Oamenilor le e era frică de mine prin analogie. Analogia cu omul Domnului.
Polițistul din fața mea mai repetă o dată.
Ești Andrei, ești Andrei, fiul părintelui Dănuț.
Îmi vine să-i spun la ureche că-mi plac bărbații doar ca să-i văd expresia aia transformată în altceva.
N-o fac, ce-o să-i spun e mult mai bun de-atât.
Sau poate o să-i spun la final, ca bonus, poate fac o revoluție la Arad.

Îl cheamă Viorel și se chinuie să pară „un om bun”. Pare că orice aș zice va încuviința din cap aprobator, o, a venit Andrei de la București, fiul
preotului Dănuț.
Uite ce e, Viorele – îi zic.
Vreau să dau o declarație, ai o foaie, ai pix.
Dar ce s-a întâmplat? Întreabă Viorel cu vocea mieroasă.
Prefer să scriu, Viorele, nu e de bine, Viorele.
Îmi dă o foaie și un pix, îmi arată un formular într-un perete – „scrieți ca acolo”- îmi zice.
Declarație
Subsemnatul Andrei Constantin, îl denunț pe tatăl meu, preotul Dănuț Constantin care
Care a omorât un om
Care a strâns semnături pentru coaliția pentru familie
Care are o credință atât de mare.
Scriu tot, repet în câteva locuri, tatăl meu, preotul, tatăl meu, preotul, le fac pe plac polițiștilor, îmi vine să subliniez la mișto, dar mă abțin, tatăl
meu, preotul, asta e pe placul lor, e o formulă pe care ei o cunosc în versiunea inversă, dar o vor recunoaște oricum. Măcar așa pot să le mai alin
șocul.
Asta-i tot, asta-i tot, plec înainte să citească ei, poate vor să vină după mine așa că prefer să fug cât de repede pot, îl iau pe Bostan și plecăm de aici,
înainte să ne întrebe oricine orice.
Heblu.
Scena finală.
Mama, tata și Bostan stau fiecare în câte un colț al scenei diferit, se mișcă firesc, dar par să nu audă ce se vorbește. Andrei privește în ochii
spectatorilor, Bostan spre el.
Bostan poartă un tricou pe care are imprimate multe frunze.
Bostan: Ne duceau de la centrul de copii Sfântul Ioan, ne duceau în fiecare vară lângă o pădure, într-o tabără de copii, în tabăra de copii veneau și
copii care aveau părinți... părinții lor ne dădeau bomboane ne dădeau și bani dacă câștigam dacă jucam, eu am câștigat la
Ne lăsa să facem ce vrem
uram școala și nici la școală nu eram buni
În fiecare vară unul dintre noi pleca din tabăra prin pădure și nu se mai

Un om și o femeie și un copil mi-au dat adresa lor și copilul mi-a trimis casete cu T-shirt o formație am furat un casetofon care să ascult dar s-a
prins banda și m-a prins poliția c-am furat m-a iertat că
Doamna Coca de la centrul de copii Sfântul Ioan mi-a zis de ce-ai furat Bostane? mi-a dat două castane în cap cum îmi mai dădea
Ne duceau de la centrul de copii Sfântul Ioan, ne duceau în fiecare vară la tabăra de copii și Cornel Popic a zis să mergem și noi la pădure am mers
el a intrat în pădure
a stricat Hai Bostane de ce stai dar eu am rămas pe loc
Doamna psihotolog mi-a zis că ce visez și eu îi didectez
Sunt într-un parc, pe iarbă, pădure lângă și
multe căprioare care mănâncă lângă pădure
căprioarele mă văd fug spre mine eu fug de ele dar mă calcă
și mănâncă
din tricoul meu
gata am dictat. Doamna psihlog îmi zice ce înseamnă
Andrei: Acum toată lumea știe că biserica ortodoxă a mobilizat credincioșii să strângă semnături împotriva homosexualilor.
Mă rog, se știa, probabil între timp s-a și uitat.
Dramele în viața noastră (semn spre public că viața noastră a tuturor) se succed cu rapiditatea trenurilor TGV pe ruta Paris-Bruxelles și nimeni nu
mai are timp să țină pasul cu tristețile noastre individuale.
Tatăl meu? După un an jumătate de procese a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului.
Am depus mărturie la proces împotriva lui. Avocații plătiți de BOR au încercat să mă pună sub acuzare și pe mine ca fiind complice, dar judecătorii
nu le-au dat câștig de cauză.
Când și-au dat seama că sunt șanse să fie închis, avocații bisericii ortodoxe s-au dezis de tata. Biserica l-a excomunicat. I-a fost dat un avocat din
oficiu, pentru că familia nu-și mai permitea să dea niciun sfanț pe procesul ăsta.
Toți banii noștri s-au dus pe spitalizarea mamei care la scurt timp a făcut o cădere nervoasă severă și a fost internată într-un spital privat, unde o
rezervă costă 40 de euro pe zi.
Am fost la tata la închisoare. Pe toată durata vizitei, s-a uitat o singură dată în ochii mei, din greșeală. Mi-a spus că stă într-o celulă cu 25 de
„infractori”. I-am spus că și el e un infractor.
A schimbat repede subiectul și mi-a spus că într-un colț al celulei a făcut un fel de loc de spovedanie, ca o capelă, cu lumânările și icoanele pe care
i le-am adus de acasă. Niciunul din colegii lui de la biserică, ceilalți părinți, nu l-au mai vizitat. Doar câțiva credincioși cărora le era duhovnic.
Mi-a spus că majoritatea colegilor lui de celulă îl respectă nespus. Se roagă aproape toți, într-un glas, înainte de fiecare masă. Unii din ei cred că
prezența lui taică-miu acolo e un semn că Dumnezeu nu i-a uitat.

Mama, înainte s-o ia razna, zicea că să nu fac mereu chestii din impuls, c-o să-mi pară rău. Poate te întrebi dacă-mi pare rău. E ciudat. Nu-mi pare
nici rău, dar nu-mi pare nici bine. E ciudat.
O ultimă chestie și mă duc. Pe Bostan nu l-am mai văzut de
mai bine de șase luni. Cel mai probabil nu mi-am dat seama
și starea mi-a fost deteriorată de stresul procesului și de
boala maică-mii.
Iar Bostan comunica cu mine mai mult prin vibrații, decât
prin cuvinte sau orice altceva.
Poate că asta l-a făcut să fugă.
L-am căutat. Câteva săptămâni am dat târcoale blocului în
care am trăit împreună în București.
Ai mei s-au chinuit o viață să mă facă să fiu cine nu sunt,
iar mie mi-a luat 25 de ani să mă accept și câteva luni să-i
distrug.
Cel mai ciudat e că nu mă gândeam că nu va fi nicio morală
în toata chestia asta. Sau poate e? Nu știu. E cum e.
Toata viața am crezut într-un Dumnezeu al meu, deși ai mei
erau siguri că sunt ateu sau satanist, mă rog, orice altceva.
Abia acum nu mai cred în Dumnezeu. Cred doar în puterea
noastră de a ne replia la infinit.
SFÂRȘIT

5 din 5 piese de teatru Inna Cebotari
Inna Cebotari
Entuziaștii
- comedie -
Personaje:
Vlad
Ksiușa
Tata
Tanti Olea
Stas
Ava
Elijah
Marina
Nicolaevna
Nana Vera
Vasya
O femeie
Un bărbat.
Actul I
Scena 1
Acțiunea are loc într-un apartament cu două camere situat la parterul unui fost cămin familial. În mijlocul uneia dintre camere se află o masă mare
din lemn. Pe canapea stă Elijah, se uită-n telefon. În cealaltă cameră e pornit televizorul, Ava se joacă-n telefon, Vlad caută ceva în dulap, cu o
mână ținând ușa să nu cadă. Ksiușa și Tanti Olea au treabă prin bucătărie. Ksiușa taie salamul și din când în când mai bagă câte-o felie în gură.

Tanti Olea. Ia vez’, tat-tu o vinit? Trimite-l pi Vladic după dânsu’ cî matincî1 iar o chicat2 în beși3.
Ksiușa. Vladic. Vlad!
Liniște.
Ksiușa. Nu vrei sî ti duși după tata? El matinc-o chicat în beși. (Către Tanti Olea.) Ia uiti-aiși, sî mai tai?
Tanti Olea. Ajiunji. ’Om vide’ cât s-a mânca șî pi urmă, dac’ șeva, s-o mai tăie. Da’ știi șeva, ian4 las’ sî mai rămâi niști cârnaț ș’ pi duminicî.
Ksiușa (către Vlad). Ti duși?
Vlad (răspunde din cameră). El s-a dus la magazin, după bere.
Tanti Olea. Iar s-o dus la curva ’șeia.
Ksiușa. Care?
Tanti Olea. Murături ai scos?
Ksiușa. Mam’, da’ și, el încî mai poati?
Tanti Olea (scoate dintr-un borcan de trei litri castraveți murați. Ia unul în mână). Iaca, și sî mai poț’ când ești așă?
Intră Stas.
Stas. Beri mai este acolo-n frijider?

Ksiușa. Nu-i, iaca s-o dus tata. Du-ti și-ț’ ie alt sviter5, în aista parcî ești kloun6.
Stas. Nie-ni plași. Dă-ni pași.
Ksiușa. Sî nu te-așăz’ lângă mine la masă. A… o sunat nana. Traji o fugă după dânsîli pân’ la market, la „Green Hills”?
Stas. Ksiușa, eu am băut o bere.
Ksiușa. Nu șî pohui7. Șini-o-s’ ti-anini8 pân’ acolo? În America-i ștraf-ștraf9, da’ aiși... Hai, du-ti c-o sî-nghețî acolo.
Stas. Da’ n-are șini sta la carne.
Tanti Olea. D-ap’ spune-i lui Vladic s’ stăi la carni.
Ksiușa. Hai cî-i spun lu’ Vlad. Du-te.
1
Matincî – „Mi se pare că”, „Probabil”, „Cred că”.
2
O chicat (reg.) – A picat, a căzut.
3
Beși – Beci, pivniță.
4
Ian (reg.) – Ia. „Ia lasă să mai rămână niște cârnaț și pentru duminică”.
5
Sviter / Свитер (rus.) – Pulovăr, sveter.
6
Kloun / Клоун (rus.) – Clovn.
7
Pohui / По хуй (rus.) – „Ei și?”, „Ce are?”, „Până-n pulă”.
8
O s’ ti-anini – O să te anine. „O să te agațe”, „O să te prindă”.
9
Ștraf / Штраф (rus.) – Amendă.

Stas iese.
Tanti Olea intră în camera unde e pusă masa. Pune un platou cu brânzeturi, făcându-i loc printre alte platouri. Elijah filmează bucatele.
Tanti Olea (către Elijah, zâmbind). Hau du-du? Hau du-du?10

Elijah (continuă să filmeze). Oh, I’m excellent. Very good. Good.
Tanti Olea. Aha. Gut, gut.11 Televizor?
Elijah. What? Oh, TV? No, thanks. Internet.
Tanti Olea. Internet, yest. Avem. Parola viteaolea. Îh... amuș scriu pi șeva.
Elijah (se ridică în picioare). No, don’t worry, I’m always connected. It’s all right. All right.
Intră Ksiușa.
Ksiușa. Și-acolo?
Tanti Olea. Iaca, i-am propus parola di la...
Ksiușa. Nu trebu’, el are. Elijah, everything’s fine?
Elijah. Absolutely.
Ksiușa (zâmbind). OK. We’ll eat very soon. (Către Tanti Olea.) Eu de-am’12 mor di foami.
Tanti Olea și Ksiușa intră în bucătărie.
Tata (de afară). Stas! Și-aț’13 lăsat, măi, carnea asta s’ s-ardă?!
Ksiușa iese pe terasă.
Ksiușa. Oi14, asta eu am uitat sî-i spun lu’ Vlad. Stas s-o dus după nana.
Tata. Unde-i furculița ’șeia? Cu și-ntoarși el aiși? Știi cât am dat pi macra15 asta?
Ksiușa. Cât ai dat? Spuni, că-ți dau di două ori pi deasupra.
10
Hau du-du? – How do you do? (eng).
11
Gut – Good (eng).
12
De-am’ – De-amu. Vine de la expresia populară „de amu” sau „de acum”. Alt exemplu: „În acest moment”.
13
Și-aț’ lăsat... – De ce ați lăsat.... „Ce-ați lăsat...”.
14
Oi / Ой (rus.) – „Vai”, „Na, am facut o gafă”. Este un fel de „Oops” din limba engleză.
15
Macra – Carne macră.

Tata. Nu priciom tut...16 și-ari-a fași cât am dat? Tu carni di asta, amu, di undi-o-s’ mai iei?! Eu am murat-o cu beri neagră, o noapti-n beși o stat șî
voi s-o ardeț’?
Vlad (din prag). Mănânc eu bucățile mai arse. O să-mi facă bine la ulcer.
Ksiușa (râde). Țîi minte când stătem în rând iaca aiși, în fața căminului? Mămica ni-o trimis sî-ncălzîm borșu’ șî ghea’17 Colea... aghe’18 s’ țîne’
pi chișioari, da’ așă o vinit cu-n șeaunoi di cartofi șerț’19 sî-i încălzască. Șî când o dat sî iei șeaunu’ di pi katelok20, l-o scăpat șî tăț’ cartofii s-o-nșîrat
pi jios. Da’ noi... mai era Sorin, Dima... Basic tot era?
Vlad. Nu. Ei după asta s-au mutat aici.
Ksiușa. Nu mai esti21, era șî Basic ș-ave’ capu’ spart.
Vlad râde.
Ksiușa. Ei șî karoce22, prikolu23-i-ntr-așeia cî noi ne-am năpustit și i-am mâncat tăț’ cartofii lui ghea’ Colea. Auz’, tata?
Tata e preocupat de carne și nu pare prea interesat de discuție.
Tata. Ti-aud, ti-aud.

Ksiușa. Șî el așă serioznîi24 sî uitî la noi – Pațani25, poati încî sî vă torn și câte-o sută di grami? Țîi minte, Vlad?
Vlad. Țin minte că ghea’ Colea umbla după asta negru26. Druganii27 l-au trimis cu ceaunu’ plin.
Ksiușa. El pintru asta încă și pi... pisti cap o prinit?
Pauză.
A... nu da.28
(Râde.) Săracu’.
Tata. Vouî vî-i a râde, Ksiușa, da’ și-s’ fășe’ atunșea… Niș’ tu gaz, niș’ tu apî, niș’ luninî, niș’ căldură... Tăt’ era așă di „ghini”, ca după război.
Da’ ghea’ Colea o murit dimult.
16
Nu priciom tut... / Ну, при чём тут... (rus.) – „Ce are a face?”.
17
Ghea’ Colea – Nenea Colea. „Nea’ Colea”.
18
Aghe’ – Abia, cu greu.
19
Șerț’ – Fierți. „Cartofi fierți”.
20
Katelok / Котелок (rus.) – Ceaun. În cazul dat, Ksiușa folosește o expresie preluată de la oamenii din satele din nordul Moldovei; atunci când cineva folosește acest cuvânt,
se referă de fapt la un cuptor de grădină din cărămidă sau lut, cu toate că sensul original al cuvântului e „ceaun”.
21
Nu mai esti (reg.) – Nu-i adevărat.
22
Karoce / Короче (rus.) – „Pe scurt”.
23
Prikolu / Прикол (rus.) – „Șpil”, „șmecherie”, „schepsis” sau „glumă”.
24
Serioznîi / Серьёзный (rus.) – Serios. „Cu o față serioasă”.
25
Pațani / Пацаны (rus., pl.) – Puștani, golani.
26
Negru – „Echimoză”, „vânăt”, „învinețit”.
27
Druganii / Друганы vine de la cuvântul Друзья (rus., pl.) – „Prieteni”, dar în cazul dat e vorba de „Prieteni de pahar”.
28
A... nu da / А… ну, да (rus.) – „A... păi da” sau „A... ai dreptate”.

Pauză.
Ksiușa. Nu și bratuha29, văd cî nu zîși nicî di nasu’ meu. Jennifer Aniston! În America, ori înălbirea dinților, ori rinoplastia... Tăti padruștili30 mele
de-acolo ș-o’ făcut nasurili. Așa cî s’ ti mai aud vreodatî amu cu „Kartoșka”31! Vre’ șineva bere?
Tata. Eu mai încolo.
Ksiușa. Vlad?
Vlad. Hai.
Tata. Ai și ai tu cu nasu’ meu.
Ksiușa toarnă bere. Ciocnesc.
Ksiușa. Nu?32 Și dar, la mulți ani, tata!

Vlad. Mulți ani!
Beau.
Ksiușa. Tari-ni plași nii cum ai făcut tu terasa asta.

Vlad. Nu v-au făcut probleme când ați ridicat-o?
Tata. Ei, cum nu? O fost. O fost șî di la poliție. Matincî mai mult m-o costat sî li-nchid gura la tăț’ dibilii iștia decât s-o ridic.
Vlad. Da’ parcă-au interzis prin lege „pristroișili”33 în Chișinău.
Ksiușa. Da ladna.34 Di când asta la noi, sî fași șeva „prin lege”?
Tata. Eu vreau să-i pun un gard acolo în față sî nu ni-s’ chișî nimini pi sub păreti șî de-amu poate ’om vopsi-o când s-o-ncălzî. Aiși, înăuntru, vreu
sî bat cu vagonkî35, da’ mai trebu’ să strânjim bani cî di când cu mâna asta a me’... nicî nu pot sî fac sîngurel, trebu’ sî-i îmbogățăsc pi alțîi.
Ksiușa. Eu di când ț-an spus s’ ti duși cu mâna asta la doctor?! Di trei ani ti duși șî tot nu ti mai duși.
Tata. Ksiușa... Lasî-mă ti rog frumos cu doctorii iștia di la noi.
Vlad. Nu, nu. Mâna trebuie amputată...
Ksiușa. Vlad, tu și-i cu tini?
29
Bratuha / Братуха vine de la cuvântul Брат (rus.) – „Frate”, dar în cazul dat poate fi tradus: „Fratello”.
30
Padruștili / Подружки (rus., pl.) – Prietene. „Prietenele mele”.
31
Kartoșka / Картошка (rus.) – Cartof. „Ai nasul mare cât un cartof”.
32
Nu? / Ну? (rus.) – „Deci?”. Este un fel de „So” din limba engleză.
33
Pristroișili / Пристройки (rus., pl.) – Anexă (sing.) care se atașează la un bloc locativ. Aceasta poate lua forma unei terase sau a unei camere construită cu sau fără autorizație
de construcție, sau, cum se întâmplă uneori în Chișinău, cu autorizație obținută pe cale ilegală, prin mituirea organelor de stat.
34
Da ladna / Да ладно (rus.) – „Ei lasă” sau „Hai lasă”.
35
Vagonkî / Вагонка (rus.) – Căptușirea pereților cu placaje de plastic.

Vlad. Nu, tu nu m-ai înțeles. Trebuie amputată ca să-i pună-n loc o proteză bionică.
Ksiușa. Vlad, tași.
Vlad. Dă-mi voie să vorbesc, Ksiușa! Cunosc pe cineva care a avut exact aceeași problemă pe care o ai ’mata. I-au amputat mâna, i-au pus un braț,
o proteză bionică conectată cumva la mușchi, la sistemul nervos, nu mai știu. Pe scurt, e ca o mână adevărată, poți face tot ce vrei cu ea.
Ksiușa. Vlad, mai ghini be beri.
Pauză.
Ksiușa. O vinit!
În fața căminului oprește un Mercedes roșu. La volan e Stas. Se dechide ușa din spate. Prima iese Nana Vera, care o ajută pe Nicolaevna să iasă.
Vlad o ajută pe Nicolaevna să urce treptele. Nana Vera are două pungi mari în mâini, evident grele, un pepene galben și-un buchet de flori la
subțioară. Se-oprește în fața lui Tata. Zâmbește.
Nana Vera. Vez’ florili iestea, măi Vitea? Noi nu mai sîntem așă tineri ca dânsîli, cum s-ar zîși, da’ principalu’... sî șii sănătos!
Nicolaevna. Vladic, ia la dânsu’. Nu ti hrănești nimi-n Evropa36 ’șeia. Vin’ la nana-ncoa’. (Îl îmbrățișează.)
Vlad. De doi ani nu mai stau în Europa...
Tata. Da’ di undi-aț’ luat voi amu zămos37?
Nana Vera. Ei... am găsît. La „Green Hills Market”. Amu găsăști tăti șelea, numa’ bani sî ai. Ne-am gândit că poati Avușca n-o mâncat acolo zămos
și zîc – dă ș-om vide’.
Na, Vitea, ie-lî38... șî na șî torbili39 iestea, vez’ și-i acolo.
Tata (le ia, le pune după ușă). Amuș s-a răzbiri40 Olea cu dânsîli.
Nicolaevna. Ksiușka lu’ nana, Doamni! (O îmbrățișează. Plânge.)
Nana Vera (autoritar). Liubî! Nicolaevna, an spus!
Vlad. Lu’ Nana Vera nu i-a fost dor de noi.
Nana Vera. Ei, cum nu i-o fost? Vin-î-ncoași. Pur și simplu parcă-i zî di nașteri și trebu’ di... , mă rog. (Îl îmbrățișează.)
Tata. Ei, las’ că noi ni videm mai des...
Nicolaevna. Da’ undi-i Avușca? O sî mă-nțeleagă și-i spun? Doamni, nu-mi vine a crede.
36
Evropa / Европа (rus.) – Europa.
37
Zămos (reg.) – Pepene galben.
38
Ielî (reg.) – Ia-l.
39
Torbili (reg., pl.) – Torbele. Pungile, plasele, sacoșile.
40
Răzbiri / Разбираться, Разберётся (rus.) – „Se va lămuri” (cu pungile) sau „Știe ea (Tanti Olea), unde să pună pungile”.

Tanti Olea vine și ea pe terasă.
Tanti Olea. Hai, intraț’ în casă. Ava-i la televizor, în cameră.

Ksiușa. Ea cam o să se rușineze la-nceput, da’ s-a deprindi.
Ksiușa, Nicolaevna și Nana Vera intră în casă.
Tanti Olea. Vitea, dă torbili ’șelea-ncoa’. Și-i așeala? Da’ di undi-aț’ luat voi amu zămos?
Tata îi dă pungile.
Tata. Pintru Ava, sî gusti.
Tanti Olea apucă pungile și-l trage și pe Tata spre ea.
Tanti Olea (încet). El undi ari di gând sî stăi? Noi n-a’ sî-ncăpem aișea tăț’. Ksiușa o vinit tucma’ din America șî eu vreu sî stăm cu Ava. Șini știe
când i-om mai vide’.
(Tare.) Sî vii sî-ț’ iei cămeșa șei’ nouî, ț-an călcat-o. (Intră-n casă.)
Pe terasă rămân Tata cu Vlad. Mai târziu vine și Stas.

Tata ia furculița, apucă o bucată de carne de pe grătar, are intenția s-o întoarcă pe partea cealaltă, carnea cade pe jos.
Vlad. O ridic eu. E mai condimentată așa.
Râde scurt. Fluieră, vrând să vadă dacă apare vreun câine.
Tata. Șî... cât-ai sî stai aiși?
Scurtă pauză.
Vlad. Pot pleca și-acum.

Tata. Eu te-am întrebat normal. Sî știm. Iac-tă casa. Stai cât vrei.
Vlad. Nu știu. Voi vedea.
Tata. Ksiușa cu Stas șî cu Ava a sî stăi o lună, da’ sî gândesc sî găsascî un apartament mai mari, sî nu ni-nghesuim tăț’ aiși.

Intră Stas.
Stas. V tesnate, da ne v abide.41 Și-i cu carnea me’? S-o ars. Tata... dă-ncoa’ cî eu.
Stas ia furculița de la Tata, are grijă de grătar.
Tata. Olea o chemat-o ș’ pi Marina.
Vlad tace. Își aprinde o țigară.
Stas. Nu tak și?42 La mini-i gata. Hai la masă.
Scena 2
Agitație în jurul mesei. Fiecare își caută locul. Tanti Olea, pe un ton autoritar, indică fiecăruia unde să se-așeze.
Ksiușa. Șini toarnă-n casa asta?

Tanti Olea. Ksiușa, dă mai înșet oleacî televizoru’ ’șeala. Hai luaț’.
Tata. Vlad, ia vez’ acolo-n partea ’șeia di masă, ai grijă sî torni la tăț’.
Vlad și Tata toarnă vin. Toți ciocnesc paharele, îi urează „La mulți ani” lui Tata. Beau.
Liniște. Toată lumea mănâncă. Se aud doar tacâmurile care lovesc farfuriile de porțelan. Vlad scapă furculița pe jos.
Ksiușa. A-s’ vii șineva flămând.

Tanti Olea. Na salfetka43, șterji-o.
Vlad ia șervețelul, șterge furculița.

Bate cineva la ușă.
Kiușa. O! Iaca ș-o vinit.
41
V tesnate, da ne v abide / В тесноте, да не в обиде (rus.) – „Înghesuiți, dar fără supărări” sau „Înghesuiți, dar fericiți”.
42
Nu tak și? / Ну так și? (rus.; rom.) – Expresie din limba rusă – „Ну, так что?” – românizată pe teritoriul Republicii Moldova, unde primele două cuvinte provin din limba
rusă, iar al treilea este românesc. În traducere ar însemna: „Apoi iată”, „Păi?”, „Deci?”, „Așadar?”. Este un fel de „So?” din limba engleză.
43
Salfetka / Салфетка (rus.) – Șervețel.

Tata. Ia, șini-i la colț? Vlad, ti duși sî vez’ șini-i!
Vlad iese-n coridor. Caută întrerupătorul printre hainele atârnate în cuier. Câteva paltoane cad. Vlad le ridică. Se aud iar bătăi în ușă.
Tata (din cameră). Vlad, tu dischiz’ acolo?

Vlad. Întrerupător ai?
Tata. Și-o cântat?!
Pauză scurtă.
Vlad. Vîkluciatel’44 ai?

Tata. D-apoi vezî-l pisti drum.
Vlad găsește întrerupătorul pe peretele de vizavi. Aprinde lumina. Deschide ușa de la intrare. În prag stă o femeie trecută de treizeci și cinci de
ani. Arată mai matură decât vârsta ei.
Pauză.
Marina. Noroc.
Vlad. Bună.
Pauză.
Marina zâmbește confuz.
Vlad. Scuze. Intră, te rog.
Marina intră. Se apleacă să-și scoată cizmele. Vlad îi urmărește mișcările.
Marina. Nu pot. Mă-ncurcă șuba45.
O scoate. Vlad o ia și-o pune în cuier, împreună cu paltoanele pe care le avea deja în mână. Marina își scoate cizmele.
Marina. N-am știut c-ai venit.
44
Vîkluciatel’ / Выключатель (rus.) – Întrerupător.
45
Șuba (1) – Haină lungă, căptușită cu blană.

Vlad. Nimeni n-a știut.

Tata (din cameră). Vlad, șini-i acolo?
Vlad și Marina intră în cameră.
Tanti Olea. O, Marinocika! Hai, treși la masă. Numa’ și ne-am așăzat șî noi. Hai, stai acolo. Vladic, fă-i loc fetii.
Vlad o așează pe Marina pe locul lui. El rămâne în picioare. Marina se ridică.
Vlad. Stai liniștită, îmi aduc alt scaun.
Vlad se duce la bucătărie. Vine înapoi cu un taburet. Se așează lângă Ksiușa.
Tanti Olea. Hai, luaț’. Azi la noi i-așă..., numa’ o bucățîcî di masî. Voi de-am’ s’ ni scuzaț’. Duminicî a-s’ șim mai mulț’ ș-om fași-un sabantui46
mai mari. Vitea, și șăz’? Toarnă la oameni.
Tata umple paharele. Ciocnesc. Beau.
Tanti Olea (către Marina). Da’ Vladic undi-i? Parc-ai spus cî vii cu dânsu’.
Vlad o țintește cu privirea pe Tanti Olea.
Marina. Mama o vinit și... de-am’ l-am lăsat cu dânsa.

Ksiușa. Ava, dă-ncoa’ cî-ț’ pun eu. Nu îmbla cu mâinili-n farfuria ’șeia. Șî-ț’ spunem, nana, în Oslo o fost șei47 mai lungî escalî. Era-ntr-aiurea
c-anumi pi noapti. Poati zîua mai ișăm s’ mai videm oleacă orașu’, da’ așă... Ava trebuie sî doarmî, așă cî am rămas în aeroport. Stas ni-o păzît. (Îl
privește pe Elijah cu coada ochiului.) Aista o îmblat prin „Duty Free” șî noi, și-i drept mai mult fata, o putut dorni oleacî.
Nana Vera. Da’ aț’ zburat ghini? Cî vez’ și sî-ntâmplî az’ cu avioanili iestea?
Nicolaevna. Nu s-o-ntâmplat nicî’48 pi drum?
Tata. V-o’ hrănit normal?
Ksiușa. An zburat ghini, nana, tăt’ o fost normal, ni-o hrănit. Numa’ cî o fost mult. ’Ni-era șiudî cî-n Moscova am mai stat încî aproapi șăpti ceasuri.
Stas. Șăsî.
46
Sabantui – Cuvânt preluat din limbile tătară și başchiră, care înseamnă „sărbătoare”.
47
Șei – Cea. „Cea mai lungă escală”.
48
Nicî’ – Nimic.

Ksiușa. Șăpti! Șinși – of, și arsî-i carnea asta – avioani pi zî zboarî din Chișînău pân’ în Moscova șî din Moscova pân’ în Chișînău. Șinși! Da’ noi
am stat șăpti ceasuri în aeroport, în Domodedovo, ș-am așteptat.
Stas. Asta di asta cî eli zboarî zîua, da’ noi am ajiuns noaptea.
Ksiușa. Nu mai esti. Zboarî eli șî noaptea. Ultimu-i la nezu’49 nopții. Da’ noi am avut jiumătati di orî întârzîeri, di ast-am așteptat atâta.
Stas. Da, carnea asta-i cam arsî. Mamî, dă-ni oleacî di salatî, de-șei’ di lângî ’mata.
Tanti Olea. Ap’ dac-aț’ fost căscaț’. Dă-ncoa’ farfuria. (Îi pune salată.) Normal așă?
Stas. Normal.
Tanti Olea. Vladic, tu-ț’ pui acolo sî mănînși? Ie șî ie50.
Vitea, puniț’ șărvătu’51 ’șeala dinainti c-ai s’ pătez’ cămeșa asta amuș. (Către Ksiușa.) Tari ghini l-ai nimerit pi tat-tu cu razmeru52.
Nicolaevna. Așă un material…
Tanti Olea. Păcat di pantofi, Ksiușa. Așă-s di buni, i-ar purta frumos la lucru.
Tata. Am eu la lucru un client tăpăligos.
Nana Vera. Puni niști vatî-n bot șî vperiot53!
Tanti Olea. Nu, cî n-a-s’ sî piardî. Avem vreo doi clienț’ ș’ aiși pin cămin, poate i-a’ vre’ careva.
Nana Vera. D-ap’ voi sî șeriț’ șeva pi dânșii, cî Ksiușa nu i-o luat di pi drum.
Ksiușa. Pur și simplu acolo tăt’ îi mai mari, mărimili nu coincid cu-a’ noastri șî-i greu sî nimerești. Eu așă, an luat la ghiși. Pi voi douî văd cî v-an
nimerit, nana. Lu’ mama oleacî i-i mari paltonu’...
Tanti Olea. Las’ ti rog, cî eu mă duc la Liuda șî e’ ni-l prifași.
Ksiușa. Vlad, dac’ știem cî vii ț-adușe’ și ție Moș Crăciun сeva, da’ cum tu la noi ești veșnic secretos...
Nana Vera. Of, și-s’ di buni găluștili54 iestea. Le-ai făcut cu perlovkă55, așă-i?
Tanti Olea. Nu, cu orz. Normal cî cu perlovkă. Tăti șelea am pus acolo, numa’ carni cât o mers. A, stai, da’ perlovkă n-am pus.
Nana Vera. Ei, ap’ o trebuit sî pui. Îs mai buni cu perlovkă. Hai, ie șî tu vreo două.
Vlad. Bine, merci. (Râde.) Hai... gust și eu două sarmale.
Tanti Olea îl servește pe Vlad cu sarmale.
49
Nezu’ – Miez. „Miezul nopții”, „la miez de noapte” ; „Miez de nucă”.
50
Ie șî ie (reg.) – Ia şi servește-te. Alt exemplu: „Poftim, servește-te”.
51
Șărvătu’ – Șervet. Bucată de pânză folosită la masă pentru ștersul gurii.
52
Razmeru / Размер (rus.) – Mărime. „Mărimea cămășii”, „L-ai nimerit pe taică-tău cu mărimea cămășii”.
53
Vperiot / Вперёд (rus.) – Înainte. „Dă-i înainte”, „Mergi înainte”.
54
Găluștili – Pe teritoriul Republicii Moldova, sarmalelor li se spune „găluște”.
55
Perlovkă / Перловка, Перловая крупа (rus.) – Boabele de orz care se folosesc la umplutura sarmalelor.

Nana Vera. Vladic, ia vez’ cî n-ajiung. Dă lu’ nana chiperiu’56 ’șel’ roșu de-acolo din solnițî57.
Vlad ia un ardei verde în mână.
Nana Vera. Așel’ roșu, că-i mai iuti!

Ksiușa (către Vlad). Așel’ din dreapta.
Vlad pune ardeiul verde la loc, îi dă Nanei Vera ardeiul cel roșu.
Nicolaevna. Olea, dă-ni oleacî di șubî58 aiși cî n-ajiung.

Tanti Olea. Dă-ncoa’ farfuria. Ksiușa, tu mai ai grijî di oaspitili ista, cî nu pre’ mănâncă? Puni-i o bucățîcă di carni, niști găluști, iaca oleacî di șubî.
Ksiușa. Mama, el e vegetarian.
Tanti Olea. D-ap’ dă-i murături. Iaca, șuba nu-i cu carni.
Vlad. Da-i cu pește.
Nana Vera. Cu selyodkî59.
Vlad. Că peștele nu-i carne?!
Tanti Olea (către Ksiușa). Da’ și nu ne-ai spus, cî-i fășem șeva aparti.
Ksiușa. Eu ț-an spus...
Nana Vera. Spuni-i cî încî nu s-o-nșeput Postu’.
Pauză scurtă.
Olea, da’ și fel di selyodk-ai pus în șubî?
Ksiușa. Nana, el nu țîni Post. El nu mănâncă carne vabșe60!
Nana Vera. Da’ și, îi bolnav?
Tata. Ksiușa, mai spuni o dată cum îl cheamă, cî nu pot eu sî...
Tanti Olea. Am pus fileikî61.
Ksiușa. I-L-A-I-J-A. Elijah.
Nana Vera. Eu am făcut săptămâna trecutî o șubî, da’ cu selyodkî din conservă. Îi mai bună-așeia.
Tata. Ălaija. Nu pot eu. Mai în scurt, Ădic.
56
Chiperiu’ – Chiperi. Ardei, ardei iute.
57
Solnițî – Solniță, un recipient (din sticlă, plastic, lemn, etc.) folosit pentru păstrarea sării, piperului și a altor condimente.
58
Șubî (2) – „Șubă”, salată din pește marinat și sărat, legume fierte și maioneză, rețetă din bucătăria rusească.
59
Selyodkî / Селёдка (rus.) – Pește marinat.
60
Vabșe / Вообще (rus.) – În genere.
61
Fileikî (reg.) – File. „File de pește”.

Elijah realizează că se vorbește despre el, dar nu înțelege ce anume. Răspunde cu un zâmbet.
Elijah. Yes.
Tata. Vișniovkă62. Budeș’63? Haroșaia64, damașniaia65.
Ksiușa. Tata, el nu vorbește rusa.
Tata. Tași, cî noi amuș an66 sî ni-nțălejim cu dânsu’.
Ksiușa. Home made vodka with cherry syrup.
Elijah. I’m afraid it will be too strong for me.
Tata. Și-o cântat?
Ksiușa. O spus cî-i pre’ tari pintru dânsu’.
Tata. Cari tari, spuni-i c-aista-i damskii napitok67. Dă-ncoa’.
Ia paharul lui Elijah, îl umple cu vișinată.
Tata. Marina, dă-ncoa’ paharu’. (Îl ia, îl umple.)

Marina. Nu, nu. Eu doar puțin vin și gata. N-amestec.
Tata. De-amu ț-an turnat. Cui sî-i mai torn?
Nana Vera, Nicolaevna. Noi mai încolo, la disert.
Tata își toarnă și lui vișinată.
Tata. Nu... hai, Ădic. Șii mujîk!68 Pisti cap! (Zâmbește.)
Toți se uită la reacția lui Elijah. Acesta, confuz, închide ochii și dă și el vișinata peste cap.
Pauză.
Elijah. It’s good!
62
Vișniovkă / Вишнёвка sau Вишнёвая наливка (rus.) – Vișinată, băutură alcoolică preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool.
63
Budeș’? / Будешь? (rus.) – „Vrei?” sau „Servești?”.
64
Haroșaia / Хорошая (rus.) – Bună, gustoasă.
65
Damașniaia / Домашний, Домашняя, Домашнее (rus.) – De casă.
66
An (reg.) – O. „O să ne înțelegem”.
67
Damskii napitok / Дамский напиток (rus.) – Băutură pentru femei.
68
Mujîk / Мужик (rus.) – Bărbat. „Fii bărbat!”.

Tata. Ei, gut. Kaneșna69 cî-i gut! Amu ie o zakuskî70, șeva.
Îi pune în farfurie o bucată de carne.
Elijah. No, thanks! I don’t eat meat.

Tata. Asta tu acolo la tine-n America nu mănânși, cî tăt’ îi câcat din plăsmas71 la voi. Da’ aiși la noi îi carni bunî. Damașniaia!
Ksiușa. Damașniaia din Piața Centrală, tata?!
Tata. Da. Da’ și? Eu am luat-o di la Vanea, drugu72 meu. El ni-o jiurat cî-i carni di casî.
Ksiușa. Vanea ț-a jiura șî câ-i carni di zebrî numa’ ca-s’ cumperi di la dânsu’.
Stas. Nu, carnea-i bunî, numai cî-i oleacă arsă.
Nana Vera. Vitea, ii amu șî-n carnea ast’ di casî bagî atâtea...
Tata. Cum vreț’. Nie-ni plași. (Înfulecă o bucată de carne.)
Da’ murături aț’ gustat? (Ia un castravete murat în mână, îl mușcă demonstrativ.) Pepenii73 iștia-s super.
Elijah se uită confuz în farfurie. Filmează bucata de carne pusă de Tata. Încearcă să mănânce salată ocolind carnea.
Tata. Stas, șî cum tu cu limba ’șeia a lor? Te-ai mai diprins, o grăiești?
Stas. Normal. Di-nțăles, tăt’ înțăleg. Iaca di spus... nu tăt timpu’ pot. Da’ cu vremea…
Ksiușa. Stas, du-te șî vezi și fași fata.
Stas iese de la masă.
Tata. Iaca vezi, Oli? Șî cât o stat ii în America ’șeia? Câțiva ani aghe’. Să-i spui duminicî lu’ așia... lu’ Serioja șî Nina.
Ksiușa. Da’ și, da’ și?
Tata. Ei, că tu nu știi... Di douăzăș’ șinși di ani trăiesc aiși șî niș’ n-o-nvățat sî spunî „Bună ziua”.
Tanti Olea. Nu mai esti, „Bună ziua” ii spun.
Tata. Cum, măi...? Sî trăiești o viațî-ntreagă aiși șî sî nu înveți limba română? D-ap’ nu țî-i înteresant sî știi șini ti grăiești pi la spati?
Tanti Olea. Șî iar din nou... Nu-i băga pi tăț’ într-un șeaun. Șini o avut di învățat, o învățat limba distul di ghini, nu? Iaca, eu parcă grăiesc cu tine.
Mă-nțăleji. Da’ dacî nu-ț’ plași... barca șî pisti râu, pisti Prut.
69
Kaneșna / Конечно (rus.) – Sigur, evident. „Normal că e good”.
70
Zakuskî – Zacuscă. Pe teritoriul Republicii Moldova, cuvântul „zacuscă” se folosește cu sensul de „ceva de-ale gurii”.
71
Plăsmas / Пластмасса (rus.) – Masă plastică. „Plastic”.
72
Drugu / Друг (rus.) – Prieten, amic.
73
Pepenii (pl.) – Pe teritoriul Republicii Moldova, castraveților li se spune „pepeni”.

Tata. Ei hai, lasî ca-n fost eu șî „pisti Prut” când eraț’ voi mititei. (Se uită la Ksiușa și la Vlad.) Am înșercat sî vând acolo șî ţigări, șî nez di nucî,
și tăt și vrei. Ș-an văzut eu cum sî poartî ii acolo cu noi. Ni-o fost di-ajiuns.
Vlad. Nenea74 e din Constanța, parcă așa spuneai, nu?
Tata. Parcă așă-i, numa’ cî… (pauză), atunși erau alti timpuri.
Vlad. Da. Atunci nenea era tânăr și frumos.
Ksiușa. Pisti tăt i-așă, tata. Mai ales în ziua de az’.
Tanti Olea. Da’ dă-le pași. Tu te-anini ba de-așeia, ba de-așia ... Di nimi’ nu-ț’ plași.
Tata. Asta eu mă anin? Auz’, Oli? Cum, măi...? Sî vii la om în casî, sî-l iei șî sî-l duși undeva-n Siberia, la katorgî75? Cum poț’ sî șii așă...? Șini
fași așă șeva? Iaca voi tăț’ mă felicitaț’... da’ eu putem niș’ sî nu mă nasc, niș’ s’ nu șiu amu aiși cu voi. Dacă nenea vostru, dacă tata neu, nu fuje’
atunși din Siberia, dacî nu vine-napoi șî n-o găsă’ pi mama... iaca dacă n-o găsă’, iesî cî eu nu mă năștem șî nimini din voi nu era sî șii amu la masa
asta. (Către Nana Vera și Nicolaevna.) Ei, cum... voi douî era sî șiț’, cî pi voi v-o făcut înainti di Siberia. Da’ iaca eu nu era sî șiu.
Vlad. Propun să bem pentru nenea care-a găsit-o pe neneaca. Datorită lor suntem aici.
Nana Vera. Pintru părinț’, că-s’ șei mai sfinț’!
Beau.
Nicolaevna. Vlădicuțu’, povistești tu, cum la tini? Și-ai făcut tu-acolo?

Vlad. Am făcut... studii, nana.
Nicolaevna. Da’ ai lucrat șeva?
Nana Vera. Știm, știm. Tu cu teatru’ acolo.
Vlad. Film.
Tata. Șî? Ai făcut vreun kino?
Vlad. Câteva.
Tata. Care?
Vlad. Nu știu dacă titlul o să-ți spună ceva.
Tata. La televizor le-o arătat?
Vlad. Nu. La televizor nu le-au arătat.
Tata. Ei, d-ap’ dacă nu le-o arătat la televizor...
Vlad. Le-au arătat la „Cannes”.
Tata. Undi?
Vlad. La un festival, la „Cannes”.
Tata. Nu, asta nu-i serios. Iaca eu mă uit amu un film la „ORT TV”, tari bun, sî ti uiț’ șî tu. O să-ț’ trebuiască.
74
Nenea (reg.) – Bunic. Neneaca (reg.) – Bunică.
75
Katorgî / Каторга (rus.) – Muncă grea. Munca de sclav pe care o făceau cei deportați în Siberia, Kazakhstan etc.

Nana Vera. Cari, așel’ cu așeia cari ieri l-o prins cu mă-sa?
Tanti Olea. Nu, aista-i „Valcița”76. Vitea spuni di altu’, cari cu actoru’ ’șela pleșcat77.
Nicolaevna. Vera, pi-aista nu-l vedi, cî e taman atunși vini di la lucru.
Tata. Ap’... sî i-l pui pi internet. Tari bun film.
Vlad. Serial.78
Nicolaevna. Stai cî eu îl întrebam aiși altceva pi băiet.
Vlad. E OK, nana. Sunt OK.
Nana Vera. Măi Victorovici, da’ nu te-ai însurat?
Vlad. Nu.
Nana Vera. Așă băiet frumos...
Nicolaevna. Eu am auzît cî femeili iestea din Evropa îs tari... nu știu cum. Sî măritî tăti târzîu, nu-nțăleg și-așteaptă.
Ksiușa. Ap’ dacî nu li ie nimi’, și-s’ facî, nana, tre-s’ aștepti.
Nana Vera. Iaca di la noi găsăști-ț’ o fată di treabă, cuminti.
Vlad. Da, așa e. În Europa femeile au învățat s-aștepte.
Tanti Olea. Și-ai spus? Nu, nu... la noi îi altfel. Dacî nu te-ai măritat pân’ la douăzăș’ șinși... Ei hai c-amu oleacî-i mai altfel, da’ totuna. Când sî
mai fași copchii dacă aghe’ numa’ la treizăși, treizăș’ șinși ti măriți?
Nicolaevna. Pintru bărbat mai esti cum mai esti, da’ iaca pintru fimei... De-am’ sî fași copchii după treizăși încolo nu-i tari ghini.
Ksiușa. Nana, în America majoritatea femeilor nasc după treizeci.
Nicolaevna. Nu-i lăsat așă di la Dumnezău.
Ksiușa. Nana, da’ cui îi spui tu Dumnezău? Lu’ popa cari vini șî-ț’ spuni când și câț’ copchii tre’ s’ fași?!
Nicolaevna. Primu’ sî-l naști pân’ la douăzăș’ șinși. De-am’ pi urmî naști șî după treizăși. Principalu’ primu’ să-l fași.
Marina. Da. Așa. Chiar dac’ n-ai și fași cu dânsu’ după asta. Șî sî nu poți termina niș’ studiile, niș’ te-aranja la lucru’ ca lumea. Sî ti măriț’ ca sî nu
ti grăiascî lumea șî sî trăiești tătî viața cu-n alcagolic79. Ori, dacî nu vrei sî trăiești cu-n alcagolic, poftim, divorțează. Da’ așă, cum aveț’ numa’ un
apartament cari trebu’ împărțît la amândoi, iesî cî oriși-ai fași, pa liubomu80 trăiești tătî viața cu-n alcagolic în așeiaș’ cameră. Așă-i mai ghini?!
Pauză.
Tanti Olea. Și țî-i dat, așeia țî-i dat.
76
„Valcița” / „Волчица” (rus.) – „Lupoaica”, telenovelă.
77
Pleșcat – Chel.
78
Serial – „Telenovelă”.
79
Alcagolic / Алкоголик (rus.) – Alcoolic, bețiv.
80
Pa liubomu / По-любому (rus.) – „Oricum”, „Orice ai face”.

Vlad. Nu știu. Dacă e să judecăm după logica voastră, mie era „sî-ni șie dat” să fiu paznic, „taxist”81 în cel mai bun caz, apoi alcoolic, apoi poate
să-l omor pe tata la vreo beție pentru că tot ce-și dorea e să fiu paznic... și-așa, ușor, cu pași siguri, spre pușcărie. Ksiușei „i-o fost dat” să scoată
bani din străini ca să-și poată achita studiile; să se fută ca răsplată. Lui Basic, pentru că tat-su a fost blatnoi82 și făcea parte din lumea criminală, i-a
fost dat să fure, să omoare și s-ajungă la pușcărie exact ca Mișa, frate-său, care probabil și-acum stă închis. Ksiușa a ales să nu-i „fie dat” să stoarcă
bani din străini. A mers la lucru în America și-acum iat-o, American Dream în carne și oase: familie, copil, emigrant-cetățean U.S.A.. Basic a ales
să nu-i „fie dat” să fure și s-omoare. Lucrează, paznic, căsătorit, au o fetiță.
Altcineva însă a ales să n-aștepte. Să ia doar ceea ce „i-o fost dat”.
Marina dă peste cap vișinata.
Tata. Aha. Dacî nu sî-nsura Basic cu Natașa ’șeia era sî stăi și el amu la pușcărie tari ghini. Copchilu’ ’șeala o fost făcută din viol, nu din dragosti
mari.
Pauză scurtă.
Nana Vera. Îi cald aiși la voi. Mă duc sî dischid oleacă ușa. (Iese.)
Nicolaevna. Nu grăiț’ șî voi atâta di copchii către dânsa...
Intră Stas cu Ava în brațe.
Stas (râde). Ava o băgat zămosu’ ’șela-n micravalnovkî83.

Ksiușa. Nu s-o fript?
Stas. Nu. S-o-nșerbântat zămosu’.
Tanti Olea. Eu mă duc s-aduc borșu’ șel scăzut.
Nicolaevna. Sî merg să te-ajiut?
Tanti Olea. Nu, nu trebu’. (Iese.)
Pauză.
Nicolaevna. Atunși o fost alti vremuri...
81
Taxist / Таксист (rus.) – Taximetrist. Forma rusească de exprimare este „taxist”.
82
Blatnoi / Блатной (rus.) – „Interlop”.
83
Micravalnovkî / Микроволновка, Микроволновая печь (rus.) – Cuptor cu microunde.

Pauză.
Ksiușa. Ava, lasî salata ’șeia-n pași.

Nicolaevna. Ksiușa, da’ Ava ’nțăleji și-i spui tu?
Ksiușa. Înțăleji, numai că-i vine greu să vorbească.
Nicolaevna. Da-i tari slăbuțî. Nu-i bolnavî?
Ksiușa. Nana, nu grăi prostii.
Nicolaevna. Eu niș’ cu-n rău84, mă uit cî niș’ nu pre’ o mâncat.
Ksiușa. O mâncat cât trebu’ sî mănânși un copil.
Nicolaevna. Ni-aduc aminti, Vitea, când v-ați mutat voi în căminu’ ista șî trăieț’ numa-ntr-o cameră. Iaca asta era. Țin minti stenka85 asta, „Albina”.
Îl aveț’ numa’ pi Vladic atunși. Era așă mititel și slăbuț, noi credem c-o s’ moară. Tu i-ai adus atunși niști ampuli86 di după graniță cari erau difițît87
șî iaca și băiet frumos i-amu.
Vlad. Nana, ia zi, ce mai face Ion?
Nicolaevna. Ion, tot așă, la Moscova, cu Sveta. D-ap’ ni-o spus cî v-aț’ întâlnit acolo, nu?
Vlad. Ne-am întâlnit. Da. Dar au trecut ceva ani de-atunci. Și Denis?
Nicolaevna. La Denis de-am’ a treia fată s-o născut, nu ț-o spus Ksiușa?
Vlad. Mi-o spus. Cum se descurcă?
Nicolaevna. Da’ cum? Așă-nșetișor. La Italia. Lucrează. Amu Irina-i în dekret88, stă acasî. Da’ Denis lucrează tot așă, cu curățănia, ca-nainte.
Câștigă normal. În orși caz, mai bini, cu mult mai bini dicât aiși. Irina șî ajiutor di la stat prinești c-o născut acolo. Iaca, tot mă cheamă sî-ni văd
nepoțîi, da’ eu nu pot lăsa lucru’ ista. De-am’ an zîs cî poati la varî m-oi duși sî-i văd.
Ksiușa. Vlad, știi și-am găsit eu ieri în sașii89 noștri? Foarfișili90 ’șeala cu steluță pi care le-am aruncat eu în tine, ți-nchipui? Eu am afighit91.
Vlad. Când le-ai aruncat?
Ksiușa. Cum când? Atunși când tu-ai fost cu de-al di Basic la furat sași. Și erai tu tare înervat cî tata nu-ș’ și ț-o zîs, da’ eu căutam jioacă cu tini șî
tot te-aninam. Șî tu, nu mai țîn minti, ni-ai spus cred cî șeva șî eu am aruncat în tini cu foarfișili șel’ cu steluță.
Avei tare i-o plăcut, o zîs cî și-l păstrează.
Vlad. N-a fost deloc așa. În primul rând... (pauză.) Da. Tu, cum șeva... fugeai la pârât.
Ksiușa. Și tu mă bătei. (Zâmbește.)
84
Eu niș’ cu-n rău – „Eu nu zic de rău”, „Nu zic cu intenție rea”.
85
Stenka / Стенка, Стенка для гостиной sau Гостиная стенка (rus.) – Bufet din lemn.
86
Ampuli / Ампулы (rus., pl.) – Fiolă, sticluță cu medicamente.
87
Difițît / Дефицит (rus.) – Deficit. „Greu de găsit”.
88
Dekret / Декрет (rus.) – Concediu de maternitate.
89
Sașii (pl.) – Sacii. „Sacii noștri”.
90
Foarfișili – Foarfecele. „Foarfecele ăla cu steluță”.
91
Afighit / Офигеть (rus.) – A rămâne perplex, a rămâne șocat. „Am rămas fără replică”.

Vlad. Pentru că erai pârâtoare. (Zâmbește.)

Ksiușa. Nu, tu mă bătei prosta tak92, fără niș’ un motiv.
Vlad. Fără niș’ un motiv...
Ksiușa. Da ladna... voi cu zîlili nu ieșăț’ din garaju’ ’șeala. Mari Rock-eri panimaieș93 eraț’ voi atunși. Tăț’ pletoș’, fumaț’ nu știu și prostii pe-acolo.
Eu prosta94 îmi fășem griji pentru tine, nu că tari vroiem95 s’ ti pârăsc.
Vlad. Ei hai, că tu n-ai fumat...
Ksiușa. Tata, dacî șeva, despre asta n-o știut.
Vlad. Asta s-o crezi tu. (Zâmbește.) Da’ cazul cu foarfecele a fost exact invers și n-a fost deloc legat de istoria cu sacii.
Ksiușa. Nu mai esti. Eu țin minti precis.
Vlad. Ksiușa, eu aruncasem în tine cu foarfecele și-am nimerit drept aici, simți? (O atinge lângă ochi.) Țin minte ce tare m-am speriat.
Ksiușa. Nu, n-a fost așa. Tu ți-ai închipuit.
Vlad. OK. Cred că noi vorbim acum de amintiri ale amintirilor care n-au nimic în comun cu realitatea pe care-am trăit-o noi.
Ksiușa. Ei, Tarkovski adîhaet.96
Tata. Eu asta nu-mi amintesc, da’ sașii ’șeia ni-i amintesc. Ni-o adus la sași... Pi câțiva ani înainte am avut. Fășem curat zilele iestea ș-am mai găsit
vreo doi. Fusăsî97 ii cu băieții la furat. Pi tăț’ i-o prins, numa’ Vlad a’ neu o putut fuji.
Concert #1
Seara, după șapte. Strada Uzinelor. Un depozit uriaș. Vlad are unsprezece ani. Stă în fața unui gard de sârmă împreună cu câțiva băieți mai mari.
Băiatul 1. Ti vâri pi-aiși șî fuji acolo undi-i luninî, vez’? Da’ noi stăm aiși șî păzîm.
Vlad intră, merge în direcția de unde vine lumina, intră în depozitul plin cu saci din plasă. Se uită spre gard să vadă dacă mai e cineva acolo. Vede
ochii băieților, care se uită prin gard.
Băieții. Hai Vlad, și-aștepț’? Ie-ț’ sași!
Vlad apucă un sac, îl desface și-ncepe să-l umple cu alți saci. Se mișcă tot mai repede și mai repede. Termină de umplut un sac, se uită spre gard,
băieții sunt tot acolo. Se-apucă de umplut un alt sac. Intră și băieții în depozit.
Băiatul 2. Vlad, hai că ți-ajiunji. Ie-ț’ sașii și du-te tu amu și păzăști afară la gard. Dacă vez’ pe șineva, strîji ȘUBA98. Ai înțeles? ȘUBA.
Vlad aprobă. Își ia sacii, iese cu ei după gard. Stă. În jur nu e nimeni. Stă. La un moment dat, de după colț apar în viteză două mașini Lada. Vlad le
urmărește cu calm. Abia când acestea opresc peste drum de depozit, Vlad realizează ce se-ntâmplă. Strigă cât poate de tare: ȘUBA, ȘUBA!
92
Prosta tak / Просто так (rus.) – „Pentru nimic”, „Fără nici un motiv”.
93
Panimaieș / Понимаешь (rus.) – „Înțelegi tu”.
94
Prosta / Просто (rus.) – Simplu. „Pur și simplu”.
95
Vroiem (reg.) – Voiam.
96
Adîhaet / Отдыхает (rus.) – A se odihni. „Tarkovski se odihnește”. Un alt exemplu de traducere: „Ei, ce să-ți zic... Tarkovski”.
97
Fusăsî – Fusese. „Fusese ei cu băieții la furat”.
98
ȘUBA (3) – În anii ’90, puștanii făceau mici jocuri în jurul cuvântului „șuba”, pentru a-și preveni amicii de vreo primejdie.
„Șase!”, „Atenție!”, „Vine!”, „Fuga!”.

Băieții (ieșind din depozit). Fuji, Vlad!

Vlad apucă cei doi saci și fuge cu ei în spinare. Fuge pe mijlocul străzii, printre mașini. Cei din Lada pornesc cu mașinile în goană după băieți.
Sacii sunt mai mari decât Vlad, dar el îi ține din răsputeri și caută cu privirea pe care drum s-o ia. Îl ajung din urmă doi băieți mai mari din gașcă.
Se opresc în dreptul lui și încep să râdă isteric.
Băiatul 1. Vlad, tu te-ai ibanit99? Lasî, măi, sașii ș’ fuji cî ti prind așei’ din Lada ș-ai belit-o. Fuji!
Băiatul 2. Dă-lî măi nahui100!
Vlad se uită-n urmă, mașinile sunt foarte aproape de el. Vlad aruncă un sac în mijlocul drumului, așa, ca să creeze un obstacol pentru mașini.
Celălalt sac îl apucă din două părți, îl pune pe spate și fuge cu el înainte. Mașinile opresc. Ies câțiva bărbați care fug după ei. Băieții se despart,
fiecare luând-o în direcții diferite. Vlad o ia pe la școală, aruncă sacul peste un gard înalt de piatră, sare și el. E foarte abil și face totul cu ușurință.
E clar că fuge pe un drum bine știut. Într-un final, Vlad ajunge la colțul căminului, trece pe lângă inscripția de pe perete scrisă în chirilice Strada
Entuziaștilor 18/1 (Улица Энтузиастов 18/1), intră cu sacul în casă.
Din bucătărie iese Tata. Și ai acolo?
Vlad tace.
Tata îl lovește. Ti crez’ mari bandit? Vrei sî mă fași di rușîni în tăt căminu’ pintru niști sași? Merji la culcare. N-ai să mănânși nicî az’.
În scena următoare, Vlad stă pe un taburet, spală vesela la bucătărie. Tata stă la masă cu doi vecini.
Tata. Eu tăt’ pun într-înșîi amu, șî șeapa, șî cartofii, și morcovu’, mai ales pi iarnă. Îs tari buni. (Cu mândrie.) Fișior’miu ni i-o adus.
Nana Vera. Eu am spus că el o s-ajiungî bandit. (Râde.)

Tanti Olea. Vladic, mănâncă cî-s’ rășești.
Vlad. Merci. De fapt eu m-am săturat... Nici nu mi-e prea foame... Sunt bine. Mulțumesc.
Ksiușa. Vlad nu-i diprins sî mănânși așa di mult.
Tanti Olea. Țîn minte cum fășem borș de-aista dimult, când copchii erau încî mititei. Ksiușa s-alinta, nu-i plășe’ curechiu’101. Da’ Vladic tari mai
iube’ borș scăzut. Drept c-atunși n-avem di undi lua carni și-l fășem din oase, ori și găsăm șî noi. Da’ curechiu’ era încî ieftin și muram butoai-ntreji.
Nana Vera. Tari-i bun. Ai pus și curechi murat?
Tanti Olea. D-ap’ numaidecât.
Ksiușa. Nu-nțăleg, cum pute’ sî nu-ni placă așă bunătate?
Vlad. Nu-mi amintesc să fi mâncat borș din ăsta în copilărie...
Tata. Ei, cum nu? Mâncai. Mâncai în amândouă fălși102.
99
Ibanit / Ебануться (rus.) – „Vlad, ți-ai ieșit din minți?”, „Vlad, te-ai tâmpit?”.
100
Nahui / На хуй (rus.) – „În pulă”. „Lasă-l în pulă”.
101
Curechiu’ – Curechi. Varză.
102
Fălși (pl.) – Fălci. „Mâncai în ambele fălci”.

Toată lumea râde.
Vlad (către Tanti Olea). Îmi amintesc cum am mâncat și dumneavoastră m-ați bătut c-am mâncat.
Ksiușa. Vlad!
Vlad. De ce, Ksiușa? Dacă tot ne-amintim, hai să ne-amintim.
Nu zic, mă chemați voi la masă, dar mi-era cam frică să nu mi-o iau... așa că spuneam mereu că nu mi-e foame. Da’ atunci când toată familia e
afară sau în altă cameră... atunci poți să-ți pui câte-un pic în farfurie, așa, cât să nu se-observe c-ai umblat în cratiță. Până ’mata (către Tata), la o
ceartă c-am refuzat să lucrez la vahtă103, chiar dacă eu trebuia să-nvăț pentru școală, nu să stau de pază, mi-ai spus – Crez’ cî noi nu știm c’ tu
mănânși? Tari ghini sî vedi ca-i îmblat în cratiță pintru cî-i datî la o parti pojghița di pi mâncare.
Ei na, atunci, de fapt m-ai ajutat fără să-ți dai seama. Mi-ai spus care e secretul. De-acum știam că trebuie s-acționez imediat după ce-a fiert, înainte
să se pună pojghița. (Către Tanti Olea.) Dumneavoastră-mi spuneați că mergeți să gătiți pentru tata, eu rămâneam la vahtă să vă înlocuiesc. Apoi
vă vedeam ieșind în fața căminului pe ușa din spate... Asta-nsemna că mâncarea e gata. Eu las vahta numai cât să fug pe ușa unde acum e baia la
voi, intru, iau de sub pat, din odaia noastră, borcanul de șapte sute de grame gata pregătit. Îmi torn nici jumătate de borcan cu borș, ca nu cumva să
se-observe c-am umblat acolo. Pun capacul, iar după asta pot să se pună și trei sute de straturi de pojghiță. Când veneați voi la masă și verificați
pojghița, totul părea neatins. Eu între timp ascund borcanul la dușuri, sub tavanul din inox în formă de zig zag, pus încă de pe vremea când mama
era „camendant pi cămin”104. Mai stau juma’ de oră la vahtă, cât să se răcească. ’Mata (către Tata), vii de la lucru și vă așezați la masă. Tot atunci
îmi iau și eu borcanul.
Aș spune că, într-o oarecare măsură, mâncam toți împreună. Doar că despărțiți de un perete.
Pauză.
Elijah. Is everything all right?

Vlad. Yes, Elijah. I’m just telling my parents how they managed to make my childhood unforgettable.
Iar după ce mâncați voi, veneați dumneavoastră (către Tanti Olea) să mă chemați „chipurile” la masă. Și-atunci eu scoteam pe gură replica copilăriei
mele „nu mi-e foame, mulțumesc!”.
Nicolaevna. Timpuri greli erau atunși. Tăt’ era difițît.
Vlad. Da, nana, într-adevăr, erau timpuri grele. Nu întotdeauna puteam să iau mâncare din casă. Uneori mâncam o conservă la două, trei zile. Nu
luam mai multe ca să nu se-observe. Când realizam că nu voi avea șansa să mănânc ceva gătit, intram pe vârfuri la bucătărie. Am învățat să deschid
ușa, așa, ca să n-audă vreun scârțâit nici cine stă la jumătate de metru depărtare. Iei de pe dulap grămada cu cheile de la beci, una câte una, ca să nu
facă gălăgie. Fugi în beci, îți iei o conservă, o deschizi așa cu cotul și dacă aduce Sorin Vraciu un călcâi de pâine, e bine, dacă nu, așa înfuleci, fără
103
Vahtă / Вахта (rus.) – De serviciu, de pază. A sta de serviciu la diverse locații care necesită supraveghere 24 de ore în jurul obiectivului păzit. În cazul dat e vorba de un
cămin familial. În anii ’90 această funcție mai includea și serviciul de telefonie al tuturor locatarilor.
104
Camendant pi cămin / Комендант (rus.) – Intendent(ă). Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituţii, a unei case (în cazul dat e vroba de un cămin
familial).

pâine. Și fuga sus, la fel de atent pui încet cheile la loc. (Către Tanti Olea.) Dumneavoastră sunteți la jumătate de metru, faceți mâncare, dar nu mă
vedeți că e dulapul pus chiar lângă ușă… și nu mă auziți. Spider-man.
Când ești rupt de foame și n-ai ce mânca, dormi. Dormi ca să nu simți foamea.
Marina, tu cu amabilitatea ta, mă invitai în ospeție, mă așezai la masă cu ai tăi. Și eu spuneam – nu mi-e foame, abia m-am ridicat de la masă cu ai
mei. Și nu mâncam nimic. Marina, spune tu dacă mint. Mi-era groază să mănânc așa cum e normal să mănânce o familie. Împreună, cu toții la
masă. Nu știam cum să mă port. Mi-era teamă că voi mânca hapsân și repede, așa cum eram eu obișnuit, și nu doream să mă fac de râs în fața
părinților fetei de care-mi plăcea atunci.
Pauză lungă.
Ksiușa. Nahuia105?
Vlad. Nahuia?
Pauză.
Stas. Pi mini mama mă lăsa ba cu-n tată, ba cu altu’. Și eu o-ntreb într-o zî – Mama, da’ cari dintr-înșii îi tata meu? Șî e’ – Ni-ș unu’ dintr-înșii. E’
până azi nu ni-o spus șini-i batia106 neu. Eu cred că niș’ e’ nu știe șini-i. De asta nu spuni.
La tăț’ o fost greu în nouăzăși.
Tanti Olea plânge.
Ksiușa (către Vlad). Amu te simți mai bini?

Vlad. Tu n-ai cum să-nțelegi asta. Ei s-au purtat altfel cu tine.
Ksiușa. Vlad, ieși afară!
Vlad. Pizdeț107.
Vlad iese, își ia geaca din cuier. Scoate din buzunar mănușile, le bagă-napoi, scoate din celălalt buzunar țigările, se-ncalță din mers, deschide ușa.
În fața ușii, Vasya.
105
Nahuia / На хуя? (rus.) – „De ce’n pula mea?”. Un fel de „what the fuck?” din limba engleză.
106
Batia / Батя (rus.) – Tata. „Taică-meu”.
107
Pizdeț / Пиздец (rus.) – Constatare retorică: „Asta e”. „Bag pula”.

Vasya. Ni huia sebe. 108 Asta și-i, teleportari? Blead’109, nu teleportari, da’ asta… Karoce, am uitat cum sî spuni la huiniaua110 asta, când sîmț’ pi
șineva.
Vlad are un moment de ezitare.
Vlad. Privet!111
Vasya. Cari privet, băi? Vinî-ncoa’. (Îl îmbrățișează pe Vlad cu putere.) Și hilîi112 ești!
Vlad. Băi Basileus, asta nu-s’ numești hilîi, asta-nseamnă să te menții în formă.
Vasya. Da ladna. Uiti la mini, iaca eu sî-n formî. Basileus Velikii!113
Râd.
Vasya. Nu și… nu mă chemi în casă? Eu am vinit să-l felicit pi batia tău, da’ mai tari sî ti văd pi tini.
Vlad. Băi, avem pi undi be’ o bere pe-aiși?
Vasya. Fașim.114
Vlad și Vasya merg după colț, la magazinul „Tatiana”. Își iau câte-o bere, ies afară. Se așează la o masă din lemn improvizată de localnici. Beau
bere, fumează.
Vasya. Nu tak și? Povistești. Undi-ai îmblat? Și-i cu tini?

Vlad. Da’ undi… Pi undi vrei. Prin lume.
Vasya. Șî? Uspeșnîi115 businessman sau ai găsit vreo staruhî116 cu bani?
Vlad. Mmm... Nu. Niș’ una, niș’ alta. Deși... poate oleacă businessman.
Vasya. Businessman?
Vlad. Producător de film.
108
Ni huia sebe / Ни хуя себе (rus.) – „Să-mi bag pula, chiar tu ești?”.
109
Blead’/ Блядь (rus.) – Acest cuvânt are mai multe sensuri, dar în cazul dat ar fi un fel de „damn” din limba engleză. Alt exemplu: „La naiba”.
110
Huiniaua; Huinia / „Хуйня” (rus.) – Un fel de „căcatul ăsta”, „chestia asta”.
111
Privet / Привет (rus.) – „Salut!”.
112
Hilîi / Хилый (rus.) – Fragil, delicat. În cazul dat ar fi „uscățiv”, „slab”. „Ce slab ești!”.
113
Velikii / Великий (rus.) – „Cel mare”. „Basileus cel Mare”.
114
Fașim – Facem. „Se face”, „Se rezolvă”.
115
Uspeșnîi / Успешный (rus.) – De succes.
116
Staruhî / Старуха (rus.) – Bătrână, bătrânică.

Vasya. Asta tipa117...?

Vlad. Prodiuser.118
Vasya. Prodiuser.
Vlad. Nu, tipa da.
Vasya. Băi, klasna119. Ni-o spus Ksiuha cî tu acolo... mai Golivudu’120 nu l-ai pakarit121.
Vlad. Mda... Mai, mai.
Vasya. Șî? Pi cât ai vinit?
Vlad. Nu știu, băi. Nu știu.
Vasya. Nu... măcar vreo lunî stai?
Vlad. Băi, mai pi scurt, trebu’ di zamutit122 o dvijuhî123. Nii-ni trebu’ bani.
Vasya. Câți?
Vlad. Trebu’ oleacî...
Pauză scurtă.
Vasya. Eu nu mai îmblu cu-așă dvijănii, drug. Asta dimult, când eram noi basiaki124, cum ni spune’ batia, țîi minti? Amu eu am familie, nu mă bag.
Vlad. Paniatna.125 Hai noroc.
Beau.
Vasya. Nu... tu nu ti supăra. Eu... nu cî nu vreu...

Vlad. Basic, tăt’ normal. Eu tăt’ înțăleg. Vîrulim126 noi din tăt câcatu’ ista.
Vasya. Iaca, aista-i Vlad așel’ pi cari-l știu eu!
117
Tipa; Nu tipa / Типа; Ну, типа да (rus.) – Are mai multe sensuri, dar în cazul dat ar fi: „Adică?”; „Parcă așa e”.
118
Prodiuser / Продюсер (rus.) – Producător.
119
Klasna / Классно (rus.) – „Fain”, „Mișto”. Un fel de „wow” din limba engleză.
120
Golivudu’/ Голливуд (rus.) – Hollywood.
121
Pakarit / Покорить, Покорять (rus.) – A cuceri.
122
Zamutit; Mutim / Замутить, Намутить; Мутить (rus.) – „A învârti ceva”.
123
Dvijuhî; Dvijănii / Движуха; Движение (rus.) – Mișcare. În cazul dat ar putea fi: „A pune ceva pe roate”.
124
Basiaki / Босяки (rus., pl.) – Hoinar, copil de stradă, golan.
125
Paniatna / Понятно (rus.) – Clar. „Totul e clar”.
126
Vîrulim / Вырулим, Разрулим (rus.) – „Vom ieși din asta”, „Ne vom descurca”.

Vlad. Aiși înainti erau tomberoanili ’șelea di gunoi. Țîi minti, băi, cum mă fugărei împrejiuru’ la o huinia di asta plină cu gunoi, cu rozacika127-n
mână – Suka128, vinî nahui încoași cî ti omor nahui. Blead’, suka!
Vasya (mișcat). Da, băi. Și debili eram atunși, ia hueiu129.
Vlad. Da’ eu căutam ochii lu’ frati-tu șî îi strîgam – Mișa, spuni-i, băi, lu’ frati-tu cî uiti, băi, și fași. Mai în scurt... doi dalbaiobi130. Țîi minti și-l
mai îmfla râsu’ pi frati-tu?
Vasya. Nu, eu nu țîn minti asta.
Vlad. Ap’ cum sî țîi minti? Tu atunși erai tăt’ în nahui blead’, vinî suka-ncoa’.
Râd.
Vasya. Băi, da’ tu-atunși ai fujit, așă-i? Ghini, băi, c-ai fujit, cî eu eram iobnutîi131. Știi cî i-an spart capu’ lu’ Romandaș în sara ’șeia?
Vlad. Da nu nahui?132 Asta tu i l-ai spart? Da’ noi credeam cî Șnur i-o spart capu’.
Vasya. Nu, băi. D-ap’ batia cu mini o avut razgavoru133 ’șela după asta. Eu eram ibanit di tăt și el cred cî sîmță șeva. M-o luat di șchircî134 șî ni-o
spus sî vin la tini.
Vlad. Băi, da’ tu știi... Când ai vinit în sara ’șeia la mini șî m-ai chemat afară... Eu am ieșît, da’ cu-n striom135, pizdeț! Zîc, stă dibilu’ încî cu vreo
șinși după colț șî mă ușidi nahui, da’ eu îs sîngur... Șî tu-ai pus o beri șî nu știu și-ni povistei acolo. Da’ eu șîdem cu striom, cu bățu’ di la veshalkî136
di la șcaf137 vârât în mânicî șî mă gândem, iaca-amuș as s-o facî, amuș as s-o facî.
Vasya. Da, băi? Da’ nii sîngur ni-era striomna oleacî di tini. Tu așă nikakoi138, da’ reskii139, suka. Țîi minti când ne-ai dat una și ți-era-n pulă că eu
îs mai zdravăn ca tini?
Râd.
Vasya. Băi, și... am auzît cî Marina o vinit acolo la voi.

127
Rozacika / Розочка (rus.) – Bot de sticlă spartă – armă improvizată pe loc.
128
Suka / Сука (rus.) – Cățea.
129
Ia hueiu / Я хуею (rus.) – Exprimă mirare.
130
Dalbaiobi / Долбоёбы (rus., pl.) – Idiot, cretin, prost.
131
Iobnutîi / Ёбнутый (rus.) – Dus cu pluta, nebun.
132
Da nu nahui / Да ну на хуй (rus.) – „Nu pot să cred”, „Nu poate fi adevărat”.
133
Razgavoru / Разговор (rus.) – Conversație, discuție.
134
Șchircî / Шкирка (rus., ua.) – Ceafă. „A lua de guler”.
135
Striom; Striomna / Стрём; Стрёмно (rus.) – Frică, anxietate.
136
Veshalkî / Вешалка (rus.) – Cuier. În cazul dat e vorba de bară/suport pentru umerașe.
137
Șcaf / Шкаф (rus.) – Dulap. Șifonier.
138
Nikakoi / Никакой (rus.) – Nicicum. „Nimic din tine”.
139
Reskii / Резкий (rus.) – Iute, ager, agil, abil.

Vlad. Ia v șoke.140 Di undi, băi, știi? Când, șini de-am’ tăt’ o spus?
Vasya. La cămin, tăț’ păreții-s cu urechi.
Vlad. Da, băi, o vinit. Eu n-am știut cî e’ o sî vii. Eu în genere multe n-am știut. Pahodu141, tanti Olea o chemat-o. Vre’ să mă-nsoari.
Vasya. Da’ tu?
Vlad. Și eu?
Vasya. Vrei sî ti-nsori?
Vlad. Eu... am vrut.
Vasya. Da’ amu?
Vlad. Și amu?
Vasya. Băi, nu mă zaibi142. Cu cârligu’ trebu’ s’ scot tăt’ din tini. Pastaiana143 tu-ai fost mutnîi144. Pi alțîi îi rascrutești145 sî-ț’ povisteascî tăt’, da’ tu
dispri tini, nicî’ nișodatî.
Vlad. Băi, da’ n-am și-ț’ spuni. E’ pahodu îi măritatî, am înțeles că are-un copil...
Vasya. ... pi care-l cheamă Vlad.
Vlad. Ei, pizdeț.
Vasea. Eu prosta am spus cum îl cheamă.
Vlad. Eu nu știu șeva?
Vasya. Băi Vlad, iaca aiși taman146 cî tu trebu’ s’ șii așela cari știi.
Vine Ksiușa în fugă.
Ksiușa. Hai repidi!

Vlad. S-o-ntâmplat șeva?
Ksiușa. Privet, Basic! (Către Vlad.) Da, hadem!
Vasya. Problemi, șeva?
Vlad. Nu știu, băi. (Către Ksiușa.) Și s-o-ntâmplat acolo?
Ksiușa. Lu’ mama i s-o făcut rău.
Vlad. Ksiușa... poati pintru tini-i mama.
Ksiușa. Vlad, tu ești tâmpit?
140
Ia v șoke / Я в шоке (rus.) – „Sunt șocat”. „A rămâne perplex/surprins”.
141
Pahodu / По ходу (rus.) – Probabil. „Se pare că”.
142
Nu mă zaibi / Не заёбывай меня (rus.) – „Nu mă sâcâi”, „Nu mă enerva”. „Nu mă bate/fute la cap”.
143
Pastaiana / Постоянно (rus.) – Mereu, întruna.
144
Mutnîi / Мутный (rus.) – Vag, secretos.
145
Rascrutești / Раскрутить, Раскручивать (rus.) – „A învârti”, „A forța să facă/spună ceva”.
146
Taman – Tocmai.

Vlad. Ksiușa, tu-i spui mamă unei străine și mă faci pe mine tâmpit că nu vreau să-i spun cum îi spui tu? Nu pot să-i spun ei mamă, înțelegi? Am
încercat, jur c-am încercat, când eram copil, dar n-am putut, Ksiușa. Tu erai mică, tu nu ții minte. Tu nu știi multe... Foarte multe nu le știi și nici
măcar nu vrei să le afli. Tu știi că tata a venit la mine când aveam zece ani, zece ani aveam, Ksiușa, când m-a întrebat – Pe care mamă o vrei, pe
asta, asta sau asta? Și mi-a propus câteva variante. Mi-a spus, alege. Asta după ce mama nici de-o săptămînă nu era-n mormânt.
Ksiușa. El îi bărbat, Vlad, tu ar trebui să-l înțelegi. El a vrut ce-i mai bine pentru noi.
Vlad. Pizdeț, Ksiușa! Asta cum se numește la voi, gândire universal feminină? Da’ tu știi că Olea... tanti Olea, exact asta mi-a spus cândva? – Tata
tău e bărbat. E bărbat tânăr și are nevoie de femeie... când vei crește mare, vei înțelege – ea „chipurile” și-a deschis sufletul în fața mea și-a vorbit
cu mine pa dușam147. A avut o șansă să fie om și tocmai pe aia a ratat-o. Și tu exact asta-mi spui acum. Adică... cum? Trăim cu toții după instincte
și pohui de tot restu’? Pohui că ai copii, pohui că ai soție, important e să „șii mujîk!” șî s’ ti duși regulat na leva148, la futut?! Atunci nu pot să înțeleg
nahuia te-ai mai însurat, nahuia ai mai făcut copii? Asta-i o justificare penibilă. Că el, „chipurile”, s-a gândit la noi, că el vezi, blead’, pentru noi a
făcut-o. De fapt, nu era deloc pentru noi. Era numai și numai pentru el. Deschide ochii, ești mare. Ești și tu mamă.
Ksiușa. Eu aș fi de acord ca Stas să se recăsătorească dacă n-aș mai fi. Ca Ava să nu crească singură.
Vlad. Și dacă femeia cu care s-ar recăsători n-ar avea grijă de Ava? A, Ksiușa? Cum poți fi atât de...? De ce nu gândești? Cum poți s-arunci
asemenea vorbe-n vânt?
Ksiușa. Daca-i avea copii, ai înțelege.
Pauză.
Vlad. Da.
Trece o femeie pe lângă ei.
Femeia. Vladic? Asta tu ești? Noroc! (Zâmbește, i se aruncă de gât, îl sărută pe obraz.)
Vlad o împinge.
Vlad. Ce faci? Du-te te rog de-aici.

Femeia. Vladic, eu am vrut...
Vlad (strigă). Te-ai dus!
Femeia pleacă grăbită bombănind ceva în sinea ei.
147
Pa dușam / По душам (rus.) – A-și deschide sufletul. „Din suflet”.
148
Na leva / Налево (rus.) – La stânga. Mai înseamnă și „în mod ilegal”, „în secret”, „pe ascuns”.

Ksiușa. Știi și, Vladic? Nu vrei să fii ca tata, da’ fix așa ești.
Pauză.
Di și-ai vinit?
Pauză.
Eu mă duc acasă. Orice-ar fi, ea ne-a crescut, ea a avut grijă de noi. Eu nu pot s-o las așa.
Ksiușa se duce spre casă.

Pauză.
Vasya stă la masă. A văzut toată scena.
Vlad. Eu îs koncenîi149 di tăt, așă-i băi?

Vasya. Karoce... eu încî n-am înțăles ni huia150.
Actul II
Scena 1
Aceeași seară. Tanti Olea, Nana Vera și Nicolaevna stau în bucătărie cu paharele de vișinată în mână, gata să ciocnească. Femeile sunt bete.
Tanti Olea (vorbește de parcă ar spune un toast). Tătî tinereța, șei mai frumoș’ ani din viațî, nopțîli nidornite le-an dat pintru dânșîi. Le-an făcut
zakrutși151 vara ș-an târâit crăpăt152 di la lucru ca sî nu stăi ii flămânz’ iarna. O rochie nu ni-an cumpărat ca o fimeie normală, da’ le-an luat lor și
li-o trebuit. I-an cheptănat șî i-an hrănit. Le-an spălat chișătu’. Vladic de-am’ era mari, da’ încî sî chișă în pat. La patru, înainte sî mă culc, îl
controlam, tăt’ era normal. La șinși, când mă trezăm sî-l controlez, de-amu era tăt chișăt. Vara mai era cum era, da’ iarna cât di greu ni-era...
Nana Vera. Noroc!
Femeile ciocnesc, beau.
Tanti Olea (continuă). D-ap’ și, mai ghini era sî știi tăț’ cî el sî chișî-n pat? Îl sculam dimneața, când încî nu pre’ era lumi prin cămin. Da’ și, mai
ghini era sî-l vadî tăț’ cum spalî el prostirea153 di chișăt?
149
Koncenîi / Конченный (rus.) – „Terminat”, „Pierdut”, „Om de nimic”.
150
Ni huia / Ни хуя (rus.) – „Nimic”, „O pulă”.
151
Zakrutși / Закрутки, Банки для консервирования (rus., pl.) – „Conservă”. Fructe/legume puse la borcan pentru iarnă.
152
Crăpăt – „Mâncare”, „De-ale gurii”.
153
Prostirea (reg.) – Cearceaf.

Nicolaevna. Denis a meu tot sî scăpa în pat. Pân’ pin clasa-a patra. Di spaimî. Tat-su, Dumnezău să-l ierti, vine bat, mă băte’ pi mini ș-ap’ îl băte’
ș’ pi dânsu’. Șî el sî scăpa.
Tanti Olea. Nu, cî el sî scăpa înainti de-a vini eu la dânșîi.
Da’ cât mânca el...? Cât mânca! Înțeleji? Ș-un bucătoi di carni, șî jiumătati di pâini la o mâncari, șî borș, șî câte douî căni di ceai. Crește, înțăleg!
Bărbat, înțăleg! Eu tăt’ înțăleg, d-ap’ noi eram patru. Tat-su lucra la trei lucruri tucma’! Eu trebuie să-l hrănesc cu șeva când vine el di la lucru,
așă-i? Da’ el și? Învăța...? Așeia era învățăturî...? Erau timpuri greli, trebuie di lucrat. Era de-am’ mare. Doispriși ani.
Nana Vera toarnă vișinată. Femeile ciocnesc. Beau. Nana Vera începe brusc să plângă.
Nicolaevna. Și-i cu tini, Verî?

Nana Vera. Curvilor!
Tanti Olea (către Nicolaevna). Ia’ nu-i mai da sî bei.
Nana Vera. Șini be’ aiși?
Nicolaevna dă radioul mai tare.
Nicolaevna. Ia,Veruța... ia-u’ șini cântî. Hai la dans.
O trage pe Nana Vera după ea. Nana Vera refuză. Nicolaevna se mișcă foarte greu, dar încearcă să danseze. Nicolaevna dansează.
Tanti Olea. Eu mor de foame.
Își pune să mănânce.

Tanti Olea mănâncă. Nana Vera urmărește nemulțumită dansul Nicolaevnei. Nicolaevna cântă și dansează. Tanti Olea preia melodia. Cântă
împreună. După un timp, Nana Vera răbufnește.
Nana Vera. Tași, Liubî, cî nu poți cânta. Tași!

Tanti Olea. Da’ dă-i pași.
Nana Vera. Tu sî nu ti vîri!
Liubî, aista-i dans la tini? Treși amu jios șî nu ti pozorî154.
Nicolaevna pare că n-o aude.
154
Pozorî / Опозориться (rus.) – A se afla într-o poziție jenantă. „Nu te face de rușine”.

Nana Vera. Liubî, n-auz’? Jios am spus. Amu!
Nicolaevna cântă și mai tare. Dansează. Face mișcări largi și exagerate.
Nana Vera. Futuț...
Apasă nervos toate butoanele radioului până găsește butonul de deconectare.

Radioul nu mai cântă. Se aude doar ceva de la televizorul mic, care stă pe frigider. Nicolaevna încremenește. Stă nemișcată o vreme. Lasă încet
mâinile jos, face-un pas și lent se așează pe taburet.
Scena 2
Camera unde e pusă masa mare. Marina stă singură la geam. Tata cu Elijah stau la masă. Beau. Ambii sunt beți.
Tata. Fimeili sînguri, cu mâna lor, scrieu danos155 pi bărbațîi lor. Înțeleji tu și-i aiși? Dădeu dabro156 sî tai viile. Ele doar nu-și dădeu sama și fac,
dișteptili! Sî bucurau cî bărbațîi n-o sî mai bei, da’ nu s’ gânde’ nimi’ la posledstvii157. Aista, cum îi spune... așel’ chel cu patî-n frunte. El tăt’ o
făcut. Lidia, Izabela, Magaraci, Prințul Negru, tăt’ o fost distrus. Tăt’! O lăsat numa’ sorturili158 di masî. Tu-nțăleji și-i aiși? Măi, Ădic... cum sî-ț’
lămuresc eu țîi, aista o fost un fel di holocaust, da’ numa’ cî pintru poamî159, pintru vie. Jiumati din tătî țara o fost tăietî cu toporu’. Jiumătati!
Frat’miu cu mâna lui o distrus sîngurel hectari-ntreji de viță de vie. Și era s’ facî...? Dacî nu, îl închideu. Cum, măi...? Cernoziom curat! Fă jin
șî-mbatî lumea-ntreagî cu șel mai bun jin din lumi! Franțuzăsc, italienesc, armenesc, îs nicî pi lângî și-am avut noi. Tăt’ o distrus.
Tata toarnă vișinată.
Tata. Iaca, vez’, dacî n-am poamî, fac de-am’ din jișîni.
Elijah filmează vișinata. Beau.
155
Danos / Донос (rus.) – Denunț. „Își denunțau soții la organele de stat”.
156
Dabro / Добро (rus.) – Bine. „Dădeau acordul”.
157
Posledstvii / Последствия (rus., pl.) – Urmări, consecințe.
158
Sorturili – Sorturi, soiuri. „Soiuri de struguri de masă”.
159
Poamî – Poamă.

Tata. Da’ și-s’ grăim noi... cu așeia tăt’ îi clar. O vinit pi pământuri străine șî-ș’ băteu jioc. Da’ tu uiti la aiștia a’ noștri, di sus, și fac ii az’... Ai tăi
cum ti-or futi, nu te-a futi nimi’! Înțăleji tu? Dacă tu pi tini nu ti uvajăști160, ap’ și s’ mai aștepți di la alțîi? Hai, ie o bucățîcî di carni.
Elijah. No, I... no.
Tata. Hai, lasî tu asta. Tu gustî. Ai vinit la mini-n casî, undi-i respectu’ pintru familia Mara? Tre-s’ ni uvajăști! Și ni ti fărâmi?161 Ian stai oleacî, tu
și crez’, cî eu am uitat sau și? Crez’ cî voi sînteț’ mai di treabî?
Pauză.
Unde-s indienii?
Și? Crez’ cî eu nu știu? Crez’ cî la noi aiși n-aratî nicî la tilivizor, da?
Stai c-amuș.
Tata se ridică de la masă, se îndreaptă spre bufet, deschide ușile, scoate o sticlă și, foarte hotărât, se apropie de Elijah.
Tata. Aista-i rachiu curat, di casî. Damașnii. Tot eu l-am făcut. Din ierburi. Lecuitor. Ia dă-n-coa’. (Umple paharele.) Pisti cap!
Beau.
Tata. Hai, amu! (Îi întinde lui Elijah o bucată de carne. Elijah râde, o mănâncă.)
O, amu-i altî treabî. Da’ iaca, dispri și fașiț’ voi, noi mâine ’om grăi. Da’ amu mănâncî, mănâncî. Tu încî jin de-a’ meu de-așel alb n-ai gustat.
Amuș... amuș a s’ ni dușim în beși ș-ai sî vez’. Di la jinu’ meu zbori drept în cosmos, îț’ spun eu. Cum sî-ț’ lămuresc eu țîi... când ti ridiși, așă,
deasupra, șî ești numa’ tu șî nourii162. Doamni ferești! Nu-ț’ închipui și-i asta. Mai șeva decât s’ fași săx. Dac-am fost prost ș-an kasit pad
pridurka163... Așă m-o sfătuit aiștia de-aiși. C’ sî nu fug di armatî, da’ taman s’ mă duc, sî spun cî am copil mic șî sî kasesc pad pridurka. Iar pentru
asta statu’ a sî-ni dăi apartament cu douî cameri. Violeta me’ era de-am’ cu Ksiușa gravidă, Vlad ave’ trei anișori, șî eu zîc – mă duc! Fac tăt’ cum
ni-o spus. Da’ așeia di la armatî nu-ș’ și-o încurcat în documenti șî mă trimit pi mini di lyotcik164. Șî eu... am fost... oleacî... lyotcik. Pi urmî o vinit
documentili șî așeia – Și cautî pridurku ista la lyotciși? La povari165 l-aț’ trimis, amu! Șî eu de-am’ cum s’ le-arăt cî eu nu-s pridurak, dacî-n
ducumenti tăt’ îi scris? Șî vin eu di la armatî ’napoi acasî nebun dup’ avioani. Vreem sî șiu lyotcik. Era a’ neu, înțăleji tu? Trebuie numa’ sî mă duc
sî-nvăț, cî acolo-i tari stroga166. Da’ cum? Sî vin la socrî-niu sî-i spun – eu mă duc la-nvățat? La cât ni-o ajiutat el pi noi, ni-era rușîni. Cum s-o las
pi Violeta cu doi copchii mititei în cămin?! M-am băgat la uzinî, liteișik167. Amuș zîc – repidi, fac niști bani, una alta… Am înșeput sî punim la
160
Uvajăști / Уважать, Уважение (rus.) – A respecta. „Dacă tu nu te respecți...”.
161
Și ni ti fărâmi? (reg.) – Nu te lăsa rugat, nu fi modest.
162
Nourii (pl.) – Norii.
163
Kasit pad pridurka... ; Pridurak / Под придурка... ; Придурок (rus.) – „Să te dai drept nebun”, „Să faci pe prostul”.
164
Lyotcik / Лётчик (rus.) – Pilot.
165
Povari / Повара (rus., pl.) – Bucătari.
166
Stroga / Строго (rus.) – Strict, cu strictețe.
167
Liteișik / Литейщик (rus.) – Turnător (profesie).

knijkî168. Oleacî eu, Violeta o strâns ghinișor, socru-meu cât ni-o dat. Și-i di grăit. Putem sî-ni cumpăr trii apartamenti, Ădic. Trii! Violeta me’ –
Hai sî mai luăm bani din bancî; e’ ave’ sviaziuri169 – cumpărăm niști pământuri, mai pi scurt. Da’ eu zîc – sî-ni șii pi urmî șî copchii datori? Las’ sî
stăi pi sberknijka164 șeia. Șî-aiși huiak!170 O apărut cupoanili171, blyad’, după care leii șî din tăti rublili172 șelea strânsî la knijkî m-an dus ș’ ne-am
luat o palkî173 di cârnaț ș-o vodkî. Uzinili, fabrișili o-nșeput a s’ ’nchidi, tăț’ o-nșeput a rămâni făr’ di lucru. S-o dus lyotciku neu sî șii paznic, vorba
lu’ Vlad. Pân’ la urmî, ghini cî Violeta o căpătat întâi o cameră-n căminu’ ista, pi urmî, iaca, pi așeia a doua o luat-o. Câte-o făcut e’ pentru căminu’
ista! Dacî era bașkavitaia174 ș-ave’ studii... înțăleji tu și-nsamnî școală? Socru-meu o vârât carti într-însîli, pi tăti fetili lui le-o trimis la-nvățat.
Și-i cu tini?
Elijah vrea să vomite.
Tata. Numa’ nu pisti covor! Hai afară.
Îl ajută pe Elijah să iasă de la masă. În prag stă Vlad, care tocmai voia să intre în cameră.
Tata. Toată lumea la o parte!
Vlad le face loc să iasă.
Scena 3
Vlad vine la geam, lângă Marina.
Marina. Cred c-am să plec acasă.
Vlad aduce două scaune. Se așează. Ambii tac.
Vlad. În camera cealaltă Ksiușa și Stas încearcă s-o adoarmă pe Ava... La bucătărie, trei femei nebune fac discotecă...
168
Knijkî; sberknijka / Книжка; Сберкнижка (rus.) – Libret; Libret de economii.
169
Sviaziuri / Связи (rus., pl.) – Legături, relații, conexiuni. „Avea relații bune cu cei sus puși”.
170
Huiak! / Хуяк! (rus.) – „Hopa!”. Un fel de „Tadam!”.
171
Cupoanili (pl.) – Cupoanele. Unitate monetară temporară în Republica Moldova în anii ’92-’93 (sec. XX).
172
Rublili (pl.) – Rublele. Unitate monetară în Republica Moldova, în perioada URSS.
173
Palkî di cârnaț / Палка (rus.) – „Baton de salam/mezeluri”.
174
Bașkavitaia / Башкавитая (rus.) – Cu cap. „Inteligentă”, „Deșteaptă”.

Pauză.
Marina (brusc). Iepurelu’ alb pe care mi l-ai adus atunci când am petrecut primul nostru Paști împreună... l-ai pus într-un coș de plastic, galben, cu
mâner negru. Iepurelu’-Relu’. Avea un ochi roșu ș-altu’ albastru și era legat cu o fundă verde la gât. (Râde.) Mi-ai spus că i s-a-nroșit ochiu’ când
m-a văzut, că și ție ți se-nroșesc ochii când te uiți la mine. Mama a folosit mult timp coșul ăla. Îi plăcea că-i comod, cu toartă, bun de cărat rufele.
Într-o zi, la masă, cum mâncam, zic – Da’ și carni-i asta, mam’? Ea a făcut o pauză... Și tata-mi spune – Da’ cum îi? Și eu zic – Tari-i bun.
Pauză.
Cu-atâta poftă l-am mâncat. Tata râdea, nici nu m-a luat în seamă. Spunea el ceva de genu’ că n-a știut că e animal de companie, a crezut că-l
creștem pentru a-l mânca și s-a dus la televizor. Mama s-a apucat de spălat vesela. Eu m-am dus la baie. Frigiderul era plin cu carne. Chiar n-au
avut altceva ce găti? Am încercat să vomit, mi-am vârât și două degete pe gât, dar... Tu mă-ntrebai tot timpu’ ce face Relu’, iar eu îți spuneam că
l-am dus la țară.
Vlad. Știam că l-ați mâncat. Mi-am dat seama. Dar am văzut că tu nu-mi spui și n-am vrut să te fac să te simți prost.
Pauză.
Marina. Da’ pisica Naia, o mai ții minte?

Vlad. Și pe ea ați mâncat-o?
Marina. Vin într-o zi acasă și... Naia, nicăieri. O-ntreb pe mama, ea zice că nu știe. Îl întreb pe tata, la fel. Au trecut vreo două, trei zile și o-ntreb
din nou pe mama, iar ea – Da’ cât trebuie sî-i mai șterg câcații după dânsa? Eu am dus-o de-acasă. Am pus-o ’ntr-o torbă ș-an dus-o-n mama naibii,
să n-o mai văd.
Ție ți-am zis că i-am dat-o nanei de la Botanica...
Bea vișinată.
Vlad, da’ cum era să mă suporți așa, îmbrăcată mereu în roz? Uneori mă gândeam că trebuie să ai gusturi proaste, dacă tot acceptai gusturile mamei
mele.
Cum îți plăcea ție de mine, așa, cu breton? Îi spuneam nu mai vreau să port breton, iar ea – Da’ eu noaptea am să vin ș-am să-ți tai păru’. Cu
ciolkă175-i mai frumos.
De la primele noastre-ntâlniri – Vlad nu-i bun pentru tine! Când o întrebam de ce, ea îmi spunea – Nu-i bun și gata!
Vlad umple paharele, are intenția să ciocnească cu Marina. Ea nu bea. El dă vișinata peste cap.
Vlad. Coaie n-avem noi destule, Marina. Coaie! Un popor castrat. Umblăm toți cu pulile și pizdele la soare, suntem puloși și pizdoși, dar nimeni
nu-i coios, Marina. Înșelăm, trădăm, bârfim și ne lingem public în cur; manipulăm, futem studenții, șantajăm colaboratorii. Gândire criminală
conectată la un comutator colectiv.
175
Ciolkă / Чёлка (rus.) – Breton.

Cum se numește boala asta? Înainte îi ziceam moldovean, boala moldovean. Acum am descoperit că e boala întregii omeniri.
Pauză scurtă.
Strigam la tine, Marina, atunci când cântai tu „frumos”. Ne certam. Toți te lăudau, numai eu te certam și-ți spuneam – fals, Marina, esti falsă și
prefăcută! Fii tu, fii autentică! Tu însă te supărai și nu vorbeai zile-ntregi cu mine. Apoi veneai și-mi spuneai c-am avut dreptate, că ți-a fost de
folos. Și maică-ta, maică-ta se îneca în lacrimi când te asculta. Era atât de mândră... Credea că orele particulare cu Poliakov te făceau să cânți așa.
Doar ea nu știa că tu nu mai mergeai de mult la Poliakov. Ea nu știa că Poliakov făcea integrame în timpul orelor de canto și-n cur îl durea de cum
cânți tu. Deci când țî-i pohui, ap’ țî-i pohui șî gata!
În casă intră un bărbat. Vine în camera unde e pusă masa. Se apropie de Vlad.
Bărbatul. Tu ești Vlad?

Vlad. Da.
Vlad vrea să mai spună ceva, dar nu reușește. Bărbatul îl lovește puternic cu pumnul drept în nas. Capul lui Vlad cade pe spate de la forța loviturii.
Duce mâna la nas, e plin de sânge. Bărbatul se întoarce și se-ndreaptă spre ieșire. Vlad își ia o clipă pentru a-și reveni, apoi pornește să-l ajungă
pe bărbatul necunoscut. Iese din casă. Îl ajunge din urmă. Îl prinde de gulerul hainei, îl întoarce spre el, ținându-l cu o mână de guler, cu cealaltă
îl apucă de față.
Vlad. Suka, tu șini ești?

Bărbatul. Bărbatu’ lu’ Liuda.
Vlad. Care Liuda?
Bărbatul. Cari ț-o spus noroc, da’ tu-ai împins-o. Iaca cari.
Vlad îi dă drumul.
Vlad. Băi, fute-o mai repidi de-aiși pân’ nu ț-am futut botu’.
Bărbatul vrea să spună ceva, dar privirea lui Vlad și fața lui plină de sânge îl opresc. Bărbatul pleacă.
Vlad (strigând în urma lui). Șî țîniț-o pi fimei-ta acasă! Sî nu mai sarî la pupat pi la bărbați străini!
Marina iese-afară cu o cârpă și o farfurie cu apă caldă. Se apropie de Vlad, îi șterge cu multă grijă sângele de pe față.

Vlad. Mraz’!176 Acum o să meargă acasă și-o s-o bată și pe ea. De ce i-am spus asta? Sînt un mraz’.
Marina. Vlad, hai în casă. E rece afară.
Concert #2
Vlad stă în fața unui monitor.
Pe ecran apare textul: Hello!
Vlad râde, răspunde: Hello!
Pe ecran apare scris: Începem. Punctajul acumulat îți va oferi șansa de a trece la nivelul următor. Nu uita, ai o sută douăzeci de ani și ai la
dispoziție o sută douăzeci de secunde pentru a răspunde la cinci întrebări. Plus o secundă bisectă. Cadou din partea mea. Smile. Ești gata?
Vlad zâmbește și dă din cap.
Pe ecran apare scris: Dragostea.
Vlad râde confuz, se uită în jur: Adică? În ce sens dragostea?
Pe ecran: Umătoarea întrebare. Apa.
Vlad se uită la panoul digital care indică timpul rămas, vede cât de repede trec secundele, răspunde confuz: Î... apă... nu va mai fi. Nu știu. Stai un
pic.
Pe ecran: Membrele bionice.
Vlad: Fuck. Prea mă luați repede, nu reușesc după voi. Membrele fucking bionice sunt conectate la creier. Creierul va fi conectat la o rețea.
Internetul va propune mereu programe tot mai noi și mai performante și... oamenii vor fi nevoiți să-și schimbe membrele (Vlad se uită la panoul
digital care indică timpul rămas) așa cum schimbăm noi an de an device-urile... care, doar după câteva luni de utilizare, lucrează tot mai prost și
mai prost.
Pe ecran: Sexul.
Vlad: Cum fără sex?
Pe ecran: Nu uita, ai o sută douăzeci de ani!
Vlad: Nu știu ce-o să mai pot la șaizeci, iar tu mă-ntrebi despre o sută douăzeci...
Pe ecran: Îmbătrânirea e o boală care se va trata foarte simplu. Tu vei arăta la fel de tânăr ca acum, poate chiar și mai bine. Nu-ți limita imaginația.
Vlad: Uh... Bun... atunci, nu știu ce să zic. Să existe sex!
Pe ecran: Examinând datele personale pe care ni le-ai oferit despre tine, pe cine ai alege din lista de mai jos să iei cu tine-n viitor? Sora ta, tatăl
tău, mama ta, partenera ta.
?
Alege doar o persoană.
Vlad: Uh... stai puțin, stai, hold on.
Vlad vede că i-au mai rămas doar câteva secunde, ridică mâinile în aer și spune: Nu știu, mama. Nu, nu... Cred că... perechea mea.
176
Mraz’ / Мразь (rus.) – Jigodie. „Om josnic”, „Om fără valoare”.

Pe ecran: Ăsta e răspunsul tău definitiv? Timpul tău a expirat! Echipa companiei teatrale Punchdrunk îți mulțumește pentru că ai ales camera
numărul 7. Punctajul acumulat îți oferă șansa de a trece la nivelul următor.
Vlad. Marina, mi-am imaginat de-atâtea ori întîlnirea asta a noastră... Mi-o imaginam în multe feluri, aveam atâtea să-ți spun, și-acum... E totul
atât de banal.
Marina. Ai fi putut să-mi scrii, să mă suni. Să dai vreun semn.
Începe să ningă.
Vlad. Am uitat să mă-ncalț. Mi-au înghețat picioarele.
Vlad intră-n casă. Marina rămâne afară cu farfuria și cârpa în mână.

În casă toți stau îmbulziți la bucătărie. Ksiușa plânge isteric, repetând „Și-ai făcut? Și-ai făcut?”. Nana Vera stă pe scaunul din colț, tace.
Nicolaevna plânge. Stas încearcă s-o calmeze pe Ksiușa. Toată lumea se află în jurul lui Tanti Olea, care zace la podea. Lângă ea stă crăpat
pepenele galben. Tata e îmbrăcat doar în pantaloni și-n maiou. Maioul e rupt. Se uită năucit la Tanti Olea, care zace pe jos. Elijah stă într-o parte,
filmează.
Stas. Eu l-am pus în marazilnik177, sus, la răși, cî Ava l-o-ncălzît aiși, în cuptioriu ista. Da’ jios, în frigider, nu mai era loc... îi plin tăt’ cu mâncari.
Nicolaevna. Și-ai făcut, măi Viti, și-ai făcut?
Ksiușa. O trebuit sî-l lași în chizda mă-sîi la copt!
Stas o ia în brațe pe Ava, care are telefonul în mână.
Stas. Ksiușa, nu grăi așă fațî di Ava.

Ksiușa (și mai isteric). Auz’, ’ăi „opt clasî neterminati”, tu s’ mă-nveț’ pi mini cum s’ grăiesc? Eu-s’ filolog nahui, futbalist huev178. Ibalniku179
l-ai închis, în chizda mă-sîi!
Șini nahui o adus zămosu’ ista?!
Nana Vera (încet). Noi ne-am gândit sî gusti fata.
Ksiușa. Di undi nahui scot ii zămos în nijlocu’ iernii, blyad’?!
Ksiușa continuă intenționat să plângă isteric.
177
Marazilnik / Морозильник (rus.) – Congelator.
178
Futbalist huev / Футболист хуев (rus.) – „Fotbalistul pulii”.
179
Ibalniku / Ебальник (rus.) – Bot. „Închide botu’/gura”.

Tata iese din mulțime, se îndreaptă spre ieșire.

Vlad se apropie de Elijah, care filmează. Elijah e preocupat de cele întâmplate și nu-l vede. Vlad vrea să-i ia telefonul din mână. Elijah se
împotrivește.
Vlad. Suka.
Îi trage un pumn în față lui Elijah. Acesta cade pe jos.

Vlad se dă la o parte. Găsește în telefonul lui Elijah folderul „recordings”, care e plin cu materiale video din seara de azi. Se uită.
În coridor vine Stas. Ksiușa îi taie calea.
Ksiușa. Undi te-ai pornit?

Stas. Sî chem...
Ksiușa. Nu chemi pi nimi’.
Stas. Ksiușa, d-ap’…
Ksiușa. Te-ai dus sî stai cu fata. Amu!
Stas se duce în cealaltă cameră.

Ksiușa intră în bucătărie. Se împiedică de Elijah, care stă pe jos.
Ksiușa. Da’ aista și… tot o murit?

Nicolaevna. Ksiușa, și fașim?
Ksiușa. Adușiț’ covoru’ din camera ’șeia.
Nicolaevna (către Nana Vera).Verî, hai șî m-ai ajiuta.
Nana Vera (continuă să stea calm pe scaun). Aiși trebu’ di-adus poliția, da’ voi îmblaț’ cu covoru’.
Nicolaevna. Din tini tolk…180
Nicolaevna se duce în camera unde e pusă masa. Ksiușa, după ea. Pe drum dă cu ochii de Vlad.
Pauză scurtă.
Ksiușa. Vlad, ieși afară.
Ksiușa și Nicolaevna încearcă să scoată covorul de sub masa plină cu mâncare.
180
Tolk / Толк (rus.) – Sens, rost, folos. „Din tine folos...”.

Ksiușa. Iaca șî pizdețu.181 Da’ eu credem cî-n America ’șeia-i viitoru’. Mai așteptăm sî crească fata… șî pi la doispriși, treispriși ani, o trimitim în
China la-nvățat. În China-i viitoru’, așă am auzît. American Dream, în pizda mă-sîi.
Vlad deschide ușa de la dulap, o ține să nu cadă, caută ceva printre haine. Găsește paltonul lui negru din catifea. Îl îmbracă, se încalță, iese afară.
Stă pe terasă. Se uită-n jur, apoi în telefonul lui Elijah. Marina stă pe scaunulul din colțul terasei. Prin geam o vede pe Tanti Olea, care intră în
camera unde stă pusă masa. Marina se apropie de Vlad. Îl îmbrățișează. Vlad tresare, face un pas în față.
Marina. Eu sunt.
Pauză scurtă.
Vlad, sunt gata. Hai să mergem în lume, hai s-o luăm de la capăt, să cucerim lumea în doi, să călătorim, să vedem țări străine, să fim o familie, să
facem copii, mulți copii. Sunt gata, Vlad. Nu-mi mai e frică de nimeni și de nimic. Sunt a ta, Vlad.
Vlad pare că n-o aude.

Marina iar face un pas spre Vlad.
Marina. Vlad!
Vlad. Marina, eu… am văzut deja țările străine. Merci.
Vlad se duce după colț. Vasya stă cu câțiva băieți la masă, beau bere. Îl vede pe Vlad.
Vasya. Vlad, vină-aiși cu noi!

Vlad. Basic, vinî pân’ încoa’.
Vasya vine lângă Vlad.
Vlad (ținând în mână telefonul lui Elijah). Basic, eu am aur la mine. Aur! Din pământ găsăști-mi bani. Trebu’ s-ajiung amu în America. Amu!
Vasya. Băi, tat-tu o trecut amu pi-aiși dizbrăcat. Și-i acolo la voi?
Vlad râde.
Vlad. Suka...
Pauză.
181
Iaca șî pizdețu – „Iată și sfârșitul”.

Vlad. Undi s-o dus?

Vasya. Nu știu... S-o dus încolo, spri carierî.
Vlad pornește fără grabă spre carieră.
Scena 4
Tata stă așezat pe marginea unei pante abrupte. Se uită-n zare. Vine Vlad. Se așează alături.
Liniște.
Vlad. Uiti și priveliști are orașul de aiși.
Tata tace.
Vlad. Aiși am sărutat-o prima dată pe

Marina.
Tata tace.
Vlad. Ei, ș’ nu numa’ pi Marina...
Tata tace.
Vlad. Pi mini m-o sunat. Mă cheamă la

lucru. Au material tari bun. Film di Oscar.
Pauză.
M-am înțăles cu Basic sî mutim șeva, sî
fac niști bani di bilet s’ mă pot duși.
(Râde.)
Pauză.

Tata. Ti duși acasî, iei șmotocu’182 di chei di la beși. Îi acolo... tu știi undi. Cum întri-n beși, în partea dreaptî sus, esti-o corobkî183 di carton. Acolo,
într-un borcan di trei litri, ai sî găsăști bani.
Ie-țî-i țîi. Nii de-amu... oricum nu-ni mai trebu’.
Pauză lungă.
Vlad. Da’ eu tari m-am spăriet când ’mata m-ai suit în troilebuz șî mi-ai spus – Numără patru stații șî la a patra, coboară. Când am urcat nu-nțălejem,
pi prima tot s-o număr, ori nu? Ș-am numărat-o. Când cobor, ’mata stai cu mama la oprire. Mămica tari mai retrăie184 atunși că m-ai lăsat sîngurel.
Șinși ani avem, sau câți? Tu i-ai spus – Nu retrăi, el îi bărbat, trebu’ să-l învățăm să șii samastaiatelnîi185 sî sî discurși-n viațî. Da’ iaca eu așa și
n-am învățat sî șiu independent. Totuna dipind... ba di-un mudak186... ba di altu’... ba di mai mulți o dată. Dipind di noroc, dipind di doru’ di casî,
dipind di bani, dipind di fimei, dipind... dipind... dipind...
În timp ce vorbește, Vlad șterge rând pe rând materialele video din telefonul lui Elijah.
Arborele genealogic al Familiei MARA
Nenea și Neneaca
Căsătoriți în 1942
Nenea Nicolae Mara Neneaca
Născut în 1924 (Constanța, România) Născută în 1925 (Moldova, parte a României)
Copii
1. Raluca, a.n. 1942
Decedată la naștere.
2. Mihail, a.n. 1945
Cel despre care Tata spune că a tăiat viile în perioada Perestroika.
182
Șmotocu’ – Grămadă de chei. „Te duci acasă, iei grămada cu cheile de la beci”.
183
Corobkî / Коробка (rus.) – Cutie. „Cutie de carton”.
184
Retrăie (reg.) – Pe teritoriul Republicii Moldova, „a retrăi” se folosește cu sensul de „a-și face griji”. „Își făcea griji”.
185
Samastaiatelnîi / Самостоятельный (rus.) – Independent, liber, descurcăreț. „Care nu depinde de nimeni”.
186
Mudak / Мудак (rus.) – Tâmpit. „Un oarecare”.

3. Liuba – Nicolaevna (Liubov’), a.n. 1949

Căsătorită
Soțul decedat.
Copii
Ion, căsătorit cu Sveta / Svetlana (locuiesc în Moscova, Rusia).
Denis, căsătorit cu Irina (locuiesc în Italia, au trei copii).
1949, iulie
Nenea a fost deportat în Siberia, în timpul celui de-al doilea val de deportări.
4. Vera (Nana Vera), a.n. 1950
Născută în timp ce Nenea Nicolae era deportat.
Nu are copii.
1953
Nenea a reușit să fugă din Siberia, s-a reîntors în Moldova. A găsit-o pe Neneaca.
5. Nadejda, a.n. 1954
Decedată la 9 ani.
6. Vitea – Tata (Victor), a.n. 1957
Face armata la 26 de ani.
Revine de la armată, lucrează la uzină, turnător (1985-1993).
Se închid uzinile. Ajunge să lucreze paznic, plus alte 2 locuri de muncă.
Căsătorit
Violeta a.n. 1959
Intendentă la 24 de ani.
Decedată în 1990.
* 1990
Tata se recăsătorește cu Tanti Olea.
Nu au copii comuni.
Copii lui Vitea și Violeta
Vlad, a.n. 1980
Ksiușa, a.n. 1984

Căsătorită
Stas, a.n. 1986
Copii
Ava, a.n. 2014

Câteva evenimente importante din secolul XX, care au influențat parcursul istoric al lumii, inclusiv cel al familiei Mara.
1917, 1918, 1919, 1920 – Sfatul Țării.
1924 – Se naște Nenea Nicolae Mara în Constanța, România.
1925 – Se naște Neneaca în Moldova (parte a României).
1939 (August-Septembrie) – Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler.
1939 (Septembrie) – Începe Al Doilea Război Mondial.
1940 – Moldova devine parte a URSS, denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
1941 (Iunie) – Primul Val de Deportări din RSS Moldovenească.
– Al Doilea Război Mondial, Germania atacă URSS.
– RSS Moldovenească devine parte a României.
– Pe teritoriul Moldovei apar lagăre de concentrare şi ghetouri.
– Nenea Nicolae Mara o întâlnește pe Neneaca.
1942 – Nenea Nicolae Mara se căsătorește cu Neneaca.
1944 – Moldova devine parte a URSS, denumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
1945 (Mai-Septembrie) – Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
1946-1947 – Foametea: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
1949 (Iulie) – Al Doilea Val de Deportări din RSS Moldovenească, când Nenea Nicolae Mara este deportat în Siberia.
1985-1987, până în 1991 – Perestroika (RSSM).
1989 (27 August) – Marea Adunare Națională (RSSM).
1991 – Declararea independenței Republicii Moldova.
– Destrămarea URSS.
1992 – Războiul din Transnistria.
– Apare Cuponul ca unitate monetară temporară în Republica Moldova.
1993 (Noiembrie) – În Republica Moldova este introdus, ca monedă națională, leul moldovenesc.
1993 – Încep să se închidă uzine, fabrici și din această cauză, în Republica Moldova, crește rata șomajului.
1993 – În anii ’90 începe deconectarea periodică a curentului electric, apa, gazul, căldura.
2001 (Februarie-Aprilie) – Partidul Comunist accede la putere în Republica Moldova.
2009 (7 aprilie) – Protestele de la Chișinău, Republica Moldova.
2016 – Un infografic interactiv creat de BBC pentru anii 2005-2010, anunță că Republica Moldova este țara cu cea mai mare rată
de scădere a populației din lume (106 de persoane pe zi) și e în continuă scădere până azi. Cauzele principale ale emigrării în masă
a cetățenilor RM sunt: factorii economici, sociali și de natură politică deplorabile. Calculele se bazează pe datele prezentate de
Organizația Națiunilor Unite.
SFÂRȘIT
28.07.2016 (Cluj-Napoca, România)

5 din 5 piese de teatru Alexandra Pâzgu
Alexandra Pâzgu
Proteine fluorescente
- draft 2 - 1
Părinților mei, care au făcut ca totul să fie posibil

și prietenilor mei care nu merg la teatru.
Motto: „Artists offer up new compositions of affect, new affective assemblages that are different from those
we are more familiar with, it is this that differentiates art as a specific form of thought, from mere opinion (a
more habitual assemblage and one tied to a certain 'common sense'). Indeed, art practice does not necessarily
communicate anything in this sense (and, as such, does not, I think, offer any knowledge on the world as it is).
Art, when it really is art, operates at the very limit of our understanding, hence its always difficult (and
bothersome) character”. (O’Sullivan, Simon „From Aesthetics to the Abstract Machine: Deleuze, Guattari and
Contemporary Art”, 2010, p. 199)
„... influența minor-ului, în sensul unui discurs alternativ, de ruptură cu discursul mainstream al mașinii statale:
un discurs al indeterminenței, al blocajelor, bâlbâiturii - în sensul de event, această abordare, perspectiva rupturii
conține o șansă spre o reconfigurare și o re-frazare a începutului, a noului.” (O’Sullivan, Simon „From
Aesthetics to the Abstract Machine: Deleuze, Guattari and Contemporary Art”, 2010, p. 202)2
Patru voci.
(Se va evita orice încercare de ilustrare a unor relații psihologice între roluri. Intenția autoarei este de a oferi un moment performativ, în care
actorii se raportează personal la textul pe care îl primesc, și care prinde culoare și prin raportarea subiectivă și o atitudine față de text.)
1
Această variantă de text este rezultatul unei luni de creație petrecută în cadrul rezidenței de scriere dramatică „Drama5” organizată în luna iulie 2016 la Reactor de Creație și
Experiment, în Cluj-Napoca. Acest draft reprezintă o variantă a textului, adaptată pe parcursul înscenării textului de Leta Popescu, cu actori de la Reactor. Autorul își rezervă
dreptul de a continua lucrul la o variantă finală și publicabilă a textului.
2 Traducere personală în limba română.

1. Științific vorbind...
Poate că textul este spus în semi întuneric; actorii stau pe loc sau fac ultimele pregătiri pentru spectacol – minimale – gen: aduc apă, umplu
paharele cu apă etc. - sau nu.
Actor 1: Am citit că în curând un uragan va înghiți o mare parte din continentul american.
Actor 2: Dacă va veni mâine sfârșitul lumii, aș vrea să fiu sigură că am trăit o viață plină.
Actor 3: Ce poți să faci? Să pleci pe lună?
Actor 4: Pe lună e lumină?!
Actor 1: În apă e lumină.
Actor 2: E lumină în apă?
Actor 3: Eu am citit că aselenizarea a fost o mare farsă, nu a pus picior de om mâna pe lună ().
Actor 1: Între timp, oamenii de știință lucrează la găsirea unei formule care să unească micro și macro universurile.
Actor 3: Și cum le merge?
Actor 2: Nu prea bine, dar există speranță.
Actor 1: Imaginați-vă sfârșitul... o beznă totală.
Heblu.
2. Lupta din centrul cartierului Mărăști
Actor 1: Ecaterina scria:

„Rămasă singură pe lume, am jurat să mă răzbun și m-am rugat să fiu înrolată chiar în compania fratelui meu.
Plec pe front, de data aceasta ca soldat, și în ziua de 10 octombrie 1916 primesc botezul de sânge, dar avântul răzbunării m-a făcut să pierd
prevederea și sunt luată prizonier.
Escortată de un soldat german care mi-a luat arma am fost trimisă... unde?... nu știu. În cale mi-aduc aminte că am încă revolverul;
două gloanțe în capul santinelei mi-au redat libertatea.
Îmi iau arma și fug pe poteci dosnice înspre ai noștri.
Sunt văzută însă la un luminiș și-o ploaie de gloanțe răpăie în urma mea, rănindu-mă la piciorul drept.
Nu simt nimic; libertatea îmi dă aripi.
Fug înainte și la două noaptea sunt între ai mei, cărora le descriu poziția inamică. Vor să mă bage în spital, dar nu primesc și plec în luptă cu un
bandaj sumar.
Iau parte la un atac de baionetă și cu toată greutatea armei avântul îmi dă putere să ucid trei inamici. Sunt mulțumită!
La Bărbătești, o bombă de 305 îmi fracturează tibia și coapsa stângă, așa că în timpul retragerii am fost tot în spital.

Acuma sunt bine, sunt sublocotenent și plec din nou să caut glonțul pe care va scrie
glorie sau... moarte pentru țară”.
Citește cu voce tare și sursa, cu ghilimele și link.
Citat din memoriile Ecaterinei Teodoroiu încredințate ziaristului N. Rădulescu-Marador și reproduse în „Observatorul militar” (nr. 6, 2010) sub
titlul „Înger al răzbunării și cronicar de front” de pe site-ul www.dozadebine.ro.
Actor 3: O autoare fără succes scria:

„9 iulie 2015, Cluj-Napoca
Când am ieșit din bloc, soarele puternic m-a lovit în cap.
Strada era o mulțime agitată de oameni, care mergeau în toate direcțiile, unii stăteau pe loc, alții așteptau să treacă,
(Vocile pot fi intercalate aici pentru a marca o creștere, sau textul poate fi spus de același actor, în acest caz acumularea și repetiția va marca
creșterea. Fragmentare opțională)
Actor 1: alții nu treceau, alții se intersectau
Actor 4: unii veneau, alții plecau,
Actor 3: mulțimea care aștepta în stație se intercala cu
Actor 2: mulțimea care aștepta la semafor cu
Actor 3: mulțimea care trecea pe trotuar
Actor 1: cu mulțimea care ieșea din piață
Actor 2: cu mulțimea care căsca gura.
Actor 3 (continuă citarea autoarei fără succes):
M-am teleportat în clasa a 4-a, la ora de matematică.
Sunt singură în clasă, se aude un scârțâit de bancă ridicată,
o fetiță stă aplecată asupra caietului de matematică și nu înțelege mulțimile...
afară e cald, e vacanța de vară
se aud niște voci din curtea școlii, cred că niște băieți dau cu mingea la poartă.
Fac parte din generația care a fost învățată că lumea este a premianților, iar restul sunt cazuri sociale;
Fac parte din generația căreia i s-a spus că viața începe în altă țară;
Fac parte din generația care a studiat la o facultate și care acum lucrează în cu totul alt domeniu, pe 2.000 de lei
Fac parte din generația de tineri care au trăit cu iluzia vestului,
dintre cei care au prins jocurile de la bloc, dar și primele calculatoare, mircul și care au cunoscut internetul înainte de google;
Fac parte din generația care a crezut că are toate atuurile să schimbe lumea în bine.
Am păstrat caietele în podul casei, într-o cutie prăfuită, mucegaiul

se înmulțește cu sute, mii de mulțimi, alături

e o singură foaie scrisă de fratele meu, pe care am găsit-o
din întâmplare în „Scrisorile din călătorie” ale lui Victor Hugo.
Fratele meu scria „de azi scriu frumos, de azi scriu frumos, de azi scriu frumos”,
pedeapsă ruptă de la sfârșitul unui caiet.
Fratele meu locuiește în altă țară,
eu locuiesc în altă țară,
părinții noștri locuiesc în România.
... Nimeni nu a citit scrisorile lui Hugo, sunt foarte plictisitoare;
el călătorea cu trăsura și îi lua zile întregi să ajungă la destinație.
Cu noi pământul se învârte mai repede,
trăim în orașe mari, europene, trăim departe, agățați între
nostalgia cuibului și mirajul călătoriei - ca să îl parafrazez pe Rushdie
Actorul 2 poate interveni mai devreme sau mai târziu, poate exista o suprapunere. Propunerea intuitivă a autoarei, care poate fi schimbată la
scenă:
Actor 2: Trăim în locurile astea frumoase pe care părinții sau bunicii noștri doar și le imaginau;
am reușit să trăim niște vieți de poveste!
Am reușit să ne întrecem urmașii,
vorbim limbi străine, mâncăm specialități thailandeze, călătorim low cost.
Ar trebui să ne meargă atât de bine!
Ar trebui să fim atât de fericiți!
Dar noi suntem niște ratați.
Nu știu de ce, unde am greșit, ce s-a întâmplat, care e problema noastră,
cu muzica dance, cu muzica pop, de ce nu ne plac cluburile, de ce fumăm și bem,
de ce folosim droguri, de ce ne amăgim,
de ce suntem atât de înstrăinați de lume și
de noi înșine.
Actor 3: M-am oprit pentru a mă reorienta,
în fața mea un puști de vreo 7-8 ani stătea și el nemișcat
ținea în mână o foaie de autocolante
cu vreo zece cai fosforescenți.
Actor 2: De unde ai asta?

Actor 3: A ridicat mâna și a îndreptat-o spre dreapta.

Înainte ca o femeie agitată să îl tragă de cealaltă mână,
am prins indicația din zbor, am apucat strâns hamurile îngrămădite în buzunarul hainei și mica scrisoare repetitivă a fratelui meu „de azi scriu
frumos”...
și am pornit în căutarea cailor fosforescenți din piața Mărăști.”
Actor 2 (are o sticluță în mână): De citirea acestui text depinde nu doar cheia spectacolului, ci și sensul meu pe această lume. Dacă ați ști asta de
la început, ați dori ca eu să deschid sticla și să vă citesc mesajul dinăuntru? Asta ar trebui să fac. E evident. Ca să aflu ce e cu mine aici, și care e
raportul meu cu ceilalți, trebuie să citesc acest mesaj al autoarei. Și totuși, dacă nu aș face acest gest, ce s-ar putea întâmpla?
Actor 1: Cartierul Mărăști a fost denumit în amintirea uneia dintre cele mai mari victorii ale armatei române.
„Pe aici nu se trece!” a fost deviza luptătorilor de la Mărăști. Potrivit sursei www.romania.ici.ro: „Victoria de la Mărăști a fost repurtată cu prețul
unor mari sacrificii, 1.890 de morți și 3.000 de răniți, și rămâne în istorie ca o victorie a apărării granițelor și a integrității statale.”
Actor 3: Cum pot să îi explic prietenului meu nevăzător culoarea albastră?
I-am spus că e ca atunci când cineva drag a plecat prea repede,
când ai rămas în urma unui tren, care face „ciu, ciuuuu!”, și te uiți în sus și încerci să nu te faci de căcat în fața homeless-ului care doarme pe banca
de pe peronul 3,
deși îți vine să îl iei de după gât ca pe singurul om care a înțeles vreodată
ce înseamnă să nu ai casă;
dar nu o faci, pentru că nu ești pregătit să îți asumi gândul de a fi pe străzi.
E cu totul altceva când iei trenul să pleci în vacanță, la mare, sau la Electric Castle,
atunci trenul e plin de tineri, și de fete cu ii și flori în păr, se ascultă muzică, se râde
chiar și dacă nu cobori în aceeași stație, călătoria e mai plăcută când ești cu tineri.
De la o vreme ai mei nu mă mai conduc la gară, e mai bine așa;
despărțirile au devenit mai grele, deși sunt tot mai dese...
Ai început să te gândești că aeroporturile sau gările nu sunt doar niște locuri de trecere.
De fapt îți petreci atât de mult timp prin ele, încât sunt un fel de a doua casă
și când te gândești la toate lucrurile astea și privești pista de decolare,
sutele de avioane care vin și pleacă
și deasupra lor cerul transformat într-o tablă de șah, prin urmele lăsate de avioane
realizezi că albastrul
e o convenție, ceva între libertate și părere de rău.

3. Actualități din vara în care a fost scris textul:
Actor 2: Actualități din vara în care a fost scris textul, din lume adunate:
(Textul poate fi fragmentat și altfel, intenția este de a avea o acumulare și de a ocoli burți de energie)
20 martie: Au loc trei atacuri teroriste organizate simultan în Bruxelles: 32 de morți și peste 300 de răniți. Este cel mai mare act de terorism din
istoria Belgiei. Guvernul declară 3 zile de doliu național.
Actor 3: 19 mai: Aeronava EgyptAir, Flight 804, se prăbușește pe ruta Paris-Cairo: 66 de pasageri se aflau la bordul avionului.
23 mai: Candidatul independent Van der Bellen câștigă alegerile prezidențiale în Austria; 50,3% împotriva lui Hofer. Este prima dată când o țară
din Europa riscă să aibă un președinte de extremă dreaptă. La 1 iulie, Curtea Constituțională declară alegerile invalide, urmând ca pe 10 noiembrie
cetățenii austrieci să meargă din nou la vot.
Actor 1: 12 iunie: Un bărbat în vârstă de 29 de ani, omoară 49 de oameni și rănește 53, în atacul considerat hate crime, într-un club de gay din
Orlando, Florida. E cel mai cel mai mare act de violență exercitată împotriva comunității LGBT din istoria Americii.
24 iunie: În cadrul unui referendum, se votează ieșirea Mariei Britanii din Uniunea Europeană.
28 iunie: Are loc atacul terorist de la aeroportul Atatürk, unde își pierd viața 45 de oameni, iar 236 sunt răniți.
Actor 3: 4 iulie: Aeronava Juno (NASA) accesează orbita în jurul planetei Jupiter și începe o supraveghere de 20 de luni a planetei.
Actor 2: 22 iulie: München, un tânăr de 18 ani, înarmat cu un pistol, ucide 9 oameni, rănește peste 20 de oameni, după care se împușcă în cap.
Poliția germană exclude o legătură cu ISIS; tânărul a acționat pe cont propriu și avea un istoric de căutări despre omoruri de grup. Atentatul vine
după puțin timp de la atacul din tren din Würzburg, în care un tânăr de 17 ani a atacat pasagerii unui tren cu un topor și un cuțit.
23 iulie: Trei „suicide bombers” au omorât cel puțin 80 de oameni și au rănit mai mult de 230, la un protest în Kabul.
Actor 1: Urmează câteva update-uri din ultimele zile.
Actor 4 (Text bloc): Potrivit unei surse personale, am să citesc un fragment din jurnalul unei tinere, care trăiește încă - s-ar putea să o cunoașteți,
dar îi voi respecta dorința de anonimat. E vorba despre o tânără de 30 de ani care nu a terminat facultatea de jurnalism, pentru că în timpul facultății
lucra într-un bar de noapte, iar ziua când venea la curs profesorii își povesteau amintirile din copilărie. Acum lucrează la o corporație, pe achiziții,
și locuiește într-un alt cartier din Cluj:
„Cu ce mă lupt? Cu ce ne luptăm? Cu sistemul?
Cu așteptările noastre?
Cu așteptările părinților? Cu ambițiile noastre de a trăi mai bine?
Cu frustrările că România e o țară frumoasă, dar coruptă?
Lucrurile nu merg neapărat înspre bine. Oamenii sunt săraci,
salariul minim pe economie e de 1.250 de lei,
în piață se vând chinezării, și la mall se vând chinezării,
nu chinezăriile ne fac viața amară.

De la o anumită distanță, sărăcia este chiar comică. De la o anumită distanță și bogăția e comică, sau poate chiar grotescă, transformă oamenii în
supra-oameni, îi deformează, și apoi dă de pământ cu ei.
În România, tinerii își fac credite pe 30 de ani, își cumpără case, apartamente, mașini, dovezi disperate ale
existenței noastre, idealuri de confort și moșteniri,
maratonul după dovezi că e nevoie de noi pe pământul ăsta, că nu am fost aruncați în gol, că merită să luptăm în continuare!
În majoritatea țărilor din Europa de vest, tinerii sunt prea săraci ca să îndrăznească măcar să se gândească la a-și achiziționa o proprietate, sau poate
că sunt destul de bogați încât să înțeleagă că nu merită efortul, că oricum totul se duce de râpă, iar noi nu putem decât să ne ducem de râpă treptat
- e ceva zen în toată povestea asta.
Oricum, nu vă amăgiți că ne putem cumpăra nemurirea.
Nu mai încercați!
În urma noastră, orașul va continua să existe, se vor construi autostrăzi, clădiri noi, poduri peste râuri, râuri peste poduri, mai trainice și mai
frumoase...
nu știu ce e mai grav, faptul că nu știm încotro
ne îndreptăm, sau că suntem pe cale să ne pierdem memoria?!
Panta rhei!
Tot ce cunoaștem acum ar putea dispărea, chiar în 50 de ani și atunci, credeți
că va mai fi cineva care să deplângă raportul inegal de forțe
din teatrul românesc?
Lângă mine un câine însetat bea apă dintr-un bol alb,
afară sunt 30 de grade, orașul ne-a amețit pe toți, alergăm
ca niște curci fără cap prin locurile care ni se par cunoscute.
Dacă ar veni sfârșitul lumii, ultima
imagine ar fi cu un bărbat așteptând la coadă la gaz, sau la buletine,
sau cu doi grași mâncând gogoși,
cu un copil care bea cola,
sau cu niște turiști asiatici care își fac un selfie în fața palatului lui Franz Joseph din Viena. Sau poate că sfârșitul lumii e deja aici.
Dacă ar veni sfârșitul lumii, cineva sigur l-ar transmite live pe streaming
și poate că undeva,
într-un oraș neimportant, un cuplu de îndrăgostiți orbi ar fi scutiți
de frică.”
Actor 2: Eu am să citesc câteva pagini din jurnalul unui bărbat la vreo 60 de ani, care stă vara în maieu alb pe balconul lui mic și plin de ghivece
cu mușcate. E mic de înălțime, are burtă, dar se ține bine pentru vârsta lui. Cred că e pictor. Merge în fiecare sfârșit de vară în Vama Veche. Nu are
copii. Citește ce a scris în jurnal când era tânăr, pe 9 iulie 2016.

Actor 1: Locuiește în aceeași scară cu autoarea fără succes, e scara cu Loteria Română, într-un bloc oarecare din stația Mărăști.
Actor 2: „Locuiesc într-un bloc la etajul cinci
De aici se văd strada, cu trecerea de pietoni și mașinile care așteaptă la semafor, blocurile vecine, cu ferestre mici, cu antene parabolice, cu balcoane
cu ghivece de flori și haine puse la uscat.
În stânga geamului meu sunt niște structuri din beton, unde își duc traiul niște porumbei
Sunt urâți, gri, unii dintre ei nu au pene pe gât.
Vin și ciugulesc resturile lăsate de oameni pe la ferestre. Prin casă sunt fulgi de porumbei, pe care îi calc cu șlapii când merg la baie.
S. mi-a propus să le dăm și noi de mâncare, să facem un bine umanității;
i-am spus că nu îmi plac porumbeii, că sunt un fel de șobolani ai orașului, zburători;
a fost foarte mirată, a spus, cum poți să fii artist și să nu iubești porumbeii, frumosul, simbolul păcii;
a fost foarte mirată, a spus, cum poți să spui că îți place punk-ul și să nu iubești șobolanii, critica, simbolul revoltei?!
În stânga geamului sunt niște structuri din beton, unde își duc traiul niște porumbei, zburători,
Mă uit la ei cum se uită la apus și mă întreb
cum ne văd ei pe noi, ce se gândesc când traversează în zbor bulevardul cu zebra la care așteaptă din 5 în 5 minute alți oameni să traverseze strada,
să ajungă de pe un trotuar pe altul, să ajungă de la serviciu acasă, de la piață la bancă, de acasă în bar, din bar în pat.
Mă întreb cum li se par porumbeilor șirurile de mașini care stau la stop,
muzica care se aude dintr-o Dacie Logan albă, frânele bicicletelor pe trotuarul încins, plânsul unui copil înfometat sau nedormit,
faptul că țiganii vând porumb, că în piață se face comerț, că băncile sunt închise duminica, că azi e meci și că eu scriu despre ei.
Dar mai ales, mă întreb ce cred zburătoarele despre frica noastră de moarte,
despre nesiguranță, incertitudine și precariat?!
Soarele apune în Cluj, norii plutesc deasupra blocurilor care adăpostesc muritori, un pâlc de păsări vor zbura în curând spre țările calde.
Noapte bună.”
Actor 1: Expresia „faci degeaba umbră pământului” este total greșită.

Umbra reflectă poziționarea noastră față de soare, este un fenomen care depinde doar parțial de noi.
Actor 4: În Piața Mărăști am găsit un set de stele și două luni, care luminează noaptea,
cu o bandă adezivă dublă, se lipește de perete și alungă frica de întuneric.
Actor 3: Ecaterina Teodoroiu, numită și „eroina de la Jiu”, a luptat în armata română și a murit lovită de două gloanțe de mitralieră în bătălia de la
Mărăști. Așa cum apare în articolul „Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu”, de pe www.dozadebine.ro: „aceea care în vitejia ei comunicativă a
murit în clipa când se descoperea, spre a-și îndemna ostașii cu vorbele:
Actor 1: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!»,
Actor 3: are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.

4. Ideea de romantic și orașul

(fragment bloc pentru un singur actor)
Actor 2: Eram pe vârful unei clădiri de cămin studențesc din Köln.

Acum era vânt, puțin dezordine, niște scaune de plastic erau sprijinite de zid, un grătar împachetat într-o pungă de Lidl, în colțul balconului.
O prietenă urma să locuiască în acest bloc pentru mai mulți ani.
Pe acest balcon vor avea loc petreceri cu beculețe colorate, frigărui, cocktail-uri servite în pahare de plastic „Danke schön!” și săruturi lungi pe
holurile la fel de lungi și întunecate ale căminului, în timp ce se așteaptă la coadă la baie.
Odată mi-ai arătat o poză cu tine, într-o clădire înaltă din New York, și deși era foarte multă sticlă și beton mi-am imaginat că tocmai veneai sau
mergeai la
o petrecere de hipsteri cu muzică bună și tot felul de oameni importanți din scena alternativă, și mi-am amintit cât de mult îți plac filmele lui Woody
Allen:
„cât de sociopate și cât de romantice sunt, în încercarea lor de a defini iubirea și fricile omului care trăiește în metropolă, cu toate psihozele,
dramele și depresiile lui” - spuneai.
Apoi m-am gândit că noi nu vom avea niciodată astfel de probleme pentru că venim din orașe mici, din România,
unde cele mai înalte clădiri sunt
biblioteca centrală și câteva blocuri la care nu avem acces, iar casa de cultură a sindicatelor a devenit extrem de kitsch-oasă;
ultima dată când am fost acolo, pe acoperiș, erau niște cearșafuri albe agățate
și ca să stai la masă trebuia să cumperi o sticlă de whisky,
la baie era inundație și liftul era blocat;
Acum cred că au închis-o de tot până fac rost de aprobări pentru incendii și alte dezastre. E imposibil să îți imaginezi ceva romantic în astfel de
locuri.
Doar poate gândul că vom fugi împreună într-un oraș mai salubru,
cu clădiri înalte și atmosferă jazzy.
Uite, în Viena, de exemplu, este un hotel 25 de ore îi spune,
nu ai înțeles exact dacă acolo se merge când ești deja îndrăgostit, sau ca să te îndrăgostești
și acolo, la etajul doișpe este o terasă de unde se vede panorama orașului.
Când stai acolo, cu un long drink în mână, cu vântul care îți suflă prin bucle
și ochelarii Ray Ban care oglindesc apusul,
mai că îți poți imagina o posibilă iubire.
Undeva în orașul ăsta mare și frumos, cel mai probabil
într-un loc mic, ferit, unde nu te aștepți, iubirea vieții tale
te așteaptă
acum privește și ea în sus,

nu mai e mult până vă veți întâlni.

Până atunci ești singur, și nu înțelegi cum naiba
după toate aceste călătorii, după câte locuri ai văzut
și toți oamenii pe care i-ai cunoscut,
ești ferm convins că vei muri singur.
Nu știi ce e mai rău
frica de moarte sau că nu o să cunoști niciodată „adevărata” iubire.
Singura dată când ai simțit că așteptările nu ți-au fost înșelate a fost în Paris.
Iubeai nebunește o necunoscută,
te-ai întâlnit cu ea pe unul din podurile de pe Sena,
v-ați certat...
Tu te simțeai în al nouălea cer, nu știai ce se întâmplă cu tine, i-ai spus că s-ar putea să se crape cerul de atâta bucurie,
ea ți-a răspuns cu un zâmbet amar
zâmbetul ăla când ea nu vrea să îți facă rău, ține la tine, dar nu știe exact ce dorește de la viață, și în ce direcție
o vor duce curenții în următoarele luni;
inima ta ți-a căzut, printre picioare, pe jos, pe pod, prin pod, și s-a dus naibii, în râu.
Din tine nu au mai rămas decât două picioare, și o baltă de sânge și lacrimi,
ea s-a îndepărtat cumva
nu mai ții exact minte cum de ați ajuns
tu pe un pod
ea pe altul
între voi era o pâclă deasă cum nici în filmele lui Woody Allen nu e, oricât de multe sensuri ar avea;
între voi era o ceață densă, exact ca în vederile pe care ți le-a trimis când de abia v-ați cunoscut
și în toată tristețea asta, ai avut un moment de fericire
pentru că iată:
Parisul - orașul iubirii!
Parisul în toată splendoarea lui- este exact așa cum îți imaginai,
așa cum arată în vederi și în filme
în cărți, și în cântecele lui Piaf,
în toată cultura de căcat moștenită
și în toate clișeele care te-au format ca om.
Și asta a fost mișto -
Iată o reprezentare fidelă a orașului!
Parisul m-a sfâșiat, m-a dezmembrat, m-a rupt în sute de bucăți pe care tot încerc să le pun la loc.

Ieri, de ziua Bastiliei, un camion alb a intrat in plin în mulțimea

care sărbătorea pe străzi, omorând peste 80 de oameni, printre care și copii.
Liberté! Egalité! Fraternité!
Monumentele vechiului continent îmi apar scăldate în sânge.
5. Amintirea fetiței
(fragment bloc pentru un singur actor; finalul fragmentului poate fi spus în 2)
Actor 1: Acesta ar putea fi foarte bine un fragment din jurnalul autoarei acestui text, dar nu neapărat. Sau ar putea fi un fragment inspirat din
răspunsul la un interviu adresat de autoare locuitorilor orașului Cluj. Întrebare: „Care este locul tău preferat din Cluj-Napoca?”. Unul dintre
răspunsuri ar putea fi „Cartierul în care locuiesc, pentru că acolo am copilărit”. Autoarea ar putea răspunde, la rândul ei, cu o amintire personală
despre locul în care a copilărit. Dar toate aceste lucruri sunt presupuneri, iar fiecare este liber să creadă ce vrea.
„E ora 8.30, e sâmbătă, dar tu ești deja îmbrăcată și spălată pe dinți și aștepți ca ai tăi să se trezească și să plecați în pădure.
Ai pus masa, adică ai scos toate borcanele din frigider, și le-ai întins pe masă.
De obicei astfel de planuri eșuează, părinții dorm până la 12, când căldura e deja prea mare ca să mai ieși din casă.
Totuși azi există un back-up, planul e făcut cu familia P.
Părinții trebuie să se trezească, altfel nimeni nu va mai vorbi și nu va mai face planuri cu ei niciodată.
Se trezesc, în casă miroase a săpun și a cremă de soare;
Mama pregătește câteva sandwich-uri;
Tata umple geanta de plajă portocalie cu suc, cireșe și o sticlă de bere,
Primim toți șepci cusute de mama, tata o pupă pe mama pe gură, zâmbesc.
Tu îți iei ghiozdanul negru, de anul trecut, în care pui un prosop, scrabble-ul, și o revistă Popcorn
„Ia tu cărțile de joc!”- urlă fratele tău, care și-a îndesat ghiozdanul de la grădi, cu niște mașinuțe roșii și un iatagan negru, făcut de mama pentru un
carnaval;
I-am explicat că în pădure nu sunt turci, totuși a insistat să îl ia;
E perioada aia, când crede că iataganul ăla e adevărat, și că pirații, turcii și vânătorii sunt eroi naționali, e un pic molfăit,
totul la el sună cam la fel și începe cu „titu tata toto”, așa că are voie să ia ce vrea el, atâta timp cât și le cară singur!
Familia P. e cool, ajunge la timp, nu sună la ușă, ciocăne și râde în geamul de la bucătărie; prin plasa de țânțari, dinții familiei P. și ai copiilor lor
par foarte mari și albi, cred că au și gropițe în obraji;
Sunt niște oameni pe cinste familia P., glumesc tot timpul și de fiecare dată când vin la noi ne aduc înghețată asortată.
Așa că plecăm prin spatele blocului, pe potecuța făcută pe unde se scurge apa când plouă, înspre pădure, trecem de centrul cartierului.
E foarte cald și foarte liniște, cred că cei care nu sunt la țară, sunt la ștrand; Doctorița de familie e și ea în concediu, cabinetul e închis, totuși miroase
puțin a dentist.

Trecem pe lângă cazarma militară, unde un soldat ne privește lung, cu basca pe ceafă, mă uit la el și îmi imaginez că e iubitul meu, el e trist că plec
departe,
deseară când ne vom întoarce, va fi altul în locul lui,
eu voi fi tristă de două ori, că primul a plecat și că ăsta nu mă cunoaște.
Nu știu sigur cui, unuia dintre ei îi voi scrie o scrisoare la noapte,
pe care o voi pune într-o sticluță și o voi arunca în pârăul din vale și voi spera că sticla cu mesajul va ajunge la unul dintre ei. Mă mai gândesc eu
care.
Mergem în șir indian, la cules de ciuperci, de soc, eu personal mă duc pentru frăguțe.
Ajungem la marginea cartierului, după ultimul second hand, trecem de parcare, și ne orientăm după burlanul galben, proaspăt vopsit, pe sub care
trebuie să trecem, ca să intrăm în pădure.
Cei mai înalți vor sări peste el, noi 4, copiii, trecem pe sub.
Nu mi-am pus niciodată problema că am încălca legea și nu m-am întrebat niciodată de ce ca să intrăm în pădure trebuie să trecem pe sub conducta
de apă.
Pur și simplu, intrarea în pădure, pe acolo se făcea, ăla era spot-ul,
alte intrări duceau altundeva.
După vreo 15 minute de mers, ne calmăm din glume și hârjoneală,
tata ne explică cum ne putem orienta după un mușchi mai tânăr ca noi de pe copac.
Eu culeg flori, frate-mio dă cu bățul în frunze, familia P. găsește multe ciuperci,
cumva mi-e ciudă pe ei, dar pe de altă parte mă gândesc că ei de asta au venit,
îi ajut și eu să găsim cât mai multe ciuperci, doar doar să mai venim aici!
Sunt cumva la mijlocul șirului nostru indian,
privesc în față, și deși cunosc deja drumul, nu mă pot abține să sper
că vom descoperi un loc nou, nu aș putea spune cum arată
Oricum îmi imaginez că va fi ceva cu totul nemaivăzut.
Mă uit în spate, tata e în urmă, sunt puțin îngrijorată să nu ne pierdem unii de alții.
Cât de frumoși sunt părinții mei,
tineri și zâmbitori,
cred că erau puțin mai mari decât suntem noi acum (spune actorul, nu fetița).
Ieri am fost la grădina botanică,
și mi s-a părut foarte trist, cum stau plantele acolo în borcane expuse,
lipsite de viață
și mi-am amintit cât de fericită părea sălățica aia din pădure,
nici nu știam că e sălățică și că se poate mânca,
era foarte verde și deasă, sau menta sălbatică, florile de tei,

socul, alunii și zmeurișul, de care m-am agățat mereu

de când eram mică de-un an, la 7 ani, la 15 ani și m-aș
mai agăța și acum, dacă aș avea ocazia.
Am trecut prin diferitele platouri și zone special amenajate:
De la grădina japoneză, unde două broaște țestoase se asfixiau într-o baltă străină,
la serele cu plante tropicale, asfixiate în niște borcane dreptunghiulare,
la zona de deal și munte, unde am început să respir.
Am urcat puțin apoi și am ajuns în toate locurile în care am fost cu adevărat fericiți,
deși am fost copii de bloc, crescuți, în mare parte, în parcare.
(Poate A2): Aceste amintiri au legătură cu un deal, un lan de porumb, o potecă care duce într-o pădure, o fântână unde noaptea aprindeam bostani
furați de la tușa;
cartierul în care am copilărit, valea și pădurea și picnic-urile din poligon, baia de sare - de unde m-am întors o dată cu o căpușă prinsă în loc de
broșă;
(Poate A3): Erau aici brazi, conuri de brad, un pârâu, niște bolovani pe care se scurgea un fir de apă;
A1: era atât de liniște încât l-am auzit pe frate-mio strigând bucuros că a ajuns în vârf - în singura excursie la munte pe care am făcut-o cu bunicii
noștri.
A fost prima dată când în ghiozdan am pus un aparat foto rusesc, pe care l-am folosit ca o profesionistă: am regizat situații, grupuri și peisaje.
Din păcate, singura poză care a ieșit, e puțin în ceață, out of focus,
bunicii mei sunt undeva la mijlocul dealului,
eu cu fratello am ajuns sus, și ei strigă la noi
să stăm pe loc.”
6. Dilatarea pământului
(Fragment în bloc pentru un singur actor)
Actor 4: Nu știu, tu ai vreodată senzația că locul în care ești se dilată,

Sunetele încetinesc, gândurile sunt pe fast forward, până când în tot zgomotul se face liniște
și tu cazi printre straturile pământului, până ajungi în centru
(lasă timp)
și acolo nu mai sunt decât amintiri, ecouri, impresii,
nimic relevant.
În schema mare suntem niște puncte negre pe o hartă albastră;
unii îi spun glob, dar și asta e doar o reprezentare din carton.
S-ar putea să fii în momentul ăsta la o cafea, în Sisters să spunem, pe terasă;

Ce loc privilegiat, regizat aproape, între cafenea, librăria Humanitas și peste drum - Cinema Arta, care e închis.
Se servesc cafele cu arome, se bea bere artizanală, se vorbește despre precariat.
Momentul ăsta ar putea fi definitoriu pentru tine, mai ales dacă ești Artist, sau Poet și crezi că ești bine în pielea ta, că ți-ai găsit locul sub soare.
Pe lângă tine trec șiruri de mașini,
o mică deviere și ăsta ar putea fi sfârșitul tău, al prietenilor tăi și a vieții importante pe care o trăiești.
Cineva iese în fugă din librărie, cu niște cărți sub braț
și totuși se mai citește în țara asta
te întrebi ce?
Traduceri după autori premiați cu Nobel, coduri rutiere, romane de duzină...
Dar nu-i nimic, dacă nu te calcă vreo mașină sau nu mori
în vreun accident de avion
Te vei asigura că vei scrie Tu ceva care să conteze,
Să schimbe lumea,
Să aducă un alint acestei boli incurabile,
Indusă de viață prea bună în citadelă/Melancolia.
În mijlocul orașului se crapă o groapă imensă,
un abis - și aici intervine toată discuția despre artă.
Actor 2: Dacă aș deschide această sticlă, mi-ar plăcea să găsesc acolo următoarea explicație:
„Dragă (numele Actorului 2), îți mulțumesc pentru ajutor, fără tine acest text nu ar fi posibil. Ești un actor minunat, acest text este pentru tine, te
rog fă ce vrei tu cu el! Imaginați-vă că am scris acest text, în timpul unei luni foarte calde de iulie, pe care am petrecut-o într-un apartament de la
etajul cinci din cartierul Mărăști. Am scris gândindu-mă la noi, la generația noastră și la lumea în care trăim. Am scris dimineața, când soarele
răsărea ca o portocală mecanică după blocurile moștenite de la bunicii noștri.”
Actor 4: Sau ar putea spune că a scris acest text în starea de dinainte să răsară soarele, când prin crăpătura geamului deschis se aud motoare forjate
și cucuvele care anunță fie că e prea târziu, fie că e prea devreme.
Actor 1: Ar putea să nu spună nimic, atâta timp cât textul ăsta a ajuns la noi, nu cred că mai contează tot aspectul ăsta cu prezența autorului în
spectacol.
7. Nostalgia
(Text în bloc, un singur actor)
Actor 3: E foarte ușor să te speli pe mâini și să spui că nu știi ce a vrut să spună autorul. Eu chiar încerc să înțeleg, și mi se pare că și voi ar trebui
să faceți la fel.
(De exemplu, dacă tu ai fi un student în Cluj, care pleacă în vacanță, ai putea răspunde la întrebarea asta „Care e locul tău preferat în Cluj?”, în
felul următor):

„E sfârșitul semestrului, ți-ai luat toate examenele, ai reușit să plătești

jumătate din datorii, pe vară ai găsit pe cineva care să stea la tine prin Piața, de la A Zet,
ți-ai făcut bagajul, și acum aștepți la ieșirea din Cluj o mașină să mergi acasă.
Ești un pic mahmur, aseară ai petrecut cu câțiva dintre prietenii tăi cei mai buni, ați băut câteva beri în Atelier, sau în Shadow, cineva a adus un
joint pe care l-ați fumat în spatele curții, erai puțin distrat, o fată drăguță a spus ceva inteligent, ți s-a părut că îți amintește de ceva, ai răspuns cu o
glumă, toată lumea a râs, apoi ați urcat în bar unde Socol punea muzică, era gălăgie și aglomerație, ai mai cerut o bere de la bar, nu mai aveau Ciuc,
așa că ai luat o Silva. În momentul ăla totul părea perfect, ai mai fi stat măcar câteva zile în Cluj, totuși știai că mâine trebuie să pleci, i-ai îmbrățișat
pe toți și ai plecat pe jos acasă. Străzile sunt luminate și pline de tineri, unii au ieșit de la meci, au steaguri în mână, te gândești că există multe
locuri asemănătoare pe planetă, unde tinerii beau și se distrează, unde mai există speranță, ca să îl parafrazez pe Grishkovets (Grișcoveț)
Cupa europeană a fost câștigată de Portugalia;
nu trebuie să îți placă fotbalul ca să înțelegi ce se întâmplă:
este 2016, și echipele mici au bătut echipele mari, cu tradiție. Mesajul e că tradiția nu mai prea contează, Franța, Germania, Anglia au luat bătaie,
au ieșit în față Islanda, Țara Galilor și Portugalia;
România a plecat acasă, dar lasă, nu e prea târziu!
E vremea minorilor, e vremea celor mici. Deși mergi singur înspre casă, și nu ai nici o idee ce vei face din toamnă, te simți legat de orașul ăsta,
chiar și de necunoscuții de pe stradă.
Ești mic de înălțime, îți va fi greu să îți găsești o fată care să aibă aceeași perspectivă, și totuși să nu fie vreo urâtă,
ții în mână un carton împuțit pe care scrie BV, e cartonul tău norocos, funcționează de fiecare dată, mai devreme sau mai târziu cineva oprește și te
ia
părinții nu sunt de acord cu auto-stopul și nu știu că tu de patru ani vii cu ocazia acasă.
Sunt multe lucruri pe care părinții cred că le știu, și nu le știu.
De exemplu, faptul că toată facultatea ai lucrat de noapte, ca să îți plătești chiria în centru și berile în oraș;
faptul că la un moment dat ai colaborat cu un site porno, unde făceai profiluri false, care să încurajeze traficul
sau faptul că de 2 ani nu mai mănânci carne
sau că ai făcut sex cu mai mulți parteneri,
sau că fumezi,
că ai aplicat la loteria vizelor
sau că ai iubit o fată care nu știa de existența ta și când ai cunoscut-o ți-ai dat seama că e altfel decât pare și totuși ai continuat să o iubești, deși nu
merita.
Oricum, totul e pe cale să se îndrepte, mergi acasă, s-ar putea să fie ultima vacanță petrecută acasă.
Părinții nu mai sunt nici ei cum erau, s-ar putea să dispară,
s-ar putea să rămâi singur pe lume
și asta ar putea fi șansa vieții tale!
Sau din contră - te-ar putea distruge.

O mașină verde oprește, un cuplu la vreo 40 de ani te ia cu ei;

Va fi o călătorie ok, veți povesti despre trecut, și ei au fost studenți în Cluj și știu cum e să fii pe drumuri.
Veți povesti despre viitor, până la urmă nu pare așa de rău ce te așteaptă:
poate te vei căsători, vei avea copii și credite la bancă, vei lua și tu alți studenți de la stop și îți vei aminti cu nostalgie cât de liber erai atunci.
Deși par departe, lucrurile astea s-ar putea să vină peste tine mai repede decât crezi.
O plăcuță albă arată ieșirea din localitate,
te iei după plăcuța albastră care anunță intrarea pe drumul național,
în curând niște plăcuțe verzi vor marca drumuri europene.”
8. Povestea
Actor 1: Ok. Într-o zi am găsit într-un pârâu la marginea orașului o sticlă cu un mesaj înăuntru. Știu, care sunt șansele, nu?!
Pe hârtia asta erau trecute niște cuvinte, nu știu, părea să fie un soi de listă... o listă de dorințe sau de visuri, printre ele scria și:
„Să nu uit niciodată ce simt acum”.
Actor 4: Povestea începe așa:
Într-un colț de lume, la marginea raiului, trăia un vânător
ar putea fi un Hemingway, scriitorul-bărbat, erotic și talentat, mirosind a whisky și un pic a transpirație; trăia la marginea orașului, într-o pădure de
mesteceni și se îngrijea de căprioare, porci mistreți și alte viețuitoare ierbivore.
Între timp, în Melbourne, oamenii trăiau pe fast forward, făceau cumpărături, mergeau la mall, beau o cafea, zâmbeau cu copiii în parc;
Actor 3: În același timp, un student își începea vizita Erasmus într-un oraș din Germania, Marburg, să zicem, și bea o limonadă în fața
domului - copie infidelă a domului din Köln - și se gândea că viața lui de abia acum începe;
Actor 2: În același timp, eu eram cu fratele meu în mașină, în Köln, în fața domului, încercând să găsim un loc de parcare,
un redactor face un film despre viața în metropole și filmează, pe telefon, oamenii care se scurg prin piețe;
un băiat cu tricou roșu, din Lisabona, își verifică facebook-ul, are părul lung și blond și îi e dor de cineva.
Actor 4: În Viena e seară, și clădirile sunt luminate cu o lumină roșie-portocalie, turiștii obosiți se așază în fața operei și urmăresc spectacolul din
seara asta, pe proiector.
Părinții mei stau singuri, se uită la televizor, fumează și vorbesc despre trecut;
Actor 3: un băiat din Rusia s-a urcat pe cea mai înaltă clădire, fără hamuri și filmează panorama cu un telefon second-hand
Actor 1: prietenii mei din Barcelona, beau o bere pe plajă; e noapte, se vede doar luna și se aud niște turiști americani beți;
E noapte în Europa! Străzile sunt luminate și viața palpită prin toate venele.
Actor 3: În Asia cineva își spală șosetele, se privește în oglindă și se culcă.3
3
(We love lightly - inspirational song, opțional). Cântecul a fost folosit ca background muzical, pentru inspirație, când am scris textul.

Actor 1: Într-un pub irlandez dintr-un oraș european, e happy hour; lumea se-nghesuie la butoi, fumează în bar și discută despre ziua care a trecut,
un poet din
Scoția scrie un cântec despre iubire,
lumea așteaptă ultimul sezon din Game of Thrones;
Actor 4: Un poet drogat scrie un text despre o fată frumoasă, pe care a văzut-o la bar, și cu care nu a avut curajul să vorbească;
Actor 2: Un amic organizează un salon internațional cu whisky și poezii. Oamenii vin, beau și pleacă.
Actor 1: David Bowie a murit anul ăsta.
Actor 4: Lemmy a murit anul ăsta.
Actor 2: Și Prince a murit anul ăsta.
Actor 4: Un prieten s-a lăsat de fumat.
Actor 3: O iubesc pe PJ Harvey!!
Actor 4: Undeva în lume, un muncitor, să zicem că e Bukowski, a venit transpirat de la jobul lui de la poștă, și-a dat jos cămașa galbenă, a rămas
în maieu, și-a turnat un pahar de whisky, și s-a așezat la biroul lui, la o lumină chioară, și a început să tasteze o nouă povestire pe care o va trimite
la o revistă locală, pentru a-și câștiga lovelele pe luna asta. Cultura noastră depinde de astfel de gesturi;
Actor 1: Între timp, Chiriac organizează al doilea, sau al treilea, sau al patrulea festival de teatru internațional din Europa;
Peste câteva luni, va vorbi la ICR Viena despre cum a contribuit la minimalizarea ratei suicidale din Japonia.
Teatrul românesc este valoros. Actorii sunt buni.
O prietenă este revoltată pentru că toți foștii pușcăriași sunt
acum la putere în România și îmi recomandă să scriu despre asta;
Lotul național de canoe a picat la teste. Și Bute a picat la teste,
Messi are procese pentru banii băgați aiurea în fonduri ilegale.
Oriunde ai fi ți-e dor de casă.
Actor 2: Pentru asta primești multe like-uri pe facebook. Faci multe poze cu tine peste tot în lume; Ce bine ne e!
Actor 3: „Ce mâncăm mâine?”
Actor 4: O montaniardă locuiește de mulți ani în Columbia și se vede pentru prima data cu un fost coleg de clasă; le-au trebuit 15 ani pentru o
reîntâlnire.
Soarele apune pe o plajă exotică... azi plouă ca într-un veac de singurătate.
Actor 1: Alți prieteni de vârsta noastră au primul copil,
Îi felicităm, ne bucurăm pentru ei și nu ne imaginăm cum
ar putea fi viața cu un alt suflet lângă noi;
Actor 2: O regizoare pe care o apreciez, vine la o cafea, și miroase ca mama, îmi dă sfaturi de care am nevoie, îmi spune că e greu;
Actor 4: O poetesă își bagă bolovani în rochie și se aruncă în râu.
Actor 3: Maria Antoaneta miroase a Chanel și mănâncă brioșe suflate cu praf de aur;
Actor 1: La grădina zoologică un rinocer dă repetitiv cu capul de niște stâlpi.

Actor 4: Un dramaturg de origine română scrie o piesă despre ramolire;

Actor 2: O studentă germană tocmai și-a făcut abonament la Uni Wien, și deschide acum dulăpiorul de la bibliotecă, cu o cheie ruginită. Pe
dulăpioare sunt lipite biografiile teatriștilor care au făcut istorie în lume; majoritatea sunt născuți în 1880.
Actor 1: Ioana Păun are în două săptămâni spectacol în Viena.
Nimeni nu vrea să vină cu mine. Eu mă duc!
ICR-urile sunt pline de Stele și Fuegi. Eu mă duc!
Actor 4: Între timp, o altă poetesă își bagă capul în sobă. Cultura noastră depinde de astfel de gesturi.
Actor 2: Părinții îmi spun să am răbdare; totul se va aranja cumva.
Aplic de 6 luni la joburi, am primit 3 răspunsuri
negative.
Merg la o petrecere, unde un autor din Bosnia îmi spune că pasiunile lui sunt scrisul și petrecerile, îi spun că sigur nu e chiar așa.
Ba chiar așa e! A publicat două volume despre tineri care beau. Acum se traduc.
Cineva împarte un joint. Sunt prea praf ca să fac astfel de gesturi. Cultura noastră depinde de astfel de oameni!
Actor 4: „Și, ce mâncăm mâine?”
Actor 3: Într-un bar dubios, o fană o abordează pe artistă și îi spune cât de minunată e;
Actor 1: Cineva s-a drogat la baie și nu găsește ieșirea, cineva și-a plătit rata la mașină
și altcineva și-a cumpărat o pelerină de ploaie galbenă;
Alexandra Pirici a ajuns în Miami; Anca Mihuleț a reprezentat România la Bienala de la Veneția; Izabela Petruț face bijuterie conceptuală;
Cultura noastră depinde de astfel de gesturi.
Actor 2: Într-o seară am văzut pe o plăcuță, pe o stradă în Viena, scria „Eminescu a locuit aici”, era 1880.
Undeva, cineva murea de dor.
Actor 4: Oare unde dormea sărmanul Dionis?
Actor 3: Într-un bar din Berlin, o prietenă își serbează ziua de naștere cu Madonna și
dansatorii ei. Madonna e mică și poartă o pălărie de cowboy vișinie.
Actor 1: Părinții mei sunt născuți în același an cu Madonna și Michael Jackson.
Actor 2: Când se opresc toate astea?
Actor 4: Undeva în lume, un vânător taie frunze la urșii panda.
Actor 3: Să zicem că e Vișniec
Actor 1: Să zicem că e Cărtărescu
Actor 2: Să zicem că e Chiva
Toți: Să zicem că e un domn.
Actor 4: Cineva o comite. Cultura noastră depinde de astfel de gesturi.

9. Prietenie
Actor 3: O fată în jurul vârstei de 30 de ani traversează trecerea de pietoni. Are în spate un ghiozdan și trage după ea un troler roșu, mic - varianta
de bagaj de mână. Pentru câteva secunde se gândește să aștepte autobuzul care o va duce la tren, care o va duce la avion, care o va duce peste tot.
Se răzgândește, e mai rapid cu taxi-ul. Se oprește în fața unui taxi galben, șoferița îi deschide mașina și o ajută cu bagajul. În taxi cele două încep
o conversație despre cât de mult s-a schimbat Clujul în ultimii ani, despre chirii, despre prețuri, despre șomaj, despre gentrificare, despre oameni,
mai ales despre oameni - sunt minunați oamenii în Cluj!
Taxiul intră într-un lung șir de mașini colorate care stau la semafor. Undeva la etajul cinci, o altă fată privește pe fereastră, urmărește cu privirea
urmele lăsate de roțile bagajului, aude scârțâitul portbagajului, și își imaginează politețurile schimbate între cele două femei. Îi trec prin minte
frânturi din toate poveștile avute în ultima lună, de râsete și discuții aprinse cu tentă filozofică, de piața Mărăști, de cafenele, de Reactor, de țigări
și beri, de meniul zilei, de librării, de momentul ăla privilegiat când ești pe cale să cunoști pe cineva - e un moment critic când ceva necunoscut
devine cunoscut, când ceva ascuns ți se dezvăluie, când înțelegi că odată cu cunoașterea acestei noi persoane, te re-cunoști și pe tine, și ăsta e un
moment înfricoșător,
Când cunoști pe cineva nou e ca și cum mergi la vânătoare, și după lungi și grele încercări, prinzi ceva, împuști o pradă pe cinste - și gustul cărnii
fripte la un foc de tabără este exact așa cum ți-ai imaginat;
E frumos, dar e înfricoșător momentul ăsta - de asta e bine că de cele mai multe ori el trece neobservat, sau așa credem noi că trece neobservat;
E ca atunci când în adâncuri, un corp fosforescent luminează cele mai necunoscute mări,
nu de dragul poeziei vizuale,
ci de foame! De foame, din nevoia de supraviețuire. Unele corpuri luminează, alte corpuri sunt atrase de această fluorescență - e o relație de capcană
și de victimă aici, e o relație de inter-dependență, e o chestiune de viață și de moarte;
nu e țipenie de om acolo, să le vadă - să le aprobe sau să le laude; se întâmplă natural, de foame. Uneori, te uiți în urmă și realizezi că te-ai pierdut
în fluorescența celuilalt,
și că orice ai face de acum înainte,
oriunde vei merge și indiferent cât de mulți alți oameni vei mai cunoaște,
vei fi întotdeauna cu o bucățică lipsă, vei avea în schimb o bucățică în plus -
nu vei putea să arăți cu degetul, sau să explici cuiva ce ai pierdut și ce ai câștigat -
lucrurile astea se influențează reciproc și permanent,
lucrează fără tine.
Și dacă te vei revedea vreodată cu purtătorul bucățelii tale proteinice,
Nu ai nici o garanție, că vă veți mai recunoaște,
și nu vei putea spune niciodată, dă-mi înapoi ce ți-am dat eu atunci
nu - asta e ceva s-a încheiat în trecut. Acum funcționează prin voi doar efectele acestui schimb,
Cel mai frumos lucru pe care l-am auzit despre asta, e că timpul nu este supraputerea care regulează poveștile.

Taxiul a ajuns la destinație, clienta a coborât, șoferița a luat o nouă comandă. Focul e stins, niște cărbuni fumegă în bruma dimineții.
Cât timp luminează corpurile străine, în mări adânci, când nu sunt privite sau băgate în seamă de nimeni?
10. Epilog (E bine)

(Cred că ar fi bine să fie spus de un singur actor, mi-ar plăcea să fie un moment de liniște, după furtună, fără muzică, doar un actor care spune
simplu chestiile astea; s-ar putea să funcționeze bine și cu mici intervenții ale celorlalți - trebuie testat la scenă)
Actor 2: Dar orașul.... Cum îți apare el...

E trecut de 12 noaptea, trecerea de pietoni e goală. Vezi doar liniile albe din zebră.
Un tip cu un picior din metal traversează strada în fiecare seară, la aceeași oră, nu știi de unde vine și unde se duce.
Așteaptă la semafor. E roșu.
Trei prieteni s-au îmbătat în oraș, și acum se târăsc spre casă, nu sunt trei oameni, sunt o singură structură, asemeni unor structuri din mări adânci,
care se țin legate, pentru că singure nu ar supraviețui cruzimii vieții din adâncimi.
Nu știi ce au sărbătorit, ce motiv au să fie în starea asta deplorabilă;
Poate că unul dintre ei este extrem de bucuros: i s-a născut primul copil, se căsătorește;
Sau poate că din contră, este extrem de trist, i-a murit mama, sau și-a pierdut toată averea la un pariu de poker. Nu contează. Ceilalți doi îl țin de
brațe, râd toți, se apără.
Lângă ei, un cuplu de îndrăgostiți așteaptă să traverseze marele pasaj urban,
fac câțiva pași, se opresc. E roșu.
În general, e liniște, lumea doarme, și e ceva sublim în liniștea asta a orașului, în care doar șchiopii, bețivii și îndrăgostiții își caută fiecare drumul
spre casă.
E mai mult decât speranță, e aproape o nouă lume.
E orașul care respiră
prin tine și îți reamintește că ceea ce ești tu ca om, nu e doar o amintire despre cum erai tu când aveai 17 ani și fumai în geam, imaginându-ți cum
vei fi acum.
Orașul respiră prin tine,
Orașul are treaba asta: te cucerește, te amăgește și te lasă cu inima frântă
și nu vorbesc doar despre iubiri ratate
vorbesc despre tot ce am învățat, despre tot ce am sperat, despre tot ce ne-am imaginat trăind și crescând într-un oraș de provincie din România,
și despre cum toate așteptările astea s-au dus undeva atât de departe
încât parcă nici nu au fost vreodată ale tale.
Ți-e dor de serile astea, când intuitiv știai mai multe despre lume decât ai aflat acum trăind în lume.
Și totuși când călătorești, când îți cumperi un bilet de tren, de autocar sau de avion,
Pleci la drum cumva cu speranța asta,

că acum, nu știi de ce, ai voie să o iei de la capăt.

Ai voie să speri că nu s-a sfârșit, că undeva într-un colț uitat de lume, mai
există magie. Nu trebuie decât să ai curaj să îți cumperi acel bilet.
Azi, netul a luat foc, în München s-a tras foc deschis, în mall, pe străzi, în
gară.
Cineva cunoscut ție sigur trăiește în orașul ăsta nenorocit...
Dacă reușești să treci cumva peste toate dezastrele imprevizibile,

și să nu îți fie frică.
să te arunci în necunoscut, în întuneric,
undeva la o trecere de pietoni, la o intersecție banală, lângă un pod, sau lângă
o piață,
orașul îți va răspunde;
Va face cumva să fie bine;
Îți va spune, bine ai venit în noua ta viață!
Și atunci vei fi bucuros, pentru un moment, îți vei spune că nu e chiar așa de rău
Chiar merită să trăiești, să fii aici...
... Ecaterina, unde ești?!!!
Ce nume vor primi orașele în care trăim acum, după ce am terminat noi cu ele?
Semaforul e verde, traversezi regulamentar

și brusc, deodată
ai înțeles totul.
SFÂRȘIT

Citiți și alte cărți din colecția de teatru a Editurii LiterNet:
1. Petre Barbu - Tatăl nostru care ești în supermarket

2. Igor Bauersima - norway.today (traducere de Victor Scoradeț)
3. Georg Büchner - Woyzeck (traducere de Mihaela Sîrbu)
4. Lia Bugnar - Femeia din manuscris / Omul de zăpadă
5. Ștefan Caraman - Morți și vii / Santiago el campeon
6. Gianina Cărbunariu - poimâine alaltăieri / Stop the Tempo!
7. Anton Pavlovici Cehov - Livada de vișini (traducere de Alexa Visarion) / Pescărușul (traducere de Maria Dinescu și Andrei Șerban)
8. Teodor Corban - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
9. Brian Dykstra - Strangerhorse (traducere de Gabriela Monica Rusu și Mircea Sorin Rusu)
10. Árpád Göncz - Gratiile (traducere de Anamaria Pop)
11. Mihai Ignat - Nu-nțeleg ce se-ntâmplă
12. Thomas Jonigk - Făptașii (traducere de Victor Scoradeț)
13. Cristian Juncu - Ciupercutze
14. Franz Xaver Kroetz - 3 piese cu femei (traducere de Victor Scoradeț)
15. Dea Loher - Legăturile Klarei (traducere de Victor Scoradeț)
16. Olga Macrinici, Mariana Starciuc, Andreea Radu - Antologia msd - Masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu Mureș (1)
17. Rodica Mandache - Povestea Elisabetei Rizea
18. Maria Manolescu - Ca pe tine însuți
19. Roxana Marian - Mede/ea sau Despre fericirea conjugală
20. Péter Nádas - Înmormântarea (traducere de Anamaria Pop)
21. Alina Nelega - Amalia respiră adânc / Decalogul după Hess
22. Tatiana Niculescu Bran - Brâncuși contra S.U.A.
23. Ioan Peter, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ștefan - 4atru piese
24. Cosmin Perța - Să împuști iepuri e bine aici
25. Răzvan Petrescu / Dragoș Alexandru Mușoiu – Jaf armat / Spargerea
26. Tudor Popescu - 4 comedii
27. Roland Schimmelpfennig - Noapte arabă (traducere de Victor Scoradeț)
28. William Shakespeare - Măsură pentru măsură (traducere de Ioana Ieronim)
29. Géza Szőcs - Busurmanii din Crîngul de Jos (traducere de Anamaria Pop)
30. Lucian Dan Teodorovici - Audiență 0
31. Katalin Thuróczy - Cina zeilor (traducere de Anamaria Pop)
32. Radu Țuculescu - Bravul nostru Micșa
33. Andreea Vălean - Eu când vreau să fluier, fluier
34. András Visky - Julieta (traducere de Paul Drumaru)
35. Matei Vișniec - Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia / Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal / Paparazzi sau Cronica
unui răsărit de soare avortat

36. Charles Way – Crăiasa Zăpezii
37. Elise Wilk – Pisica verde / Avioane de hârtie
38. Antoaneta Zaharia - Jocul
Lista completă a volumelor din colecția de teatru se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/10/Teatru.html. Lista completă a volumelor publicate de
Editura LiterNet se află la http://editura.liternet.ro/catalog. Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor
pe alte siteuri sau pe alte suporturi este interzisă.

5 Din 5 Piesedeteatru

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5 Din 5 Piesedeteatru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5 din 5 piese de teatru

Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader

Editura LiterNet, 2017 2

5 din 5 piese de teatru *

Ana Turos - Trei piese scurte despre copii și adulți

Mie unuia nici nu-mi pasă unde joacă un actor. Poate să

Editura LiterNet, 2017 4

Pe ieșirea lor, intră doamna Petronela cu grupa ei - adică Luca.

Se aude prezentarea spectacolului la microfon.

Editura LiterNet, 2017 5

Actrița: Bună dimineața, dragi copii.

Jeni: Hai, așază-te acolo și uită-te la poveste...

Jeni îl așază pe Mihai în rând cu copiii.

În același timp, Luca şi Matei răspund încet.

Luca: Daaaaaa... // Mihai: Nuuuu...

Educatoarele încep să vorbească între ele.

Editura LiterNet, 2017 6

Copiii: Șoricelule, nu te astâmperi! Fii cuminte!

Mihai (spre Luca): Auu, m-ai lovit!

Se face liniște. Tac și educatoarele, se aude actrița.

Editura LiterNet, 2017 7

Între timp, copiii țipă.

Luca: Rămâi acasă! Nu pleca!

Replicile următoare, plus reacțiile copiilor, sunt intercalate în crescendo,

Copiii nu mai scot nici un sunet.

Editura LiterNet, 2017 8

Mihai: Paaaa! Să mai vii pe la noi!

Merge în spatele paravanului.

Jeni: Nu, nu e voie în spate, că se schimbă fata!

Editura LiterNet, 2017 9

Actrița: Doamnă, nu vă supărați...

Petronela (rece): Da, domnișoară, ce e?

Editura LiterNet, 2017 10

Acțiunea se petrece la grădiniță și acasă la familia Florea.

Editura LiterNet, 2017 11

Silvia, educatoare - 27 de ani, necăsătorită

1. La grădiniță, în mijlocul unei ședințe cu părinții.

Editura LiterNet, 2017 12

3. După împărțirea cadourilor, la grădiniță.

Editura LiterNet, 2017 13

Tata: Ți-am zis că ăștia n-or să le ia odraslelor foi de origami și dulciuri.

Mama își dă ochii peste cap.

Mama: Nu. Vreau s-o suni și să îi ceri numărul tipului.

Mama: Și îl chemăm să vină în seara de Ajun.

Editura LiterNet, 2017 14

Tata: De ce nu i s-a părut suspect că e așa tânăr acum?

Scurtă pauză. Mama îi aruncă o privire, amândoi realizează că trebuie să acționeze.

Tatăl (șoptește emoționat): Sună.

Editura LiterNet, 2017 15

Dă să iasă, intră Monica.

Monica: Tata, ai zis că în seara asta te joci cu mine.

Educatoarea: Dă și tu mai încet, că dacă te aude vreo colegă...

Editura LiterNet, 2017 16

Educatoarea: Da, intrați.

Intră tatăl, gâfâind un pic.

Tatăl: Bună seara!

Animatorul: Zău că mă simt tare prost că ați venit..

Editura LiterNet, 2017 17

Tatăl: Înțeleg... o să fie frumos...

Animatorul: Sunteți bine?

Animatorul zâmbește. Intră educatoarea și pune tava cu băuturi pe masă. Pauză.

Editura LiterNet, 2017 18