ECOLOGIE GENERALA

ECOLOGIA – definitie:
logos (gr.) = stiinta
oikos (gr.) = casa
ecologia poate fi privita ca studiul organismelor în “casa” (mediul) lor
 stiinta de granita, ramura a biologiei
 “desi nu poate fi catalogata drept cea mai veche profesie, ecologia este probabil cea mai veche stiinta
...deoarece oamenii cei mai primitivi au trebuit sa înteleaga
dinamica mediului în care traiau”
 O definitie mai clara (Krebs, 1972):
“Ecologia este studiul stiintific al interactiunilor ce determina distributia si abundenta organismelor”
- nu foloseste termenul “mediu de viata”, pentru a scapa de ambiguitati:
mediul unui organism reprezinta toti factorii si fenomenele din afara organismului ce îl influenteaza:
ABIOTIC (= factori geografici, fizici si chimici) + BIOTIC (= alte organisme)
- interactiunile de care vorbeste Krebs se refera la interactiunile cu acesti factori
- definitia lui Krebs are meritul de a sublinia subiectul fundamental în ecologie:
UNDE traiesc organismele, CÎTE traiesc si DE CE traiesc acolo
discipline ecologice:
 autecologia [autos (gr.) = însusi] = raportul unei specii cu mediul
 sinecologia [syn (gr.) = împreuna] = relatiile comunitatilor cu mediul abiotic
 ecologie acvatica / ecologie terestra
 ecologie umana
 ecologie vegetala / ecologie animala
 agroecologie/ ecologie industriala/ ecologie culturala
 neoecologie / paleoecologie
 ecologie moleculara
 ecologie urbana

ECOLOGIA – istoric - repere:

 Bazele ecologiei ca stiinta s-au pus în secolul 19:
Justus von Liebig (1803-1873), chimist german - a demonstrat existenta unei interactiuni dintre plante si
sol (a observat o interrelatie dintre plante si concentratia unor elemente chimice din sol)
(- este cunoscut si prin formularea LEGII MINIMULUI ce arata ca dezvoltarea unei plante este limitata
de o substanta minerala esentiala ce se gaseste în cantitate foarte mica în sol)

ECOLOGIA – istoric:
 Bazele ecologiei ca stiinta s-au pus în secolul 19:
Charles Darwin (1809-1882), cel mai celebru naturalist englez, ce a formulat teoria evolutiei prin
selectie naturala
- Darwin demonstreaza existenta si importanta raporturilor cantitative ce se stabilesc între diferite specii
ce habiteaza o regiune
- Darwin arata consecintele schimbarii componentei unei asociatii ca urmare a introducerii sau eliminarii
unor specii
 Bazele ecologiei ca stiinta s-au pus în secolul 19:
Darwin a descris relatia existenta între numarul fetelor batrîne si productia de berbecuti:
- fetele batrîne prefera compania pisicilor
- acolo unde sunt multe pisici, populatiile de soareci (inclusiv de cîmp) sunt mult limitate prin pradare
- scaderea numarului de soareci duce la o proliferare a numarului de bondari (ale caror cuiburi
subterane sunt mai rar atacate de soarecii atrasi de depozitele de miere, polen sau de larvele bogate
în proteine si lipide)
- un numar mare de bondari favorizeaza polenizarea speciilor de trifoi si lucerna
- dezvoltarea si îngrasarea berbecutilor este rapida, ei fiind astfel oferiti spre vînzare mai devreme
 Bazele ecologiei ca stiinta s-au pus în secolul 19:
Ernst Haeckel (1834 -1919), zoolog german
- în 1869 a introdus termenul “ECOLOGIE” (alaturi de alti termeni utilizati astazi: filum, filogenie, regnul
Protista) plecînd de la ideile lui Darwin, Haeckel a aratat ca interactiunile dintre organisme si mediul lor
de viata reprezinta de fapt obiectul unei stiinte biologice aparte
(- Haeckel este autorul teoriei conform careia ONTOGENIA REPETA FILOGENIA (dezvoltarea biologica a
organismelor individuale repeta si sumarizeaza toata dezvoltarea evolutiva a speciei respective)
 Etapa “moderna” a ecologiei - secolul 20:
C.S. Elton (1900-1991), zoolog englez
- a descris rolul jucat de un organism animal în comunitate în termenii de “ce manînca el si ce îl manînca
pe el” (nisa trofica, 1927)
- a vazut fiecare specie ca un nivel în lantul trofic, ce descrie transferul de materie de la un organism la
altul
Arthur Tansley (1871-1955), botanist englez
- a aratat ca cercetatorii pun accent prea mult pe studiul singular al organismelor, uitînd sa recunoasca
importanta schimburilor de materie dintre organisme si mediul lor abiotic
- a definit termenul de ecosistem (1935) (introdus de altcineva in 1930)
- a recunoscut ca ecosistemul este o categorie care se afla în linia ierarhica undeva între atom si univers
Raymond Lindeman (1915-1942), limnolog american:
“Aspectul trofo-dinamic în ecologie” (“Trophic-dynamic aspect of ecology”), 1942
- multi autori afirma ca aceasta lucrare a marcat nasterea “ecologiei ecosistemice”
- a identificat fluxul energetic ca proces dinamic fundamental
- a sugerat ca fluxul de energie printr-un ecosistem poate fi folosit pentru a cuantifica rolul
organismelor în relatiile trofice ->
*producatorii primari capteaza energia si o transfera consumatorilor si descompunatorilor
*la fiecare transfer, o cantitate de energie este pierduta din ecosistem pentru procesele de
“întretinere” (respiratie)
*de aceea, productivitatea producatorilor primari constrînge cantitatea consumatorilor ce pot fi
mentinuti de un ecosistem
 Etapa actuala a ecologiei :
Accent pe partea aplicativa
Studii ecologice ”de granita” aspecte moleculare (ecologie moleculara) aspecte sociale, culturale
(ecologie urbana, ecologie culturala)
Probleme ”fierbinti”: conservarea biodiversitatii schimbari climatice globale OMG specii invazive
Astrobiologia
ECOLOGIA ÎN ROMÂNIA– repere:
Începuturile ecologiei sunt legate de studiul vegetatiei si al asociatiilor vegetale
ALEXANDRU BORZA (1887-1971):
- botanist clujean, a pus bazele geobotanicii românesti (1924)
- profesor de botanica la Universitatea din Cluj (1919-1947)
- a întemeiat publicatii stiintifice, a înfiintat Institutul Botanic, Gradina Botanica (care în prezent îi poarta
numele) si Muzeul Botanic
- la initiativa sa a fost înfiintat Parcul National Retezat, primul parc national românesc
- a initiat o lege pentru ocrotirea naturii, votata în 1930 de catre Parlamentul României
EMIL RACOVITA (1868-1947):
- savant, explorator, speolog si biolog
- este considerat fondatorul biospeologiei (1907); biospeologia ca stiinta are un profund continut
ecologic
- în autecologie – a facut studii asupra cetaceelor din apele Antarcticii
- în sinecologie – a înteles sensul relatiilor dintre specii, prefigurînd preocuparile actuale ale ecologiei:
“Cînd într-o regiune data, lupii se înmultesc prea mult, speciile victime se împutineaza, astfel ca se isca
foamete printre ei, puii de lup pier si haitele se raresc; apoi iar încep a huzuri caprioarele si cerbii, iar
cîrdurile lor sporesc, dar si vrajmasii lor pot sa-si mareasca numarul din nou. Numarul calailor si
victimelor, al erbivorelor si al carnivorelor, tinde deci la o proportie fixa prin autoreglare, proportie
care costituie asa-numitul echilibru biologic”. “Echilibrul biologic natural este astazi însa pe cale sa
dispara din ce în ce mai complet si din ce în ce mai repede, caci dezechilibrul provocat de activitatea
speciei omenesti e prea brusc, prea întins si prea grozav ca sa fie stavilit din nou prin autoreglare”...
“De-or merge trebile asa, fara ca sa intervie vreo schimbare în tactica lui Homo “insapiens” putem sa-i
cîntam de pe acum prohodul”
GRIGORE ANTIPA (1867 – 1944):
- întemeietorul ecologiei românesti
- elev al lui Haeckel, adept al gîndirii evolutioniste
- a condus cercetari hidrobiologice asupra zonei inundabile si a deltei Dunarii
 el a fost primul care a pus problema cauzelor care determina productivitatea biologica a zonei
inundabile (1910)
“Productia pescariilor este direct proportionala cu suprafata inundata si cu durata inundatiilor (1921)”
-“Prin studiul Dunarii am ajuns sa gasim cheia prin care sar putea reusi sa dezlegam enigma unei
probleme biologice de importanta crescînda (1935)”
- a lasat lucrari despre functionarea biocenozelor
- a opinat ca originea si semnificatia organizarii vietii sunt rezultatul selectiei
exercitate de mediu, a luptei pentru existenta
Grigore Antipa (1867 – 1944) a fost cel care a clarificat rolul si necesitatea zonei inundabile a Dunarii (a
portiunilor de lunca inundabila de o parte si de alta a fluviului propriu-zis, ce reprezinta o retea de balti,
mlastini si canale ce lega la apa mare fluviul de lunca sa).
Antipa spunea: “Productia pescariilor este direct proportionala cu suprafata inundata si cu durata
inundatiilor” (1921).
Cum explicati productia piscicola mai mare în anii cu inundatii mai mari?
BOGDAN STUGREN (1928 - 1993)
- primul curs de ecologie în limba româna (“Ecologie generala, cu elemente de ocrotirea naturii”, 1965)
NICOLAE BOTNARIUC (1915 - 2011)
- zoolog si biolog
- a condus colectivul de elaborare a lucrarii Fauna României, ca si prima expeditie româneasca
transafricana (1970-1971)
PETRE MIHAI BANARESCU (1921 - 2009)
- zoolog si biogeograf, specializat în ihtiologie
TEORIA SISTEMICA (SYSTEMS THEORY):
 Teoria organizarii sistemice
= baza conceptuala si metodologica de abordare a problemelor în ecologie
= întregul univers este organizat în sisteme ierarhizate
(complexe de elemente în permanenta interactiune)
 În functie de schimburile pe care orice sistem le realizeaza cu mediul exista:
*sisteme izolate – nu exista în natura (sunt doar postulate teoretic)
*sisteme închise – ce realizeaza doar schimb de energie cu mediul (nu exista în natura dar pot fi create
experimental)
*sisteme deschise – ce realizeaza schimb de energie si materie cu mediul (toate sistemele reale
existente în natura sunt sisteme deschise)
 Sistemul [ca unitate organizatorica a materiei] = un ansamblu de elemente legate între ele prin
conexiuni într-un întreg
- se comporta ca un întreg fata de sistemele înconjuratoare deoarece legaturile dintre elementele
componente sunt mai tari decît interactiunile cu sistemele înconjuratoare
Ludwig von Bertalanffy (1901-1972), biolog american de origine austriaca
- este considerat a fi întemeietorul conceptiei sistemice
- el este cel ce defineste sistemul ca “un ansamblu de elemente unite prin conexiuni într-un întreg”
Etapa “ecologiei sistemice”, a celor ce au introdus TEORIA SISTEMICA
H.T. Odum (1924-2002), ecolog american
- generalizeaza conceptia sistemica în ecologie
- el numeste noua era în ecologie ECOLOGIA SISTEMELOR (SYSTEMS ECOLOGY)
- accentueaza calitatea de sistem a tuturor comunitatilor biotice
- Odum a asociat termenul de gîndire sistemica cu holismul [whole en. = întreg]
holism = modul de abordare conform caruia un sistem e mai mult decît suma partilor sale componente;
≠ reductionism
TEORIA SISTEMICA:
 un sistem este alcatuit din subsisteme si la rîndul lui este un subsistem al unui sistem superior
(suprasistem)
 Se formeaza astfel o structura ierarhizata
ex. UN ORGANISM cuprinde o vasta ierarhie de subsisteme (atomi, molecule simple, macromolecule,
celule, tesuturi, organe, sisteme de organe); ...la rîndul sau, organismul este un subsistem al sistemului
populatiei ...iar aceasta este un subsistem al sistemului biocenotic
Sistem biologic (biosistem) (s.b.) = sistem deschis ce are capacitatea de autoconservare,
autoreproducere, autoreglare si autodezvoltare (de la simplu la complex)

 Nivelurile cuprinse în ierarhii pot fi:

NIVELURI DE INTEGRARE
NIVELURI DE ORGANIZARE
- NIVEL DE INTEGRARE = totalitatea sistemelor, ierarhizate, care intra în alcatuirea unui organism
- NIVEL DE ORGANIZARE = totalitatea s.b. echivalente, cu o anumita functionare si organizare;
capabile de existenta de sine statatoare; si cu caracter de universalitate; cuprinde întreaga materie vie
- nivelurile de organizare ale materiei vii sunt ierarhizate pe baza relatiei de structura-functie:
functionarea unui sistem e determinata de structura subsistemelor componente si de relatiile dintre
acestea, dar si de legile sistemului ierarhic superior
IERARHIA TAXONOMICA = ierarhia (ordinea) categoriilor taxonomice de ranguri diferite: specie, gen,
familie, ordin, clasa, filum, regn
- se mentine în continuare ierarhia taxonomica lineana (Linné), cu 7 trepte
- subordonarea se face folosind criteriul similaritatii (ce arata gradul de înrudire între taxoni si reflecta
descendenta filogenetica a speciilor)
- similaritatea se stabileste în prezent dupa criterii morfologice, genetice, biochimice, fiziologice
- taxonii superiori speciei sunt entitati aditive, ele însumeaza speciile din care sunt alcatuite
- ierarhia taxonomica nu este o ierarhie oranizatorica (taxonii superiori speciei nu sunt sisteme
organizate)
! specia este singura entitate care este concomitent taxon si sistem
IERARHIA ORGANIZATORICA (SISTEMICA) = reprezinta ierarhia nivelurilor de organizare a materiei vii,
a s.b.
- s.b. din aceste niveluri de organizare poseda toate însusirile sistemelor
- exista 4 (5) niveluri de organizare a materiei vii:
• nivelul individual (al organismelor individuale)
• nivelul populational (sau al speciei)
• nivelul biocenozei (integrate în ecosistem)
• nivelul biomului
• nivelul biosferei (integrata în ecosfera)

CARACTERISTICILE SISTEMELOR BIOLOGICE (Botnariuc, 1999):

1. Caracterul istoric
- orice sistem real are o istorie
- pentru a întelege structura si functionarea unui sistem biologic, trebuie sa-i cunoastem istoria ex.
omologia membrelor unor mamifere (cal si liliac) este rezultatul descendentei dintr-un stramos comun al
tuturor vertebratelor
2. Caracter informational
- s.b. sunt capabile sa receptioneze informatii de la sistemele înconjuratoare (mediul biotic sau abiotic),
sa le prelucreze, sa le acumuleze si sa le transfere altor sisteme
3. Integralitatea sistemelor biologice
- s.b. se comporta ca un întreg fata de factorii de mediu, desi este alcatuit din numeroase parti
componente (subsisteme)
ex. o pasare are însusirea de a zbura, însusire pe care nu o are nici una din partile (organele) ei
componente si nici suma acestora
 însusirile întregului nu pot fi reduse la însusirile partilor lui componente si nici la suma acestora
- integralitatea nu este la fel de dezvoltata la toate s.b.: este cea mai pronuntata la organismele
individuale, fiind mai putin pronuntata la populatii sau comunitati
4. Autoreglarea
- s.b. functioneaza pe baza de feed-back, prin care iesirile din sistem (raspunsurile sistemului)
influenteaza într-o masura mai mare sau mai mica intrarile
- autoreglarea se produce în functie de variatia conditiilor de mediu, în asa fel încît sa permita
mentinerea (supravietuirea) sistemului
!! s.b. nu sunt entitati pasive, care doar suporta influentele mediului ambiant, ci se comporta activ
prin selectarea si chiar crearea acestor conditii -> organismele prin activitatea lor modifica mediul în
care traiesc
(ex. însusirile solului, chimismul apelor, compozitia chimica a atmosferei etc.)
5. Caracterul auto-poietic (gr. poietikos = „aparitie, formare, generare”)
- este capacitatea s.b. de a se autoreface
- se refera la regenerarea unor componente uzate; autoreproducere
ex. refacerea epiteliilor, regenerarea unor organe (coada la sopîrle), refacerea populatiilor din putini
indivizi etc.
6. Caracterul dinamic
- s.b. poate exista un timp nedefinit într-o faza de relativa stabilitate, sau de asa numit echilibru dinamic
(Bertalanffy: “Flussgleichgewicht” = echilibru curgator)
ex. la nivel individual – variatia periodica a temperaturii corpului; la nivel populational – dinamica
numarului indivizilor etc.
HOMEOSTAZIA = capacitatea s.b. de a mentine starea dinamica relativ constanta a structurii si
functiilor lor si de a rezista în mod activ la variatiile mediului ambiant (homoio, gr. = acelasi)

7. Comportament anti-entropic
 ENTROPIE
- marime care, în termodinamica, evalueaza degradarea energiei unui sistem;
- masura care indica gradul de organizare al unui sistem
 d.p.d.v. termodinamic, sistemele deschise se pot afla în una din starile:
I. DE ECHILIBRU TERMODINAMIC
– lipsa oricarui flux material si energetic; sistem inert
II. APROAPE DE ECHILIBRUL TERMODINAMIC
– sistem ce nu este complet inert; tinde spre starea I
III. DEPARTE DE ECHILIBRUL TERMODINAMIC
– sistem ce tinde catre un nou regim dinamic, cu conditia existentei unui continuu aflux de energie din
mediul ambiant;
– în aceasta categorie intra toate s.b. (în aparenta contrazic legile termodinamicii)

- comportamentul anti-entropic al s.b. presupune îndepartarea de echilibrul termodinamic;

- sistemele au tendinta de maximizare a intrarilor de energie din mediu, energie ce este cheltuita pentru
mentinerea, dezvoltarea si complexificarea structurilor sistemului
 Cele 2 legi ale termodinamicii clasice (sec. 19):
1. Legea conservarii energiei – energia nu se pierde si nu se creaza, ci doar trece dintr-o forma în alta
(ex. transformarea energiei termice în energie mecanica din masinile cu abur)
2. Legea entropiei – în orice transformare de energie o parte din ea se pierde pentru sistemul dat (sub
forma de caldura), fapt care duce la cresterea entropiei, adica la tendinta sistemului catre dezordine
IERARHIA ORGANIZATORICA (SISTEMICA) = reprezinta ierarhia nivelurilor de organizare a materiei vii,
a s.b.
- s.b. din aceste niveluri de organizare poseda toate însusirile sistemelor
- exista 4 (5) niveluri de organizare a materiei vii (Botnariuc, 1999):
• nivelul individual (al organismelor individuale)
• nivelul populational (sau al speciei)
• nivelul biocenozei (integrate în ecosistem)
• nivelul biomului
• nivelul biosferei (integrata în ecosfera)
TEORIA SISTEMICA: niveluri de organizare
INDIVID
POPULATIE
BIOCENOZA (COMUNITATE)
(integrata în ECOSISTEM)
BIOM
BIOSFERA

- individul = forma elementara si universala de existenta si organizare a vietii (nu exista viata în afara
organismelor)
NIVEL INDIVIDUAL:
- sistemele din alcatuirea unui organism constituie ierarhia somatica include entitati subatomice (ioni ai
unor elemente chimice), atomice, moleculare, pîna la celule, organe, complexe de organe
TEORIA SISTEMICA: niveluri de organizare
- integralitatea la acest nivel este cea mai pronuntata; mecanismele de autoreglare sunt cele mai
eficiente (permit raspunsuri active si adecvate la schimbarile mediului)
- rolul îndeplinit pt. sistemul superior (functia): reproducerea (care asigura mentinerea populatiei)
- existenta în timp a organismelor este limitata genetic
- “evolutia” = ontogenie (dezvoltarea de la zigot la diviziune sau moarte)
- organismele au o mare variabilitate genetica si fenotipica, oferind materialul prin care actioneaza
selectia
NIVEL INDIVIDUAL:
TEORIA SISTEMICA: niveluri de organizare
- procesul caracteristic, care conditioneaza existenta organismelor este metabolismul
NIVELUL POPULATIEI, SPECIA
- populatia este forma elementara de existenta a speciei – adica, o specie poate exista fiind
reprezentata în conditii naturale de cel putin o populatie (situatie în care specia se confunda cu
populatia respectiva) (din acest motiv, populatia si specia reprezinta acelasi nivel organizatoric)
- populatia = grupari de indivizi din aceeasi specie, cu genofond comun, ce ocupa un anumit teritoriu
individualizat (areal)
- rolul îndeplinit pt. sistemul superior (functia): veriga în transferul de materie, energie si informatie
prin ecosistem
- existenta în timp este nedefinita (în functie de conditiile ecologice)
- procesul caracteristic, ce conditioneaza existenta populatiei: este reprezentat de relatiile
intrapopulationale (intraspecifice)
- integralitatea
*este mai slab pronuntata decît la sistemele individuale;
*integralitatea se realizeaza prin schimb informational între indivizii componenti
- autoreglarea
*este mai putin eficienta decît la organismele individuale;
*se realizeaza prin diverse feed-back-uri (ce vizeaza rata reproducerii, efectivul populational, structura
pe vîrste, raportul dintre sexe etc.)
NIVELUL POPULATIEI, SPECIA
- biocenoza = grupari de populatii din specii diferite, ce ocupa un anumit teritoriu (biotop), îi
exploateaza resursele si transforma conditiile de existenta din biotop
- procesul caracteristic ce conditioneaza existenta biocenozei: relatiile interspecifice (producatori
primari, consumatori, descompunatori)
- rolul îndeplinit pt. sistemul superior (functia): productia biologica
NIVELUL BIOCENOZEI (= COMUNITATE BIOTICA)
NIVELUL BIOMULUI
- biomul este alcatuit dintr-un complex de ecosisteme diferite, are o mare extindere geografica (în
anumite zone climaterice ale globului)
- trasatura caracteristica a biomului terestru o imprima covorul vegetal (alaturi de o structura
caracteristica a faunei)
- ex. padurea ecuatoriala, savana, padurea de foioase, taigaua, tundra, stepa etc.
Tundra
Taiga
Padure de foioase
Pasuni temperate
Desert
Paduri tropicale umede
Savana
TEORIA SISTEMICA: niveluri de organizare
40
- în structura acestor biomi intra numeroase ecosisteme (mlastini, lacuri, rîuri, stîncarii etc.) între care
exista conexiuni, interactiuni si interdependente (schimburi materiale, energetice si informationale)
- ! încadrarea biomului în ierarhia organizatorica este problematica
...pentru ca nu se cunoaste destul de bine modul de organizare, mecanismele de functionare,
interrelatiile ecosistemelor componente, modalitatile lor de integrare, existenta si mecanismele
autocontrolului
NIVELUL BIOMULUI

- biosfera = sistemul biologic global al Terrei

- procese caracteristice: * captarea energiei solare si acumularea ei sub forma compusilor organici
* interactiunea cu celelalte geosfere (determinînd fluxurile de materie si energie de pe Terra)
NIVELUL BIOSFEREI
- se pune întrebarea: este biosfera un sistem organizat sau nu ?
DA:James Lovelock: ”ipoteza Gaia”: ideea ca organismele si planeta pe care se afla interactioneaza
pentru a pastra planeta potrivita pentru viata
NU: biosfera este prea uriasa pentru a putea fi considerata un tot unitar

IPOTEZA GAIA (Lovelock, 1979)

[Gaeia – zeita Pamîntului în mitologia greaca]
– arata ca biosfera este un sistem planetar, care prin numeroase feed-back-uri controleaza variatiile
temperaturilor, mentine relativ constanta compozitia atmosferei, compozitia chimica a apelor oceanice,
structura solului
Lovelock: “biosfera este o entitate autoreglabila avînd capacitatea de a mentine sanatoasa planeta
noastra prin controlarea mediului chimic si fizic”
- nu exista dovezi directe hotarîtoare care sa sprijine ipoteza Gaia; exista doar cîteva dovezi indirecte:
• compozitia atmosferei pamîntului cu 21% oxigen se mentine de cca. 400 milioane ani (oxigenul este
foarte reactiv si concentratia lui ar putea sa scada prin combinarea lui cu mineralele crustei pamîntului,
dar fotosinteza si consumul de oxigen în respiratie mentin constanta aceasta concentratie)
• în cursul proceselor de mineralizare a substantelor organice se produce amoniac, prin activitatea
microorganismelor: fara acest compus, pH-ul solului si al apelor ar scadea, mediul ar deveni acid,
impropriu pentru majoritatea organismelor edafice si acvatice
• compozitia chimica a apelor oceanice, ca si a celor continentale este si rezultatul activitatii biologice

Probleme majore de mediu:

”Major issues” challenge
Toate sunt legate de toate: disparitia unei specii (SUBSISTEM) atrage dupa sine consecinte de multe ori
grave (PENTRU SISTEM)

Organismele
INDIVIZI UNICI (unitary organisms) (Begon si colab., 2006)
- forma organismelor este foarte bine definita (ex. toti cîinii au 4 picioare)
- omul este exemplul perfect:
*începutul vietii oricarui organism uman este zigotul;
*urmeaza dezvoltarea embrionara, fetusul continua sa creasca pîna la nastere;
*copilul continua sa creasca pîna la aprox. 18 ani – schimbarile în forma sunt mici (dimensiunile se
schimba doar)
*faza reproductiva dureaza aprox. 30 de ani, dupa care apare senescenta
- moartea poate interveni în orice stadiu de dezvoltare, dar pentru indivizii unici succesiunea fazelor este
în totalitate predictibila
INDIVIZII MODULARI (modular organisms) (Begon si colab., 2006)
- nici forma, nici succesiunea perioadelor de crestere nu sunt predictibile
- indivizii sunt compusi dintr-un numar de “module”: zigotul da nastere unui modul, ce produce mai
departe module similare
- dezvoltarea organismelor modulare este foarte strîns legata de factorii de mediu
- indivizii modulari sunt de cele mai multe ori ramificati si imobili (cu exceptia unor faze juvenile)
- exemplul perfect este reprezentat de plante, dar aici sunt incluse si numeroase grupe de animale
(spongieri, hidre, corali, briozoare etc.), alaturi de multe protiste si fungi
Diferentele de dezvoltare sunt mai mari la organismele modulare: de exemplu, o planta anuala are o
anumita dimensiune în conditii de seceta si alta dimensiune cînd mediul este propice (inclusiv numarul
de seminte difera
- înainte de analizele microscopice, lumea vie era împartita în animale (mobile) si plante (imobile si verzi)
- ex. Linne împartea lumea fizica în regnul plantelor, cel al animalelor si cel al mineralelor
- odata cu descoperirea microscopului, s-a demonstrat ca exista microorganisme fotosintetice, mobile,
ce prezinta anumite comportamente (ex. migratii)
- odata cu perfectarea microscopiei electronice, lumea vie a fost împartita în eucariote si procariote
Organismele – sisteme de clasificare
- cele mai comune clasificari sunt cele cu cinci sau sase regnuri
- ex. sistemul Margulis & Schwartz cu 5 regnuri:
1. Monera (procariote) = organisme unicelulare (protocelule) cu reproducere asexuata (diviziune
celulara): arhebacterii, bacterii, cianobacterii
3. Mycobionta (ciuperci) organisme unicelulare sau pluricelulare; celule cu nucleu; heterotrofe
4. Plantae (plante) = organisme pluricelulare în majoritate; autotrofe: alge (Phycophyta), muschi
(Bryophyta), ferigi (Pteridophyta), plante cu seminte (Spermatophyta)
5. Animalia (animale) organisme pluricelulare, heterotrofe
2. Protista - organisme unicelulare (eucelule) cu reproducere asexuata (diviziune) sau sexuata
(conjugare, anizogamie, oogamie): euglene, diatomee, flagelate, rizopode, sporozoare, ciliate
- adeptii clasificarii cu sase regnuri accepta în plus regnul Archaea
- dupa 1990, analize moleculare (ARNr si alte molecule biologice) au aratat ca procariotele sunt mult
prea diverse si ca ar trebui subîmpartite:
- astfel, s-au pus bazele teoriei celor trei domenii: Bacteria, Archaea si Eukarya
- domeniul Archaea s-a despartit de grupul Eukaria destul de curînd (raportat la istoria de 4,5 mld. de
ani a Terrei), dupa ce s-a despartit initial de grupul Bacteria
Factori abiotici: generalitati
 mediul de viata al unui organism reprezinta toti factorii si fenomenele din afara organismului ce îl
influenteaza:
ABIOTIC (= factori geografici, fizici si chimici) + BIOTIC (= alte organisme)
 componentele abiotice sunt influentate de activitatea organismelor:
ex. temperatura si lumina sunt modificate de înaltimea si bogatia covorului vegetal
Factori abiotici: generalitati
 în orice ecosistem, factorii abiotici nu au valori constante, ci variaza în timp si în spatiu, între anumite
limite: (ex. alternanta zi-noapte (cu toate consecintele asupra luminii, temperaturii, umiditatii etc.);
succesiunea anotimpurilor, mareele, viiturile fluviilor etc.)
variatii fara periodicitate, aparute neasteptat (ex. temperaturi neobisnuit de scazute din unele ierni,
secete prelungite, furtuni, scaderea cantitatii de oxigen în ape care în mod normal sunt bine oxigenate
incendii etc.)
 efectele ecologice ale variatiilor factorilor abiotici (Botnariuc & Vadineanu, 1982):
Efecte directe
adaptarea (prin actiunea selectiei naturale)
eliminarea unui numar de indivizi din populatii (scaderea efectivului)

Efecte indirecte

modificarea relatiilor interspecifice (schimbari la nivelul celorlalte populatii)

imposibilitatea refacerii efectivului  disparitia populatiilor din biocenoza  restructurari ale
relatiilor interspecifice

refacerea populatiei pornind de la un numar mic de supravietuitori -> genotipul noii populatii
este diferit de cel al populatiei initiale -> modificarea unor caracteristici ale populatiei ->
modificarea relatiilor cu alte populatii

exista numeroase definitii ale conceptului de “mediu de viata”:

Racovita (1929): mediul = “totalitatea lucrurilor materiale, evenimentelor si energiilor de care depinde
viata unei fiinte”
-> mediu general - definitie larga, care cuprinde atît fortele planetare cît si cele cosmice (sinonime:
ambianta, umweltung, environment)
mediul eficient sau specific cuprinde acele componente ale mediului general care au o influenta
directa asupra vietii (Stugren, 1982)
...componentele acestui mediu care influenteaza sistemele vii se numesc factori ai mediului (factori
ecologici)
 alte concepte (Schwerdtfeger, 1977):
monotopul = locul de viata al unui individ (spatiul geografic în care acesta se gaseste la un moment dat +
conditiile locale necesare pentru existenta lui)
dematop = locul de viata al unei populatii
biotop = locul de viata al unei biocenoze = cenotop
bioregiune = spatiul de viata al unui biom
 termeni operationali:
 BIOTOP = locul ocupat de biocenoza în ecosistem (=conditii abiotice)
AREAL = spatiul geografic în care este raspîndita o specie
 HABITAT = parte din biotop ocupata de un individ sau de o populatie, care ofera acestora toate
conditiile de dezvoltare si de prosperitate
Legea minimului
(Liebig, 1840, “Chimia organica si aplicatiile sale în agricultura si fiziologie”)
- cresterea plantei depinde în mare masura nu de nutrientii de care are nevoie în cantitate mare, ci este
limitata de elementele de care are nevoie în cantitate mica (cum ar fi borul) pentru ca acestea se gasesc
în cantitate mica si în mediu
- dezvoltarea plantei este dependenta în primul rînd de acel element chimic din sol care are
concentratia cea mai scazuta (minima);
...daca concentratia acestui nutrient scade sub valoarea minima necesara, planta îsi înceteaza
cresterea
- legea minimului este valabila si pentru lumea animalelor (Holdhaus, 1910) si pentru ecosistemele
acvatice (dulcicole sau marine) (Antipa, 1935)
MACRONUTRIENTI – elemente necesare în cantitati mari pentru crestere/dezvoltare (C, N, P)
MICRONUTRIENTI – elemente necesare în cantitati mici (Fe, B)
Legea tolerantei (V.E. Shelford, 1913)
- cercetari ulterioare legii minimului au dus la concluzia ca nu doar ce e sub o valoare minima poate
dauna, ci si ceea ce este în exces
- astfel, s-a formulat teoria conform careia exista anumite limite de toleranta între care se dezvolta cu
succes viata:

- legea tolerantei: dezvoltarea unei populatii este posibila numai între anumite valori ale factorilor
abiotici - factori care variaza de la optimum ecologic la pessimum ecologic
ex. populatiile de alge microscopice marine se dezvolta între anumite valori ale intensitatii luminoase
 factori limitativi (limiting factors)
existenta si succesul unui organism (unei populatii) depinde de un complex de conditii;
- orice conditie ce se apropie sau depaseste limitele de toleranta se numeste factor limitativ desi
aceste doua legi sunt importante în ecologie, ele pot sa duca la o concluzie gresita: un singur factor
limiteaza dezvoltarea organismelor în natura, exista numerosi factori de mediu care interactioneaza în
nenumarate moduri si este de multe ori imposibil sa decelam între actiunile lor
 în plus, factorii biotici (pradatorismul sau competitia) au o influenta covîrsitoare asupra efectivelor
populationale, chiar daca limitele de toleranta ale populatiilor sunt largi!
 legea minimului este mai greu de aplicat în ecosistemele cu conditii inconstante de mediu, acolo unde
factorii de mediu se schimba rapid
Factori abiotici: factori geografici
- se refera la caracteristicile spatiale ale unui ecosistem
- influenta lor asupra vietii este indirecta, prin imprimarea unor trasaturi particulare altor factori
ecologici (ca lumina, temperatura etc.)
 POZITIA GEOGRAFICA PE GLOB (latitudinea si longitudinea)
- indica o anumita zona climatica
 ALTITUDINEA
- în aceeasi zona climatica, ecosistemele situate la diferite altitudini vor avea conditii de mediu diferite
- în general temperatura scade si precipitatiile cresc odata cu cresterea în altitudine
 EXPOZITIA GEOGRAFICA
- importanta pentru numeroase ecosisteme terestre
- în general, în emisfera nordica, fata nordica este umbrita (este asezata opus fata de ecuator)
- pantele cu expuneri diferite fata de soare sau fata de vînturile dominante se deosebesc profund între
ele
 MORFOLOGIA TERENULUI
- importanta pentru caracteristicile proceselor din ecosistem
ex. forma malurilor unui lac poate oferi informatii despre adîncime, volum etc. dar si despre lanturile
trofice (si productivitatea ecosistemului):
 MACROCLIMAT vs. MICROCLIMAT
- clima = dinamica tuturor fenomenelor meteorologice din atmosfera dintr-un anumit loc sau regiune de
pe glob, într-un interval de timp foarte mare
Factori abiotici: factori fizici
 Macroclimatul = climatul caracteristic unei zone extinse (regiune, tara)
 Microclimatul = variatiile climatice pe o scara de cîtiva km, m sau chiar cm, de obicei masurate pe
perioade mici de timp
- macroclimatul interactioneaza cu topografia locala si rezulta variatia microclimatica
- macroclimatul si microclimatul sunt de obicei diferite; de multe ori microclimatul este mai important
pentru organisme
 factori care influenteaza / determina microclimatul:
 VEGETATIA
- plantele creaza microclimate (ex. copaci, tufisuri, litiera etc.)
- ex. diferente de 27°C pot aparea la distante de cîtiva metri în desert (Kemmerer - Wyoming, Parmenter
si colab., 1989 din Molles, 2008)
 factori care influenteaza / determina microclimatul:
 CULOAREA SUBSTRATULUI
- mai ales în zonele aride si semiaride, cu suprafete de sol fara vegetatie
- ex. zone de plaja, desert (”White Sands” - New Mexico; Kara Kum = Nisipuri negre – Turkmenistan)
- ex. plaja cu nisip alb vs. plaja cu nisip negru (Hadley si colab., 1992, din Molles, 2008)
- desi zonele cu nisip alb si negru sunt expuse la un macroclimat identic (temperatura aerului = 30°C), au
microclimate foarte diferite
 PREZENTA INTERSTITIILOR / CREVASELOR / ADAPOSTURILOR
- ex. adapostul unui mamifer sapat în pamînt din desertul Chihuahua (SUA-Mexic) reprezinta un
microhabitat, cu temperaturi de 26 - 28°C spre deosebire de variatiile de temperatura de la suprafata (18
– 32°C la umbra)
– datorita izolatiei asigurate de stratul de sol (Molles, 2008)
 alti factori care influenteaza / determina microclimatul:
 ALTITUDINEA
 EXPOZITIA GEOGRAFICA
 PREZENTA VÎNTURILOR
 VECINATATEA ECOSISTEMELOR ACVATICE
 ACTIVITATI UMANE
Factori abiotici: factori fizici
 TEMPERATURA
- conditioneaza structura biocenozelor terestre si acvatice
- determina distributia si abundenta populatiilor
- induce elaborarea adaptarilor la nivelul populatiilor naturale
- variaza cu latitudinea, altitudinea, adîncimea, ritmul circadian si sezonier
 procesul caracteristic organismelor, care conditioneaza existenta lor este metabolismul: toate
reactiile chimice prin care moleculele complexe ingerate sunt descompuse pentru producerea de
energie (catabolism) si prin care sunt produse alte molecule complexe necesare pentru autosustinere si
dezvoltare de noi tesuturi (anabolism)
=> temperatura optima = temperatura la care procesele metabolice (si deci întreaga activitate,
cresterea si dezvoltarea) se produc cu cele mai mici pierderi de energie
=> cele mai multe specii functioneaza bine între anumite temperaturi
ex.#1 rata fotosintezei la plante este influentata de temperatura:
- atît specia de muschi boreal Pleurozium schreberi cît si specia ierboasa de desert Atriplex lentiformis au
o rata maxima a fotosintezei la anumite temperaturi (din Molles, 2008) -> - la 15°C, specia de muschi are
rata maxima a fotosintezei, pe cînd specia de desert atinge doar 25% din rata maxima
- la 44°C, probabil ca specia de muschi nu supravietuieste
ex.#2 procesele metabolice sunt de natura enzimatica; iar enzimele functioneaza cu randament optim
între anumite temperaturi:
 activitatea enzimatica lan pastravul curcubeu Oncorhynchus mykiss este influentata de temperatura:
- acetilcolin esteraza = enzima ce catalizeaza descompunerea neurotransmitatorului acetilcolina în acid
acetic si colina (deci dezactiveaza neuroni)
- au fost identificate doua forme de acetilcolin esteraza (Baldwin&Hochanchka, 1970, din Molles, 2008)
forma ”de iarna” (temp. rîurilor = 0-2°C)
forma ”de vara” (temp. rîurilor = aprox.20°C)
 Domeniul general de fluctuatie a temperaturii compatibile cu mentinerea vietii în stare activa sau
latenta este: de la - 273ºC (zero absolut) pîna la peste 100ºC
- limitele inferioare si superioare nu sunt suportate decît de un numar restrîns de specii ce poseda
adaptari deosebite, si mai ales în perioade de viata latenta (spori de bacterii, ciuperci, unele seminte,
oua de rezistenta la cladocere sau filopode etc.) astfel ca fiecare specie prezinta anumite limite de
toleranta termica specifice pentru viata latenta si viata activa (în diferite stadii de dezvoltare)
ex. la multe populatii animale ouale de rezistenta au limite de toleranta mai largi decît adultii; adultii
decît stadiile tinere
-limita inferioara de toleranta a vietii active = -60ºC - -70ºC (suportate de unele specii de mamifere si
pasari)
- limita superioara de toleranta a vietii active = +80ºC - +90ºC (specii de bacterii si cianoficee); totusi,
pentru majoritatea speciilor animale si vegetale, limita superioara de toleranta se situeaza în jurul
temperaturii de 50ºC
! limita superioara de toleranta a vietii active - detinatoarea recordului absolut: o extremofila din
domeniul Archaea pentru care temperatura optima trece de 80°C
„Tulpina 121 (strain 121)”
- poate sa se reproduca la 121oC;
- este viabila la 130oC
 Temperaturile în mediul acvatic:
- sunt mult mai stabile decît în mediul terestru, în principal datorita proprietatii apei de a absorbi o
cantitate mare de caldura fara sa îsi schimbe semnificativ temperatura (= CAPACITATE CALORICA MARE)
- ex. e necesara 1 calorie pentru a încalzi cu 1°C 1 cmc de apa, dar sunt necesare doar 0,0003 calorii
pentru a încalzi cu 1°C 1 cmc de aer
=> consecinte:
- mediul acvatic nu are schimbari bruste de temperatura, ceea ce influenteaza organismele acvatice
- apa influenteaza zonele adiacente (ex. Curentul Golfului influenteaza climatul de pe doua continente)
 Clasificarea organismelor în functie de temperatura:
 în functie de adaptarile organismelor la temperatura, vorbim de:
- megaterme (adaptate la temperaturi ale mediului constant peste 20ºC) ex. specii din zona tropicala
- mezoterme (între 15ºC si 20ºC) – ex. specii subtropicale (maslin)
- microterme (0ºC - 15ºC) ex. specii din zona temperata
- hechistoterme (prefera constant temperaturi scazute, în jurul si sub 0ºC) ex. specii arctice; specii alpine
 în functie de suportabilitatea variatiilor termice ale mediului, vorbim de:
- stenoterme (stenos, gr. = îngust) – suporta variatii termice reduse:
- criofile - adaptate climatului rece (sp. arctice)
- termofile - adaptate climatului cald (termite)
- euriterme (eurus, gr. = larg) – suporta variatii largi de temperatura (ex. specii din zone temperate)
 în functie de temperatura corpului animalelor comparativ cu mediul:
- homeoterme (homoio, gr. = acelasi) (cu temperatura mediului intern constanta, indiferent de
temperatura mediului ambiant) (ex. pasari, mamifere) = endoterme (sursa interna de caldura =
procesele metabolice)
- poikiloterme (poikilos, gr. = variat) (cu temperatura interna dependenta de temperatura mediului) (ex.
nevertebrate, pesti, amfibieni, reptile)
= ectoterme (se bazeaza pe surse exterioare de caldura)
 Adaptari ale populatiilor la fluctuatiile previzibile de temperatura (= mecanisme de raspuns ale
populatiei)
ADAPTARI MORFOLOGICE
– reducerea sau cresterea suprafetei de schimb a energiei calorice
REGULA LUI BERGMANN
- relatia dintre temperatura mediului ambiant si talia animalelor homeoterme
- observatii empirice au aratat ca într-un anumit grup sistematic, animalele din regiunile nordice au talia
mai mare decît din regiunile sudice
- exemplul clasic:
Aptenodytes forsteri (pinguin imperial); Antarctica; L = 100-120 cm; G = 34 kg
Spheniscus mendiculus (pinguin de Galapagos) (zona ecuatoriala); L = 60 cm; G = 4 kg
- explicatia: necesitatea animalelor homeoterme de a-si mentine temperatura corpului constanta (prin
reducerea pierderilor de energie – pierderi ce se fac mai ales prin suprafata corpului)
- animalele cu talie redusa au, în raport cu volumul, o suprafata relativ mai mare
- exceptii: cele mai mari pasari actuale (strutii, emu) traiesc în zonele calde cele mai mari feline traiesc
de asemenea doar în zonele calde
REGULA LUI ALLEN - este o consecinta a regulii lui Bergmann
- în zonele reci dimensiunile apendicelor la mamifere sunt mai reduse (cozile mai scurte, picioarele si
urechile mai mici, botul mai scurt)
- explicatia: suprafetele de pierdere a caldurii sunt reduse, usurînd procesele de termoreglare
fenecul (Vulpes zerda); traieste în desertul Sahara, peninsula Sinai si desertul Arabiei
vulpea polara (Alopex lagopus); traieste în emisfera nordica, la nord de cercul polar
ADAPTARI MORFOLOGICE
– la organisme ectoterme:
- ex. la unele coleoptere desertice: alungirea picioarelor ce permite distantarea de suprafata fierbinte a
nisipului; coloritul deschis care sporeste cantitatea de energie solara reflectata etc
– la plante:
- ex. plantele din regiunile polare sau etajul alpin ramîn pitice
Salix reticulata – salcie pitica, ce traieste în Europa de Nord, Groenlanda, America de Nord si Asia de
Nord
ADAPTARI FIZIOLOGICE:
- REGULA LUI VAN’T HOFF
- viteza proceselor chimice creste cam de 2 ori la cresterea temperaturii cu 10ºC
- în cazul scaderii temperaturii, viteza proceselor metabolice scade, si deci durata vietii creste fata de cea
a organismelor asemanatoare din zonele calde (cu consecinte asupra taliei organismelor, structurii pe
vîrste a populatiei, dinamicii populatiei)
- teoria este valabila între anumite limite de temperatura
Amphibia, Necturus maculosus DURATA MEDIE DE VIATA = 11 ANI
Amphibia, Proteus anguinus DURATA MEDIE DE VIATA= 68,5 ANI
ADAPTARI COMPORTAMENTALE:
- evitarea activa a conditiilor nefavorabile (ascunderea în adaposturi)
- migratia de iarna a pasarilor pentru evitarea temperaturilor scazute si a lipsei de hrana
- organizarea de grup a unor animale ce le mareste capacitatea de a rezista la temperaturi mici
 Strategii de termoreglare: exemple
ex. #1 PLANTELE DE DESERT
- scop: trebuie sa evite supraîncalzirea
 frunzele sunt mici, multe sunt plasate paralel cu razele solare, altele se strîng ziua la lumina
foarte intensa
  de multe ori frunzele au suprafete reflectorizante (datorita acoperirii cu perisori desi, ce reflecta
lumina solara)
 multe plante sunt înalte pentru a profita de vînt (pierd caldura)
 frunzele sunt plasate la distanta fata de sol
- racirea nu poate fi facuta prin evapotranspiratie, pentru ca apa este putina
ex. #2 PLANTELE DIN ZONELE RECI (ARCTICE SAU ALPINE)
- scop: trebuie sa evite înghetul
 formeaza ”covoare” foarte apropiate de sol: pentru a profita de caldura radiata de sol, pentru a
fi la adapost de vînt si pentru a micsora pierderile de caldura (prin micsorarea suprafetei expuse)
 au evoluat sa absoarba lumina solara cu ajutorul pigmentilor
 îsi orienteaza frunzele si florile perpendicular pe razele solare
ex. #3 PLANTELE DIN ZONELE ALPINE TROPICALE
- temperatura nu variaza mult de la o luna la alta, dar exista diferente mari de temperatura între zi si
noapte
- exemplu de evolutie convergenta:
 frunzele sunt pubescente (sunt acoperite de perisori fini, grosi de 2-3 mm) – pentru a conserva
caldura formînd un strat de aer chiar deasupra funzei ce minimizeaza pierderile de caldura (ca
un fel de ”blana”)
 unele plante retin apa în rozete sau în inflorescente (ce mareste capacitatea plantei de a stoca
caldura
 îsi pastreaza frunzele moarte, pentru a proteja tulpina de înghet
ex. #4 ANIMALE ECTOTERME
- adaptari comportamentale: încalzire la soare si retragerea la umbra - ex. Podarcis muralis, sopîrla de
ziduri
- adaptari fiziologice: ex. specii de lacuste îsi pot modifica intensitatea pigmentarii în timpul cresterii
(Camnula pellucida, Carruthers si colab., 1992, din Molles, 2008):
 indivizii crescuti la temperaturi scazute dezvolta pigmentatie închisa, ce absoarbe o cantitate
mare de lumina vizibila
indivizii crescuti la temperaturi ridicate dezvolta o pigmentatie deschisa, ce reflecta lumina
vizibila
ex. #5 ANIMALELE ENDOTERME
- temperatura corpului endotermelor variaza între 35 si 40°C
- endotermele se termoregleaza mai ales prin modificarea ratelor metabolismului:
LA TEMPERATURI MICI:
- tremur: contractia musculara genereaza caldura
- vasoconstrictie
- se elibereaza hormoni ce cresc rata metabolismului, rata cu care metabolizam rezervele de energie (în
special grasimile)
LA TEMPERATURI MARI:
- ritmul cardiac creste
- vasodilatatie
- fluxul sangvin marit transporta caldura spre periferie (piele), unde transpiratia accelereaza pierderea
de caldura
zona termica neutra = variatia temperaturilor între care rata metabolismului endotermelor nu se
schimba; daca temperatura creste sau scade peste valorile zonei neutre, rata metabolismului se poate
modifica de 2 sau de 3 ori (Scholander si colab., 1950, din Molles, 2008):

- din punct de vedere evolutiv si ecologic, termoreglarea ”costa” energie, energie ce ar putea fi investita
în reproducere
 STARI FIZIOLOGICE SI COMPORTAMENTALE SPECIALE cauzate de modificarea temperaturii mediului
ambiant:
1. Starea de amortire
- metabolismul este extrem de redus; temperatura corpului este foarte apropiata de cea a mediului
ambiant
- ex. nevertebrate (viermi, moluste, insecte); vertebrate poikiloterme (pesti)
- se mai întîlneste la animalele ce trebuie sa se hraneasca în continuu cînd sunt active - astfel ca starea
de amortire le permite sa supravietuiasca atunci cînd nu se pot hrani: ex. lilieci sau pasarile colibri-
Selasphorus rufus (Carpenter si colab., 1993, din Molles, 2008)

2. Estivatia
- reprezinta o perioada de inactivitate la animalele ce trebuie sa treaca peste perioade îndelungate de
seceta
- de obicei animalele se retrag în adapost si nu se hranesc în timpul estivatiei
- ex. nevertebrate, reptile, amfibieni
- la testoasa Chelodina longicollis (Australia), rata metabolismului poate sa se reduca pîna la 28% în
timpul estivatiei
• Somnul de iarna
- numeroase mamifere ce vara se comporta ca adevarate homeoterme; iarna însa nu îsi pot mentine
temperatura relativ constanta a corpului (coboara pîna la 5-10ºC)
- sunt numite heteroterme (“heteros”- diferit , ”thermos”- caldura)
- animalele cu somn de iarna trebuie sa aiba rezerve de energie
- ex. monotreme (echidna; ornitorincul); rozatoare (veverita); insectivore (cîrtita), ursii
• Hibernarea
- temperatura corpului animalelor cu sînge cald poate scadea la 4.5°C (aproape de cea a mediului
înconjurator)
- pulsul scade la 2-3 batai pe minut, iar respiratia la doar 1/minut
- primavara cînd temperaturile urca, animalele îsi pot reveni în cîteva ore
- ex. mamifere homeoterme hibernante: arici, specii de lilieci, marmote, popîndai, specii de soareci etc.
Factori abiotici: factori fizici
 Vîntul
- deplasarea maselor de aer pe orizontala, cauzata de diferentele de presiune atmosferica (+ -> -),
determinate de încalzirea inegala (diferente de temperaturi)
- directia si viteza vîntului sunt determinate de:
 gradientul baric (ce imprima directia generala) – aerul se deplaseaza din zonele cu presiune mai mare
catre cele cu presiune mai mica
 rotatia pamîntului (efectul Coriolis) – vînturile sunt deviate spre dreapta în emisfera nordica si spre
stînga în cea sudica
 frecarea de substrat (relief, învelisul vegetal, suprafata oceanului etc.) - influenteaza devierea
 conditiile locale de presiune, temperatura, relief – determina variatii în directia, viteza, forma
curentilor de aer
 din punct de vedere al periodicitatii:
 vînturi constante (alizeele) – cu rol ecologic important
 vînturi care sufla cu o anumita periodicitate (crivatul cu intensitatea maxima în lunile de iarna,
musonii)
 vînturile neperiodice – ce au importante efecte de perturbare a vietii multor specii, actionînd ca
factor limitativ
ex. uraganele foarte puternice cu efecte catastrofale asupra zonelor de coasta
ex. doborîturi de paduri pe suprafete întinse, ce elimina fauna si schimba întregul mers al
succesiunii ecologice
 rolul ecologic al vîntului:
 vîntul are un important rol de transport:
- transporta energie termica, pe care o poate ceda (daca patrunde într-o zona cu temperatura mai
scazuta) sau poate prelua caldura mediului - astfel poate provoca o rapida încalzire sau racire
- transporta nori (umiditate) – în unele zone desertice plantele traiesc doar pe seama cetii aduse zilnic
dimineata de curenti aerieni dinspre ocean
- transporta cenusa vulcanica, praful, nisipul – la distante foarte mari, practic acoperind întreaga
planteta
ex. cenusa vulcanica provenita din explozia vulcanica a lui Krakatoa (1883) din SE Asiei a fost gasita si pe
zapezile polare
 vîntul are o importanta forta de eroziune atunci cînd este încarcat cu particule de praf si nisip (la viteze
considerabile (ce depasesc 100 km/h)); în perioade de acalmie, materialul transportat este depus
(producînd colmatarea apelor, transformarea solurilor)
 vîntul joaca un rol important în raspîndirea multor plante si animale:
- multe specii de plante au fructe sau seminte cu structuri specializate pentru transportul cu ajutorul
vîntului (anemofile; anemos, gr. = vînt)
– ex. graminee - au evoluat în sensul polenizarii cu ajutorul vîntului (au polen uscat, usor si în cantitate
mare – pt. ca pierderile sunt mari)
- ouale de rezistenta ale multor animale din apele temporare (filopode, cladocere, copepode) ca si multe
animale adulte (insecte slab zburatoare – culicide, chironomide etc.) pot fi antrenate si transportate de
vînt pe distante considerabile
 unele animale au structuri si comportamente care le permit utilizarea fortei de transport a vîntului:
ex. unele celenterate hidrozoare ca Velella, Physalia etc., ale caror expansiuni ale corpului servesc drept
“vele”
 forta vîntului poate avea efecte daunatoare pentru populatii, astfel ca unele organisme au o serie de
adaptari ce le permit sa reziste:
- rezistenta la cadere sau rupere la o serie de plante terestre: la plante lemnoase: printr-o structura a
tulpinilor sub forma de cilindru plin în care tesuturile cu rezistenta mecanica sunt dispuse în diferite
moduri – toate conferind rigiditate si rezistenta la rupere la plante ierboase (graminee): printr-o
structura de cilidru gol, care suporta forta vîntului prin elasticitate si flexibilitate
- reducerea taliei la plantele de altitudine
- reducerea aripilor sau atrofierea lor: la specii de insecte pentru care antrenarea de catre vînt ar
reprezenta un pericol în viata speciei (insecte insulare, montane, din zonele de coasta) ex. Tipula
subaptera din Muntele Kilimajaro (dupa Mani, 1968)
Factori abiotici: factori fizici
 FOCUL
- desi la prima vedere focul este un factor prin excelenta distructiv, în anumite conditii (cînd are o
anumita periodicitate de exemplu) devine factor ecologic
 rolul ecologic:
- influenteaza puternic structura biocenozelor, succesiunea ecologica si productivitatea biologica, prin
modificarea structurii si însusirilor solului
- actioneaza direct asupra componentelor biocenozei ca un factor de selectie
 exista plante pirorezistente: baobabul (Adansonia) are o scoarta foarte groasa si lemnul spongios,
saturat de apa - nu este afectat de foc, cu atît mai mult cu cît în sezonul uscat este lipsit de frunze
 exista plante pentru care focul a devenit o necesitate:
ex. specii de Hakea, Xylomelum, Banksia, Callistemon (Australia)
- fructele lor atîrna din copaci si au învelis lemnos foarte tare, ce nu se deschide decît daca trec prin foc
- dupa un tip semintele cad în cenusa racita, unde germineaza
Pinus contorta are nevoie de incendii pentru ca un tip special de conuri sa se desfaca (de fapt se topeste
rasina ce sigileaza conul); conurile cad pe pamîntul eliberat de vegetatie ierboasa si dau nastere la lastari
- aceasta adaptare specializata nu poate fi decît rezultatul unui îndelungat proces de selectie sub
actiunea periodica a incendiilor
Factori abiotici: factori fizici
 APA, UMIDITATEA
- existenta vietii este legata de apa
- apa (datorita proprietatilor fizico-chimice) reprezinta un factor primordial în desfasurarea proceselor
biochimice, fiziologice si ecologice
 în ecosistemele acvatice apa este un factor permanent si constant; variatia cantitatii ei nu este un
factor limitativ (exc. ecosistemele acvatice ce seaca aperiodic)
 în ecosistemele terestre sursele de apa nu sunt constante; de aceea cantitatea de apa poate deveni
factor limitativ
- principalele surse de apa pentru ecosistemele terestre:
 precipitatiile
 umiditatea aerului
 apa din sol

 umiditatea aerului:
- determinata de cantitatea de vapori de apa din atmosfera
- umiditatea absoluta = cantitatea de vapori dintr-un volum de aer (g/mc)
- umiditatea relativa = raportul dintre cantitatea de vapori existenti la un moment dat în atmosfera si
cantitatea maxima de vapori ce ar putea fi continuti în conditiile respective de temperatura si presiune
= gradul de saturatie al atmosferei cu vapori (%)
Umiditatea relativa e influentata de:
temperatura
vînt
disponibiliatea de apa a mediului
conditiile microclimatice determinate în special de învelisul vegetal
 apa din sol
- exista mai multe forme de existenta a apei în sol:
- apa de constitutie = intra în structura moleculelor care alcatuiesc particulele solului
- apa higroscopica = formeaza pelicula fina dispusa imediat la suprafata particulelor de sol
apa de constitutie, apa higroscopica – nu e accesibila plantelor
- apa capilara = apa care ocupa spatiile capilare fine ale solului; are legatura cu pînza freatica, nivelul ei
fiind influentat de deplasarile acesteia
- apa gravitationala = ocupa spatiile mari din sol, e foarte mobila si se deplaseaza descendent sub
influenta fortei gravitationale a pamîntului;
= provine din precipitatii si irigatii, se deplaseaza în orizonturile mai adînci ale solului, îmbogatind pînza
freatica
apa capilara, apa gravitationala – e accesibila plantelor
 Clasificarea organismelor în functie de umiditate:
 în functie de adaptarile la regimul de umiditate, vorbim de:
1. hidrofile (specii ce traiesc în apa)
* pentru hidrofite factorul limitativ îl reprezinta insuficienta de O2 (concentratia lui fiind mai scazuta în
apa decît în aer) -> adaptari:
 plantele acumuleaza oxigen în tesuturi speciale (lacunare)
 existenta pneumatoforilor pe radacini – asigura schimbul de gaze 
Taxodium distichum, chiparos de balta (SE SUA) – conifer cu pneumatofori din zone mlastinoase
2. higrofile (specii adaptate zonelor cu umiditate ridicata)
ex. specii din padurile tropicale specii ce traiesc pe marginea apelor
3. mezofile (adaptate zonelor cu umiditate medie, atît a aerului cît si a solului);
ex. specii din zona temperata (paduri de foioase, pajisti etc.)
4. xerofile (adaptate unor zone cu umiditate foarte scazuta)
ex. specii de stepa si deserturi
 în functie de suportabilitatea variatiilor de umiditate, vorbim de:
- stenohigre (stenos, gr. = îngust) – suporta variatii reduse
ex. gastropodele din genul Limax, ce nu pot trai decît în padurile umede
- eurihigre (eurus, gr. = larg) – suporta variatii largi
ex. pesti dipnoi (Africa, America de Sud, Australia) – pesti de apa dulce ce pot respira prin branhii si prin
plamîni; sunt capabili sa supravietuiasca secarii periodice a habitatelor acvatice prin îngropare în mîl si
estivare în sezonul secetos
 în functie de suportabilitatea variatiilor de umiditate, vorbim de:
- eurihigre :
ex. Cianobacteria Nostoc poate supravietui la 107 ani de secare a bazinului acvatic (mlastini, balti
temporare, rîuri intermitente etc.), prin acumularea de sucroza pentru mentinerea moleculelor biologice
(Dodds, 2002)
 BILANT (ECHILIBRU) HIDRIC = un anumit raport între intrarile si iesirile de apa din organism
intrari
– plante: sistemul radicular (forma lichida) si stomate (forma de vapori)
– animale: ingestie (apa de baut si din alimente) si prin suprafata corpului
pierderi
- prin evaporare (transpiratie), respiratie (caini) si excretie
BILANT (ECHILIBRU) HIDRIC LA PLANTELE TERESTRE:
CONCENTRATIA DE APA DIN INTERIORUL PLANTEI = apa luata din sol de radacini (+) apa absorbita din
aer (-) apa pierduta prin evapotranspiratie (-) apa pierduta prin diverse secretii si structuri reproductive
(nectar, fructe, seminte)
BILANT (ECHILIBRU) HIDRIC LA ANIMALELE TERESTRE:
CONCENTRATIA DE APA DIN INTERIORUL CORPULUI ANIMAL = apa bauta(+)apa din mancare (+)apa
absorbita din aer (-)apa pierduta prin evaporare (-)apa pierduta prin diverse secretii si excretii (urina,
mucus, fecale)
 Adaptari ale organismelor pentru mentinerea echilibrului hidric:
CONSERVAREA APEI LA PLANTE
- reducerea transpiratiei – îngrosarea cuticulei celulelor epidermice (maslin), acoperirea frunzelor cu
ceara etc.
- reducerea suprafetei de transpiratie – micsorarea numarului sau dimensiunii frunzelor (ex. specii de
Ephedra – spini)
- acumularea unor rezerve de apa în organism (specii vegetale suculente – Cactacee, Euphorbiacee) (în
tesutul acvifer)
- cresterea eficientei de utilizare a resurselor de apa: adaptari ale sistemului radicular (dezvoltarea pe
verticala sau pe orizontala)
ex.#1: La Artemisia frigida ce creste în pasunile temperate ale Canadei, adîncimea la care ajunge
sistemul radicular depinde de microhabitat (Coupland & Johnson, 1965, din Molles, 2008)
ex.#2: radacinile plantelor ce cresc în climate aride ajung la adîncimi mari (pîna la 30 m la unele tufisuri
desertice) si reprezinta un procent important din biomasa plantei (pîna la 90%, comparativ cu 25% la
conifere)
- distributia stomatelor pe amblele fete ale frunzei la speciile higrofile si mezofile sau la diferite
adîncimi sub suprafata frunzei la xerofile; reducerea duratei de deschidere a stomatelor sau
deschiderea lor doar în timpul noptii în perioadele cu umiditate scazuta
- strategia plantei Welwitschia mirabilis (desertul Namib), ce are ca principala sursa de apa ceata adusa
de briza dinspre Oceanul Atlantic (echivalentul a 50 mm per an):
*radacinile servesc aproape exclusiv pentru fixare; frunzele late cresc continuu de la baza, se îndoaie
spre sol, ajung la 8 m lungime, iar capetele lor se mortifica treptat în contact cu nisipul fierbinte
*stomatele extrem de numeroase sunt situate pe ambele parti ale frunzei – dupa ce absorb umezeala
cetii se închid ermetic
LA ANIMALE
- impermeabilizarea cuticulei pentru evitarea pierderilor de apa (ex. artropode )
- reducerea (chiar absenta) glandelor sudoripare (ex. specii de rozatoare)
- reducerea cantitatii de apa eliminata prin urina sau fecale
- îngroparea în nisip pentru a evita supraîncalzirea (ex. specii de insecte)
- estivatia – somnul de vara (ex. reptile )
- trecerea la viata nocturna
Sauromalus obesus din deserturile din SV-ul SUA este activ din martie pîna vara, în rest estiveaza si
ierneaza sub pamînt
ex.#1 Dipodomys ordii (soarecele cangur)
- rozator din SV SUA si Mexic
- poate supravietui în absenta apei de baut
- elimina o urina foarte concentrata
- elimina fecale foarte uscate
- nu are glande sudoripare
- duce viata nocturna
- ziua se ascunde în adaposturi subpamîntene
- hrana este compusa din seminte uscate, surse bogate de carbohidrati si grasimi
- în procesele metabolice, prin oxidarea carbohidratilor se produce apa
ex.#2 insecte din desertul Namib (precipitatiile sunt foarte scazute, dar o sursa constanta de apa este
ceata)
LA ANIMALE
- Lepidochora sp. (Fam. Tenebrionidae) sapa santuri pe dunele de nisip unde ceata se condenseaza si se
concentreaza; umezeala adunata în aceste santuri se aduna în partea de jos, de unde este folosita de
Lepidochora 
- Onymacris unguicularis (Fam. Tenebrionidae) colecteaza umezeala prin orientarea abdomenului în sus

ex.#3 2 organisme diferite cu adaptari similare:

CACTUSUL SAGUARO (Carnegiea gigantea)
 îsi expune doar vîrful trunchiului la soarele puternic din mijlocul zilei
 trunchiul este umbrit si izolat de spini (ce reduc pierderile de apa si micsoreza supraîncalzirea)
 stocheaza apa în trunchiul masiv
 îsi pastreaza stomatele închise pentru a minimiza pierderile de apa (astfel îsi creste temperatura
trunchiului)
DROMADERUL (Camelus dromedarius)
 stocheaza grasime în cocoasa (=sursa de apa metabolica, rezultata prin oxidare)
 se pozitioneaza spre soare, pentru a micsora suprafata corpului expusa direct razelor solare
 este acoperit cu peri desi ce împiedica pierderea apei si supraîncalzirea
 transpiratia e foarte redusa (astfel permite temperaturii corpului sa creasca)
 cînd apa e disponibila, ambii preiau cantitati uriase (ex. camila: poate bea pîna la 1/3 din
greutate la o singura vizita la ochiul de apa)
ex.#4 2 artropode din acelasi desert (Sonora, SUA) cu adaptari diferite:
SCORPION (Centruroides sculpturatus)
 este activ doar noaptea
 temperaturile scazute din adapost reduc pierderile de apa
 cuticula este impermeabila
 rata metabolismului scade ziua
CICADA (Ord. Homoptera) (Diceroprocta apache)
 este activa ziua, la temperaturi de 46°C
 termoreglarea se face prin transpiratie: apa se evapora prin pori speciali de pe partea dorsala a
cuticulei
 apa pierduta prin evaporare este înlocuita prin dieta: se hraneste cu seva plantei gazde: copacul
Prosopis juliflora
Factori abiotici: factori fizici
 LUMINA
- reprezinta sursa primordiala de energie a vietii pe pamînt
(pt. majoritatea organismelor) -> fara lumina, nu ar putea exista fluxul energetic prin ecosistemele
naturale si majoritatea ciclurilor bio-geo-chimice ar înceta
- lumina reprezinta stimul ce declanseaza ritmul circadian si sezonier la organisme
-> lumina = radiatie electromagnetica (unda electromagnetica) = consta dintr-un cîmp electric si unul
magnetic care se genereaza unul pe altul pe masura ce se propaga
Dezbateri privind natura luminii (CE ESTE LUMINA?)
 învatatii Greciei Antice au descris legile fundamentale ale luminii (reflexia/refractia), desi credeau ca
ochiul omenesc produce lumina care apoi se propaga spre obiecte
 începînd cu secolul 17, exista 2 directii fundamentale de dezbatere: unda versus particule
lumina = un sir de particule ce vin de la o anumita sursa (ex. soare) - Isaac Newton (1642–1727)
lumina = unda (similara în unele privinte cu valurile) - Christiaan Huygens (1629–1695)
azi, fizicienii considera lumina uneori ca unda, uneori ca un sir de particule (poate fi considerata ca o
unda formata din particule minuscule = fotoni)
 spectrul electromagnetic = toate formele de energie transmise ca unde si propagate cu viteza luminii
(~300.000 km/s în vid)
ex. lumina vizibila, razele x, UV, IR, radio, microundele
 Relevanta biologica a diferitelor lungimi de unda ale luminii (Feinberg (1969)):
Unde radio efecte neglijabile
Infra rosii încalzesc apa,
 unele bacterii le folosesc în fotosinteza
lumina vizibila
Unde vizibile rosii – oranj
folosita în fotosinteza
(700 - 570 nm)
încalzeste apa
lumina vizibila
Unde vizibile verzi
folosita în fotosinteza (de unele alge)
(570 - 490 nm)
încalzeste apa
lumina vizibila
Unde vizibile albastre
folosita în fotosinteza
(490 - 400 nm)
încalzeste apa
efecte mutagene
Ultra violete
efecte negative asupra celulei vii
efecte mutagene
Raze x, raze gamma efecte negative asupra celulei vii
prezente în cantitate nesemnificativa în mediile naturale
 Energia radiatiilor din spectrul vizibil este folosita de catre producatorii primari pentru sinteza de
substanta organica
FOTOSINTEZA = PROCESUL PRIN CARE INTRA ENERGIA ÎN MAJORITATEA ECOSISTEMELOR
Soarele reprezinta principala sursa energetica a vietii pe pamînt
 unele autotrofe (bacterii) pot produce substante organice în absenta luminii, folosind energia chimica
= CHEMOSINTEZA

 energia solara incidenta care ajunge în partea superioara a atmosferei

(INSOLATIA) este de aprox. 200 calorii/mp/minut (= constanta solara)
- nu toata ajunge pe suprafata terestra:
*radiatiile UV sunt absorbite de stratul de ozon din stratosfera;
*radiatiile IR sunt absorbite de dioxidul de carbon si vaporii de apa din troposfera;
*norii reflecta radiatiile incidente;
*praful, picaturile de apa, cristalele de gheata disipeaza radiatiile luminoase
si suprafata terestra reflecta înapoi în spatiu o parte din energia solara (ALBEDOU)
 în apa, intensitatea luminii descreste odata cu adîncimea: ATENUAREA LUMINII
- depinde de fenomenele de absorbtie, de compusii dizolvati în apa si de particulele în suspensie
1/10 din energia solara ce intra în coloana de apa este transmisa la 10 m adîncime
daca atenuarea este constanta, doar 1/100 ramîne la 20 m (1/10 din lumina de la 10 m)
la 30 m – ramîne doar 1/1000
- aceasta diferentiere a cantitatii de energie solara determina o anumita repartizare a producatorilor
primari în masa apei (ce determina o anumita repartizare a consumatorilor)
 ADAPTARI ALE PLANTELOR LA VARIATII DE INTENSITATE A LUMINII:
- specii de lumina (specii heliofile)– adaptate la radiatii puternice; au frunze dispuse în unghi ascutit fata
de directia radiatiilor solare – favorizeaza dispresia luminii si face posibila captarea ei si de catre frunzele
straturilor inferioare
- specii de umbra (specii sciafile skia gr. = umbra) ≠ombrofile!
– au frunze dispuse orizontal si în general pe un singur nivel
 mecanisme de raspuns elaborate la fluctuatii ale luminii:
- cresterea sau scaderea cantitatii de pigmenti fotosintetizatori
- modificarea ponderii diferitelor tipuri de pigmenti
ex. la zooxantele (algele simbionte de pe corali - Symbiodinium microadriaticum) – la lumina slaba se
produce cresterea cantitatii de pigmenti
ex. la lumina foarte puternica (suprafata lacurilor) – multe organisme au pigmenti care absorb radiatiile
periculoase (de exemplu UV, ce pot duce la formarea de radicali liberi ce reactioneaza cu moleculele
biologice): carotenoizi
 ADAPTARI ALE ANIMALELOR LA VARIATII DE INTENSITATE A LUMINII:
- dezvoltarea neobisnuita a organelor vazului la specii de adîncime (moluste, crustacei, pesti) - adaptate
pentru perceperea luminii foarte slabe
 sensibilitatea ochilor la pestii de adîncime este de 10- 100 ori mai mare decît a ochiului omenesc; ei
pot percepe lumina zilei pîna la adîncimi de peste 100 m.
 în timp ce la majoritatea vertebratelor retina contine doua feluri de receptori (bastonase pt vedere
nocturna si conuri pt vedere de zi), retina animalelor de adîncime contine doar bastonase; pigmenul
bastonaselor are maximum de absorbtie la 480 nm, fiind deosebit de sensibil la lumina albastra
- lipsa totala de lumina (mediul subteran) duce la disparitia organelor vazului, depigmentare,
dezvoltarea organelor tactile etc.
 alte fenomene legate de influenta luminii asupra organismelor:
FOTOPERIOADA = durata de expunere a unui organism la lumina, ce-i influenteaza cresterea si
dezvoltarea -> fotoperiodism
= raspunsul unui organism la schimbari în fotoperioada
= variatia duratei relative a zilei si a noptii în cursul anului (inclusiv alternanta de la zi la noapte) ce
determina reactii complexe la plante si animale
- ex. înflorirea, germinarea semintelor, producerea fructelor (plante); migratii, intrarea în rut (animale)
* FOTOTROPISM (tropi gr. = rasucire) = cresterea directionata spre (dinspre) o sursa de lumina
- observat mai ales la plante si fungi
- fototropism pozitiv sau negativ
* HELIOTROPISM = miscarea zilnica a partilor plantei (flori sau frunze) ca raspuns la miscarea soarelui;
- nu este fototropism pt ca nu implica cresterea plantei
* FOTOTAXIE = FOTOTACTISM (gr. taxis – aranjament) = miscarea întregului organism dupa directia
luminii
= miscare de orientare a organelor plantelor în directia razelor de lumina.
- nu este fototropism pt ca nu implica crestere
BIOLUMINISCENTA
= emiterea de lumina de catre unele organisme
- rol: atragerea prazii; “zapacirea” pradatorilor; recunoasterea si semnalizarea potentialilor parteneri
- d.p.d.v. biochimic, bioluminiscenta rezulta din oxidarea luciferinei, în prezenta enzimei luciferaza
- ex. specii terestre (putine): specii de bacterii, ciuperci, insecte (licurici)
- ex. specii acvatice, mai ales marine (bacterii, dinoflagelate, moluste, crustacee, echinoderme, pesti,
calamari)
ex. o specie de peste marin de adîncime (Linophryne) foloseste bioluminiscenta pentru atragerea prazii
cu ajutorul unui organ ca o undita, cu bacterii bioluminiscente
ex. o specie de calamar (Watasenia scintillans) foloseste bioluminiscenta pentru aparare, inducînd în
eroare pradatorii cu mii de luminite pe tot corpul
 efectele indirecte ale variatiei cantitatii de energie solara:
 sunt determinate de actiunea celorlalti factori ecologici (în special temperatura): fluctuatiile în
spatiu si timp ale cantitatii de energie incidenta atrag dupa sine o variabilitate a regimului termic
 energia luminoasa conditioneaza indirect heterotrofele (pentru ca determina structura comunitatii
de specii autotrofe)
Factori abiotici: Factori chimici:
 SALINITATEA
 în ecosistemele acvatice:
- influenteaza compozitia specifica a biocenozelor
- induce adaptari complexe ca mecanisme de raspuns la populatiile naturale
- conditioneaza raspîndirea geografica a speciilor
 în habitatele terestre, salinitatea are influenta mai ales asupra plantelor ce traiesc în zone de
saratura si de coasta
ex. specii de mangrove
= greutatea elementelor dizolvate în apa (exprimata în grame) ce poate fi obtinuta dintr-un kg de apa
în vid la o temperatura de 480ºC (pt a oxida complet substantele organice)
= cationii si anionii care se gasesc dizolvati în apa
 organismele ce traiesc în medii cu salinitate mare = HALOBIONTE, HALOFILE
 Clasificarea ecosistemelor acvatice în functie de salinitate:
 dulci (ahaline) : S‰ < 0,5
 salcii si salmastre (mixohaline) : 0,5< S‰ >30
 marine si oceanice (euhaline) : 30 < S‰ > 40
 supersarate (hiperhaline) : S‰ > 40;
ex. golfuri marine izolate, lacuri din zone aride, lacuri pe substrat de cute diapire (depozite de sare)
- concentratia de sare a marilor = cca. 35 g/l de apa (1000g) (= 35‰ sau 3,5%)
 sarurile provin din mineralele dizolvate în roci de apa de ploaie si apoi transportate de ape
 10 l apa de mare contin ~ 353 g saruri
 salinitatea de suprafata este cea mai mica în regiunile reci sau acolo unde aportul de apa dulce
este mare
 salinitatea de suprafata este cea mai mare în zonele subtropicale, unde pierderile de apa prin
evaporare sunt mari sau în bazine închise sau semi-închise (Marea Mediterana)
 în functie de suportabilitatea variatiilor de salinitate, vorbim de:
1. stenohaline – cu limite de toleranta foarte înguste
2. eurihaline – cu limite de toleranta foarte largi
 ex. urmarind distributia unor specii de crustacee amfipode de-a lungul unor rîuri din Anglia s-a constat
o zonare a speciilor în functie de salinitatea apei:
Gammarus pulex – specie stenohalina dulcicola, din amonte
G. zaddachi – specie eurihalina, raspîndita în zonele unde influentele mareelor sunt puternice (estuar)
G. locusta – stenohalina, raspîndita la gura de varsare a rîurilor în mare (salinitate >25‰)
 în functie de concentratia mediului intern comparativ cu mediul extern:
Difuzia = procesul prin care apa si sarurile circula pe gradient de concentratie (întotdeauna de la
concentratia mai mare spre cea mai mica)
Osmoza = difuzia apei printr-o membrana semipermeabila
- Efectul concentratiei de sare din mediu asupra celulelor (ex. globule rosii):
1. solutia izotonica (= cu aceeasi concentratie de sare înauntrul si în afara celulei) nu are nici un efect
2. solutia hipertonica (=cu o concentratie mai mare de saruri) duce la iesirea apei din celula
3. solutia hipotonica (=cu o concentratie mai mica de saruri) duce la intrarea apei în celula
 în fct. de concentratia mediului intern comparativ cu cel extern:
1. izosmotice (=poikilosmotice) - care au concentratia mediului intern la fel cu mediul extern (ex.
nevertebrate marine inferioare – bivalve, anelide, echinoderme)
2. homeosmotice - care îsi pastreaza constanta concentratia mediului intern, indiferent de cea a
mediului extern (ex. vertebrate marine):
2.a) organisme hiperosmotice = cele care au o concentratie interna de apa mai mica decît a mediului
(deci concentratii mai mari de saruri comparativ cu mediul) => apa tinde sa patrunda în celulele
organismelor (ex. pestii de apa dulce)
-sarurile difuzeaza spre exterior cu rate mai mari; apa difuzeaza spre interior cu rate mai mari
2.b) organisme hiposmotice = cele care au o concentratie interna de apa mai mare decît a mediului
(deci concentratii mai mici de saruri comparativ cu mediul) => au tendinta de a pierde apa (ex. pestii
ososi marini)
-sarurile difuzeaza spre interior cu rate mai mari; apa difuzeaza spre exterior cu rate mai mari

- în cazul homeosmoticelor, osmoreglarea (mentinerea echilibrului osmotic) nu se face prin procese

fizico-chimice pe gradient de concentratie a sarurilor, ci prin transport activ al ionilor prin membrana,
împotriva gradientului de concentratie (pompe ionice care functioneaza cu consum energetic ridicat)
- fiecare specie poate sa-si ajusteze compozitia si concentratia mediului intern, în vederea conservarii
echilibrului osmotic, numai în anumite limite;
- orice modificari ale salinitatii care induc presiuni osmotice situate în afara limitelor de toleranta
determina dereglari metabolice uneori ireversibile
Osmoreglare (reglarea concentratiilor de apa si saruri din interiorul organismului)
- ANIMALE HIPEROSMOTICE – pesti de apa dulce
- concentratia de saruri e mai mare în mediul intern => sarurile ies concentratia apei e mai mica în
mediul intern => apa intra
 hrana (ce contine saruri) -> apa intra prin branhii -> celule specializate din branhii absorb Cl- si
Na+ din mediu ->urina (apa + saruri) -> apa este excretata sub forma de urina diluata; se pierd si
unele saruri prin urina
- ANIMALE HIPOSMOTICE – pesti ososi marini
- concentratia de saruri e mai mica în mediul intern => sarurile intra concentratia apei e mai mare în
mediul intern => apa iese
 pestii marini beau apa de mare pentru a compensa pierderile de apa prin osmoza; odata cu apa
de mare intra si o cantitate mare de saruri -> apa iese prin branhii -> excesul de saruri este
eliminat prin celule speciale din branhii ce excreta Cl- si Na+ direct în apa de mare, iar rinichii
excreta Mg2+ si SO42- prin urina ->urina cu magneziu si sulfat -> prin urina se pierde si o
cantitate de apa, dar putina pentru ca urina este putina
Factori abiotici: factori chimici
 OXIGENUL
- nu este un factor limitativ în ecosistemele terestre – datorita concentratiei constante de oxigen
(20,95%) (exc. populatii din sol sau de la mare altitudine)
- în ecosistemele acvatice – oxigenul reprezinta un factor limitativ esential:
 determina componenta comunitatilor
 are caracter selectiv, ce se concretizeaza prin elaborarea unor mecanisme complexe de raspuns ale
populatiilor naturale
- cantitatea de oxigen se exprima în unitati de concentratie (mg/L) ...sau în procente (saturatia)
= concentratia masurata a O2 fata de concentratia maxima
poate fi > 100%!
 cantitatea de O2 ce poate fi dizolvata în apa depinde de:
 temperatura
 presiune atmosferica (presiunea atmosferica depinde în primul rînd de altitudine)
 salinitate
Factori abiotici: factori chimici
 pH-ul apei
= prescurtare de la “potentialul (sau puterea) hidrogenului”
= concentratia ionilor de hidrogen (protoni)
= o scara logaritmica 0-----14 (7 = neutru)
• apa pura: pH = 7
• otetul si berea: pH = 3
• acidul stomacal: pH = 2
 factori ce influenteaza pH-ul:
- fluctuatiile concentratiei totale de dioxid de carbon: CO2  pH acid
- fotosinteza si respiratia, care modifica concentratia de CO2 din apa
- fluctuatiile concentratiei de O2 (în mai mica masura): O2  pH acid
- deversarea apelor reziduale cu continut bogat în acizi sau baze
 exista bazine acvatice în care în mod natural pH-ul se mentine la valori reduse, caracterizînd medii
acide si puternic acide
aici pot supravietui doar specii acidofile sau acidobionte
ex. lacuri din taiga si tudra
ex. mlastini de turba
Interactiunea factorilor abiotici:
 factorii abiotici nu actioneaza de sine statator, ci concomitent asupra indivizilor, populatiilor
 interactiunea factorilor abiotici face ca efectele lor ecologice sa fie cu totul diferite comparativ cu
influenta oricarui factor luat separat
ex. în ecosistemele terestre, temperatura ridicata combinata cu umiditatea scazuta (seceta) sau cu
umiditatea crescuta au efecte ecologice foarte diferite
ex. în ecosistemele acvatice, cantitatea de oxigen dizolvat este decisiva -> dar aceasta cantitate depinde
de temperatura apei, de salinitate, de actiunea vîntului, de adîncimea si de miscarea apei, de natura
fundului apei, de dezvoltarea vegetatiei acvatice etc.
POPULATIA / SPECIA:
 Populatia si specia ocupa acelasi nivel în ierarhia organizatorica, pentru ca populatia este forma
elementara de existenta a speciei
– adica, o specie poate exista fiind reprezentata în conditii naturale de cel putin o populatie (situatie în
care specia se confunda cu populatia respectiva)
ex. în Europa, specia de urs brun (Ursus arctos) este formata din mai multe populatii:
=> populatia = grupari de indivizi din aceeasi specie, cu genofond comun, ce ocupa un anumit teritoriu
individualizat (areal)
 CONCEPTUL DE SPECIE:
- exista mai multe teorii sau “concepte legate de specie” (Mayden, 1997), dintre care cele mai
vehiculate sunt:
1. SPECIA MORFOLOGICA - cel mai vechi concept; specia = un grup de indivizi asemanatori ca forma
2. SPECIA BIOLOGICA = grupuri de populatii naturale ce se pot reproduce liber între ele, incapabile sa se
împerecheze cu alte grupuri si care ocupa o anumita nisa ecologica în natura
3. SPECIA FILOGENETICA - o specie reprezinta grupul de organisme ce difera semnificativ de alte grupuri
si în cadrul caruia se poate identifica un tipar clar de descendenta
aceste concepte nu sunt congruente;
se practica acceptarea unui concept pluralist:
ex. specia ca grup filogenetic distinct de organisme (conceptul 3) si izolat reproductiv (conceptul 2)
=> astfel, biologii “lucreaza” cu doua definitii ale speciei:
a) definitia traditionala:
specia = grup de populatii distinct din punct de vedere genetic, cu membri ce se pot împerechea liber în
conditii naturale dar sunt izolati reproductiv de membrii altor grupuri similare (McFadden si Keeton,
1995) !dar:
• bacteriile si virusurile sfideaza aceasta definitie
• nu exista o masura a diferentierii genetice dintre organisme
• exista specii considerate diferite si care se pot împerechea în conditii naturale (multe specii de
pastrav pot hibridiza)
b) definitia “operationala”:
specia = grup de organisme ce se aseamana mai mult între ele decît cu alte organisme din punct de
vedere al morfologiei, fiziologiei, comportamentului si a tiparelor de reproducere” (McFadden si Keeton,
1995) !dar:
nu exista o limita clara a diferentierii morfologice necesare pentru a declara doua specii diferite; iar
dificultatile apar datorita variabilitatii intraspecifice naturale (mai ales în cazul celor ce traiesc în
medii diferite)
 Studiul populatiilor naturale se refera la:
- MARIMEA POPULATIILOR - mod de determinare
- variatii de densitate
- dinamica
- reglarea
- strategii demografice
- STRUCTURA POPULATIILOR - structura genetica
- structura sexuala
- structura spatiala
- structura pe vîrste
- RELATIILE POPULATIILOR - între indivizii populatiei
- între populatii diferite
MARIMEA POPULATIILOR
= principalul parametru structural care caracterizeaza orice populatie naturala
= variaza în general în limite largi, cu ritmuri diferite
= numarul indivizilor (si procesele ce duc la modificari ale nr. de indivizi):
- Delimitarea spatiala a unei populatii:
- în practica variaza de la specie la specie si de la studiu la studiu
- Nu toti indivizii sunt la fel!
- exista specii la care diverse stadii de dezvoltare au caracteristici diferite, deci trebuie studiate diferit
CUM SE EXPRIMA MARIMEA POPULATIEI?
1. DENSITATE NUMERICA
2. DENSITATEA CA BIOMASA
1. DENSITATE NUMERICA
- cel mai frecvent, efectivul populatiilor naturale se exprima ca numar de indivizi raportat la unitatea de
suprafata sau volum a ecosistemelor ce integreaza populatiile studiate = DENSITATE ABSOLUTA
! în anumite cazuri numarul de indivizi poate fi raportat la alte unitati (ex. numar per frunza sau numar
per gazda)
- DENSITATEA RELATIVA
 atunci cînd nu putem extrapola la suprafata sau volum, raportam la numarul total de indivizi
 se apropie mai mult de un indice de abundenta
 ofera informatii orientative asupra rolului fiecarei populatii
2. DENSITATEA CA BIOMASA
- biomasa = masa întregului material viu (pe suprafata sau volum) existenta la un moment dat (kg/mp;
t/ha; g/mc etc.)
- este o exprimare mai exacta, pentru ca sunt cazuri în care numarul de indivizi poate fi mic (comparativ
cu alte populatii) dar biomasa este mare
CUM SE DETERMINA MARIMEA POPULATIEI?
I. RECENSAMÎNT
II. ESTIMARE
I. RECENSAMÎNT
= numararea tuturor indivizilor unei populatii
- modalitate directa si precisa de determinare a marimii populatiei
- are aplicabilitate practica foarte limitata
 ex. populatii cu efectiv redus sau populatii care ocupa areale restrînse
 ex. populatii de nevertebrate fixate de substrat: Lepas sp. (Ciripede), Balanus sp. (Ciripede), populatiile
umane
II. ESTIMARE
- se estimeaza densitatea pe baza prelevarii si analizei probelor
- ex. nr. de afide dintr-un lan se estimeaza numarîndu-le de pe un numar semnificativ de frunze, estimînd
nr. de frunze pe mp si apoi estimînd nr. de afide pe mp.
- estimarea se face diferit în functie de particularitatile populatiilor studiate (populatii vegetale, populatii
animale fixate, cu mobilitate redusa sau cu mobilitate ridicata)
- doar daca probele sunt reprezentative se poate face extrapolarea la întreaga populatie studiata (sunt
prelevate randomizat, au o marime suficienta si includ cît mai putine erori)
- daca efectivul populational trebuie estimat, densitatea populatiei poate fi exprimata în patru moduri
(Henderson, 2003):
1. ca densitate absoluta (absolute number, absolute population)
- definita ca numarul de organisme per unitate de suprafata sau volum;
- folosita pentru vegetatia ierboasa, planctonul lacurilor etc., unde o parte a habitatului este îndepartata
odata cu organismele ce vor fi ulterior numarate
ex. metoda patratelor, metoda marcarii si recapturarii
metode alternative = met. transectelor si distantelor
- sunt metode la care se poate face raportarea la o anumita suprafata (direct sau indirect)
2. ca densitate relativa (relative number)
- reprezinta o estimare a densitatii ce nu poate fi legata de o unitate de suprafata;
- metodele folosite în acest caz sunt diferite forme de capturare (trapping), în care numarul de indivizi
prinsi depinde si de alti factori în afara de densitatea populationala; de asemenea se practica raportarea
„efort de captura” (catch per unit time or effort)
3. ca intensitate de atac (population intensity)
- reprezinta numarul de organisme per unitate de habitat, de exemplu per frunza, per planta sau per
gazda;
- se foloseste cînd densitatea populatiei depinde de disponibilitatea habitatului (plante, frunze, gazde)
- numarul de unitati de habitat pe o anumita suprafata este variabil si trebuie si el estimat
- o intensitate mare de „atac” poate reflecta fie o densitate mare, fie o penurie de gazde
4. indícii populationale (population indices)
- se folosesc atunci cînd organismele nu se pot numara, însa produsele sau efectele lor sunt vizibile
(exuvii, cuiburi, polen, blana, fecale, distrugerea vegetatiei, urme etc.)
- se preteaza de obicei la mamifere rare, greu de studiat datorita agresivitatii lor si/sau faptului ca nu
sunt obisnuite cu omul (de exemplu vidra, rîs)
MARIMEA POPULATIILOR
VARIATII ALE DENSITATII
 procesele care asigura intrarile si iesirile de indivizi din populatie:

- daca rata intrarilor > rata iesirilor (nr. ind. / suprafata sau volum / timp) -> marimea populatiei creste
- pentru intervale foarte scurte de timp ratele proceselor care asigura intrarea si iesirea indivizilor pot fi
egale ( marimea populatiei este stationara)
- fiecare proces se desfasoara cu viteze diferite
- la anumite populatii naturale cu mobilitate foarte slaba intrarea si iesirea de indivizi se realizaza
preponderent prin natalitate si mortalitate // la alte populatii echilibrul dinamic se realizeaza
predominant prin dispersie (imigrare / emigrare)
(DISPERSIA = deplasarea indivizilor într-un singur sens; asigura extinderea arealului speciei (≠
DISTRIBUTIA; ≠ MIGRATIA))
 NATALITATEA
= producerea de noi indivizi prin nastere, eclozare, germinare, înmugurire sau diviziune
- rata natalitatii = nr. de indivizi nascuti într-un anumit interval (o zi, luna, an) raportat la efectivul
total al populatiei (sau la o cifra etalon, ex. 1000)
- numarul descendentilor variaza în limite foarte mari: de la milioane de oua (nevertebrate), la mii
(pesti), sute (amfibieni), la zeci (pasari, mamifere)
- valorile acestea sunt conditionate genetic si ecologic:
fiecare specie are un anumit potential biotic (zestre ereditara), o anumita capacitate de a naste urmasi
(determinata genetic)
...datorita presiunii mediului, forte externe care împiedica realizarea deplina a potentialului biotic
- FECUNDITATEA = performanta potentiala a unei populatii (d.p.d.v. al reproducerii)
- ex. la populatia umana = 1 copil / 9-11 luni / femeie
- FERTILITATEA = cum se concretizeaza fecunditatea în indivizi viabili introdusi în populatie (nr. de
descendenti / individ / timp) – ex. la populatia umana = 1 copil / 8 ani / femeie matura sexual
 MORTALITATEA
= procesul de eliminare de indivizi din populatie prin moarte fiziologica (dupa ce s-a parcurs tot ciclul
de dezvoltare) si datorita actiunii pradatorilor, bolilor sau altor factori întîmplatori
- rata mortalitatii = nr. de indivizi morti într-un anumit interval (o zi, luna, an) raportat la efectivul
total al populatiei (sau la o cifra etalon, ex. 1000)
- LONGEVITATE FIZIOLOGICA = se confunda cu durata ciclului de dezvoltare; fiind particulara fiecarei
populatii
- LONGEVITATE ECOLOGICA = longevitatea medie realizata în conditii de mediu date
VARIATII ALE DENSITATII – PRINCIPIUL LUI ALLEE
- densitatea are o semnificatie foarte importanta pentru supravietuirea unei populatii pentru ca exprima
gradul de încarcare a terenului cu indivizi (capacitatea biotopului de a suporta o anumita cantitate de
biomasa = CAPACITATE DE SUPORT)
- variatiile densitatii pot determina succesul reproductiv, ratele de supravietuire sau probabilitatea de
dispersie a populatiilor
- densitatea unei populatii variaza între doua limite (praguri, puncte critice), unde populatia se afla în
stare critica:
*un prag inferior (densitate minima de supravietuire)
*un prag superior (densitate maxima de supravietuire)
- PRINCIPIUL (EFECTUL) LUI ALLEE: atît supra- cît si subaglomerarea (=densitati-limita) sunt
defavorabile pentru supravietuirea populatiei
DENSITATE MAXIMA
- se intensifica lupta pentru resursele limitate de mediu
- rezultate: rata mica a natalitatii, rata mare de mortalitate (sau emigrare)
DENSITATE MINIMA
- pune în pericol perpetuarea speciei (prin negasirea partenerilor pentru reproducere)
- se pierd avantajele turmei (în ceea ce priveste semnalizarea pradatorilor)
- nu se exploateaza eficient resursele mediului
- la speciile cu un efectiv redus, densitatea minima pune în pericol însasi supravietuirea
- rezultate: rata mica a natalitatii, rata mare de mortalitate (sau emigrare)
 parametrii vitali (ex. nr. de nasteri) au valori mici cînd densitatea e mica
 exista fertilitate maxima la valori intermediare de densitate
 reducerea fertilitatii la densitati mari este o consecinta a supraaglomerarii
VARIATII ALE DENSITATII – cicluri de viata
 calcularea efectivului la populatiile naturale se complica, datorita heterogenitatii lor
– datorita faptului ca prezinta cicluri de viata diverse
-> un ciclu de viata foarte simplificat cuprinde: nastere (eclozare, diviziune...) -> perioada
prereproductiva -> perioada reproductiva -> perioada postreproductiva -> moarte (datorita
senescentei), desi moartea poate interveni în orice stadiu

 indiferent de lungimea ciclului de viata, speciile se pot clasifica în:

1 specii cu o singura perioada de reproducere distincta:
(în timpul careia nu investesc în supravietuire si dupa care mor)
ex.#1 majoritatea plantelor anuale cu o perioada de înflorire si de formare a semintelor, dupa care mor

ex.#2 specii cu ciclu de viata > 1 an; faza prereproductiva poate dura mult mai mult de un an
2 specii cu mai multe evenimente reproductive:
în perioade diferite sau în aceeasi perioada a vietii (în timpul careia indivizii investesc în supravietuirea
viitoare si în crestere si dupa care nu mor)
ex.#1 plantele si animalele cu viata lunga si cu mai multe evenimente reproductive
- înflorirea la plante este declansata de lungimea fotoperioadei; la animale de obicei puii apar atunci
cînd resursele mediului sunt bogate
- spre deosebire de speciile anuale, generatiile se suprapun, indivizii reproductivi fiind de vîrste diferite

ex.#2 în zona intertropicala, fara variatii sezoniere si cu mici variatii în fotoperioada exista specii de
plante ce înfloresc si produc fructe de-a lungul întregului an
smochinul (Ficus) reprezinta o sursa de hrana pentru nenumarate populatii de maimute si pasari în
padurile tropicale umede

ex.#3 oamenii si gîndacii de bucatarie au acest tipar de ciclu de viata

VARIATII ALE DENSITATII – tabele de viata
- luînd în considerare complexitatea ciclurilor de viata a diferitelor populatii, cea mai comoda metoda de
caracterizare a dinamicii efectivelor (n, m, i, e) este cea a ALCATUIRII TABELELOR DE VIATA
- tabelul de viata = o sumarizare pe vîrste (/dimensiuni) a vietii (mortii) cohortei
- se realizeaza pentru o singura cohorta, distincta, urmarita de la nastere pîna la moartea ultimului
individ
cohorta = grup de indivizi dintr-o specie, nascuti în acelasi timp si care traiesc în aceleasi conditii de
mediu (Neess&Dugdale, 1959)

- cazul cel mai simplu este cel al organismelor ce nu au generatii care se suprapun (= au generatii
discrete): fiecare individ se reproduce într-o anumita perioada, dupa care moare înainte de
urmatoarea perioada reproductiva
- de obicei sunt organisme anuale (traiesc 1 an) (ex. plante anuale de cultura)
- singura suprapunere este între adultii reproductivi si descendenti în timpul si imediat dupa perioada
reproductiva
- pentru populatiile cu generatii suprapuse, lucrurile se complica
- în aceste populatii se reproduc indivizi de vîrste diferite – deoarece coexista indivizi mai tineri sau mai
batrîni (deci apartinînd la cohorte diferite)
- pt. realizarea tabelelor de viata, o cohorta trebuie urmarita de-a lungul anilor (lucru care se
dovedeste de multe ori greu de realizat în practica) -> tabelul de viata astfel obtinut se numeste
TABEL DE VIATA DINAMIC
- o solutie pentru aceasta problema ar fi întocmirea unui TABEL DE VIATA STATIC – ce
reprezinta reconstruirea structurii pe vîrste a cohortei la un anumit moment-dat
 curbe de supravietuire:
= reprezentarea grafica a parametrului lx (capacitatea de supravietuire), adica proportia de indivizi
ramasi în viata la începutul fiecarei clase de vîrsta comparativ cu numarul initial de indivizi din populatie
- sunt folosite ca modalitate grafica de a înfatisa tiparele mortalitatii
- exista trei tipuri de curbe de supravietuire:
TIPUL I (convexa) - mortalitatea este concentrata la finele ciclului de viata ex. oameni, animale din zoo
TIPUL II (liniara) – probabilitatea mortii ramîne constanta indiferent de vîrsta ex. pasari cu pradatori
ce nu diferentiaza între indivizii de vîrste diferite
TIPUL III (concava) – mortalitate juvenila mare; supravietuitorii au probabilitate mare de supravietuire
ex. specii de pesti
- aceste tipuri de curbe de supravietuire reprezinta generalizari utile, însa în practica tiparele acestor
grafice sunt de obicei mult mai complexe
- ex. pentru o populatie de Erophila verna, o planta anuala cu durata de viata scurta ce traieste pe dune
de nisip, curba de supravietuire arata cam asa:

DINAMICA POPULATIEI:
- se refera la variatiile numerice ale unei populatii, raportate la timp
- populatiile variaza în timp datorita presiunii exercitate de factorii de mediu, fiind afectate ratele de
reproducere si deci supravietuirea indivizilor
- dinamica populatiei se stabileste utilizînd modele matematice (care cuantifica dependenta marimii
populatiei (N) de factorii de mediu perturbatori)
-> VARIATIA EXPONENTIALA A MARIMII POPULATIEI
-> VARIATIA MARIMII POPULATIEI PRIN MODELUL LOGISTIC
DINAMICA POPULATIEI: VARIATIA EXPONENTIALA A MARIMII POPULATIEI:
- cresterea exponentiala se refera la faptul ca în fiecare generatie numarul de indivizi creste cu o rata
constanta - proportionala cu numarul de indivizi existent anterior;
- la început cresterea e lenta, apoi devine tot mai rapida, pe masura ce creste cu fiecare generatie
numarul de reproducatori

- cresterea exponentiala este exprimata printr-o ecuatie diferentiala: [ecuatiile diferentiale arata
rata(viteza) cu care se modifica o cantitate y (=N) ca urmare a modificarii lui x (=t)]
r (rata intrinseca de crestere a populatiei):
- exprima cresterea populatiei în conditiile valorilor optime (sau constante) ale factorilor de mediu
- e sinonima cu “potential biotic”
- se considera ca r e pozitiv sau negativ în functie de arealul de distributie:
- r are valori variate:
r pe an
mamifere mari 0,02 - 0,5
pasari 0,05 -1,5
insecte 4 - 50
bacterii 3000 - 20000

- valorile sunt aproximative, existînd numeroase exceptii: Magicicada sp. – cicada din America de Nord
la care metamorfoza dureza 13 sau 17 ani; adultii traiesc doar cîteva saptamîni, dupa care se reproduc si
mor (r = 0,4 / an)
cresterea exponentiala pentru doua tipuri diferite de populatii:
cu rosu: o populatie cu rata de crestere mica;
cu verde: populatie cu rata de crestere ridicata
-> conditii necesare pentru ca dinamica unei populatii sa urmeze curba exponentiala:
- presiunea mediului (abiotic + biotic) asupra populatiei trebuie sa fie nula [toti factorii de mediu sa fie la
valori optime] sau constanta [factorii de mediu sa aiba valori neschimbate timp nedefinit]
- spatiul trebuie sa fie nelimitat
- rata intrinseca de crestere sa fie constanta (rata natalitatii si a mortalitatii sunt constante)
=> populatia ar atinge rapid o distributie stabila pe clase de vîrsta care se mentine atît timp cît rata
intrinseca ramîne constanta
- cresterea exponentiala este rar întîlnita la populatiile naturale
(dar modelul matematic este folosit ca baza pentru dezvoltarea unora mai realiste)
ex. # 1: bacteriile
- se reproduc prin diviziune
- dupa 15 ore vor fi mai mult de un miliard
ex. # 2:

ex. # 3: populatii naturale cu crestere exponentiala pe perioade scurte de timp:

 “specii pioniere” (aflate în stadiile initiale ale succesiunii ecologice)
 specii introduse de om
 specii oportuniste
Cazul gastropodului Rapana venosa:
- originara din Marea Japoniei si Marea Chinei de Sud
- semnalata prima data în Marea Neagra în 1947
- începând cu 1963 Rapana a devenit una din cele mai comune specii de gastropode în RO si BG
- are fertilitate ridicata, o mare capacitate adaptativa; are toleranta la apele poluate si nu are
competitori seriosi
- Rapana se hraneste cu stridii, pectinide si midii (Ostrea, Pecten, Mytilus), astfel ca are efecte
negative asupra acestor populatii
- multa vreme, Rapana a fost semnalata în dreptul coastelor românesti numai pe baza cochiliilor goale
gasite pe plajele noastre
 dar populatiile nu pot creste nelimitat!

...de fapt, esenta ecologiei populatiilor este întelegerea factorilor ce împiedica majoritatea
populatiilor sa creasca exponential în cele mai multe cazuri!
DINAMICA POPULATIEI: VARIATIA MARIMII PRIN MODELUL LOGISTIC
 reprezentarea grafica a modificarilor numerice ale populatiilor din natura este curba în forma de S
(logistica):
 rezistenta mediului = toti factorii de mediu ce tind sa reduca rata de crestere a populatiei;
- echilibrul dintre potentialul biotic si rezistenta mediului determina rata reala de crestere a populatiei

- modelul logistic al dinamicii marimii populatiei a fost formulat pentru prima data de Verhulst (1838) si
a fost introdus independent de Pearl si Reed (1920)
- conform acestui model rata de crestere e modificata de rezistenta mediului, care creste pe masura ce
populatia se apropie de capacitatea de suport a mediului (K)
 cînd N e foarte redus, (K-N)/K se apropie de 1, iar populatia creste exponential, în acelasi mod în care
ar creste o populatie neafectata de competitie, pradatorism etc.
 pe masura ce populatia devine mai numeroasa si competitia creste, diferenta (K-N)/K scade (se
apropie de 0), astfel ca cresterea populatiei este lenta
 cînd N = K, populatia nu mai creste (dN/dt = 0)
 o populatie ajunge la un echilibru (datorita particularitatilor populatiei [r, capacitate de adaptare,
structura] si particularitatilor biotopului si ale biocenozei din care face parte)
...dar rareori populatiile naturale se mentin exact la valori de echilibru: ele sufera oscilatii numerice
regulate sau neregulate, divergente sau convergente, de o parte si de alta a valorii de echilibru:

la unele specii s-a constatat ca efectivul populatiei variaza ciclic (variatiile au fost corelate cu fluctuatii
ale factorilor de mediu sau cu diferite procese din cadrul populatiei)
- ciclurile populationale = oscilatii numerice la care valorile maxime ale efectivelor se repeta la intervale
fixe de timp si la care fazele de crestere si descrestere numerica sunt relativ simetrice
ex. #1: ciclu populational de 10 ani la iepurele si rîsul canadian din padurea boreala din Canada si nordul
SUA
ex. #2: ciclu populational de 3-4 (6) ani la lemingi Lemmus lemmus (Quinn, 2008)
- Ch. Elton (1924) a fost primul care a identificat un tipar în modificarile efectivelor populationale la
lemingi
- lemingii au devenit faimosi în cultura populara prin mitul “sinuciderilor în masa”
- atunci cînd densitatea populationala devine prea mare (depaseste capacitatea de suport a mediului),
numerosi indivizi migreaza pentru a evita supraaglomerarea
- lemingii pot înota si astfel pot trece bariere “acvatice” în calea lor spre noi habitate
- uneori marimea bazinelor acvatice întrece capacitatile lor fizice, ceea ce duce la mortalitate ridicata (de
aici si mitul “sinuciderii”)
- cvasicicluri populationale - se întîlnesc la populatii la care modificarile numerice prezinta o
periodicitate neregulata
- modelul logistic exprima simplificat un fenomen foarte complex din natura
- neajunsuri:
 presupune ca la valori mici de densitate, populatia creste exponential
- nu e o regula, deseori la densitati scazute se manifesta efectele negative ale subaglomerarii (efectul lui
Allee)
 neglijeaza posibilitatea modificarii în timp a calitatii sursei de hrana;
- în natura la multe populatii spectrul trofic se mofica frecvent
 nu ia în considerare heterogenitatea populatiei: indivizii nu sunt identici, nici în privinta necesitatilor
energetice, nici a vîrstei si participarii la reproducere
- fiecare individ influenteaza deosebit rata intrinseca de crestere a populatiei
-> cu toate acestea, modelul logistic se utilizeaza ca un instrument care ilustreaza la modul general
cum poate creste numeric o populatie
REGLAREA MARIMII POPULATIEI:
->cu toate ca permanent se produc variatii numerice din cauza variatiilor natalitatii, imigratiei,
mortalitatii si emigratiei, totusi marimea populatiei ramîne în ansamblu relativ constanta
-> reglarea populatiei = controlul numarului indivizilor dintr-o populatie, ce duce la mentinerea
integralitatii si a echilibrului sau dinamic
1. Reglarea prin factori climatici
- Bodenheimer (1928) a subliniat influenta temperaturii si umiditatii asupra ratei de dezvoltare si
mortalitate la populatiile de insecte
- fluctuatiile factorilor climatici se coreleaza cu exploziile numerice ale populatiilor de insecte, dar se
neglijeaza explicarea echilibrului stabil al populatiilor
- FACTORI INDEPENDENTI DE DENSITATE: în general se considera ca factorii abiotici sunt independenti
de densitatea populatiilor, ei afectînd la fel o populatie mare sau una mica!
2. Reglarea prin factori biotici
- A.J.Nicholson este considerat fondatorul “teoriei reglajului prin factori biotici”
- FACTORI INDEPENDENTI DE DENSITATE: în general se considera ca factorii abiotici sunt independenti
de densitatea populatiilor, ei afectînd la fel o populatie mare sau una mica!
REGLAREA MARIMII POPULATIEI:
- a respins teoria reglarii prin factorii abiotici, facînd o analogie sugestiva: interactiunea dintre Pamînt si
satelitul sau natural Luna determina numai oscilatiile de nivel, nu si adîncimea oceanului!
...astfel, factorii climatici ar actiona similar cu Luna, determinînd oscilatiile numerice ale populatiilor
naturale, iar factorii biotici ar fi singurii care determina starea de echilibru a acestora!
- dupa Nicholson, mecanismul principal prin care factorii biotici controleaza efectivul populatiilor este
competitia pentru hrana, spatiu sau competitia dintre speciile de pradatori sau paraziti
- FACTORII BIOTICI SUNT DEPENDENTI DE DENSITATE, efectul lor fiind mai puternic odata cu cresterea
densitatii
- astfel, în conditii de crestere numerica a populatiei, factorii tind sa reduca efectivul prin scaderea ratei
natalitatii si cresterea mortalitatii
- argumentul principal deriva din însasi modelul logistic de crestere a marimii populatiei, care sustine ca
initial populatia are o crestere exponentiala, dupa care atinge un echilibru si oscileaza în jurul acestei
valori de echilibru
ex. gugustiucul Streptopelia decaocto – introdus în Anglia în 1955, dupa o crestere exponentiala în primii
ani, s-a constatat ca populatia a ajuns la un echilibru în jurul anilor ‘80
3. Reglarea prin factori abiotici si biotici
- abordarea unitara a rolului factorilor de mediu în reglarea marimii populatiilor nu respinge teoria
factorilor climatici si nici cea a celor biotici, ci considera solutiile lor ca fiind reale pentru populatii
integrate în medii de diferite tipuri:
în ecosisteme în care conditiile de mediu s-ar afla la valorile optime pentru o populatie, efectivul
acesteia ar fi reglat prin procese dependente de densitate, iar în
ecosistemele în care conditiile de mediu ar fi foarte instabile si s-ar îndeparta de optimul caracteristic
populatiei, reglajul s-ar efectua prin procese independente de densitate (Huffaker si Messenger, 1964)
4. Reglare prin mecanisme interne populationale
- se pune accentul pe rolul mecanismelor de autoreglare a populatiilor
- presupune existenta diferentierilor fiziologice, comportamentale si genetice a indivizilor unei
populatii
ex. autoreglare prin eliberarea unor substante chimice: Chlorella elimina în mediu clorelina care ajungînd
la o anumita concentratie, opreste înmultirea indivizilor
ex. autoreglare prin canibalism:
- în populatiile gîndacului de faina (Tribolium) ce depasesc o anumita densitate, indivizii consuma
împreuna cu faina si o parte din ouale si larvele depuse
- unele specii de pesti, se hranesc cu propriile icre
ex. modificarea raportului numeric al sexelor:
- la populatiile de ciclostomi cu densitate crescuta predomina masculii
Teoria lui Christians (1950, 1968) si Dawis (1964) - arata ca reglarea cresterii populatiilor la mamifere se
explica prin raspunsurile endocrine legate de densitate
 cînd populatia creste, apare fenomenul de stres, ce prin intermediul hipofizei antreneaza o
hiperactivitate a glandelor suprarenale care secreta o cantitate mai mare de adrenalina; adrenalina
pregateste organismul pentru efort fizic (atît pericol fizic cît si stres psihologic); ea duce la cresterea
frecventei cardiace, creste presiunea arteriala (contracta vasele sanguine redirectionînd fluxul sanguin
spre inima), creste ritmul respirator; transforma glicogenul stocat în ficat si muschi în glucoza (necesara
pt. energia suplimentara)  rezulta o reducere a rezervelor de glicogen care determina un soc
hipoglicemic ce produce o crestere a mortalitatii
 glandele suprarenale (cortico≈) secreta si cortizonul, hormon care pe lînga un rol cheie în metabolism
(creste nivelul de glucoza din sînge), este vital pt. functionarea sistemului imun (daca nivelul de cortizon
este crescut, rezistenta la infectii scade!)
 rezulta de asemenea o mortalitate ridicata -> astfel, acest mecanism este unul de aparare, ce previne
o distrugere totala a mediului de catre organisme
5. TEORIA SINTETICA A REGLARII MARIMII POPULATIEI
-> solutia problemei reglarii marimii populatiei trebuie sa fie o solutie integratoare
... care sa tina cont de:
 organizarea populatiei (relatii dintre indivizi)
 organizarea biocenozei (numar de specii, relatii interspecifice)
 particularitatile biotopului (fluctuatiile factorilor fizici, chimici si geografici)
! DE ASEMENEA, NU TREBUIE SA UITAM DE SELECTIA NATURALA
! actiunea selectiei naturale este orientata de variatiile factorilor de mediu
! populatiile raspund la selectia naturala prin adaptari caracteristice
! mecanismele de autoreglare functioneaza doar pentru un anumit domeniu de stabilitate al
ecosistemului, cînd factorii biotici si abiotici fluctueaza în limite normale cînd fluctuatiile sunt
imprevizibile si violente, efectivul populational sufera modificari necontrolabile

STRATEGII DEMOGRAFICE:
 conceptul de selectie r si k a fost propus de McArthur si Wilson (1967)
 simbolurile r si k sunt preluate din ecuatia logistica de crestere numerica a populatiei, desi conceptele
sunt independente de aceasta ecuatie:

CONDITII DE MEDIU
instabile, imprevizibile: mortalitate independenta de densitate- SELECTIE r
stabile, previzibile: reglare dependenta de densitate - SELECTIE k
POPULATII CU STRATEGIE r:
- traiesc în habitate instabile (cu fluctuatii imprevizibile) sau în habitate efemere (ex. în primele faze de
succesiune ecologica, în zonele litorale etc.)
- indivizi de talie mica
- durata de viata redusa
- maturitate sexuala foarte rapida, rata reproductiva ridicata
- rata natalitatii si mortalitatii – ambele foarte ridicate (un mic procent din nounascuti ating vîrsta
reproductiva, curba de supravietuire se apropie de tipul III)
- populatii foarte instabile; la presiuni mici ale mediului, ele cresc rapid, ating un punct de echilibru si
oscileaza în jurul lui, dar la presiuni mari populatiile scad drastic
ex. în general plantele anuale, insectele
POPULATII CU STRATEGIE k:
- traiesc în habitate relativ constante, sau cu modificari sezoniere (ex. paduri mature, pesteri, ocean)
- indivizii sunt de talie mai mare
- durata de viata mai lunga
- maturitate sexuala mai lenta, rata reproductiva mai scazuta
- rata natalitatii mai mica, dar supravietuiesc (aproape) toti juvenilii (astfel se asigura un procent
suficient de indivizi care sa atinga vîrsta reproductiva si sa permita supravietuirea speciei; curba de
supravietuire se apropie de tipul I)
- au efective mari si sunt stabile; ating o valoare de echilibru si se pastreaza în conditii de perturbari
moderate
ex. în general copacii, pasarile si mamiferele
Diomedea exulans (albatros)
- strategie tipica k
- se reproduce rar
- ajunge la maturitate sexuala dupa 19 ani
- depune tot la 2 ani cîte 1 ou
- puii sunt nidicoli, necesita îngrijire
- populatie stabila (desi cu efectiv redus)
Parus ceruleus (pitigoi)
- strategie ce se apropie de r
- maturitate sexuala mai rapida
- mortalitate ridicata
- efectivul populational fluctuant
Calliphora erytrocephala
- strategie tipica r
- mortalitate ridicata la juvenili
- durata mica de viata
Morpho (fluturi tropicali)
- strategie ce se apropie de k
- longevitate mare (10 luni)
- stabilitate ridicata
- fecunditate scazuta
- capacitate de supravietuire mare
 populatiile adopta strategii r sau k în functie de conditiile de mediu:
se considera ca speciile au înscrise în bagajul genetic ambele tipuri de strategii dar adoptarea uneia sau
a alteia ar depinde de disponibilitatea resurselor trofice din primele faze de viata
ex. populatii de Poa annua (firuta)
- cultivate pe terenuri cu conditii fluctuante, plantele aveau capacitate reproductiva mare dar durata de
viata redusa (r)
- cultivate în conditii relativ constante – strategie k
unele specii au o pozitie intermediara

STRUCTURA POPULATIILOR = consecinta a adaptarii populatiilor la anumite conditii de existenta

- STRUCTURA GENETICA
- STRUCTURA SEXUALA
- STRUCTURA SPATIALA
- STRUCTURA PE VÎRSTE
STRUCTURA GENETICA:
 CHARLES DARWIN (1809-1882) -
teoria evolutiei prin selectie naturala (1859, Originea speciilor prin selectie naturala)
”Evolutia este cel mai important concept din biologie. Nu exista nici o întrebare în biologie la care sa se
poata raspunde corect fara a avea în vedere evolutia.” (Ernst Mayr)
- desi ideea evolutiei nu era una noua (), Darwin a adus dovezi stiintifice în sprijinul ei (adunate în
timpul calatoriei pe vasul Beagle, între 1831-1836)
- teoria lui Darwin despre selectia naturala:
1. Progeniturile se aseamana cu parintii (din punct de vedere al morfologiei, comportamentului,
fiziologiei etc.)
2. Exista variatii aleatorii între indivizii unei specii; unele variatii pot fi transmise urmasilor
3. Cu fiecare generatie sunt produsi mai multi urmasi decît poate sustine mediul
4. Unii indivizi, datorita trasaturilor fizice sau comportamentale, au o sansa mai mare sa supravietuiasca
decît alti indivizi din aceeasi populatie
 astfel, Darwin a aratat ca supravietuirea si reproducerea diferite pentru anumiti indivizi din populatie
duc la schimbari de-a lungul timpului
 populatia se adapteaza, prin transferul caracterelor ”avantajoase” de la o generatie la alta
- odata cu elucidarea legilor de baza ale ereditatii (Gregor Mendel, 1822 -1884) biologii au putut face
legatura între teoria selectiei naturale si genetica
 JARGON GENETIC:
 pereche de cromozomi omologi = cele 2 copii din fiecare cromozom dintr-o celula somatica (ex. o
planta de fasole)->

 alele = versiuni alternative ale unei gene

 homozigot - la un locus exista 2 alele identice (ex. SS)
 heterozigot - la un locus exista alele diferite (ex. SA)
 genotip = combinatia de gene ale unui organism
 fenotip = totalitatea de caractere observabile ale unui individ
 dominant = caracter care se manifesta fenotipic
 recesiv = caracterul care nu se exprima la un heterozigot
 JARGON EVOLUTIONIST:
 evolutie = “descent with modification” (Charles Darwin)
= modificarea speciilor de-a lungul timpului
= modificarea frecventelor alelelor într-o populatie
! nu indivizii evolueaza, ci populatiile!
selectia naturala ”lucreaza” cu anumite caractere ale indivizilor, dar efectele se vad la nivel de populatie
 mecanismele ce duc la modificarea frecventelor alelelor în populatie:
1. SELECTIA NATURALA
2. DRIFTUL GENETIC
3. TRANSFERUL DE GENE ÎNTRE POPULATII
- dintre acestea, selectia naturala si transferul de gene duc la adaptarea organismelor (perfectarea
relatiei organism – mediu)
 variatia genetica = premisa acestor procese
- este datorata proceselor prin care se produc noi gene/alele (ex. mutatia) sau prin care genele existente
se aranjeaza în moduri noi (prin reproducere sexuata)
VARIATIA GENETICA
- variatia fenotipica dintre indivizii unei populatii este rezultatul efectului combinat al genelor si
mediului
ex. #1 Sauromalus obesus, reptila din deserturile din SV SUA si Mexic:
- indivizii din zonele cu climat predominant uscat tind sa fie mai mici decît cei dintr-un climat mai umed
- au fost colectati indivizi de la altitudini diferite (din zone cu precipitatii diferite) (Case, 1976);
- crescuti impreuna, cu cele mai bune conditii de hrana, s-au pastrat diferentele de marime intre indivizi
=> ceea ce arata variatia genetica
VARIATIA GENETICA
- variatia fenotipica dintre indivizii unei populatii este rezultatul efectului combinat al genelor si
mediului
ex #2. Potentilla glandulosa, California SUA (Clausen, Keck, Hiesey, 1940):
- indivizi de la trei altitudini diferite (30 m, 1400 m si 3050 m) prezentau adaptari diferite la conditiile de
mediu, în ceea ce priveste înaltimea plantei
- indivizi din cele trei tipuri au fost recoltati si crescuti în incinte experimentale situate la aceste altitudini
- daca tipurile diferite ar fi fost influentate doar de mediu, atunci indivizii din cele trei tipuri ar fi trebuit
sa creasca la fel în cele trei incinte ->

- însa au fost înregistrate diferente notabile, cauzate de diferente genetice ->

 ECOTIP (= forma geografica, forma ecologica)

= o populatie cu adaptari genetice la caracteristici particulare de mediu (edafice, climatice sau
biologice)
- este rezultatul actiunii de selectie exercitate de factorii ecologici dominanti
- de obicei diferentele genetice se vad în modificari fenotipice (morfologie, fiziologie)
- de multe ori ecotipul se suprapune cu notiunea de subspecie
- ecotipul este privit ca un prim pas în procesul de speciatie
ex. Tursiops truncatus - delfinul comun:
- traieste în tot oceanul planetar mai putin zonele polare
- exista cel putin doua ecotipuri:
1) unul localizat lînga tarmurile tropicale, cu o lungime de aprox. 2m si înotatoare mari
2) altul specific pentru ape mai reci si pentru zone pelagice, cu o lungime aproape dubla dar cu
extremitati mai mici
- alt ecotip a fost declarat specie noua: T. aduncus (pe tarmul Indiei si în Pacificul de Vest)
FRECVENTA GENELOR ÎN POPULATIE
- evolutia = modificarea populatiei în timp = modificarea frecventelor genelor în populatie de-a lungul
timpului
ex. populatie de buburuze Harmonia axyridis (China) (Chia-Chen Tan & Ju-Chi Li, 1946, din Molles, 2008)
– cu o mare variatie a modelelor si culorilor de pe elitre
= peste 200 combinatii - cauzate de 12 alele, dintre care: ->

expresia fenotipica (modelul si culoarea elitrelor) este folosita pentru a determina genotipul indivizilor:
daca într-un anumit areal 81% din buburuze au avut genotipul SS, 18% SA si 1% AA, putem calcula
frecventa alelelor S si A:
pentru S:
frecventa genotipului SS + ½ frecventa genotipului SA =
0,81 + ½ (0,18) = 0,81 + 0,09 = 0,90 adica 90%
pentru A:
frecventa genotipului AA + ½ frecventa genotipului SA =
0,01 + ½ (0,18) = 0,01 + 0,09 = 0,10 adica 10%

- care va fi frecventa alelelor în generatia urmatoare?

daca împerecherea între ”parinti” este randomizata (= cu egala probabilitate) si în absenta fortelor
evolutiei, frecventele alelelor vor ramîne constante: presupunem ca fertilitatea genotipurilor SS, SA si
AA este egala => proportia alelelor S si A din populatie se va regasi în proportia gametilor femeli si
masculi ce poarta cele doua alele:
● proportia împerecherilor ce implica un gamet ♀S cu un gamet ♂S = 0,9 x 0,9 = 0,81
=> frecventa genotipului SS la urmasi = 0,81
● proportia împerecherilor ce implica un gamet ♀S cu un gamet ♂A = 0,9 x 0,1 = 0,09 (1)
● proportia împerecherilor ce implica un gamet ♀A cu un gamet ♂S = 0,1 x 0,9 = 0,09 (2)
din (1) si (2) => frecventa genotipului SA la urmasi = 0,09 + 0,09 = 0,18
● proportia împerecherilor ce implica un gamet ♀A cu un gamet ♂A = 0,1 x 0,1 = 0,01
...adica exact ca la parinti
- acesta este unul dintre aspectele modelului de echilibru Hardy-Weinberg, ce identifica fortele evolutiei
ce pot schimba frecventele genelor în populatii
=> frecventa genotipului AA la urmasi = 0,01
modelul Hardy-Weinberg (Hardy, 1908, din Molles, 2008)
pentru o populatie în echilibrul Hardy-Weinberg, în care exista doua alele la un anume locus

- conform modelului Hardy-Weinberg, conditiile necesare mentinerii constante a frecventelor alelelor

sunt:
1. împerecherea randomizata - împerecherea ne-randomizata, în care probabilitatea cuplarii alelelor
este fie mai mare fie mai mica poate schimba frecventa genotipurilor în populatie
2. lipsa mutatiilor – mutatiile duc la aparitia de noi alele în populatie, sau modificarea alelelor deja
existente
3. lipsa imigrantilor – imigrantii pot introduce alele noi într-o populatie, sau pot sa schimbe frecventele
alelelor existente, datorita faptului ca frecventele alelelor sunt diferite în populatiile de origine
4. marimea mare a populatiilor – în populatiile mici creste probabilitatea ca frecventa alelelor sa se
schimbe de la o generatie la alta (= drift genetic)
5. aceeasi probabilitate de supravietuire si reproducere a genotipurilor – daca genotipuri diferite
supravietuiesc si se reproduc cu rate diferite, atunci frecventele genelor se va schimba în populatie
! TOATE ACESTE CONDITII TREBUIE SA FIE ÎNDEPLINITE PENTRU CA EVOLUTIA SA NU AIBA LOC !
 SELECTIA NATURALA
- este rezultatul diferentelor în supravietuirea si reproducerea fenotipurilor din populatie: unele
fenotipuri din populatie au un avantaj fata de altele în anumite conditii de mediu
(ex. dimensiuni mai mari/mai mici, proportii diferite dintre parti ale corpului, pigmentatie mai
închisa/mai deschisa, rate metabolice mai ridicate/mai scazute etc.)
- selectia naturala nu are aceleasi efecte de fiecare data:
poate duce la modificari în populatie sau poate conserva anumite caractere;
poate duce la cresterea diversitatii sau la scaderea ei
1. selectia stabilizatoare
- actioneaza împotriva fenotipurilor extreme, deci favorizeaza fenotipul de mijloc
- are loc cînd indivizii ”de mijloc” sunt cel mai bine adaptati la conditiile de mediu
=> speciile pot ramîne neschimbate pe parcursul a numeroase generatii
ex. distributie normala a dimensiunilor corpului

2. selectia directionala
- favorizeaza un fenotip extrem în detrimentul altor fenotipuri din populatie
- are loc atunci cînd un fenotip extrem are un avantaj fata de altele

3. selectia disruptiva
- are loc atunci cînd doua sau mai multe fenotipuri au un avantaj fata de altele

- SELECTIA NATURALA – transmiterea ereditara a caracterelor

- selectia naturala poate produce schimbari evolutive într-o populatie doar daca acel caracter fenotipic
este transmis genetic de la o generatie la alta
capacitatea unui caracter de a fi transmis ereditar (e) = variatia genetica (VG) / variatia fenotipica (VF)
variatia fenotipica (VF) = variatia în fenotip datorita efectelor genetice + variatia în fenotip datorita
mediului
variatia în fenotip datorita efectelor genetice ex. diferentele în înaltime pot fi rezultatul variatei
genetice
variatia în fenotip datorita mediului ex. calitatea hranei ce afecteaza rata de crestere si dimensiunile;
cantitatea de lumina si nutrienti ce afecteaza cresterea plantelor etc.
=> e = VG / (VG+VM)
daca VM = 0 (toata variatia fenotipica e rezultatul diferentelor genetice dintre indivizi, iar mediu nu are
absolut nici o contributie) => e = 1 (caracterul e transmisibil 100% ereditar)
daca VG = 0 (variatia fenotipica observata e rezultatul actiunii mediului) => e = 0 (selectia naturala nu
poate produce moficari evolutive în populatie)
- în general, e variaza între 0 s 1
 DRIFT GENETIC
= modificarile frecventelor alelelor datorate întîmplarii, evenimentelor aleatorii
= se refera la mutatiile ce au loc mai ales în populatiile mici, care au sanse de a se exprima fenotipic si de
a fi alese de selectia naturala (tocmai pentru ca efectivul populatiei este mic)
- reduce variatia genetica în populatii de-a lungul timpului, prin marirea frecventei unor alele si scaderea
frecventei sau eliminarea de tot a altora
- poate duce la fixarea alelelor nefavorabile într-o populatie
ex.#1 efectul fondatorilor (”founder effect”) = se refera la situatiile de repopulare, în care întîmplarea
determina ce genotip ajunge primul
ex.#2 efectul ”gît de sticla” (”bottleneck effect”) = se refera la situatiile în care efectivul populatiei se
reduce drastic, cu efecte majore asupra a cel putin o generatie;
- variatia genetica redusa poate duce la incapacitatea populatiei de a se adapta noilor presiuni de
selectie (ex. modificari de spectru trofic, schimbari climatice etc.)
 TRANSFERUL DE GENE ÎNTRE POPULATII
= schimbul de alele între populatii datorita emigrarii / imigrarii indivizilor fertili sau a gametilor
- poate influenta capacitatea populatiilor de adaptare la conditii de mediu locale
ex. schimbul de gene a dus la raspîndirea unor alele pentru rezistenta la insecticide în populatiile de
Culex pipiens: în populatia de origine, frecventa acestor alele a crescut pentru ca ofereau protectie
împotriva insecticidelor; în populatiile noi, frecventele au crescut datorita selectiei naturale
- a devenit un agent important al modificarilor în populatia umana (datorita globalizarii)
 MACRO vs. MICRO EVOLUTIE
- macroevolutia = evolutia asociata cu perioade lungi de timp (milioane de ani)
- microevolutia = modificari ale genotipului unei populatii datorita selectiei, într-o perioada scurta de
timp (ani)
ex. sopîrle din genul Anolis (Losos si colab. 1997, din Molles, 2008)
- 150 specii în Marea Caraibilor + 250 specii în America centrala si de sud
- anatomia lor (în special lungimea picioarelor din spate) reflecta selectia pentru folosirea eficienta a
vegetatiei (ex. picioare mai lungi = viteza mai mare; picioare mai scurte = o mai buna aderenta pe suport
(crengi, trunchi))
în 1977 si 1981: adulti de A. sagrei din insula Staniel Cay (Bahamas) au fost introdusi în grupuri de 5-10
în 14 insule mici fara populatii de Anolis (lipsa se datora probabil uraganelor)
- insula Staniel Cay are copaci ˃10m înaltime; celelalte insule au vegetatie diferita, dar mult mai scunda:
între 1 si 3 m înaltime
- dupa 10-14 ani autorii au gasit urmatoarele:
1. cu cît diferentele în vegetatie erau mai mari între insula de origine (Staniel Cay) si insula colonizata, cu
atît diferentele morfologice la indivizi au fost mai mari ->
2. lungimea picioarelor din spate a fost corelata pozitiv cu suprafata de suport folosita (crengi groase,
crengi subtiri, trunchi gros etc.)
 populatiile se pot adapta rapid la noi conditii de mediu
 EVOLUTIE CONVERGENTA
- linii neînrudite ce converg spre solutii similare la conditii asemanatoare de mediu
- aparitia de structuri analoage (similare în forma sau functie) dar care nu sunt omoloage (nu deriva
dintr-o structura echivalenta a unui stramos comun)
ex.#1 pestii si mamiferele acvatice: au forma corpului asemanatoare (hidrodinamica), desi mamiferele
acvatice provin din stramosi terestri, spre deosebire de pesti
ex.#2 tigrul tazmanian Thylacinus cynocephalis (marsupial) si cîinele dingo Canis lupus dingo (animal
placentar): marsupialele ajunse în Australia acum 90 milioane de ani au urmat o evolutie paralela cu
placentarele de pe alte continente
 DE CE EVOLUTIA NU CREAZA ORGANISME PERFECTE?
1. pentru ca ”lucreaza cu materialul clientului”: selectia naturala favorizeaza fenotipurile deja existente
2. pentru ca tine cont de istoria fiecarei specii: selectia naturala adapteaza structuri deja existente la
noi situatii, nu reface totul de la 0, nu creaza noi alele la comanda
3. pentru ca trebuie sa faca compromisuri: înotatoarele focilor nu pot fi perfecte si în apa si pe uscat
4. pentru ca intervin mereu întîmplarea si schimbarile bruste de mediu
STRUCTURA SEXUALA:
= una din manifestarile polimorfismului genetic cu implicatii ecologice deosebite
- reproducerea poate fi sexuata sau asexuata
sexuata: procesul prin care organismele creaza descendenti ce au o combinatie a materialului genetic
provenit de la 2 membri diferiti ai speciei; fiecare din cei doi parinti contribuie cu jumatate la bagajul
genetic al descendentului prin crearea de gameti haploizi
-în cazul populatiilor din natura, modul cel mai raspîndit de reproducere este cel sexuat
asexuata: procesul prin care un organism creaza o copie identica sau genetic similara cu sine fara o
contributie de material genetic de la alt individ
 concepte legate de structura sexuala a populatiilor:
*panmixie (pan gr.= tot; mixis gr. = amestecare) = împerecherea randomizata [cu egala probabilitate]
între indivizii unei populatii (contribuie la asigurarea unei frecvente constante a genelor de la o generatie
la alta)
*promiscuitate = fenomenul prin care indivizii reproducatori nu stablilesc cupluri stabile, ci se întîlnesc
doar pentru copulare
 SEX RATIO
- la populatiile din natura cu sexe separate si cu reproducere panmictica, raportul dintre sexe este
relativ constant, de aproximativ 1:1
- chiar si la pesti, unde determinismul sexelor este influentat si de factori externi (ex. temperaturi scazute
favorizeaza sexul femel), sex ratio se mentine constant
- exc.: s-a constatat ca în unele populatii de pasari, unde atît femelele cît si masculii sunt expusi
pradatorilor (femela în timpul cuibaritului si masculul în perioada de curtare) ar predomina masculii
 strategii de împerechere:
 la speciile monogame – indivizii care participa la reproducere pot forma un cuplu stabil în
timpulreproducerii sau pe perioada sezonului de reproducere; cuplul poate dura mai multi ani (pîna la
toata viata)
– ex. majoritatea speciilor de pasari (lebede), lupi
 la speciile poligame – un individ al unui sex se poate reproduce cu mai multi indivizi de sex opus:
 poliandrie – aceeasi femela are mai multi masculi (caz mai rar)
– ex. pasari din America de Sud si centrala – Tinamiforme
 poliginie – acelasi mascul se împerecheaza cu mai multe femele
– ex. galiforme, primate (masculii nu participa la cresterea puilor)
 semnificatia ecologica a acestor modalitati diferite de împerechere:
 la mamifere, la care femelele îsi hranesc puii cu lapte si nu sunt legate de un anumit cuib sau de
incubarea oualor, prezenta masculilor nu este necesara si de aceea la majoritatea speciilor se întîlneste
promiscuitatea
 la pasari, clocirea/îngrijirea oualor/puilor de ambii parteneri reprezinta un avantaj, astfel ca
majoritatea speciilor sunt monogame
 selectia sexuala
= forma a selectiei naturale prin care unii indivizi cu anumite caracteristici ereditare reusesc sa se
împerecheze (în detrimentul altora)
- poate duce la dimorfism sexual (diferente între ♀ si ♂ din punct de vedere al marimii, culorii,
ornamentatiilor, comportamentului)
1. selectia intrasexuala – în cadrul aceluiasi sex – se refera la situatia în care indivizi de acelasi sex
competiteaza direct pentru sansa de a se împerechea; se regaseste în general la masculi
2. selectia intersexuala – alegerea partenerului de împerechere – se refera la situatia în care indivizii de
un sex (de obicei femel) sunt pretentiosi în alegerea partenerului
- explicatia ar fi ca femelele prefera masculii ce au trasaturi corelate cu ”gene bune”
- ex. la Hyla versicolor femelele prefera brotaceii cu cele mai lungi cîntece de împerechere; progeniturile
acestora avînd avantaje clare în ceea ce priveste supravietuirea si dezvoltarea (Welch si colab., 1998) ->
- ex. leoaicele prefera leii cu coama mai închisa la culoare (pentru ca au un nivel mai mare al
testosteronului)
HOMO SAPIENS SAPIENS:
acum 6-8 mil. ani - linia omului si cea a cimpanzeului se separa --> acum 2,8 mil. ani – apare cel mai vechi
membru cunoscut al genului Homo (Homo habilis) – în Africa --> acum 1,9 – 1,8 mil. ani – Homo erectus
renunta complet la catarat în favoarea mersului; se aventureaza în afara Africii --> acum 200.000 ani –
Homo sapiens a evoluat în Africa din Homo heidelbergensis; de acum 130.000 ani migreaza pe distante
lungi în cautarea hranei; acum 40.000 ani - Homo sapiens creaza primele desene rupestre permanente
din Europa; acum 10.000 - 12.000 ani – apare agricultura
HOMO SAPIENS SAPIENS: am evoluat de-a lungul timpului:
- Evolutia a accelerat în ultimii 40.000 ani (BBC SCIENCE WORLD, 2014):
- Ex #1: intoleranta la lactoza era comuna înainte de aparitia agriculturii (cu 10.000 de ani în urma) pe
masura ce vînatorii-culegatori s-au îndreptat spre cresterea animalelor, abilitatea de a putea bea lapte a
devenit un avantaj selectiv (cei care aveau genele favorabile au obtinut o sursa buna de nutritie si
energie si au avut copii mai sanatosi)
- Ex #2: culoarea pielii (parului si ochilor) europenilor: era mult mai închisa acum 5000 ani
Pe masura ce au migrat spre nord, a fost selectat fenotipul cu pielea mai deschisa - pentru ca pielea
neagra e mai putin eficienta în producerea de vitamina D în mediu înnorat (cu cantitate mica de UV) –ca
de exemplu cel din Europa de Nord.
STRUCTURA SPATIALA:
 se poate referi la doua aspecte principale: distributie si dispersie
DISTRIBUTIA
= în sens geografic = aria de raspîndire geografica a unei populatii în functie de conditiile de habitat
= în sens ecologic = distributia indivizilor unei populatii pe un anumit teritoriu, adica felul în care
populatia ocupa, exploateaza si transforma biotopul respectiv
 în sens geografic:
ex. specia de artar Acer saccharum (“sugar maple”) e raspîndita în SUA si Canada
- aria este limitata la E de Oceanul Atlantic, la V de precipitatiile foarte scazute din desert, la N de iernil
foarte friguroase, iar la S de verile foarte calde
- aria de raspîndire geografica e mai mare (inclusiv Eurasia) daca aceasta specie ar avea mijloace de
dispersie
 aria de distributie geografica a unei populatii include teritoriile ocupate de populatia respectiva în
tot cursul ciclului vital
ex. pentru somon, arealul cuprinde rîurile unde migreaza pentru depunerea pontei si apele oceanice
unde se realizeaza cresterea
 în sens ecologic:
- distributia (repartizarea) indivizilor unei populatii în spatiu poate fi: întîmplatoare, uniforma sau
grupata
1. DISTRIBUTIA ÎNTÎMPLATOARE:
- pozitia în spatiu a fiecarui individ e independenta de pozitia celorlalti indivizi din aceeasi specie
- în natura se realizeaza rareori ex. insecte galicole (ce formeaza gale pe frunze – acarianul Colomerus
vitis)
2. DISTRIBUTIA UNIFORMA:
- repartizarea indivizilor este la distante relativ egale
- în natura se întîlneste rar
ex. specii ce populeaza medii relativ omogene sau acolo unde exista o intensa competitie pentru spatiu
între indivizi (de unde rezulta repartizarea lor aproximativ egala în habitat)
ex. populatiile din ecosistemele antropogene (livezi)
3. DISTRIBUTIA GRUPATA:
- cea mai frecventa distributie a indivizilor unei populatii în natura
- organismele evita zonele în care factorii de mediu se abat de la optim si se aglomereaza în zonele de
optim
- gruparea poate fi determinata de:
*un comportament social (tendinta de a trai în vecinatatea altora – foci)
*de heterogenitate mediului (gruparea ferigilor în zone umede si umbroase)
*tendinta progeniturii de a ramîne în vecinatatea parintilor
*modul de dispersie al diferitelor specii (specii de plante ce se reproduc vegetativ)
...dar, tipul de distributie al unei populatii depinde de nivelul de referinta...
ex. la afidele ce traiesc pe o anumita specie de arbori:
- au distributie grupata la nivel de populatie (pentru ca insectele sunt concentrate pe copacii preferati)
- au distributie mai mult întîmplatoare pe suprafete mici ale aceluiasi copac (25 cmp)
- au distributie mai mult uniforma pe suprafete si mai mici (1 cmp) deoarece indivizii au tendinta de a se
evita unul pe altul
 avantajele gruparii:
- ofera protectie împotriva pradatorilor:
 un individ izolat are sanse mai mici de a observa un pradator decît un grup de indivizi
 fiecare individ reprezinta un paravan pentru cel din spatele lui (astfel ca într-un cîrd de pesti/pasari
indivizii situati central sunt mai bine protejati decît cei marginali)
- eficienta de hranire creste
ex. la struti, numarul de ridicari a capului / individ a fost mai redus cînd acestia se aflau în grup, decît
atunci cînd erau solitari
- permite si schimb de informatii între indivizi
ex. la albine, lucratoarele realizeaza zboruri în forma de “8” ce indica directia si distanta fata de sursa de
hrana (în functie de orientarea si lungimea buclelor)
- confera capacitati marite de capturare a prazii
ex. avantajele vînatorii în grup sunt bine-cunoscute (de la populatii de orci pîna la lei sau lupi)
- asigura gasirea rapida a partenerilor sexuali
 dezavantajele gruparii:
- stres social
- posibilitatea de transmitere mai usoara a bolilor
- atragerea pradatorilor
- modificari nefavorabile ale habitatului
DISPERSIA
= procesul prin care indivizii unei specii se raspîndesc pe un anumit teritoriu
- exista dispersie pasiva (vînt, apa etc.) si dispersie activa (mers, înot, zbor)
 dispersie pasiva:
- la speciile fixate (în general plante) - exista doua categorii: autochore si alochore
 plante autochore = îsi raspîndesc semintele prin mijloace proprii:
ex. Impatiens noli-tangere (slabanog) – are capsule ce se deschid brusc si disemineaza la cca. 10-15 cm
de planta - mama
ex. Ecbalium elaterium (plesnitoare) – fruct carnos ce se desprinde la cea mai usoara atingere,
împroscînd semintele la cîtiva metri distanta
 plante alochore = îsi raspîndesc semintele cu ajutorul unor agenti straini (astfel ca diseminarea se
face pe distante mult mai mari comparativ cu plantele autochore)
 plante anemochore
- au seminte mai usoare, mici, cu greutate ce nu depaseste cîteva miimi de miligrame
- au diverse adaptari (fructe aripate - samarele de ulm, frasin, carpen; smoc de perisori – papadie;
seminte cu peri - bumbac, plop)
 plante zoochore
- animalele pot fi agenti activi (prin consumarea fructelor) sau pasivi (prin blana)
 plante hidrochore
- au fructe si seminte impermeabile si foarte usoare
- ex. rogoz, trestie
- au seminte cu vitalitate foarte mare, care îsi pastreaza capacitatea germinativa timp îndelungat (pentru
ca strabat distante considerabile)
 dispersie activa:
- specii diferite au capacitati de dispersie foarte diferite:
ex.#1 peste 100 de specii de pasari din Noua Guinee nu pot traversa apa, astfel ca se gasesc doar în
insulele situate la mai putin de 1600 m de Noua Guinee
ex.#2 sopîrlele din Fam. Iguanide sunt raspîndite pe cele doua Americi, cu exceptia unui gen,
Brachylophus, endemic pentru insulele Fiji si Tonga (Polinezia vestica);
- singura explicatie este ca unii indivizi au plutit pe busteni sau pe alte resturi purtate de curentii oceanici
dinspre Americi spre insulele Fiji (mai mult de 8000 km)
≠ MIGRATIILE
= deplasari în masa sau individuale a animalelor dintr-o regiune în alta, cu revenirea la ecosistemul initial
- cauze: factori climatici, nevoi de hrana etc.
1) migratii multiple dus-întors
= deplasari repetate a indivizilor unei populatii (la intervale diferite: ore/zile/luni/ani)
ex. migratii diurne (nictemerale) la organismele planctonice (fito/zooplancton) între straturile de
suprafata si de adîncime
ex. migratii anuale - migratiile pasarilor - numeroase specii se deplaseaza spre sud datorita conditiilor
nefavorabile de mediu
ex. migratiile balenelor - se hranesc în apele bogate din zona arctica sau antarctica (vara) si migreaza
spre tropice pentru reproducere (iarna)
ex. migratiile turmelor de reni (din taiga în tundra si înapoi)
2) migratii unice dus-întors
unele specii realizeaza o singura deplasare: indivizii se dezvolta într-un habitat, se reproduc în altul, apoi
revin la habitatul initial, unde mor
ex. somonul de Pacific (Oncorhynchus nerka), migreaza dinspre habitatele de unde eclozeaza (rîuri) spre
mare, unde traiesc 2-6 ani (de obicei 4), dupa care se întorc exact în locul de unde au plecat, se reproduc
si mor
ex. anghila europeana (Anguilla) – larvele eclozeaza în ocean (Marea Sargaselor), migreaza mii de
kilometri spre apele dulci (ce reprezinta habitatele de hranire) dupa care se întorc în ocean, se reproduc
si mor
3) migratii „unidirectionale”
- la numeroase specii, indivizii realizeaza deplasari într-o singura directie dintr-un habitat în altul
ex. fluturele amiral Vanessa atalanta – migreaza din nordul SUA (din martie/octombrie) spre sud, unde
ierneaza (Sudul Texasului); se reproduce în amblele habitate; nu se întorc aceiasi indivizi care au plecat!
 METAPOPULATIA
= termen introdus de Richard Levins (biolog american) în 1969 pentru a descrie un model de dinamica
populationala în habitate fragmentate
= un grup de populatii separate spatial dar care sunt legate între ele prin capacitatea de dispersie a
indivizilor
- fiecare ciclu populational se desfasoara independent de celelalte populatii, pîna la o eventuala extinctie
locala (populatia mai mica este mai expusa la extinctie)
- desi populatiile individuale au un trai finit, populatia ca întreg este de cele mai multe ori stabila
datorita imigrantilor care recolonizeaza habitatul lasat liber de extinctie; de asemenea, indivizii pot
migra spre o populatie mai mica, salvîndo astfel de la extinctie
- metapopulatia este “o populatie de populatii”
- tipuri de metapopulatii:
 metapopulatii ”source–sink” :
- în cazul în care unele habitate sunt propice supravietuirii pe termen lung iar altele nu – astfel ca
populatiile din zonele mai bune (= ”source”) colonizeaza continuu zonele mai nefavorabile (= ”sinks”); în
absenta acestor recolonizari, populatiile din habitatele nefavorabile ar disparea
 metapopulatii mici, unde riscul de extinctie e mare; recolonizarea apare din habitatele vecine
 metapopulatii “centru-satelit” (“core– satellite”), cu o populatie mare în centru, unde extinctia este
putin probabila si de unde se face recolonizarea de fiecare data
dezvoltarea tipurilor de metapopulatii în timp; (cercurile corespund populatiilor de dimensiuni
variabile; zonele negre simbolizeaza habitatele locuite, în timp ce zonele albe cele nelocuite datorita
extinctiilor locale; sagetile arata rutele de recolonizare

- ex. de metapopulatii:
Fluturele Melitaea cinxia, Finlanda de SV (I-lele Aland):
- probe din 1600 pasuni: în medie 200 populatii au disparut si 114 pasuni neocupate au fost
colonizate/an;
- factorii ce favorizeaza extinctiile metapopulatiilor: efectiv populational mic, izolarea de sursele de
imigranti, putine resurse de hrana, variabilitate genetica mica în cadrul metapopulatiei
STRUCTURA PE VÎRSTE:
 se admit trei vîrste ecologice în cazul populatiilor naturale: prereproductiva, reproductiva si
postreproductiva
 pentru caracterizarea cu acuratete a populatiilor, se diferentiaza în cadrul fiecarei vîrste mai multe
clase de vîrsta
 structura pe vîrste a unei populatii este definita de:
a) numarul claselor de vîrsta
b) amplitudinea claselor de vîrsta
c) distributia efectivului populatiei pe clase de vîrsta
 cum se determina vîrsta?
- exista diferite metode, în functie de grupul de organisme:
I. folosirea histogramelor bazate pe clase de dimensiuni (size-frequency histograms)
- se preteaza mai ales pentru animalele ce se reproduc o data pe an, astfel ca putem urmari o cohorta
- de exemplu, distributia de dimensiuni (lungime masurata în mm) pentru Clupea sprattus din Golful
Bridgwater în Canalul Bristol în timpul iernii - arata cele trei clase de vîrsta specifice acestei populatii: 0, I
si II (Henderson, 2003)
- exista doua mari probleme în utilizarea aceastei metode:
1. cresterea individuala este variabila - de aici putînd rezulta estimarea eronata a vîrstei
2. dezvoltarea de obicei descreste în intensitate odata cu vîrsta, facînd foarte grea diferentierea
indivizilor din clasele de vîrsta mai înaintate:
de exemplu, la bivalva Lithophaga lithophaga, indivizi de dimensiuni de 5 cm aveau o vîrsta ce varia între
18 si 36 ani (Galinou Mitsoudi si Sinis, 1995)
II. folosirea indíciilor de vîrsta
- pentru anumite organisme schimbarile în viteza de crestere lasa indícii pe o anumita parte a corpului,
ce poate fi folosita ulterior pentru determinarea vîrstei
* ex. inele de crestere la arbori
* ex. inele diferentiabile pe solzi (sau otolite) la pesti
- pentru climatul temperat inelele anuale apar diferentiate în functie de anotimp (iarna e o perioada de
inanitie cu hranire redusa; vara – perioada de hranire intensa cu crestere intensa)
* ex. gradul de uzura al dintilor la cerbi
* ex. greutatea cristalinului la iepure (metoda Rieck, 1962)
III. folosirea de metode biochimice
ex. la crustacee, s-au demonstrat corelatii pozitive dintre cantitatea de lipofuscina din creier si vîrsta (la
racul Cherax quadricarinatus de exemplu).
IV. marcarea partilor osoase pentru determinarea vîrstei
ex. unele antibiotice (tetraciclina, oxitetraciclina), datorita proprietatilor de a se localiza în tesuturi tari
(oase) si datorita toxicitatii mici au fost folosite cu succes pentru a marca diferite grupe de animale ;
pestii se preteaza cel mai bine pentru astfel de metode, dar si alte vertebrate (vulpi, ratoni) sau
animalele nevertebrate (moluste, briozoare, spongieri)
V. datarea cu ajutorul radioizotopului 14C
- carbonul are 3 izotopi naturali: carbon 12, 13 si 14;
12C reprezinta mai mult de 98% din toti atomii de carbon;
14C este radioactiv (instabil)
- raportul 14C :12C = 1:1.000.000.000
- raportul dintre 12C si 14C ramîne constant în toate organismele vii iar rata degradarii radioizotopului
14C este constanta ----- astfel putem afla cît a trecut de la moartea unui organism comparînd cu raportul
12C/14C din organismele actuale
STRUCTURA POPULATIILOR - structura pe vîrste
- timpul de înjumatatire al 14C este de aprox. 5700 ani
- organismele vii preiau din natura carbon, inclusiv 14C (plantele verzi prin fotosinteza; erbivorele prin
ingerare)
- dupa moarte nu se mai preia carbon nou, iar cel existent deja se descompune:

 numarul si amplitudinea claselor de vîrsta (a stadiilor de dezvoltare) variaza în limite largi în raport
cu variatia intervalului acoperit de ciclul de dezvoltare al fiecarei specii - acest interval variaza într-un
domeniu foarte larg: 1 - 3 zile la bacterii; 1 - 4 saptamîni la alge, zooplancton; 3 – 12 luni la specii de
nevertebrate, plante anuale; 1 - 5 ani la moluste, pesti ; 60 - 100 ani (pîna la sute de ani) la unele specii
de mamifere sau plante
 în conditii exceptionale clasele de vîrsta pot lipsi – întreaga populatie e considerata de aceeasi vîrsta
ex. Magicicada sp. (America de Nord)
– se considera ca toata populatia are aceeasi vîrsta pentru ca metamorfoza dureaza 13 sau 17 ani, iar
adultii traiesc doar cîteva saptamîni, se reproduc si mor
 durata ciclului de dezvoltare si a fiecarei clase de vîrsta variaza în cadrul aceleasi specii de la o
populatie la alta, dar si la aceeasi populatie, în timp, în functie de valorile factorilor de mediu
(temperatura, umiditatea etc.)
ex. la populatiile cladocerului Daphnia pulex durata ciclului de dezvoltare este în medie de 25-30 de zile
pentru conditii de hrana suficienta si temperatura optima de 25°C si de 60 de zile pentru aceleasi conditii
de hrana dar temperatura de 10°C (Vadineanu, 1980)
 în ceea ce priveste distributia efectivului populatiei pe clase de vîrsta, se diferentiaza din punct de
vedere teoretic trei situatii distincte:
1. DISTRIBUTIA STATIONARA PE CLASE DE VÎRSTA
- în cazul în care marimea populatiei s-ar mentine la o valoare constanta, atunci rata mortalitatii ar egala
rata natalitatii si rata intrinseca de crestere ar fi nula
- distributia stationara este doar ipotetica, ea aratînd care ar fi compozitia pe vîrste a populatiei la o
anumita rata a mortalitatii daca rata natalitatii ar egala-o
2. DISTRIBUTIA STABILA PE CLASE DE VÎRSTA
= fiecare clasa de vîrsta îsi modifica proportia de indivizi pe care-i include din totalul populatiei cu
aceeasi rata (viteza)
- are loc în cazul în care populatia ar avea crestere exponentiala, iar rata intrinseca de crestere a
populatiei (r), natalitatea si mortalitea ar fi constante
- la populatiile naturale aceasta distributie stabila pe clase de vîrsta este foarte rar întîlnita, deoarece ele
nu traiesc într-un mediu nelimitat sau constant
- numai cînd o specie patrunde într-un nou ecosistem, populatia care o reprezinta are în prima faza o
crestere numerica exponentiala si se poate vorbi de o distributie stabila pe clase de vîrsta pe o perioada
scurta de timp
- ex. specii pioniere, introduse, oportuniste
3. DISTRIBUTIA INSTABILA PE CLASE DE VÎRSTA
- distributia pe clase de vîrsta se modifica continuu, în raport cu valoarea presiunii mediului, care
determina o eliminare diferentiata pe vîrste
- cazul întîlnit la majoritatea populatiilor naturale, unde proportiile indivizilor pe clase de vîrsta se
modifica în limite largi de la un moment la altul
 Piramide de vîrste: = reprezentarea grafica a distributiei indivizilor pe clase de vîrsta:

 piramida populatiei pentru România:

* 2002: 21,6 milioane de locuitori, dintre care: adulti (10,5 milioane); pensionari (6 milioane); copii (5
milioane)
Baza îngusta arata ca se nasc putini copii (aproximativ 220.000, fata de 350.000, care ar asigura
înlocuirea populatiei). Piramida îi include si pe cei peste 2 milioane de români care se afla legal peste
hotare.
* evolutia structurii pe vîrste în România:

* România în 2050:
- varianta cea mai pesimista a demografilor indica scaderea si îmbatrînirea dramatica a populatiei
- populatia României va fi 16 milioane (daca fertilitatea se mentine la nivelul de acum si numarul
vîrstnicilor continua sa creasca odata cu cresterea sperantei de viata)
- numarul adultilor activi va fi atît de mic încît raportul de dependenta (adulti care sustin grupele de
vîrsta vulnerabile: copii si vîrstnici) va fi de 1 la 9

COMUNITATEA BIOTICA – definitie:

BIOCENOZA = COMUNITATE BIOTICA
= grupari de populatii din specii diferite, ce ocupa un teritoriu (biotop), îi exploateaza resursele si
transforma conditiile de existenta din biotop
= ansamblu de specii ce traiesc împreuna în spatiu si timp
= reprezinta o veriga în cadrul ciclurilor bio-geo-chimice (trecerea elementelor biogene, mai rapid sau
mai lent, din mediul abiotic in corpul plantelor si animalelor si revenirea lor în mediul din care au
provenit)
- marimea unei comunitati e foarte relativa:
ex. ansamblul de specii dintr-un lac
ex. ansamblul de specii dintr-o scorbura
ex. ansamblul de specii din flora intestinala
= nivel de organizare al materiei vii (alaturi de individ, populatie/specie si biosfera)
= cale prin care se realizeaza transferul nutrientilor si fluxul de energie prin ecosistem (iar ecosistemul
este cadrul în care se realizeaza functionarea comunitatii)
- integralitatea biocenozei este determinata de conexiunile interspecifice
- procesul caracteristic ce conditioneaza existenta biocenozei: relatiile interspecifice (producatori
primari, consumatori, descompunatori)
- rolul îndeplinit pentru sistemul superior (functia): productia biologica
COMUNITATEA BIOTICA – natura comunitatii:
 Dezbaterea privind natura biocenozei se refera la aflarea raspunsurilor la urmatoarele întrebari:
 Ce înseamna o biocenoza?
 Este o biocenoza o entitate, un întreg, un sistem bine definit?
 Poate aceeasi biocenoza sa apara si în alt loc în conditii similare de mediu?
 Karl Möbius (1825-1908, zoolog si ecolog german) este cel ce a introdus termenul de BIOCENOZA
(1877)
 La începutul secolului XX între ecologii botanisti a început o disputa:
ESTE O BIOCENOZA UN SISTEM BINE ÎNCHEGAT SAU ESTE DOAR UN ANSAMBLU ARBITRAR DE
SPECII???
s-au creat astfel doua curente de opinii, doua scoli de opinii:
1. CONCEPTIA ORGANISMICA
- vedea biocenoza ca pe un fel de supra-organsim, un organism superior, ce reprezenta de fapt cel mai
înalt stadiu de organizare a lumii vii
- o biocenoza creste, se dezvolta si moare (ca un organism)
- asa cum la un organism tesuturile si organele au trasaturi de structura si functie diferite fata de ale
organismului întreg, asa si la o biocenoza partile componente (populatiile) au trasaturi diferite decît ale
întregului
- aceasta conceptie a fost introdusa de ecologul nord-american Frederic Clements (1874 - 1945) în 1916
- ulterior la aceasta conceptie au aderat alti ecologi-botanisti de valoare: Josias Braun-Blanquet sau Sir
ArthurTansley
2. CONCEPTIA INDIVIDUALISTA
- vedea cam fortata comparatia dintre biocenoza si organism
- arata ca nu putem compara o biocenoza cu un organism, pentru ca organismul se autoreproduce, pe
cînd o biocenoza nu
- nu biocenoza trebuie sa fie unitatea fundamentala de analiza a interrelatiilor si distributiei speciilor în
natura, ci specia/populatia (pentru ca speciile sunt cele care raspund independent una de alta la
actiunea factorilor de mediu)
- arata ca existenta în comun a unor specii în natura în cadrul biocenozei este de fapt rezultatul unor
simple asemanari în necestitatile de mediu
- a fost introdusa de botanistul american Henry Allen Gleason (1882-1975) în 1926
- ulterior la aceasta conceptie au aderat alti ecologi-botanisti de valoare: Robert Harding Whittaker
DE FAPT, DISPUTA SE REFERA LA (DIS)CONTINUITATEA BIOCENOZELOR:
- cf. conceptiei organismice, biocenozele (asociatiile vegetale) sunt diferentiate, apar ca sisteme discrete
cu distributie discontinua:

- exista specii dominante si subdominante ce competiteaza între ele si se exclud, astfel ca între
biocenoze exista granite vizibile (numite ZONE DE ECOTON)
DECI, AVEM SISTEME DISCONTINUE
DE FAPT, DISPUTA SE REFERA LA (DIS)CONTINUITATEA BIOCENOZELOR:
cf. conceptiei individualiste, biocenozele (asociatiile vegetale) sunt complexe continue de populatii /
specii, nu un mozaic de biocenoze distincte între ele

- nu biocenozele, ci speciile sunt cele ce au anumite limite de toleranta, pot competita între ele, FARA A
SE ORGANIZA ÎN ”SISTEME ORGANISMICE”
DECI, AVEM SISTEME CONTINUE
+ ACESTE MODELE TEORETICE AU APLICABILITATE ÎN REALITATE:
în natura exista un complex continuu de asociatii (=CONCEPTIA INDIVIDUALISTA) daca nu exista o
modificare brusca de-a lungul gradientului – ce poate duce la sisteme discrete (= CONCEPTIA
ORGANISMICA)
- NEAJUNSURILE MODELELOR:
CONCEPTIA ORGANISMICA: exista si distributie discontinua în natura, cînd apare o modificare brusca
de-a lungul unui gradient, dar nu reprezinta cazul general din natura!
CONCEPTIA INDIVIDUALISTA: se folosesc criterii subiective: cercetatorul îsi fixeaza un anumit gradient
de mediu mai important pentru specie (temperatura, umiditate, pH etc.) si neglijeaza faptul ca
distributia speciilor în natura nu depinde de doar un singur factor de mediu (efect sinergic)
CONCEPTIA ACTUALA DESPRE NATURA BIOCENOZEI:
- tinde spre conceptia individualista;
- problema granitelor dintre biocenoze e importanta, dar nu reprezinta problema fundamentala
- esentiale sunt relatiile din interiorul biocenozei - relatiile ce se stabilesc între speciile unei biocenoze,
ca si relatiile dintre specii si factorii abiotici
COMUNITATEA BIOTICA – „fizionomia” comunitatii:
”Fizionomia comunitatii” este data de forma de crestere si de structura spatiala
- criteriile pentru caracterizarea structurii spatiale sunt diverse:
ex. forma speciilor (specii ierboase, specii lemnoase)
ex. copaci cu frunze cazatoare, copaci cu frunze rezistente etc.
- structura spatiala nu se refera doar la structura pe orizontala; în multe cazuri se poate vorbi de o
distributie pe verticala
ex. straturile padurilor ecuatoriale
ex. straturile unui lac în timpul verii
COMUNITATEA BIOTICA – rolul unor specii din comunitate:
1. SPECII DOMINANTE
= specii care au efectivele cele mai mari si domina comunitatea
- imprima biocenozei anumite caracteristici, influentînd celelalte specii
(ex. fagii umbresc solul si limiteaza dezvoltarea altor specii de plante)
- sunt importante din punctul de vedere al numarului, al biomasei, al transferului de energie etc.
- speciile pot deveni dominante daca sunt competitori mai buni ca altele, sau daca au mai putini
pradatori sau paraziti ca altele
- disparitia speciilor dominate nu se traduce neaparat prin impact major asupra comunitatilor:
ex. reducerea efectivului castanului american Castanea dentata pîna aproape de extinctie nu a avut
efecte majore asupra comunitatilor; desi era copacul dominant în padurile de foioase din estul SUA
înainte de 1910, dupa scaderea efectivelor (datorita unui atac fungic) alti copaci i-au luat locul, iar
consumatorii (insecte, pasari, mamifere) nu au fost afectati drastic
2. SPECII - CHEIE (”keystone species”)
= specii a caror disparitie creaza dezechilibre mari în comunitate
- termenul “keystone” este împrumutat din arhitectura (în constructia arcului roman, piatra din mijloc
avea pozitia cheie, în sensul ca daca era îndepartata, toata constructia se prabusea)
- specia-cheie nu trebuie sa fie specia dominanta a comunitatii; de multe ori specii cu biomasa mica au
influente majore asupra comunitatii
ex. experimente realizate pe genul de stea de mare Pisaster din zona de maree a golfului Mukkaw,
Washington (NV SUA) (Paine, 1966, 1971) a aratat ca acest pradator este o specie-cheie (disparitia ei =
colapsul comunitatii)
Pisaster a fost înlaturata experimental:
 dupa 5 ani, comunitatea era dominata de doar 2 specii: bivalva Mytilus californianus si ciripedul
Pollicipes polymerus - care au ocupat tot spatiul disponibil
 algele bentonice au disparut (datorita lipsei spatiului de fixare); speciile erbivore ce depindeau de ele
au disparut de asemenea; la fel speciile de bureti de mare si pradatorii acestora
3. SPECII FONDATOARE
= speciile care creaza si modifica permanent habitatele pentru alte specii
= ”inginerii ecosistemului”
COMUNITATEA BIOTICA – rolul unor specii din comunitate:
ex.#1 varecul în ”padurile” de varec (Laminariaceae): multe organisme se hranesc cu varec (aricii de
mare) dar sunt nenumarate altele ce îl utilizeaza ca loc de ascunzis sau loc de depunere a pontei
ex.#2 coralii în recifele de corali: reprezinta suportul comunitatilor
ex.#3 castorul: prin barajele realizate transforma ecosistemul cu apa curgatoare în unul cu apa
statatoare
ex #4 elefantii: modifica peisajul prin modul de hranire: culca iarba la pamînt, dezradacineaza copaci etc
4. SPECII INVAZIVE = specii EXOTICE = specii NON-NATIVE
ce afecteaza negativ biota din habitatele unde patrund (= NEOBIOTA)
5. SPECII INDICATOARE = o specie ce defineste o caracteristica a mediului în care traieste
- de exemplu, o specie poate oglindi, prin prezenta ei, o ecoregiune sau o conditie de mediu (poluare,
schimbare climatica etc.)
- speciile indicatoare sunt forme stenobionte si sunt folosite cu succes în diverse sisteme de
monitorizare a calitatii mediului
6. SPECII UTILIZATE ÎN CONSERVAREA BIODIVERSITATII:
Specii-standard (flagship species) = specii alese sa reprezinte o cauza de mediu – de obicei de biologie
conservationista
-speciile sunt alese pentru vulnerabilitatea, atractivitatea lor si usurinta cu care publicul larg le
recunoaste
-ideea din spatele numirii unor specii-stindard este ca facand publicitate unor specii importante,
sprijinuk oferit de acestea va aduce beneficii intregului ecosistem din care fac parte
Specii-umbrela = specii selectate pentru luarea deciziilor in biologia conservationista deoarece prin
protejarea lor se protejeaza indirect multe alte specii ce alcatuiesc biocenoza din care provin
-sunt folosite in selectarea locatiilor posibilelor rezervatii naturale, in gasirea dimensiunilor minime
necesare ale acestora etc.
COMUNITATEA BIOTICA – nisa ecologica:
 comunitatea e compusa din diferite specii / populatii care interactioneaza;
fiecare specie are locul si preferintele ei; dar si un anumit rol (= NISA EI)
 fiecare specie trebuie sa aiba locul ei propriu în natura
 cum de exista atîtea specii într-un habitat si cum reusesc sa împarta resursele finite de mediu?
 chiar Darwin a fost preocupat de aceasta idee, în timp ce-si dezvolta teoria selectiei naturale:
...”pentru ca orice specie tinde sa-si sporeasca efectivul - selectia naturala tinde mereu sa orienteze
adaptarea descendentilor spre orice loc neocupat sau nefolosit destul din natura” (Charles Darwin,
Originea speciilor, 1859)
 nisa = “spatiu în forma de intrînd” = “un loc sau o pozitie propice pentru ceva"
 nisa ecologica
- a devenit concept fundamental al ecologiei
- ecologia ar fi putut fi definita ca “studiul niselor” (E. Pianka)
- se refera la modul în care un organism se integreaza în ecosistem
- cea mai simpla definitie: “pozitia ecologica a unui organism în natura” (Vandermeer, 1972)
- d.p.d.v. evolutiv, nisa unei anumite specii este rezultatul selectiei naturale ce determina adaptari
morfologice, fiziologice si comportamentale la factorii de mediu
- CONCEPTUL DE NISA ECOLOGICA A EVOLUAT DE LA INTRODUCEREA LUI ÎN ECOLOGIE PÎNA ÎN
PREZENT
 Joseph Grinnell
- este primul care a dezvoltat termenul de nisa într-un context ecologic într-o serie de lucrari stiintifice
aparute între 1917 si 1924 (desi nu este primul care a folosit sintagma “nisa ecologica”)
mvz.berkeley.edu
- în conceptia lui, nisa = unitatea spatiala ocupata de doar o specie(subspecie)
- a încercat sa determine ce factori determina distributia geografica a unei specii:
ex. distributia geografica a unor specii de Paseriforme (Fam. Mimidae) este limitata de temperatura (pt
ca evita zone cu caldura maxima sau frig extrem); dar si de caracterul lor “temator” ce duce la nevoia de
a se ascunde în desisul tufisurilor (ele sunt strict regasite în zona de chaparral)
-> acesti factori definesc nisa Mimidelor, pt ca le explica distributia geografica
- astfel, Grinnell considera nisa ca un fel de microhabitat, o subdiviziune a habitatului ocupat de specia
respectiva
- acest punct de vedere a dus la definirea termenului de NISA SPATIALA
- Grinnell a mai afirmat ca organismele au evoluat pentru a “umple” nisele si ca nu se poate ca doua specii
sa aiba exact aceeasi nisa (teorii esentiale pentru definirea ulterioar termenului de nisa ecologica)
NISA SPATIALA = NISA DE BIOTOP
= este data de ansamblul relatiilor pe care specia le realizeaza cu mediul abiotic
 la organismele vegetale, chiar daca doua specii de plante cresc în acelasi biotop, au sistemul radicular
ce ajunge la aceeasi adîncime, ele nu vor avea nise spatiale identice, putînd utiliza apa si resursele
minerale ale solului în sezoane:
Colchicum autumnale (brîndusa de toamna), Viola odorata (toporas)
 la organismele animale, nisa spatiala depinde de factorii abiotici
ex. la Blastophagus (gîndacul sfredelitor al scoartei), nisa spatiala este în tulpina arborilor în paduri si în
radacini în zonele de semidesert
 Charles Elton
- a introdus un punct de vedere opus cu cel al lui Grinnell
- a folosit pentru prima data termenul de nisa în sensul functionalitatii, adica al rolului pe care îl are un
organism în viata biocenozei
- Elton arata ca nisa ecologica este “statutul unui organism în mediul biotic; relatiile sale cu hrana si
dusmanii sai” ("place in the biotic environment, its relations to food and enemies“)
(“place” în definitia lui Elton nu înseamna locul de distributie (ca la Grinnell), ci rolul organismului în
comunitate - ce face, cum îsi cîstiga existenta)
- astfel, termenul de NISA ELTONIANA se suprapune cu cel de NISA FUNCTIONALA
- în practica, Elton a încercat sa defineasca nisele pe baza obiceiurilor de hranire ale animalelor (“feeding
habits”), încercînd sa dea definitii mai exacte decît termenii de “carnivor” sau “erbivor”
ex. mamiferele mari ce se hranesc doar cu iarba ar avea nise similare
NISA FUNCTIONALA = NISA TROFICA
= este data de relatiile speciei cu hrana si cu celelalte specii care-i influenteaza hranirea (specii
concurente, parazite sau pradatoare)
- specii ce se hranesc în mod similar vor fi despartite spatial; daca sunt apropiate spatial, se vor deosebi
prin ritm diferit de hranire, comportament diferit al hranei, particularitati de reproducere, particularitati
ale relatiilor cu alte specii etc.
ex. doua genuri de heteroptere acvatice (Insecta: Hemiptera: Heteroptera) se deosebesc prin dieta:
Notonecta - specii pradatoare si Corixa – specii erbivore
 Georgii Frantsevich Gause
- a combinat punctul de vedere al lui Elton cu observatia ca doua specii identice nu pot coexista într-o
comunitate, datorita faptului ca resursele sunt limitate
- populatiile foarte similare, cu cerinte de mediu identice, trebuie sa competiteze între ele pîna cînd una
“învinge”
- desi ideea nu era noua, Gause si-a bazat teoria pe modelul matematic elaborat de italianul Vito
Volterra, astfel nascîndu-se “principiul lui Gause” sau “principiul excluderii competitive”
= daca doua specii identice sunt competitori directi pentru aceleasi resurse limitate, în acelasi spatiu si
timp, echilibrul sistemului se strica; una va trebui sa dispara; daca cele doua specii difera oarecum în
necesitati si spatiul ocupat, ele pot coexista
= daca doua specii ocupa aceeasi nisa într-o biocenoza stabila, una din ele va disparea
- pentru a demonstra principiul, Gause a facut o serie de experimente în laborator (azi considerate
clasice) cu trei specii de Paramecium (protozoare unicelulare)
- pentru început, le-a crescut pe toate trei separat, în tuburi cu mediu lichid
- hrana indivizilor de Paramecium a fost reprezentata de bacterii si drojdii
- crescute separat, populatiile de Paramecium au atins în scurt timp capacitatea de suport a mediului,
dezvoltînd densitati mari:
- cînd Gause a crescut împreuna P. aurelia si P. caudatum, fortîndu-le sa aiba aceeasi nisa, densitatea lui
P. caudatum scadea întotdeauna pîna la extinctie, lasînd “învingatoare” cealalta specie
- astfel, un competitor puternic reuseste sa elimine de tot un competitor interspecific slab

- cînd P. caudatum si P. bursaria au fost crescute împreuna, nici una nu a ajuns în pragul extinctiei, au
coexistat, dar cu densitati mult mai mici decît cele realizate individual, indicînd o competitie puternica
- desi coexistau în aceleasi tuburi de proba, P. caudatum traia în masa mediului lichid si se hranea cu
bacteriile aflate în suspensie, pe cînd P. bursaria era concentrat pe fundul tuburilor de proba si se
hranea cu drojdie

- acest principiu de excludere competitiva a fost demonstrat de nenumarate alte experimente in vitro si
in situ
- astfel, biocenoza e un sistem alcatuit din specii care interactioneaza, dar care ocupa nise diferite:
speciile tind sa se complementeze una pe alta dar evita competitia directa pe aceleasi resurse (TIND SA
OCUPE NISE COMPLEMENTARE)
- DIVERSIFICAREA NISELOR se realizaza datorita avantajului selectiv pe care aceasta îl reprezinta în
raport cu dezavantajul pe care ele l-ar avea daca ar ramîne competitori
 diversificarea niselor se poate face prin “împartirea resurselor” (resource partitioning) (schimbarea
locului/modului de procurare a hranei)
 diversificarea niselor poate fi însotita de modificari morfologice (character displacement) la anumite
populatii (ca rezultat al selectiei naturale)
 diversificarea niselor prin “împartirea resurselor” (resource partitioning):
ex. sopîrlele din genul Anolis ce traiesc în Insulele Caraibe sunt cam de aceeasi dimensiune si se hranesc
cu aceleasi specii-prada dar au nise diferentiate pentru ca folosesc diferite “zone de vînatoare”
 diversificarea niselor prin modificari morfologice (character displacement):
ex. “cintezele lui Darwin” din arhipelagul Galapagos (Oceanul Pacific):
- Geospiza fuliginosa si Geospiza fortis se deosebesc printr-o caracteristica esentiala: grosimea ciocului,
ce determina dimensiunea semintelor cu care se hranesc
- ele competiteaza pentru seminte de dimensiune medie deoarece fiecare specie are unii indivizi cu cioc
de dimensiune medie
Totusi, G. fuliginosa s-a specializat pe semintele mai mici pt. ca are mai multi indivizi cu cioc mic, pe cînd
G. fortis se specializeaza pe seminte mari datorita faptului ca are majoritatea indivizilor cu cioc mare

 diversificarea niselor prin modificari comportamentale:

ex. doua specii de soareci coexista în habitate stîncoase din Orientul Mijlociu si Africa, intrînd în
competitie pe aceleasi resurse de hrana: Acomys cahirinus (nocturn); A. russatus (diurn)
- totusi, experimente în laborator pe A. russatus au aratat ca si el este nocturn în mod natural; pentru
a fi activ ziua, îsi ”regleaza” ceasul biologic pentru a putea coexista cu A. cahirinus
- cînd au fost îndepartati toti indivizii de A. cahirinus dintr-o zona din habitatul natural al celor doua
specii, A. russatus a redevenit nocturn
 speciile îsi diversifica nisele atunci cînd coexista, împartindu-si timpul de activitate si nu spatiul
 George E. Hutchinson
- a preluat ideile de nisa spatiala (Grinnell) si functionala (Elton) si le-a incorporat în modelul propriu de
nisa ce a ramas ± neschimbat pîna în prezent
- înainte de Hutchinson, nisa era un concept nebulos, definit doar prin cuvinte, imposibil de masurat
- ideea lui Hutchinson nu doar ca permite masurarea niselor, dar si compararea lor:
 pentru început, a reprezentat nisa pe o singura axa, în functie de un singur factor:
ex. un pradator este limitat de dimensiunile prazii pe care o poate omorî (unele organisme-prada sunt
prea mari pentru a fi capturate, altele sunt prea mici – astfel ca energia pierduta pentru capturarea lor
este mai mare decît energia ce ar putea-o cîstiga mîncîndu-le)
 speciile cu nise late sunt specii generaliste, pe cînd speciile cu nise înguste sunt specializate
intervalul de resurse utilizate de-a lungul axei se numeste “latimea nisei”
- un astfel de grafic unidimensional reprezinta în mod cantitativ cum foloseste o specie unul din factorii
sai de habitat speciile care au nise mai largi pot supravietui mai usor schimbarii factorilor de mediu!
 dar hrana nu este singurul factor ce poate fi reprezentat
- astfel se poate adauga înca o axa, ce reprezinta intervalul de temperatura ce îl poate suporta specia
ipotetica

zona neagra de pe grafic reprezinta nisa speciei ipotetice (combinatia dintre dimensiunea prazii si
variatia temperaturii – limite între care populatia poate exista)
 daca adaugam un al treilea factor (umiditatea), graficul devine tridimensional
figura reprezinta nisa speciei ipotetice (combinatia dintre dimensiunea prazii, temperatura si umiditatea
propice speciei noastre)
 modelul lui Hutchinson poate continua în acest mod de reprezentare pîna incorporam toti factorii
abiotici si biotici de care depinde supravietuirea speciei
- astfel, conceptul lui Hutchinson este nisa ca spatiu abstract, multidimensional, “HIPERVOLUM”, în
interiorul caruia factorii de mediu permit unei specii sa traiasca indefinit:
- în practica, datorita faptului ca este foarte dificil de determinat raspunsul speciei la toti factorii de
mediu, majoritatea ecologilor îsi limiteaza investigatiile asupra nisei ecologice la 2 sau 3 parametri
esentiali
 conform principiului lui Gause, suprapunerea totala a doua nise implica suprapunerea tuturor
dimensiunilor (ca numar si marime):
- cu cît se va lua în considerare un numar mai mare de dimensiuni (factori), cu atît probabilitatea
suprapunerii niselor va fi mai mica
- e suficient sa adaugam o dimensiune noua la una din nise pentru ca suprapunerea sa nu mai aiba loc
NISA FUNDAMENTALA vs. NISA REALIZATA:
 NISA FUNDAMENTALA = nisa unei specii în absenta relatiilor cu alte specii
- adica reprezinta nisa pe care ar putea-o ocupa specia daca ar fi singura pe pamînt
- reprezinta potentialul speciei de a folosi resursele disponibile
- nisa fundamentala este determinata în general de conditiile mediului abiotic si de resursele de hrana
- dar anumite interactiuni dintre specii (competitie, pradatorism, parazitism) pot afecta latimea nisei
unei specii de-a lungul unei sau a mai multor axe

ex. latimea nisei unei specii pe axa dimensiunilor categoriilor de hrana poate scadea daca prada se
ascunde mai bine;
ex. competitia pentru resurse este responsabila de asemenea de scaderea latimii niselor
- nisa fundamentala este o nisa virtuala
 NISA REALIZATA = nisa pe care o ocupa specia în conditii concrete (în relatie cu celelalte specii)
- nisa fundamentala este o nisa virtuala
- nisa realizata reprezinta o parte a nisei fundamentale
... pentru ca datorita relatiilor biotice, în anumite zone ale nisei fundamentale populatia nu poate
supravietui sau nu se poate reproduce
- nisa realizata reprezinta domeniul real de toleranta al populatiei si de realizare a potentialului sau
biologic
 Joseph Connell (1961) a studiat nisa fundamentala si realizata la doua specii de crustacee ciripede în
zona litorala a Scotiei:
Chtamalus stellatus, Balanus balanoides
- cele doua specii de ciripede au o distributie stratificata pe tarmul stîncos, în functie de înaltimea la care
ajunge mareea
- Balanus nu poate supravietui în partea superioara a zonei de maree, pentru ca este în pericol de uscare
la maree mica – astfel, NR se suprapune peste NF
- Chtamalus este concentrat în partea superioara a stîncilor
- pentru a determina NF a speciei Chtamalus, Connell a îndepartat indivizii de Balanus din straturile
inferioare
- populatia de Chtamalus a ocupat rapid spatiul ramas liber
- astfel, NF a speciei Chtamalus cuprinde si zona superioara si cea inferioara a mareei, dar NR este
limitata de competitia cu specia Balanus (si nu de propriile limite de toleranta)
astfel:
- Balanus are o NF mai îngusta, ce se suprapune exact pe NR
- Balanus reprezinta un competitor mai puternic decît Chtamalus pentru ca se dezvolta mai rapid, se
aglomereaza pe stîncile din zona inferioara a mareei si împiedica fixarea celeilalte specii
- dar speciile coexista deoarece Chtamalus are o NF mare, ce-i ofera un refugiu în care indivizii de
Balanus nu pot supravietui
 nisa realizata a unei specii poate varia de la o populatie la alta, în functie de prezenta diferitilor
pradatori sau competitori
ex. în Eel River,California, pastravul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) prefera zone mai adînci ale albiei
dar atunci cînd pradatorul sau (Ptychocheilus lucius) este prezent, pastravul este gasit preponderent în
zone putin adînci ale albiei (caracterizate prin curent puternic al apei)
 nisa în conceptia actuala:
 NISA ECOLOGICA REPREZINTA INTERACTIUNILE DINTRE O SPECIE SI ECOSISTEMUL ÎN CARE EA
TRAIESTE
 desi nisa e contrînsa de factorii de mediu, ea poarta cu ea si amprenta trasaturilor speciei respective
- acest lucru este bine demonstrat de faptul ca atunci cînd o specie dispare dintr-o comunitate, în locul ei
nu poate veni decît o specie cu trasaturi asemanatoare, ce poate folosi resursele în acelasi mod, ce poate
competita cu celelalte specii etc.
 astfel, în conceptia actuala, nisa ecologica include spatiul fizic ocupat de specie, pozitia speciei de-a
lungul gradientilor de mediu abiotic, dar si rolul functional al speciei din biocenoza
Odum (1953): “nisa ecologica este pozitia sau statutul unui organism în comunitate si ecosistem, ce
rezulta din adaptarile structurale, fiziologice si comportamentale (mostenite si/sau învatate)”
 daca ar fi sa gîndim în termenii societatii umane:
HABITATUL = “ADRESA” SPECIEI
NISA = “PROFESIA” SPECIEI ÎN ECOSISTEM
“Ecologii folosesc termenul habitat pentru a desemna locul unde poate fi stabilit un organism si
termenul nisa ecologica pentru a desemna rolul ecologic al unui organism în comunitatea lui.
Habitatul este adresa organismului (unde traieste el), ca sa ne exprimam asa, si nisa este profesia lui
(cum traieste, incluzînd cum interactioneaza cu si cum este constrîns de alte specii)”
SUPRAPUNEREA NISELOR
 se poate determina gradul de suprapunere a niselor ecologice a doua populatii în natura (Giller, 1984)
- ceea ce arata, indirect, intensitatea competitiei interspecifice
 daca ne referim la resursele de hrana:
nu exista în natura doua nise ecologice care sa se suprapuna total, pentru ca fiecare specie utilizeaza o
parte din întregul ei spectru de hrana (daca organismele nu se pot hrani cu resursele de hrana optime,
atunci pot compensa acest neajuns mîncînd o cantitate mare dintr-o resursa inferioara calitativ)
- spectrul trofic poate fi masurat cu usurinta prin investigarea continutului stomacal al speciilor
- exista diferite moduri de suprapunere a niselor pentru doua specii A si B:

- exista diferite moduri de suprapunere a niselor pentru doua specii A si B:

- Kerfoot si colab. (1985) a descris un astfel de caz la cladocere filtratoare cu spectru trofic asemanator
(reprezentat de alge fitoplanctonice):
 Daphnia pulicaria are un spectru trofic foarte larg (consuma un numar mare de specii de alge), ce
include în totalitate spectrul de hrana al altor specii de cladocere, mult mai specializate
 astfel, nisa trofica a Daphniei se suprapune partial cu a celorlalte specii, pe cînd nisele altor specii sunt
incluse totalmente în cea a Daphniei
 daphniidele sunt competitori puternici pt celelalte specii de cladocere
- Suprapunerea niselor si bogatia specifica a unei comunitati:

PRINCIPIUL ECHIVALENTEI DE POZITIE

- în zone geografice diferite dar cu conditii de existenta similare pot aparea nise ecologice echivalente,
în care functii ecologice identice sunt îndeplinite de specii diferite, considerate echivalenti ecologici
specii vegetale sau animale (nu neaparat înrudite filogenetic), care prezinta echivalenta de pozitie:
traiesc în regiuni geografice diferite dar în habitate similare, deci prezinta caractere adaptative
asemanatoare
- ex. soarecele de padure european Apodemus sylvaticus si soarecele de padure nord-american
Peromyscus maniculatus (din paduri de fag)
- ex. Sciurus vulgaris (Europa) si Tamias striatus (America de Nord)
GRUPURI FUNCTIONALE = GHILDE
[ghilda = asociatie economica, politica si religioasa de la începutul evului mediu (breasla) (dexonline.ro)
= guild (engl.)]
 daca ne referim (iarasi) la hrana:
- nivel trofic = totalitatea organismelor ce apartin la aceeasi categorie trofica si îsi procura hrana prin
acelasi numar de verigi în raport cu autotrofele (producatorii primari)

- în cadrul aceluiasi nivel trofic, exista specii care se hranesc în moduri diferite (folosesc resursele de
hrana în mod diferit)
ghildele = grupuri de specii ce exploateaza aceleasi resurse în acelasi mod
(descriu rolul functional al organismelor în retelele trofice)
- ex. o specie de peste ce se hraneste cu nevertebrate bentonice ocupa o ghilda diferita comparativ cu
alta specie de peste ce se hraneste tot cu nevertebrate, dar planctonice
- ASTFEL, PRINCIPALA DIFERENTA DINTRE GHILDE NU ESTE RESURSA, CI MODUL DE OBTINERE A
RESURSEI
- speciile ce constituie o anumita ghilda se pot schimba sezonier sau de la o regiune geografica la alta, cu
putine repercursiuni asupra functiei ghildei respective
- ghildele care se refera la modul de exploatare a resurselor trofice se numesc ghilde trofice, sau grupuri
functionale trofice, dar termenul poate fi extins si pentru habitat, toleranta la poluare etc.
ex. la nevertebratele acvatice bentonice:
CONSUMATORI PRIMARI = erbivori (grazers) : organisme ce se hranesc cu producatori primari
efemeroptere
raclatori (scrapers): organismele ce se hranesc cu fitobentos, pe care îl ”curata” de pe substrat
gastropode
farîmitatori (shredders): organismele ce se hranesc cu material organic nelemnos, în special
frunze
heteroptere
“întepatori” (piercers) : organismele ce se hranesc cu sucul celular din plante (au aparat bucal
pentru întepat si supt)
bivalve
filtratori (collectors): organisme ce se hranesc din masa apei prin filtrarea particulelor
comestibile
ex. împartirea pestilor din Europa pe ghilde trofice (Cox&Noble)
d.p.d.v. al habitatului de hranire:
GHILDA DESCRIERE
specii de pesti ce traiesc si se hranesc în coloana de apa; de obicei nu
coloana de apa
coboara spre zona de adîncime
fundul bazinelor specii de pesti ce prefera sa traiasca în apropierea fundului bazinului, de
(bentos) unde îsi si procura hrana; de obicei nu urca spre suprafata
d.p.d.v. al dietei adultilor:

COMUNITATEA BIOTICA – diversitatea:

 conceptul de biodiversitate
- ”Biosfera, toate organismele puse la un loc reprezinta doar a zecea miliarda parte din masa pamîntului,
si totusi, exista milioane de specii, fiecare jucînd rolul sau unic în relatie cu întregul.” (Wilson, 1992)
= bogatia si varietatea comunitatilor ecologice naturale
- biodiversitatea a devenit o problema globala odata cu discutarea ei la Conferinta ONU pentru Mediu
si Dezvoltare de la Rio de Janeiro, 1992
- biodiversitatea înseamna lucruri diferite pentru categorii diferite de oameni:
BIOLOGI, ECOLOGI, TAXONOMISTI: diversitatea viului
ECONOMISTI: set de resurse biologice exploatabile (lemn, peste...)
AGRONOMI: potentialul ce deriva din varietatea solurilor
PUBLICUL LARG: integritatea peisajelor si speciile carismatice amenintate cu extinctia
 niveluri de definire:
1. genetic = diversitate genetica = uriasa varietate a materialului genetic
2. specie = diversitate specifica (taxonomica) = numarul de specii
3. ecosistem= diversitate genetica = uriasa varietate a materialului genetic
4. societate umana = diversitate etno-socio-culturala

1. diversitatea genetica
ex. orezul cultivat apartine la 2 specii: Oryza sativa si O. glaberrima ...dar include peste 120.000 de
varietati genetice diferite
- include atît diversitatea intrapopulationala, cît si pe cea interpopulationala (ce este asociata cu
adaptarea la conditii de mediu diferite si microevolutie)
2. diversitatea specifica (taxonomica)
- acest nivel este cel mai des folosit pentru definirea biodiversitatii
- numarul total de specii catalogate pîna în prezent: ar fi de ~ 1,9 milioane (estimarile vorbesc de 5 – 50
milioane de specii)
- odata cu disparitia speciilor, biodiversitatea specifica scade ireversibil:
ex. delfinul chinezesc (Lipotes vexillifer) – rîul Yangtze, crezut disparut în 2006, dar regasit în 2007 (cîtiva
indivizi)
- zeci de specii noi pentru stiinta sunt descoperite anual:
ex. în 2013 s-a descoperit o noua specie de lemurian pitic nocturn din Madagascar Cheirogaleus
lavasoensis
3. diversitatea comunitatilor / ecosistemelor
-include:
 diversitatea habitatelor si a factorilor de mediu (substrat, panta, temperaturi medii, altitudinea,
latitudinea, umiditatea, cantitatea de nutrienti etc.)
 numarul de nise ecologice
 numarul de niveluri trofice
- echilibrul ecosistemelor rezida din multitudinea interrelatiilor dintre populatiile unei comunitati; de
aceea, extinctia locala a unei specii poate produce dezechilibre ireversibile într-o comunitate:
ex. liliacul Pteropus mariannus (”vulpea zburatoare”) din insulele pacifice (Mariane, Samoa);
- este o delicatesa în bucataria locala, astfel ca datorita vînarii excesive specia este în pragul extinctiei
- disparitia speciei va afecta drastic speciile de copaci ce depind de ea pentru diseminare si polenizare
4. diversitate etno-socio-culturala
= diversitate genetica, anatomo-fiziologica, lingvistica, culturala ... la oameni
 tipuri de diversitate:
1. α (alfa) diversitate = diversitatea din cadrul habitatului
= diversitatea unei anumite comunitati dintr-un habitat
- se poate exprima ca numar de specii
2. β (beta) diversitate = diversitatea dintre habitate
- arata modul în care se modifica diversitatea de-a lungul unui gradient (latitudine, altitudine, salinitate,
viteza apei etc.)
- se exprima cu ajutorul indicilor de similaritate dintre comunitati
ex. lunca inundabila a Dunarii (bratul Sf. Gheorghe) contine habitate diferite, fiecare cu speciile lui
caracteristice: rîul ca atare, balti, brate moarte, mlastini
3. γ (gamma) diversitate = diversitatea unei zone mari (o regiune)
- include diversitatea a comunitatilor (α) si gradul de diferentiere dintre acestea (β), totul raportat la un
spatiu geografic mai mare dar ecologic relativ unitar (ex. Delta Dunarii)
4. ε (epsilon) diversitate: cînd analiza se refera la o unitate regionala biogeografica de rang superior (ex.
diversitatea unui biom)
5. δ (sigma) diversitate: cînd analiza se refera la compararea diversitatii ecoregiunilor astfel definite
 variatiile biodiversitatii:
- biodiversitatea nu este echivalenta în toate ecosistemele - ea variaza:
-în spatiu:
 cu latitudinea
 cu altitudinea
 în functie de marimea suprafetei
 în functie de heterogenitatea spatiala
 în ”insule”
 în functie de perturbarile de habitat
-în timp:
 sezonier
 în succesiunea ecologica
 cu evolutia
-în functie de productivitatea ecosistemelor

 variatiile biodiversitatii în spatiu: cu latitudinea

- diversitatea specifica este mare în zonele tropicale si scade spre poli
ex.cercetari faimoase facute de Charles Darwin, Alfred Wallace sau Henry Walter Bates: în cei 11 ani
petrecuti în Brazilia, Bates a colectat 14.712 specii de animale, dintre care 8.000 erau noi pentru stiinta
ex. exista 711 specii de copaci în 6.6 ha în Malaezia, fata de 50 de specii în toata Europa vestica
ex. exista mai mult de 200 de specii de furnici în Brazilia, fata de 7 în Alaska
- cauza #1: istoria evolutiva (diversitatea creste acolo unde evolutia a avut timp sa actioneze) –
comunitatile de organisme de la tropice sunt în general ”mai în vîrsta” decît cele temperate sau
polare pentru ca nu au simtit efectul perturbatiilor majore cum ar fi glaciatiunile
- cauza #2: climatul – durata sezonului de crestere în padurile tropicale este de 5 ori mai mare decît în
tundra; ritmurile biologice sunt mult mai rapide la tropice, astfel ca intervalul între speciatii este mult
mai mic
 variatiile biodiversitatii în spatiu: cu latitudinea
- exista si exceptii la acest gradient latitudinal al diversitatii:
exceptia #1 lichenii au tendinta de a înregistra abundente mai mari în zonele în care plantele vasculare
nu pot supravietui (regiunile uscate si / sau reci)
exceptia #2 organismele bentonice marine înregistreaza o diversitate mai crescuta la latitudini mari
decît la tropice
(ex. mai multe grupuri de organisme – alge si nevertebrate - ce traiesc în estuare si în zonele putin adînci
ale platformelor continentale)
 variatiile biodiversitatii în spatiu: cu altitudinea
- diversitatea specifica are tendinta de a scadea odata cu cresterea altitudinii
- factorul limitativ cel mai important este temperatura: în general, o crestere cu 1.000 de metri conduce
la scaderea temperaturii cu 6ºC
- alti factori: umiditatea, precipitatiile, radiatia solara, expozitia pantei etc.
ex. în muntii din zona temperata
ex. în Noua Guinee s-a înregistrat o descrestere brusca în diversitatea pasarilor la o altitudine de 4.000 m
exceptie: într-un studiu de biodiversitate în Muntii Santa Catalina (Arizona), de la 760 m la 2500 m
altitudine, Whittaker & Niering (1975) au gasit ca diversitatea cea mai mare (numarul cel mai mare de
specii de plante pe o suprafata de prelevare de 0,1 ha) a fost la altitudini intermediare, cu valori medii de
umiditate (deoarece altitudinile de 760 m erau în desert)
 variatiile biodiversitatii în functie de marimea suprafetei:
 Curba specie-areal (species-area):
= relatia dintre suprafata si numarul de specii prezente într-o comunitate
- suprafete mai mari de obicei contin un numar mai mare de specii (pîna la o limita superioara)
se foloseste pentru a estima experimental marimea minima a patratului de proba necesar pentru
obtinerea de rezultate corecte în caracterizarea comunitatilor: se construieste curba si se afla suprafata
dupa care numarul de specii creste foarte putin)
 se foloseste în conservarea si managementul ecosistemelor - în realizarea modelelor predictive de
distrugere a ecosistemelor, ce au ca rezultat
fragmentarea habitatelor: în cele mai multe cazuri fragmentele mai mici de habitat vor pierde un
numar mai mare de specii (lungimea sagetii = amplitudinea pierderii de specii datorita fragmentarii)
 variatiile biodiversitatii în functie de heterogenitatea spatiala:
- diversitatea specifica este cu atît mai mare cu cît complexitatea ecosistemului creste
- factorii ce influenteaza heterogenitatea spatiala sunt: procese geologice (tipul si cantitatea de minerale
din roca mama, tipul de sol), procese climatice (energia solara incidenta, cantitatea de precipitatii),
procese geografice si geomorfologice (relief, eroziune, hidrografie), cantitatea de nutrienti disponibili (în
apa sau în sol), dar si organismele:
ex. plantele: prin structura verticala, prin complexitatea habitatelor formate din radacinile, tulpinile,
ramurile si frunzele lor, prin acumularile de materii la baza tulpinilor datorita actiunii vîntului sau a apei
etc.
- pe baza cercetarilor din zone temperate, tropicale, insulare (din America de Nord pîna în Australia),
MacArthur & MacArthur (1961) au aratat ca diversitatea specifica la pasari e pozitiv corelata cu structura
si complexitatea vegetatiei (exprimate ca diversitate în înaltimea coronamentului)
- padurile cu diversitate mai mare a înaltimii coronamentului au si o diversitate mai mare a speciilor de
pasari
 variatiile biodiversitatii în ”insule”:
 Teoria biogeografiei insulare (MacArthur & Wilson, 1967):
- este un model de estimare a diversitatii “insulelor”
– explica de ce pe “insulele” mai mari si mai aproape de continent exista mai multe specii
- “insula” include si zonele înconjurate de habitate nepropice (iazuri, fragmente de padure, vîrfuri
muntoase etc.)
- teoria = un model simplu ce foloseste ratele de extinctie si de imigrare pentru a prezice numarul de
specii ce pot trai într-o “insula”
- (A) ratele de imigrare si de extinctie sunt afectate de dimensiunile “insulei”: o insula mai mare are o
diversitate mai mare pentru ca reprezinta o “tinta” mai mare pentru imigranti si pentru ca are o rezerva
mai mare de resurse necesara pentru împiedicarea extinctiilor
- (B) ratele de imigrare si de extinctie sunt afectate si de distanta pîna la “continent” (care este sursa de
imigranti): chiar daca doua insule sunt identice d.p.d.v. al dimensiunii sau a altor parametri fizico-
chimici, insula cea mai apropiata de “continent” va atrage cei mai multi imigranti

 variatiile biodiversitatii în functie de perturbarile de habitat:

- perturbare = orice eveniment ce duce la modificari în comunitatile biotice prin eliminarea de
organisme/specii sau modificarea disponibilitatii resurselor (ex. furtuni, incendii, seceta, activitati
umane)
- perturbarile duc la ruperea echilibrului dinamic al comunitatilor
- exista  perturbari aperiodice, severe, cu repercusiuni asupra unor zone întinse, influentînd întreaga
flora si fauna si modificand topografia terenului (ex. glaciatiunile)
perturbari frecvente, mai putin severe, uneori chiar necesare pentru mentinerea diversitatii în unele
sisteme (ex. incendiile în parcul Yellowstone, SUA, contribuie la eliberarea semintelor de Pinus contorta)
- ipoteza perturbarii de intensitate medie (intermediate disturbance hypothesis)(Connell, 1978) arata ca
factorii perturbatori de intensitate medie au un efect pozitiv asupra diversitatii comunitatii, ducînd la
aparitia de noi (micro)habitate ce pot fi colonizate de specii noi – astfel ducînd la cresterea biodiversitatii
 variatiile biodiversitatii în timp: variatii sezoniere
- prezente la multe specii – fie cauzate de existenta diferitelor stadii ale ciclului de viata, fie de
comportamentul migrator
ex. efemeropterele bentonice petrec marea majoritate a ciclului de viata în stadiu larvar; cînd larvele se
transforma în adulti, ele parasesc mediul acvatic si nu se vor mai regasi în valorile diversitatii pentru
comunitatea bentonica
 variatiile biodiversitatii în timp: variatii în succesiunea ecologica
- succesiunea ecologica = dezvoltarea în timp a comunitatilor biotice
- în general, diversitatea speciilor de plante creste în primele faze ale succesiunii, pentru a scadea în
continuare, înregistrînd un maximum în perioadele intermediare
 variatiile biodiversitatii în timp: evolutia
- factorii favorizatori pentru evolutie sunt timpul disponibil si izolarea reproductiva; împreuna cu
aspectele spatiale si temporale ale heterogenitatii habitatului, au dus la aparitia a milioane de specii
diferite
- influenta evolutiei asupra biodiversitatii este demonstrata de numarul mare de specii din habitate
”batrîne” din punct de vedere geologic (care au avut destul timp pentru a evolua); aceste habitate
contin un numar mare de specii endemice si reprezinta exemplul clasic pentru radiatia adaptativa (=
evolutia a numeroase specii diferite dintr-un singur stramos comun)
ex. Lacul Baikal are o vîrsta de 20-25 milioane de ani si un numar impresionant de specii endemice: 377
specii de crustacee endemice (291 amfipode); 86 specii endemice de turbelariate; 98 specii endemice de
moluste; 29 specii endemice de pesti; în jur de 300 specii endemice de diatomee (Brooks, 1950)
 variatiile biodiversitatii în functie de productivitatea ecosistemelor:
- productivitatea primara = energia solara capturata de plante si transformata în compusi pe baza de
carbon (= “carburantul” vietii pe pamînt)
- corelatii pozitive între diversitate si productivitatea primara:
ex. ecosistemele productive de padure includ în genere mai multe specii decît deserturile sau pasunile
mai putin productive
ex. abundentele furnicior si rozatoarelor din deserturile Americii de Nord sunt direct legate de precipitatii
- si deci de productivitatea primara (Brown & Davidson, 1977)
- corelatii negative între diversitate si productivitatea primara:
- scaderea diversitatii specifice odata cu cresterea productivitatii primare a fost denumita “paradoxul
îmbogatirii în nutrienti” (Rosenzweig, 1971)
ex. în ecosistemele acvatice, adaugarea de nutrienti poate conduce la cresteri în masa algala paralel cu
scaderea diversitatii speciilor de alge si a altor organisme (= înflorirea apei)
 diversitate + complexitate = stabilitate:
- stabilitate = tendinta ecosistemului de a ramîne în apropierea unui punct de echilibru sau de a se
întoarce acolo dupa ce a suferit o perturbare
 ipoteza diversitate – stabilitate (diversity-stability hypothesis) (MacArthur, 1955)
= stabilitatea unei comunitati depinde nu doar de diversitatea ei (numarul de specii), ci si de
complexitatea legaturilor dintre specii
- retelele trofice I, II si III au acelasi numar de specii (P- plante, H – erbivori, C – carnivori) dar difera prin
numarul legaturile dintre specii
- daca în cazul I o perturbare duce la eliminarea P1, atunci H1 si C1 sunt mult mai afectate decît în
cazurile II si III
 diversitate + complexitate = stabilitate:
- rolul functional al speciilor din ecosistem si stabilitatea ecosistemului:
 ipoteza ”niturilor” (“rivet hypothesis” of species diversity and ecosystem function, Ehrlich & Ehrlich,
1981)
- arata ca speciile sunt ca niturile din aripa avionului; se pot pierde cîteva fara consecinte drastice, dar
daca se pierd prea multe, atunci aripa avionului se rupe în bucati
- ipoteza e adevarata pentru cazul I, în care speciile sunt foarte specializate, fiecare cu ”jobul” ei specific

 ipoteza ”redundantei functionale” (the functional redundancy hypothesis of species diversity and
ecosystem function, Walker, 1992)
- ipoteza e adevarata pentru cazul III, în care speciile sunt generaliste, stiu sa faca ”jobul” celeilalte (în
cadrul aceluiasi nivel) – deci au un rol functional redundant
- daca o specie dispare, celelalte vor putea sa îi ia locul

 valoarea biodiversitatii
Cum beneficiem noi de pe urma biodiversitatii ecosistemelor naturale?
1. Valoare economica: = bunuri sau produse oferite de ecosisteme
2. Valoare ecologica: = beneficii obtinute de pe urma proceselor desfasurate la nivel de ecosistem
3. Valoare culturala: = beneficii non-materiale obtinute
 valoarea biodiversitatii
Cum beneficiem noi de pe urma biodiversitatii ecosistemelor naturale?
1. Valoare economica: = bunuri sau produse oferite de ecosisteme
Mîncare (recolte, animale domestice, pescuit, acvacultura, vînat)
 Materiale (lemn, bumbac, matase,combustibili fosili)
Apa de baut
Medicamente
2. Valoare ecologica: = beneficii obtinute de pe urma proceselor desfasurate la nivel de ecosistem
 Reglarea climei
(la nivel global - ex. circuitul apei în natura, înglobarea CO2), dar si la nivel regional si local)
 Minimizarea eroziunii solului
 Purificarea apei, reglarea calitatii aerului
 Controlul daunatorilor
 Polenizarea
 “Temperarea” catastrofelor naturale
Valoare culturala: = beneficii non-materiale obtinute
 Valori spirituale si religioase
 Sisteme de valori
 Valori educationale
 Inspiratie
 Valori (sau modele) estetice
 Activitati recreationale
 Ecoturism
estimarea în bani a valorii biodiversitatii Ξ despagubire în bani pentru efectele negative cauzate
ecosistemelor naturale de dezvoltarea economica
ex. fragmenarea habitatelor în cazul constructiei unui drum printr-o padure
! Clark (Journal of Political Economy): a demonstrat prin calcule ca este preferabil d.p.d.v. economic sa
omorîm toate balenele albastre (Balaenoptera musculus) si sa reinvestim profitul în acvacultura decît sa
asteptam pîna îsi revine populatia!
 cauzele scaderii biodiversitatii:
 distrugerea si fragmentarea habitatului
 supraexploatarea resurselor
 introducerea speciilor exotice
 extinderea terenurilor agricole
 poluarea
 cauze naturale
 despaduriri
 cresterea populatiei umane
 efectele scaderii biodiversitatii
1. extinctii:
extinctii per 1000 de specii per mileniu (1000 ani)
2. temperarea catastrofelor naturale nu mai functioneaza
• modificarile aparute în luncile rîurilor
- majoritatea rîurilor au fost îndiguite, canalizate si adîncite;
- capacitatea naturala a luncilor de a retine apa în exces la inundatii a fost redusa prin distrugerea
mlastinilor si a padurilor de lunca (pentru terenuri agricole)
-> efecte: inundatii catastrofale
• despaduriri
ex. în Haiti doar 2% din padurile originale au mai ramas, datorita saraciei extreme si a nesigurantei
politice
-> efect: în 2004, furtuna tropicala Jeanne a lovit insula Hispaniola, omorînd aproape 3.000 de oameni în
Haiti, dar doar 18 în Republica Dominicana
• distrugerea padurilor de mangrove
- padurile de mangrove sunt taiate pentru a face loc fermelor de crestere intensiva a crevetilor si zonelor
turistice în toata Asia de sud-est
-> efect: în decembrie 2004: tsunami din Asia de SE
- desi vegetatia de coasta nu ar fi putut sa protejeze împotriva distrugerilor catastrofice în zonele de
maxima intensitate a tsunami-ului, analizele imaginilor satelitare arata ca zonele cu paduri costiere de
mangrove sau cu perdea de copaci pe coasta au suferit pierderi mai mici
3. costuri economice:
- intrarea speciei invazive de bivalva Dreissena polymorpha în ecosistemele acvatice din SUA
->100 mil. $ per an pt. producatorii de curent electric
4. afectarea functionarii ecosistemelor
- procesele din ecosistem sunt realizate prin activitatea combinata a mai multor specii; daca speciile
cheie sunt cele afectate, atunci sistemul colapseaza
ex. în comunitatile marine de coasta din vestul Americii de Nord, vidra de mare (Enhydra lutris) se
hraneste cu arici de mare (Echinus esculentus), care la rîndul lor “pasc” “padurile” de Laminariaceae
(“varec” = alge brune marine) - ce reprezinta un habitat important de refugiu sau depunere a icrelor
pentru numeroase alte specii (ex. heringi)
- în anii ‘70 – ’80, vidra (specia cheie) a fost vînata pîna aproape de extinctie, ceea ce a dus la înmultirea
excesiva a aricilor de mare si disparitia totala a ”padurii de varec”
-> efect: declinul biodiversitatii duce la declinul functionarii ecosistemelor
“Biodiversitatea are nevoie de lungi perioade de timp, care de multe ori se întind la scara geologica si de
rezerve mari de gene. Cele mai bogate ecosisteme se construiesc încet, de-a lungul milioanelor de ani.
Este de asemenea adevarat ca doar din întîmplare cîteva specii noi sunt puse în situatia de a migra în
alte habitate si de a testa limitele diversitatii. Un panda sau un sequoia reprezinta apogeul evolutiei, ce
ni se dezvaluie rareori. E nevoie de noroc si de o lunga perioada de probe, experimentari si esuari. Aceste
creatii fac parte din istoria Pamîntului, iar oamenii nu au nici mijloacele si nici timpul de a o vedea înca o
data.” (E.O.Wilson, 1992)
COMUNITATEA BIOTICA – interactiuni biotice:
 nu exista indivizi izolati în natura:
 organismele cresc, se reproduc si mor, fiind afectate de conditiile de viata si de resursele de hrana
 activitatea organismelor schimba mediul în care traiesc si le influenteaza pe altele, cu care stabilesc
interactiuni complexe
-daca privim în mod simplist aceste interactiuni, ca simple relatii între doua populatii, putem sa le
împartim în pozitive, negative si neutre
-un “cod” simplu pentru rezumarea acestor interactiuni este notarea efectelor lor cu +, - sau 0
 indivizii ce alcatuiesc o populatie sunt supusi de cele mai multe ori mai multor interactiuni simultan
 astfel, densitatea unei populatii este rezultatul acestor interactiuni, a conditiilor de mediu si a
resurselor disponibile
Interactiuni negative:
Efectul lui A Efectul lui B
Interactiunea Obs.
asupra lui B asupra lui A
- interactiune bilaterala;
- în general, competitia este definita ca interactiunea în
care un organism consuma o resursa ce ar fi fost
- - COMPETITIE
disponibila si ar fi putut fi consumata de un altul;
- totusi, de cele mai multe ori este imposibil de dovedit ca
ambele organisme sunt afectate negativ
- interactiune unilaterala prin care pradatorul este
- + PRADATORISM avantajat iar prada este afectata (include relatia dintre
erbivore si plante)
- interactiune unilaterala dintre un parazit si gazda sa
- în timp ce un pradator consuma numerosi indivizi prada
- + PARAZITISM
(total sau partial), un parazit traieste pe una sau foarte
putine “gazde” si rareori îsi omoara gazda
- interactiune unilaterala în care un organism produce un
- 0 AMENSALISM efect negativ (de exemplu o toxina) iar organismul
potential afectat poate sa fie sau sa nu fie prezent
Interactiuni pozitive si neutre:

MUTUALISM
COMENSALISM
HRANIRE SAPROFAGA
NEUTRALISM
Interactiuni negative:
COMPETITIA
 relatie bilaterala negativa dintre indivizi determinata de necesitatea utilizarii acelorasi resurse din
mediu si care are ca urmare scaderea capacitatii de supravietuire, crestere si/sau reproducere
 competitia este foarte raspîndita în natura;
 reprezinta o forma a luptei pentru existenta (Darwin)
 sunt recunoscute în general doua mecanisme de competitie:
1. EXPLOATAREA:
- apare în cazul în care nu exista interactiune directa
- fiecare individ este afectat de cantitatea de hrana ce ramîne dupa ce a fost exploatata de altii
- întotdeauna exploatarea are loc atunci cînd resursa este limitata
2. INTERFERENTA:
- apare în cazul unei confruntari directe
- un individ va împiedica pe un altul sa exploateze resursele dintr-o portiune a habitatului
EXPLOATARE – ex.: un fir de iarba este afectat negativ de prezenta “vecinilor” apropiati, deoarece li se
suprapun zonele de pe care exploateaza resurse (lumina, apa, nutrimenti)
INTERFERENTA – ex.: lupta directa dintre doi cerbi pentru accesul la “haremul” de ciute: fiecare mascul în
parte are capacitatea de împerechere cu femelele speciei sale, însa nu poate realiza acest lucru din
moment ce reproducerea este rezervata doar masculului cîstigator
AMBELE – ex. : competitia directa dintre speciile de crustacee ciripede fixate pe stînci: odata “stabilit”
într-un loc, un ciriped va împiedica fixarea oricarui alt individ, indiferent de cantitatea de hrana sau de
extinderea spatiului
 în cazul exploatarii, intensitatea competitiei este strîns legata de cantitatea existenta raportata la
cantitatea necesara din resursa considerata
 în cazul interferentei, intensitatea competitiei poate fi foarte ridicata chiar daca resursa nu este
limitata
 în practica, multe exemple de competitie includ si exploatare si interferenta
COMPETITIA INTRASPECIFICA:
 exista competitie intraspecifica (atunci cînd interactiunea are loc între indivizii aceleiasi specii); si
interspecifica (atunci cînd interactiunea are loc între indivizi apartinînd la specii diferite)
 indivizii din aceeasi specie (populatie) au aceleasi cerinte ecologice pentru supravietuire, crestere si
reproducere; dar “cererea” pentru o anumita resursa poate sa depaseasca “oferta” – astfel, apare
competitia intraspecifica
 …dar, nu toti indivizii unei populatii sunt “egali”: desi au trasaturi fundamentale comune, indivizii
aceleiasi populatii au “capacitati” diferite de competitie
(ex.#1: o planta puternica iesita timpuriu va “eclipsa” un conspecific iesit tîrziu)
ex. #2: într-o populatie de cerbi (Cervus elaphus) din insula Rhum (Scotia) – capacitatea de supravietuire
pe timpul iernii a descrescut drastic pe masura ce populatia a crescut; indivizii cu dimensiunile cele mai
mici la nastere au murit primii
 astfel, efectul final al competitiei intraspecifice este extrem de diferit pentru indivizi diferiti:
competitori slabi îsi vor putea aduce o contributie slaba la generatia urmatoare (sau deloc)
 de asemenea, efectul competitiei intraspecifice asupra fiecarui individ este mai mare odata cu
cresterea numarului competitorilor – DECI ESTE DEPENDENT DE DENSITATE
 efectele dependente de densitate ale competitiei intraspecifice asupra mortii, supravietuirii si
cresterii:
 experimente de laborator cu gîndacul de faina Tribolium confusum :
- s-a introdus un numar cunoscut de oua în tuburi de proba continînd o mixtura de faina si drojdie,
înregistrîndu-se numarul de supravietuitori
- rezultatele au fost exprimate în trei feluri:

regiunea 1
- densitate populationala mica, rata mortalitatii a ramas constanta
- nr de morti si de supravietuitori a crescut, dar proportia celor morti a ramas constanta ( este
independenta de densitate)
- au murit indivizi, însa sansa ca un individ sa supravietuiasca pîna la faza de adult nu a fost
influentata de densitate
- astfel, nu a existat competitie intraspecifica la aceste densitati
regiunea 2
- rata mortalitatii a crescut odata cu densitatea (mortalitatea este dependenta de densitate)
- numarul celor care au murit a continuat sa creasca odata cu densitatea
regiunea 3
- competitia intraspecifica este cea mai intensa
- peste o anumita densitate nu vor mai exista supravietuitori (hrana va fi consumata înainte ca
organismele sa ajunga la stadiul matur)
ASTFEL, LA ANUMITE VALORI ALE DENSITATII, COMPETITIA INTRASPECIFICA POATE DUCE LA
MORTALITATE SI NATALITATE DEPENDENTE DE DENSITATE, CEEA CE ÎNSEAMNA CA VITEZA
MORTALITATII SI A NATALITATII SE MODIFICA ODATA CU CRESTEREA DENSITATII
 reglarea marimii populatiei prin competitie intraspecifica:
 prin actiunea asupra ratei natalitatii si mortalitatii competitia intraspecifica poate regla marimea
populatiei, mentinînd-o la o densitate stabila la care cele doua rate au valoare egala
 odata cu cresterea densitatii, rata natalitatii scade, cea a mortalitatii creste
 cînd si mortalitatea si natalitatea sunt dependente de densitate (a) sau cînd una dintre ele este
dependenta si cealalta nu (b, c), cele doua curbe se intersecteaza densitatea la care se intersecteaza este
capacitatea de suport a mediului (K) sub K: natalitatea > mortalitatea, astfel ca populatia creste;
deasupra lui K: populatia scade (K = punctul de echilibru)

COMPETITIA INTERSPECIFICA
 se realizeaza între indivizi apartinînd unor specii diferite
 speciile competiteaza pentru o resursa limitata (resursa = hrana/nutrienti, apa, spatiu, parteneri de
reproducere, gazde (pt. paraziti), locuri de cuibarit; orice altceva pentru care “cererea” este mai mare
decît “oferta”)
 interactiunile competitive interspecifice au influente importante asupra:
 structurii comunitatilor (ce specii co-exista, densitatea populatiilor etc.)
 distributiei speciilor
 evolutiei speciilor
 ca urmare a competitiei interspecifice se poate ajunge fie la excluderea uneia din speciile
competitoare, fie la co-existenta lor
 fiecare populatie are un efect de frînare a cresterii marimii populatiei cu care se afla în competitie,
efect ce depinde de densitatile populatiilor competitoare
...ASTFEL, COMPETITIA INTERSPECIFICA (la fel ca cea intraspecifica) REPREZINTA UN FACTOR DE
REGLARE A MARIMII POPULATIEI
 rezultatul competitiei interspecifice depinde de: densitatile initiale ale populatiilor competitoare;
capacitatea lor de reproducere; factorii de mediu si preferintele ecologice ale competitorilor
 exemple de competitie interspecifica:
 experimentele lui Gause cu Paramecium caudatum, P. aurelia si P. bursaria
 experimentele lui Connell cu speciile de crustacee ciripede (Balanus si Chtamalus)
 competitia interspecifica la specii de pastravi - Salvelinus malma si S. leucomaenis (specii foarte
similare si înrudite) ce traiesc în Insula Hokkaido (Japonia):
- S. malma traieste la altitudini mai mari (în amonte); S. leucomaenis la altitudini mai mici, cu o zona
de suprapunere la altitudini intermediare. Acolo unde una din specii lipseste, cealalta îsi extinde
distributia si la alte altitudini, indicînd astfel ca distributiile celor 2 specii ar putea fi controlate de
competitie
- experimente în bazine artificiale (Taniguchi&Nakano, 2000) au aratat ca ambele specii crescute
separat prezinta o crestere a agresiunii odata cu cresterea temperaturii.
- dar crescute împreuna, s-a observat ca la S. malma agresivitatea a fost suprimata – astfel, la
altitudini mici este eliminat de S. leucomaenis
 experimente de laborator cu diatomeele Asterionella formosa si Synedra ulna (Tilman si colab., 1981)
- ambele necesita silicati pentru formarea peretelui celular
- cultivate separat pe mediu lichid cu adaugare permanenta de silicati, ambele specii au atins
capacitatea de suport a mediului si au mentinut o cantitate constanta si scazuta de silicati în mediu (a
si b)
- Synedra a mentinut cantitatea de silicati la un nivel mai mic
- crescute împreuna (c), Synedra a mentinut un nivel de silicati care s-a dovedit prea mic pentru
Asterionella, pe care a eliminat-o din culturile mixte
- speciile au avut un impact important asupra resursei limitative de mediu (silicatii)!

Interactiuni negative:
PRADATORISMUL
 relatie interspecifica antagonista în care o specie (prada) este consumata de alta specie (pradator)
 avînd în vedere faptul ca aproape toate speciile de animale se hranesc cu hrana vie, majoritatea sunt
pradatori
 desi acceptiunea clasica a pradatorismului se restrînge la cazurile în care animalele vîneaza si omoara
prada, în sens larg termenul include si alte situatii
 categoriile majore de organisme pradatoare se refera la:
I. organisme erbivore* - organisme care consuma plante verzi
II. organisme carnivore* - ce reflecta pradatorismul “clasic” (lei/gazele; pesti/nevertebrate acvatice etc.)
III. organisme canibale - organisme ce îsi consuma conspecificii (ex. o proportie mica de salamandre din
specia Ambystoma tigrinum devin canibale, probabil ca raspuns la densitati populationale prea mari sau
la lipsa resurselor din mediu; se pare totusi ca îsi evita propria familie)
*primele 2 categorii pot include specii generaliste (polifage) si strict specializate (monofage)
 experimente de laborator a relatiei prada-pradator:
 Gause a studiat în laborator un sistem simplu al relatiei prada-pradator între doua specii de
protozoare: Didinium nasutum (pradator) Paramecium caudatum (prada)
 experimente de laborator a relatiei prada-pradator:
Gause a observat trei tipuri de rezultate ale experimentelor sale:
1. cînd ambele specii au fost plasate pe un mediu omogen ce continea bacterii cu care se hraneau
paramecii, Didinium a consumat toata hrana si apoi a murit de inanitie
2. cînd a creat un mediu heterogen, adaugînd un sediment ce actiona ca un refugiu posibil pentru prada,
Didinium a eliminat partial paramecii din partea clara a mediului; si apoi a murit din nou de inanitie;
populatia de Paramecium adapostita a reusit sa refaca populatia-prada

3. cînd a introdus imigranti din fiecare specie la intervale regulate (tot a treia zi), Gause a observat
oscilatii periodice a numarului de indivizi

Modelul matematic al pradatorismului (Lotka&Volterra)

- a demonstrat ca sistemul prada-pradator evolueaza dupa trei legi:
I. Legea oscilatiei periodice
- dinamica sistemului prada-pradator este rezultanta interactiunii celor 2 parteneri, fiecare fiind factor
limitativ pentru celalalt
- aceasta lege este valabila în conditiile neperturbarii cauzate de forte externe
- aceasta dinamica urmeaza doua curbe sinusoidale, usor decalate, ce se repeta la intervale ± regulate
- cresterea densitatii speciei prada duce la cresterea numarului de pradatori; urmeaza o scadere a
indivizilor – prada, dar datorita limitarii resursei de hrana pentru pradatori, numarul lor scade – astfel se
reface populatia prada
- legea demonstrata matematic a fost confirmata de numeroase exemple
II. Legea distrugerii mediilor aritmetice
- arata ca o forta exterioara violenta modifica dinamica sistemului prada-pradator
- dupa încetarea actiunii fortei externe, populatia prada se reface numeric (de obicei) foarte repede
III. Legea conservarii mediilor aritmetice
- arata ca oricît de mari ar fi oscilatiile numerice ale celor 2 componente, acestea revin periodic la valori
medii
 importanta relatiilor de pradatorism:
1. sunt un important mecanism de reglare a distributiei si marimii populatiilor
fluctuatiile ciclice ale densitatilor populationale (cicluri si cvasicicluri populationale ) - caracterizate
printr-o perioada de amplitudine maxima periodica sunt cauzate de doi factori esentiali: resurse limitate
de hrana si pradatorismul (alaturi de mecanisme interne de reglare – Krebs, 1996)
ex. ciclul populational al speciei Lepus americanus în padurile boreale din America de Nord are 9-10 ani;
ciclul populatiilor de lemingi din tundra arctica nord americana si europeana se încadreaza între aprox. 3
si 5 ani (Stenseth & Ims, 1993)
2. reprezinta un important factor în determinarea compozitiei si structurii comunitatilor (alaturi de
competitie)
ex#1: specia cheie de stea de mare Pisaster, coasta pacifica a Americii de Nord
ex.#2: specia cheie: vidra de mare Enhydra lutris din comunitatile marine de coasta din vestul Americii de
Nord
3. reprezinta o importanta forta de selectie ce are ca rezultat diferite adaptari ale organismelor:
efectele indirecte ale pradatorismului ar putea fi chiar mai importante decît
efectele directe – ce influenteaza rata mortalitatii în populatia-prada (astfel, pradatorii au efecte mai
importante asupra prazii prin determinarea schimbarii comportamentului prazii, a morfologiei, prin
orientarea evolutiei etc.):
a) vigilenta - populatia-prada este determinata sa petreaca mai mult timp “scanînd” orizontul în
încercarea de a preveni pericolul decît cautînd hrana
- ca un rezultat al acestui comportament, numerosi indivizi (nu doar cei cîtiva prinsi si consumati de
pradatori) vor avea o conditie generala mai precara, scazînd astfel rata supravietuirii lor sau a fertilitatii
b) selectarea habitatelor mai putin avantajoase
- populatia prada poate prefera habitate marginale pentru a scapa de pradatori (cu efecte negative
asupra starii populatiei)
- ex. cerbul wapiti (Cervus canadensis) evita habitatele deschise pline de hrana dar foarte riscante si
prefera habitatele mai sigure dar mai sarace în hrana (cum ar fi padurile)
c) gruparea - presiunea de pradare poate determina ca anumite populatii –prada sa prefere traiul în
grup (cu avantajele si dezavantajele acestuia)
d) alte adaptari comportamentale: ex. “topaitul” la specii de erbivore (“stotting”), sau culorile tipatoare
ale penelor la unele specii de pasari pot actiona ca un fel de semnal pentru pradatori ca prada este prea
rapida si ca nu merita sa fie urmarita
e) inducerea de mecanisme de aparare – pradatorismul poate determina populatia - prada sa produca
diferite mecanisme de aparare (spini, toxine)
- ex. multe specii de rotifere de apa dulce prezinta spini lungi în medii în care pradatorii sunt frecventi
f) raspunsuri evolutive:
*CAMUFLAJ (homocromie) – animalele se “pierd” în mediu, astfel sunt mai greu de vazut de pradatori
Pieris rapae – larva fluturelui de varza
ouale broastelor sunt închise la culoare în partea de sus (pentru ca pasarile – pradatori ”de sus” sa le
confunde cu fondul închis al apei) dar deschise în partea de jos (pentru ca pestii sa le confunde cu
interfata apa-aer, mai deshisa la culoare)
*CULORI DE AVERTIZARE = APOSEMATICE (gr. apo = departe; sema = semn) – unele organisme foarte
otravitoare avertizeaza pradatorii prin culori foarte tipatoare
Fam. Dendrobatidae ”dart frogs”
Phyllobates terribilis = cea mai toxica specie de broasca; nativa în America centrala si de Sud; forma
diurna; sectreta batracotoxina, un alcaloid cardiotoxic si neurotoxic puternic
*MIMETISM – unele animale manifesta o asemanare mai mult sau mai putin pronuntata cu altele
*mimetism batesian – asemanarea unor specii fara mijloace de aparare cu specii bine aparate
Aegeria apiformis, Vespa crabro
*mimetism mulerian – asemanarea de forma, culoare si atitudine dintre specii aposematice
Danaus plexippus (fluturele monarh), Limenitis archippus (fluturele Viceroy)
PARAZITISMUL:
 parazitii reprezinta un grup de organisme extrem de important, în cel mai direct sens posibil: milioane
de oameni mor în fiecare an de diverse tipuri de infectii si alte milioane sunt afectate mai mult sau mai
putin în plus, efectele parazitilor asupra animalelor domestice si asupra recoltelor reprezinta cauze
directe ale saraciei si declinului economic
 termeni:
*parazit = un organism ce îsi obtine hrana (nutrimentii) din una sau cîteva organismegazda, în general
cauzînd efecte negative dar nu moarte imediata
*cînd parazitii colonizeaza gazda, spunem ca aceasta este infectata
*patogen = orice parazit ce produce boala gazdei sale (gr. pathos – boala, gennan – a produce)
PARAZITISMUL: clasificare
 parazitii sunt foarte numerosi în natura:
sunt rare cazurile în care un organism sa nu aiba cîteva specii de paraziti
- din moment ce majoritatea parazitilor au o anumita specie-gazda (sau au un numar limitat de specii
gazda), putem concluziona ca mai mult de 50% din speciile de pe pamînt sunt parazite
 parazitii se împart în: micro- si macroparaziti (May & Anderson, 1979)
 microparazitii:
- sunt de dimensiuni microscopice si de cele mai multe ori intracelulari
- se multiplica direct în gazda si sunt foarte numerosi
- este imposibil de calculat exact numarul de microparaziti într-o gazda, de aceea se estimeaza mai
degraba numarul de gazde infectate decît numarul de paraziti
- ex. studiul unei epidemii de pojar va implica numararea cazurilor si nu numararea virusurilor pojarului
(rujeola)
 macroparazitii:
- cresc dar nu se multiplica în gazda
- au stadii specializate infectioase ce sunt eliberate si infecteaza gazde noi
- traiesc în marea lor majoritate pe corpul sau în interiorul corpului gazdei (de ex. în intestin); la plante
sunt de obicei intercelulari
- este posibila numararea sau estimarea numarului macroparazitilor dintr-o gazda (ex. nr. de viermi din
intestin) astfel ca se poate afla atît numarul de paraziti cît si numarul de gazde infectate
macroparazit la plante: fainarea (atac fungic cu ascomicete din ord. Erysiphales)
macroparazit în animale: tenia
 parazitii sunt uneori si micro- si macro
ex. bilharziile (Schistosoma) - viermi (trematode) ce petrec o parte a ciclului de viata în melci (unde se
multiplica deci se manifesta ca un microparazit) si o parte în vertebrate, în unele cazuri în oameni (unde
creste si produce oua, dar nu se multiplica pe sine, astfel ca se comporta ca un macroparazit)
 parazitii se mai pot împarti în: paraziti ce sunt transmisi direct de la gazda la gazda si paraziti ce nu
sunt transmisi direct (necesita un intermediar=vector)
 “vector” = organism ce transmite parazitii de la gazda la gazda;
- exista vectori doar “purtatori” de paraziti (ex. purici/sobolani pentru bacteria Yersinia care cauzeaza
ciuma)
- exista si vectori ce reprezinta gazde intermediare, în care parazitii cresc si/sau se multiplica
 parazitii pot fi interni (endoparaziti) sau externi (ectoparaziti):
 parazitoizii reprezinta un grup aparte de paraziti
= grup de insecte (Hymenoptere în special, dar si diptere) care depun oua în, pe sau lînga alte organisme
(de obicei insecte, dar si paianjeni sau altele). Larvele parazite se dezvolta în interiorul sau pe specia-
gazda, neafectînd-o evident la început dar ajungînd sa o consume în totalitate ulterior
- sunt asociati de obicei cu doar un individ – gazda, nu cauzeaza imediat moartea acestuia (ca parazitii),
dar în final o consuma (ca saprofagele si pradatorii)
- s-a estimat ca aprox. 10% din totalitatea speciilor de pe pamînt sunt parazitoide (Godfray, 1994) – cifra
explicabila prin faptul ca exista numeroase specii de insecte, majoritatea parazitate de parazitoizi, ce pot
si ei sa fie parazitati la rîndul lor de parazitoizi
 unele familii de plante au devenit paraziti specializati pe alte plante; se pot diferentia doua tipuri:
1. holoparaziti, ce nu au clorofila si sunt dependenti totalmente de planta gazda pentru apa, nutrienti si
carbon fixat – ex. plante de cuscuta: Cuscuta sp.
2. hemiparaziti, ce pot fotosintetiza, dar au sistem radicular slab dezvoltat sau nu au deloc, astfel ca
formeaza conexiuni cu radacinile sau tulpinile altor plante si îsi procura majoritatea sau totalitatea
nutrientilor minerali si a apei din gazda
– ex. vîscul: Phoradendron sp.
 parazitism ”de ponta” (“brood parasitism”):
- o forma de parazitism ce are loc între specii foarte strîns înrudite, în timp ce majoritatea formelor de
parazitism implica grupe sistematice îndepartate (mamifere/bacterii; pesti/platelminti; plante/virusi)
- cele mai multe exemple includ pasarile – parazitii depun ouale în cuiburile altor pasari, pentru a fi
îngrijite de acestea
- parazitismul de ponta poate fi intraspecific (la specii de rate), însa de cele mai multe ori este
interspecific
Cuculus canorus
- de obicei depun doar un ou în cuibul gazdei si pot îndeparta unul din ouale speciei parazitate; puiul de
obicei înlatura ouale si puii “de drept” si monopolizeaza atentia parintilor
- aprox. 1% din speciile de pasari sunt parazite de ponta dar frecventa cuiburilor parazitate este de
obicei mica (sub 3%)
- parazitismul de ponta duce la micsorarea succesului reproductiv la speciile parazitate si astfel
influenteaza dinamica populationala
- se pare ca exista preferinte foarte stricte în ceea ce priveste speciile-gazda; de exemplu, la Cuculus
canorus se diferentiaza “linii”, grupuri, în care femelele prefera doar o specie-gazda si depun oua ce se
aseamana foarte tare cu ale acesteia (în ceea ce priveste culorile si desenele de pe suprafata oului)
- astfel, între femelele de cuc exista diferente între aceste linii si la nivel genetic, la nivelul ADN-ului
mitocondrial, ce este transmis de la femele la femele
- alt exemplu din savanele africane: Anomalospiza imberbis (Fam. Viduidae), tot parazit de ponta,
depune oua extrem de polimorfe
PARAZITISMUL: efecte
 efectele parazitilor asupra gazdelor:
- gazda reprezinta habitatul parazitilor; un habitat viu e capabil de crestere, de mobilitate, de dezvoltare
a reactiilor imune
 cel mai drastic raspuns al gazdei este sa moara – pentru ca majoritatea parazitilor necesita gazde vii
- exista totusi exceptii: Lucilia cuprina este un parazit pe oi – depune oua pe gazda vie iar larvele se
hranesc cu carnea ei si pot sa o omoare; larvele continua sa exploateze cadavrul, astfel ca din acest
moment ar trebui sa fie considerate saprofage si nu parazite
 efectele parazitilor asupra gazdelor:
 unii paraziti induc schimbari morfologice în dezvoltarea gazdei:
ex. organismele ce formeaza gale pe plante superioare
- galele sunt rezultatul unui raspuns morfogenetic diferit de orice structura produsa în mod normal de
planta; doar prezenta oului parazitului este de ajuns pentru a determina un raspuns morfogenetic în
tesutul plantei gazda, raspuns care continua chiar daca larva este îndepartata
- ex. viespii din Fam. Cynipidae (Hymenoptera) ce formeaza gale pe stejar
 unele ciuperci parazite pot controla planta – gazda, sterilizînd-o
- ex. ascomiceta Epichloe typhina, ce paraziteaza plante erboase, le împiedica sa germineze, astfel gazda
devine un “eunuc” viguros, ce permite formarea descendentilor parazitului, dar nu a propriilor
descendenti
 în unele cazuri, comportamentul gazdelor infectate duce la cresterea sanselor parazitului de a
ajunge pe o gazda secundara
- ex. specii de calugarite (Mantis religiosa) infectate cu nematode (Gordius) se “sinucid” aruncîndu-se în
apa;
- acest comportament straniu este usor de explicat deoarece viermele are o gazda intermediara acvatica
(de aici “hidrofilia” dezvoltata brusc de calugarite);
- calugaritele “sinucigase” salvate de la înec se întorc pe mal si se arunca din nou
 parazitii pot afecta natalitatea si mortalitatea speciilor-gazda, dar studii solide pe populatii naturale
care sa dovedeasca acest lucru sunt rare
(însasi folosirea pe scara larga a remediilor în lupta cu “daunatorii” recoltelor si a animalelor domestice
reprezinta o dovada indirecta a faptului ca parazitii influenteaza recoltele)
ex. studiu pe Lagopus lagopus în nordul Marii Britanii (o pasare apreciata pentru vînatoare), ce a aratat
existenta unor cicluri populationale
- cauzele acestora au fost îndelung dezbatute (Mougeot si colab., 2003), dar se pare ca cea mai
importanta este influenta nematodului parazit Trichostrongylu tenuis din intestin
- populatiile ce nu au ciclul populational periodic sau este doar sporadic sunt de obicei populatiile în care
parazitul nu a reusit sa se instaleze
- daca o proportie suficienta din populatie (20%) a fost tratata cu o solutie împotriva nematodelor,
atunci ciclurile nu se mai disting
 competitia dintre paraziti
- exista competitie intra- si interspecifica între paraziti:
- nr. si conditia parazitilor descresc odata cu cresterea densitatii lor pe o gazda:
ex. cu cît a crescut numarul de purici de pasari (Ceratophyllus gallinae) adaugat în cuiburile de pitigoi
(Parus caeruleus), cu atît rata reproductiva a parazitilor a scazut (Tripet & Richner, 1999)
- în ceea ce priveste competitia interspecifica, datorita faptului ca anumite specii de paraziti prefera
anumite zone ale corpului, putem vorbi de o diferentiere a niselor
AMENSALISM
 reprezinta asocierea dintre organisme din specii diferite în care unul este afectat negativ sau eliminat
iar celalalt este neafectat
ex. #1: mucegaiul Penicillium are un efect devastator asupra bacteriilor; secreta penicilina, ce a fost
“împrumutata” de medicina moderna
ex.#2: nucul (Juglans nigra) secreta juglona, o substanta ce distruge numeroase plante erbacee din jurul
copacului
MUTUALISM:
 reprezinta relatia în care doua organisme/populatii interactioneaza, cîstigînd amîndoua beneficii
 de obicei implica schimbul direct de “bunuri” sau “servicii” (hrana, aparare, transport) si are ca rezultat
dezvoltarea de noi capacitati de catre cel putin unul dintre parteneri (Herre si colab., 1999)
 de multe ori este imposibil de stabilit, pe baza datelor exacte, ca o specie beneficiaza sau nu de pe
urma unei relatii cu alta specie!
 mutualismul nu implica în mod necesar o asociatie strînsa:
ex. multe specii de plante îsi disemineaza semintele oferind o “recompensa” pasarilor sau mamiferelor ce
pot asigura acest serviciu, sub forma fructelor carnoase comestibile; multe plante îsi asigura polenizarea
oferind nectar insectelor polenizatoare
 simbioza (gr. sym = cu; biosis = viata) – este un termen folosit pentru a denumi o asociatie strînsa
dintre specii, în care un simbiont ocupa un habitat oferit de o gazda; parazitii sunt exclusi din sensul
acestui termen, care este rezervat interactiunilor mutual avantajoase
 relatiile mutualiste nu sunt însa relatii simple, lipsite de conflicte – ci cazuri de exploatare reciproca, în
care fiecare partener este avantajat (Herre & West, 1997)
 “mutualistii” sunt mai putin studiati, desi reprezinta majoritatea biomasei mondiale
(*aproape toate plantele din zonele erboase sau paduri au radacini ce prezinta asociatii mutualiste cu
fungi; *majoritatea sistemelor coraliere depind de alge unicelulare pentru fotosinteza; *plantele cu flori
depind de insecte pentru polenizare; *majoritatea animalelor poarta comunitati de microorganisme în
sistemul digestiv, necesare pentru digestie)
ex. #1:
- aprox. 45 de specii de “pesti sanitari” (“cleaner fish”) se hranesc cu ectoparaziti, bacterii sau tesut
necrozat de pe suprafata “pestilor clienti”
- sanitarii cîstiga sursa de hrana, iar “clientii” cîstiga protectie împotriva infectiilor
- s-au facut experimente cu sanitarul Labroides dimidiatus si “clientul” sau, Hemigymnus melapterus,
în Marea Bariera de Corali australiana (Grutter, 1999) si s-a demonstrat scaderea drastica a
izopodelor gnatiide parazitice în prezenta pestelui sanitar
ex. #2:
- relatia mutualista dintre o specie de Acacia din America Centrala (Acacia cornigera) si o specie de
furnici, Pseudomyrmex ferruginea (Janzen, 1967)
- planta are “cornuri” goale, folosite de furnici ca locuri de cuibarit, iar în vîrful frunzelor are corpusculi
bogati în proteine, folositi de furnici ca hrana
- furnicile protejeaza copacii de competitori prin ruperea efectiva a lastarilor altor specii si de
asemenea protejeaza acaciile de erbivori (chiar vertebrate mari sunt alungate de aceste furnici
agresive)
ex. #3:
- “fermele” de afide (homoptere) întretinute de furnici:
- “recolta” de afide beneficiaza de îngrijirea furnicilor prin rate mici ale mortalitatii cauzate de
pradatori, rate mari ale hranirii si colonii mari; în schimb ofera furnicilor o secretie bogata în zaharuri
- totusi, nu este o relatie altruista: afidele sunt manipulate iar costurile scaderii pradatorismului prin
îngrijirea furnicilor sunt: izolare, conditie generala scazuta, fecunditate scazuta
ex. #4:
- relatia dintre plantele cu flori si insectele polenizatoare
- un caz special este relatia dintre specii de smochin (Ficus) si viespii din genul Blastophaga: copacul
ofera hrana si “locuinta” insectelor, care îi întorc serviciul asigurînd polenizarea
ex. #5:
- mutualismul dintre ciuperci si plante superioare la nivelul radacinilor lor = MICORIZE (relatie foarte
strînsa dintre fungi si tesutul radicular)
- hifele ciupercilor aprovizioneaza planta cu apa si saruri minerale; în schimb primeste produsi organici
sintetizati în procesul de fotosinteza.
- avantajele: diametrul radacinilor micorizate creste, durata vietii lor e mai mare, ramificarea lor este
stimulata, exploatarea solului facilitata; diferiti compusi din sol sunt absorbiti mai repede etc.
ex. #6:
- din cele 70.000 de specii de ciuperci cunoscute pîna în prezent, aprox. 20% intra în alcatuirea
lichenilor (Palmqvist, 2000)
- lichenii reprezinta de fapt o convietuire simbiotica dintre fungi specializati (componentul micobiont)
si, de cele mai multe ori, alge (componentul fotobiont), ce ofera în schimbul adapostului compusi ai
carbonului rezultati din fotosinteza
- în unele cazuri, fotobiontul este o cianobacterie, ce poate pune la dispozitie în plus azot fixat (exista
si aprox. 500 specii de licheni cu “asociere tripartita”: o alga, o cianobacterie si o ciuperca)
ex. #7:
- simbionti fotosintetici intracelulari:
- asociatia dintre alge si protozoare - de exemplu, în ciliatul Mesodinium rubrum, “cloroplastul” este
de fapt o alga simbionta
- “consortiumul” astfel format poate fixa dioxid de carbon si poate capta nutrienti minerali
COMENSALISM:
 reprezinta relatia în care un partener (organism/populatie) beneficiaza iar cealalalt nu este
dezavantajat în mod semnificativ
 sunt numeroase exemplele în care o specie ofera habitat pentru alta, fara a arata ca este afectata
negativ de acest lucru
 totusi, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca daca “oaspetii” vin în perioade nefavorabile, ei nu mai
sunt bine-veniti - atunci cînd “gazda” este bolnava sau stresata, comensalismul poate înclina balanta
spre “+ -” (si nu “+ 0)
 cel mai comun exemplu este dat de copaci, ce ofera habitat pentru o gama diversa de organisme
(vegetale si animale) absente în ecosisteme fara copaci astfel, copacii au fost denumiti “inginerii
ecosistemelor” (Jones si colab., 1994) deoarece prin simpla lor prezenta creaza, modifica sau mentin
habitate pentru un numar imens de alte specii
 echivalentul copacilor în mediul acvatic este reprezentat de suprafata solida a organismelor mari, de
“padurile” de alge macroscopice (Laminariaceae) etc.
ex. #1: crabul Paguroidea ce se adaposteste în cochiliile gastropodelor moarte
ex. #2: ciripede de pe corpul balenelor
HRANIREA SAPROFAGA
ar trebui considerata tot “+0”, similar comensalismului, din moment ce organismele au un beneficiu
iar hrana (deja moarta) este neafectata
 cînd organismele mor, devin resurse pentru altele
 într-un sens, majoritatea organismelor se hranesc cu materie organica moarta (pradatorii ucid prada,
care e moarta cînd începe digestia)
 distinctia se face din punctul de vedere al controlului exercitat asupra hranei: pradatorii/parazitii
afecteaza direct rata cu care e produsa resursa lor de hrana, pe cînd saprofagele nu au nici un control
asupra disponibilitatii hranei sau a ratei cu care ea se regenereaza (alti factori detin controlul:
senescenta, bolile etc.)
 exista doua grupuri de saprofage:
1. descompunatorii (bacterii si fungi)
2. detritivorele (consumatori animali de detritus, adica de materie organica moarta)
 relatia dintre descompunatori/detritivori si hrana lor este una de “control invers” (“donor control”,
Pimm,1982): “donorul”, hrana, controleaza densitatea “acceptorului” si nu invers (totusi se poate
descrie un efect de mutualism indirect - în cazul descompunerii materiei organice vegetale, ce elibereaza
nutrimentii ce vor afecta în cele din urma rata cu care copacii produc materie organica “noua”)
 de fapt, în aceasta recirculare a nutrimentilor descompunatorii/detritivorii joaca rolul fundamental:
- exista doua fenomene antagoniste ce intra în recircularea nutrimentilor
 imobilizarea are loc atunci cînd un nutriment anorganic este incorporat într-o forma organica (ex. în
cresterea plantelor verzi)
 descompunerea presupune eliberearea energiei si mineralizarea nutrimentilor chimici - conversia
elementelor din forma organica în forma anorganica descompunerea este dezintegrarea graduala a
materiei organice moarte prin agenti fizici si biologici; în final, moleculele complexe sunt scindate de
descompunatori în dioxid de carbon, apa si nutrimenti anorganici
INTERACTIUNI BIOTICE
 în retelele trofice bazate pe materie organica moarta se pot identifica niveluri trofice, incluzînd
pradatorii descompunatorilor/detritivorelor (microbivori) si consumatorii acestor pradatori
 descompunerea începe întotdeauna cu colonizarea de catre bacterii si fungi
 detritivorele sunt prezente în toate tipurile de habitate terestre si prezinta de obicei o bogatie
specifica si efective populationale remarcabile (de exemplu, un mp de sol de padure temperata poate
contine 1000 specii de animale, cu populatii ce depasesc 10 mil. de nematode sau protozoare, 100.000
de colembole sau acarieni) (Anderson, 1978)
NEUTRALISM
 descrie relatia dintre doua specii ce cohabiteaza dar nu se afecteaza una pe alta
 neutralismul este foarte greu de demonstrat în practica; termenul se foloseste pentru a denumi
siutatia cînd interactiunile sunt nesemnificative sau neglijabile
INTERACTIUNI BIOTICE – CONCLUZIE:
complexitatea relatiilor dintre specii duce la
coevolutie = evolutia speciilor legate ecologic unele de altele, fiecare specie exercitînd o influenta
puternica de selectie asupra celeilalte
ex. coevolutia relatiilor prada-pradator: selectia naturala favorizeaza dezvoltarea unor caracteristici de
aparare în populatiile-prada, dar si unele avantaje pentr
ex. coevolutia dintre plantele cu flori si polenizatorii lor: florile polenizate de insecte au adaptari
olfactive si vizuale pentru a atrage polenizatorii: sunt de multe ori galbene sau albastre, deoarece
insectele vad aceste lungimi de unda cel mai bine; imita forma partenerilor de reproducere florile
polenizate de pasari colibri sunt tubulare, pentru ca pasarile sunt bune zburatoare si nu au nevoie de
”platforme de aterizare” si au de obicei culoarea rosie (pentru ca pasarile colibri nu au un miros
dezvoltat dar vad cel mai bine rosul)
ECOSISTEMUL – definitie:
 ecosistem = unitatea organizatorica a ecosferei; alcatuita din biotop ocupat de o biocenza si capabila
de realizarea productiei biologice (Botnariuc si Vadineanu, 1982)
 ecosistemul = unitate fundamentala în studiul ecologic
 termenul de ecosistem a fost introdus de ecologul botanist A. Tansley (1935):
“ ecosistemul = întregul sistem, incluzînd nu doar complexul de organisme, dar si întregul complex de
factori fizici ce formeaza ceea ce numim mediul înconjurator... (the whole system, including not only the
organism-complex, but also the whole complex of physical factors forming what we call the
environment...)”
 ecosistemul este o categorie care se afla în linia ierarhica undeva între atom si univers
 “marimea” unui ecosistem depinde de întrebarea la care vrem sa raspundem:
cum influenteaza eliberarea de CO2 climatul global?
cum influenteaza despaduririle rezerva de apa a localitatilor învecinate?
cum influenteaza ploaia acida productivitatea padurii?
care sunt factorii biologici ce controleaza
fenomenul de degradare a rocilor?
 ecosistemul are o anumita structura, ce imprima anumite functiuni:
1. Structura ecosistemului este reprezentata de:
1.a) STRUCTURA BIOTOPULUI:
 factorii abiotici (factori geografici, fizici si chimici),
 interactiunile dintre diversi factori abiotici,
 dinamica lor în timp.
1.b) STRUCTURA COMUNITATILOR COMPONENTE:
 componenta pe specii,
 numarul de specii (bogatia specifica),
 proportiile dintre specii,
 distributia lor în spatiu,
 dinamica lor în timp,
 relatiile dintre specii.
 ecosistemul are o anumita structura, ce imprima anumite functiuni:
2. Functiile ecosistemului, ce rezulta din interactiunea populatiilor componente si din interactiunea lor
cu mediul abiotic
2.a) FUNCTIA ENERGETICA: captarea si transferul energiei de la producatori la consumatori si
descompunatori
2.b) FUNCTIA DE CIRCULATIE A MATERIEI: circularea substantelor nutritive, anorganice sau organice,
în ecosistem (datorita relatiilor trofice)
2.c) FUNCTIA DE AUTOREGLARE: ce asigura o anumita stabilitate a ecosistemului în timp si spatiu,
necesara ca celelalte doua functii sa fie îndeplinite în mod normal
 Functiile ecosistemului sunt legate între ele:
- pentru circulatia substantelor implica un consum de energie;
- circulatia substantelor se face prin lanturi/retele trofice, care reprezinta mecanismul principal al
autoreglarii ecosistemului
ECOSISTEMUL – functia energetica:
 materia si energia circula în ecosistem prin lanturi si retele trofice (= succesiuni de niveluri trofice)
- NIVEL TROFIC = totalitatea organismelor din aceeasi categorie trofica, care îsi procura hrana prin
acelasi numar de verigi în raport cu autotrofele (producatorii primari):

 organismele folosesc 3 surse de energie:

 solara;
chimica - substante anorganice;
 chimica – substante organice
 din punctul de vedere al hranirii, organismele sunt:
AUTOTROFE (autos- gr.= singur; trophe- gr. = nutritie) = producatori primari
autotrofe fotosintetizante; folosesc CO2 ca sursa de carbon si lumina ca sursa de energie
pentru a sintetiza compusi organici (zaharuri, amino-acizi, grasimi)
 autotrofe chemosintetizante; folosesc CO2 ca sursa de carbon si substante anorganice (H2S)
ca sursa de energie
HETEROTROFE (heterone- gr. = alt (fel); trophe- gr. = nutritie) folosesc molecule organice ca sursa de
carbon si energie
 macroconsumatori = consumatori ”clasici”; ex. pradatorii
 microconsumatori = descompunatori, ce descompun materia organica, absorb o parte si
elimina materie anorganica; ex. bacterii, ciuperci
MIXOTROFE (míx(is) gr. = a amesteca) ce pot utiliza ambele tipuri de hranire (autotrofa si heterotrofa)
ex. Euglena, plantele carnivore
ex. la algele aurii (crizofite), hranirea heterotrofa devine atît de tentanta încît unele specii
fotosintetizatoare pot deveni canibale (în anumite conditii)
- diversitatea tipurilor de hranire la grupele taxonomice mari (Molles, 2008):
 compozitia chimica a organismelor si necesarul de nutrienti :
- compozitia chimica a organismelor este foarte similara:
93-97% = carbon + oxigen + hidrogen + azot + fosfor (la plante, animale, fungi si bacterii)
restul = potasiu, calciu, magneziu, sulf, clor, fier, mangan, bor, zinc, cupru, molibden + sodiu, iod (doar la
animale)
- raportul C:N este folosit pentru a arata continutul de azot raportat la tot organismul (tesutul)
- un raport mare arata un continut mic de azot
- diferentele în rapoartele C:N între tesuturi sau organisme influenteaza ce manînca organismele, cît de
repede se descompun etc.
 plantele sunt cele mai diferite din punct de vedere chimic:
- tesuturile lor contin mai putin fosfor si azot:
- C:N ≈ 25:1, comparativ cu animalele, fungii sau bacteriile(cu C:N ≈ 5:1 -- 10:1)
- plantele obtin carbon din aer prin stomate, iar nutrientii esentiali din sol (prin radacini), pe cînd
animalele obtin energia si nutrientii necesari din hrana
 erbivorele - trebuie sa depaseasca sistemele de aparare ale plantelor:
- adaptari morfologice (spini)
- întarirea tesuturilor cu celuloza si lignina, ce produce frunze fibroase si greu de mestecat – creste
raportul C:N si descreste valoarea nutritiva a plantei; unele tesuturi au valori foarte mari ale C:N – ex.
300:1 în scoarta pinilor --- multe erbivore nu pot digera celuloza sau lignina; cele mai multe erbivore
digera aceste substante cu ajutorul unor bacterii, fungi sau protiste simbionte din tractul lor digestiv
- producerea de toxine: exista mii de toxine produse de plante, regula generala fiind ca plantele
tropicale contin mai multi alcaloizi toxici decît plantele temperate (probabil datorita presiunii mari de
pradare din partea erbivorelor – ce a favorizat prin selecte naturala formele cu aparare chimica)
ex. planta de tutun (Nicotiana) foloseste alcaloidul toxic nicotina pentru a se apara de erbivore; multe
insecte mor instantaneu dupa ingerare; însa altele reusesc sa o consume fara prejudicii, fie excretînd-o
fie transformînd-o în produsi netoxici
 detritivorele
- marea majoritate consuma resturi moarte de la plante, bogate în carbon si energie, dar sarace în azot
(s-a demonstrat ca frunzele moarte contin doar jumatate din cantitatea de azot din frunzele vii)
 carnivorele
- trebuie sa depaseasca mecanismele de aparare ale prazii: camuflaj, colorare aposematica, mimetism,
formatiuni anatomice (exoschelet, spini), producerea de toxine, comportament de aparare (zbor,
ascundere în vizuini, grupare etc.)
- de obicei chiar pradatorii reprezinta agentii selectiei metodelor celor mai bune de aparare a prazii
(coevolutie): ex. pradare selectiva pe dimensiuni (size-selective predation) – dimensiunile prazii sunt de
cele mai multe ori corelate cu dimensiunile sau prezenta pradatorului
 populatii diferite, din niveluri trofice diferite, sunt legate între ele prin relatii de nutritie, alcatuind
lanturile si retelele trofice
- ele reprezinta caile prin care se face transferul de materie si energie în ecosistem
- la baza lor se afla de cele mai multe ori autotrofele, fie foto- fie chemosintetizante, dar si detritusul
organic, ce sustine lanturile detritofagilor
- lanturile trofice sunt alcatuite dintr-un numar variabil de verigi, ce nu depaseste 5-6, deoarece:
de-a lungul unui lant trofic, la fiecare nivel trofic exista o cantitate tot mai mica de energie disponibila
 lanturile trofice lungi pot fi mai instabile
 lungimea lanturilor trofice poate depinde si de complexitatea mediului
ex.#1 alge->zooplancton ->pesti zooplanctivori ->calmar ->rechin
ex.#2LANT TROFIC DIN ECOSISTEMELE TERESTRE/LANT TROFIC DIN ECOSISTEMELE ACVATICE

- o retea trofica rezuma relatiile trofice dintr-o comunitate

- retelele trofice sunt de obicei extrem de complexe
- o modalitate de a prezenta mai clar o retea trofica este împartirea relatiilor în puternice si slabe
- ex. Winmiller 1990 a reprezentat grafic retelele trofice din rîul Cano Volcan (America Latina), ce au fost
extrem de complicate chiar si atunci cînd au fost incluse doar 10 specii de pesti; o reprezentare mai clara
a exclus legaturile trofice slabe (cele ce reprezentau mai putin de 1% din dieta)
ex.reteaua trofica pelagica din Antarctica:

 procesele fundamentale implicate în functia energetica a ecosistemelor:

- energia intra în ecosistem ca energie solara si iese sub forma de pierderi de caldura (în timp ce
substantele circula)
- prin FOTOSINTEZA se produc oxigen si molecule organice
- moleculele organice sunt folosite drept combusibil pentru RESPIRATIA CELULARA din celulele
eucariotelor (în mitocondrii la plante si animale)
- în respiratia celulara se scindeaza ”combustibilul” pentru a genera ATP; produsele ce se obtin prin
respiratie celulara (CO2 si H2O) reprezinta materia prima pentru fotosinteza
 procesele fundamentale implicate în functia energetica a ecosistemelor:
FOTOSINTEZA:
- producatorii primari sunt plantele verzi (mai ales în ecosistemele terestre), algele (mai ales în
ecosistemele acvatice) si bacteriile fotosintetizante (importante în anumite ecosisteme cum ar fi
mlastinile sarate)
- la plante, fotosinteza are loc în cloroplaste; clorofila – pigmentul asimilator – se gaseste în membranele
tilacoidelor
- lumina vizibila e folosita în fotosinteza (cu lungimea de unda între 400 si 700 nm)
- formula generala, simplificata a fotosintezei:

- fotosinteza = procesul de ”fixare a carbonului”, prin care CO2 este incorporat întrun acid organic ce
contine carbon (dupa care se ajunge la zaharuri)
 în fotosinteza C3, produsul acestei reactii initiale este acid fosfogliceric - cu 3 atomi de carbon (ex.
majoritatea plantelor sunt plante C3)
fotosinteza C4 specifica plantelor din zone aride (ex. plantele C4 contribuie la 20% din productia
primara terestra globala)
fotosinteza CAM = metabolismul acid la crassulacee – se limiteaza la plantele suculente din zonele
aride si semiaride
- procesul de fotosinteza este responsabil pentru cresterea cantitatii de oxigen si scaderea cantitatii de
dioxid de carbon din atmosfera
- fotosinteza este controlata în special de lumina, temperatura si nutrienti
 procesele fundamentale implicate în functia energetica a ecosistemelor:
CHEMOSINTEZA:
- în absenta luminii, unele bacterii chemosintetizante pot produce substante organice
- exista mai multe tipuri de bacterii chemosintetizante: toate folosesc CO2 ca sursa de carbon, dar sursa
de energie poate fi oxidarea sulfului, a hidrogenului sulfurat (), a tiosulfitului, nitritului NO2-, fierului
Fe2+ sau monoxidului de carbon CO
- bacteriile chemosintetizante traiesc în medii ”comune” (mlastini, pesteri) sau ”extreme” (izvoare
fierbinti - gheizere, venturi submarine)
ex. venturi

 procesele fundamentale implicate în functia energetica a ecosistemelor:

RESPIRATIA CELULARA:
= proces catabolic prin care se extrage energia stocata în zaharuri si alti combustibili;
- se refera la reactiile chimice din celule prin care mîncarea este “arsa” si transformata în dioxid de
carbon si apa
- în sensul acesta, respiratia este opusul fotosintezei
ex. 6C6H12O6 (glucoza) + 6 O2  6 CO2 + 6 H2O + 36 ATP
celulele folosesc aceasta energie în diferite procese, pentru a-si îndeplini majoritatea functiilor:
transportul solutiilor prin membrana plasmatica, producerea de noi fragmente celulare, miscarea cilior,
contractii ale muschilor, crestere, producerea de lumina rece (bioluminiscenta) etc.
 energia este necesara tuturor organismelor pentru realizarea activitatilor (miscare, crestere,
reproducere etc.)
- energia = capacitatea de a cauza schimbare = capacitatea de a rearanja elementele materiei
- energia exista în forme variate, iar celulele organismelor vii transforma o forma în alta:
energie cinetica – forma energiei asociata cu miscarea relativa a obiectelor
ex. contractia muschilor piciorului pune în miscare pedala bicicletei caldura (energie termica) = energia
cinetica asociata cu miscarea randomizata a atomilor sau moleculelor
energia potentiala – forma energiei neasociata cu miscarea, ci cu locatia sau structura materiei
ex. apa din spatele unui baraj are energie datorita altitudinii la care este situata deasupra nivelului marii
ex. moleculele au energie datorita aranjamentului de electroni si a legaturilor dintre atomi
ex. energie chimica = energia potentiala disponibila spre a fi eliberata într-o reactie chimica (ex. glucoza
are o energie chimica înalta)
- energia exista în forme variate, iar celulele organismelor vii transforma o forma în alta:

- studiul transformarilor de energie = termodinamica

 comportamentul energetic al sistemelor se desfasoara conform principiilor termodinamicii:
1. primul principiu al termodinamicii = PRINCIPIUL CONSERVARII ENERGIEI (energia nu este nici creata
si nici distrusa, ci doar se poate transforma dintr-o forma de energie în alta)
- astfel, în sistemele biologice: intrarile de energie = iesirile de energie
- ex. la un organism, energia intrata (din hrana) = energia acumulata prin crestere (sinteza de substante
organice proprii) + energia folosita în activitate + energia pierduta sub forma de caldura + energia
deseurilor (excretii, napîrliri etc.)
=> se poate spune astfel ca energia curge prin orice sistem = FLUX ENERGETIC
energia chimica (potentiala) preluata de la somon va fi convertita de urs în energie cinetica (pentru
deplasare)
2. al doilea principiu al termodinamicii = PRINCIPIUL DEGRADARII ENERGIEI (legea entropiei) (în orice
proces de transformare a unei forme de energie în alta, se produce o pierdere de energie sub forma
de caldura; nici o transformare nu se face cu eficienta de 100%)
- energia intra în ecosistem sub forma energiei electromagnetice a radiatiilor solare; sau sub forma
energiei chimice a diferitelor substante
- producatorii primari folosesc doar o mica parte din totalul energiei disponibile
- la consumatori ajunge doar o mica parte din energia fixata de producatori
=> deci desfasurarea fluxului energetic implica pierderi de energie
-> fluxul energetic unidirectional // recircularea materiei în ecosistem:
- deci, energia pierduta sub forma de caldura nu mai poate fi reutilizata de sistem, ceea ce duce la
necesitatea unor noi intrari de energie:
la sistemele biologice, captarea continua de energie permite compensarea pierderilor si mentinerea
(chiar cresterea) ordinii sistemului (= comportament anti-entropic)
- fluxul de energie este unidirectional, spre deosebire de miscarea ciclica (recircularea) substantelor în
ecosistem
=> de aceea ecosistemele tind sa sporeasca la maximum intrarile de energie, dar si eficienta utilizarii
energiei intrate (= PRINCIPIUL MAXIMALIZARII FLUXULUI SI A EFICIENTEI ENERGETICE, Odum H.I. si
Odum E.O., 1976)
- doar sistemele ce vor avea cele mai bune performante în aceasta directie vor putea supravietui si vor
persista în timp
 conceptele de productie si biomasa:
BIOMASA = cantitatea de substanta organica acumulata într-o perioada de timp si existenta la un
moment dat (se raporteaza la suprafata, de aceea unitatea de masura este g/m2 , tone/ha etc.)
- se exprima ca greutate umeda / uscata
PRODUCTIA = acumularea de biomasa / timp (g/m2/ luna, tone/ha/an etc.)
! exista confuzii rezultate din folosirea concomitenta a notiunii de biomasa (recolta) pe picioare
(„standing crop” sau „standing stock”) (Botnariuc & Vadineanu, 1982), ce se refera la masa materialului
organic ce poate fi recoltat într-un moment dat de pe o anumita suprafata, neincluzînd în mod
obligatoriu toti indivizii din populatie
- exista autori ce diferentiaza notiunile de productie si productivitate
”productivitatea” = (viteza) cu care se acumuleaza energia la nivel de producator sau consumator
(Botnariuc)
însa amîndoi termenii exprima aceeasi idee:
PRODUCTIA = SPOR DE BIOMASA / SUPRAFATA (VOLUM) / TIMP
PRODUCTIA PRIMARA = cantitatea de substanta organica sintetizata de producatorii primari
PPB = PPN + R (+ E)
PPB - PRODUCTIE PRIMARA BRUTA = cantitatea de energie asimilata de organismele autotrofe
PPN - PRODUCTIE PRIMARA NETA cantitatea de energie acumulata sub forma de substanta organica în
plante
- în medie, PPN este aprox. jumatate din PPB
- PPN are semnificatie ecologica, pentru ca reprezinta depozitul de energie chimica ce este disponibil
consumatorilor
R – RESPIRATIE cantitatea de energie folosita de plante pentru procesele metabolice
E – EXCRETIE eliminarea substantelor reziduale; nu exista organe specializate de excretie
PRODUCTIA SECUNDARA = productia realizata de organismele heterotrofe
C = PN + R + E
PN + R = A (energia asimilata de la producatorii primari)
C – ENERGIA CONSUMATA
PN - PRODUCTIA SECUNDARA NETA (energia acumulata)
Productia secundara neta (PN) = sporul de crestere pentru toti indivizii populatiei într-o perioada de
timp
 fluxul energetic în ecosistem si eficientele de transfer:

- PP terestra este limitata în special de temperatura si umiditate

- se poate vedea aceasta corelatie calculînd evapotranspiratia reala anuala
= cantitatea de apa ce se evapora si transpira dintr-un habitat (ecosistem / biom) într-un an (mm apa /
an)
- E.R.A. depinde de temperatura si precipitatii (Rosenzweig, 1968)
- cele mai mari valori ale productiei primare terestre sunt în zonele tropicale, datorita temperaturii si
umiditatii ridicate
- cele mai mici valori ale productiei primare terestre sunt în tundra si deserturi
- în cadrul aceluiasi tip de ecosistem, precipitatiile sunt factorul limitativ principal:
ex. 9498 puncte analizate din preria americana (Sala si colab., 1988) au aratat o scadere a PP de la est la
vest, paralel cu variatia cantitatii de precipitatii
- PP terestra este limitata si de nutrientii minerali din sol
- N are rolul principal în ecosistemele terestre;
- P limiteaza PP în solurile ”batrîne”, unde moleculele de fosfat au fost deja spalate de apa (ex.
ecosistemele tropicale); sau în ecosisteme de desert / zone cu pH bazic, unde o cantitate de fosfor
precipita si devine indisponibil pentru plante
- adaugarea de nutrienti duce la cresteri ale PP în ecosistemele naturale:
ex. adaugarea de fertilizator cu N, P si K în loturi experimentale din tundra arctica din Alaska a aratat
cresteri în PP cu 23-300%, dupa 2-4 ani de la aplicare (Shaver & Chapin, 1986)
- plantele au diferite adaptari pentru a maximiza absorbtia de nutrienti :
simbioza cu bacteriile fixatoare de azot (trifoi, soia, mazare),
 micorizele (prin care plantele îsi procura P si alti nutrienti)
 perisorii de pe radacini – maresc suprafata de contact radacina-sol
 multe plante elibereaza enzime si alte substante în sol pentru a mari disponibilitatea nutrientilor
limitativi: ex. fosfataze, enzime ce scindeaza grupul fosfat din molecule complexe
- PP acvatica este limitata de lumina
- adîncimea pîna la care patrunde lumina afecteaza PPN:
– atenuarea luminii cu adîncimea: ≈ jumatate din radiatia solara e absorbita în primii 15m; chiar în ape
transparente, doar 5–10% din radiatia solara atinge adîncimi de 75 m

- daca lumina este cel mai important factor al PP din oceane, atunci ar trebui ca la tropice sa fie PP mult
mai mari comparativ cu regiunile polare
Productie primara marina
...dar cele mai mici valori ale productiei primare acvatice sunt în zonele pelagiale ale oceanelor de la
latitudini tropicale!
- cele mai mari valori ale productiei primare acvatice sunt în zonele de coasta, bogate în nutrienti si cu
adîncime mica
- PP acvatica este limitata mai ales de disponibilitatea nutrientilor
- P este de multe ori nutrientul cel mai important în ecosistemele acvatice
ex. Later si colab., 1974 au gasit o corelatie directa puternica între cantitatea de fosfor total (TP) si
biomasa fitoplanctonului în lacurile din emisfera nordica, din Canada pîna în Japonia:

- relatia dintre biomasa algala si viteza PP în lacurile din zona temperata (Smith, 1979

- N poate influenta biomasa algala din ecosistemele acvatice:

ex. nitrogenul provenit din scurgeri de pe continent a dus la cresterea necontrolata a biomasei algei verzi
Nannochloris în ocean, pe tarmul sudic al insulei Long Island, New York => ”înflorirea apei”
- Fe, ca micronutrient, limiteaza PP în zonele pelagice ale oceanului, adica determina biomasa scazuta
fitoplanctonului, în ciuda cantitatilor mari de N si P
ex. experimentele din Marea Sargaselor (una din cele mai ”clare” mari din lume) au aratat ca Fe existent
în cantitati mici este direct legat de valorile foarte mici de PP (singura sursa a Fe este vîntul ce
antreneaza Fe de pe continent)
o noua idee a ecologilor: fertilizarea cu Fe a zonelor deschise din ocean pentru a reduce cantitatea de
CO2 din atmosfera
scurgerile nutrientilor din ecosistemele terestre în ape (lacuri / rîuri / oceane duc la cresterea
concentratiei lor în mediul acvatic =>
cianobacteriile + algele îsi maresc rapid biomasa (de obicei una sau doua specii se dezvolta exploziv) =
”înflorirea apei” practic, sistemul se schimba de la OLIGOTROFIE la EUTROFIE:
APE OLIGOTROFE:
- putini nutrienti
- biomasa algala relativ scazuta
- claritate mare
- diversitate mare
APE EUTROFE:
- multi nutrienti
- biomasa algala mare (înfloriri ale apei cu 1-2 specii)
- claritate foarte scazuta
- variatii mari ale cantitatii de oxigen (cu anoxie în zonele adînci )
- diversitate mica (chiar mortalitate piscicola)
- consumatorii pot influenta rata PP în ecosisteme
de fapt, exista doua modele de control asupra PP:
1. ”bottom-up” = control de jos în sus (= disponibilitatea nutrientilor)
2. ”top-down” = control de sus în jos (= controlul exercitat de consumatori
ex.#1 control de sus în jos: în ecosistemele acvatice
în lantul trofic (fitoplancton -> zooplancton -> pesti zooplanctonofagi -> pesti ihtiofagi), schimbarile
survenite la nivelul trofic al pradatorilor influenteaza tot lantul trofic (= teoria cascadelor trofice, Paine,
1980)
ex.#2 control de sus în jos: în ecosistemle terestre
regiunea Serengeti-Mara, savana de 25000 kmp din Tanzania si Kenia, sustine populatii numeroase de
erbivore – de exemplu 1.4 milioane de exemplare de antilope gnu (Connochaetes taurinus albujubatus)
- productia producatorilor primari este controlata ”de jos în sus” de precipitatii si nutrientii din sol, dar si
”de sus în jos” de presiunea consumului de erbivore cum sunt antilopele gnu
McNaughton (1976) a aratat ca actiunea erbivorelor creste PP; el a închis cîteva zone din vestul cîmpiei
Serengeti, nepermitînd accesul turmelor de gnu migratoare, care în 4 zile au consumat 85% din biomasa
plantelor din afara zonelor închise totusi, în lunile ce au urmat dupa plecarea gnu s-a observat o
scaderea PP în zonele îngradite si o crestere acolo unde ierburile au fost pascute (cu cresteri mai mari la
intensitati intermediare ale presiunii erbivorelor) = CRESTERE COMPENSATOARE
 piramidele de biomasa
= biomasa totala a fiecarui nivel trofic dintr-o anumita zona la un moment-dat (biomasa unei populatii se
calculeaza prin înmultirea greutatii medii (umede sau uscate) cu numarul de indivizi din populatie)
- cele mai multe piramide de biomasa se îngusteaza rapid spre vîrf (datorita ineficientei transferurilor de
la un nivel trofic la altul (Florida bog, Campbell si colab., 2011)
- exista însa si cazuri de piramide inversate, în care o biomasa mica a fitoplanctonului poate sustine o
biomasa mare a consumatorilor primari (zooplancton)
- explicatia este ca fitoplanctonul creste si se reproduce foarte repede si este consumat rapid de
zooplancton; fitoplanctonul îsi înlocuieste rapid biomasa, astfel ca biomasa e mica dar productia este
mare (daca reprezentam aceasta situatie în termenii productiei, atunci piramida ar avea forma ”clasica”)
(The English Channel, Campbell si colab., 2011)
 piramidele de productie
= arata scaderea productiei de la un nivel trofic la altul, odata cu scaderea cantitatii de energie de la un
nivel trofic la altul
- se mai numesc ”piramide eltoniene”, pentru ca Ch. Elton (1927) a fost primul care a observat ca
distributia energiei de-a lungul nivelurilor trofice are forma de piramida
ex. o piramida idealizata a productiei nete (Campbell si colab., 2011);
eficienta trofica de transfer de la un nivel trofic la altul este aproximata la 10% (producatorii primari
convertesc doar 1% din energia disponibila lor în PPN)
- de exemplu, într-o padure de foioase din zona temperata:
Sursa de energie= 1.254.000 kcal/m2/an
sub 1% din energia solara este capturata prin fotosinteza ...din care:
…55% se pierde prin respiratie
…45% se acumuleaza
…11% merge spre erbivore
…34% merge spre descompunatori (materie moarta)
- eficienta productiei- în cazul omidei:
C = PN + R + E
200J = 33J + 67J + 100J

PN + R = energia asimilata de la plante = energia depozitata în biomasa + energie depozitata în compusi

organici – folosita pentru respiratie celulara
si energia folosita pentru respiratie se va pierde sub forma de caldura
E = energie pierduta prin fecale (ramîne temporar în ecosistem, dar majoritatea se pierde sub forma de
caldura dupa ce fecalele sunt consumate de detritivore
=> EFICIENTA PRODUCTIEI = procentul de energie stocata în hrana asimilata ce nu e folosita în
respiratie
la omida: EFICIENTA PRODUCTIEI = 33 J din 100J (enegie asimilata) = 33%
- valori ale eficientei productiei la alte grupe de heterotrofe:
1–3% la pasari si mamifere, pentru ca folosesc multa energie pentru mentinerea unei temperaturi
interne constante
 10% la pesti, pentru ca sunt ectotermi
 ≈40% la insecte
- eficienta trofica
= procentul productiei ce se transfera de la un nivel trofic la altul
- este întotdeauna mai mica decît eficienta productiei, pentru ca include valorile energiei pierdute prin
respiratie si fecale, dar si faptul ca nici un nivel trofic superior nu va consuma tot nivelul trofic anterior
- transferul de energie între niveluri trofice are o eficienta medie de doar 10% (variaza între 5% si 20%,
depinzînd de tipul de ecosistem)
=> 90% din energia disponibila la un nivel trofic nu va fi transferata la urmatorul;
- aceste pierderi se multiplica în lantul trofic:
daca 10% din energia disponibila la producatorii primari trece la consumatorii primari si doar 10% din
energia disponibila la consumatorii primari trece la cei secundari
... atunci doar 1% (10% din 10%) din PPN e disponibila la consumatorii secundari
- aceste pierderi se multiplica în lantul trofic:
... si doar 0,1% la consumatorii tertiari (de vîrf)
 legile desfasurarii fluxului de energie
(de la producatorii primari catre nivelurile trofice superioare) :
1. Scaderea productiei nete:
- scaderea este atît de mare, încît productia unui nivel n este adesea mai mica decît o zecime din
productia nivelului precedent (n-1)
2. Cresterea cantitatii de energie risipita prin respiratie:
- o tot mai mare parte din energia asimilata este consumata pentru necesitatile proprii ale organismelor
si deci o cantitate tot mai mica se acumuleaza în productie de biomasa disponibila pentru nivelurile
trofice urmatoare
- de la producatorii primari spre consumatorii de vîrf creste si nivelul evolutiv al speciilor; speciile mai
evoluate desfasoara o activitate mai intensa si mai diversitficata (ex. la pasari si mamifere, o proportie
importanta de energie este cheltuita pentru cautarea si capturarea prazii (la carnivore), dar si pentru
protectia, îngrijirea si educarea urmasilor)
3. Cresterea eficientei utilizarii energiei disponibile
- aceasta eficienta creste o data cu cresterea rangului consumatorilor
 caracteristicile fluxului de energie prin ecosistem depind de:
 cantitatea de energie captata de ecosistem
 viteza fluxului, în trecere de la un nivel trofic la altul
 cantitatea si calitatea energiei stocate sub forma de biomasa
 cantitatea de energie pierduta sub forma de caldura
- aceste caracteristici depind de organizarea ecosistemului (de structura si functiile lui), astfel ca difera
de la un ecosistem la altul
 importanta studiilor fluxului de energie:
 permite întelegere a legitatilor productivitatii biologice si a factorilor ce o influenteaza
 deschide caile unei prognoze stiintifice a dinamicii resurselor biologice
 permite un management rational al ecosistemelor
 ajuta în final la protectia ecosistemelor
- desi sunt atît de importante, studiile despre fluxul de energie sunt rare (deoarece sunt extrem de dificil
de realizat)
ECOSISTEMUL – functia de circulatie a materiei:
 CIRCULATIA SUBSTANTELOR depinde de structura trofica a biocenozei, deoarece lanturile trofice sunt
caile principale ale circuitelor bio-geo-chimice
=> CICLUL BIO-GEO-CHIMIC = trecerea elementelor biogene, mai rapid sau mai lent, din mediul abiotic
în corpul plantelor si animalelor si revenirea lor în mediul din care au provenit
exista cicluri bio-geo-chimice globale, ce reprezinta rezultanta activitatii tuturor ecosistemelor de pe
glob, deci a întregii ecosfere
ex. formele gazoase de carbon, oxigen, sulf si azot: unii din atomii de carbon si oxigen captati de o planta
ca CO2 ar fi putut fi eliberati în atmosfera prin respiratia unui organism aflat la distante uriase
exista cicluri bio-geo-chimice locale, din ecosisteme locale, ce se desfasoara diferit în functie de tipul
de ecosistem (terestru / acvatic, de apa dulce/de apa sarata, forestier, înierbat, marin etc.)
exista cicluri bio-geo-chimice globale, ce reprezinta rezultanta activitatii tuturor ecosistemelor de pe
glob, deci a întregii ecosfere
ex. formele gazoase de carbon, oxigen, sulf si azot: unii din atomii de carbon si oxigen captati de o planta
ca CO2 ar fi putut fi eliberati în atmosfera prin respiratia unui organism aflat la distante uriase
ex. fosforul, potasiul sau calciul sunt transportate prin praf, dar în ecosistemele terestre ele circula
”local”: sunt absorbite din sol de radacinile plantelor si ajung înapoi în sol datorita actiunii
descompunatorilor; (dar în ecosistemele acvatice, ciclul lor poate fi global, datorita existentei formelor
dizolvate purtate de curenti)
- nutrientii = elementele necesare organismelor pentru crestere
- circuitul nutrientilor se realizeaza între ”rezervoarele de nutrienti”
- în fiecare rezervor exista nutrienti organici / anorganici; disponibili / indisponibili direct organismelor:
A: nutrientii devin disponibili cînd consumatorii si detritivorii se hranesc
B: nutrientii nu pot fi asimilati direct
C: nutrienti disponibili; organismele îi asimileaza si îi elimina înapoi
D: nutrienti indisponibili direct, dar pot fi eliberati treptat
 CIRCUITUL APEI
- importanta:
- apa este esentiala pentru toate organismele
- forme disponibile:
- apa lichida, vapori, zapada (doar pentru unele organisme);
- înghetul apei în sol duce la limitarea accesului plantelor la apa în ecosistemele terestre
- rezervoare:
- oceanele = 97% din apa din ecosfera;
- ghetari = 2%;
- apa dulce (apa subterana, lacuri, rîuri, atmosfera) = 1%
- procese-cheie:
- evaporatia apei lichide datorita energiei solare (+transpiratia plantelor terestre, ce duce la intrari
masive de vapori de apa în atmosfera)
- condensarea vaporilor de apa cu formarea norilor
- precipitatiile
- percolatia + scurgerile de suprafata si adîncime duc la ”întoacerea” apei în ocean, închizînd ciclul
- cantitatea de apa de pe pamînt nu se schima; e aceeasi din vremea dinozaurilor
=> bugetul global al circulatiei apei în natura = cantitatea de apa ce se transfera între rezervoare
- timpul de rezidenta al apei în diferite rezervoare din ciclul global
= cît timp petrece o molecula de apa în acel rezervor (o masura a ”vîrstei” medii a apei în rezervor)
- pot activitatile umane sa modifice circulatia apei în natura?
agricultura
despaduriri
constructia de baraje
folosirea apei din rîuri (pentru irigatii)
urbanizarea
schimbari ale compozitiei chimice din atmosfera
 CIRCUITUL CARBONULUI
- importanta:
- carbonul = ”scheletul” moleculelor organice esentiale tuturor organismelor
- forme disponibile:
- producatorii primari folosesc CO2 în fotosinteza; transforma carbonul anorganic în compusi organici
folositi ulterior de consumatori (animale, fungi, protiste si procariote heterotrofe)
- rezervoare:
- combustibilii fosili
- solurile
- sedimentele ecosistemelor acvatice
- oceanul (compusi dizolvati cu carbon)
- biomasa organismelor
- atmosfera (CO2)
- roci sedimentare (calcar) – elibereaza carbon foarte încet
- procese cheie:
- fotosinteza realizata de plante si fitoplancton imobilizeaza o cantitate mare de CO2 atmosferic
- respiratia celulara a producatorilor si consumatorilor – elibereaza în atmosfera o cantitate de CO2
aproape egala cu cea imobilizata prin fotosinteza
- arderea combustibililor fosili si a lemnului adauga cantitati mari de CO2 în atmosfera
- eruptiile vulcanice reprezinta o sursa de CO2
- catastrofa eliberarii CO2 din lacul Nyos, Camerun Africa
- 21 august 1986: 1700 oameni au murit pe o raza de 10 km (+ 3000 vite)
- Nyos este un lac de crater vulcanic (208 m adîncime), ale carui ape nu se amesteca (are o stratificare
stabilizata de salinitate)
- sursa de CO2 a fost activitatea vulcanica de pe fundul lacului; CO2 este foarte solubil la adîncimi mari
datorita presiunii hidrostatice uriase;
- CO2 a început sa iasa din solutie, lacul s-a amestecat si cantitati uriase de CO2 au fost eliberate în
atmosfera într-o noapte
- CO2 s-a acumulat în valea în forma de pîlnie, înlocuind oxigenul si sufocînd oamenii si animalele
- se pare ca de la dezastru concentratiile de CO2 din zona de fund a lacului cresc iarasi; se încearca
diferite solutii de a ”aspira” CO2 din zonele de adîncime, pentru a preîntîmpina o catastrofa viitoare
- importanta metanului (CH4) în circuitul carbonului
- metanul este un gaz de sera, cu concentratii mai mici în atmosfera decît CO2, dar rata de crestere este
mare (concentratiile globale de CH4 s-au dublat în ultimii 200 de ani)
- în circuitul carbonului, metanul se produce si se consuma:
METANOTROFIE
= procesul prin care metanul este folosit de bacterii metanotrofe ca sursa de carbon si energie; traiesc
de obicei în habitate anaerobe (unde este o sursa constanta de CH4)
- datorita lor metanul nu se acumuleaza în cantitati uriase în atmosfera
FERMENTATIA
- procesul prin care organismele heterotrofe din habitate anaerobe pot folosi carbonul
= rearanjarea moleculelor organice cu producerea de compusi mai simpli (organici si anorganici: acetat,
etanol, CH4, CO2, H2O) si energie
- digestia celulozei în stomacurile rumegatoarelor se face cu ajutorul bacteriilor anaerobe – eliberîndu-se
CH4
METANOGENEZA
- procesul prin care se produce metan de arhee în conditii anaerobe
implicatia practica #1: emisiile globale de metan din zonele umede
- exista numeroase habitate anoxice în zonele umede, ceea ce le face importante în ceea ce priveste
emisiile de CH4:
ex. orezariile sunt responsabile de 54% din cantitatea totala de metan produs la nivel mondial
- cea mai mare parte a metanului produs este interceptat de bacteriile metanotrofe, însa tulpinile
plantelor pot oferi o legatura directa cu atmosfera
- nu se cunosc consecintele eliberarii metanului de la latitudini polare, odata cu topirea permafrostului
(cauzata de schimbarile climatice globale) si formarea de noi zone umede
implicatia practica #2:
- se pare ca o turma de ovine produce mai multe gaze toxice într-un an decît un automobil care a
parcurs 3.000 de mile (DailyMail)
- de ex. cele 45 de milioane de oi si 10 milioane de vaci din Noua Zeelanda sunt responsabile de 90% din
emisiile de metan ale tarii
 CIRCUITUL AZOTULUI
- importanta:
- azotul face parte din amino-acizi, proteine, acizi nucleici
- este nutrient limitativ la plante
- forme disponibile:
- plantele folosesc doua forme anorganice ale azotului: amoniu (NH4+) si nitrat (NO3-) si unele forme
organice (amino-acizi)
- animalele pot folosi doar formele organice ale azotului (amino-acizi, acizi nucleici)
- bacteriile pot folosi toate formele de azot, inclusiv cel atmosferic N2
- rezervoare:
- atmosfera: azot sub forma de gaz (N2) (80%)
- solurile si sedimentele ecosistemelor acvatice: N organic si anorganic
- apa de suprafata si subterana: N organic si anorganic
- biomasa organismelor vii: N organic si anorganic
- procese cheie:
- fixarea de N = conversia N2 în forme ce pot fi folosite de organisme; ”agenti” de fixare: bacteriile
fixatoare, fulgerul (produce cantitati mici de nitrat ce ajung în sol prin precipitatii) si procesele
industriale (fabricarea de amoniac si apoi îngrasaminte din N2 atmosferic)
- amonificarea si nitrificarea: procese prin care bacteriile transforma diferite forme ale N
- denitrificarea: transfomarea NO3 în N2
- descompunere / asimilare
- activitatile umane elibereaza în atmosfera cantitati mari de gaze reactive (ex. oxizi de azot)
- mutualismul dintre plante si bacterii (necesar pentru a creste disponibilitatea N, din moment ce
formele N ce pot fi folosite de plante nu provin din dizolvarea rocilor)
- bacteriile amonificatoare – descompunatori din solurile bogate în humus – elibereaza amoniacul NH3
prin scindarea proteinelor si a altor compusi din humus
- bacteriile fixatoare de N – convertesc N atmosferic N2 în amoniac NH3 (ce formeaza amoniu NH4+)
(ex. cianobacterii)
- bacteriile nitrificatoare – mediaza nitrificarea (NH3 NO2- NO3-); dupa ce plantele absorb NO3-, o
enzima îl transforma înapoi în NH4+, incorporat de alte enzime în aminoacizi si alti compusi organici (ex.
Nitrosomonas; Nitrobacter)
- bacteriile denitrificatoare – convertesc NO3- în N2, ce difuzeaza în atmosfera
 CIRCUITUL FOSFORULUI
- importanta:
- este constituent important al acizilor nucleici, fosfolipidelor, ATP; este constituent mineral al oaselor si
dintilor
- forme disponibile:
- forma anorganica: fosfat (PO43-) absorbita de plante si folosita în sinteza compusilor organici
- rezervoare:
- roci sedimentare de origine oceanica
- sol
- ocean (fosfor dizolvat)
- organismele
- procese cheie:
- dizolvarea din roci – adauga treptat fosfat, ce prin scurgeri ajunge in ecosistemele acvatice
-asimilarea PO43- de catre plante
- consum de catre consumatori si descompunatori
- descompunere + excretie – duc la reîntoarecerea fosfatului în sol sau apa
- transportul datorita vîntului – este singura modalitate de intrare a fosforului în atmosfera (pentru ca nu
exista gaze ce sa contina o cantitate semnificativa de P)
- ”capcana de fier” din ecosistemele acvatice
- are importanta majora în ceea ce priveste disponibilitatea P în apa
- fosfatul precipita cu unele metale, inclusiv cu ionul feric (Fe3+); precipitarea are loc în prezenta O2
(deci în apele bine oxigenate de la adîncimi mici)
=> se formeaza fosfat feric (FePO4), ce se depune în sedimente (deci scade disponibilitatea fosforului în
masa apei)
- în conditii de anoxie (pe fundul bazinelor) complexul disociaza, însa fosfatul poate fi readus în coloana
de apa doar daca apele se amesteca
- descompunerea si viteza recircularii nutrientilor
- descompunatorii joaca un rol major în reciclarea nutrientilor
- viteza cu care au loc ciclurile bio-geo-chimice este foarte variata, depinzînd de temperatura, umiditate
si disponibilitatea nutrientilor
- de obicei, descompunatorii cresc mai repede si descompun materia organica în ecosistemele mai
calde si mai umede:
ex. în padurile tropicale, majoritatea materiei organice se descompune în cîteva luni – pîna la cîtiva ani;
- datorita acestei rate mari de descompunere, nu exista multa materie organica acumulata pe sol (75%
din nutrientii din ecosistem sunt prezenti în trunchiurile copacilor, si doar 10% sunt în sol => astfel,
concentratiile mici ale nutrientilor din solurile padurilor tropicale sunt cauzate de rata mare de
recirculare)
ex. în padurile temperate, descompunerea dureaza în medie 4-6 ani
- solul poate contine pîna la 50% din materia organica din ecosistem
- nutrientii continuti în detritusul padurilor temperate pot ramîne perioade mari de timp pîna vor fi
asimilati de plante
- descompunerea poate avea viteze foarte mici
ÎN ECOSISTEMELE TERESTRE: de obicei cînd habitatele sunt fie prea uscate (si nu pot sustine populatii
mari de descompunatori) fie prea umede (nu exista destul oxigen)
ex. mlastinile de turba sunt situate în climate reci si umede; conditiile acide si anoxice sustinute de
muschiul Sphagnum duc la conservarea materiei organice timp de mii de ani
omul Tollund (Danemarca), o mumie din 405–100 î.e.n.
ÎN ECOSISTEMELE ACVATICE: descompunerea sedimentelor anaerobe poate dura chiar mai bine de 50
de ani
- sedimentele reprezinta un rezervor de nutrienti, iar apele cele mai productive sunt cele în care
circulatia pe verticala aduce acesti nutrienti în zonele putin adînci (unde se dezvolta fitoplanctonul)
- perturbarile din ecosistem cresc pierderile de nutrienti
ex. experimentul din padurea situata în bazinul rîului Hubbard, White Mountains, New Hampshire, SUA
(Likens si colab., 1970)
1. a fost determinat bugetul apei si al nutrientilor: 60% din apa ajunsa în ecosistem prin ploaie si
ninsoare iese prin rîu, 40% prin evapotranspiratie; ciclurile interne nu permit nutrientilor minerali sa iasa
din sistem decît în procentaje extrem de mici
2. una din cele 6 vai ale rîului Hubbard a fost defrisata ”la ras”
3. într-o perioada de 3 ani, scurgerile de nutrienti în rîu au fost cu 30-40% mai mari decît în vaile
nedefrisate; concentratia Ca2+ în rîu a crescut de 4 ori; a K+ de 15 ori, a nitratului de 60 de ori (facînd
apa nepotabila)
concluzia: lipsa copacilor = pierderea nutrientilor = productivitate scazuta
 rolul autocontrolului este de a pastra o stare de echilibru între populatiile componente, de a nu
permite oscilatii numerice prea mari ale populatiilor, determinînd astfel o anumita STABILITATE în
structura si organizarea (functionarea) întregului ecosistem
 necesitatea autocontrolului vine din faptul ca nutrientii disponibili sunt limitati, iar potentialul de
înmultire al oricarei specii este nelimitat
- astfel, mentinerea unei populatii într-un ecosistem depinde de:
(1) reciclarea nutrientilor
(2) mentinerea efectivului populational la o valoare ± optima
(sa permita supravietuirea si îndeplinirea functiilor)
 modul de operare al autocontrolului include 3 niveluri:
1. mecanisme interne ale indivizilor
2. mecanisme populationale
3. mecanisme suprapopulationale (biocenotice) (RELATIILE INTERSPECIFICE)
ECOSISTEMUL – dinamica ecosistemelor:
SUCCESIUNEA ECOLOGICA (SE)
 e rezultatul modificarilor progresive în structura pe specii a unei biocenoze si în caracteristicile fluxului
energetic
 include influenta factorilor de mediu asupra organismelor dar si influenta organismelor asupra
mediului lor de viata
 esenta SE: prin activitatile lor vitale, organismele îsi transforma în timp mediul de viata, din unul
favorabil în unul nefavorabil;
- treptat, specii ce erau adaptate la anumite conditii de habitat sunt înlocuite cu altele ce se dovedesc
mai adaptate la noile conditii de viata
 extinderea în timp a SE: se considera în general pîna la 1000 ani
 CARACTERISTICI (Odum, E.):
1. SE = proces ordonat, ce implica schimbari în structura pe specii unei biocenoze si în procesele
comunitatii; fiind un proces directionat, este previzibil
2. SE = proces controlat de biocenoza: desi mediul abiotic este cel care determina modelele spatiale si
viteza proceselor de transfer de materie si energie într-o biocenoza, totusi SE este un proces ce rezulta
de fapt din modificarile mediului de catre biocenoza
3. SE culmineaza cu un stadiu avansat de stabilitate (numit CLIMAX), cînd biomasa totala a ecosistemului
atinge un maxim
 FAZELE SE:
- PIONIERAT (faza incipienta): procesele se produc la întîmplare; speciile aparute sunt oportuniste
- SERIE SUCCESIONALA = întreaga secventa de stadii prin care trece o biocenoza, de la primele stadii
(pionierat) spre climax; fiecare stadiu = stadiu de dezvoltare (stadiu serial)
- CLIMAX (faza de maturitate): procesele de autoreglare funtioneaza eficient
 CARACTERISTICILE SPECIILOR LA DIFERITE STADII ALE SE:
SPECIILE-PIONIER:
- au durata de viata mica
- se reproduc repede
- densitatile pot fi foarte mari
- sunt de obicei generaliste (au nise late)
- pot supravietui la conditii ± extreme (temperaturi fluctuante, umiditate scazuta etc.)
- sunt implicate în formarea solului (la SE primara)
- ex. licheni, muschi, ierburi ruderale
SPECIILE MATURE (DE CLIMAX):
- au dimensiuni mari
- sunt de obicei specializate (au nise înguste)
COMUNITATEA DE CLIMAX:
- are diversitate (relativ) mare
- are biomasa mare
- are productie primara neta mica
- are retele trofice complexe, dominate de descompunatori
- reciclarea nutrientilor este eficienta
- utilizarea energiei este eficienta
 TIPURI DE SE:
1.1. SE PRIMARA = SE ce începe într-o zona ce nu a mai fost ocupata de alta biocenoza (ex. lava
vulcanica racita, roca dezgolita, duna de nisip)
ex.#1: evolutia comunitatilor pe dunele de nisip din Insula Sacalin, România:
- I-la Sacalin este localizata în largul gurii de varsare a bratului Sfîntu Gheorghe – în Marea Neagra
- este cel mai nou pamînt al României, care creste cu fiecare metru cub de Dunare; dupa 10 ani peisajul
se transforma, insula creste si se îngroasa ”ca un aluat”
ex.#2: SE primara din vestul SUA:

1.2. SE SECUNDARA = SE ce se desfasoara într-o zona în care a existat o biocenoza ce a disparut (EXISTA
SOL);
- de obicei e mai rapida ca SE primara
(ex. teren despadurit, teren agricol abandonat, teren incendiat etc.)
ex.#1: SE secundara: pe un teren agricol abandonat
ex.#2: SE în cazul lacurilor

ex.#3: SE secundara: Cluj-Napoca, Polus Center

2.1. SE DE TIP AUTOTROF = SE la care la început se dezvolta producatorii primari, dupa care are loc
cresterea biomasei heterotrofelor (consumatorilor)
2.2. SE DE TIP HETEROTROF = SE la care predomina componentul heterotrof
(ex. un trunchi putred de copac pe care se dezvolta biocenoza animala în continuare; sau un rîu poluat,
fara producatori primari, dar cu organisme ce se hranesc cu materia organica din sistem)
- cantitatea de energie e mare la inceput, se micsoreaza pe parcurs, daca nu intervin plantele sau nu
exista un raport alogen
 SE poate fi reprezentata schematic astfel:
FACTORI ALOGENI (întrerup procesul normal al succesiunii ecologice
FACTORII AUTOGENI = factorii ce impun ”directia” si viteza succesiunii
ex. modul de schimbare a mediului de catre speciile comunitatii
FACTORII ALOGENI = FACTORI PERTURBATORI
ex. incendii, seceta, furtuni, inundatii, defrisari, exploatare miniera, transformarea pasunilor în teren
agricol, specii invazive etc.

 CONCEPTUL DE CLIMAX:
(o biocenoza la climax se automentine si atinge un echilibru cu factorii de mediu)
1. TEORIA MONOCLIMAXULUI (F. Clements): exista un singur tip de climax , determinat de climatul
regiunii respective
- E un fel de biocenoza-tip spre care tind toate biocenozele din zona respectiva
2. TEORIA POLICLIMAXULUI (A. Tansley): într-o anumita regiune geografica exista mai multe tipuri de
climax, determinate de factorii locali de mediu cei mai importanti (edafici, topografici etc.)
- Pe fondul general al climatului unei regiuni exista mai multe tipuri de climax
3. TEORIA ACTUALA (E. Odum): pe fondul unui CLIMAX GENERAL (determinat de climatul regiunii
respective), exista alte tipuri de climax, ce depind de factorii locali de mediu
- Climaxul general poate fi socotit ca un model general, un punct de reper, cu care putem compara
celelalte climaxuri
! Are aplicatii în managementul zonelor naturale, managementul zonelor afectate, redresare ecologica
 CE SCHIMBARI INTERVIN ÎN TIMPUL SE:
1. Compozitia pe specii: de la schimbari rapide la început (specii oportuniste) la stabilitate la maturitate
2. Diversitatea comunitatii: creste initial, apoi se stabilizeaza sau descreste
3. Marimea speciilor: tinde sa creasca
3. Biomasa totala: creste
4. Lanturi trofice: de la lanturi liniare, la retele trofice complexe
5. Cicluri de viata: specializare, lungime si complexitate în crestere
6. Nisele ecologice: devin mai numeroase
7. Latimea niselor ecologice: scade (speciile devin de la generaliste la specializate)
8. Organizarea comunitatii: creste
9. Cantitatea de informatie: creste
10. Entropia: scade
11. Eficienta de utilizare a energiei: creste
12. Productia comunitatii (P): descreste
13. Respiratia (R): creste
 Modificarea raportului P / R în SE:

BIOMII
- biomul este alcatuit dintr-un complex de ecosisteme diferite
- biomul are o mare extindere geografica (în anumite zone climaterice)
- biomii terestri sunt caracterizati de un anumit tip de vegetatie, conditionata de clima
- biomii acvatici sunt caracterizati de anumite caracteristici ale mediului abiotic
DE CE EXISTA BIOMI PE TERRA?
DATORITA MACROCLIMATULUI (temperatura, precipitatii, lumina incidenta, vînturi)
- variatiile acestor factori climatici sunt predictibile (ex. temperaturile medii sunt mai mici în zonele
temperate si polare; precipitatiile sunt foarte scazute în deserturi)
 MECANISME CE DETERMINA TIPARELE DE VARIATIE CLIMATICA:
1. VARIATIA LATITUDINALA datorita încalzirii inegale a suprafetei Terrei de soare
cauzata de forma sferica a Terrei
 cauzata de înclinarea axei Terrei
1. forma sferica a Terrei:
- în regiunea intertropicala razele solare cad direct
=> mai multa lumina si caldura per unitatea de suprafata
- la latitudini mai mari razele solare cad oblic
=> energia luminoasa este mai difuza pe suprafata Terrei
2. înclinarea axei Terrei:
- face ca latitudinea la care razele solare cad direct (perpendicular) sa se schimbe sezonier
- pentru ca înclinarea axei Terrei se mentine pe toata orbita în jurul soarelui, cantitatea de energie solara
primita de emisfera nordica si cea sudica se schimba sezonier
- între cele doua tropice, variatiile de temperatura si nictemerale sunt foarte mici
2. VARIATIA PRECIPITATIILOR
- încalzirea inegala a suprafetei Terrei si a atmosferei duce la circulatia atmosferica si determina
cantitatea si localizarea precipitatiilor
 de o parte si de alta a Ecuatorului:
- soarele încalzeste aerul, ce se dilata si se ridica
- aerul se raceste pe masura ce urca
- în aerul rece vaporii de apa se condenseaza => nori => ploaie
- la 16 km deasupra Terrei, aerul (acum uscat) se întoarce spre nord si spre sud; se raceste (creste
densitatea) si ”cade” înapoi spre Terra, la aprox. 30° lat. N si S (deserturi)
= o celula a circulatiei atmosferice deasupra ecuatorului + o celula sub ecuator

 exista 3 celule de circulatie atmosferica de fiecare parte a ecuatorului:

- aerul cald ce a adunat umiditate de la 30° lat. întîlneste aerul polar ce vine dinspre poli; se ridica,
vaporii de apa condenseaza => nori => precipitatiile din zona temperata
- la altitudini mari, aerul se întoarce spre nord si spre sud, închizînd celulele
3. CIRCULATIA VÎNTURILOR:
- circulatia maselor de aer nu este liniara de la nord la sud, datorita rotatiei Terrei (de la vest la est) si
datorita efectului Coriolis
efectul Coriolis: vînturile din emisfera nordica sunt abatute înspre dreapta fata de directia miscarii
efectul Coriolis: vînturile din emisfera sudica sunt abatute înspre stînga fata de directia miscarii 7
4. TOPOGRAFIA: INFLUENTA MUNTILOR:
- aerul ce se misca de-a lungul unui lant muntos se raceste, pierde umezeala (precipitatii), astfel ca pe
partea opusa a muntelui este uscaciune (EFECT DE UMBRIRE)
- muntii afecteaza radiatia incidenta dintr-o anumita zona (EXPOZITIA PANTEI)
- la fiecare crestere în altitudine de 1000 m, temperatura scade în medie cu aprox. 6°C; scadere
echivalenta cu cea produsa la 880 km crestere în latitudine => de aceea comunitatile de la mari
altitudini pot fi similare cu cele de la altitudini mici dar latitudini mari
5. PROXIMITATEA BAZINELOR ACVATICE MARI:
- actioneaza în sensul moderarii climatului din zonele adiacente (datorita capacitatii calorice specifice
mari a apei)
- influentele sunt simtite mai ales în zonele de coasta (umiditatea este crescuta comparativ cu zonele
continentale de la aceleasi latitudini)
BIOMII TERESTRI
FACTORI CE CARACTERIZEAZA BIOMII TERESTRI:
I. Variatia latitudinala a macroclimatului
II. Variatia caracteristicilor macroclimatului: temperatura medie anuala si precipitatiile dintr-o
anumita regiune:
Clasificarea biomurilor globului în functie de temperatura si precipitatii (în absenta factorilor
disturbatori):

ex. grafic climatic pentru biomii cei mai importanti de pe continentul nord-american:
III. Solurile
- solul = rezulta din interactiuni de lunga durata dintre climat, organisme, topografie si roca-mama dintr-
o regiune
orizontul organic – contine resturi organice; fragmentarea si descompunerea se datoreaza în principal
faunei: bacterii, fungi nematode, acarieni, mamifere cu galerii etc.; absent de obicei în deserturi si pe
terenurile agricole
orizontul A = amestec de materiale minerale (argila, mîl, nisip) si organice (din orizontul O); de obicei
este bogat în nutrienti minerali; zona de percolatie a fierului, aluminiului, silicatilor, humusului
orizonul B = zona de depunere a materialelor din A si O, transportate de apa
orizontul C = roca-mama supusa degradarii (rezulta nisip, mîl, particule mici)
IV. Altele
- descrierea biomilor se refera la starea în absenta principalelor influente antropice, însa multe regiuni
au fost afectate drastic de activitatile umane – astfel ca exista doar ramasite din flora si fauna originala
(ex. vestul Europei, estul SUA etc.)
- desi biomii sunt prezentati ca entitati distincte, ei se modifica treptat de-a lungul gradientilor de mediu
- desi exista caracteristici generale pentru un anumit biom, sunt foarte multe particularitati în functie de
localizarea geografica (ex. nu exista doua paduri tropicale exact la fel)
- modificarile climatice globale pot duce la modificari necunoscute ale principalilor biomi
BIOMI TERESTRI:
PADURI TROPICALE UMEDE SI USCATE (SEZONIERE)
PADURI TEMPERATE DE FOIOASE SI DE CONIFERE
SAVANE TROPICALE
PASUNI TEMPERATE
TUNDRA
DESERTURI
BIOMII ACVATICI
FACTORI CE CARACTERIZEAZA BIOMII ACVATICI:
I. ZONAREA (PE ORIZONTALA / PE VERTICALA) - clasificarea se face în functie de:
patrunderea luminii
distanta fata de tarm
influentele malurilor
- parametrii fizico-chimici difera în aceste zone => biota difera
II. DENSITATEA
- densitatea = masa / volum (g / cm3);
- este influentata de temperatura si de cantitatea de ioni dizolvati
- apa are parcularitatea ca densitatea maxima nu este la cea mai joasa temperatura, ci la 3,98 ºC
- diferentele de densitate sunt importante, pentru ca apa de densitate mai mica pluteste deasupra
straturilor de densitate mai mare => STRATIFICARE
III. TEMPERATURA
- variatia de temperatura în mediul acvatic este mult mai mica decît în mediul terestru (între 0 si 35°C)
(exc. habitate extreme cum ar fi gheizerele)
- la suprafata oceanelor, temperatura variaza în functie de latitudine:
ex. temperaturile de la suprafata oceanelor în luna martie

- gradientii de temperatura:
 ape curgatoare - gradienti longitudinali: la izvoare temperaturile sunt constante tot timpul anului; la
varsare temperatura apei aproximeaza temperatura medie a aerului din zona respectiva
 ape statatoare - gradienti verticali - de la suprafata spre adîncime:
ex. variatia temperaturii în coloana de apa la lacurile temperate:
iarna: la supafata apa are 0°C sub pod de gheata; la adîncime are 4°C pentru ca are densitatea maxima
=> stratificare
primavara: la suprafata apa devine de 4°C, vînturile ajutînd la amestecul maselor de apa (O2;
nutrienti) => amestec
vara: la suprafata apa se încalzeste de la soare; la adîncime apa ramîne rece => stratificare
toamna: la suprafata apa se raceste, se scufunda => amestec
- termoclina = planul imaginar la adancimea la care rata de modificare a temperaturii e cea mai mare pe
profil vertical
- si în oceane exista variatie verticala: la suprafata ~ 30°C; mai jos 8-10ºC (termoclina); mai jos -> 2ºC
ex. parte din Oceanul Atlantic vara devreme
BIOMI ACVATICI:
- sunt caracterizati înprincipal de mediul fizico-chimic: ex. marin (S ~ 3%) / dulcicol (S < 0,1%)
1. BIOMI MARINI DE MARE ADÎNCIME
 oceanic pelagial
 oceanic bental
2. BIOMI MARINI DE MICA ADÎNCIME
 corali tropicali
 paduri de varec
3. BIOMI LITORALI
 zona intercotidala
 estuare
 mlastini sarate
 mangrove
4. BIOMI DULCICOLI
 apa subterana
 izvoare si rîuri
 lacuri
 zone umede dulcicole

PADURI TROPICALE UMEDE:

1) Localizare: regiunea intertropicala (America, Africa, Asia)
2) Climat: cald si umed tot timpul anului (temperaturi medii anuale > 25°C; precipitatii medii anuale 200
- 450 cm / an)
3) Soluri:
- cantitate mica de materie organica datorita transportului realizat de ape si datorita vitezei mare de
descompunere
- de obicei sunt sarace în nutrienti, acide, subtiri, cu continut mic de materie organica (exceptii: paduri
tropicale pe soluri vulcanice tinere; paduri tropicale din luncile rîurilor, unde rezerva de nutrienti este
reîmprospatata prin inundari frecvente)
- plantele sunt ”maestre” în conservarea nutrientilor; preluarea nutrientilor din solurile infertile se face
mult mai usor cu ajutorul fungilor (micorize)
4) Biota:
- copacii imprima habitusul padurii, ce are de obicei 4 niveluri
- majoritatea copacilor sunt sempervirescenti; îsi schimba frunzele o data la 2-3 ani
- putina lumina ajunge pe sol, astfel ca vegetatia în stratul inferior este rara
- copacii ce “strapung” coronamentul des primesc foarte multa lumina dar trebuie sa suporte actiunea
factorilor de mediu (vînt puternic, uscaciune, fulgere etc.)
- copacii au densitati foarte mari, formînd un strat aproape neîntrerupt; numarul de specii de copaci este
foarte mare: pe 1 ha 200-300 (comparativ, într-o padure temperata, pe 1 ha pot fi 12-24 specii de
copaci)
- înaltimea copacilor: ~31 m; emergentii pot fi > 46 m
- record de înaltime: copacii emergenti din padurile din Sarawak (Malaysia) - 84 m
- conform rezultatelor unor datari cu carbon 14, vîrsta medie a copacilor mari este de 200-600 de ani.
- recordul de vîrsta: în Malaysia Shorea curtisii a fost datat la 1.400 ani
- sunt de asemenea numeroase: epifitele (germineaza si se “stabilesc” în crevase si de-a lungul crengilor
copacilor), lianele
- milioane de specii de animale traiesc în padurile tropicale (se estimeaza ca exista între 5 si 30 de
milioane de specii de insecte, paianjeni si alte artropode înca nedescrise de aici)
- animalele sunt adaptate structurii stratificate, cu diversitatea cea mai mare în coronament (nu pe sol)
- padurile tropicale umede sustin cea mai mare biodiversitate de pe glob
 datorita climatului cald si umed
 datorita specializarii foarte mari a niselor ecologice
 datorita lipsei influentei glaciatiunilor (=> timp îndelungat de evolutie)
PADURI TROPICALE USCATE (SEZONIERE):
1) Localizare: regiunea intertropicala (America, Africa, Asia)
2) Climat: un sezon secetos (6-7 luni) si unul ploios (5-6 luni)
ex. padurea tropicala sezoniera din Insulele Galapagos (în sezonul ploios si cel secetos)
3) Soluri:
- sunt mai putin acide comparativ cu padurile tropicale umede
si au mai multi nutrienti
- sunt foarte vulnerabile la eroziune, datorita ritmului sezonier de ploi torentiale
(mai ales în zonele despadurite sau transformate în terenuri agricole)
4) Biota:
- padurea are de obicei doar 2 niveluri
- în cele mai uscate regiuni, copacii îsi pierd frunzele în sezonul secetos; în zonele mai ploioase, peste
50% pot sa fie sempervirescenti
- unele animale migreaza în zone mai putin uscate
- lumina ajunge pe sol, astfel stratul de tufisuri si arbusti este mai bine dezvoltat
Specii de feline (cea mai mare: tigrul)
Pasarile rinocer (Bucerotidae) folosesc ciocul masiv pentru a culege fructe
PADURI TEMPERATE DE FOIOASE:
1) Localizare: între 30 si 55°latitudine N si S; mai ales în emisfera nordica; în cea sudica pe zone restrînse
din Chile, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda
2) Climat: precipitatiile medii: 70-200 cm / an; temperaturile medii ~0°C iarna; pot urca la max. ~35°C
vara
3) Soluri:
- de obicei fertile; neutre sau slab acide;
- bogate în materie organica si în nutrienti minerali
4) Biota:
- exista stratificare pe verticala: strat ierbos, strat de tufisuri, subarboret si coronament
- frunzele moarte putrezesc încet în conditii mai reci – astfel ca exista un strat important de litiera
(folosit de numeroase organisme ca sursa de hrana si adapost)
 stratul cel mai bogat în animale este pe sol!
- comparativ cu padurile tropicale, exista putine specii de copaci: de ordinul sutelor (în timp ce în
padurile tropicale sunt mii)
- rareori copacii din padurile temperate depasesc 30 m în înaltime
- fag, alun, stejar, gorun
- multe animale hiberneaza iarna; multe pasari migreaza spre zone mai calde
Sciurus – petrece toamna colectînd mîncare, pe care o depoziteaza pentru iarna
Salamandre – traiesc în conditii de umiditate pe sol
Mistretul (Sus scrofa) cauta în litiera animale, ghinde sau radacini
Lepidoptere – depun oua pe frunze, crengute, scoarta copacilor; omizile lor sunt de multe ori cei mai
numerosi mîncatori de frunze
Cervide – iarna se hranesc de multe ori cu scoarta de arbusti
Numeroase pasari traiesc si se hranesc în copaci Certhia familiaris = cojoaica de padure
*PADURI TEMPERATE DE FOIOASE SEMPERVIRESCENTE (SI TUFISURI):
vara este seceta dar iernile sunt ploioase
1) Localizare: între 30° si 40° latitudine N si S: bazinul Mediteranean, California, Chile, Australia de Sud,
Africa de Sud
2) Climat: secetos vara dar racoros si ploios toamna, iarna si primavara; cînd au loc îngheturi, de regula
nu sunt severe; vara sunt comune incendiile
= chaparral în SUA
= matoral în Spania
= maquis în Franta
= garrigue în estul bazinului mediteranean
= fynbos în Africa de Sud
= mallee în Australia
3) Soluri:
- de regula putin sau moderat fertile; fragile
- eroziunea solului poate fi severa datorita incendiilor dese
- suprapasunatul este un alt factor distructiv
4) Biota:
- plantele au adaptari la seceta: sunt sempervirescente, au frunze mici, cerate – pentru a minimiza
pierderile de apa; au relatii simbionte cu bacterii fixatoare de azot
- plantele au adaptari la incendiile frecvente: coaja groasa rezistenta la foc; tufisuri bogate în uleiuri
volatile care ard repede dar se si regenereaza repede; crestere accelerata în sezoanele ploioase si
estivatie vara
- numeroase sopîrle se “soresc” pe sol; stejar de pluta
- copacii au de obicei coroane deschise – astfel ca straturile verticale sunt mai putin pronuntate
comparativ cu padurile din regiunile mai reci si exista multa lumina ce ajunge pe pamînt
 exista multe animale ce traiesc în nivelul inferior, ce sunt de obicei iubitoare de caldura (sopîrle,
fluturi)
- de obicei, padurea sclerificata este putin înalta; exceptie – Australia, unde eucaliptul (Eucalyptus,
Myrtaceace) este specia dominanta si reprezinta unul dintre cele mai înalte specii de foioase
sempervirescente din lume (97 m)
Maslinul (Olea europaea)
PADURI TEMPERATE DE CONIFERE = paduri boreale = taiga:
(Boreas = zeul grec al vîntului de nord)
1) Localizare: nordul Americii de Nord si a Eurasiei; cel mai întins biom pe Terra
2) Climat: precipitatiile anuale variaza între 30 si 70 cm (cu perioade de seceta); temperaturile variaza
mult: de la –50°C iarna la peste 20°C vara (în Siberia)
3) Soluri:
- de fertilitate mica, subtiri, acide
- temperaturile mici si pH-ul acid împiedica descompunerea resturilor plantelor si scade viteza formarii
solului
- nutrientii se gasesc în stratul de litiera => copacii au radacini superficiale si micorize
4) Biota:
- coniferele reprezinta cei mai rezistenti arbori ai planetei, frunzele aciculate pot rezista în frig extrem,
împiedica pierderile de apa si descurajeaza erbivorele
- forma conica a majoritatii speciilor împiedica mari cantitati de zapada sa se acumuleze pe crengi si sa le
rupa
- exista putine specii de arbori – însa ceea ce pierd în varietate cîstiga în cantitate: sunt cele mai extinse
paduri continue de pe glob – acopera aprox. 15 mil. kmp între 50 si 60º lat. N; în unele zone latimea
fîsiei de padure este de 1600 km
- diversitatea plantelor din stratul apropiat de sol este mai mica decît la padurile de foioase
- în afara de insecte, putine alte animale pot digera frunzele coniferelor ...astfel ca majoritate erbivorelor
se concentreaza pe seminte, muguri si scoarta, sau pe fructele de padure
Pasari de prada, elan - cel mai mare din familia cervidelor, lupii (Canis lupus) vîneaza în haita, ursul negru
(Ursus americanus), urs brun
*PADURI TEMPERATE UMEDE (majoritar de conifere)
1) Localizare: coasta pacifica a Americii de Nord; Chile, Noua Zeelanda
- apar pe versantii vestici ai muntilor care intercepteaza umiditatea de pe ocean si unde temperaturile
sunt relativ constante de-a lungul anului
2) Climat: precipitatiile anuale pot depasi 300 cm
3) Biota: - padurile nord americane – habitus particular: pe sol si în subarboret exista “draperii” de
muschi si ferigi; multi copaci depasesc 75 m înaltime si 500 de ani
- fauna are particularitatea de a contine multe specii de melci sau reptile iubitoare de umiditate si
insecte ce se hranesc cu lemn mort (datorita cantitatii mari de busteni cazuti)
- coniferele denumite generic Sequoia (Cupressaceae):
Sequoiadendron giganteum: ex. “General Sherman” are 84 m înaltime, diametru de 7,7 m si un volum
de aprox. 1500 mc (vîrsta estimata: 2300-2700 ani)
Sequoia sempervirens: ex. ”Hyperion” are 115,61 m înaltime
SAVANA TROPICALA
1) Localizare: de regula între 10° si 20° N si S
2) Climat: prea uscat pentru copaci, dar e prea multa umezeala pentru un desert; precipitatii sezoniere =
30 – 50 cm /an; temperaturi medii anuale = 24–29°C
- 1 sezon secetos si 1 sezon ploios
sezonul ploios este destul de scurt – comparativ cu padurile tropicale uscate
TIPURI PARTICULARE DE SAVANE TROPICALE:
LLANOS
Los Llanos (= “cîmpiile”), situate în bazinul fluviului Orinoco (Venezuela si Columbia) sunt inundate anual
de rîu
- plantele s-au adaptat la perioade de “viata subacvatica”
- precipitatiile sunt comparabile cu cele din padurile tropicale umede, dar rocile impermeabile creaza
conditii favorable ierburilor si nu copacilor
CERRADO
Cîmpurile “cerrado” din Brazilia sunt de fapt paduri foarte rare cu copaci putin înalti; cu multe specii
endemice
3) Soluri:
- de obicei straturile solului au permeabilitate scazuta la apa
4) Biota:
- incendiile frecvente (cauzate de fulgerele sezonului ploios) – duc la eliminarea copacilor tineri si la
revigorarea ierburilor => peisajul este unul cu copaci rasfirati
- copacii rari au de obicei frunze mici sau tepoase; dominante sunt plantele ierboase si tufisurile, ce se
dezvolta rapid în sezonul ploios
- megafauna este binecunoscuta: erbivore mari (antilope gnu, girafe, zebre, elefanti), carnivore mari (lei,
gheparzi); totusi erbivorele dominante sunt insectele (mai ales termitele)
- fauna migreaza
PAJISTI TEMPERATE
1) Localizare: Eurasia, America de Nord, America de Sud, Africa de Sud
2) Climat: precipitatiile anuale ~ între 30 si 100 cm; secete periodice; iernile sunt de obicei reci, cu
temperaturi medii sub –10°C; verile sunt fierbinti, temperaturile medii ajung + 30°C
= stepa în Eurasia
= pusta în Ungaria
= prerie în America de Nord
= pampas în America de Sud
= veld în Africa de Sud
3) Soluri:
- foarte fertile: solurile negre de prerie din America de Nord si Eurasia contin cel mai mare procent de
materie organica
4) Biota:
- dominante sunt ierburile si tufisurile, de la cîtiva centimetri în înaltime pîna la 2m (în
preriile cu iarba înalta din SUA – ”tallgrass prairie”)
3) Soluri:
- foarte fertile: solurile negre de prerie din America de Nord si Eurasia contin cel mai mare procent de
materie organica
- marea majoritate a biomasei ierboase se afla sub pamînt – deoarece ierburile investesc mult mai multa
energie în cresterea radacinilor decît a organelor supraterane
- reteaua subterana de radacini stabilizeaza solul, ajuta la recuperarea rapida dupa incendii sau seceta
prelungita si reprezinta o sursa de hrana inepuizabila pentru insecte sau alte animale mici
- pasunatul erbivorelor împiedica stabilizarea copacilor
- erbivore native: bizonii si caii salbatici
Calul Przewalski, Bison bison
 stepa asiatica: Mongolia, Siberia, Tibet, China
- umiditatea aerului este scazuta; vînturile pot deveni foarte puternice (datorita lipsei copacilor); iernile
pot fi extrem de friguroase
- climatul stepelor urmeaza un tipar ciclic: aprox. 10 ani de precipitatii bune, urmati de tot atîtia de
seceta
- de aceea, populatia stepelor nu este foarte numeroasa si cei mai multi sunt nomazi
 stepa europeana:
 preria nord-americana:
- extindere: între Fluviul Mississippi si Muntii Stîncosi
- exista doua tipuri de prerie – una cu ierburi înalte (la vest de Mississippi) si una cu ierburi mai mici
(datorita umbririi muntilor)
- astazi mai exista doar 1-2% din preriile originale - ele au fost folosite pentru agricultura de colonis
 pampasul sud-american:
- 777.000 kmp, de la Oceanul Atlantic la Mtii Anzi (Argentina, Uruguay); cuvîntul “pampas” vine din
denumirea cîmpiilor în limba indienilor Guarani
- climatul este cald si umed
- datorita solului fertil mai exista doar cîteva ramasite din “oceanul de iarba” original al pampasului –
terenurile agricole, aglomerarile urbane si terenurile de crestere a animalelor ameninta aceasta regiune
(considerata a fi printre cele mai amenintate habitate din lume)
TUNDRA
1) Localizare: între 55° si 70° latitudine nordica; America de Nord si Eurasia, deasupra Cercului Polar de
Nord - cel mai tînar biom
2) Climat: precipitatiile anuale = 20 – 60 cm; iernile sunt reci, cu temperaturi medii sub -30°C în unele
zone; temperaturile medii estivale nu depasesc 10°C
- datorita temperaturilor mici, precipitatiile depasesc evapotranspiratia
=> verile scurte sunt umede (tundra contine multe ecosisteme acvatice)
3) Soluri:
- formarea solurilor este înceata datorita climatului rece; deoarece ratele de descompunere sunt mici
materia organica se acumuleaza în depozite de turba si humus
- caracteristic este permafrostul – stratul de sol de adîncime permanent înghetat
- stratul de sol superficial îngheata si se dezgheata periodic, ducînd la unele procese specifice tundrei: 1)
solifluctiune (alunecarea gravitationala a solului superficial pe pante abrupte) sau 2) reteaua poligonala
a suprafetei (datorita faptului ca fenomentul periodic de înghet-dezghet aduce pietre la suprafata
solului)
4) Biota:
- vegetatia este erbacee (permafrostul restîngînd capacitatea plantelor de a-si întinde radacinile)
- fauna este numeroasa: erbivore mari (reni, bou moscat), carnivore mari (ursi, lupi), mamifere mici
(vulpea arctica, lemingi etc.), numeroase insecte
- multe animale migreaza (reni, diferite specii de pasari)
DESERTURI
1) Localizare: în jurul paralelei de 30° latitudine N si S, în centrul continentelor, ca urmare a efectului de
umbrire a muntilor, pe coasta vestica a unor continente
2) Climat: precipitatiile – foarte putine si foarte variabile (ex.Desertul Sonora ~ 30 cm/an; Desertul
Atacama 1,5 cm / an);
precipitatiile medii anuale mai mici decît la orice alt biom
în deserturile reci, seceta anuala coincide cu sezonul de crestere
- temperaturile medii depasesc în unele cazuri 30°C (cu maxime de peste 50°C), dar în deserturile reci
temperaturile medii pot coborî sub -20°C
- exista diferente de la zi la noapte
*Tipuri de deserturi:
1. Deserturi tropicale:
- formate datorita circulatiei aerului între cele doua tropice
AFRICA: Sahara, Kalahari
ASIA: peninsula Arabica
2. Deserturi cauzate de efectul de barare al lanturilor muntoase
- aerul umed e fortat sa urce, se raceste si pierde umiditatea sub forma de ploaie, astfel ca pe celalalt
versant aerul este uscat
AMERICA DE SUD: Patagonia (Mt. Anzi)
3. Deserturi continentale
- datorita pozitiei geografice; aerul care ajunge aici a eliminat întreaga umiditate
ASIA CENTRALA: Kara-Kum, Taklamakan, Gobi (localizat la mai mult de 2.000 km de orice corp de apa
major)
AUSTRALIA: Gibson; Simpson (localizate la mai mult de 1.000 km de coasta)
4. Deserturi litorale
- pe coastele vestice ale Africii si Americii de Sud
- curentii oceanici reci - racesc aerul de deasupra
- aerul rece deplasîndu-se spre continent se întîlneste cu
alizeele fierbinti ce împiedica precipitatiile
AFRICA: Namib
3) Soluri:
- contin atît de putina materie organica, încît sunt clasificate ca litosoluri
- biota poate schimba conditiile solului: sub tufisuri exista ”insule de fertilitate”; sau în vizuinele
animalelor textura si continutul de nutrienti sunt schimbate
- solurile desertice pot contine cantitati mari de saruri (datorita evaporatiei apei); ceea ce creste
ariditatea mediului desertic prin minimizarea capacitatii plantelor de a extrage apa din sol
4) Biota:
- plantele includ forme suculente (cactusi, euforbiacee); tufisuri cu radacini adînci, ierburi ce depind de
perioadele umede
- adaptarile la viata desertica la plante includ: toleranta la încalzire si uscare, acumularea de rezerve de
apa, suprafete foliare reduse; mecanisme fizice de aparare (tepi); mecanisme chimice de aparare
(toxine);
- animalele includ insecte, reptile, scorpioni, pasari, rozatoare, mamifere etc.
- adaptarile cele mai frecvente la animale includ: conservarea apei, trecerea la viata nocturna, obtinerea
apei metabolice (din descompunerea carbohidratilor din seminte)

BIOMI MARINI DE MARE ADÎNCIME - oceanic pelagial

1) Localizare: acopera aproximativ 70% din suprafata Terrei
Curentul Labradorului – raceste Canada de NE
Curentul Golfului– tempereaza climatul Europei de NV
Curentul Kuroshio – curent cald ce aduce ape tropicale în sudul Japoniei
Curentul Oyashio – curent rece ce raceste coasta Asiei de NE
Curentul Humboldt – ce aduce ape reci de-a lungul coastei Americii de Sud
Curenti reci dinspre Antarctica
Curentul Benguela – raceste apele din zona Africii de SV
2) Caracteristici : adîncimea medie = 4 km; adîncimea maxima = peste 10 km
- transparenta mare a apei => zona fotica este mai adînca decît în zonele litorale
- cantitatea de oxigen dizolvat scade de la suprafata spre adîncime
- cantitatea de nutrienti: mai mica decît în zonele litorale; mai mica în oceanele tropicale – cu stratificare
termica permanenta; mai mare în oceanele de la latitudini temperate – cu perioada de amestec toamna
si primavara
3) Biota:
- producatori primari: majoritar fitoplanctonul (alge, bacterii fotosintetizante); datorita vastitatii acestui
biom, fitoplanctonul realizeaza aproximativ jumatate din activitatea fotosintetica pe Terra
- heterotrofe: majoritar zooplancton marin (protiste, viermi, cladocere, copepode, meduze, larve de
nevertebrate/pesti); dar si animale bune-înotatoare: calamari, pesti, testoase marine, mamifere marine
Chlorella sp, Cetorhinus maximus
BIOMI MARINI DE MARE ADÎNCIME - oceanic bental
1) Localizare: includele zonele bentonice (fundul oceanului)
2) Caracteristici :
- lumina primita: 0, exceptînd zonele litorale putin adînci (neritice)
- temperatura apei – scade odata cu adîncimea; presiunea hidrostatica – creste odata cu adîncimea =>
organismele din zonele abisale sunt adaptate la ape reci (aprox. 3°C) si la presiuni foarte mari
- cantitatea de oxigen nu este foarte mare, dar anoxia este rareori prezenta (în cele mai multe cazuri
exista destul oxigen dizolvat pentru a sustine o fauna diversa)
- sedimente moi (nisip, mîl) / sedimente dure (stînci, munti submarini, crusta oceanica nou-formata)
un pahar atasat de un sumersibil (dreapta) comparativ cu dimensiunile originale (stînga) – ilustreaza
presiunile mari din zonele hadale (6 km-11 km adîncime)
3) Biota:
- producatori primari:
 organisme fotosintetizante (macrofite si alge) – limitate în zonele bentonice de mica adîncime cu
suficienta lumina;
 organisme chemosintetizante (procariote) în medii extreme (venturi) – ce obtin energie prin oxidarea
hidrogenului sulfurat (H2S), format prin reactia apei fierbinti cu sulfatul dizolvat (SO42-)
- heterotrofe:
 numeroase nevertebrate si pesti în zona neritica
 mai jos de zona fotica, majoritatea consumatorilor depind de ”ploaia de materie organica” ce cade din
zonele de suprafata
Fam. Dasyatidae, Cnidaria, Ord. Pennatulacea
BIOMI MARINI DE MICA ADÎNCIME – corali tropicali
1) Localizare: zona oceanica de mica adîncime dintre cele doua tropice
Padurile de varec apar de-a lungul tarmurilor stîncoase unde temperatura apei nu depaseste 20°C
Datorita curentului marin rece Humboldt, padurile de varec se pot extinde în zona subtropicala, pe
coasta vestica a Americii de Sud
Coralii tropicali lipsesc de lînga tarmurile unde se varsa fluvii mari ce aduc aluviuni
Coralii tropicali au distributie continua la latitudini intertropical
2) Caracteristici :
- se formeaza datorita scheletelor de carbonat de calciu ale coralilor (cnidaria)
- coralii ce formeaza recife traiesc în zone putin adînci ale marilor tropicale stabile, cu transparenta mare
- sunt sensibili la temperaturi de sub 18-20°C si peste 30°C
- cantitatea de oxigen dizolvat trebuie sa fie mare
- au nevoie de un substrat solid pentru fixare
3) Biota:
- producatori primari:
 alge dinoflagelate unicelulare - simbionte din tesuturile coralilor - îi aprovizioneaza cu substante
organice
 alge verzi sau rosii ce cresc pe recif
- heterotrofe:
 recifele de corali au o biodiversitate foarte ridicata (mai sunt numite ”padurile tropicale ale
oceanelor”)
 pesti, bureti de mare, viermi, crustacee, moluste, echinoderme, testoase marine, serpi marini
 mamiferele sunt rare (cu exceptia cetaceelor ce ”viziteaza” recifele: delfinii)
! exista si corali de adîncime (ce traiesc în ape reci) !
= corali ce traiesc la adîncimi de 200 – 1500 m, la temperaturi de 4-13ºC
- traiesc în întuneric total; supravietuiesc prin filtrarea particulelor comestibile din apa;
- peste 1300 de specii de animale au fost identificate în recifele de corali de adîncime
Crustaceul Galathea; Munida, pe coralul Madrepora oculata, 390 m adîncime, Golful Biscaya, Spania N
Lophelia pertusa – coral de recif de la adîncimi de 1000 m
crabi Chirostylus – Atlanticul de NE
BIOMI MARINI DE MICA ADÎNCIME – paduri de varec
1) Localizare: zona litorala de mica adîncime, cu substrat stîncos, de la latitudini mari
Datorita curentului marin rece Humboldt, padurile de varec se pot extinde în zona subtropicala, pe
coasta vestica a Americii de Sud
Padurile de varec apar de-a lungul tarmurilor stîncoase unde temperatura apei nu depaseste 20°C
Coralii tropicali lipsesc de lînga tarmurile unde se varsa fluvii mari ce aduc aluviuni
Coralii tropicali au distributie continua la latitudini intertropicale
2) Caracteristici :
- structura este asemanatoare cu cea a padurilor terestre: ”coronamentul” (cu înaltimi de pîna la 25 m
fata de fundul marii); tulpinile varecului; ”subarboretul” (format din specii de macrofite mai scurte)
- lumina: suficienta pentru fotosinteza
- curentii verticali sunt esentiali pentru productivitatea biologica (antreneaza nutrienti)
3) Biota:
- producatori primari: varecul; numeroase specii de alge epifite, alte specii de macrofite
- heterotrofe: nevertebrate sesile, pesti, mamifere
BIOMI LITORALI – zona intercotidala
1) Localizare: zonele litorale marine expuse mareelor de doua ori pe zi
2) Caracteristici :
- zona intercotidala superioara este expusa mai mult la aer si la variatii mai mari de temperatura si
salinitate
- cantitatile de oxigen dizolvat si de nutrienti sunt de obicei mari; ”depozitele” se reîmprospateaza cu
fiecare fluctuatie a mareei
- substratul zonelor intercotidale este în general stîncos sau nisipos
3) Biota:
- producatori primari:
 alge marine fixate, în special în zona intercotidala inferioara
 macrofitele sunt comune în zonele intecotidale nisipoase ferite de actiunea curentilor puternici
(lagune, golfuri)
- heterotrofe:
 diversitatea animalelor se modifica de la zona superioara spre cea inferioara
 animalele din zonele intercotidale stîncoase au adaptari structurale pentru a putea trai fixate de
substrat (ex. bureti de mare, ciripede, anemone marine, echinoderme, pesti mici)
 animalele din zonele intercotidale nisipoase se îngroapa si depind de hrana adusa de maree (ex.
viermi, bivalve, crustacee)
BIOMI LITORALI - estuare
1) Localizare: zone de tranzitie aflate la gurile de varsare ale rîurilor
2) Caracteristici :
- apa de mare intra si iese din estuar în timpul mareei; de multe ori mareea poate crea curenti puternici;
apa de mare cu densitate mai mare (salinitate mai mare) ocupa partea de adîncime a canalului,
neamestecîndu-se cu apa dulce de deasupra => salinitatea variaza mult
- nutrientii adusi de rîuri fac estuarele medii extrem de productive, desi turbiditatea este scauta (=>
scade rata fotosintezei)
- cantitatea de oxigen dizolvat este de obicei ridicata
3) Biota:
- producatori primari:
 alge si macrofite halofile
- heterotrofe:
 diversitatea este foarte mare: viermi, bivalve, crabi, pesti
 multe specii marine de nevertebrate si pesti folosesc estuarele la zone de reproducere, sau migreaza
prin ele catre regiunile din amonte cu apa dulce
 multe specii de pasari de apa si mamifere marine se hranesc în estuare
 multe specii de nevertebrate si pesti din estuare au evoluat din stramosi marini, desi exista o
diversitate mare de insecte cu stramosi de apa dulce
BIOMI LITORALI – mlastini sarate
1) Localizare: zone de tranzitie dintre continent si mare
mlastinile sarate dominate de plante erbacee se gasesc la latitudini mari
padurile de mangrove se gasesc la latitudini tropicale si subtropicale, unde temperatura apei la
suprafata nu scade sub 16°C
2) Caracteristici :
- mlastinile sarate includ: o retea de canale ce se umplu si se golesc de apa de doua ori pe zi – datorita
mareei; acumulari de sedimente (cîmpii); bazine mici din care apa se evapora, lasînd un strat de sare
(”salt pans”)
- turbiditate în general mare;
- nivelul oxigenului dizolvat este variabil
3) Biota:
- producatori primari:
 vegetatie erbacee (Spartina, Distichlis); Salicornia; tufisuri (Juncus)
- heterotrofe:
 chiar daca diversitatea faunei este redusa, se compenseaza prin abundenta
 repezinta zone propice pentru juvenilii multor specii acvatice si terestre
BIOMI LITORALI – paduri de mangrove
1) Localizare: zone de tranzitie dintre continent si mare
mlastinile sarate dominate de plante erbacee se gasesc la latitudini mari
padurile de mangrove se gasesc la latitudini tropicale si subtropicale, unde temperatura apei la
suprafata nu scade sub 16°C
2) Caracteristici :
- zonare verticala în raport cu nivelul mareei: copacii sunt distribuiti pe gradient de înaltime: genul
Rhizophora aproape de apa (este inundat de maree de înaltime medie); Avicennia, Laguncularia
(inundat doar de mareele cele mai înalte) (ex. mangrova lînga Rio de Janeiro, Brazilia)
3) Biota:
- producatori primari:
 specii lemnoase
- heterotrofe:
 o mare diversitate de nevertebrate, pasari, crocodili, aligatori, tigri (în India)
 mangrovele reprezinta mediul critic pentru supravietuirea multor specii
BIOMI DULCICOLI - rîuri
1) Localizare: din totalul apei pe Terra, rîurile reprezinta 0,0001% (cu un volum mediu de 1000 kmc)
2) Caracteristici :
- pe cursul superior, rîurile sunt de obicei reci, transparente, rapide; pe cursurile mijlociu si inferior,
temperatura si turbiditatea cresc
- cantitatea de oxigen dizolvat: este mare la izvoare, dar poate fi ridicata si în aval
- cantitatea de nutrienti: creste de la izvoare spre varsare
- geomorfologia se schimba de la izvoare la varsare: forma vaii, sedimentele etc.
3) Biota:
- producatori primari:
 pe cursul superior domina algele bentonice (si macrofitele)
 pe cursul mijlociu si inferior domina fitoplanctonul si macrofitele
- heterotrofe:
 diversitatea faunei este mare în rîurile neafectate
 materia organica din ecosistemele terestre reprezinta principala sursa de hrana pentru consumatori în
rîurile ce traverseaza zone împadurite
BIOMI DULCICOLI - lacuri
1) Localizare: din totalul apei pe Terra, lacurile dulci reprezinta 0,009% (cu un volum mediu de 125.000
kmc)
2) Caracteristici :
- suprafata si volumul variaza extrem de mult
- stratificare pe verticala, cu modificari în lumina, temperatura etc.
- parametrii chimici (salinitate, oxigen dizolvat, nutrienti) variaza de la lac la lac dar si de la un sezon la
altul
- criterii de diferentiere: formare, existenta amestecului straturilor de apa, troficitate etc.
3) Biota:
- producatori primari:
 zone litorale: macrofite (submerse, emerse, natante), alge bentonice
 zone de adîncime: fitoplancton
- heterotrofe:
 zone litorale: animale bentonice
 zone pelagice: zooplancton, necton (animale bune-înotatoare); pestii supravietuiesc în zone cu destul
oxigen dizolvat
BIOMI DULCICOLI – zone umede
2) Caracteristici :
- habitate foarte diverse, inundate de apa temporar sau permanent
- cantitatea de oxigen dizolvat este foarte fluctuanta, datorita productiei realizate de plante si a
descompunerii realizate de descompunatori
- zonele umede filtreaza nutrientii dizolvati si poluantii chimici (=”rinichii peisajelor”)
- tipuri de zone umede dulcicole: mlastini, mlastini de turba, zone umede ripariene (din lunca inundabila
a rîurilor), delte etc.
- zonele umede au roluri diferite: sunt, pe rînd: burete, filtru, casa, hotel, gradinita, zona de recreere
pentru oameni
3) Biota:
- producatori primari:
 zonele umede sunt printre cei mai productivi biomi de pe pamînt
 aici traiesc hidrofite dar si plante higrofile – ce pot supravietui în conditii anaerobe; plante ierboase si
copaci
- heterotrofe:
 fauna extrem de diversa: nevertebrate, pesti, reptile, pasari, mamifere
 erbivore: de la crustacee, la insecte acvatice, la mamifere
 carnivore: larve de insecte, vidre, aligatori etc.

CUM AFECTAM NATURA?

1.Cresterea exponentiala a populatiei umane:
- implica nevoia crescuta de: apa potabila, hrana, surse de energie, alte materiale
2. Globalizarea:
- cauzata de cresterea populatiei umane si a nevoilor omenirii
- implica existenta unei lumi fara granite, alaturi de dezvoltarea exacerbata a transporturilor si a
turismului
3. Modificarea peisajelor:
- cauzata de nevoile în crestere ale omenirii
- implica fragmentarea si distrugerea habitatelor prin supraexploatarea resurselor: defrisari,
suprapasunat, suprapescuit, vînatoare excesiva, extinderea terenurilor agricole, nevoia de irigatii,
folosirea fertilizatorilor artificiali etc.
4. Poluarea:
- cauzata de nevoile în crestere ale omenirii
- implica poluare fizica (inclusiv fonica), chimica, biologica
- este principala cauza a ploilor acide, smogului, micsorarii stratului de ozon, efectului de sera etc.
1.Cresterea populatiei umane
 TEORIA MALTHUSIANA A POPULATIEI
- teorie elaborata de preotul T.R. Malthus (1798) potrivit careia populatia creste în progresie
geometrica, iar masa mijloacelor de subzistenta în progresie aritmetica
- adica numarul populatiei umane se dubleaza la 25 de ani, iar dezechilibrul creat ar face necesara
interventia obstacolelor regresive pentru reglementarea raportului dintre populatie si mijloacele de
subzistenta
- Malthus vedea doua posibilitati de control:
* una pozitiva (positive checks on population), cu cresterea ratei de mortalitate (foamete, boli, razboi)
* una preventiva (preventive checks on population), cu scaderea ratei de natalitate (avort, contraceptie,
celibat, abstinenta, amînarea casatoriei)
 în 2011 am atins 7 mld.; se estimeaza ca pîna în 2050 vom fi 9 mld. (valoare medie)
 populatia sporeste cu 80 milioane anual (=2,5 copii / secunda)
!! dar, nu doar numarul de oameni este relevant, ci si modul în care oamenii consuma resursele:
pîna în 2030 peste 1 mld. de oameni din tarile în curs de dezvoltare vor apartine “clasei de mijloc”, în
crestere comparativ cu 2005 (400 mil.) (Banca Mondiala)
 AMPRENTA ECOLOGICA A OAMENILOR (human ecological footprint)
= suprafata necesara unui cetatean mediu sa-si procure resursele si sa-si asimileze deseurile (în
conditiile de viata curente)
ex: pentru SUA: aprox. 2 ha (E.Odum); pentru Canada: aprox. 4,2 ha
- omenirea consuma în prezent resursele a 1,2 planete, tendinta de crestere continua a consumului fiind
evidenta
 CRIZA APEI POTABILE:
Nevoia tot mai mare de surse de apa potabila va duce la o criza a acesteia în viitorul apropiat
- Cantitatea de apa de pe pamînt nu s-a schimbat.
Apa bauta de dinozauri cu milioane de ani în urma este aceeasi apa ce se transforma în ploaie astazi.
Dar va fi ea de ajuns pentru o lume din ce în ce mai aglomerata?
- apa reprezinta 0,2% din masa pamîntului (6*1027g)
- din toata apa de pe pamînt, doar 3% este apa dulce (restul = oceane)
- mai putin de 1% din aceasta cantitate de apa dulce este disponibila omului (restul = ghetari, gheata
vesnica, apa la adîncimi foarte mari)
- altfel spus, daca apa de pe pamînt ar totaliza 100 de litri, apa potabila disponibila pentru folosinta
oamenilor ar reprezenta mai putin de jumatate de lingurita
 EPUIZAREA RESURSELOR CONVENTIONALE DE ENERGIE:
- nevoia accelerata de energie este cauzata de nevoile în crestere ale omenirii (cresterea standardului de
viata)
- în prezent, aproximativ 90% din resursele de energie ale lumii industrializate sunt reprezentate de
combustibilii fosili (petrol, gaz, carbune)
- aceste rezerve naturale FINITE s-au format de-a lungul erelor geologice
- predictiile vizînd durata de exploatare variaza de la cca. 50 la 500 de ani
- chiar daca noi surse de petrol sunt descoperite (ex. Marea Neagra), totusi rezervele de hidrocarburi
sunt finite si se vor termina la un moment-dat
CUM AFECTAM NATURA: 2. Globalizarea
 DEZVOLTAREA TRANSPORTURILOR
- principala cauza a efectelor negative: combustibilii folositi
- transportul pe sosele este ”vinovat” de 25% din toate emisiile de CO2 din Europa, alaturi de eliberarea
în atmosfera a numeroase alte substante toxice
- si totusi, transportul pe sosele este considerat eficient din punct de vedere al economiei de carburant
(previziunile sunt optimiste odata cu introducerea masinilor-hibrid si a masinilor cu hidrogen)
- pe de alta parte, transportul aerian low-cost, mai ales pe distante mici, a fost aprig criticat datorita
folosirii ineficiente a combustibilului
[- vaporii de apa formati – se pot transforma în nori; estimarile sugereaza ca pîna în 2050, 10% din
suprafata cerului ar putea fi acoperita de nori de mare înaltime (cirrus) si ca transportul aerian ar putea
contribui cu un procent cuprins între 6 si 10% la încalzirea globala în urmatorii 50 de ani (Royal
Commission on Environmental Pollution, 2002)]
 DEZVOLTAREA TURISMULUI
- are efecte negative cînd se depasesc anumite limite în ceea ce priveste numarul turistilor, perioada
de vizitare si resursele folosite
- impactul turismului iresponsabil poate fi major si se poate traduce prin: eroziunea solului, poluare de
toate tipurile, distrugeri sau fragmentari de habitat, stres marit asupra speciilor protejate (cu
influente negative asupra supravietuirii/capacitatii reproductive a acestora), efecte negative asupra
populatiei locale
CUM AFECTAM NATURA: 3. Modificarea peisajelor
 FRAGMENTAREA / DISTRUGEREA HABITATELOR
- alegoria fragmentarii habitatelor: daca taiem un covor persan în 100 de bucati, nu vom avea 100 de
mici covoare persane, ci 100 de bucati de gunoi!
- la fel se întîmpla si cu habitatele: daca le fragmentam, vor ramîne ”insule” din habitatul originar, ce
reprezinta habitate favorabile pentru speciile de acolo, înconjurate de habitate nefavorabile, în care
speciile nu pot supravietui
- disciplina ce studiaza procesele din aceste ”insule” = BIOGEOGRAFIA INSULARA
- ”insulele” de habitat au de regula mai putine specii decît zone cu aceeasi suprafata dar cu habitat
continuu (acest lucru e valabil si pentru insulele oceanice)
- EFECTUL DE MARGINE la ”insulele” de habitat – se refera la habitatele ce marginesc habitatul originar,
central; si care sunt caracterizate de obicei de conditii fizico-chimice diferite (ex. mai multa energie
luminoasa la marginea padurii)
 FRAGMENTAREA / DISTRUGEREA HABITATELOR
- distrugerea sau fragmentarea habitatelor reprezinta una dintre cele mai negative cauze de declin,
deoarece ecosisteme întregi sunt afectate
- fragmentarea habitatelor afecteaza toti biomii planetei, dar în mod special padurile si rîurile:
 DEFRISARI
 PADURI TROPICALE:
- defrisarea intensa a început la mijlocul secolului XX, iar acum se desfasoara cu o viteza iesita din
comun
- cauze: necesitatea terenurilor pentru urbanizare si cresterea vitelor (mai putin pentru agricultura
pentru ca solurile sunt în general sarace), comertul international cu cherestea, plantatii de palmieri
pentru obtinerea uleiului de palmier (folosit ca aditiv în industria cosmeticelor sau în hrana sau procesat
ca biofuel)
 DEFRISARI : PADURI TROPICALE: MANGROVE
- taierea mangrovelor are un efect direct asupra populatiilor de peste; de asemenea, slabeste “digul”
natural care apara coasta de furtuni puternice
- se estimeaza ca din 1980, în întreaga lume, cam 25% din suprafata totala a padurilor de mangrove
(verde închis) au fost tranformate în orase (roz) si ferme de creveti
 DEFRISARI : PADURI TEMPERATE:
- padurile de foioase acopereau zone importante din emisfera nordica; acum, dupa secole de defrisari
pentru agricultura doar regiuni mici din padurea originala au ramas dar în multe tari s-au replantat
suprafete importante
- padurile de conifere au suferit cel mai mic impact uman din toate padurile Terrei, totusi situatia începe
sa se schimbe datorita cererii crescute de lemn
- în România: în 1900 erau aproximativ 2 mil. ha, iar în 2000 ramasesera aprox. 250.000-300.000 ha
- suprafata împadurita a României se situeaza sub media UE de 30%
- cele mai afectate: padurile de stejari si padurile de lunca
 SUPRAPESCUIT:
- influenteaza negativ lanturile/retelele trofice, datorita exploatarii speciilor cheie
- captura colaterala (by-catch): aproximativ o patrime din toata captura flotelor oceanice este aruncata,
fiind considerata captura colaterala – nu sunt speciile- tinta (Ehrlich & Kremen, 2001); problema este ca
majoritatea pestilor nu supravietuiesc, astfel sunt aruncati morti peste bord, desi ar putea fi folositi în
alimentatie!
- navoadele de fund de tip traul distrug nu doar populatiile - tinta, ci tot ecosistemul
CUM AFECTAM NATURA: 4. Poluarea
 POLUAREA = introducerea directa sau indirecta a unor substante, vibratiilor, caldurii sau zgomotului
în atmosfera, hidrosfera sau litosfera ca o consecinta a activitatilor umane; efectele acestei introduceri
pot fi negative pentru sanatatea populatiei umane si pentru calitatea mediului /.../ (Directiva UE
Prevenirea si controlul poluarii, 1996)
- poluanti: - biologici (bacterii, virusuri, paraziti, substante de origine animala: dejectii sau resturi
vegetale)
- chimici (substante organice sau anorganice: detergenti, pesticide, saruri, hidrocarbuni, îngrasaminte
etc.)
- fizici (apa de racire deversata direct în rîuri)
- sursele poluarii: - punctuale (ex. poluarea rîurilor cu apa din sistemul de canalizare)
- difuze (ex. scurgeri de ape de pe terenurile agricole, scurgeri de ape de mina etc.)
 POLUAREA APEI:
- poluare chimica: substante toxice (ce de obicei se degradeaza încet, se concentreaza în tesuturile
organismelor [= se bio-acumuleaza] sau le sporeste cantitatea în lantul trofic [=se bio-amplifica]);
poluanti organici (proveniti de la statii de epurare, din industria alimentara, industria hîrtiei, insecticide
– DDT, majoritatea detergentilor etc.); poluanti anorganici (metale grele, diverse saruri, acizi etc.)
- poluare fizica (modificari de temperatura ale apei, actiunea mecanica a sedimentelor purtate de rîuri
etc.)
- poluare biologica (malaria, bilharioze etc.)
- efecte:
- probleme de sanatate la populatia umana (inclusiv datorita contaminarii surselor de apa potabila)
- scaderea cantitatii de oxigen dizolvat în apa, cu efecte asupra biotei
- eutrofizare (cresterea cantitatii de nutrienti în apa), ce poate duce la mortalitate piscicola
- modificarea structurii comunitatilor (de la comunitati de apa curata la cele foarte tolerante la conditii
nefavorabile)
- disparitia totala a comunitatilor
 POLUAREA AERULUI:
- SURSE:
Arderea combustibililor fosili
Procese industriale
Deseuri solide
Transport
Altele

- SMOG = SMOKE (fum) + FOG (ceata)

- o mixtura de poluanti, în special dioxid de sulf si funingine
- cauza principala = arderea combustibililor fosili (carbune)
- e favorizat de inversari de temperatura
- efectele sunt extrem de negative: vaporii de apa se combina cu dioxidul de sulf si cu monoxidul de azot
si se formeaza acid sulfuric si acid azotic, ce irita plamînii
- ex. Londra,1952: în 2 saptamîni au murit aprox. 4000 de oameni (majoritar copii si batrîni) din cauza
smogului (bronsite si pneumonii)
- PLOI ACIDE
- cauzate de acizii ce se formeaza (sulfuric si azotic) – ce sunt purtati de curentii de aer pe distante mari
(la înaltimi mari) si se întorc înapoi pe pamînt sub forma de precipitatii
- efecte negative: efecte corozive asupra metalului sau pietrei, mortalitate pentru biota, scaderea pH-
ului în lacurile naturale etc.
- MICSORAREA STRATULUI DE OZON STRATOSFERIC
- raspunzatoare sunt clorofluorocarburile (CFC = freoni) si bromofluorocarburile (haloni)
- sub actiunea radiatiilor UV, clorul din CFC distruge molecula de ozon
- gaura de deasupra Antarcticii: observata prima data în 1985
- consecinte: cresterea incidentei bolilor de piele, efecte negative la plante sau reducerea populatiilor
planctonice din zonele fotice ale oceanelor datorita expunerii la cantitati mari de radiatii UV
- EFECTUL DE SERA
- cauzat de gazele de sera de la mare înaltime (dioxid de carbon, metan, CFC)
- aceste gaze reflecta radiatiile solare înapoi spre pamînt, pe acelasi principiu ca sticla de la o sera
- daca nu ar exista deloc efect de sera, atunci temperatura pe pamînt ar fi cu 40°C mai mica si oceanele
ar îngheta
- dar cantitatile tot mai mari de gaze de sera duc la o amplificare nedorita a acestui fenomen
 POLUAREA SOLULUI:
- solul = stratul superficial situat la suprafata pamîntului, format prin procese de dezagregare a rocilor de
dedesupt
- azotul este estential pentru cresterea organismelor, pentru ca este necesar în formarea proteinelor
- pentru ca ciclul azotului sa se desfasoare în conditii normale este nevoie de o alternare a culturilor
(cereale – ce folosesc N, cu leguminoase – ce reîmprospateaza rezerva de N – prin simbioza cu bacteriile
fixatoare din radacini)
- efecte negative asupra solului:
- eroziune – datorata agriculturii intensive, despaduririlor sau suprapasunatului (în fiecare an se pierd 24
mld. de tone de sol)
- desertificarea – disparitia oricarui continut organic sau mineral al solului, straturile ramase neputînd sa
mentina cresterea plantelor (20 mil. ha de pamînt productiv se pierd pe an din cauza aceasta; 30% din
suprafata globului este amenintata de desertificare)
- salinizare – cauzata de irigatii intensive si permanente, în zonele aride (apa prin evaporare lasa sarurile
în urma, ceea ce duce la cresterea salinitatii solului)
- efecte negative asupra sanatatii omului datorita folosirii de pesticide si îngrasaminte chimice în culturi
CARE SUNT EFECTELE VIZIBILE?
 SCADEREA BIODIVERSITATII
- implica disparitia speciilor (extinctie)
 INVAZII ALE SPECIILOR STRAINE
- implica disparitia speciilor native
 SCHIMBARI CLIMATICE GLOBALE
- tendinta de încalzire, topirea calotei glaciare arctice
 CONTAMINAREA AERULUI, A APEI (INCLUSIV A SURSELOR DE APA POTABILA), A SOLULUI
 IMPOSIBITILITATEA FOLOSIRII TERENURILOR AGRICOLE CU SOLURI EPUIZATE, ALUNECARI DE
TEREN, CRESTEREA INCIDENTEI INUNDATIILOR
 CRESTEREA CANTITATII DE DESEURI
 EFECTE ASUPRA SANATATII OAMENILOR
CARE SUNT EFECTELE VIZIBILE: Specii invazive
 odata cu dezvoltarea transporturilor, multe specii straine unui anumit ecosistem au intrat si au devenit
invazive, uneori cu efecte dezastruoase asupra comunitatilor native
 datorita globalizarii, viteza invaziilor cauzate de oameni este mult mai mare decît viteza invaziilor
”naturale”
ex. #1: introducerea speciilor de mamifere (iepuri, pisici, sobolani) în Australia (urmata de decimarea
marsupialelor)
ex. #2: introducerea accidentala a bivalvei Dreissena polymorpha în marile lacuri – în apa de balast a
vaselor (pîna în 1998, au fost descrise 145 de specii straine acestor lacuri, însa aceasta scoica a avut
efecte dezastruoase: anual companiile furnizoare de energie electrica cheltuie 100 mil. $ pentru
îndepartarea indivizilor de pe aparate)
CARE SUNT EFECTELE VIZIBILE: Deseuri
 managementul deseurilor este esential pentru mentinerea ecosistemelor
- gropile de gunoi ne-ecologice sunt un pericol pentru apa freatica, din cauza levigatului (produsul de
fermentatie) care se infiltreaza daca nu este oprit de un strat impermeabil de argila (de exemplu); de
asemenea se produce metan, (gaz de sera) care se degaja;
- exista în Oceanul Pacific (între Hawaii si California) o insula formata doar din gunoaie, de dimensiunile
Frantei si groasa de 30 m (”monstrul din Pacific”)
CARE SUNT EFECTELE VIZIBILE: Topirea calotei glaciare
- în ultimii 30 de ani, calota glaciara perena a scazut cu aproximativ 9,2% în fiecare decada (Comiso,
2002, Stroeve si colab., 2007).
- între 1960 si 1990 grosimea ghetii ce acopera partea centrala a oceanului arctic a scazut cu 2 m
(Rothrock & Zhang, 2005)
- extinderea ghetii din timpul iernii din 2006 si 2007 a fost cu aproximativ 1 mil kmp mai mica decît
media extinderii pe perioada 1979 -2000 (Comiso, 2006)
- nu va mai exista calota glaciara perena în Arctica dupa 2050, ... adica desi gheata se va forma iarna, ea
se va topi în primavara urmatoare
- topirea accentuata a calotei glaciare si a ghetarilor continentali din diferite zone ale Arcticii au dus la o
crestere a nivelului marii cu 10-20 cm din 1900; se estimeaza ca nivelul marii creste cu 3 mm pe an
CARE SUNT EFECTELE VIZIBILE: Efectele despaduririlor
1. reducerea biodiversitatii
pentru ca padurile reprezinta habitate importante pentru animale
2. accentuarea încalzirii globale:
prin fotosinteza, copacii fixeaza CO2; daca sunt taiati, nu mai pot îndeplini aceasta functie
3. eroziunea solului:
padurile ajuta la regularizarea curgerii apelor; absorb apa din precipitatii; radacinile fixeaza solul;
=> despaduririle duc la inundatii si alunecari de teren
SOLUTII:
1.Cresterea exponentiala a populatiei umane:
- controlul nasterilor
- planuri de urbanism ce sa tina cont de ecosistemele învecinate
- o mai mare grija de rezervele de apa
- energie neconventionala = regenerabila
- noi tehnologii: masini hibride, masini electrice, cu hidrogen etc.
2. Globalizarea:
- pentru împiedicarea raspîndirii speciilor invazive: controale stricte
- transport urban ”verde”, piste de biciclete, fara masini în centrele oraselor
- eco-turism
3. Modificarea peisajelor:
- agricultura sustenabila
- organisme modificate genetic (?)
- redresarea ecosistemelor
- acvacultura
- arii protejate
4. Poluarea:
- îmbunatatirea tehnologiilor
- reciclarea deseurilor
 LA NIVEL NATIONAL:
- legislatie
- controale mai stricte
- introducerea de ore de educatie ecologica în scoli?
 LA NIVEL INDIVIDUAL:
- economie la utilizarea resurselor
- refuzul de a cumpara produse ce consuma multa energie sau la producerea carora s-au consumat
resurse rare (ex. ulei de palmier)
- reciclare: în 2010, fiecare român a produs 400 kg de deseuri, dintre care doar 1% s-au reciclat; un tricou
se poate face din 5 peturi
- folosirea produselor naturale sau cît mai apropiate de ”natural”: cînd se descompun, deseurile de
hîrtie înalbita (scutece, filtre de cafea, hîrtie igienica) elibereaza o dioxina (foarte toxica)– astfel, prin
refuzul de a cumpara produse înalbite putem ”directiona”productia
PERSPECTIVE: DEZVOLTARE DURABILA:
 Strategia ecosistemelor naturale: în succesiune, raportul P/R se modifica, de la P>R (pionierat), pîna
la P=R (maturitate); astfel, la maturitate, BIOMASA este maxima (NU PRODUCTIA), iar ecosistemul se
autosustine
 Strategia omului: exploatarea ecosistemelor cînd productia e maxima; omul are nevoie de productie
mare agricola; forestiera etc.
- în acelasi timp însa are nevoie si de functiile ecologice realizate de ecosistemele naturale (echilibru
gazos O2/CO2; recreere etc.)
 Astfel, ar fi doua alternative:
1. distrugerea ecosistemelor naturale
2. o viata fara alimente, fara adaposturi etc.
 De aceea e imperios necesar sa adoptam o CALE DE MIJLOC: sa pastram zone de exploatare
economica dar si zone protejate, zone de recreere etc. – adica DEZVOLTAREA DURABILA
DEZVOLTARE DURABILA:
 cea mai cunoscuta definitie: “dezvoltarea durabila este acea dezvoltare care corespunde
necesitatilor prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile
necesitati”
 CONCEPTUL DE SOCIETATE NEDURABILA:
 societatea umana industrializata îsi bazeaza toate activitatile pe ideea ca Terra este o rezerva
inepuizabila
 principiile acestei societati nedurabile sunt:
1. resursele Terrei ne apartin de drept doar noua
2. în societatea umana, omul nu e parte a naturii, ci e mai presus de ea
3. natura trebuie cucerita si supusa
 în tarile în curs de dezvoltare, aceasta mentalitate merge pe directia exploatarii naturii cu orice risc
(saracie, ignoranta, lipsa unui sistem de sanatate)
 în lumea industrializata, aceasta mentalitate a dus spre confort
 CONCEPTUL DE SOCIETATE DURABILA
 societatea durabila = societatea în care activitatea umana se desfasoara si e mentinuta de-a lungul
timpului în cadrul limitelor impuse de mediu: de capacitatea mediului de a asimila deseurile, de a oferi
hrana si alte resurse
 omul îsi satisface necesitatile fara a compromite necesitatile generatiilor urmatoare si nici pe cele ale
altor specii
 principii etice:
1. resursele planetei sunt limitate si trebuie împartite cu toate vietuitoarele
2. omul e o parte a naturii, supus legilor ei
3. omul trebuie sa învete sa coopereze cu fortele naturii, nu sa le domine
 principii operationale:
1. cresterea eficientei de utilizare a energiei
2. reciclarea materialelor
3. reducerea formelor de poluare
4. utilizarea resurselor regenerabile
5. controlul populatiei
NU POATE EXISTA DEZVOLTARE DURABILA A SOCIETATII UMANE FARA O DEZVOLTARE DURABILA
ECOLOGICA (CONSERVAREA CAPITALULUI NATURAL)
 CONCEPTUL DE ETICA:
 protectia si conservarea naturii nu trebuie facute doar de teama de a nu încalca o lege a mediului, ci e
necesara o revolutie în mentalitatea omului de a mentine ceea ce ne înconjoara
 în prezent, relatia dintre biosfera si om este cea dintre gazda si parazit!
 reducerea virulentei implica reducerea deseurilor, diminuarea exploatarii resurselor naturale, control
al numarului populatiei umane etc.
 daca nu vom reusi sa reducem virulenta, “omul va deveni un cancer malign care-si va ucide gazda”
 ODUM: “Numai cînd ecologia si economia vor merge împreuna si cînd etica va cuprinde pe lînga
valorile umane si pe cele ale mediului înconjurator, numai atunci putem fi optimisti în ceea ce priveste
viitorul omenirii.
Numai punînd împreuna cei trei ”e”: ecologie, economie si etica, vom avea dovada unui ultim holism”
BIOLOGIA CONSERVATIONISTA: PROTECTIA SI CONSERVAREA BIODIVERSITATII:
Protectie = actiuni de pastrare a speciilor si ecosistemelor într-o stare cît mai naturala, protejarea lor de
efectele actiunilor umane, ceea ce duce de cele mai multe ori la restrictii în ceea ce priveste activitatile
umane
Conservare = abordare mai complexa si mai dinamica: poate însemna mentinerea în stare cît mai
naturala a speciilor si habitatelor rare fara sa se intervina în procesele naturale, dar permite si interventii
active pentru mentinerea valorilor naturale sau chiar impune managementul activ al resurselor naturale
 Conservarea biodiversitatii = disciplina ce se ocupa cu elucidarea modalitatilor prin care sistemele
ecologice naturale pot fi pastrate în conditii cît mai apropiate de starea lor dinainte de aparitia
influentelor antropice si în care este realizabila pastrarea pe timp cvasi-nelimitat a sistemelor ecologice
amenintate cu disparitia (Bavaru si colab., 2007)
 Conservarea biodiversitatii implica trei aspecte:
1. fundamentarea stiintifica a activitatilor conservarii: inventarierea tuturor speciilor existente pe un
anumit areal; elaborarea criteriilor de selectie a speciilor dupa importanta lor (rol în lanturile trofice,
specii relicte, pe cale de disparitie etc.); stabilirea suprafetelor minime de protejare a celor mai
importante specii sau sisteme ecologice
2. aspectul tehnic: delimitarea teritoriului; crearea unor sisteme administrative pentru gestionare;
crearea unui sistem de cotrol si monitorizare
2. aspectul politic (si economic): stabilirea suprafetelor ce vor intra în regimul ariilor protejate; stabilirea
tipului de protectie, introducerea de legi la nivel suprastatal, statal, regional si local, introducerea de
normative ce sa urmareasca satisfacerea nevoilor comunitatilor locale din ariile protejate
 Conservarea se poate face în doua moduri (dupa Cogalniceanu, 1999):
in-situ (primele
ex-situ(ultimele 2)
2)
COLECTII DE
CONSERVAREA
CONSERVAREA SPECIILOR ORGANISME BANCI DE GENE
ECOSISTEMELOR
VII
- Arii protejate - Specii protejate (monumente - Gradini zoologice - Banci de seminte si
terestre si marine ale naturii) - Gradini botanice polen
- Rezervatii de seminte - Programe de - Banci de ovule,
- Banci de gene in-situ reproducere în captivitate sperma si embrioni
 - Culturi microbiene

-> interventia omului creste->

BIOLOGIA CONSERVATIONISTA: arii protejate
 IUCN (International Union for Conservation of Nature)
 este o retea de conservare a biodiversitatii, fondata în 1948
 membri: state (prin ministere), agentii guvernamentale, ONG-uri nationale ONG-uri internationale
 CATEGORII IUCN DE ARII PROTEJATE:
 în functie de obiectivele de management:
I a Strict Nature Reserve
I b Wilderness Area
II National Park
III Natural Monument or Feature
IV Habitat/Species Management Area
V Protected Landscape/ Seascape
VI Protected area with sustainable use of natural resources
 CATEGORII DE ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA:
 cf. OUG 57 din 20 iun 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale,
a florei si faunei salbatice
1 Rezervatii stiintifice
2 Parcuri nationale
3 Monumente ale naturii
4 Rezervatii naturale
5 Parcuri naturale
6 Rezervatiile biosferei
7 Zone umede de importanta internationala
8 Situri naturale ale patrimoniului natural universal
9 Arii speciale de conservare
10 Arii de protectie speciala avifaunistica
11 Siturile de importanta comunitara
12 Geoparcul
 RETEAUA NATURA 2000
 dupa aderare, în legislatia româneasca aceste doua Directive sunt transpuse prin
ORDONANTA DE URGENTA NR. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, cu modificarile ulterioare
 din 1992 Uniunea Europeana promoveaza dezvoltarea retelei de arii de conservare a naturii “Natura
2000”, retea planificata initial a fi desemnata pîna în anul 2000
 realizarea Retelei Natura 2000 se bazeaza pe doua directive ale Uniunii Europene, ce reglementeaza
modul de selectare si desemnare a siturilor si protectia acestora: DIRECTIVA HABITATE si DIRECTIVA
PASARI
 reteaua Natura 2000 = retea europeana de zone naturale protejate care cuprinde un esantion
reprezentativ de specii salbatice si habitate naturale de interes comunitar
* HABITAT:
- habitatul în acceptiunea data în Directiva Habitate (si preluata pentru programul Natura 2000)
reprezinta de fapt un ecosistem sau grup de ecosisteme (Donita si colab., 2005)
- denumirea si descrierea tipurilor de habitate includ referiri nu numai la caracteristicile biotopului dar în
special la cele ale biocenozelor ce ocupa statiunile respective:
ex. Pajisti mezofile
Turbarii acide cu Sphagnum
Versanti stâncosi cu vegetatie casmofitica
 reteaua este constituita din situri Natura 2000 de doua tipuri:
1. Arii Speciale de Conservare (SAC - Special Areas of Conservation) constituite conform Directivei
Habitate (definite initial ca pSCI = potentiale Situri de Importanta Comunitara)
2. Arii de Protectie Speciala Avifaunistica (SPA - Special Protection Areas), constituite conform
Directivei Pasari
 declararea unui sit Natura 2000 nu înseamna izolarea acestuia; în stabilirea masurilor de management
se tine cont de interesele economice, culturale si sociale din zona vizata
 o buna parte din aceste situri se suprapun peste ariile naturale protejate de interes national (parcuri
nationale, parcuri naturale si rezervatii)
Suprafata totala a siturilor Natura 2000 (SCI + SPA) reprezinta peste 23% din suprafata tarii.