Cambia

În toate tratatele privind studiul titlurilor comerciale de valoare, dar în special în cele
privind cambia, au fost consacrate numeroase pagini evoluţiei istorice a acestora, a fazelor
succesive prin care au trecut, începând din antichitate, evul-mediu până la titlul perfect pe care
necesităţile schimbului comercial l-au creat şi pe care legislaţiile moderne l-au reglementat
printr-o severă si desăvârşită tehnică juridică. Cambia a apărut şi ca o necesitate impusă de
nevoile existenţei unui instrument juridic prin care să se realizeze schimbul respectiv. Încă din
antichitatea greco-romană, operaţia care reprezintă conţinutul cambiei de mai târziu era
cunoscută ca fiind remiterea unei sume de bani, de pe o piaţă pe alta, prin intermediul unui
document care atesta vărsământul. Scrisoarea folosită în “permutaţie”, în timpul romanilor, nu
avea eficacitatea tratei (“cambium”) din evul mediu, când exigenţele economice erau mai
accentuate. Cele mai vechi instrumente de plată atestate documentar au fost cambiile despre care
există informaţii că circulau în anii 500-600 în China. Autori francezi susţin că cei care au
inventat cambia sunt comercianţii evrei, în perioada anilor 1290. În schimb, alţi autori susţin că
există o probabilitate mai mare ca apariţia cambiei să fi avut loc în Italia, în jurul anului 1200.
Templierii care se ocupau cu diverse tranzacţii internaţionale au început să emită cambii pe
numele negustorilor, monarhilor sau trezorierilor statelor feudale. Ca instrument de plată,
întâlnim cambia în secolul al XIII-lea, când bancherii care doreau să remită o sumă de bani nu
mai încheiau un contract (înscris numit cambium per litteras) cu clientul lor, ci aceştia dădeau
ordin unui corespondent, printr-o scrisoare prin care îi indicau acestuia să plătească la
prezentarea scrisorii suma de bani menţionată, fie persoanei arătate, fie reprezentantului acestei
persoane (tracta remisa). De asemenea, există informaţii că în anul 1307, cambia era deja
cunoscută şi utilizată în Anglia, din moment ce, în acel an, regele Eduard I a ordonat colectarea
unei anumite sume de bani pentru Papă şi suma a fost remisă către acesta nu prin intermediul
monezilor, ci prin efectuarea unui schimb.
Primul act legislativ, care reglementează în mod complet şi general cambia (“lettre de
change”) este reprezentat de “Ordonnance du commerce” din 1673 (a lui Colbert). Dispoziţiile
acestei legi au fost preluate ulterior în Codul comercial francez din 1807 (“Code Savary”) si au
fost aplicate cu anumite modificări până în 1922.
Declanşarea războiului în 1914 a întrerupt orice demers privind unificarea normelor de
drept cambial, acesta fiind reluat la iniţiativa Societăţii Naţiunilor, iar mai târziu în 1925, la
propunerea Camerei de Comerţ Internaţional care a şi elaborat două proiecte de legi, unul pentru
cambie şi celălalt pentru cec. Adeziunea Statelor Unite ale Americii în 1963 la Institutul de
drept uniform (UNIDROIT), a fost urmată de contribuţia lor activă la Conferinţa de drept
internaţional privat de la Haga. În cadrul eforturilor de unificare internaţională a dreptului
cambial, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a creat un organism (Comisia Naţiunilor Unite
pentru Drept Comercial Internaţional - CNUDCI, în 1968), care să concilieze sistemul de drept
cambial, aşa-zis continental, creat prin Convenţiile de la Geneva, 1930, 1931 şi cel al „common
lawlui”creat de Bills of Echange Act, 1882 şi Uniform Comercial Code. După 20 de ani,
CNUDCI, cu participarea activă anglo-americană, a elaborat noile reguli uniforme inspirate de
soluţiile adoptate în dreptul cambial de Uniform Comercial Code din Statele Unite. Adoptarea
Convenţiei Naţiunilor Unite privind cambia şi biletul la ordin în 1988, nu are ca scop înlocuirea
reglementărilor naţionale în materie de cambie şi bilet la ordin, ci reprezintă pentru operaţiile

4
internaţionale, un ansamblu de reguli a căror utilizare este facultativă, fundamentate pe principii
care tind să uniformizeze materia dreptului cambial.

Cambia reprezintă un titlu de credit, prin care o persoană (trăgător), creditor, dă ordin scris
unei personae denumită (tras) debitorul să plătească la scadență o anumită sumă de bani unei
terțe personae (beneficiar).
Schematic, circuitul cambiei se prezinta astfel :
1. firma C livrează marfă firmei A;
2. firma A livrează marfă firmei B și emite o cambie prin care ordonă firmei B
să platească firmei C (sau la ordinul acesteia);
3. firma B efectuează plata în favoarea firmei C.

Elementele cambiei sunt:

1. Ordinul de a plăti o sumă determinată - exprimată într-o valută, suma fiind trecută în
cifre și litere. Dacă suma este scrisă de mai multe ori, rămâne valabilă suma în litere cea
mai mică.
2. Numele persoanei care trebuie să plăteacă – trasul, această persoană devenind debitor
principal dacă acceptă cambia.
3. Scadenţa – o cambie poate fi trasă la vedere, la un anumit termen de la vedere, la un
anumit termen de la data emisiunii sau la o zi fixă, calendaristică. Cambia care nu are
indicată scadenţa este considerată ca plătibilă la vedere.
4. Locul unde trebuie efectuată plata – se indică, de regulă, sub numele şi adresa trasului.
Dacă nu se indică, locul plăţii este localitatea de domiciliu a trasului.
5. Numele beneficiarului – la ordinul căreia se face plata. De menţionat că beneficiarul
poate fi chiar trăgătorul.
6. Data şi locul emiterii – data trebuie să cuprindă ziua, luna şi anul, având importanţă
pentru calcularea scadenţei. Locul emiterii se înscrie alături de dată şi dacă este omis se
prezintă ca fiind localitatea arătată sub semnătura trăgătorului.
7. Semnătura trăgătorului – se impune a fi manusculă, în partea de jos în finalul cambiei.

Creditorul remite mai întâi cambia debitorului care trebuie să o accepte, înscriind pe faţa
documentului cuvântul “acceptat”, semnează şi o remite beneficiarului. Acesta o v-a păstra până
la scadenţă, când o v-a prezenta trasului, care în mod obligatoriu va efectua plata.
Cambia poate fi preluată de la beneficiarul ei de către o bancă comercială înainte de scadenţă, la
cererea acestuia. În acest caz, banca plăteşte suma înscrisă pe cambie mai mică. Operaţiunea se
numeşte scont şi dobânda devine taxa scontului. La scadenţă banca primeşte suma înscrisă pe
document de la debitor.
5
 Cecul

Cecurile , care au, astăzi, o pondere de aproximativ 11% în ansamblul diverselor

modalități de platî, în Europa, nu sunt, cum, poate, ne-am astepta, o inventie a timpurilor
moderne. Chiar dacă popularitatea lor este acum în scadere, din cauza posibilității plații
electronice, cecurile au fost, pe toată durata secolului al XX-lea, cea mai utilizată metoda de
plată non-lichidă, în Statele Unite ale Americii, în special, dar și în unele țări din Europa.
Avându-și originea în regiunile din estul Mediteranei, în primul mileniu d.Hr., ca modalitate de
plată convenabilă, între negustorii locali, acestea au devenit extrem de răspândite în negotul
european al secolului al XVI-lea. Supresia bancnotelor, în secolul al XVIII-lea, a dus la
promovarea cecurilor, iar legislația Statelor Unite, din secolul al XIX-lea, a descurajat folosirea
celorlalte metode, determinând extinderea sistemului de plată prin intermediul acestor
instrumente.
Cecurile încep să apară, în Europa, în preajma anului 1400, la aproximativ 200 de ani
după perioada de glorie a polițelor de schimb, în orasele care erau deja familiarizate cu ceea ce
presupuneau depozitele bancare. Gradual, lejeritatea dată de folosirea ordinelor scrise a început
să depașească neîncrederea legată de transferurile bancare. O ordonanță din Veneția din anul
1421 le permitea celor care nu aveau rezidență să facă plata prin intermediul ordinelor scrise,
fară a fi necesară prezența la bancă. Totuși, chiar dacă aceste cecuri devin destul de populare,
controversele nu au disparut ușor. Un ordin din Barcelona anului 1527 interzicea folosirea lor la
o anumită bancă, în timp ce, în Veneția, sunt interzise, în totalitate, în anul 1526. În ciuda
nenumaratelor piedici, posibiliatea de a plăti sub forma ordinelor scrise a facut ca atracția de a
ține banii în bancă să crească, principalul motiv neținând de siguranța sau de dorința unei
recompense, ci doar de usurința metodei de a face plați. Cu alte cuvinte, dacă negustorii puteau
face transferuri de bani cu ajutorul polițelor de schimb, oamenii obișnuiți puteau să platească.
Printre primele ordine scrise care au supravietuit acelei perioade se numară unele cu sume foarte

6
mici înscrise, folosite pentru plăți de rutină. Majoritatea cumparăturilor rămân însă a fi facute cu
ajutorul monedelor. În 1742, Banca Angliei deținea monopolul cecurilor bancare.
În prezent, cecurile reprezintă o modalitate acceptată și accesibilă, de plată, oriunde în
lume, și este puțin probabil că, având o istorie de mai bine de o mie de ani, să dispară peste
noapte. Dar, este sigur că cecurile nu vor mai putea deține supremația, atât timp cât există
alternative mai ieftine și mai rapide.
Cecul este un instrument de plată şi de credit prin care creditorul dă ordin să se
plătească din contul său o sumă determinată către un beneficiar la o anumită dată.
Subiecții cecului sunt:
Trăgătorul - persoana care ordonă plata, care dispune de cont în bancă;
Trasul - persoana care achită plata, de regulă, este o bancă;
Beneficiarul - persoana care urmează să încaseze suma.
Operațiunea de plată prin utilizarea cecului

1. Deschiderea contului si alimentarea lui

2. Emiterea carnetului de cecuri pe numele tragatorului
3. Eliberarea cecului in favoarea beneficiarului
4. Transmiterea cecului catre tras pentru achitarea la banca beneficiarului
5. Transmiterea de la banca beneficiarului la tras pentru incasarea sumei
6. Debitarea contului tragatorului
7. Transmiterea banilor
8. Se stinge datoria fata de beneficiar

7
 Biletul la ordin
Apariția biletului la ordin a avut lor odată cu apariția cambiei în anii 500-600 în China.
Ca instrument de plată au început a circula în sec. XVIII-lea. Primele aspect juridice ale
biletului la ordin au avut loc odată cu Adoptarea Convenției Națiunilor Unite privind biletul la
ordin 1988, care nu a avut drept scop înlocuirea reglementărilor naționale în materie de cambie
și bilet la ordin, ci reprezintă pentru operațiile internaționale un ansamblu de reguli a căror
utilizare este facultativă, fundamentate pe principii care tind să uniformizeze materia dreptului
cambial. Biletele la Ordin si Cecurile sunt utilizate de mai bine de 70 de ani.
Biletul la ordin este definit ca fiind titlul de credit în temeiul căruia o persoană, numită
emitent, își asumă obligația de plăti altei persoane, numite beneficiar o sumă de bani, la
împlinirea scadenței.
Din definiția de mai sus rezultă că existența biletului la ordin presupune cel puțin doi
participanți: emitentul și beneficiarul. Emitentul este persoana care-și asumă obligația de plată a
unei sume de bani prin emiterea titlului, iar beneficiarul este creditorul sumei de bani înscrisă în
biletul la ordin. În afară de aceștia în circuitul biletului la ordin mai pot apărea alți participanți:
Beneficiarul girului este cel în favoarea căruia s-a girat biletul la ordin. Girantul biletului la ordin
este persoana care transmite biletul la ordin prin girare. Avalistul biletului la ordin este persoană
care garantează plata cecului, pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte.
Biletul la ordin este obligaţia de a plăti la scadenţă o anumită sumă de bani.

Spre deosebire de cambie, biletul la ordin implică numai 2 persoane, este emis de debitor şi ca
urmare numai are nevoie de acceptare. Biletul la ordin, ca şi cambia este în acelaşi timp un
instrument de plată şi un instrument de credit, care poate fi avalizat şi poate circula prin andosări
succinte.
Mod de utilizare a biletului la ordin
mărfuri

creditorul debitorul

bilet la ordin
8
 Elementele biletului la ordin sunt:
1. Denumirea de bilet la ordin
2. Promisiunea de a plăti o sumă determinată
3. Scadenţa
3 Locul de plată
4. Numele beneficiarului
5. Data şi locul emiterii
6. Semnătura emitentului
Biletul la ordin este mult mai puţin utilizat în lichidarea creanţelor comerciale internaţionale,
dar a luat mare amploare în relaţiile de credit bancar.
Biletul la ordin se prezintă în două forme:
1. biletul la ordin simplu este cel emis de o persoană care datorează cuiva o sumă de
bani, prin chiar emiterea şi înmânarea angajamentului de plată creditorului său,
persoana respectivă garantând, de fapt, plata sumei.
2. Biletul la ordin garantat este cunoscut în practică sub denumirea engleză de varant
(warrant). Garanţia semnăturii emitentului este asigurată prin dovada (recipisa)
depunerii unor mărfuri în depozit sau în gaj comercial.
Biletul la ordin are aceleași caractere ca și cambia, și anume:
- Biletul la ordin este un titlu de credit, deoarece suma menționată în cuprinsul său se
plătește la un anumit termen de la emitere.
- Biletul la ordin are ca obiect plata unei sume de bani.
- Biletul la ordin este un titlu complet.
- Biletul la ordin este un titlu la ordin exprimat prin faptul că până la scadență poate fi
transmisă mai multor persoane consecutiv, prin gir.
- Biletul la ordin este un titlu abstract, deoarece drepturile și obligațiile pe care le conține
sunt independente de raporturile juridice care au generat sau determinat emiterea sa.
- Biletul la ordin creează obligații autonome, pentru că obligația fiecărui participant la
derularea sa are o existență de sine stătătoare
- Biletul la ordin creează obligații necondiționale, în sensul că obligațiile pe care le
cuprinde nu pot fi subordonate unei condiții (eveniment viitor și nesigur) ori unei contraprestații
din partea posesorului biletului la ordin.
- Biletul la ordin creează obligații solidare, ceea ce înseamnă că răspunderea subiectelor
raporturilor juridice generate este solidară.

9
Exemplu de Bilet la ordin.

10
 Bibliografie

1. Brezeanu P., Relaţii valutare şi tehnici financiare internaţionale, Bucureşti – 1998

2. Negruş M., Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. ALL, Bucureşti, 1996.
3. Bran Paul, Ionela Costică – Comunicarea financiară, Ed. ASE, 2003
4. Bran Paul, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti -
1995.
5. Bârsan M., Convertibilitatea şi riscul valutar, Cluj, 1995
6. Bran Paul – Mecanismul monetar, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1991

11
12
13
14