 Nume: Revitea Ana Cătălina Data: 29.02.

20
 Clasa a VI-a B, Liceul Teoretic

„Ion Constantin Brătianu”, Hațeg

DISCIPLINA: EDUCAȚIE SOCIALĂ

3 Împreună
Ziua Armoniei
Temă

Începând cu anul 1999, la data de 21 martie, Ziua Internațională a Eliminării Discriminării

Rasiale (proclamată de ONU în 1966), în Australia se sărbătorește Ziua Armoniei (Harmony
Day). Mesajul permanent al acestei zile este Toți aparțin!, în spiritul său sărbătorindu-se
respectul pentru diversitate și sentimentul de apartenență la propria comunitate. Activitățile
dedicate acestei zile trimit însă dincolo de simpla celebrare a unei singure zile, subliniind că
fiecare zi ar putea fi și ar trebui să fie o zi a armoniei.

-Ziua Armoniei-

Armonie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Armonia este relația dintre mai multe note percepute simultan și modul în care aceste relații
sunt organizate în timp.
Analiza armoniei studiază acordurile și succesiunea lor. Aceste analize (care pot fi diferite
pentru aceeași compoziție) încearcă să explice de ce anumite combinații de note sunt utilizate
într-o compoziție. Analiza armoniei unei compoziții ajută la înțelegerea, memorizarea și, în
ultima instanță, la interpretarea acesteia.

Armonia pre-tonală
Antichitate
În Grecia Antică notele erau organizate în moduri, iar acordajul instrumentelor avea la bază
noțiunea de tetracord. Deși există numeroase testimonii (scrieri, picturi pe vase) despre
importanța muzicii în educația Greciei Antice, s-au păstrat foarte puține exemple de
compoziții (aproximativ 50 de fragmente).
Polifonie (Evul Mediu și Renaștere)
O compoziție polifonică (de exemplu, un motet în stilul contrapunctului renascentist) este
alcătuită din mai multe linii melodice de aceeași importanță.
În polifonie, armonia a utilizat intervale, nu acorduri. De exemplu, un interval favorit în Evul
Mediu a fost cvinta perfectă, care este intervalul dintre prima și a cincea notă dintr-o gamă.
Armonia compozițiilor polifonice determină și este rezultatul evoluției acestor linii melodice
unele față de altele, de exemplu dacă variații în cvinte paralele sunt permise (discant) sau nu
(contrapunct).
Bas cifrat (Baroc)
Polifonia a fost înlocuită de omofonie în perioada barocului. Basul cifrat a fost principalul mod
de analiză a armoniei unei compoziții în perioada barocului.
În contrapunctul baroc, armonia este generată prin succesiunea bine controlată de intervale
esențiale și neesențiale. Ca și în polifonie, relațiile dintre liniile melodice în perioada barocului
rezultă într-o armonie uneori greu de exprimat în limbaj tonal, legat de game și acorduri.

Perioada de tranziție (Barocul târziu)

Basul fundamental
Primul sistem al armoniei tonale a fost dezvoltat de Jean-Philippe Rameau în lucrarea Tratat
de armonie (fr. Traité de l'harmonie réduite à ses principes naturels , 1722).
În sistemul lui Rameau, basul fundamental variază numai cu intervale consonante (M3, P4, P5
si M6) și reprezintă fundația armoniei unei compoziții.
Rameau a stabilit că diferite sonorități (de exemplu, în notație modernă, ,  și ) sunt de fapt
variante ale aceluiași acord și a introdus noțiunea de acord perfect (fr. accord parfait, triada
pe tonică), subdominantă (fr. sousdominante, o creștere de P5 în basul fundamental) și
dominantă (fr. dominante, o descreștere de P5 în basul fundamental). Ca și în Baroc,
acordurile, pentru a forma o structură coerentă, trebuie conectate prin disonanțe. Disonanța
are o importanță crucială în acest sistem deoarece, în general, reprezentarea unei sonorități
printr-un acord depinde de notele alăturate.
Triada majoră

Basul fundamental este înțeles cel mai simplu cu ajutorul unei triade majore. În scara
sonoră a intonației naturale o terță mare și mică reprezintă o creștere a frecvenței cu 5/4 și
respectiv 6/5. Astfel, într-o triadă majoră (de exemplu, Do-Mi-Sol) nota Mi are o frecvență
cu 5/4 peste nota Do, iar nota Sol o frecvență de 5/4*6/5=6/4 peste nota Do. Frecvențele
notelor care alcătuiesc triada sunt deci (Do,Mi,Sol)=(1,5/4,6/4) sau, echivalent
(4/4,5/4,6/4). Astfel, înălțimea acestor note poate fi reprezentată sub formă de multipli ai
aceleași frecvențe fundamentale, numită bas fundamental, egală cu 1/4 din frecvența notei
Do sau cu diferența dintre notele Mi și Do.
Triada minoră

Pentru o triadă minoră, frecvențele sunt (1,6/5,6/4)=(10/10,12/10,15/10)=(6/6,6/5,6/4). Prin

analogie cu triada majoră, basul fundamental este egal cu 1/10 din frecvența notei Do. Spre
deosebire de triada majoră, această observație rămâne însă fără un suport sonor, deoarece
acest bas fundamental nu poate fi obținut din notele care formează triada minoră. Astfel,
această analogie a rămas formală. Există însă o altă analogie cu triada majoră: basul
fundamental este înlocuit de o notă cu frecvența de 6 ori peste cea a notei Do, iar
multiplicarea basului fundamental este înlocuită de împărțirea acestei note la 6,5 și 4.
Această analogie a fost extinsă în sistemul analizei funcționale (descris mai jos).

Sisteme de analiză a armoniei tonale (perioadele clasică și romantică)

Într-o piesă muzicală omofonă din această perioadă, acordurile se înlănțuiesc după reguli
specifice în progresii de acorduri.

Teoria progresiilor fundamentale

Sistemul lui Rameau nu implică o tonalitate. Teoria progresiilor fundamentale va explica cum
aceasta este realizată într-o compoziție.
Teoria progresiilor fundamentale (ger. Stufentheorie; în germană „Stufe” înseamnă
literal treaptă, în sens larg stagiu) a fost un sistem de analiză a armoniei elaborat de Simon
Sechter (1788-1867). În acest sistem, treptele gamei au primit notația I, II, III, etc.
Sinteza notației acestui sistem cu cea a basului cifrat a evoluat în notația acordurilor folosită
în prezent (de exemplu, ).
În acest sistem, se renunță la ideea conform căreia progresiile de acorduri (sonorități) sunt
datorate disonanțelor. O progresie tipică este I-IV-vii-iii-vi-ii-V-I (cercul cvintelor
perfecte), păstrată în studiul armoniei și astăzi într-o versiune prescurtată (de la iii la I).
Analiza funcțională
Analiza funcțională a fost propusă de Hugo Riemann (1849-1919).
O triadă majoră este formată dintr-o terță mare urmată de o terță mică (de exemplu, Do, Mi,
Sol). Într-o triada minoră, o terță mică este urmată de o terță mare (de exemplu, Do, Mi
Bemol, Sol). În analiza funcțională, un accent deosebit este pus pe înțelegerea armoniei în
game majore și minore într-un sistem simetric (prin simetric se înțelege inversarea relațiilor
dintre note; pentru detalii vedeți mai jos). Treptele ii, iii și vi sunt considerate secundare,
variante disonante ale treptelor primare.
Armonia unei compoziții este analizată cu o progresie de tipul I-IV-V-I cu mai multe variante
(de exemplu, T-S-D-T, T-sP-dP-T, etc.). Este un sistem util în analiza armoniei compozițiilor
cu tendințe cromatice de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Îndoieli despre universalitatea
acestui sistem (și o percepție de artificialitate în impunerea unei simetrii absolute pentru
gamele majore și minore) au făcut ca acesta să nu fie utilizat în prezent în aceeași măsură ca
cel al progresiilor fundamentale. Analiza funcțională continuă să aibă o prezență vizibilă în
literatura de limbă germană deoarece treptele ii, iii și vi ale gamei majore au păstrat
denumirea Sp, Dp și Tp, acordurile formate pe aceste trepte fiind numite secundare (cele pe
treptele I, IV si V sunt numite respectiv primare).
Game majore
Triadele diatonice sunt majore (I, IV si V), minore (ii, iii, vi) sau micșorate (vii o). Triadele
majore sunt notate I=T (tonica), IV=S (subdominanta), V=D (dominanta). În analiza
funcțională, triadele minore sunt interpretate ca având o funcție „paralelă” cu cele majore.
Astfel, triada vi este notată Tp (tonica paralelă), deoarece are baza pe tonica gamei paralele
celei majore (La minor fata de Do major). Treptele iii și ii, fiind o cvintă peste și o cvartă sub
treapta vi, au primit firesc numele Dp (dominanta paralelă) și respectiv Sp (subdominanta
paralelă).
Game minore
Sistemul este dezvoltat simetric în game minore (notația este și ea simetrică: T devine t, Tp
devine tP, etc.). De exemplu, acordul T=(Do,Mi,Sol)= (terța mare și cvinta perfectă peste
nota de referință la baza=Do) în gama Do major este inversat la (Do, Mi bemol,Sol)=(terța
mare și cvinta perfectă sub nota de referință care este acum la vârf=Sol). Prin urmare, dacă
în gama Do major T=(Do,Mi,Sol) și Tp=(La,Do,Mi) diferă cu o singură notă cu un ton peste
cvinta deasupra bazei (La relativ la Sol), în gama Do minor t=(Do,Mi Bemol,Sol) și tP vor diferi
cu o singură notă cu un ton sub cvinta sub bază („baza” este Sol, cvinta sub bază este Do, un
ton sub Do este Si Bemol), sau tP=(Si Bemol,Mi Bemol,Sol)=triada majoră Mi Bemol.
Acord de contrast
În plus, un nou tip de acord este definit, numit „acord de contrast” (ger. Gegenklang)
sau Leittonwechselklang (Leitton (sensibila) + Wechsel (schimb) + klang (sunet), aproximativ
„acord de schimb cu sensibila”) pentru treptele T, D și S, notat Tl, Dl, Sl în game majore și
tL, dL, sL in game minore. In game majore, acordul Tl se obține prin modificarea lui T=(Do,
Mi,Sol) prin schimbarea bazei cu o notă cu un semiton sub bază (sensibila), sau Tl=(Si, Mi,
Sol)=triada minoră Mi. Simetric, tL in Do minor este schimbarea lui t=(Do,Mi Bemol, Sol) prin
înlocuirea „bazei” (acum Sol) cu o notă cu un semiton peste: tL=(Do, Mi Bemol,La
Bemol)=triada majoră La Bemol.
Similar se pot afla acordurile dL, sL, etc. De exemplu, pentru a găsi acordul sL trebuie aflat
mai întâi acordul s. În gama Do minor =(Do, Re, Mi Bemol, Fa, Sol, La Bemol, Si Bemol) acordul
s este (Fa,La Bemol,Do). Deci, sL=(Fa,LaBemol,Re Bemol)=(Re Bemol,Fa, La Bemol)=triada
majoră cu baza pe treapta ii Bemol=acordul napolitan N 6. Astfel, sistemul de acorduri al
analizei funcționale are avantajul de a conține acorduri care altfel ar trebui considerate
separat, de exemplu N6.
Funcții „secundare”
Walter Piston (1894-1976) a introdus în textul devenit clasic Armonie (engl. Harmony, prima
ediție 1941) o inovație în notația acordurilor împrumutate sub forma T / T (engl. T of T, unde
T reprezintă treapta) și denumirea de funcție „secundară” (engl. secondary function). Funcția
secundară descrie funcția unui acord în gama spre care se tonicizează (sau „secundară”).
Astfel, V/V este o triadă majoră pe treapta V într-o gamă cu tonica pe treapta V a gamei
principale. De exemplu, dacă o compoziție în Do Major tonicizează în Sol Major, acordul (Sol,
Si, Re) este notat V, iar acordul (Re, Sol Bemol, La) este notat V/V.
Alte variante
Analiza Schenkeriană, numită astfel după Heinrich Schenker (1868-1935) care a expus
principiile acesteia în lucrarea Compozitia liberă (ger. Der Freie Satz, prima ediție 1935),
este populară mai ales în Statele Unite.
În acest sistem, o compoziție elaborează o structură fundamentală ( Ursatz) care
este aceeași pentru toate compozițiile tonale. Structura fundamentală este alcătuită dintr-o
linie melodică (Urlinie) de forma ,  sau și o linie de bas (Bassbrechung) care formează o
progresie de acorduri I-V-I.

Armonia post-tonală
Armonia post-tonală a fost și rămâne un subiect controversat. Așa cum în perioada tonală
compozitorii au fost obsedați de tonalitate, în perioada post-tonală au devenit obsedați de
evitarea acesteia. Armonia unei compoziții a trecut astfel pe planul doi.
Din punct de vedere al analizei de armonii, notele unui set (în general, un set de note cu o
structură internă logică este numit o serie de note.) sunt considerate în 4 grupuri de 3
(numite tricorduri) sau 2 grupuri de 6 (hexacorduri), etc.
Armonia este relativ restrânsă. De exemplu, pentru două voci care urmează variante ale
setului P0 numărul de intervale posibil la orice moment este mic: la o notă într-o voce, o notă
poate fi adăugată în a doua voce care repetă nota precedentă sau o urmează în setul
respectiv (2 posibilități).

Ziua Armoniei

„Armonie”. Sună bine, nu-i așa? Totuși este o utopie. Ceva irealizabil în toată lumea, nici
într-o mie de ani. Ce păcat, nu credeți? Nu, bineînțeles că nu! Doar aceeași patetici ați
rămas… Să avem o Românie moartă! Ce ne pasă nouă?... Da… nu vă pasă…
Și totuși, s-ar putea, probabil. Deși, în prezent, suntem afectați de o superficialitate și o
semi-intelectualitate dezvoltate. De ce? Rasism. De ce? Șovinism. De ce? Idioți. De ce…
Dar, am putea. Am putea avea „armonie” printr-un singur gest. Printr-o singură mutare.
Am putea. Am putea, doar dacă am vrea. Am putea, doar dacă am lăsa acest mod de gândire
deoparte. Am putea… doar dacă am fi puțin inteligenți…
Și totuși, cineva încearcă. Și totuși, cineva se străduiește. Și totuși, cineva vrea. Cine?
Australia. Da, Australia. Australia încearcă. Și, aproape a reușit. Cum? Prin inteligență,
desigur. Plus, „Ziua armoniei”…
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost victimele atrocităților motivate prin
diferențele etnice, religioase, culturale și / sau politice. Chiar și în zilele noastre, oamenii
continuă să cadă victime divergențelor și discriminărilor cauzate de religie, etnie, limbă, rasă,
sexualitate etc., iar toate acestea în pofida faptului că oameni dintre cei mai diverși au fost
nevoiți să trăiască împreună.
 În definitiv, oamenii nu mai pot fi „pur sânge”, pentru că aproape în fiecare istorie
personală a intervenit ceva sau cineva din altă religie, naționalitate, etnie. Trebuie să fim
conștienți și să recunoaștem faptul că suntem produsul unei societăți mixte. Chiar s-ar putea
spune că nici nu se mai știe exact cine a lansat o idee, o tradiție, un proverb, un fel de
mâncare etc., chiar dacă peste timp, un popor sau altul le-a declarat ca fiind reprezentative
pentru propria cultură.
Astfel, nu ne mai putem limita la propriile puncte de vedere și forme de comportament, ci
trebuie, zi de zi, să le descoperim pe ale altora, chiar dacă ne apar la început ca străine. În
fond, cu toții suntem oameni…
Iată o mică observație: cu prilejul acestei compuneri vă atrag atenția cu privire la un fapt:
o compunere realizată precedent. Vă aduceți aminte? Cred și eu că nu. Tocmai vă spuneam cât
de superficiali sunteți.
Cu toate că v-am ilustrat acestea în cuvinte, totuși, nu am observat nici-o schimbare în
comportamentul vostru, zis atunci, și, zis acum, probabil, zis și în imediatul și îndepărtatul
viitor, patetic și idiot.
Ce să cred? Că nu vreți o schimbare? Foarte bine. Nu vă pot obliga. Totuși, eu n-am de gând
să asist la acest comportament idiot. Am de gând să evadez. Cu un singur gest…
Și totuși… începând cu anul 1999, la data de 21 martie, Ziua Internațională a Eliminării
Discriminării Rasiale (proclamată de ONU în 1966), în Australia se sărbătorește Ziua
Armoniei (Harmony Day). Mesajul permanent al acestei zile este Toți aparțin!, în spiritul său
sărbătorindu-se respectul pentru diversitate și sentimentul de apartenență la propria
comunitate. Activitățile dedicate acestei zile trimit însă dincolo de simpla celebrare a unei
singure zile, subliniind că fiecare zi ar putea fi și ar trebui să fie o zi a armoniei.

Cum putem serba „Ziua Armoniei”

-Plan de idei-

Iată cum putem serba această zi:

1. În primul și-n primul rând, pentru a serba „Ziua armoniei”, mai întâi, trebuie să ne
îmbrăcăm în culoarea specifică acesteia, anume, portocaliu. De ce portocaliu? Deoarece
simbolizează comunicare socială, și, conversații pline de înțeles. Este de asemenea
asociat cu libertatea de idei, și, încurajarea de respect reciproc. Atât australienii, cât
și persoanele din alte țări, pot alege să poarte ceva portocaliu pe 21 martie, de Ziua
Armoniei, pentru a-și arăta suportul adresat diversității culturale, și, atât o Australie
cât și o lume inclusivă.
2. Apoi, poți participa la diferite evenimente, organizate special pentru Ziua armoniei.
3. Dacă dorești, poți organiza o masă festivă pentru a celebra Ziua Armoniei, la care să-ți
inviți prietenii, rugându-i pe fiecare să aducă un tip de mâncare tradițională, specifică
culturii sale.
4. Decorează-ți locuința în spiritul Zilei Armoniei.
5. Lasă deoparte orice diferență între tine și altcineva.
6. Fi deschis la minte ideilor noi.
7. Încearcă să discuți cu o persoană de altă religie, etnie, culoare etc.
8. Spune-ți povestea! Prin acest lucru poți realiza că nu ești singur.
9. Fă-ți prieten noi!
10. Împrăștie toleranță!