UNIVERSITATEA „DANUBIUS” GALAŢI

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

CULTURA MODEI

TITULAR DE CURS:Asist.univ.dr.Doinita Popa

STUDENT:

Cardaş (Turcu) Mihaela

CRP, Anul 1, Sem.II
 Cultura Modei

Moda este un obicei, o deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu
social.Termenul de "la modă" se aplică de obicei unei persoane care poartă haine sau accesorii
care fac parte din tendințele modei actuale, chiar dacă moda include mai multe ramuri. Moda se
schimbă foarte repede; este suficient ca cineva să descopere ceva mai bun și mai frumos, după
care toată lumea va vrea acel produs, moda schimbându-se cu o viteză incredibilă
Chiar dacă interesul oamenilor pentru modă a fost și este prezent de mii de ani, această
industrie a început să capete contur mai târziu, prin jurul anilor 1850.Isaac Singer este cel care a
inventat mașina de cusut cu împunsătură continuă. La vremea aceea un croitor numit Charles
Frederick Worth a ajuns la un grad înalt de popularitate.Hainele au fost cusute de mână o
perioadă, mai precis înainte de 1850, chiar de către cei care le purtau. Calitatea produsului
depindea de talentul cusătoresei.Climatul în care locuia și tendința din țară dar și standardele
comunității locale erau reperele unei gospodine obișnuite, în materie de modă, astfel încât toată
comunitatea dintr-o anumită regiune se îmbrăca la fel, cu foarte mici diferențe.„Vinovatul”
datorită căruia apar astăzi tendințe noi în fiecare sezon este Ludovic al XIV-lea, care avea un
simț aparte și un ochi educat pentru estetică, astfel că acesta a schimbat croiala hainelor
masculine de 63 de ori în timpul domniei sale de 72 de ani.Denumirea de „Poliție a modei”
implică astăzi o persoană care critică modul în care se îmbracă ceilalți. În trecut poliția modei
patrula străzile, amendând sau arestând pe cei ce încălcau codul vestimentar. În urma lui
Napoleon, exclusivitatea de a purta îmbrăcăminte după ultima modă franceză a supraviețuit,
industria haute-couture aducând cu ea posibilitatea de a cumpăra rochii noi în fiecare sezon,
punându-și amprenta asupra înaltei societăți.
Se crede că primii „germeni” ai modei au apărut în Egiptul antic, odată cu apariția luxului și
eleganței vestimentare de la curtea faraonilor. Această opinie este mai puțin plauzibilă întrucât
este greu de crezut că atunci și acolo se schimbă forma, dimensiunea și culoarea veșmîntului în
manieră și la intervale de timp ce caracterizează particularitățile modei, așa cum o cunoștem azi.

Asemenea condiții se configurează nu în lumea vechilor civilizații asiatice, ci în Europa

secolului al XIV-lea, atunci când pe arena istoriei, Evul Mediu (din Europa Occidentală), începe
să se destrame, deschizând porțile relațiilor de producție capitaliste acre vor marca nu numai o
dezvoltare economică spectaculoasă, dar și înflorirea artei și culturii.Acum omenirea va cunoaște
unul dintre marile momente propusoare de cultură și civilizație, datorat Renașterii italiene.
Renașterea va fi momentul, iar Italia va fi locul unde vor apărea primele manifestări ale modei.
Acest privilegiu este revendicat în același timp de Franța, Spania și Anglia, fiecare pretinzîndu-și
întâietatea.Unii autori consideră că momentul apariției modei a fost declanșat de prima
diferențiere produsă – în plan dimensional – a veșmântului bărbaților față de cel al femeilor. Este
vorba tot de secolul al XIV-lea, când costumul bărbaților a devenit mai scurt decît cel al
femeilor. Este greu de acceptat o asemenea interpretare, dacă avem în vedere că moda nu
însemna o deosebire între ceea ce poartă femeile și ceea ce poartă barbații. Moda înseamnă, de
fapt, schimbarea periodică a formei, a dimensiunii și a culorii.Evoluția fenomenului în secolul
nostru a luat proporții de mare complexitate. Au fost exprimate păreri care au cerut ca moda să
fie ridicată la rang de știință.Moda a stârnit în decursul veacurilor reacții dintre cele mai ciudate.
Când a fost adorată de unii, a fost hulită de alții, ceea ce a făcut să fie mereu schimbătoare, încât
să împace și pe unii și pe alții.

Ceea ce deosebește o modă vestimentară de alta este silueta (linia), stilul și tema. Uneori
intervin și culorile.Silueta naturală a corpului uman a suferit în decursul timpului unele
modificări determinate de modul de viață, de climă și de zona geografică. La început, omul a fost
mai robust, mai puțin zvelt, cu forme dure, precum modul său de existență. Apoi, pe măsură ce
condițiile de viață devin mai favorabile, se conturează și o siluetă cu forme mai puțin dure, mai
zveltă. O dată ce omul devine conștient de frumusețea făpturii sale, va inventa tot ce mintea îl va
ajuta pentru a se înfrumuseța și mai mult.Omul a intervenit pentru a-și modela propriul chip. În
ajutorul formării și păstrării unei siluete natural proporționate a intervenit cu vremea sportul,
menit să întrețină sănătatea și vigoarea – devenind totodată și spectacol de mare atracție.Dar
omul nu s-a mulțumit numai cu atât. El a utilizat și veșmântul încă din cele mai vechi timpuri ca
mijloc de înfrumusețare, colorându-l, dându-i forme din cele mai diverse. Astfel, a descoperit în
veșmânt posibilitatea de a-și remodela corpul într-un mod artificial, în conformitate cu
imaginația sa artistică, făcându-l când mai alungit, când mai scund, mai voluminos sau mai
subțiat, supunându-l diverselor forme geometrice (trapez, clepsidră, conic, dreptunghiular, butoi
etc.) modificându-i mereu arhitectura.
Vogue (revistă)
Vogue este o revistă americană de modă înființată în anul 1892. Este deținută de compania
media Condé Nast Publications, care deține și revista Vanity Fair.
Revista Vogue a avut un tiraj mediu de 1.287.561 exemplare în Statele Unite în anul 2007.
Data de 17 decembrie 1892 este una de referinţă pentru publicaţiile de modă şi lifestyle din
întreaga lume. Este aceeaşi dată la care Vogue a văzut pentru prima dată lumina tiparului, sub
comanda lui Arthur B. Turnure.
Iniţial, Turnure ar fi vrut însă ca Vogue să fie o simplă revistă a elitei sociale din New York,
însă proiectul său a căpătat o viaţă proprie şi, la fel ca şi trendurile capricioase care i-au însoţit
evoluţia, istoria sa este îngemănată cu aceea a modei pe parcursul unui întreg secol:
spectaculosul, neliniştitul şi cameleonicul secol douăzeci. Când a decis să creeze revista oraşului
său favorit, Turnure nu a pornit în această călătorie de unul singur, ci a cooptat şi personalităţi
marcante ale vremurilor. Nume precum Cornelius Vanderbilt sau A.M. Dodge i-au stat alături în
demersul său publicistic şi i-au sprijinit iniţiativa.
La începuturile sale, Vogue conţinea cronici ale pieselor de teatru sau ale spectacolelor,
fotografii cu prietenii editorului ori cu alte personaje din anturajul acestuia, inserate în cadrul
rubricii Society Snapshots, o cantitate serioasă de ficţiune şi câteva rubrici de modă precum: "Of
Interest To Her" sau "As Seen By Him". Creşterea numărului de cititori a fost, chiar şi în cazul
acestei abordări, una spectaculoasă pentru vremea respectivă. Până în 1904, în State existau peste
26.000 de abonaţi, iar ediţiile speciale erau tipărite câte 50.000 o dată. În 1905, Condé Nast,
personajul care a revoluţionat Vogue, pe atunci business manager la Collier's Weekly, îi propune
lui Turnure să îi vândă revista. Refuzul celui din urmă nu l-a descurajat însă pe Nast. În 1906,
Turnure moare subit, iar trei ani mai târziu, Condé Nast preia conducerea Vogue.
În cele dintâi luni, sub directa îndrumare a lui Nast, Vogue nu a suferit schimbări spectaculoase.
Totuşi, după cum s-a spus apoi, revista devenise nu una "la modă" , aşa cum era percepută
înainte, ci chiar una de modă. Una dintre primele schimbări care au propulsat Vogue a fost
eliminarea totală a scrierilor ficţionale. Nast a contribuit la realizarea unui dialog deschis între
cititori şi a inserat rubrici menite să fidelizeze publicul, precum: S&X (Sale and Exchange - în
cadrul căreia se realiza un comerţ de la cititor la cititor) sau Smart Fashion for Limited Incoms.
Pentru numai un dolar, oricine putea publica un anunţ de maxim 25 de cuvinte. Popularizarea
publicaţiei s-a datorat însă şi numelor mari din artă care au semnat realizarea grafică a copertei.
Salvador Dali, Giorgio de Chirico, Pavel Tchelitchew au fost printre cei care şi-au scrijelit
semnătura pe coperta faimoasei reviste, iar fotografi ca Helmut Newton sau Irving Penn au
contribuit la o adevărată revoluţie de imagine. De asemenea, tradiţionalul The September Issue a
luat naştere în aceeaşi perioadă, reprezentând încă de pe atunci numărul cel mai complex realizat
de redacţia Vogue. Spre sfârşitul secolului XIX, lumea încă îndura opulenţa barocă şi excesivă a
modei eduardiene. Femeia drăguţă, decorativă, cu vestimentaţie colorată puternic, pălării
Gainsbourough, centuri încrustate cu perle şi pieptănături art nouveau, devenită modelul de
urmat al femeilor din întreaga lume, a pierdut brusc teren în faţa renumitei Gibson Girl.
Ilustraţia designerului grafic Charles Gibson înfăţişa o siluetă feminină deosebită de ceea ce se
promovase până atunci: înaltă, cu linia maxilarului puternic conturată şi buze pline. Peste Ocean,
la Paris, Poiret descoperea lumii culoarea: creaţii în nuanţe puternice, precum mov, portocaliu,
verde, roşu, dar şi auriu sau argintiu au invadat podiumurile. Peste scurt timp însă, Primul Război
Mondial a făcut ravagii în rândul designerilor parizieni. Poiret, precum şi alţi colegi de breaslă
francezi s-au înrolat. Creaţiile pariziene care se regăseau în paginile revistei Vogue aveau să
dispară, iar Condé Nast avea să înceapă promovarea şi popularizarea designerilor de origine
americană. Dintre aceştia, Henri Bendel a fost printre primii creatori de modă americani care şi-
au expus creaţiile în Vogue. Odată cu venirea războiului, moda a suferit o nouă schimbare.
Hainele au devenit practice, liniile complicate au fost înlocuite de linii simple, verticale, iar
lejeritatea şi motivele militare au fost încorporate în noile stiluri: nasturi metalici, buzunare mari
şi epoleţi au înlocuit fără drept de apel ornamentele şi broderiile de până atunci. Vogue şi-a
păstrat publicul, graţie adaptării sale rapide, însă şi datorită dorinţei publicului de a evada, la
răstimpuri, din realitatea crâncenă. După încheierea războiului, un nou val de parizieni talentaţi a
monopolizat revista: Jean Patou, Coco Chanel, despre ale cărei haine Vogue scria că sunt
"delicios de purtabile", Madeleine Vionnet.
La fel ca şi în cazul Primului Război Mondial, al doilea conflict internaţional a mutat capitala
modei de la Paris la New York, iar popularizarea designerilor americani a devenit tot mai
agresivă. Şi probabil că acest nou curent naţionalist s-ar fi păstrat o perioadă îndelungată, dacă o
figură nouă şi spectaculoasă nu şi-ar fi făcut apariţia în modă : Christian Dior. Inventatorul
conceptului New Look, Dior introduce în modă silueta Infanta (denumită astfel după un portret
al lui Velasquez din secolul XVII) , caracterizată prin proeminenţă : gulere supradimensionate,
fuste şi mâneci voluminoase. Despre New Look, Vogue scria că "fiecare femeie este din nou
femeie". În ceea ce priveşte dominaţia lui Dior, aceasta a continuat până în 1957, la moartea
creatorului. Acelaşi New Look se regăseşte şi în paginile revistei, din punct de vedere al
imaginilor prezentate. Angajarea lui Irving Penn în 1943 reprezintă un moment oportun în istoria
revistei, având în vedere faptul că Penn simplifică fotografia de modă şi elimină elementele în
exces.
Anii '60 găsesc revista Vogue în plină efervescenţă creatoare şi în plin entuziasm, sub
conducerea Dianei Vreeland. Noutatea este elementul principal, iar coperta abundă în titluri
deloc timide precum: New Ideas, New Ways, New Series, New Year etc. Look-ul acestui
deceniu este cel de şcolăriţă, iar fashion icon-ul acestor ani este Jackie Kennedy.
După cum nota un editor Vogue din această perioadă: "Fata de azi are are un entuziasm
proaspăt, vitalitatea sa este simţită de ambele părţi ale oceanului, iar Londra este înţesată de
aceste fete cu un look construit la minut, pasiunea lor pentru diverse lucruri şi talentul lor absolut
pentru amuzament". Vestimentaţia începe să încorporeze motivele Pop Art ale lui Andy Warhol,
pe cele Op Art, cu forme geometrice sau Kinetic Art. Dintre designerii acestei perioade, Pierre
Cardin reuşeşte să creeze rochii reprezentative pentru look-ul schoolgirl. Hollywood-ul devine,
de asemenea, un reper în modă (în ciuda proastei reputaţii de care avusese parte până la acest
moment), iar filmul Cleopatra, având-o în rolul principal pe Liz Taylor devine unul reprezentativ
al acestor ani. Machiajul şi vestimentaţia sunt inspirate din moda egipteană, iar coafurile bufante
de la începutul deceniului sunt înlocuite, treptat, cu tunsorile à la Sassoon, de inspiraţie
geometrică. De asemenea, moda este personificată. Modelele capătă identitate, nemaifiind simple
manechine. Este perioada de glorie a lui Twiggy, a lui Suzy Parker sau a lui Penelope Tree. Anii
'70 sunt unii relaxaţi din punct de vedere vestimentar. "Haideţi să dăm deoparte orice grijă despre
care lungime este cea corectă. Nu există reguli. Să ne relaxăm, să purtăm orice lungime vrem sau
oricâte lungimi vrem. Haideţi să ne distrăm, să ne simţim bine...să experimentăm." Şi într-
adevăr, aceste vorbe caracterizează pe alocuri cultura punk din acest deceniu, revelaţia jeanşilor
şi a acelor "plastic peculiars" (denumire a adepţilor curentului punk, deoarece purtau materiale
bizare, nemaiîntâlnite în modă până atunci, precum cauciucul sau lurexul).
Anii '70 sunt unii relaxaţi din punct de vedere vestimentar. "Haideţi să dăm deoparte orice grijă
despre care lungime este cea corectă. Nu există reguli. Să ne relaxăm, să purtăm orice lungime
vrem sau oricâte lungimi vrem. Haideţi să ne distrăm, să ne simţim bine...să experimentăm." Şi
într-adevăr, aceste vorbe caracterizează pe alocuri cultura punk din acest deceniu, revelaţia
jeanşilor şi a acelor "plastic peculiars" (denumire a adepţilor curentului punk, deoarece purtau
materiale bizare, nemaiîntâlnite în modă până atunci, precum cauciucul sau lurexul). Dacă anii
'80 au, de asemenea, ca marcă înregistrată look-ul androgin şi sunt dominaţi de creaţiile lui Jean-
Paul Gaultier sau ale lui Vivienne Westwood, anii '90 reprezintă un mix confuz de stiluri,
materiale, tendinţe şi personaje iconice. De la Madonna la stilul cyberpunk, grunge sau futurist,
podiumurile sunt înţesate de idei confuze care nu aderă la consecvenţă. "Niciodată nu a fost un
deceniu atât de nehotărât în privinţa modei", scria un editor al revistei Vogue în 1996. "Ce criză
de identitate ! Cine am vrut să fim?", se întreba un altul. Totuşi, unul dintre evenimentele
deosebite ale acestui deceniu este transformarea casei de modă Chanel de către Lagerfeld şi
reinventarea aceluiaşi brand internaţional.
Din 1988, Anna Wintour preia conducerea Vogue şi continuă seria de ediţii care promovează
designerii tineri, talentaţi, dar şi definirea unui stil specific fiecărei perioade. Wintour reprezintă
unul dintre cei mai controversaţi editori din istoria revistei, iar zvonurile care circulă despre ea
susţin că, în pelicula "Diavolul se îmbracă de la Prada", personajul editorului revistei Runway,
interpretat de Meryl Streep, este inspirat chiar din personalitatea Annei Wintour. În ceea ce
priveşte stilul de redactare al revistei, procesul de realizare a fiecărui număr şi, în mod special, a
ediţiei speciale din luna septembrie, documentarul The September Issue, realizat în 2007 de către
R.J. Cutler, este unul demn de urmărit.
Coco Chanel
Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel (n. 19 august 1883 - d. 10 ianuarie 1971) este considerată
una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, alături de nume precum Paul
Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci sau Givenchy.
Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.
Coco Chanel este indubitabil o emblematică figură a istoriei creației mondene franceze.
Născută într-o familie de negustori din Cevennes, și apărută pe lume din intamplare la Saumur,
Gabrielle Chanel a dăruit lumii stilul și șarmul unui confort vestimentar.
Periplul marei creatoare prin tenebrele aventuri ale vieții parcă i-au călit competențele
profesionale. Născută sub semnul unei sărăcii lucii a reușit să creeze un imperiu, în care femeia
ar avea fericita ocazie de a deveni infaillible, indiferent de prejudecăți și consternări.
Circumstanțele în care își face apariția pe arena modei, segmentul temporal în care activează și
mai ales perseverența feroce de care dă dovadă, i-au fost toate la un loc garanțiile succesului
memorabil. Cert este că în afara muncii atlantice, aceasta a fost totuși o femeie cu bune și rele.
Deziluzionată de amorul bărbătesc, dar acceptând rolul de maîtresse, Coco devine tot mai
fervent adepta feminismului, a egalității, fapt pentru care a fost deseori blamată. Îi datorăm
apariția pantalonilor clasici, a micuței rochii negre și a detaliilor.
Pe alocuri cu umor, în alte pasaje profund depresivă, cartea a reușit să plaseze accente corecte
pe imaginea creatoarei, să sublinieze umanul și slăbiciunile acestei, dar mai ales să îi dezvăluie
profundul talent, în condițiile unei capitale care are cea mai mare cotă de rivalitate pe piața
modei.

Și pentru că a fost cu adevărat o femeie carismatică, iată doar câteva din citatele, care îi aparțin
(și care pe mine m-au încântat. Un veritabil deliciu):
”La femeia prost îmbrăcată îţi aminteşti haina. La femeia bine imbrăcată îţi aminteşti persoana.”

”Există timp pentru muncă şi există timp pentru iubire. Nu mai există timp pentru nimic
altceva…”

”Nu sunt geloasă dacă îmi văd fostul iubit cu altă femeie. Mama m-a învăţat să împart jucăriile
vechi copiilor mai puţin norocoşi.”
All About Yves
Legenda modei, Yves Saint Laurent, este readusă la viață prin intermediul acestei cărți, care
cuprinde schițe, corespondență personală și fotografii rare culese de istoricul de modă Catherine
Örmen, care disecă parcursul profesional și personal al misteriosului designer francez.
Kate – Mario Sorrenti
Cartea închinată celebrului model Kate Moss cuprinde fotografii nemaivăzute până acum,
făcute de celebrul fotograf de modă Mario Sorrenti. Acesta a fost fascinat de feminitatea și de
naturalețea modelului devenit fashion icon în anii ‘90.
Alexander McQueen: Savage Beauty
Alexander McQueen a fost unul dintre designerii avangardiști și futuriști ai modei, iar stilul său
unic a avut un impact remarcabil asupra aniilor ‘90-2000 prin creațiile sale surprinzătoare și
neconvenționale. Cartea Savage Beauty celebrează personalitatea creatorului, torturat de propriul
său geniu.

Note Bibliografice:
-Coco Chanel - Edmonde Charles-Roux
-All about Yves, Hardcover – Catherine Ormen
-Alexander McQueen: Savage Beauty, Hardcover - Andrew Bolton
- Kate – Mario Sorrenti