Numele si prenumele:

FISA DE LECTURA
Titlul : Cartea cu jucarii
Autorul : Tudor Arghezi
Desen :

Personaje : Tăicuţu, Măicuţa şi cei doi copii, mici, Miţu şi Baruţu

Expresii si cuvinte : fioros, scurteici, paruieli, modest si lingusitor, salasluiesc
Comentariu literar :
Cartea cu jucării, de Tudor Arghezi, este un volum de proză scurtă a cărui primă ediţie a
fost publicată în 1931 la Bucureşti. Ediţia „definitivă” a fost publicată în 1943. Este nu
numai una din scrierile cele mai cunoscute ale lui Arghezi. Adesea, se vede clasificată
grăbit între „compunerile pentru copii” ale autorului, alăturându-se altor creaţii despre
„microcosmosul familial” şi „raiul gospodăresc” din Mărţişor.Volumul (ne referim la
ultima ediţie îngrijită de autor, din 1958) conţine scurte naraţiuni sau „scenete” având în
centru pe cei patru membri ai unei familii (Tăicuţu, Măicuţa şi cei doi copii, mici, Miţu şi
Baruţu) despre care toţi indicii textuali „spun” că este familia autorului însuşi.
Personajele asigurând legătura textelor între ele, nu credem să greşim afirmând că
volumul este un întreg, şi anume „cronica unei copilării” pe care naratorul (Tăicuţu) o
(re)trăieşte, dar o şi (re)creează pentru copiii săi. Basmele (Piatra piţigoiului, Fata de
demult, Domniţa Pulcheria) ori fabulele (Poveste cu oi, Povestea bradului
negru, Bătrânii din insula) incluse între celelalte povestiri adaugă o notă de feeric
întregului, contribuind la împlinirea sensului iniţiatic al copilăriei astfel trăite, în care
rostirea unei poveşti este la fel de importantă ca şi descoperirea misterului naşterii
(...puilor de pisică). Întreaga carte se construieşte aşadar pe jocul - fascinant, pentru
autorul-narator-Tată - al diferenţei de perspectivă. E o aventură presărată de poticneli
şi accidente, pe care privirea înduioşată a Tătuţului le descrie în detalii savuroase.
Cea mai frumoasă jucărie din Cartea aceasta, singura care potoleşte certuri, pedepseşte
vinovaţi, îmblânzeşte lacrimile copiilor şi supărările părinţilor, „Nici o jucărie nu e mai
frumoasă ca jucăria de vorbe. Copiii, ca şi oamenii mari, sunt mai simţitori la vorbe
decât la fapte .