Sunteți pe pagina 1din 45

GHID PRACTIC DE RENUNŢARE LA FUMAT

Antigona Trofor
Traian Mihăescu

Seria: PNEUMOFTIZIOLOGIE

(Conf. Dr. Antigona Trofor


Disciplina de Pneumoftiziologie
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi)

(Prof. Dr. Traian Mihăescu


Disciplina de Pneumoftiziologie
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi)

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1 Ce ştiţi despre fumat?


Capitolul 2 Ce ştiţi despre ţigări şi alte produse din tutun?
Capitolul 3 Ce efecte are fumatul asupra sănătăţii?
Capitolul 4 Ce se întâmplă când doriţi să renunţaţi la fumat?
Capitolul 5 Metode de renunţare la fumat.
INTRODUCERE

Ideea acestui ghid a apărut ca o necesitate practică de a furniza minimum


de informaţii utile celor care solicită asistenţă medicală în vederea opririi
fumatului în Clinica Pneumologică din Iaşi.
De cele mai multe ori iniţiat în adolescenţă, din curiozitate, mimetism sau
dorinţa de a fi considerat adult, fumatul devine treptat un obicei zilnic, aparent
inofensiv, căutat pentru senzaţia de stimulare a activităţii intelectuale, plăcerea
provocată de savoarea tutunului sau ca mijloc de socializare.
Marea majoritate a fumătorilor nu intuiesc sau refuză să accepte
avertismentele specialiştilor din sănătate cu privire la pericolul consumului de
tutun.
Nici nu îi putem condamna: fumatul este una dintre cele mai personale
probleme de sănătate publică, poate şi cea mai confuzionantă - dată fiind
publicitatea şi desfăşurarea masivă de mijloace financiare alocate consumului
de tutun. Dacă la toate acestea se adaugă şi lipsa unui bagaj informaţional care
să transforme fumătorul într-un consumator conştient, el devine o ţintă ideală
pentru comercianţii de produse din tutun.
Minivolumul de faţă este structurat în 6 pachete de informaţii.
Primele 3 capitole sunt dedicate unor date sumare despre produsele din
tutun, componentele chimice conţinute în tutun şi efectele nocive ale acestora
asupra sănătăţii. Chiar dacă unii le vor considera lipsite de relevanţă, astfel de
noţiuni sunt esenţiale în abordarea strategică a renunţării la fumat, conform
principiului luării unei decizii “în cunoştinţă de cauză”.
Capitolele 4 - 5 se doresc un ajutor concret, asigurând suportul
informaţional util fumătorilor care solicită consiliere antifumat într-un serviciu
de specialitate şi totodată constituie un mijloc de a economisi timpul medicului
căruia i se adresează aceştia, permiţându-i să se dedice în exclusivitate
dialogului cu un pacient avizat.

27 August 2007 Autorii


CAPITOLUL 1

CE ŞTIŢI DESPRE FUMAT?


Definiţie
Fumatul este considerat deopotrivă de către Asociaţia Psihiatrilor Americani
(APA-1995) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS-1992) o boală mintală
cronică, dată fiind dependenţa de nicotină, o componentă de bază a produselor din
tutun.(1)
Termenul medical pe care îl folosim în documentele de asistenţă a fumătorilor
(reţete, bilete de trimitere, alte prescripţii) este “Tabagism cronic”, “Dependenţă
tabagică” sau “Dependenţă nicotinică”).

Fumatul în cifre

ÎN LUME
 O treime din populaţia globului fumează ( 47% bărbaţi şi 12% femei);
 Săracii fumează mai mult (800 milioane fumători provin din ţările în curs de
dezvoltare).
 La fiecare 8 secunde un om moare datorită bolilor cauzate de fumat;
 Fumatul este principala cauză evitabilă de moarte pe glob, prin boli cronice
precum cancerele, bolile obstructive pulmonare, bolile cardio-vasculare şi
cauzează 730 000 decese pe an în Uniunea Europeană (aici sunt incluse şi cele
80 000 decese atribuite fumatului pasiv).
 Aproape 50% din fumători mor datorită unei boli cauzate de fumat şi 40%
mor înainte de vârsta pensionării;
Între 23,1 şi 41% dintre medicii chinezi fumează! (procentul variază de la o
regiune la alta) (2) în timp ce în SUA, nu mai mult de 2% dintre medici mai sunt
fumători.(1)
Totuşi oamenii renunţă la fumat: în lume 22% femei şi 34% bărbaţi sunt
foşti fumători !!!
ÎN ROMÂNIA:
► 21% dintre tinerii peste 15 ani sunt fumători zilnici
► 36% dintre români fumează (48 % dintre bărbaţi şi 25% dintre femei)
► 40.000 dintre români mor anual datorită diverselor forme de cancer (3)
► 43,2% dintre medicii din România fumează (4)
CLASIFICAREA FUMĂTORILOR
O discuţie (completarea unui chestionar) între fumător şi
specialistul în consilierea antifumat ar trebui să permită încadrarea
persoanei intervievate într-una din următoarele categorii în raport
cu obiceiul fumatului, conform definiţiilor elaborate de OMS (5).

1) FUMĂTOR considerat cel care este efectiv fumător, în


momentul când este chestionat şi care practică fumatul de cel puţin
6 luni.

Fumătorul poate fi, la rândul lui:


a) zilnic: fumează cel puţin o dată pe zi, în fiecare zi. Aici se includ şi
cei care au obiceiul de a nu fuma în zile de sărbătoare sau de
duminică, din motive religioase.
b) ocazional: fumează numai în unele zile, nu zi de zi.
Fumătorii ocazionali sunt, la rândul lor:
 cu tendinţă la reducerea consumului de ţigarete: cei care la
momentul completării chestionarului sunt fumători ocazionali,
dar înainte au fumat zilnic;
 fumători experimentali: persoane care fumează rareori, fără a
depăşi un maximum de 100 de ţigări în cursul vieţii;
 fumători ocazionali permanenţi: toată viaţa au fumat doar în
unele zile (ocazii), nu zi de zi, inclusiv la momentul
chestionării, dar per total, au fumat mai mult de 100 de ţigări
în decursul vieţii.
2) NEFUMĂTOR: - considerat cel care, la momentul
intervievării nu fumează deloc de cel puţin 6 luni de la oprirea
definitivă a fumatului. Există trei categorii de nefumători:
a) nefumător propriu-zis - nu a fumat niciodată, cel mult a încercat
să fumeze, nu zi de zi, în total nu mai mult de 100 de ţigări
vreodată;
b) fost fumător zilnic, în prezent nefumător; dar a fumat zi de zi
înainte de a renunţa la fumat.
c) fost fumător ocazional: cel care a fumat numai ocazional, dar în
prezent nu mai fumează.
Deşi această departajare pare complicată, ea este de mare
ajutor medicilor în anticiparea profilului de fumător al pacientului,
orientându-i spre metoda de renunţare cea mai adecvată. (6)
Iată mai jos câteva dintre întrebarile standard (1) care fac
obiectul chestionarului cu ajutorul căruia se determină statutul de
fumător/nefumător/fost fumător:

1. Aţi fumat vreodată?


2. Cam câte ţigări aţi fumat în decursul vieţii? Să fi fost mai mult
sau mai puţin de 100*?
*100 de ţigări echivalează cu 100 de grame de tutun
3. Obişnuiţi să fumaţi în fiecare zi / în anumite zile / la anumite
ocazii? Care sunt acelea?
4. De câţi ani fumaţi?
5. Câte ţigări (alte produse din tutun: pipe, trabuce, etc.) fumaţi pe
zi?
6. De câţi ani, câte luni nu mai fumaţi?
Un alt instrument de lucru pentru alegerea celei mai eficiente
terapii antifumat îl constituie numărul de pachete-an ( nr. de PA).
El reprezintă produsul dintre numărul de pachete de ţigări
fumate/zi şi numărul de ani de fumat. Tratamentul prescris de
doctor trebuie să ţină cont de numărul de pachete-an, dar şi de
severitatea dependenţei de nicotină.
Ex.: dacă timp de 30 de ani se fumează 15 ţigări/zi, acest consum
echivalează cu 15x15/20 = 11,2 PA.
Indivizii care au un consum mai mare de 20 PA se numesc
“mari fumători” (fumători înrăiţi) şi reprezintă grupul de pacienţi cel
mai dificil de tratat.

BIBLIOGRAFIE

1. Trofor Antigona, Loghin Radu-Cornel, “Fumatul de la obicei la boală”,


ediţia a-II-a revăzută, editura Tehnopress, Iaşi 2005.
2. Special Report by Tobacco China Online, 05/31/2005.
3. Antigona Trofor, Elena-Iuliana Frăsilă, T. Mihăescu,” Renunţarea la fumat
în Romania - între speranţe şi certitudini” – vol. 13, nr. 10 al BMJ - Romanian
edition, p. 458-61.
4. Mihălţan F., „Ce nu ştie fumătorul român, Ed. Medicală, Bucureşti, 2001.
5. World Health Organization - Guidelines for controlling and monitoring the
tobacco epidemic - Geneva, WHO, 1998.
6. American Psychiatric Association (1994), “Diagnostic and Statistic Manual
of Mental Disorders”, (4-th ed.), Washington D.C., American Psychiatric
Association.

CAPITOLUL 2

CE ŞTIŢI DESPRE ŢIGĂRI ŞI ALTE PRODUSE DIN TUTUN?

În România, prea puţini sunt cei care aleg pipa, trabucul, narghileaua
sau alte produse mai puţin cunoscute, considerate excentrice,
apreciate doar de grupuri restrânse de persoane, sau de comunităţi
izolate cu caracteristici socio-culturale aparte. În această ultimă
categorie intră utilizatorii de tutun mestecat sau supt (mai ales în
Africa şi Asia), cum şi cei ce prizează tutun fie pe cale nazală, fie
orală. (1)
Marea majoritate a fumătorilor preferă ţigările, aparţinând
diferitelor mărci de pe piaţă. Sunt mult mai comod de procurat, de
manipulat şi la îndemâna omului modern, veşnic în criză de timp,
nervos sau preocupat.
Ţigara modernă a apărut în 1832, când o echipă de tunari
egipteni, care participau la un asediu, a primit drept răsplată pentru
o improvizaţie care i-a ajutat să câstige bătălia, o livră de tutun.
Nemaiavând pipa, care le fusese distrusă, au avut ideea de a răsuci
tutun în foiţe de hârtie. Acesta a fost actul de naştere al ţigării,
apărută printre soldaţii egipteni şi turci, la început. (2,3)
Primele ţigări fabricate pe scară largă s-au realizat în Statele
Unite ale Americii, în 1860. Ele au acaparat rapid 92% din piaţa
americană şi se numeau „Bull Durham”.
Abia în 1864 s-a deschis prima fabrică de ţigări, tot în SUA şi
producea anual circa 20 de milioane de ţigări.
Restul a fost simplu: extinderea pieţei de producţie şi
desfacere, diversificarea, apariţia de ţigarete cu filtru, mentol, light,
fără nicotină, dezvoltarea reclamelor la ţigări, dar şi semnele de
întrebare cu privire la riscurile fumatului pentru sănătate.
Unde s-a ajuns în zilele noastre?
În prezent, varietatea producţiei de ţigarete poate satisface
orice categorie de fumători, poate oferi la “adăpostul” termenilor
de: ”mai sănătoase”, “mai sigure, uşoare” etc. impresia că pericolul
pentru sănătate este mai mic. În fiecare ţară, în funcţie de legislaţia
acesteia, imaginea ţigaretei este mai mult sau mai puţin
promovată. Trebuie să admitem că drumul lor în societate este încă
departe de a fi luat sfârşit…
Cei mai mulţi din fumătorii de ţigări obişnuite devin treptat
dependenţi fizic şi psihic, continuă fumatul şi întâmpină dificultăţi în
a renunţa la fumat chiar şi atunci când sunt motivaţi să îl oprească.
Iată de ce expunem în cele ce urmează compoziţia chimică a
tutunului din ţigări, în speranţa că simpla parcurgere a denumirilor
acestor substanţe toxice, otrăvitoare va constitui un argument
contra introducerii deliberate a acestora în organism, pe calea
fumului de tutun inhalat. (v. fig. 1)

Lungimea: 85-100 mm
Diametrul – 8 mm
Filtrul: 20-30 mm

Fig. 1. Substanţele nocive din fumul de ţigară

Peste 4000 constituenţi toxici se formează prin arderea


tutunului - dintre care 50 sunt dovediţi cancerigeni.
Fumul de tutun conţine în primul rând nicotina, un drog care
determină dependenţă puternică, la fel de puternică ca heroina sau
cocaina!
Pe o scală de la 1 la 5, această “supremaţie” a nicotinei, se
regăseşte în fig. 2

1. Nicotina
2. Heroina
3. Cocaina
4. Alcoolul
5. Cafeina

Fig. 2: Dependenţa nicotinică în relaţie cu alte droguri.

Ţigările determină dependenţă deoarece livrează creierului


doze mari de nicotină într-un mod rapid.
Nicotina este principalul vinovat de producerea dependenţei,
şi implicit de greutatea pe care o întâmpină cei ce vor să renunţe la
fumat, chiar dacă sunt decişi să o facă.
Ea provine din frunzele de tutun - este un lichid incolor, solubil
în apă, uşor absorbit în piele şi mucoase.
Are efecte cardio-vasculare: favorizează apariţia hipertensiunii
arteriale şi are rol constrictiv asupra vascularizaţiei.
Efectul său cerebral de stimulare a sistemului nervos central,
face ca ţigara să fie atât de căutată, pentru îmbunătăţirea activităţii
intelectuale, creşterea atenţiei, a vigilenţei, impresia generală de
“energizare” asociată aportului de nicotină în organism. (4)
Deşi nu tocmai inofensivă şi element cheie în procesul de
renunţare la fumat prin dependenţa indusă, nicotina nu este
responsabilă de majoritatea afecţiunilor grave, mortale, cauzate de
tutun.
Celelalte câteva mii de substanţe chimice conţinute în fumul
de ţigară, printre care monoxidul de carbon, nitrosaminele, acidul cianhidric,
fenolii, etc sunt însă aflate la originea unor boli precum cancerul,
bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), infarctul miocardic, etc.
Vom reţine atenţia cu numai câteva dintre acestea:
- MONOXIDUL DE CARBON: responsabil de apariţia plăcilor de aterom şi
implicit a numeroaselor afecţiuni cardio-vasculare. Ateroscleroza, cardiopatia
ischemică cronică, accidentele vasculare cerebrale, arteriopatiile obliterante ale
membrelor, care pot ajunge până la consecinţe mutilante - amputarea.
El se leagă de hemoglobină, formând carboxihemoglobina cu o consecinţă
nefastă asupra oxigenării normale a sângelui.
- COMPUŞII IRITANŢI: bioxidul de azot, fenoli, crezoli, acidul cianhidric
modifică clearance-ul mucociliar (care asigură capacitatea de apărare a aparatului
respirator în faţa agenţilor infecţioşi şi a impurităţilor care pătrund în căile aeriene)
determinând infecţii respiratorii mai frecvente, care se vindecă mai greu.
- TARUL - un constituent des pomenit al ţigărilor este un lichid
brun-gălbui, lipicios, compus din substanţe chimice de natură
organică şi anorganică, printre care şi unii carcinogeni. Conform
Comisiei Federale de Comerţ a SUA, tarul este „o particulă
materială completă care nu conţine nicotină şi apă. (5)
- SUBSTANŢELE CANCERIGENE: hidrocarburi aromatice policiclice,
nitrosamine, formaldehida, etc. reprezintă un pericol major pentru sănătate, prin rolul
dovedit în producerea de cancere cu diferite localizări: pulmonar, gastric, cavitatea
bucală, esofag, laringe, etc.
Toate acestea se găsesc în porţiunea centrală a ţigaretei, cea care este fumată
efectiv.
Dar în alcătuirea unei ţigări intră mai multe componente: aditivii - adăugaţi
pentru a îmbunătăţi gustul tutunului, în număr de câteva sute — ei asigură 10% din
porţia de tutun/ţigară (ex: zahar, rom, suc fructe, etc), hârtia de înveliş, pe bază de
fibre de in, pânzeturi şi ameliorată cu adaosuri chimice* - sare, citrat de Na şi K,
pigmentul de înălbire (carbonat de calciu) şi adezivul, care poate fi clei natural sau
amidon prelucrat.
Unele ţigări recurg la mentol ca aditiv parfumat, răcoritor. Din păcate el are un
mare neajuns: amplifică rolul nociv al constituenţilor toxici din ţigară şi indirect
creşte dependenţa fumătorilor care optează pentru astfel de ţigări. Şi aceasta deoarece
prin acţiunea sa răcoritor-anestezică induce bronhodilatare şi creşte fluxul salivar,
ceea ce duce la absorbţia crescută a substanţelor în cavitatea bucală şi face posibilă o
apnee (ţinerea respiraţiei) de durată mai mare - consecinţa: un aport crescut de
compuşi ai fumului de tutun în organism. (6)
Producătorii de ţigarete au creat filtrele în scopul minimalizării
riscurilor pentru sănătate ale ţigărilor. O serie de cercetări
efectuate pe parcurs au adus însă date care contravin acestei idei.
Modalitatea prin care se realizează filtrarea fumului de tutun
este specifică anumitor faze în care se găseşte acesta.
Există patru faze: cea de gaz permanent (de tip bioxid de
carbon), cea de compuşi organici volatili, semivolatili şi nonvolatili.
Faza gazoasă permanentă reprezintă 80% din fum şi nu este
influenţată de procese de absorbţie sau filtrare de către nici unul
din materialele cunoscute până în prezent.
Filtrul, porţiunea care este aruncată după ce ţigara este fumată, a fost
concepută pentru a diminua nocivitatea toxinelor din tutun, pe principiul creării unui
inel de orificii de ventilaţie, care să permită aerului să pătrundă în fumul de tutun.
Astfel gustul ar avea tărie redusă şi conţinutul de nicotină ar scădea. În realitate, se
obturează involuntar (degete/buze) orificiile şi rezultă o ventilaţie incompletă şi
neuniformă în timpul inhalării fumului. De fapt, în majoritatea cazurilor, filtrul face
ca fumătorul să inhaleze mai mult şi mai profund. (7)
Se cunosc tot felul de tipuri de filtre: micronite, charcoal, biofilter.
În anii ’50, o şarjă de ţigarete a folosit în filtrele micronite inclusiv fibre de
azbest - cunoscută cauză de cancer de pleură.
Filtrele obişnuite au o structură pe bază de fibre acetat-
celulozice.
Filtrul charcoal - foloseşte mangal – are o mare capacitate de curăţire. Conţine
carbon activat folosit în industrie, extras din: coajă de nuci de cocos, cărbune, lemn
sau cărbune inferior (turbă). Acest tip de filtru reţine unele substanţe toxice din faza
volatilă a fumului: cianurile, amoniacul, benzenul, formaldehida. Când
materialul folosit este lemnul, rezultatul este carbonul activat cu
pori mari. Când se foloseşte nuca de cocos, se obţine un burete
microporos, cu cei mai mici pori (8,9), deci această variantă este
optimă pentru a se crea un filtru care va reţine şi cele mai mici
particule care se formează în faza gazoasă a fumului de tutun.
Se pare însă că nu toţi fumătorii îl agreează, întrucât adaosul de carbon
modifică gustul tutunului.
Un raport al Conferinţei pentru Ştiinţă şi Cercetare în Tutun,
prezentat la Norfolk în 2003 (10) a arătat că diverse microparticule
materiale pot fi absorbite în organism din filtre: fragmente
celulozice, de filtru charcoal rezistente biodegradării în organism,
răşini, metale precum cuprul, zincul şi aluminiul.
Adaosul de particule activate de carbon sau de alte particule
din material plastic, care ajung astfel să fie inhalate, a creat noi
riscuri, pe care ţigara fără filtru nu le avea: în timpul fumatului, se
pot dispersa o serie de particule componente ale fibrelor acetat-
celulozice din structura filtrului, precum şi particule de carbon din
subtipul cu filtru charcoal. (11)
În contraargument, s-a venit cu ideea ca aceste particule nu
pot fi profund inspirate în plămâni, deci nu pot avea un efect nociv
evident. (11)
Alţi autori (12) au raportat prezenţa de particule de fibre
celulozice provenind din filtrul ţigaretelor în plamânii unor pacienţi
decedaţi în urma cancerului la plămâni. J. Pauly (13) este cel care a
concluzionat că aceste particule pot rămâne blocate luni întregi în
plămânii fumătorilor, sau chiar toată viaţa. El a inserat particule de
filtru celulozic la şoareci de experienţă şi a constatat că acestea au
rămas intacte pentru 6 luni (14)

Ţigările light

Denumiri diverse: „mild”, „light”, „ultralight”, „reduced yield”


desemnează ţigări cu concentraţii mai mici de tar şi nicotină.
Pe parcursul ultimelor decenii, aceste ţigări „mai puţin
periculoase” au fost vândute cu mare succes în întreaga lume.
Datele experţilor în sănătate contrazic însă „siguranţa” lor. O
anchetă publicată (15) în 2001 a demonstrat că fumătorii au
convingerea că ţigările light sunt cu 25% mai puţin nocive pentru
sănătate, iar cele ultralight cu 33%. Această credinţă îi
îndepartează însă pe mulţi dintre ei de gestul renunţării la fumat,
convinşi fiind că au redus riscurile, atunci când au optat pentru
mărci light.
Statisticile (16) dovedesc o rată similară a abandonării
fumatului la cei ce fumează light ca şi la fumătorii de ţigări cu
conţinut obişnuit de tar şi nicotină.
Există şi alte dezavantaje: fumătorii care au trecut de la
produse din tutun cu conţinut ridicat de tar şi nicotină la ţigări light
fumează mai multe ţigări, inhalează mai profund fumul şi trag mai
multe pufuri dintr-o singură ţigară. (17, 18)
Desigur, toate acestea au o singură explicaţie: necesitatea de
a menţine concentraţia nicotinei în sânge la nivelul cu care corpul
respectivului fumător a fost obişnuit până a trecut la marca light.
Aşa a apărut termenul de fumat compensator (19), ceea ce este
echivalent cu faptul că, trecând la ţigări light, fumătorul va fuma
mai multe astfel de ţigări, până când va simţi că a atins starea pe
care i-o provocau anterior un număr mai mic din ţigările lui
obişnuite.
Practic, renunţarea la fumat prin trecerea la varianta light nu
este o soluţie viabilă în majoritatea cazurilor.

Pipa

Tutunul de pipă are mai multe particularităţi: în timp ce oricâte mărci de


ţigări am schimba, nu putem încerca mai mult de trei variante de
gust ale tutunului conţinut în acestea, tutunul de pipă oferă o
paletă foarte largă de gusturi şi arome, care merg de la cireşe până
la vanilie (20).
Nefumătorii care trăiesc în preajma celor ce folosesc pipa,
declară că nu simt fumul de tutun, tocmai datorită acestor arome.
În plus, o dată procurată pipa, tutunul folosit este ieftin şi costurile
fumatului devin mai mici în timp. În aceeaşi măsură şi riscurile
pentru sănătate sunt percepute ca mai puţin grave şi în orice caz
mai îndepărtate decât la fumătorii de ţigări, dat fiind că a fuma pipă
înseamnă a pufăi, fără a inhala adânc fumul de tutun în plămâni.
Totuşi, experţii în patologia tabagică susţin că şi la fumătorii
de pipă există un risc crescut de cancer pulmonar faţă de
nefumători, datorită inegalităţii inhalării fumului, şi totodată
rămâne pe primul plan ameninţarea cancerelor de cavitate orală şi
limbă, organe care vin în contact direct şi prelungit cu fumul la
temperatură ridicată. (21)

Trabucul

Amatorii de trabuc au aproape aceleaşi riscuri pentru sănătate


ca şi cei de ţigări, cu unele menţiuni speciale.
Şi cei ce aleg trabucul pot deveni dependenţi de nicotină.
Majoritatea constituenţilor toxici (monoxid de carbon,
amoniac, aldehide volatile etc.) precum şi compuşi cu rol dovedit
cancerigen (benzen, clorura de vinil, arsen, cadmiu, hidrocarburi
aromatice policiclice), eliminaţi prin fumul de ţigară se regăsesc şi
în fumul de trabuc.
Diferite sunt însă cantităţile conţinute în diversele tipuri de
trabuc, în funcţie de dimensiunile acestora, ştiut fiind că există mai
multe mărimi ale diametrelor trabucurilor. Spre exemplu, fumând
un trabuc de dimensiuni mari, în fumul emis se vor găsi cantităţi de
20 de ori mai mari de amoniac şi de 5-10 ori mai mari de cadmiu
decât prin arderea unui trabuc de dimensiuni mici. (22)
Riscul de cancer se menţine şi se asociază cu riscul de boli
cardiovasculare, precum şi cu cel de boli obstructive pulmonare, în
aceeaşi măsură cu ţigaretele obişnuite, dar cu unele particularităţi.
S-a constatat un risc de două ori mai mare pentru bolile
obstructive pulmonare, de 1,5 ori mai mare pentru bolile cardiace,
de 2,14 ori mai mare pentru cancerul pulmonar şi de 4 ori mai
ridicat pentru neoplasmele aero-digestive superioare la fumătorii
de trabuc faţă de nefumători. (23, 24)
În general, în trabuc se găsesc nitraţi în concentraţii
superioare faţă de alte produse din tutun. Explicaţia acestui fapt
este dată de procesul de maturare şi fermentare îndelungat la care
sunt supuse frunzele de tutun din care se prepară trabucurile.
Trabucul are un învelis format din foiţe protectoare,
neporoase, ceea ce face ca tutunul conţinut să ardă mai puţin
complet decât cel din ţigări. În consecinţă, se formează o serie de
compuşi toxici de fum de tutun, care vor fi asimilaţi într-o cantitate
mai mare decât în fumul de ţigară.
Statisticile (25) nu constată diferenţe semnificative în ceea ce
priveşte incidenţa neoplasmelor bronhopulmonare, a bolilor
obstructive pulmonare şi a celor coronariene, la fumătorii înveteraţi
de trabuc, comparativ cu fumătorii de ţigarete.
Totuşi, s-a observat o mai mare predilecţie pentru localizări
aero-digestive superioare ale cancerelor (oral, esofag, laringe,
faringe) ca şi pentru cancerul de pancreas, la utilizatorii de trabuc.

Narghileaua

Această modalitate de a fuma protejează de o serie de


consecinţe grave ale fumatului, întrucât foloseşte apa şi cărbunele
pentru a „fuma” un tutun înmuiat în melasă şi îmbogăţit cu esenţe
de fructe sau mirodenii, dându-i astfel aromă şi gust plăcut,
îmbietor. Ea mai este cunoscută şi ca „pipa cu apă”.
Dependenţa de nicotină a fumătorilor de narghilea este mică.
Prin procesul de „spălare” a tutunului, fumul devine mai
„blând” şi o parte din substanţele nocive şi din impurităţi sunt
îndepărtate. Purificat de acroleină şi aldehide, fumul are şi o
concentraţie mai mică de gudron ca şi de alte substanţe potenţial
carcinogene de tipul fenolilor. Din acest motiv, statisticile indică un
procent redus de pacienţi cu cancer pulmonar din rândul iubitorilor
de narghilele. (26)
În schimb, narghileaua realizează în aer concentraţii
periculoase de monoxid de carbon, la care contribuie arderea
cărbunelui folosit la încălzirea tutunului în vas. Din acest motiv este
recomandabil să se fumeze narghilea în aer liber şi nu în baruri,
cafenele, spaţii închise în general.
Pentru a evita riscul contaminării de tip „de la gură la gură”,
prin folosirea în grup a narghilelei, s-au fabricat mici piese bucale
din material plastic.

Snus

Tutunul administrat oral - “snus” – (în varianta suedeză) are


un conţinut redus de constituenţi chimici toxici, comparativ cu
ţigările.
În schimb, “snus” este capabil să realizeze un nivel venos
ridicat de nicotină, comparabil cu cel deteminat de ţigări şi mai
mare decât al produselor medicinale de tipul gumei pe bază de
nicotină.
Produsul are avantajul minimalizării efectelor cele mai grave
ale fumatului asupra sănătăţii, întrucât lipseşte faza de ardere a
tutunului, fapt dovedit prin scăderea remarcabilă a mortalităţii prin
fumat în ultimii 30 de ani în Suedia ţara în care se înregistrează un
consum preferenţial.
Snus este încriminat însă în producerea cancerului oral, al
leucoplaziei, recesiunilor gingivale, al hipertensiunii arteriale,
maladiilor vasculare periferice, a bolii coronariene ischemice,
precum şi a ulcerului peptic al cariei dentare, edentaţiei şi bolii
periodontale. (27)
Ce “avantaje” prezintă alternativă ”snus” în experienţa
suedezilor?
Se pare că ”snus” este capabil să determine renunţarea la
fumat într-o manieră similară produşilor de substituţie
medicamentoşi pe bază de nicotină, în speţă guma cu nicotină.
Aproximativ 30% dintre suedezi au reuşit această
performanţă! (28) “Avantajul” acestei modalităţi de a consuma
tutunul constă în faptul că eliberează o cantitate mai mare de
nicotină faţă de guma cu nicotină. Astfel, consumatorii preferă snus
şi rămân să îl folosească cronic, spre deosebire de gumă, care este
recomandată doar câteva luni.

BIBLIOGRAFIE:

1. Navarro A.- „Smoking status by proxy and self report:rate of agreement in


different ethnic groups”, Tobbaco Control, summer 1999, vol.8, nr. 2, pg. 182-186.
2. Kluger R. - „Ashes to ashes”, Knopf, 1996.
3. http://www.uchsc.edu/sm/cihl/history of cigarette smoke.htm.
4. Rohde P., Lewinsohn P.M., Brown R.A., Gau JM., Kahler CW.- „Psychiatric
disorders, familial factors and cigarette smoking in association with smoking
initiation”, Nicotine and Tobacco Research, feb.2003, 5(1), pg. 85-98.
5. Browne, 1990, The Concise Oxford Dictionnary of Botanyeditor: Michael Albany,
1992.
6. Benowitz N.I., - „The biochemistry and physiologic impact of menthol:
pharmacology. Presentation at The First Conference on Menthol Cigarettes”, Setting
the Research Agenda, Atlanta, GA, March, 2002, pg. 21-22.
7. Clark P.I., Gautam S. and Gerson L.W. – „Effect of menthol cigarettes on
biochemical markers of smoke exposure among Black and White smokers”, Chest
1996, 110 (5), pg. 1194-1198.
8. Fisher B. –„Best Defense”, Smoke-Chemistry series, Tobacco Reporter, 2004.
9. Slade M.D., Henningfeld M.D. – „Food and Drug Law Journal”,vol. 53, suppl
(998), the Georgetown University Center for Drug Development science.
10. Browne and Williamson Tobacco Company Report- Tobacco Science Research
Conferrence, Norfolk VA, 2003.
11. Tobacco Control 2002,11, (suppl.1), pg.51-61.,www tobaccocontrol.org
12. Ierardi vs.Lorillard, Civil Action 90- 7049, Exhibit. no. 205, oct.29, 1991.
13. Pauly J.L., Heather A.,Rodriguez M.I., Streck R.J. – „Fibers released from
cigarette filters: an additional health risk to the smoker”, Cancer res. 1995, 55, pg.
253-258.
14. Longo W.,Rigler M.W. Slade J.- “Crocidolite asbestos Fibers in Smoke from
Original Kent Cigarettes”, Cancer research, 55, jun.1995, pg. 2232-2235.
15. Shiffman S., Pillitteri J.L., Burton S.L., Rohay J.M., Gitchell J. – „Smokers
‘beliefs about „Light” and „Ultra Light” cigarettes”, Tobacco Control, 2001, vol. 10,
supplement I, pg. 17.
16. Kozlowski J.L., Pillitteri J.L. – „Beliefs about “ Light “ and„ Ultra Light“
cigarettes and efforts to change those beliefs : an overview of early efforts and
published research”, Tobacco Control, 2001, vol. 10, suppl. I, pg. 12.
17. Kozlowski J.L., Pillitteri J.L. – „Beliefs about “ Light “ and „Ultra Light“
cigarettes and efforts to change those beliefs : an overview of early efforts and
published research”, Tobacco Control, 2001, vol. 10, suppl. I, pg. 12.
18. Thun M., Burns D.M. – „Health impact of “ reduced yield “ cigarettes: a critical
assessment of the epidemiological evidence”, Tobacco Control, 2001, vol. 10, suppl.
I, pg.4.
19. Shopland D.R.- „Historical perspective: the low tar lie”, Tobacco Control, 2001,
vol 10, suppl. I, pg. 11-13.
20. Campos M.- „Up în smoke-Tobacco pipe smoking trend continues to grow in
campus”, 4 dec.2003.-Angelo state university, Texasonline magazine.
21. Chin R. –„ The contemplative ritual of preparing and smoking a pipe may be the
next retro trend”,www.pipes.org.
22. Trofor A., Grigoras C - „Obiceiul de a fuma trabuc-mai puţin dăunător decât
consumul de ţigarete obişnuite?”, Pneumologia, vol.L, nr.2, 2001, pg. 121-123.
23. Trofor A., Grigoras C - „Obiceiul de a fuma trabuc-mai puţin dăunător decât
consumul de ţigarete obişnuite?”, Pneumologia, vol.L, nr. 2, 2001, pg. 121-123.
24. Iribarren C., Tekawa I.S. et. al. – „Effects of cigar smoking on the risk of
cardiovascular disease, chronic obstructive pulmonary disease and cancer in men”,
N. Engl. J. Of Med., 1999, june, 340, (23), pg. 1773-1780.
25. Shanks Th.G., Burns D.G. et. al. – „Cigars-health effects and
trends”, New York, 1993.
26. Chaouachi K. - „Tabacologie du narguile ”, Alcoologie, 1999,
tome 21,1/83, pg. 88-89.
27. Young TB, Ford CN., Brandenburg JH. – „ An epidemiologic study
of oral cancer în a statewide network”, Am J Otolaryngol., 1986, 7,
200-208.
28. Foulds J., Ramstrom L.,Burke M.,Fagerstrom K. The effect of
smokeless tobacco(snus) on public health în Sweden.Tobacco
Control 2003;12:349-59.

CAPITOLUL 3

CE EFECTE ARE FUMATUL ASUPRA SĂNĂTĂŢII?

Expunerea la fum de tutun reprezintă un risc pentru sănătate care nu


poate fi ignorat. Sunt numeroase afecţiunile atribuite fumatului, de la cataractă,
infecţii respiratorii, ulcer gastric şi până la predispoziţia de a naşte copii
prematuri sau la moartea subită (tabel 1):
Aparatul respirator
Bronhopneumopatia cronică obstructivă
Cancerul bronhopulmonar
Astmul bronşic
Infecţii respiratorii frecvente
Boli cardio-vasculare
Hipertensiunea arterială sistemică
Ateroscleroza
Arteriopatiile obliterante ale membrelor
Anevrismele- arteriale
Cardiopatia ischemică cronică
Accidente vasculare cerebrale
Tulburări de ritm cardiac (îndeosebi fibrilaţia ventriculară)
Moartea subită
Stenoze de arteră carotidă
Trombangeita obliterantă Buerger
Diverse forme de cancer:
Cancerul pulmonar
Cancerul laringian
Cancerul de colon
Cancerul de pancreas
Cancerul de esofag
Cancerul gastric
Cancerul renal
Cancerul cavităţii bucale
Cancere din sfera genitală (prostată, penis, col uterin, sân)
Alte boli pentru care fumatul e considerat factor de risc:
Boala Alzheimer
Cataracta
Leucemia
Anxietatea
Diverse simptome psihice:
- tulburări depresive
- modificări ale comportamentului şi dispoziţiei
- tulburări de personalitate, de memorie
- tulburări ale funcţiilor executorii
- schizofrenie
Ulcerul peptic
Fractura de mandibulă
Afecţiuni periodontale
Efecte negative ale tutunului la nivelul cavităţii bucale:
Leucoplazia
Stomatită nicotinică
Boala periodontală
Leucoedemul
Retracţii focale gingivale cu pierderea ataşamentului periodontal
Gingivita acută necrotic-ulcerată
Candidoza cronică hiperplastică
Glosita mediană romboidă
Limba păroasă
Lichen plan
Cariile dentare
Rolul fumatului asupra aspectelor estetice la fumători:
Melanoza gingivală (melanoza fumătorilor)
Pierderea dinţilor
Petele de tutun ale dintilor
Calculii dentari
Hialitoza
Modificări salivare (creşterea secreţiei glandelor salivare şi leziuni degenerative)
Tulburări ale acuităţii olfactive şi gustative (reducerea capacităţii de a simţi mirosul şi gustul)
Piele îmbătrânită cu riduri
Influenţe ale fumatului asupra vieţii sexuale:
Bărbaţii:
Scăderea libidoului şi potenţei sexuale
Infertilitate
Reducerea numărului de spermatozoizi şi motilităţii acestora
Femei:
Amenoree secundară
Infertilitate
Instalarea precoce a menopauzei
Interacţiunea cu pilula contraceptivă
Modificări asupra EEG
Amplificarea frecvenţei EEG
Scăderea amplitudinii undelor beta
Scaderea frecventei spectrale pe EEG
Fumatul în timpul sarcinii:
Încetinirea creşterii intrauterine
Naşteri premature
Greutate mai mică la naştere
Sindromul morţii subite la copil
Creşterea riscului de avorturi spontane şi de sângerare
Infecţii intrauterine
Ruptură prematură de membrane
Consecinţe ale fumatului matern asupra fătului:
Sindromul morţii subite a sugarului
Apneea obstructivă
Malformaţii congenitale (cheiloschizis sau paloschizis)
Creşteri de tensiune arterială la nou-născut
Factor precursor pentru astmul bronşic la copil
Risc de obezitate la copil
Peumonii şi bronşite
Retard fizic şi mental al fătului
Vom trece în revistă mai jos doar pe cele mai des întâlnite şi mai grave dintre
acestea. (1)

1. BPOC ( Bronhopneumopatia cronică obstructivă)Fig. 3

Fig. 3 Pacient cu BPOC sever - Cl. Pneumologică Iaşi, 2004.


Afecţiune respiratorie gravă, cronică, nevindecabilă,
caracterizată prin dificultate progresivă în respiraţie, cu limitarea
capacităţii de efort a bolnavului şi deteriorarea în final a calităţii
vieţii acestuia, este de 6 ori mai frecventă la fumători.
Supravieţuirea la 5-10 ani de la stabilirea diagnosticului nu depaşeşte
50%.

2. BOLI CARDIOVASCULARE (Ateroscleroza, Cardiopatia ischemică


cronică, Artertitele membrelor, Accidente vasculare cerebrale)

3. CANCERE CU DIVERSE LOCALIZĂRI


CANCERUL LARINGIAN
(Fumatul este răspunzător de apariţia cancerului laringian în peste 84% din
cazuri).
De cele mai multe ori tratarea acestei forme de neoplazie
implică operaţia (laringectomia sau hemilaringectomia),
radioterapia, chimioterapia şi aproape obligatoriu instituirea unei
traheostome (crearea unei noi căi aeriene, artificiale, printr-o incizie
efectuată la baza gâtului, la care se adaptează un inel prin care va
intra şi va ieşi aerul prin trahee).

Fig. 4 Pacient cu neoplasm laringian şi traheostoma (Dr. Raluca


Daraba, studii doctorat, Iaşi, 2004)

Traheostoma se va menţine fie doar pe perioada şi imediat


după intervenţia chirurgicală, fie pacientul va păstra această
modalitate de a respira permanent, până la sfârşitul vieţii.
În acest caz, va trebui să asigure îngrijirea traheostomei: tubul
traheal trebuie scos şi curăţat periodic şi întreţinută igiena
tegumentelor din jurul stomei. Pacientul va fi atent să nu introducă
apă la nivelul orificiului prin care respiră, apa ar putea ajunge astfel
în plămâni. Va trebui să folosească un dispozitiv special din
material plastic, pentru a evita acest accident, în timpul
bărbieritului, duşului etc.
În fine va reînvăţa să vorbească în această situaţie, acoperind
orificiul de stomă (fig. 4) în timpul „vorbirii”.

CANCERELE CAVITĂŢII BUCALE


Sunt de 4 ori mai frecvente la fumători vs. nefumători, riscul este mai crescut
la consumatorii de alcool şi la cei care consumă tutun de mestecat, 2/3 dintre acestea
apar în cavitatea bucală, cel mai frecvent (20%) interesând limba sau buzele.

CANCERUL PULMONAR
Peste 95% din cancerele pulmonare (Fig. 5) au ca factor de
risc fumatul.

Fig. 5 Aspect endoscopic de cancer bronhopulmonar: Clinica de Pneumologie Iaşi - Dr. A.


Trofor (2003)

CANCERUL GASTRIC
Fumătorii au riscul cu 72% mai mare decât nefumătorii pentru
cancer gastric (2), mai ales dacă la fumat se asociază consumul de
alcool şi o dieta săracă în fructe şi legume .

CANCERUL ESOFAGIAN (v. Fig. 6) este de 2- 4 ori mai frecvent întâlnit la


fumătorii de pipă şi trabuc. (3)
Fig. 6: Cancer de esofag: Clinica Gastro-Enterologică Iaşi, 2004

BIBLIOGRAFIE:

1. Course Educational Material (ERS School Interactive Course on “Smoking


Cessation”- Bucharest, 10-12 Dec. 2004): “Health disorders related to tobacco use
and passive smoking”, Antigona Trofor, page 35-61.
2. Hansson L.E. et. al.: ”Tobacco, alchohol and the risk of gastric
cancer. A population-based case-control study în Sweden”, Int. J.
Cancer, 1994,57, pg.26-31.
3. Course Educational Material (ERS School Interactive Course on “Smoking
Cessation”- Bucharest, 10-12 Dec. 2004): “ABC of health disorders related to
tobacco use and passive smoking”, Antigona Trofor, page 311-323.

CAPITOLUL 4

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND DORIŢI SĂ RENUNŢAŢI LA FUMAT?

Pentru a înţelege mai bine de ce este dificil să opriţi fumatul, chiar dacă doriţi
acest lucru din tot sufletul, este necesară o scurtă incursiune în domeniul
mecanismelor de acţiune a consumului de tutun.
Am văzut cât de uşor se ajunge din situaţia de a încerca prima ţigară la statutul
de fumător zilnic.
Odată cu inhalarea fumului de ţigară, fumătorul are impresia
că este mai energic, descrie o mai bună capacitate de concentrare,
este mai atent şi mai bine dispus chiar, graţie efectului discret
euforizant al nicotinei.
Specialiştii au constatat că principalele motive pentru care
fumează oamenii sunt: pentru a reduce stresul sau plictiseala, din
distracţie/plăcere, pentru socializare, creşterea atenţiei şi a
capacităţii de concentrare, pentru controlul greutăţii.
La consumatorii zilnici, datorită expunerii repetate la tutun,
apare tendinţa creşterii necesarului de nicotină în scopul obţinerii
efectelor fizice şi pshice familiare resimţite la doze mai mici din
acest drog.
O dată cu creşterea dozei de nicotină administrată se vor
amplifica şi reacţiile organismului induse de consumul acesteia.
Astfel, cu timpul, dozele cerute de organism vor creşte şi tot mai
multe din efectele produse de nicotină în corp vor fi obţinute la
nivele şi mai mari ale aportului de substanţă.
Toate aceste fenomene definesc toleranţa la nicotină, care va
fi greu de înlăturat în procesul de renunţare la fumat.
Toleranţa alături de dependenţa de nicotină sunt două criterii
considerate importante de psihiatri în încadrarea fumatului ca boală
mentală cronică din categoria adicţiei de droguri.
Filmul poate fi derulat sintetic astfel: început la tinereţe în
relaţie cu factori psihosociali specifici vârstei, însoţit iniţial de
aversiune, ameţeli, tuse, stare de rău, consumul de tutun, prin
aportul de nicotină, duce la toleranţă care se dezvoltă rapid. Apare
necesitatea obţinerii efectului pozitiv permanent, se dezvoltă
obişnuinţa şi persoana se transformă în fumător zilnic regulat. În 1 -
2 ani tânărul ajunge să inhaleze ca un adult. (1)
Nicotina introdusă inhalator, pe calea fumului de tutun este
calea cea mai rapidă de a furniza creierului acest drog, pe de altă
parte ea se absoarbe rapid la nivelul mucoasei bucale. Aceasta este
o altă explicaţie pentru care ţigara este vehiculul ideal prin care
nicotina - un drog puternic psihoactiv ajunge la organul ţintă -
creierul.
Restul este simplu, ca orice drog va determina dorinţă
persistentă/ nevoia de a fuma şi apariţia unui sindrom de sevraj
dacă se încearcă renunţarea la fumat.
În final, individul nu mai fumează pentru a obţine efectele
pozitiveale tutunului, ci pur şi simplu pentru a evita simptomele
sindromului de sevraj al acestuia (abstinenţa). Psihiatrii afirmă că
fumatul devine un obicei şi devine dificil de oprit, printr-un proces
numit “condiţionare operantă”, ceea ce se traduce prin:
comportamentul ajunge să fie controlat prin stimuli care îl
caracterizează. Astfel se instalează stimularea pozitivă şi
stimularea negativă. (2)
Nicotina reprezintă un stimulent pozitiv puternic, învăţându-l
pe fumător la un nivel inconştient să repete comportamentul
(fumatul), dar totodată nicotina este şi un stimulent negativ:
diminuează simptomele de abstinenţă – învăţându-i pe fumători să
fumeze o ţigară ca răspuns la aceste simptome.
Oprirea fumatului, aşadar, este acompaniată pe parcursul
primelor 1-3 săptămâni de aşa numitul sindrom de sevraj
nicotinic, (3) caracterizat prin:
 iritabilitate, furie, frustrare
 nelinişte
 anxietate/tensiune
 stări depresive
 dificultăţi de concentrare
 insomnie
 dorinţa crescută de a consuma tutun - semn care
prezice reluarea fumatului, după renunţarea definitivă.
 apetit crescut, în special pentru alimentele dulci
 creştere ponderală.
Sindromul este mai sever la marii fumători cu tentative
eşuate de a întrerupe fumatul în antecedente, este agravat de
stress şi plictiseală şi poate fi îmbunătăţit prin exerciţiu/sport,
evitarea mediilor în care se fumează în mod obişnuit, iar cu
siguranţă folosirea în paralel a terapiei medicamentoase îl înlătură
cu mai mare uşurinţă.
Scăderea nivelului de nicotină nu are numai efect psihologic,
ci se însoţeşte şi de alte manifestări cu caracter fizic, palpabil:
- scăderea ratei metabolismului (cu aproximativ 8%)
- scăderea nivelelor de adrenalină & cortizol
- reducerea funcţiei cognitive
- scăderea frecvenţei cardiace (8 – 10 bătăi/min)
- modificări electroencefalografice (EEG): creşterea
amplitudinii undelor alfa lente.
- tremor redus
- scăderea ratei de metabolizare a cafeinei sau a altor
droguri;
- creşterea temperaturii, ulceraţii bucale, accentuarea
tusei, constipaţie.
Deşi proaspăt fumători, sindromul de abstinenţă se descrie şi
la copii/adolescenţi. La aceştia, între iniţierea fumatului zilnic şi
instalarea sevrajului. În caz că renunţă la fumat, pot trece până la
21 zile la fete şi 183 zile la băieţi.

“Dilema” celor ce opresc fumatul poate fi rezumată


astfel:
Daca încerci să renunţi la fumat - ce este mai greu: A
sau B?
 A: Permanenta stare că îţi lipseşte ceva şi de aceea nu poţi
“funcţiona” normal.
 B: Frustrarea că nu poţi fuma în acele momente speciale când
fumatul era perceput ca o plăcere şi te făcea să te simţi bine.
Majoritatea tentativelor spontane de stopare a fumatului au un
succes redus. Intervenţia medicală creşte rata de succes iar
adăugarea unui suport farmacologic dublează (în luni) rata de
succes.
Iată câteva false mituri (4) cărora le puteţi fi victime, mituri pe
care discuţia cu personalul medical (*) le va demonta rapid :
– « Fumez atât de puţin, deci nu există nici un risc »
• Nu este adevărat - riscul debutează de la 1
ţigară pe zi*
– « Fumez doar ţigări uşoare, care sunt
mai „sănătoase” »
• Ţigările « uşoare » sunt la fel de periculoase
pentru sănătate*
– « Oprirea fumatului dintr-o dată este periculoasă »
• Niciodată renunţarea la fumat nu este
dăunătoare pentru sănătate (dar renunţarea
poate avea inconveniente temporare)
– « Nicotina duce la îmbolnăvire »
• Tutunul duce la îmbolnăvire, nicotina
determină dependenţa şi de aceea nu puteţi
renunţa la fumat.

Ce beneficii pentru sanatate aduce oprirea fumatului?

Se cunosc atât efecte pozitive imediate cât şi pe termen lung


ale acestui gest (5).
Iată o sinteza (6, 7) a beneficiilor imediate:
- la numai 20 de minute, tensiunea arterială înregistrează o
scădere, iar temperatura extremităţilor se normalizează;
- după 8 ore, nivelul monoxidului de carbon din sângele fumătorilor
scade şi creşte oxigenarea sângelui;
- după 24 de ore, circulaţia sângelui se îmbunătăţeşte, scade riscul
de accident vascular şi de moarte subită;
- după 48 de ore se constată ameliorarea gustului şi mirosului;
- la 72 de ore, deja fumătorii au o respiraţie mai bună, creşte
performanţa respiratorie la efort.
Sintetizând cele de mai sus, în plan apropiat, după oprirea
fumatului, sângele devine mai bine oxigenat, scade vâscozitatea
sangvină şi riscul de formare de cheaguri sangvine care pot obtura
vasele, producând accidente vasculare.
Prin urmare, riscul de boli cardio-vasculare se reduce simţitor,
mai ales la cei ce aveau şi alţi factori favorizanţi ca hipertensiunea
arterială, obezitatea, diabetul sau hipercolesterolemiile.
La un an de la renunţare, pericolul unui atac de cord scade la
jumătate, iar apoi este în declin, în mai mică măsură, dar constant,
astfel că, după 5-10 ani, devine egal cu al unei persoane care nu a
fumat niciodată.
Tot după un an de renunţare la fumat, riscul unui accident
vascular cerebral devine aproape nul.
După 5 ani de la oprirea fumatului, pericolul de cancer bucal,
laringian sau esofagian se reduce cu 50%. (8)
În privinţa bolilor pulmonare, abia dupa 10 ani de sevraj
tabagic, riscul unui cancer pulmonar se diminuează cu 30 pâna la
50%.
În fine, abia după un timp mai îndelungat, 15 ani, „şansele”
foştilor fumători de a dezvolta orice formă de cancer sunt similare
celor pe care le au nefumătorii. (9)

Cât este de importantă motivaţia de a renunţa la


fumat?

O condiţie esenţială pentru a ajuta un fumător să renunţe la


obiceiul său este dorinţa acestuia de a se opri.
Medicii nu pot face consiliere antifumat sau recomanda
tratamentul dependenţei nicotinice împotriva voinţei respectivei
persoane.
De cele mai multe ori, motivaţia de a renunţa este în strictă
asociere cu gradul de dependenţă nicotinică, ceea ce poate
influenţa negativ decizia de renunţare.
Acest lucru este valabil atât la marii fumători care ştiu că au
un consum tabagic intens şi îndelungat şi nu au încredere în
capacitatea lor de a se lipsi de tutun, dar şi la cei care fumează
puţin şi au un grad minor de adicţie.
Aceştia din urma sunt convinşi că ar putea renunţa oricând la
fumat.
Toate aceste temeri sau prejudecăţi pot fi depăşite cu ajutorul
specialiştilor în consiliere.
La o primă discuţie cu fumătorul, medicul poate afla că acesta
nu şi-a propus, nu a încercat niciodată să renunţe până atunci sau
pur şi simplu nu a fost corect informat de ce ar trebui să nu mai
fumeze.
Prima întâlnire fumător - medic este hotărâtoare. Fie că îi vom
câştiga încrederea şi pacientul va reveni, eventual ne va solicita
ajutor şi va urma un program de sevraj cu vizite pe parcurs, fie că
nu se va mai întoarce niciodată.
Depinde de „arta” pe care o posedă respectivul medic de a-şi
convinge pacienţii fumători că au nevoie de acest sprijin şi că şi
fumatul poate fi o problemă gravă de sănătate.
Renunţarea la tutun este un proces mai complicat însă, care
trece prin mai multe etape.
După momentul iniţial când ideea că ar trebui să renunţe
prinde contur în mintea pacientului, trebuie să urmeze hotărârea de
a renunţa, apoi punerea ei în practică, reuşita - cu menţinerea
abstinenţei eventual eşecul acesteia - cu reluarea fumatului, apoi o
nouă încercare de renunţare, încununată sau nu de izbandă.
Este bine ca de la început fumătorul să fie pregatit pentru
toată această succesiune de momente şi nici într-un caz să nu
incerce să renunţe, dacă este nesigur. (10)
Am constatat că de cele mai multe ori decizia de renunţare
este precipitată de un aspect care are importanţă pentru persoana
în cauză: prieten, soţ/soţie, care au reuşit să oprească fumatul, un
cunoscut, rudă apropiată care a murit din cauza unei boli provocate
de fumat, o interdicţie la locul de muncă, o creştere a preţurilor la
ţigări, faptul că aşteaptă un copil etc. (11) În multe din aceste
situaţii, de la caz la caz, nu se obţine abstinenţa definitivă. Atunci
când iniţiativa de a opri fumatul porneşte de la fumător şi el este şi
informat, totodată pregătit pentru ceea ce va urma, şansele de
reuşită sunt maxime, dacă se adaugă şi consiliere medicală de
specialitate.
O dată decişi să renunţe definitiv la ţigară, o mulţime de
dificultăţi se vor ivi în calea fumătorilor aflaţi în această situaţie:
ocaziile favorabile, atât de familiare, chiar plăcute de a fuma sau
nonşalanţa cu care cei de acasă, de la serviciu, din anturaj vor
continua să-şi aprindă ţigara, netulburaţi de noua lor ipostază, cea
de nefumător.
Se vor simţi excluşi, izolaţi, şi nu de puţine ori vor avea
tentaţia să lase totul deoparte şi să fumeze ca şi până atunci. Ce
este de făcut? Ce poate face el, fumătorul decis să renunţe, pentru
a nu se întoarce din drum?
În primul rând nu trebuie să fie singur în această încercare,
fără suportul prietenilor, al familiei, al medicilor sau altor categorii
de personal medical.
Aceştia trebuie să fie optimişti şi să le insufle încrederea
fumătorilor cu fraze de genul: nu disperaţi dacă prima încercare de
a renunţa a eşuat! Faceţi alta şi alta, până reuşiţi! Învăţaţi din
fiecare greşeală şi abordaţi diferit noua tentativă de sevraj. De
obicei, succesul vine după mai multe astfel de încercări. Să aveţi
mereu în minte că oricât de târziu aţi opri fumatul, aţi făcut un
lucru bun pentru sănătatea dumneavoastra şi există suficiente
avantaje ce nu vor întârzia să apară, dându-vă convingerea că aţi
procedat corect. Nu ezitaţi să solicitaţi un consult pentru consiliere
antifumat! Sigur veţi primi informaţii interesante şi utile!
Dacă vi se pare prea greu să faceţi efortul de a renunţa prin
voinţă la fumat, folosiţi mijloace terapeutice: substituente nicotinice
sau Bupropion, dar numai sub prescripţie şi supraveghere de
specialitate.
Substituentele cu nicotină au avantajul de a vă introduce
nicotina în corp, dacă sunteţi dependent, făcând mai uşoară
renunţarea la ţigară, protejându-vă de celelalte constituente toxice
şi cancerigene ale tutunului. Ele pot fi consumate chiar şi de
gravide, cardiaci sau alte grupe de pacienţi cu risc.
Diversele metode de tratament nu pot avea aceeaşi eficienţă
la toţi fumătorii. Ele se adaptează fiecarui caz în parte, iar alegerea
metodei adecvate se face de comun acord între medic şi pacient şi
în deplină cunoştinţă de cauză, reciproc. Medicul va explica
pacientului avantajele şi contraindicaţiile metodei, dar pentru a
putea face acest lucru, şi pacientul trebuie să-i relateze cu
onestitate istoricul medical şi al consumului tabagic.
Nu va „îmbătaţi” cu succesul obţinut. Este mare lucru că aţi
reuşit să nu fumaţi câteva săptămâni. Dar, aveti grijă, fără o
strategie bine pusă la punct, puteţi relua oricând fumatul!
Atenţie maximă în primele 6 luni – 1 an de la sevraj! Sunt cele
mai critice! Normal, după acest interval, dependenţa fizică şi
psihică dispare în majoritatea cazurilor. (12)

Ce trebuie să afle un pacient fumător la prima şedinţă


de consiliere antifumat?

La un prim contact cu fumătorul, medicul poate folosi prilejul


de a-i oferi acestuia informaţii simple pe înţelesul său, cu privire la
rolul nociv al fumatului: ce boli îl pot ameninţa, de ce nu este bine
să continue să fumeze, atât pentru el cât şi pentru cei din jur.
Există câteva informaţii de rutină care trebuie obţinute la
această primă luare de contact.
Se va sublinia relaţia de directă proporţionalitate între
numărul de ani, de pachete de ţigări fumate, vârsta iniţierii
fumatului şi gravitatea bolilor asociate, ca şi scurtarea speranţei de
viaţă.
Longevitatea este influenţată în principal de gravitatea
expunerii (cât de mult a fumat subiectul în decursul vieţii).
Cele mai frecvente boli care „îi pândesc“ pe fumătorii
înveteraţi sunt cele respiratorii obstructive cronice, cele cardio-
vasculare şi cancerele cu diferite localizări.
Marilor fumători, aflaţi în preajma vârstei de 40 de ani li se va
arăta că sunt expuşi în primul rând bolilor cardio-vasculare, cu un
risc maxim pentru atacurile ischemice, dar şi pentru moartea
subită.
Fumătorii vor afla că există şi alte neajunsuri ale fumatului la
orizont: osteoporoza, infertilitatea, atât masculină cât şi feminină,
impotenţa sexuală, riscul de avorturi spontane şi de a naşte copii
prematuri, instalarea precoce a menopauzei, osteoporoza,
îngălbenirea dinţilor, ridurile, cataracta, boli cronice ale gingiilor şi
dinţilor etc.(13)

Ce trebuie ştiut despre tratamentul medicamentos al


dependenţei de nicotină?
S-a spus deja că nicotina este capabilă de a induce o
dependenţă severă, în egală măsură cu heroina, amfetaminele şi
cocaina.
Deşi mulţi ştiu acest lucru, unii fumători refuză să creadă că
nu vor reuşi să renunţe la fumat doar prin voinţă.
Atunci când se conving însă că voinţa nu este suficientă şi
apelează la medic, acesta îi poate orienta spre una din soluţiile
următoare:
􀂾 produşi de substituţie ai nicotinei care urmăresc reducerea
necesarului de nicotină al corpului, fără a creea dependenţă;
􀂾 produse care înlătură senzaţia imperativă de lipsă de nicotină din
organism, de tipul antidepresivelor (Bupropion);
􀂾 diverse alte terapii medicamentoase sau nonfarmacologice.

Cum puteţi evita reluarea fumatului, odata ce aţi


renunţat?

Mulţi fumători ajung la concluzia că trebuie să oprească


fumatul, mulţi chiar încearcă să o facă, unii dintre ei reuşesc pentru
scurt timp, alţii pentru mai mult. Şi totuşi statisticile sunt
neîndurătoare: numai 3-5% dintre ei obţin abstinenţa de durată prin
voinţa nedublată de alte intervenţii medicale.
Ce este de facut? Cum puteţi preveni reluarea fumatului,
odata ce aţi reuşit să-l opriţi, fie şi pentru câteva zile? (14)
Este ştiut că cea mai dificilă perioadă pentru cel care renunţă
la fumat este în primele 1-3 săptămâni. Atunci, riscul unei recidive
este maxim.
De aceea, în primul rând trebuie prevăzut exact ce situaţie, ce
factor imprevizibil ar putea favoriza reluarea fumatului.
Cel mai adesea este vorba despre elemente declanşatoare ca:
stress-ul, mânia, un eveniment neaşteptat, o decepţie, momente
deprimante.
În egală măsură, pot interveni şi situaţii riscante: cafeaua într-
un anumit anturaj, revederea cu un amic drag, mare fumător,
rutina de la serviciu.
Este bine ca fumătorii să-şi construiască o strategie menită să
facă faţă acestor conjuncturi, care i-ar putea îndemna să se
întoarcă la ţigară.
Un prim pas va avea în vedere crearea unor noi situaţii, a unei
noi ambianţe care să nu permită refacerea cercului vicios imediat
ce s-ar ivi respectiva postură care ar conduce la fumat.
Pentru aceasta este suficientă îndepărtarea pachetului de
ţigări, chibrituri, bricheta, etc, a scrumierelor, schimbarea orei de
consumat cafea şi a modalităţii de a o consuma, schimbarea unor
obiceiuri, plimbarea la o anumită oră, practicarea alergării,
sportului, noi hobby-uri.
Studiile pe această temă (15) au arătat că mai mare risc de a
relua fumatul au cei care la primele tentative de renunţare au
experimentat simptome severe de sevraj (iritabilitate, anxietate,
depresie, vărsături, insomnii, îngrăşare, etc).
Şi pentru că genetica este tot mai des pomenită în
problematica fumatului, amintim aici o cercetare (311) care
sugerează că şi severitatea sindromului lipsei de nicotină poate fi
condiţionată de factori genetici. La persoanele care întrunesc
această condiţie, este nevoie de mai multe încercări până la oprirea
definitivă a fumatului. La această concluzie s-a ajuns studiindu-se
comportamentul gemenilor în timpul sevrajului la fumat. (16)
O mare importanţă, se pare, o exercită şi existenţa în mediu a
unui partener care rămâne fumător, pe parcursul încercării de
renunţare la fumat. (17)
În general, femeile sunt cele care suportă mai greu lipsa
ţigărilor în primele zile. Ele descriu mai multe stări depresive,
scăderea performanţei cognitive, modificări ale dispoziţiei şi chiar
ale ritmului cardiac.
Rudele şi prietenii trebuie preveniţi asupra deciziei de a nu
mai fuma, ei trebuie să acorde sprijin prin atitudinea lor: să nu
fumeze în prezenţa celor ce sunt în sevraj, să nu-i serveasca cu
ţigări.
Câteva principii de terapie comportamental - cognitivă ar
putea fi utile în decuplarea situaţiilor cu risc de reluare a fumatului.
Iata ce îl poate sfătui medicul pe pacient să facă, în funcţie de
situaţie:
- obişnuita şuetă cu prietenii din care ţigara era nelipsită:
încercaţi să vă imaginaţi situaţia în avans şi să pregătiţi un răspuns
celor care vă vor îmbia să fumaţi cu ei;
- în caz de stres, de situaţii conflictuale: încercaţi să
constientizaţi şi să controlaţi tensiunea nervoasă, ieşiţi afară,
respiraţi profund, faceţi o plimbare, ascultaţi muzică, apelaţi la
tehnici de relaxare;
- asocierea fumatului cu consumul de alcool: este greu de
combătut. De multe ori cere o voinţă foarte mare şi în orice caz
reducerea consumului de alcool pe perioada renunţării la fumat.
(18)
- evenimente neaşteptate: deces, divorţ, decepţii, faliment:
gândiţi pozitiv, nu adăugaţi o nouă problemă nenorocirilor proaspăt
încercate;
- după prânz, siesta, tabietul cafelei şi al ţigării de după-
masă: este foarte simplu: va ridicaţi imediat de la masă, spălaţi
vasele, vă spălaţi pe dinţi sau plecaţi pe terenul de sport; o altă
atitudine uşor de adoptat - în loc de cafea beţi o ciocolată, un suc
de fructe, un ceai – alături de ele - ţigara nu se va mai bucura de
aceeasi preţuire.
- factori deprimanţi: sportul, călătoriile, schimbările de look, sau
în locuinţă pot fi de un real folos. Dacă nu, este nevoie de ajutor
psihiatric, uneori.
- pofta inevitabilă de a fuma o ţigară: este nevoie de
concentrare şi autocontrol. În cele câteva minute cât durează
senzaţia imperioasă de a aprinde o ţigară şi de a trage un fum
măcar încercaţi să rememoraţi motivele care v-au determinat să
luaţi hotărârea de a renunţa la fumat şi distrageţi-vă singuri atenţia
de la ţigară prin alte activităţi mărunte: o alergare, un telefon,
preparaţi-vă o băutură răcoritoare etc.
În acelaşi timp, pe măsură ce câştigaţi teren şi căpătaţi
încredere în capacitatea dumneavoastră de a vă autocontrola,
încercaţi să vedeţi partea bună a noii situaţii prin câteva aprecieri
pozitive.
În primul rând, veţi demonstra celor din jur şi dumneavoastră
că aţi fost în stare să opriţi fumatul. Apoi hainele, părul, locuinţa nu
va vor mai fi impregnate de mirosul de fum de tutun. Nu va trebui
să mai ieşiţi afară sau să creaţi tensiuni prin obiceiul
dumneavoastră într-un cerc de prieteni, în care majoritatea erau
nefumători.
Viaţa dumneavoastră se va schimba: tot ce era legat de ţigări
şi fumat vă aducea şi neajunsuri: grimase ale soţului/soţiei,
dezacordul părinţilor, al prietenilor. (19)
Renunţând, veţi putea savura mai bine gustul unor alimente şi
poate chiar veţi începe să faceţi sport. În plus, s-ar putea să faceţi
şi o economie substanţială pe plan financiar. Iar viitorul sănătăţii
dumneavoastră va fi sigur mai bun fără fumat.
Chiar dacă toate aceste planuri nu vor avea succes de prima
dată, nu ezitaţi să le reluaţi şi să vă menţineţi decizia de a reuşi să
opriţi fumatul. Nu toţi reuşesc din primele tentative. Important este
să obţineţi o victorie cât de mică pe acest drum. Ea va trebui
anunţată, fructificată pozitiv şi folosită ca punct de pornire a unor
noi încercări, până la reuşita finală.
Desigur că este greu. Un fumător înveterat va înţelege mult
mai bine aceste rânduri decât unul ocazional, care fumează de
plăcere sau decât un teoretician ce combate tabagismul şi care nu
a fumat în decursul vieţii.
Iată, spre exemplu (20), constatările cu privire la diferenţele
individuale ale răspunsului organismului la prima ţigară după o
noapte de abstinenţă. Ele ne pot ajuta să înţelegem ce se întâmplă
cu corpul unui fumător intoxicat, atunci când este privat un timp
mai îndelungat de nicotină. Într-un astfel de studiu, fumătorii au
fumat la trezire 3 ţigări, una după alta, spaţiate la 30 de minute.
Acestea aveau un conţinut de 1 mg de nicotină. Răspunsul
subiectiv al organismului (emoţii negative) ca şi creşterea
frecvenţei cardiace au fost mai intense la ultimele două ţigări.
Explicaţia ar consta în faptul că la unele persoane, se dezvolta
un mecanism de sensitivitate iniţială la nicotină, dar şi un model de
toleranţă faţă de efectele fumului de tutun.
Aşadar, nu este uşor şi nu depinde numai de voinţă să
renunţaţi definitiv la fumat şi nu trebuie să aşteptaţi miracole din
partea medicilor sau a medicamentelor. Nu veţi reuşi să nu mai
fumaţi decât participând activ, implicându-vă şi fiind atent la
semnalele pe care vi le va da organismul pe parcursul acestei
perioade dificile din viaţa dumneavoastră.
Nu rămâne decât să fructificaţi toate aceste informaţii în
folosul dumneavoastră, adaptându-le fiecarui tip de fumător, pe
principiul că orice metodă, oricât de neobişnuită sau complicată ar
părea poate fi bună dacă reuşiţi să deveniţi nefumător. (21)

BIBLIOGRAFIE:

1. Perkins K.A. - „Chronic tolerance to nicotine în humans and its


relationship to tobacco dependence”, Nicotine and Tobacco
Research, vol. 4., nr. 4, nov. 2002, pg. 405-423.
2. Vender J., Cherry C., Wilson A. – „Dissociation of nicotine
tolerance from tobacco dependence”, Journal of Pharmacology and
Experimental Therapeutics, 2001c, vol. 296, pg. 849-856.
3. Hughes J.R., Hatsukami D. – „Signs and symptoms of tobacco
withdrawal”, Archives of General Psychiatry, 1986, vol. 43, pg. 289-
294.
4. www.nututun.ro

5. Zain RB, Razak IA. – „Association between cigarette smoking and


prevalence of oral mucosal lesions among Malaysian army
personnel”, Commun Dent Oral Epidemiol, 1989, vol. 17, (3), pg
148-149.
6. Edwards R. - „The problem of tobacco smoking”, BMJ, 24 January
2004, pg. 217-219.
7. Trofor A. - Curs de Pneumoftiziologie, Ed. Institutul European,
2001, pg. 137-147.
8. Eliasson B., Hjalmarson A., Kruse E., Landfeldt B., Westin A. –
„Effect of smoking reduction and cessation on cardiovascular risk
factors”, Nicotine&Tobacco Research.
9. Palmer RM. –„Tobacco smoking and oral health”, Health
Education Authority, Occasional Paper, 1987, no. 6, pg. 17.
10. Pindborg JJ.: ”Atlas of diseases of the oral mucosa”, Fourth
Edition, Copenhagen, Munksgaard, 1985.
11. Sutton S - „Back to the drawing board? A review of applications
of the tanstheoretical model to substance use”, Addiction, 2001,
vol. 96, pg. 175-186.
12. Pascale G.A.Van Hoydonk, Temme HT.E., Schouten E.G. –
„Serum bilirubin concentration în a Belgian population: the
association with smoking status and type cigarettes”, Univ. of
Leuven, Dept. Of Public Health, division of nutrition and
epidemiology, Kapucijnenvoer, 33-35, B3000 Leuven, Belgium,
Pascale. Vanhoydonck@med. kuleuven.ac.be
13. Matsumoto K., Aizawa H., Inoue H., Koto H., Takata S., Shigyo
M., Nakano H., Hara N. – „Eosinophilic airway inflammation induced
by repeated exposure to cigarette smoke”, European Respiratory
Journal, 1998, vol. 12, (2), pg. 387-394.
14. Lam W., Sze PC., Sacks HS. Chalmers TC – „Meta-analysis of
randomized controlled trials of nicotine chewing-gum”, Lancet,
1987, vol. 8549, pg. 27-31.
15. Wiltshire S., Bancroft A., Parry O., Amos A. – „ ’I came back here
and started smoking again’: perceptions and experiences of
quitting among disadvantaged smokers”, Health Education
research, Jun. 2003, vol. 18, (3), pg. 292-303.
16. Herrera N., Franco R, Herrera L., Partidos A., Rolando R.,
Fagerström KO – „Nicotine gum, 2 and 4 mg, for nicotine
dependence: a double blind, placebo controlled trial with a
behaviour modification support program”, Chest, 1995, vol. 108,
pg. 447-451.
17. Ramon JM, Bou R., Alkiza ME. Et.al.: ”The process of change and
sex as predictors of the quitting of tobacco consumption”, Subst.
Use Misuse., 1999, sept; 34 (11), pg. 1469-1503.
18. Molimard M., Hirsh A. – „Méthodes d’arrêt du tabagisme”, Revue
des maladies respiratoires, 1990, vol. 7, pg. 307-312.
19. Fagerstrom K.O. – „Comment diagnostiquer et traiter la
dépendance tabagique?”, Sem Hôp Paris, 1989, vol. 40, pg. 2433-
2438.
20. Niaura R., Shadel W.G., Goldstein M., Hutchinson K.E., Abrams
D.B. – „Différences individuelles en réponse à la première cigarette
après une nuit d’abstinence chez des fumeurs réguliers”.
21. Said S., Berlin I., Puech AJ – „Essais contrôlés randomisés
d’aides médicamenteuses de l’arrêt du tabac – résultats et
perspectives”, Thérapie, 1994, vol. 49, pg. 313-319.

CAPITOLUL 5
METODE DE RENUNŢARE LA FUMAT
În cele ce urmează ne vom referi cu precădere la renunţarea la fumat acordată
de specialişti instruiţi în cabinetele de profil.
Ce reprezintă sfatul antifumat?
O sumă de indicaţii verbale de a opri fumatul,la care se pot
adăuga informaţii despre efectele dăunătoare ale fumatului oferite
de orice doctor sau reprezentant de personal medical căruia i se
adresează un pacient fumător, poate oferi o scurtă recomandare de
renunţare la fumat.
Sfatul antifumat este una din cele mai ieftine intervenţii
medicale. Aplicat izolat are un randament redus: doar 1 din 40 de
fumători ajung să renunţe la fumat. (1)
În practică, există 3 tipuri de intervenţii:
- sfatul minimal: 3-5 minute;
- şedinţe de consiliere de 10-15 minute;
- succesiune de şedinţe scurte, săptămânale sau
lunare.
Consultaţia va începe cu pregătirea pacientului. Acesta va
primi din partea medicului informaţii simple, pe înţelesul lui,
despre: efectele nocive ale fumatului, perioada de 1-3 săptămâni
(sd. abstinenţă) imediat după oprirea fumatului şi beneficiile pentru
sănătate ale renunţării la fumat.
Se va stabili un scurt istoric al fumatului şi al antecedentelor
familiale şi personale, se vor discuta tentativele anterioare de
renunţare, apoi se va identifica o motivaţie clară de a opri fumatul,
după care vor fi prezentate succint pacientului metodele de sevraj
cu avantajele şi efectele secundare corespunzătoare alegându-se
de comun acord soluţia optimă.
În istoria naturală a renunţării la fumat din momentul în care
încep să fumeze pentru prima dată, fumătorii suferă o stare de
disconfort în diverse grade când se gândesc la efectele nocive şi la
costurile fumatului.
Ocazional, această ‘tensiune’ ar trebui să fie suficientă pentru
a produce o tentativă de renunţare. Practic, însă, cel mai adesea,
conduce la tentative de a reduce fumatul decât la oprirea fumatului
propriu zis.
Încercarea de renunţare poate fi precipitată de stimuli
informaţionali sau emoţionali, sporind tensiunea deja existentă.
Atât în tentativele de renunţare planificate, cât şi în cele
neplanificate, mulţi fumători folosesc adjuvanţi terapeutici,
medicamente dovedite eficiente în tratarea dependenţei nicotinice.
Abordarea tratamentului dependenţei de tutun (2) presupune
o strategie de schimbare a comportamentului de tip “cei 3 T”
bazata pe:
 creşterea ‘tensiunii’
 preţul ţigărilor creşte
 restricţii de fumat
 campanii mass media
 sprijin pentru renunţarea la fumat.
 « triggeri  » (stimuli) în lumea fumătorilor.
 campanii media orientate spre acţiune
 scurte sfaturi din partea medicilor
 promovarea adjuvantelor pentru renunţarea la fumat
 creşterea reuşitelor în renunţarea la fumat printr-o mai mare
utilizare a ‘tratamentului’ eficient
 educarea fumătorilor privind tratamentele existente
 tratamentele să fie mai ieftine şi mai uşor accesibile.
Acestea fiind zise, să “pătrundem” practic în procesul de
renunţare la fumat. Primul pas: Evaluarea statusului
fumătorilor
Pacienţii completează un chestionar standard (Tabel 1) cu
informaţii despre statusul de fumător (fumător zilnic, ocazional,
fost fumător, etc, gradul de dependenţă tabagică (determinat
prin testul Fagerstrom-Nadjari - Tabel 2), numărul de pachete-
an = produsul dintre numărul de pachete fumate/zi şi numărul
de ani de fumat, antecedentele personale de boală, istoricul
tentativelor anterioare de renunţare la fumat. Cu acest prilej, li
se solicită acceptul de a primi consiliere antifumat.
Tabel I
 FISA CONSILIERE ANTIFUMAT
 Nume si prenume ......................................................................
 Varsta ........................................................................................
 Profesia .....................................................................................
 Nr. foii de observatie ..................................................................
 Diagnostic .................................................................................
 Status fumator:
-fumator __
-nefumator (care a fumat mai putin de 100 de tigari in viata) __
-fost fumator (care nu mai fumeaza de 6 luni) __
 Numarul de pachete/an (nr. de tigari/zi, nr. de ani de fumat)
 fumator __________ __________
 fost fumator __________ __________
 Ce tip de tigari preferati?
 cu filtru ___
 fara filtru ___
 romanesti ___
 straine ___
 light ___
 Sunteti expus pasiv la fumul de tigara?
 in familie ___
 la serviciu ___
 deloc ___
 Scorul de dependenta la nicotina: (anexat testul Fagerstrom)
 Ati incercat sa renuntati la fumat?
 da ___
 nu ___
 temporar ___
 Doriti consilierea la cabinetul antifumat din clinica ?
 da __
 nu __
 Semnatura pacientului: Data:
Tabel 2
Testul de dependenta la nicotina
(Fagerstrom- Nadjari)
1. Cate tigarete fumati pe zi?
Sub 15= 0
15- 20 = 1;
Peste 25 = 2.
2. Inhalati fumul ?
Niciodata = 0
Uneori = 1;
Totdeauna = 2.
3. Aveti tendinta sa fumati mai multe tigarete una dupa alta
dupa cateva ore de abstinenta?
Da =1
Nu =0.
4. Care este cea mai buna tigareta ?
Prima = 1
O alta = 0.

5. Ce marca de tigarete fumati (continut de nicotina) ?


Sub 0,8 mg = 0
0,8 – 1,5 mg = 1
Peste 1,5mg = 2.
6. Cand fumati prima tigareta ?
In prima ½ de ora de la trezire = 1
Mai tarziu = 0.
7. Fumati mai mult dimineata decat dupa-amiaza ?
Da = 1
Nu = 0.
8. Va este greu sa nu fumati intr-un loc unde este interzis
(biserica, sala de spectacole, etc.)?
Da = 1
Nu =0.
9. Fumati cand sunteti bolnav si ramaneti in pat o zi intreaga ?
Da =1
Nu =0.
10. Fumati cand simtiti nevoia de a va concentra ?
Da = 1
Nu = 0.
Interpretarearezultatelortestului

 Corespunzator testului sus mentionat, pana


la 3 puncte nu se poate vorbi de
dependenta,
 intre 4 – 6 puncte dependenta este
moderata,
 intre 7 – 9 puncte dependenta este
puternica,
 peste 10 puncte dependenta este foarte
puternica.

Abordarea fiecărui pacient este diferită, în funcţie de profilul


psihologic, de sex, vârstă, motivaţia de a fuma, numărul de
tentative eşuate de renunţare la fumat şi răspunsurile la
chestionarul standard de mai sus.
Cu experienţa de care dispune, medicul va alege pentru
fiecare pacient în parte, în urma unei şedinţe de consiliere care
să cuprindă toate aceste informaţii, metoda cea mai potrivită de
oprire a fumatului.
În lume, există o ofertă generoasă de astfel de metode:
medicamente -substitute de nicotină, pilule care scad pofta de a
fuma, antidepresive, anxiolitice, terapia comportamentală,
psihoterapia, metode complementare - acupunctura, hipnoza,
etc.
În ultimii ani s-au înregistrat progrese simţitoare în domeniu
prin apariţia de medicaţie îmbunătăţită de tipul varenicline, dar
şi printr-o mai bună utilizare a medicaţiei existente: combinaţii
de diferite produse din categoria substitutelor nicotinice,
prelungirea utilizării acestora - dacă e necesar, sau folosirea lor
ajutătoare în paralel cu reducerea numărului de ţigări zilnice.
S-a ajuns prin numeroase programe educaţionale la un
acces mai bun la terapie/sprijin psihologic, au apărut linii
telefonice de ajutor pro-active, precum şi posibilitatea asigurării
de sprijin psihologic pentru fumători în asistenţă primară şi
secundară.
Există puţine ţări care au la ora actuală confortul tuturor
acestor posibilităţi de a trata fumătorii. România este de-abia la
început în domeniul asistenţei medicale a tabagismului şi de
aceea ne vom referi în cele ce urmează mai detaliat la mijoacele
terapeutice la îndemana pacienţilor români şi fugitiv la cele ce
sunt aşteptate pe piaţa farmaceutică românească într-un viitor
apropiat.
A)Tratamentul cu substituenţi nicotinici (TSN) are
următoarele repere generale:
- este o soluţie logică: organismul primeste NICOTINA în
continuare, însă dintr-o altă sursă.
- absorbţia este predominant venoasă, ceea ce conduce la un
nivel sangvin mai redus al NICOTINEI şi o stimulare cerebrală
întârziată (minute, în loc de secunde).
- durata terapiei este de 3 - 6 luni
- efectele secundare sunt minime
- are avantajul că se poate administra în caz de necesitate şi la
gravide, adolescenţi, bătrâni, pacienţi cu afecţiuni cardio-
vasculare, cerebro-vasculare, sau celor cu contraindicaţii ale
bupropionului/vareniclinei.
- este permisă cu unele precauţii la tinerii sub 18 ani, în cadrul
unor programe de consiliere individualizate.
Treptat, TSN furnizează aproximativ o treime din nicotina
prezentă în ţigări, dar fără compuşii toxici, cancerigeni ai tutunului.
(3) Este introdusă în corp doar atâta nicotină cât e necesar pentru a
ameliora simptomele de abstinenţă şi dorinţa de a fuma, dar nu
suficientă pentru a reinstala dependenţa.
Deoarece dependenţa tabagică este o asociere între
componenta farmacologică (nicotina) şi componenta
comportamentală (status de fumător) iar severitatea dependenţei
poate fi diferită de la un fumător la altul, experţii au creat mai
multe tipuri de preparate pe bază de nicotină: gumă, plasturi,
inhaler, spray, tablete sublinguale, cu diverse concentraţii şi
modalităţi de administrare, astfel încât separate sau în asociere să
poată suplini ţigara, oferind soluţii individuale de renunţare pentru
fiecare fumător. Enumerăm mai jos aceste opţiuni terapeutice:

GUMA CU NICOTINĂ: 2 şi 4 mg

Mestecând guma timp de aproximativ o jumatate de oră,


conţinutul de nicotină este eliberat treptat şi determină un nivel de
10 mg nicotină în sânge. Absorbţia nicotinei din gumă este mult
mai lentă decât din ţigări, implicând reţeaua venoasă sangvină
generală unde nicotina ajunge de la nivelul vaselor capilare din
submucoasa cavităţii bucale. De aceea şi psihostimularea produsă
de mestecarea gumei cu nicotină nu mai este la fel cu cea datorată
ţigărilor, din care nicotina se absoarbe arterial, ajungând mult mai
rapid la nivelul creierului.
Teoretic, dacă se consumă o gumă/oră se va obţine 50% din
concentraţia sangvină de nicotină realizată când se fumează o
ţigară pe ora. (4) Se recomandă ca atunci când se începe
tratamentul cu gumă, pacienţii să oprească fumatul.
Durata tratamentului este variabilă, între 3 şi 6 luni.
Concentraţia mai mică, de 2 mg este rezervată celor cu scor mai
mic la testul Fagerstrom, iar cea de 4 mg celor cu scorul de
dependenţă peste 8.
Modalitatea de administrare a gumei
Guma se va mesteca lent până când se face simţit un gust
puternic. Se face o pauză de un minut şi se reia mestecatul, apoi o
nouă pauză de un minut, ş.a.m.d., în total să nu se depăşească o
jumătate de oră.
În pauză, guma se va „odihni” în şantul dintre gingie şi
peretele anterior al obrazului. Reluarea mestecatului după pauza de
un minut se face după ce gustul gumei a redevenit fad. (5)
Nu se va înghiţi saliva rezultată în timpul mestecării pentru a
nu se absorbi suplimentar nicotină prin mucoasa bucală.

PLASTURI CU NiCOTINA de 7, 14, 21 mg, sau 5, 10, 15


mg, sau 15, 30 mg.
Nicotina se absoarbe cutanat, ceea ce antrenează ca efect
secundar iritaţii locale. Aceşti plasturi sau patch-uri conţin nicotină
în cantităţi variabile care este eliberată treptat în organism,
absorbindu-se prin piele pe parcursul a 16 sau 24 de ore, în funcţie
de necesităţi.
Se realizează o concentraţie constantă de nicotină în sânge,
dar la un nivel inferior celei obţinute la administrarea gumei cu
nicotină.
Plasturii se vor lipi pe pielea uscată, fără leziuni şi fără
pilozitate.
În general, tratamentul durează între 6 şi 18 săptămâni,
interval variabil şi în funcţie de durata de aplicare a plasturilor şi de
concentraţia lor de nicotină.
Efectele nedorite se manifestă sub forma unei iritaţii la locul
de aplicare al plasturilor. Pe plan general, efectele sunt minore:
rareori efecte cardiace şi dat fiind absorbţia de nicotină în
organism: greţuri, cefalee, tulburări vizuale, insomnii.

GUMă ASOCIATă CU PLASTURI: reprezintă o combinaţie


mai bine adaptată necesarului de nicotină din organism, dar există
riscul de cumulare a toxicităţii nicotinice.

TABLETELE SUBLINGUALE CU NICOTINĂ

- se dizolvă sublingual în 30 min, iar ceea ce rămâne se


mestecă/inghite;
- au rezultate optime dacă nu se consumă mai mult de 1 tb/oră,
dozele se corelează cu gradul de adicţie, şi în cavitatea bucală
trebuie asigurat un ph alcalin (ph acid inactivează tb) (6)
- efecte secundare: greţuri, dureri abdominale, cefalee, tuse,
tahicardie – rareori.

SPRAYUL CU NICOTINĂ

- asigură un aport rapid de nicotină în singe-realizând o


concentraţie stabilă sangvină pentru 30 - 60 minute.
- se descrie un uşor disconfort al mucoaselor respiratorii în primele
2 - 3 zile de administrare
- se impune prudenţă la pacienţi cu astm/BPOC (Roth şi West:
citează criza de astm bronşic la un pacient de 58 ani cu
hipertensiune arterială şi tabagism cronic) (7)
- efecte secundare: iritaţii nazale

INHALERUL CU NICOTINĂ

- are avantajul că imită designul ţigării, furnizează nicotina pe cale


inhalatorie;
- se adresează dependenţei de gestul de a fuma.
- oferă un mai bun control al dozei de nicotină administrată
- absorbţia nicotinei are loc la nivelul mucoasei bucale
- concentraţia de nicotină atinsă este optimă, dacă inhalerul se
foloseşte la temperatura camerei
- este o indicaţie preferenţială la marii fumători cu dependenţă de
gesticaă a fumatului.
- are efecte secundare: iritaţii bucale, ale gâtului, tuse, cefalee,
indigestii

TSN AJUTA LA REDUCEREA FUMATULUI.

Reducerea în sine a fumatului are probabil puţine beneficii,


dar…
 poate creşte motivaţia de a renunţa la fumat mai târziu
 poate uşura renunţarea ulterioară prin reducerea dependenţei
de nicotină din ţigări.
 determină creşterea tentativelor de renunţare la cei care ating
reducerea fumatului şi creşte numărul tentativelor reuşite la
cei care încearcă să renunţe.
 TSN e folosită între episoadele de fumat, pentru a preveni
sindromul de abstinenţa acut care apare atunci când se
consumă un număr mai mic de ţigări.
 TSN permite fumătorului să reducă treptat consumul de ţigări
(scade aportul de compuşi toxici şi doza de nicotină).
Drept urmare, dependenţa de tutun scade treptat.

ESTE SIGUR SĂ FOLOSIŢI TSN ÎN TIMP CE FUMAŢI?


 Siguranţa TSN în reducerea fumatului este similară cu cea din
întreruperea bruscă a fumatului;
 Cele mai frecvente efecte secundare (greaţă, vomă) se
datorează înghiţirii/absorbţiei unei cantităţi crescute de
nicotină.
 Cel mai des efect secundar al inhalatorului: tusea/iritaţia căilor
aeriene superioare;
 Majoritatea fumătorilor realizează un aport propriu de nicotină
adaptat nivelelor pe care le-a atins nicotina în sângele lor în
decursul “profesării” fumatului.
 Studiile clinice conchid: efectele secundare ale preparatelor
TSN sunt neglijabile. (8)
La data publicării acestui ghid, pe piaţa farmaceutică
româneasca nu este încă disponibil nici unul din aceste
preparate.

B) Tratamentul cu bupropion

Medicamentul, apărut în 1997, este un antidepresiv care


intervine asupra circuitelor neurologice implicate în producerea
dependenţei de nicotină, influenţând transmisia nervoasă prin
intermediul mediatorilor de tip dopaminergic şi noradrenergic.
Practic el anulează pofta de a fuma, facând mai uşoară renunţarea
la fumat.
Ca efecte adverse se citează cefaleea, insomnia, greaţa,
voma, uscăciunea gurii.
Cointraindicaţiile se referă la vârstă - nu este permis celor sub
18 şi peste 65 de ani, celor cu insuficienţă hepatică, renală, în
timpul sarcinei, în caz de anorexie/bulimie nervoasă, epilepsie,
convulsii, accident vascular cerebral, afecţiuni psihiatrice sub
tratament cu inhibitori de monoaminooxidază. (9) Dacă totuşi nu
avem încotro, între începerea tratamentului cu Bupropion şi cel
anterior cu inhibitori de monoaminooxidază trebuie să treacă cel
puţin 14 zile, pentru siguranţă. Totodată este interzisă
administrarea concomitentă de fenitoin, cortizon, antiaritmice sau
teofiline.
Daca inevitabil, în paralel cu Bupropionul, fumătorul e nevoit
să consume şi medicamente de tipul neurolepticelor, alte
antidepresive, teofiline, unele medicamente antiaritmice, corticoizi
sistemici, ştiută fiind capacitatea acestora de a precipita un
accident vascular, este bine să fim prudenţi, astfel de concomitenţe
putând amplifica riscul de atacuri cerebrale acute.
În cazul antiaritmicelor, ca de exemplu Propafenona, dacă nu
se va putea renunţa la ele şi nici la Bupropion, este recomandabil
să se administreze o doză minimă eficientă de antiaritmic.
Unii specialişti (10) afirmă că administrarea de Bupropion în
combinaţie cu plasturii cu nicotină provoacă creşteri ale tensiunii
arteriale. De aceea, în această formulă, monitorizarea tensiunii
arteriale este absolut necesară.
Sunt medicamente care intensifică (Fenitoin, Fenobarbital,
Carbamazepina) sau inhibă metabolizarea Bupropionului în
organism. Precauţii suplimentare se impun şi în aceste situaţii,
pentru a nu modifica eficienţa tratamentului.
Bupropionul SR* (sustained-release) se găseşte sub formă
de tablete de 150 de mg. El se administrează în primele 3 zile câte
o tabletă/zi, urmat de doza dublă - o tabletă de doua ori/zi, până la
sfârşitul curei. Aceasta durează în medie 7-9 săptămâni.
Se pot face şi excepţii, în cazul celor în vârstă de peste 65 de
ani sau cu afecţiuni renale şi hepatice cronice. La aceştia am
recomandat o singură tabletă pe zi, pe toată durata tratamentului.
Aşa cum s-a mai spus, cele mai frecvente efecte adverse ale
Bupropionului care se descriu sunt: senzaţia de gură uscată, greaţă,
insomnia şi cefaleea.
Uneori se poate întâlni şi pruritul, precum şi reacţii alergice
cutanate manifestate mai curând sub formă de roşeaţă.
Pericolul de atacuri cerebrale trebuie avut în vedere la batrâni
şi la cei cu factori de risc pentru accidente vasculare cerebrale.
Este bine ca înainte de prescrierea medicamentului, să se
insiste în discuţia cu pacientul asupra unor aspecte particulare care
pot contraindica ferm folosirea Bupropionului.
Aici intră: anorexia sau bulimia nervoasă, istoricul de convulsii
în copilărie, sarcină, alăptarea şi unele afecţiuni psihiatrice cu
medicaţie ce poate interacţiona cu Bupropionul.
Tratamentul este contraindicat şi la cei la care se confirmă
abuzul de alcool, care au în antecedente traumatisme cranio-
cerebrale severe, diabet.
La pacienţii epileptici care riscă să folosească bupropion,
tratamentul cu Fenobarbital sau Fenitoina va avea ca efect o
intensificare a metabolismului Bupropionului.
Unul din marile avantaje ale acestui medicament se manifesta
la nivelul sindromului lipsei de nicotină, aşa numitul sindrom de
sevraj manifestat în prima lună de oprire a fumatului.
Bupropionul este preferat în tratarea dependenţei de tutun,
tocmai pentru că diminuează acest sindrom şi micşorează
semnificativ efectele fiziologice şi psihologice atât de neplăcute
asociate cu întreruperea aportului de nicotină în organism. (11)
În prezent, bupropionul se comercializează în farmaciile
româneşti din 2000, ceea ce ne-a permis consideraţiile de
mai sus, având în vedere intervalul de 7 ani de experienţă
în renunţarea la fumat cu bupropion.

Tratamentul cu varenicline
Medicament nou, performant, vareniclina scade dorinţa de a
fuma şi diminuează simptomele datorate sindromului de sevraj.
Eficienţa ei maximă (44%) printre medicamentele destinate
tratamentului tabagismului la ora actuală, se consideră că este
determinată de acţiunea parţial agonistă la nivelul receptorului
nicotinic 42, scăzând simptomele de sevraj şi dorinţa imperioasă
de a fuma. (12) Medicamentul este indicat pentru renunţarea la
fumat la adulţii motivaţi să renunţe la fumat.
Ca efecte adverse se întâlnesc: greaţa, cefaleea, insomnia şi
un sindrom dispeptic, iar uneori, la finele tratamentului: iritabilitate,
insomnie, depresie şi tendinţa reluării fumatului.
Cel mai frecvent eveniment advers indus de tratamentul cu
vareniclină, raportat la aproape 30% dintre fumători a fost greaţa,
descrisă ca uşoară sau moderată în majoritatea cazurilor.
Ea apare în general la începutul tratamentului, scade în timp şi
nu a impus întreruperea tratamentului decât la mai puţin de 3%
dintre fumători. (13)
Îmbucurător este faptul că nu s-au relatat interacţiuni
medicamentoase semnificative.
Vareniclina este furnizată pentru administrare orală, în 2
concentraţii: 0,5 şi 1,0 mg şi dozajul este de 0,5 mg/zi primele 3
zile, apoi 0,5 mg x 2/zi, alte 4 zile, urmat de 1 mg x 2/zi până la 12
săptămâni - durata unui tratament complet.
Poate fi luată în considerare o etapă suplimentară de 12
săptămâni de tratament la pacienţii care au reuşit să renunţe la
finalul primelor 12 săptămâni, aspect care va fi apreciat de
specialistul în renunţare la fumat.
Contraindicaţiile sunt putine: hipersensibillitatea la substanţa
activă sau la oricare dintre excipienţi. (14)
Vareniclina nu trebuie utilizată în cursul sarcinii, neexistând
încă date despre rolul ei asupra produsului de concepţie, în schimb,
studiile pe animale sugerează că vareniclina se excretă în laptele
matern.
Totodată, medicamentul poate avea o influenţă mică sau
moderată asupra capacităţii de a conduce maşini şi mânui utilaje,
de aceea, pacienţii sunt sfătuiţi să nu se angajeze în activităţi
potenţial riscante până când nu se cunoaşte dacă este afectată
capacitatea de a efectua aceste activităţi.
La pacienţii cu insuficienţă renală, nu este necesară ajustarea
dozei de vareniclina în caz de afectare renală uşoară/moderată - in
cel mai rău caz, dozele pot fi scăzute la aprecierea medicului.
În cazul afectării renale severe, însă, doza recomandată este 1
mg/zi iar la pacienţii cu boală renală în stadiu final, tratamentul nu
este recomandat.
În eventualitatea afectării hepatice, nu este necesară
ajustarea dozei, asemenea la cei vârstnici, cu excepţia următorului
aspect: deoarece este mai probabil ca pacienţii vârstnici să aibă
funcţie renală alterată, se va ţine cont de valorile constantelor
renale.
În fine, vareniclina nu este recomandată pentru administrare
în populaţia cu vârstă sub 18 ani.
Vareniclina a devenit recent disponibilă şi în România,
din mai 2007.

ALTE TERAPII FARMACOLOGICE FOLOSITE ÎN


RENUNŢAREA LA FUMAT

 Antidepresive (Nortriptilina)
 Anxiolitice
 Clonidina
 Rimonobant - molecula cu efect ”anticanabis” – antagonist al
receptorilor din sistemul nervos central pentru acest drog -
anulează apetitul alimentar crescut din perioada sevrajului
tabagic şi creează o producţie crescută de dopamină -(care
are efect în producerea plăcerii/dependenţei) - drept rezultat
scade dorinţa de a fuma. Medicamentul a fost comercializat
mai mult în Franţa, fiind apreciat pentru efectele sale benefice
în privinţa obezităţii şi a reîngrăşării după curele de slăbire,
bazat pe rolul canabisului asupra apetitului. (15)
Administrarea lui în renunţarea la fumat nu s-a însoţit de
creştere în greutate.
Din păcate, acest medicament nu îl avem în România.
 Vaccinul nicotinic - o speranţă ivită în ultimul an, a fost mai
curând o decepţie.
Se bazează pe principiul vaccinării împotriva nicotinei -
principalul motiv pentru care renunţarea la fumat eşuează
permiţând dezvoltarea de anticorpi în concentraţii eficiente. (16)
Cercetările au relevat însă că imunitatea dezvoltată la fumat
depinde de doza de vaccin şi de nivelele de nicotină din sânge.
Practic, ar fi necesară vaccinarea periodică, tot timpul vieţii - din
acest motiv, în prezent, metoda nu mai suscită acelaşi entuziasm
ca în momentul descoperirii ei.

TERAPIA COMPORTAMENTALĂ

Această abordare terapeutică constă într-o serie de


recomandări şi acţiuni desfăşurate în scop de sevraj. Are la bază
teorii despre comportamentul negativ asociat fumatului şi cel
pozitiv asociat abstinentei. (17)
Un exemplu îl constituie metodele aversive, adică încercarea
de a crea dezgust faţă de ţigări. Ele se aplică fie atunci când se
fumează rapid o ţigară, fumatul rapid, inhalând fiecare fum la
minimum 6 secunde, până când se ajunge la senzaţia de greaţă, fie
prin metoda saţietăţii - fumat excesiv. (18)
Aceasta din urmă se referă la mărirea porţiei obişnuite de
ţigări pe zi de 2, 3 ori, ajungându-se la saturaţie şi senzaţie de
greaţă sau vomă. Există şi riscul ca un consum prea mare de ţigări
să declanşeze tulburări de ritm cardiac sau chiar atacuri ischemice,
de aceea astfel de metode trebuie privite cu rezervă la pacienţii
care au deja afecţiuni cardiace sau prezintă factori de risc.
Este de preferat ca aceste tehnici să se recomande celor
tineri, care doresc să renunţe şi nu pot recurge sau au
contraindicaţii la metodele medicamentoase de sevraj.
În fine, o metodă mai „subtilă” de a renunţa o reprezintă
concentrarea atenţiei fumătorului asupra gustului, mirosului sau
altor aspecte neplăcute ale ţigării în timp ce fumează.
Tot ce ar putea înlocui necesitatea organică de a fuma sau
gestul de a duce ţigara la gură poate fi folosit pentru a distrage
atenţia fumătorului şi a întârzia momentul când aprinde ţigara ca şi
a evita situaţiile cele mai frecvente în care are tentaţia maximă de
a fuma.
Odată identificate aceste condiţii favorizante, se va încerca
„demontarea” lor piesă cu piesă. Spre exemplu, daca un fumător
nu foarte împătimit a reuşit să renunţe la 10 din cele 20 de ţigări
zilnice, dar nu poate refuza o ţigară la cafeaua de dimineaţă
cu un coleg sau cel mai bun prieten, acesta va fi punctul în care se
va concentra atenţia noastră.
Poate hilar, dar nu lipsit de succes poate fi sfatul mai puţin
obişnuit de a înlocui cafeaua cu sucul de roşii, ceaiul, laptele, etc.,
la aceeaşi oră, în acelaşi anturaj. Puţin probabil ca pofta de o ţigară
să fie identică. Merită încercat! În definitiv, fumătorul nu are ce
pierde!
Se impune adoptată o atitudine indulgentă faţă de pacienţii
care îşi doresc cu adevărat să renunţe, dar sunt conştienţi de
neputinţa lor.
De la caz la caz acest tip de consiliere se poate practica
individual sau în grup. Avantajul modelului „în grup” constă în
faptul că fumătorii îşi pot aprecia reuşitele şi eşecurile prin
comparaţie cu alţi fumători aflaţi în aceeaşi situaţie cu ei.
Aşa, ei câştigă încredere, suport, respectul sau dezacordul
grupului de consiliere din care fac parte. (19)
Analize bazate pe rezultatele metodelor comportamentale de
renunţare la fumat denotă că numai unul din 13 fumători care sunt
motivaţi să oprească fumatul reuşeşte să ajungă la sevraj, ca
urmare a consilierii de tip individual. (20)
Discuţia cu pacientul inclus în programul de terapie
comportamentală se va axa pe câteva elemente cheie (21):
- recomandarea fermă de a opri complet fumatul;
- revizuirea tentativelor anterioare de renunţare şi a motivelor de
nereuşită;
- identificarea situaţiilor care sunt favorizante pentru consumul de
ţigări şi evitarea sau înlocuirea lor cu alte preocupări;
- conştientizarea faptului că trebuie să trateze o afecţiune care
implică o dependenţă (adicţie) deci are o puternică componentă
psihică;
- este utilă notarea într-o agendă a momentului când fumează, o
dată inclus în acest program şi a numărului de ţigări de la o zi la
alta;
- trebuie fixată o zi când se hotărăşte să opreasca fumatul, fie
singur, prin voinţă fie urmând tratament cu Bupropion, Vareniclină
sau substitute de nicotină;
- pacientul trebuie urmărit şi sprijinit în primele 2 - 3 săptămâni de
abstinenţa şi ulterior pentru a se constata progresul sau eşecul, caz
în care se va relua acţiunea de sevraj.
Câteva mici subterfugii care ar putea fi de folos pot fi sugerate
pacientului:
- atunci când simte nevoia de a fuma, va întârzia momentul
aprinderii ţigării cu 5 – 15 minute, găsindu-şi o altă preocupare;
- încercarea de a fuma cu mâna stânga;
- practicarea sportului, un nou hobby;
- schimbarea ţigărilor favorite cu altele, care nu i-au plăcut
niciodată

SUPRAVEGHEREA TRATAMENTULUI

Oricât de eficiente ar fi medicamentele folosite, nu se poate


vorbi despre o renunţare la fumat coerentă şi de durată, fără
terapie psiho-comportamentală ajutătoare şi supraveghere pe
durata tratamentului sub îndrumarea unui medic cu competenţă în
domeniu, la cabinetul de specialitate.
Astfel, în cele 2 - 3 luni cât primeşte medicamente, pacientul
va face câteva vizite şi va contacta telefonic medicul pentru a
relata dacă a renunţat la fumat, a redus fumatul, efectele resimţite
ale tratamentului, eventualele efecte adverse, etc. Cu acest prilej,
se poate verifica obiectiv dacă într-adevar nu mai fumează.
Pentru perioada de urmărire a tratamentului - obiectivarea
opririi fumatului se obţine prin determinarea concentraţiei
monoxidului de carbon în aerul expirat, cu ajutorul unui dispozitiv
special, simplu de manevrat. În acest mod, fumătorii vor şti că pot fi
verificaţi şi vor trata problema mai cu seriozitate.
Totodată se poate face şi determinarea concentraţiei unor
biomarkeri în fluide biologice, de exemplu cotinina (un metabolit al
nicotinei) din plasma sangvină sau din urină. Aceasta serveşte la
evaluarea gradului de expunere la fum de ţigară, având o durată de
persistenţa în organism mai mare decât a nicotinei (persistă în
sânge mai mult de 24 de ore). (23)
BIBLIOGRAFIE:

1. Trofor Antigona, Loghin Radu-Cornel, “Fumatul de la obicei la


boala”, editia a-II a revăzută, editura Tehnopress, Iasi 2005.
2. Jarvis M.J., Raw M., Russell M.A.H., Feyerabend C. – „Randomised
controlled trial of nicotine chewing-gum”, Br Med J, 1982, vol. 285,
pg. 537-540.
3. Raw M., Jarvis M.J., Feyerabend C., Russell M.A.H. – „Comparision
of nicotine chewing-gum for dependant smokers”, Br Med J, 1980,
vol. 281, pg. 481-482.
4. Lam W., Sze PC., Sacks HS. Chalmers TC – „Meta-analysis of
randomized controlled trials of nicotine chewing-gum”, Lancet,
1987, vol. 8549, pg. 27-31.
5. Herrera N., Franco R, Herrera L., Partidos A., Rolando R.,
Fagerström KO – „Nicotine gum, 2 and 4 mg, for nicotine
dependence: a double blind, placebo controlled trial with a
behaviour modification support program”, Chest, 1995, vol. 108,
pg. 447-451.
6. Molander L., Lunell E. – „Pharmacokinetic investigation of a
nicotine sublingual tablet”, Eur J Clin Pharmacol, 2001, vol. 56, pg.
813-819.
7. Sutherland G., Stapleton J., Russel M. et al. – „Randomized
controlled trial of nasal nicotine spray în smoking cesssation”,
Lancet, 1992, vol. 340, pg. 324-329.
8. Tonnensen P.,Fagerstrom KO.:”Nicotine replacement”in
Richmond R. ed. Interventions for smokers,an international
perspective,Baltimore, William and Wilkins, 1994.
9. “ZybanR (bupropion hydrochloride) sustained-release tablets:
product information.” UK: GlaxoSmithKline, 2001.
10. Jorenby De., Leischow SJ., Nides MA, et al – „A controlled trial of
sustained-release bupropion, a nicotine patch, or both for smoking
cessation”, N Engl J Med, 1999, vol. 340, pg. 685-691.
11. Gonzales D., Nides M.A., Ferry L., Kustra P., Jamerson D., Segall
N., Herrero A., Krishen A., Sweeney A. – „Bupropion SR as an aid to
smoking cessation în smokers treated previoulsly with bupropion: a
randomized placebo-controlled study”, Clinical
Pharmacology&Therapeutics, June 2001, pg. 438- 444.
12. Gonzales D et al. Varenicline, an alpha4 beta2 nicotinic
acetylcholine receptor partial agonist, vs sustained-release
bupropion and placebo for smoking cessation: a randomized
controlled trial. JAMA 2006;296:47-55
13. Rezumatul caracteristicilor produsului Champix. Pfizer Ltd. Sandwich, UK.
2006. 2. Chantix Package Insert. Pfizer Inc. New York, NY, USA, 2006. 3. Tonstad
S, et al. AHA. 2006.
14. Jorenby D. E. et al. efficacy of Varenicicline, an alpha4 beta2 Nicotinic
Acethylcoline Receptor Partial Agonist, vs Placebo or Sustained-Release Bupropion
for Smoking Cessation. JAMA 2006; 296:56-93.
15. Sanofi-Synthelabo, Réunion d’information, Septembre 2002.
16. LeHouezec J.,”Why a nicotine vaccine?”,Clinical Pharmacology
and Terapeutics, sept.2005,p.453-5.
17. Lancaster T., Stead LF. – „Self-help interventions for smoking
cessation”, Cochrane Database Syst Rev 2003, (2):CD001118.
18. Stead LF., Lancaster T – „Group behaviour therapy programmes
for smoking cessation”, Cochrane Database Syst Rev 2003,
(2):CD001007.
19. Thompson S.G.., Stone R., Nanchahal K. et al – „Relation of
urinary cotinine concentrations to cigarette smoking and to
exposure to other peoples smoke-”, Thorax, 1990, vol. 45, pg. 356-
361.
20. Coleman T. – „Use of simple advice and behavioural support”,
BMJ, 14 February 2004, pg. 397-399.
21. Stead LF., Lancaster T – „Group behaviour therapy programmes
for smoking cessation”, Cochrane Database Syst Rev 2003,
(2):CD001007.
22. Efficacy of monitoring carbon monoxide în exhaled air în a smoking cessation
program for COPD patients, Antigona Trofor, Cristina-Elena Danciu, în Suppl. of
Medicină Stomatologică - Days of Dental Medicine Faculty, 9-th ed., Iaşi, 4-6
march 2005, 634-6.