Monolog Nora

Nora: Sunt 8 ani de când ne-am luat. Opt ani de-a rândul…ba mai mult…din primele zile când
ne-am cunoscut, n-am schimbat între noi măcar o vorbă serioasă, în chestii serioase. Nu vorbesc
de contradicţii. Remarc numai că noi n-am stat niciodată împreună de vorbă, pentru a ne sfătui în
vreo problemă esenţială. Tu nu m-ai înţeles niciodată…Torvald, mari păcate v-aţi făcut cu mine.
Dintâi tata, şi pe urmă tu. Nu m-aţi iubit niciodată. Vă făcea o deosebită plăcere să fiţi
îndrăgostiţi de mine. Cu alte cuvinte, am trecut din mâinile tatii într-ale tale. Ai orânduit totul
după gustul tău propriu şi într-astfel am dobândit aceleaşi gusturi cu tine; mă prefăceam numai că
am aceleaşi gusturi cu tine. De fapt, nici nu mai ştiu…poate chiar le şi aveam…când caut să-mi
reamintesc, mi se pare că am trăit aici ca un milog…numai pentru o îmbucătură de pâine. Trăiam
pentru că te distram pe tine Torvald. Căminul nostru n-a fost altceva decât o casă cu păpuşi. Ţi-
am fost soţia-păpuşă, aşa cum acasă, la tata, eram copilul-păpuşă. Şi copiii mi-au fost, la rândul
lor, păpuşi. Ştii ce? Ai avut dreptate. Nu sunt aptă pentru o asemenea menire, de mamă şi soţie.
Eu trebuie să mă regăsesc pe mine. Şi ca să fac asta, trebuie să mă lupt cu lumea dinafară şi să
fiu cu totul singură. Iată de ce nu pot să rămân mai departe cu tine. Te părăsesc chiar acum. Iau
cu mine toate lucrurile mele. Nu vreau să mai am nimic de la tine, nici azi…nici mai târziu.
Rămâi cu bine, Torvald; pe copii nu vreau să-i mai văd. Ştiu că vor încăpea pe mâini mai bune ca
ale mele. Aşa cum sunt acum, nu le-aş fi de niciun folos.
Nu te mai iubesc, Torvald! Ţi-o spun cu o mare durere, pentru că faţă de mine ai fost întotdeauna
bun. Dar ce-i de făcut? Nu te mai iubesc. Şi chiar dac-ar fi fost aşa… Of, Torvald, ar fi atâtea de
spus. E prea târziu acum.
S-a terminat. Nu mai eşti întru nimic legat de mine, aşa cum nici eu nu vreau să mă mai simt
legată de tine. De amândouă părţile trebuie să domnească libertatea. Mâine, când voi fi plecată, o
să vină Christine să-mi împacheteze lucrurile pe care le-am adus cu mine de-acasă. Aş vrea să-mi
fie expediate cât mai repede. O să trebuiască să mă gândesc adesea la tine, la copii, la casa asta.
Torvald, Torvald, ştiu ce-ai spune acum. Dar ca să se mai schimbe lucrurile, ar trebui să se
întâmple o minune minunată… Ar trebui ca în noi amândoi, în tine şi în mine, să se petreacă o
atât de adâncă prefacere, încât…încât traiul nostru împreună să poată deveni sufleteşte o
căsnicie. Torvald, dragul meu, problema este că eu nu mai cred în minuni şi miracole. Rămâi cu
bine, Torvald!