Sunteți pe pagina 1din 55

Cuprins

INTRODUCERE2

Capitolul I- MODA –MIJLOC DE COMUNICARE3

1.1. Ce este moda?............................................................................................................................... 3


1.2. Influenţa modei............................................................................................................................. 5
1.3. Designeri care au revoluţionat moda .......................................................................................... 18
1.4 Comunicarea prin modă .............................................................................................................. 25
Capitolul II –JURNALISMUL |DE MODĂ28

2.1. Genuri jurnalistice .......................................................................................................... 28

2.2. Mass-media şi moda .................................................................................................................. 30


2.3. Jurnalismul de modă online în România .................................................................................... 32
2.4. Evoluţia presei scrise de modã în România ................................................................................ 34
Capitolul III- COMUNICAREA PRIN IMAGINI37

3.1. Fotografia de modă ..................................................................................................................... 37


3.2. Primele reviste de modă din lume .............................................................................................. 42
Capitolul IV- STUDIU DE CAZ- REVISTA ’’HARPER’S BAZAAR’’ EDIŢIA
ROMÂNEASCĂ47

4.1. Despre revistă ............................................................................................................................. 47


4.2. Harper’s Bazaar România........................................................................................................... 47
Concluzii ........................................................................................................................... 50

Bibliografie: ...................................................................................................................... 51

Anexe ................................................................................................................................ 53

1
INTRODUCERE
Lucrarea de faţă işi propune să prezinte principalele aspecte teoretice şi practice în
legătura cu evolutia jurnalismului de modã în general, analizând în mod particular jurnalismul
de modã în România. Conţinutul lucrării cuprinde o prezentare a evoluţiei modei de la
începuturile ei pânã în prezent, acum când aceastã disciplinã a devenit atât un mod de
comunicare cât şi o ramurã importantã a jurnalismului.
În acest sens primul capitol intitulat „Moda – mijloc de comunicare”, cuprinde o
prezentare teoreticã a noţiunii de modã şi prezintã principalele surse de influenţã de-a lungul
istoriei, din perioada antichitãţii pânã în prezent. De asemenea în acest capitol se regãseşte o
trecere în revistã a principalilor designeri care au revoluţionat moda, sursele lor de inspiraţie
şi drumul lor spre succes.
În capitolul al-II-lea, denumit „Jurnalismul de modã”, se realizeazã o prezentare teoreticã
a genurilor jurnalistice, axându-se în principal pe genul editorialistic, specific jurnalismului de
modã. Un aspect important tratat în acest capitol este legãtura dintre mass-media şi modã,
tratând în amãnunt relaţia dintre aceste douã domenii. De asemenea capitolul cuprinde şi o
prezentare a jurnalismului de modã online, fiind evidenţiate beneficiile acestuia şi evoluţia lui
fulminantã din ultimii ani. De asemenea, capitolul realizeazã o analizã a influenţei revistelor
de modã în România, analizând schimbãrile obiceiurilor vestimentare în România, în raport
cu influenţele regasite în revistele de modã.
Capitolul al-III-lea poartã denumirea „Comunicarea prin imagini” şi trateazã subiectul
fotografiei de modã, o componentã importantã a jurnalismului de modã. Lucrarea prezintã o
definire teoreticã a fotografiei precum şi transformarea ei de la o simplã imagine transpusã pe
hârtie pânã la un mod de exprimare prezent în toate ramurile artei. Capitolul prezintã evoluţia
fotografiei de modã împreunã cu fotografii importanţi care au revoluţionat acest domeniu.
Pentru o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte exprimarea prin imagini în domeniul modei,
capitolul cuprinde şi o prezentare a primelor reviste de modã din lume, reviste ce au devenit
promotorii fotografiei de modã.
În ultimul capitol al lucrãrii este realizat studiul de caz „Revista Harper’s Bazaar
România”, acesta cuprinzând o prezentare generalã a revistei Harper’s Bazaar de la debutul
sãu pânã în prezent precum şi o analizã a ediţiei româneşti a revistei.
Pentru realizarea acestei lucrãri, au fost folosite urmãtoarele metode de cerecetare:
- Studiul bibliografic al cãrţilor de specialitate în domeniile modei, jurnalismului şi
fotografiei şi analizarea conţinutului gãsit.
- Studiul unor surse online de documentare.

2
Capitolul I- MODA –MIJLOC DE COMUNICARE

1.1. Ce este moda?


O definiţie ştiinţifică a modei a fost în permanenţă evitată. Această ezitare reflectă într-o
oarecare măsură dificultăţile de interpretare a fenomenului.
Unele dicţionare definesc moda ca fiind un ’’ansamblul de gusturi, preferinţe, deprinderi,
care predomină la un moment dat într-un mediu social, privind îmbrăcămintea, ţinuta,
comportarea’’. Dacă arta şi stilul au peste 18 definiţii, moda cu siguranţă are mai multe.
Etimologia cuvântului ne spune şi ea destul de puţin: ’’Moda- provine din latinescul
’’modus’’ şi înseamnă fel de a fi, fel de comportare individual.’’
Ţinând cont că moda este un fenomen ce vizează nu numai vestimentaţia, atunci va fi şi
mai greu de găsit o definiţie atotcuprinzatoare. Modă există şi în arhitectură, în mobilier, în
pictură, în muzică, în literatură, în dans şi în alte domenii. Moda este mai degrabă un ’’ curent
stilistic’’, asemănător curentelor în artă, cu deosebirea că se schimbă mai des. Conceptul de
modă are sensuri mult mai adânci decât la prima vedere. Moda nu poate fi privită numai ca o
simplă schimbare de formă sau de culoare, ea se naşte din dorinţa omului de frumos, de
armonie.
Moda a preocupat şi preocupă mulţi gânditori care n-au rămas indiferenţi la
’’spectacolul’’ pe care îl prezintă şi îl reprezintă, având un număr mare de spectatori, dar şi de
interpreţi. Charles Baudelaire este de părere că ’’Moda trebuie să fie un simptom de gust al
idealului, plutind în creierul omenesc deasupra a tot ceea ce e grosolan, pământean şi murdar.
Este o deformare sublimă a naturii care, mai mult, e o încercare permanentă şi succesivă de
reformare a naturii.’’1 Iar Theophile Gautier, în reflecţiile sale despre modă şi femei, afirmă
că ’’Femeile nu au decât sentimentul modei şi nu cel al frumosului.’’ 2Alţi gânditori dau
modei valori spirituale mai complexe.
După părerea psihologului italian Lina Mondini Ungaresi ’’Originea costumului este
intelectuală, produs al inteligenţei, deci un fapt spiritual. Costumul întruneşte arta şi arta
influenţează costumul, pentru că veşmântul conţine elemente de creaţie şi reprezintă o
concepţie filosofică, socială, politică şi artistică a unei epoci date. Costumul este omul.’’3 Cu
alte cuvinte, spune-mi cum te îmbraci ca să-ţi spun cine eşti.
Moda este catalogată de unii autorii ca fiind ’’...cea dintâi, cea mai puternică, cea mai
subtilă şi cea mai universală dintre arte. Astfel, moda este plasată pe orbita creaţiei artistice,

1
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 182)
2
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 182)
3
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 183)

3
caracteristica ei esenţială fiind schimbarea, indentificându-se întotdeauna cu noutatea. Deci
am putea spune că moda este fenomenul care se încadrează şi răspunde cel mai prompt
cerinţelor ’’legii negării negaţiei’’. ’’O modă vine ca o reacţie faţă de precedenta şi
schimbarea ei este o problemă delicată, aproape un caz de conştiinţă. Cele mai izbutite sunt
schimbările lente, iar eu caut să despart ceea ce încă este pe placul tuturor’’ 4scrie Christian
Dior în memoriile sale.
Pentru George Călinescu, moda nu era altceva decât ’’spiritul de turmă, abolirea oricărei
personalităţi.’’
Pentru sociologul francez Gabriel Tarde moda nu face altceva decât să ilustreze principiul
’’imitaţiei’’ care ar sta la baza dezvoltării sociale. Creatorii în materie de modă sunt
consideraţi ’’inovatori’’, iar cei care preiau aceste noutăţi sunt consideraţi ’’imitatori’’.5
Părerile şi opiniile despre modă sunt atât de diferite încât la un moment dat îl pot deruta
pe cel care doreşte să-şi formeze o imagine proprie despre sensul şi menirea ei.
Din istorie aflăm că moda este puternică şi neascultătoare încât pentru a-i opri avântul
este necesară intervenţia statului sau a bisericii. Aşa a fost cazul coleretelor(gulerelor plisate
exagerat de mari) din Spania sau cazul Franţei unde prin secolul XVI şi XVII lumea de la
Curte se îmbrăca în veşminte scumpe din ţesături cu fir de aur şi argint împodobite cu dantele
şi pasmanterii lucrate din aceleaşi fire, punând în primejdie visteria statului. Au fost necesare
ordonanţe şi decrete pentru interzicerea acestui lux.
Shakespeare a fost şi mai drastic afirmând că ’’Moda uzeaza mai multe haine decât
omul.’’6
Moda s-a dovedit a fi în decursul timpului un fenomen cultural viabil al cărui statut s-a
consolidat pe masură ce societatea a progresat. Acesta conferă modei un caracter civilizator
de necontestat. Printre cei ce şi-au exprimat opiniile despre moda, vom găsi şi voci care i-au
acordat rolul şi importanţa care i se cuvin.
Aprofundând rolul, functiile şi sensurile reale ale fenomenologiei modei, se poate spune
că moda exprimă o sumă de valori spirituale şi materiale care caracterizează o civilizaţie la un
moment dat.
Moda mai este definită şi ca un proces socialmente vital, o stare de spirit, de afirmare, de
cultură a colectivităţilor umane fără a se reduce doar la vestimentaţie.

4
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 183)
5
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 184)
6
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 184)

4
Exista fenomene care nu pot fi definite. Moda este unul dintre ele, definiţia ei poate primi
interpretări diferite. Pentru Yves Saint Laurent moda este un meşteşug poetic.
Sefa şcolii de modă de la Royal College of Art din Londra, Madge Garland, care este şi
editoare revistei ’’Vogue’’ a dat modei urmatoarea definiţie: ’’Moda este o imagine vizuală a
unei condiţii sociale.” Astfel a fost surprins fenomenul la care ne referim de către Rose Bertin,
modista Mariei Antoaneta, denumită ministrul modei, care, într-un dialog cu stăpâna sa i-a dat
următoarea replică: ’’Nu-i nou decât ce s-a uitat’’.7
Moda va continua să fie un fenomen controversat, tocmai acest fapt o face atât de
celebră, dominând atâtea spirite.8

1.2. Influenţa modei


Istoria hainelor datează din neolitic, atunci când oamenii au început să poarte pielea şi
blănurile animalelor pentru a se proteja de frigul iernii. În scopuri ceremoniale, ei foloseau
diverse bijuterii şi amulete speciale, combinate cu machiajul feţei şi al mâinilor9. Veşmintele
cunoscute erau bonete şi cămăşoaie, din pânză de in sau stofă de lână, la început ţesute în fâşii
înguste, cusute împreună şi necroite. În picioare erau încălţate opinci de piele.10
Fiecare element al ţinutei lor îşi avea funcţia sa, îndeplinind un anumit rol.
Îmbrăcămintea transmitea informaţii importante, despre cel care o purta, cum ar fi statutul său
social sau situaţia sa economică. La dezvoltarea formelor de îmbrăcăminte au contribuit în
principal schimbările culturale, climatice, geografice, precum şi contactul cu alte civilizaţii. În
fiecare cultură, a existat un model specific de frumuseţe, marcând înfăţişarea ideală a femeii şi
a bărbatului, deopotrivă, pe care ei s-au străduit întotdeauna să o atingă. Urmărirea continuă a
perfecţiunii, prin modelarea propriului aspect fizic, cu scopul de a imita un ideal de frumuseţe,
acceptat de noi şi cei din jurul nostru, a dus la naşterea fenomenului de modă.

Vestimentaţia în Egiptul Antic


Se crede că primii ’’germeni’’ ai modei au aparut în Egiptul Antic, o dată cu apariţia
luxului şi eleganţei vestimentare de la curtea faraonilor.11 Îmbrăcămintea era strânsă pe corp,
punea în valoare silueta elegantă, mulând formele, cu drapajul masat în faţă, simetric.
Materialele folosite erau ţesăturile din fibre vegetale, cum ar fi inul, lâna fiind cosiderată
impură. Cel mai important era costumul faraonului, gândit pentru a fi văzut de la distanţă,

7
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 185)
8
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 182-185)
9
Disponibil online la adresa: www.din-lume.blogspot.ro/2012/01/istoria-hainelor_23.html?m=1 accesat in data de 21 martie 2017
10
Nanu, Adina – „Artã, stil, costum”, Editura Meridian, Bucureşti, 1976 (pp. 18)
11
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 180)

5
realiza supradimensionarea staturii, necesară apariţiei în public, prin tiare sau peruci
voluminoase, robe lungi. Supusii purtau o versiune mai simplă a ţinutei regale, în funcţie de
rang. În acestă perioadă a început totodată folosirea fardurilor-ruj, uleiuri şi parfumuri.12

Vestimentaţia în Grecia Antică


Civilizaţia şi cultura Greciei antice a constituit pentru Europa un adevărat model, o
adevărată şcoală, atât pe planul valorilor materiale, cât şi a celor spirituale.
Vestimentaţia din Grecia nu s-a deosebit prea mult ca formă şi structură de cea din lumea
asiatică. Şi aici clima fiind destul de caldă, veşmântul va fi sumar pentru păturile de jos, în
special pentru sclavi. Clasele superioare ale societăţii vor adopta veşmântul drapat în diverse
forme. Ţinuta vestimentară a locuitorilor Greciei antice este marcată de stările sociale, de
evoluţia istoriei, ca de altfel la toate popoarele.
Costumul grecesc era compus din două părţi, una interioară numită chiton si una
exterioară numită himation. Chitonul era alcătuit dintr-o tunică de in dreptunghiulară, scurtă,
iar pentru ocazii deosebite aveau o tunică mai lungă ornată cu broderie. Ţesătura de bază la
început era de in, iar mai târziu din lână. Îmbrăcămintea va fi în primul rând diferenţiata
teritorial, ca urmare a faptului că cele două populaţii erau aşezate în zone diferite şi anume
ioanienii în est, dorienii în sud-vest. Ionienii aveau îmbrăcămintea mai bogat ornată, ceea ce îi
imprima o notă mai luxoasă, în comparaţie cu îmbrăcămintea dorienilor. Inclusiv arhitectura
templelor ioaniene era mai bogat ornată, având un stil mai rafinat. De asemenea erau două
stiluri ale chitonului- Doric şi Ionic.
Chitonul doric era cu aproximativ 30 cm mai lung decât trupul şi lat cât distanţa dintre
braţele desfăcute. Era prins la umeri cu broşe mari şi la brâu cu un cordon împletit, cu ciucuri.
Poziţia acestui cordon se va schimba în funcţie de perioadă, mai întâi s-a purtat la brâu, iar
mai târziu sub şolduri.
Chitonul ionic era prins la umăr şi la antebraţ, astfel încât să formeze o mânecă, iar
cordonul se purta deobicei chiar sub bust.
Peste chiton se purta himationul care era alb şi avea forma unui şal, dar putea fi purtat şi
fără tunică,direct pe piele.
Himationul era format dintr-o bucată de ţesătură (stofă) dreptunghiulară care uneori era în
dungi colorate, acoperind corpul ca un văl, iar la poale avea diferite greutăţi pentru a obţine
greutatea dorită.

12
Nanu, Adina – „Artã, stil, costum”, Editura Meridian, Bucureşti, 1976 (pp. 22-23)

6
Costumul feminin avea ca piesă principală peplosul, veşmânt purtat mai mult prin casă şi
era permis şi sclavelor. Era format dintr-o ţesătură dreptunghiulară a cărei dispunere pe corp
este făcută prin repliere în partea superioară, asimetric aranjată în partea dreaptă şi necusută,
pentru a obţine o deschizătură. În talie era fixat printr-un cordon, obţinându-se astfel un
veşmânt de mare eleganţă şi în acelaşi timp sobru.
Pe stradă era purtată o mantie (himation) care era în aşa fel drapată încât să acopere şi
capul, lăsând să se vadă numai ochii şi nasul.13
Hainele femeilor se deosebeau de cele ale bărbaţilor prin calitatea materialelor,
transparenţa ţesăturilor şi culorile mai vii, îmbinate cu o ajustare mai cochetă pe corp. Femeile
foloseau ca accesorii umbrele, posete, pălării sau panglici.

Vestimentaţia în Roma Antică


Costumul roman nu este altceva decât o îmbunătăţire a celui grecesc, cu deosebirea că va
fi diferenţiat pe sexe. Principala piesă a veşmântului va fi toga, devenită veşmântul specific şi
oficial al romanilor. O importanţă deosebită o avea veşmântul în diferenţierea claselor sociale.
Toga era interzisă ţăranilor, muncitorilor simpli şi sclavilor.
Costumul bărbătesc care putea fi purtat de oricine, era o tunică simplă, din ţesătură de
lână albă, la început fără mâneci. Mai târziu se purta şi cu mâneci lungi sau scurte. Tunica era
strânsă în talie cu o centură, obligatorie pentru soldaţi. Lungimea tunicii oscilează, fie se
opreşte la jumătatea pulpei, fie până la genunchi, mai târziu tunica ajunge până la gleznă,
fiind adoptată de tot imperiul.
Toga veşmântul reprezentativ al romanilor, era realizată dintr-o bucată de stofă de lână
groasă, tăiată în formă de elipsă, al cărui diametru putea ajunge până la 6m. Pentru triburile
antice, era unicul veşmânt purtat de către ambele sexe, indiferent de vârstă, inclusiv de copii,
iar seara era aşezată pe pat, îndeplinind rolul de cuvertură.
Toga a fost purtată atât în timpul republicii cât şi în timpul imperiului. Spre sfârşitul
imperiului toga va decădea, preluându-i locul tunica, ce a rămas principalul veşmânt.
Îmbrăcămintea femeilor nu era prea diferită de ce a bărbaţilor. Una din piesele cele mai
obişnuite era cămaşa din pânză de in sau din mătase. Pentru susţinerea sânilor se înfăşura o
bucată de pânză legată la spate, care ţinea loc de sutien. Peste aceste veşminte se purta stola,
un fel de rochie asemănătoare chitonului, care avea mâneci alungite, plisate sau brodate. Sub
sâni stola era strânsă cu un cordon colorat.

13
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 87-90)

7
În timpul imperiului se purta peste stolă o tunică mai scurtă din mătase cu fir de efect, cu
multiple decoraţiuni şi cu franjuri de aur şi argint. Pe corsajul acestei tunici este fixată o bandă
brodată.14
Peste această tunică se îmbrăca o manta denumită palla, din stofă plisată, prinsă peste
umeri cu broşe, iar braţul va trece printr-o deschizătură special creată.
Tot ca un veşmânt elegant era pelerina denumită pallium, care putea fi aranjată prin
drapare, pentru a se obţine un voal ce putea acoperi capul. Îmbrăcămintea femeilor devenise
în epoca imperiului de o mare varietate, mai ales pentru femeile elegante, ceea ce a dus la
purtarea bijuteriilor scumpe, coafuri sofisticate şi folosirea cosmeticelor.15

Vestimentaţia în Dacia
Existenţa aşezărilor umane este semnalată şi pe teritoriul României de azi, la fel ca şi la
celelalte popoare ale Europei, Asiei şi Africii, încă din perioada paleolitică. Unelte specifice
acestei epoci (bolovani ciopliţi, topoare de mână, unelte din aşchii de lemn, apoi cuţite
răzuitoare,dălţi, vârfuri de suliţe, unelte de prelucrare a opalului, unelte de os etc.) au fost
descoperite în Judeţul Olt pe valea Dârjovului, în Moldova la Ripiceni, în Judeţul Hunedoara
la Ohaba şi în peştera Cioclovina la Iosăşel.
Pe lângă aceste meşteşuguri, în epoca neolitică apare torsul şi olăritul. Este semnalată
ceramica pictată din neoliticul superior, găsită în Transilvania la Petreşti, la Cucuteni în
Moldova şi la Gumelniţa în Muntenia.
Primele triburi care s-au stabilit pe teritoriul României de azi sunt cele ale geto-dacilor,
care s-au desprins din neamul tracilor şi mai târziu vor da naştere statului dac, care se va
dezvolta pâna la începutul secolului I d.H, când în mare parte este cucerit de romani. Romanii
vor influenţa modul de viaţă al dacilor, în toate domeniile, inclusiv în cel al vestimentaţiei.

Vestimentaţia Geto-Dacilor
Mărturiile cele mai verosimile sunt basoreliefurile de pe columna lui Traian, de pe
monumentul triumfal de la Adamclisi şi cele scrise, lăsate de poetul Ovidiu, singurul autor
antic care ne furnizează unele informaţii despre vestimentaţia dacilor. Bărbaţii purtau o
cămaşă din pânză groasă de cânepă, lungă până sub genunchi, strânsă la brâu cu o curea,

14
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 93-97)
15
Disponibil online la adresa: www.vintageromania.com/antichitati-pentru-toti/moda-de-a-lungul-timpului accesat in data de 27 martie 2017

8
despicată în părţile laterale. În afară de această cămasă simplă, se mai purtau încă două
variante de cămăşi cu o croială mai complexă, care aveau un triunghi ornamentat pe piept.
Pantalonii erau de două feluri: cioareci şi iţari. Cioarecii sunt largii şi cu creţuri, dintr-o
stofă groasă de lână. Iţarii erau din pânză, strânşi pe picior şi încreţiţi. Cămaşa era purtată
peste pantaloni. Această îmbrăcăminte este foarte veche în zona noastră, purtându-se încă din
neolitic. Peste cămaşă, în talie, purtau o curea, ce se închidea cu o cataramă rectangulară,
ovală sau rotundă. Nobilii purtau peste armură o curea cu pafta ornamentală de care era
agăţată sabia. Pe unele şcene de pe columnă sunt reprezentate figuri de daci, care poartă o
mantie scurtă, fără mâneci, pe umeri fiind prinsă cu o fibulă.
Femeile purtau rochii lungi, peste care purtau şi o mantie lungă, dreaptă, aceasta fiind
ţinuta celor din clasele dominante. Îmbrăcămintea obişnuită reprezentată pe monumentul de la
Adamclisi, apare ca o rochie lungă din pânză, cu încreţituri la mâneca scurtă şi la gât.
Alte reprezentări înfăţişează femei purtând cămăşi cu mâneci lungi şi cu guler mic
împodobit cu motive, probabil cusute. Sunt desene care redau cămaşa cu decolteul destul de
larg, cu bentiţă în faţă, de sub care ies pliuri. Arheologic s-a dovedit că femeile geto-dace
purtau şi fotă, pe sub care purtau o fustă lungă de pânză, cu ornamente la poală.
Podoabele, deşi modeste, completau ţinuta vestimentară a femeilor. Piesa cea mai des
întâlnită era fibula, care datează din epoca bronzului, specific dacică. Cele mai multe erau din
argint şi erau folosite pentru prindere pelerinelor atât la femei cât şi la bărbaţi. Femeile mai
purtau în jurul gâtului colane, mărgele din bronz, din argint şi din sticlă, iar pe braţe purtau
brăţări plurispiralice, lanţuri ce acopereau pieptul, mai rar, inele şi cercei. Se practică tatuajul,
considerat semn de nobleţe.
În picioare, geto-dacii încălţau călţuni de pâslă sau opinci de piele cu gurgui.
Dupa cucerirea Daciei de către romani, locuitorii oraşelor au adoptat îmbrăcămintea
romanilor, dar au păstrat şi unele piese tradiţionale, cum erau şubele pentru timpul friguros.
Populaţia de la sate a păstrat în continuare vechiul port ale cărui elemente fundamentale se
păstrează şi azi în toate zonele ţării noastre, alcătuind, de-a lungul secolelor, frumosul port
popular românesc.16

Vestimentaţia în Epoca Medievală


Costumul medieval va purta amprenta costumului greco-roman, piesele princicale ale
îmbrăcămintei fiind largi şi ample. Se poartă vălurile, iar ţinuta devine mai austeră. Sub

16
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 98-101)

9
influenţa cruciadelor, în Europa se va produce o schimbare şi anume se va facilita pătrunderea
din Orient a mătăsurilor şi a broderiilor viu colorate ce dădeau veşmântului o imagine
fastoasă. Tot în Evul Mediu, se prodece o schimbare în alcătuirea costumelor. În locul
costumului drapat, va apărea costumul cusut, modificându-şi forma, iar costumul femeilor va
începe să se deosebească tot mai tare de cel al bărbaţilor.

Vestimentaţia în Bizanţ
Civilizaţia bizantină, clădită pe ruinele Imperiului Roman, denumită şi ’’puntea dintre
cele două civilizaţii’’, va avea o puternică influenţă asupra popoarelor din bazinul Mării
Negre şi a celor din sud-estul Europei.
Unul din domeniile în care civilizaţia bizantină a excelat a fost cel al artelor(arhitectură,
pictură şi sculptură). Stilul bizantin, caracterizat prin cupole rotunde, bogate în ornamente
decorative lucrate în mozaic viu colorat, pe fond de aur, fresce şi sculpturi, au dat fastul
palatelor imperiale ale Constantinopolului, dar şi celorlalte oraşe din imperiu, influenţând
totodată şi domeniul vestimentaţiei.
Costumul bizantin va părăsi ideea de drapaj, adoptând linia dreaptă, lipsită de relief, dar
va menţine voluminoasă, monumentală. Vestimentaţia este caracterizată prin materiale
scumpe, luxoase, în primul rând mătasea adusă din China, dar prelucrată la Constantinopol,
care va deveni centrul mondial al producţiei de lux. Pe aceste ţesături cu model mari,
geometrice, inspirate din arta siriană, apăreau uneori figuri animaliere. La toate acestea se
adăugau broderiile, picturile, decoraţiuni realizate din pietre scumpe sau perle, ce dădeau
ţesăturilor şi îmbrăcămintei o ţinută rigidă. Mai târziu, ţesăturile vor avea desene biblice şi
cruci, mai ales cele ale preoţilor.
Adevărata splendoare a costumului bizantin este atinsă în timpul împăratului Iustinian,
care era botezat şi ’’împăratul mătăsii’’. El a reuşit să intoducă în Bizanţ viermele de mătase,
dudul alb şi tehnologia prelucrării mătăsii.
Vestimentaţia va reflecta stratificarea socială, ţesăturile fiind realizate cu desene în dungi,
cercuri, pătrate, broderii. În general, îmbrăcămintea bizantină va fi o îmbinare a stilului roman
cu cel oriental.
Îmbrăcămintea reprezentativă a bărbaţilor în Bizanţ, va rămâne tunica scurtă sau lungă.
Uneori se purtau două tunici suprapuse, cea de deasupra fiind decoltată, iar în talie erau prinse
cu un cordon.

10
O altă piesă de îmbrăcăminte era pelerina, care putea fi scurtă sau lungă. Pelerina
împăratului era din purpură şi prevazută în faţă şi în spate cu o bucată de ţesătură aurie de
formă dreptunghiulară bogat ornamentată.
Sotiile patricienilor purtau rochii lungi prinse cu cordon mai sus de talie. Mânecile lungi
şi strâmte aveau manşete de mătase brodate cu aur şi perle. Peste această îmbrăcăminte se mai
purta o tunică cu mâneci mai largi, dar scurte. Ţinuta era completată de mai multe şiruri de
coliere, aranjate în aşa fel, încât lăsau imaginea unei adevărate dantelării aurite.
Femeile obişnuite purtau pe cap o năframă, iar cele de condiţie mai înaltă purtau turbane
de tip oriental. Se purtau şi voaluri de muselină transparentă, brodate cu fir de mătase sau aur.
Voalurile se prindeau pe cap cu diademe da aur sau de argint, fiind însoţite de calote mici din
mătase brodată.
În picioare femeile purtau pantofi de culoare roşie, iar pentru împărăteasă erau din
purpură, cu broderie. 17

Vestimentaţia în secolele XII şi XIII


Romanii cuceresc Galia, iar la rândul lor sunt cuceriţi de francezi. Amestecul acestor
civilizaţii va influenţa extraordinar moda, iar diferenţa se va vedea în secolul al XII-lea în
ceea ce priveşte silueta.
Rochiile sunt pentru prima dată ajustate pe corp, făcute din două părţi, talia se aliniază la
linia şoldului, iar fusta este lungă până la podea. Se poartă cordoane împodobite cu bijuterii.
Mânecile sunt în formă de clopot sau sunt lungi şi strânse pe braţ, cu o bandă lungă
ataşată, ce cade până la tivul rochiei. Se poartă mantii lungi şi largi. Părul se poartă prins în
două cozi împletite, acoperit cu un voal, prins cu o panglică împodobită cu bijuterii.
Hainele sunt făcute din lână, cu linii lungi, culorile predominante fiind albastru, verde,
roşu şi auriu.
În secolul al XIII-lea se pune mare accent pe rochie. Artiştii italieni care ajung în Franţa
sunt creatorii brocardului şi ai catifelei.
Tot acum începe să se poarte cămaşa, de obicei cu mâneci lungi, peste care se poartă o
tunică numită cotte, cu mâneci trei-sferturi. Pe deasupra se poartă o mantie lungă, tivită cu
mătase sau blană şi brodată cu fir de aur sau de argint. Noi accesorii apărute în această
perioadă sunt mânuşile brodate.18

17
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 109-112)
18
Fogg, Marnie – „Moda – istoria completã”, Editura Rao, Bucureşti, 2015 (pp. 48-51)

11
Vestimentaţia în timpul Renaşterii
Relansare estetică a lumii clasice greco-romane, Renaşterea a fost mişcarea culturală
apărută în Florenţa, în Evul Mediu târziu. Aceasta a cuprins o înflorire a literaturii, ştiinţei,
religiei şi politicii.
Pe măsură ce secolul al XVI-lea avansa, o siluetă din ce în ce mai structurată, care
ascundea conturul corpului, definea rangul social al purtătorului. În această perioadă se pun
bazele croielii şi ale meseriei de croitor. Principala haină bărbătească era dubletul, un sacou
strâmt încheiat în nasuri, fabricat din catifea, satin sau pânză de aur. Mânecile au devenit mai
mari şi erau de multe ori placate sau crestate şi croite să se îndoaie la cot, pentru a facilita
mişcarea.
Peste dublet se purta o vestă fără mâneci sau cu mâneci scurte, încheiată în faţă cu şireturi
sau nasturi. Pe deasupra se purta o mantie, care atârna în falduri lejere de la umeri până în
pământ. Articolele de îmbrăcăminte din partea de jos cuprindeau pantaloni scurţi şi ciorapi,
cusuţi împreună. În picioare purtau pantofi plaţi cu vârful pătrat şi talpă de piele sau plută. Pe
cap erau purtate pălării, care erau un simbol pentru statutul, vârsta şi bogăţia purtătorului.
Principala haină pentru femei era roba, care iniţial era lungă până-n pământ, dintr-o
singură bucată. Din anul 1545, rochia este alcătuită dintr-o fustă şi un corset cu decolteu oval
sau pătrat, păstrându-şi în continuare numele de robă.
Corsetele au apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fiind compuse din oase de
balenă sau stuf uscat, inserat într-un material rigid, matlasat, rolul acestuia fiind de a
comprima talia şi aplatiza sânii. Corsetul era alcătuit din două jumătăţi legate de fiecare parte
a trunchiului, având mâneci din acelaşi material ataşate la nivelul umerilor. Fusta este strânsă
pe talie şi se desparte apoi în faţă, fiind suţinută la început de un jupon din pânză tare, apoi de
cercuri de lemn din vergele sau din metal.
Se poartă gulere împodobite cu bijuterii şi cordoane care cad până la tivul rochiei, cu
pandantive la capăt.
Moda foloseşte acum mai multe culori într-un singur costum, iar mânuşi brodate şi poşete
sunt folosite în continuare drept accesorii.19

Vestimentaţia în secolul al XVII-lea


Noua modă este elegantă, influenţată de Ana de Austria, de regina lui Louis al XIII-lea şi
de hainele purtate în Spania. Silueta e diferită, cercurile rochiilor sunt eliminate şi înlocuite cu
o fustă simplă, ce se vede sub rochia drapată. Partea de sus e puţin mai largă, rotunjită la talie.
19
Disponibil online la adresa: www.vintageromania.com/antichitati-pentru-toti/moda-de-a-lungul-timpului accesat in data de 27 martie 2017

12
Decolteul este rotund şi împodobit cu dantelă sau dantelă şi in. Mânecile sunt largi, îndoite la
încheieturi şi împodobite la cot cu dantelă.
Ca material se foloseşte catifeaua în nuanţe închise de roşu, purpuriu sau maro, în
contrast cu albul dantelei. Panglicile colorate sunt la modă, fiind folosite la mânuşi sau
pantofi.
Spre sfârşitul secolului moda rămâne aceeaşi, de remarcat că este influenţată puternic de
regi, amantele şi reginele acestora. Colierele sunt denumite după Ducesa de la Valliere, una
din amantele lui Louis al XIV-lea, de unde denumirea în româneşte de lavalieră, iar Ducesa de
Fontanges lansează stilul coafurei cu acelaşi nume.
Materialele folosite erau brocartul greu, catifeaua şi broderii în culori vii, roşu, verde,
albastru şi auriu. Costumele sunt foarte elaborate în această perioadă. Corsajele sunt strâmte şi
deschise în faţă, pline de broderii şi dantele. Gulerele şi mânecile largi sunt înlocuite cu
dantelă şi panglici, iar mânecile sunt bufante sau scurte, tivite cu manşete dantelate largi.
Moda bărbătească influenţează de asemenea hainele purtate de femei, apar astfel hainele
din catifea şi jabourile. Costumul bărbătesc se remarcă prin ţesături scumpe, în culori
atenuate, din mătase brodată cu aur şi argint, la care se mai adăugau paiete şi nasturi pictaţi cu
portrete. Piesele de bază sunt fracul şi jacheta, croite după moda englezească.20

Vestimentaţia în secolul al XVIII-lea


Revoluţia franceză de la 1789 va marca o nouă transformare în vestimentaţie. Femeile
adoptă moda englezească ce are linii mult mai masculine. În această perioadă apare redingota,
cu guler înalt şi revere late, de asemenea apar paltoanele, gulere triple şi mâneci largi cu
manşete dantelate.21
Corsetele sunt în continuare strâmte, cu peplum ataşat şi mâneci lungi şi strâmte. Se
poartă în continuare cercuri mai mici, în jurul şoldurilor şi o semi-fustă protectoare ce avea
rolul de a nu lăsa rochia să se târâie pe pământ.
Materialele care se folosesc sunt mătase, lână, satin în culori luminoase, iar la modă sunt
panglicile albe şi negre. Din cauza războiului se trece la economie şi Europa renunţă în
această perioadă la bumbac.22
Pe cap se poartă pălării imense cu boruri late, bogat împodobite.

20
Disponibil online la adresa: www.vintageromania.com/antichitati-pentru-toti/moda-de-a-lungul-timpului accesat in data de 27 martie 2017
21
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pg. 152)
22
Disponibil online la adresa: www.vintageromania.com/antichitati-pentru-toti/moda-de-a-lungul-timpului accesat in data de 27 martie 2017

13
Vestimentaţia în secolul al XIX-lea
Secolul al XIX-lea debutează cu un suflu creator nou în toate domeniile. După căderea
imperiului napoletan costumul francez suferă influenţa modei englezeşti şi a celei germane,
care devin mai simple şi mai funcţionale. Din cele două tendinţe (englezească şi franţuzească)
a rezultat un veşmânt care a răspuns cerinţelor epocii respective, încadrându-se stilul
romantic.
Femeile purtau rochii cu decolteu oval, cu corsajul strâns, talie de viespe, umeri
descoperiţi sau mâneci largi, fusta rochiei este amplă, voluminoasă, susţinută de jupoane.
Peste rochii se purtau şaluri de provenienţă indiană.
Bărbaţii purtau vestă colorată, jachetă, redingotă sau pardesiu taliat, cămăşi albe,
pantaloni lungi sau scurţi, cravată mare, albă sau neagră şi pălărie cilindrică din fetru. Tot în
această perioadă sunt inventate şi bretelele pentru pantalon, pe care le poartă cu mândrie
bărbaţii din lumea aristrocraţiei.
În a doua parte a secolului al XIX-lea costumul va deveni din nou luxos, mai încărcat, în
special cu broderii şi dantele.
Piesa reprezentativă pentru femei a fost crinolina, ce asigura o ţinută rigidă şi
voluminoasă, devenind una din principalele distincţii sociale. La noi în ţară crinolina a fost
cunoscută sub numele de malakov. Această fustă era susţinută de cercuri subţiri din oţel,
legate între ele cu panglici.
Fracul devine piesa cea mai răspândită pentru costumul bărbătesc. Se poartă vesta albă,
cravată şi mânuşi. Cămaşa este albă, are gulerul şi manşetele scrobite. În afară de frac, care
după 1860 devine haină de gală, se poartă jacheta şi redingota. Pantalonii au formă de burlan
şi nu se calcă la dungă. Ciorapii sunt de culoare neagră, iar ghetele au sistemul de închidere cu
nasturi sau cu elastic.
Pe cap pot fi văzute pălăriile cilindrice, denumite la noi joben, după numele unui negustor
francez, Jobin. În afară de joben se poartă şi pălării cu calotă joasă şi pălăria de paie, denumită
canotier.
Spre sfârşitul secolului asistăm la o uniformizare a costumului ca urmare a apariţiei
hainelor de serie, situaţie ce favorizează perfecţionarea maşinilor de cusut.23

23
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 162-179)

14
Vestimentaţia în secolul XX
După revoluţiile şi războiul ruso-româno-turc, încheiat la 1878 prin pacea de la Berlin,
Europa va cunoaşte un climat de prosperitate economico-socială, care va dura până la
începutul primului război mondial. Este o perioadă de progrese în toate domeniile: în ştiinţă,
tehnică, artă şi cultură.
În această atmosferă denumită simbolic ’’la belle epoque’’, apar tendinţe noi în
vestimentaţie. Modernizarea costumului începe după 1900, când în artă se instalează noul
curent ’’Arta 1900’’(Art Nouveau). Acest nou stil nu va rămâne doar în Europa, va trece
oceanul până în America. Ceea ce caracterizează costumul în această perioadă, nu este
lejeritatea, ci rigiditatea compensată însă de elemente înflorate. Turnura dispare, fustele sunt
croite pe corp, dar evazate jos. Corsajul fix este compensat de mâneci voluminoase. Tot acum
se conturează o nouă piesă vestimentară, care va purta numele de taior. Ideea pentru această
piesă a fost lansată de croitorul englez Redfern. În această perioadă mai apare şi fusta
pantalon, care nu s-a bucurat de prea multe aprecieri.
Tonul modei este dat de croitorul francez Paul Poiret, care în deceniul următor va
produce unele modificări. În loc de coc este preferată o coafură simplă cu părul neted fixat cu
o panglică cu egretă pe frunte sau cu pălărie. Se renunţă la corset, iar costumul devine mai
simplu, mai practic. Fusta este la început fixă pe şold, apoi plisată gen drapaj şi jos strâmtă.
Rochiile şi bluzele au decolteu, mâneci kimono. Apare rochia-sac, simplă, lungă până în
pământ, cu decolteuri mari. Apare şi costumul taior.
Bărbaţii poartă costum la două rânduri de nasturi, cu vestă, cămăşi din mătase sau din
pânză cu dungi, cravată albă pentru seară, iar ziua de culoare închisă. Pentru ocazii se poartă
fracul, iar la recepţii este obligatoriu. În decorul stradal apar pardesiele şi paltoanele. Aceeaşi
modă va fi purtată şi în America.24
Tot în această perioadă îmbrăcămintea începe să se diversifice. Apare îmbrăcămintea
pentru practicarea sportului. Costumele de sport erau speciale pentru automobilism(halat,
cască, ochelari); pentru ciclism(şapcă, haine cadrilate şi pantaloni bufanţi); pentru înot
(costum de baie vărgat cu mâneci scurte şi pantaloni până la genunchi).25
După primul război mondial nu au avut loc transformări radicale forma şi structura
hainelor. Îmbrăcămintea este simplă şi practică. Femeile poartă costumul taior sau fuste şi

24
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 162-179)
25
Nanu, Adina – „Artã, stil, costum”, Editura Meridian, Bucureşti, 1976 (pp. 193)

15
bluze în croială simplă, fără pense, cu talia necambrată, decolteuri în V, după moda Parisului,
unde tonul este dat de Coco Chanel.
Pentru seară rochiile sunt mai scurte. Fusta este confecţionată din mai multe şaluri cu
poale în colţuri, potrivită pentu dans.
Anii ’20 aduc linia unduioasă, rotunjimile şi lungimea începe să piardă teren. Rochiile se
scurtează, pieptul este atenuat, iar talia este deplasată pe şold. Atenţia este atrasă de ciorapii
de mătase lucioşi. Se cultivă spiritul tineresc, se poarta părul scurt, rochii şi bluze fără măneci,
bijuterii false, plovere în stil cubist, fuste plisate, silueta era denumită băietană.
În anii ’30 rochiile se lungesc, devin mulate pe corp, silueta la modă nu mai este cea de
tip ’’scândură’’, preferinţele îndreptându-se spre corpul împlinit. Rochiile sunt pensate în talie
şi au fusta bogat evazată. Blănurile, mai ales cele de vulpe cu ochi de sticlă, vor fi purtate
peste gulerul paltoanelor. Rochiile din ţesături fine de mătase, crepe-de-Chine, jerse şi
brocarturi la care se adăugau coliere de diamante, mânuşi până la cot, evantai negru, ce vor da
tenta de eleganţă şi lux de la sfârşitul acestei perioade.
Bărbaţii sunt mai conservatori în îmbăcăminte, rămân fideli fracului, jachetei şi
smockingului. Pantalonii se vor lungi şi se vor lărgi pentru a se încadra în moda dansului
charleston.
După al doilea război mondial va avea de suferit. Ţesăturile sunt mai puţine şi de slabă
calitate, iar îmbrăcămintea devine mai simplă, mai modestă. Silueta are trăsăturile liniei
masculine, umeri laţi şi înalţi. Rochia nu mai este lungă, nici largă, iar pantofii au avut o
perioadă talpă de lemn.
După câţiva ani de redresare economică, îmbrăcămintea primeşte altă înfăţişare. Tonul în
modă nu mai este dat de Franţa, ci de Statele Unite ale Americii. Christian Dior lansează în
1947 o nouă modă: stilul ’’new look’’ caracterizat de o siluetă plină de feminitate. Umerii laţi
şi înalţi primesc o formă rotundă, bustul este plasat la locul lui, talia este subţiată, iar fusta se
ridică de la pământ cu 30 de cm.
Dezvoltarea accelerată a industriei, va produce schimbări şi în vestimentaţie. Ia amploare
industria de confecţii şi tricotaje, standardizând într-o oarecare măsură îmbrăcămintea.
Tradiţionala croitorie de comandă cu productivitate scăzută nu putea să îmbrace milioane de
oameni a căror garderobă sărăcise în anii războiului. Asistăm în această perioadă la o
diversitate de produse. Ca structură, există o tendinţă de diversificare, mai ales la
îmbrăcămintea pentru partea superioară a corpului (jachete, bluzoane, blezere, geci, costum
taior). Pentru costumul bărbătesc situaţia este similară.

16
Dacă până în anii ’50 asistăm la o îmbrăcăminte cu lungimi potrivite, forme
neostentative, linii acceptabile, fără exagerări, în anii ’60 moda devine îndrăzneaţă. Fustele
tinerelor fete sunt scurte, încât jumătate de coapsă este dezgolită.
Cum moda este schimbătoare şi imprevizibilă, în anul 1970 fustele mini dispar din
vestimentaţia feminină, iar strada este invadată de fuste lungi până în pământ. Creatorii şi-au
adus aminte de antici şi le-au imitat îmbrăcămintea drapată, cu lungimea midi. Îşi fac apariţia
dantelele şi broderiile. Silueta la modă este femeia subţire şi înaltă, botezată ’’şnur’’ sau
’’scândură’’. Structura pieselor vestimentare se diversifică, iar moda devine accesibilă pentru
toate vârstele.
Lungimile oscilează între midi şi maxi, iar liniile sunt adaptate şi ele în funcţie de vârstă
şi conformaţia corpului. Apare stilul marinăresc. Se poartă pantalonul evazat şi pantofi cu toc
masiv. Silueta T este predominantă, umeri înalţi şi largi, mâneci largi, fuste drepte sau uşor
evazate, genunchiul bine acoperit. O modă decentă pentru zi, iar pentru seară, rochii de vis,
romantice şi feminine, cu multe volane.
Materialele folosite sunt velurul, mătasea cu joc de ape, şifon şi organza, în general
ţesături vaporoase, cu imprimeuri liniştite, flori ton în ton, geometrie minusculă. Culorile
pentru zi şi seară sunt alb-negru, abanos, contraste de bleumarin sau negru înviorate cu roşu
deschis. Tonuri pastelate: bleu, verde, roz şi galben.
Anii ’80 sunt caracterizaţi de o modă cu spectru mai larg. Dictatoare a fost moda retro.
Caracteristica principală este dată de umeri laţi şi înalţi, mâneci ample, corsajul lejer, fuste
scurte sau lungi, strâmte sau largi, pantofi cu toc înalt sau jos, pălării sofisticate, voalete,
ciorapi plasă şi coafura punk.26
Anii ’90 sunt decada în care se fac simţite ultimele curente majore în modă. Muzica îşi
pune accentul pe moda străzii, iar stilul grunge sau hip-hop dictează vestimentaţia tinerilor.
Odată cu anii 2000 intrăm în era internetului. Interesul pentru modă este sporit, trendurile
se schimbă de la un sezon la altul, moda este interpretată şi reinterpretată. Designerii vin cu
piese vestimentare foarte diversificate, de la cele mai simple, până la cele mai complexe.27
Piesele cele mai purtate au fost blugii cu talia extrem de joasă, pantofii cu vârful ascuţit,
adidaşii cu talpa groasă, topul sub formă de corset şi fusta de blugi. Colanţii au reprezentat un
articol controversat, dar în ciuda acestui lucru, femeile încă îi poartă, fie ca atare, fie pe sub
fustă.

26
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 154-158)
27
Disponibil online la adresa: www.elle.ro/fashion/stiri-fashion/istoria-modei-in-imagini-vezi-cele-mai-importante-trenduri-ale-ultimului-
secol--29178 accesat in data de 29 martie 2017

17
În picioare, balerinii au fost şi sunt încă în topul preferinţelor femeilor, ţinând cont ca nu
sunt doar comozi, ci şi eleganţi.28
Moda trebuie să fie potrivită pentru diverse tipuri de siluete şi să ilustreze aspecte
interesante ale felului în care ne plasăm în lume. Este o resursă impresionantă, împrumutând
de la diverse culturi şi din toate timpurile. Chiar şi astăzi, persoanele continuă să fie judecate
în funcţie de felul cum arată.
Bazându-se pe nevoia de schimbare, moda este asociată adesea cu diponibilitatea fiind
percepută drept capricioasă şi efemeră. 29

1.3. Designeri care au revoluţionat moda


Se spune că actul de creaţie este rezultanta inteligenţei, iar inteligenţa înseamnă
capacitatea de intuiţie. Inteligenţa este nativă, iar cunoaşterea este rezultatul instrucţiei. Când
cunoaşterea se asociază cu inteligenţa, creaţiile primesc valori superioare.
Moda este şi ea rezultatul actului de creaţie. Unii susţin că moda este o artă, deşi ea nu
figurează în lista celor şapte arte. Cu toate că moda nu este o artă recunoscută ca atare, ea a
devenit atât de dominantă în lumea contemporană.
Creaţia vestimentară nu a fost dintotdeauna opera artiştilor, până în secolul al XVI-lea nu
apar nume sau gravuri de modă. Poate că unele schimbări aparţineau unor croitori talentaţi.
Printre primii artişti care proiectează modele de ţesături şi de îmbrăcăminte sunt citaţi italienii
Pisanello şi Bellini. Invenţia cinematografului va deschide o altă cale de lansare a modei, mult
mai rapidă şi mai eficace. Îmbrăcămintea vedetelor de film devine în ochii şi inimile
spectatorilor prototipuri de copiat.
Marii creatori de modă nu au o misiune uşoară. Ei trebuie să caute mereu idei noi.
Răsfoiesc istoria, răsfoiesc jurnalele vechi de modă, pentru a prelua ceva dintr-o modă apusă.
Uneori se opresc în faţa unei uniforme sau la stilul unei epoci.
Sursele de inspiraţie nu se vor gasi totdeauna în zone rustice sau într-o civilizaţie veche.
Să ne gândim la Coco Chanel, Balenciaga, Christian Dior sau Pierre Cardin. Sursa lor de
inspiraţie nu a fost nici Egiptul, nici Bermudele, ci crezul lor despre ceea ce momentul cerea.
30

28
Disponibil online la adresa: www.artifexlohn.com/moda-anilor-2000 accesat in data de 29 martie 29 martie 2017
29
Fogg, Marnie – „Moda – istoria completã”, Editura Rao, Bucureşti, 2015 (pp. 13-14)
30
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 193-197)

18
Gabrielle Bonheur Chanel s-a născut pe data de 19 august 1883 în localitatea Saumur,
Franţa. Ea provenea dintr-o familie numeroasa şi foarte săracă. După moartea mamei, tatăl
este constrâns de datorii şi o lasă pe micuţa Gabrielle în orfelinatul Aubazine. După ce îşi
petrece şase ani din copilărie aici, Gabrielle intră la colegiul Notre-Dame de la Maulins, unde
învaţă să coasă.
La vârsta de 18 ani se angajează la cafeneaua ’’Moulins La Rotonde’’ unde cântă. În
acelaşi timp lucra şi la magazinul de stofe Maison Grampayre. La cafenea primeşte porecla de
Coco, poreclă venită de la o melodie, pe care tânăra în vârstă acum de 25 de ani, obişnuia să o
cânte acolo. Aici îl întâlneşte pe baronul Etienne Balsan, iar în scurt timp cei doi devin
amanţi. Astfel, Coco se mută într-una din casele acestuia. Aici descoperă pasiunea pentru
pălării. Începe să creeze diferite modele de pălării, reuşind să anticipeze gusturile femeilor. Îşi
deschide la parterul proprietăţii lui Balsan, un magazin de pălării. Aşa face Coco Chanel
primii săi paşi în lumea modei.
Chanel a avut capacitatea de a sesiza pulsul vremii, intuind ceea ce era necesar în modul
de a se îmbrăca al femeilor. Era necesară decorsetarea. Ea a democratizat îmbrăcămintea,
cosiderând că îmbrăcămintea rigidă, incomodă pe care a gasit-o când a venit la Paris în anul
1909, nu mai corespundea cu noua condiţie a femeii, care era prezentă din ce în ce mai mult
în diverse locuri de muncă unde se cereau libertate de mişcare, comoditate, dar şi eleganţă.
Prima dată a simplificat pălăriile sofisticate ale protipendadei, apoi costumul, reuşind să se
facă ascultată şi copiată. Ea a creat şi a impus impermeabilul, ploverul, ”mica” rochie neagră,
fustele plisate, rochia „chemisier”, pantalonii, tenul bronzat, părul scurt, bijuteriile fantezi,
curele, eşarfe, pantofi, genţi, lanţuri lungi de perle, nasturi aurii, renumitele parfumuri etc.
Cucereşte elita Parisului, apoi elita de la Curtea Spaniei, eclipsându-l pe Paul Poiret, care până
atunci deţinea supremaţia în creaţia vestimentară. Cu această ocazie îl cunoaşte şi pe Arthur
Capel. În 1910, Arthur o ajută să îşi mute afacerea în 31 Rue Cambon Paris, iar în anul 1913,
deschide alte două magazine, în Deauville Biarritz.
În anul 1921, Coco se hotărăşte să se lanseze în lumea parfumurilor şi începe să lucreze
cu chimistul Ernest Beaux la o gamă de parfumuri. Parfumurile create de Beaux sunt
numerotate de la 1 la 5 şi de la 20 la 24. Numărul ales de Coco a fost 5. Un parfum care a
şocat la acea vreme înteaga lume. Parfumul era unul tare pe bază de zahăr fermentat, iar

19
sticluţa era simplă, dreptunghiulară şi transparentă. Într-un timp record a devenit cel mai
vândut parfum din lume. Ea nu se opreşte aici, scoate pe piaţă şi alte parfumuri.31
Odată cu izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Coco decide să închidă atelierul
din Rue Cambon. După război lucrurile nu se îmbunătăţesc, este acuzată de colaborare cu
naziştii şi decide să se retragă în Elveţia.
La vârsta de 70 de ani, Chanel este cuprinsă de un suflu nou, îşi reia afacerea, iar în 1953
crează renumitul Tailleur.
În anul 1955, Coco a introdus geanta de piele cusută în romburi, cu lanţ metalic auriu sau
argintiu.
La vârsta de 87 de ani, Gabrielle (Coco) Chanel moare în data de 10 ianuarie 1971, într-o
duminică, în camera ei din hotelul Ritz din Paris.
Coco Chanel nu a creat doar haine sau parfumuri, a creat un adevărat stil de viaţă. Ea a
fost o pionieră a femeii moderne din zilele noastre. Ca orice artist ideile ei despre viaţă şi
viziunea asupra societăţii aşa cum ar trebui ea să fie s-au reflectat în creaţiile ei. Eleganţa şi
rafinamentul pot fi foarte uşor combinate cu confortul. Moda ei ne vorbeşte despre dualismul
omului, despre conştientizarea propriului corp, despre faptul că masculinitatea şi femintatea
sunt două elemente ce se împletesc în mod natural în fiecare dintre noi. O femeie nu îşi pierde
feminitatea dacă poartă pantaloni, iar un bărbat nu îşi pierde masculinitatea dacă poartă o
eşarfă. Simplitatea întotdeauna va arăta bunul gust. Acestea sunt ideile care au modelat nu
doar lumea modei, dar şi întreaga societate a secolului XX.32
Moda a creat şi alte celebrităţi. Una dintre ele a fost Christian Dior, creatorul care, într-un
singur deceniu de activitate, a rescris regulile modei şi a deschis o nouă eră în haute couture.
S-a născut pe 21 ianuarie 1905 la Granville, în familia industriaşului Maurice Dior şi i se
prevedea o carieră diplomatică. Când avea 5 ani, familia s-a mutat la Paris. Prea puţin
preocupat de şcoală, adolescentul se interesa mai mult de muzică, literatură şi noile curente
din artă. Când a venit vremea înscrierii la facultate, Dior le-a spus părinţilor că ar vrea să
studieze arhitectura. Ideea a fost categoric respinsă, iar tânărul a cedat presiunilor familiei, şi
s-a înscris la Şcoala de Ştiinţe Politice, dar va renunţa ulterior la studii.

31
Disponibil online la adresa: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/coco-chanel-femeia-artist-simbol accesat in
data de 28 aprilie 2017
32
Disponibil online la adresa: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/chanel-intruchiparea-elegantei-absolute
accesat in data de 28 aprilie 2017

20
În anul 1927, Christian Dior este nevoit să îşi facă serviciul militar, pe care îl evitase până
atunci, iar când se întoarce la Paris decide că este timpul să-şi întemeieze o carieră. Îl
convinge tatăl să-l finanţeze pentru deschiderea unei galerii de artă. Obţine banii cu condiţia
să nu folosească numele familiei în această afacere. Dior şi-a înfiinţat astfel o galerie
împreună cu prietenul său, Jacques Bonjean, şi timp de câţiva ani au tanzacţionat pe piaţa de
artă tablouri ale artiştilor în vogă, precum Salvador Dali, Christian Berard sau Jean Cocteau.
La începutul anului 1931, criza financiară l-a atins pe tatăl lui Dior, care a intrat în
faliment. În cele din urmă, şi galeria de artă a trebuit închisă.
În anul 1934, Dior s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar pentru recuperare se retrage în
insulele Baleare, unde sta timp de un an. Departe de Paris şi de lumea artistică în care
activase, descoperă dorinţa de a fi el însuşi un creator. Aşa a început să deseneze, iar când s-a
întors în Paris, creaţiile lui au fost apreciate şi solicitate de către firme prestigioase, ca
Schiaparelli, Pignet şi Lelong, omul care îl va introduce în tainele modei şi îl va învăţa tot ce
era de ştiut despre profesia de couturier.
În timp ce lucra la Lelong, sora sa Catherine Dior, care activa în Rezistenţa Franceză a
fost deportată. Norocoasă ca şi fratele ei, Catherine s-a întors cu bine în Franţa în 1945, iar doi
ani mai târziu, primul parfum lansat de fratele ei va fi numit, în cinstea sa, Miss Dior.
Dior era multumit de colaborarea cu Lucien Lelong. Nu avea nicio responsabilitate cu
privire la administrarea afacerii, trebuia doar să îşi urmeze creativitatea şi să deseneze.
Obişnuit cu această experienţă, ideea lansării unei case de modă proprii îl speria.
În 1946, Dior s-a întâlnit întâmplător pe stadă cu un vechi prieten. Acesta i-a povestit că
omul de afaceri Marcel Boussac, proprietarul casei de modă Philippe et Gaston, este în
căutarea unui designer pentru revitalizarea afacerii. Refuzând din prima această idee, Dior
acceptă în cele din urmă o întâlnire cu Marcel Boussac. Spre surprinderea sa, Dior l-a convins
pe Boussac că este nevoie de o nouă tendinţă în moda postbelică, iar marele industrialist a
acceptat să finanţeze proiectul şi aşa s-a născut primul său atelier, numindu-se Maison
Christian Dior.
Casa de modă care îi poartă numele s-a extins şi în industria accesoriilor, comercializând
sub marcă proprie blănuri, pălării, mânuşi, ciorapi, pantofi, bijuterii şi parfumuri, totul pentru
a crea un look complet, elegant din cap până în picioare, exact cum şi-l imagina Dior. A fost o
premieră în istoria caselor de modă, care până atunci produceau doar îmbrăcăminte şi
eventual parfumuri, precum Chanel. În doar câţiva ani, modelul Dior va fi preluat de toţi marii
creatori de modă.

21
În opinia lui Dior, moda din timpul anilor de război fusese ’’oribilă’’, de accea, el a simţit
nevoia de a oferi o perspectivă complet diferită, propunând întoarcerea la silueta feminină.
La sfârşitul anului 1946, Dior a creat prima sa colecţie. Prima prezentare, la fel ca toate
ce-i vor urma, a fost gândită până la cel mai mic detaliu. Dior căuta personal accesoriile cele
mai potrivite pentru a pune în evidenţă hainele, alegea cu cea mai mare atenţie pantofii,
mânuşile, bijuteriile şi mai ales pălăriile.
Prezentarea a avut un succes răsunător în rândul invitaţilor, creaţiile lui Dior erau diferite,
dar nu neapărat noi, căci împrumutau elemente din moda antebelică demult uitate.
Colecţia Dior a fost, pentru o Europă abia ieşită din război, suflul unui aer nou, proaspăt,
optimist, elegant. Nu toate femeile au apreciat creaţiile lui Dior, unele au fost împotriva
fustelor mai lungi, apărându-şi dreptul de a purta fuste până la genunchi, drept câştigat în
timpul războiului când, din lipsă de materiale, s-au impus în modă fustele mai scurte.
Noul stil a fost acceptat în final, doar datorită intervenţiilor repetate ale editorilor de
modă, care au promovat neîncetat creaţiile lui Dior. Piaţa americană a acceptat şi ea inovaţiile
vestimentare ale designerului francez, iar în toamna lui 1947, Dior primeşte Oscarul pentru
haute couture, ca semn de recunoaştere pentru aportul său la revitalizarea modei. Începând din
acel an, cu fiecare nouă colecţie, Dior a stabilit tendinţele generale în modă.
În 1954, designerul s-a întors împotriva propriilor creaţii şi a impus un alt stil ’’Linia H’’-
cu linii drepte, uşor masculine şi haine mai stânse pe corp. Însă orice propunea Dior, era
imediat acceptat de femei drept tendinţă obligatorie. Prin urmare, Casa Dior a continuat să
crească de la an la an, iar Christian Dior ajunsese pe culmea succesului, şi asta datorită
femeilor.
În anul 1957 se stinge din viaţă, la doar 52 de ani în urma unui infarct, însă contribuţia
adusă lumii modei avea să-i asigure lui Dior un loc definitiv în panteonul marilor creatorii de
modă ai secolului XX. Chiar şi după moarte, numele lui Christian Dior a rămas un sinonim al
creativităţii şi eleganţei absolute.33
După Christian Dior, cea mai reprezentativă persoană în domeniul modei este Pierre
Cardin. Născut în anul 1922, în localitatea San Andrea din Italia, învaţă meseria la un atelier
de croitorie pentru bărbaţi.
Pierre Cardin urma să devină o vedetă, deoarece hainele lui futuriste, ieşite de pe
platourile filmelor SF erau la mare căutare în anii ’60, când toată lumea era entuziasmată de

33
Disponibil online la adresa: https://historia.ro/sectiune/general/articol/christian-dior-mereu-in-cautarea-elegantei-pierdute
accesat in data de 28 aprilie 2017

22
ideea călătoriei pe lună. Pasiunea lui timpurie pentru arhitectură avea să-l umeze toată viaţa,
influenţându-i atât siluetele dominate de tăieturi geometrice, cât şi domeniile adiacente modei
în care s-a implicat creativ, accesorii şi design de interior. Datorită talentului său artistic, intră
ca modelist la firma Paguin, iar mai târziu este angajat tot ca modelist la Casa Dior unde va
conduce o perioadă atelierul de mantouri şi taioare. În anul 1949 pleacă de la Dior şi îşi
deschide propria casă de modă, iar în anul 1957, deschide două magazine de modă,
’’Adam’’şi ’’Eva’’. Apoi în anul 1967 îşi prezintă colecţia de modele la Roma şi New Delhi,
unde mai deschide alte două magazine. Mai tărziu, înfiinţează, tot sub numele său, alte
magazine la New York, Londra, Atena şi apoi în multe capitale al lumii. Importantă a fost
viziunea cu care şi-a urmat crezul artistic, acela de a democratiza arta şi designul, căutând nu
să le revoluţioneze, ci mai curând să le accesibilizeze pentru noi toţi.
Pierre Cardin eliberează moda masculină de rigorile modei englezeşti şi imprimă modei
pentru femei eleganţă, acordând atenţie deosebită purităţii liniei. Paradoxal, este unul dintre
marii creatori de modă care se opune ca femeile să poarte pantaloni.34
Un alt revoluţionar al modei a fost Cristobal Balenciaga. Acesta s-a născut în anul 1895,
într-un mic sat de pe coasta bască a Spaniei, Guetaria.
Încă de mic copil lumea acestuia se învârtea în jurul acelor şi a maşinilor de cusut, a
materialelor şi a hainelor pentru femei. Mama sa era una dintre cele mai bune croitorese din
regiune şi de la ea a moştenit această pasiune pentru designul hainelor feminine, fiindu-i
inoculate încă de pe atunci gusturile şi nevoile acestora.
Mai târziu, începe să lucreze la atelierul unei importante şi influente spanioloaice, care
decide să îl ia sub aripa sa protectoare pe tânărul Cristobal. Îl trimite la Madrid pentru a-şi
perfecţiona studiile.35
Tehnica sa de curte, gama cromatică a desenelor şi măiestria execuţiilor, denotă vaste
cunoştinţe despre istoria artei şi despre mari creatori, care au contribuit la formarea bagajului
său cultural.36
Treptat, Cristobal Balenciaga devine un designer celebru în zonă, fiind preferatul familiei
regale a Spaniei. În anul 1919, deschide primul său magazin în San Sebastian, încluzând
filiale în Madrid şi Barcelona, dar războiul civil din Spania l-a forţat să îşi închidă

34
Disponibil online la adresa: www.blackoutlet.ro/istoria-pierre-cardin accesat in data de 29 aprilie 2017
35
Disponibil online la adresa: www.articole.famouswhy.ro/casa-de-moda-balenciaga accesat in data de 29 aprilie 2017
36
Disponibil online la adresa www.epochtimes-romania.com/news/arta-uni-geniu-cristobal-balenciaga-video---243433
accesat in data de 28 aprilie 2017

23
magazinele. Însă adevărata consacrare pe care o urmărea, a obţinut-o în momentul în care a
păşit în capitala modei, Paris.
În august 1937, Balenciaga deschide la Paris casa lui couture, iar în primul său spectacol
de modă, a prezentat modele puternic influenţate de renaşterea spaniolă. A avut un mare
succes cu colecţiile sale şi revoluţionat de mai multe ori conceptul de modă. Creaţiile sale au
fost foarte căutate, iar clienţii au riscat siguranţa lor să călătorească în Europa, în timpul celui
de al doilea război mondial, pentru a vedea hainele Balenciaga. În această perioadă, el a fost
remarcat pentru ’’haina pătrat’’, cu mâneci tăiate într-o singură bucată, şi pentru creaţiile sale
cu dantelă neagră pe material de culoare roz aprins.
După război, siluetele sale au devenit mai liniare şi elegante, divergente de la forma
clepsidră popularizată de ’’New Look’’ al lui Christian Dior. În anul 1951, el a transformat
total silueta, extinzând umerii şi îndepărtând talia. În 1955, el a proiectat rochia-tunică, care
mai târziu s-a dezvoltat în rochia cămaşă din 1958. Tot el a inclus jacheta balon sferică, rochia
cu talie înaltă (baby doll), haina cocon, fusta balon şi rochia sac.
În anii 1960, Balenciaga a fost un inovator în utilizarea de ţesături, a avut tendinţa de a
folosi ţesături grele, broderii complicate şi materiale îndrăzneţe. Moda haute couture a anilor
’50 şi ’60 s-a imbogăţit cu minunatele sale creaţii sculpturale. Balenciaga a desenat o nouă
siluetă feminină, plecând de la un sistem propriu de proporţii estetice. Hainele sale au fost
purtate de numeroase actriţe şi celebrităţi ale perioadei. Rochia de mireasă a Reginei Fabiola a
Belgiei, a fost creată de Balenciaga, din satin duchess de culoarea fildeşului, cu nurcă albă la
guler şi şolduri.37
În anul 1968, Balenciaga a închis atelierul său din Paris, după ce a realizat că stilul de
viaţă care îl inspirase şi spre care ţintea moda începea să dispară. Moda pret-a-porter câştiga
tot mai multă popularitate, iar el nu dorea să renunţe la haute couture, astfel că a preferat să
renunţe definitiv la modă. A murit patru ani mai târziu.
A lucrat întotdeauna în ’’formă obsesivă’’, în căutarea unui model feminin perfect şi
elegant. Haina era pentru el casa corpului, considera că fiecare corp era diferit de celelalte,
căutând perfecţiunea în creaţiile sale.38

37
Disponibil online la adresa: https://www.fashion365.ro/balenciaga accesat in data de 28 aprilie 2017
38
Disponibil online la adresa www.elle.ro/fashion/stiri-fashion/cristobal-balenciaga-subiectul-unui-nou-film-documentar-29492 accesat in
data de 28 aprilie 2017

24
1.4 Comunicarea prin modă
Comunicarea nu este nici pe departe o activitate tânără, ea este cu siguranţă la fel de
veche ca şi istoria umanităţii. Etimologic, termenul provine din limba latină unde
’’communis’’ înseamnă ’’a fi în relaţie cu, a pune de acord’’.
Comunicarea reprezintă un proces de transmitere de informaţii şi are rolul de a pune în
relaţie sistemele (omul) cu mediul în care evoluează. Comunicarea are un caracter dimanic,
este un proces complex, ce se particularizează în contexte diferite: există informaţii care se
transmit genetic, informaţii care circulă în mediul social (cutume, obiceiuri etc.), în
organizaţii. Tot ceea ce compune existenţa umană se regăseşte în diferitele aspecte ale
comunicării. Prin vorbire omul oferă celor din exterior cheia care deschide prima poartă către
sine, vorbirea fiind şi unul din criteriile de observare interpersonală şi de etichetare. Felul în
care este recepţionat mesajul verbal depinde de atitudinea individului faţă de comunicare, de
exprimarea clară a ideilor, de folosirea cu acurateţe a expresiilor şi cuvintelor, relaxarea şi
aparenţa, aspectul exterior, ţinută şi vestimentaţie. Deşi comunicarea verbală, prin intermediul
limbajului articulat sau nearticulat, reprezintă modalitatea cea mai întâlnită ca formă de
comunicare, folosită în mod preponderent pentru transmiterea informaţiilor, putem vorbi şi de
modalităţi de comunicare nonverbale, cele din urmă exprimând, în principal, atitudini
interpersonale, stări psihice sau afective. Dintre canalele prin care se realizează comunicarea
nonverbală, o formă subtilă de comunicare, cu un rol tot mai important o reprezintă
vestimentaţia39.
Vestimentaţia este unul dintre cele mai influente mijloace de comunicare nonverbală pe
care le avem la dispoziţie. Ca artă a dezvăluirii de sine, are o deosebită influenţă asupra
primei impresii, care stabileşte un prim criteriu de apropiere între induvizi. Ea este considerată
un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat, reprezentând poza exterioară a individului.40
Îmbrăcămintea a reflectat în evoluţia sa nu numai situaţia economică a popoarelor, dar şi
atmosfera politică şi artistică. Îmbrăcămintea privită în particular, poate caracteriza
personalitatea, reliefând anumite caracteristici şi trăsături personale. Vestimentaţia
impresionează, impune respect, stârneşte invidie sau admiraţie, dă naştere unor sentimente de
compătimire sau de dispreţ, uneori şochează.
Semnificaţia socială a veşmântului poate fi împărţită în două categorii: formală (oficială)
şi neformală (neoficială). În prima categorie intră personalul anumitor instituţii oficiale a cărei
ţinută vestimentară este obligatorie. A doua categorie, cea neformală şi poate cea mai
39
Disponibil online la adresa: www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/comunicarea-dificultatile-unei12.php accesat in data de
27 martie 2017
40
Disponibil online la adresa: https://anatolbasarab.ro/principalele-forme-ale-comunicarii accesat in data de 27 martie 2017

25
interesantă, tocmai pentru că reflectă un evantai socio-economic, cuprinde o multitudine de
particularităţi ce caracterizează individul, o grupare socială, chiar un popor. Un călător ajuns
într-o ţară straină va putea să-şi facă o părere despre nivelul de civilizaţie al acelui popor,
după modul în care oamenii sunt îmbrăcaţi.
Dacă pe faţa omului se poate citi cu destulă certitudine starea lui sufletească (veselia,
tristeţea, mâhnirea etc.), în ceea ce priveşte vestimentaţia, aceasta dezvăluie mai multe
informaţii despre noi. Îmbrăcămintea unei persoane poate reflecta gradul său de cultură, bunul
gust, simţul măsurii sau pe cel al ridicolului, puterea economică, nivelul de informaţie cu
privire la modă.
Strada, locurile publice, sălile de spectacole sau diverse alte împrejurări în care oamenii
sunt constituiţi în grupuri, oferă un bogat material documentar-demonstrativ în ceea ce
priveşte ţinuta vestimentară. Deşi haina nu poate spune totul despre oameni, totuşi ei sunt
judecaţi adesea după modul în care se îmbracă.
Vechea zicală „Haina îl face pe om” a rămas pentru mulţi un criteriu de judecată al
valorii umane, chiar dacă acest criteriu poate înşela de multe ori. Putem face referire la unii
oameni de ştiinţă care, absorbiţi de tainele fenomenelor pe care le cercetează, îşi neglijează
ţinuta vestimentară, arătând destul de modest. Ei nu reprezintă prea mare importanţă pentru
cei care nu îi cunosc, dar există şi un revers al medaliei.
O altă remarcă înţeleaptă despre semnificaţia socială a veşmântului o găsim şi la Alecu
Russo în Studie moldovană...”Straiul face pe om; felul hainei modelează trupul şi mintea şi
întipăreşte din părinţi în fii tradiţiile şi obiceiurile.”41
Imaginea a reprezentat dintotdeauna o preocupare constantă, pentru majoritatea
oamenilor, indiferent că vorbim despre îmbrăcăminte, încălţăminte, coafură sau accesorii,
orice legat de imaginea personală contează. Atenţia la detalii este importantă deoarece prima
imagine îi imprimă interlocutorului o parere despre tine pe care nu o mai poţi schimba, poate
doar modela, iar modul în care semenii ne percep este foarte important. Circulaţia rapidă a
informaţiei vizuale permite difuzarea concomitentă pe tot globul, a noutăţilor modei,
antrenând în curentul ei sinuos un număr din ce în ce mai mare de oameni şi ştergând treptet
tradiţiile conservatoare. La fel cum viaţa artistică actuală nu se mai limitează, ca altădată, la
câteva curente sau şcoli dominante, cuprinzând o multitudine de moduri de expresie
personale, şi în conturarea înfăţişării umane accentul cade tot mai mult pe creaţia individuală.

41
Oroş, Constantin – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998 (pp. 227-229)

26
Îmbrăcămintea reprezintă semnătura stilului, care îşi are rădăcinile în adâncimea
personalităţii umane şi se va reflecta în poziţia unui individ în societate. Fiecare element al
unui costum, material, culoare, formă, motive, ornamente, este sau poate fi purtător de sens.42
Reprezentativ pentru zilele noastre este că omul trebuie să înveţe că arta de a alătura
forme şi culori pe propriul chip are aceleaşi legi ca şi pictura sau sculptura, iar alegerea şi
combinarea hainelor înseamnă compoziţie decorativă. Din acest motiv este important ca o
persoană să se poată manifesta liber cu privire la modul în care doreşte să se îmbrace şi stilul
pe care o să îl adopte.43

42
Disponibil online la adresa: https://www.books-express.ro/blog/cat-de-mult-conteaza-vestimentatia accesat in data de 27 martie 2017
43
Nanu, Adina – „Artã, stil, costum”, Editura Meridian, Bucureşti, 1976 (pp. 210)

27
Capitolul II –JURNALISMUL |DE MODĂ

2.1. Genuri jurnalistice


Distingem mai multe tipuri de jurnalism, fundamental fiind jurnalismul de informare şi
cel de opinie. Astfel, se vorbeşte de un jurnalism popular, de un jurnalism public (sau social),
de un jurnalism de investigaţie, de un jurnalism cultural, economic şi sportiv. Toate aceste
tipuri pot accentua mai mult latura informativă sau cea de comentariu şi opinie.
Genurile jurnalistice pot fi abordate dintr-o dublă perspectivă, fiecare gen asumându-şi-
le, pe rând sau concomitent.
Perspectiva semiologistică vizează căile de transmitere a articolelor, în funcţie de canal,
astfel încât distingem la acest nivel:
-articole pentru presa scrisă;
-articole redactate pentru radio;
-articole redactate pentru televiziune.
Perspectiva semiologică se axează pe raportul dintre semne şi referenţi. Aici discursul
poate urma două trasee, criteriul fiind tipul de contact urmarit:
-monstrativ- scopul este unul pur informativ;
-demonstrativ- scopul dorit este de natură formativă.
Generalizând, identificăm, pe baza acestei dihotomii, cele două tendinţe majore ale
presei: informarea şi captarea.
Cea mai des utilizată, este dihotomia genurilor jurnalistice din unghiul de abordare a
prezentării informaţiilor şi a documentării. Distingem, astfel, între jurnalism de teren şi
jurnalism de oinie, cu menţiunea, că nici una dintre aceste categorii nu poate opera fără
documentare. Ceea ce le diferenţiază este manifestarea explicită a intervenţiei personale, a
propriilor opinii sau dimpotrivă, absenţa acestora. Jurnalismul de teren urmareşte cu precădere
informarea, în această categorie intrând toate speciile care presupun munca pe teren, prezenţa
la faţa locului: ştirea, reportajul, portretul, ancheta. În jurnalismul formativ sau de opinie,
cuprinde editorialul, comentariul, cronica, având drept scop captarea atenţiei consumatorului
asupra unor probleme de interes general.
Primii mari jurnalişti au fost mari scriitori, respectiv oameni de cultură. În secolele XVII
şi XVIII, jurnalismul precutant se datora atât celebrităţii autorilor, cât şi calităţii scriiturii, care
punea în valoare opinia intens personalizată. Articolele dominate de subiectivitate au început
să fie contrabalansate pe la jumatatea secolului XIX, când au apărut primele agenţii de presă

28
care promovau jurnalismul de informare. Acesta devine sursa tuturor tipurilor-stilurilor de
jurnalism.44
2.1.1. Editorialul – instrument important în jurnalismul de modã
In practica jurnalismului de modã, cel mai utilizat tip de articol este editorialul. Acesta
trateazã teme majore îmbinând partea vizualã cu cea scrisã pentru a transmite citiorilor ideea
doritã.
Editorialul este un articol în care se ia poziţie asupra unui fapt de actualitate şi se
formulează punctul de vedere al publicaţiei asupra respectivei probleme. Este vorba despre
poziţia comună a echipei redacţionale şi angajează responsabilitatea morală a acesteia.
Editorialul este considerat ’’coloana vertebrală’’ a unei publicaţii.
Cel care îşi asumă responsabilitatea unui editorial este un jurnalist cu experienţă, din
conducerea publicaţiei, cu reprezentare culturală şi generală aprofundată, un tip care are
simţul umorului şi al ironiei, alteori nu se semnează tocmai pentru că poartă semnătura
întregii redacţii.
Câmpurile privilegiate ale editorialului sunt politica, socialul, economicul, educaţia, etc.
ceea ce nu înseamnă ca există vreun subiect interzis editorialului45. Astfel, distingem între
editoriale care:
-explică- utilizată în cazul unor subiecte precum noi politici de impozitare, noi hotărâri
legislative etc.
-conving- editorialistul îşi poate asuma rolul de a pleda, prin mesajul scris, în favoarea
sau defavoarea unor decizii.
-răspund- în acest caz, realizatorul materialului de opinie îşi propune să ofere explicaţii
în legătură cu anumite luări de poziţie sau acţiuni ale structurilor din care face parte.
-avertizează- asupra consecinţelor posibile ale unor acţiuni şi poate oferii sfaturi care
să conducă la remedierea situaţiilor în cauză.
-comentează- există un număr de situaţii asupra cărora opiniile sunt limitate, dar se
simte, la nivel social, necesitatea exprimării lor, moment în care se impune nevoia susţinerii
din partea unei instanţe recunoscute: presa.
-critică- diverse aspecte ale realităţii, ale acţiunii sociale, politice, economice sau
culturale, dar într-un mod şi un limbaj moderat şi corect. Editorialiştii îşi asumă prin
acceptarea redactării acestui gen de articole responsabilitatea de a balansa criticismul cu

44
Disponibil online la adresa: www.documents.tips/documents/genuri-jurnalistice-5622a649ad1c5.html accesat in data de 26 aprilie 2017
45
Disponibil online la adresa: www.ghidjurnalism.ro/editorialul accesat in data de 27 aprilie 2017

29
sugestii şi modalităţi alternative de soluţionare, îndepărtarea de aceste considerente
conducând la pierderea credibilităţii şi, indirect, a audienţei.
-laudă- oamenilor le place să citească aprecieri privind propria persoană sau persoane
cunoscute, dar autorul trebuie să modeleze laudele, pentru a nu lăsa, greşit poate, impresia că,
de fapt, le critică.
-distrează- o alternativă bună la a forţa lucrurile o reprezintă crearea unui articol cu
note umoristice; dificil de redactat, asemenea materiale au adeseori o morală evidentă şi
reuşesc să impună un punct de vedere mai bine decât un articol redactat pe un ton grav, serios.
-ghidează/îndrumă- o publicaţie poate determina reacţii publice şi poate chiar genera
realizarea de noi programe. Promovarea corectă a acestor direcţii poate asigura publicaţiei un
respect deosebit într-o comunitate. 46
Editorialul are menirea de a juca un rol nobil, apărarea unei idei, trezirea conştiinţei unei
situaţii speciale. În acest caz, este mai puţin vorba de informare, cât despre utilizarea unui fapt
pentru a atinge un scop precis, de aceea, este recomandabil să se evoce un singur subiect pe
material.
Stilul de redactare a unui asemenea material comportă mai multe opţiuni decât celelalte
genuri jurnalistice. Un stil des folosit este cel colocvial, apropiat de limba vorbită. Editorialul
evidenţiază poziţia şi atitudinea jurnalistului faţă de un eveniment, reprezintă doar un punct de
vedere căruia i se pot opune altele.
Spre deosebire de alte genuri de presă- precum ştirea, reportajul sau interviul, editorialul
nu are o structură bine definită. Drept urmare, editorialistul are o mare libertate de mişcare în
alegerea tonalităţii, a atitudinii pe care o transmite prin intermediul textului. El poate selecta
între diferite tipuri de raţionamente, poate nara, poate alege între umor, sarcasm, satiră,
parabolă sau chiar parodie. Important este ca fiecare cititor, privitor sau ascultător al
editorialului să trăiască sentimentul că, prin acest text, redacţia discută pe viu cu omul de la
celălalt capăt al firului comunicaţional.47

2.2. Mass-media şi moda


În societatea actuală, mass-media joacă un rol important în viaţa socială, devenind de-a
lungul timpului, o putere crescândă şi indispensabilă, cu o influenţă puternică asupra
segmentelor societaţii. Prezenţa lor activă se simte în viaţa financiar-bancară, în dezvoltarea

46
Disponibil online la adresa: https://dorinpopa.files.wordpress.com accesat in data de 27 aprilie 2017
47
Disponibil online la adresa: www.mediacritica.md/ro/editorialul-coloana-vertebrala-mass-media accesat in data 26 aprilie 2017

30
industriei, în evoluţia tehnologiei, dar şi în viaţa cotidiană, construind la rândul lor o industrie
proprie.
În limbajul uzual şi în unele opere de specialitate, mass-media sunt considerate sinonime
cu noţiunile de comunicare în masă şi cea de mijloace de comunicare în masă. Termenul de
’’mass-media’’ s-a format prin sinteza dintre cuvântul anglo-saxon ’’mass’’, cu sensul de
masă, căruia i s-a alăturat latinescul ’’media’’, cu forma sa de plural, însemnând mijloace.
Prin urmare, cu ajutorul acestor mijloace se stabileşte o relaţie de comunicare între creatorul
de mesaj şi receptorul său.
O altă caracteristică a comunicării de masă este canalul de transmitere. Prin dezvoltarea
tehnologiei, modalităţile de transmitere a mesajelor s-au diversificat. Prin apariţia
audiovizualului şi posibilităţii de a transmite cu rapiditate informaţiile, mijloacele media au
ajuns să fie caracterizate de simultaneitatea cu evenimentul. Posibilitatea transmiterii în direct
captează atenţia publicului şi păstrează interesul. Chiar dacă este vorba despre televizor, radio
sau internet, oamenii caută în permanenţă nevoia de informare, de acces la cultură sau de
divertisment pentru a-şi ocupa timpul liber. Astfel, transmisiile de televiziune prin satelit sau
cablu au multiplicat oferta de programe şi au permis fragmentarea ’’masei’’ în numeroase
publicuri specializate: pentru filme, pentru sport, modă, istorie, ştiinţele naturii, informaţii,
muzică.
Rolul mijloacelor media este de a obţine informaţii şi de a le face să circule. Unul dintre
efectele mass-media este de a ajuta la dezvoltarea relaţiilor interumane şi interculturale prin
crearea de legături între membrii comunităţilor sau între diferite comunităţi.
Mass-media au preluat din rolul social al familiei şi al instituţiilor de învăţământ în
procesul de educare al copiilor. Ele transmit valori şi modele culturale ale societăţii şi au un
rol important în formarea gândirii şi a comportamentului, în special în rândul tinerilor.
Mijloacele media au posibilitatea de a face să circule diferite modele de comportament
general acceptate de societate. Ele transmit de la o generaţie la alta mituri, tradiţii şi principii.
Rolul lor este să transmită cunoştinţe şi să formeze oameni cultivaţi. Pe de altă parte, mass-
media sunt acuzate că prezintă modele negative (falşi eroi, false vedete) care au o influenţă
negativă mai ales asupra tinerilor. Încă de la vârste fragede au tendinţa să imite diferite
personaje de film sau să adopte comportamentul anumitor personalităţi, vedete pe care ajung
să-i idolatrizeze.
Expunerea oamenilor la mass-media se face, în permanenţă, într-o manieră selectivă.
Mesajele captează atenţia oamenilor în mod diferit. Fluxul continuu al mass-media care

31
invadează consumatorii în fiecare zi este greu de urmărit şi imposibil de memorat, oamenii
filtrează toate aceste informaţii.
Mass-media oferă o scenă pe care se desfăsoară spectacolul vietii publice la nivel
naţional şi internaţional; mai mult decât atât, puternicele mijloace actuale de comunicare
’’creează’’ şi definesc actualitatea vieţii publice. ’’Actualitatea’’ devine un produs mediatic.
Pe şcena fluidă şi nelimitată a mass-media se ’’revarsă’’ spectacolul politic şi cultural, se
lansează moda, noile obiceiuri şi stiluri de viaţă, noile norme şi valori sociale.48
Moda şi mass-media sunt cuvinte care fac parte din vocabularul nostru. Pentru că arta
comunicarii a depăşit de mult vârful peniţei şi rezultatele ei sunt pe măsură, tinzând către acel
fenomen atât de huluit, dar practicat la scară mondială: manipularea.
Comentariile modei actuale au fost şi sunt de asemenea descriptive. Se remarcă, un
deosebit interes pentru modă, manifestat de esteticieni care se întrec în eseuri pline de vervă,
încercând să desluşească tâlcul filozofic al fenomenului.49 Moda înseamnă identitate,
înseamnă apartenenţă la un anumit statut social şi cultural. În zilele noastre moda este
percepută, în primul rând ca un curent. O modă se naşte, se dezvoltă, se extinde şi se stinge.
Lumea modei este guvernată de multe ori de legi de neînţeles pentru neiniţiaţi. Acum, mai
mult ca oricând, această lume interesează pe toţi şi pe toate. Presa a devenit pasionată de orice
mişcare din această zonă. Suntem martori ai unor fenomene care acţionează în masă, ne
seduc şi ne transformă. Devenim parte a lor, noi cei care ne gândim pentru a ne îmbrăca,
dovedindu-ne astfel existenţa, caracterul şi complexitatea noastră ca fiinţe gânditoare.
Mass-media au devenit o parte inseparabilă a vieţii cotidiene, private şi publice a
indivizilor. Prin urmare, mijloacele media nu acţionează doar asupra individului, oferind
modele de comportament care pot fi adoptate prin învăţare, ci au efecte şi asupra culturii,
volumului de cunoştinţe, valorilor şi normelor unei societăţi, precum şi a relaţiilor sociale
umane. 50

2.3. Jurnalismul de modă online în România


Mediul în care s-a dezvoltat jurnalismul online este Internetul, reţeaua globală de
computere, care revoluţionează modul în care comunicăm şi ne desfăşurăm existenţa.

48
Disponibil online la adresa: www.scritub.ro/jurnalism/importanta-si-rolul-massmedia-75424.php accesat in data de 30 aprilie 2017
49
Nanu, Adina – „Artã, stil, costum”, Editura Meridian, Bucureşti, 1976 (pg. 5)
50
Disponibil online la adresa: www.fashionandbeauty.ro/beauty_editorial/fashion_editorialcomunicarea-
_in_moda_si_publicitatea_pictorialul_de_liana_martin accesat in data de 2 mai 2017

32
Internetul aduce cu sine un alt mod de a consuma informaţia şi divertismentul- un nou tip
de receptare, activă, în care publicul selectează documentul pe care îl citeşte, ascultă, sau
vede. Legăturile electronice (link-uri), index-urile şi motoarele de căutare permit receptorului
să sară de la un document la altul şi să îşi alcătuiască propria listă de articole pe o anume
temă. Iar natura interactivă a Internetului permite feedback-ul la un nivel pe care mediile
tradiţionale nu îl pot oferi.
Conform variantei Internet a dicţionarului Merriam-Webster este un termen intrat în
limba engleză în 1950, care înseamnă conectat la, servit de , sau disponibil printr-un sistem, în
particular un sistem computerizat sau de telecomunicaţii. Există, aşadar, comerţ online,
medicină online, educaţie online, jurnalism online etc.
Termenul online a încetat să fie pur englezesc şi a pătruns în toate limbile reprezentate pe
Internet.
Actualmente, prin jurnalism online se înţelege, în general, colectarea, redactarea şi
difuzarea de informaţii prin şi/sau pentru Internet.51
Odată cu dezvoltatrea Internetului apare şi la noi această nouă formă de jurnalism, nouă
pentru români, căci americanii au depăşit de ceva timp faza incipientă a jurnalismului digital.
Cu ajutorul Internetului formele de jurnalism cunoscute până acum se pot îmbunătăţi.
Informaţiile globale pot fi mai uşor accesate, iar interactivitatea nu mai reprezintă o problemă,
ci un instrument de mare ajutor. Cu toate elementele inedite, jurnalismul online ajunge să îi
atragă pe cei ce nu erau interesaţi de jurnalismul clasic.
Industria media se modifică. Furnizorii de ştiri nu mai sunt doar ziarele, televiziunile
tradiţionale, ci chiar organizaţii care folosesc Internetul ca mijloc de comunicare în masă şi ca
mijloc de informare la scară largă. Ziarele informează pe un spaţiu restrâns, unele din ele la
scară naţională. Ştirile online pot servi unei arii largi de consum, din moment ce nu există nici
o formă de restrângere.
Jurnalismul online în România se află într-o continuă revoluţionare. Dacă în trecut
refuzul de a te promova sau a vinde prin intermediul Internetului era făţiş, lucrurile s-au
schimbat, iar lansările de noi situri se fac prin intermediul unor evenimente media importante
ca să atragă atenţia tuturor celor interesaţi.52 Cam toate publicaţiile au şi variantă online, fie că
e vorba de ziare, reviste sau radio şi televiziune.53

51
Coman, Mihai – „Manual de jurnalism, vol. II, Tehnici fundamentale de redactare”, Editura Polirom, 2006 (pp. 244-247)
52
Buta, Ovidiu – „Victima Modei”, Editura Polirom, 2006, Iaşi (pp.44-45)
53
Disponibil online la adresa: www.prbeta.ro/blog/jurnalism-online accesat in data de 27 aprilie 2017

33
Având în vedere că migrarea masivă a tuturor în lumea virtuală, era normal ca acest
ataşament să se reflecte şi în modă. Marile case de modă au decis să îşi prezinte noile colecţii
online. Prezentările de modă se vor face în camere virtuale, iar utilizatorii îşi vor putea crea
haine, pe care apoi să le de-a în lucru caselor de modă.54
Toate revistele de modă importante şi-au creat şi ele propria variantă virtuală.
Dezvoltarea Internetului a adus schimbări importante în maniera în care editorii îşi abordează
cititoarele, oferindu-le opţiuni mult mai complexe. De exemplu, dacă cititoarea unei reviste de
modă are acces doar la unele modele vestimentare, alese de editorii publicaţiei, versiunile
online au făcut posibil accesul la un număr impresionant de colecţii vestimentare, prezentate
integral, de unde utilizatoarele îşi pot alege singure tendinţele şi ţinutele care le reprezintă şi
le individualizează. 55
Moda a devenit astfel un fenomen de masă accesibil oricui şi putem să considerăm
Internetul ca fiind o revistă imensă a tendinţelor. 56

2.4. Evoluţia presei scrise de modã în România


Costumul popular vechi, reprezintă moda noastră. Cusăturile imaginate de femei şi
bărbaţi, materialele fine, forma elegantă dar şi practică, modul inventiv de a încinge talia,
toate acestea ne definesc pe noi ca popor. Aici este începutul modei la noi. În oraşe, nobilii şi
negustorii, au dezvoltat un stil aparte cu influenţe atât din portul popular ţărănesc, cât şi din
cel turc. Autoritatea pe care Imperiul Otoman o avea asupra Ţărilor Române intră vizibil şi în
sfera modei. Acest stil oriental se păstrează până la 1848.
Revoluţia din ’48 dă naştere şi la schimbări vestimentare. Tinerii care au studiat la Paris
vin înapoi în ţară purtând costume în stil european. Femeile imită modele din Paris şi Milano,
cu ajutorul croitoreselor care transformă veşmintele în functie de tendinţele europene.
Regina Maria a României oferă un exemplu de stil vestic, pentru că este nepoata reginei
Victoria a Marii Britanii. Englezoaică de o frumuseţe clasică, ea purta rochii albe, perle şi
adora costumul popular românesc, cu cingătoare, în care s-a lăsat fotografiată de nenumărate
ori.57
După 1900, femeia îşi cere dreptul de a decide cursul vieţii proprii. Personalităţile
puternice al vremii sunt actriţe, aviatoare, scriitoare etc. Odată cu libertatea câştigată vine şi o

54Disponibil online la adresa: https://cosmopolitan.ro/fashion/internetul-noua-muza-a-modei-2127824 accesat in data de 28


aprilie 2017
55 Disponibil online la adresa: www.mediafax.ro/main-story/focus-revistele-de-moda-din-romania-nu-se-grabesc-sa-se-mute-pe-internet-
1032254 accesat in data de 28 aprilie 2017
56 Buta, Ovidiu – „Victima Modei”, Editura Polirom, 2006, Iaşi (pg.9)
57
Disponibil online la adresa: www.unica.ro/istorie-moda-romania-3072 accesat in data de 8 mai 2017

34
garderobă nouă. Singura creatoare care se opune majorităţii este Coco Chanel. Ea lansează în
1913 costumul feminin din jerse, material folosit până atunci doar pentru lenjerie.
Deceniul 1950- 1960 este numit în România epoca Gheorghe Gheorghiu-Dej şi modelul
sovietic este urmat pe toate planurile, mai ales în modă. Femeile îşi leagă capul cu basmale,
ţesăturile din care se realizează confecţii sunt sărăcăcioase şi în nuanţe sumbre, de pământ.
Fabricile de confecţii sunt deţinute de stat şi astfel se uniformizează întreaga modă
românească.
În anii următori, Nicolae Ceauşescu devine lider de stat şi apare o oarecare deschidere
spre vest. Revistele de modă reproduc modele de fuste mini, rochii lungi de seară şi pantaloni
evazaţi, chiar şi haine de blană pentru femei din Paris sau Milano. Interesul Elenei Ceauşescu
pentru modă se transformă într-o tendinţă de a readuce tradiţia naţională şi de a o integra în
noul stil boem purtat în occident.
Taiorul Chanel este preferatul Elenei Ceauşescu, iar modelele sunt copiate în fabricile
noastre şi sunt impuse ca etalon femeilor din întreaga ţară prin revistele de modă ale vremii.
Curentul hippie al anilor ’60 pătrunde şi în ţara noastră, în ciuda rigorilor impuse de
comunism. Tinerii descoperă jeanşii şi ulterior fusta mini creată de Mary Quant.
Costumele unisex sunt piese de rezistenţă ale anilor 1970-1980 în întreaga lume. Ele
devin singura modă acceptată în România, într-o perioadă în care stilul punk, stil ce conţine
elemente cu adevărat surprinzătoare şi permite tinerilor măcinaţi de complexe, să-şi accepte
slăbiciunile şi să se mândrească cu ele, aducea Europei un suflu nou şi în modă58. Nivelul de
trai al oamenilor din ţara noastră scade şi preocupările lor vestimentare pierd din pasiune.
Tinerii sunt singurii care urmăresc noutăţile în modă şi aleg să creeze propriile versiuni ale
stilurilor purtate în afara ţării.
La sfârşitul anilor 1980, artiştii plastici au început să facă design vestimentar. „Fondul
Plastic” şi magazinele „Uniunii Artiştilor Plastici” sunt pline de piese unicat: rochii, genţi,
curele şi încălţăminte pentru cei ce îşi doreau să exprime un stil vestimentar liber59.
Pe lângă aceste magazine, în Bucureşti apar şi casele de modă. Rafinamentul feminin se
construieşte investind timp şi pasiune. O doanmă elegantă venea într-un mare salon, unde
aveau loc prezentări de modă. În faţa clientei defilau modele, iar ulterior clienta hotăra ce
doreşte să poarte, i se luau măsurile şi se stabileau ultimele detalii şi zilele de probă.

58
Berchinã, Doina – „Mic dicţionar subiectiv de modã contemporanã”, Editura Nemira, Bucureşti, 1998 (pg. 138)
59
Disponibil online la adresa: www.unica.ro/istoria-modei-in-romania-ii-3131 accesat in data de 10 mai 2017

35
Atmosfera elitistă s-a păstrat într-o oarecare măsură la casele de modă haute couture până în
ziua de astăzi.60
Revistele de modă erau doar două „Moda” şi „Femeia”. Fotografiile nu erau puţine, Dinu
Lazăr, a realizat ani la rând fotografii pentru ambele reviste. Începând cu anul 1986, Lazăr
ilustra câte un număr pe an din revista Moda, singura revistă de modă disponibilă, care apărea
de două ori pe an şi era deţinută de stat.61 Revista Moda arăta foarte bine, raportat la presa din
Est din acea perioadă. Revista oferea un ghid complet de alegere a ţinutelor pentru diferite
ocazii şi sfaturi de asortare corectă a accesoriilor. Ultimul număr al revistei Moda trebuia să
apară la sfârşitul anului 1989, dar fiind prea occidentală, publicaţia nu a mai apărut.
Revista Femeia a apărut prima dată în anul 1876, cu un an înainte de proclamarea
independenţei României. O simplă răsfoire a celebrului almanah Femeia, ne dezvăluie că
structura şi subiectele nu erau prea prea mult diferite faţă de revista de azi.62
Comunicarea cu occidentul înseamnă şi evoluţia modei. Occidentul a pătruns în România
după ’89, şi odată cu el, revistele de modă. La începutul anilor 1990, au apărut şi primele
reviste glossy: Avantaje, Elle, Cosmopolitan şi prima revistă de modă românească, Exces, un
proiect al companiei Stein Martin şi al fotografului Petre Buzoianu, realizat cu sprijinul lui
Dan Lecca, cel mai cunoscut fotograf de podium din lume. Dinu Lazăr, a continuat să
colaboreze cu revistele din România până în anul 2000 şi a fost martorul specializării
fotografiilor după ’90, odată cu apariţia unui număr mare de reviste.63
Titlurile internaţionale au avantajul de necontestat al unui band puternic, construit pe
tradiţie. Revista românească pentru femei definitivează acum modele. Nu are încă un grad de
sofisticare specific titlului francez, nu acceptă încă nici excentritatea italienească. Este adepta
publicului românesc şi merge încă pe reţete neutre, respectând standarde clasice de calitate la
nivel editorial şi de producţie.64
În România, viitorul în modă sună bine. Designerii români abordează moda în stil
profesionist. Stilurile s-au individualizat, iar cumpărătorii au început să facă distincţie între
valoare şi non-valoare.

60
Disponibil online la adresa: www.fashionbeauty.ro/models/fashion_modelling_30_de_ani_de_modelling_in_romania_rabu accesat in data
de 8 mai 2017
61
Disponibil online la adresa: www.vice.com/ro/article/dictatura-modei accesat in data de 8 mai 2017
62
Disponibil online la adresa: www.elle.ro/lifestyle/cum-mi-am-petrecut-anii-8-inventar-de-fashion-beauty-lifestyle-4798 accesat in data de
8 mai 2017
63
Disponibil online la adresa: www.fashionbeauty.ro/models/fashion_modelling_30_de_ani_de_modelling_in_romania_rabu accesat in data
de 8 mai 2017
64
Disponibil online la adresa: www.businessmagazin.ro/media-marketing/diferent-eculturale-pe-coperte-glossy-1009008 accesat in data de
9 mai 2017

36
Au apărut noi designeri, meseriile modei s-au diversificat şi au fost lansate colecţii din ce
în ce mai competitive. Suntem un popor de oameni originali, cu viziuni inedite, iar moda
reflectă cel mai bine acest lucru. Moda la noi este la început iar, în faţa dezastrelor din Modă
nu trebuie să ne resemnăm, ci să încercăm să învăţăm, deoarece Moda este o lecţie perpetuă şi
nu trebuie să uităm să gândim ’’global’’65.

Capitolul III- COMUNICAREA PRIN IMAGINI

3.1. Fotografia de modă


Fotografia a fost martorul cel mai fidel al marilor transformări ale lumii moderne, ea
răspunzând nevoii dintotdeauna a oamenilor de a comunica şi de a rememora evenimentele
trăite.66
Fotografia este una dintre cele mai renumite ramuri a artelor din întreaga lume. Termenul
de ’’fotografie’’ provine din limba greacă şi tradus literalmente înseamnă ’’a picta cu
lumină’’. Acest fenomen de ’’pictare cu lumină’’ a fost observat încă din secolul al III-lea
î.Hr. când Aristotel a descoperit faptul că dacă se realizează o gaură într-o cutie, pe peretele
opus acesteia se va forma o imagine reală însă răsturnată. Astfel prima formă de aparat de
fotografiat a fost de fapt o cameră obscură în care se putea observa imaginea răsturnată a unui
obiect aflat în faţa acesteia. În aceeaşi perioadă s-a aflat că lumina înnegreşte clorura de argint
şi că hiposulfitul de sodiu poate acţiona precum un ’’fixator’’.
Joseph Nicephore Niepce a folosit aceste trei proceduri pentru a transpune o imagine pe o
placă metalică, iar calitatea era una destul de ridicată. Din păcate fizicianul a murit patru ani
mai târziu, însă invenţia sa a fost preluată de Jaques Mande Daguerre, stabilindu-se astfel anul
oficial al invenţiei fotografiei, 1839.67
Trăim într-o lume a imaginilor. Dacă invenţia tiparului a potenţat gândirea abstractă,
plasând cunoaşterea deasupra spectacolului şi comunicării, mass-media contemporană a
impus puterea imaginii, a sensibilului şi a concretului. Imaginile ne dau informaţii despre
situaţii şi evenimente, iar cele care capătă o valabilitate generală se transformă în simboluri.
Valoarea lor informativă devine independentă de timp. Din acest punct de vedere, fotografia,

65
Buta, Ovidiu – „Victima modei”, Editura Polirom, Iaşi, 2006 (pp. 147-153)
66
Bejenaru, Matei – „Introducere in fotografie, ghidul fotografului amator”, editia a II-a revãzutã, Editura Polirom, 2007 (pg. 7)

67
Disponibil online la adresa: www.dragossaftei.ro/ghid-de-fotografie-istoria-fotografiei accesat in data de 5 mai 2017

37
încă de la începuturile ei, a înregistrat cultura, istoria şi prezenta fizică a omului mai bine
decât orice formă de artă.
Larg răspândită, fotografia are un caracter universal, fiind mediul cel mai des utilizat în
comunicarea mediatică. Fie că este folosită în presă, în publicitate sau pe paginile web, în
format tradiţional sau digital, ea are o extraordinară putere de comunicare, de educare şi de
influenţare a unor largi categorii sociale.
Câştigându-ţi locul în familia artelor vizuale, fotografia se întâlneşte pe simezele
muzeelor şi galeriilor, alături de pictură, sculptură şi alte medii specifice artei contemporane.
Fotografia constituie astăzi o realitate culturală, estetică şi economică, ce are diverse
implicaţii în viaţa oamenilor. În scurta sa istorie de aproape două sute de ani, fotografia s-a
afirmat cu o deosebită forţă în ceea ce priveşte vocaţia sa populară, devenind un fenomen de
masă.68
Fotografiile spun foarte multe despre noi ca indivizi, istoria noastră sau preferinţele
noastre. Expresii de bucurie, tristeţe, calm, teamă sau grijă pot informa privitorul despre starea
de spirit sau emoţiile persoanelor fotografiate. O fotografie poate oferii informaţii referitoare
la tendinţele din modă, decor sau arhitectură, poate oferi o înţelegere a trecutului, înţelegere
ce poate servi ca legătură între generaţii.69
Orice fotografie este o filozofie proprie, iar fotografia de modă nu face excepţie. O
fotografie în industria modei este unică, deoarece combină atât lucrări documentare, cât şi
artistice.
Fotografia de modă, este un tip de fotografie făcută în mod specific pentru a arăta (sau, în
unele cazuri, a face aluzie la) îmbrăcăminte sau accesorii, de obicei cu scopul de a documenta
sau de a vinde moda. Intenţia şi trăsătura distinctivă a fotografiei de modă, în enorma
diversitatea de stil, abordare şi conţinut, este aceea de a transmite moda sau un stil de viaţă
’’la modă’’. Fotografia de modă a fost uneori numită efemeră, comercială şi frivolă, iar
importanţa ei a fost pusă sub semnul întrebării.
Primele fotografii de modă au fost făcute, în anii 1860, pentru a documenta creaţiile
principalelor casele de modă pariziene. Reproducerea în jurnalele de modă a avut loc mai
târziu, odată cu invenţia procesului de tipărire în semilună a lui Frederic Eugene Ives, în anul
1881. După cinci ani, rafinamentul procesului l-a făcut practic din punct de vedere financiar,
iar această invenţie a permis reproducerea şi vânzarea fotografiilor către un public larg prin
intermediul paginii tipărite.
68
Bejenaru, Matei – „Introducere in fotografie, ghidul fotografului amator”, editia a II-a revãzutã, Editura Polirom, 2007 (pp. 7-9)
69
Disponibil online la adresa: www.e-antropolog.ro/2012/10/rolul-fotografiei-in-evolutia-societatii accesat in data de 5 mai 2017

38
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, diferenţele dintre
fotografia de modă, fotografia de portret şi fotografia de teatru au fost adesea neclare. Ideea
folosirii modelelor profesionale a fost iniţial considerată şocantă, dar a devenit la modă în
primii ani ai secolului pentru celebrităţi ale societăţii, cum ar fi Gertrude Vanderbilt Whitney
să devină model. În mod surprinzător, rezultatul a fost că fotografiile de modă erau similare
cu portretele societăţii.
Concepţia că fotografia de modă din secolul al XIX-lea nu există, este greşită. Bazându-
se probabil pe afirmaţiile lui Edward Steichen, care susţine că a fost primul fotograf de modă,
mulţi cred că americanii au fost pionierii acestui domeniu. Acest lucru a ascuns contribuţiile
celor mai importanţi fotografi de modă din Paris, ca Maison Reutlinger, Talbot, Felix, Henri
Manuel şi Boissonnas et Taponnier, încă din anul 1881. Ei au lucrat în studio, dar cele mai
fermecătoare fotografii de modă, le realizau în aer liber, pe bulevardele pariziene în prima
decadă a secolului al XX-lea.
Primul important fotograf de modă american a fost Baron Adolf de Meyer, născut în
Europa, care a intrat în societatea modernă din Londra prin căsătoria cu Donna Olga Alberta
Caraccilo şi a fost investit de regele Saxoniei. De Meyer a schimbat fotografia de modă prin
dezintegrarea formei şi îmbinarea imaginilor sale într-o atmosferă limpede şi lumină
strălucitoare, creând ceea ce revista Vogue numea în 1914 fotografie ’’artistică’’. Această
abordare a schimbat ideea a ceea ce ar trebui să fie o fotografie de modă, de la o descriere
exigentă a detaliilor unei ţinute, la o evocare a dispoziţiei.
În anul 1924, Edward Steichen înlocuieşte stilul lui Meyer, cu liniile geometrice ale
modernismului fotografic. Steichen a respins culorile rococo folosite de Meyer, arătând o
femeie modernă, în haine sport, care reflectau un sentiment nou, libertate de sine şi
decorsetarea.
O schimbare surprinzătoare şi care va avea un impact profund asupra viitoarei fotografii
de modă, a fost introducerea în anul 1933 a realismului de către Martin Munkacsi,
fotojurnalistul, de origine maghiară. Fotografia lui Munkacsi, pentru revista Harper’s Bazaar,
ce o înfăţişează pe modelul Lucile Brokaw care coboară pe plajă- înceţoşată, în mişcare şi
posedând naturaleţea instantaneelor de amatori, va schimba cursul fotografiei de modă.
Spontaneitatea a fost revoluţionară, atunci când a fost în contrast cu stilul static al lui
Steichen, care îl preceda. Fotografia realistă a modei, a oferit femeii moderne o viziune pe
care ea putea să o aplice în viaţa ei. Realismul instantaneu al lui Munkacsi a influenţat o lungă
linie de fotografii, printre care Toni Frissell, Herman Landshoff şi Richard Avedon.

39
Experimentarea instantanee şi virtuozitatea tehnică marchează opera lui Erwin
Blumenfeld, care a folosit solarizarea, supratipărirea, combinaţii de imagini negative şi
pozitive, şi chiar uscarea negativelor umede în frigider, rezultând în cristalizare, pentru a
obţine efecte extraordinare. De asemenea, importantă în anii 1930 a fost şi apariţia lui
Kodachrome, care a intrat pe piaţă în 1935. Louise Dahl-Wolfe a fost unul dintre primii şi cei
mai importanţi practicieni de culoare în fotografia de modă, realizând fotografii remarcabile
ale modei americane cu noua tehnologie de culoare.
Izbucnirea celui de al doilea război mondial în 1939, a afectat grav fotografia de modă,
nu numai din cauza lipsei de materiale, modele şi locaţii sigure, dar şi a unei demoralizări în
atitudinea faţă de mediu. Moda era văzută ca o formă inutilă de lux şi lipsită de importanţă, iar
revistele de modă accentuau rolul femeilor în război. Fotografia de studio cu recuzita şi
setările complicate a fost aproape eliminată.
La sfârşitul războiului, New York a inlocuit Parisul, devenind astfel capitala fotografiei
de modă. Noi talente americane vor domina fotografiile de modă pentru mulţi ani şi anume
Richard Avedon şi Irving Penn. 70
Richard Avedon a fost cel mai bine cunoscut datorită implicaţiei operelor sale în lumea
modei şi pentru portretele minimaliste şi revelatoare de personalitate. Avedon nu s-a
conformat stilului standard de fotografiere şi a arătat modele pline de viaţă şi emoţie,
zâmbind, râzând şi de multe ori în decoruri care depăşeau limita studioului, fapt care îl făceau
un revoluţionar la acea vreme.
Avedon a fost mereu interesat şi atras de felul în care portretul captează personalitatea şi
sufletul modelului fotografiat. Pe măsură ce îşi căpăta reputaţia, Avedon a adus multe figuri
celebre pentru a poza în studioul său. Portretele sale se diferenţiază cu uşurinţă datorită
stilului minimalist în care subiectul priveşte făţiş camera, iar fundalul este alb. Eliminând
utilizarea recuzitei, Avedon se concentra pe reacţiile şi emoţiile brute pe care subiecţii săi le
transmiteau.
Opera lui Avedon se distinge de asemenea prin fotografiile supradimensionate, care
măsoară uneori şi 3metri înălţime. Portretele sale de mari dimensiuni, înfăţişând mineri,
cowboy, vagabonzi şi alţi oameni din vestul Americii au făcut subiectul unei cărţi ce a devenit
celebră, precum şi al unei expoziţii denumită ’’In the American West’’, şi sunt privite ca
referinţă majoră a fotografiei de portret din secolul XX. De-a lungul vieţii sale a obţinut

70
Disponibil online la adresa www.encyclopedia.com/fashion/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/fashion-photography accesat in
data de 5 mai 2017

40
numeroase premii de recunoaştere a operelor sale, printre care şi Premiul pentru întreaga
activitate, oferit de Council of Fashion Designers of America în anul 1989.71
Celălalt lider major al fotografiei de modă a cărui activitate a început în anii 1940 este
Irving Penn. Penn a dezvoltat un stil puternic stilizat, aproape grafic, despre fotografia de
modă, care a cunoscut noi valenţe în perioada postbelică. El a utilizat fundaluri gri-neutru sau
albe, uneori structuri geometrice, pentru a realiza diagonale şi de a compune perspective.
În fotografia de modă, Penn mărturisea că a încercat să se inspire din tablourile realizate
de pictorii ultimelor secole. Imaginile sale pun în valoare eleganţa liniilor corpului uman şi
exploatează măiestrit spaţiul gol din cadru. Fotomodelele erau plasate, în general, în faţa unui
fundal uniform, fără alte accesorii. Fotografiile se disting prin gradaţia tonurilor, contraste şi
distribuţia suprafeţelor, reprezentând modul de a vedea lumea specific lui Irving Penn.
Influenţa lui Avedon şi a lui Penn a continuat să atragă spre New York, tineri fotografi
din întreaga lume.
Anii 1970 aduc schimbări şi anume Diana Vreeland a demisionat din funcţia sa de
redactor şef al revistei Vogue, iar în ianuarie 1977, ediţia americană a Vogue a redus
dimensiunea efectivă a publicaţiei. Între timp, ediţia franceză a revistei Vogue a preluat
conducerea de creaţie în fotografia de modă şi le-a oferit celor doi liberi fotografi, Helmut
Newton şi Guy Bourdin, o autonomie creativă completă.72
Opera lui Helmut Newton a revoluţionat atât lumea modei, cât şi pe cea a fotografiei,
reuşind cu stil să le îmbine pe ambele. Newton a valorificat în fotografiile sale un stil aparte,
cu puternice accente erotice. A debutat în fotografia de modă în 1946, devenind celebru după
colaborarea cu revista Vogue Paris, în anul 1961.
Imaginile lui Newton transcendau moda, devenind o proiecţie a propriilor sale gânduri,
speranţe şi vise. A transpus în imagini ceea ce puţini îndrăzneau pe atunci doar să
gândească73.
Guy Bourdin este considerat unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi de modă din a doua
jumătate a secolului al XX-lea. El a stabilit şcena pentru un nou tip de fotografie de modă.
Fotografia lui Bourdin a fost senzaţională, exotică, sinistră, şocantă, provocatoare, senzuală,
suprarealistă şi ieşită din tipare. El a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru tinerii fotografi
care lucrează în industria modei.74

71
Disponibil online la adresa: www.nationalgeographic.ro/richard-avedon.html accesat in data de 5 mai 2017
72
Disponibil online la adresa
www.foto-magazin.ro/despre-fotografie-open.php?art=ftm20/archives/2009/10/irving_penn.html accesat in data de 5 mai 2017
73
Disponibil online la adresa: www.mayra.ro/timp-liber/cronici/in-rama/moda-reflectata-in-fotografie-helmut-newton accesat in data de 5
mai 2017
74
Disponibil online la adresa https://www.fashion365.ro/guy-bourdin accesat in data de 6 mai 2017

41
Unele dintre cele mai importante fotografii de modă din anii 1980, au continuat să fie
realizate de Richard Avedon. Moda în sine şi munca unor designeri precum Jean Paul Gaultier
şi Issey Miyake, au ajutat la formarea aspectului fotografiei deceniului. Individualismul
romantic al lui Ellen von Unwerth şi stilul crud, dar somptuos al lui Sheila Metzner au fost, de
asemenea, foarte evidente. În ultima decadă a secolului, doi dintre marii fotografi de modă,
Irving Penn şi Helmut Newton, au continuat să domine terenul.75
Astăzi, lumea fotografiilor de modă este prea largă pentru a încerca să se facă o sinteză.
Am putea să o împărţim în două categorii: una mai orientată spre partea comercială, iar
cealaltă mai interesată de aspectul artistic. Cu toate acestea fotografia de modă va continua să
reflecte societatea şi vremurile în care a fost făcută.76

3.2. Primele reviste de modă din lume


Revistele de modă reprezintă o componentă esenţială a industriei modei. Încă din cele
mai vechi timpuri, lunar milioane de femei citeau paginile revistelor ce gazduiau cele mai noi
tendinţe din lumea modei.
Prima revista de modă a fost publicată în Germania, în anul 1586 de către un fost contabil
pasionat de modă. Revista se numea “Cartea originală a hainelor” şi conţinea informaţii
despre ultimele tendinţe în materie de modă pentru aristocraţi (Anexa 1).77
În anul 1678, autorul francez Jean Donneau de Vize publică o descriere ilustrată a
modelelor franceze cu numele furnizorilor, sub numele de Le Mercure Galant, fiind
considerat strămoşul direct al rapoartelor moderne de modă. Acest concept al revistei a fost
copiat în întreaga Europă. Ulterior, ştirile de modă au reapărut rareori în literatura periodică
până în mijlocul secolului al XVIII-lea, când au fost incluse în manualele şi jurnalele populare
de dame. Prima revistă pentru femei, a fost lansată la Londra, în anul 1693 şi se numea
Ladie’s Mercury. Desigur, aceste publicaţii, la începuturile lor, erau numite periodice. 78
Numele de „revistă” a apărut în anul 1731, odată cu apariţia revistei Gentleman’s a lui
Edward Cave. Numele de revistă vine din limba arabă „makhazin”, unde înseamnă depozit şi
a fost folosit pentru a descrie publicaţia ca fiind un „depozit” de informaţii.79
Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au apărut numeroase periodice, care se adresau
unei societăţi aflată în plină dezvoltare. Interesul pentru modă a crescut şi a fost inclus în
75
Disponibil online la adresa:https://www.dylanmhowell.com/history-fashion-photography accesat in data de 6 mai 2017
76
Disponibil online la adresa: https://auntmame.wordpress.com/the-history accesat in data de 6 mai 2017
77
Disponibil online la adresa: www.fashionguide.md/blog/fashion/uite-cum-aratau-si-afla-cand-au-aparut-primele-reviste de moda-
foto.html accesat in data de 9 martie 2017
78
Disponibil online la adresa: www.fashion-history.lovetoknow.com/fashion-clothing-industry/fashion-magazines accesat in data de 6 mai
2017
79
Disponibil online la adresa: www.magazinedesigning.com/history-of-the-magazines accesat in data de 6 mai 2017

42
reviste de calitate, cu ilustraţii frumos realizate şi comentarii minime. Spre mijlocul secolului
al XIX-lea revista, ca şi altă literatură populară, a profitat de îmbunătăţirea metodelor de
tipărire, de reducerea costurilor la hârtie şi de impozitarea mai mică. Astfel, au fost produse
multe titluri noi, care includ moda pentru toate vârstele. Ştirile moderne de modă au devenit
esenţiale, iar articolele informative, tipice „jurnalismului nou”, au fost adesea scrise de femei.
Până la sfârşitul secolului, au apărut publicaţii precum The Queen (1860) şi Myra’s Journal
of Dress and Fashion (1875-1912).
Ştirile despre tendinţele modei din Paris au fost uşor accesibile în revistele societăţii cu
format mare, ziarele săptămânale ilustrate şi ediţia franceză La Mode Illustree (1860-1914).80
“Harper’s Bazar” este una dintre cele mai vechi reviste de modă din Statele Unite ale
Americii. La început numele „Bazar” era scris cu un singur „a”. Prima ediţie a apărut in anul
1867, fiind fondată de către Fletcher Harper, unul dintre editorii Harper Brothers şi a devenit
cea mai celebră revistă a secolului al XIX-lea. (Anexa 2)
Încă de la inceput paginiile revistei au găzduit diverse subiecte despre modă şi viaţa
socială. Era tipărită săptămânal şi avea format de ziar, adresându-se femeilor clasei de mijloc,
dar şi celor din clasele superioare. Din 1901 până în prezent, revista devine apariţie lunară.
Bazar este un ansamblu de fotografi, designeri, artişti şi scriitori care oferă perspective în
domeniul modei şi al culturii populare.81
Scriitori precum Charles Dickens, George Eliot, Henry James şi mai târziu Thomas
Hardy au contribuit la Bazar. Emmeline Raymond, fondatoarea editurii franceze Le Mode
Illustree, a servit drept corespondent al lui Bazar la Paris, scriind un editorial ce oferă aspecte
despre societatea si stilul francez.
În anul 1894, a apărut prima copertă colorată a revistei, iar pe lângă influenţele Art
Nouveau, Harper’s Bazar a început să folosească ilustraţii şi fotografii pentru paginiile sale.
Ceea ce a început ca un jurnal ilustrat săptămănal, primul editat de Mary Louise Booth, s-
a numit în mod oficial ’’Harper’s Bazaar’’ în 1929, cu adăugarea celui de al doilea ’’a’’ la
numele său. Tot în acelaşi an, revista a lansat prima ediţie internaţională în Marea Britanie.
Cu trecerea anilor, Harper’s Bazaar a continuat să inoveze şi să se schimbe odată cu
vremurile.82
În anul 1932, Carmel Snow devine redactorul şef al revistei Harper’s Bazaar. Snow la
vremea aceea, deţinea puterea absolută în modă. Dar, Snow a iscat câteva revoluţii. Ea însăşi

80
Disponibil online la adresa: www.magazines.com/history-of-magazines accesat in data de 6 mai 2017
81
Disponibil online la adresa: https://thevintagenewes.com/2016/12/27/harpers-bazaar-is-the-one-of-theoldest-american-fashion-magazines-
first-published-in-1867 accesat in data de 9 martie 2017
82
Disponibil online la adresa: www.harpersbazaar.com/culture/features/a18658/history-of-harpers-bazaar accesat in data de 6 mai 2017

43
obişnuia să spună că îşi doreşte să facă din Harper’s Bazaar o revistă pentru femei bine
îmbrăcate. L-a încurajat pe fotojurnalistul Martin Munkacsi, în 1933, să facă prima şedinţă
foto în aer liber şi cu un model în mişcare. Apoi l-a angajat pe Alexey Brodovitch, ca art
director, care nu s-a sfiit să ia foarfecele şi să taie fotografiile, dar şi celebrul logo al revistei,
reuşind să facă cele mai memorabile coperte din toate timpurile.
În anul 1936, Snow o angajează pe Diana Vreeland, ca editor de modă. Vreeland a făcut
istorie la Bazaar, alegând hainele pentru editorialele de modă, supraveghind şedinţele foto şi
fotografiile, lucrând cu modelele şi lansând, practic, o profesie nouă: cea a editorului care
alege totul, de la haine la model şi fotograf, ştiind dinainte ce se va purta şi înlăturând ideile
preconcepute care spuneau că numai doamnele din înalta societate pot fi modele. În 1936,
Vreeland pleacă de la Bazaar la Vogue, ca redactor şef.83
În anul 1945, tânărul fotograf Richard Avedon îşi începe colaborarea cu Harper’s Bazaar.
Acesta devine unul dintre cei mai influenţi fotografi ai timpului său.84
Nancy White devine în anul 1958, redactor sef al Harper’s Bazaar. Cu o privire mai
îndrăzneaţă, Nancy White a continuat să conducă revista prin publicarea de coperţi foarte
creative. În ceea ce priveşte ediţiile tematice ale frumuseţii, White a subliniat aspectul
dramatic al timpului: piele palidă, cu ochi şi buze bine definite.
Cu un punct de vedere foarte modern şi sofisticat, coperţile de bază ale anilor 1960, s-au
remarcat prin grandoarea fotografiilor lui Richard Avedon. Una dintre cele mai memorabile
coperţi o înfăţişează pe Sophia Loren, în culise, cu tânărul Roy Halston purtând o pălărie.
Valul disco şi clasicul american de modă al anilor 1970, oferă un plus de culoare
coperţilor lui Harper’s Bazaar. Acestea înfăţişază femeia modernă, care lucrează, călătoreşte
şi este liberă.
Anii 1980 aduc o exagerare a stilului, de la păr, machiaj şi modă. Odată cu venirea anilor
1990, Harper’s Bazaar dă naştere unor noi modele şi designeri care au devenit celebrităţi.
Linda Evangelista şi Kate Moss, ambele ilustrate în chip măreţ de fotograful Patrick
Demarchelier şi modele precum Naomi Campbell, Cindy Crawford şi Claudia Schiffer apar
pe coperţile revistei Harper’s Bazaar.
Sub noua conducere a lui Kate Betts, coperţile revistei din anii 2000, vin cu noi concepte,
demonstrând că revista va fi mereu deschisă către noi talente, care vor surprinde şi vor inspira
în timpurile moderne. Celebrităţile sunt portretizate într-un mod neconvenţional, întotdeauna

83
Disponibil online la adresa: www.elle.ro/lifestyle/power-fashion-editorii-care-au-revolutionat-moda-6282/amp accesat in data de 6 mai
2017
84
Disponibil online la adresa: www.lisasfieldjournal.blogspot.ro/2012/11/harpers-bazaar-who-knew.html accesat in data de 6 mai 2017

44
spectaculos. Una din coperţi o înfăţişază pe Sarah Jessica Parker, alergând peste Podul
Brooklyn. 85
Harper’s Bazaar a făcut din New York un centru de modă, comparabil cu Parisul. Astăzi,
Harper’s Bazaar, cea mai veche revistă de modă din lume, continuă să îşi păstreze locul în
topul celor mai influente reviste.86
Vogue a fost intotdeauna mai mult decât o revistă, este istorie, un mod de viață, o stare de
spirit. Prima ediție a revistei Vogue, a fost publicată in anul 1892, in Statele Unite ale
Americii de către Arthur Turnure, ca publicație săptămânală (Anexa 3). După aproape 123 de
ani de la prima apariție, revista lui Turnure devine una din cele mai celebre reviste de modă
din întreaga lume. De-a lungul anilor sigla şi caracterele au fost schimbate de nenumărate ori.
Predominant revistă pentru femei, primele ediții ale Vogue, au inclus pe lăngă articole de
modă și subiecte legate de sport și afaceri sociale pentru a avea ca țintă și cititori de gen
masculin.
Până in 1905, Vogue a înflorit mai ales in străinătate. Ediția americană a fost vândută în
Marea Britanie, iar în anul 1916 a apărut o versiune britanică, care in ciuda războiului s-a
vândut destul de bine. În scurt timp au apărut versiuni și în alte țari precum Spania, Italia și în
1920 în Franța. Versiunea franceză a fost bine primită la Paris, iar în ciuda crizei economice și
a celui de al doilea război mondial, Vogue a continuat să crească. Nume mari din artă care și-
au pus semnătura pe coperta revistei, cum ar fi Salvador Dali, Giorgio di Chirico, Pavel
Tchelitchew au contribuit la popularizarea publicației.87
Cu timpul coperțile ilustrate scad ca interes, iar în locul lor apar coperțile ce conţin
fotografii. Prima copertă de acest gen a fost realizată de fotograful David Bailey, in februarie
1961. Mario Testino si Patrick Demarchelier sunt doi dintre cei mai influenti fotografi de
modă din lume care colaborează cu Vogue.88
Patrick Demarchelier născut în 1943, într-un mic oraș langă Paris, devine unul dintre cei
mai râvniți fotografi de modă din lume. Dragostea lui pentru fotografie începe la vârsta de 17
ani, când primește primul aparat de fotografiat, de la tatăl lui vitreg.
La 20 de ani se muta la Paris. Începe să lucreze într-un laborator de fotografie, unde
imprimă fotografiile pentru ziare. Mai târziu devine asistentul unui fotograf care realiza

85
Disponibil online la adresa: www.harpersbazaar.cl/cultura/harpers-bazaar-historia-detras-de-portadas accesat in data de 7 mai 2017
86
Disponibil online la adresa: www.mundosdasmarcas.blogspot.ro/2006/09/harpers-bazaar-o-luxo-da-moda.html accesat in data de 7 mai
2017
87
Disponibil online la adresa: https://m.adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/revista-vogue-revista-modei-conde-nast-anna-wintour-
150b9e9777c42d5a663acced4/index.html accesat in data de 5 martie 2017
88
Disponibil online la adresa: www.barnebys.co.uk/blog/article/2628 accesat in data de 4 martie 2017

45
coperți pentru reviste de film, și în cele din urmă asistentul lui Hans Feurer, fotograf care
colabora cu Vogue.
În 1975, după ce își câștigă reputația ca un respectat fotograf de modă în Franța, se mută
la New York. Aici lucrează ca fotograf liber profesionist și intâlnește alți fotografi, precum
Henry Cartier-Bresson, Terry King și Jacques Guilbert.
Munca lui este reprezentată de numeroase publicații, inclusiv multe coperți ale revistei
Vogue si campanii pentru Chanel, Dior, Calvin Klein, Elizabeth Arden, Giorgio Armani si
Luis Vuitton sunt doar câteva nume.
În 1989, devine fotograful personal al Daianei, Prințesa de Wales, care l-a contactat după
ce a vazut una din coperțile Vogue realizate de el.89
Următorul pas făcut de Vogue a fost să transforme manechinele în celebritați. În 1988,
Anne Wintour preia conducerea ediției americane reușind să aduca un suflu nou.90 Prima
copertă realizată de Wintour este complet diferită de ceea ce existase până atunci pe piaţă,
imaginea modelului de pe copertă a dezvăluit pentru prima dată bustul, nu doar chipul
acestuia.91 Wintour a devenit o forţă în lumea modei, nu numai prin deciziile ei despre ce să
apară în revistă, dar şi prin remarcarea de noi designeri, promovănd stilurile lor92. Ea este şi în
prezent redactor sef al ediţiei americane. Astăzi, Vogue este privită, drept cea mai puternică
publicaţie din industria de modă.
În prezent, revistele de modă devin din ce în ce mai sofisticate, atât din punct de vedere al
conţinutului editorial, cât şi ca design şi concept artistic, dezvoltându-se în acelaşi ritm, sau
chiar cu un pas înaintea femeii moderne a cărei viaţă urbană este inspiraţia tuturor editorilor
din acest segment.93

89
Disponibil online la adresa: www.vogue.co.uk/article/patrick-demarchelier accesat in data de 7 marie 2017
90
Disponibil online la adresa: https://victoria.revistatango.ro/2011/09/29/revista-vogue-editii-care-au-facut-istorie accesat in data de 5 martie
2017
91
Disponibil online la adresa: https://voux..ro/fashion/tendinte/istoria-revistei-vogue accesat in data de 5 martie 2017
92
Disponibil online la adresa: www.biography.com/amp/people/anna-wintour-214147 accesat in data de 7 mai 2017
93
Disponibil online la adresa: www.mediafax.ro/main-story/focus-revistele-de-moda-din-romania-nu-se-grabesc-sa-se-mute-pe-internet-
1032254 accesat in data de 7 mai 2017

46
Capitolul IV- STUDIU DE CAZ- REVISTA ’’HARPER’S BAZAAR’’ EDIŢIA
ROMÂNEASCĂ

4.1. Despre revistă


Harper’s Bazaar a debutat pe piaţa americană în anul 1867, fiind considerată prima
revistă de modă din America. În primii ani a fost editată săptămânal, pe hârtie de ziar şi se
adresa femeilor din clasa mijlocie şi superioară. Cuprindea eseuri despre etichetă, artă,
grădinărit şi alte îndeletniciri domestice. Din anul 1901, revista a devenit ediţie lunară, în
formatul în care se află şi astăzi pe piaţă.
În abordarea modei, a frumuseţii şi a artelor deopotrivă, Bazaar înseamnă fotografii
celebre, rafinament fără vârstă şi originalitate legendară.
Cea mai longevivă revistă de modă din lume, Harper’s Bazaar, un iniţiator al
jurnalismului de modă şi frumuseţe din America, a fost lansat în România, la Bucureşti, pe
data de 29 August 2007, de către trustul de presă Sanoma Hearst România. Ediţia românească
este publicată întru-un tiraj de 25.000 de exemplare, are 200 de pagini şi apare trimestrial. Se
adresează femeilor rafinate, stilate şi cu venituri mari. Revista este considerată sursă de
referinţă pentru femeile care vor să fie în pas cu moda. Bazaar pune accent pe piaţa de lux şi
acoperă de la tot ce este nou până la ce va urma, de la pret-a-porter până la haute couture.
Harper’s Bazaar nu este dominantă doar pe piaţa din America. Revista este considerată
un adevărat albitru al luxului în 23 de ţări din lume, inclusiv Marea Britanie, Australia,
Japonia, Venezuela, Singapore, Tailanda, Rusia. 94

4.2. Harper’s Bazaar România


Arbitru al eleganţei şi al bunului gust, revista Harper’s Bazaar România este principalul
reper de stil pentru femeile care aleg întotdeauna superlativul în materie de modã şi
frumuseţe. De la lansarea sa în anul 2007, Harper’s Bazaar România s-a afirmat ca autoritatea
supremã de stil.
In conformitate cu datele furnizate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), în
perioada ianuarie-martie 2017, revista Harper’s Bazaar România a avut urmãtoarele cifre de
difuzare la nivel naţional: tiraj brut 10 000, total vânzãri 4.958, total difuzat 5.311.95

94
Disponibil online la adresa: http://www.harpersbazaar.com/about/a9324/about-us/ accesat in data de 9 mai 2017
95 Disponibil online la adresa: www.brat.ro accesat la data de 8 iunie 2017

47
Revista Harper’s Bazaar România este o sursã foarte bunã de informații pentru femeia
care vrea sã fie mereu în centrul atenției. Revista conține informații culturale, reportaje și
anchete despre viața femeii din România și nu în ultimul rând pictoriale de excepție. Revista
dorește sã evidențieze toate aspectele subiectelor abordate ținând cont de inteligența și puterea
de evaluare a cititoarelor, în alegerile pe care vor sã le facã.

Cititoarea revistei Harper’s Bazaar România este o femeie puternică, care nu se teme de
controverse, provocatoare, lider de opinie în grupul său, interesată modă și stil, sofisticată,
subtilă, inventivă și plină de încredere în ea și cu o situație financiară bună. Pentru femeia
care citește revista Harper’s Bazaar România, moda înseamnă „ce-mi stă bine și mă
diferențiază de restul, nu neapărat ce se poarta”.

Publicația este disponibilă în ediție tipărită, dar și online la adresa


www.harpersbazaar.ro. Revista conține o paletă foarte largă de subiecte, lucru care reiese și
din multitudinea de secțiuni care se regăsesc în paginile ei. Revista atrage printr-un aspect
inovator care îmbină utilul cu plăcutul și prin pictoriale senzaționale. Coperta este foarte
atrăgătoare deoarece, de obicei, pe ea apar vedete sau modele internaționale. Fonturile de pe
prima pagină sunt bine alese și se potrivesc publicațiilor de tip glossy pentru femei. Revista,
în totalitate, este foarte feminină și atrage privire tuturor femeilor.

În revista Harper’s Bazaar România, femeia va descoperi o lume pe care nu și-ar fi


imaginat-o, o lume nonconformistă și dusă până la extremele cele mai înalte ale bunului-gust.
Cei mai ciudați pantofi, cele mai extravagante colecții de haine, coafuri futuriste, toate acestea
oferă cititoarei o imagine idealistă despre lumea femeii Harper’s. Subiectele sunt extrem de
variate și sunt menite să starnesca curiozitatea oricărei femei, nu doar pe cea interesată de
modă. Există pagini culturale cu cărți, muzică și cinematografie, există editoriale foarte
puternice din punct de vedere al opiniei, interviuri cu oameni care chiar au ceva de spus,
povești interesante cu oameni interesanți, reportaje foarte îndrăznețe etc.

La fel și obiectele vestimentare și accesoriile sunt o sursă de inspirație extraordinară


pentru cititoare. Revista prezintă ultimele tendințe în modă și cele mai noncomformiste ținute
și accesorii. Și din acest punct de vedere revista le îndeamnă pe femei să indrăznească mai
mult, să-și pună imaginația la contribuție și ideile în aplicare pentru un rezultat cât mai bun. O
femeie care exprimă mult prin îmbrăcăminte și pune mare accent pe hainele care le poartă, de
obicei, își ia trucurile din reviste. Sfaturile medicale și produsele cosmetice nu sunt un capitol

48
de neglijat. Revistei Harper’s Bazaar România, nu îi lipsesc paginile din care cititoarele află
mici trucuri despre înfrumusețare și sănătate.

Revista Harper’s Bazaar România asigură o interactivitate foarte bună pentru cititoarele
sale. Acestea pot schimba opinii pe pagină de facebook a revistei, pot să participe la
concursuri pentru a câștiga premii sau pot să-și exprime părerea despre anumite articole.

Trebuie remarcat faptul că revista Harper’s Bazaar România pare a fi înfloritoare în


această nouă epocă digitală, reușind un echilibru perfect între ediția tipărită și prezența în
mediul online.

Revistele consacrate, cum ar fi Harper's Bazaar, profită de oportunitătile pe care


tehnologia le poate oferi, inclusiv:

 Fidelizarea cititorilor: revistele au acum o mulțime de instrumente pentru determină și


fidelizarea utilizatorilor, inclusiv prin prezentarea unui conținut personalizat care să
corespundă intereselor cititorilor a pentru și le permite cititorilor să cumpere ceea ce
văd.
 Cunoașterea cititorilor: Tehnologia permite editorilor să colecteze o gamă largă de
informații despre cititorii lor, inclusiv despre interese, despre ceea ce caută despre ce
fel de dispozitive utilizează pentru a accesa conținutul. Aceste date pot fi folosite
pentru a crește veniturile oferind oferta potrivitã persoanei potrivite la momentul
potrivit și la prețul potrivit.
 Platforme noi: crearea de noi canale pentru ca proprietarii de conținut să ajungă la un
public mai larg.
 Noi surse de venituri: revistele digitale au oportunitatea de a crea noi surse de venit,
inclusiv publicitatea nativă și anunțurile bine direcționate care sunt legate de site-urile
de comerț electronic.96

96
Disponibil online la adresa: http://www.fipp.com/news/features/why-is-harpers-bazaar-outperforming-the-month accesat iun data de 15
mai 2017

49
Concluzii

Încã din vechime moda a fost o preocupare constantã în viaţa socialã a oamenilor. De-a
lungul timpului, acest domeniu a evoluat în corelare directã cu evenimentele ce au marcat
istoria, fie cã vorbim de rãzboaie sau de perioade de creştere economicã. Aceastã preocupare
sporitã a determinat şi necesitatea apariţiei presei de modã, scopul acesteia fiind iniţial unul de
promovare a produselor, ulterior dezvoltându-se într-un mecanism de promovare a noilor
trenduri determinând astfel cine şi ce poartã.
Trebuie reţinut faptul cã vestimentaţia reprezintã o formã de comunicare ce este abordatã
mai rar în studiile de specialitate însã este o componentã importantã a vieţii cotidiene şi a
mediului economic, industria vestimentarã generând profituri majore la nivel global. Presa de
modã contribuie în mod direct la promovarea şi stabilirea direcţiilor pe care se dezvoltã
aceastã industrie, influenţând obiceiurile de cumpãrare a cititorilor. Aceastã influenţã este
determinatã în mod special de preocuparea constantã a consumatorilor cu privire la imaginea
personalã şi percepţia personalã asupra sinelui şi a celor din jur.
Curentele în modã sunt nişte fenomene ciclice, urmând un tipar predictibil: apariţie,
dezvoltare, extindere şi mai apoi dispariţie. Acum, mai mult ca oricând, acest domeniu
interesează masele sociale. Presa urmãreşte cu pasiune orice mişcare din această zonă.
Suntem martorii unor curente care acţionează în masă, devenim parte a lor, noi cei care ne
gândim pentru a ne îmbrăca, dovedindu-ne astfel existenţa, caracterul şi complexitatea noastră
ca fiinţe gânditoare. Mass-media a devenit o parte inseparabilă a vieţii cotidiene, private şi
publice a indivizilor. Prin urmare, mijloacele media nu acţionează doar asupra individului,
oferind modele de comportament care pot fi adoptate prin învăţare, ci au efecte şi asupra
culturii, volumului de cunoştinţe, valorilor şi normelor unei societăţi, precum şi a relaţiilor
sociale umane.
Studiind trendurile ascendente în tirajele înregistrate în ultimii ani de revistele de modã,
în viitorul apropiat, consider cã, infuenţele manifestate de revistele de specialitate din
domeniu vor creşte exponenţial, continuând sã îşi mãreascã aria de acoperire atât în mediul
scris cât si cel online, reuşind sã creeze noi concepte în modã şi sã susţinã noul val de tineri
designeri ce poate într-o zi vor schimba lumea modei.
Raţiunea pentru care am ales ca studiu de caz revista Harper’s Bazaar a fost aceea cã
aceastã publicaţie este una reprezentativã pentru domeniul studiat, având o vechime de
aproximativ 150 de ani, fiind de asemenea şi iniţiatoarea unor curente importante în modã şi
promotoarea unor nume sonore ce au marcat istoria în domeniu.

50
Bibliografie:

Constantin Oroş – „Pagini din istoria costumului”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998
Adina Nanu – „Artã, stil, costum”, Editura Meridian, Bucureşti, 1976
Marnie Fogg – „Moda – istoria completã”, Editura Rao, Bucureşti, 2015
Mihai Coman – „Manual de jurnalism, vol. II, Tehnici fundamentale de redactare”, Editura
Polirom, 2006
Mihai Coman – „Introducere in domeniul mass-media”, editia a III-a revãzutã şi adãugitã,
Editura Polirom, 2007
Ovidiu Buta – „Victima Modei”, Editura Polirom, 2006, Iaşi
Matei Bejenaru – „Introducere in fotografie, ghidul fotografului amator”, editia a II-a
revãzutã, Editura Polirom, 2007
Doina Berchinã – „Mic dicţionar subiectiv de modã contemporanã”, Editura Nemira,
Bucureşti, 1998
www.din-lume.blogspot.ro www.encyclopedia.com/
www.vintageromania.com/ www.nationalgeographic.ro/
www.elle.ro/fashion/ www.foto-magazin.ro/
www.artifexlohn.com/ www.mayra.ro/
https://anatolbasarab.ro/ https://www.fashion365.ro/
https://www.books-express.ro/ https://www.dylanmhowell.com/
www.ghidjurnalism.ro/ https://auntmame.wordpress.com/
www.mediacritica.md/ro/ www.fashionguide.md/
https://dorinpopa.files.wordpress.com www.fashion-history.lovetoknow.com/
www.prbeta.ro/blog/jurnalism-online www.magazinedesigning.com
https://cosmopolitan.ro/fashion/ www.magazines.com/
www.mediafax.ro/ https://thevintagenewes.com/
www.fashionandbeauty.ro/ www.harpersbazaar.com/
https://www.historia.ro/ https://www.harpersbazaar.ro/
www.blackoutlet.ro/ www.lisasfieldjournal.blogspot.ro
www.articole.famouswhy.ro/ www.harpersbazaar.cl/
https://www.fashion365.ro/ www.mundosdasmarcas.blogspot.ro/
www.epochtimes-romania.com/ www.barnebys.co.uk/
www.dragossaftei.ro/ www.vogue.co.uk/
www.e-antropolog.ro/ https://victoria.revistatango.ro/

51
https://m.adevarul.ro/
www.biography.com/
www.fashionbeauty.ro/
www.unica.ro/
www.vice.com/ro/
www.businessmagazin.ro/
http://www.fipp.com/

52
Anexe

Anexa 1. Prima revistã de modă a fost publicată în Germania, “Cartea originală a hainelor”, (1586)

53
Anexa 2. Coperta primului numar al revistei de modã Harper’s Bazaar

54
Anexa 3. Coperta primului numãr al revistei de moda Vogue

55