Comunicarea vestimentara

Bratu DragomirElena
Cursuri masterat
‚Concepte si strategii de comunicare
interculturala’
 Oamenii poarta imbracaminte din ratiuni functionale dar si din ratiuni
sociale. Imbracamintea are rolul de a proteja corpul uman impotriva
intemperiilor sau impotriva altor actiuni nocive ale mediului inconjurator.
Dar , in acelasi timp, orice articol de imbracaminte are si o incarcatura
sociala si psihologica.. Prin intermediul vestmintelor orice individ transmite
un mesaj celorlalti. Inainte ca oamenii sa initieze o comunicare verbala
directa, imbracamintea pe care acestia o poarta transmite mesaje nonverbale
despre sexul, varsta, clasa sociala, ocupatia, originea, personalitatea lor,
desconspirand imaginea personala pe care ei si-au format-o despre ei insisi
sau cum doresc sa fie perceputi la un moment dat de catre ceilalti.. Oamenii
de ştiinţă moderni, consideră că veştmintele constituie o modalitate de
identificare a individivizilor şi un mijloc de comunicare nonverbală. În
societăţile tradiţionale, îmbrăcămintea se comportă asemeni unui limbaj ce
poate indica vărsta, sexul, starea civilă, locul de origine, religia, poziţia
socială sau ocupaţia.Toate aceste informatii pot ajuta la intregirea giganticei
fresce istorice pe care o reprezinta evolutia societatii umane de-a lungul
secolelor. Astfel dorinta oamenilor de stiinta de a cerceta evolutia stilului
vestimentar de la inceputuri pana in zilele noastre nu a mai parut o fantezie
inutila.
Prin studiul unor surse variate : Mozaicuri, statui, desene, reviste şi
cataloage, tablouri şi fotografii, pălării, pantofi si alte obiecte care au
supravieţuit trecerii nemiloase a timpului, cercetătorii au reusit să alcătuiască
un istoric al veştmintelor si al mesajelor pe care acestea le transmiteau in
mod implicit. A fost o munca migaloasa si de durata , deoarece este foarte
dificil de obţinut informaţii credibile despre imbrăcămintea oamenilor
obişnuiti, considerata a fi cea care furnizeaza informatii valoroase despre
viata comunitatii intr-o masura mult mai mare, in conditiile in care cele mai
multe publicaţii erau interesate numai de clasa celor bogaţi. Piesele
vestimentare care au rezistat trecerii timpului si formeaza colecţiile din
muzee, sunt în cea mai mare parte rochii de bal, si nu pot oferi multe
indicii ele nefiind reprezentative pentru ceea ce se purta in viata cotidiana.
Numărul articolelor de îmbrăcăminte care întradevăr, ar oferi numeroase
informaţii, -cum sunt rochiile purtate de către femei la lucru, de exmplu,
este infim. Îmbrăcămintea bărbătescă este şi mai slab reprezentată. Sursa cea
mai valoroasa a constituit-o imaginile precum tablourile, tipăriturile şi
fotografiile care prin calitatea lor de a imortaliza oameni, momente si
evenimente reale, asemeni unei calatorii inedite, au furnizat informaţii
nepreţuite pentru cercetători.
Inceputurile vestimentatiei a stat sub semnul functionalului. Din cele
mai vechi timpuri oamenii au purtat imbrăcăminte care să-i protejeze
împotriva intemperiilor – soarele puternic,canicula sau frig, si precipitatii –
protectie împotriva insectelor, noxelor chimicale, armelor si contactului cu
materialele abrazive. Pe scurt, hainele au fost gandite ca o modalitate de
aparare impotriva a tot ceea ce ar putea rani corpul uman nud. Oamenii au
demonstrat o inventivitate debordanta in confectionarea unor vestminte ca
solutii la probleme practice. Daca luam in considerare varietatea articolelor
de imbracaminte create de-a lungul secolelor- armurile, costumele
apicultorilor, costumele scafandrilor, costumele motociclistilor, costumele
protectoare ale pirotehnistilor sau pompierilor etc. –nu cred ca mai este
nevoie de explicatii suplimentare. Chiar si primele vestminte create stau
marturie pentru inventivitatea oamenilor inca din cele mai vechi timpuri.
Descoperirile arheologice demonstrează acest fapt.
Dacă la început oamenii îşi confecţionau veştmintele din materiale
care erau uţor de procurat, cum ar fi pieile animalelor pe care le vanau, mai
tarziu, odată cu dezvoltarea industriei textile îmbrăcămintea a cunoscut o
varietate impresionantă de modele, culori şi materiale. Împodobirea
trupurilor si a veştmintelor s-a dovedit mai mult decăt o ocupaţie viageră.
Asemeni veştmintelor, împodobirea trupului putea avea atat scopuri
simbolice cat şi rol în diferenţierea categoriilor sociale. In dorinta lor de a-si
construi o imagine publica, oamenii erau interesati inca din antichitate, de
vestminte, podoabe sau incaltaminte, dar acest fapt era doar o manifestare
a nevoii lor de a se diferentia de celelalte clase sociale, de a-si demonstra
apartenenta la grup in scopul mentinerii suprematiei. Mesajele se
diversificasera si functionalul era acum completat de nevoia de apartenenta
la grup.
Dar tehnologia a evoluat, materialele s-au diversificat si croitorii au
devenit din ce în ce mai pricepuţi. Stilul vestimentar a început să iasă de sub
panegericul strict al funcţionalului şi a intrat într-o epocă nouă, aceea a
modei ca o manifestare constienta. Omenirea a început în mod evident să fie
interesată în aceeaşi măsură de cum arăta şi de impresia pe care o făcea
celorlalţi.

1. Alison Lurie, The language of Clothes. New York, 1981, pp. 3-26
 Clasele sociale deja puteau fi identificate cu uşurinţă în funcţie de
îmbrăcămintea fiecărui individ. Vestimentaţia a încetat de mai fie doar o
necesitate şi a devenit o preocupare, o modalitate de a transmite celorlalţi un
mesaj social şi economic. Aristocratia isi dezvoltase un stil vestimentar
propriu. Bărbaţii aristocraţi au început să poarte un fel de tunică împreună cu
pantaloni mulaţi şi pantofi cu vărful foarte ascuţit.La randul lor, femeile
aristocrate purtau robe sau rochii lungi cu trenă. Rochia a devenit un articol
de îmbrăcăminte asociat cu feminitatea. Atat croiala cat si calitatea
materialului au devenit foarte importante.Ţesăturile erau mai fine şi mai
preţioase. Lana, bumbacul şi blănurile erau prelucrate şi selectate cu mare
atenţie. Bijuteriile intraseră în cotidian. Firele textile rudimentare au fost
eliminate din folosinţa claselor sociale elitiste .
De cealaltă parte a baricadei , lucrurile nu evoluaseră chiar atat de
mult.. Articolele de îmbrăcăminte purtate de către ţărani erau mai mult sau
mai puţin asemănătoare celor purtate pană atunci, cu mici îmbunătăţiri. .
Astfel femeile purtau fuste şi bluze largi iar bărbaţii purtau pantaloni largi,
veste şi cămăşi. Ţesăturile erau rudimentare . Stilul era simplu şi
predominant funcţional.
Alături de haine, culorile au devenit foarte importante. Erau o
modalitate de diversificare, de identificare in randul grupului şi datorita
costurilor, un mijloc suplimentar de diferenţiere a claselor sociale.
Aristocraţii purtau veştminte vopsite în nuanţe de roşu, purpuriu şi negru.
Oamenii obişnuiţi , ţăranii, purtau veştminte in culori naturale de bej, maro
sau cenuşiu.
Spre exemplu , in Imperiul Roman , numai senatorii purtau vestminte
vopsite cu purpura tyriana. In China , inainte de instaurarea republicii, numai
imparatii purtau vestminte vopsite in culoarea galbena. In multe tari, de-a
lungul timpului au existat legi care stabileau ce articole de imbracaminte
puteau purta diferiti indivizi ce apartineau unor clase sociale diferite.
Si statutul social se putea desconspira prin vestminte. Femeile hindu,
odata casatorite erau obligate sa-si pudreze parul , pe carare , cu sindoor, o
pudra de culoare rosie.Daca deveneau vaduve , abandonau sindoor-ul si
bijuteriile si se invesmantau in vestminte simple de culoare alba.In Europa
atat femeile cat si barbatii purtau verighete pentru a arata lumii statutul lor
de persoane casatorite.
2. Mihail Csikszentmihaly, Eugene Rochberghulton, The meaning of Things:
Domestic Symbols and the Self. Cambridge, 1981, p. 140
 Apartenenta la etnie era usor de desconspirat prin analiza atenta a
pieselor de imbracaminte purtate de individ. Turbanul musulmanilor, fesul si
salvarii tuecesti, chimonoul japonez, sari-ul femeilor hinduse, tunicile
rusesti, toate sunt purtatoare de mesaje nonverbale care ofera informatii
despre celalalt inainte ca acesta sa vorbeasca.
Religia oamenilor poate fi aflata uneori tot in acelasi mod. Hainele
purtate de catre reprezentantii bisericii- vestmintele preotilor crestini, robele
calugarilor specifice diferitelor ordine religioase, robele preotilor hindusi ,
musulmani sau evrei, au fost si au ramas piese vestimentare ce indica
apartenenta indibvidului la un grup religios sau altul.
Lucrurile au devenit mai confuze odată cu revoluţia industrială.
Incepand cu secolul al XIX-lea moda a devenit un fenomen social. .
Îmbrăcămintea era acum produsă uşor, rapid şi mai ales la costuri reduse.
Încetase să mai fie un lux. Articole de îmbrăcăminte la modă au început să
se răspandească cu repeziciune atat in randul aristocraţiei cat şi în randul
burgheziei. Diferentierea sociala a devenit mai anevoioasa.
Producţia de masă a permis exportul acestor articole şi in Africa,
America sau Asia. Odată cu dezvoltarea economiei, stilul vestimentar a
devenit global. Ceea ce era odată evident, identitatea naţională exprimată cu
ajutorul veştmintelor, acum devenise un lucru dificil dacă nu imposibil.
Tinerii de pretutindeni, din Johannesburgh şi Jakarta, Boston sau Buenos
Aires, Paris sau Londra purtau articole de îmbrăcăminte asemănătoare,
confectionate în acelaşi stil. Au existat totuşi şi căteva excepţii. Diferite ţări
au modificat moda Europeană în funcţie de valorile şi stilul de viaţă local.
În unele situaţii, religia a influenţat stilul vestimentar adoptat de către femei
în public. Astfel, in Iran, o femeie poate imbrăca tricou şi jeanşi cănd este
acasă, dar trebuie să se inveşmănteze într-o roba largă numită „chador” în
public. Îmbrăcămintea tradiţională mai este încă purtată de către anumite
persoane cu anumite ocazii din măndrie naţională sau la sărbători naţionale.
Un scotian isi declara apartenenta la clan prin purtatrea unui anumit tip de
tartan.Femeile japoneze au adoptat moda europeana ca vestimentatie de zi cu
zi , dar la ocazii speciale chimonoul este inca îmbrăcămintea potrivita.
Schimbările modei presupun atăt fluctuaţii ale stilului, dar şi influenţe
pe termen lung. Una dintre acestea este resimţită în secolul XX, şi pare să
continue şi astăzi, si probabil că va continua şi în viitor.

3. Lurie, p. 162
4. Ibid., pp. 161, 164.
5. Ibidem, pp. 115, 120
 Prima este desfiinţarea barierelor vestimentare dintre sexe.
Îmbrăcămintea care a fost la modă în secolul al XIX-lea , făcea o distincţie
foarte clară între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte culorile, forma,
materialul si decorarea articolelor de îmbrăcăminte. Treptat, aceste bariere
au dispărut mai ales din momentul în care femeile au început să îmbrace
articole de îmbrăcăminte bărbăteşti. Pantalonii şi costumul au încetat să mai
constituie apanajul strict al bărbaţilor, şi au devenit articole de
îmbrăcăminte purtate atăt de către bărbaţi căt şi de femei. Acest fenomen a
inceput ca un protest impotriva ingradirii libertatii femeilor de catre legile
nescrise ale comportamentului unanim acceptat de catre toti indivizii. In
secolul XIX, George Sand a socat opinia publica prin aparitiile sale inedite
costumata in pantaloni barbatesti. A urmat apoi lungul sir al femeilor
emancipate care se imbracau in pantaloni bufanti. Mai tarziu chiar si
barbatii au adoptat o efeminare a vestmintelor pe care ei le purtau, spre
exemplu pictorii care se imbracau in costume confectionate din catifea
asortate cu lavaliere in culori tipatoaresi faimoasa bereta ca semn distinctiv
al breslei.Acesta a fost numai inceputul.
Standardele de astăzi presupun o garderobă variată, cu un număr mare
de articole de îmbrăcăminte care sunt în marea lor majoritate fără gen,
incluzănd tricouri, blue- jeanşi, jachete de zi cu zi, şi multe articol e de
îmbrăcăminte sportive. În acelaţi timp, adevăratele articole de îmbrăcăminte
unisex, sunt mult mai puţine şi probabil că numărul lor nu va creşte în viitor.
Costumele de afaceri pentru femei şi bărbaţi, spre exemplu , pot fi
considerate doar variaţii ale acelloraşi articole de îmbrîcăminte, deşi ele sunt
diferite ca formă şi detalii ( de exemplu aşezarea nasturilor şi butonierelor pe
părţi diferite) .O funcţie importantă a vestimentaţiei a fost şi încă este de a
indica identitatea socială, inclusiv diferenţele dintre sexe, şi este puţin
probabil să se producă o schimbare în acest sens.Mesajele sociale produse de
imbracaminte, accesorii si decoratii pot implica fie pozitia sociala, ocupatia,
entnia sau religia , starea civila sau orientarea sexuala a individului. Oamenii
trebuie sa stie codul astfel incat sa fie capabili sa recunoasca mesajul
transmis. Daca grupuri diferite atribuie mesaje diferite acelorasi articole de
imbracaminte , atunci acest fapt poate declansa raspunsuri greu de anticipat.

6. J. C. Flugel. The Psychology of Clothes. London, 1930,

pp. 16, 24.
 O a doua tendinţă pe termen lung este creşterea importanţei pe care
vestimentaţia de zi cu zi şi cea sportivă o are în cazul ambelor sexe.
Descoperirile care se realizează in domeniul textile, se manifestă cu
precădere în vestimentaţia sportivă şi apoi se răspăndeşte cu repeziciune in
vestimentaţia de zi cu zi. Regula conduitei reprezentanţilor celor două sexe
în raport cu moda pare să fie următoarea: femeile par menite să urmeye orice
modă, oricăt de bizară, ceea ce le face să fie private de vărbaţi cu nelinişte,
bărbaţii par meniţi a rezista la orice schombare, oricăt de mică, ceea ce face
săfie priviţi de femei ca fiind conservatori. Actualmente , asistăm nu atăt la o
separare a modelor, cat mai degrabă la amestecul, la amalgamarea lor, la o
interferenţă a stilurilor-Jeanţi adidaşi, rochie pantaloon- la o vestimentaţie de
o varietate şocantă, regula fiind următoarea : căte individualităţi atătea
stiluri- colorate, cadrilate, zebrate.
In societatea industializată modernă, imbrăcămintea nu mai reprezintă
o modalitate de identificare, barierele convenţionale au fost dărămate.
Oamenii au libertatea de a alege ce mesaj doresc să transmită prin
intermediul hainelor. Neîndoielnic, îmbrăcămintea oferă informaţii preţioase
cu privire la persoana care o poartă, despre personalitatea acestuia, starea sa
socială şi economică, precum şi despre evenimentele sociale la care acesta se
pregăteşte să participe.Cănd o femeie, care în mod obişnuit se imbracă în
tricou şi jeanşi, va opta pentru o rochie inflorată şi vaporoasă, categoric
mesajul pe care ea îl transmite este că îşi doreşte să fie feminină şi de ce nu,
remarcată. O persoană care este îmbrăcată cu un tricou inscripţionat cu
numele formaţiei rock favorită este probabil fan al acelei formaţii şi a
participat la unul dintre concertele acesteia.
Vestmintele pot constitui o modalitate simpla de a exprima modestia
celui care poarta anumite articole de imbracaminte. Spre exmplu, foarte
multe femei musulmane poarta pe cap sau corp un voal- burqa sau abaya-
pentru a-si demonstra calitatea lor de femei respectabile. Dar aceeasi
vestimentatie confectionata dintr-un material luxos si asociata cu alte
articole de imbracaminte sau incaltaminte- spre exemplu tocuri cui, si o
poseta moderna – poate denatura sensul mesajului in totalitate demonstrand
contrariul, si anume disponibilitatea sexuala. Si alte piese de imbracaminte sunt
considerate a transmite un mesaj sexual destul de explicit. In tarile vest-Europene femeile
poarta incaltaminte cu toc cui, haine transparente mulate pe corp, bijuterii stralucitoare,
machiaj strident si un parfum puternic pentru a transmite acelasi mesaj de mesaj de
disponibilitate sexuala.
7. Black, J. Anderson. A History of Fashion.New York:
William Morrow and Co., Inc. 1980, p. 74.
 Structura economică şi socială a unei societăţi, cultura ei, tradiţiile şi
stilul de viaţă influenţează veştmintele pe care oamenii le poartă. In multe
ţări, religia a impus oamenilor nu numai o anumită atitudine şi
comportament ci şi o anumită vestimentaţie. Anumite piese de îmbrăcăminte
le erau îngăduite numai anumitor indivizi ce făceau parte din elită. Chiar şi
în societătile democratice moderne, îmbrăcămintea reprezintă uneori, poziţia
socială a individului. Astfel , îmbrăcămintea care are o etichetă a unui
designer celebru este în mod obişnuit destul de scumpă, şi astfel poate
deveni un simbol al poziţiei sociale şi economice a individului.
Îmbrăcămintea defineşte in mod cert un rol social în cazul uniformelor, aşa
cum sunt cele purtate de către poliţişti, soldaţi, medici sau preoţi. Uneori
chiar şi numai anumite piese de îmbrăcăminte pot reprzenta o siglă pentru
apartenenţa la o anumită categorie socială. Un guler albastru sau alb este
folosit spre exemplu să diferenţieze pe cei care lucrează în diferite medii-
muncitori sau funcţionari , în acest exemplu.
Evenimentele la care participă oamenii influenţează vestimentaţia
acestora într-o mare măsură. Este de aşteptat ca atăt mirele sau mireasa căt
şi ceilalti invitaţi să poarte imbrăcăminte specială, şi să sărbătorescă astfel
evenimentul festiv la care iau parte.Îmbrăcămintea purtată in astfel de
situaţii : nunta, absolvirea colegiului sau a facultăţii, inmormăntările, etc.
adevărate ritualuri in viaţa individului, îi impune acestuia , conform unor
reguli nescrise , o vestimentaţie adecvată cu care toţi ceilalţi memmbrii ai
societăţii sunt de acord.. Îmbrăcămintea pote fi totodată şi o modalitate de a
identifica intentiile individului . Un anumit echipament poate furniza
informaţii cu privire la intenţiile acestuia de a practica un anumit sport.
Fotbalul, fotbalul american, hocheiul, baseball.ul necesita nu numai
echiparea jucătorului cu un anumit echipament ci şi folosirea de către acesta
a unor adjuvante specifice : apărători căşti sau alte accesorii de protecţie.
Cele mai multe societăţi moderne includ grupuri sociale diferite şi de obicei,
fiecare grup are propriile crezuri şi valori. Ca urmare există numeroase
stiluri vestimentare.
Ca promotoriai stilului vestimentar, adolescentii formeaza o categorie
aparte. Într-o singură şcoală , spre exmplu, adolescentii “in fashion” vor
purta o îmbrăcăminte total diferită de faimoşii tocilari. Astfel, este foarte
uşor să descoperi carui grup aparţine un individ.

8. Tarde, G., Les Lois de L’Immitation, Paris, 1985., p. 137.

 O cercetare pe bază de anchetă, întreprinsă cu căţiva ani în urmă pe un
lot de elevi de la liceul “Nicole Tonitza” – deci pe subiecţi ce se presupune
că sunt promotori, în răndul tinerilor, ai noilor stiluri vestimentare- a oferit
date care să confirme teoria amalgamării stilurilor vestimentare.
Răspunsurile tipice ale celor investigaţi la unul din itemii
chestionarului :”Spre ce credeţi că tinde moda pe care o adoptă tinerii în
acest moment al evoluţiei vestimentare ?”
-E la modă ceea ce avantajează vestimentar şi-l distinge pe un tănăr de
elt tănăr, evidenţiindu-I individualitatea ; nu-s adeptul îmbrăcămintei
standard
-Felul în care ne îmbrăcăm ţine de nivelul nostrum de cultură, de
mediul în care trăim, de preocupările noastre, de mediul în care pătrundem
cu diferite ocazii.
-Totul e să rămănem la limita bunului gust, să nu frizăm indecenţa,
kitsch-ul la un concert sau o petrecere.
- Avem timp din ce în ce mai puţin pentru mari schimbări de
costumaţie într-o zi, pentru a ne face mai frumoşi unii pe alţii în societate. Să
ne confecţionăm cu mijloace proprii o costumaşie care să se poată plia
pentru diferite ocazii, prin retuşuri, ajustări.
- Pentru mulţi este un şoc ieşirea din comun, din cenuşiu. Moda e
frumoasă cănd este adaptată la constituţia fizică, la siluetă.
- Îmbrăcămintea uşoară, colorată ne face tineri.
În cazul adolescenţilor , a fi la modă, este simultan un criteriu al
primirii în grup şi omotivaţie a aderenţei la grup. Individualizarea stilului
devine o mărime care operează la nivel de grup şi ea este reglată prin
mecanisme de grup. Mulţi adolescenţi admit că există un specific sl modei în
grupul de care ţin. Întrebaţi spre ce cred ei că evoluează moda în general şi
în grupurile lor, subiecţii spun , fără excepţie, că acesta merge spre “ nou”,
“excentric”, “trăznit”, spre “moda deşucheată, sexi” spre “ practic”, “uşor”,
“comod” dar şi spre “sofisticat”, într-un cuvănt spre modernitate.
Trebuie să precizăm însă că îndemnul de a fi căt mai modern şi căt
mai personal vizează îndeosebi raporturile grupului cu exteriorul, la nivelul
cărora acţionează, ca funcţie a modei, tendinţa de diferenţiere. De a inventa
noi semen de demarcaţie. Din acest punct de vedere, moda poate fi socotită
un mecanism de progress, de schimbare socială.

9. . Tarde, G., Les Lois de L’Immitation, Paris, 1985, p. 272.

Dar în interiorul grupului primează tendinţa de conformare la normele şi
modelele colective, iar moda acţionează ca mecanism de menţinere a
sintalităţii şi coeziunii grupului. Îmbinănd aceste două aspecte, obţinem
reprezentarea potrivit căreia moda ne apare ca o instituţie socială ce
realizează un echilibru între nevoia oamenilor de se supune, de a se
conforma , de a fi aprobaţi şi acceptaţi de grup şi de nevoia lor de
independenţă, de a se distinge, de a se individualiza şi chiar de a se
singulariza.Această din urmă tendinţă este foarte accentuată la adolescenţi şi
tineri, unde sentimental de bravadă, dorinţa de a epata şi îngrijorarea secretă
că altfel nu sunt suficent de originali, de ei înşişi, pot da naştere la
excentricitaţi vestimentare şi comportamentale.Adolescentii au o nevoie
acuta de a-si exprima independenta si de cele mai multe ori isi exprima acest
deziderat intr-un mod destul de exagerat , printr-un stil vestimentar
excentric, in concordanta cu propriile valori si deziderate , total diferite de
cele ale parintilor lor si ale celorlalti adulti. Aşadar, moda, îndeosebi cea
vestimentară, este terenul confruntării dintre tradiţie şi inovaţie, este un
fenomen agitat, este noul, frumosul de azi în raport cu cel de ieri, este un
fenomen psiho- social, care poate fi afectat de prestigiu, aroganţă, snobism,
ambiţii, obsesii, prejudecăţi, de gustul pentru innoire, dar şi de prostul gust.
Procesul de formare a propriei personalitati este unul deosebit de complex.
Comportamentul rebel, atitudinea protestatara sunt foarte frecvente.
Un exemplu de astfel de protest il constituie simpla alegere a stilului
vestimentar. In anii ’50 adolescentii „unsurosi” purtau geci si pantaloni din
piele in dorinta lor de a parea duri. Astazi adolescentii prefera un stil ce ne
aminteste de stilul „punk” al anilor ’70 . Imbracamintea „punk” consta din
geci si pantaloni din piele, blue-jensi, tricouri taiate care permiteau
expunerea pielii, si numeroase piercinguri. Mesajul nonverbal transmis de
aceste vestminte era dublu. Primul exprima un mesaj sexual plin de energie
si violenta- vesmintele confectionate din piele, lanturile care le impodobeau ,
piercingurile erau menite sa transmita un mesaj violent adultilor. Cel de-al
doilea mesaj, care nu era atat de evident, exprima vulnerabilitatea copiilor
in fata adultilor si era transmis prin intermediul culorilor nebisnuite ale
parului vopsit, gecile si pantalonii care erau destul de nepotriviti si chiar si
pircingurile pe care le practicau.

10. Douglas, T. Miller, Marion Novak, The Fifties : The Way We Really
Were New York, 1977, p. 272
11. Miller si Novak, pp. 285. 287.
 Totul alcatuia o imagine dramatică menită să impresioneze, să atragă
atentia adultilor asupra problemelor grave care macină societatea.
Din punct de vedere psihologic ea exprima amestecul de mila, teama
si furie pe care tanara generatie il resimtea datorita felului in care adultii ii
priveau si ii judecau.Si astazi mesajul lor este neschimbat . Aceste
comportamente sunt totusi numai niste faze in procesul de dezvoltare si de
formare a personalitatii viitorului adult.
Anii ’90 reprezintă totusi o diferentiere datorită faptului că moda
adolescentilor este puternic influentat ăde mass-media. Mesajele sexuale din
cadrul emisiunilor difuzate pe durata a 24 de ore au ca rezultat adoptarea de
către acestia a unui stil vestimentar senzual si incitant. Starurile TV , in
special cele care apar in videoclipurile muzicale difuzate la MTV, sparg
vechile tabu-uri si fac apel direct la sexualitatea in plină dezvoltare a
tinerilor. Ca răspuns direct , adolescentii adopta stilul vestimentar al idolilor
lor. Rezultatul este o varietate imensă de stiluri vestimentare care mai de
care mai frapante, si care sunt intr-o continuă schimbare. Incepand cu anii
’50 sexualitatea a incetat să mai fie un subiect inabordabil, si de atunci
adolescenta a fost continuu descrisă ca fiind o perioadă a experimentărilor, a
căutărilor si descoperirilor, toate acestea fiind reflectate in mod evident in
stilul vestimentar adoptat de către adolescenti care cunoaste o paletă largă
de modele ce se intinde de la cel heterosexul, homosexual, unisexual , pană
la cel de androgin.
Societatea contemporană a incetat să mai creeze mituri, noua
generatie nu mai inventeaz nimic nou de mult, noutatea consta poate numai
in noua variatie pe o tematică mai veche pe care fiecare generatie pare s o
reediteze mereu la fiecare cativa ani, intr-o ciclicitate fară de sfarsit.

12. Prown, Jules D. „ Mind in Matter: An Itroduction to

Material Culture Theory and Method”, Winter Portfolio,
vol. 17, no. 1, Spring 1982, pp. 710
BIBLIOGRAFIE

1. Black, J. Anderson. A History of Fashion.New York:

William Morrow and Co., Inc. 1980.
2. Lurie, Alison. The Language of Clothes. New York:
Random House, 1981.
3. Hurlock, Elisabeth B. The Psychology of Dress; an Analysis
of Fashion and its Motives. New York: Ronald Press, 1929.
4. J. C. Flugel. The Psychology of Clothes. London, 1930.
5. Prown, Jules D. „ Mind in Matter: An Itroduction to Material
Culture Theory and Method”, Winter Portfolio, vol. 17, no.
1, Spring 1982
6. Tarde, G., Les Lois de L’Immitation, Paris, 1985.
7. Douglas, T. Miller, Marion Novak, The Fifties : The Way We Really
Were New York, 1977,